Ieri noapte la OTV, Silviu Alupei, intr-o operatiune clasica de diversiune contra Parintelui Justin Parvu si a Manastirii Petru Voda, cu titrari total mincinoase, a reusit sa dea dreptate procurorului care ancheteaza televiziunea lui Dan Diaconescu: “OTV are puterea de a ingrozi”. Din fericire, nimic nu este adevarat din tot ce a afirmat si se poate citi pe titlurile de mai sus. Am intervenit telefonic pentru a incerca sa indrept raul, care se raspandea prin cuvinte ca fulgii unei perne. Cum sa-i mai aduci inapoi? Astazi aflu ca lumea s-a adunat deja la Mitropolia Moldovei si Bucovinei din Iasi pentru a protesta fata de “rapirea” Parintelui, dupa cum a afirmat Alupei, pe care l-am crezut doar dezinfromat la randul sau.
Daca nu mi s-ar fi taiat din cauza transmisiei sunetul si apoi legatura, dupa cum se observa in extrasul video de la OTV, s-ar fi auzit ce spuneam, respectiv ceea ce stie orice ucenic al Parintelui Justin Parvu: si anume ca Parintele se reface dupa internarea de la Iasi si Cluj la Spitalul Manastirii, unde are chilia sa, in care primeste si pana la 200 de oameni pe zi, dupa cum am numarat personal in urma cu doar cateva zile. Oricum, felicitari moderatoarei, ca l-a mai strunit pe flamboiantul Silviu Alupei. Vedeti emisiunea aici, atat cam am prins din ea online:
Jalnica incercare a gruparii de purici ai Ortodoxiei de la Rost, sicofanti de-ai lui Baconsky, Vosganian si roza-crucianului Georgescu, de a strica sarbatorirea hramului Manastirii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Sunt convins ca bietul Dan Diaconescu, prea prins cu problemele pe care i le face DNA, nu a apucat sa afle ca “mii de credinciosi” si “oameni ai muncii de la sate si orase” vorbesc direct prin Silviu Alupei, “colaboratorul permanent” al revistei Rost si “membru” al “Gruparii” Rost. Dar ce i-a deranjat, de fapt? Iata, filmarile cu Parintele de acum cateva zile despre Dan Puric si reuniunea de la Hilton intitulata aberant “Simpozion de masonerie”, pardon, “martirologie”:
Vlad Mihai – Romania Uneste-te: M-a anuntat si pe mine un amic de diversiunea de la OTV. Dezinformatorul a fost Silviu Alupei, “colaborator permanent” al revistei Rost. Cu o lectie prost invatata, manipulatorul spunea ca Parintele Justin nu mai este staretul Manastirii Petru Voda, ca a fost sechestrat de niste calugari si maicute, carora le-a inventat si niste nume si ca Parintele este ascuns prin munti, in locuri secrete, in care au acces numai “initiatii” (asta-i termen masonic – iata cum s-a dat in fapt). Atatea enormitati nu mi-a fost dat sa aud vreodata. Chiar acum cateva zile mai multi prieteni au fost la Parintele Justin, unde au primit mangaiere si sfatuire. Si nu l-au cautat prin pesteri!
Pe ce se baza Alupei? Pe niste adrese trimise, chipurile, de credinciosi, ce purtau numarul de inregistrare al Patriarhiei, continand toate minciunile de care v-am pomenit. Si inca ceva, zelosul colaborator al Rost-ului cerea SS Daniel sa faca “ordine” la Manastirea Petru Voda. Spre linistea lui Puric, idolul sefului sau, Claudiu Tarziu. – material primit de la cititoarea blogului, Maria
Confirm cele de mai sus. Sutele de oameni care merg zilnic la Parintele Justin stiu ca nu e nimic adevarat. Desi slabit fizic, Parintele Justin alina si mangaie sufletele romanilor care-i cauta cuvantul. Eu sunt unul dintre acestia si pentru asta ii sunt recunoscator.
Trebuie remarcata interventia jurnalistului Victor Roncea, care, printr-o interventie telefonica, a infirmat afirmatiile iresponsabile ale lui Silviu Alupei.
Aud ca un DJ ratat de la Radio Sanţ Bacau face clabuci pe internet dupa ce nu i-a iesit figura de Radio Erevan. Cica ba ar fi un “nou staret” la Manastirea Petru Voda, ba un “nou egumen”. Adevarul e banal: e vorba de un nou econom. Sa punem pe litere ca sa inteleaga si rusoii mai bine: e-c-o-n-o-m. Stiti vorba: Limba nepriceputului întotdeauna este lungă. Dumnezeu sa-l ierte!
Un adevăr spus pe jumătate devine minciună şi spus pe sfert e minciună cu tendinţă.
Pentru că domnul Târziu face nişte afirmaţii incorecte pe blogul său, asupra cărora i-am mai atras verbal atenţia, trebuie să facem nişte precizări.
O expoziţie documentară este o muncă de echipă care înseamnă specialişti care o gândesc şi o proiectează, oameni care o pun în practică şi cei care o itinerează.
Domnul Târziu spune aşa:
,,Expoziţia a fost iniţiată, în anul 2008, de Asociaţia ROST, materialele provin în special din arhivele fostei Securităţi, au fost puse la dispoziţie de CNSAS şi selectate şi aranjate de dr. Emilia Corbu, specialist al Muzeului Judeţean Ialomiţa.,,
E totuşi bine, altădată m-a prezentat în revistă ca ,,omul cu cârca,,.
Aşa că sunt nevoită, cu regret, să precizez:
Expoziţia nu a fost iniţiată în 2008 de Asociaţia Rost ci este un proiect expoziţional propus şi iniţiat de mine în cadrul muzeului în 2006 şi început cu expoziţia ,,Patru biografii de cărturari…”. Expoziţia ,,Destine…” este a doua. Practic sunt proiecte ale MJI. Prezenţa asociaţiei printre colaboratori era legată de partea de documentare şi promovare. Obişnuim să avem parteneri media sau asociaţii care se ocupă de un anumit domeniu. In cazul de faţă asociaţia în cauză nu s-a achitat aproape deloc de obiectivele ce îi reveneau.
Nu ştiu ce înseamnă “selectare şi aranjare” la o expoziţie. Eu am facut ceea ce fac la toate expoziţiile pe care le organizez:
1) M-am documentat serios cu privire la subiect. De ce am selectat doar zece personalitati din câteva zeci, cu siguranţă domnul Târziu, nu ştie.
2) Am propus şefilor mei acest ciclu expoziţional şi am obţinut acordul.
3) Am elaborat tematica necesara constituirii intr-un proiect expozitional.
4) Am cautat colaboratori printre care Mănăstirea Diaconeşti si CNSAS si m-am ocupat de toata corespondenta cu ei. Specialistii CNSAS, George Enache şi Silviu N. Petcu la răndul lor, autori de cărţi în domeniu, au fost la înălţime. Au selectat si scanat documentele necesare.
Mănăstirea Diaconesti mi-a trimis zeci de fotografii. Editura Christiana, cărţi.
5) Am scanat o parte din documentaţia fotografica.
6) Am prelucrat şi listat toate documentele.
7) Am elaborat şi listat, în sute de exemplare, mapa expoziţiei insemnând pliant, afiş, invitaţie.
8 ) Am plastifiat si machetat impreuna cu colega de birou toate panourile de expoziţie.
9) M-am ocupat de promovarea expoziţiei atat cât mi-a stat în putinţa, la Vaslui, Iaşi, Bucureşti. Acolo au muncit alţi oameni la expunerea ei.
10) Am luat atitudine atunci când au fost probleme.
11) Am avut proasta inspiraţie sa o dau Asociatiei Rost pentru a o itinera mai departe, pentru ca nu mai aveam timp sa ma ocup de ea. Am şi alte proiecte în lucru.
Volumul coordonat exemplar de Lucian Turcescu prezintă asadar mai multe fatete ale gîndirii lui Stăniloae (el are ca introducere un fragment din cartea Lidiei Stăniloae despre tatăl ei, apărută la editura Humanitas). Aceste fatete sînt însă organizate pe trei axe principale: traditia patristică, ecleziologia si mistica. Prima concluzie, asupra căreia as dori să insist, vizează formatia de patrolog a lui Stăniloae. Toti marii teologi ai secolului XX au un raport, direct sau indirect, cu traditia patristică: Urs von Balthasar, Karl Rahner, V. Florensky, V. Lossky, O. Cullmann, Jean Daniélou sau Henri de Lubac. Stăniloae nu face excepte de la regulă. As spune chiar, cu riscul de a soca putin, că el este un mare teolog în măsura în care este un adevărat patrolog. N-am ales întîmplător adjectivele „mare” si „adevărat”. Patrologia e o stiintă extrem de dificilă, cu responsabilităti enorme, mai ales din partea teologilor. Autorii vechi trebuie studiati — plecînd, desigur, de la manuscrisele cele mai fiabile — în afara prejudecătilor sedimentate de-a lungul secolelor, ideologiile mioape, urii confesionale. Or, vrem, nu vrem, sîntem obligati să recunoastem că D. Stăniloae nu i-a citit întotdeauna fără prejudecăti pe Părintii Bisericii (pe Origen îl desfiintează pe o sută de pagini, declarînd senin că nu l-a citit). De asemenea, simpatiile lui patristice nu trebuie considerate literă de lege: Chiril al Alexandriei a fost un ambitios ranchiunier, iar Atanasie un sovin mai degrabă politician decît teolog. O perspectivă destul de strîmtă, conventional-dogmatică, nu i-a permis lui D. Stăniloae accesul către cea mai superbă realizare a crestinismului antic, mă refer la opera polifonică si de o adîncime colosală a lui Origen. De asemenea, multe din traducerile sale nu sînt utilizabile, fie datorită impreciziei si contrasensurilor, fie datorită unei limbi îngălbenite stilistic. Unii autori din volumul de fată atrag atentia asupra numeroaselor aspecte discutabile din opera lui D. Stăniloae. Ei o fac mereu respectuos, cu destindere si mai ales cu temeinicie. Numai o asemenea abordare, justă, exactă, cinstită, fără debordări encomiastice si tămîeri extatice, foloseste în mod real nu numai cititorilor de astăzi ai lui D. Stăniloae, dar în primul rînd memoriei sale.
A doua idee se referă la derapajele ecleziologiei sale „concrete”. Nu se poate trece cu vederea faptul că D. Stăniloae a dus ani de-a rîndul o campanie de denigrare a Bisericii greco-catolice într-o perioadă cînd aceasta nu avea dreptul să existe. Sînt momente în istorie cînd polemica trebuie să atipească. Între 1949 si 1989 nici un cuvînt nu trebuia scris împotriva unei Biserici decimate si prigonite de comunisti. Ar fi necuviincios si nesănătos să trecem cu vederea această lipsă accidentală de cavalerism din partea celui mai important teolog ortodox român cu privire la „chestiunea uniată”. Din această perspectivă, si din aceea a polemicilor anticatolice si antiprotestante, merită să ne întrebăm cui se adresează, în fapt, „ecleziologia iubirii” a lui D. Stăniloae? Desigur, gigantismul operei si personalitătii sale nu va suferi de pe urma acestor mici întîmpinări. Visez de zece ani o monografie despre Părintele Stăniloae, scrisă de un hommede coeur et de bonne volonté, o carte despre omul si teologul pe care Heidegger îl pretuia si despre care J. Moltmann scrie, în Prefata la traducerea germană a Dogmaticii, că „este cel mai influent si creator teolog ortodox contemporan”. Pînă atunci, îi voi degusta cărtile bucurîndu-mă de onoarea de a-i fi compatriot.
Cristian Bădilită*, Rouen, 9 octombrie 2003
*Cristian Badilita, patrolog, eseist, traducator; doctor in istoria crestinismului timpuriu al universitatii Paris IV-Sorbonne
UPDATE: Intr-o luare de pozitie pe blogul sau, Ion Coja afirma categoric ca nu s-a folosit de semnaturi de la Petru Voda. Ramane intrebarea: ce s-a intamplat cu semnaturile copiate dupa ce au fost subtilizate de fratele lui Ionel Rusei?! Biroul Electoral Central informeaza ca domnului Ion Coja, candidat independent la presedintia Romaniei, i s-a respins inregistrarea candidaturii. Motivul: prea multe semnaturi nevalabile. Domnul Ion Coja, prezent si la Manastirea Petru Voda inainte de debutul agitatiei electorale, a fost sustinut in campania sa de domnul profesor Marcel Petrisor, fost detinut politic apropiat Parintelui Gheorghe Calciu si presedinte al Senatului Asociatiei Rost, care publica revista cu acelasi nume, ce se pretinde un fel de “GDS al ortodoxiei” si in care au fost apreciati sau s-au facut remarcati de-a lungul anilor urmatorii autori: Teodor Baconsky, Theodor Paleologu, Cristian Badilita, Dan Stanca, Varujan Vosganian, Horia Roman Patapievici, Andrei Plesu, Razvan Codrescu, eiusdem farinae. Personaje care nu mai merita nici o prezentare suplimentara in afara numelui lor de oroare la adresa ortodoxiei, traditiei si culturii romanesti autentice. Domnul Ionel Rusei si fratele sau sunt cei care l-au adus pe domnul Ion Coja la Petru Voda (foto) si l-au prezentat Parintelui duhovnic Justin Parvu, care il vedea pentru a doua oara in viata Sfintiei Sale.
Intr-un Drept la Replica recent al domnului Ionel Rusei (vezi mai jos), tipograf al revistei Rost si, mai nou, si intervievator de serviciu, acesta afirma ca “nu sunt protagonistul nici unei actiuni dubioase iar daca se face referire la fratele meu, acesta a carat niste saci fara sa stie ce este in ei”. Ei bine, sacii la care se refera editorul Rost erau cu semnaturi de la Referendumul Anti-Cip initiat de parintele Justin Parvu, furati de la Manastirea Petru Voda, cu mana fratelui sau, dusi in Bacau, unde s-au copiat cateva zeci de mii de semnaturi pana s-a descoperit hotia, fapt ce intra sub incidenta Codului Penal. “Operatiunea copierea” s-a reflectat de altfel prin numarul mare de semnaturi respinse de catre Biroul Electoral Central. Pacat ca in acest jos securistic, din care au de suferit mai multe personalitati, au fost antrenati si naivi. Ionel Rusei, fratele sau si intarziatii pe care ii deserveste nu se numara printre cei din urma. Dumnezeu a batut cum a stiut El, oprind potentiala frauda realizata pe spezele credinciosilor care l-au urmat pe Parintele Justin in lupta sa impotriva dictaturii biometrice. Cu siguranta ca ii va rasplati similar si pe puricii si capusele Ortodoxiei.
Domnul Ionel Rusei recunoaste in preambulul mesajului sau catre mine ca dansul l-a adus pe Ion Coja la Petru Voda – contrazicand astfel afirmatiile mincinoase ale lui Claudiu Tarziu de la Rost, facute din prostie, in contextul in care presedintele Senatului Rost, domnul Marcel Petrisor, este sustinatorul principal al profesorului Ion Coja – dar spune ca nu el l-a rugat pe Parintele Justin sa-i acorde cuvantul.
Public mai jos continutul mesajului dlui Rusei precizand ca afirmatiile mele s-au bazat pe informatii provenite de trei surse. In plus, cand m-am referit la faptul ca publica revista Rost am luat in seama sensul cuvantului – PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informațiietc. – Din lat. publicare.
Drept la Replica venit de la domnul Ionel Rusei – Docuprint Bacau
-eu nu sunt editorul revistei Rost. Doar o tiparesc. Pe bani.
– eu nu public revista Rost. Doar o tiparesc. Pe bani.
– eu nu raspund de ce scrie in revista Rost .
– eu nu am insistat pe langa Parintele Iustin sa-l puna pe Dan Puric sa tina predica – NOTA MEA: Nimeni nu a spus asta; era o paralela intre modul in care ambele persoane – si Ion Coja si Dan Puric – au ajuns la sanul Parintelui.
– eu nu am insistat pe langa Parintele Iustin sa-l puna pe I. Coja sa tina predica.
– desi sunt ,,banuit”, eu nu am reprodus prin copiere nci cu autorizare si nici fara autorizare cartea ,,Dictatura Biometrica” dar am depus eforturi sa o distribui si sa fie cunoscuta. Am cumparat-o cu bani (5 lei/ex) de la Maica Fotini si am vandut-o cu aceeasi suma sau am dat-o gratis.
– nu sunt protagonistul nici unei actiuni dubioase iar daca se face referire la fratele meu, acesta a carat niste saci fara sa stie ce este in ei.
NOTA MEA:COMPLICITÁTE s. f. participare la săvârșirea unei fapte penale sau reprobabile. (Din fr. complicité)
Carieră întemeiată pe un pseudo-doctorat Impostura lui Adrian Iorgulescu – fostul ministru PNL al culturii Scris de George Roncea
Cunoscut drept „Ministrul manelelor“, după ce, în timpul mandatului său la Ministerul Culturii, mai mulţi manelişti şi-au filmat videoclipurile pe scena Operei Române, Adrian Iorgulescu a devenit cunoscut, pe timpul mandatului său, mai degrabă ca un personaj pus pe căpătuială, ca majoritatea colegilor săi de guvernare, utilizând resurse ale statului în scopuri cu totul personale. Mai este legat, tot de numele său, scandalul valizei Vuitton pusă drept capac Monumentului Pompierilor din Capitală, exact la sărbătorirea a 160 de ani de la martiriul eroilor pompieri. În rest, acest personaj s-a ilustrat cu ieşiri sforăitoare, cu ifose pretins intelectuale, publicate chiar pe site-ul ministerului Culturii: „Mă agăţ de reperele existenţial confirmate. Am nevoie de borne, de punţi, de valori. Altminteri, totul pare, pe cåt de instabil, pe atåt de periculos“. Omul şi-a creat „repere“ şi „borne“ în fals, cariera sa fiind întemeiată pe un fals doctorat, Iorgulescu fiind astăzi la rândul său conducător de doctorate. Câtă valabilitate au doctoratele acordate de un fals doctor ştie numai ministra Învăţământului, ieşită la drumul mare pentru a pune stavilă imposturii din sistemul de Învăţământ. Publicăm azi dovada imposturii acestui pseudo-doctor, aşteptând măsurile neîntârziate ale amazoanei Ecaterina Teodorescu.
CV-ul oficial al fostului ministru PNL al culturii sună astfel: „Adrian Iorgulescu s-a născut la data de 6 iulie 1951, în municipiul Bucureşti. A urmat studii universitare la Academia de Muzică din Bucureşti, Secţia Compoziţie (1970-1974), absolvind apoi un Master la Academia de Muzică din Bucureşti şi cursuri de specializare la Academia de Muzică din Bucureşti (1974-1975) şi la Academia «Santa-Cecilia» din Roma (1982). A obţinut în anul 1990 titlul ştiinţific de doctor în muzicologie şi estetică muzicală. Începând din anul 1990 este profesor de compoziţie şi forme muzicale în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, în prezent fiind şi conducător de doctorat în compoziţie şi muzicologie“.
Doctorat în fals
Iorgulescu era în 1990 la o instituţie care a iniţiat doctoratele abia în 1991 şi a acordat primul titlu de doctor în 1992! Conform Notei Rectorului Universităţii de Muzică (foto 4), rezultă foarte clar că „doctorul“ Iorgulescu nu avea cum să îşi dea doctoratul, când nici nu exista încă această posibilitate în cazul instituţiei respective de învăţământ. De altfel, în cazul lui Iorgulescu s-a aplicat şi o noutate absolută în materie de doctorate, o veritabilă „prioritate românească“ în plan universal: „Doctoratul sub forma de carte“ (conform anexei extrase din sinteza aflată la Biblioteca UNMB – vezi foto 3). Adică, dacă ai scris o carte (chiar şi „de bucate“), poţi deveni automat şi doctor – fără a te mai chinui cu alte examene (de admitere, referate, examene parţiale) şi susţineri ale tezei! Acum, după cum rezultă din avizierul UNMB, poziţia actuală a lui Iorgulescu este aceea de „conducător de doctorat“ (foto 2). Conform arhivei Universităţii de Muzică, la capitolul „Tematica tezelor de doctorat susţinute în Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti“, rezultă că Iorgulescu Adrian ar fi avut teza cu titul „Timpul şi comunicarea muzicală“ în cadrul domeniului Estetica/Filosofia muzicii/Antropologie. Arhiva nu lămureşte cum de a primit acesta un doctorat când Universitatea încă nu avea cum să acorde astfel de titluri.
„Un sentiment de jenă şi jale“
De aici încolo, cariera compozitorului Iorgulescu, doctor impostor, s-a tot diversificat atât în plan politic, cât şi în domeniul business-ului, împletind plăctul cu utilul. „Trăim într-o lume a falsurilor, a surogatelor, a imposturii, a pseudovalorilor, a celebrităţilor sezoniere, perisabile, de consum. Schizofrenia axiologică e pe cåt de extinsă, pe atât de contaminantă“, scria Iorgulescu într-o revistă de muzică şi încheia cu aceste cuvinte pline de miez: „Resimt totuşi, în spaţiul fiinţei mele culturale un sentiment de jenă şi de jale“.
Vezi si Rost De la Wikipedia, enciclopedia liberă Salt la: Navigare, căutare Această pagină necesită categorisire.Pagina este insuficient categorisită sau nu a fost inclusă în nicio categorie tematică. Revista Rost este o publicaţie lunară de orientare conservatoare, naţională şi creştină. Publicaţia cuprinde articole şi comentarii pe teme de acualitate politică, socială şi culturală. Un loc special îl ocupă tematica religioasă, revista publicând eseuri, comentariii şi studii legate de reflecţia teologică, etică şi social-politică de pe poziţii creştin ortodoxe româneşti. În revistă pot fi întâlnite şi materiale sub semnătura unor personalităţi ale vieţii publice şi/sau culturale din România, ca: Antonie Plămădeală, Teodor Baconsky, Cristian Badiliţă, Iulian Boldea, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Hristu Cândroveanu, Ioan Petru Culianu, Constantin Galeriu, Paul Goma, Ştefan Gorovei,Adrian Iorgulescu, Nestor Vornicescu, Toader Paleologu, Dan Puric, Dan Stanca, Dumitru Stăniloae, Varujan Vosganian La mai multe luni după apariţia primului număr, în martie 2003, revista “Rost” a fost caracterizată drept “o revista conservatoare, care slujeste românismul, fără să abuzeze de iluzia localismului îngust” (?!! – Nota mea) făcând cunoscute “o serie de valori tradiţionale ale societatii românesti, pe care puţini oameni sunt dispuşi să şi le mai asume in ziua de astăzi”. [1] În fiecare număr, publicaţia dedică o parte a paginilor sale “unei personalităţi a culturii sau religiei românesti, uitate sau marginalizate în vremurile comunismului, încercand s-o revalorizeze pe o scară axiologică firească”. [2]
Motto: “Sunt foarte mulţi credincioşi ritualişti sau de Duminică, iar în atitudinea lor nu au nimic creştin. Au ceva de servanţi, de servitori, au ceva din ei, n-au ceva din demnitatea creştină în toată chestia asta. Şi atunci trăim într-o chestie de dublu rol, de schizofrenie sau de impostură, ca să zicem aşa.” – Dan Puric despre “ucenicii” sai –Interviu RGN Press
“Preotul” Andrew Philips, in revista ROST: “Acceptam cipurile, dar nu ne lepadam credinta… Nu putem sa nu dam cezarului ce este al cezarului. Poate nu m-am exprimat clar, nu-mi plac aceste cipuri pe care UE vrea sa le impuna, dar pentru ca nu ma despart de Hristos, in cele din urma, daca nu exista alternative, le voi lua”. Parintele Justin Parvu in aceasta privinta, care a dus la aruncarea la cos a revistei ROST, a “ortodocsilor transcedentali”: “Cei care amesteca intunericul cu lumina sunt mai periculosi decat dusmanii fatisi ai lui Hristos, pentru ca induc pe cititori in eroare. Nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona. Unii propovaduiesc uneori pe Dumnezeu doar ca sa castige credibilitatea cititorilor, ca apoi sa isi strecoare cu viclenie si veninul invataturilor lor. Crestinul nu trebuie sa se increada decat in Hristos si in Sfintii Parinti si in cei care propovaduiesc pana la capat invatatura lor. Nu gazetarii increstineaza lumea, ci harul Sfantului Duh care se pogoara peste propovaduitorii in duh si in adevar”.
Revista de gandire si traire romaneasca ATITUDINI, Nr 6, Fundatia Petru Voda:
Mărturisesc sau mă lepăd? De vorbă cu părintele Ioan Sismanian Extras din interviul realizat de monahia Gudiila, iunie, 2009
Şi asta credeţi că e una din pricinile pentru care poporul este lipsit de credinţă, de nădejde?Predicatorii nu trăiesc ceea ce propovăduiesc?
… Pentru că nu se împlineşte acest cuvânt: „cuvânt cu putere multă”. Şi vă spun ceva din propria mea experienţă firească. Vine omul la mine, eu îl ameţesc cu tot felul de idei bune, logice şi după două ore iese de la mine tot nelămurit. Şi se duce la părintele Justin care-i zice: „Măi, măi, măi!” şi cu asta l-a lămurit total. Atât, trei cuvinte îi spune părintele.Nu-i spune ceva extraordinar dar trăirea, duhul, durerea, lacrimile, acei zeci de ani de suferinţă din spatele lui, iată ce putere au avut. La mine e aşa, un fel de moşmăială, deşi poate o fi şi de la mine de folos ceva… Nădăjduiesc. În orice caz, valoarea aceasta nu se obţine decât prin lacrimă şi suferinţă.
Nu este şi o vină a ucenicilor? Mă refer la neîncrederea în cuvântul duhovnicilor, şi mai ales al marilor duhovnici.
Iertaţi-mă, lucrurile stau în felul următor, şi mă refer aici şi la Părintele Justin. Mi se pare penibil, mi se pare o batjocură să se spună despre părintele Justin că e înşelat, că e minţit, că este condus de alţii. Păi, ori el este părintele cu P mare ori e o mascotă pe care eu o joc cum vreau? Nu se poate… Ori e, ori nu e! Şi eu zic că este, pentru că harul lucrează. Eu nu am cum, chiar dacă aş vrea, chiar dacă aş încerca să-l persuadez, părintele ştie foarte frumos pentru că are harul acesta al Duhului Sfânt.Şi facem la fel cum a fost şi cu Sfântul Ioan. Aceeaşi întrebare o pun şi eu acum: Botezul lui Ioan de unde a fost? De la oameni sau de la Dumnezeu? Cuvântul Părintelui Justin de unde a fost? De la oameni sau de la Dumnezeu? Dacă a fost de la oameni, toţi vor zice că nu se poate. Iar dacă zic că e de la Dumnezeu iar eu nu ascult de el, ce fac? Zic: nu ştiu; poate e înşelat. Dar asta este o minciună! Eu ştiu sigur că părintele nu e înşelat. Ştiu sigur că părintele e părintele cu P mare şi ştiu sigur că păcatele sunt ale mele mândriei mele, ale orgoliului meu, ale părerii mele. Căci părerea este cea mai sigură cale de a-mi distruge viaţa. Părerea… Nu avem nevoie decât de certitudini, nu de păreri. Sfinţii Părinţi spun că noi mărturisim ceea ce spun ceilalţi. Nu spun nimic de la mine. Şi atunci, cum pot spune eu, vezi Doamne, a zis cutare? Nu a zis cutare. A zis Biserica! A zis Duhul! Altfel nu zic! Oamenii aceştia nu vorbesc de la ei, că nu-şi permit. Eu vorbesc de la mine, din prostia mea dar el măcar nu poate. Ba mai mult şi eu, ca duhovnic, în puterea tainei, ar trebui să fiu înfricoşat şi să zic ce spune Duhul. Condiţia este să mă lepăd eu pe mine în puterea Duhului. Pentru că Dumnezeu îmi dă puterea aceasta. Dumnezeu m-a sfinţit în puterea tainei prin actul hirotoniei şi mi-a poruncit să-mi sfinţesc viaţa întru împlinirea iubirii Lui în mine. „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul aşa cum Eu v-am iubit pe voi” (In. 13:34). Dar puterea sfinţitoare în mine mi-a dat-o ca să pot să fac aceste sfinte taine. Şi fără această putere sfinţitoare a lui Dumnezeu, eu ce aş fi? Ştiu atâtea istorioare frumoase din Pateric în care atât de frumos lucrează harul peste preot. Dar asta nu înseamnă că eu sunt infailibil pentru că lucrează harul, că şi eu pot să fac voia mea, şi eu pot să lepăd harul, şi eu pot să fiu batjocoritor de har, şi eu pot să ajung un om care blasfemiază cuvântul lui Dumnezeu. Şi vai de mine!
Se spune: să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Unii spun că a accepta acest cip este a da Cezarului ce e al Cezarului.
Nu, fraţilor! Daţi cipul Cezarului că e al Cezarului! Al meu, al lui Dumnezeu este să nu-l primesc. E al Cezarului; să şi-l pună el, dacă e al lui! Nu a zis Dumnezeu aşa? Dă-l Cezarului! Al meu e sufletul! Nu-l dau!
Încetează lucrarea Duhului Sfânt la un preot care acceptă aceste cipuri?
Eu zic că da.De ce? Foarte simplu… Pentru că încetează lucrarea harului botezului în om. Un preot care îşi pierde botezul, mai lucrează harul în el? Da sau ba? A zis Dumnezeu clar: „Cui slujiţi? La doi domni nu puteţi sluji”. E limpede cui slujesc. De aceea zic la botez: „mă lepăd de satana, de toate lucrurile lui, de toţi slujitorii lui, de toată slujirea lui, de toată trufia lui.” Şi atunci, dacă eu îmi încalc acest cuvânt, nu-mi pierd Botezul? Şi cum îmi încalc acest cuvânt? Prin primirea lucrurilor satanei, slujind voii lui, acceptând voia slujitorilor lui şi stăpânirea trufiei lui.În momentul în care omul a căzut în acest păcat, i se orbeşte mintea şi nu se mai poate întoarce. S-a orbit. Nu mai poţi să-l întorci. De ce? Pentru că el se încrede în sine! Părerea lui devine „lege dumnezeiască” în el. Nu degeaba spune românul: „Prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul”!
Nota finala: Pe scurt, e trist ca exista personaje care in plonjarea lor avida spre iad au ca misiune sa ia cu ele cat mai multi bieti crestini lipsiti de aparare duhovniceasca sau de experienta in lupta cu vrajmasul. Dupa cum se vede si din imaginea de mai jos – pentru ca nu am timp si cuvinte de pierdut pentru si despre prosti – personajele in cauza sustin, in vazul tuturor saracilor cu duhul, dusmani ai ortodoxiei si romanismului ca Traian Ungureanu (pro-homosexual, anti-crestin) sau gnomul intelectualist Mihail Neamtu (Antiteze), pe care Mircea Platon il definea drept “un eşec al familiei spirituale patronate de dnii Pleşu & Patapievici”. Aceasta “familie spirituala”, sectara, transcedentalo-scientologica, care isi propune sa “recreeze” si inlocuiasca conservatorismul romanesc traditional, deci ortodox, cu un surogat “neo-conservator” de tip kominternist, este si cea de la care, de altfel, se revendica pseudonimele Razvan Codrescu alias Adolf Crivat Vasile si Claudiu Tirziu alias Riceard Tarziu: anti-romanii si anti-crestinii Plesu, Patapievici, Tismaneanu & Co si chiar si Cristian Tudor Popescu, un alt diavol asemenea lor. Cei ce vor sa se piarda singuri de Mantuitor sa mearga in continuare pe acest drum. Noi i-am averizat. Dumnezeu sa-i ajute!
Conform portalului ortodox Apologeticum, ultimul numar al pseudo-revistei Rost a fost scos din pangarul Manastirii Petru Voda pentru ca era sursa de sminteala si raspandire a raului visceral. In sfarsit, se pare ca au inteles si monahii de la Petru Voda ce se ascunde in spatele vorbelor mieroase ale slujitorilor anti-romanismului si anti-crestinismului Adolf Crivat Vasile alias Razvan Codrescu si Riceard Tarziu alias Claudiu Tarziu (primele sunt numele lor reale!). Reactia categorica a survenit urmare a unui articol prin care cei doi si-au dat arama pe fata (desi oricum sunt cam “colorati”, dupa cum se vede in foto), militand direct in favoarea acceptarii fara opozitie a actelor cu cip. Pentru ca sunt multi smintiti pe lumea asta, inclusiv in randul clerului tradator al obstii si Bisericii Neamului, cei doi au gasit repede unul asemenea lor si au ales sa se ascunda in vorbele unui pseudo-preot, instigat printr-un interviu. Este vorba, dupa cum v-am spus, de un personaj asemanator celor doi, strain de acest neam, de tara si credinta noastra, care, sub acoperirea “ortodoxiei”, activeaza de fapt direct impotriva crestinismului. Un alt numitor comun al celor doi cu preotul in cauza – care, sper, isi va reveni din cadere cat mai curand si se va pocai -, este afilierea acestuia. Intervievatul face parte din “Biserica Ortodoxa Rusa din Afara Rusiei” (adica din SVR). Iata ce spune acest personaj, pe numele lui Andrew Philips, publicat sub titlul manipulatoriu “Alegeti drumul invierii, nu Europa!”:“Acceptam cipurile, dar nu ne lepadam credinta… Nu putem sa nu dam cezarului ce este al cezarului. Poate nu m-am exprimat clar, nu-mi plac aceste cipuri pe care UE vrea sa le impuna, dar pentru ca nu ma despart de Hristos, in cele din urma, daca nu exista alternative, le voi lua”. Bun indemn “parinte”! Probabil sta de mana cu un altul ca el, purtator de vorbe goale, care a afirmat ca va fi primul din Patriarhie care-si va lua Pasaport Biometric. Pe criteriul mediatizat de cei doi-trei “frati patati”, cand “cezarul” va legaliza prostitutia, ar trebui sa fim primii care sa ne dam mamele si surorile “la produs”, ca asa este “voia cezarului”. Pai atunci de ce nu incepe unul dintre “fartati” cu sora lui, rezidenta si “naturalizata” in Israel? Conform Apologeticum, Duhovnicul Neamului, Parintele Justin Parvu, s-a aratat la fel de suparat in acest caz ca si intr-unul similar, cand un alt “maestru” bun la invartit cuvinte a reusit sa rasuceasca si mintile oamenilor, plecand cu tot cu sufletele lor, ca un adevarat Mefisto coborat de pe scena pentru a calca cu nerusinare peste vietile celor saraci cu duhul. Iata ce a declarat Parintele Justin in aceasta privinta: “Cei care amesteca intunericul cu lumina sunt mai periculosi decat dusmanii fatisi ai lui Hristos, pentru ca induc pe cititori in eroare. Nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona. Unii propovaduiesc uneori pe Dumnezeu doar ca sa castige credibilitatea cititorilor, ca apoi sa isi strecoare cu viclenie si veninul invataturilor lor. Crestinul nu trebuie sa se increada decat in Hristos si in Sfintii Parinti si in cei care propovaduiesc pana la capat invatatura lor. Nu gazetarii increstineaza lumea, ci harul Sfantului Duh care se pogoara peste propovaduitorii in duh si in adevar”. Amin!
November 4th, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
