Epifanie si Cocosel se turnau la Secu * Episcopul apare in Dosare ca “persoana de sprijin” a Securitatii * Ofiterul controlor i-a distrus Dosarul de hartie * Microfilmele au ramas in cele cinci depozite secrete ale DSS, pe langa cele furate/copiate de Moscova si Washington Epifanie Norocel, episcopul Buzaului si Vrancei, si Gherasim Cocosel, fost arhiereu de Radauti, au fost pina in 1989 colaboratori ai Securitatii, insa dosarele lor au fost distruse prin rupere, potrivit unui raport al SRI din 1991 * In martie 1990, preotii l-au dat afara prin referendum pe episcopul Epifanie * In locul acestuia l-au ales pe vicarul Gherasim Cocosel, nestiind ca si acesta a fost colaborator al Securitatii * CNSAS a dat in sfirsit publicitatii documentul care dovedeste colaborarea cu Securitatea a celor doi episcopi de Buzau dar si a altor inalti prelati * Citeva luni mai devreme, acelasi CNSAS i-a dat lui Epifanie atestat de necolaborare cu fosta Politie Politica
Dosarul de colaborare cu Securitatea al Prea Sfintitului Epifanie Norocel, Intii Statatorul Episcopiei Buzaului si Vrancei, a fost distrus pe 22 decembrie 1989, dupa cum se arata intr-o nota a SRI ajunsa in posesia Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS). In aceeasi zi a fost distrus “prin rupere” si dosarul de informator al fostului episcop vicar de Buzau, Gherasim Cocosel. Dupa ce a jucat alba-neagra cu decizia de colaborator a episcopului de Buzau, dind chiar verdict de necolaborare cu fosta Politie Politica, CNSAS a facut public documentul din care rezulta ca Norocel Gavril Epifanie a avut dosar de informator, mai precis a fost “persoana de sprijin” a Securitatii. Alaturi de Norocel se gaseau nume grele din ierarhia Bisericii Ortodoxe Romane, ca Episcopul de Arges, Calinic Argatu, Gherasim Ion Cocosel, vicarul Episcopiei Buzaului, si inalti functionari din Dealul Patriarhiei, inca in functie. Documentul vine dupa ce in septembrie 2007, acelasi consiliu i-a dat Episcopului Epifanie certificat de necolaborare, gratie votului reprezentantului PSD in CNSAS, teologul Laurentiu Tanase, si a “revolutionarului” Cazimir Ionescu, cu toate ca exista scurgerea de informatii privind colaborarea acestuia cu fosta Securitate. Raportul SRI a fost trimis la Tribunalul Bucuresti la dosarul in care CNSAS cere stabilirea calitatii de informator al Securitatii al episcopului de Arges, Calinic Argatu.
Dosarul lui Epifanie distrus in decembrie 1989
Din ordinul col. (r.) Ratiu Gheorghe, fostul sef al Directiei I, motivate in fata cadrelor de unitate prezente, prin faptul ca, datorita situatiei create, trebuie prevenita producerea unor consecinte negative pentru tara, in ziua de 22 decembrie 1989 au fost distruse prin rupere si introduse in saci urmatoarele materiale: 1) Dosarul personal al informatorului Argatu Constantin-Calinic; 2) Dosarul personal al persoanei de sprijin Norocel Gavril Epifanie; 3) Dosarul personal si mapa anexa ale informatorului Cocosel Ion Gherasim (…)”, scrie in documentul SRI, redactat de executantul acestui ordin, mr. Marin Nicolae, pe 9 iunie 1991. Daca nu mai exista informatii privind natura actiunilor prin care Epifanie Norocel a sprijinit fosta Politie Politica, dosarul acestuia fiind distrus pe 22 decembrie 1989, gratie acestui document intocmit de SRI avem dovada faptului ca episcopul de Buzau a colaborat cu Securitatea. Banuiala ca episcopul lor fusese informator al Securitatii, dar si atmosfera dictatoriala pe care a instaurat-o la Centrul Eparhial de la Buzau au determinat preotii vrinceni sa-l schimbe pe episcop. Pe 6 martie 1990, 497 de preoti intruniti la sediul Centrului Eparhial au votat pentru mentinerea sau demiterea acestuia. In urma acestui referendum, 186 de preoti au votat mentinerea episcopului in functie, iar 311 slujitori au fost pentru demitere. Consecinta a acestui vot, Epifanie Norocel a fost obligat sa se retraga temporar de la conducerea Eparhiei. In locul sau preotii l-au ales pe episcopul vicar, Gherasim Cocosel. Din nefericire, episcopul Gherasim era la rindul sau tot informator al Securitatii, dar preotii nu aveau de unde sa stie. Cu alte cuvinte, au dat jos o persoana de sprijin si au pus un informator, ambii cu dosarele distruse pe 22 decembrie 1989. In 1959, cind in Romania s-a dat decretul de desfiintare a monahismului, Epifanie a fost trimis la studii la Academia Teologica de la Sofia unde a stat pina in 1961. Apoi, intre 1962 si 1964 a fost trimis la Academia Teologica de la Zagorsk – Moscova, deci se numara printre cei agreati de puterea comunista. Episcopia Buzaului si Vrancei nu a dorit sa reactioneze dupa aparitia acestui document. In fata acestei dovezi evidente, din care reiese ca multi dintre episcopii actuali au colaborat cu fosta Politie Politica, intelegem de ce la 19 ani de la schimbarea regimului comunist Sfintul Sinod al BOR nu a luat decizia canonizarii vreunui preot ortodox ucis in temnitele comuniste.
Epifanie Norocel a trecut de la cursuri de spionaj la muzeu
Fostul Arhiepiscop al Parisului din perioada 1980-1990 spune, intr-un lucrare aparuta anul trecut, ca episcopul Buzaului si Vrancei ar fi fost colaborator al Securitatii in perioada de inceput a preotiei
Acesta povesteste cum Epifanie Norocel a fost trimis in 1964 la Moscova sa faca cursuri de spionaj, iar apoi, printr-o ciudata coincidenta, calugarul cu care a calatorit a fost arestat Sint cele mai grave acuzatii aduse lui Epifanie Norocel din partea unui ierarh al BOR.Parca in completarea acestor acuzatii, Epifanie Norocel este primul episcop in viata din Romania care a avut curajul sa acorde numele sau unui muzeu. Este vorba despre Muzeul bisericesc “Episcop Epifanie” unde, din sapte spatii cu exponate, o sala intreaga este dedicata ierarhului buzoian
Fostul Arhiepiscop al Parisului intre anii 1980-1990 a facut, intr-o lucrare aparuta anul trecut, dezvaluiri socante despre trecutul Episcopului Buzaului si Vrancei, P. S. Epifanie Norocel. Acesta se afla in aceasta functie bisericeasca de peste doua decenii si, recent, a fost acuzat ca a fost persoana de sprijin a Securitatii, fara a se gasi insa dovezi palpabile de catre Consiliul National pentru Studierea Arhivelor fostei Securitati. “Prin 1964 aflu ca un coleg de-al meu, Chesarie Georgescu, calugar la Manastirea Cozia, fusese arestat. Se intorcea de la Moscova, unde plecase cu o bursa pentru a studia la Academia duhovniceasca de la Zagorsk. Impreuna cu el, mai fusese trimis un calugar, Epifanie Norocel, din Manastirea Neamt. Chesarie, intr-adevar, in afara de studiu nu a avut alte preocupari in Rusia. Norocel insa era trimis de Securitate pentru pentru a urma citeva cursuri pentru spionaj (…) Intorcindu-se in tara, Chesarie a fost arestat, iar Norocel a fost numit staret al Manastirii Neamt si director al Seminarului Teologic de pe linga manastire (…) Bietul Chesarie s-a intors la Cozia, insa nu a trecut mult timp si l-au arestat din nou. In perioada cit a stat a doua oara, Epifanie Norocel avea sa fie inscaunat episcop vicar la Constanta”, povesteste arhiepiscopul Parisului in cartea “Pintecul desfrinatei” scrisa de catre Ciprian Mega.
Norocel, personaj in “Pantecul desfranatei”
“Pantecul desfrinatei” (Bucuresti, Ed. Aldine, 2006), scrisa de teologul adjudean Ciprian Mega este o lucrare in care, fara sa-si dezvaluie identitatea, personajul central al cartii este nimeni altul decit ierarhul roman din Paris. Fostul Arhiepiscop si Episcopul Epifanie se cunosc din perioada cind primul era exarhul manastirilor si Episcop vicar al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei (1959-1980), iar Epifanie Norocel era director al Seminarului Monahal de la Manastirea Neamt si staret al asezamintului si, in 1973, episcop vicar la Arhiepiscopia Tomisului si Dunarii de Jos. Ineditul dezvaluirilor nu constau in faptele pentru care este acuzat ierarhul buzoian, ci pentru ca vin tocmai din gura unui Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Romane. Este vorba de fostul conducator al Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române pentru Europa Centrala si Occidentala, actualmente pensionar intr-un azil din regiunea pariziana. Aparuta in 2006, lucrarea tinarului Ciprian Mega a facut valuri in primul rind la Buzau. Fiind insa “tovarasi” de cursa lunga, episcopul buzoian i-a cerut fostului Arhiepiscop sa dea o dezmintire, ceea ce, paradoxal, s-a si intimplat. “Glasul Adevarului”, oficiosul Episcopiei Buzaului si Vrancei, a publicat scrisoarea de dezmintire a fostului ierarh parizian, ca si elogiul pe care acesta i-l facea Episcopului buzoian in rusinosul “Omagiu” din 2002. Ca in toate istoriile cu delatori si securisti, oalele sparte le va plati, probabil, curajosul teolog vrincean Ciprian Mega, care a indraznit sa-si asume pacatele pe care cei care le-au savirsit se incapatineaza sa le recunoasca.
In vizita la Muzeul “Epifanie Norocel”
Nu este o gluma facuta pe seama Intii Statatorului Eparhiei Buzaului si Vrancei. Departe de noi gindul! Prea Sfintitul Epifanie Norocel insa este primul episcop din Romania si, probabil, din tarile ortodoxe care a dat numele sau unei institutii muzeale. Din 2007, la Episcopia Buzaului si Vrancei exista, atentie!, Muzeul Bisericesc “Episcopul Epifanie”, amenajat in fosta cladire a Seminarului Teolgic “Chesarie Episcopul”. Institutia a fost inaugurata intr-o atmosfera pompoasa, cu presa si “laudatori” in persoana unor ierarhi din eparhiile vecine, dintre care ii amintim doar pe prezumtivul colaborator cu Securitatea, Arhiepiscopul Casian Craciun de la Galati si pe fostul Vicar Patriarhal de la Sectorul Relatii Externe in timpul comunistilor, P. S. Nifon, alungat de preoti si teologi in decembrie 1989 si aterizat, culmea, Arhiepiscop la Tirgoviste. Daca Nicolae Ceausescu nu a indraznit sa dea numele sau unui muzeu al Partidului Comunist Roman, P. S. Epifanie a avut curajul sa-si asume riscul acordarii numelui sau unui muzeu bisericesc, (scuzata sa ne fie comparatia!), iar slujitorii din Eparhie gasesc gestul sau justificat.
“Denumirea Muzeului se potriveste”
Asa sustine protoiereul Nicolae Cobzaru de la Protoieria Focsani I. “Denumirea se potriveste pentru ca el l-a initiat, l-a compartimentat si, atita timp cit s-a realizat in timpul pastoririi sale, este normal sa-i poarte numele”, ne-a spus recent preotul Nicolae Cobzaru. Din nefericire, nu P. S. Epifanie a initiat Muzeul. Acesta exista la Episcopie de la sfirsitul anilor ’70, cind in toata tara au fost infiintate depozite-colectii cu obiecte de cult si functiona in cladirea de la intrarea in Episcopie, iar Episcop al Buzaului era P. S. Antim Angelescu. “Muzeul este unul din cele mai importante din tara in acest domeniu si poate fi vizitat de luni pina simbata”, ne-a precizat pr. Mitica Balan, consilier eparhial. Nu stim daca aceasta “realizare” tine de megalomania episcopului sau de excesul de linguseala a cetei de laudatori din jurul sau. Cu siguranta insa, in amindoua cazurile, avem o problema care tine cel putin de psiholog. O persoana in viata nu poate acorda numele sau unei institutii publice fara sa para un exces, cu atit mai putin cu cit este vorba despre un muzeu bisericesc, care ar fi putut purta, de exemplu, numele unui celebru pictor din Eparhie, maestrul Nicolae Teodorescu – unul din cei mai mari pictori bisericesti sau, de ce nu, nepotul acestuia Gheorghe Tattarescu, intimplator amindoi vrinceni. Prin deductie, ar trebui ca amarita colectie muzeala din subordinea Protoieriei I Focsani sa poarte numele Protopopului actual. Cum ar suna, par exemple, “Colectia muzeala Protopop Nicolae Cobzaru”?
Sala “Epifanie Norocel”
Dupa ce i-au scos Intii Statatorului in anul 2002, cu ocazia implinirii a 70 de ani, cel mai mare “Omagiu” editat vreodata unui ierarh, pe care l-au bagat pe git preotilor cu peste 1 milion de lei vechi bucata, acum i-au “facut” cadou un muzeu, cu ocazia unui sfert de secol de pastorire. Una din cele sapte sali cu exponate ale muzeului este rezervata activitatii actualului Episcop. Si nu o sala oarecare, ci ultima, cea mai importanta, a saptea, unde troneaza citeva portretre ale ierarhului, ca in “epoca de aur”. Nu putem contesta realizarile in plan “gospodaresc” ale ierarhului, dar nici amenaja o sala intr-un muzeu doar pentru a proslavi numele si persoana unui ierarh, intr-o actiune ce seamana a idolatrie intrucit una din cele zece porunci ale Decalogului spune limpede: “Sa nu-ti faci chip cioplit!”. In Vrancea, jaful din patrimoniul bisericesc este unul sistematic, iar la Buzau, Episcopul da numele sau unei institutii muzeale! De la bisericile de pe Valea Rimnicului si a Dalhautiului, pina in nordul judetului, pe Valea Domositei si a Caregnai, cele mai importante valori ale evului mediu valah – cartile bisericesti si icoanele – zac, aruncate prin clopotnite, beciuri, case parohiale si nu-si gasesc loc in Muzeul “Episcop Epifanie”. Am vizitat de curind muzeul si nu mi s-a parut ca erau obiecte bisericesti din Vrancea. Cartile vechi din judet le avem la Protoieria din Focsani”, ne-a mai spus protoiereul Nicolae Cobzaru. In ce priveste acuzatia despre presupusul trafic de obiecte bisericesti de care este acuzat un preot vrincean cu parohie la Buzau, consilierul eparhial Mitica Balan ne-a spus ca ancheta este in derulare. (Valentin MUSCA / Ziarul de Vrancea)
Episcop de un sfert de veac
“Persoana de sprijin” Epifanie Norocel s-a nascut pe 14 decembrie 1932, la Malini, judetul Suceava. Intre 1965 si 1971 acesta a fost profesor si director la Seminarul Teologic Manastirea Neamt, iar intre 1971 si 1975 staret al Manastirii Neamt. Din 1982, Epifanie Norocel este episcopul Buzaului si Vrancei. Acesta s-a remarcat in perioada post decembrista ca un apropiat al PSD-ului pe plan local, fiind prezent la toate evenimentele importante la care au venit mai marii partidului.
Un plan de masuri al Securitatii, care ridica multe semne de intrebare privind colaboratorii DSS din SUA, Germania si Franta.
Ministerul de Interne Departamentul Securităţii Statului Nr. 0027882 din __. 06.1989
Strict secret Exemplar unic
Plan de măsuri în cazul Petru Romoşan din Franţa
Petru Romoşan, în vârstă de 32 ani, fost membru al Uniunii Scriitorilor, a trecut ilegal frontiera de stat în Ungaria în septembrie 1988, stabilindu-se ulterior în Franţa, la Paris. După rămânerea în străinătate, Petru Romoşan s-a situat pe o poziţie ostilă ţării noastre şi a intrat în contact cu elemente reacţionare ale emigraţiei române intelectuale de la Paris.
În luna mai a.c., a acordat un interviu denigrator postului de radio „Europa liberă”, în conţinutul căruia a făcut referiri tendenţioase la statutul artiştilor plastici din România. De asemenea, a participat – ca invitat – la mai multe emisiuni ale postului maghiar de televiziune Budapesta-1, în cadrul cărora a comentat de pe poziţii ostile aşa-zisele măsuri luate de autorităţile române pentru a împiedica fuga unor persoane în Ungaria.
Pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea activtăţilor ostile ţării noastre desfăşurate de Petru Romoşan, va fi întreprins un complex de măsuri informativ-operative, vizând:
I. – Completarea studiului operativ în caz şi folosirea datelor obţinute pentru acţiuni de influenţă şi contracarare
1. Verificarea rudelor şi relaţiilor din ţară ale elementului şi ale soţiei acestuia, a persoanelor cu care mai întreţine legături şi documentarea exactă a activităţii desfăşurate de Petru Romoşan înainte de plecarea din ţară. Se va acţiona asupra acestora în scopul determinării lui Petru Romoşan să renunţe la activităţile cu caracter denigrator şi să adopte o poziţie corectă faţă de RS România.
Termen: 15.07.1989 Răspunde: U.M. 0610
2. Obţinerea de date privind situaţia personală şi profesională a lui Petru Romoşan şi a soţiei acestuia, cu accent pe: – identificarea domiciliului din Paris al elementului (amplasarea imobilului, intrări, colocatari, mijloace de acces în zonă, număr de telefon etc.); – stabilirea preocupărilor, cercului de relaţii, a persoanelor care îl vizitează la domiciliu sau cu care întreţine legături apropiate, elemente din emigraţie care nu agreează acţiunile acestuia sau cu care a avut diferite neînţelegeri, etc.; – stabilirea locului de muncă al soţiei lui Petru Romoşan şi a programului de lucru al acesteia; – identificarea canalelor folosite de soţii Romoşan pentru menţinerea legăturii cu rudele şi relaţiile din ţară.
Datele obţinute în urma completării studiului operativ în caz vor fi folosite în scopul iniţierii unor acţiuni de descurajare şi timorare a acestuia.
În realizarea acestor sarcini, vor fi folosite în mod diferenţiat sursele: „Filip”, „Ruxandra”, „Călin”, „Donici”, „Prodan”, „Barbu”, „Gabriel” şi „Hornaru”, precum şi posibilităţile specifice pe linia U.M. 0544.
Termen: 30.08.1989 Răspund: U.M. 0610, U.M. 0544/225 şi U.M. 0195.
3. Stabilirea legăturilor pe care Petru Romoşan le are la Budapesta şi care îl sprijină în realizarea acţiunilor ostile RS România (persoane contactate, adrese vizitate, locuri de cazare etc.).
Termen: 30.08.1989 Răspund: U.M. 0544/225 şi U.M. 0195
II. – Măsuri combinative de contracarare
1. Pentru compromiterea lui Petru Romoşan în mediile maghiare de informare în masă, va fi expediată din Franţa, în numele pictorului de origine română Viktor Roman, o scrisoare adresată Ministerului Culturii şi Televiziunii maghiare în care sunt prezentate profilul moral descompus al acestuia, sprijinul şi colaborarea sa cu autorităţile române pentru urmărirea şi condamnarea criticului Ion Negoiţescu, în prezent redactor la postul de radio „Europa liberă”, întărindu-se astfel acuzaţiile că acesta este agent provocator manipulat de autorităţile de la Bucureşti.
Termen: 05.07.1989 Răspunde: U.M. 0544/225
2. Pe adresa Ministerului ungar de Interne şi a Televiziunii maghiare va fi trimisă o scrisoare ca provenind din partea unei persoane, în prezent aflată în Austria şi care ar fi fost reţinută la graniţa română împreună cu grupul în care se afla şi Petru Romoşan, în conţinutul căreia se va preciza că acesta este agentul Securităţii române, iar la arestarea grupului a făcut public acest lucru pentru a evita suportarea tratamentului aplicat celorlalţi fugari.
Termen: 05.07.1989 Răspunde: U.M. 0544/225
3. Va fi expediată din Ungaria, organelor de poliţie franceze, o scrisoare în care Petru Romoşan va fi prezentat ca agent al Securităţii maghiare, iar cu ocazia călătoriilor pe care le face la Budapesta realizează şi întâlniri cu ofiţerii de legătură pentru instructaj.
Termen: 15.07.1989 Răspunde: U.M. 0544/225
III. – Măsuri de compromitere în rândul emigraţiei române
1. În numele unui scriitor român din ţară, care, pentru a evita eventuale consecinţe doreşte să rămână anonim va fi trimisă o scrisoare lui Virgil Ierunca, cunoscut că nu-l agreează pe Petru Romoşan, în care autorul dezvăluie rolul jucat de acesta în arestarea criticului Ion Negoiţescu şi persecutarea de către autorităţi a altor oameni de cultură şi artă din România.
Termen: 15.07.1989 Răspunde: U.M. 0544/225
2. Va fi plastografiată şi expediată din Franţa o scrisoare adresată lui Dorin Tudoran, semnată de Petru Romoşan, prin care acesta solicită să-i publice în revista „Agora” un material în al cărui conţinut sunt atacaţi Virgil Ierunca, Monica Lovinescu şi chiar Dorin Tudoran.
Precizăm că în „Agora” se publică astfel de materiale, ulterior autorii fiind atacaţi foarte violent de Dorin Tudoran în articole-replică.
Termen: 30.07.1989 Răspunde: U.M. 0544/225
3. Sursa „Dinu”, care urmează a se deplasa în Franţa, va fi instruită să acţioneze pentru determinarea lui Virgil Ierunca să ia atitudine publică împotriva lui Petru Romoşan şi să îi creeze greutăţi în afirmarea pe plan literar în Franţa.
Termen: 30.06.1989 Răspunde: U.M. 0544/225
4. Sursele cu posibilităţi în mediu, ce urmează să se deplaseze în Franţa în perioada următoare, vor fi pregătite să susţină versiunile de dezinformare difuzate prin mijloacele specifice şi să acţioneze pentru compromiterea şi discreditarea lui Petru Romoşan în rândul emigraţiei şi mediile culturale autohtone.
Sarcină permanentă Răspunde: U.M. 0544/225 şi 0610
Informaţiile obţinute privind evoluţia situaţiei operative în caz vor fi analizate periodic de şefii unităţilor centrale cu atribuţiuni în acţiune, care vor raporta conducerii D.S.S. rezultatul măsurilor întreprinse şi concluziile reieşite, în vederea stabilirii unor noi acţiuni de contracarare a activităţilor ostile desfăşurate de Petru Romoşan.
1 – Coperta Dosarului nr. 87 359 privindu-l pe numitul Gheorghe Buzatu, cu menţiunea că documentul în ansamblu a fost microfilmat la data de 30 august 1991, la UM 05054 Iaşi. 2 – Fila originală: Dosar de Urmărire Informativă Operativă (DUI) nr. 4 638 privindu-l pe GHEORGHE BUZATU, alias “BARBU”, alias „BIANU”, alias „BANU”, deschis la 17.3.1989. 3 – Nota „Legături cu străinii” din 21 iulie 1983 – Interceptări din scrisori din Iaşi (Prof. univ. dr. Cezar Buda, Gh. Buzatu ş.a.).
În anul centenarului morţii lui Mihai Eminescu s-a tipărit şi volumul X din seria „Opere” – ediţie critică iniţiată de Perpessicius în anul 1963 şi apărută la Editura Academiei RSR. Povestea reeditării operei lui Eminescu în timpul regimului comunist este complexă şi intim legată de însăşi istoria ţării. După 1990 a fost spusă în mai multe variante şi, probabil, va fi scrisă de specialiştii în istorie şi literatură. În mediile literare şi nu numai circulă şi versiunea că Securitatea s-ar fi amestecat în tipărirea volumului X din „Opere”, cel care conţine articolele publicate de Eminescu în ziarul „Timpul” între 1 noiembrie 1877-15 februarie 1880. După o sută de ani de la moarta sa, autorităţile de atunci se temeau că publicistica poetului naţional ar avea consecinţe la nivel internaţional – că ar putea afecta relaţia bilaterală a României cu Uniunea Sovietică şi cu Israelul (unele articole ale lui eminescu fuseseră considerate antisemite). Versiunea implicării serviciilor secrete ale regimului de la Bucureşti în editarea articolelor semnate de Mihai Eminescu în presa sfârşitului de veac XIX este susţinută de criticul literar şi editorul Dan Zamfirescu, a cărui cooperare cu Securitatea a fost confirmată de dumnealui însuşi în repetate rânduri. (C.D.) Referitor la apariţia în 1989 a volumului X din opera lui Eminescu, domnia sa ne-a spus:
„ Era cât pe ce să nu apară acest volum. Operaţiunea a început în 15 ianuarie. M-am întâlnit pe stradă cu Vatamaniuc (coordonatorul volumului, n. red.) care se plângea că n-a pornit nimic, că nu s-a cules nici o foaie. Atunci am decis să mă implic personal. Legat de acest volum se pronunţase însuşi Ceauşescu, mi-a povestit Alexandru Oprea (coordonatorul seriei, n. red.). Ceauşescu i-a dat lui Oprea următorul sfat: «De ce vreţi voi să publicaţi imediat volumul X? Aţi publicat IX, aţi publicat XI. Pe ăsta lăsaţi-l la urmă, şi nu scoateţi o mie, scoateţi opt mii de exemplare.». M-am întâlnit cu Petru Creţia, care lucra zi şi noapte. Se ştia că dacă se ocupă Zamfirescu, înseamnă că e amestecată Securitatea. Omul nostru era chiar în tipografie. Directorul Busuioceanu (al Editurii Academiei unde urma să apară volumul, n. red.) îi dăduse telefon omului nostru şi i-a spus să oprească toate lucrările editurii, că sunt nişte probleme. Dar acesta i-a răspuns «Tovarăşe director, le opresc pe toate, dar cred că nu vreţi să opresc şi volumul X, ştiţi că e centenarul şi trebuie să iasă.». În momentul când a dat telefon, Busuioceanu ştia bine cine e omul cu care vorbeşte, iar respectivul, la rândul lui, probabil că ştia cine e Busuioceanu. Nu se ştie cine avea grad mai mare. Dar când când a primit răspunsul ăsta, Busuioceanu a zis că e clar cine stă în spatele operaţiei, şi n-a mai zis nimic. În 20 mai volumul era gata. Ghiţă Florea (adjunct al şefului secţiei de Propagandă şi Presă a Comitetului Central din iunie 1986, n. red.) a cerut să mai vadă odată manuscrisul şi s-a trezit că avea pe masă direct volumul. Mihai Ungheanu a luat cinci exemplare şi le-a dus la Chişinău, unde au stat în expoziţie. În schimb, la Bucureşti când a apărut, Moses Rosen s-a dus imediat la Gogu Rădulescu – omul lui de legătură pe lângă Elena Ceauşescu. S-au dus amândoi la ea, iar ea s-a dus la Ceauşescu şi i-a cerut să scoată imediat volumul din expoziţia de la Bucureşti şi să-l dea la topit. A ieşit scandal. Ceauşescu a cerut ca tirajul să fie pus la adăpost, să fie pus sub şapte lacăte. Rezultatul? Nu se mai vindea cu o sută de lei, se vindea cu o mie. Numai eu am vândut vreo zece, mi le aduceau muncitorii de la tipografie. Cel care a fost pedepsit chipurile pentru că n-a fost vigilent şi a lăsat să apară volumul X a fost colonelul Vasile Preda, a cărui fiică i-a înmânat lui Ceauşescu personal volumul când a apărut.” https://www.jurnalul.ro/
FILMUL (va rog): 26 Mai 2009: Intr-o emisiune tv in direct cu ministrul de Externe Diaconescu, Hurezeanu, la unison cu Nistorescu, pe Realitatea si cu Gadea si Stan, pe Antena 3, il pun la colt pe Basescu in probleme de diplomatie, in special pe relatia rasariteana. 27 Mai. Aflat in Grecia, Basescu, vizibil iritat de noul unghi de atac la adresa sa, privind relatia cu Republica Moldova, Ucraina, Rusia si politica sa externa, in general, l-a atacat in stilu-i caracteristic, mai in gluma mai in serios, pe Hurezeanu. Dupa ce i-a dedicat o poezie patriotica, a afirmat: “Doamna, va multumesc mult. Mi-ar placea atat de mult… Aseara, era o emisiune la una din televiziunile noastre – nu am urmarit-o, am vazut-o pe sinteza de presa, in dimineata aceasta – in care niste domni tocmai asta propovaduiau. Sa uitam ca am pierdut cateva milioane de romani ca sa fim liberi, sa fim independenti, si sa ne plecam cat putem in fata unei mari puteri. Asa li se parea lor, desi unul din ei – acum pot sa spun, sa formulez in felul acesta – acum vreo cativa ani se facea ca ne da lectii de democratie, de pe la Europa Libera. V-as ramane indatorat daca mi-ati da aceste versuri si o sa le trimit acestui mare ziarist, poate intelege si sufletul romanilor, nu numai placerea de a sta plecat”. (vezi transcrierea mai jos, la note) Basescu a dat de inteles ca Hurezeanu se afla mai mult in misiune in strainatate, o aluzie la o relatie a acestuia cu Securitate. 28 Mai. Chiar a doua zi, tacere pe toate posturile, liniste in presa scrisa. 29 Mai. Incepe scandalul. Interesant, in special Trustul Felix si, apoi, seara, la Realitatea, la Cap si Pajura cu CTP (iar interesant: se anunta in direct ca este ultima emisiune a celor doi, cel putin in acest format). Hurezeanu, care se vede ca a asteptat momentul infrigurat, ii ofera lui Basescu o replica apasata, bine sustinuta (o puteti vedea mai jos, de la minutul cinci al emisiunii). Ca argument final, invoca inclusiv un posibil proces cu presedinte. Ce va face Basescu? O va lasa ca-n papusoi sau isi va “repera” onoarea? 30-31 Mai. Comentarii de alcov. 1 iunie. Incepe contra-atacul. Trustul Felix, iar, varf de lance, secondat de alte publicatii, printre care si Adevarul. Pe scurt, in Jurnalul National, intr-un articol lung si plictisitor marca Badin se sustine, practic, ca dosarele Securitatii erau falsificate, mai ales in cazul celor de la Europa Libera. Conform acestei logici, desigur, CNSAS-ul ar trebui desfiintat in secunda aceasta iar toate “verdictele” de pana acum anulate, si emitentii lor trasi in judecata. Evident ca multe documente sunt falsificate; dar oare numai in anumite cazuri, cele in care vrem “noi”? Singurul lucru notabil la acest articol este un document atasat: o scrisoare pe care Virgil Magureanu, in calitatea sa oficiala de sef al Serviciului Roman de Informatii (SRI), o trimite Serviciului de Securitate al postului Europa Libera, reprezentat de ofiterul Richard Cummings. In aceasta, seful SRI de la acea data, afirma negru pe alb ca mai multi angajati ai radioului CIA, printre care N. C. Munteanu si Emil Hurezeanu, s-au aflat in legatura cu ofiteri ai Securitatii. Asadar, daca ar fi sa dea pe cineva in judecata, Emil Hurezeanu ar trebui sa inceapa cu Virgil Magureanu. Cum, intamplator, am fost interesat de acest subiect in trecut, am si discutat la vremea respectiva cu Emil Hurezeanu si N.C. Munteanu, exact pe aceasta tema. Si atunci, ca si acum, Emil Hurezeanu a fost extrem de transant. Atunci, ce vrea sau ce stie Basescu? Ca orice presedinte, mai multe decat noi…
Iata intrebarile ZIUA si raspunsurile celor doi in problema invocata de Basescu si Magureanu: 1. Credeti ca Securitatea infiltra oameni in randul echipei de ziaristi de la “Europa Libera”? 2. Au fost depistati colaboratori ai Securitatii in cadrul “Europei Libere” inainte de 1989? 3. Intr-un articol aparut azi in ziarul “Adevarul” (n.r -ieri) este preluat un pasaj dintr-un interviu acrodat ziaristului Liviu Valenas de istoricul Marius Oprea, in care acesta din urma afirma ca ati fost colaboratori ai Securitatii. Ati colaborat cu Securitatea iniainte sau dupa ’89? 4. Ce nume de ziaristi sau politicieni care au fost colaboratori ai Securitatii credeti ca vor fi facute publice in urmatoarea perioada?
Emil Hurezeanu: “Nu am fost omul Securitatii” 1. Nu stiu. Eu nu am fost infiltrat de Securitate la Europa Libera. Cred ca a avut, de-a lungul anilor, informatii din interiorul redactiie, pentru ca altfel nu-mi explic cum stiau cam tot ce se intampla acolo, si am aflat asta din scrisorile de amenintare pe care le trimiteau si care tradau o cunoastere buna a relatiilor dintre angajati, dintre oameni, locuintele lor, felul in care isi petreceau vacantele. 2. Nu am cunostinta despre asa ceva. 3. In 1975, am fost convocat la o ancheta a Securitatii in cazul unui scriitor geman originar din Sibiu si mi s-a confiscat corespondenta pe care o aveam cu el. Asta a fost tot. In 1982, inainte de pleca in Austria cu bursa Herder, a trebuit sa fac o lista cu persoanele pe care le cunosc, stabilite in strainatate, si pe care le cunosteam din Sibiu. Asta a fost tot. Repet, in 1975 am fost convocat la o ancheta. Ceea ce sustine dl Oprea este o marsavie. Nu am fost niciodata racolat de americani, nu am lucrat niciodata cu Securitatea. Repet: nu am fost omul Securitatii la Europa Libera. In Romania, ca student la Cluj, si inainte de a parasi Romania, cand am plecat cu o bursa in 1982, am avut de-a face cu Securitatea in imprejurarile pe care vi le-am relatat. Europa Libera nu m-a folosit, nu mi-a cerut. Nu uitati ca eu, din 1983 pana in 1989 am scris impotriva Securitatii si a lui Ceausescu, si asta i s-a intamplat si lui Neculai Constantin Munteanu. Probabil, dintre angajatii Europei Libere am fost dintre cei care am scris cel mai mult impotriva lor. Afirmatia ca as fi avut de-a face cu ei dupa 1982, dupa plecarea mea din tara, este o marsavie. Aici sunt ecourile indepartate ale luptelor de putere care au avut loc la Europa Libera dupa 1992, in conditiile in care mai multe dosare ale angajatilor au fost livrate catre conducerea SRI de atunci. S-a mai pus problema asta in trecut. Ceea ce va spun acum am afirmat si in ’92 si in ’97, in interviuri la Europa Libera, preluate apoi de presa din tara. Nu am fost racolat nici de Securitate, nici de serviciile americane. Este o aberatie. 4. Nu stiu. In ce ma priveste, doresc publicarea dosarului meu, doresc sa il vad. Am fost la CNSAS in urma cu doi ani, unde am vazut dosarul de “Obiectiv” al Europei Libere, unde sunt toate informatiile legate de mine, in ceea ce priveste munca mea la Europa Libera, felul in care parintii mei au fost intimidati si supravegheati, felul in care Securitate organiza scenarii de compromitere a mea si in Romania, de persecutare a parintilor mei. Ceea ce stiu este ca am primit, din 1983 pana in 1989, amenintari cu moartea. In dosarul de Obiectiv e o imagine a ceea ce facea Securitatea mea. Alte dosare nu am vazut, le-am cerut si astept sa le vad si eu.
Neculai Constantin Munteanu: “Nu ma intereseaza ce se scrie” 1. Nu am nimic de comentat. Nu cunosc acest lucru. 2. Nu cunosc. 3. Nu ma intereseaza ce se scrie despre mine si despre Securitate. 4. Nu stiu. Nu ma pot pronunta. Nu am datele necesare si nici nu sunt masura sa fac asemenea declaratii.
Ca sa-mi spun si io parerea, in final, despre Europa Libera: ca erau informatori (normal) sau nu, nici nu ma intereseaza. Europa Libera a fost si a ramas un cuib de trotkisti autoexilati dupa eliminarea sovieticilor si agentilor kominternului din structurile statului roman, cu tot cu puii lor (vii) – cei mai mult regrupati dupa ’89 in GDS -, unde se amesteca manipularea cu dezinformarea de nu mai stia biet roman saracul ce sa creada. Apropos, ce va spune faptul ca George Soros, sponsorul GDS, detine acum toate arhivele Radio Europa Libera (RFE)? Un exemplu, pe scurt: Vlad Georgescu, faimosul director al RFE, fusese recrutat ca informator inainte de plecarea din tara, pe cand lucra la… Muzeul Romano-Rus. Un alt jurnalist “disident”, Petre Mihai Bacanu, se pare ca fusese pregatit tot de Securitate pentru a fi lansat pe orbita Europei Libere. Acelasi scenariu pare aplicabil si pentru Traian Ungureanu, pripasit in ultimii ani ai comunismului pe la BBC, nu inainte de a-i canta cateva ode bune lui Ceausescu, cot la cot cu colegul lui, Ioan T Morar zis si “Biju”, adus la publicatiile UTC-iste centrale de la Cuca Macaii prin semnatura… Cabinetului 2 (recte Elena). Alt exemplu, de manual: celebrul cuplu Ierunca-Lovinescu si-a imbracat artistic leninism-trotkismul in “anti-comunism”, model preluat cu succes de propagandistul PCR Tismaneanu si acolitii lui din noul komintern, profitorii tuturor regimurilor. De fapt nu era nici un anti-comunism: era vorba, la fel ca si in cazurile clonelor lor strambe, de anti-romanism si punct. Cei doi nu au fost niciodata rezistenti, ca sutele de mii de anticomunisti din inchisori sau din munti, marginalizati si azi, ucisi a doua oara, exact cum si-au propus bolsevici. Ei au fost disidenti in sensul de reformatori handicapati (pt ca nu au reusit ce si-au propus) ai comunismului in trotkism sau leninism – gasca veche a RFE – si, respectiv, intr-un “socialism cu fata umana” – gasca Iliescu & comp. Personal am o scarba imensa pentru acesti tovarasei, si o mila asijderi, pentru cei inca pierduti in plasa lor. Poate noul scandal Europa Libera – Hurezeanu vs Basescu – Magureanu va aduce, in sfarsit, lumina, asupra celor care i-au murdarit imaginea lui Emil Hurezeanu prin transferul de mizerii al adevaratului lor trecut, al imbatranitilor in rele, si de-o parte si de alta, a celor care au transformat impostura in “eroism” (aduceti-va aminte cum au fost adusi, omagiati si inmormantati cei doi cremati la Paris…). Daca tot se face apel la dosare, mai vechi sau mai noi, poate ar fi indicat ca, pana la Emil Hurezeanu, angajat al unui post privat, sa se verifice o alta lista, “civilo”-politica, care colcaie de agenti si mai ales, de agenti anti-Romania, lista cu tovarasi pe care ii va baga in Parlamentul European, ca sa ne spurce mai bine, chiar de la Bruxelles, insusi… PDL! Detalii:Virgil Ierunca despre mostenirea culturala a lui Lenin Virgil Ierunca despre rolul scriitorului Vezi siHUREZEANU schimba macazul pe “axa” Bucuresti-Chisinau-Moscova. BASESCU ii dedica poezii de la Atena Scrisoarea lui Virgil Măgureanu către Richard Cummings, şeful serviciului de securitate de la radio Europa Liberă – format pdf
La emisiunea “6, vine presa!” de la B1 Tv cu Mbela si Livia Dila, unde am fost invitat, s-a discutat din nou – evident – despre “cazul Coroiu”. Cine s-a trezit sa-si dea cu parerea (telefonic)? Traian Radu Ungureanu, jalnicul inTRUs, pupatorul in cur al lui Ceausescu de la organul Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti (UASCR) “Viata Studenteasca”, plecat in Occident cu acordul Securitatii, aparat vajnic de tovarasica Andreea Pora, de la organul GDS, “22”. Isi permitea sa-l judece pe Ion Cristoiu si sa execute el in dreapta si stanga. Uitase deja ca a fost deconspirat ca un demn colaborator si propagandist al regimului comunist. Iete-te dovada aici. Mai avem si altele… la timpul potrivit.
Amnistierea porcăriilor
de Radu Portocală
Un mic scandal agită presa dîmboviţeană: s-a descoperit că Traian Ungureanu a publicat cîndva în Viaţa Studenţească un articol “de tămîiere”. Unii îl acuză, dar cei mai mulţi îl scuză – aşa cum, de altfel, se întîmplă de fiecare dată cînd iese la iveală vreo mizerie comisă de “unul din ai noştri”, ceea ce, de-a lungul ultimilor 18 ani, s-a întîmplat mult prea des. Am putea considera că un om nu trebuie să fie lapidat pentru că a scris – în general, din motive meschine – o porcărie. Însă cei care, vreme de cinci decenii, au scris cîte o porcărie au fost atît de mulţi încît spaţiul public s-a transformat într-o adevărată cocină. Şi, tocmai pentru că n-au scris decît una, acum pretind să ne fie arbitri. Iar faptul cel mai tulburător este că, unul după altul, ei sînt apăraţi în faţa opiniei publice, dezvinovăţiţi, spălaţi, şi, în cele din urmă, transformaţi în martiri. Vinovaţi nu mai sînt cei care au scris cîte o porcărie, contribuind la murdărirea spiritelor, ci “istericii trecutului”, care scot din lăzile de gunoi şi exhibă abjecţiile produse de stîlpii actuali ai intelighenţiei. Într-o societate care s-a obişnuit să fie strîmbă, nu făptaşii sînt vinovaţi, ci judecătorii! Mircea Cărtărescu îl apără şi el pe Traian Ungureanu (Evenimentul Zilei, 14 martie 2008), arătînd că jurnalismul în România roşie implica sistematic riscul compromisului. Fireşte! Dar lucrul era ştiut şi, tocmai de aceea, jurnalişti deveneau aceia care, dintr-un motiv sau altul, sub o formă sau alta, erau pregătiţi moral să asume permanenta posibilitate a compromisului. Cei care nu aveau această înclinaţie (slăbiciune) se apucau de altă meserie. Pe de altă parte, compromiterea – porcăria – nu trebuie judecată cantitativ, aşa cum face, fals naiv, Mircea Cărtărescu. Pentru că, dacă pornim pe drumul acesta, vom ajunge să spunem că securistul care n-a torturat decît o dată e mai uşor de iertat decît cel care a torturat de o sută de ori. În ce mă priveşte, mi-e imposibil să găsesc diferenţa. Ba chiar îmi spun că poate Traian Ungureanu n-a scris decît o singură porcărie pentru că nu i s-o fi dat posibilitatea să scrie o sută. https://portocala.wordpress.com/
UPDATE: S-a judecat. In regim de urgenta. Am ajuns la Curtea de Apel cu Recursul de mai jos. E in pronuntare. Rezultatul azi! Probabil o sa ajungem la Avocatul Poporului si CNCD (pentru a testa si acest Consiliu anti-romanesc inainte de a-l desfiinta…:-) Tribunalul Municipiului Bucuresti
C O N T E S T A T I E
Asociatia Civic Media, organizatie neguvernamentala preocupata activ de consolidarea democratiei in Romania, contesta inregistrarea tuturor candidatilor la actualele alegeri parlamentare.
Contestatia noastra se bazeaza pe dreptul la nedisciminare al oricarui cetatean roman coroborat cu Declaratia Presedintelui Romaniei Traian Basescu de condamnare a regimului comunist si necesitatea deconspirarii agentilor politiei politice comuniste care au activat in Romania in perioada 1944-1989.
In speta contestam inregistrarea candidatilor prin completarea cu titlu obligatoriu, printre altele, a asa-numitei Declaratii pe Propria Raspundere, in care se arata, citam “că am fost/nu am fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia”.
In primul rand, in Romania nu a existat nici o institutie cu denumirea de “Securitate”, ceea ce atrage din punct de vedere juridic nulitate actului in sensul dorit de lege, respectiv al delimitarii de lucratorii si colaboratorii Departamentului Securitatii Statului sau ai Directiei Generale a Securitatii Statului care au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste”, conform OUG nr. 24/2008.
In fapt, ceea ce este mult mai grav, facem apel la urmatoarele Articole din Legea fundamentala a tarii, Constitutia Romaniei, pentru a denunta incalcarile drepturilor unor cetateni romani in favoarea unor cetateni romani cu dubla cetatenie sau/si legaturi cu servicii secrete ale totalitarismului comunist care au desfasurat activitati criminale si impotriva statului roman, pe perioada existentei Pactului de la Varsovia.
Astfel, ARTICOLUL 16 din Constitutia Romaniei, prevede:
“(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege”.
Iar ARTICOLUL 57 arata:
“Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.”
In acelasi timp, in Discursul oficial de Condamnare a Regimului Comunist al Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, de la data de 18 decembrie 2006, acesta afirma:
“Ca şef al statului român, condamn explicit şi categoric sistemul comunist din România, de la înfiinţarea sa, pe bază de dictat, în anii 1944-1947 şi până la prăbuşire, în decembrie 1989.”
In textul Declaratiei Sefului Statului se spune:
“Pentru cetăţenii României, comunismul a fost un regim impus de un grup politic autodesemnat ca deţinător al adevărului, un regim totalitar născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă. A fost un regim de opresiune, care a expropriat poporul român de cinci decenii de istorie modernă, care a călcat în picioare legea şi a obligat cetăţenii să trăiască în minciună şi frică.”
De asemenea se arata ca “sistemul comunist totalitar din România a fost impus prin dictat străin”, printr-o ideologie “importată din URSS”.
In acest context, este mai mult decat evident ca orice candidat la alegerile din Romania care in perioada 1944-1989 s-a nascut sau a trait in fosta URSS – si, la actualele alegeri, sunt mai multi in aceasta situatie! – trebuie sa dea o Declaratie pe Propria Raspundere ca nu a colaborat cu serviciul secret sovietic KGB – Komitet Gosudarstvennoj Bezopasnosti, sau cel militar al URSS, GRU – Glavnoje Razvedyvatel’noje Upravlenije si nu cu “Securitatea”.
In acelasi timp, trebuie sa se tina cont si de faptul ca spionii regimului criminal comunist din tarile “prietene”, din lagarul socialist, cum ar fi cei ai serviciului secret al Republicii Populare Ungare – AVO sau al Republicii Democrate Germane – STASI, au activat pe teritoriul Romaniei racoland agenti romani care se pot afla si astazi sub santajul succesoarelor acestora sau a serviciilor mama si tata ale organelor Pactului de la Varsovia, respectiv GRU si urmasele KGB, FSB si SVR.
Nu intelegem de ce titlul de lucrator sau colaborator al Securitatii poate impiedica accesul unui cetatean roman in forul legislativ al tarii in timp ce acela de agent sau colaborator al unor servicii secrete straine, comuniste sau nu, permite cetateanului roman tradator sa acceada in Parlamentul Romaniei.
Apreciem asadar ca, in spiritul Legii si a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, o corecta formulare a Declaratiei pe Propria Raspundere trebuie sa priveasca si colaborarea sau racolarea de catre servicii secrete straine, urmand ca in cazul deconspirarii mandatul de parlamentar sa devina nul.
Asociatia Civic Media
24 Octombrie 2008
Tribunalul Bucuresti
Curtea de Apel
25.10.2008
R E C U R S
Subscrisa, Asociatia Civic Media, prin subsemnatul Victor Roncea, presedintele ei fondador, si personal, declar recurs impotriva hotararii date de Tribunalul Bucuresti la data de 24.10.2008 in dosarul 31/C/2008, cauza Contestatiei depuse in privinta procesului electoral si a candidatilor inscrisi.
In fapt, ceea ce reclamam tine de drepturile inalienabile ale cetateanului roman, in temeiul Articolului 16 si al Articolului 57 din Constitutia Romaniei, incalcate prin procedura inscrierii candidaturilor prin completarea asa-numitei Declaratii pe Propria Raspundere doar in ceea ce priveste colaborarea candidatilor cu Securitatea.
In contextul in care avem inscrisi la actualele alegeri mai multi candidati din tari ale fostului Pact de la Varsovia, in special din fosta URSS, Declaratia care limiteaza accesul unor cetateni romani din Romania in Parlament pe considerentul ca au lucrat sau colaborat cu Securitatea suprimand sau ingradind drepturi si libertati fundamentale ale omului, permite in schimb accederea altor cetateni romani sau cu dubla cetatenie, care este insa posibil sa fi colaborat cu serviciile secrete comuniste din statele din care provin, respectiv KGB, GRU, AVO, STASI, etc.
Situatia este cu atat mai grava cu cat este un fapt cunoscut ca serviciul cel mai represiv si considerat responsabil de milioane de crime in fostul lagar socialist este chiar cel sovietic, KGB, in contextul in care avem chiar mai multi candidati din fosta Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca. Asadar, in ceea ce-i priveste pe acestia, completarea formularului ca nu au colaborat cu Securitatea RSR este cel mult o gluma.
In speta, candidatul Partidului Romania Mare pentru Colegiul 1 Ilie Ilascu, cetatean al Romaniei si al Republicii Moldova, a declarat in mai multe randuri ca a colaborat cu organele de securitate de peste Prut indeplinind misiuni speciale. La fel, candidatul Partidului National Liberal pentru Colegiul 2 Nicolae Dabija, cetatean al Romaniei si al Republicii Moldova, poate fi banuit ca a colaborat cu organele speciale ale fostei URSS tinand cont de functiile sale din perioada comunista. Acestea sunt doar doua exemple care demonstreaza ridiculitatea unei declaratii pe Propria Raspundere care priveste doar Securitatea, respectiv Departamentul Securitatii Statului, formularea corecta care nici macar nu se regaseste in respectivul act.
Lista poate continua, fara indoiala, si, dupa cum expuneam in Contestatia noastra, tinand cont de perioada Razboiului Rece in care racolarile serviciilor secrete comuniste controlate de KGB si GRU se faceau in lant la noi in tara, considerentul trebuie aplicat, nediscriminatoriu, pentru toti candidatii.
Practic, prin faptul ca aceasta realitate periculoasa pentru institutiile statului roman – posibila colaborare a unor candidati cu servicii represive comuniste din fostul Pact de la Varsovia – nu este exprimata in scris, nu este interzisa, practic se poate spune ca este permisa. Or, din cate stim, in aceasta tara trebuie sa prevaleze in mod indubitabil obligatia fidelitatii fata de Statul Roman a fiecarui ales sau functionar public. Nementionandu-se delimitarea cadidatilor de legaturile cu servicii secrete anti-democratice si, de multe ori, anti-romanesti, este erodata insasi ideea fidelitatii acestora fata de Romania si forul suprem al democratiei romanesti, Parlamentul tarii.
In consecinta, va rog sa examinati cauza sub toate aspectele ei, sa admiteti Recursul formulat si sa modificati in tot Hotararea poate cam pripita a primei instante. Amintim faptul ca Presedintele Romaniei a condamnat oficial regimul comunist instaurat in perioada 1944-1989 si a aratat in Declaratia sa oficiala din Parlamentul Romaniei ca acest regim criminal a fost impus prin forta armelor de catre fosta URSS, exact acel teritoriu de unde provin unii cadidati fosti cetateni ai Uniunii Sovietice, exact acel regim care prin structurile sale represive cat si prin agentii sai facuti in Romania, a afectat grav esenta poporului roman timp de 50 de ani. Nu in ultimul rand amintim importanta comunitate maghiara din Romania care a fost vizata de serviciul secret al Republicii Populare Ungare, AVO, sau cea germana, aflata in atentia directa a politiei politice a Republici Democrate Germane, STASI.
In consecinta solicitam rectificarea Declaratiei pe Propria Raspundere cu mentiunea “ca am fost/nu am fost lucrator al Securitatii sau colaborator al acesteia sau al altor servicii secrete straine in perioada 1944-1989” sau introducerea unei a doua Declaratii cu privire explicita la colaborarea cu serviciile secrete ale altor state pe parcursul existentei Pactului de la Varsovia, pentru ca scopul Legii sa fie pe deplin realizat in sensul inlaturarii colaboratorilor aparatelor de politie politica si represiune din viitorul Parlament al Romaniei, primul parlament roman al noii Uniuni Europene. Victor Roncea Personal si in calitate de Presedinte fondator al Asociatiei Civic Media
Dupa cum probabil unii dintre Dvs va mai amintiti, in cursul anului 2006, mai precis in luna iulie, sub numarul P/2865/06/13.07.2006 Asociatia Civic Media a depus spre cercetarea CNSAS o lista consistenta de circa 300 de jurnalisti, formatori de opinie si analisti din presa centrala precum si membri ai unor organizatii neguvernamentale. Am considerat ca venim in intampinarea atributiilor si misiunii CNSAS cat si a aspiratiilor noii Romanii, membra a Uniunii Europene si a NATO, in vederea eliberarii de un trecut mult prea incarcat. La data de 20.07.2006 am revenit cu o completare la operatiunea supranumita “Voci curate” – si derulata simultan si eficient in Bulgaria de care o organizatie partenera – adaugand, la cererea colegilor nostri din provincie, si o lista suplimentara de jurnalisti, din intreaga tara.
Inca de la bun inceput am fost acuzati – evident de catre multi dintre cei aflati pe lista depusa – ca vrem sa impiedicam activitatea CNSAS de deconspirare a politicienilor. Drept urmare nu am insistat asupra urgentarii rezolvarii acestei cereri, asteptand, cu rabdare. Cu toate acestea, de-a lungul perioadei scurse am avut mirarea sa constatam ca alte categorii sociale, aflate cu mult dupa litera fixata jurnalistilor in cadrul prioritatilor CNSAS, beneficiaza de o atentie exagerata (dam ca exemplu ierarhii, pana la preoti, aflati si in noua OG pe lista in jos, respectiv la litera “u” spre deosebire de jurnalisti, aflati la litera “p”).
Iata ca vin noi alegeri si CNSAS va avea din nou de lucru cu motoarele duduind. Cu toate acestea, nici dupa doi ani de zile, formatorii de opinie, cei care imping electoratul in directii politice anume, nu sunt deconspirati sau, dimpotriva, exonerati de colaborarea cu Securitate sau alte servicii secrete de sorginte totalitarista, cum ar fi AVO, STASI sau KGB.
Pe toata aceasta perioada, informarile si Deciziile privind lista “Voci curate” au venit sporadic, in ciuda asigurarilor regulate facute de Domniile Voastre. Iar in ultima perioada s-au intrerupt complet. Per total consideram ca, desi termenul legal a expirat de cateva zeci de ori, nici 10% din cerere nu a fost satisfacut, numele “grele” din lista, formatorii cei mai importanti, fiind oricum ca si nevazuti. Pentru a evita insa orice neintelegere va rugam sa faceti si dvs acest bilant si sa ni-l trimiteti insotit de Deciziile Colegiului CNSAS pentru a putea confrunta rezultatele: cele primite cu cele trimise. Avem, oricum, Decizii interesante.
In consecinta va solicitam sa urgentati si bilantul si definitivarea cererii si intr-un moment considerat proxim si pentru Dvs sa prezentam – daca doriti, chiar impreuna – opiniei publice cat si, evident, jurnalistilor si oengistilor, adevarul despre trecutul lor.
Un studiu CIA certifica: disidentii au fost recrutati de KGB Tot cotroboind prin biblioteca CIA legata de spatiul Europei Rasaritene am dat peste o analiza pertinenta a expertului CIA (considerat de Securitate, pe cand era mai tanar, agent de teren al CIA, conform Dosarului lui Corneliu Coposu de la CNSAS), istoricul Larry Lee Watts. L-am cunoscut pe Larry Watts la inceputul anilor ’90, parca prin 1993, cand si eu revenisem in tara, temporar, din SUA. Pe vremea aceea Larry fusese trimis sa infiinteze PER-ul (a carui misiune a fost deturnata ulterior intr-o directie daunatoare unei conlucrari firesti). I se oferise resedinta pe care Ceausescu i-o punea la dispozitie lui Arafat cand venea la Bucuresti si era fascinat de acest fapt. Avea cea mai bine dotata biblioteca cu un continut autentic romaneasc pe care am vazut-o vreodata la un strain. Cu o bibliografie pe problematicile romanesti impresionanata, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai Romaniei reale si un fin analist atat al istoriei inter si post-belice cat si a celei recente, Larry Watts, din pacate, nu mai este atat de prezent in tara sa adoptiva. Analiza de mai jos trateaza reformele din serviciile secrete foste comuniste ale Europei Centrale si de Sud Est. Am selectat doar aspectele care privesc direct Romania, cu o importanta ridicata inclusiv la momentul actual. Aflati de exemplu din studiul de mai jos cum influenta KGB asupra intelectualilor si disidentilor din Romania a afectat ulterior climatul de incredere a vestului, misiunile occidentale de securitate si dezvoltarea normala a tarii. Situatia este valabila si astazi, cand agenti rusi conspirati in haine de oaie americana dau tarcoale asiduu Cotrocenilor. In notele de subsol veti afla si de un anume “agent Volodea”, foarte activ pentru rusi, in medii intelectuale, precum si faptul ca Magureanu, fost ofiter de Securitate pe deplin conspirat, ca si alti disidenti, se afla in relatii stranse cu KGB, prietenii dezvaluite de serviciile occidentale Bucurestiului doar in 2003 (!).
Info Intelligence Reform in Europe’s Emerging Democracies Conflicting Paradigms, Dissimilar Contexts Larry L. Watts Intelligence reform is a critical element of democratization, but it is frequently relegated to the back burner in the early days of post-authoritarian regime transitions. This is due, in part, to a reflexive aversion to what was commonly the most brutal legacy of the former regimes. Transition populations tend to favor the destruction of intelligence apparatuses, not their reform. In the post-communist transitions in central and eastern Europe, competing priorities also distracted attention from intelligence reform as political, economic, and other security institutions simultaneously underwent changes. Western biases shaping the packaging of reform assistance added to the relative neglect of intelligence. The West’s early focus on market economy formation instead of the establishment of rule of law, as well as its pronounced unwillingness to assist what were still considered the “instruments of repression,” kept intelligence near the bottom of the reformist agenda during the first few years of transition. The mechanics of intelligence liaison relationships between the West and the former communist states perpetuated this “hands off” attitude. Liaison officers sent into the region were chiefly responsible for obtaining information of use to their countries. They were not sent to advocate or undertake the reform of local intelligence structures and practices. If information was flowing in a satisfactory manner, the unintended consequence was a distinctly anti-reform ethos driven by the logic: “If it ain’t broke, don’t fix it.” Given recurrent intelligence and “political policing” problems in the transition states, it was inevitable that reform in those domains would eventually become a western priority, particularly after NATO opened its doors to new members in 1993. Unbridled political competition within the post-communist states, where the rules of the game were still in contention and abuses of executive power common, heightened concerns regarding the impact of partly reformed or unreformed intelligence services on an enlarged western alliance. Unfortunately, the West’s attempts to evaluate the intelligence reform process in the various states of the region were handicapped by the differences among the new democracies, which limited comparative analysis;1 by the inappropriateness of western models developed under different political, social, and economic circumstances; and by the failure of western analysts to recognize that the post-Cold War revolution in intelligence affairs conflicts in many respects with the classic model of intelligence reform. This article examines these challenges. (…) Context of Reform in Eastern Europe The few institutionalized cooperative intelligence arrangements that existed prior to the end of the Cold War could be divided into two categories: those that grew out of historically and culturally conditioned voluntary alliances, and those that resulted from direct subordination of a service to a foreign state. The first category was largely confined to the Anglophone states– the United States, the United Kingdom, Canada, Australia, and New Zealand. The second category included the Bulgarian, Czechoslovak, East German, Hungarian, Polish, and Romanian intelligence services, which had been directly subordinated to the Soviet NKVD/KGB since the late 1940s.14 Early post-Cold War attempts to establish broader cooperation illustrate the continuing “bleed over” of Cold War mentalities and rules of the game into the new environment. For example, in May 1993, the United States and Romania co-sponsored the first joint meeting of Black Sea intelligence services in Romania. Although by many measures the meeting was considered a success, the CIA representative delegated to chair the meeting accused his Romanian co-sponsor of breaking into his briefcase during the proceedings, thereby scuttling the initiative and setting the US-Romanian intelligence relationship back several years.15The CIA representative, Aldrich Ames, was later exposed as a Soviet/Russian double agent. Other intelligence cooperation initiatives launched since 1989 include the Dutch-sponsored Middle European Conference in 1994 and two Romanian-sponsored conference series, one bringing together the Balkan services and the other NATO and candidate-member services in 2002.16 A number of conditions sharply differentiated the post-1989 intelligence reform efforts of central and eastern Europe from earlier reform in the West. Among the most important were: an appreciably less benign security environment; the fragility of new political regimes and their institutions, along with the democratic values and norms that underpin them; the profound lack of intelligence expertise and competing priorities for reform attention and resources; foreign control of local intelligence services; the availability of outside assistance; and the widespread perception of legacy institutions as “the enemy” to be vanquished and of legacy personnel as criminals from whom an accounting was demanded. Each of these conditions affected intelligence reform. (…) National Control and Loyalty Analysts have continued to air concerns about “Russian penetration and vested interests” in Bulgarian intelligence because of Sofia’s traditionally close relationship to Moscow.26 This problem persisted right up until the second wave of NATO enlargement–the replacement of intelligence reformers and the reappearance of Soviet/Russian-trained intelligence officers in positions of leadership and influence threatened to block the NATO membership bids of both Slovakia and Bulgaria in 2003.27 In addition to NATO integration, Soviet and Russian influence over intelligence bodies had important ramifications for internal democratization in eastern Europe. The states that negotiated their revolutions–Hungary, Poland, and, initially, Czechoslovakia–“grandfathered in” substantial numbers of personnel from the former regimes as part of the negotiation process, which caused considerable apprehension in NATO both before and after their accession.28Thus, establishing sovereign national control over the domestic security apparatus and the loyalty of its personnel became major objectives of post-communist reform efforts. Romania’s situation was somewhat the reverse of its regional confreres, with residual Russian influence stronger among intellectual and dissident groups than within the security services, a circumstance that affected post-communist intelligence missions, personnel, and institutional culture.29 Romania had made significant strides toward getting out from under Moscow’s thumb in the 1960s. According to a former NATO intelligence service director responsible for monitoring the activity of Soviet bloc services during the Cold War, this break ended the participation of Romanian intelligence officers in joint operations with the KGB and GRU.30 Bucharest even went so far as to create departments that specialized in anti-KGB counterespionage, underscoring the difficult relationship with Moscow.31 Since Romania’s communist leadership had usurped the national banner when the country became autonomous, the goals and activities of anti-government activists in succeeding years inadvertently made them “natural allies” of Moscow, which targeted many for recruitment.32Judging from the size of its embassy cultural section, Soviet efforts to influence dissident intellectuals increased during the last years of Ceausescu’s reign.33 In one supremely self-serving operation mounted in the immediate aftermath of Romania’s 1989 revolution, a demonstration was whipped up and maintained for several days in front of the previously secret office of the Securitate’s anti-KGB unit calling for the unit’s dissolution as a “repressive organ.” Unable to dissuade the demonstrators and fearing bloodshed, the new leadership disbanded the unit. Romania did not recreate a counterintelligence unit for combating the operations of hostile foreign services until 1994. (Si a desfiintat-o din nou in 2008! – Nota mea) The Role of Western Assistance NATO, which lacks a standing intelligence capability beyond support for combat operations, was not a natural institutional model for intelligence reform. Nonetheless, the alliance played an indirect role by establishing criteria for membership that were subsequently fulfilled to a greater or lesser degree by the entire group of former Warsaw Pact transition states (with the exception of Russia). The availability of outside assistance, particularly from an international alliance that the new leaders and populations of central and eastern Europe wanted to join, proved extremely valuable for reforming intelligence bodies. The imperative for intelligence services to cooperate rather than compete with each other against the variety and multiplicity of post-Cold War threats also proved a major boon to intelligence reform in central and eastern Europe. Cooperation has required the creation of mechanisms for judging the effectiveness and control of services in the emerging democracies and has provided experience to officers of those services regarding the organization and procedures of more effective and better-controlled western services. It has even created an informal set of common standards. The demands of procedural interoperability in the new security environment have already contributed to the success of these services in adapting to the new paradigm. Testing Loyalty For the first decade after the collapse of communism, citizens’ memory of former secret police organs continued to dog the reputation and image of most of the post-communist intelligence services. (…) The argument for maintaining continuity of personnel is perhaps strongest for foreign-intelligence operations. The principal comparative advantage of the technologically-challenged and resource-poor services of the post-communist space is their human intelligence (HUMINT) capacity, particularly in areas of the world where terrorism and trafficking flourish.Since HUMINT is based above all on personal relationships, the replacement of all personnel necessarily destroys that capability over the short and medium terms. Therefore, in central and eastern Europe, parties interested in destroying the effectiveness of the intelligence services joined in the chorus with those advocating the complete removal of legacy personnel for the more noble reason of a democratic fresh start. The exhortations of NATO and other Western institutions were often misrepresented as calling for the replacement of all experienced personnel when their concerns were confined to individuals previously involved in human rights abuses or operations against NATO, or those with questionable allegiance, since they would be handling NATO classified information.39 All of the emerging democracies have reduced the number of personnel in domestic security intelligence, primarily because their all-purpose security apparatuses were divided up to varying degrees into separate institutions with more specific tasks. Some also initiated a vetting–or lustration–process to purge the new services of personnel compromised either by their actual involvement in abusive actions or by their affiliation with sub-structures within the security apparatus most associated with repressive political policing. Romania was the first of the communist transition states to initiate a formal vetting of intelligence personnel–the culling began immediately after the security apparatus was subordinated to the defense ministry at the end of December 1989.40 The process, completed at the beginning of February 1990, found 4,944 out of 15,312 personnel acceptable for re-employment in the new intelligence service. A further cut of 800 personnel that same month resulted in the re-employment of 4,144 (28 percent) of the ex-Securitate personnel in the new security intelligence service (SRI).41 (…) Only Romania’s SRI had significant new blood, but, even there, ex-Securitate members made up 60 percent of the personnel. Moreover, the SRI’s first director not only was a former Securitate officer but also had willfully concealed his background to get the post. (…) Romania decreased the weight of ex-Securitate personnel in its SRI from 60 percent in 1990 to 36 percent in 1994, and then to less than 20 percent in 1999. By 2003, it retained only 15 percent of its former security apparatus personnel. (…)(Astazi SRI afirma ca mai are in sistem circa 120 de fosti ofiteri ai DSS – nota mea) Problems with Vetting (…)While all Securitate officers were ousted from Romania’s military intelligence service immediately after the revolution, vetting of its foreign-intelligence personnel was so poor during 1990-92 that an officer identified as having been doubled by the Soviet Union (and France) in the 1960s was appointed as the first head of the new institution in January 1990 (Mihai Caraman – SIE – nota mea).51 Consistent intelligence failures during this officer’s tenure prompted his replacement in 1992, and the number of former Securitate officers was subsequently reduced to 18 percent of the foreign-intelligence service by 2003. The lack of complete records on which to base vetting decisions and the malleable nature of evaluation criteria also undermined the credibility of the process. Many files were destroyed, lost, or stolen during the transition, making the process haphazard at best.52 In addition, security personnel subject to vetting were generally savvier than those carrying it out and were often able to manipulate the process. The legitimacy of those carrying out the vetting was also problematic. None of the members of the civic groups involved in vetting and lustration first submitted themselves to verification. (CNSAS – Dinescu, Plesu, Patapievici – nota mea) In some cases, the vetting boards were dominated by “expert” former officers of the communist security apparatus. The first chief of Czechoslovakia’s post-communist intelligence service, for example, denounced the Civic Forum experts that carried out the process as “morally discredited” because two of the three persons on the citizens’ committees that made vetting decisions were ex-StB officers, while ex-StB personnel made up 17 of the 23 persons on the expert panel that advised them.53 The highly subjective and politicized nature of the vetting and lustration process, and media exploitation of the issue, reduced its impact on intelligence personnel rosters. Even where the targets of lustration were high-profile politicians, the process was not successful in implementing change. Hungarian Prime Ministers Gyula Horn and Peter Medgyessy did not pass vetting, for example, but neither was compelled to resign. At the same time, spurious charges were launched in the press against Polish President Lech Walesa and Prime Minister Aleksandr Kwasniewski, Romanian President Ion Iliescu, and a host of domestic- and foreign-intelligence chiefs in the region. (…) Conclusion Evaluating intelligence reform in the emerging democracies of central and eastern Europe is complicated by their simultaneous response to conflicting security paradigms, their varying reform contexts, and the often very different criteria used by the evaluators, ranging from the ridiculous–the presence or absence of scandal–to the sublime–the extent of actual democratic oversight and real operational effectiveness. (…) The dynamism inherent in countries adapting to two contradictory reform paradigms adds immensely to the challenges facing the intelligence analyst, challenges already complicated by the substantial differences among the services of central and eastern Europe that prevent straightforward comparisons. How does one evaluate the salience of personnel vetting for intelligence sharing when the group of services includes one that was independent before 1989 along with six that were directly subordinated to Moscow until 1989-91?How can analysis factor in the effect of western expertise and material assistance that some have received since 1990, but others only since the middle or end of the decade? How does one judge the political neutrality of services in different parliamentary, presidential, and semi-presidential systems? A new template must be developed to gauge intelligence reform in the post-communist countries. (…) Footnotes 1. Regarding Romania, for example, see V. G. Baleanu, The Enemy Within: The Romanian Intelligence Service in Transition (Camberley, UK: Royal Military College Sandhurst, Conflict Studies Research Centre, January 1995); V. G. Baleanu, A Clear and Present Danger to Democracy: The New Romanian Security Services Are Still Watching (Camberely, UK: Royal Military College Sandhurst, Conflict Studies Research Centre, 1996); and Dennis Deletant, “The Successors to the Securitate: Old Habits Die Hard,” in Kieran Williams and Dennis Deletant, eds., Security Intelligence Services in New Democracies: The Czech Republic, Slovakia and Romania (New York, NY: Palgrave, 2001). 2 Elizabeth Rindskopf Parker, The American Experience: One Model for Intelligence Oversight in a Democracy (Cambridge, MA: Harvard University, Project on Justice in Times of Transition, 15 October 2001), p. 1. 3. Intelligence Services and Democracy, Working Paper Series No. 13 (Geneva, Switzerland: Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces, April 2002), pp. 1-2. 4. Swedish citizens became aware of their service in 1973 as the result of public scandal. Until quite recently, the existence of the US National Security Agency was officially denied, despite general public knowledge of it. 5. The Act of 1949 also established the Department of Defense and a number of other fundamental structures and hierarchies in the national security sphere. Michael Warner, Central Intelligence: Origin and Evolution (Washington, DC: Center for the Study of Intelligence, Central Intelligence Agency, 2001). 6. See, for example, Athan Theoharis, Spying on Americans: Political Surveillance from Hoover to the Huston Plan (Philadelphia, PA: Temple University Press, 1978). Reforms introduced as a result of abuses are described in John T. Eliff, The Reform of FBI Operations (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1979); and Loch K. Johnson, America’s Secret Power: The CIA in a Democratic Society (New York, NY: Oxford University Press, 1989). especially pp. 133-255. 7. See Johnson, America’s Secret Power, and Glenn Hastedt, ed., Controlling Intelligence (London, UK: Frank Cass, 1991). 8. In Sweden, for example, the Defense Intelligence Operations Committee was set up in July 1976 following the 1973 “IB-Affairen” scandal. Geoffrey Weller, “Political Scrutiny and Control of Scandinavia’s Security and Intelligence Services,” International Journal of Intelligence and Counterintelligence 32, no. 2 (Summer 2000), p. 181. 9. Alain Faupin, “Reform of the French Intelligence Services After the End of the Cold War,” paper presented at the workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of Intelligence Services,” Geneva, Switzerland, 3-5 October 2002, Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces, pp. 6-10; and Jean-Paul Brodeur and Nicolas Dupeyron, “Democracy and Secrecy: The French Intelligence Community,” in Jean-Paul Brodeur, Peter Gill, and Dennis Tollborg, eds., Democracy, Law, and Security: Internal Security Services in Contemporary Europe (Burlington, VT: Ashgate, 2003), pp. 19-23. 10. Paul Swallow, “International Police Cooperation and the Interface with the Security Services,” paper presented at the conference “Intelligence and Security Services in the 21st Century Security Environment,” 26-28 September 2002, Snagov, Romania, p. 5. 11. Ibid. As Swallow notes: “Given their role in defending the interests of their nation-states, often from espionage, there is no formal mechanism for them to cooperate internationally.” 12. Gregory F. Treverton, Reshaping National Intelligence for an Age of Information (Cambridge, UK: Cambridge University Press, 2001), p. 249. 13. Michael Herman, “Intelligence After 9/11: A British View of the Effects,” in Commentary (a publication of the Canadian Security Intelligence Service), no. 38 (Summer 2003), p. 7. 14 Romania weaned its services from Soviet control in the 1960s, while the other services remained under Soviet control until 1989-91. 15. Derrin Smith, “US Intelligence on Romania–Affected by Traitors Nicholson and Ames?” in AFIO Weekly Intelligence Notes #49-00, 8 December 2000, section IV. 16. The NATO-designated Dutch representative who played a critical role in setting up these meetings was subsequently tried for attempting to transfer potentially illicit funds into Romania, resulting in a press scandal in Romania and the Netherlands that sought to discredit many of the same people who were trying to build a closer US-Romanian intelligence relationship in 1993. 17 Many successor states (Serbia, Croatia, Bosnia-Herzogovina, Macedonia, Republic of Moldova, and Transnistria) became embroiled in civil conflict, were plagued by economic crisis, and faced the possibility of political collapse throughout the 1990s. Economic and political instability in Russia, Ukraine, and Belarus fueled insecurity in the already threat-rich environment. 18. For example, in an NBC broadcast of 24 December 1989, US Secretary of State James Baker expressed American support for Soviet intervention in Romania during the then-occurring revolution that overthrew Nicolae Ceausescu.Strobe Talbott and Michael Beschloss,At the Highest Levels: The Inside Story of the Cold War (Boston, MA: Little, Brown, 1993), p. 170 of 1994 paperback version. For Austrian and German support of the Yugoslav breakup, see Susan L. Woodward, Balkan Tragedy: Chaos and Dissolution After the Cold War (Washington, DC: Brookings, 1995), pp. 105, 146-190. 19. Council of the National Salvation Front, Decree No. 33 Regarding the Suspension of the Department of State Security, 30 December 1989; and Provisional Council of National Unity, Decree No. 181 Regarding the Establishment of the Romanian Intelligence Service, 26 March 1990. 20. Lawrence Lustgarten, “National Security and Political Policing: Some Thoughts on Values, Ends and Law,” in Jean-Paul Brodeur, Peter Gill, and Dennis Tollborg, eds., Democracy, Law and Security: Internal Security Services in Contemporary Europe, p. 331. 21. Ibid., pp. 332-33. Referring to the security intelligence domain in transition states, Lustgarten argues that a “fragile democracy may reasonably take measures that would be grossly excessive in a more secure political order,” with the provision that: “As democratic institutions and allegiances become more deeply-rooted, the tolerance of risk should steadily increase.” 22. Intelligence Services and Democracy, p. 16. 23. Nikolai Bozhilov, “Reforming the Intelligence Services in Bulgaria: The Experience of the Last Decade,” paper prepared for workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of the Intelligence Services,” Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces, 3-5 October 2002, p. 10. 24. Kieran Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 64. 25. Kieran Williams, “Slovakia since 1993,” in Williams and Deletant, p. 145. 26. Bozhilov, p. 11. 27. “Security Concerns in Bulgaria” and “Slovakia: NBU Chief Sacked,” in Jane’s Defense Intelligence Weekly, 8 October 2003. 28. Jane Perlez, “Touchy Issue of Bigger NATO: Spy Agencies,” New York Times, 4 January 1998; and “Spionage bei Freunden,” Der Spiegel, 6 April 1998. 29 US 98th Congress, Senate, Committee of the Judiciary, “Communist Bloc Intelligence Activities in the United States,” testimony of former Czechoslovak StB officer, Josef Frolik, 18 November 1975. 30. Interview with Tjeerd Sbbeswijk Visser, former director of Dutch Intelligence and president of the Europe 2000 Association, by Radu Tudor, “Traditia anti-KGB a Romaniei poate fi un avantaj in cursa pentru integrare [Romania’s Anti-KGB Tradition Can Be an Advantage on its Integration Path],” Ziua, 8 June 2002. Set up in 1989-90, Europe 2000 assists reform of law enforcement and intelligence bodies in the former communist space. A number of journalists and commentators in the Romanian press reject any difference between Romania and the rest of the Warsaw Pact in intelligence cooperation with the KGB. See, for example, Dan Pavel, “Imunitatea politica a Securitatii [The Political Immunity of the Securitate],” Ziua, 4 November 2002. 31. The Romanian services supplied advanced Soviet technology to the United States beginning in the late 1970s. Benjamin Weiser, “One that Got Away: Romanians Were Ready to Sell Soviet Tank,” The Washington Post, 6 May 1990. 32.The loyalty of Romania’s first head of domestic intelligence, Dr. Virgil Magureanu, was suspect for these reasons. Magureanu was named to the post in March 1990 primarily on the basis of his “dissident” status when teaching at the communist party’s social science academy during the 1980s. He hid his previous membership in the Securitate from the authorities that named him to the post (an affiliation exposed in the press only years later). Immediately after his appointment, in April 1990, he met secretly with KGB Chief Evghenii Primakov without informing political authorities in Romania. The Romanian presidency and government remained unaware of Magureanu’s Soviet contacts until 2003, when the Western services that monitored those contacts informed Bucharest. Magureanu’s activities, the fact that the CIA chief in Bucharest during 1990-92, Harold James Nicholson, was later exposed as a Soviet agent, and the 1993 Ames incident, effectively rendered closer intelligence relations with the West impossible during the first half of the 1990s. 33.One Russian agent, known as “Volodya,” was particularly active with journalists and intellectuals in the mid- and late-1980s. Individual Securitate officers were still targeted and turned the old fashioned way, but institutionalized penetration of the services was ended and service relations discouraged. Securitate officers working under diplomatic cover abroad, for example, were forbidden to accept any invitations to Soviet embassy functions. 34. Bozhilov, “Reforming the Intelligence Services in Bulgaria,” p. 11. 35. Web site for Czech security intelligence service: https://www.bis.cz/eng/a_index.html (accessed on 30 May 2003). 36 They were able to accomplish their goal by radically downsizing their service– from around 7,000 personnel to 1,000– primarily by transferring units to other security institutions, including the interior ministry, and restricting the new security intelligence service to purely local concerns. 37. Dan Eggen, “Turnover Hinders Reorganization of FBI,” The Washington Post, 4 August 2002. 38. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 69. 39.See, for example, Dan Tapalaga, “Romania, Indemnata Sa Scape de Securisti [Romania, Required to Rid Itself of Securitate officers]” Evenimentul Zilei, 27 October 2003. 40. Council of the National Salvation Front, Decree no. 4 on Transferring the Department of State Security and other bodies from under the Ministry of Interior to the Ministry of National Defense, 26 December 1989. 41. Gen. Victor Stanculescu presented the personnel figures for the fifth and sixth directorates (VIP protection and military counterintelligence) shortly after his appointment as Defense Minister in February 1990. SRI Director Magureanu gave a fuller accounting in his first report to parliament in November 1990, although he apparently undercounted personnel by about 1,000. See, for example, Deletant, “The Successors to the Securitate,” in Williams and Deletant, pp. 215-17. The SRI has since reconstructed a more accurate roster and made it public. 42.Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 60. 43 Andrzej Rzeplinski, “Security Services in Poland and their Oversight,” in Brodeur et al., p. 112. 44 Istvan Szikinger, “National Security in Hungary,” in Brodeur, et al., p. 92. 45. Rzeplinski, “Security Services in Poland,” in Brodeur et al., p. 112; Williams, “Czechoslovakia 1990-92” in Williams and Deletant, pp. 62-3; and Oldrich Czerny, “Czechoslovak (Czech) Intelligence After the Cold War,” paper presented at workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of Intelligence Services,” Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces, 3-5 October 2002, pp. 4-5. 46 Rzeplinski, “Security Services,” in Brodeur, et al., p. 112. 47. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, pp. 57-59, 73-76. See also Helga A. Welsh, “Dealing with the Communist Past: Central and East European Experience after 1990,” Europe-Asia Studies 48, 3 (1996), pp. 413-28; and John Torpey, “Coming to Terms with the Communist Past: East Germany in Comparative Perspective,” German Politics 2, 3 (December 1993), pp. 415-35. 48. Tomas Horejsi, “Minister Tvrdik to Replace Army Intelligence Chief,” Lidove Noviny, 8 April 2003, https://www.fas.org/irp/world/czech/armyint.html (accessed on 4 November 2003). 49 Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” pp. 64-65, “The Czech Republic since 1993,” p. 111, in Williams and Deletant. 50. Rzeplinski, “Security Services in Poland,” in Brodeur, et al., pp. 112, 115. 51. Former Securitate officer Mihai Caraman was named to head foreign-intelligence in January 1990 on the proposal of Prime Minister Petre Roman, despite the fact that he had been identified as a Soviet agent in 1979 and then publicly exposed by a Securitate defector in his book whose contents were broadcast into Romania before 1989. See archives of the Romanian Intelligence Service, collection D, file 11200, vol. 37, pp. 2-5, and vol. 35, pp. 309-316, as cited in Mihai Pelin, Culisele Spionajului Romanesc: D. I. E. 1955-1980(Bucharest: Editura Evenimentul Romanesc, 1997), pp. 272-76, 306-07. Also, Ion Pacepa, Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief (Washington, DC: Regnery Gateway, 1987). 52. According to press reports, SRI Director Virgil Magureanu sold some files of extreme-right leader Corneliu Vadim Tudor for five paintings in the early 1990s. Razvan Savaliuc, “Tribunul recunoaste ca l-a mituit pe Magureanu [The `Tribune’ Admits that He Bribed Magureanu],” Ziua, 7 November 2003. Magureanu illegally published part of his own file in 1992. It then “disappeared” from the archives, as did the microfilm roll on which it had been copied. 53. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, pp. 60-61.
July 8th, 2009 
VR 
Posted in Uncategorized 
Tags: 
