Peste 1.000.000 de români l-au urmărit ieri seara la Antena 3 pe Marian Munteanu, candidatul PNL pentru Primăria Capitalei, invitatul lui Mihai Gâdea într-o ediţie specială a emisiunii “Sinteza Zilei”.
Conform datelor furnizate blogului Roncea.Ro la cererea noastră, s-a înregistrat un vârf de 6 puncte audienţă, share 12, 1 punct reprezentând 120.000 telespectatori. Cifrele sunt considerate uriaşe chiar şi de realizatorii Antena 3, având în vedere că transmisia în direct a avut loc pe fondul a două meciuri mari în Liga campionilor. Aceasta este măsurătoarea doar în mediul urban. “Dacă adăugăm şi mediul rural, s-a depăşit milionul!”, ne-au declarat sursele noastre.
Iată câteva extrase din emisiune:
Candidatul PNL la Primăria București, Marian Munteanu, a detaliat miercuri, la Antena 3, care vor fi prioritățile sale, în cazul în care va conduce Capitala.
Liderul demonstranţilor din Piaţa Universităţii din iunie 1990 a promis că, dacă va ajunge primarul Bucureștiului, va opri furtul din instituție, va înființa un corp de control al primăriei și va crea consilii civice.
”Voi institui în pirmărie, dacă voi ajunge, consilii civice. Noi avem consilii locale, dar vreau să avem și consilii civice”, a spus Marian Munteanu, miercuri, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Cum a ajuns PNL la candidatura lui Marian Munteanu
Întrebat cum a ajuns PNL să-l susțină pe el, Marian Munteanu a amintit de relația bună pe care a avut-o de-a lungul timpului atât cu PNL, cât și cu țărăniștii.
”Dar îmi pare rău pentru Ludovic Orban, pentru că știu că a muncit mult, ca să pregătească un plan pentru București, ca și domnul Cristian Bușoi”, a spus Munteanu.
Totodată, Marian Munteanu a ținut să sublinieze cu spune el că nu va face niciodată, dacă va ajunge primarul Capitalei. ”Eu nu fur și nu mint”, a promis liderul demonstranţilor din Piaţa Universităţii din iunie 1990.
Au dreptul ortodocșii la Catedrală?
Referitor la proiectul Catedralei Mântuirii Neamului, Munteanu spune că ortodocșii au dreptul că aibă această construcție.
”Aşa cum microbiştii au în Arena Naţională un stadion care a costat de trei ori mai mult decât Catedrala, aşa cum iubitorii de teatru au dreptul la un Teatru Naţional, renovat cu 170 de milioane de euro, aşa şi creştinii ortodocşi, cei mai numeroşi contribuabili, au dreptul la un astfel de lăcaş”, replicat candidatul PNL la Primăria București.
Munteanu: Este imposibil să mă trezesc cu un dosar penal
În ce privește eventuale probleme cu justiția, Marian Munteanu a spus că este imposibil ca el să se poată trezi cu un dosar penal.
Marian Munteanu: Petre Roman va avea probleme
”Domnul Petre Roman cred că va avea probleme. Va trebui să răspundă pentru faptele domniei sale în fața celor în drept”, a spus Marian Munteanu, referindu-se la mineriade.
O afirmatie incompleta si, prin urmare, inexacta, facuta ieri seara la Antena 3 de catre premierul Victor Ponta, a starnit mirarea Asociatiei Civic Media, care se va adresa azi Guvernului pentru lamuriri. Concret, in emisiunea lui Mihai Gadea, primul ministru Victor Ponta a afirmat ca locuintele administrate de Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) şi locuite în prezent de patrioţi din Moldova, precum Ilie Ilaşcu, vor fi transferate în gestiunea Primăriei Capitalei, care are dreptul să repartizeze imobilele actualilor chiriaşi, transmite Antena 3.
Citez: “Am văzut de la presă, evident că nu ştiam, cazul lui Ilie Ilaşcu. Am chemat astăzi pe secretarul general, am înţelesc că e vorba nu doar de Ilie Ilaşcu, ci de câţiva patrioţi din Moldova care au stat în puşcării la Tiraspol (…) L-am sunat pe primarul general şi – ne dă voie legea – transferăm locuinţele acestor oameni, e vorba de patru sau cinci cu totul, le transferăm la primărie şi primăria are dreptul să le repartizeze locuinţa. Conform legii, le transfer la PMB, care le poate repartiza celor care au situaţii cu totul şi cu totul speciale“, a spus Ponta, luni seară, la Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea.
Premierul a intarit astfel ca Ilie Ilaşcu va rămâne în locuinţa sa şi nu va sta tot timpul sub această ameninţare a ceea ce se întâmplă cu locuinţele de la RA-APPS. O veste foarte buna!Partea ciudata din afirmatia premierului este ca se vorbeste de faptul ca s-ar afla in aceasta situatie “câţiva patrioţi din Moldova care au stat în puşcării la Tiraspol”, “patru sau cinci cu totul”. Este adevarat ca in temnitele de la Tiraspol au stat, pe langa Ilie Ilascu, pentru care s-a reusit eliberarea sa dupa 9 ani de detentie, si inca trei eroi, respectiv Alexandru Lesco, 12 ani, si Tudor Popa si Andrei Ivantoc, cu 15 ani de inchisoare, ultimii fiind eliberati pe 2 si respectiv 4 iunie 2007. Insa toti acesti trei eroi, din 2007 si pana azi, nu au primit nici o locuinta in Capitala Romaniei, tara pentru care au fost condamnati ilegal si lipsiti de drepturi si libertate de autoritatile transnistrene aflate sub comanda Rusiei, conform Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Ca sa fie mai clar: nu au primit niciodata vreo casa sau vreun apartament nici de la RA-APPS nici de la Primaria Capitalei, in ciuda faptului ca cei trei fosti detinuti politic au devenit Cetateni de Onoare ai Capitalei la o luna dupa eliberarea ultimilor dintre ei.
Daca insa premierul Romaniei se gandeste sa repare – in sfarsit! – aceasta nedreptate strigatoare la cer, jos palaria!In vederea lamuririi si informarii corecte a opiniei publice Civic Media – organizatia care a incercat sa le obtina celor trei eroi o locuinta in Romania, prin toate mijloacele legale -, se va adresa azi Guvernului.
Iata istoria aproape incredibila a rusinii nationale in cazul celor trei eroi romani abandonati de “organele statului roman”, asa cum este prezentata in Istoricul Asociatiei Civic Media:
“La eliberarea patriotilor romani din Transnistria, Andrei Ivantoc si Tudor Popa, la 2 si 4 iunie 2007, care i s-au alaturat lui Alexandru Lesco, eliberat in 2 iunie 2004, Civic Media a cerut sa li se acorde celor trei eroi romani Cetatenia de Onoare a Capitalei si Ordinul National “Steaua Romaniei”. Dupa aproape o luna de asteptare a raspunsului, Presedintia a aprobat cererea Civic Media si, la 3 iulie 2007, Presedintele Romaniei, Traian Basescu, le-a conferit celor trei acest ordin in grad de Cavaler, intr-o ceremonie speciala organizata la Palatul Cotroceni iar primarul Adriean Videanu si Consiliul General al Municipiului Bucuresti le-au acordat celor trei Cetatenia de Onoare a Capitalei. Cu toate ca acest demers presupunea si oferirea unei locuinte din spatiul locativ pentru ca cei trei eroi sa se poata stabili la Bucuresti, acest lucru nu s-a mai intamplat niciodata, desi promisiunea Primarului General a fost insusita si de succesorul sau, in timpul campaniei electorale. Mai mult, premierul Calin Popescu Tariceanu, care a tinut sa se intalneasca si el cu cei trei basarabeni, la Palatul Victoria, desi a promis ca le va oferi locuinte din regia RAAPPS si le va utila casele cu aparatura electro-casnica, dupa desfasurarea intrevederii sub camerele televiziunilor, a uitat la randul sau de promisiune. Ca un element de ridicol al promisiunilor cu care cei trei au fost invaluiti la Bucuresti, premierul Romaniei le-a oferit un telefon mobil cu un abonament nelimitata, “pe viata”, dupa cum s-a exprimat in fata ziaristilor. La sfarsitul anului, abonamentul a fost suspendat. Probabil atat isi doreau autoritatile “statului roman” sa dureze viata celor trei martiri pentru credinta in tara si neam.
Singurul domn din Romania care le-a apreciat suferinta din puscariile sovietice a fost George Becali, care, prin implicarea Civic Media, le-a acordat celor trei cate o recompensa financiara de 50.000 de euro fiecare, “pentru a-si putea incepe din nou viata”.
Ulterior, pentru a indrepta promisiunile neonorate ale “statului roman”, Civic Media a intreprins o campanie de lobby parlamentar care a dus in cele din urma la initiativa unei modificari de lege si la un proiect de lege distinct. Prima initiativa, adoptata de poetul Adrian Paunescu, la vremea respectiva senator PSD, privea incadrarea celor trei, Alexandru Lesco, Andrei Ivantoc si Tudor Popa, plus Ilie Ilascu, in randurile celor care primesc indemnizatii de la stat pentru merite deosebite, respectiv alaturi de participantii la revolta anticomunista de la Brasov din noiembrie 1987 si la “revolutia” din decembrie 1989. Din pacate, modificarea a fost respinsa, in cursul anului 2008. Aceasta situatie a dus la o noua incercare, intreprinsa in mai 2009 de senatorii Iulian Urban si Viorel Badea, despre care s-a relatat la vremea respectiva cu entuziasm. Proiectul de Lege alcatuit de senatorul Iulian Urban prevedea:
“Art. 1. – Se declară eroi-martiri luptători pentru democraţie, libertate şi apărători ai valorilor profunde româneşti Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa, care au îndurat cu demnitate, eroism şi curaj condamnările la 12 şi 15 ani de închisoare grea, dictate de instanţele regimului separatist de la Tiraspol.
Art. 2. – Cetăţenii români Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa se vor bucura de toate drepturile conferite de Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.”
“Decoraţi cu “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, modeşti, timizi şi discreţi, eroii noştri au rămas uniţi şi neclintiţi in convingerile lor şi trăiesc printre semenii lor nu atat ca eroi ci ca oameni obişnuiţi. Faptele lor şi chiar ei, oficial, pentru conducătorii de la Chişinău – ca si pentru cei de la Bucuresti – parcă nici n-ar exista. Oare pană cand?“, se intreba publicatia “Pulsul geostrategic” prezentand lucrarea “EROI PENTRU ROMANIA- Transnistria şi ameninţările Rusiei la Marea Neagră“ (Vedeti si HISTORIA).”
VIDEO: “Intoarcerea lui Alexandru” – un documentar despre eliberarea lui Alexandru Lesco proiectat in cadrul manifestarii Zilele Basarabiei.
Cititi si un Remember: EROII UITATI AI ROMANIEI de Victor Roncea
Cu Ordinul National Steaua Romaniei in piept si Cetatenia de Onoare a Capitalei in buzunar, Tudor Popa, Andrei Ivantoc si Alexandru Lesco nu sunt bineveniti la Bucuresti
Saptamana aceasta s-a implinit un an de la eliberarea ultimilor detinuti politici de la Tiraspol, fosti membri ai “grupului Ilascu”. Ziarul ZIUA a militat de-a lungul anilor pentru punerea in libertate a patriotilor romani. Ne-am deplasat la Chisinau ca sa vedem in ce conditii traiesc cei trei astazi. La un an de la eliberarea eroilor de la Nistru, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, dupa 15 ani de temnita grea si ilegala, si la patru ani de la punerea in libertate a lui Alexandru Lesco, dupa 12 ani de suferinte la Tiraspol, situatia eroilor romani nu s-a imbunatatit remarcabil. Mai mult, eroii sunt suntati de autoritatile de la Bucuresti.
Desi au cetatenie romana si au primit Ordinul National Steaua Romaniei si Cetatenia de Onoare a Capitalei, cei trei nu pot locui in Romania. Pentru ca nu au buletin. Si nu au Carte de Identitate romaneasca pentru ca nu au resedinta in Romania. Si nu au resedinta in tara pentru ca, desi li s-au facut numeroase promisiuni, apartamentele cuvenite in Bucuresti nu au mai aparut niciodata. Pana si telefonul mobil oferit fiecaruia de premierul Calin Popescu Tariceanu, cu asigurarea ca il vor putea folosi in permanenta, intr-o zi, dupa vreo luna de folosinta, s-a oprit, definitiv. Guvernul nu a putut da nici o explicatie. Mai mult: un proiect de lege initiat de senatorul si poetul Adrian Paunescu, prin care li se confereau celor trei luptatori incarcerati si torturati pentru Romania peste 5000 de zile aceleasi drepturi cu cele ale revolutionarilor de-o zi-doua din decembrie 1989, s-a izbit de refuzul unor deputati. Alti parlamentari au umblat chiar la lista eroilor, eliminandu-l pe ascuns pe Alexandru Lesco. Si acesta este doar varful aisbergului incercarilor la care sunt in continuare supusi cei trei. De fapt, modul in care sunt tratati arata ca statul roman ii considera pe basarabeni, chiar eroi pentru Romania fiind, un fel de “romani de mana a doua”.
Piedici de la deputati Eliberarea tuturor detinutilor politici din Transnistria deschide, in sfarsit, calea restituirii adevarului istoric asupra acestui episod eroic din cronica zbuciumata a primelor decenii din viata statului independent, proclamat pe ruinele “Republicii Ribbentrop-Molotov”, si ea plasmuita din trupul sfasiat al Basarabiei istorice, consemna analistul Corneliu Vlad.
Cu toate acestea, acum, la un an de la acel moment urmat de decorarea celor trei eroi, observam cum nerecunostinta devine aproape “de stat”. La inceputul anului, membrii Comisiei Juridice din Camera Deputatilor s-au certat timp de o ora si jumatate pe marginea unui proiect de lege privind declararea lui Ilie Ilascu, a lui Andrei Ivantoc si a lui Tudor Popa – numele lui Alexandru Lesco a disparut misterios – drept eroi-martiri. “Acesti romani care s-au aflat intr-o parte a Romaniei instrainata, in Republica Moldova, au facut fapte de eroism. Au fost condamnati la moarte sau la detentie pe viata. Este o onoare pentru noi sa putem face macar atat. Sa fim solidari, mai ales ca ei sunt bolnavi”, a spus senatorul Adrian Paunescu, unul dintre initiatorii proiectului. Senatorul le-a mai cerut membrilor comisiei sa il nominalizeze in titlul si textul legii si pe Alexandru Lesco. In prezent insa, dupa aprobarea propunerii in Senat, proiectul a ramas “in aer”, uitat de responsabilii parlamentari.
Radu Moraru şi-a reluat rolul de Justiţiar, însă fără ca audienţa să depăşească cele 1,8 procente obişnuite. Cât despre Dan Diaconescu… mai aşteptăm graficele alea cu vârfurile de audienţă cu care ne sufoca pe vremea Elodiei şi care au dispărut din emisiunile sale. Liderii de audienţă ai talk-show-urilor de seară au fost şi luni Gâdea & Cristoiu. Feţele Cotidianului, cu cei patru prezentatori, fără Dinescu, n-a reuşit să scoată decât un chinuit 0,8%. Adică un 0,2% de căciulă, cam puţin pentru ce personalităţi au fost în studio. (J.N.)