UPDATE: În data de 1 martie 2010, de la orele 9.30, în Biroul Central din Oradea (str. Jean Calvin nr. 2) deputatul în Parlamentul European László Tőkés va susţine o conferinţă de presă cu tema: 1. conferința internațională despre crimele comunismului de la Praga între 24-26 februarie 2010; 2. Stadiul actual al procesului de lustraţie în cadrul bisericilor. BP MEP Tőkés László
Demis sâmbătă din fruntea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, Marius Oprea spune, într-un interviu pentru VoxPulica lui Vintu, că va continua să dezgroape morţii ucişi de comunişti în păduri. În acelaşi timp acuză guvernul că a tăiat Institutului posibilitatea de a mai căuta victimele represiunii fostului regim.
De suparare, lui Mariusica Oprea i-a venit azi si rusinea (se pare ce se intampla o data la trei ani);
Mi-e ruşine că am făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru Condamnarea Crimelor Comunismului
“Nu cred că domnul Boc e de vină, nu cred că domnul Băsescu a ştiut, nu cred că se uită domnia sa la cearta dintre doi intelectuali (Marius Oprea şi Vladimir Tismăneanu, n.red.), mai mult sau mai puţin deştepţi. Cred că fondul problemei nu e înlocuirea mea, ci faptul că nu i se mai dă voie IICCR să investigheze anumite fapte. Noul Institutu nu mai are voie să dezgroape morţii, pe cei care i-au ucis prin păduri, pentru că nu mai are astfel de atribuţii.Eu nu am făcut teorie, eu nu am stat în bibliotecă, eu am căutat morţii prin munţi. Acum nu că-i îngropăm a doua oară, dar turnăm şi beton peste ei. Ceea ce i s-a întâmplat lui Ceauşescu, care nici acum nu se ştie unde este îngropat, iar familiei sale i se refuză accesul la rămăşiţe, li se întâmplă şi morţilor comuniştilor. Dacă nu mai suntem lăsaţi să facem investigaţii pe urme criminalilor, asta anulează orice efort de condamnare a comunismului. Niciun ofiţer de Securitate nu a plătit pentru asta. Mi-e ruşine că am făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru Condamnarea Crimelor Comunismului. Nu a reuşit să schimbe nimic.”
Dupa care a trantit un protest al “societatii civile internationale”:
Iata de ce este atat de iubit Pacepa, atat de Tismaneanu cat si de Hossu Longin:
“În prima parte a activităţii sale, după ce a terminat facultatea, a fost încadrat în Securitatea internă. A lucrat la Canal, şef de serviciu, la Contrasabotaj! După care, în ianuarie 1956, a fost trecut în aparatul extern”.
O spune istoricul si cercetatorul CNSAS Liviu Taranu, autorul lucrarii “Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii, 1978-1980”, apărută la Editura Enciclopedică din Bucureşti în anul 2009, intr-un interviu de azi din Jurnalul National. Felicitari!
PS: Asta imi aduce aminte sa va spun ca lucrez la o carte despre Pacepa si prietenii sai… kaghebistii. De altfel, in curand, voi publica pe aceasta tema un interviu fulminant cu o… “fantoma” 🙂
O adevărată cabală se ţese din nou în jurul Dosarului Mineriadei, ţesuţă prin concursul unor personaje controversate, de genul procuroului Dan Voinea, cel care a muşamalizat dosarul Mineriadei în beneficiul lui Ion Iliescu, actori din sfera politică a PSD şi PNL, aşa zişi oengişti de profesie – activişti politici la bază, foşti propadandişti ai regimului comunist.
O vorbă evreiască de duh sună astfel: “There is no business like Shoah business”, cu referire la “industria” care a înflorit de pe urma speculării mercantile a Holocaustului evreiesc, “afacere” condamnată sever de către un Norman Finkelstein, celebru istoric american de origine evreiească. Autorul cărţii “The Holocaust Industry: Reflections on the Exploitation of Jewish Suffering” critică sever exploatarea suferinţei evreilor în perioada celui de-al doilea război mondial, suferinţă devenită un bun prilej de căpătuiala până astăzi de către “holocaustologi de profesie”. Finkelstein nu-l cunoaşte probabil pe Volodea Tismenetski, consângeanul său de origine bolşevică, devenit Guru’ al businessului anticomunismului de faţadă.
Un lanţ de apeluri, scrisori deschise, clamoroase anunţuri de greva foamei, mesaje lacrimogene şi, mai nou chiar acţiuni de stradă prefaţează noua cabală, de unde se iţesc în fundal vechi tovarăşi de “shoah business”, care se combat mai nou, pe fondul căpătuirii pe posturi guvermanentale. Vladimir Tismaneanu şi Marius Oprea si, s-au apucat cu gheruţele de ciolanul afacerii anticomunismului si trag din răsputeri de zgarciul intans la maximum al asa zisului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc.
Se porcăiesc în ultima vreme, direct sau indirect, Tismăneanu fiind ameninţat chiar de Lucia Hosuu Longin, adjuncta lui Marius Oprea, fostul consilier pe probleme de securitatea al premierului liberal Călin Popescu Tăriceanu, cu date neplăcute din dosarul familiei sale de kominternişti.
Pe fondul scandalului pentru gologanii statului si functiile de la IICCR, Lucia Hossu Longin acuza ca Tismaneanu si familia lui (foto tatal Lev, Leon, Leonte) sunt protagonistii unor furturi la kilogram de opere de arta, generate de consilierii sovietici aterizati in Romania (ceea ce ne aduce aminte si de Cazul Pacepa). Proprietarii au fost detinutii politici de la acea vreme dar si evrei si germani vanduti ulterior de regimul Ceausescu, acuza fosta realizatoare TV. Regretatul Mihai Pelin, care a studiat si Dosarul “Patrimoniu”, la care face referire angajata lui Marius Oprea, considera ca responsabil de perpetuarea acestei “stari de hotie” si dupa 1989 este Serviciul Roman de Informatii. Sa revedem cateva date din arhivele odinioara secrete asa cum au fost evocate de Mihai Pelin.
Operatiunea „Imbogatirea” de Mihai Pelin
De aproape un deceniu si jumatate, cu deplina justificare, presa si opinia publica din Romania insista asupra restituirii catre proprietarii de drept a bunurilor confiscate sub regim comunist. Din pacate, lasand de o parte lumea rurala, in 99 la suta din cazuri se vorbeste numai despre imobile. Ca si cum acele imobile s-ar fi compus exclusiv din podele, pereti si tavane. Adevarul fiind ca foarte multe cladiri confiscate erau mobilate cu bunuri a caror valoare intrecea valoarea cladirilor insesi. Intre 1947-1952, toate aceste bunuri au disparut fara urme, practic fiind furate chiar de autoritatile romanesti sau cu ingaduinta acestora. Unele mai apar si in zilele noastre, in anticariate sau la case de licitatie, dar filierele pe care au ajuns la ultimii proprietari, cel putin deocamdata, nu se pot reconstitui. In primul rand datorita faptului sa SRI s-a asezat cu fundul pe arhivele fostei Securitati si nu ne permite sa luam urma hotilor.
Cum se iroseste un patrimoniu? In ultimii ani ’60, dupa debarcarea lui Alexandru Draghici si odata cu numirea lui Ion Stanescu la conducerea noului Consiliu al Securitatii Statului, s-a declansat operatiunea „Imbogatirea”, destinata sa recupereze macar o parte din bunurile anterior risipite. Scopul real al operatiunii nu este limpede nici acum. Se incerca recuperarea unui patrimoniu fabulos, pur si simplu? Sau noua garnitura de activisti, impinsa in fata de Nicolae Ceausescu, s-a trezit ca nu mai avea ce si de unde fura si ar fi vrut sa-i determine pe predecesori la o imparteala cinstita?
Cert este ca ofiterii de securitate implicati in operatiunea „Imbogatirea” si-au facut datoria cu acuratete. Dar nu aveau alta latitudine decat sa raporteze ce constatasera. Decizia finala urma s-o impuna partidul si partidul nu a decis nimic.
Lucia Hossu Longin, secretar general al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, cere Parlamentului României să preia Institutul, căruia Guvernul României, printr-o nouă Hotărâre, i-a mutilat sfera de atribuţii, i-a dizolvat structurile de conducere şi i-a aşezat o pălărie numită Consiliu ştiinţific, alcătuit din 14 membri şi prezidat de un preşedinte, probabil Vladimir Tismăneanu, căruia îi aparţin formulările. Vechiul Consiliu era format din personalităţi ale opoziţiei anticomuniste, Doina Cornea, Radu Filipescu, Dorin Tudoran, Petre Mihai Băcanu, Andrei Pleşu, şi personalităţi care s-au ocupat de istoria recentă, de memorie: Dennis Deletant, Gabriel Liiceanu, Radu Ioanid, Cristian Pîrvulescu.
La o biată echipă de 40 de persoane (prin comasarea a două instituţii) se construieşte un organism de conducere de circa 20 de persoane. Cinci dintre cele mai importante atribuţii ale Institutului nostru – art.3 (paragrafele b, c, d, e, f) – au fost radiate pentru a fi înlocuite cu formulări „tip Tismăneanu”, de natură să nu ne mai permită investigarea şi identificarea principalilor vinovaţi din sistemul represiv şi sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu crimele săvârşite. Este o tăiere brutală, făţişă, a obiectivelor pentru care a fost creat Institutul.
Consider de o gravitate deosebită faptul că acest nou Consiliu ştiinţific, prin preşedintele lui, se ocupă de „monitorizarea activităţii de cercetare” (art.4-lit.5), că prin trimiterea secretarului ştiinţific al Consiliului în Comitetul director al Institutului, în executiv, practic se controlează activitatea de zi cu zi, şi, de asemenea, că „în pixul” preşedintelui acestui Consiliu ştiinţific stau şi propunerile privind membrii Comitetului director, care membrii, în mod firesc, erau numiţi de preşedintele IICCMER.
Eu îi propun domnului prim-ministru Emil Boc să schimbe denumirea acum improprie a Institutului nostru şi să-l numească Comisia Tismăneanu II, de îngropare a crimelor comunismului.
Personal, nu doresc să lucrez sub tutela domnului Tismăneanu. Îi cunosc virtuţile şi încovoielile de istoric al tranziţiei, dar de curând am descoperit într-un dosar al CNSAS cu titlul „Patrimoniu” (pe care îl voi publica), cum familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vânduţi de regimul comunist. Cu averea lor furată au fost pricopsiţi securiştii, demnitarii comunişti şi uneltele lor. Este ceva dureros, inacceptabil, în lista celor „împroprietăriţi”, care apar în documentul „Patrimoniu”, şi în odraslele lor care azi condamnă comunismul. Este o situaţie care duce la incompatibilitate morală, chiar dacă se spune că fiii nu trebuie să fie responsabili pentru faptele părinţilor lor.
Aştept ca Parlamentul României să compare cele două Hotărâri de organizare a IICCMER, una dată în noiembrie 2009 şi cealaltă (anulând atribuţiile specifice ale Instituţiei) în 23 februarie 2010, şi să constate cât de serios este angajat premierul Emil Boc în investigarea şi condamnarea crimelor comunismului. Nu doresc să lucrez într-un muzeu al figurilor de ceară creat după dicteul domnului Tismăneanu.
Abrogaţi, domnule Boc, această Hotărâre care nu vă onorează!
Lucia Hossu Longin
Nota mea: Si pana acum de ce nu a spus nimic dna Hossu despre Dosarul “Patrimoniu”?
Preşedintele Traian Băsescu l-a nominalizat ieri pe economistul Lucian Croitoru pentru funcţia de premier al Romåniei, după cum a publicat ziarul „Curentul“, în premieră în presa romånă. Şeful statului a explicat că nu are acelaşi punct de vedere cu partidele referitoare la persoana de care este nevoie pentru formarea unui Guvern „în timp de criză economică, peste care s-a suprapus o criză politică“, aşa încåt a decis că nu mai poate să prelungească perioada de incertitudine şi să propună un nume. Despre Lucian Croitoru, Traian Băsescu a spus că acesta „corespunde unuia dintre dezideratele partidelor, mai puţin al PD-L, de desemnare a unui prim-ministru care să nu fie membru al niciunui partid“. Băsescu a optat pentru Croitoru atåt în pofida cererii vehemente a Coaliţiei PSD-PC-PNL-UDMR pentru Klaus Johannis, cåt şi împotriva propunerii PD-L, care venea de la grupul ideologic condus de Valeriu Stoica şi grupul de interese al GDS, respectiv controversata Monica Macovei. Preşedintele a înţeles că o asemenea nominalizare neinspirată ar fi prelungit criza politică şi ar fi născut noi convulsiuni în societate. Traian Băsescu a precizat că a lucrat cu Lucian Croitoru în timpul Guvernului Isărescu, cånd premierul desemnat joi răspundea de relaţia cu Banca Mondială. „Am rămas cu o impresie de profund profesionalism“, a declarat şeful statului. Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale, se remarcă prin studii în Statele Unite, Marea Britanie şi Austria. Din punct de vedere politic el răspunde exact solicitărilor Coaliţiei anti-Băsescu: este un tehnocrat pur, spre deosebire de opţiunea Klaus Johannis, primarul Sibiului cercetat de DNA, care reprezintă formaţiunea politică a etnicilor germani (FDGR). În favoarea lui „Johannis-şase Case“ s-au antrenat zilele acestea toate forţele active şi în rezervă din presa aservită mogulilor. Cu o prestaţie total nedeontologică s-a evidenţiat analistul de serviciu al lui Sorin Ovidiu Vîntu, Emil Hurezeanu, care este prieten şi la toartă şi la filiaţie cu Johannis şi chiar mai vechi propagandist al candidatului, tot pe acelaşi post, Realitatea TV, dacă ne aducem aminte de transmisia în direct mai veche, din vârful dealului de la Jina, când, împreună cu Mircea Dinescu şi Adrian Ursu, îi sugerau să candideze la preşedinţie. Conform surselor Curentul, iepurele Coaliţiei 322, Johannis, era prevăzut de fapt drept candidat-capcană pentru Băsescu, la preşedinţie. Drept urmare, Coaliţia anti-Băsescu – mai puţin UDMR, care joacă întotdeauna la trei capete – se va opune din răsputeri nominalizării preşedintelui, Lucian Croitoru. Problema o constituie însă şahul în care Băsescu a reuşit să-i bage pe mogulienii Geoană-Voiculescu-Patriciu-Marko: dacă nu îl acceptă pe Lucian Croitoru, după cum a anunţat deja şeful Senatului şi al PSD, Mircea Geoană, vor fi obligaţi să-l accepte, interimar, tot pe Emil Boc.
Geoană l-ar putea susţine pe Boc
Parlamentul este nevoit să valideze rapid un Cabinet, în măsura în care, până la prezidenţiale, va ajunge în situaţia să o facă, dacă doreşte ca Guvernul Boc să plece până în 22 noiembrie, ipoteza dizolvării Legislativului fiind imposibilă în ultimele şase luni din mandatul şefului statului, se arată într-o analiză a Mediafax. Din lectura Constituţiei se poate înţelege că, în situaţia actuală, Legislativul poate respinge oricâte propuneri de Cabinet, iar preşedintele poate face orice desemnare de premier, întrucât varianta dizolvării Parlamentului nu există. În tot acest timp, Cabinetul Boc poate rămâne interimar, cu atribuţii limitate. Constituţia prevede, la articolul 103, că, după desemnarea de către şeful statului pentru funcţia de premier, „candidatul (..) va cere, în termen de zece zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului“. Conform legii fundamentale, refuzul de a acorda încrederea unui Cabinet timp de 60 de zile şi numai după respingerea a cel puţin două propuneri în acest sens aduce, în principiu, dizolvarea Parlamentului. „După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură“, se arată în primul alineat al articolului 89 al Constituţiei.
Mat sau pat constituţional
Situaţia nu este însă valabilă în acest moment întrucât, în cuprinsul aceluiaşi articol, la alineatul al treilea apar câteva excepţii de la posibilitatea ca şeful statului să dizolve Parlamentul, între care şi cea care prevede că Legislativul nu poate fi dizolvat „În ultimele şase luni ale mandatului Preşedintelui“. În aceste condiţii, până ce viitorul preşedinte al României – ales în urma scrutinului din 22 noiembrie cu un eventual al doilea tur, în 6 decembrie – nu depune jurământul, Parlamentul ar putea respinge oricâte cereri de investitură, iar preşedintele poate face oricâte propuneri, varianta dizolvării Legislativului nefiind posibilă. Astfel, constituţional, singura modalitate prin care miniştrii demişi din Cabinetul Boc 2 pot înceta să mai ocupe funcţiile este ca Parlamentul să acorde votul de încredere unuia din premierii desemnaţi de preşedintele Băsescu şi echipei acestuia, respectiv lui Lucian Croitoru. Până când eventuala nouă formulă a Cabinetului va fi acceptată de Parlament şi va depune jurământul, miniştrii şi actualul şef al Executivului vor rămâne în funcţie. Pentru ca un Cabinet să primească votul de înceredere, ar fi nevoie de 236 de voturi în Parlament, adică jumătate plus unu din totalul de 471 de deputaţi şi senatori, arată jurnalistul Ovidiu Vanghele, în încheierea analizei sale pentru Mediafax. Oricum va fi, Băsescu, dacă va fi reales, poate antrena scena politică spre dizolvarea Parlamentului şi generarea de alegeri anticipate în primele trei luni ale anului viitor. PS: Relatare nu inseamna sustinere. Comentarii la
Ieri dimineaţă, Crin Antonescu a ieşit public pentru a dezminţi lista împărţirii ministerelor guvernului Johannis, publicată în exclusivitate de „Curentul“. Cu o venă zbătåndu-i-se la tåmplă, cu faţa vånătă, Crin a încercat, neconvingător, să nege datele prezentate de noi, pretinzånd că lista ar fi fost alta – fără a fi în stare să precizeze varianta „reală“. Aşa cum anticipam de ieri, Traian Băsescu a mutat şi a tăiat macaroana lu’ Obama al Romåniei, cum a fost prezentat Johannis, de către comentatorii duşi cu pluta care suferă de orbul găinilor. Obama al Romåniei a fost deja prim-ministru şi nu va mai fi vreodată. Cititorii noştri au înţeles, desigur, despre cine e vorba – Obama de Dåmboviţa, „negrul“ nostru autohton a fost Adrian Năstase. Romånii sunt protocronişti dintotdeauna aşa că nimic nou sub soare nu apare în lume înainte să nu experimentăm noi, de la „Revoluţia la televizor“ din 1989, la „Revoluţia Orange“ – al cărei model a fost Piaţa Universităţii. Revenind la evenimentele actuale, aceleaşi surse care ne-au dezvăluit în premieră proiectul guvernului Johannis ne-au adus la cunoştinţă şi proiecţiile de viitor ale actualei evoluţii politice. Premierul desemnat ieri de Traian Băsescu, specialistul Lucian Croitoru, prezentat tot de „Curentul“ în premieră, ca viitor premier, nu va trece de Parlament, deoarece Coaliţia PSD-PNL-UDMR nu poate renunţa cu niciun chip la lista lor, impusă de cercurile de interese obscure care dirijează de fapt aşa-zisele partide (după cum a subliniat chiar Miron Mitrea, un lider de vårf al PSD). Peste 10 zile, va fi desemnat apoi în plină campanie electorală, nu va trece nici acesta, astfel că, imediat după alegerile prezidenţiale, Băsescu va dizolva Parlamentul şi se va încerca reaşezarea sistemului politic, mai mult ca sigur într-o formulă unicamerală. Apele se vor separa, taberele se vor contura mai clar ca niciodată, dosarele penale ale lui Patriciu vor intra în sfårşit pe rol, publicaţiile lui Vîntu vor intra în faliment, se va edifica o nouă mafie financiar-politică, cu lupi tineri, crescuţi în cuştile unora ca Voiculescu, dar clasa politică va fi consumată de propria ambiţie deşartă de a menţine ţara în sclavie financiară şi subjugare ideologică. Insule de rezistenţă şi libertate se vor crea datorită emergenţei noilor tehnologii mediatice şi a creşterii rolului social-networking, o Romånie virtuală va începe să se edifice şi apoi să se reverse în spaţiul real odată cu smochinirea şi uscarea mumiei lui Ion Iliescu – scheletul împuţit din debaraua întregului actual sistem politic, Tătucul sovietic cu måinile roşii de sånge pånă la cot, care a avut o contribuţie în lansarea tuturor actualilor reprezentanţi de vårf ai clasei politice – de la Petre Roman Neulander la Năstase – Obama de Romånia, de la Emil Constantinescu, partenerul său de astăzi la Traian Băsescu, fost comunist, fost fesenist, actual liber schimbist, înconjurat tot de cadre şi ideologi (gen Tismăneanu) crescuţi în pepiniera neo-kominternistă regurgitată de cårpa kaghebistă… Update: sursele noastre sunt confirmate de prestigiosul canal de informaţii Al Jazeera, care, în ediţia sa de ieri, anticipa că actualul guvern interimar Boc va funcţiona şi pe mai departe şi va organiza campania prezidenţială.
N-as fi crezut s-o vad si pe-asta. Ca Presedintia Romaniei sa atace, frontal si revolutionar, o alta institutie a statului, ca SRI. Cu ajutorul “Doi s-un sfert”! Fara indoiala acesta este raspunsul fostei UM 0215, actuala DGIPI, la problemele edificate zilele acestea de fostul purtator de cuvant al SRI, Nicolae Ulieru, privind infiltrarea “scursurilor” de la “Doi si-un sfert”– vorba sa – in presa dar si in societatea civila. O astfel de persoana este chiar “liderul” fostei Asociatii 21 Decembrie, Doru Maries, un impostor care a ocupat abuziv si ilegal conducerea asociatiei, desi nici macar nu se afla pe strazile insangerate ale Bucurestiului din ziua si noaptea de 21 decembrie 1989. Acum se pare ca vrea sa bage Bucurestiul in Cartea Recordurilor printr-o noua actiune penibila de tipul cea mai mare omleta si cel mai lung carnat, dar de data asta cu implicarea serviciului MAI. Conform ziarului Evenimentul Zilei, noul Gandhi de Dambovita cu glucoza in vena, aflat in a 1000-a zi de greva foamei, diversionistul din Piata Universitatii 1990, se afla pe statele de plata ale ubicuului serviciu al fostei Militii, postura din care a si participat activ la violentele din Bucuresti, de la Televiziune, din ziua de 13 iunie 1990. Problema e ca acum, de mana cu un oficial al Presedintiei Romaniei si gasca sa externa, ataca direct partenerul conducerii tarii la securitatea nationala, Serviciul Roman de Informatii. Este vorba de Sorin Iliesiu, un alt recordmen de cacao provenit din aparatul propagandei PCR, care insa, pe langa faptul ca este spamuitor cu Apeluri catre ONU, Papa si extraterestrii, mai este si oficial al statului, prin calitatea sa membru al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania a lui Vladimir Tismaneanu. Personal ma distrez de minune cu noua situatie in care se afla monitorizatorii nostri de zi cu zi, baietii de la SRI. Cred ca trebuie neaparat sunati cei de la World Guiness Book! Iata, avem un nou record mondial: un oficial al Administratiei Prezidentiale sterge pe jos cu principalul serviciu de informatii al Romaniei, SRI, creionandu-l pentru partenerii nostri din NATO in tuse grosiere facute chiar pe placul serviciilor din CSI, FSB, SVR, GRU ETC. Tare, nu?! In operatiune inteleg ca este implicata si o retea externa. Citez si ma minunez:
(Material propus pentru publicare la data de: 14-10-2009 de Stefan N. MAIER)
Am ales acest titlu cu conotatii extrem de pejorative la adresa SRI, in mod intentionat. Reprezentantii SRI care continua sa tergiverseze remiterea catre Asociatia “21 Decembrie” a documentelor asa-zis secretizate ar trebui sa fie totusi multumiti ca ii numim inca oameni, pentru modul mirsav in care pun in pericol viata lui Teodor Maries dupa ce toate celelalte institutii ale statului Roman au inteles si aplicat decizia CEDO
Judecati si dv., stimati cititori, pe baza urmatorului comunicat primit azi:
APELUL SOCIETĂŢII CIVILE c ă t r e SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII pentru eliberarea, către părţile vătămate, a tuturor documentelor revoluţiei din Decembrie 1989
TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE!
Apel semnat de 37 de organizaţii civice şi sindicale
În atenţia domnilor
George Cristian Maior – Director al Serviciului Român de Informaţii Florian Coldea – Director adjunct al Serviciului Român de Informaţii
Domnule Maior, domnule Coldea, am recurs la aceast apel în contextul în care aşteptăm răspunsul dvs imediat la cererea de audienţă formulată acum două zile de Asociaţia 21 Decembrie 1989. Prin refuzul de a da un acord scris la cererea Parchetului de fotocopiere a documentelor ţinute ascunse sub pretext ca sunt ştampilate în 1989 cu “SECRET”, Serviciul Roman de Informaţii se situează în afara statului de drept şi în afara societăţii democratice.
România este formal membru al Uniunii Europene, însă SRI rămâne în fosta Uniune Sovietică prin faptul că nu se delimitează de fosta Securitate, nu respectă angajamentele internaţionale ale României post-comuniste. SRI încalcă Constituţia României începând cu art.1, alin 3, dispreţuind “idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989”, protejând uzurpatorii acesteia. SRI afectează grav imaginea României în Europa,tăinuind probele masacrului din decembrie şi sfidează Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a dispus să se transmită fotocopia integrală a Dosarului Revoluţiei din Decembrie 1989. Preşedintele României a condamnat regimul comunist ca ilegitim şi criminal în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. SRI îi dispreţuieşte pe cetăţenii României – care sunt şi cetăţeni ai UE, părţi vătămate în dosarele privind perioada infracţională decembrie 1989 – iunie 1990. Mihail Gorbaciov a spus după 1989 ca “Revoluţia a dărâmat zidurile! Dar mai sunt probleme cu fundaţia.” Constatăm că după 20 de ani de la Revoluţie, Serviciul Român de Informaţii este fundaţia rezistenţei la reformă şi la democratizare a instituţiilor statului de drept, fiind vinovat ca ţine în captivitate o parte importantă din sistemul judiciar român, în principal Parchetul. Într-un stat de drept, acţiunile subterane ale cadrelor sale, omisiunile sau ezitările SRI ar fi calificate ca infracţiuni împotriva înfăptuirii Justiţiei. Prin acest refuz de a raspunde Parchetului spunând că se delimitează de documentele Securităţii, Serviciul Roman de Informaţii rămâne în epoca lui Ceauşescu. Toţi au spus „Da, documentele nu sunt secrete!”: Armata, Internele, CNSAS; până şi cu STS vom ajunge la un rezultat. Doar SRI tace. Este tăcerea complice a celui care nu doreşte aflarea adevărului, a celui care favorizează infractorii, complicii, criminalii ? Îi solicităm directorului civil al SRI, care nu ne-a raspuns încă la cererea de audienţă, să se delimiteze public de grupările care promovează o neo-securitate pentru a ţine în captivitate instituţii ale publice ale României democratice. Solicităm chemarea la Comisia parlamentară de control asupra SRI, a adjuncţilor SRI, pentru eliberarea din captivitate a Ministerului Public.
* a). Este extrem de grav şi condamnabil refuzul SRI, până în acest moment, de a comunica Parchetului că documentele din dosarul Revoluţiei care provin din arhiva SRI nu sunt în realitate secrete.
b). SRI nu are dreptul să se opună unei dispoziţii a Înaltei Curţi de la Strasbourg din moment ce ţara noastră este semnatară a tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care este parte. c). SRI nu este stat în stat. SRI este o instituţie plătită din bani publici care trebuie să răspundă solicitării cetăţenilor. d). Ca cetăţeni ce suportăm din banii noştri existenţa SRI, îl somăm să respecte decizia Înaltei Curţi de la Strasbourg, astfel încât România să nu mai fie umilită în faţa instituţiilor europene.
e). Prin refuzul SRI este periclitată viaţa lui Teodor Mărieş care se află în a 73-a zi de grevă a foamei pentru respectarea integrală a deciziei CEDO, inclusiv de către Serviciul Român de Informaţii. Subliniem că în istoria universală există exemple de protestatari care au murit după un număr de zile de grevă a foamei cuprins între 52 şi 74. Teodor Mărieş se află în a 73-a zi (!) de grevă a foamei.
f). Faptul că SRI nu răspunde Parchetului de câteva săptămâni, deşi procurorul general – având în vedere greva foamei în care se află Teodor Mărieş – cerut SRI să dea curs cu celeritate solicitării de precizare a aşa-zisei desecretizări, arată încă o dată modul de lucru şi de gândire tipic stalinist al SRI. SRI este resentimentar faţă de Teodor Mărieş care, conform probelor din dosarul depus la CEDO, a fost urmărit de SRI în timpul manifestaţiei din Piaţa Universităţii şi ulterior. – (PAI DACA LUCRA LA DOI S’UN SFERT – 🙂
g). În interesul cui a fost obligat Teodor Mărieş să rămână în greva foamei timp de 73 de zile? Este evident că în interesul autorilor masacrului din decembrie care au socotit că probele acestuia vor rămâne secrete din moment ce protestatarul – care prin decizia CEDO, are dreptul de a le primi – ar putea muri persistând în greva foamei. Poate că responsabilii masacrului consideră cu cinism că „faţă de cei peste 1600 de morţi din decembrie, unul în plus nu mai contează”.
h). Prin refuzul său, SRI arată încă o dată ostilitate faţă de eroii revoluţiei şi faţă de revoluţionari, iar în ceea ce-l priveşte pe Teodor Mărieş, o moarte lentă a acestuia ar fi ideală pentru cei care de 20 de ani sunt “deranjaţi” de întrebări precum: „Cine-a tras în noi 16-22?”, „Cine-a tras în noi după 22?”.
i). Este cunoscut faptul că o parte din angajaţii instituţiei dvs au rănit şi au ucis cetăţeni români înainte şi după 22 decembrie 1989.
j). După 73 de zile de grevă a foamei, putem afirma că suntem încă în faţa unei tentative de crimă cu premeditare împotriva lui Teodor Mărieş. Nu o spunem doar noi, o spune şi opinia publică prin vocea unor comentatori responsabili. Iată câteva titluri semnificative ale articolelor publicate de aceştia: „Secvenţe ale barbariei: noua mineriadă în acţiune”, „Asistăm la o nouă crimă?”, „Un om se stinge – pentru Dreptate şi Adevăr”, „Un om, gata să moară pentru o idee. Îi pasă cuiva?”.
k). Prin sacrificiul său, Teodor Mărieş a reuşit să scoată la lumină documente probatoare ale masacrului din decembrie 1989 pentru a împiedica un nou Berevoieşti, respectiv distrugerea deliberată a dosarului Revoluţiei.
l). Este extrem de gravă starea sănătăţii lui Teodor Mărieş, menţinut în viaţă prin perfuzii. Domnule Maior, domnule Coldea, vă cerem să daţi semnalul că SRI se reformează şi să dispuneţi comunicarea imediată către Parchet a faptului că documentele din dosarul Revoluţiei care provin de la SRI nu sunt în realitate secrete.
Post Scriptum.
Revenim în acest context cu apelul nostru către SRI – rămas fără răspuns – din 11 sept. 2007 (!): “În spiritul Apelului din 11 martie 2007 pentru Adevărul despre istoria recentă a României, semnat de peste 750 de intelectuali, precum şi de numeroase organizaţii civice şi sindicale, vă solicităm să asiguraţi accesul neîngrădit al procurorilor care cercetează evenimentele din 13-15 iunie 1990, la dosarul “Dâmboviţa” aflat în arhiva Serviciului Român de Informaţii. Menţionăm că rapoartele din dosarul grupului “Dâmboviţa” au ca subiect monitorizarea celui mai lung miting anticomunist din istorie, respectiv manifestaţia anticomunistă din Piaţa Universităţii din aprilie-iunie 1990, precum şi reprimarea bestială a acesteia, a presei independente, a societăţii civile şi a partidelor istorice, în 13-15 iunie 1990”. 15 octombrie 2009 ALIANŢA CIVICĂ, Sorin Ilieşiu – vicepreşedinte, autor al apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului https://www.gds.ong.ro/apel.htm https://www.libertates.com/en/content/view/40/7/ SOCIETATEA TIMIŞOARA, Florian Mihalcea – Preşedinte ASOCIAŢIA ZIARIŞTILOR INDEPENDENŢI DIN ROMÂNIA, Doina Jela – fondator LIGA PRO EUROPA, Smaranda Enache – Co-Preşedinte BLOCUL NAŢIONAL AL REVOLUŢIONARILOR 1989, George Costin – Preşedinte executiv SENIORII LIGII STUDENŢILOR DIN UNIVERSITATEA BUCUREŞTI 1990, seniori: Antonie Popescu, Romeo Moşoiu, Mugurel Stan, Daniel Popescu FUNDAŢIA ICAR, Dr. Camelia Doru – Preşedinte FUNDAŢIA CULTURALĂ TIMPUL, Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte CONSILIUL MONDIAL ROMÂN, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte CONSILIUL ROMÂN AMERICAN, Neculai Popa – Preşedinte ROMANIAN-AMERICAN NETWORK INC. NGO – Chicago, SUA – Steven V. Bonica – Preşedinte GRUPUL DE ACŢIUNE „NOII GOLANI” ASOCIAŢIA ROMÂNILOR DIN AUSTRALIA, Mihai Maghiaru – Preşedinte ASSOCIATION CULTURELLE ET AMICALE ROUMAINE, Gabriel Penciu – Preşedinte L’ALLIANCE BELGO-ROUMAINE, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte FUNDAŢIA „TIMIŞOARA ’89”, Petru Ilieşu – Preşedinte FUNDAŢIA MEMORIA – filiala Argeş [Experimentul Piteşti], prof.univ.dr. Ilie Popa – Preşedinte FUNDAŢIA CORNELIU COPOSU, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu FUNDAŢIA REDAREA ISTORIEI, jurist Păun Gsabriel Virgil – Preşedinte ASOCIAŢIA CIVES, Ioan Roşca – Preşedinte FUNDATIA NAŢIONALĂ PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI, Daniela Soros – Vicepreşedinte ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A LUPTĂTORILOR PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI, Ionel Leşu – Preşedinte SINDICATUL NAŢIONAL AL ŢĂRANILOR ŞI AL PROPRIETARILOR ROMÂNI, Dan Drăghici – Preşedinte ASOCIAŢIA EUROPEANĂ A CADRELOR DIDACTICE – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte ASOCIAŢIA SCRIITORILOR ROMÂNI ŞI GERMANI DIN BAVARIA, Radu Bărbulescu – Preşedinte ORGANIZAŢIA NEGUVERNAMENTALĂ ECOMONDIA, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte ASOCIAŢIA COPIILOR REVOLUŢIEI, Cătălin Giurcanu – Preşedinte ASOCIAŢIA ADEVĂR ŞI DREPTATE, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte ASOCIAŢIA APOLITICĂ “SOCIETATEA TÂRGOVIŞTE”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte FUNDAŢIA IOAN BĂRBUŞ, Anca Maria Cernea – Preşedinte FEDERAŢIA NAŢIONALĂ OMENIA A PENSIONARILOR (peste 1.000.000 de membri), dr.ing. Gheorghe Chioaru – Preşedinte GRUPUL VĂDUVELOR DE EROI MARTIRI FEDERAŢIA SINDICALĂ “SOLIDARITATEA – VIRGIL SĂHLEANU” A SIDERURGIŞTILOR DIN ROMÂNIA FUNDAŢIA NAŢIONALĂ A REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989 – TIMIŞOARA, Pompiliu Alămorean – Preşedinte SINDICATUL SOLIDARITATEA AL SIDERURGIŞTILOR GALAŢI, Ilinca Diaconu – Preşedinte SINDICATUL SOLIDARITATEA HUNEDOARA SINDICATUL ALRO SLATINA, Ion Ioan – Preşedinte MEMBRII ASOCIAŢIEI 21 DECEMBRIE 1989
Opinia analistului CIA Richard Andrew Hall despre “Apelurile” lui Iliesiu, portavocea ragusita a lui Tismaneanu:
„Să mai observăm că alţi semnatari de marcă ai apelurilor lui Ilieşiu (v. mai sus), nemăsurat de orgolioşii [înfumuraţii, stupizii — toate trei sensurile fiind adecvate termenului englezesc vain, ] domnii Vladimir Tismăneanu şi Tom Gallagher au fost şi continuă să fie amnezici în privinţa uimitoarei permeabilităţi şi fluidităţi a alianţelor politice de la începutul anilor ’90 — se cam potriveşte cu [it messes with; to mess — şi: a bramburi, a porcăi!] descrierile lor simpliste ale epocii. („Another month… another ‘appeal’”)”
„Plăsmuiri [fairy tale accounts] iluzorii [wishful thinking], panglossiene, binare, în alb–negru ale unor Tismăneanu sau Gallagher, care plutesc cu aroganţă pe deasupra detaliilor şi a istoriei de parcă ar pluti peste fel de fel de flecuşteţe… dar în ultimă instanţă în detrimentul publicului lor şi al înţelegerii colective («You gotta be kidding me…» 17 mai 2007).”
N-am mai ras de mult ca in seara asta! Ce-o fi aia Serviciul de Transmisiuni Speciale? Saracul Maier! L-a sunat el pe Maries? Nu pot sa cred! Si Maries a zis ca SRI si STS se opun predarii dosarelor? Ei na! Tare!…Adica daca faci greva foamei STS si SRI iti dau acces la documentele clasificate? Ha ha ha ha!!!!
Pe de alta parte, acest Maier, care a participat la privatizarea Romaniei Libere, are bani de telefon din SUA, dar nu are 2000 de dolari sa-i ia un scanner lui Maries? Dupa nume, se pare ca e tare zgarcit, acest domn! Vrea donatii… haida de!
Si zice ca sunt sute de mii de pagini de scanat? Iar rad! Si stii de ce? Pentru ca doar ca sa numeri pana la un milion iti trebuie 277 de zile, numarand din secunda in secunda, fara pauza! In acest caz, stii cat iti ia sa scanezi cateva sute de mii de pagini? Mult.
Florin, nu mai baga in seama toti loserii doar pentru ca ai neshte obligatii…lasa-i in legea lor.
Comisia Tismăneanu e activă încă, la 2 ani şi jumătate de la prezentarea în Parlament a Raportului Final. Mai nou, trei dintre membrii acesteia, Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu, au scos la Editura Humanitas un volum de documente, selectate în vremea alcătuirii Raportului, cu titlul: „Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1989)“. Mă gândeam că o să mă luminez când voi citi cartea, însă lecturarea cuprinsului s-a lăsat cu o mare dezamăgire. De fapt, cam trebuia să mă aştept, ştiute fiind criteriile după care a lucrat Comisia Tismăneanu.
– În primul rând, documentele selectate nu reflectă „Istoria comunismului din România“. În nici un caz! Tot ce vrea să transmită tomul către comunitatea ştiinţifică este istoria represiunii în România „anilor Dej“. Exclusiv documente despre Securitate, legislaţia represivă etc. – Nici aşa, ca volum de documente privind represiunea, informaţiile nu sunt dispuse unitar. Autorii selecţiei practică aceiaşi istorie elitistă cu care ne-a obişnuit Vladimir Tismăneanu, furnizând editurii documente numai despre închisoarea de la Sighet. Din nou, legionarii au fost scoşi din istorie, de parcă nici n-ar fi existat în România. Lucrez la o teză de doctorat despre Mişcarea legionară în anii comunismului, iar lucrătorii Securităţii se ocupau intens de extremiştii de dreapta. Unde-i obiectivitatea istoricului? Bănuiesc că este „mâna“ lui Dorin Dobrincu, care susţine că în rezistenţa anticomunistă majoritari erau membrii PCR. – Privitor la exil, persistă o altă „obsesie“ a Comisiei Tismăneanu. Avem o mulţime de documente despre Monica Lovinescu şi Virgin Ierunca. Da, am înţeţeles, au avut un rol important prin emisunile de la Europa Liberă. Însă exilul românesc s-a rezumat doar la doi oameni? Ar fi trist pentru România să fie aşa. Mai trist ca în bancurile cu flota albaneză…
În 1989 eram cercetător la Institutul de Sociologie al Academiei de ştiinţe Sociale şi Politice, instituţie condusă de Mihnea Gheorghiu, un om de o deplină civilitate. Eram singurul cercetător angajat la Institutul de Sociologie prin concurs, fără a fi fost membru de partid. Eram, de asemenea, singurul nemembru de partid care câştigasem un loc de doctorand în ştiinţe sociale.
“Vinovaţi” de aceste încălcări absurde ale indicaţiilor de partid fuseseră Aurelian Bondrea – un om căruia învăţământul românesc universitar îi datorează foarte multe, fiind singurul care mai putea înmuia indicaţiile de partid în minister -, regretaţii Ovidiu Trăsnea şi Ioan Aluaş, Ion Drăgan, Septimiu Chelcea, Cătălin Zamfir, care nu numai că mi-au dat admiterea la doctorantură, dar au şi suplimentat cu un loc, pentru a nu lăsa pe dinafară un politruc, devenit după Revoluţie mare promotor al dreptei legionare. Ioan Drăgan îmi era şef la Institutul de Sociologie şi, când am început să conduc cercetători şi operatori de interviu, i-am copiat multe dintre bunele caracteristici de director. Septimiu Chelcea era modelul meu în metodologie, iar Cătălin Zamfir mi-a fost exemplu de hărnicie şi entuziasm mulţi ani la rând.
Programul de lucru era foarte flexibil: nu veneai la serviciu decât în zilele de salariu, când se făceau şedinţele de partid, de producţie şi de ODUS – o organizaţie care cuprindea nemembrii de partid. Şedinţele durau o oră, apoi veneau banii de salarii şi fiecare pleca la treaba lui. Temele de cercetare se stabileau anual, prin negocieri cu finanţatorul, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice. Puteai face absolut ce voiai. Eu am avut teme de cercetare privind populaţia şi aşezările din Delta Dunării şi nordul Dobrogei, pentru că voiam să merg la pescuit în Deltă şi mă interesau populaţiile de lipoveni, tătari, macedoneni şi turci care mai rămăseseră prin zonă. Manuscrisul mi-a fost confiscat la prima percheziţie domiciliară, în iulie 1988, şi n-am reuşit să-l mai recuperez.
În general nu aveai decât o singură temă de cercetare pe an – comparativ cu 10-12 teme pe lună, câte predăm acum la IMAS. O “temă de cercetare” însemna că trebuia să scrii 20-30 de pagini pe an despre subiectul respectiv. Puteai să le scrii cinstit, făcând cercetare de teren – în general cercetare calitativă, respectiv interviuri de profunzime şi, rar, un fel de focus grupuri – şi documentare de bibliotecă şi de teren sau puteai să scrii “din burtă”. Nimeni nu te controla. Cei care scriau “din burtă” erau şi cei care introduceau cele mai multe citate ideologice, documente de partid etc. În general, cercetătorii de calitate slabă. Nu aveai fonduri pentru cercetare cantitativă, dar aveai fonduri nelimitate pentru deplasări în ţară. Cu toate acestea, erau cercetători care în viaţa lor nu scriseseră o pagină.
Bibliotecile erau pline de cărţi foarte interesante, la o simplă cerere ţi se dădea acces la fondul “S” (mai spun o dată, ca să înţeleagă toţi: o simplă cerere aprobată de directorul Bibliotecii; dacă adăugai şi o pungă de cafea erai sigur că obţineai viza “S”). La BCS şi Biblioteca Academiei am citit lucrările lui Adam Michnik, publicate în franceză, cărţile lui Karl Polanyi despre despotismul asiatic, cărţile lui Pavel Câmpeanu publicate sub pseudonim în SUA şi ale lui Silviu Brucan, publicate la Washington. Erau toate la bibliotecă, numai că trebuia să rezişti la frigul turbat iarna – BCS şi BA nu mai erau încălzite din iarna lui 1985.
Ca să rezistăm, cei trei-patru cititori frecvenţi, nu eram mai mulţi, am făcut un acord de împrumut cu personalul bibliotecilor. Aşa că aveam acasă pe Brucan, Red Horizons al lui Pacepa şi traducerile franţuzeşti ale lui Milovan Djilas, despre nomenclatura comunistă în Iugoslavia şi URSS. Ştiu că vorbesc chineză pentru cititorii mai tineri, dar cei mai maturi pricep ce spun eu aici. Cărţile erau, trebuia doar să te duci la biblioteci să le citeşti. Şi să le înţelegi.
Având enorm de mult timp liber, de fapt aproape tot timpul nostru era liber, fiecare mai făcea câte ceva. Unii predau la facultate şi câştigau enorm din meditaţii – cel mai infam sistem de drogare educaţională pe care l-a cunoscut societatea românească. Alţii făceau munci manuale – chiar şi eu am fost zidar şi zugrav o vreme. Mergeam des pe la restaurantul Uniunii Scriitorilor, dus acolo de ziariştii de la Viaţa Studenţească, unde începusem să scriu săptămânal de prin 1981. Fusesem invitat să scriu de regretatul Stelian Moţiu, dascăl al multor jurnalişti de azi, ca să-l înlocuiesc pe Vladimir Tismăneanu, plecat puţin în străinătate.
Stelian Moţiu avea nevoie de un comentator de carte social-politică şi astfel am ajuns să scriu despre Densuşianu, Z. Ornea, Iorga, Noica, J.J. Servan Schreiber, Toynbee şi ce se mai publica la bunele edituri de atunci.
La Viaţa Studenţească nu exista cenzură, puteai să scrii ce voiai, numai că te cenzurai singur. Nu săreai calul, pentru că nu voiai să-i pui pe redactori în situaţii dificile. Imediat după prima arestare mi s-a oprit semnătura în presă, dar Dinu Marin – redactorul-şef – m-a chemat la el, mi-a spus că am călcat pe bec (călcasem!), mi-a dat un pseudonim şi am continuat să scriu şi să încasez “colaborările”.
Pe atunci, se câştiga bine în presă. Numai că banii se duceau la restaurantul US, de la Casa Monteoru şi la Complexul Tei, unde eram anunţaţi prin telefonul fără fir când se aduceau bere cehească şi dederistă, ţigări şi rom cubanez şi coniac albanez. La restaurantul US am întâlnit o atmosferă de suspiciune şi frică de Securitate pe care cercetătorii în sociologie nu le aveau. Ţin minte cum toată lumea te avertiza să nu discuţi prea liber cu un fel de romancier, acum realizator de emisiuni tv, suspectat că “toarnă” inteligent, adică fără semnătură. Sau să nu-ţi dai drumul la gură prea mult cu un fel de filozof, care nu semna nimic, nu spunea nimic, nu făcea nimic, dar mergea la burse în Germania din doi în doi ani.
Pentru criticii, poeţii şi scriitori de la Casa Monteoru, discuţiile libere dintre sociologi despre primul Guvern necomunist din Polonia, căderea URSS, acordurile dintre Gorbaciov şi Reagan, opoziţia Doinei Cornea, a lui Radu Filipescu şi Mircea Dinescu, declaraţiile lui Silviu Brucan şi poveştile înspăimântătoare despre chinurile lui Petre Mihai Băcanu şi Gabriel Andreescu erau adevărate provocări securiste. Lumea scriitorilor era plină de fantasme, cea a sociologilor era mult mai realistă.
Jurnalul National – Suplimentul Istoric “Scinteia”
Ion Iliescu s-a supărat din nou pe produsul său şi al Noii Stångi a şcolii de la Moscova, Vladimir Tismăneanu. „Eu cred că aşa-zisul Raport de condamnare a comunismului este o făcătură nefericită. El ignoră tocmai momentul cel mai semnificativ – cel al condamnării reale de către întregul popor şi al înlăturării prin cea mai radicală mişcare populară a dictaturii comuniste: Revoluţia Romånă, care este expediată în acest raport în cåteva pagini“, a declarat, ieri, fostul şef al FSN, la Academia Romånă. În replică, Vladimir Tismăneanu, propagandistul comunist de la Ştefan Gheorghiu, în prezent „profesor“ fără cursuri şi studenţi cu o catedră plătită de ICR din bani publici, tocmai la Maryland, se arată supărat. El susţine că ceea ce îl deranjează pe Ion Iliescu la raportul întocmit este citarea Proclamaţiei de la Timişoara care cere, la Punctul 8, lustraţia în Romånia. Potrivit lui Tismăneanu, Raportul „accentuează Proclamaţia de la Timişoara din martie 1990 ca adevărată Cartă a Revoluţiei Romåne“. El susţine că Raportul este „un document ştiinţific, rezultat din activitatea unei echipe de cercetători şi a unei comisii formate din specialişti de prim rang din Romånia şi din străinătate şi exponenţi de frunte ai societăţii civile“.
Un Raport contestat
În fapt, Raportul a fost contestat, dincolo de motivele personale ale lui Iliescu, de către părţi importante ale societăţii româneşti: deţinuţii politici, pentru că a falsificat numărul morţilor sub ocupaţia bolşevică şi alte aspecte ale martirajului luptei anticomuniste, inclusiv în Basarabia, de către reprezentanţii minerilor de la 1977, ai muncitorilor anticomunişti de la Braşov din 1987, de către Biserica Ortodoxă, pentru minciunile şi infamiile la adresa Ortodoxiei, dar şi de cea Catolică, de către Societatea academică pentru adevăr istoric, pentru gravele deformări ale adevărului de către academicieni, profesori universitari, istorici, analişti, presă, societatea civilă şi militanţi anticomunişti, cum ar fi Victor Frunză, Ionel Cană, Paul Goma ş.a.
Herta Muller l-a refuzat pe Tismăneanu
Chiar şi recenta laureată a premiului Nobel pentru literatură, Herta Muller, a respins participarea la această farsă istorică. Ea consideră că, în condiţiile de astăzi, condamnarea comunismului este un „teatru absurd“. Din acest motiv a şi refuzat să facă parte din „Comisia Tismăneanu“. „Este ridicol ca după 20 de ani să se spună că regimul comunist a făcut crime! Trebuie să facem ce trebuie, concret, nu teatru absurd“, afirmă disidenta într-un interviu acordat în exclusivitate, disponibil pe Internet. Singurul membru al Academiei Române din Comisie este profesorul Alexandru Zub, care a declarat în mediile istorice din Iaşi că nu a scris personal niciun rând la Raport şi îi este ruşine ca s-a lăsat folosit. În schimb, unul dintre „specialiştii de prim rang“ de care vorbeşte Tismăneanu, a fost Sorin Antohi, dovedit ca turnător al Securităţii, acoperit de Patapievici la CNSAS şi, mai mult, dezvăluit de presă drept un impostor, cu un doctorat inventat.
Iar „specialiştii din străinătate“ şi „exponenţii de frunte ai societăţii civile“, dacă aceştia sunt Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, se pare că, de fapt, niciunul nu a participat la redactarea Raportului. Conform scriitoarei Doina Jela („O sută de zile cu Monica Lovinescu“, Editura Vremea, Bucureşti, 2008), din luna martie 2004 Monica Lovinescu era blocată la pat după ce trecuse printr-o internare şi un episod de amnezie totală. Virgil Ierunca a murit pe 28 septembrie 2006 – înainte de încheierea lucrărilor „Comisiei Tismăneanu“. De prin 2005 i se arătaseră lui Virgil Ierunca primele semne de Alzheimer, care în cursul anului 2006 au ajuns la apogeu: nu mai recunoştea pe nimeni. Pe 27 iulie 2006, Virgil Ierunca fusese diagnosticat cu „demenţă senilă“ în urma unei internări. Doina Jela ne mai spune că, începând din anul 2000, Ierunca nu mai dădea interviuri şi nu mai scria. În ce o priveşte pe Monica Lovinescu, este greu de crezut că o femeie de 83 de ani, suferindă şi imobilizată la pat de doi ani de zile ar fi putut avea vreo influenţă în alcătuirea acestui raport în care nu sunt clare contribuţiile fiecărui membru al Comisiei, după cum remarcă observatorii avizaţi. La 11 septembrie 2006, Monica Lovinescu îi declara Doinei Jela referitor la Raportul Tismăneanu: „S-au făcut lucruri foarte interesante. Am înţeles că s-a luat la cunoştinţă şi de faptul că noi nu suntem decât cu numele, că nu vom putea merge la Bucureşti şi se vor ocupa, când va apărea textul, să ni-l comunice şi nouă, ca să avem o părere“. În plus, Monica Lovinescu, ca şi Herta Muller, nu vedea sensul existenţei „Comisiei Tismăneanu“ şi a unui eventual raport: „În Germania a fost populaţia care a făcut, în Ungaria nu ştiu ce s-a făcut. În Cehia s-a lichidat povestea de la început. De-asta o face şi al nostru abia acuma. Numai cererea asta de experţi mi se pare aiuristică, cum să spun eu, tot românul ştie pe pielea lui ce a fost sau n-a fost, chiar dacă el nu a fost direct persecutat. Dar ştie, a auzit de lucrul ăsta, a auzit din vecini, a auzit din rumoarea publică… A trăit, aşa că nu mai are sens toată povestea asta. Decât fiindcă el îşi ia o răspundere, care e mare, bine că şi-o ia, dar n-ar fi avut nevoie de un raport“. (Doina Jela, op. cåt., p. 142).
CIA şi „Revoluţia de la Moscova“
În ce priveşte spaţiul destinat „revoluţiei“ în Raportul Tismăneanu, Richard Andrew Hall, un reputat analist american al Agenţiei Centrale de Intelligence, CIA, specializat pe evenimentele din România din decembrie 1989, critică modul precar şi amatoristic în care a fost realizat. Richard Andrew Hall, în analiza sa disponibilă pe Internet – „Romånii meritau ceva mai bun“ – este revoltat de superficialitatea cu care Raportul a tratat evenimentele din decembrie 1989. Bizar i se pare şi modul în care preşedintele Comisiei, Vladimir Tismăneanu, eschivează criticile pertinente aduse acestei lucrări, încercând să pozeze în victima unor atacuri personale. Concluzia ar putea fi aceasta: „Raportul Tismăneanu“ este cea mai mare minciună scrisă din România, de după ocuparea ţării de comuniştii bolşevici, echivalentă perfect cu aşa-zisa „Revoluţie Romåna“ în care Iliescu a jucat un rol principal. Dacă observaţi, miza amåndurora, Iliescu şi Tismăneanu, este să acrediteze, în continuare, imensa minciună a „Revoluţiei Romåne“, sinistra lovitură de stat instrumentată de KGB pentru a prelua conducerea României, care se dorea a fi transformată în precursoarea Iugoslaviei sfărâmate, şi pe deasupra cu 60.000 de morţi, conform aspiraţiilor lui Silviu Brucan. Iliescu vrea autentificarea „Revoluţiei de la Bucureşti“, Tismăneanu a „Revoluţiei de la Timişoara“, pentru a acoperi, la ordinele aceleiaşi Centrale, adevărul macabru al „Revoluţiei de la Moscova“
Komintern după Komintern
Instalarea lui Tismăneanu la Cotroceni, pe post de „ayatollah al adevărului suprem“, este o succesiune firească după plecarea lui Iliescu-KGB: constituie practic o tentativă de reocupare totală a României de către kominternul de după komintern. Cearta tătukăi Cronos Iliescu, învins de Zeus Băsescu, cu unul dintre fiii săi mâncaţi în stare de avorton şi acum regurgitat, Volodea Tismăneanu, este, de fapt, rezultatul unor greţuri personale. La finele anului 2004, în plină campanie electorală, fiul Tismăneanu la braţ cu tăticul FSN-PSD Iliescu-KGB străbăteau Românica, Europa şi SUA pentru a promova ultima lucrare a noului şi vechiului Komintern: „Marele şoc – Din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu“.
Raportul Tismăneanu – Iliescu
Să ilustrăm cu câteva citate din acest volum propagandistic, posibilul Raport Tismăneanu, dacă Iliescu şi Năstase ar fi cåştigat alegerile: „Vladimir Tismăneanu: Pentru cititorii acestei cărţi, aş vrea să precizez că ideea de la care am plecat este că personalitatea lui Ion Iliescu este o personalitate de extremă importanţă nu numai pentru tranziţie, ci şi pentru ceea ce a fost în toată perioada, cel puţin din anii ’60 încoace -, pentru că, până în anii ’60, nu eraţi în vârfurile puterii. Iar, după anii ’60, când aţi întâlnit personalităţi de prim rang, după ruptura cu Ceauşescu şi eliminarea dumneavoastră din structurile decizionale ale puterii, aţi continuat să fiţi un reper pentru foarte mulţi dintre noi. (…) Îndrăznesc să spun că noi avem şi anumiţi prieteni comuni, şi anumite lucruri biografice în comun. Părinţii dumneavoastră au făcut parte din mişcarea comunistă clandestină, părinţii mei au făcut parte din mişcarea comunistă clandestină. (…) Cel puţin din ce reiese astăzi, Stalin fusese simbolul a tot ce putea să fie mai pur, mai frumos, mai antifascist, mai umanist, pentru multă lume, a fost un mit extraordinar de puternic. Ion Iliescu: Cultivat cu putere şi considerat expresia sintetică a teoreticianului, care emitea nu păreri, ci adevăruri absolute. Vladimir Tismăneanu: Comunicate divine“.
February 28th, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
