Prezentarea in premiera a documentarului are loc luni, 19 mai, la ora 18.30, la Muzeul Tăranului Român, studioul Horia Bernea (sala mare). Proiecţia este urmată de o dezbatere.
The global business of biometrics — using people’s unique physiological characteristics, like their fingerprint ridges and facial features, to learn or confirm their identity — is booming. It generated an estimated $7.2 billion.
Pe 15 mai s-au implinit 24 de ani de la fondarea, de catre poetul Ioan Alexandru, a Asociatiei Pro Vita pentru nascuti si nenascuti, condusa in prezent, la nivel national, de bunul Parinte Nicolae Tanase si, la Bucuresti, de Bogdan Stanciu. Universitatea Emaus, un proiect coordonat de profesorii Ilie Badescu si Petre Anghel, a marcat acest moment aniversar.
Lansăm acum și aici prelegerile destinate chestiunii rurale și fundamentării unei doctrine a neoruralismului mondial și unei formule de cunoaștere enciclopedică a României (deocamdată a României rurale). Răspundem, cu acest prilej, vizitei și invitației unui nucleu de tineri care s-au angajat în diverse formațiuni politice cu scopul explicit de a relansa o linie programatică nouă în politica românească în legătură cu marea și grava chestiune rurală. Am promis atunci că vom răspunde invitației în felul îngăduit de reglementările noastre, inițiind un ciclul de prelegeri-conferințe online, deschise tuturor celor interesați de problemele rurale cu și fără specificare națională. Începem noi aceste prelegeri, organizate pe trei linii curiculare: de sociologie a chestiunii rurale, de sociologia culturii rurale și de prezentare a teoriilor și doctrinelor rurale de la noi și din spațiul culturii teoretice internaționale. Chestiunea rurală este inteligibilă prin manifestările ei, de la cele ale comunităților rurale propriu-zise la cele ale elitelor care s-au legat organic să dea expresie artistică dar și doctrinară acestei lumi pe care megasistemul capitalist o ține într-un fel de tindă umbrită spre obscuritate ca să nu se poată zări erorile grave ale agenților sistemului în politicile destinate chestiunii rurale.
Prelegerile, deci, vor îmbrăca această formulă triadică:
1. Sociologia chestiunii rurale fundamentată pe cunoașterea enciclopedică a României rurale (munca, sănătatea, mintea, sufletul, hrana, mediul și organizarea „săteanului” – locuitorului rural. Capitalismul și sistemele naturale. Neoruralismul ca mișcare mondială. Etc.)
2. Perenitatea doctrinei țărăniste: idei politice și învățături rurale. De la mișcarea haretistă la Noua Enciclopedie a României.
3. Sociologia elitelor și enciclopedia sistemelor expresive rurale. (Tezaur românesc, tradiții, forme și expresii ale spiritualității rurale. Elitele rurale și opera lor practică, teoretică și artistică. Martirajul exponenților dreptului la viață și la neatârnare a micilor și a marilor comunități în ultimii 300 de ani. De la țăranii sfințiți năsăudeni martirizați la anul 1763 la martirii închisorilor comuniste. Cele trei valuri ale intrării ruralilor în literatură. Marea școală și mișcare a sociologiei rurale din America și România etc.)
Prelegerile vor fi susținute de noi înșine și de personalități marcante din spațiul comunității sociologilor și economiștilor neoruraliști din România, invitați anume la tribuna cursurilor și conferințelor online ale Universității Emaus, o universitate online fondată pentru a promova spiritul Noii științe într-un cadru și într-un spațiu virtual create și susținute de un nucleu de inițiativă policentrică. O parte din prelegeri vor avea un format vorbit și adeseori filmat pentru o expunere vizuală a unor materiale specifice (hărți, grafice etc.). Personalităților marcante ale unor partide politice care ne-au vizitat, deopotrivă dinspre uniunea social-liberală dar și dinspre noua inițiativă național-țărănească și creștin democrată le răspundem sub această formă a părtășiei virtuale pe care ne-o îngăduie formatul acestor mici conferințe și angajamentele instituționale specifice, proprii fiecăruia dintre noi. Nutrim respect pentru toți cei ce s-au angajat pe calea politicii în statul român cunoscând că drumul este anevoios, dar dacă scopul e nobil atunci energetismul politic va da roade. Ideea izolării de energiile politice ale țării ni se pare cea mai mare eroare posibilă. Ieșirea din izolare nu înseamnă neapărat încadrare partinică ci dialog, permmanentă deschidere și multă empatie. Rostul acestor prelegeri este și acela de a deschide mediile cercetării academice spre cei ce s-au angajat să slujească politic țara. Dacă o fac bine sau nu este o chestiune morală de înălțime metafizică. Rezultatele se văd oricum. Dacă instituțiile se mențin închise precum casa cu obloanele trase din cunoscutul roman dikens-ian rezultatul va fi sigur păgubos. Neavând acces la alte forme de adresare și la alte modalități de deschidere am ales-o pe aceasta. Dăm expresie astfel și exigenței unei deschideri spre toți cei care ostenesc întru urmărirea aceluiași țel: scoaterea țării din mlaștina gospodăriei unei tranziții cețoase pentru ale cărei neclarități ne simțim noi înșine responsabili. Vom readuce în discuția noastră și intervenții publice de altă dată acolo unde chestiunea se repetă și unde răspunsul nostru de atunci pare să-și vădească actualitatea și deci validitatea. Luăm asupra noastră răspunderea pentru incompletitudini și inadecvări acolo unde vor fi fiind îndrăznind totuși să deschidem larg și obloanele și porțile casei noastre spirituale pentru un dialog slujitor țării la momentul actual. Dumnezeul adevărului și al iubirii să ocrotească lucrarea tuturor celor care îndrăznesc, după puterile lor, să asculte chemarea familiei lărgite a poporului românesc de azi și de mâine! Așezăm prelegerile noastre online sub deviza de sorginte gustiană: Pro Deo, Pro Scientia et Patria.