Posts Tagged ‘Tezaurul BNR la Moscova’

“Daţi Tezaurul înapoi! Daţi înapoi Moştenirea Gojdu!” – Totul despre noul Dosar al Tezaurului României de la Moscova într-un interviu de Victor Roncea pentru BURSA cu istoricul Cristian Păunescu, membru al Comisiei româno-ruse pentru Tezaur și consilier al Guvernatorului BNR

Dosarul de documente istorice recuperat de serviciile speciale române anul trecut, după ce acesta ar fi stat ascuns timp de aproape 70 de ani în peretele dublu al unui scrin care i-a aparţinut funcţionarului BNR Nicolae Roşca va fi prezentat, pentru prima dată, astăzi şi mâine, de către Banca Naţională a României (BNR) . Dosarul cu numărul 17416, cu un conţinut de 284 de pagini, între care se află şi un Raport către Mareşalul Antonescu cu inventarul Tezaurului, prezentat de BURSA în facsimil, este fratele Dosarului BNR 17415 – “Tezaur Moscova”, deschis în 1916 şi transmis cu sfinţenie de Guvernatorii Băncii unul altuia de peste un secol. La simpozionul anual de istorie şi civilizaţie bancară, “Cristian Popişteanu”, ediţia a XXVII-a, cu tema “Tezaurul BNR evacuat la Moscova – un bilanţ istoriografic şi un studiu de caz”, vor prezenta lucrări academicianul Ioan Aurel Pop, ultimul preşedinte al Comisiei româno-ruse pentru Tezaur, prof. univ. dr. Viorica Moisuc, specialistul nr. 1 în această problematică, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, primul preşedinte al Comisiei pentru Tezaur, prof. univ. dr. Ion Calafeteanu, istoricul Marian Ştefan, co-autor al mai multor lucrări de specialitate pe tema Tezaurului, împreună cu Cristian Păunescu şi Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, care promite să dezvăluie în amănunt istoria celui de-al doilea dosar al Tezaurului României evacuat la Moscova. La final va avea loc decernarea Premiilor anuale oferite de Fundaţia Culturală “Magazin Istoric” pentru cele mai importante contribuţii ale cercetării istorice din anul 2018.

Banca Naţională a României a sărbătorit pe 17 aprilie a.c. 139 de ani de la înfiinţare. Dintre aceştia, de peste un secol este deposedată de un bun naţional evaluat la circa 5 miliarde de dolari – Tezaurul de la Moscova. Am stat de vorbă despre acest subiect fierbinte cu istoricul Cristian Păunescu, membru în Comisia româno-rusă pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, şi consilier al Guvernatorului BNR Mugur Isărescu. Cristian Păunescu împreună cu doamna Viorica Moisuc sunt consideraţi de profesorul Ioan Scurtu, primul copreşedinte al Comisei, drept cei mai buni specialişti ai problematicii Tezaurului. Domnia sa ne-a oferit detalii despre descoperirea relativ recentă celui de-al doilea Dosar de documente dispărut din Arhiva BNR, cu numărul 17416, care este fratele mai mic al celui cu numărul 17415, unde se află originalele Protocoalelor cu ruşii, din 1916 şi 1917, Dosar fotografiat şi prezentat în BURSA, în exclusivitate, încă din 2015.

Tot în exclusivitate pentru BURSA, Cristian Păunescu ne oferă Protocolul integral prin care reprezentantul Rusiei garantează returnarea Tezaurului României. În partea a doua a interviului veţi putea afla, între alte subiecte incitante, pentru aurul cui l-a asasinat Hitler pe Armand Călinescu şi ce s-a întâmplat cu cel mai bun cunos­cător din trecut al problemei Tezaurului, funcţionarul BNR Mihail Grigore Romaşcanu, închis de comunişti pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară, cât şi care sunt şansele reluării negocierilor cu Rusia. De asemenea, veți afla și câteva date despre istoria mai puțin cunoscută a României, starețul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, Gheron Netta, Patapievici, Hitler, Sima și Codreanu..

EXCLUSIV: PROTOCOLUL CU MOSCOVA“Vreţi Tezaurul, cedaţi Basarabia – asta ne-a transmis Rusia!” (I)

A consemnat Victor Roncea

Cristian Paunescu, consilier al Guvernatorului BNR. Foto: Victor Roncea

Reporter: Domnule Cristian Păunescu, sunteţi membru în Comisia de istorici, arhivişti, istorici de artă care studiază posibilitatea recuperării Tezaurului român de la ruşi. Din câte ştiu este o Comisie cam pusă pe butuci, rămasă fără preşedinte de când profesorul Ioan Aurel Pop a devenit preşedinte al Academiei Române. Ultima întâlnire, cea din 2016, s-a des­făşurat la Sinaia după o pauză de un deceniu iar următoarea trebuia să se desfăşoare la Moscova. Ce s-a în­tâmplat cu ea?

Cristian Păunescu: A fost anulată de ruşi, din motive ce ţin mai mult de serviciile speciale şi nu de noi. Noi suntem istorici. Ne veţi întreba ce fac aceşti istorici. Am făcut ce s-a putut. În primul rând – ştiu că ştiţi dar o spun pentru publicul larg – e foarte greu să negociezi cu Rusia. În al doilea rând e foarte greu să negociezi cu Rusia în condiţiile relaţiilor bilaterale româ­no-ruse actuale – scut, declaraţii nefericite etc. Şi trei, ceea ce nu prea se înţelege este cum funcţionează Rusia, respectiv faptul că cele două restituiri parţiale – din iunie 1935 şi iunie 1956 – au fost făcute de partea sovietică exclusiv pentru unele avantaje.

Reporter: Şi anume?

Cristian Păunescu: În 1934, Titulescu stabileşte relaţii diplomatice cu Rusia. Interesul lor era mare – aveau relaţiile diplomatice europene blocate, era un cordon sanitar în jurul lor; prin Titulescu li s-au deschis porţile. Au căpătat recunoaştere şi sub mască diplomatică au căpătat acces în exterior – toţi trimişii lor, diplomaţi, corespondenţi de presă etc. erau agenţi. Cohorte de agenţi au invadat cu acoperire legală Europa civilizată. Am reluat relaţiile, ne-au dat prima restituire. Nu era de mare valoare – dosare, hârtii de valoare devalorizate, bancnote care dispăruseră din circulaţie, în general aproape maculatură – dar ne-au dat, de exemplu, osemintele lui Dimitrie Cantemir. Toate lăzile erau violate, cum aţi scris într-un articol.

A doua restituire – 1956. Tot iunie. Ce se întâmpla? Se mişca Ungaria. Ruşii aveau date cu ce se petrecea la unguri. În octombrie a început revoluţia. Aveau nevoie de o Românie care să fie supusă, liniştită. Am avut şi noi o contribuţie – pe mână cu Rusia i-am acordat azil lui Imre Nagy. S-a dus acolo Valter Roman, tatăl lui Petre Roman, evreu ungur, născut în Oradea, vorbea nativ limba maghiară, împreună cu încă unul, Aurel Mălnăşan, şi aştia doi l-au convins pe Imre Nagy să vină în România. Exact ce-i învăţaseră ruşii. Ei se cunoşteau toţi de la Moscova, de la Internaţionala a III-a, hotelul Lux, de foarte mulţi ani. Au avut încredere ungurii. Naivi, au venit, au stat la Snagov, traducătoare era altă vorbitoare nativă, Ilona-Ileana Ioanid (a publicat şi o carte), au fost tratataţi cu şampanie, la început, apoi, după ce au fost storşi de informaţii, din ce în ce mai puţină libertate, anchete dure şi în final, după cum se ştie, au sfârşit spânzuraţi la Budapesta. Se poate spune că ce ne-a venit din Tezaur a fost o recompensă anticipativă – Cloşca cu puii de aur, 18 kg de aur, 120 de picturi Grigorescu, colecţia de medalii a Academiei Române, nişte bijuterii. Apoi l-au plimbat pe academicianul Oprescu la Moscova şi ne-au scos ochii. Aceste acte, cele două restituiri, au fost strict conjucturale. Însă să spunem că ne-au ajutat în negocierile cu ruşii, pentru că le-au demontat argumentele lor false – aceleaşi, la orice lider rus, ţarist, sovietic etc. – că n-au auzit de Tezaur. Când erau întrebaţi la întâlnirile bilaterale ce e cu aurul românesc, toţi ziceau la fel: “e prima oară când aud de această problemă” sau “nici nu ştim dacă a existat sau mai există”. Şi-atunci cum şi din ce ne-aţi restitut oficial şi parţial?

Reporter: Bun, şi după 1956 ce s-a întâmplat, de ce n-am mai primit nimic?

Cristian Păunescu: După “56, tânărul Ceauşescu, venit la putere după moartea lui Dej, în martie “65, pune şi el pe tapet situaţia Tezaurului, destul de vehement, în septembrie, la Brejnev, unde se duce cu întreaga conducere. Problema ţine de evoluţia ulterioară a relaţiilor româno-ruse, problemă pe care o abordează foarte bine istoricul american Larry Watts. Discuţiile cu Brejnev sunt memorabile. Le-am publicat şi noi, după doamna Mioara Anton, le-a publicat şi profesorul Gheorghe Buzatu. Ce mai adăugăm noi în lucrarea noastră sunt detalii despre Operaţiunea Neptun, cu aurul de la Tismana, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Reporter: Tezaur salvat între alţii – în primul rând aş zice – şi de stareţul-martir Gherasim Iscu, ulterior ucis de bolşevici la închisoarea din Târgu Ocna. Ar merita mai multă atenţie acest caz, inclusiv din partea BOR.

Cristian Păunescu: Da. A fost o operaţiune complexă. Guvernul de atunci a salvat aurul rămas şi o parte din cel al Poloniei prin această idee, de a-l ascunde la Mănăstirea Tismana, iniţial în pivniţă şi apoi, la propunerea celor de-acolo, de teama agenţilor care se înmulţiseră, într-o peşteră din imediata apropiere, astupată şi mascată perfect, unde acum am făcut şi un Muzeu. Era pericolul să fie capturat, ori de armata germană, care era în retragere, ori de Armata Roşie, aflată în ofensivă. Înainte de armistiţiu, 12 septembrie, tot ce luau era prada de război. A mai fost o propunere interesantă, de mutare a cursului Dunării şi de ascundere a aurului în albia fluviului şi apoi de reluare a cursului, dar Antonescu a respins-o pentru că ar fi fost prea mulţi ochi care ar fi putut să urmărească acţiunea. Sunt multe istorii, foarte interesante. Am scris împreună cu Marian Ştefan – un foarte bun istoric de la Magazin Istoric – o serie de cărţi despre Tezaur, care s-au epuizat rapid, inclusiv cele în limba engleză.

Reporter: Ar trebui să fie republicate şi trimise, după părerea mea, tuturor guvernelor aliate şi tuturor filialelor ICR din străinătate, pentru a le oferi oficialilor din ţările respective.

Cristian Păunescu: Dumneavoastră o spuneţi şi nu pot să nu fiu de acord.

Reporter: În ce priveşte Dosarul acesta nou, apărut din ceaţă, fratele celui pe care îl aveţi deja, ce puteţi să ne spuneţi?

Cristian Păunescu: În 2018, în luna august, Banca Naţională a primit de la o instituţie a statului român, cu o scrisoare de înaintare, acest Dosar, pe care îl aveţi în faţă şi care s-a constatat, în cadrul acelei instituţii, că este proprietatea Băncii Naţionale a Româ­niei. Domnul Guvernator a dispus ca nucleul de cercetare istorică bancară pe care îl coordonez, în calitatea mea de consilier al dânsului, să autentifice şi să studieze documentele. Ne-am apucat de studiu, o muncă migăloasă, pentru că este un volum de circa 300 de pagini care necesită în primul rând o critică istorică a textelor, a tuturor documentelor.

Reporter: Aţi verificat dacă este original; vechimea, hârtia, cerneala?

Cristian Păunescu: Desigur, am verificat şi scrisul şi adnotările de pe documente şi pot să vă spun că hârtia pe care se află înscrisurile băncii este aceeaşi cu cea folosită şi în elaborarea Dosarului de la Moscova 1, aflat în Arhiva noastră. Ambele Dosare au fost alcătuite în cea mai mare parte de expertul nostru, Mihail Romaşcanu, o minte luminată, un excepţional specialist, care conducea una dintre cele mai importante Direcţii ale Băncii Naţionale, Direcţia de Studii, avea preocupări polivalente şi a scris mai multe cărţi foarte interesante. În 1934, în preajma reluării relaţiilor cu ruşii, a publicat cea mai importantă lucrare despre problema noastră – “Tezaurul Român de la Moscova” – care era un argument în mâna Ministerului de Externe, care putea să ceară, de la un stat cu care avea de-acum relaţii diplomatice, drepturile fireşti asupra Tezaurului. Şi iată cum a apărut prima restituire, din iunie 1935 – 1443 de lăzi. În lucrarea noastră din 1999 – “Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova” – sunt inventariate ambele restituiri, din 1935 şi 1956.

Mihail Grigore Romascanu si Nicolae Rosca

Reporter: Ce cuprinde nou acest al doilea Dosar de documente care, din câte înţeleg, îl completează pe primul?

Cristian Păunescu: În mare, aşa cum am spus, şi acest Dosar este alcătuit de Mihail Grigore Romaşcanu, căruia i-au trecut prin mână toate documentele referitoare la Tezaur. El le-a ordonat şi adnotat şi a elaborat studii pentru Guvern şi Ministerul de Externe, ca o bază primară pentru revendicări. Fiind o personalitate foarte bine cunoscută, în cercetarea istorică şi financiar-bancară, în perioada Guvernării Antonescu a fost cooptat în Guvern şi făcut secretar general în Minis­terul Economiei şi Comisar General al preţurilor; el răspundea de toate măsurile excepţionale ce se luau în acele situaţii excepţionale. Iar Guvernatorul BNR în perioada 1940 – 1944, Alexandru Ottulescu, un jurist de excepţie, participa la toate şedinţele de Guvern. După cum aţi observat chiar dumneavoastră într-un articol, consultând lucrările profesorului Buzatu despre Jurnalul lui Antonescu, în perioada elaborării de către Romaşcanu a unui Raport semnat de Ottulescu şi ajuns pe masa lui Antonescu, în care se arăta exact ce bunuri avem la Moscova, Guvernatorul a stat în mai multe rânduri la discuţii tete-a-tete cu Mareşalul.

În ciuda prezenţei consilierilor sovietici, acest Dosar a fost salvat în secret

Reporter: Care este istoria Dosarului dumneavoastră cu documentele privind Tezaurul?

Cristian Păunescu: Dosarele au fost foarte bine păstrate, dovadă că Dosarul 1 a ajuns din mâna unui Guvernator la altul, în forma iniţială, sub legământ, fără să dispară documente şi a fost predat de Decebal Urdea, fostul Guvernator, în 1990, noului Guvernator, Mugur Isărescu.

Reporter: Cum de nu au fost subtilizate de către consilierii sau agenţii sovietici din Bancă documente din acest Dosar – cum ar fi de exemplu protocoalele originale româno-ruse?

Cristian Păunescu: Este senzaţional acest aspect şi l-am remarcat şi noi în Banca Naţională, cum, în ciuda prezenţei consilierilor sovietici, acest Dosar a fost salvat în secret. Am avut aici un consilier sovietic, Romaşov, care coordona aici traducerile de documente bancare din limba rusă în limba română, ca să se aplice ca regulamente. Eram îndoctrinaţi după doctrina financiar-bancară sovietică.

Reporter: Parcă şi tatăl lui Patapievici, care fusese traducător pentru Armata Roşie la Viena, a lucrat aici…

Cristian Păunescu: Da, Denis Patapievici a fost angajatul Băncii Naţionale. Arhiva noastră a suferit perieri succesive după 1947, ca urmare a etatizării de la 31 decembrie 1946 – 1 ianuarie 1947 când Banca a fost invadată de ofiţeri ai Securităţii bolşevice. În acei ani au dispărut multe. Dosarele Guvernatorilor de după 47 – 48 nu sunt la Bancă. Dosarele lor de cadre erau la Comitetul Central pentru că erau numiţi direct de către CC al PCR. O nouă periere a avut loc în iunie 1959, după Marele Jaf de la sucursala Griviţa, când Grupul Ioanid a atacat maşina Băncii Naţionale şi a devalizat-o şi Securitatea i-a prins pe autori, bărbaţii au fost executaţi şi femeia, Monica Sevianu, expulzată în Israel. Şi atunci au fost arestaţi peste 100 de angajaţi ai Băncii, anchetaţi dur, şi s-a umblat în Arhivă. Ca o probă, şi dosarul lui Denis Patapievici a dispărut din Arhiva Băncii Naţionale. Nu se ştie exact când şi cum.

“Federaţia Rusă este continuatoare, prin drept internaţional, a URSS-ului”

Reporter: Dar Dosarul Tezaurului a fost ascuns…

Cristian Păunescu: Exact. Inclusiv de către primul preşedinte al Băncii de Stat a RPR, comunistul Aurel Vijoli, care a avut şi el probleme, a fost arestat o vreme şi apoi reabilitat. Dacă Dosarul pica în mâna ruşilor nu mai aveam ce revendica, nu mai aveam documentele în baza cărora să revendicăm. Acolo sunt cele două protocoale bilingve, din decembrie 1916 şi iulie 1917, în franceză şi rusă, cu ştampilele şi semnăturile originale ale oficialilor Băncii Imperiale de Stat a Rusiei.

Reporter: Protocoale în care este menţionată garanţia Guvernului rus că Tezaurul român va fi returnat… Sunt documente cu valoare de tratate internaţionale, cum spune şi profesorul Ioan Scurtu, fost co-preşedinte al Comisiei.

Cristian Păunescu: Exact.

Reporter: Puteţi să ne oferiţi o copie a unui protocol pentru cititorii BURSA?

Cristian Păunescu: Cu plăcere. Noi am pus online pe site-ul BNR doar prima şi ultima pagină, dar pentru dumneavoastră şi BURSA un facsimil complet al primului protocol vă va sta la dispoziţie în exclusivitate. Este un document, din punct de vedere al dreptului internaţional, imbatabil, fiindcă Federaţia Rusă este continuatoare, prin drept internaţional a URSS-ului şi URSS-ul a Imperiului Ţarist.

Reporter: Şi cum argumentaţi la negocieri cu partea rusă?

Cristian Păunescu: Avem, pe lângă aceste documente, argumentele celor două restituiri, care sunt o recunoaştere clară.

Reporter: Mai este şi o declaraţie a lui Lenin.

Cristian Păunescu: Desigur, cea de la confiscarea bunurilor nostre, la 1918. Trebuie subliniat, aşadar, că Banca Naţională are o creanţă exigibilă asupra statului Federaţiei Ruse. Revenind la Dosarul descoperit, acesta nu schimbă sensibil vreuna din cantităţile trimise la Mos­cova pentru a fi retrocedate. Nu schimbă natura calculelor. Sunt documente întregitoare, care se referă la momentul conducerii statului român de către Ion Antonescu. Acest Dosar prezentat senzaţionalist ca fiind al lui Antonescu nu este al lui Antonescu. El a fost făcut de Mihail Romaşcanu din însărcinarea Guvernatorului Alexandru Ottulescu, care trebuia să-l informeze pe Mareşal privind conţinutul transporturilor trimise la Moscova. Începuse Războiul, eram în noiembrie 1941; după primele luni de război părea foarte aproape înfrângerea Uniunii Sovietice. Şi precis că Antones­cu se gândea ca la masa tratativelor, după capitularea sovieticilor, să prezinte documentele pentru retrocedarea Tezaurului sau a contravalorii lui. Cum a făcut şi Ceauşescu, peste ani, când a avut ocazia, dar din cu totul altă poziţie.

Reporter: Am văzut că Ceauşescu îi spunea lui Brejnev că valoarea Tezaurului – doar a aurului, probabil – se ridica, la vremea aceea, la 167 de milioane de dolari. Era un calcul corect?

Cristian Păunescu: Nu putea să fie un calcul incorect pentru că îl prezenta oficial, dar pe ruşi nici nu-i interesa. Şi gândiţi-vă că dacă nu se solda cu succes Operaţiunea Neptun, de la Tismana, şi ne confiscau şi acele 240 de tone, aveam o pierdere de circa 330 de tone aur.

Reporter: Cum s-a rătăcit Dosarul “Moscova 2”?

Cristian Păunescu: El a fost găsit cu un Paşaport regal, pe care l-aţi văzut, al unui funcţionar al BNR, Nicolae Roşca. Posibil să fi fost un prieten al lui Romaşcanu. Nicolae Roşca a fost epurat din BNR în 1952 când Romaşcanu fusese deja arestat în “Noaptea demnitarilor”, în 1950. Nici Roşca nu avea “origine sănătoasă”. Cel mai probabil, considerăm noi, în pragul epurării el a avut acces la Dosar şi s-a gândit să-l salveze de Securitatea bolşevică de atunci.

Reporter: Cum staţi cu studiul Dosarului? A trecut ceva timp…

Cristian Păunescu: Noi am luat fiecare pagină la rând şi am văzut ce cuprinde. Numărul 1, dispoziţia lui Antonescu către Ottulescu, ca să facă o situaţie privind instituţiile statului român care au trimis bunuri la Moscova pentru a fi salvate, în 1916-1917, ce s-a întors şi ce a mai rămas de restituit, pentru a avea situaţia exactă. Mare parte din dosar sunt răspunsurile altor instituţii, muzee, bănci, Academia şi Patriarhia Română cu situaţiile privind ieşiri şi intrări. De asemenea, alte documente interesante sunt legate de politica internaţională a României, cum ar fi memoriul pregătit de partea română pentru Conferinţa de Pace de la Paris-Versailles privind revendicările noastre, inclusiv Tezaurul. Nu i s-a dat curs atunci de Franţa, invocându-se că Tezaurul Român nu a fost garantat de Marile Puteri, deşi în momentele fierbinţi ni se spusese că este garantat. Apoi, pentru Conferinţa de la Genova, din 1922, unde se hotărăşte, pe baza protocoalelor şi a documentelor înaintate, ca Rusia sovietică să înapoieze Tezaurul Român, hotărâre ignorată de Rusia. Noi n-am pierdut nici un moment de a negocia, unde s-a putut, cu partea rusă, pe această temă – la Copenhaga, la Varşovia, la Viena, 1924, şi tot timpul Rusia ne-a transmis: vreţi Tezaurul, cedaţi Basarabia!

DOCUMENTELE LA BURSA.RO

Tezaurul României – noul dosar din BNR (II)

A consemnat VICTOR RONCEA

Reporter: De ce ruşii pun mereu problema Basarabiei când noi ridicăm problema Tezaurului?

Cristian Păunescu: Este o capcană, pe care a semnalat-o şi Mihail Romaşcanu, autorul apreciatului volum despre Tezaurul României şi cel care a supervizat acest Dosar 2 reapărut anul trecut, în adresele către conducerea Băncii şi a statului. Dar instrucţiunile primite încă de pe vremea primului ministru Ionel Brătianu au fost să nu legaţi niciodată problema Tezaurului de problema Basarabiei. Sunt două chestiuni distincte – una este despre fiinţa naţională şi cealaltă despre o avere naţională trimisă unui stat aliat care a devenit inamic prin schimbarea orânduirii şi a ordinii de drept.

Reporter: Când a dispărut Dosarul din Arhiva Băncii?

Cristian Păunescu: După cum v-am spus, Dosarul nr. 2 a plecat din Bancă în anii “50, când au apărut consilierii sovietici.

Când ne-a fost returnat, anul trecut, prin concursul instituţiilor speciale, toată lumea din Bancă a vrut să ştie dacă el aduce noutăţi substanţiale, dacă se dublează cantitatea de aur, de exemplu. Or nu este acest caz. Dosarul a fost dat spre studiu aprofundat experţilor noştri urmând să-l prezentăm public, aşa cum a afirmat şi Guvernatorul Mugur Isărescu, la simpozionul tradiţional anual pe care îl avem împreună cu Fundaţia Magazin Istoric, unde vor fi prezenţi specialişti recunoscuţi, în frunte cu preşedintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, şi istorici care s-au ocupat de-a lungul timpului de problematica Tezaurului.

Există foarte multe semne de întrebare legate de ce s-a întamplat cu familia lui Nicolae Roşca, funcţionarul Băncii care a ascuns Dosarul, cine au fost moştenitorii, cum a ajuns Dosarul în scrinul vândut etc. Noi ne ocupăm însă de studiul ştiinţific şi important este că acest Dosar este acum înapoi la locul său firesc, în patrimoniul arhivistic al Băncii Naţionale. Este un bun al BNR.

Bancherul francez Jacques de Larosière: “Guvernatorule, să nu uiţi niciodată să reclami acest Dosar! Istoria îţi va face dreptate!”

Reporter: Au trecut totuşi peste 100 de ani de când am pierdut Tezaurul…

Cristian Păunescu: Guvernatorul a declarat în repetate rânduri că Banca Naţională nu va ceda niciodată lupta pentru recuperarea valorilor sale de la Moscova, o creanţă exigibilă, indiferent de cât va dura această luptă. Pentru că, istoriceşte vorbind, ce înseamnă 100 de ani pentru Istorie dacă românii din Transilvania au aşteptat 1000 de ani ca să-şi reintre în drepturi şi să-şi vadă visul cu ochii, să trăiască într-un stat unitar? Stat contestat azi, chiar din interior, după cum vedem, cât şi din jurul nostru.

Această problematică a Tezaurului nu trebuie abandonată şi o să-l citez şi pe celebrul bancher francez Jacques de Larosière, care, aflat în vizită la noi, după ce a văzut documentele originale din Dosar, protocoalele scrise în franceză, i-a spus lui Mugur Isărescu: “Guvernatorule, să nu uiţi niciodată să reclami acest Dosar! Istoria îţi va face dreptate!”

“Totul ţine de relaţiile bilaterale”

Reporter: Concret, cum se mai poate obţine Tezaurul?

Cristian Păunescu: Partea rusă din cadrul Comisiei ne-a spus-o direct că totul ţine de relaţiile bilaterale. Atunci când acestea vor fi de aşa manieră încât să putem dialoga vom reîncepe negocierile.

La această oră suntem pe un palier al cercetării istorice. Banca Naţională a înmânat părţii ruse toate documentele care atestă depunerea bunurilor BNR – noi, aici, doar de acestea ne ocupăm – şi a rămas ca partea rusă să le studieze şi să ne răspundă. Însă negocierile s-au oprit. Comisia a avut întruniri din 2003 până în 2006. A urmat o întrerupere de 10 ani. Climatul politic… Apoi, în 2016, Banca Naţională a organizat la Sinaia o reuniune reuşită, spunem noi. Au rămas câteva progrese făcute. În protocoalele care se dau publicităţii s-au spus următoarele: partea rusă nu pune la îndoială documentele înmânate de BNR şi rămâne la rândul ei să cerceteze în fondurile arhivistice proprii dosare omoloage ale acestora. Apoi, pe fondul unor alte chestiuni, externe, următoarea întrunire nu a mai avut loc. Deci ăsta ar fi etajul la care am ajuns.

Reporter: Cam la primul nivel…

Cristian Păunescu: În caz de rezultate favorabile mai urcăm puţin – se ajunge la palierul diplomatic al negocierilor care apoi urcă la etajul politic, care ia deciziile. Noi ne facem datoria de a pune la dispoziţia forurilor politice şi diplomatice toate argumentele care atestă dreptul nostru asupra Tezaurului. O idee greşită acreditată de anumiţi vectori mass-media este că de ce nu face BNR mai multe în foruri internaţionale pentru recuperarea Tezaurului. E bine să explicăm – România şi Banca au acţionat la nivel internaţional din 1918-1919 – la Tratatul de Pace de la Paris, unde a fost prezentată problema şi depus dosarul, cu cerinţe foarte clare.

De ce România nu poate merge la Haga cu Chestiunea Tezaurului

Reporter: Şi totuşi, Tezaurul a fost transportat în Rusia ca urmare a războiului. Nu Germania trebuia să fie făcută responsabilă şi să garanteze pentru returnarea unui bun al României îndepărtat din cauza ei?

Cristian Păunescu: Acesta a fost unul dintre argumentele delegaţiei româneşti de la Paris. Însă, din păcate, aliaţii, care erau la rândul lor obligaţi să asigure revenirea Tezaurului, nu ne-au susţinut opiniile. În 1920, Banca a înaintat un Memoriu Comisiei Reparaţiunilor, însă cu acelaşi rezultat. Apoi la Genova, în 1922, la Conferinţa Economică internaţională unde a participat şi Rusia sovietică, pentru prima oară. De data aceasta, cererea României a fost găsită dreaptă şi Conferinţa a hotărât că “Guvernul sovietic rus va restitui Guvernului român valorile depozitate la Moscova de numitul Guvern român”, rezoluţie comunicată oficial Rusiei sovietice de către Franţa, la 2 mai 1922. Dar nerespectată. Ce puteam să facem? Se mai pune problema, greşit, de ce nu acţionăm Rusia la Curtea Internaţională de la Haga. România nu poate merge la Haga pentru că acolo se duce şi reclamantul şi reclamatul. De comun acord. Vedeţi cazul România-Ucraina, cu platforma continentală a Mării Negre. Altfel nu se poate.

MAE şi ICR ar putea să facă mai multe împreună cu BNR

Reporter: Atunci ce poate să facă România, azi, ţinând cont de situaţia prezentă?

Cristian Păunescu: Poate să facă. Poate să facă lobby, în Uniunea Europeană, unde sunt ţări care ne-au garantat atunci pentru transportul Tezaurului, deşi nu mai vor să recunoască. Noi am publicat toate Protocoalele şi în limba engleză, ele există deja în franceză. Am avut conferinţe, de la Chişinău şi Cernăuţi la Varşovia, Viena şi Tel Aviv. Mai multe ce s-ar putea face? Institutul Cultural Român ar putea să facă un parteneriat cu Ministerul de Externe, cu Banca Naţională, să trimită lectori şi expoziţii – pe care Banca le poate face, privind Tezaurul BNR – de la Bruxelles şi până la Washington.

Reporter: Chiar şi la Moscova.

Cristian Păunescu: Totul e să existe dorinţă.

BOR, BNR şi statul român au salvat la Tismana 240 tone de aur din calea ruşilor şi nemţilor

Reporter: Cu aurul ascuns la Mănăstirea Tismana pe când stareţ era martirul Bisericii Ortodoxe Române Gherasim Iscu ce s-a întâmplat?

Cristian Păunescu: Noi am prezentat şi în lucrări de specialitate şi în muzeul pe care l-am amenajat la Tismana această istorie, a celor 240 de tone de aur protejate pe vremea Mareşalului Antonescu, care se aflau în situaţia iminentă de a fi pierdute ori din cauza ofensivei Armatei Roşii, ori din cauza retragerii germane. Ambii actori militari puteau să ia aurul şi dacă aceasta se întâmpla înainte de 12 septembrie 1944, ziua armistiţiului, pierdeam, devenea pradă de război.

Reporter: Aurul acesta fusese obţinut în mare parte chiar de la nemţi în baza schimburilor economice. Specialiştii români, între care Gheron Netta şi Mircea Vulcănescu, au solicitat plata în aur pentru petrol şi grâne, din câte ştiu.

Cristian Păunescu: Exact. Guvernul Antonescu nu a vrut să primească hârtii fără valoare şi a cerut aur. Şi numai după ce intra aurul în contul BNR de la Zurich, în Elveţia, ţară neutră, după cum cerusem noi, atunci plecau transporturile de alimente sau de combustibil.

“Mircea Vulcănescu a contribuit foarte mult” la rezerva de aur a României

Reporter: Mircea Vulcănescu, marele filosof ucis de bolşevici la Aiud, la ce a contribuit?

Cristian Păunescu: Mircea Vulcănescu a contribuit foarte mult la raporturile economice cu Reich-ul, în sensul că nu s-a plătit cum a vrut Hitler, ci s-a plătit pe cea mai lichidă şi valoroasă plată – metal preţios. El a fost unul dintre responsabilii de această acţiune merituoasă. Şi noi am avut doi specialişti – pe Mihail Grigore Romaşcanu, care pe atunci era Comisar al preţurilor – şi pe Vasile Dimitriuc, şi el fost şef al Direcţiei Studii, cu doctorat la Leipzig. El era subsecretar de stat cu Combustibilii şi Vulcănescu subsecretar de stat la Finanţe. Ei negociau condiţiile cu partea germană.

S-a propus mutarea cursului Dunării ca pe vremea lui Decebal

Reporter: Şi la Tismana cum s-a ajuns? Operaţiunea a început în 1943, ceea ce ne arată că Antonescu prevăzuse invazia sovietică.

Cristian Păunescu: Se poate spune şi aceasta. În 1943, Banca Naţională şi Guvernul au luat decizia să pună Tezaurul la adăpost. Pe plan internaţional nu a vrut nimeni să-l ia. Turcia a invocat că e neutră. Au apărut tot felul de soluţii, între care să mutăm cursul Dunării, ca pe vremea lui Decebal, să se îngroape aurul şi apoi să se mute cursul la loc. Însă Antonescu a opinat că e prea plină de spioni germani ţara şi s-ar afla şi atunci a luat decizia acestei operaţiuni, cu nume de cod Neptun. Am publicat istoria în cartea noastră Tezaurul de la Tismana. Şi, sub legenda restaurării celei mai vechi mănăstiri ridicate şi încă existente în spaţiul românesc, au început încet-încet transporturile lăzilor cu aur, monede de aur şi lingouri. La început au fost puse în pivniţa Mănăstirii şi apoi mutate cam la 50 de metri, într-o grotă care a fost zidită şi camuflată, cu contribuţia nepreţuită a stareţului de la Tismana şi a delegaţilor BNR şi ai Armatei, acţiune realizată în mare secret chiar în zilele armistiţiului.

Ce conţinea exact Tezaurul României în 1944

Reporter: Am înţeles că tot acolo a fost ascuns şi din aurul Poloniei.

Cristian Păunescu: Este adevărat, o parte din el, este vorba de 3 tone. Lista exactă a valorilor depozitate în peşteră erau: “Monezi: 1641 casete în greutate brută de 82.742,560 kg, din care 67.575,60258 kg aur; Lingouri tip internaţional: 1372 casete în greutate brută de 73.495,575 kg, din care 67.761,31306 kg aur; Lingouri tip standard: 1022 casete în greutate brută de 56.007,170 kg, din care 54.337,07480 kg aur. Total general: 4035 casete în greutate brută de 212.245,305 kg, din care 189.673,99044 kg aur. Aur polonez în păstrare: 51 casete, în greutate brută de 3.057,450 kg”.

Reporter: Şi cu restul valorilor Poloniei ocupate de alianţa ruso-germană, bolşevico-nazistă, parcă şi azi valabilă, ce s-a întâmplat?

Cristian Păunescu: În 1939 România salvează Guvernul Polonez, acordă azil unei mari părţi din Armata poloneză, de asemenea facilitează drumul garniturii feroviare cu 83 tone de aur care merge în portul Constanţa, unde este îmbarcat pe un fost petrolier şi trimis la Istanbul şi apoi prin toată Anatolia, în Liban şi Siria până în Senegal. De asemenea, Tezaurul de artă inestimabil al Poloniei a fost salvat şi trimis în Franţa, în zona liberă, cu vase româneşti. România a ajutat atunci Polonia, cu care aveam graniţă directă, în ciuda protestelor Germaniei.

Armand Călinescu a fost ucis de Hitler pentru salvarea aurului şi Guvernului Poloniei

Reporter: Care au fost consecinţele?

Cristian Păunescu: Eliminarea lui Armand Călinescu, între altele. Asasinarea lui Călinescu o putem judeca şi prin această cheie – că s-a opus din răsputeri ca să cedeze lui Hitler, în faţa dorinţei acestuia de a pune mâna atât pe tot aurul Poloniei, cat şi pe Guvernul polonez, în frunte cu şeful statului, primul ministru, ministrul de Externe, refugiaţi în România. De fapt afrontul faţă de Hitler a dus la asasinarea lui chiar dacă această operaţiune a fost pusă la cale prin intermediul lui Sima sub pretextul răzbunării lui Codreanu. Oficial ai Poloniei ne-au recunoscut, la un simpozion de la Bucureşti, că nu aveau o “variantă B”. Iată, România a făcut atunci ce nu a făcut nimeni. Şi pentru aceasta Armand Călinescu a plătit cu viaţa, la ordinul lui Hitler.

Spre deosebire de Polonia, care şi-a salvat Tezaurul prin noi, Spania l-a pierdut complet când agenţii invadatori ai NKVD-ului, brigăzile roşii care ocupaseră regatul, au trimis pe mare 7900 de lăzi de aur în Rusia.

Ruşii au furat de două ori aurul României

Reporter: În ce ne priveşte, la sfârşitul războiului România deţinea cantitatea-record de 244,9 tone de aur iar în 1953, secătuiţi de Sovromuri şi plata “datoriilor” către URSS, cantitatea se redusese la 53,3 tone. Deci putem spune, după părerea mea, că am fost furaţi de aur de două ori de către ruşi. La cât s-ar evalua astăzi aurul Tezaurului răpit, cele 93,4 tone plecate la Moscova?

Cristian Păunescu: Din Rezerva de aur doar trei lăzi erau cu lingouri iar restul erau monede. Şi avem inventarul lor, inclusiv în acest al doilea Dosar. În afara cantităţii şi a greutăţii, moneda are şi valoare numismatică. Noi le-am dat în stare bună şi solicităm preţul de catalog. Părerea noastră – în ce priveşte doar Tezaurul Băncii – este că e vorba de circa 4 miliarde de euro. Pentru Rusia este o cantitate infimă.

Reporter: Dar tot atât are să ne dea Ungaria. Moştenirea Gojdu este evaluată tot la 4 miliarde. De asemenea, o istorie îngropată de mai toţi guvernanţii României. Ba chiar unii au vrut să dea această avere fabuloasă drept plocon Ungariei. Unde este mediatizarea statului român a acestei probleme, la fel de vicioasă ca cea a Tezaurului de la Moscova?

Cristian Păunescu: Este o întrebare bună. Şi aici ar trebui să se implice MAE şi ICR-urile, care ar trebui să răspândească în toată lumea aceste cauze istorice: “Daţi Tezaurul înapoi! Daţi înapoi Moştenirea Gojdu!”

BURSA

EXCLUSIV: SRI consideră descoperirea Dosarului Tezaurului de la Moscova Secret de Stat Inventarul Tezaurului României, aşa cum a stat pe masa lui Antonescu

Victor Roncea
Ziarul BURSA /

Interviul cu istoricul Cristian Păunes­cu, membru al Comisiei româno-ruse pentru Tezaur şi consilier al Guvernatorului BNR, unul dintre cei mai buni specialişti ai României privind această problemă, din care Bursa a publicat deja prima parte, a suscitat un interes aparte din partea cititorilor. Acest fapt ne-a incitat să solicităm şi poziţia SRI privind descoperirea relativ recentă a wcova. Este vorba de Dosarul-frate al Dosarului BNR 17415 – “Tezaur Mos­cova”, deschis în 1916 şi transmis cu sfinţenie de Guvernatorii Băncii unul altuia de peste un secol. Cel de-al doilea poartă numărul 17416, conţine 287 de pagini, şi ar fi fost găsit în fundul dublu al unui dulap ajuns pe mâna unui iranian şi a unui ungur, ca-n bancurile de pe vremea lui Ceauşescu. Până la urmă însă tot s-a întors la români. Potrivit informaţiilor nostre, Serviciul Român de Informaţii a avut un rol hotărâtor în depistarea şi returnarea acestor documente de importanţă naţională şi mare valoare istorică deţinătorului lor de drept, Banca Naţională a României. Probabil din modestie, dar şi potrivit rigorilor legii, SRI a ales să ne transmită că “Informaţiile de natura celor pe care le solicitaţi sunt exceptate de la liberul acces al cetăţenilor, potrivit dispoziţiilor art. 12 litera a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, actualizată, întrucât fac parte, potrivit legii, din categoria informaţiilor clasificate şi intră sub incidenţa “secretului de stat”.

Este şi aceasta o informaţie. Mai important pentru noi este că asociaţia anonimă a prietenilor SRI ne-a oferit integral Dosarul “Moscova 2”, din care reproducem azi pentru cititorii Bursa două documente extrem de importante pentru Istorie şi România.

Intersul mare suscitat de prima parte a interviului nostru, intitulată “Vreţi Tezaurul, cedaţi Basarabia – asta ne-a transmis Rusia!”, ne determină să venim, la cererea cititorilor, cu o completare, înainte de a publica şi partea a doua. Mai precis, pentru a cunoaşte exact fondul problemei, prezentăm aici ce conţineau exact cele două trenuri către Moscova care au transportat Tezaurul României de la vremea aceea, conform unui Raport oficial al Guvernatorului BNR din 1941, Alexandru Ottulescu, adresat conducătorului statului, Mareşalul Ion Antonescu. Acesta avea în plan, conform istoricului Viorica Moisuc, consultat de noi, să solicite Rusiei sovietice returnarea Tezaurului, la masa potenţialei capitulări a URSS.

Raportul, datat 12 noiembrie 1941, şi venit în completarea unei alte dări de seamă, a fost întocmit pentru Guvernator, cel mai probabil, de expertul BNR Mihail Grigore Romaşcanu, şeful Serviciului Studii al Băncii şi autorul celei mai documentate lucrări despre problematică, Tezaurul Român de la Moscova (Cartea Românească, Bucureşti, 1934 – disponibilă aici), oferă inventarul bunurilor româneşti însuşite de bolşevici, în ciuda garanţiei de returnare a lor. Parafată prin protocoalele comune, garanţia retrocedării fireşti a bunurilor româneşti, evaluate azi la circa 5 miliarde de dolari, este valabilă şi azi, conform dreptului internaţional.

Întregim prezentarea acestui Raport, disponibil în facsimil pe site-ul ziarului Bursa, cu un al doilea document valoros din Dosarul Nr. 2, pe care îl publicăm în premieră şi integral, online, în exclusivitate pentru cititorii noştri. Este vorba de un “Referat privitor la tezaurul român de la Moscova” şi datat 16 octombrie 1941, care stă la baza Raportului către şeful statului şi survine întrevederilor pe care Guvernatorul Ottulescu le-a avut cu Antones­cu pe 8 octombrie 1941, “în chestiuni economice”, de două ori, în aceeaşi zi, pentru mai multe ore, atât la 12.00 cât şi la 15.30, conform Jurnalului Mareşalului publicat de profesorul Gheorghe Buzatu. Este interesant de observat că în acest Referat, specialis­tul BNR plasează valoarea Tezaurului puţin mai sus faţă de ce i s-a raportat lui Antonescu. “Restituirea tezaurului de la Moscova, a cărui valoare se ridică la importanta cifră de 577.132.208.835,33 lei actuali, din care numai aurul Băncii reprezintă 19.315.848.749, 33 lei actuali, va trebui să fie susţinută cu multă tărie”, scria Romaşcanu. La fel de importantă este pledoaria extraordinară făcută de Romaşcanu în acest Referat pentru cauza naţională şi dreptul istoric româ­nesc peste Prut. Mihail Romaşcanu demontează punct cu punct pretinsele argumente ale părţii ruseşti, care condiţiona returnarea Tezaurului de cedarea Basarabia, după cum aminteşte azi şi Cristian Păunescu. Consilierul BNR ne-a asigurat că Banca va prezenta conţinutul întregului Dosar “Moscova 2” într-o manifestare specială organizată împreună cu Fundaţia “Magazin Istoric” şi care va avea loc la sediul BNR în scurt timp. Banca Naţională are datoria însă să meargă mai departe pe firul afacerii Dosarului “Moscova 2” şi să descopere succesorii funcţionarului BNR Nicolae Roşca, cel care a salvat acest Dosar de la posibila lui confiscare de către consilierii sovietici NKVD, pentru a-i invita la această sesiune ştiinţifică. Până atunci suntem bucuroşi să putem oferi publicului larg, înainte de BNR, această lecţie de istorie şi adevăr oferită de Mihail Gr. Romaşcanu în Referatul său. O personalitate cu totul specială, după cum îl caracterizează Cristian Păunescu, Mihai Romaşcanu a fost decorat cu Medalia “Centenarului Regele Carol I”, cu bareta Pro Patria şi Steaua României în grad de Cavaler, cât şi cu alte medalii, pentru a fi dat afară din BNR şi arestat în “Noaptea demnitarilor” şi acuzat de apartenenţă la Mişcarea Legionară. Chinurile lui de la Sighet, unde, între altele, era pus să stea în genunchi pentru ore întregi, sunt amintite în cartea de memorialistică a istoricului Constantin C. Giurescu. Casa ridicată cu mâna sa în zona Primăverii – Bordei, ulterior cartierul roşu al nomenclaturii comuniste, nu i-a fost returnată după eliberare şi nici măcar retrocedată urmaşilor săi, după aşa-zisa cădere a comunismului. Ne vom interesa cine sunt cei care i-au furat şi îi ocupă şi azi casa. A murit la 13 noiembrie 1981 şi este înmormântat la Hârlău, Iaşi.

Publicăm Raportul BNR către conducătorul statului privind conţinutul Tezaurului de la Moscova – redat în ediţia online şi în facsmil împreună cu Referatul către Guvernatorul BNR privind drepturile nostre naturale în Răsăritul Românesc – şi vă transmitem Sărbători Fericite şi Hristos a înviat!

Scrisoarea Băncii Naţionale a României, referitoare la Tezaurul Românesc de la Moscova, înaintată Mareşalului Ion Antonescu – conducătorul Statului, la 13 noiembrie 1941.

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

[Notă de mână pe exemplarul din Arhiva BNR, aflat în Dosarul 17416 – “Moscova 2”: “12.XI.941 – Adusă predată personal Dlui Mareşal Ion Antonescu de către D-l Guvernator Alex Ottulescu, în ziua de 12 Nov. 1941, ora 13. – M. Romaşcanu”]

Domniei sale

Domnului Mareşal Ion Antonescu, Conducătorul Statului

Bucureşti, 12 Noiembrie 1941

Domnule Mareşal,

Pentru a întregi raportul nostru anterior privitor la Tezaurul Român de la Moscova, avem onoarea să vă comunicăm următoarele:

La sfârşitul lunii Decembrie a anului 1916, Banca Naţională a României, din îndemnul Guvernului şi cu al său consimţământ, a evacuat la Moscova, odată cu bijuteriile Reginei Maria în valoare de 7.000.000 lei aur, întregul său stoc metalic, care se ridică la 314.580.456,84 lei aur. Delegaţii autorizaţi ai Guvernului ţarist şi-au luat în scris angjamentul solemn faţă de România şi Banca Naţională, să păstreze şi să restituie valorile pe care le-au primit, depunându-le apoi după o minuţioasă verificare, terminată la 16 februarie 1917, în Cetatea Kremlin. În urma revoluţiei din Februarie, Guvernul provizoriu sub preşedinţia lui Lvof venind la 14 Martie 1917 în fruntea Rusiei şi declarând că recunoaşte toate obligaţiunile luate faţă de Aliaţi de Guvernul ţarist, în mod implicit a ratificat şi garanţiile date în privinţa păstrării şi înapoierii Tezaurului nostru depus la Moscova, care era proprietatea particulară a Băncii Naţionale.

Cu câteva zile înainte de luptele de la Mărăşeşti, la sfârşitul lunii Iulie a anului 1917, punerea în siguranţă a tuturor comorilor româneşti ce se aflau în Moldova, a ispitit din nou minţile conducătorilor noştri. Măsurile în vederea transportului s-au luat în grabă.

Valorile trimise de Banca Naţională cu acest prilej şi care au fost depozitate tot la Kremlin, se ridicau la 1.594.836.721,o9 lei, din care aurul efectiv reprezenta 574.523,57 lei, iar arhiva 500.000 lei. Avutul celorlalte instituţii publice şi private expediate prin Casa de depuneri şi instalat în compartimentele de la Sudnaia Kassa, depăşea şase miliarde şi jumătate lei aur. Delegaţii oficiali ai celui de al doilea Guvern de coaliţie rus prezidat de Kerenschi, au garantat în scris deponenţilor păstrarea şi restituirea intactă a ambelor depozite. Din cele expuse rezultă că prin cele două transporturi s-au expediat la Moscova, sub numele de Tezaurul Român, următoarele valori: (vezi tabelul nr.1 şi nr. 2).

După semnarea pactului de neagresiune dintre România şi U.R.S.S. (31 iulie 1933) ni s-au restituit o parte din valorile cuprinse în Tezaurul de la Moscova în cursul anului 1935. La 16 iunie 1935 au sosit în Gara Obor – Bucureşti 17 vagoane care cuprindeau 1.436 lăzi în greutate de 127.584 kg. Lăzile au fost distribuite între diferitele instituţii aşa cum se arată în anexa 1.

Toate lăzile primite erau violate şi răvăşite. În general s-au restituit obiectele fără nici o valoare: bilete ale Băncii Naţionale tipărite în Rusia, efecte publice pentru care erau emise duplicate conform legii din 14 Octombrie 1920, documente fără însemnătate, arhive, registre etc. Este regretabil faptul că la primire nu s-a întocmit un inventar amănunţit al tuturor obiectelor ce ni s-au restituit. Încercând această reconstruire, acum, după mai bine de 6 ani, am ajuns la concluzia că valoarea tezaurului ce nu ne-a fost restituit se ridică la suma de 6.067.153.343,19 lei aur sau 371.855.828.404,12 lei actuali, aşa cum se arată în tabloul următor (tabelul 1):

Transformarea leilor aur în lei actuali s-a făcut după următorul curs oficial:

1 leu aur + 61,29 lei hârtie, adică cursul de stabilizare al Fr. Elveţian care a fost de 32,258 lei + 29,032 lei reprezentând prima de 90% = 61,29 lei actuali. Dacă transformarea leilor aur am fi făcut-o după cursul real (1 leu aur = cca. 200 lei actuali), cifra de 371.855.828.404,12 lei actuali ar fi trebuit să fie aproximativ 3,26 ori mai mare.

Oricum cifra pe care am stabilit-o mai sus este cu mult mai mică decât cea reală, pentru următoarele motive:

1) Depozitele particulare trimise la Moscova în plicuri sigilate de fiecare depunător, au fost declarate pentru o valoare mai mică decât cea adevărată, pentru ca taxele de păstrare să fie mai mici.

2) Manuscrisele, documentele, cărţile vechi, medaliile, monedele, sigiliile, obiectele de muzeu etc. trimise de Academia Română şi care nu au fost restituite, aşa cum se vede în anexă no. 2, reprezintă o valoare care nici nu poate fi precizată.

3) Observaţia de la punctul 2) este valabilă şi pentru celelalte obiecte trimise de diferite biserici, mănăstiri şi muzee din ţară. În această privinţă menţionăm Tezaurul de la Pietroa­sa în greutate de 18 kg aur şi care era considerat ca o podoabă a României, fiind citat în toate manualele străine de artă veche.

4) În sfârşit, trebuie să mai adăugăm că în cifra arătată mai sus nu se cuprinde valoarea tipografiei Bănci Naţionale instalată la Moscova (225.000 ruble) şi nici disponibilităţile acestei Bănci pe care le avea la Agenţiile lui Credit Lyonnais din Petersbourg, Odesa şi Mos­cova şi a căror valoare era de 5.222.051,46 ruble.

În rezumat putem afirma că URSS urmează să ne restituie suma de cel puţin 371.855.828.404,12 lei reprezentând contravaloarea Tezaurului Român depus la Moscova. Această sumă se repartizează astfel (tabelul 2) :

Primiţi, Vă rog, Domnule Mareşal, încredinţarea înaltei mele consideraţiuni.

GUVERNATOR.”

Raport înregistrat La Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinetul Civil, sub nr. 16.489 din 13 noiembrie 1941 şi cu copia nr. 5479 în Arhivele BNR şi ANIC.

Aşteptăm să se întâmple ceea ce ne-a comunicat istoricul american Larry Watts într-un interviu publicat de Bursa la Centenar: “Retrocedarea Tezaurului românesc de către Mos­cova este testul de turnesol al sincerităţii ruseşti faţă de România”.

BURSA

RONCEA.RO

EXCLUSIV: File din Dosarul Tezaurului României de la Moscova care, conform BNR, valorează cât Tezaurul. FOTOGRAFII INEDITE

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0008

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0001

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0002

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0003

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0004

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0005

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0006

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0007  Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0009 Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0011

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0012

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0013

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0014

 

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0015

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0016

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0017

Citiţi: BURSA: Mihai Răzvan Ungureanu a sabotat negocierile pentru Tezaurul României de la Moscova. Dezvăluirile profesorului Ioan Scurtu la Banca Naţională a României

Vedeţi: DEZVĂLUIRILE PROFESORULUI IOAN SCURTU. VIDEO de la BNR

Documentare: Ostilităţile de la Kremlin pentru Tezaurul României. Profesorul Buzatu despre Ceauşescu vs Brejnev şi alţi capi KGB. DOSARELE Basarabia-Bucovina.Info

Profesorul Florin Constantiniu: Basarabia, Tezaurul Romaniei si Acordul Averescu-Racovski. VIDEO IN MEMORIAM

Alexandru Lapedatu, omul care a insotit Tezaurul Romaniei la Moscova. FOTO / ISTORIE

BURSA: “Mihai Răzvan Ungureanu a sabotat negocierile pentru Tezaurul României de la Moscova”- DEZVĂLUIRILE PROFESORULUI IOAN SCURTU. VIDEO de la BNR

Tezaurul Romaniei la Moscova -Dorin Matei - Cristian Paunescu - Ioan Scurtu - Mihai Retegan - BNR 11.11.2014 Foto Victor Roncea

Mihai Răzvan Ungureanu, recent uns consilier personal al noului preşedinte al României, Klaus Iohannis, pe perioada cât a fost ministru de Externe a sabotat prin acte oficiale interne activitatea Comisiei pentru recuperarea Tezaurului României de la Moscova. În acelaşi timp, a întreprins toate demersurile posibile pentru transmiterea ilegală a Tezaurului Moştenirii Gojdu către Ungaria. Mai mult: Emil Boc, premierul fostului preşedinte Traian Băsescu, a scos complet problema Tezaurului românesc confiscat de ruşi din Programul său de Guvernare, după alegerile parlamentare din 2008. Aceste informaţii dramatice sunt cuprinse în volumul lui Ioan Scurtu, “Tezaurul României de la Moscova”, recent apărut la Editura Enciclopedică (Bucureşti, 2014). Profesorul Ioan Scurtu a fost, de la înfiinţare, în 2004, până în 2012, când şi-a dat demisia, co-preşedintele Comisiei Comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului depus la Moscova în timpul primului Razboi Mondial, pe scurt Comisia pentru Tezaur. Practic, în paginile cărţii sale de memorialistică ni se demonstrează că, dincolo de declaraţiile cu iz patriotard, în această perioadă, de 10 ani, cât a fost preşedintele României, Traian Băsescu s-a exprimat în privinţa Tezaurului României din Rusia doar în termeni lacşi, de tipul unei bătăi pe umăr şi a unei glume la o recepţie. Glumiţele lui Băsescu şi blocajele lui Ungureanu, urmate de cele ale succesorilor săi, fideli liniei cotroceniste sau tăriceniste, Adrian Cioroianu, Lazăr Comănescu (şi acesta numit consilier la Palat), Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu, Teodor Baconschi şi apoi, din nou, în Guvernul Ungureanu, Cristian Diaconescu, profesorul Scurtu le-a simţit pe propria-i piele. În plan diplomatic, acestea au produs un îngheţ total. De unde a fost dirijat acest îngheţ? Dacă ar fi să urmăm indiciile meteorologice uzuale, valabile în acest caz şi în plan informativ-politic, am ajunge uşor la sursă. Oamenii, şi mai ales politicienii, ca să nu mai vorbim şi de comandanţii supremi, se judecă după fapte, nu după vorbe. Este tragic să constaţi că puterea din România ultimilor 10 ani, în ciuda fumigenelor provocatoare anti-ruseşti, a deservit, în fond, interesele Rusiei, cel puţin în privinţa recuperării unui bun naţional pentru care Ceauşescu, de exemplu, nu a ezitat să se contreze direct cu Brejnev. Faptele, cuprinse cu amănunte în volumul profesorului Scurtu, vorbesc de la sine.

Numai Tezaurul BNR de la Moscova valorează azi 5 miliarde de dolari

Integral în BURSA

VIDEO de la BNR:

Marian Voicu lansează documentarul “Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de 100 de ani“. Tismăneanu văzut de Mircea Platon: De la tanc la “think tank”. Afacerea Biometria. Omagiu lui Ioan Alexandru, de Ilie Bădescu

AFIS TEZAURUL ROMANIEI DE LA MOSCOVAZiaristi Online:

Lansarea documentarului-bombă realizat de Marian Voicu: “Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de 100 de ani“

AFIS TEZAURUL ROMANIEI DE LA MOSCOVA

Prezentarea in premiera a documentarului are loc luni, 19 mai, la ora 18.30, la Muzeul Tăranului Român, studioul Horia Bernea (sala mare). Proiecţia este urmată de o dezbatere.

Caracatiţa Tismăneanu, autopsiată de Mircea Platon. “Think tank”-urile care au inlocuit tancurile sovietice

Tismaneanu-CADI-Liiceanu-Stoica-Patapievici si Plesu sub masa

Despre cum onegeurile-dronă înăbuşă gândirea democratică şi creează naţiuni de unică folosinţă.

NYT: Biometria, o afacere de peste 7 miliarde de dolari. Bătalia dintre Google şi Facebook pentru sistemul care “nu va uita nici o faţă”. ENG

Biometria - Recunoasterea Faciala - Minh Uong - The New York Times

The global business of biometrics — using people’s unique physiological characteristics, like their fingerprint ridges and facial features, to learn or confirm their identity — is booming. It generated an estimated $7.2 billion.

Prof. Ilie Bădescu: Ioan Alexandru sau triumful „teologiei poetice”. Contribuții la cunoașterea unității de substrat a Europei creștine

Universitatea-Emaus

Pe 15 mai s-au implinit 24 de ani de la fondarea, de catre poetul Ioan Alexandru, a Asociatiei Pro Vita pentru nascuti si nenascuti, condusa in prezent, la nivel national, de bunul Parinte Nicolae Tanase si, la Bucuresti, de Bogdan Stanciu. Universitatea Emaus, un proiect coordonat de profesorii Ilie Badescu si Petre Anghel, a marcat acest moment aniversar.

La ora 22.00 la RTV despre Tezaurul Romaniei de la Moscova. VIDEO UPDATE


UPDATE: Emisiunea Simonei Gheorghe ROMANIA EXCLUSIV din 17 noiembrie 2013 (chiar la 97 de ani de la Decretul 3120 prin care sediul central al BNR a fost mutat de la Bucuresti la Iasi, cu evolutia cunoscuta) poate fi urmarita aici:


Despre Tezaurul Romaniei de la Moscova la Romania TV by ZiaristiOnlineTV

Foto-document: Trenul care a transportat Tezaurul Romaniei la Moscova

Foto-document: Trenul care a transportat Tezaurul Romaniei la Moscova

Documentare:

Basarabia-Bucovina.Info: Alexandru Lapedatu, omul care a insotit Tezaurul Romaniei la Moscova. FOTO / ISTORIE

DOSARELE Basarabia-Bucovina.Info: Moscova nu crede in lacrimi. Ostilităţile de la Kremlin pentru Tezaurul României. Ceauşescu vs Brejnev şi alţi capi KGB

Vlad Cubreacov: Tezaurul Romaniei de la Moscova in atentia APCE, punct cu punct. RAPORT INFORMATIV

Paradigme ale Tragediei Basarabiei. O magistrala lectie de istorie oferita de profesorul Buzatu trepadusilor Moscovei la ratificarea Tratatului Romano-Rus

Profesorul Florin Constantiniu: Acordul Averescu-Racovski a disparut din Arhivele MAE. EXCLUSIV ZIARISTI ONLINE. VIDEO/FOTO/INFO/DOC

Tezaurul român de la Moscova – Mihai Gr. Romaşcanu

Basarabia-Bucovina.Info: Alexandru Lapedatu, omul care a insotit Tezaurul Romaniei la Moscova. FOTO / ISTORIE. Ziaristi Online: Raport Informativ asupra Tezaurului Romaniei de la Moscova, in atentia APCE

Basarabia-Bucovina.Info:

Alexandru Lapedatu, omul care a insotit Tezaurul Romaniei la Moscova. FOTO / ISTORIE

„S-a isprăvit. Bolşevicii sunt victorioşi pretutindeni. Paza militară s-a retras de pe străzi. Guvernul bolşevic stăpân. Ceea ce lumea tot mai spera să nu se întâmple s-a întâmplat. Soarta noastră e pecetluită“ – Fragment din Jurnalul lui Alexandru Lapedatu, datat 3 noiembrie 1917

Ziaristi Online:

Vlad Cubreacov: Tezaurul Romaniei de la Moscova in atentia APCE, punct cu punct. RAPORT INFORMATIV

La 11 decembrie 1916, generalul Mosolov, însărcinat cu afaceri ad interim al Rusiei în România, a semnat, în numele guvernului Rusiei, un act de garanţie cu privire la securitatea Tezaurului naţional al României, pentru “faza transportării şi depozitării la Moscova”.

Despre sovinismul ungro-rus si cartitele sovietice. Larry Watts e categoric: Primul sef al SIE, Mihai Caraman, a fost agent sovietic, conform secretarului general al NATO. Un dialog incendiar cu Vartan Arachelian

Vartan Arachelian: Felicitări pentru premiul obţinut din partea Fundaţiei ,,Nişte ţărani”, un premiu binemeritat pentru un volum pentru care cred că orice istoric poate să vă invidieze. Am scris în Clipa despre cartea Fereşte-mă, Doamne, de prieteni şi trebuie să repet câteva dintre calităţile remarcabile ale ei. În primul rând aş remarca faptul că v-aţi propus să încadreze istoria politică a României din perioada comunistă în istoria secolului trecut; cele patru decenii n-au fost o paranteză, n-au avut parte decât într-o câtime de ocupaţie militară, iar în rest de ocupaţie ideologică. De ce îi e greu unui român să facă un astfel de demers integrator? Din varii motive, dar, bănuiesc că, în primul rând, pentru că politica externă, în deosebire de cea internă – insuportabil de ideologizată -, a devenit repede pragmatică, ghidându-se după principii de tip liberal, ca să folosesc caracterizarea dumneavoastră. E încă riscant pentru un istoric să definească profilul real al acestei politici, fără a fi catalogat drept un nostalgic? Probabil. Aş vrea, de asemenea, să mai evidenţiez o altă calitate şi anume bogăţia surselor din care cea mai mare parte dintre documentele citate sunt acum la prima lectură publică, documente care erau menite să fie distruse de autorii lor, graţie salvării acestora în ultimul ceas însă, cercetătorul laborios şi îndrăzneţ care sunteţi, ne-a oferit o operă atât de cuprinzătoare încât ne sunt clare şi premizele unui volum doi pe care, probabil, l-aţi şi scris şi el va explica, sunt sigur, de ce Revoluţia română din 1989 a avut un cu totul alt profil şi un cu totul alt preţ decât schimbările de regim din celelalte ţări comunizate.

Larry L. Watts: Da, vreau să precizez că proiectul acestui volum nu arăta aşa de la început. Vroind să scriu iniţial despre serviciile secrete din România mi-am dat seama că, exceptând primii ani de ocupaţie sovietică şi de instalare la putere a comuniştilor, în deceniile care au urmat, însă evoluţia acestora a fost cu totul alta, chiar în contra sens cu instituţiile similare din celelalte ţări din Pactul de la Varşovia. Interesant e că am observat, făcând documentarea necesară pentru o astfel de carte, că această traiectorie diferită, cale diferită, urmată chiar pe contra sens, cum spuneam, a continuat un timp – doi, trei ani – şi după Revoluţie. Într-adevăr, deşi politica acestor servicii era emanaţia unor puteri comuniste ele se deosebeau fundamental. De ce? Cercetarea cauzelor m-a condus departe în timp până la opiniile pe care Marx şi Engels le-au exprimat despre români, opinii preluate de partidele comuniste aşa-zise frăţeşti. Analiza lui Engels din ianuarie 1949, de exemplu, despre anul revoluţionar 1848 din centrul Europei trăgea concluzia că românii sunt „suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea lor sau pierderea caracterului lor naţional…” Şi mai departe: „Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.” Această evaluare incredibil de şovină a lui Engels despre revoluţia din 1848, era prilejuită de opoziţia românilor, ca şi a slavilor din sud, la acţiunea lui Lajos Kossuth. De ce erau împotrivă? Se vorbeşte puţin, chiar în surdină despre motivul acelui refuz, nimic altceva decât concepţia retrogradă a revoluţionarului maghiar, despre viziunea sa despre democraţie, depăşită chiar pentru acele timpuri. Ea era similară cu a anticilor greci care vedeau democraţia excluzându-i pe sclavi de la beneficiile ei, chiar în dauna sclavilor. Aşa şi Kossuth, era democrat dar nu şi prin includerea românilor şi a slavilor printre beneficiarii libertăţilor pentru care se făcea revoluţie, ci excluzându-i. Kossuth, îmi pare rău că aşa stau lucrurile, îi considera pe slavi şi pe români ca fiind popoare înapoiate. Opiniile lui Marx şi Engels au fost preluate ca precepte sfinte de Lenin şi Stalin, care, tot aşa, au considerat, la rândul lor, aceste popoare ca fiind barbare, sălbatece, nişte gunoaie care trebuiesc înlăturate de pe scena istoriei. Aceste concepţii şovine explică faptul că în perioada interbelică a existat o colaborare extraordinară între Stalin şi Horthy, inclusiv în probleme care interesau România.

Continuarea la Ziaristi Online

Larry Watts despre primul si ultimul razboi al URSS: cu aceeasi Romanie. De la Lenin la Gorbaciov: In 1989 Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU

Karadeniz Press, o tanara agentie de stiri si analize specializata pe problematicile geopolitice ale zonei Marii Negre si istmului ponto-baltic, a publicat ieri, in exclusivitate, un foarte incitant dialog dintre Larry Watts si Irina Airinei, extras din cea mai recenta carte a autoarei, “Anamnesis”, tocmai lansata in Israel impreuna cu lucrarea “Tezaurul BNR la Moscova”. Interviul este fascinant prin aspectele complexe pe care le ridica specialistul american privind continuitatea atacurilor (corect, cred, este atacului, fiind de fapt unul si acelasi intins pe o perioada de aproape 100 de ani)  la adresa Romaniei venite din partea “marelui frate” de la Rasarit. Cum va suna asta: primul razboi al URSS a fost cu Romania. Asa se explica si anticomunismul autentic romanesc care a dus si la eliberarea Budapestei pentru despaducherea ei de acest parazit al sufletului uman. Si asa se explica, probabil, si ura unor unguri la adresa romanilor, pe care Larry Watts o observa punctual si o subliniaza transant: “Dar şovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor-paria multi ani după căderea lui Ceauşescu”. Larry Watts arata de unde vine acest sovinism ungro-rus. De la ocupantii Transilvaniei la Engels, care cerea explicit uciderea in masa a romanilor si eliminarea “popoarelor-gunoaie”, si de la Lenin, care a declansat primul razboi al URSS cu Romania pana la, adaug eu, Gorbaciov si ultimul razboi al URSS, dus tot cu Romania, in 1989, politica agresiva sovieto-ruseasca se prelinge ca o dara de sange in istoria Romaniei.

Larry Watts este unul dintre acei istorici care nu se ascunde dupa cuvinte. Spune adevarurile verde-n fata. Despre Romania lui 1989 si cea de dupa, ce ne doare cel mai tare acum, afirma:

“În România de după ‘89 a existat linia gorbaciovistă care nu a vrut intervente militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară şi paramilitară şi a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceauşescu. Şi a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter (Mihai Lupoi – nota mea) a anuntat, pur şi simplu, la Televiziune, numirea lui Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Şi Militaru a reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei pregătit în Uniunea Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, şeful de stat major, la informatii militare, la Interne şi multi altii, toti pregătiti de sovietici. Şi tot atunci au fost aduşi şi Doicaru şi Caraman”. Doicaru fusese seful lui Pacepa, un personaj malefic, care uraste visceral Romania, asemenea epigonilor lui, si despre care Larry Watts sustine avizat si fara menajamente ca a fost agent sovietic pe deplin conspirat.

Ca o veste proasta pentru dusmanii Romaniei si ai lui Larry Watts, istoricul american, deja intrat in colimatorul conservelor si cartitelor post-sovietice pretutindenare, anunta ca “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” este doar un preambul al intrarii in problema:

“După ‘89, vălul „legendei negre” a continuat să se îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foştii „prieteni” din Pactul de la Varşovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, “bunii europeni”… Şi în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice şanse din cauză că ei au reuşit să o izoleze. Am conceput cartea aceasta ca o introducere pentru o nouă carte despre perioada de după ‘89, dar am ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au fost deja scrise atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi lămuriri, va ajunge până în decembrie 1989.”

In tot cazul, interviul exceptional realizat de Irina Airinei si lansat pe piata, in premiera, la Ierusalim si Tel Aviv, in volumul “Anamnesis”, trebuie citit integral, la Karadeniz Press, un portal care vad ca ma urmareste si pe mine si care promite o dezvoltare spectaculoasa:

Larry Watts: In 1989 Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova