Posts Tagged ‘Ziua Detinutilor Politici Anticomunisti’

Slujbe speciale pentru mărturisitorii şi martirii anticomunişti ai temniţelor bolşevice de Sfinţii Mucenici

Comunicat

Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, iar Parlamentul României a adoptat Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 martie Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 864 din 8 decembrie 2011, precizând că data de pomenire a celor care au decedat ca luptători împotriva comunismului să fie 9 martie a fiecărui an, ziua pomenirii celor 40 de mucenici, Patriarhia Română a transmis Centrelor eparhiale îndemnul de a săvârşi în această zi slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.

Momentul liturgic va cuprinde ectenia pentru pomenirea eroilor, ostaşilor şi luptătorilor români, din Liturghier (ed. 2012) şi din Slujba Parastasului pentru eroi (ed. 2016).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Sursa: Basilica.Ro

Tismaneanu umbla sa se voteze 23 august, Ziua Tradarii Nationale, drept „Ziua comemorării victimelor nazismului şi comunismului”. Senatorii romani l-au trimis la plimbare dupa ce Boc a respins “Ziua Detinutilor Politici Anticomunisti”

Senatul Romaniei a respins aberatia lui Volodea Tismaneanu ca Ziua Tradarii Nationale – 23 august, sa devina „Ziua comemorării victimelor nazismului şi comunismului” (semnaturile solicitantilor fac toti banii). Cinste celor 49 de senatori romani care s-au opus acestei smecherii tipice tismanenilor, prin care data in care Regele Mihai a tradat tara si Armata Romana urma sa devina, din nou, “zi nationala”, sub pretextul ca se face referire la data semnarii Pactului Hitler-Stalin. Anterior, la recomandarea Institututului cu multe initiale devenit celula kominternista cu caracter guvernamental (IICCPCR), Emil Boc contestase un proiect de Lege al “Zilei Detinutilor Politici Anticomunisti”, pentru 9 martie, la fel dupa cum, la presiunile aceluiasi Tismaneanu, se opusese si “Zilei nationale a comemorarii victimelor regimului sovietic in Basarabia” la data masacrului de la Fantana Alba. Chestiunea se inscrie in cadrul “afacerii anticomunismului” la categoria “monopol de stat”.

Cu o nerusinare specifica anticrestinilor, unul dintre motivile respingerii proiectului de Lege a “Zilei Detinutilor Politici Anticomunisti din perioada 1944-1989” a fost, pe langa faptul ca Tismaneanu vrea el ziua de 23 august si acela ca intr-un act normativ nu poate sa apara ca 9 martie este “in calendarul crestin-ortodox Ziua Pomenirii Sfintilor Mucenici”, intrucat “Romania este un stat laic” si aceasta ar “discrimina alte culte”.

Credeti ca este vorba de acelasi Emil Boc care declara emfatic “fara credinta in Dumnezeu, nimeni in Romania nu face nimic” sau de vreo clona de-a lui? Acum, ori Boc (sau clona lui) e tampit/a de-a dreptul – ceea ce nu cred – ori madama secretar general al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu, cea care a facut recurs pentru granita si stema Tinutului Secuiesc si care da ordin fetelor de la RAAPPS sa-i faca curat copilului ei prin vila, are o stampiluta cu semnatura primului ministru si o pune pe unde se nimereste. Pentru ca aceeasi Romanie “laica” a instituit prin Lege urmatoarele sarbatori religioase ortodoxe drept zile nationale si zile nelucratoare: Pastele – doua zile, Duminica Rusaliilor si ziua urmatoare, Adormirea Maicii Domnului, Craciunul – doua zile. E, spuneti si Dvs, e tampit Boc sau cel care i-a scris avizul de respingere, recte Tismaneanu?

Mai cititi din “argumentatia” scrisa de Boc cu manuta lui Tismaneanu: Guvernul nu a sustinut acest proiect legislativ, transmitand Senatului un punct de vedere negativ bazat pe de o parte pe considerentul ca Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc a “militat” pentru impunerea unei Zile comemorative a victimelor regimului comunist in Romania pe 21 decembrie si a unei Zile nationale a memoriei victimelor fascismului si comunismului pe 23 august, mentinerea ambelor zile comemorative avand rolul de a asigura “coerenta unei politici de memorie la nivelul statului roman, oferindu-se posibilitatea constituirii unei pedagogii destinate sa educe tinerele generatii in spiritul respectului profund fata de toate victimele dictaturii comuniste.”. Intr-un final, Proiectul introdus de Puiu Hasotti cu Ziua Fostilor Detinuti Politici pe 9 martie a fost adoptat de Senat, in calitate de prima camera sesizata, cu 86 voturi pentru si doua abtineri, spre deosebire de cel al lui Tismaneanu, cazut cu 49 de voturi contra. Cinste senatorilor romani!

Aflati aici de ce insemana 23 AUGUST 1944 – DE TREI ORI TRADARE. Cuvantul lui Antonescu si noi documente secrete despre Regele Mihai. EXCLUSIV »

Vezi si: Regele Mihai, Tismaneanu, Goma, printre semnatari Declaratiei de la Budapesta pentru Autonomia Transilvaniei. DOCUMENT al Tradarii

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova