Miliardarii moldoveni în dolari sunt cinci, informează agenţia electronică rusă Rosbalt, făcând un clasament al celor mai bogaţi oameni din spaţiul ex-sovietic. Primul în top se situează miliardarul Gabriel Stati, fiul lui Anatol Stati, posibil viitorul presedinte al Republicii Moldova, a cărui avere este estimată la 2,5 miliarde de dolari SUA. Poziţia secundă este ocupată de Vladimir Plahotniuc, mogul media apropiat al lui Voronin, considerat in ziarul acestuia, Moldova Suverana, drept “omul-legenda”, cu 2 miliarde de dolari, proveniţi din afaceri în domeniile petrolier, financiar-bancar, hotelier şi al presei. Premierul Vladimir Filat, asociat al multimiliardarului Dinu Patriciu din România – care i-a si pus la dispozitie avionul sau personal pentru o reuniune a sefilor de guvern din CSI – deţine proprietăţi în valoare de 1,2 miliarde de dolari, fiind al treilea în clasamentul miliardarilor din Republica Moldova. Filat (in foto la stanga lui Putin), cunoscut si drept demnitarul cu cea mai scumpa masina din Moldova, este urmat de Valeriu Pasat, fostul director SIS si consilier al lui Anatoli Ciubais, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari, care i-au revenit din comerţul cu gaze naturale, petrol şi energie electrică. Ambii se numara printre favoritii lui Putin la presedintia Moldovei, conform presei de la Chisinau. De altfel, Filat s-a deplasat recent la Moscova, intr-o vizita care ne aduce aminte de navetistul Geoana, imediat dupa ce presedintele Ghimpu a decretat 28 iunie drept Ziua Ocupatiei Sovietice. Al cincilea miliardar moldovean este Nicolae Ciornâi, care deţine proprietăţi în Romania, Moldova si Rusia in valoare de 1 miliard de dolari si este fost vicepresedinte al companiei mama LukOil (!), considerat un apropiat al oligarului rus Boris Berezovski, acum interesat de un pol de centru-stanga concurent comunistilor.
Agenţia Rosbalt menţionează că Oleg Voronin a ieşit din clasamentul miliardarilor, întrucât averea sa este estimată la 0,7 miliarde de dolari, faţă de 1 miliard anul trecut. Despre Oleg Voronin se spune că ar avea afaceri din Rusia in Transnistria si Romania în industria farmaceutică, industria zahărului, vinicolă, hotelieră, în domeniul construcţiilor şi cel financiar-bancar, transmite portalul Unimedia.md citat de Ziare.com. Totusi unica afacere pe care Oleg Voronin o recunoaste este FinComBank, informeaza Jurnal.md.
Despre “Number One”, Gabriel Stati si tatal sau, Anatol, am scris pe Roncea.ro in cateva randuri. Despre numarul 2, Vladimir Plahotniuc, care detine si franciza Petrom in Moldova, potrivit unei emisiuni de la propria-i televiziune, din care a spicuit Jurnal.md, acesta crede că “Marian Lupu este un om politic de mare perspectivă pentru Republica Moldova, apreciază onestitatea politică a lui Mihai Ghimpu, pe care l-a cunoscut acum 11 ani, iar pe Vlad Filat îl consideră unul dintre cei mai importanti jucători politici si îl simte apropiat pentru că provine din afaceri si au un limbaj comun”.
De menţionat că cel mai mare salt l-a făcut în ultimul an premierul Vladimir Filat, devenind din multimilionar miliardar în dolari. Amintim că Vladimir Filat a indicat în declaraţia sa de avere depusă la Comisia Electorală Centrală, în vederea participării la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, că, în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008, a obţinut venituri în valoare de 1 milion şi 229 854 de lei, deţinând doar o casă de locuit cu suprafaţa de 376,3 metri pătraţi (situată în strada Gurie Grosu nr. 27), un automobil marca BMW 760 (fabricat în 2005), un automobil TOYOTA RAV4 (fabricat în 2001) şi un automobil marca NIVA VAZ 21213. Vladimir Filat a declarat aceeaşi avere şi cu ocazia alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009.
Presa de la Chişinău a scris că valoarea casei premierului Filat s-ar estima la 4,6 milioane de lei, arătând că celelalte bunuri imobiliare deţinute de Filat ar depăşi valoarea de 11,5 milioane de lei. Cumulate, aceste venituri şi proprietăţi se estimează la circa 11,6 milioane de dolari.
Vladimir Filat nu a inclus în declaraţiile sale de avere prezentate Comisiei Electorale Centrale (CEC) nici un alt bun, tăinuind faptul că ar deţine acţiuni, obligaţiuni sau cambii, dezvaluie publicatia Flux de la Chisinau. Cele două declaraţii publice de avere ale lui Vladimir Filat sunt disponibile pe pagina electronică a CEC şi pot fi vizionate mai jos. Singura deosebire dintre cele două declaraţii de avere este de natură onomastică şi constă în faptul că prima a fost făcută de către Filat Vladimir, iar a doua de către Vlad Filat ( ).
Potrivit informaţiilor făcute publice, averea lui Vladimir Filat a crescut în doar un an de zile de la 11,6 milioane dolari la 1, 2 miliarde de dolari, multiplicându-se de circa 100 de ori.
Conform declaraţiilor de avere prezentate CEC, actuala coaliţie de guvernământ cuprinde 30 de milionari, un record absolut în istoria Republicii Moldova, cea mai săracă ţară din cele 48 de pe continent.
Vezi mai jos Declaratiile dubioase de avere ale premierului lui Dinu Patriciu de la Chisinau:
Decretul presedintelui interimar, Mihai Ghimpu, privind declararea zilei de 28 iunie 1940, zi a ocupatiei sovietice, este neconstitutional. Verdictul a fost dat astazi de către judecătorii Curtii Constitutionale de la Chisinau (majoritatea lor instalati de Voronin si, cel mai probabil, de KGB - nota mea).
„Presedintele Mihai Ghimpu a încercat, prin decretul său, să dea o notă juridică evenimentelor istorice”, astfel au motivat judecătorii decizia luată.
Prezent la Curte, reprezentantul deputatilor comunisti, care au sesizat instanta privind constitutionalitatea decretului, a mentionat că decizia luată de magistrati este „logică di previzibilă”. „Decretul a fost emis cu încălcări ale Constitutiei Republicii Moldova. Autoritătile emit acte încălcând legea. Sper să fie o lectie pentru viitor”, a spus juristul PCRM, Sergiu Sârbu.
„Guvernul di-a expus opinia, dar decizia a fost luată di trebuie respectată. Decretul va fi anulat”, a declarat, la rândul său, reprezentantul Guvernului, Oleg Efrim.
Anterior, PCRM l-a acuzat pe Mihai Ghimpu de faptul că acesta si-ar fi depădit atributiile, instituind o asemenea zi, în situatia în care sunt si cetăteni ai Republicii Moldova care cred că în 1940 teritoriul actual al RM a fost, de fapt, eliberat. Pe de altă parte, preşedintele Ghimpu a declarat, în repetate rânduri, că apără astfel suveranitatea şi independenta Republicii Moldova.
După emiterea decretului, Mihai Ghimpu a fost criticat de colegii săi din Alianta pentru Integrare Europeană, care s-au arătat nemultumiti că Ghimpu a luat această decizie de unul singur. Ulterior, si Duma de Stat a Rusiei a condamnat decretul presedintelui Mihai Ghimpu.
Privelistea de la fereastra, in asteptarea telefonului
De unde a fost luat de baietii lui Serghei Prihodko
Imediat dupa ce presedintele Mihai Ghimpu a decretat, la exact 70 de ani de la monstruoasa invazie sovietica, ziua de 28 iunie drept zi a ocupatiei bolsevice asupra Basarabiei, si imediat dupa ce premierul Vladimir Filat l-a insultat in direct pentru aceasta, la Moldova 1, “starul” politicii moldo-mogulesti si-a luat familia, in plina saptamana, o zi de marti, 29 iunie, si s-a urcat in primul avion de Moscova, pentru “o vizita privata”. Ajuns aici, a tras la hotelul de lux Ritz Carlton, unde apartamentul l-a costat, pentru o singura zi, cat sase salarii medii ale unui contribuabil “moldovean” de rand: 14, 684 lei (vezi foto mai jos). De altfel, populistul de la Chisinau este si posesorul celei mai scumpe masini a unui demnitar din Republica Moldova, potrivit unei anchete a Centrului de Investigatii Jurnalistice.
Troika Filat-Lupu-Pasat in lupta cu miliardarul Stati, cel acuzat de Voronin ca ar fi finantat miscarea anticomunista de la 7 aprilie
Potrivit informatiile noastre, Vladimir Filat a fost chemat de urgenta la raport de aghiotantii lui Vladimir Putin, dupa ce Mihai Ghimpu a semnat decretul privind ziua de 28 iunie 1940 si a comemorat victimelor comunismului bolsevic, situatie care a provocat o reactie dura a Dumei de Stat. Jocurile de la Chisinau si Moscova par sa-i impinga in fata pentru alegerile prezidentiale de la sfarsitul acestui an pe Filat, avatarul lui Diacov, sustinut si de mogulii filo-rusi de la Bucuresti dar si un preferat al lui Putin si al aripii noi a KGB, pe Lupu, pupilul lui Voronin, simpatizat de Medvedev si pe Pasat, fostul sef al Securitatii, care, impreuna cu Mitropolitul moscovit Vladimir, vor servi drept iepuri pentru alesul final. Acesta, oricare va fi el, va trebui insa se se confrunte cu un veritabil adversar: Anatol Stati, cel care chiar ieri l-a luat de guler pe tartorul comunistilor, Vladimir Voronin. Miliardarul cu tendinte anticomuniste, care prefera si aerul tare de la Breaza dar si pe cel al Londrei, pare din ce in ce mai hotarat sa intre in cursa prezidentiala. De altfel, potrivit unor alte surse, chiar la Londra s-a aflat saptamana aceasta, tocmai pentru a perfecta lansarea sa in campania prezidentiala. Alianta Stati-Ghimpu ar putea scoate Moldova din centrifuga Moscovei si produce schimbarea la fata mult asteptata a Basarabiei.
Rusoii din Parlamentul de la Chisinau au reusit sa intineze simbolistica datelor de 28 iunie si 6 iulie, zile negre pentru Romania Mare si romanii din Basarabia. Vedeti aici o emisiune difuzata de Moldova 1 pe 28 iunie, seara – “Politica in direct” cu Petru Macovei – in care premierul Vladimir Filat il insulta pe presedintele Mihai Ghimpu (de la minutul 34 si pana la 37) pe tema comemorarii ocupatiei si condamnarii comunismului bolsevic. Dupa ce, la exact 70 de ani de la declansarea ocupatiei sovietice, s-a amanat condamnarea acesteia, nici azi, 6 iulie, cand, in urma cu 61 de ani, a avut loc al treilea val de deportari, nu s-a reusit acest lucru. Condamnarea bolsevismului sovietic a fost boicotata de catre rusoii lui Vladimir Voronin din PD, Marian Lupu si Dumitru Diacov, cu acordul tacit al lui Vladimir Filat. Urmariti evolutia pupilului lui Voronin, Lupu, si pe cea a lui Filat si Urechean, politicieni mancurtizati prin kaghebizare si rusificare, si veti intelege perfect ce se intampla la Chisinau. Presedintele Ghimpu si Macovei, realizatorul emisiunii, s-au dovedit singurii romani din studioul Moldova 1.
Anuntul candidaturii lui Anatol Stati la presedintia Republicii Moldova m-a indemnat la o retrospectiva personala si profesionala legata de activitatea mea jurnalistica din ultimii 10 ani si Basarabia romana. Iata inceputul (si un motto):
”Meseria de gazetar nu e din cele mai usoare. Lumea e invatata sa te incadreze al cui esti – sau, vorba lui Caragiale – cu cine votezi. Ca nu esti al nimanui, decat al lui Dumnezeu si al constiintei tale, asta nu poate intelege nimeni”. (Nae Ionescu, Ziarul “Curentul”, 16 nov. 1929)
Miza politica a anului 2010 – eliberarea Basarabiei din centrifuga Moscovei
De o vreme incoace, cam la fiecare 10 ani Basarabia se pare ca are parte de cate un moment de rascruce ce marcheaza drama romanilor de peste Prut, pierduti acum fix 70 de ani, momentul invaziei sovietice. Pentru prima oara, astazi, un politician basarabean condamna atacul Moscovei asupra Romaniei de acum sapte decenii, chiar intr-o zi a deportarilor, 6 iulie (in memoriam 1949), si decreteaza o alta zi simbolica, 28 iunie (1940), drept zi a ocupatiei bolsevice si a comemorarii victimele comunismului bolsevic. Actul de curaj si verticalitate al presedintelui interimar Mihai Ghimpu, ce provine el insusi dintr-o familie de deportati si supravietuitori ai Gulagului rusesc, a trecut ca si neobservat la Bucuresti unde, practic, fosta presa romana, in lipsa oricarei alternative, este intrata total in centrifuga Moscovei si a centrelor sale adiacente aflate sub steag strain. La toamna, tot in acest an se joaca la una dintre cele mai grele miscari politice ale arenei politice de la Chisinau. Din cauza Rusiei si a intereselor regionale dinamica politica de la Chisinau nu este insa niciodata doar simpla politica ci devine un real eveniment cu accente geopolitice. Acum, in acest an, este pusa pe tablita de sah geopolitica – pentru a-l parafraza pe Brzezinski, o miza politica multipla, ce poate aduce controlul atat al Presedintiei cat si al intregului lant al puterii democratice – Parlamentul si Guvernul.
In urma cu aproape zece ani, alegerile parlamentare din primavara anului 2001 au reprezentat cel mai important eveniment politic al primului deceniu de existenta al “statului independent Republica Moldova”. La acele alegeri, pentru prima oara castigatorii au luat totul – si Parlamentul si Presedintia si Guvernul -, dintr-o singura miscare. Premergator acestui moment politic in august 2000, cand se ascuteau sabiile viitoarei confruntari politice, “Nezavisimaia Gazeta”, portavoce a Kremlinului, scria – “…astazi, Moldova, in pofida dimensiunilor sale mici si a posibilitatilor corespunzatoare, devine pentru Rusia unul din punctele cheie in CSI.”
De ce era si este inca Moldova un punct cheie al CSI? Datorita calitatii sale de portavion fix in regiunea Marii Negre al agregatului militar al Armatei Rosii, format pe teritoriul Moldovei, in Transnistria, sistem militar–politic sprijinit de baza industriala din Tiraspol, care reprezinta peste 70 la suta din intreaga resursa industriala a Moldovei.
Actuala “Republica Moldova” si-a proclamat independenta nationala la 27 august 1991 si imediat au urmat incercari ale basarabenilor de apropiere de Romania. Simbolica a fost indeosebi incrustata prin marcarea unui Drum al Crucii – traseu realizat de studentii de la Universitatile din Chisinau si Bucuresti, care a unit cele doua capitale romanesti, eveniment salutat de sute de mii de romani. Generatia tanara a Basarabiei a sperat ca racordul cu noua generatie a Romaniei va aduce mai aproape romanii despartiti de Prut prin apostila smavolnica a lui Stalin si Hitler. Din pacate, noua generatie a Romaniei, tinerii implicati direct in rasturnarea lui Ceausescu, nu au reusit sa doboare si sistemul comunist de orientare ruseasca perpetuat prin regimul Ion Iliescu. Coniventa cu Moscova a lui Ion Iliescu, acum de notorietate publica, a pus la index ideea Reintregirii Romaniei, la vremea aceea un miraj ce parea accesibil, datorita proaspatului model german al Reintregirii si a suflului curat national.
Regimul Ion Iliescu a mers pe o directie constanta, antiromaneasca, fata de romanii din afara granitelor; nu doar in 1991, cand s-a angajat in fata Rusiei sa abandoneze Basarabia si milioanele de romani basarabeni ci si in 1992, cand a realizat protocolul secret cu Partidul Socialist din Grecia, lasand minoritatea romaneasca prada unei politici de ignorare si asimilare fortata, asa cum a procedat si cu romanii din Serbia, lasati de izbeliste tot ca urmare a unei intelegeri tainice, perfectate cu partidul lui Slobodan Milosevici sau, negociind cu Leonid Kucima, tradarea pamanturilor si a comunitatilor romanesti din Bucovina, Tinutul Herta si Basarabia de Sud, parafata apoi de slujbasul sau, Adrian Severin, impreuna cu fosta secretara PCR de la istorie, poreclita “tovarasa colonel”, Zoe Petre, si cu Emil Constantinescu, originar din Tighina, pe post de martafoi semnatar.
Cazul Basarabia este cel mai pregnant, deoarece aici, incepand cu 1991, dupa cum releva stenogramele secrete Cotroceni-Kremlin – pe care mi le-a pus la dispozitie celebrul scriitor si luptator anticomunist Vladimir Bukovski si pe care le-am publicat in exclusivitate in Ziua -, miza principala a lui Ion Iliescu si a gruparii sale a fost asocierea cu Rusia, in vederea anihilarii factorului de rezistenta romaneasca din Basarabia, operatiune care a functionat cu concursul unor cadre tradatoare din serviciile romanesti (pana foarte recent), preluate dupa 1989 de agentura ruseasca aflata pana atunci “in adormire”.
Doar Biserica Ortodoxa Romana, printr-o actiune curajoasa declansata de Patriarhul Teoctist a reusit sa puna piciorul in Basarabia, imediat dupa evenimentul Drumul Crucii, reusind crearea unui mic bastion spiritual romanesc dincolo de Prut, “garnizoana” atacata constant si astazi. Chisinaul abandonat de Bucuresti s-a trezit atras si provocat intr-un razboi fulger in 1992, razboi castigat de Rusia, iar de atunci incoace la fiecare zece ani s-a mai jucat si cate o runda majora in plan politic – intervalele fiind umplute de zarva necontenita creata de agentii Rusiei pe teritoriul Basarabiei (dar si in restul Romaniei), agitatie cu un obiectiv concret de mare insemnatate strategica: mentinerea trupelor si armamentului rusesc pe teritoriul Moldovei – in perimetrul Transnistriei.
Transnistrizarea Marii Negre, zona de interferente geopolitice intre Rusia si China cu SUA si UE(more…)
Regele Mihai si sotul fiicei sale mai mari, Radu Duda, vor participa la parada de la Moscova pe 9 mai, a confirmat si pentru HotNews.ro directorul Casei Regale, Ion Tuca. Anuntul a fost facut initial de liderul moldovean al AMN, Serafim Urechean, care, citat de StireaZilei.md, argumenta ca presedintele interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu, ar trebui sa fie prezent si el la aceasta parada, la care si-au anuntat participarea mai multi sefi de stat din Europa si personalitati istorice. Interesant ca anuntul lui Serafim Urechean, fost preferat al lui Adrian Nastase, a fost facut in aceeasi zi in care Mihai Ghimpu se afla in Romania la invitatia lui Traian Basescu.
Mihai I de Hohenzollern si ginerele său Radu Duda vor participa la parada de 9 mai de la Moscova, potrivit si unei declaraţii a secretarului general al Casei Regale, Constanta Iorga pentru www.ziuaveche.ro. Potrivit sursei citate, invitatia a venit din partea presedintelui Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, prin intermediul ambasadorului Ciurilin de la Bucuresti. Detalii suplimentare legate de aceasta vizita vor fi furnizate presei intr-un comunicat, la momentul potrivit, a mai precizat Constanta Iorga pentru www.ziuaveche.ro. “La parada (n.red. – Ziua Victoriei, 9 mai, Moscova) va participa si fostul suveran Mihai I, si sefi de state europene.
O bucurie urmată de o tragedie: Înfrângerea lui Hitler şi victoria comunismului asupra Europei de Est
Federaţia Rusă serbează în data de 9 mai victoria Armatei Roşii împotriva forţelor militare ale lui Adolf Hitler, moment care a marcat capitularea Germaniei şi finalul Celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Republica Moldova a fost invitată să participe cu militari la parada militară care va avea loc la Moscova, însă preşedintele interimar Mihai Ghimpu a refuzat, motivându-se ziariştilor: „Cunosteti care este situatia la noi in armata nationala ? N-o cunosteti, nici nu vreau sa va spun ca la noi, in urma guvernarii comuniste, tot sta pe burta: si economia, si armata si toate institutiile”.
Pentru multe state din fostul bloc sovietic sau din sfera de influenţă comunistă din timpul Războiului Rece, victoria Armatei Roşii a însemnat atât învingerea Germaniei naziste, dar şi începutul a jumătate de veac de dictatură sovietică, plătită cu sute de mii de morţi şi deportaţi, dar şi cu o economie nefuncţională şi o instabilitate politică şi democratică.
In decembrie 2008, plecam din Chisinau cu masina, imbratisand cu privirea, spre granita, nostalgic deja, pamanturile romanesti. Ca si alte dati, ma indreptam spre mizeria de la Bucuresti cu gandul ca Basarabia ar putea si ar trebui sa ramana un adevarat refugiu romanesc. O utopie, desigur, desi tinerii Basarabiei imi demonstrasera a nu stia cata oara ca fibra romanismului este in ei mai puternica decat in toata clasa politica demagogica din Romania si Moldova la un loc.
Ma refacusem cat de cat, cu niste leacuri babesti, dupa ce zacusem o saptamana, la finele campaniei electorale, otravit, cel mai probabil de niste kaghebisti deghizati politic in “pro-romani” (de altfel, inaintea mea, nici fiica presedintelui Romaniei, Elena Basescu, nu fusese scutita de o “intoxicatie alimentara” intr-o forma grava, dupa ce bause… o cola – adusa desfacuta la masa). Desigur, astea-s mici aventuri din cariera unui reporteras, care nu transpar neaparat public, parte din “amorul artei”. Sa mai adaug cateva: s-a tras asupra masinii (chiar in parbriz), mi-a fost furat laptopul, gaurite rotile o data la doua zile, urmarit, gardat, etc, etc; nu va mai bat la cap cu viata banala de teren a oricarui ziarist preocupat de adevar.
Pentru cei care au uitat, au fost primele alegeri pentru Parlamentul de la Bucuresti la care au fost votati reprezentanti din afara granitelor. Iar eu aflasem ca autocarele PD-ului moldovenesc, platite din fonduri de la Bucuresti, transportasera oameni pentru a vota la cele trei centre de la Chisinau dar nu pentru candidatul PDL, Eugen Tomac, ci pentru candidatul KGB. Panimaisi? Repet: bietii oameni fusesera prelucrati pentru a vota cu alt candidat decat cel pentru care kaghebistii de la Chisinau primisera fonduri de la “Centru” si pentru care, oficial, faceau campanie. De altfel, dupa ce s-au prins ca stiu mai multi ce invart ei si au aflat – inainte de obtinerea rezultatelor oficiale – ca fostului consilier prezidential i-au slabit sansele, au si dat afara din sediul lor toata echipa de campanie a lui Eugen Tomac. Tupeu sovietic (returnat in fata cu replicile mele, autentic traditionale romanesti . Cu toate sabotajele unor personaje de la varful PL, Tomac a reusit sa iasa primul pe Chisinau. Voturile altor grupari de kaghebisti din spatiul CSI l-au impins insa pe locul doi iar morisca “uninominalelor” l-a bagat in Parlament pe omul de pe locul trei.
Inaintea alegerilor din Moldova, in martie, cu gandul la tinerii Basarabiei, am scris pentru ZIUA un editorial (de fapt o opinie-comentariu, pentru ca la editorialul central al ziarului eram boicotat tacit de alti tovarasi, de o buna bucata de vreme), pe care o sa-l redau mai jos: “Basarabia, ultimul refugiu romanesc”. Apoi, dupa mineriada criminala – “revolutia orfanilor” – , am explicat, cat de cat, “Cum face misto noul KGB de noi si UE” (titlul initial cuprindea si NATO dar era prea lung). Pentru ca, aproape de finalul circului, sa observ “Cum vor ramane “moldovenii” fara Moldova”. O sa le redau de fapt pe toate mai jos, pentru ca anticipeaza toata lucrarea rebranduitorilor de KGB, definitivata la Summitul CSI de la Chisinau, desfasurat zilele trecute.
Acum, hai sa va pun o intrebare simpla: daca ati fi tarul Rusiei, stapanul informatiilor si armatelor rosii, ati merge cumva intr-un loc in care se organizeaza Summitul imparatiei tale, daca nu ati stii sigur ca toata situatia este sub control total si toti oamenii in functii sunt oamenii tai, care nu clintesc in front?! Asa si cu Medvedev in Moldova.
Iata cum tovarasii de la Khisinev, unul dupa altul, au confirmat afirmatiile mele, pentru care am fost atacat, injurat asiduu si aproape eliminat, de catre brigazile rosii din presa si alte institutii. Pe scurt: 1.Lupu, pupilul lui Voronin, va fi presedintele Moldovei – o spune acum Ghimpu. 2.Aceasta este vrerea Kremlinului de care asculta toti oamenii Moscovei – o spune Medvedev. 3.“Unionistii pro-Romania si pro-NATO” nu vor Unirea cu tara si isi pastreaza “neutralitatea” anti-NATO si pro-CSI – o spune Filat. Si, mentiune, daca mai era nevoie, Voronin nu mai conteaza pentru ca Rusia a schimbat garda vechilor KGB-isti cu noii KGB-isti. Si-acum, totul revine la normal: Federaţia Rusă revine pe prima poziţie a destinaţiilor mărfurilor moldoveneşti. Panimaiesi?
Basarabia, ultimul refugiu romanesc
Alegerile din Republica Moldova bat la usa si Romania incepe din nou sa-si faca auzit glasul: “Da, e deschis!”. Prezent ieri in Austria, presedintele Traian Basescu parca a vrut sa impace si capra “moldoveneasca” si varza politica romaneasca: “Suntem doua tari cu popoare care vorbesc aceeasi limba, au aceeasi cultura si Romania este un sustinator fara rezerve al avansului catre UE al Republicii Moldova”, a declarat seful statului, potrivit Agerpres.
Acum, conform DEX, POPOR, popoare, s.n., inseamna: 1. Forma istorica de comunitate umana, superioara tribului si anterioara natiunii, ai carei membri locuiesc pe acelasi teritoriu, vorbesc aceeasi limba si au aceeasi traditie culturala. 2. Totalitatea locuitorilor unei tari, populatia unei tari; cetatenii unui stat; natiune, neam, norod, etc. Daca presedintele se referea la prima acceptiune, nu pot sa nu-i dau dreptate, in sensul ca “cele doua popoare” formeaza o natiune: natiunea romana. Daca se referea la varianta a doua sper ca o facea doar ca sa menajeze sentimentele incurcate ale austriecilor, care “vorbesc aceeasi limba” cu vecinii lor mai dodoleti, nemtii.
Altfel, oricum, Basescu a vorbit pe limba tuturor romanilor. Care ii mai dau si dreptate. In actualul context, pare din ce in ce mai clar ca optiunile romanilor de peste Prut se indreapta covarsitor spre aspiratia de a face parte din acest conglomerat de state numit Uniunea Europeana. C-o fi bine, c-o fi rau, ce e scris si pentru noi, bucurosi le-om duce toate – vorba poetului – de e pace, de-i razboi. Important este ca Romania are o datorie de onoare fata de acesti romani, iar ei incep sa inteleaga faptul ca statul UE pe care il reprezentam si prin care suntem legati, istoriceste, indisolubil, poate reprezenta cel mai important partener strategic al unui proiect de succes. Si viceversa.
Basarabia, piatra unghiulara a Romaniei si in fond, a Europei, se apropie cu pasi repezi de maturitate politica europeana. Chiar daca Vladimir Voronin reprezinta inca imaginea tatucului potrivit pentru Republica Moldova, in mentalul multor romani de peste Prut – sau al membrilor minoritatilor ucraineana si rusa – nu poate fi ignorata nevoia de nou, de sange proaspat. Din aceasta perspectiva, optiunea unei parti a decidentilor politici si de informatii din Romania pare sa se indrepte spre Dorin Chirtoaca, tanarul primar al Chisinaului si vicepresedinte al Partidului Liberal. Din pacate pentru el, sforarii din partidul sau sunt prea imbatraniti in rele si au state prea vechi in alte sfere, care atarna de picioarele energicului liberal ca niste ghiulele ale condamnatilor la moarte politica. De cealalta parte, optiunea reformatorilor Partidului Comunist din Republica Moldova pare sa fie actualul presedinte al Parlamentului de la Chisinau, Marian Lupu. Persoanele mai informate considera ca in urma alegerilor de peste doua saptamani se va trece la o rocada, dupa modelul consacrat Putin-Medvedev: tatuca Voronin va ocupa ori presedintia Parlamentului – ori chiar sefia Guvernului – iar pupilul sau Lupu va fi instalat in Palatul Prezidential. In rest, in ce priveste esichierul politic imbacsit de la Chisinau, interesele rusesti, mai precis interesele afaceristice rusesti, se pare ca se vor suprapune de aceasta data cu cele romanesti. Romanesti doar cu numele. Observatorii atenti ai spatiului romanesc au consemnat cum o intreaga gasca tributara vechiului regim Iliescu-Nastase isi face de cap, nestigherita, si in actualul regim. Tot felul de fripturisti, selaristi, urechisti si filati penali. Ca si inainte, nu Romania este cea care castiga. Profiturile grupului de interese meschine sunt impartite, tot ca pe vremuri, cu dubiosii asa-zisi oameni de afaceri si politica de la Chisinau, cu conturi grase, mai ales la Moscova, dar si in alte zone, mai calduroase.
Romania trebuie sa fie constienta ca nu prin acestia va ajuta “poporul” de peste Prut, ci sustinand idealurile firesti ale romanilor, de reintalnire. Desigur, daca privim mai atent si pe Dambovita, nu prea avem, de fapt, unde-i sa-i invitam pe fratii nostri, decat daca au aceleasi tendinte sinucigase de a se scufunda pana la gat in mal. Asa ca, desigur, ar trebui intai sa ne facem curat si poporul nostru, ortodox, sa puna, de azi, mana pe lopeti. Altfel, Basarabia poate va ajunge sa ramana ultimul refugiu cu adevarat romanesc din Europa… In timp ce lupul, care il asteapta si pe Basescu, se distreaza si cu capra si cu varza.
Cum face misto noul KGB de noi si UE
Ridicolul “revolutiei” de la Chisinau ar trebui sa ne faca sa radem daca nu ar avea de a face chiar cu romanii, de acolo si de aici, care sunt batjocoriti, din nou, de serviciile speciale rusesti. Pentru cine nu stie, granitele Republicii Moldova sunt pazite de trupele Rusiei, pentru ca Moldova este stat CSI. Isi imagineaza cineva ca se poate intampla ceva in curtea fostei URSS fara acordul si implicarea directa a Mamei Rusia? Sa nu fim naivi. Toata “revolutia” din biata Basarabie romana injumatatita a avut ca miza doar schimbarea dinozaurului comunist Vladimir Voronin cu un altul, ceva mai mic.
Vladimir Voronin avea dreptate: este vorba de o tentativa de lovitura de stat. Insa nu din partea Romaniei. Romania nici nu-si permite, nici nu poate sa faca asa ceva. Ea poate doar sa constate, aproape handicapata, reactivarea tuturor agentilor anti-Romania (pana si a unui “Comitet al Salvarii Nationale”!). Sa fim seriosi. Pentru a declansa o asemenea operatiune e nevoie de un serviciu bazat, independent, masiv, stapan, nu de unul transformat intr-o filiala zero-zero-zero a celor serioase. Iar miza nu este, nicidecum, Unirea Basarabiei cu tara. Uniunea Europeana nu a acceptat Moldova nici macar in randul statelor din pachetul Balcanilor de vest, aflate mai aproape de Bruxelles decat “Parteneriatul de est”. Daramite Unirea cu Romania! Pe praful asta? Cu Transnistria Mare?
Miza este mult mai mica, practica si concreta: schimbarea procentului electoral de control al Parlamentului. Obtinerea si impartirea Puterii. Continuarea politicii anti-romanesti si anti-americane de sub o noua masca, a “romanismului” si “europenismului”. Si a fost devoalata la intalnirea “de taina” dintre inca presedintele Voronin si reprezentantii “opozitiei democratice” proaspat intrate in Parlament: ai Partidului Liberal, Liberal-Democrat si Aliantei “Moldova Noastra”. Cadre mai vechi si mai noi din politica “moldoveneasca”. Practic ce vroiau acestia: nu alegeri anticipate, nu unirea cu Romania, nu iesirea din CSI. Nimic din toate acestea. Ci “renumararea voturilor”, a oualor lui Voronin, in asa fel incat, eventual, la mana a doua sa nu mai iasa comunistii majoritari, ci alianta celor trei partide. Ce inseamna asta, in contextul in care presedintele este ales in Parlamentul de 101 membri de la Chisinau? Ca oamenii vechii Moscove nu si-l vor mai putea impune la presedintia Republicii pe pupilul lui Voronin, Marian Lupu (ba bine ca nu – nota mea). Iar cei trei, dupa cum anuntasera in perioada electorala, vor pune mana pe fraie si pentru Presedintie si pentru Guvern si pentru conducerea Parlamentului. Si-acum, sub amenintarea violentelor din strada – la care s-au lasat antrenati mii de tineri naivi, ca si la Bucuresti, in decembrie 1989 si iunie 1990 – Voronin trebuie sa cedeze. Dovada, ieri, dupa presupusa intelegere, tinerii furiosi, mai bine sau mai prost organizati, si-au rarit prezenta pe strazi, de la cateva zeci de mii la cateva mii. Negocierile, asadar, au inceput. Marea imparteala. Cedeaza sau nu cedeaza Voronin?, care intre timp a preluat controlul orasului, normal si clasic, dupa lasarea intunericului.
Practic, daca asa sta situatia, procentele actuale trebuie sa se schimbe: cele 49,95% ale comunistilor – circa 61 de mandate de deputat, Partidul Liberal (PL) – 12,79% – 15 mandate, Partidul Liberal Democrat (PLDM) – 12,26% – 14 mandate, Alianta “Moldova Noastra” (AMN) – 9,81% – 11 (cifre in curs de modificare, in functie de rezultatul negocierilor). Daca se vor schimba, candidatii la functiile de mai sus sunt urmatorii: Dorin Chirtoaca (PL) nu poate atenta la functia suprema, pentru ca are si cetatenie romana; raman absconsii Mihai Ghimpu (in prezent presedinte interimar – nota mea) si Anatol Salaru, ultimul aflat in stransa legatura cu Anatol Stati, unul dintre cei mai mari interlopi trans-frontalieri din spatiul post-sovietic, miliardar, proprietar al Grupului Ascom, cu sediul la Astana, Kazahstan, prieten al fostului presedinte Piotr Lucinschi, refondator al Marii Loje a Moldovei. Urmatorul, Vladimir Filat (PLDM) (in prezent premier - nm), pare croit sa fie o matrioska, cea mai mica, iesita din laboratoarele artistice de la Kremlin. Cu voia dvs, ultimul pe lista, dar tot ne-prezidentiabil (a primit cetatenie romana chiar de la Adrian Nastase), Serafim Urechean (AMN), un alt apropiat al lui Piotr Lucinschi si un rasfatat al fostei guvernari PSD a Romaniei, este personajul central al unei anchete publicate in urma cu cativa ani in ziarul ZIUA sub titlul “Alternativa KGB pentru Basarabia”. No comment, vorba lui Nic Ulieru si a sefului sau… PS: Intre timp, folosindu-se de pretextul “evenimentelor”, preluate si deturnate in interes antiromanesc, regimul Voronin a trecut la anihilarea elementului romanesc – tinerii anticomunisti sunt arestati pe capete, in timp ce “opozitia” se dezice de proteste – si la inghetarea totala a relatiilor Republicii Moldova cu Romania. O alta “masura activa” specifica diplomatiei de forta a Rusiei. “Serviciile” noastre par, din nou, aeriene – in ciuda avertismentelor date prin presa cu mult timp inainte de declansarea diversiunii, – iar “prietenii” se bucura ca statul roman este afectat din punct de vedere al securitatii sale si a sigurantei cetatenilor sai de turbulentele moldo-ruso-ucrainene de la granita UE si NATO cu CSI.
Al doilea iunie 1989: cum vor ramane “moldovenii” fara Moldova
Scenariul 1989 pare sa devina realitate in Moldova comunista. Nu conteaza neaparat forma prin care regimul va fi schimbat – violenta sau pasnica, “revolutie” sau lovitura de stat – ci rezultatul: acelasi ca si in Romania. Fara indoiala ca regimul comunist trebuie sa dispara. Si, sa fim seriosi, Voronin e la degetul cel mic de la piciorul stang al lui Ceausescu. Nu el ar fi problema. Ci intelegerea.
In 1989, in ciuda istoriei oficiale perpetuata de gastile care au pus mana pe putere, conduse atunci de Militaru, pe plan militar, Iliescu, pe plan politic si Brucan, pe cel “civil”, lovitura de stat a implicat mult mai multe forte decat se speculeaza: CIA in coniventa cu GRU, KGB si serviciile subordonate din Ungaria si Iugoslavia. O patura interpusa a mijlocit intre aceste servicii, care doar au executat ordinele. Declaratia de la Budapesta, de exemplu, din iunie 1989, prin care “societatea civila” maghiara si straina de Romania solicita “autonomia Transilvaniei” – declaratie de care nu s-au dezis nici pana astazi semnatarii ei, nume semi-importante – nu era aranjata de serviciile in cauza, chiar daca agenti ai lor se numara printre autori, ci de forma emergenta de organizare a “societatii deschise”a lui George Soros. Ce ne-au adus, dupa 1989, grupurile sociale reunite sub umbrela Frontului Salvarii Nationale vedem acum: deposedarea romanilor de Romania, fizic si institutional. La fel, azi, in bucata de Basarabie injumatatita de URSS cu actuala Republica Moldova si o parte din Ucraina. Apropo: nu numai romanii din Republica Moldova au nevoie sa-si recupereze propria cetatenie, ci si cei din Ucraina: de la Maramuresul furat la nordul Bucovinei, Tinutul Herta sau Basarabia istorica, Bugeacul si, de ce nu?, Insula Serpilor. Chiar daca autoritatile noastre, infestate de cartite, din ministerele de resort, nu se prea grabesc sa-si sporeasca efectivul pentru a imbunatati mecanismul recuperarii cetateniei romane – dupa cum a solicitat foarte clar presedintele Traian Basescu, in repetate randuri – este bine sa sublinem ca avem o datorie de sange in ajutorarea acestor romani, aflati in situatii mult mai disperate decat cei din Moldova, chiar asa comunista. Ucrainenii practica in mod cert o politica nu de deznationalizare fortata, ci mai rau: un adevarat genocid etno-cultural la adresa romanilor. Speriati de spectrul dezintegrarii la amenintarile Rusiei, Ucraina ataca in sarje adversarul mai slab: Romania. Agresivitatea serviciilor de informatii ucrainene s-a intetit in ultima perioada: dincolo de propaganda neagra a presei haholilor, agentii lor au tocmit tot soiul de noi gainari ultrasi sa defaimeze Romania prin toate mijloacele, inclusiv asmutindu-i asupra Moldovei, “sub steag strain”, pentru a se arunca vina tot pe noi. Scenariul 7 aprilie pare sa se reincalzeasca, de data aceasta cu un sprijin mai elaborat din partea societatilor cu usile “larg inchise”. Manevrele celor care se pregatesc sa schimbe echipa de ocupanti ex-sovietici ai Moldovei romanesti, Basarabia romana, cu o alta, tot de ocupatie, sunt stimulate de esecurile pe banda ale comunistilor, care nici pana azi nu au reusit sa-si instaleze noul conducator de paie. Comunistii, satelizati de gunoaie ale spatiului post-sovietic, pretinsi “emisari UE” sau “analisti americani”, dau din groapa in groapa. Manutele au inceput sa le tremure, mai ales cand scriu pe la gazeta de perete a PCRM. Unul dintre cei mai buni agenti ai Romaniei, infiltrat in randurile comunistilor, nu ezita sa transmita, asa cum poate, cu limbaj dublu, ca practicant al “informatiei deschise”, semnele de slabiciune ale regimului. Fiecare raget sau flatulenta a lui Voronin se resimte in virgulele plasate, aparent aiurea, intre subiect, “Puterea”, si predicat, pe care va las pe dvs sa-l ghiciti. E clar ca s-a trecut de la “faza Budapesta” la “vine-vine Timisoara”. Cu tradatori, “Iude”, sau fara, un vot in plus sau unul in minus, Moldova se va schimba, in curand, iremediabil. Pacat ca, la fel ca in Romania, nu a mai ramas nici o forta romaneasca pentru a salva basarabenii de o noua ocupatie.
Adio (dar raman cu tine), Basarabie! Victor RONCEA