Conform documentelor CNSAS, reavizate in data de 19.05.2010, dosarul informativ nr I 5332, deschis de Securitate actualului ministru de Externe Teodor Anatol Baconschi in 1985, “pentru manifestari ostile si legaturi neoficale cu cetateni straini”, a fost inchis in 1991, pe vremea Serviciului Roman de Informatii. Decizia de mai jos face parte din documentatia unui studiu la care lucreaza Asociatia Civic Media in urma operatiunii “Voci Curate”, o campanie destinata presei si societatii civile din Romania.
Traian Basescu a declarat, marti seara, dupa intalnirea cu partidele parlamentare care sustin Guvernul, ca mandatul delegatiei FMI la Bucuresti a inclus cresterea TVA, cresterea impozitarii si reducerea salariilor publice, ceea ce ar fi “mentinut cancerul din bugetul de stat”.
“Mandatul cu care a venit delegatia FMI este urmatorul – daca domnul Strauss-Kahn are dubii ii voi remite mandatul cu care a venit Fondul: cresterea TVA de la 19% la 24%, cresterea cotei unice de la 16% la 20% si scaderea salariilor bugetarilor cu 20%”, a declarat Basescu.
“Am respins aceasta varianta, pentru ca era varianta care nu trata problema, adica repartitia cheltuielilor bugetului de stat. Aceasta varianta avea dezavantajul ca mentinea cancerul din bugetul de stat al Romaniei”, a adaugat presedintele.
Replica lui Basescu la adresa directorul general al FMI vine dupa ce Dominique Strauss-Kahnce a declarat, recent, la postul de televiziune France 2, ca FMI a propus Guvernului majorarea impozitelor, in special pentru cei mai bogati, dar autoritatile din Romania au luat decizia taierii salariilor functionarilor.
Traian Basescu nu a ratat ocazia pentru a-i lua la intrebari si pe liderii sindicali, ce apara functionari care pretind si iau mita, fara a fi tocmai straini de mersul lucrurilor, in opinia sa.
“Eu nu am ce sa pierd si nu am de ce sa nu le spun si domnilor lideri sindicali ca sunt caraghiosi atunci cand vorbesc de coruptia politicienilor.
N-as vrea sa-l intreb pe domnul Marica, spre exemplu, ce stie despre coruptia din vami, sau pe seful Politiei de Frontiera, ce stie despre coruptia din frontiere, pe unde trec tirurile cu tigari”, a afirmat presedintele Basescu.
“Marea Minciunã începea sã-si desfãsoare ilara frazeologie cu ajutorul cãreia se pregãtea … reducerea unui popor la cea mai cruntã si mai tragicã robie…Dezmostenitii pãmântului cãutau sã-si facã loc, pretutindeni, unde se putea.”
Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, p. 57 si p. 80
D-na Monica Lovinescu observa (citind o carte despre comunism apãrutã în Franta) ciudata necunoastere a rezistentei anti-comuniste din România, rezistentã armatã ce a “durat peste un deceniu, pânã la exterminare”. Se pare însã cã nu istoria (ce-i fusese vreme de patruzecisicinci de ani “trecutã la secret”) trebuia aflatã dupã 1990, si nici faptul istoric al rezistentei anti-comuniste de care foarte multi n-au auzit nimic sau au auzit extrem de putin. Dupã ce românii se arãtaserã atât de decisi a plãti chiar si cu pretul vietii înlãturarea comunismului, ce s-au gîndit unii imediat dupã aceea? Iatã, picat din cer, momentul ca românului sã i se toarne pe gât portia de culpabilizare. De acest lucru s-a ocupat cu mult succes dl H.R. Patapievici.
Pentru cei care au scãpat de vãtãmarea mintii necitindu-i cãrtile, sau articolele din revista “22”, informãm cititorii cã abundenta sa vorbãrie s-a iscat dupã abolirea comunismului de la constatarea pe care a fãcut-o în 1990 cã tatãl sãu a fost român si colaborationist. Cele douã determinante majore reunindu-se în decedata persoanã a propriului tatã, dl H.R. Patapievici nu ezitã sã generalizeze: deci toti românii au colaborat cu ocupantul sovietic. Astfel gãsitã, ideea a fost exploatatã pânã la paroxism. Colaborationismul propriului tatã ar reprezenta cel mai de pret indiciu pentru o întreagã serie de concluzii, tot una si una. Presupunând cã tatãl sãu n-a fost silit sã colaboreze, sau aflînd asta de la el, fiul consemneazã cã tatãl sãu chiar a voit sã facã ceea ce a fãcut. Apoi, prins iarãsi de euforia generalizãrilor, din actul voluntar al colaborãrii românului sãu tatã, d-lui Patapievici i se nãzãreste cã poporul român are “vocatie pentru aservirea voluntarã” (H.R. Patapievici, Politice, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1996, p. 53).
Dar lucrurile nu se opresc aici. Ar fi prematur, cãci una este evidentierea vocaþiei, si alta intuitia de esentã. O nouã opintire pe drumul ales îl saltã prin vidul gândirii spre dilematica concluzie cã “aceasta ar fi aporia etnicã a românilor” (Ibid.). Din abureala aporiei la care a ajuns cu mintea sa atât de sãltãreatã, dl. H.-Roman Patapievici se dezmeticeste poticnindu-se de esenta cea spurcatã a tatãlui sãu care, român fiind, prin colaborarea sa voluntarã s-a “spurcat în toatã fiinta” (Ibid., p. 54). De aici rezultã, de astã datã nu prin euforia generalizãrilor, ci prin contaminare, cum esenta cea spurcatã a tatãlui colaborationist a întinat toatã românimea: “colaborarea -scrie dl. H.-Roman Patapievici – i-a spurcat /pe ei, pe români/ în toatã fiinta” (Ibid.).
Din 1990 încoace dl. Patapievici “s-a întâmplat sã nu mai fie de acord cu exprimarea excesivã” (Ibid.)… cã tatãl sãu a fost român. În viitor s-ar putea sã-i aparã excesivã chiar si etnia polonezã atribuitã tatãlui sãu.
Vorba proastã (nãscutã dintr-o gândire suie), nu vatãmã doar adevãrul, ea vatãmã si sufletul (apud. Platon). Senzatia aceasta de vãtãmare a sufletului mã paste de fiecare datã cînd îmi cad ochii peste gãunoasa (si mult aplaudata) frazeologie a acestui talentat orator politic.
Conferinta publica : “Securitatea nationala si cultul tradarii. Afacerea Pacepa”
Miercuri , 26 mai 2010, orele 11,00, la Universitatea din Oradea – Facultatea de istorie – Amfiteatrul “Nicolae Iorga” , general de brigada (r) Aurel I. Rogojan va sustine conferinta publica: “Securitatea nationala si cultul tradarii. Afacerea Pacepa”.
Conferinta va fi urmata de lansare de carte: “1989. Dintr-o iarna in alta… Romania in resorturile secrete ale istoriei ” si “Istorie , geopolitica si spionaj in Balcanii de Vest. Iugoslavia versus Romania in razboiul din umbra”.
Note de lectura – Aurel I. Rogojan: 1989. Dintr-o iarnă în alta
de Acad Dinu C Giurescu
La două decenii de la Revoluţia din decembrie 1989, tot mai multe fapte sunt cunoscute, iar interpretările asupra lor se nuanţează.
Volumul datorat generalului Aurel I. Rogojan aduce o sumă de informaţii noi, cât şi evaluări, dintr-o perspectivă aparte: aceea a serviciilor de informaţii. Aflăm, în linii generale, cum funcţionau mecanismele de informare. Anexele (nouă la număr) ne ajută să înţelegem situaţia aparatului de securitate şi a forţelor sale în zilele din decembrie 1989.1
1. În anii ‘80, când situaţia internă se deteriora vizibil, m-am întrebat, nu o dată, cum era informată „conducerea de partid şi de stat”2 despre realităţile din ţară şi dinafară. Presa şi propaganda de partid proiectau, de regulă, imaginile unor „măreţe” realizări şi împliniri, deşi lucrurile mergeau într-o direcţie contrarie şi nu se întrevedeau măsuri de îndreptare.
Era în logica regimului să prezinte, necontenit, succese. Am avut un sentiment real de frustrare când am constatat că în timpul vizitei „Tovarăşului” într-o piaţă din Capitală magazinele alimentare ale locului erau pline cu produse, care dispăreau de îndată ce înaltul oaspete pleca! În acest scurt răstimp, cetăţenii prezenţi la „primire” nu puteau cumpăra ceva. Peste toate, presa mai publica şi fotografii cu rafturi bine aprovizionate, la care se uita şeful statului.
Directorul Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, spune că marea criză care ne bântuie este şi “o oportunitate”. Haosul financiar mondial ar putea facilita crearea unei “noi monede mondiale şi a unei bănci centrale mondiale”, afirmă directorul FMI.
Cu un an în urmă, Jacques Attali, consilier al preşedintelui Mitterrand şi apoi cel dintâi preşedinte al BERD, evoca aceeaşi „oportunitate” Attali construia, în primăvara lui 2009, un adevărat proiect de „structurare” altfel a lumii pe temeiul noului tip de gripă – pe atunci cea porcină – , care, spunea el, nu e, totuşi „mai gravă” decât precedentele două : gripa vacii nebune din 2001 în Marea Britanie şi cea a gripei aviare din 2003 în China.
„Istoria ne învaţă că omenirea nu evoluează semnificativ decât atunci când îi e, într-adevăr, frică”. Oricât de cinică ar părea această reflecţie, cel ce a emis-o şi-o asumă şi o argumentează. De câteva decenii,Attali este o personalitate politică şi publică de prim plan în Franţa, autor al câtorva zeci de cărţi incitante sau chiar controversate. Incitantă sau chiar controversată este şi „teoria fricii” pe care a dezvoltat-o în mai 2009, în săptămânalul „L’Express”, imediat după proclamarea „crizei porcine”.
Frica – spune Attali – „instaurează mecanisme de apărare, uneori intolerabile (ţapi ispăşitori şi totalitarisme), uneori futile (distracţie), uneori eficiente (terapeutice, care înlătură, dacă e necesar, toate principiile morale anterioare). Apoi, odată criza depăşită, frica transformă aceste mecanisme, pentru a le face compatibile cu libertatea individuală şi a le înscrie într.o politică democratică de sănătate. Iar pandemia care a început – remarca Atalli – „ar putea declanşa una dintre aceste frici structurate”. Frică structurată şi, de fapt, structurantă. Cu alte cuvinte, înţeleapta vorbă a francezilor, „La ceva, şi nenorocirea e bună”.
Consecinţele economice ale gripei in chestiune vor fi „semnificative” căci vor duce la prăbuşirea transporturilor aeriene, la declinul turismului şi la scăderea preţului petrolului – prevedea Attali. Fiecare persoană contaminată „va costa” circa două milioane de dolari, contabiliza el. Iar dacă noua pandemie va fi mai gravă, şi urmările vor fi mai grave. De pildă, prevedea el, produsul mondial brut va scădea cu cinci la sută, căci se vor pierde trei trilioane de dolari.
Din toate acestea ar trebui să se tragă, însă, o lecţie, pentru a se putea face faţă aşa cum se cuvine viitoarelor pandemii. Ar trebui să se creeze mecanisme de prevenire şi control şi logistica necesară pentru „distribuirea echitabilă a medicamentelor şi vaccinurilor”. De aici, „o poliţie mondială, o stocare mondială şi, deci, o fiscalitate mondială”.
Mai de-a dreptul spus, şi Attali nu ezită să o facă, „se va reuşi mult mai repede decât ar fi permis-o doar raţiunea economică, să se ajungă la punerea bazelor unui adevărat guvern mondial”.
Iată la ce sunt bune pandemiile şi crizele, dar şi terorismul internaţional, şi incălzirea globală. Adică: (şi) prin toate acestea, către un guvern mondial. Căci toate acestea oferă „oportunităţi” O afirmă, deschis, nu adversari ai ideii, ci chiar artizani ai proiectului. De altfel, cum se tot aminteşte, în scrierea chinezească, aceeaşi ideogramă înseamnă şi pericol, şi oportunitate.
Dr Emilia Corbu, autoarea proiectului expozitiei nationale Sfintii Inchisorilor, prezinta O pagina din Romania Profunda: Sistemul Economic Cooperatist (1864 – 1947), expoziţie care va fi deschisă la Slobozia începând de miercuri, 26 mai 2010. Si aceasta expoziţie este itinerantă aşa că sperăm să ajungă în cât mai multe oraşe.
Sa incep cu dificultatile pe care le-am intampinat la organizarea acesteia.
In primul rand a fost vastitatea temei. Nu m-am asteptat ca in Romania sa fi existat un sistem cooperatist atat de amplu, bine structurat si dezvoltat.
In al doilea rand m-am lovit de evolutia sistemului care se intinde pe aproape 80 de ani inregistrand permanent schimbari, perfectionari, extinderi.
In al treilea rând am avut de înfruntat ariditatea subiectului care in sine nu are nimic spectaculos.Sunt fonduri intregi compuse din sute de dosare de bilanturi contabile, procese verbale de inspectie, adrese diverse, bune in primul rând pentru cercetare, mai puţin pentru expoziţie.
Şi nu în ultimul rând am avut la dispoziţie fonduri minime ca pe timp de criză. Ca să faci o expoziţie de economie pe înţelesul tuturor trebuie foarte multă butafonerie, un design special, multă regie. Nici un muzeu din România nu îşi poate permite aşa ceva.
Ce a ieşit până la urmă?
A ieşit o expoziţie semnal pentru o temă puţin cunoscută a istoriei noastre.
Apoi aratam ca favoritul principal la conducerea Muzeului, Virgil S. Nitulescu, fostul secretar de stat la Ministerul Culturii nu este “fratele” Virgil S. Nitulescu, “prim mare supraveghetor” in Marea Loja Nationala a Romaniei dupa cum se afirmase intr-o informare eronata primita si publicata de mine, drept pentru care mi-am si cerut, firesc, scuzele, procedand la indreptare. Informatia a ajuns si la urechile eminentei cenusii a subculturii din Romania, Andrei Plesu, care, in ziarul oligarhului rusofil Dinu Patriciu, a criticat cu zeflemea propunerea inlocuirii fostului si actualului lui angajat, Vintila Mihailescu, cu un candidat independent, respectiv Virgil Nitulescu. Ieri a devenit oficial ceea ce afirmasem pe 19 aprilie:
Virgil Niţulescu, fost secretar general în Ministerul Culturii, a fost numit director interimar al Muzeului Ţăranului Român (MŢR) din Capitală, după plecarea, pe 15 mai, de la conducerea instituţiei a lui Vintilă Mihăilescu, a declarat noul director pentru MEDIAFAX.
Virgil Niţulescu a fost secretar general în Ministerul Culturii în timpul mandatului de ministru al lui Adrian Iorgulescu, iar în martie 2009 a fost eliberat din funcţie şi numit inspector guvernamental. Niţulescu este şi preşedintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM), informează Mediafax. El a fost numit de ministrul Culturii la conducerea MŢR după plecarea lui Vintilă Mihăilescu.
Mihăilescu a demisionat din funcţia de director pe 15 aprilie şi a părăsit conducerea muzeului pe 15 mai, după ce mandatul său a expirat la 1 iunie 2009. “Am mai amânat, ca să rezolv nişte treburi”, a declarat, la începutul lunii mai, Mihăilescu, precizând de la început că a venit la conducerea muzeului pentru un singur mandat. Dintre proiectele pe care a dorit să le finalizeze, el a dat ca exemplu colaborarea Muzeului Ţăranului Român cu muzeele locale pentru constituirea unei asociaţii a acestora din urmă. “Noul Cinematograf al Regizorului Român nu mergea bine la început, am stat să văd dacă chiar funcţionează. Nu voiam să iasă prost, avem contract cu Comisia Europeană şi ne-am luat un angajament faţă de regizorii români (…). La fel, la Clubul Ţăranului. Deci chestii de gospodărie”, a explicat atunci directorul Muzeului Ţăranului, adăugând că acum se poate retrage “cu conştiinţa împăcată”, citeaza ziarul Cotidianul din elucubratiile lui Vintilescu.
Virgil Niţulescu este absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti şi doctor în arheologie.
Premierul moldovean, Vladimir Filat, a declarat, ieri, că este confuz în legătură cu afirmaţia premierului rus, Vladimir Putin, potrivit căruia situaţia din Republica Moldova este în continuare “instabilă”. Premierul rus Vladimir Putin a afirmat intr-un interviu acordat postului de televiziune MIR ca situatia politica neclara din Republica Moldova poate fi asemanata cu aceea din Kirgizstan, unde premierul a fost inlaturat in urma unor confruntari violente de strada.
Intrebat despre discutiile bilaterale pe care le-a avut vineri cu premierul Vlad Filat la summitul sefilor de guverne din tarile membre CSI, Putin a raspuns ca “situatia politica din Republica Moldova nu este clara inca”.
El a adaugat ca “aceasta nu este probabil la fel de tensionata ca cea din Kirgizstan, dar am vazut ca este aproape ca in Kirgazstan”.
“Am dori sa avem nu doar liniste la granitele Rusiei, ci si o situatie politica si economica pozitiva in tarile vecine, tinand cont de faptul ca au impact asupra noastra. De aceea, vom face tot posibilul pentru a ne ajuta vecinii, inclusiv Moldova”, a mai declarat premierul rus.
Republica Moldova isi construieste relatiile cu Rusia pe baza unui parteneriat strategic, a declarat premierul Vlad Filat vineri seara, in cursul intrevederii cu omologul sau rus, Vladimir Putin, dupa summitul sefilor de guvern din tarile membre CSI, care a avut loc la Sankt Petersburg.
“In actiunile noastre noi ne bazam pe un parteneriat strategic cu Rusia”, a spus confuzul Filat.
Dan Tanasa: Actiunile iredentist-sovine evidente orchestrate de catre Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR) si Partidul Civic Maghiar (PCM), indreptate impotriva statului Roman si a romanilor, au girul celor mai vocali si “europeni” lideri ai UDMR.
Dovedind inca odata lipsa celui mai elementar bun simt dar si profundul dispret fata de statul roman si guvernul din care face parte, ocupantul portofoliului de la Ministerul Mediului si Padurilor, UDMR-istul Laszlo Borbley (foto), a eliminat stema Romaniei de pe ordinele de ministru pe care le semneaza. Inutil sa mai amintesc ca legea il obliga pe Borbely sa reproduca stema Romaniei pe documente oficiale pe care le semneaza…
Să continuăm, dară. Am văzut săptămâna trecută cum, vrînd să justifice atacurile trecute şi viitoare ale clienţilor lor la adresa lui Paul Goma, avocaţii unora dintre pârâţi n-au avut nici cea mai mică problemă să invoce denaturat şi fraudulos nu mai puţin de trei hotărâri ale Curţii de la Strasbourg. Sigur că ştiam şi ştim şi noi că vremurile pe care le trăim nu sunt nici ele prea faste pentru dreptatea care aşteaptă demult să-i fie făcută lui Paul Goma în ţara sa. La fel, ştiam şi ştim demult cât de atent privesc uneori magistraţii la mai marii zilei şi că unii dintre ei sunt atât de independenţi încât singura decizie pe care o pot lua ei înşişi e dacă poartă sau nu pălărie. Şi totuşi, că judecătoarea din acest dosar nu va pune lucrurile la punct măcar în această privinţă îmi era imposibil să mă gândesc. Cum ar putea, îmi spuneam eu, să se facă judecătoarea că nu vede aceste lucruri când înţelege şi ea bine că acest dosar – c-o fi albă, c-o fi neagră – va ajunge mai devreme sau mai târziu şi la judecata istoriei? Biet naiv ce sunt, am îmbătrânit degeaba… Bref: doamna judecătoare nu numai că nu a pus la punct falsurile grosoloane care i-au fost propuse, dar şi le-a mai şi însuşit cu seninătate şi, mai mult şi mai grav, şi-a adus ea însăşi „aportul” la măsluirea motivării unei sentinţe ruşinoase.
Concret, ca să „motiveze” de ce îi refuză scriitorului protecţia care îi era şi îi este garantată prin Constituţia României şi prin Convenţia europeană, magistratul a ales să invoce el însuşi, răstălmăcite, alte trei hotărâri ale Curţii europene. Este vorba de cauzele „Unabhängige Initiative Informationsvielfalt” şi „Oberschlick”, ambele împotriva Austriei, şi „Dalban” împotriva României. Şi în aceste trei cazuri, ca şi în celelalte trei invocate de pârâţi, a fost şi este vorba despre condamnarea de către instanţele naţionale a unor ziarişti (publicaţii) care aduseseră critici nu unui scriitor, ca Paul Goma, ori altor asemenea persoane, ci unor politicieni şi demnitari publici. În cele două cauze împotriva Austriei, amintite mai sus, fusese vorba despre politicieni din Partidul Libertăţii din Austria şi liderul lor de extremă dreaptă (fost parlamentar şi guvernator al unuia dintre landurile Austriei) Jörg Haider, iar în cauza împotriva României de politicianul şi demnitarul (fost senator PDSR) Radu Timofte.
May 26th, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
