June 14th, 2010 
VR 
https://www.mihai-eminescu.ro/
Click pe foto pentru a citi ultimul articol al lui Eminescu, din ziarul Timpul, aparut in ziua arestarii sale, ceea ce il face pe jurnalist sa fie si primul detinut politic roman
Archive for June 14th, 2010
Vino azi, la 9.00, la mormantul lui Eminescu, pentru a-l omagia, alaturi de fostii detinuti politici, pe Romanul Absolut, la 121 de ani de la moarte, in cel de-al 160-lea an de la nastere. Ultimul articol al lui Eminescu: “Pentru Libertatea Presei”
Posted in Documentare, Top News 
Tags: detinuti politici, Eminescu, Mihai Eminescu, pentru libertatea presei, romanul absolut, timpul 
1 Comment »Victor Roncea: Cum mi-a salvat viata pe 14 iunie 1990 un ofiter SRI, caruia ii multumesc azi. Ion Iliescu: “Avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste”. Petre Roman: “A fost o actiune de tip legionar”. 20 DE ANI / MARTURII / VIDEO
In dimineata zilei de 14 iunie, la ora 5.00, au ajuns in Bucuresti peste 10.000 de mineri, continuand sa soseasca alte si alte garnituri. In total la Bucuresti s-au adus aproape 20.000 de mineri, ca o demonstratie de forta fara precedent adresata bucurestenilor ce trebuiau cumintiti.
In jurul orei 5.30, in Piata Universitatii a navalit hoarda de mineri inarmati cu rangi si securi. Au patruns in cladirea Universitatii si in Institutul de Arhitectura. Cladirile au fost cercetate de la subsol pana in pod, in cautare de efecte legionare ocazie cu care au fost sparte biblioteci, laboratoare, aparatura, si o gramada de capete de studenti. Sediile ziarelor “Dreptatea”, “Romania libera” si ale partidelor istorice au fost devastate. In raidul lor asupra Capitalei, minerii au inhatat peste 1500 de bucuresteni. Majoritatea arestatilor au fost dusi la unitatea militara Magurele, unde au trait un adevarat infern.
Acest lung sir de violente s-a soldat cu peste 900 de raniti, dintre care 500 au avut nevoie de spitalizare. In ceea ce priveste numarul real al mortilor, acesta ramane necunoscut. Oficial, s-a avansat numarul de sapte morti, dintre care cinci decedati prin impuscare. Din investigatiile noastre, alte zeci de morti au fost facuti disparuti. O data cu ei, In Romania a fost ingropata si democratia. Iliescu si Roman si-au atins scopul.
Infernul s-a ridicat pe pamant
Despre morti
George Roncea: Despre mortii acelor zile negre s-a vorbit si s-a scris fara a se putea gasi probe directe. Exista marturii care confirma ipoteza unui numar mult mai mare de morti deca cei sase declarati oficial. Fratele meu a avut ocazia nefericita de a cunoaste un om, omorat in noaptea de 14 iunie, pe care l-am cautat impreuna luni de zile. Nu apare pe lista mortilor. Fratele meu l-a fotografiat, in timp ce-si dadea duhul. Filmele, ca si toate aparatele noastre au fost inhatate de politie si mineri.
Nota Speciala. Civic Media: un observator strain pe teritoriu romanesc despre noaptea de 13 spre 14 iunie 1990. “La fiecare rafala de mitraliera cad cate patru-cinci persoane, lovite ‘chirurgical’ de cate un glonte in cap sau in gat”. ANALIZA
Publicam mai jos o Nota speciala remisa de un observator neutru al evenimentelor, corespondent al unei tari straine. Mentionam ca relatarea acestuia se suprapune cu alte marturii din noaptea de 13-15 iunie 1990, fapte traite si de cativa membri ai Civic Media. Datele au fost oferite Parchetului in repetate randuri si se afla la Dosarul Mineriadei, nesolutionat de 20 ani.
“Doresc sa vorbesc pe scurt despre cateva detalii legate de evenimentele din noaptea de 13-14 iunie, tarziu in noapte; nu voi relata decat ceea ce am trait personal si in mod direct si nimic din ceea ce am auzit sau citit in anii ce-au urmat.
Despre evenimentele din timpul zilei – la care am participat – nu as avea nimic de zis fata de ceea ce se stie deja la ora actuala.
Noaptea, mult dincolo de ora 00.00. Piata Universitatii este aproape pustie; zgomotele vin dinspre DGP si Ministerul de Interne; se trage la diverse intervale de timp, rafale prelungi de cate 30 de cartuse. Pe Magheru din cand in cand se desfasoara niste miscari interesante de oameni – unii pleaca, altii vin; pe la ora 00.35 a.m. un grup organizat soseste imbarcat intr-un autobuz cu numarul de inmatriculare 31 B 2433.
Mai tarziu aveam sa aflu ca era un grup de “arme intrunite” aflat sub comanda directa a lui Gelu Voican Voiculescu, cu barba rasa. Grupul se indreapta spre Piata Universitatii facand schimb cu aceia care veneau de acolo – acestia toti aveau un fel de fulare/esarfe albe sau deschise la culoare. In Piata, dinspre Casa Armatei se apropie incet un sir de TAB-uri pe langa care se afla militari; din cand in cand, din spatele TAB-urilor cineva trage cu pistolul-mitraliera; probabil ca trage razant pe deasupra capetelor noastre ca altminteri ne-ar macelari,- de altfel, grupul din camionul mentionat s-a dus in primele randuri ale manifestatiei,reprezentand cei mai energici dintre “manifestanti”,- doar nu era sa-i impuste tocmai pe acestia…!?
Si cu toate astea, aparent inexplicabil si cu o precizie matematica aproape, la fiecare rafala de mitraliera cad cate patru-cinci persoane, lovite “chirurgical” de cate un glonte in cap sau in gat. Un ARO de culoare albastru metalizat apare de fiecare data si ridica cadavrele pe care le duce undeva in apropiere, caci se intoarce foarte repede (mai tarziu aveam sa aflu ca peste 1200 de cadre MI, in dimineata zilei de 13 iunie 1990 parasisera brusc Piata Universitatii – care in acel moment nici nu era supusa vreunui “atac” serios din partea manifestantilor – stand ascunse in cadrul constructiei subterane/parcari aflate pe sub Piata si ale carei porti de acces sunt prin spatele Teatrului National) – este posibil ca niciunul din cadavre sa nu fi ajuns la Coltea ci pe undeva prin spatele Teatrului National…
Imi pare rau ca nu mai tin minte numarul de inmatriculare al acestui ARO albastru,- cred ca nici nu avea numar dar nu-mi amintesc bine acest amanunt… In doar cateva minute au fost impuscate 12 persoane sub ochii mei; am participat direct la cararea cadavrelor si incarcarea lor in masina mentionata (ca si mine de altfel – nota mea, VR). Mentionez ca printre aceste cadavre se afla si acela al unui copil de vreo 10-11 ani cred, – care a fost impuscat in cap; in acel moment se afla pe mijlocul strazii, cam in dreptul Casei Sutu, mult dincolo de rondul de flori. L-am apucat de piciorul drept in timp ce alti trei sau patru oameni l-au apucat de celalalt picior si de subrate. Unul dintre acestia a verificat starea baiatului si a confirmat ca este mort. Am auzit in anii urmatori despre mama unui baiat cam de varsta aceluia ca s-ar fi adresat MI pentru lamuriri privind acest disparut iar reprezentantii MI au sustinut ca “este fugit in strainatate”… Ei bine, nu era fugit nicaieri; a fost impuscat in cap in noaptea de 13 spre 14 iunie in vreme ce statea la distanta mare de locul confruntarilor, privind numai la evenimentele care se desfasurau la 5-6 sute de metri de el; glontele tras din relativa apropiere i-a perforat cutia craniana de la un capat la celalalt ucigandu-l instantaneu. Cel care a tras se afla in foisorul cladirii aflate vis-a-vis de Libraria Eminescu; era un lunetist inarmat cu o PSL de 7,62 mm, care pe fondul zgomotului facut de catre cel care tragea razant cu mitraliera, isi alegea victimele si le impusca precis in cap sau in gat (certific personal; am indicat si Parchetului exact de unde se tragea si unde s-a infipt un glont, chiar deasupra capului meu, intr-unul dintre stalpii de marmura ai fostului magazin Romarta, actualmente o banca; urma exista si astazi – nota mea, VR). Am vazut doar un singur caz de persoana care a fost impuscata in picior, dar aceasta s-a datorat faptului ca glontele din cel impuscat in gat a iesit din acesta ricosand in piciorul unei persoane aflate in apropiere.
Pana la orele 3,30 – 4,00 a.m. in zona Pietei Universitatii s-a tras intermitent, in perioada de tragere, lunetistii facand noi si noi victime. Personal,am numarat in total vreo 53 dar nu pot fi sigur, ma bizui pe Dvs.ca veti reusi cu timpul sa strangeti date mult mai certe si mai precise…
Catre ora 02,00 a.m., in Piata am lasat un om care sa tina situatia sub observatie si m-am deplasat catre TVR,- aici fusese stins curentul electric in intregul cartier si in intunericul adanc se tragea in oamenii aflati in apropierea televiziunii; cadavrele erau imediat ridicate de militari – era vorba de niste militari cu varste de 35-40 de ani… Mentionez ca in zona TVR s-au realizat niste omoruri oribile, multe dintre acestea fiind savarsite cu baioneta de la arma nu prin impuscare. Am luat legatura cu oamenii care asistasera la evenimentele ce au precedat sosirea mea in zona TVR (pe la 02.15 a.m.) si am aflat amanunte infioratoare… Catre ora 03.00 am luat legatura cu un observator venit din zona Piata Victoriei,- acesta mi-a relatat ca, la un moment dat se incercase o manifestatie in fata sediului Guvernului dar din sediul acestuia s-a tras in plin in grupul mic de manifestanti care avusese aceasta initiativa, fiind ucise cinci persoane – cadavrele acestora au fost imediat ridicate de catre un ARO al Politiei.
Vazand ca la TVR nenorocirea s-a terminat si deja militarii strangeau cadavrele si spalau zona de sange, am luat decizia de a ne intoarce in Piata Universitatii; am fost avertizati pe drum ca nu mai putem intra in Piata ci trebuie sa mergem mai departe pe Bd. Republicii, dincolo de Piata Rosetti.
Cand am ajuns acolo am constatat ca manifestantii erau putini si imprastiati pe o arie mare, grupurile de “manifestanti agresivi” se retrasesera in autobuzele cu care fusesera aduse iar din partea militarilor domnea o liniste ciudata; brusc,masinile blindate si militarii s-au retras ordonat si in liniste lasand liber intreg centrul Bucurestiului si deci m-am putut intoarce rapid in Piata Universitatii sa arunc o privire: pustiu,cioburi peste tot, epave de masini arse, nici urma de vreun militar.
Am fost atunci anuntati sa parasim imediat centrul Bucurestiului deoarece se apropie un grav pericol; nu am stiut despre ce este vorba dar ne-am conformat si am plecat imediat din centru; sa fi fost cam ora 04.15 – 04.20 a.m. Asa cum am fost sfatuit, am stat departe de centrul orasului in zilele urmatoare; nu stiu nimic din ceea ce s-a petrecut in acele zile, decat din presa de mai tarziu si din povestirile altora. Personal n-am vazut nici macar un singur miner. Si nu regret asta…
L. C.”
Sursa: Mineriada.org
Un proiect: GID-România | CivicNet-Piata Universitatii | Asociatia Victimelor Mineriadelor din România | CivicMedia | Victor Roncea | FreePress
Vezi si: O analiză a evenimentele din 13-15 iunie 1990
În legătură cu evenimentele din 13-15 iunie 1990 :
1.- Generalităţi – poziţia autorităţilor faţă de mişcarea de protest din Piaţa Universităţii ; dispozitivul de urmărire permanentă a evenimentelor; situaţia din preajma datei de 13 iunie 1990.
2.- Pregătiri şi măsuri prealabile luate în preajma datei de 13 iunie 1990.
3. – Comportamentul autorităţilor în data de 13 iunie 1990,de la 04.00 a.m. şi până la ora 00.00
4.- Deplasarea de trupe şi tehnică de luptă realizată de către autorităţi în data de 13 iunie 1990.
5.- Despre grupurile de manifestanţi agresivi şi despre modul în care a fost pornită violenţa.
6.- Despre fondul general pe care s-au manifestat acţiunile violente.
7.- Despre victime ; categoria din care acestea au făcut parte,modul în care au ajuns în această postură ; modul în care s-a acţionat în legătură cu acestea – cine le-a preluat,unde au fost duse şi unde au ajuns în cele din urmă.
8.- Despre formaţiunile de luptă care au acţionat în acele ore ;modul de organizare a dispoziti-vului de luptă,modul de acţiune şi preocedeele utilizate imediat după încheierea acţiunilor de luptă.
9.- Despre poziţia oficială a autorităţilor în acele momente ; modul în care au participat auto-rităţile la actele violente desfăşurate în zilele următoare(14 şi 15 iunie).
10.- Concluzii.
—————————————————————————————————————
(more…)
Golanul Florin Budescu despre CT Popescu: un reflex al gandirii romulane. Scremutul “procuror al natiunii” incearca si azi sa rescrie istoria.
14 iunie 2010, 10:00
Am citit cu interes editorialul scris de Cristian Tudor Popescu (CTP) in Gandul de azi despre Fenomenul Piata Universitatii. Concluzia mea este simpla: si dupa 20 de ani, reprezentantii partii reactionare din societatea romaneasca incearca sa rescrie istoria.
Iata, de exemplu, titlul dat de CTP randurilor pe care a tinut sa le scrie: “Piaţa Universităţii – un reflex al Cenaclului Flacăra”. Si daca eu, de exemplu, as spune despre CTP, cu la fel de multa indreptatire, ca este un reflex al gandirii romulane in societatea romaneasca, m-ar putea contrazice oare cineva? Mai nimeni.
In cursul editorialului, CTP tine sa se disculpe:
În finalul textului de faţă republic “Spirala violenţei”, unicul articol scris de mine în perioada mineriadei, apărut pe 17 iunie 1990 (în zilele precedente, ruşinoase pentru Adevărul, refuzasem să apar cu vreun rând în ziar); o fac nu pentru cretineţii care vor continua să mă insulte împotriva oricărei evidenţe, ci pentru cititorii de bună credinţă care vor fi ajuns să fie influenţaţi de această manipulare josnică.
Daca dl. CT Popescu tine ca, in urma scrierii de catre mine a acestor randuri, sa ma puna si pe mine in categoria “cretineţilor” la care se refera, nu ma deranjeaza. Inseamna ca sunt un tip absolut ok, cu o gandire sanatoasa.
Remarc insa cum CTP simte nevoia sa nege ca a scris vreun rand in timpul Mineriadei. Nici nu a fost vreodata acuzat ca ar fi scris in timpul Mineriadei din 13 – 15 iunie, ci in timpul Pietei Universitatii. Si mult.
Multe lucruri care nu-i fac cinste. Chiar daca am presupune ca nu a scris nici un rand, daca avea coloana vertebrala trebuia sa isi dea demisia de la “Adevarul”, pentru mizeriile pe care le scriau pe atunci colegii domniei-sale.
Despre ce s-a petrecut acolo în lunile aprilie-mai 1990 s-a ajuns să se facă vorbire ca despre un soi de Termopile, unde o mână de “golani” ar fi înfruntat hoardele lui Iliescu. Ceea ce este un fals istoric.
În luna şi mai bine până la alegerile din 20 mai în care s-au desfăşurat seratele cu muzică folk în Piaţă, nici picior de autoritate nu a intervenit în vreun fel, nici un “golan” nu a fost nici măcar întrebat cu ce drept blochează carosabilul zile în şir.
S-a cântat, s-a dansat în voie, s-au aprins brichete, s-au scuturat legături de chei…
… isi aminteste dispretuitor CTP.
Continuarea la Starea Presei
Posted in Colimatorul, Documentare, Top News Tags: ctp-kgb, Fenomenul Piata Universitatii, Mineriada 7 Comments »TVR a ramas, si dupa 20 de ani, tot tonomatul FSN. Spectacol jalnic si lipsa de echidistanta pe postul national de televiziune. Victimele mineriadei eliminate de inculpatii in procesul mineriadei: CTP, Petre Roman si Razvan Theodorescu. CNA?
O “Editie speciala” a TVR, in care urma sa se discute despre evenimentele din 13 – 15 iunie 1990, in format “fata in fata”, fostii studenti si fosta putere, a adus in platou doar autorii diversiunilor si manipularilor din acele zile, de la propagandistul FSN si apologet al violentei minerilor in ziarul Adevarul, scremutul “procuror al natiunii” Cristian Tudor Popescu, la presedintele TVR de atunci, cunoscutul idolatru al lui Iliescu-KGB Razvan Theodorescu, si responsabilul numarul doi de crimele fortelor de ordine si ale minerilor, fostul prim-ministru Petre Roman, cu totii inculpati in Dosarul Mineriadei. De partea cealalta, a victimelor mineriadei, cel mai probabil la presiunile “mogulului PSD” Sasha Sassu si ale celor trei figuri numite, invitatul special George Roncea, organizator al manifestatie maraton din Piata Universitatii, agresat, arestat si incarcerat ilegal de fortele mineresti si de securitate ale Guvernului FSN Iliescu-Roman, a fost rugat de realizatorul emisiunii, Mihai Voicu, sa nu mai participe. In locul lui a fost adus Emil Constantinescu, cel care, timp de patru ani cat a fost presedinte, nu a facut nimic pentru pedepsirea vinovatilor in Dosarul 13-15 iunie. O aparitie jalnica, chiar penibila, daca mai notam si ca l-am prins cu ciocul vopsit, parca pentru a completa costumul fistichiu al insuratelului de manelista Petre Roman.
Este mai mult decat jenant ca, la 20 de ani de cand, chiar in Piata Universitatii, s-a militat pentru o Televiziune libera si independenta, un realizator profesionist sa fie silit sa elimine in ultimul moment un invitat, martor principal al macelului mineresc, in favoarea raspandirii in masa a acelorasi minciuni si intoxicari spuse timp de 20 de ani, pe banda, chiar de catre cei responsabili in mare parte de inscenarea “loviturii de stat” din 13 iunie si a violentelor si crimelor care au urmat in zilele de 14 si 15 iunie 1990. Nici macar o interventie nu a fost in contradictoriu, pentru a se afla macar o farama de adevar, pe tot parcursul emisiunii. De ce nu au fost invitati si Viorel Ene, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, inginerul Ioan Manucu, cel care a intrerupt trenurile cu mineri la Craiova, Dumitru Iuga, liderul sindicatului TVRL, si altii si altii??? Lipsa de echidistanta a emisiunii – in care “ei” se sustineau intre “ei” – a fost frapanta. Iar Marian Voicu a ajuns sa intretina (pentru ce?), intr-o discutie anosta si chinuita, niste personaje, care, intr-un adevarat stat de drept, ar fi trebuit pana acum sa raspunda in fata legii pentru actelor lor. De la adevar pana la minciuna e un lat de palma. TVR nu a reusit sa-l treaca, nici dupa 20 de ani. Pacat de meserie, pacat de terfelirea in noroi a adevarului, inca imbibat de sange nestins.
Noroc cu Vox News, ca exista… 🙂
Vezi si: George Roncea: 14 iunie – ziua cand n-am murit… Urmariti Vox News de la ora 16.00 si TVR 1 de la ora 19.00. In premiera la TVR, dupa 20 de ani: Roncea fata in fata cu inculpatii mineriadei CTP, Petre Roman si Razvan Theodorescu
George Roncea: 14 iunie – ziua cand n-am murit… Urmariti Vox News de la ora 16.00 si TVR 1 de la ora 19.00. In premiera la TVR, dupa 20 de ani: Roncea fata in fata cu inculpatii mineriadei CTP, Petre Roman si Razvan Theodorescu
14 iunie – ziua cand n-am murit…
de George Roncea
…in memorian Dragos Drumea
…este ora 3 si jumatate dimineata. Acum un sfert de ora isi dadea duhul in bratele mele un baiat impuscat in gat.
Fix in urma cu 20 de ani. 14 iunie ’90.
Avea traheea zdrobita – un glonte il lovise in ceafa si lasase la iesire o ditai gaura prin care sangele ii tasnea ca dintr-o fantana arteziana. Stiam cum arata ranile produse de glont – iesirea la 7.62 este destul de urata. Se tragea in draci cu munitie de razboi. Fusesem chemat in scara blocului Romarta de niste tineri care m-au vazut cu aparatul foto de gat. In cursul zilei care trecuse deja, 13 iunie, trasesem pe film aproape toti mortii si ranitii – “legionarii” impuscati de cadrele MI si MApN la instigarea lui Ion Iliescu.
M-am trezit singur in scara blocului cu baiatul care agoniza pravalit pe jos, la baza scarilor. Un tanar imbracat ingrijit, cu un sacou pepit parca iar langa el zacea o geanta cu un letcon si niste sarme de fludor. Probabil electronist si venea de la munca. O femeie care locuia in bloc mi-a adus o lumanare si a fugit inapoi in casa, speriata de rafalele armelor. Intunericul din scara blocului era brazdat de palpairile flacarii lumanarii si de lumina blitz-ului. Tiuitul blitz-ului, in timp ce se reincarca, era acoperit de horcaitul baiatului. Se mai auzeau din cand in cand rafale de mitraliera, afara. Era foarte mult sange in jur si alunecam, straduindu-ma sa fixez lumanarea, sa tin si de aparatul foto, sa reglez obiectivul si sa trag de parghia aparatului, un Praktika old stile, care se arma greu dupa fiecare cadru tras. Manevrele fotografice erau sinistre, declansatorul imi aluneca deoarece ma umplusem de sange pe maini in timp ce incercam sa opresc cu palma suvoiul rosu care tasnea din gatul baiatului.
Simteam cum imi zvacnea mana datorita presiunii sangelui care erupea la fiecare expiratie si ma stropea printre degetele naclaite. Tanarul se sufoca, i se zguduia spasmodic tot corpul haraind, nu-i mai ajungea aerul in plamani, se auzea un fel de suierat, de galgait, din adancul sau.
Mi se parea ca ma urmareste cu privirea, ca ma implora sa-l ajut, atintindu-ma cu ochii holbati, innebuniti de spaima, din ce in ce mai cetosi, horcaind din greu, cuprins de convulsiile ingrozitoare ale sfarsitului. I se scurgea viata printre degetele mele, afara se tragea inca, nu aveam niciun ajutor si m-a cuprins disperarea dandu-mi seama ca isi pierde cunostinta si ca imi va muri in brate, sufocandu-se cu propriul sange care inundase totul in jur.
Cred ca intelegea ca se duce. Intelesesem si eu ca ma aflu din nou in preajma mortii si ma enerva teribil ca nu mai stiam ce sa fac, ca nu reuseam sa opresc suvoiul acela negru care nu se mai oprea sa se scurga impreuna cu viata din trupul ciuruit al tanarului. Si astazi ma enervez cand imi reamintesc momentele acelea. Nu voi uita niciodata ultimele clipe ale acelui baiat, momentele in care-i tineam lumanarea, tragand in cadru, pe film, marturia asasinarii sale.
I-am strigat nu stiu nici eu ce, crezand ca poate ma aude. Nici acum nu cunosc de unde a aparut si Victor, frate-miu, si el cu niste aparate foto spanzurate de gat, l-a luat in viteza pe baiat in brate, impreuna cu niste tineri, si l-au dus la o masina alba a medicilor de la Medicine sans Frontiere (care sustineau ca se vor duce la Coltea – ulterior nu s-a gasit nici o inregistrare a lor si a impuscatului Dragos Drumea la spital, pentru noaptea de 13-14 iunie 1990).
Am plecat catre Arhitectura si am avut puterea sa notez in jurnal (il am si acum, patat de sange) pe care apoi nu stiu de ce l-am ascuns sub un dulap, cuprins de un fel de presimtire, momentul uciderii tanarului care si-a dat duhul in bratele mele.
Am tinut apoi un fel de sedinta ad hoc cu baietii de la Liga Studentilor, alaturi de Arhitectura, in Universitate. Aflasem ca urmau sa vina peste noi muncitorii de pe platforma Galati, adusi de Adrian Sarbu, (viitorul boss al PRO TV, pe atunci om bun la toate la Cabinetul lui Petre Roman) cel care i-a cerut lui Stanculescu dinamita pentru a arunca in aer Balconul Universitatii (Stanculescu l-a refuzat dar marturia sa exista in dosarele unei comisii de ancheta parlamentara).
Sedinta de la Liga Studentilor a fost scurta. Au fost trimise acasa fetele si s-a votat sa ramanem in Arhitectura si Universitate un numar de studenti, nucleul celor care au coordonat intreaga munca din Piata Universitatii vreme de 54 de zile. In Universitate erau 16 baieti, in Arhitectura vreo sapte. Argumentul era ca ar fi fost rusinos, las si nedemn sa ne parasim “garnizoanele” si “campul de lupta” – Piata Universitatii – pentru a scapa de bataia care ne astepta. Ni se parea logic sa o si incasam dupa ce ne-am simtit atat de bine strigand Jos Iliescu! aproape doua luni. Cred ca speram, iluzoriu, ca bucurestenii sa ne apere. Nu stiam ca avangarda de soc urma sa fie compusa din minerii adusi din subterane de Voican si de fesenistii, militienii si securistii lui Iliescu. Nu stiam nici ca hoarda de mii de troli si vandali era deja pe drum, rostogolindu-se catre noi.
Ne-am reintors (“naluci”) in Arhitectura, eu si frate-miu, in atelierul de lucru al organizatiei studentilor arhitecti, unde aveam banerele si micul studio de montaj improvizat in care bricolam materialele video cu decembrie 1989 si Iliescu KGB pe care le puneam pe ecranul Arhitecturii. Am incarcat filme noi in aparatele foto si la un moment dat ni s-a parut ca auzim un fel de vuiet. Am fugit pe scari catre turnul Arhitecturii, cu aparatele pregatite. Era inca semintuneric dar in lumina palida a zorilor am apucat sa vedem licarele lanternelor de pe casti misunand in Piata si cum sunt lovite cu tarnacoapele usile Universitatii.
Intreaga Piata a Universitatii era o masa neagra, un melanj sinistru viermuind de siluete cu casti in cap, cu salopete, inarmati care mai de care cu tot felul de rangi, ciocane, bate si topoare. Acum, in timp ce scriu, in vine in minte izbitoarea asemanare a gloatei de sobolani negri de mina, vazuta in perspectiva descendenta, cu hoarda hidoaselor fapturi ale intunericului aflate in slujba lui Sauron, vrajitorul sinistru din Stapanul Inelelor. Vuietul din Piata crestea si in timp ce frate-miu tragea cadru dupa cadru am vazut cum cetele grohaitoare patrund haulind in facultate. Am realizat ca acelasi lucru se petrece si la intrarea Arhitecturii si l-am tras dupa mine inapoi pe Victor, alergand pe scari cu o viteza nebuna, inapoi, catre atelierul nostru, pentru a-i avertiza si pe ceilalti studenti aflati inca in facultate. Nu stiam unde sa ne pitim, nu aveam in minte un plan de refugiu, ne-am grupat alergand cu sufletul la gura catre un alt turn al scolii unde sa ne ascundem. Am incercat sa gasesc pe traseu un hidrant aflat pe la etajul trei al cladirii. Vroiam sa dau drumul la apa, sa se inunde scarile pe care vroiam sa le cablez cu faza de la o sursa de trifazic dintr-un atelier mecanic. Speram sa obtin un efect electrizant consistent chiar daca minerii aveau cizme de cauciuc in picioare.
Cum ne-am petrecut ziua de 14 iunie 1990. Victor si George Roncea arestati de mineri in Arhitectura si incarcerati ilegal la UM Magurele, cu alti 1200 de bucuresteni. Marturii VIDEO / AUDIO / DOC
Interviu George Roncea – BBC
Sursa: Mineriada.org
Un proiect: GID-Romania | CivicNet-Piata Universitatii | Asociatia Victimelor Mineriadelor din Romania | Liga Studentilor | CivicMedia | Victor Roncea | FreePress
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 13-15 iunie 1990, george roncea, victor roncea No Comments »Ion Cristoiu, un alt editorial antologic, din 1990: “Un model european: Piaţa Universităţii”. Cortul pe care l-am instalat in fata Teatrului National, pozat in celebrul Zig Zag Magazin
Un model european: Piaţa Universităţii
Unda de şoc de la Bucureşti
Evenimentul major al perioadei electorale rămîne incontestabil, manifestaţia din Piaţa Universităţii. Cel mai lung miting din lume domină spaţiul mijloacelor de difuzare în masă din întreaga Europă. Sfîrşitul lui decembrie 1989 proiectase România în prim-planul atenţiei mondiale. Radicalitatea mişcării s-a constituit într-o undă de şoc extraordinară, care, pornită de la Bucureşti, a zguduit din temelii neocomunismul pe cale de a se instala în celelalte capitale estice. A urmat o perioadă de acalmie dominată de ascensiunea unui comunism bine ascuns în spatele unor declaraţii democratice. În procesul revoluţionar din Est, România s-a văzut întrecută de rapiditatea şi hotărîrea forţelor democratice din restul Europei. Pînă şi de Albania. Însă graţie mişcării din Piaţa Universităţii ne putem din nou mîndri cu locul şi rolul model pentru alte ţări de pe continent. Împotriva comunismului la Praga se face greva foamei. După exemplul Bucureştiului. Studenţii moscoviţi au ocupat Piaţa Universităţii Lomonosov. După modelul avansat de universitarii bucureşteni. Şi toate acestea, în timp ce pe plan internaţional creşte izolarea guvernului român. Ungaria, Cehoslovacia, Polonia s-au întors definitiv în Europa. Vaclav Havel obţine la Strassbourg un succes mult mai mare decît cel reputat de Mihail Gorbaciov. Cehoslovacia are deja iniţiative strălucite la capitolul securitate pan-europeană. La noi, Adevărul s-a reîntors la atacurile Scînteii împotriva presei internaţionale. Europa Liberă e criticată mai aspru decît pe vremea lui Ceauşescu. Redactorii de la fosta Casă a Scînteii protestează împotriva a ceea ce ei numesc amestec în afacerile interne ale României. Primului ministru român abia dacă-i reuşeşte o vizită în Bulgaria. După atîta sînge vărsat avem şi noi cu ce ne mîndri: au fost reluate tradiţionalele legături cu R.P. Bulgaria!
Studenţimea – în avangarda Revoluţiei
Manifestaţia din Piaţa Universităţii are însă şi o excepţională valoare internă. Indiferent de rezultatele sale practice, ea a dovedit întregii ţări, aflate într-o continuă siestă după importurile alimentare masive, că spiritul viu, critic al societăţii româneşti nu poate fi înăbuşit. Atitudinea tinerilor adunaţi aici seară de seară, ca şi a celor din alte oraşe occidentale ale României (Timişoara, Constanţa), a arătat că jocurile n-au fost încă făcute, că există un procentaj de cetăţeni ai României care nu confundă libertatea cu libertatea Televiziunii de a da desene animate. Semnificativ pentru ce se întîmplă în întreaga ţară e faptul că manifestaţia din Piaţa Universităţii constituie o nouă afirmare a spiritului studenţesc.
