Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Cazul 1. Presa de limba maghiara din Romania scrie: “Cainii de pe malurile Dambovitei sa nu mai latre in curtea secuilor!” “Cimitir al popoarelor: numele tau este Transilvania”, “Ungaria trebuie salvata, dar mai intai pamantul secuiesc”, “Sus, cosangvinii mei, secui maghiari! Sa ne opunem cotropirilor cu toate mijloacele!”, “Cu argumente sau cu sange? Cainii mari europeni (…) nu iau in serios problemele (…) diferitelor minoritati (…) a mai ramas, deci, o alta cale decat cea a terorismului, a exemplului irlandez, basc sau palestinian? Tradatorii nostri ne iau in serios numai cand actiunile noastre ar putea avea urmari (…) Hotarati-va voi soarta, cu indrazneala! Atunci veti fi de rang egal cu strainii invadatori nerusinati. Aruncati-va lanturile!”.

Si inca: “Cum este posibil, maghiarule, ca azi sa aplauzi pâna si faptul ca invadatorii sunt dispusi, dupa ani de zile, sa puna pe zidul Palatului Culturii, construit de cosangvinii tai, o placuta cu denumirea lui straveche, in limba maghiara?… Atunci de ce te simti tensionat când soferul de autobuz, taximetristul, vânzatorul sau functionarul face scârbit o grimasa daca i te adresezi in limba maghiara?” . “Cel mai scump este gazul, pe care il avem aici, sub noi. Gaz pe care românii imbuibati il exploateaza din pamântul stramosilor nostri si ni-l vând noua la pret piperat. Noi traim in saracie, in timp ce ei se imbogatesc cu neobrazare. De parca ei ar fi inventat gazul.”, etc, etc (Pentru documentare vezi Ioan Lăcătuşu – Românii în mass-media maghiară din Harghita şi Covasna, Ioan Lăcătuşu – Tendinţe de enclavizare a unui spaţiu românesc Covasna – Harghita, Ion Longin Popescu – O Insulă a Şerpilor în inima României -despre soarta românilor din Harghita şi Covasna)

Cetateanul roman, senator si sef al formatiunii etnice UDMR, Marko Bela, afirma: “Ne doare Trianonul şi ne doare 1918. După alegeri e sărbătoarea naţională a României, dar evenimentul nu ne bucură, ne doare, pentru că acea întorsătură a istoriei a însemnat 70 de ani de agonie. Nimeni să nu ne ceară să ne bucurăm de această zi”. “În Transilvania, învăţarea limbii maghiare ar trebui să devină obligatorie”. Plus: “Datoria noastra este sa dobandim pamantul pierdut!” sau ca “Ultima oara Patria noastra a fost pierduta in 1918!”.etc, etc

Acelasi personaj, ca vice-premier al Romaniei emite acte in limba maghiara cu antetul Guvernului Romaniei.

Deputatul Ion Stan atrage atentia organelor statului, SRI, Ministerul de Justitiei si Ministerul de Interne, asupra catorva dintre aceste aspecte si cere un raspuns, printr-o interpelare parlamentara. Ministerul de Justitie il trimite la Interne si Internele la SRI. Care SRI ce face? Pai zice asa:

“Declaratiile publice ale cetateanului roman Marko Bela, precum si citatele din media de expresie maghiara invocate in interpelare reprezinta exercitii ale libertatii de exprimare” (NOTA oficiala a SRI)

Cazul 2. Dan Tanasa,  un aparator din Sfantu Gheorghe al drepturile romanilor din Harghita si Covasna, supusi zilnic unei adevarate epurari etnice – dupa cum atrage atentia si Institutul de Sociologie al Academiei Romane cat si presedintele Romaniei, Traian Basescu – , dupa ce a semnalat autoritatile asupra abuzurilor presedintele Consiliului Judetean Harghita, Borboly Csaba -UDMR, la incitarea acestuia din urma, este amenintat public cu moartea, prin comentarii postate la articolele denuntatoare de pe mai multe site-uri “secuiesti”, respectiv maghiare.

Senatorul Iulian Urban, vice-presedintele Comisiei Juridice din Senatul Romaniei, atrage atentia ca autorii acestor amenintari cu moartea pot fi foarte usor de identificat si tras la raspundere, conform legii, si sesizeaza Autoritătea Naţionala pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Aceasta il trimite pe senator la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale si afirma ca “investigarea celor semnalate de Dvs. intră în competenţa organelor de urmărire penală, iar învestirea acestora se poate face sub formă de plângere (formulată exclusiv de către persoana vătămată) adresată secţiei de poliţie sau Parchetului de pe lângă Judecătoria în a căror circumscripţie se află adresa de domiciliu a persoanei vătămate”.

Retineti: este vorba de incitare la ura de rasa venita din partea presedintelui Consiliului Judetean Harghita, Borboly Csaba -UDMR, care a dus la amenintarea unui cetatean si etnic roman, cu moartea, intr-o zona  maghiarizata, in care romanii, intr-o evidenta inferioritate numerica, au ajuns “minoritate”.

Nici o autoritate a statului nu se “auto-sesizeaza” in vederea apararii vietii lui Dan Tanasa si identificarii si pedepsirii ungurilor extremisti.

Cazul 3. Senatorul de Ilfov Iulian Urban incearca sa reglementeze situatia romilor din Balotesti, comuna cu cel mai inalt nivel de infractionalitate din zona Bucurestiului, unde Politiei ii e frica sa aresteze hotii, printr-un protocol la care sefii comunitatii romilor adera. Rezultatul: Inspectoratul de Politie Judeteana Ilfov se “autosesizeaza” pentru “instigare la ura de rasa” si cere condamnarea senatorului la 5 ani inchisoare (!) Pai si cum ramane cu solutionarea ANCOM in cazul amenintarii cu moartea a lui Dan Tanasa, ca  “trebuie formulată o plangere exclusiv de către persoana vătămată“? Si cine este persoana care se simte “vatamata”? Chiar credeti ca ii doare undeva asa de tare pe politaii de Ilfov de “discriminarea romilor” sau nu cumva le este deranjata cardasia cu clanurile tiganesti care fac legea in Ilfov si nu numai?

Mai departe, tot Iulian Urban, la “sesizarea” unui tapalagiu de presa, este cercetat si de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), o veritabila “Politie a Gandirii” si organ al “corectitudinii politice’, pentru aceeasi presupusa fapta de “discriminare” a tiganilor. Pai si cum ramane cu argumentul SRI fata de incitarile la ura la adresa romanilor si incalcarea Constitutiei facute de Marko Bela si presa de limba maghiara, respectiv ca numitii fac in scris si oral doar niste “exercitii ale libertatii de exprimare”?

O asemenea decadere a institutiilor statului roman nu cred ca a mai existat in aceasta tara de pe vremea ocupatiei bolsevice a Romaniei.

Ii recomand senatorului Iulian Urban apararea in fata CNCD a scriitorului Alexandru-Bogdan Duca, intr-o cauza similara, o pledoarie magistrala care nu poate duce decat la o singura concluzie de bun simt: necesitatea desfiintarii grabnice a Politiei Gandirii CNCD dar, poate, si a MJ si a MI si a IPJ si, de ce nu?, si a SRI, daca tot nu mai are ce apara din Constitutia fostului stat roman.

„Cunoaşteţi Adevărul şi Adevărul vă va face liberi”

Acest text a fost prezentat Colegiului CNCD ca ”aparare”.

Alexandru-Bogdan Duca

„Un lanţ începe cu o primă verigă. O dictatură începe cu un prim cuvânt cenzurat”

Am fost chemat în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru a răspunde unor-unei acuze de rasism. Ca cetăţean român şi ca adept convins al tradiţiei politice democratice, sunt obligat să respect şi să mă conformez legislaţiei statului meu chiar şi atunci când această legislaţie încalcă drepturile fundamentale, demnitatea umană şi favorizează existenţa unor instituţii ale statului ce sunt străine principiilor unei democraţii autentice.

Sunt obligat să mă prezint în faţa CNCD-ului, însă acest lucru nu presupune că înţeleg şi accept legitimitatea morală a unei asemenea instituţii. De asemenea, observând activitatea de până acum a acestui Consiliu, nu pot decât să trag următoarea concluzie (tragică, pentru mine): Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este, oficial, o instituţie a statului, dar neoficial este o instituţie aservită unei ideologii, cunoscute sub mai multe nume: relativism cultural, corectitudine politică, multiculturalism.

Ca urmare, unica diferenţă între o audiere la CNCD şi una la Departamentul de cercetări penale a Securităţii Statului este dată numai şi numai de cuantumul pedepselor şi de comportamentul anchetatorilor. În rest, tot în faţa unei instituţii aservite ideologic voi răspunde.

Acestea fiind zise, voi trece la apărarea propriu-zisă a textului meu, „Eterna ţiganiadă”, apărut în numărul 87, din data de 30 august 2007, al revistei „Cultura”.

Împotriva acestui articol au fost formulate trei plângeri – sau o plângere semnată de trei persoane. De ce spun aceasta? În plicul cu citaţia am găsit trei materiale conţinând acelaşi text, materiale semnate de trei persoane diferite şi înregistrate, fiecare în parte, ca plângere distinctă de către regisratura CNCD. Dincolo de dilemele logice sau chiar teologice, ridicate de un asemenea dosar, nu pot spune decât că sunt fericit că trebuie să răspund, de fapt, doar unei singure plângeri.

Ce conţine această plângere? Conţine prezentarea articolului meu, precum şi motivarea juridică a reclamaţiei pe Ordonanţa de Guvern numărul 137, din anul 2000 (articolul 2, paragraful 4, respectiv articolul 15).

Cum autorul-autorii reclamaţiei-reclamaţiilor nu au binevoit să sublinieze în textul meu afirmaţiile pe care domniile lor le consideră rasiste sau defăimătoare, prezentând în schimb, pe un ton absolut neutru, aproape întreg textul articolului meu, sunt pus în situaţia de a înţelege că întreg articolul meu, de la un capăt la altul, cade sub incidenţa Ordonanţei de Guvern mai sus citate. Deci, fie sunt un rasist „total” (fiind incriminabile până şi semnele de punctuaţie), fie nu s-a înţeles nimic din articolul meu – nici în privinţa intenţiei, nici în cea a ideilor expuse. Tind să cred că a doua ipoteză este cea valabilă. Aici, nu mai sunt mulţumit de stilul plângerii-plângerilor împotriva mea. Practic, nu ştiu de unde să încep şi unde să îmi termin apologia… Aşa că voi face exegeză pe text!

Articolul incriminat este un text ce întruneşte o dublă calitate. Este, evident, din punct de vedere stilistic, un text ce cochetează cu stilul pamfletar. Pe de altă parte, ţinând cont de statutul intelectual al revistei cu care am onoarea să colaborez, dar şi de background-ul meu intelectual, acest text ţine cont şi de o anumită rigoare culturală şi ştiinţifică.

Dar să trec la apărarea textului meu:

„Problema sociala reprezentata de tigani nu este de ieri de astazi, ci de cand europenii au intrat in contact cu aceasta etnie. Romii sunt o populatie care nu se lasa asimilata, ci opune o rezistenta deosebit de puternica la orice forma de civilizatie si la orice proces de civilizare, o populatie lipsita (cu exceptii individuale, desigur) de orice simt civic fata de patria de adoptie, traind intr-o continua stare de promiscuu optimism.” Primul paragraf al articolului incriminat încearcă să prezinte punctul meu de vedere cu privire la problema socială reprezentată de ţigani. Ideea principală a acestui paragraf este aceea că romii sunt o populaţie ce nu se lasă asimilată. Pus în amuzanta situaţie de a mă întreba singur ce mi se poate imputa, mă „transform” în activist rom – respectiv „inchizitor” CNCD – , căutând formule mai sensibile sau incorecte politic. În acest paragraf îmi permit să mă acuz de faptul de a fi afirmat despre romi cum că sunt lipsiţi de spirit civic faţă de patria de adopţie, ca şi de faptul că trăiesc într-un promiscuu optimism.Ieşind din „pielea” acuzatorilor mei, voi trece la apărarea acestor două afirmaţii. Lipsa spiritului civic al romilor este dată de însăşi natura lor semi-nomadă. Departe de a fi o crimă pentru care să fie judecaţi de majoritari, această lipsă a spiritului civic (manifestată prin dezinteresul faţă de înregistrarea la starea civilă, de exemplu – chestiunea existenţei unui mare număr de ţigani fără acte de identitate fiind una reală), este totuşi o problemă ce necesită rezolvare mai ales în contextul în care România e una din ţările ce face parte deja din familia democraţiilor occidentale.Cât despre formula „promiscuu optimism”, ea, probabil, poate deranja numai pe cei ce nu sunt familiarizaţi cu frumuseţea stilistică a limbii române. Când eu, şi cititorii revistei „Cultura” – revistă ce se adresează unui public peste medie –, folosim expresia „promiscuu optimism”, nu avem intenţia de a profera injurii, ci de a prezenta într-o formulare cât mai concisă un fenomen cultural, în cazul acesta specific ţigănesc: capacitatea de a trece prin joc şi dans printr-o viaţă aflată sub semnul promiscuităţii. Expresii similare, cu privire la români, pot fi găsite atât în scrierile lui I.L Caragiale, cât şi în cele ale lui Emil Cioran, dar şi la publicişti contemporani precum Traian Ungureanu, care vorbeşte despre o „discriminatorie”(?) tehnică a neputinţei la români, sau Horia-Roman Patapievici, ce oferă o definiţie scatologică a sufletului românesc în volumul „Politice”.

Cum articolul meu, preluat fără acceptul meu sau al redacţiei de către o agenţie de ştiri independentă, a fost identificat mai întâi acolo, nu pot decât să protestez (evident, fără rezultat) învinuindu-mi acuzatorii că au aplicat o hermeneutică culturală greşită textului meu. Îmsă cum acuzatorii mei mi-au oferit „şansa” de a identifica singur capetele de acuzare împotriva mea, această acuză se poate aduce tot împotriva mea, nu?

Să trecem mai departe…

„Nu numai in Romania, ci oriunde au ajuns, tiganii au reusit sa inspire o lipsa de incredere aproape totala si sa isi construiasca si imaginea de infractori de profesie. Aceasta pentru ca la tigani nu exista alta lege decat a lor, iar respectul pentru celalalt, pentru strain, pentru „gagiu“, este fie egal cu zero, fie conditionat de interese imediate sau de prietenii individuale.Societatea in jurul lor evolueaza, lumea se schimba, clima se modifica, tiganii raman insa aceiasi, spre disperarea celor din jurul lor. Caci nimeni nu ii iubeste pe tigani (fara doar si poate cu exceptia acelora care nu au intrat niciodata in contact cu ei). Aceasta constanta in inapoiere face ca problema romilor sa devina din ce in ce mai presanta.” Aceste paragrafe ar putea cădea, integral, sub incidenţa articolelor citate din Ordonanţa de Guvern, numărul 137. Aceasta, bineînţeles, în contextul în care aş fi scris acest fragment fără dovezi. Faptul că nimeni nu îi iubeşte pe ţigani poate fi dovedit istoric:În anul 1561, în timpul regelui Francisc I al Franţei, Adunarea Stărilor Generale, întrunită la Orleans ordona…nimicirea ţiganilor. Această decizie va fi reluată în anul 1612.Prigonirea ţiganilor va începe în nordul Italiei în jurul anului 1572, cea a ţiganilor din Suedia la nici 50 de ani de la venirea lor acolo. Dieta de la Augsburg, din 1497, stabilea pentru Imperiul Roman de naţiune germană că a alunga pe ţigani „este permis, să-i omori, perfect legal”. În ţările române, robirea ţiganilor a fost un fenomen firesc până în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Lista datelor istorice cu privire la prigonirea constantă a romilor ar putea continua. S-ar putea scrie o carte plină de asemenea evenimente dureroase. Însă nu este scopul meu acesta. Scopul meu este acela de a dovedi ceva…Şi sper că l-am dovedit.Deci… nimeni nu i-a iubit pe ţigani.Dar îi iubesc acum? Să dăm doar exemplul comunităţii cetăţenilor români din Italia. Ei sunt subiectul unor reacţii dure din partea autorităţilor şi opiniei publice italiene din pricina ratei ridicate (impresionante) de infracţionalitate. Faptul că vinovaţii sunt, în marea lor majoritate, cetăţeni români de etnie ţigănească nu mai este ascuns de nimeni. Reacţiile extremiste ale unor organizaţii italiene de descendenţă fascistă, acţiunile neorganizate ale cetăţenilor italieni (precum cea din Milano, din decembrie 2006), dar şi reacţiile oficiale ale administraţiei italiene (primăria Paviei, care dă câte o mie de euro romilor ca să părăsească oraşul) arată clar că de fapt toată această poveste nu priveşte pe persoanele de etnie română ci pe cele de etnie ţigănească.Diferite sondaje de opinie, reacţia publică favorabilă cam tuturor celor ce sunt chemaţi la CNCD pentru vina, reală sau nu, de a fi făcut afirmaţii rasiste vizavi de ţigani, vin şi ele în susţinerea punctului de vedere expus în articolul meu.Reacţii civice favorabile comunităţilor ţigăneşti? Practic inexistente. Iar dacă există, nu am cunoştinţă despre ele.În concluzie: nimeni nu îi iubeşte pe ţigani.E bine sau rău? E un fapt istoric şi social ce trebuie asumat pentru a fi rezolvat. Iar absurda corectitudine politică face greu posibilă rezolvarea acestui fapt. „În Romania, tara cu o destul de numeroasa comunitate tiganeasca, ultimii 50 de ani au fost marcati de o serie de solutii, toate ineficiente. In timpul regimului comunist, s-a incercat urbanizarea fortata a romilor. Acest efort nu numai ca a fost inutil din punctul de vedere al formarii unei culturi civice elementare a tiganilor, dar a dus si la pagube, greu reparabile, ale centrelor istorice din orasele noastre.” O vizită prin centrele istorice ale Bucureştiului, ale Buzăului sau ale Constanţei poate constitui o dovadă a veridicităţii afirmaţiilor mele. „Dupa decembrie 1989, tiganii au fost subiectul unor griji „la standarde occidentale“. Au aparut multe si inutile organizatii nonguvernamentale ale romilor, partide politice ale acestora si, desigur, posturi si institutii guvernamentale. A devenit, intr-un fel, obligatoriu sa ai, ca demnitar roman, un consilier pe problema romilor, sau sa dai cu subsemnatul pe la diferitele manifestari organizate de acestia.”

Ştiu că nu este corect politic să critici corectitudinea politică. Însă mai ştiu că România este încă o ţară democratică în care o ideologie sau alta nu poate căpăta putere de lege (deşi chiar multe din manifestările CNCD-ului demonstrează, din păcate, contrariul).

„Televiziunilor li s-a cerut sa nu ii mai discrimineze pe tigani. Nu mai e voie sa mai auzim si sa vedem prea multe stiri negative cu privire la romi. Este imoral sa spui tiganului ca este tigan, daca acel tigan este infractor, caci, cum spun filosofii moralisti ai vremurilor noi: „infractiunea nu are apartenenta etnica.“

Aceiaşi poveste… Corectitudinea politică are prioritate chiar şi în faţa adevărului. Infracţiunea nu are apartenenţă etnică, însă infractorii o au.

Rezolvarea unei probleme, cum este cea a comunităţii ţigăneşti din România, se face înfruntând-o în faţă şi nu ascunzând fariseic adevărul.

„Diferite organizatii nonguvernamentale, bine stipendiate de occidentali ingrijorati ca Romania este plina de „fascisti“, fac „rasismometre“ care sa masoare gradul de „rasism“ din venele majoritarilor. Cu intrebari bine ticluite, de genul „V-ar deranja sa aveti vecini romi?“ se verifica nivelul nazismului valah. Sa il fi pus naiba pe unul sa fi raspuns ca „da“, ca „Hitler“ scria pe fruntea lui…”

E drept, acest citat nu apare în reclamaţie-reclamaţii. Însă acest text trebuie menţionat în apologie fiind, din multe puncte de vedere, un fragment cheie.

Supărarea mea din articol nu era orientată contra ţiganilor, ci mai ales contra lipsei de voinţă a organizaţiilor ce îşi revendică autoritatea de a rezolva problemele acestei minorităţi. Supărarea mea vizează şi demersul, pe care îl consider pur ideologic, de „formare” a majorităţii în locul educării minorităţii.

Este dreptul meu să contest, în numele celui mai sfânt şi venerabil principiu al democraţiei, cel al majorităţii, orice formă de subminare a unei majorităţi în numele binelui cultural al unei minorităţi sau, în cazul nostru, în numele incapacităţii instituţionale de a rezolva în mod decent problema ţiganilor. Acest drept al meu justifică întregul articol, dar iese în evidenţă chiar din interpretarea acestui paragraf.

„Tot majoritarii au inceput sa fie educati in spiritul asumarii culturii tiganesti. Este de bon ton sa placa muzica tiganeasca, iar diverse cantarete reciclate scot albume de muzica lautareasca. Daca exista inca un snobism cultural al omului alb, acela se rezuma doar la rezistenta (si aceea, elitista) in fata asa-ziselor manele.”

Acest paragraf este motivat de acelaşi dispreţ faţă de orice formă de „dresare” a unei majorităţi…

Ce mi s-ar putea reproşa aici? Probabil că expresia „omul alb”. Desigur că amintirea rasismului nazist ar putea să facă o asemenea formulă mai greu digerabilă, însă lipsa de respect faţă de caucazieni, statutul de „călău la pensie” care este acordat de corecţii politic fie americanilor WASP, fie europenilor autohtoni mă determină să păstrez această formulare.

Cât despre cântăreţele reciclate, dacă se simt jignite, să mă dea în judecată…

„Dar cu tiganii ce s-a intamplat? Exista targuri de locuri de munca pentru ei, exista locuri gratuite in scoli si universitati, se fac campanii in mass-media, campanii care nu pot sa nu atinga coarda sensibila, cu mici puradei pe care bunicii ii mobilizeaza sa mearga la scoala. Mai lipseste putin si politia va duce cu de-a sila pe romi la scoala sau la munca.”

Acest paragraf este o ironizare a măsurilor de „discriminare pozitivă”, măsuri cu efect pozitiv minor, însă cu un efect de imagine total nefavorabil acestei minorităţi.

„Mai mult chiar, in Romania au aparut nu mai putin de doua „capete incoronate“ ale tiganilor: un rege si un imparat. Daca romii nostri, care au redus populatia de lebede a Vienei, ar fi ascultat si ceva Strauss, probabil am fi avut si un Voievod al tiganilor… Dar nu e timp pierdut.”

Aici, ironia este orientată atât înspre comunitatea ţigănească care pare să nu înţeleagă realităţile timpului, cât şi înspre autorităţile statului, dispuse să accepte formule care, dacă nu ar fi derizorii, s-ar dovedi, mai mult ca sigur, flagrant neconstituţionale.

„Totusi, s-a schimbat ceva? Vecinii romi, desi trebuie acceptati – ca sa nu fim considerati rasisti, nu? –, continua sa ignore comunitatea in care traiesc confundand blocul cu satra. Politia, neputincioasa din o mie si una de motive (unele dintre ele tinand si de politicile noastre „antirasiste“), nu poate sa faca nimic. Sate tiganesti cu vile imense se racordeaza ilegal la curentul electric, iar orice sanctionare a romilor se lasa cu plansete, vaiete ce ajung la Consiliul Europei, doar nu la bulibasa. Tiganul nostru s-a desteptat, nu atat de mult cat sa se civilizeze, ci cat sa se planga la CEDO ca este chinuit de majoritari. Acum cativa ani, tigancile aruncau cu propriii lor copii in politisti, acum arunca cu reclamatii la UE.”

Iată un paragraf unde am de ce să îmi fac mea culpa. Am dat vina pe romii reclamanţi la CEDO sau CNCD. Aici puteam spune: „unii romi”. În fapt, unica activitate în care organizaţiile care şi-au asumat răspunderea comunităţii ţigăneşti au rezultate este cea a depunerii de reclamaţii şi a lansării acuzelor de discriminare. Un exemplu ar fi chiar cel al cazului meu (fiind victima acuzelor nu unor simpli cetăţeni indignaţi, cum aparent ar putea să se înţeleagă, ci a uneia din multe organizaţii nonguvernamentale bugetofage, fabricante de afişe şi rasismometre- mă refer la RomaniCriss).

Cât despre majoritatea romilor, aceia sunt victimele celor care cheltuiesc banii alocaţi lor pe… şcoli de vară, conferinţe internaţionale, rasismometre şi alte jucărioare ideologice.

Ce este mai grav e că se ajunge în punctul în care orice încercare de găsire a adevărului poate să fie considerată drept… discriminatoare.

În fapt, se ştie foarte bine că orice minoritate discriminată (în mod real sau nu) beneficiază de atenţie şi de sprijin financiar. Şi, atunci când e prea greu să rezolvi cu adevărat nişte probleme, un pic de etno-business, legal sau nu (însă în mod cert imoral), nu strică.

Cât despre satele ţigăneşti racordate ilegal la curent electric, satele inexistente legal şi alte asemenea realităţi, presa a mai scris până acum.

„Rata infractionalitatii in randul romilor a scazut potrivit stirilor de la radio. Acolo sunt prezentate stiri doar cu infractori, cetateni romani. La televiziuni, in schimb, faptul ca sunt prezentate si chipurile infractorilor, face ca statistica sa fie tot defavorabila cetatenilor romani de etnie roma. Din ratiuni de „corectitudine politica“ propun angajarea de cosmeticieni pe langa fiecare Inspectorat judetean de Politie.”

Cu acest paragraf, reiau ironiile asupra corectitudinii politice. Nu cred că există o ideologie care să fie mai potrivită ca subiect al ironiilor şi al glumelor reuşite ca această tragic-amuzantă „corectitudine politică”.

Partea cea mai amuzantă este aceea că e posibil ca Inspectoratele de Poliţie să se sesizeze şi să ia în serios opţiunea angajării unor cosmeticieni.

„Dar iata ca integrarea Romaniei in Uniunea Europeana face ca problema tiganilor sa fie pusa si altfel decat stangist-sentimental. Mai intai a fost baronesa Emma Nicholson, care s-a legat de obiceiul primitiv al casatoririi minorilor romi impotriva vointei lor. Un gest ce sfideaza legile sfinte ale multiculturalismului social-liberal, dar care arata ca pragmatismul european nu e mort de tot.” Ca o paranteză: pot reclama la CNCD pe romii care îşi căsătoresc copiii încă de la vârste fragede? Şi, dacă îi reclam, se va întâmpla ceva?

„Apoi, au inceput europenii nostri sa isi dea seama, intr-un mod ce sfideaza legile antirasiste, ca desi posesori de pasaport romanesc, romii nostri sunt… tigani. Poate ca asemenea revelatii nu ar fi survenit daca Occidentul nu ar fi fost umplut de cersetori, hoti de buzunare, proxeneti, talhari, prostituate si „vrajitoare“ de etnie tiganeasca. Astfel, anul trecut, intr-un mic orasel de pe langa Milano, oamenii, obositi sa tot fie furati si agresati de etnia noastra cu probleme, au pornit o rascoala spontana. Au fost opriti la timp de carabinieri.”

Din păcate pentru toţi, această poveste continuă….

„Dupa un an de zile, tot la Milano, o satra tiganeasca este atacata din nou. De data aceasta, nimeni nu a putut evita varsarea de sange. Un gest, desigur, reprobabil, care insa ar trebui sa ne determine sa privim cumva inspre cauzele sale. Caci dincolo de vinovatia imediata a celor care au provocat astfel de conflicte sangeroase (la Milano, la Hadareni si in alte locuri) trebuie asumata si vinovatia acelor comunitati de romi. Sa nu ne ascundem dupa degete; cei care au provocat toate aceste tensiuni interetnice sunt de fapt chiar victimele, care nu au inteles si nici nu inteleg ca nici furtul, nici cersetoria, nici alte infractiuni nu sunt cai prin care se poate obtine acceptarea sociala.”

Spre cinstea lui-lor, autorul-autorii reclamaţiei-reclamaţiilor nu a-au menţionat acest paragraf. El însă trebuie menţionat în apologie pentru că ridică o altă chestiune importantă „la fileu”. Este vorba de chestiunea responsabilităţii.

Prea uşor apărătorii romilor dau vina pe „fasciştii” care comit asemenea gen de pogromuri. Prea uşor se formulează acuza de rasism. Prea uşor totul este redus la un conflict inter-rasial, lucru ce duce implicit la „rezolvarea problemei” prin acuzarea unilaterală a uneia dintre părţi.

Dar este foarte puţin probabil ca sătenii de la Hădăreni, de exemplu, să fie familiarizaţi cu implicaţiile sociale ale darwinismului, sau să fie cititori ai „Mitului secolului XX”. Ceea ce este mult mai probabil e faptul că reacţiile (condamnabile!) ale acestor oameni să fie provocate de cauze mult mai puţin intelectuale: furtişaguri şi comportament anti-social.

Doar dacă vom avea curajul să privim adevărul în faţă, vom face ca asemenea gesturi să nu se mai repete.

„Tiganii nu pot fi integrati, nu pot fi asimilati. De aceea, unica solutie viabila este stimularea aparitiei unei constiinte etnice a romilor, urmata, printr-un proces artificial (pe modelul statelor africane) de constituirea unui stat al romilor. Un Stat in care sa isi rezolve ei insisi problemele.Probabil ca un asemenea proiect pare utopic. Eu cred ca merita incercat si mai cred, sincer, ca un popor care a reusit sa supravietuiasca cu incapatanare istoriei, asa cum au facut-o romii, merita un loc al lor, pe care sa il stapaneasca singuri.Astfel, tiganii se vor bucura de felul lor de a fi, dar si noi ne vom simti un pic mai linistiti in zbuciumata noastra civilizatie.”

Acestea sunt concluziile articolului incriminat. Evident, nişte concluzii foarte rasiste! Să doreşti unui popor să îşi asume dimensiunea naţională şi statală – iată un blestem rasist care merită, eventual, pedeapsa maximă! Glumesc, desigur.

Deoarece acuzatorul-acuzatorii meu-mei oficial-oficiali nu face-fac nici aici comentarii personale, voi încerca să îmi găsesc, tot singur, „capetele de acuzare”. Singur? Ah! În acest caz nu e nevoie. Pe forumul blogului meu, unde am postat acest articol, un anume domn Avi Funk, care declară că ar fi fost cel care a sesizat organizaţia RomaniCriss cu privire la articolul meu, spunea că această soluţie, a întemeierii unui stat ţigănesc, nu este altceva decât o reeditare a… planului Madagascar. Iată-mă un vrednic urmaş al lui Himmler! (tot port ochelari şi sunt tuns zero).

În fapt, acesta este un exemplu de interpretare falsă a intenţiei. Nu este nici un moment vorba despre deplasarea forţată – adică despre deportarea – romilor într-o anumită zonă, ci de procesul istoric al întemeierii unui stat. Proces care implică şi care, în mod evident, porneşte de la voinţa şi iniţiativa ţiganilor.

Voi răspunde unei asemenea acuze povestind despre felul în care mi-a venit această idee. Ideea cu pricina (năstruşnică! o spun în cor şi prietenii, dar şi adversarii mei) a venit în urma unei seri de discuţii cu nişte activişti romi, la Şcoala de Vară (corectă politic şi multiculturalistă) „Transilvania”, de la Ilieni, judeţul Covasna.

Logica mea a fost una simplă: problema comunităţii ţigăneşti este aceea că nu are o coerenţă identitară şi nici un discurs unitar. La fel, romii nu au un obiectiv istoric şi nici mituri politice fondatoare. Probabilitatea ca fixarea unui obiectiv istoric precum cel al făurii unui stat să ducă la o coerentizare a discursului romilor (procesul de „State building” ca generator şi garant al procesului de „Nation-.building”) m-a determinat spre formularea unei astfel de soluţii.

Acum să trecem la acuza „generală” care mi se poate aduce: crima de a fi generalizat vorbind despre etnia ţigănească! Resping o asemenea acuză pentru simplul motiv că ea este motivată strict ideologic.

Numai un adept al relativismului cultural ar putea să mă acuze de acest „păcat” al generalizării. Pentru un democrat autentic însă, majoritatea este cea care dă tonul şi conferă criteriul cel mai valid de judecată. Acest principiu democratic este utilizat în toate cărţile de ştiinţă politică, inclusiv în „Cultura Civică” a lui Gabriel Almond şi a lui Sidney Verba, lucrare clasică pentru orice specialist în ştiinţele sociale. O lectură a ei (şi nu numai a ei – însă evit să citez prea mulţi autori în viaţă pentru a nu-i vedea victime ale reclamaţiilor la CNCD sau la alte instituţii de „poliţie a gândirii” similare), deşi mai mult ca sigur ar deranja nişte minţi ideologizate, ar lămuri asupra metodelor de cercetare în ştiinţele sociale.

Ca bun democrat, ca bun credincios creştin catolic, resping orice formă de dictatură a relativismului.

Acestea fiind zise, închei aici prezentarea şi apologia articolului meu.

În virtutea celor spuse mai sus, solicit retragerea acuzaţiilor (dar există ele?). De asemenea, îi-îl rog pe reclamantul-reclamanţii meu-mei să apeleze la căi mai „academice” de atacare a unui text scris, decât formularea de reclamaţii pe la instituţii ale statului care, în forme mai mult sau mai puţin subtile, contribuie la subminarea democraţiei din România.

De asemenea, invit Colegiul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să îşi revizuiască activitatea înspre respectarea principiilor aparţinînd, cu adevărat, de drept democraţiei. Chiar autodizolvarea acestei instituţii ar fi un gest pe care îl voi saluta cu multă bucurie.

Din punctul meu de vedere, mă consider nevinovat de acuzele de discriminare şi rasism şi declar că voi ataca în instanţă orice eventuală sancţionare a mea de către CNCD.

De asemenea, voi continua să mă manifest ca un critic fără rezerve al relativismului, multiculturalismului, corectitudinii politice, ca şi al altor marote ideologice care, invocând frica faţă de totalitarismele clasice, impun forme mai perverse de totalitarism.

***

Foto: https://cashidelucs.wordpress.com/

• Share
• Tweet
• Pin
• Email