De Ziua Eroilor – Înălțarea Domnului – să nu-i uităm nici pe eroii dintre noi! La TVR despre Eroul Basarabiei, Alexandru Leșco, eliberat după 12 ani de temniță rusească în Transnistria, și despre cei rămași închiși la acea oră, Tudor Popa și Andrei Ivanțoc:
Video-documentar de Radu Găină și Victor Roncea
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News 
Tags: Acasa la Tudor Gheorghe, Alexandru Lesco, Basarabia, Eroii de la Tiraspol, Eroii Romaniei, george roncea, Inaltarea Domnului, Mihai Cimpoi, Romania Mare, Tudor Gheorghe, Tudor Popa, tvr, victor roncea, ziua eroilor 
No Comments »
Nu pot sa cred ca au trecut 15 ani de la operatiunea Rapirea jurnalistilor romani in Irak! La ZIUA ne-am agitat atunci pentru ei, impreuna cu Civic Media, dupa cum se vede. Ziua a scos trei carti despre ei, cu toate articolele scrise de noi atunci. Aia presa! Ziua a fost primul ziar din Romania intrat pe online dar nimeni nu se gandea atunci ca vom disparea de pe hartie. Mi-aduc aminte, la Ultimul Cuvant, unul din primele cotidiene de tip occidental, inzestrat bine (meteoric insa, unii ziceau ca s-au spalat niste bani), la care am lucrat inainte de Ziua, a venit un israelian sa ne explice cum calculatorul ne va deveni ca o a doua minte, daca nu chiar prima. Era prin ’94. Aveam statii Motorola mai noi ca ale Politiei (red. seful chiar si mobil; unul mare si greu, dar mobil, nene!), salarii imense (parca vreo 5000 de lei, stiu ca nu ni se terminau banii la finalul lunii niciodata si plateam si o chirie) iar Securitatii si Politicii, desi nu voiau sa recunoasca, le era frica de noi. De militieni nu mai zic. Stateau drepti in fata noastra. Cu doua-trei articole bine tintite schimbam un ministru necinstit. Ne pasa doar sa scriem. Sa radem ticalosii! Presa era puternica. In timp insa, Securitatea a castigat razboiul cu noi. Pe care nu i-a incadrat, i-a ras. Cand mi s-au inchis intr-o zi toate intrarile in televiziuni, unul dintre prietenii mei care ma invita aproape zilnic mi-a spus rusinat ca n-are ce face si mi-a aratat prin semne tresele de pe umeri si cu degetul in sus de mai multe ori. Adica sus de tot. Atunci m-am ambitionat si am ajuns pe cont propriu, cu blogul, intre primii 10 ziaristi online din Romania, de la acea data, acum vreo 10 ani. Prea mult consum pentru rezultate efemere. Asa am purces la manastire si mi-am recastigat, cu rugaciunile bunului Parinte Justin, libertatea risipita, libertatea dinlauntru. Online-ul a schimbat presa, nu mai simtim mirosul cernelii zilnic (in ce ma priveste, doar lunar, cand deschid Evenimentul Istoric, pe care il miros inainte de a-l citi), insa nu stiu cum se face dar eu ma bucur cand apare un articol pe siteul evz.ro la fel de mult ca acum 30 de ani, cand, pe vremea asta (mai precis imediat dupa Piata Universitatii) imi incepeam ucenicia la Romania libera, care pe atunci iesea in peste un milion de exemplare (ati citit bine). Dar nu-i bai, important e sa-ti pastrezi mereu acel dram de nebunie de care vorbea Eduard Ovidiu Ohanesian! Azi, mai mult decat oricand, ei, celei ce ne anima de peste 30 de ani, trebuie sa-i multumim ca mai palpaie si sa-i uram, impreuna cu ajutoarele noastre de rezerva, pietrele ce vor striga: La Mulți Ani, Libertate!
Citiți și Eduard Ovidiu Ohanesian: Remember „Afacerea Răpirea din Irak” – Întoarcerea
VR: De unde se vede ca Papahagi e la fel de prost ca Caramitru. In spatele sprayurilor lui de invatatura, o spoiala groasa cu care se infumureaza pana devine un balonel gonflat, sta de fapt un jeg uman care i-a ținut umil borseta sorosistei posedate Mandela Macovei ani in sir, pana s-a ascuns cu ea sub plapuma, ca sa nu-l vada nimeni cand o freaca. Sper sa-l vad lățit pe tot ecranul si de-acum inainte la Trinitas TV la fel ca pe Neamtu la ASCOR Iasi, eventual in menage a trois cu Caramitru, asa cum era pe vremurile bune ale PDL-ului troika GDS-ista a lui Baconschi cu Voinescu si aceeasi diva fatala securistoida Macovei (numai dupa ce Anatol ieșea de sub farmecele Elenei – pfff, ieri i-o fi spus La Multi Ani, ca pe vremuri – https://www.youtube.com/watch?v=bhvRAimnMdo?).
Vedeți și:
„Mulți își dau cu părerea, fără să știe de ce am spus că vom înnoi Praznicul Învierii Domnului miercuri.
Așa este rânduiala Bisericii, nu este alta.
Se repetă slujba de la Paști, cu ocolirea Sf. Mese, cu stihurile. . . deci NU ESTE O INVENȚIE a mea, așa este rânduiala.
Ați primit Lumina de la Ierusalim unii de la preoți sau de la delegați, dar nu ați primit-o în biserică, ca în fiecare an.
Atât vom face în plus. . . .Lumina păstrată de la Paști o vom aduce în fața dumneavoastră.
Nu este nici o greșeală, nu este nici o invenție. . . vă înnoim Lumina și vom face slujba ca la carte. Nu am născocit vreo altă slujbă.
Sărbătoarea Paștilor are un început în noaptea Învierii și se sfârșește în miercurea dinaintea Înălțării. Slujba o facem nu dimineața, ci la miezul nopții, atât se schimbă. Se fac atâtea slujbe de noapte. . . la Ierusalim, la Sf. Munte. . .
Înnoim sărbătoarea Învierii, așa cum scrie la carte, cum trebuie să o facă orice preot și orice ierarh din Biserica noastră, dacă participă, dacă nu face slujbă, nu o face.
Să iasă din minte celor care spun că am făcut o invenție, nu am făcut nici o invenție. Eu întotdeauna am făcut-o, o voi face si anul acesta. Doar că aduc Lumina Învierii din Sf. Altar și o dau credincioșilor care vin la slujbă.
Invit pe credincioși să vină cu mască, să stea la distanță, să respecte regulile sanitare.”
Sursa: Roncea.Ro
“Un rugător face cât șapte guverne. Numai să se roage.”– Parintele Justin
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: Doxologia, Editura Doxologia, Parintele Justin, Parintele Justin Parvu No Comments »
30 martie 2020
O absolventă de istorie la Universitatea Paris Sorbonne, basarabeanca Violeta Gritcan, a postat câteva fotografii superbe cu Paul Goma într-o postură de bunicuț haios. Fotografiile datează din 30 decembrie 2016 și îi arată marelui scriitor anticomunist exilat în Franța – care ne-a obișnuit cu scrisul său critic și tăios ca un bisturiu -, latura profundă și sensibilă a sufletului său. Publicăm și poze cu Goma și familia, din cea mai negră perioadă a vieții sale: din anii în care era hăituit de Securitate.
Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în România Mare, satul Mana al județului basarabean Orhei și a plecat la ceruri de Bunavestire, la Paris. Violeta Gritcan, căreia îi mulțumim pentru acest dar, își însoțește publicarea fotografiilor cu următoarele rânduri:
Integral la EVZ.RO
Semnal: Roncea.Ro
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: coronavirus, Evenimentul Zilei, EvZ, Moartea lui Goma, Paul Goma, victor roncea No Comments »
Documentare:
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Top News Tags: 20 martie 1990, Budapesta, KGB, Moscova, Targu Mures, Targu Mures 1990, UDMR, Victor Roncea Blog No Comments »
Ziua Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia a fost declarată în 2011 Ziua Națională a Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944 – 1989. Potrivit Legii 247/2011, ziua de azi prevede manifestări pentru aducerea aminte a celor care au pătimit înainte de 1989.
Autoritățile centrale și locale, mass media publice ca și Ministerul Educației, în baza acestei legi, ar trebui să elaboreze și să ofere elevilor prezentări și culegeri de memorialistică despre eroismul luptătorilor anticomuniști și suferințe mărturisitorilor din temnițele bolșevice, fenomen care a încununat România cu o cunună de spini mântuitoare pentru întregul neam. Dar 9 ani n-au fost suficienți pentru aceasta.
(more…)
Pr. Prof. Univ. Ioan Moldoveanu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, Conf. Univ. Dr. Adrian Lemeni și Diac. Drd. Dumitru Bogdan Bădiță – Consilier Patriarhal, împreună cu invitatul special Academician Radu Ciuceanu – Director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române și fost deținut politic, au lansat ieri seară, în Amfiteatrul Dumitru Stăniloae al Facultății de Teologie impresionantul volum „Mărturii și Evocări din Lagăre și Închisori. 30 de ani de la căderea comunismului marcați prin interviuri cu 30 de deținuți politici din perioada comunistă”.
(more…)
Anunț
Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Cercetare organizează marți, 18 februarie 2020, începând cu ora 16:00, lansarea cărții:
Autori: Ilie BĂDESCU, Ioan C. POPA
Invitați:
Dr. Ion CONSTANTIN – istoric
Conf. dr. Mihai MILCA – sociolog
Corneliu VLAD – analist politic, publicist
Dr. Ioan C. POPA – coautor al cărții
Prof. dr. Ilie BĂDESCU – m.c. al Academiei, coautor
Adresa: Sos. Kiseleff nr. 47
Școala sociologică a lui D. Gusti de la fondare la lichidare. Au trecut 140 de ani de la nașterea marelui savant român, Dimitrie Gusti, fondator de mare școală sociologică europeană chemată să creieze și nevoită să lupte. Războiul straniu împotriva ființei și memoriei acestei școli științifice de valoare internațională a început devreme și pare să nu se fi încheiat nici astăzi. Şcoala sociologică a lui D. Gusti s-a născut, în tinda Marii Uniri, la Iaşi, odată cu înființarea Asociaţiei pentru studiu şi reforma socială, în anul deplinătății statului national întregit (1918), prin coparticiparea a doi mari exponenţi ai ştiinţelor societăţii: un istoric, Vasile Pârvan, şi un economist, Virgil Madgearu. La momentul său de apogeu, marea școală de sociologie românească a fost împinsă, dimpreună cu toată cultura română, în tragica încleștare cu regimul comunist de ocupației. Începuse războiul total împotriva culturii române. Acest război viza deformarea memoriei istorice și măcinarea științei românești în mai toate domeniile. Nu întâmplător, el a început prin agresiunea contra Academiei ca instituție pivot a strategiei de apărare și dezvoltare a patrimoniului cultural al unei țări. Decretul M.A.N. Nr.76/1948 pentru transformarea Academiei Române în Academia Republicii Populare Române,ii la „Articolul IIIiii, anunța o vastă epurare în rândul Academieiiv.
„Peste 100 de membri ai Academiei, îndeosebi din sfera umanistă (istorie, sociologie, filosofie, literatură, lingvistică), au fost victime ale acestei epurări politice. Dimitrie Gusti a fost unul dintre ei.”v În 1948 “ultima serie de elevi ai lui D. Gusti şi H.H. Stahl” termină sociologia; “în toamna aceluiaşi an sociologia era interzisă”vi.
Reprezentanţii de seamă ai Şcolii Gusti, precum Mircea Vulcănescu, A. Golopenţia, Traian Herseni, fuseseră aruncaţi în temniţă. Alţi exponenţi ai Şcolii au fost supuşi interdicţiei ori au fost împinşi într-un exil fără speranţe de întoarcere. Toate erau spre anihilarea unei şcoli sociologice de vizibilitate mondială. La începutul campaniilor monografice prin ancheta monografică de la Goicea Mare, din 1925, mai toţi elevii şcolii aveau între 25 şi 45 de ani. Școala Gusti era în plin elan creator când exponenții stelei în cinci colțuri au dispus lichidarea ei. Curentul lichidatorist părea de neoprit. La celebra conferință pe țară din din 21–22 octombrie 1949, „prezidată de Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu și Wanda Nicolski, s-a decis formarea unei comisii care i-a eliminat din Uniunea Compozitorilor pe George Enescu, Constantin Brăiloiu, membru marcant al Școlii Gusti, Mihail Jora, Dinu Lipatti, Ionel Perlea, Tiberiu Brediceanu ș.a.”vii
Complet izolat, bolnav și sărac, alungat din propria locuință și expulzat la o adresă de pe strada Vasile Roaită, departe de biblioteca și cărțile sale, Gusti se stinge din viață pe 30 oct 1955. La șase ani după decesul marelui savant, lucrătorul operativ redactează o hotărâre de clasare a ”dosarului de obiectiv, pe numele lui D Gusti”. La rubrica propuneri, unde urma să se facă precizarea „cu menținerea individului în evidență sau scoaterea din evidența elementelor dușmănoase”, acesta completează: „cu menținerea în evidență”. Așadar, la șase ani de la moartea sa, profesorul Dimitrie Gusti încă era menținut în evidență, cu propunere și pentru viitor, ca „element dușmănos”viii.
(more…)
Sufletul iradiază din trup, din chip, se face auzit prin grai, dar mai ales se revarsă din privire. Cugetele noastre, faptele noastre ne zugrăvesc chipurile, se întipăresc pe ele precum o pecete, scriu pe chip povestea inimii noastre, făcând din el o carte deschisă, scrisă cu Lumina sau întunericul ce ne-a pătruns în sălașul sufletului. Chipul este un tablou al sufletului, o poveste a lui nerostită. Dar și sunetul cuvântului pe care îl rostim, ritmul lui și mlădierea-i, înainte de a ajunge să alcătuiască un înțeles, este el însuși un înțeles, un glas al sufletului, expresie a trăirii lui.
Să nu ne amăgim! Nu ne putem ascunde – nici de ceilalți, nici de noi înșine, nici de Dumnezeu – oricât de binevoitoare ar fi oglinzile în care ne privim, oricât de cosmetizate măștile pe care le purtăm. Clipă de clipă, chipul ne este o revelație a sufletului. (T.P.)
De pildă, în celebra „Purtare a Crucii” a lui Bosch, cugetele întunecate ale celor ce-L duc pe Hristos la moarte le schimonosesc chipurile, le strivesc, le descompun, le preschimbă în măști hidoase. O întreagă tipologie a urâtului, nu atât estetic, cât sufletesc, ți se desfășoară înaintea ochilor – de la nepăsare, la obtuzitate, egoism, la satisfacția tâmpă în fața spectacolului cruzimii, la invidie, calicie sau ura de moarte. Cugete care își devorează chipurile, le descărnează până la os, le ucid, preschimbând sufletele în fantome ce nimicesc tot ce este viu, ca în „Triumful morții” al lui Bruegel cel Bătrân.
Sau, dimpotrivă, sunt suflete ce s-au umplut de atâta Lumină, încât mângâierea lor este tămăduitoare, prezența lor, o înviere, iar privirea lor, o oglindă nemincinoasă. De aceea, a privi pe cineva în ochi nu este totdeauna un lucru ușor, pentru că ți-l descoperă întocmai, dar te și așază înaintea lui, fără putința de a păstra vreo mască pe chip.
A privi în ochi chipul dintr-o icoană îți descoperă adevărul despre rostul tău și te reașază în realitatea lumii zidite de Dumnezeu. Mai mult, a privi în ochi o icoană în carne și oase te redă ție însuți și te adună din rătăcirea prin lumea măștilor întunecate și îmbibate cu moartea.
O astfel de icoană vie este Părintele nostru Justin, mărturisitorul și nevoitorul, al cărui chip a fost zugrăvit de anii grei de mucenicie în zeghe și lanțuri, de cei peste 70 de ani de nevoință călugărească, de lacrimile și sudoarea vărsate pentru fiecare suflet venit sub epitrahilul său, de nopțile de veghe și rugăciune, de bolile și suferințe îndurate întru nădejde. Un chip pe care Hristos Și-a pus pecetea, un chip ce revarsă în afară Lumină lină.
Iar de vom căuta vreodată o cale de tămăduire a noastră ca neam, ca oameni ‒ după ce vom fi priceput, într-un sfârșit, că stratagemele psiho-socio-politice, ele singure, nu ne pot propune altceva decât să tot pudrăm cu smacuri măștile noastre schimonosite ‒ am putea începe de la a ne privi în ochi Părinții. Să ne oprim din goana noastră fără noimă și să-i privim în ochi!
Priviți-l în ochi pe Părintele Justin! Să ne așezăm o clipă înaintea lui și să-l privim în ochi! Negreșit, multe măști ne vor cădea de pe chip. Solzi opaci ni se vor desprinde de pe pleoape și vom privi lumea altfel, și viața noastră, și pe noi înșine, și unii pe alții. De aici ar putea începe o renaștere.
Spre a ne scălda ochii în privirea Părintelui Justin, Editura Doxologia ne oferă un minunat album cu 100 de portrete-icoane realizate de Cristina Nichituș Roncea, la aniversarea a 100 de la nașterea Bătrânului.
Tatiana Petrache
„Stând în mănăstire, alături de Părintele Justin, ne-am întrebat de multe ori cum să surprindem frumusețea și dumnezeirea de zi cu zi, cum să păstrezi cea mai bună mărturie despre sfântul pe care îl ai în fața ochilor. Am avut și noi aparat de fotografiat în mănăstire și s-au făcut poze. Dar noi n-am reușit, n-am avut atâta căldură, n-am avut atâta dragoste, n-am avut atâta uimire a unei inimi simțitoare cum a fost Cristina Nichituș Roncea. S-a impus de la sine ca fotograf oficial al mănăstirii. O femeie, nu un călugăr. Părintele aștepta pe cineva care să vadă cu ochi de fiu duhovnicesc, nu numai de artist, de profesionist, de inimă sensibilă, ci mai întâi cu ochi de fiică duhovnicească.
Fotografiile ei reușesc să vorbească despre sfințenia unui duhovnic fără să o întineze, fără să o minimalizeze sau banalizeze. Cum se poate acest lucru? Iată cum una din artele moderne, arta fotografiei, poate fi transformată în artă duhovnicească. După părerea mea, este o parte din minunea vieții Părintelui Justin. Fiecare portret surprinde o trăire, o trăire adâncă pentru țară și pentru credință. O să găsiți și ochii Părintelui. Nu lipsește nici bucuria zâmbetului Părintelui, nici umorul lui șugubăț, de care ne este atât de dor. Autoarea și-a dorit ca fotografiile sale să fie privite cu sufletul. A reușit”.
Monahul Filotheu Bălan
„Duhovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin.
100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”
(Editura Doxologia, Iași, 2019)
Familia Ortodoxă – Decembrie 2019 / nr. 12 (131) (Pag. 57 – 58) / PărinteleJustinPârvu.Ro
Posted in Analize, Documentare, Editoriale, Top News Tags: Duhovnicul - 100 de ani cu Parintele Justin No Comments »
Ziaristi Online
May 28th, 2020 
VR 
