Posts Tagged ‘“revolutia kgb”’

MISTERELE "REVOLUTIEI". Radu TINU: Romanii au dansat pe muzica CIA si KGB. Rich HALL: Dan Voinea si Securitatea contesta la unison gloantele dum-dum

de Tiberiu Kiss
17/10/2009
Fostul adjunct al Securităţii Timiş, maior (r) Radu Tinu (foto stanga), afirma în urmă cu ceva vreme pentru ziarul nostru că nu românii au provocat prăbuşirea regimului comunist. El spune că ei doar “au dansat pe muzica altor servicii de securitate”, în special CIA şi KGB. Securitatea ştia că în Ungaria se fac “repetiţii” pentru înlăturarea lui Ceau­şescu. Securitatea trimisese agen­ţi în taberele de antrenament unde se pregăteau “scân­teile” Re­voluţiei.

“STEP, PENTRU CIA, KALINKA, PENTRU KGB”
Mr. (r) Radu Tinu a avut şansa, dar şi neşansa de a fi implicat, din plin, în “revoluţia anticomunistă” de la Timişoara. Şansa, pentru că a văzut cum se face istoria. Neşansa, pentru că a trebuit să suporte 717 zile de detenţie.
“Revoluţia care a început la Timişoara nu a fost decât o mască, iar pastorul Tökés László, doar un pretext penibil. Revoluţia nu am făcut-o noi, românii, ci doar am dansat pe muzica altor servicii de informaţii. Step, pentru CIA, şi kalinka, pentru KGB”, este de părere Radu Tinu.
Ofiţerul de informaţii timişorean susţine că, încă din momentul în care Bush şi Gorbaciov şi-au “dat mâna pe un vapor acostat în larg”, Securitatea română ştia că se acţionează concertat atât de americani, cât şi de ruşi, pentru înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu.
Fostul adjunct al Securităţii Timiş spune că tot ceea ce a declarat premierul maghiar, Miklos Nemeth, despre “antrenarea rezistenţei” este adevărat.
“Tabăra era la Bicske, în Ungaria. Am reuşit să înfiltrăm acolo trei informatori, aşa că ştiam tot ce mişcă. Toţi românii care treceau Mureşul erau duşi acolo şi antrenaţi. O dată la trei luni, veneau securiştii maghiari de la AVO – serviciul de spionaj – şi luau românii din tabără şi-i duceau în faţa Ambasadei României din Budapesta ca să manifesteze împotriva regimului. Capul mişcării disidente era un fost student la ASE, originar din Lugoj, actualmente plecat în America.”
“Cert e că, cu două luni înainte de evenimentele din decembrie, ungurii au început să dea românii înapoi. Dacă treceau Mureşul cinci români, ei dădeau înapoi zece inşi. Am ştiut şi lucrul ăsta, că ceilalţi erau agenţi de-ai lor…”, susţine Radu Tinu.

VICTOR STĂNCULESCU, AGENT BRITANIC

Fostul adjunct al Securităţii Timiş povesteşte că generalul Atanasie Stănculescu nu a fost niciodată agent maghiar, ci englez. “Nu degeaba s-a refugiat în Anglia, când a avut pro­bleme după ’90”, consideră ofiţerul de informaţii. Radu Tinu susţine că, încă din perioada celui de-al XIV-lea Congres al PCR, trei “ziarişti” occidentali au încercat să-l contacteze pe pastorul reformat Tökés László.
“Un cadru al Serviciului maghiar, cetăţean austriac, a penetrat dispozitivul nostru, realizând o întâlnire şi o înregistrare video. Este vorba despre Rudolf Solomon, astăzi mare om de afaceri, cu firme în zona fierbinte Harghita-Covasna. I-am găsit banda video, învelită în hârtie igienică. Am totuşi satisfacţia că, la anchetă, Solomon a scris cu mânuţa lui cine l-a trimis la Tökés şi cu ce misiune. Un alt emisar al AVO, Varga Ladislau, fost fizician la Centrul de Sudură din Timişoara, trimitea săptămânal mesaje cifrate unui diplomat maghiar aflat la post în Bucureşti. Ăsta a fost să-şi dea doctoratul în Ungaria şi, chiar dacă a stat vreo patru ani, tot nu a reusit să-l finalizeze”, povesteşte ofiţerul de informaţii timişorean.

AMERICANII, ÎN ACŢIUNE
Pentru a avea imaginea completă a celor care “s-au agăţat” de pastorul Tökés László, Radu Tinu a ţinut să precizeze că cel mai înfocat vizitator al preotului bănăţean a fost secretarul II al Ambasadei SUA la Bucureşti, Dennis Curry (foto dreapta sus, dupa 20 de ani). “La 15 decembrie, acesta a venit din nou la Timişoara, însoţit de corespondenta de presă de la Ambasada Angliei.
Au încercat să penetreze dispozitivul, pentru a-l contacta pe Tökés. L-am îmbrăcat pe un coleg în miliţian şi acesta i-a întors din drum, moti­vând un accident de circulaţie grav pe Strada Timotei Cipariu, unde era locuinţa pastorului. Cei doi nu s-au lăsat. La un moment dat, am ieşit din dispozitiv în civil şi le-am arătat obrazul. S-au dus la Hotel Continental, unde s-au întrebat oare ce grad am. La vreo 20 de minute, Dennis Curry a ieşit pe stradă şi a dat un telefon de la un telefon public şi a raportat la Ambasadă că l-a văzut pe Tökés şi că lucrurile se desfăşoară normal. Un mincinos…”, consideră fostul adjunct al Securităţii Timiş.

PLANUL AMERICANILOR
Mr. Radu Tinu susţine că pastorul Tökés László a făcut parte din pla­nul americanilor pentru a-l detrona pe Ceauşescu, folosindu-se de o revoltă populară. “Au încercat să-l martirizeze pe acest preot, dar noi nu am pus botu’ la borcanul cu miere, în sensul că nu l-am arestat, ca să creăm atmosfera inter­naţională. Cu toate că l-am dove­dit pe Tökés László ca spion maghiar. Noi am găsit la doi agenţi unguri, care părăseau Ro-mânia printr-un punct vamal, o chitanţă de mână semnată de pastorul Tökés, în care acesta scria cu mânuţa lui că a primit 20.000 de lei. Do­cumentul fusese ascuns de se­curiştii unguri în parasolarul autoturismului”, poves­teşte fostul ad­junct al Securităţii Timiş. Radu Tinu consideră că “re­voluţia” a fost făcută cu ajutorul românilor, care au fost manipulaţi de CIA ca nişte pioni, pe o tablă de şah.
Jurnalul National – Editia Istorica Scanteia

Patru videouri dintr-o tragedie. Ne spune ca n-au existat gloante dum-dum si vidia, deci cum se explica prezenta lor in videouri filmate in decembrie 1989?

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on October 17, 2009

Ar fi interesant sa aflam…oare au sosit sau au ramas vreodata la procuratura militara aceste 4 videouri? Fiindca se contrazice clar cei care ne spune ca n-ar fi existat gloante neobisnuite, gloante dum-dum si vidia in Romania in decembrie ‘89.

——————————————————————————————————————————————–

2 videouri de o importanta extraordinara pentru intelegerea Revolutiei Romane din decembrie 1989. (Amindoua de pe site-ul dailymotion.com postate de Alexandru2006; 8 in total si de o importanta deosebita din punctul de vedere istoric, chiar daca se pare ca pina acum numai citeva sute de oameni le-au vazut). In primul video, vedeti secventa 1:20-2:50 in care se arata gloantele dum-dum si vidia depistate din arhiva/depozitul securitatii. In a doua, secventa 0:45 – 1:20 filmate se pare la Piata Aviatorilor (deci zona TVR-ului) in care omul demonstreaza cum gloantele teroristilor (in cazul acesta, se pare de tip vidia) sint diferite de gloante obisnuite. Mai jos, cei care au negat si neaga in continuare existenta gloantelor acestea… numai ca dovezi filmate mai exista…

I.

Ar fi interesant sa aflam…oare au sosit sau au ramas vreodata la procuratura militara aceste 4 videouri? Fiindca se contrazice clar cei care ne spune ca n-ar fi existat gloante neobisnuite, gloante dum-dum si vidia in Romania in decembrie ‘89.

——————————————————————————————————————————————–

2 videouri de o importanta extraordinoara pentru intelegerea Revolutiei Romane din decembrie 1989. (Amindoua din site dailymotion.com sit postat de un Alexandru2006; 8 in total si de o importanta deosebita din punctul de vedere istoric, chiar daca se pare ca pina acum numai citeva sute de oameni le-au vazut). In prima video, vedeti secventa 1:20-2:50 in care se arata gloantele dum-dum si vidia depistate din arhiva securitatii. In a doua, secventa 0:45 – 1:20 filmate se pare la Piata Aviatorilor (deci zona TVR-ului) in care omul demonstreaza cum gloantele teroristilor (in cazul acesta, se pare de tip vidia) sint diferite de gloante obisnuite. Mai jos, cei care au negat si neg in continuare existenta gloantelor aceste…numai ca dovezii filmate mai exista…

—————————————————————————————————————————————
II. Revolutia Romana 22 Dec.1989 – cd4

Vezi si

The Romanian Revolution for Dum-Dums by Richard Andrew Hall (April 2008)

Posted on October 16, 2009

THE ROMANIAN REVOLUTION FOR DUM-DUMS:
(like me…and perhaps even you)

by Richard Andrew Hall, Ph.D.

Standard Disclaimer: All statements of fact, opinion, or analysis expressed are those of the author and do not reflect the official positions or views of the Central Intelligence Agency (CIA) or any other U.S. Government agency. Nothing in the contents should […]

Read the rest of this post…

decembrie 1989: Dan Voinea “Nu exista victime (persoane impuscate)…nici de la (gloantele) dum-dum”

Posted on October 15, 2009

Ieri am postat 8 (opt) (am gresit numarul; unul era de la Resita) cazuri de gloante dum-dum (aka explozive) de la Bucuresti dupa 22 decembrie 1989 (cazuri disponsibile de pe Internetul) 8 cazuri dum-dum explozive dupa 22 decembrie 1989 bucuresti internet
Chiar daca existenta gloantelor dum-dum — sa nu vorbim despre folosirea lor si ranitii […]

Read the rest of this post…

"DEMOCRATII" SI "UNIONISTII" de la Chisinau vor sa inchida pentru manifestatii agora libertatii basarabene – Piata Marii Adunari Nationale

Închiderea PMAN şi controlul întrunirilor publice – o iniţiativă periculoasă
Ministrul de Interne, general maiorul în rezervă Victor Catan (PLDM), doreşte expulzarea oricăror manifestaţii publice din centrul Chişinăului cât mai spre periferia lui. La 15 octombrie, a doua zi după sinistrul atentat cu bombă din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), ministrul Victor Catan, a anunţat public, în cadrul unei conferinţe de presă ţinute împreună cu Procurorul general Valeriu Zubco (foto stanga) şi directorul SIS Gheorghe Mihai (foto dreapta), că le va cere autorităţilor superioare ale statului desfăşurarea de acum încolo a oricăror manifestaţii publice doar „pe stadioane, căci după concertele din Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul oraşului întotdeauna rămân munţi de deşeuri şi sticle sparte.” „Acest lucru ar permite asigurarea securităţii unor asemenea evenimente. Câteva sute de colaboratori de poliţie nu pot controla zece mii de oameni”, a ţinut să specifice ministrul PLDM.

Fără îndoială că atentatul din 14 octombrie este un act criminal. El a şi fost calificat oficial drept act terorist. Oricare ar fi autorul sau autorii lui, aceştia trebuie identificaţi şi traşi la răspundere după toată asprimea legii. Dar de aici până la cererea unui membru al Cabinetului de a interzice manifestaţiile publice in centrul capitalei este o distanţă prea mare. Urmând logica defectuoasă a ministrului de Interne, ar trebui să înţelegem că nu teroriştii sunt de vină pentru cele întâmplate, ci participanţii la întrunirea culturală din PMAN, întrucât şi-ar fi ales un loc nepotrivit pentru aşa ceva. O crimă ratione locci!

Iniţiativa ministrului Catan, pe care o găsim periculoasă pentru libertatea de întrunire şi de manifestare a cetăţenilor într-o democraţie adevărată, consună cu intenţia anunţată oficial de primarul general al Chişinăului de a închide Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru public şi de a o transforma în parcare auto. La 1 iunie 2009 Dorin Chirtoacă spunea următoarele: “Am dori să amplasăm o parcare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar aici există o reticenţă din partea Guvernului. Vom face un efort suplimentar să vedem dacă vor fi de acord. Ar rezolva în mare parte problema parcării în centrul Chişinăului.”

Din câte am observat, primarul Chirtoacă nu a renunţat încă la această idee năstruşnică. Iată că acum ministrul Catan îi cântă în strună, spunându-le moldovenilor că locul în care trebuie să-şi exprime colectiv bucuriile sau – de ce nu? – protestele paşnice, atunci când e cazul, doar pe cele două stadioane care există în Chişinău: Dinano, în sectorul Buiucani, şi Zimbru, în sectorul Botanica.

Nici unul dintre regimurile politice de până acum, dar nici administraţia din perioada ocupaţiei sovietice, nu au îndrăznit să închidă PMAN şi să expulzeze orice manifestaţie publică pe cele două stadioane, pentru a putea fi… controlate “democratic” de poliţie, în loc ca aceasta din urmă să adigure securitatea participanţilor la întrunire. Găsim îndreptăţită temerea exprimată de unii că scopul criminalilor care au produs deflagraţia în PAMN la 14 octombrie ar fi fost tocmai cel de expulzare din inima Chişinăului a oricărei manifestaţii publice şi punere a lor sub control.

Recenta iniţiativă a ministrului Catan trebuie retrasă. Ea contravine legislaţiei naţionale în materie de întruniri publice, adoptate abia acum un an în conformitate cu exigenţele Consiliului Europei, dar nu cadrează nici cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sau cu jurisprudenţa CEDO. Cu siguranţă ea va întâmpina critici atât la Chişinău, cât şi în Europa.

Vlad Cubreacov

https://cubreacov.wordpress.com/

2 Răspunsuri la “Închiderea PMAN şi controlul întrunirilor publice – o iniţiativă periculoasă”

  1. Mitreanu spune:

    Ministrul Catan (observaţi că nu e Cătană) este un vechi reprezentat al lumii interlope de la Chişinău cu legături strânse cu gruparea Sonţovskaia de la Moscova. El întreţine relaţii strânse cu Pasat şi Bulgaru. Este foarte posibil că la Chişinău se va instaura regimul dictatorial liberalo-criminal. Toate elementele criminale din gruparea PLDM şi AMN sunt setoase să-şi ia revanşa, să revină la suprafaţă şi să instaureze din nou teroarea raketului în Republica Moldova. Pot să vă dau câteva nume de foşti şi actuali infractori care astăzi sunt şi deputaţi: Butmalai (prietenul criminalului Franţuz), Pleşca, Platon. bulgaru nu este deputat, dar este prieten la cataramă cu Alexandru Tănase, care a ajuns ministru al Justiţiei, şi cu Pasat (acesta fiind clientul avocatului Al. Tănase), aşa că acest odios criminal, care se face vinovat de moartea a zeci de oameni de afaceri, în curând va reveni în ţară. Boiana Petrol va renaşte ca pasărea Fenix. Un alt cap al lumii interlope este Micu, care a fost condamnat la temniţă pe viaţă. Dar între interlopi deja se vorbeşte că acesta va ieşi în curând la libertate pentru că avocatul lui este Vitalie Nagacevschi şi acesta este deputat din cadrul coaliţiei majoritare. Nagacevschi, după ce va aranja eliberarea lui Micu, va pune în buzunar, cel puţin, un milion de euro. Gurele rele spun însă că pe Micu eliberarea îl va costa cam 10 milioane pentru că trebuie să fie mituiţi mai mulţi demnitari, inclusiv premierul V. Filat, ministrul Justiţiei Tănase, judecători şi alţii. Micu îşi va recupera cheltuiala imediat ce se va vedea la libertate.
    Aşa că domnule Cubreacov, chestiunea cu interdicţiile impuse pentru desfăşurarea eventualelor mitinguri în Piaţa Marii Adunări Naţionale este floare la ureche. Chestiunile cu adevărat grave sunt revenirea rakeţilor, a grupurilor interlope şi complicitatea lor cu reprezentanţii puterii centrale: deputaţi, ministri şi chiar cu prim-ministru. Aceştia toţi nu au nici un Dumnezeu. Ei nu iartă pe nimeni, sunt gata de orice crimă doar ca să se afle la putere, să scoată bani, pe orice cale, prin orice mijloace. Asasinatele, ameninţările, actele de tortură din beciurile celor de la Boiana Petrol, în care erau schingiuiţi (iar deseori şi ucişi) nu doar bărbaţi, ci şi femei, copii, bătrâni, dacă aceştia aveau nenorucul de a fi rude apropiate cu un businessman “neascultător”, s-ar putea să redevină realitate mai repede decât ne putem imagina noi. Se aude un hârcâit pe cerul plumburiu al Republicii Moldova. Auziţi. e hârcâitul Satanei!

  2. Victor Roncea spune:

    La fel de sinistra mi se pare initiativa de a transforma aceasta agora a libertatii – sa ne aducem aminte de luptele din 1988 incoace – intr-o imensa parcare. Daca la Bucuresti si-ar permite vreun primar asa ceva cu Piata Universitatii ar fi turnat in smoala cu fulgi pe el si trimis sa dea turul parcarilor din jurul Pietei Rosii, ca aia e libera!

CE A REUSIT SA EVITE BASESCU LA CHISINAU. Temenele in fata Mitropolitului Vladimir al Moscovei. FOTO/VIDEO

Dorin Chirtoacă sărutându-l pe obraji pe secretarul structurii locale a Patriarhiei Moscovei, prot. mitr. Vadim Cheibaş. 14 octombrie 2009

Sluga la doi stapani

O agenţie de ştiri din Bucureşti ne anunţă cu „bucurie şi voie bună” că în ziua de 14 octombrie la Chişinău a avut loc “sfânta slujbă liturgică de la Catedrala Naşterea Domnului din Chişinău, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove”, la care a participat „Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, însoţit de funcţionari publici”.

Săptămâna trecută arătam că la 3 octombrie, la Coloniţa, primarul Chirtoacă şi preşedintele interimar al „României de Est”, cum specifică aceeaşi agenţie bucureşteană când relatează din Chişinău sau de la Tiraspol (de parcă ar exista mai multe Românii!), s-au bucurat de comuniunea liturgică a structurii locale a Patriarhiei Moscovei, primind daruri scumpe şi bogate blagoslovenii arhiereşti. Tot atunci cei doi au ţinut să sublinieze „onoarea” de a fi „alături de Mitropolitul Moldovei” Vladimir Cantarean, cu care au declarat că întreţin „relaţii bune, normale”.

Precizăm că la 14 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe stil vechi Acoperământul Maicii Domnului, nici un reprezentant al noului regim politic nu a participat la „sfânta slujbă liturgică” în nici una din bisericile Mitropoliei Basarabiei. Se cunoaşte că primarul Chirtoacă, ca şi toţi primarii de Chişinău din 1991 încoace, nu face parte din nici o parohie concretă a Mitropoliei Basarabiei. El nu a fost până toamna aceasta ceea ce unii numesc „ortodox practicant”. Cu toate acestea ne bucurăm că acesta se arată în ultima vreme râvnitor într-ale credinţei şi mai trage cu piciorul pe la sfânta biserică.

În dimineaţa zilei de 14 octombrie, secretarul eparhial al structurii locale a Patriarhiei din preajma Kremlinului, protoiereul Vadim Cheibaş (apropo, fost bursier al Patriarhiei Române, trimis la studii cu binecuvântarea Mitropoliei Basarabiei), l-a întâmpinat la intrarea în catedrală, cum erau altădată întâmpinaţi Mircea Snegur, Andrei Sangheli, Petru Lucinschi, Serafim Urechean, Vladimir Voronin sau Vasile Tarlev, pe Dorin Chirtoacă, care i-a dat de trei ori frăţească sărutare şi fiască îmbrăţişare, după obiceiul pravoslavnic.

Întâmplător sau nu, dar la slujba oficiată de mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi „al întregii Moldove”, despre care ne anunţă topit de fericire corespondentul din „România de Est (Basarabia)” al agenţiei bucureştene, primarul Chirtoacă, „însoţit de funcţionari publici” nu a stat printre credincioşi, ci s-a postat cât mai aproape de altar, exact în locul în care la ultimele sărbători de Paşti şi de Crăciun a stat ex-preşedintele Voronin, ex-preşedintele Legislativului Marian Lupu şi fostul prim-ministru Zinaida Greceanâi, cu nişte mame de lumânări în mână, de-ţi era mai mare dragul să vezi câtă evlavie îi pălise pe aceşti preasupuşi creştini din Patriarhia Moscovei. Şi atunci, ca şi acum mitropolitul „întregii Moldove” s-a rugat fierbinte, împreună cu tot poporul, înălţând ectenii de sănătate Prealuminatei Sale Sanctităţi de la Moscova, iar corul a dat cu bucurie cuvenitul răspuns: Amin! Şi acum, ca şi atunci, televiziunile au fost prezente, pentru a transmite „întregii Moldove”, de la mic la mare, negrăita bucurie că înalţii noştri demnitari moldoveni se regăsesc din nou în comuniune liturgică nemijlocită cu scumpa lor mamă duhovnicească, Biserica Ortodoxă Rusă. Singura diferenţă este că de această dată Vladimir Voronin şi Marian Lupu au fost ocupaţi cu lucruri mai importante decât “sfânta slujbă liturgică de la Catedrala Naşterea Domnului” şi ne-au lipsit de plăcerea de a-i vedea la televizor cum se roagă de zor ca altădată.

Se cuvine să spunem şi câteva cuvinte despre Hram ca atare, fixat de stat, printr-un act normativ, pentru 14 octombrie. Acesta este un fals hram, de provenienţă secular-politică, inventat cu ani în urmă de vechiul nomenclaturist sovietici şi ex-primar de Chişinău, Serafim Urechean. În tradiţia ortodoxă românească hramul este sărbătoarea când creştinii îl cinstesc pe patronul celei dintâi dintre bisericile unei localităţi. Este un popas în timp al credincioşilor, o reîntâlnire anuală pentru a-l preamări pe ocrotitorul lor spiritual.

În Chişinău nici o catedrală nu are hramul Acoperământul Maicii Domnului. Miza lui Urechean, când a lansat hazardata lui iniţiativă, a fost dublă. Pe de o parte el a dorit să continue tradiţia sovietică a Zilei oraşului, ţinute în prima duminică a lunii octombrie. Pe de altă parte, a dorit contrabalansarea sărbătorii Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi, ocrotitoarea Moldovei, prin reţinerea chişinăuienilor la 14 octombrie acasă în locul pelerinajelor la Iaşi. Să ne amintim că o încercare de deturnare a cultului Sfintei Parascheva a fost întreprinsă tot în aceeaşi perioadă şi de ex-preşedintele Mircea Snegur, coleg în mai multe partide cu Serafim Urechean, prin închinarea, tot împreună cu mitropolitul Vladimir, la pseudo-moaştele Sfintei Parascheva, aduse cu pompă, în raclă scumpă, sub mii de priviri nevinovate ale creştinilor basarabeni, la mănăstirea Hâncu din raionul Nisporeni.

Nimic nu ne-ar deranja în această situaţie. Atâta doar că răspunsul fiecăruia, când este vorba de cele sufleteşti şi ale lui Dumnezeu, trebuie să fie „Da, da. Nu, nu”, cum ne învaţă şi ne porunceşte Mântuitorul Hristos. Când faci însă politică, degeaba spui că eşti român (şi încă ce fel de român! dacă năzuieşti să ajungi prim-ministru al României de Vest, cum ar zice corespondentul aceleiaşi agenţii bucureştene), fiind cu „bucurie şi voie bună” supusul Patriarhiei uzurpatoare de lângă Kremlin, binecuvântătoarea banditului Smirnov şi a armatelor de ocupaţie.

Afilierea bisericească şi comuniunea spirituală a oricărui politician din Republica Moldova cu o Patriarhie sau alta, are valoare de test. Nimeni nu poate fi slugă la doi stăpâni.

Vlad Cubreacov

DSC04346

DSC04367

Acest articol a fost scris pe miercuri, octombrie 14th, 2009

PREMIERA ABSOLUTA: NUCLEUL KGB ANTI-CEA– USESCU. De la Mircea Dinescu la Andrei Plesu. 1989 – Dintr-o iarna in alta… Resorturile secrete ale Romaniei

Obedienţa externă a complotului disidenţilor
împotriva lui Nicolae Ceauşescu

Evenimentele din decembrie 1989 au avut ca suport iniţial dezordinile si violenţele stradale. Apoi, au apărut “detaşamente” ale tinerilor care, bine organizaţi şi disciplinaţi,
au chemat populaţia să li se alăture, scandând “Fără violenţă!”. Asta şi în replică la excesele unor agitaţi puşi pe distrugeri şi provocări.
Desigur, în ceea ce priveşte participanţii la evenimente, au existat şi excepţii notabile, dar numai cu titlu de excepţie. Conştiinţele revoluţionare aveau să
apară în cel de-al doilea şi al treilea val al evenimentelor,
pentru ca ulterior să se retragă…
În fapt însă, s-au confirmat învăţămintele evenimentelor
istorice similare în care ceea ce un important
protagonist al evenimentelor avea să numească “pegra
socială obsedată de căţărarea în fotoliile puterii”
constituie suportul oricărei insurgenţe, numai că “pegra
avidă de o nouă dictatură, a străzii, nu trebuie să se
caţere în acele fotolii”. Fără comentarii. Acest crez l-a
călăuzit pe respectivul protagonist atât ante, cât şi post
factum comploturilor în iţele cărora s-a aflat ori s-a
implicat. Nu sunt puţini cei care ştiu şi partea de adevăr
pe care cel în cauză nu şi-o mai aminteşte.
Se menţionează în diverse referiri, mai mult sau mai
puţin de luat în seamă, despre conspiraţiile şi conspiratorii
împotriva lui Nicolae Ceauşescu.
În istoria regimurilor politice de sorginte comunistă
asumată, luptele interne fratricide pentru putere au fost
regula, iar nu excepţia.
Nu toate persoanele despre care s-a acreditat ideea
că au fost disidenţi întruneau condiţia esenţială
necesară pentru acest statut. În sensul că nu au
exprimat o altă direcţie în interiorul ideologiei
Partidului Comunist, aşa cum au făcut-o Troţki,
Buharin, Zinoviev şi toţi cei care au avut o voce
distinctă de cea a lui Lenin sau a lui Stalin. Nu s-au
ridicat nici la nivelul temerităţii lui Milovan Djilas
împotriva lui Tito (în Iugoslavia), a lui Otakar Sik
împotriva lui Novotny, înaintea lui Dubcek (la Praga) şi
alţii asemenea, care au creat şi au întemeiat curente de
gândire nuanţate faţă de ideologia marxist-leninistă
dominantă. Filosofia politică şi acţiunea de opoziţie cu
logo-ul “Ridică-te tu, să mă aşez eu”, nu generează
disidenţi, ci oportunişti.
Ion Iliescu era menţionat public ca posibil succesor
al lui Nicolae Ceausescu într-o ediţie specială “Who is
Who,” pentru România – editată, în 1989, în R.F.
Germania, de Juliusz Stroyanowski – în care la poziţia
“519, Ion Iliescu” se menţiona “[…] în septembrie 1987,
într-un articol de o pagină, publicat în săptămânalul

Uniunii Scriitorilor din România – “România Literară”-
a cerut o mai mare libertate a informaţiei şi schimbări în
relaţiile sociale şi politice în scopul învingerii inerţiei şi
alienării. Se zvoneşte că Iliescu ar fi alesul lui Gorbaciov
la succesiunea P.C.R.”

Cu mai mulţi ani în urmă, insă, când era prim
secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al P.C.R., Ion
Iliescu a înconjurat de câteva ori Copoul, purtând o
lungă convorbire cu academicianul Cristofor Simionescu.
Acesta, entuziasmat, s-a confesat laudativ că a
avut marele privilegiu de a avea o convorbire
remarcabilă cu primul secretar, în care el îl intuieşte pe
viitorul preşedinte al României. Comentariul a ajuns la
urechile Elenei Ceauşescu…

Ori de câte ori se punea pe undeva problema unei
alternative la Ceauşescu, existau şi “suspecţii de
serviciu”. Ion Iliescu a fost cel mai longeviv şi norocos
dintre ei.
Cazul lui Mircea Dinescu era unul aparte. Tot
timpul a existat supoziţia, cu nimic răsturnată până în
prezent, că “disidenţa” sa era partea vizibilă – şi de
acţiune – a cuplului reprezentat de socrii săi, Ludmila
Loghinovskaia şi Albert Kovács, ale caror antecedente şi
relaţii erau de mare interes.
Structural, M.D. era un risc permanent pentru
activitatea secretă a oricărui serviciu. Pentru acţiuni
făţiş diversioniste şi provocări era, însă, operatorul
aproape ideal. Lipsesc nişte elemente privind susţinerea
de către primul secretar al C.C. al U.T.C., Pantelimon
Găvănescu, a trimiterii sale la documentare în Anglia,
ca să pot intui dacă a acceptat anumite lucruri din
proprie dorinţă sau, la fel ca alţii, trimis la undiţa
pescarului. După revenirea în ţară, la Bucureşti, a fost,
iniţial, “protejatul” ataşatului militar adjunct, aceeaşi
persoană care s-a ocupat de prezenţa sa în Anglia, şi a
venit la post în România odată cu încheierea stagiului
său de documentare.
Preluarea sa ulterioară sub “protecţie” de către
ambasadorul Olandei ne poate sugera, azi, aplicarea
principiului diviziunii muncii între serviciile statelor
membre ale N.A.T.O., deoarece Olandei îi revenea
activitatea contrainformativă în spaţiul României.
Atunci nu ştiam. Acum, acest fapt este de natură să ne
determine să credem că-l verificau, dar fiindcă în acelaşi
timp îl expuneau, îl făceau inutilizabil pentru altceva
decât agitaţie şi provocare. Ceea ce i se potrivea, dar se
şi dorea.
La Uniunea Scriitorilor era un nucleu de “front”,
foarte activ în unele momente, al K.G.B. – ului.

Surprinzător, nucleul era alcătuit din tineri scriitori, dar
şi responsabili de cinematografe, cronicari de film ş.a.,
pretinşi critici ai lui Ceuaşescu, pentru că nu-i lăsa să
scrie despre transformările şi noile realităţi din Uniunea
Sovietică. Unii s-au legat cu lanţuri de grilajul porţii
Uniunii Scriitorilor şi au chemat la faţa locului
corespondenţii presei sovietice, acreditaţi la Bucureşti.
Azi, unii din acel nucleu se află în prospere relaţii cu
“foşti” ai serviciilor sovietice… Îl aduc pe fratele
Kondiakov la Palatul Victoria, fac privatizări de succes,
se angajează ca mercenari -“analişti” şi “consultanţi”-
prin partide, staff-uri electorale şi pe lângă lideri
politici…

Nota bene: În lumea informaţiilor secrete se mişcau,
ca peştele prin apă, şi mulţi mercenari, escroci, refulaţi,
nebuni geniali sau revoluţionari permanenţi, toţi
animaţi de un voluntariat declarat în slujba celor mai
înalte idealuri. Doar discernământul celui care le
acceptă – ori refuză – serviciile face diferenţa.
Cum erau recompensaţi unii dintre aceşti “activişti
de front” ai K.G.B-ului? Primeau periodic (cam la două
săptămâni) coşul cu produsele alimentare mult râvnite
în acele vremuri de numeroase “lipsuri şi greutăţi”
(caviar, votcă, mezeluri, carne, batog, ulei, fructe
exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în faţa porţii dintr-o
maşină cu nr. T.C. (Taxi Creditar) a Ambasadei U.R.S.S.
Chiar şi numai acest fapt în sine exprima până unde au
întins ruşii coarda…
De departe, filosoful si esteticianul Andrei Pleşu era
cel mai solid în concepte. Inteligenţa sa, receptivă la
persuasiunile “ofiţerului de caz”, l-a determinat la un
gest de “spovedanie a unui învins”, nu în sensul în care
a făcut-o Panait Istrati, dar cu cert efect de “captatio
benevolentie”. A fost invitat să conferenţieze în faţa
ofiţerilor din Securitate, la Casa de Cultură a
Ministerului de Interne, despre curente şi tendinţe în
artă. A avut o bună audienţă şi s-a bucurat de aprecieri
sincere. I s-a rezervat ”un exil“ confortabil la Tescani.
Ce făcuse periculos? Îl însoţea pe Mircea Dinescu la
diversele întâlniri prilejuite de evenimentele organizate
de ambasadele occidentale la Bucureşti, deoarece
poetul, deşi beneficiase de o bursă post-academică în
Marea Britanie, nu deprinsese limba şi avea nevoie de
un interpret cu ştaif.
“Ăla cu Trabantul”, cum îl ştia Elena Ceauşescu pe
domnul Virgil Măgureanu – că de la ea i s-a tras – a fost
“detaşat“ la Muzeul Judeţean din Focşani pentru ca să
nu-l mai întâlnească pe Ion Iliescu, dar mai ales pe
generalul Militaru.
Deoarece fusese “în sistem”, exact acolo de unde –
după cum spune legenda – “se iese numai cu picioarele
înainte”, domnului Virgil Măgureanu nu i s-a dat
importanţă… A fost iniţial omis. Însă cineva l-a pârât
Cabinetului 2“ şi Elena Ceauşescu a întrebat: “Da’ ăla
cu Trabantul care-i?“ “Îl căutăm, nu-i avem identitatea
completă” – a fost răspunsul. Parţial exact, fiindcă un
ofiţer – din exces de zel, dar şi din comoditate – i-a
schimbat naţionalitatea, iar şeful Departamentului
Securităţii Statului i-a trimis pe ofiţerii superficiali la
arhiva actelor de stare civilă, pentru a-i reconstitui
arborele genealogic.

Individual, fiecare dintre cei menţionaţi, “se aflau în
nişte cărţi”. Şi… atât. După prinderea în flagrant a
reţelei complotiste coordonată de Vladimir Volodin şi
difuzarea “scrisorii celor şase”, erau anticipate şi alte
evenimente. Ceauşescu a considerat că, preventiv,
Iliescu-Măgureanu-Militaru şi Dinescu-Pleşu trebuie
împiedicaţi să se întâlnească, pentru a nu se organiza.
Dislocarea din Capitală a domnilor Pleşu şi
Măgureanu, ca şi a altora aflaţi în situaţii relativ asemănătoare,
a fost o decizie politico-administrativă, dispusă
pe linie de partid, ca şi în cazul a câtorva dintre
scrisorii celor şase.

Schimbarea de sistem din România a fost nu
întâmplător violentă, rezultat al unor evaluări bazate pe
informaţii incomplete, al unor prejudecăţi ideologice şi
al matricei mult prea birocratice utilizată de
planificatorii evenimentelor. Toate acestea, în pofida
faptului că serviciile de informaţii activ implicate aveau
la dispoziţie rezultatele unor cercetări ştiinţifice asupra
psihologiei poporului şi specificităţii componentelor
societăţii româneşti. Mulţi ani la rând, studiile doctorale
ale unor străini în centrele universitare din România,
îndeosebi din Cluj, aveau ca teme de cercetare
cunoaşterea şi înţelegerea până în cele mai fine detalii a
specificului naţional şi al comunităţilor etno-geografice.
Cu prilejul participării lui Horia Sima la şedinţa de
la Paris a “Consiliului Secret”, conducerea legionară a
fost pusă în temă că României i se rezervase soluţia
violentă a schimbării regimului şi că, dintre toţi pilonii
de rezistenţă ai acestuia, numai Securitatea urma să se
afle pe direcţia loviturilor principale. Comandantul
Horia Sima, alias profesorul Georgescu Lugojanu, a
făcut ca acest avertisment să ajungă în ţară.
Iraţionalitatea dusă până la absurd a campaniilor
lansate, în diferitele momente de răscruce a evoluţiilor
politico-sociale, pentru condamnarea – chiar la moarte
prin linşaj public – a membrilor securităţii statului (instituţiilor
similare) avea suficiente precedente în istorie şi
nu trebuia să surprindă. Doar ordinele date de
generalul Vlad au prevenit ca represaliile şi crimele
cărora le-au căzut victime un număr de ofiţeri să nu
capete proporţii mult mai mari.
Nu putem să nu fim oripilaţi de groaznicul măcel
de la Aeroportul Internaţional Otopeni (Anexa 4), în
care au pierit zecile de tineri ostaşi şi ofiţeri ai Centrului
de Pregătire Transmisiuni din Câmpina al Comandamentului
Trupelor de Securitate, de omnicidul
premeditat asupra echipajelor Unităţii Speciale de
Luptă Antiteroristă (USLA), comandate de şeful
Statului Major Antiterorist, colonelul (post-mortem)
Gheorghe Trosca, ordonat cu sânge rece de generalul
Militare, dovedit trădător de ţară, răsplătit în acele zile
tulburi cu demnitatea de ministru al Apărării naţionale
şi care s-a voit, pe deasupra , şi criminal…(Anexa 1)
Dacă ne amintim – şi nu avem cum să uităm – s-au
mai încercat: uciderea în masă a efectivelor Direcţiei de
Securitate şi Gardă (al cărei sediu, lipit de Biblioteca
Centrală Universitara, a fost distrus cu tiruri de
artilerie), Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (ale
cărei efective urmau să fie “trecute în revistă” pe
stadionul Ghencea, special amenajat pentru o
ambuscadă împotriva “teroriştilor”) personalului mai
multor securităţi judeţene (cazul cel mai elocvent fiind
cel de la Sibiu, dar pericole mari au existat şi la Brăila,
ori în alte judeţe).
Un recurs la istorie este necesar. Dacă vom compara
condiţiile existente în Franţa, la 1789, cu cele din Anglia,
vom constata că ele erau asemănătoare. Masa de
manevră necesară profesioniştilor revoluţiilor exista şi
pe străzile Londrei, nu numai la Paris.
Excepţia a constituit-o atitudinea serviciilor secrete
şi a poliţiei, care în Anglia s-au situat ferm pe poziţia
apărării Coroanei, pe când în Franţa, nu. Şi condiţiile
existente, după 200 de ani, în ţările Europei Centrale şi
de Est se vedeau, de undeva, de mai departe, ca fiind
asemănătoare, dacă nu chiar identice. Serviciile speciale
care au evaluat atât contextul european din 1789
(retrospectiv), cât şi cel din 1989, au concluzionat însă
eronat că Securitatea şi forţele de ordine publică ale
Ministerului de Interne din România vor proceda precum
serviciile şi poliţia Angliei, nepermiţând dislocarea
dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceauşescu. Pe
această eroare – dacă a fost o eroare – descalificantă
pentru nivelul de cunoaştere de către acele servicii a
opţiunilor Securităţii, aveau însă să se fundamenteze
planuri grave şi extrem de periculoase, care puteau
împinge România într-un război civil distrugător al
statalităţii naţionale şi integrităţii sale teritoriale.
Iată ce declara, în 1991, Silviu Brucan, unul dintre
membrii cei mai activi ai primei puteri provizorii
instituită în decembrie 1989, citez: “[…] din cauza
situaţiei politice […] în ţara asta armata era singurul
factor de stabilitate, cu toate că armata a tras la
Timişoara şi la Bucureşti, şi prin alte părţi. […] Nu
puteam să spunem că unii generali i-au fost loiali lui
Ceauşescu, alţii disidenţi, că armata a tras la Timişoara,
a tras la Sibiu, a tras la Cluj, a tras şi la Bucureşti în 21
decembrie – ăsta-i adevărul istoric. Ar fi fost
iresponsabil să deschizi o asemenea discuţie într-o
perioadă când asta (n.n. – armata) era singurul lucru pe
care ne sprijineam”. Această ultimă afirmaţie clarifică,
fără echivoc, cât anume din evenimentele din
decembrie a fost revoluţie şi cât lovitură de stat. Dar şi
de ce trebuia să se producă lovitura de stat. Pentru a se
acoperi crimele cu alte crime şi a nu se răspunde pentru
săvârşirea lor!
Nicolae Ceauşescu, nemulţumit în legătură cu cei
trei miniştri – Milea, Postelnicu şi Vlad – care nu-i
executaseră ordinele, a convocat o teleconferinţă, în
cadrul căreia a ordonat personal modul de acţiune:
“Somaţie, foc de avertisment, foc la picioare şi, dacă mai
mişcă cineva, să nu se mai ridice!” Toţi cei care au fost
în audiţie directă au primit ordinul de la Comandantul
Suprem şi aveau, strict formal, obligaţia să-l execute.
Legea vremii nu îngăduia militarilor să refuze
executarea ordinului ilegal. Deschiderea focului cu
arme letale asupra mulţimilor neînarmate, ori asupra
insurgenţilor înarmaţi – dar în împrejurări de risc
pentru viaţa terţilor, mai cu seamă a femeilor, bătrânilor
şi copiilor – nu era, însă, permisă de nicio lege a
războiului.
La terminalele teleconferinţei de la comitetele
judeţene ale P.C.R. din Timişoara, Cluj, Sibiu, Braşov, ca
din toate celelalte reşedinte de judeţene, erau toţi cei
care puteau pune în executare ordinul, chiar şi fără ca
generalul Milea să-l mai reitereze. Nu este mai puţin
adevărat că în armată existau o serie de proceduri
privind darea şi primirea ordinelor, dar faptul că
ordinul a fost dat personal de către Comandantul
Suprem putea anula ori schimba regulile. Nu mai exista
un precedent. Depindea de discernământul comandanţilor.
Dar, în pofida intervenţiei lui Ceauşescu, care
a dat ordinul personal, generalul Milea l-a reluat,
potrivit regulilor militare.

În evenimentele din Bucureşti, în represiunea
armată violentă din noaptea de 21/22 decembrie 1989,
generalul Milea a fost secondat de colaboratori şi
subordonaţi marcaţi de exces de zel şi fanatism, unii
având şi “temă dată”.

În noaptea de 21/22 decembrie 1989, când generalul
Milea a revenit în sediul Comitetului Central, era într-o
stare de puternică deprimare. L-a văzut pe generalul
Vlad, spre care s-a îndreptat şi a început să plângă,
spunându-i: “Nu eu am dat ordinul… Nu sunt un
criminal…”. Generalul Vlad l-a îmbrăţişat, spre a-l
îmbărbăta, iar generalul Milea, printre lacrimi, a
continuat: “Te rog să-i spui soţiei mele, fetelor mele,
spune-le că n-am fost un criminal, că nu eu sunt cel
care… Nu eu…
Generalul Vlad l-a condus apoi spre un hol de
aşteptare în care se aflau nişte fotolii, unde s-au aşezat.
Generalul Milea nu-şi putea reveni. Generalul Vlad i-a
spus că siuaţia s-a agravat extrem de mult şi trebuie
găsită o soluţie pentru a se pune capăt vărsărilor de
sânge. “Eu am în Comitetul Central toate forţele
necesare pentru controlul situaţiei aici în interior… Se
pune problema dacă ai dumneavoastră, care sunt afară,
vor acţiona în aceeaşi direcţie…” Reacţia generalului
Milea a fost cea a unui om profund deznădăjnuit: “Nu
ştiu… nu mai pot… nu mai sunt în stare de nimic…”
Generalul Milea nu poate fi “decupat”, aşa cum
iniţial s-a încercat, din contextul represiunii armate, dar
nici nu poate fi considerat omul unor iniţiative care să-i
fi aparţinut. Era un militar pe cât de prompt în execuţie,
pe atât de rezervat în decizii. El s-a comportat ca un
executant, nu ca un general, ministru al Apărării, pus
de evenimente în faţa unei decizii care să scrie o pagină
a istoriei. Desigur, nuanţe pot exista…
Am cunoscut – şi am avut şansa să le supravieţuiesc,
la propriu – confruntările cu toate categoriile elementelor
operaţionale “humint” ale conspiraţiei externe, finalizată
cu lovitura de stat militară “parţial reuşită” (citat
din Virgil Măgureanu) din decembrie 1989.
Cu câteva luni înaintea evenimentelor, emisari ai
“complotului intern”, chiar generalul Militaru personal,
au făcut tentative de tatonare a conducerii Ministerului
de Interne/Departamentului Securităţii Statului, dar,
cunoscându-li-se apartenenţa la servicii speciale străine,
au fost evitaţi.
Unui general, fost în conducerea Ministerului de
Interne – care a solicitat, în acelaşi scop, o audienţă “de
nivel” la conducerea DSS. – i-a fost trimis ca interlocutor
translatorul de limbă rusă, cu care efectuase în anii ’60
misiuni la Moscova! Nu a fost deloc întâmplător că, în
seara zilei de 31 decembrie 1989, respectivul general a
constituit “paşaportul” cu care noua putere provizorie
şi-a trimis reprezentanţii să preia conducerea
Departamentului Securităţii Statului, formal desfiinţat
şi cu conducerea – mai puţin secretarul de stat Ştefan
Alexie – arestată.
Ca un amănunt, generalul Nicolae Doicaru, căci
despre el este vorba, a intrat atunci în cabinetul
generalului Vlad şi a întrebat: “Unde mă aflu eu, aici?” I
s-a răspuns: “În fostul dumneavoastră birou…”. “ Nu,
nu, eu nu am avut biroul aici!“. Fără a replica, am luat
din bibliotecă tratatul “Diplomaţia”, autor Mircea
Maliţa, şi i l-am înmânat deschis la pagina de gardă,
unde se semnase, în anul de apariţie, 1975… A luat
volumul şi fără să mai spună ceva s-a îndreptat spre
sala mare de consiliu, unde urma să ne predea noii
puteri provizorii, reprezentată de Gelu Voican
Voiculescu şi Virgil Măgureanu, gardaţi de maiorul de
justiţie Mugurel Florescu, nedespărţit în acele zile de un
pistol mitralieră “Kalaşnikov”.
În legatură cu implicarea generalului Doicaru în
evenimentele acelor zile tulburi i se reţine ca fapt
pozitiv, avertizarea Centrului de Informaţii Externe
asupra iminentei solicitări de către conducerea
Guvernului Provizoriu a listelelor cu datele de identificare
şi spaţiile de acţiune ale ofiţerilor stabiliţi definitiv
în străinătate sub diverse acoperiri şi biografii pentru
misiuni de spionaj. Generalul nu a putut, însă, bloca
solicitarea respectivă, menţionând că presiunile sunt
foarte mari, dar a sugerat să se elaboreze o situaţie
“prelucrată”, care să protejeze identitatea ofiţerilor.
După acea recomandare, lista nu ar mai fi fost
solicitată. Ulterior, peste ani, un director al unui
serviciu l-a acuzat pe un alt director, că a trecut oceanul
cu o astfel de listă… Întrebarea este, cu care dintre ele ?!
Una sau mai multe anchete parlamentare au reluat
subiectul, fără a se da vreun comunicat. Între timp, un
spion uitat în misiune şi-a chemat ofiţerul de legătură la
Vama Aeroportului Internaţional Otopeni, să preia
containerul cu recolta anilor de cercetare, disimulat în
bagajele de călătorie… S-ar putea să nu fi fost singurul.
Pentru acei oameni, care au trecut proba de foc a
riscului vieţii în serviciul patriei, patria nu le era acolo
unde o duceau foarte bine, ci România, pe care o doreau
la fel de prosperă, precum ţările lor de adopţiune.
Am facut aceasta paranteză pentru a face cunoscută
filosofia profesiei şi deontologia spionilor români din
acele vremuri, unii fii ai altor neamuri, dar cu rădăcini
adânci în România.
Un alt amănunt – şi acesta important –: Virgil
Măgureanu făcuse şi el, printre alţii, o recunoaştere la
Cabinetul generalului Vlad, în timp ce acesta se afla la
Ministerul Apărării Naţionale, unde urma să fie arestat.
Sfârşitul verii anului 1989 avea să mai aducă noi
probleme, generate de returnările masive ale emigranţilor
români ilegali din Iugoslavia. Coloane ce
păreau a nu se mai sfârşi erau conduse, în ordine, de
autorităţile iugoslave şi predate grănicerilor români.
Ceauşescu dispune primirea “returnaţilor” în cazărmi
militare, unde să fie interogaţi de organele de cercetare
grănicereşti (în terminologia consacrată de manualele
OTAN: supuşi procedurii de debriefing), după care li sa
permis să meargă la domiciliile declarate. Numărul
lor mare făcea imposibilă trimiterea în justiţie pentru
trecerea frauduloasă a frontierei. Este greu să se poată
spune câţi dintre ei s-au angrenat în acţiunile din
decembrie 1989, pe baza instruirii ce li se făcuse. Timpul
şi timpurile au fost potrivnice… Aceeaşi concluzie şi
pentru cohortele venite din Ungaria, alcătuite exclusiv
din bărbaţi valizi care, fără îndoială, au avut un rol
major în evenimentele de la sfârşitul anului 1989. Acest
rol l-a confirmat, în deplină cunoştinţă de cauză, Silviu
Brucan, pe care, din nou, îl citez: “Problema este că eu
cred că la Timişoara a fost şi este mână ungurească. Şi
nu numai ungurească. Cred că şi anumite cercuri din
Germania […] şi aşa mai departe au acţionat acolo […]”.
Concomitent, pe direcţia Ungariei au avut loc
câteva “evadări” de-a dreptul spectaculoase: Nadia
Comăneci, un cioban cu o turmă de câteva sute de oi,
un orădean cu un autoturism care şi-a adaptat roţile la
şinele de cale ferată; alţii se gândeau să încerce cu
parapante (ori cu alte aparate de zbor artizanale). Toţi
aceştia au fost aşteptaţi dincolo de frontiera română de
numeroşi reporteri ai ziarelor, posturilor de radio şi
televiziune.
Un grup de 11 persoane din Cluj, aflate ca turişti în
Bulgaria, solicită azil politic Ambasadei Ungariei la
Sofia, de unde sunt extrase pe calea aerului, cu
destinaţia Budapesta. Cazul a fost nu numai intens
mediatizat, dar şi supus atenţiei organismelor internaţionale,
chipurile ca un exemplu al persecuţiei minorităţilor
etnice în România. Nu în ultimul rând ca
importanţă, trebuie menţionat şi faptul că mai mulţi
ofiţeri şi subofiţeri de grăniceri au fost arestaţi de
Procuratura Militară, pentru complicitate la trecerea
frauduloasă a frontierei. Pe mulţi i-a demascat opulenţa
stilului de viaţă, urmare a câştigurilor realizate din favorizarea
persoanelor la trecerea clandestină a graniţei.
Faţă de această situaţie şi a “forţărilor” spectaculoase de
frontieră menţionate, Ceauşescu a dispus trecerea
Trupelor de Grăniceri în subordinea Ministerului de
Interne. Ministrul Apărării Naţionale primeşte greu
decizia Comandantului Suprem, deoarece ea era
expresia percepţiei “Tovarăşului” asupra degradării
corpului grăniceresc şi a necesităţii de a fi reinstaurată
disciplina sub autoritatea ministrului de Interne, nimeni
altul decât temutul Tudor Postelnicu.
Gen brig (r) Aurel I Rogojan
Capitol extras din lucrarea
1989
DINTR-O IARNĂ ÎN ALTA…
ROMÂNIA ÎN RESORTURILE
SECRETE ALE ISTORIEI

1989 – GENERALUL (r) SRI Aurel Rogojan, fost sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, dezvaluie secretele conspiratiei KGB/CIA contra Romaniei

Jurnalul National, Suplimentul Istoric “Scinteia”:
CUM S-A VAZUT ANUL 1989 DE LA VARFUL SECURITATII
Securitatea Ungariei (AVO) antrena forte de gherila urbana pentru Romania

21/08/2009
1376 vizite
ingrijorarea pe care o aratau la nivel international autoritatile de la Budapesta fata de soarta minoritatii maghiare din Romania masca actiuni concrete de destabilizare a situatiei din tara noastra. Generalul de brigada (rez.) Aurel Rogojan, cel care in 1989 era seful Cancelariei DSS, “omul din umbra” al lui Iulian Vlad, ministru secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, descrie contextul international si eforturile revizioniste ale Ungariei. Potrivit generalului in rezerva, DSS a avut agenti in taberele de pregatire ale celor care urmau sa duca in Romania operatiuni de gherila urbana. Totodata, Securitatea a interceptat mai multi emisari care au realizat puncte de sprijin in localitati importante din Romania.

Organizatia “Romania Libera”, creata in septembrie 1987 de Brigada “Romania” a Securitatii Republicii Populare Ungaria, in numele unui comitet condus de economistul Marin Rosca, plecat din Timisoara, a fost de factura mediocra sub toate aspectele, fiind manipulata de “Forumul Democrat Maghiar”. Constienti ca “Ardealul nu poate fi obtinut fara romani”, revizionistii unguri au cautat dintoddeauna sa-si atraga sprijinul cel putin al unei parti a populatiei majoritare, iar organizatia “Romania Libera” de la Budapesta trebuia sa devina expresia acelui sprijin.

Fara a sesiza capcana neorevizionistilor unguri, lideri ai “Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi” – indeosebi Doru Novacovici si Sandu Pobereznic, poate determinati si de cei sub ale caror auspicii a aparut UMRL – au acceptat sa patroneze organizatia “Romania Libera” impreuna cu oficiali de la Budapesta, intre care Imre Pozsgai, unul dintre autorii “revolutiei de palat” care la inceputul anului 1988 l-a dislocat de Janos Kadar si pentru scurta vreme s-a aflat in echipa conducatoare, inlocuita la randul ei de Karoly Grosz.

La 8 iulie are loc la Bucuresti intalnirea la nivel inalt a statelor membre ale Tratatului de la Varsovia, prilej cu care, intr-o intrevedere bilaterala, facilitata de Gorbaciov, conducerea ungara – Nyeres Reszo, Nemeth Miklos si Gyula Horn – sustine ca Transilvania nu apartine Romaniei si ameninta ca va internationaliza problema maghiarilor din Romania.

Anterior, in decembrie 1988, conducerea duala iugoslava – Loncear si Dizdarevici – l-a iritat pe Ceausescu punand in discutie problema Banatului. In august 1989, agenti de informatii ai Departamentului Securitatii Statului, infiltrati in cantonamentele speciale paramilitare din Ungaria, raporteaza primele date in legatura cu pregatirea unor formatiuni de lupta (gherila urbana) ale caror misiuni erau sa actioneze in Romania pentru crearea pretextelor unor evenimente in consens cu evolutiile din Polonia si Ungaria, iar ulterior si din Cehoslovacia, RD Germana si Bulgaria, convenite, pe de o parte, de Mihail Sergheevici Gorbaciov si George Herbert Bush si, pe de alta parte, de François Mitterrand si Helmuth Kohl, avand si binecuvantarea Sanctitatii Sale, Ioan Paul al II-lea, Pontiful Vaticanului.
Organizatia Romania Libera si UMRL au fost paravanul sub care AVO (acronimul Securitatii RP Ungara) au organizat formatiuni paramilitare pe care le-au instruit in tabara (cazarma militara) de la Bicske pentru “actiuni viitoare de gherila urbana in Romania”. Instructorii erau unguri originari din Romania, dar acestia actionau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. Noul conducator al Romaniei Libere si al grupului instruit, de cca. 400 de membri, era tehnicianul petrochimist Manea Gheorghe, iar din partea UMRL asista Sandu Pobereznic.

Subzistenta grupului era asigurata de organizatii revizioniste maghiare, de UMRL si de inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati, care avea deja un birou in Ungaria.

in subsolul cazarmii de la Bicske se tiparea o parte din materialele de propaganda pentru a fi trimise in Romania cu scopul de a se determina aparitia unor nuclee interne ale organizatiei Romania Libera. O alta parte a materialelor de diversiune propagandistica era pregatita in tipografiile Partidului Muncitoresc Socialist Ungar si ale AVO (Securitatea de Stat a Ungariei) si difuzata de aceasta din urma.

Pe cale de consecinta a celor relevate, agenti curieri ai miscarilor “solidarnosc” din Polonia, “forumurilor civice” din Ungaria, Cehoslovacia si RD Germana sunt interceptati si anchetati, in plenitudinea indeplinirii misiunilor de racolare si fixare a sarcinilor ce reveneau “revolutionarilor alesi pentru provocarea surprizelor strategice (politice) planificate”. Ei aveau sa recunoasca cine sunt, de unde au venit si cu ce scop, precum si gradul de indeplinire a misiunilor. Mai putine detalii insa privind elementele operationale – consemne, parole, sisteme secrete de comunicare prin care urma sa se realizeze mobilizarea persoanelor care urmau sa-si asume riscurile provocarii si conducerii (dirijarii ) evenimentelor amorsate.
in toamna anului 1989, emisarii realizasera contacte si constituisera puncte de sprijin in Alba Iulia, Arad, Brasov, Bucuresti, Caransebes, Cisnadie, Cluj, Constanta, Craiova, Cugir, Iasi, Lugoj, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Targu Mures, Timisoara… (ordinea este cea alfabetica, dar lista nu este completa).

Se impune o mentiune. Contactele au fost mult mai numeroase decat punctele de sprijin efectiv create, ele avand ca scop si punerea Securitatii pe piste false. Ipotetic, fiecare contact trebuia sa treaca printr-un filtru, pana a se stabili ca este o deruta. Amestecul premeditat al contactelor intamplatoare cu cele de creare a punctelor de sprijin a fost o tactica prin care s-a ingreunat identificarea si controlul acestora din urma.

Fiecare emisar actiona “multiplu de zece”, iar fiecare nou membru cauta alti zece. in Bucuresti s-au vizat recrutari, inclusiv din randurile elevilor de liceu, cu care se realizau intalniri de instruire in parcuri. “Instructorii” erau persoane recent revenite in tara. Unii parinti ingrijorati s-au adresat Biroului de Informatii, Sesizari si Reclamatii al Ministerului de Interne.
in zilele de foc din decembrie 1989 am avut confirmarea deplina a misiunilor acelor emisari. Cele mai multe orase-tinta ale curieratului lor au fost cuprinse in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie de furia unor revolte, aparent ilogice, in care, initial, interlopi periculosi, terorizand unitatile de Securitate si Militie (din inalt ordin subordonate comandamentelor judetene militare de aparare, urmare a starii exceptionale instituite), s-au transformat ad hoc in “revolutionari profesionisti”.

in seara zilei de 21 decembrie, generalul Vlad, fiind chemat in sediul Comitetului Central, a asigurat preluarea rapoartelor operative telefonice ale sefilor unitatilor judetene (municipale si orasenesti, unde existau structuri locale) ale DSS, transmise la cabinetul sefului departamentului. Invariabil, la apelurile “Suntem atacati, ne dau foc, ce facem?”, raspunsul era standard: “Solicitati sprijin comandamentului judetean de aparare!”. seful Securitatii judetului Sibiu, locotenent-colonelul inginer Theodor Petrisor, primind aceasta solutie, mi-a spus sa astept un moment si sa ascult. A deschis probabil fereastra si a orientat receptorul telefonului spre exterior. Am auzit un tir infernal, suieraturi si rapait de gloante cum numai in filmele de razboi auzisem. “Cine trage?”, l-am intrebat. “Cei la care ne trimiteti sa ne apere!”, a fost raspunsul.

in sinteza, cand generalul Vlad a cerut sa fie informat despre situatia din tara, i-am raportat ca pe linia Timisoara – Resita – Caransebes – Alba Iulia (Cugir) – Sibiu – Brasov, Banatul si Transilvania sunt incercuite de focarele unor violente extreme ale caror tinte erau sedii ale Securitatii si Militiei, unele fiind atacate, incendiate, cu evidenta intentie ca ocupantii lor sa fie arsi de vii. Am mai mentionat ca, asa cum se prezinta situatia, Banatul si Transilvania par a fi izolate de restul tarii si i-am prezentat succint ce s-a comunicat din fiecare judet. S-a interesat daca sunt probleme la Targu-Mures, in Harghita si Covasna. Acolo insa era o liniste suspecta si se astepta ca, in urmatoarele doua zile, la Odorheiul Secuiesc si in alte localitati sa se dezlantuie evenimente de un tragism cutremurator…
Aurel Rogojan

Militaru si alti generali “complotisti” au tatonat conducerea Securitatii
22/08/2009
4177 vizite

Generalul in rezerva Aurel Rogojan, ofiterul care in 1989 a fost alaturi de generalul Iulian Vlad, comandantul Departamentului Securitatii Statului, ca subordonat direct si colaborator apropiat al acestuia intre anii 1974-1989, analizeaza pentru Jurnalul National momentele pregatitoare lunii decembrie a acelui an si care ar fi putut sa produca in Romania un razboi civil. Generalul in rezerva dezvaluie faptul ca deja generali, precum Nicolae Militaru, agenti ai serviciilor secrete sovietice, nici nu se mai fereau sa mascheze complotul si incercau sa amestece si Securitatea in acesta.

Desigur, in ceea ce priveste participantii la evenimente, au existat si exceptii, dar cu titlu de exceptie. Constiintele revolutionare aveau sa apara in cel de-al doilea si al treilea val al evenimentelor, pentru ca ulterior sa se retraga…

in fapt insa, s-au confirmat invatamintele evenimentelor istorice similare in care ceea ce un important protagonist al evenimentelor avea sa numeasca “pegra sociala obsedata de catararea in fotoliile puterii” constituie suportul oricarei insurgente, numai ca “pegra avida de o noua dictatura, a strazii, nu trebuie sa se catere in acele fotolii”. Fara comentarii. Acest crez l-a calauzit pe respectivul protagonist atat ante, cat si post factum comploturilor in itele carora a fost ori s-a implicat. Nu sunt putini cei care stiu si partea de adevar pe care cel in cauza nu si-o mai aminteste.

Dar, in definitiv, daca vom compara conditiile existente in Franta la 1789 cu cele din Anglia, vom constata ca ele erau asemanatoare, exceptia constituind-o atitudinea serviciilor secrete si a politiei, care in Anglia s-au situat ferm pe pozitia apararii Coroanei. si conditiile existente, dupa 200 de ani, in tarile Europei Centrale si de Est se vedeau, de undeva, de mai departe, ca fiind asemanatoare, daca nu chiar identice. Serviciile speciale care au evaluat atat contextul european din 1789, cat si cel din 1989, au concluzionat insa eronat ca Securitatea si fortele de ordine publica ale Ministerului de Interne din Romania vor proceda precum serviciile si politia Angliei, nepermitand dislocarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceausescu. Pe aceasta eroare, daca a fost o eroare, ea este descalificanta pentru nivelul de cunoastere de catre acele servicii a optiunilor Securitatii, aveau sa se fundamenteze insa planuri grave si extrem de periculoase, care puteau impinge Romania intr-un razboi civil distrugator al statalitatii nationale si integritatii sale teritoriale. Generalii loiali lui Ceausescu au fost de cealalta parte…
Iata ce declara in 1991 Silviu Brucan, unul dintre membrii cei mai activi ai primei puteri provizorii instituite in decembrie 1989, citez “(…) din cauza situatiei politice… in tara asta, armata era singurul factor de stabilitate, cu toate ca armata a tras la Timisoara si la Bucuresti, si prin alte parti. (…) Nu puteam sa spunem ca unii generali i-au fost loiali lui Ceausescu, altii disidenti, ca armata a tras la Timisoara, a tras la Sibiu, a tras la Cluj, a tras si la Bucuresti in 21 decembrie – asta-i adevarul istoric. Ar fi fost iresponsabil sa deschizi o asemenea discutie intr-o perioada cand asta (n.n. – armata ) era singurul lucru pe care ne sprijineam”. Aceasta ultima afirmatie clarifica, fara echivoc, cat anume din evenimentele din decembrie a fost revolutie si cat lovitura de stat. Dar si de ce trebuia sa se produca lovitura de stat. Pentru a se acoperi crimele cu alte crime si a nu se raspunde pentru savarsirea lor!

Am cunoscut si avut sansa sa supravietuiesc, la propriu, confruntarilor cu toate categoriile elementelor operationale “hummint” ale conspiratiei externe finalizate cu lovitura de stat militara “partial reusita” (citat din Virgil Magureanu) din decembrie 1989.

Cu cateva luni inaintea evenimentelor, emisari ai “complotului intern”, chiar generalul Militaru personal, au facut tentative de tatonare a conducerii Ministerului de Interne/Departamentului Securitatii Statului, dar, cunoscandu-li-se apartenenta la servicii speciale straine, au fost evitati.

Unui general, fost in conducerea Ministerului de Interne, care a solicitat, in acelasi scop, o audienta “de nivel” la conducerea DSS… i-a fost trimis ca interlocutor translatorul de limba rusa, cu care efectuase in anii ’60 misiuni la Moscova!
Sfarsitul verii anului 1989 avea sa mai aduca noi probleme, generate de returnarile masive ale emigrantilor romani ilegali din Iugoslavia. Coloane ce pareau a nu se mai sfarsi erau conduse, in ordine, de autoritatile iugoslave si predate granicerilor romani. Ceausescu dispune primirea “returnatilor” in cazarmi militare, unde sa fie interogati de organele de cercetare graniceresti (in terminologia consacrata de manualele OTAN: supusi procedurii de debriefing), dupa care li s-a permis sa mearga la domiciliile declarate. Numarul lor mare facea imposibila trimiterea in justitie pentru trecerea frauduloasa a frontierei. Este greu sa se poata spune cati dintre ei s-au angrenat in actiunile din decembrie 1989 pe baza instruirii ce li se facuse. Timpul si timpurile au fost potrivnice… Aceeasi concluzie si pentru cohortele venite din Ungaria, alcatuite exclusiv din barbati valizi, care, fara indoiala, au avut un rol major in evenimentele de la sfarsitul anului 1989. Acest rol l-a confirmat, in deplina cunostinta de cauza, Silviu Brucan, pe care, din nou, il citez: “Problema este ca eu cred ca la Timisoara a fost si este mana ungureasca. si nu numai ungureasca. Cred ca si anumite cercuri din Germania (…) si asa mai departe au actionat acolo (…)”.

Concomitent, pe directia Ungariei au avut loc cateva “evadari” de-a dreptul spectaculoase (Nadia Comaneci, un cioban cu o turma de cateva sute de oi, un oradean cu un autoturism care si-a adaptat rotile la sinele de cale ferata, altii se gandeau sa incerce cu parapante ori cu alte aparate de zbor artizanale), toti acestia fiind asteptati dincolo de frontiera romana de numerosi reporteri ai ziarelor, posturilor de radio si televiziune.

Un grup de 11 persoane din Cluj aflate ca turisti in Bulgaria solicita azil politic Ambasadei Ungariei la Sofia, de unde sunt extrase pe calea aerului, cu destinatia Budapesta. Cazul a fost nu numai intens mediatizat, dar si supus atentiei organismelor internationale, chipurile ca un exemplu al persecutiei minoritatilor etnice in Romania. Nu in ultimul rand, ca importanta, trebuie mentionat si faptul ca mai multi ofiteri si subofiteri de graniceri au fost arestati de Procuratura Militara pentru complicitate la trecerea frauduloasa a frontierei. Pe multi i-a demascat opulenta stilului de viata, urmare a castigurilor realizate din favorizarea persoanelor trecute clandestin granita. Fata de aceasta situatie si a “fortarilor” spectaculoase de frontiera mentionate, Ceausescu a dispus trecerea Trupelor de Graniceri in subordinea Ministerului de Interne. Ministrul Apararii Nationale primeste greu decizia Comandantului Suprem, deoarece ea era expresia perceptiei “Tovarasului” asupra degradarii corpului graniceresc si a necesitatii de a fi reinstaurata disciplina sub autoritatea ministrului de Interne, nimeni altul decat temutul Tudor Postelnicu.
Aurel Rogojan

“Elena Ceausescu nu avea acces la informarile operative ale Securitatii”
Generalul de brigada (r) Aurel Rogojan, colaborator apropiat al generalului Iulian Vlad, cel care conducea in 1989 Departamentul Securitatii Statului, descrie pentru Jurnalul National cum se faceau informarile pentru presedintele Romaniei Socialiste, Nicolae Ceausescu. Totodata, ofiterul a acceptat sa rememoreze raporturile pe care DSS le avea cu Partidul Comunist Roman si cu Elena Ceausescu si dezamorseaza mitul ca sotia dictatorului ii “confiscase” acestuia fluxul informativ.

24/08/2009
2518 vizite
Presedintele Romaniei era unicul destinatar al Buletinului Informativ al Departamentului Securitatii Statului, un document integrat care cuprindea sintetic cele mai importante informatii necesare cunoasterii situatiei politice internationale, respectiv intentiile altor state si actiunile preconizate in politica lor fata de Romania, impactul unor evenimente asupra securitatii Romaniei, oportunitati de dezvoltare si intarire a relatiilor bilaterale, acte, gesturi, atitudini cu semnificatii de ostilitati ori care exprimau un pericol potential.

Nu exista un sistem al raporturilor personale zilnice ale sefului DSS cu Nicolae Ceausescu. Pentru urgente sau pentru probleme importante stringente se solicita telefonic pe linia “S” primirea la raport. Ceausescu personal fixa ora, iar de fata nu era nimeni altcineva.

Sediul institutiei Buletinului Informativ – probleme de securitate se afla la Centrul de Informatii Externe, fiecare exemplar unic fiind caligrafiat si semnat olograf de seful DSS. Plicul il deschidea personal Nicolae Ceusescu si tot el il inchidea (il capsa) si il adnota cu “R” (retur) de regula in coltul de sus stanga sau dreapta al plicului si semna cu initialele “N C”. Aceste buletine nu au circulat sub nici o forma in structurile securitatii interne. Aspectele interne de securitate care se includeau in aceste buletine, daca nu se integrau, se raportau ca anexe ale Buletinului, iar baza lor se arhiva in dosarul problemei sau spatiului detinut de structura informativ-operativa.

Aceasta “descentralizare”, in fapt o stricta compartimentare si secretizare, era de natura sa limiteze circulatia informatiilor sensibile destinate sefului statului si sa nu fie cunoscute de persoane carora nu le reveneau atributii decizionale implicate de continutul informarilor.

Mai mult, o serie de astfel de informari, “note-speciale” daca aveau ca destinatie personalitati din inalta nomenclatura, nu aveau antetul emitentului. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu sunt la indemana materiale accesibile in cateva duzini de cazuri si operatiuni active in 1989 si inca vii in memoria unora dintre combatantii tuturor partilor implicate, azi veterani ai lumii informatiilor secrete.
Serviciul Central de Analiza Sinteza din structura DSS prelucra si datele pentru Buletinul Informativ al Ministerului de Interne, cu o arie de difuzare generala in interiorul sistemului si la principalii lideri de partid si de stat.

O precizare importanta si necesara: sub ministeriatul generalului Iulian Vlad la Departamentul Securitatii Statului, Elena Ceausescu nu avea acces la informarea operativa de securitate rezervata Presedintelui Republicii si Comandant Suprem al Fortelor Armate. in calitatea sa de presedinte al Consiliului National pentru stiinta si Tehnologie, Elena Ceausescu primea episodic un Buletin de Informatii Tehnico-stiintifice, rezultat in parte si al cercetarii de profil a spionajului. Aceasta numai ca urmare a mandatarii exprese din partea presedintelui.

Elena Ceausescu, ca presedinte al Biroului Comisiei de Cadre de pe langa Comitetul Politic Executiv, putea conditiona, respectiv refuza numirea cadrelor de conducere cu rang de adjuncti ai ministrului, sefilor de comandamente, directiilor centrale si judetene, loctiitorilor politici ai sefilor de unitati. Emil Bobu, Tudor Postelnicu si Constantin Radu, secretar al CC si sef al Sectiei Cadre, faceau parte din comisia respectiva, care, intre altele, a provocat mari prejudicii reprezentarii externe a Romaniei.
Generalul Vlad nu a preluat asupra sa nici activul si nici pasivul relatiilor speciale ale lui Postelnicu, in calitate de sef al DSS, cu Elena Ceausescu.

Generalul Vlad a avut posibilitatea sa devina primul sef al unei proiectate Case Prezidentiale, dar a declinat propunerea atunci cand Ceausescu a adus vorba. I-ar fi fost cu neputinta sa fie subordonat Elenei Ceausescu. si, intr-adevar, ca ministru secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, generalul Vlad nu a lucrat nici cu sotia si nici cu copiii presedintelui. La “Cabinetul 2” se prezenta numai atunci cand primea ordin din partea sefului statului. Proiectul Casei Prezidentiale i-a fost foarte drag lui Pacepa, sperand ca va fi numit “maresalul” acesteia, dar proiectul a cazut. De la Pacepa si pana la Vlad au mai fost cativa candidati, dar nici unul dintre acestia din urma nu a corespuns exigentelor impuse, indeosebi in ceea ce presupunea pregatirea vizitelor externe. Ceausescu avea pretentia ca acest demnitar sa obtina garantii din partea oficialilor tarilor gazda, in sensul ca obiectivele vizitelor se vor realiza integral. Uneori, pentru aceasta se ajungea chiar la seful statului respectiv. Or, o asemenea performanta nu era usor de realizat. Singurul care a performat, indeplinind si rezistand in asemenea misiuni timp de 11 ani, a fost generalul Vlad.
Cand DSS a fost condus de activisti de partid fanatici, cum puteau ei sa promoveze informatiile care nu exprimau unanimitate, adeziune, omagii si recunostinta? Un singur exemplu: un buletin prezenta starea de spirit a populatiei stresate de lipsuri alimentare si de asteptatul la cozi interminabile. Ministrul de Interne, George Homostean, semneaza buletinul si dispune difuzarea lui incepand cu Nicolae Ceausescu. Ministrul secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, Tudor Postelnicu, blocheaza difuzarea buletinului, pe care adnoteaza: “Asta e provocare! Tovarasul si Tovarasa au facut ieri vizite de lucru in pietele din Bucuresti si au vazut ca sunt pline…”. Postelnicu era sigur ca aceeasi reactie ar fi fost si mai sus. Ceausescu, asemenea tuturor dictatorilor, fara exceptii notabile cunoscute, credea numai ceea ce-i convenea. Sistemul de informare al partidului ii prezenta o realitate cosmetizata pana la contrariul ei. Cine se incumeta sa spuna altceva isi asuma riscuri serioase. si, cum mereu “plesnea” cate ceva, se ivea prilejul ca “informarea de securitate” sa prevaleze pana la remedierea cauzelor. Apoi, iarasi prevala informarea de partid. Asta in planul problemelor interne.

Este posibil ca de la o anumita data si pana la inceputul lunii octombrie 1987 (cand generalul Vlad a fost numit sef al DSS) sa se fi practicat informarea oportunista. in fond, o dezinformare prin omisiune. Uneori, omisiunea este echivalenta tradarii. Asa stand lucrurile, o fi fost rau, o fi fost bine… Vedeti, depinde de care parte esti situat cand judeci astfel de lucruri. Oricum, evenimentele nu puteau fi oprite, dar nici Ceausescu determinat sa inteleaga ca trebuie sa se retraga. Desi, in planul informarii, s-au facut eforturi foarte serioase, unele chiar riscante.

Generalul Iulian Vlad s-a calauzit, intre altele, si dupa principiul ca seful securitatii statului este cel care aduce vestile proaste. Cand trebuie sa combati tradarea tarii, sa-i controlezi si sa-i dezactivezi pe spioni, sa demantelezi comploturi, sa anihilezi teroristi, sa-i demasti pe coruptii regimului nu ai cum sa fii aducatorul vestilor care sa bucure.
Aurel Rogojan

Telegramele operative DSS din care Ceausescu a aflat ca i se apropie sfarsitul
25/08/2009
6750 vizite

Retelele Departamentului Securitatii Statului au transmis pana in ultima clipa a regimului Ceausescu informatii despre schimbarile care aveau loc in Europa de Est. Generalul de brigada (rez.) Aurel Rogojan, fost sef al Secretariatului DSS, arata ca generalul Iulian Vlad nu a ordonat niciodata sa nu se transmita Centralei informatii care l-ar fi deranjat pe Ceausescu. Mai mult, reda partial 11 informari din perioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989 despre schimbarile care se preconizau a avea loc in Romania.

Indiciile din anii ’80 ca in Europa de Est se dorea schimbarea regiurilor au fost receptate de DSS cat se putea de realist, in conditiile in care, dupa tradarea lui Pacepa, s-a politizat conducerea activitatii si raportarea rezultatelor… Profesio-nistii informatiilor secrete din sistemul Departamentului Securitatii Statului si-au facut insa bine munca. Omologii occidentali aflati la post in ambasadele din Bucuresti faceau ca, de voie ori de nevoie, ochii si urechile contraspionajului sa afle anumite lucruri.

Ceausescu a avut totodata, incepand cel mai tarziu din luna septembrie 1989, informari speciale, chiar in mai multe editii zilnice, asupra actiunilor sistematice coordonate din exterior impotriva sa.

Numai pentru perioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989 retin atentia cel putin 11 informari din categoria celor extrem de incomode, dupa cum urmeaza:

1. DSS nr. 00275/07.11.1989 privind intalnirea de la Malta: “Cele doua parti vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenta (…) problema exercitarii de noi presiuni coordonate asupra acelor tari socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale… Statele vest-europene sa aiba un rol sporit in influentarea situatiei din Europa de Est (…) in ceea ce priveste Romania, va fi foarte greu, date fiind particularitatile proprii (…) care exclud posibilitatea producerii unei revolutii de catifea (…)”

2. DSS nr. 00252/793/07.11.1989 privind intalnirea Kohl – Mitterrand: “S-a stabilit sprijinirea unui front comun al fortelor de opozitie din tarile socialiste (…)”.

3. MApN – Directia Informatii a Armatei – Telegrama 015771/09.11.1989: “Ungaria actioneaza in scopul destabilizarii situatiei politice interne din Romania, cu prioritate in Transilvania… Simultan cu provocarea unor demonstratii, (…) Ungaria are intentia sa provoace incidente la granita… care sa degenereze intr-un conflict militar… Acest scenariu se va realiza cu stirea URSS si cu sprijinul Austriei…”.

4. DSS nr. 00286/11.11.1989 – “Dupa reuniunea la nivel inalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are in vedere ca in relatiile cu Romania sa promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative si sustinere a actiunilor protestare (…)”.

5. DSS nr. 00444/814/14.11.1989 – “«Trust Organization», recent infiintata de CIA, are intre obiective: incurajarea si sprijinirea miscarilor disidente din tarile socialiste; masuri active de organizare si dirijare a actiunilor emigratiei; organizarea de actiuni de opozitie fatise si folosirea ca ofiteri de legatura si instructori a fostilor membri ai serviciilor de informatii care au tradat (…). «Trust Organization» isi va concentra activitatea cu preponderenta in directiile Romaniei si Cehoslovaciei…”.

6. DSS nr. 00260/16.11.1989 – Initiativa presedintelui Frantei de a convoca reuniunea de urgenta la Paris a sefilor de stat si de guvern ai tarilor membre ale Pietei Comune, cu scopul “sporirii rolului acestora in destabilizarea si schimbarea regimurilor politice din tarile socialiste, incurajarii directe a constituirii nemultumitilor si protestatarilor in mase de manevra (…)”.

7. DSS nr. 00262/22.11.1989 – Reuniunea de la Paris convocata din initiativa presedintelui Frantei: “in contextul pozitiilor comune si a actiunilor concertate ale SUA si URSS, cu privire la Romania se preconizeaza (…) crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stari de nemultumire si incitari in mediul minoritatii maghiare (…)”. (n.a. – Era oare scenariul care l-a avut ca protagonist pe preotul reformat Laszlo Tökes?! Anterior, desi au fost dovedite actiunile ilegale impotriva securitatii statului savarsite de Laszlo Tökes, atestate si de interceptarea, la controlul trecerii frontierei, a unei chitante olografe pentru primirea sumei de 20.000 lei, ascunsa in plafoniera autoturismului cu care calatoreau legaturile sale din Ungaria, Nicolae Ceausescu nu a aprobat sesizarea instantei de judecata).

8. DSS nr. 0086/27.11.1989 – Declaratia consilierului prezidential sovietic Oleg Bomogolov privind “caracterul ireversibil si de generalitate al procesului care se desfasoara in unele tari est-europene si optimismul cu care este privita evolutia viitoare a Romaniei”.

9. DSS nr. 00277/02.12.1989 – Declaratie a presedintelui George H. Bush: “As dori sa vad unele actiuni si in aceasta tara. (…) Am trimis in Romania un nou ambasador… L-am trimis in Romania tocmai pentru ca este un om ferm si intransigent…”.

10. DSS nr. 00288/12.12.1989 – Declaratia presedintelui Frantei la incheierea reuniunii la nivel inalt de la Strasbourg: “Problema unor provincii… nu trebuie sa se omita existenta divergentelor intre Ungaria si Romania in chestiunea Transilvaniei… sau problema Basarabiei… Franta si URSS trebuie sa-si reia rolul de a asigura echilibrul in Europa…”.

11. DSS/0610/12.12.1989 – in mediile emigratiei maghiare din Occident, dar si in cercurile guvernamentale de la Budapesta se vehiculeaza ideea reanalizarii in forurile internationale a statutului actual al Transilvaniei, dupa ce etnicii unguri din Romania vor actiona pentru autonomie si intemeierea unui nou stat independent, suveran si neutru – Ardealul – sau pentru inglobarea Transilvaniei intr-o federatie…”.
Dau un exemplu care este edificator in ceea ce priveste urmarirea evolutiilor internationale in directia accelerarii prabusirii sistemului mondial socialist. Pe evolutiile din Polonia s-a realizat un studiu de caz timp de noua-zece ani. Ca venea schimbarea nu era o noutate. Se stia de la momentul Helsinki (cosul trei, al drepturilor omului, numai ca fiecare parte opusa intelegea sau dorea sa inteleaga cu totul altceva), de la reorientarea tacticii SUA in timpul mandatului presedintelui Jimmy Carter, de la desecretizarea unor documente ale Consiliului Securitatii Nationale al SUA, in 1974, de la pontificarea cardinalului polonez Karol Voityla… Strategia anticomunista globala era cunoscuta si nu existau dubii ca, dupa ce se va instala la Moscova conducatorul “asteptat”, odata pornita caderea libera a sistemului, aceasta nu va mai putea fi oprita.

Daca se intampla ca informatiile din exterior sa dubleze in mare masura ceea ce in Centrala se colecta direct din presa externa, din fluxurile agentiilor de stiri, din documente oficiale, din monitorizarea mediilor diplomatice si din alte surse, de regula sigure si de inalta fidelitate, este posibil ca ofiterilor din aparatul extern sa li se fi cerut sa nu furnizeze informatii redundante, ci sa caute raspunsuri la intrebarile si problemele necunoscute: “Cand? Cum? Unde? Cine? in beneficiul cui?”.

Daca totusi in structuri paralele ani la rand s-a lucrat altfel, omitandu-se din informari adevarurile incomode, faptul este imputabil si unor factori din DSS, deoarece, potrivit obligatiilor de protectie contrainformativa pe care le aveau, nu l-au cunoscut si nu au putut fi luate masurile de indreptare cuvenite.

in nici un caz insa, pe linia Departamentului Securitatii Statului, din partea sefului acestuia nici inainte de 1986 si cu atat mai putin dupa nu stiu sa li se fi cerut ofiterilor de informatii sa nu culeaga ori sa nu transmita informatii privind tendintele politice internationale de reasezare a ordinii mondiale. Ar fi fost absurd, fiindca tocmai acesta era unul dintre obiectivele majore si constante ale informatiilor externe (spionajului). Pesemne ca acei care au spus contrariul ori nu au fost niciodata ofiteri de informatii, ori nu au stiut, ceea ce este grav pentru ei, ca pe spatiul respectiv nu erau de capul lor, ci erau si altii care ii supervizau sau ii monitorizau. Nu mai spun ca nu cred ca ar fi putut indrazni cineva, la vremea aceea, sa dea o asemenea orientare extrem de grava si de periculoasa.
Aurel Rogojan

KGB voia inlaturarea de la putere a lui Ceausescu pe orice cale
26/08/2009
2237 vizite

Bunele relatii dintre Ceausescu si Dubcek au avut consecinte multiple dupa invadarea Pragai in 1968. Serviciile de informatii din Organizatia Tratatului de la Varsovia au perceput Romania ca stat potential inamic

I-am solicitat generalului de brigada Aurel Rogojan, fostul colaborator apropiat al generalului Iulian Vlad, comandantul Securitatii, sa ne descrie care erau relatiile Departamentului Securitatii Statului cu KGB, cu serviciile tarilor din Tratatul de la Varsovia, dar si cu serviciile de informatii ale tarilor NATO.

Se spune in teoria serviciilor de informatii ca in momentul in care doua tari sunt in razboi, serviciile pregatesc pacea. Generalul Aurel Rogojan lasa sa se intrevada ca existau contacte ale DSS in acest sens, in contextul prabusirii comunismului si schimbarilor din Europa de Est.

Daca se desfasurau aceste contacte cu sau fara stiinta lui Nicolae Ceausescu, Aurel Rogojan lasa lamurirea aspectelor respective pe seama istoricilor de peste 100 de ani.

In acelasi timp, ofiterul tine sa puncteze cateva reusite ale DSS pe linie de contraspionaj atat impotriva KGB, dar si CIA, actiuni pe care cele doua mari servicii de informatii nu le-au uitat. Aurel Rogojan a recunoscut dupa 1989, printre vocalii reprezentanti ai “societatii civile”, si indivizi descoperiti anterior de contraspionaj a fi agenti ai serviciilor secrete straine.

In 1985, cand am primit unele atributii in “gestiunea administrativa” relatiilor externe ale Departamentului Securitatii Statului, nu am gasit nici un dosar de relatii active cu serviciile speciale ale URSS, Republicii Democrate Germane, Ungariei, Poloniei, Mongoliei, Cubei, Albaniei…

Cu serviciile Bulgariei exista un fel de “gentlemen agreement” privind niste rute de tranzit ale retelelor internationale ale terorismului, traficului de arme, droguri si persoane – grefate pe retelele trasportatorilor internationale. Bulgaria avea probleme serioase cu turcii, iar ei erau atunci carausii Europei. Ne-au creat si noua destule probleme, dar ne-au oferit si satisfactia interceptarii si controlarii unor sisteme de legatura impersonala. Serviciile Cehoslovaciei semnalau sporadic intalniri suspecte, cu persoane din Occident, ale unor turisti cu pasapoarte romanesti.

Cel mai adesea, datele transmise nu intruneau minimum de cerinte necesare procesarii. Unii posesori de “pasapoarte romanesti” nu erau, insa, romani, dar in spionaj si contraspionaj asemenea situatii, de folosire a “steagurilor straine” erau uneori regula.

Formal, erau, inca, functionale relatiile de cooperare cu Serviciul Securitatii de Stat al Republicii Federative Iugoslavia. in practica, insa, realitatile incepusera sa capete o alta turnura.

Existau relatii excelente cu Ministerul Securitatii Statului al RP Chineze. Aceste relatii erau consecinta fireasca a raporturilor bilaterale puternice si constante pe care Romania le-a avut cu China, atat in plan politic, cat si economic, acestea constituindu-se, la un anumit moment, intr-un garant al independentei si suveranitatii Romaniei in fata presiunilor si amenintarilor hegemonismului sovietic.

Cu Ministerul Securitatii de Stat al Republicii Populare Democrate Coreene existau, de asemenea relatii protocolare bune, concretizate, mai ales, in schimburi anuale de delegatii pentru efectuarea concediilor de odihna.

in zona tarilor din asa-zisa lume a treia, in special din randul statelor nealiniate din Africa si Orientul Arab, s-au concretizat cooperari in ceea ce priveste pregatirea generala de informatii si contrainformatii, precum si asistenta tehnica. De asemenea, cu Securitatea Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei, al carui sef a fost primit in Romania la cel mai inalt nivel politic si de stat.

Au existat relatii de cooperare si in spatiul serviciilor din familia Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, iar cu structuri speciale vest-germane, italiene, israeliene, din Turcia… ca sa numesc doar cateva, au existat conlucrari in constructia sistemului national antiterorist al Romaniei si de securitate in domeniul aviatiei civile, care si-au dovedit eficienta si competitivitatea in efortul antiterorist international.

Premergator, dar mai cu seama dupa invadarea Cehoslovaciei, Romania a fost in situatia de a constata ca serviciile de informatii din Organizatia Tratatului de la Varsovia au tratat-o ca stat potential inamic, impotriva caruia fusesera pregatite operatiuni speciale de razboi politic si planificata o agresiune militara. Cu astfel de aliati era foarte greu sa pastrezi chiar si aparentele. Evenimente ulterioare aveau sa se concretizeze in grave cazuri de spionaj, subversiune si subminare politica a Romaniei din partea serviciilor speciale ale unor “tari vecine si prietene”. Era si de asteptat. in intreaga noastra istorie, numai vecinii ne-au mutat haturile, ori furat caii buni si fetele frumoase. Ocupantii au venit si au plecat. Vecinii raman…

Dupa ce, in anii anteriori DSS-ul a demantelat alte cateva operatiuni ale KGB-ului, dar nu numai, avandu-i ca protagonisti si pe unii dintre vocalii reprezentanti ai actualei “societati civile”, cade reteaua lui Vladimir Volodin, care era preocupat de preluarea puterii de preferatul lui Gorbaciov, dupa inlaturarea de la putere, pe orice cale, a lui Nicolae Ceausescu.

Am subliniat “pe orice cale”, deoarece anterior a existat si varianta atentatului politic terorist, la care a subscris si o tara vecina, in schimbul unei criminale monstruozitati geopolitice cu denominatia “Republica Socialista Transilvaneana”.

O operatiune ultrasecreta, codificata “Barajul” avea ca scop blocarea proiectului sovieto-ungar amintit. Operatiunea ii viza, preventiv, si pe unii dintre cei mai activi complotisti ai momentului, considerati ca alternativa dupa atentatul impotriva lui Ceausescu. Documentele operatiunii au fost redactate exclusiv olograf, centrul de greutate al dispozitivului de control si dezamorsare revenind Unitatii Speciale 0110, pentru coloana a V-a a KGB-ului, Directiei de Contrainformatii Militare, pentru generalii si marii comandanti care trebuiau sa sustina militar complotistii si Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista, pentru solutia de ultima instanta a neutralizarii si lichidarii atentatorilor, daca ar fi trecut la actiune. Aceasta a facut necesar ca un echipaj de lupta antiterorista sa fie inclus in dispozitivul de protectie fizica apropiata a Presedintelui Romaniei, realizat de catre Directia de Securitate si Garda.

Reteaua lui Volodin avea un nucleu in redactia organului de presa al Frontului Unitatii si Democratiei Socialiste, Romania libera. Acest nucleu a racolat cateva zeci de persoane si a editat, prin mijloace nu tocmai improvizate, primul numar al unui ziar de front clandestin, in cea mai fidela replica a glasnostului si perestroikai. A fost una dintre conditiile de credibilitate ale miscarii pro glasnost-perestroika din Romania, puse de Volodin, pentru ca: “tovarasul Gorbaciov, cand va avea pe birou ziarul, o sa va acorde neconditionat protectia sa.”

Cum pe Volodin nu l-a interesat cazierul unuia dintre importanti ai retelei (PETRE MIHAI BACANU – Nota mea), acesta avea sa clacheze intr-un lamentabil proces de specula cu autoturisme, iar ceilalti componenti au facut obiectul unor masuri, mai mult sau mai putin dure, de influentare obsteasca, ori administrativa, cu scop de a-i determina sa renunte sa militeze pentru importul reformelor lui Gorbaciov in Romania.

Referitor la partea a doua a intrebarii dvs., mi-as permite sa remarc ca Romania ca stat, formal membru al Tratatului de la Varsovia, nu s-a aflat in “razboi” cu vreun stat membru al NATO. Mai mult, dupa jocul operativ initiat de generalul de Gaulle cu Hrusciov si Brejnev, pentru a scoate comandamentul NATO din Franta, avand ca actori, pe de o parte DST-ul si “reteaua Caraman”, iar de cealalta parte serviciile de spionaj ale Romaniei si Rusiei Sovietice, Romania nu a fost implicata in alte afaceri de spionaj politico-militar impotriva statelor din NATO. Ca sa fiu explicit, spionajul roman dupa 1968 nu a mai fost aliatul cuiva impotriva statelor membre ale NATO.

In ceea ce priveste spionajul economic, este unanim acceptat ca nu este etic sa ascunzi cuceririle geniului uman, pentru a nu beneficia de ele intreaga umanitate…

in contraspionaj exista dintotdeauna un principiu, pe care toti il aplica si respecta. Fiecare stat are un patrimoniu de secrete, pentru a (legi, proceduri, cifruri de stat, chei de caror aparare instituie “bariere” criptare electronica, interdictii de acces etc. etc). Cine forteaza inamic, aliat sau prieten – are parte, si in prezent, de acelasi - ”barierele” tratament.

La celelalte tinte ale intrebarii, care vizeaza chestiuni de maximum interes, dar excluse transparentei, nu pot sa va ajut sa capatati confirmari, dar nici negari.

Trebuie asteptat ca unele subiecte sa se raceasca suficient pentru a putea fi atinse. Sa le lasam in sarcina istoriei ce se va scrie peste o suta de ani . Cand spun “o suta de ani”, am in vedere limita maxima a protectiei pe care legile arhivelor o stabilesc, in multe tari, pentru anumite categorii de documente.
Aurel Rogojan

“Agenti ai unor servicii straine lucrau chiar in sediul CC al PCR”
Generalul de brigada (r) Aurel Rogojan, fostul sef al Cancelariei departamentului Securitatii Statului, isi aminteste care erau “tintele” spionajului strain asupra Romaniei in 1989 si care erau serviciile secrete cele mai active pe spatiul romanesc. Ofiterul invoca ordinele lui Gorbaciov catre KGB de control total in ceea ce privea soarta Romaniei. Cu voie de la Moscova, dar si de la Washington, dupa cum afirma Aurel Rogojan, varf de lance al miscarilor antiromanesti a fost Ungaria.

27/08/2009
Obiectivele urmarite de serviciile de informatii straine, in perspectiva evenimentelor planificate, vizau: penetrarea si controlul din interior a structurilor politico-administrative centrale, a celor militare de aparare, securitate si informatii; subminarea economica si politica; razboiul politico-diplomatic; operatiunile psihologice si de propaganda activa pentru determinarea revoltei populatiei; distrugerea coeziunii structurilor supreme ale puterii; influentarea moralului populatiei; crearea unei opozitii reprezentative si controlul acesteia; studiul si evaluarea grupurilor informale existente la nivelurile conducerii politice si de stat (centrale si locale); radicalizarea prozelitismului religios opus ortodoxismului si celorlalte culte traditionale, a nationalismului minoritatilor; readucerea in actualitate a revizionismului; atentatele la valorile de identitate nationala; punerea in pozitie activa a agentilor aflati “in conservare”; studiul si “incadrarea” in masuri de control si determinare a personalitatilor avute in vedere ca solutii la alternanta puterii.

Din controlul deplasarilor si comunicarilor diplomatilor straini, acreditati la Bucuresti sau in capitale ale unor state vecine, dar aflati in zonele evenimentelor planificate, a rezultat indubitabil ca serviciile speciale ale principalelor puteri occidentale, inclusiv structuri din categoria asa-numitelor prelungiri executive clandestine ale spionajului aveau in desfasurare si operatiuni de alta natura decat culegerea secreta de informatii.

Erau active toate statele care aveau interese politico-economice si de alta natura in legatura cu Romania si ale caror servicii de spionaj erau traditional bine reprezentate aici. Din motivele istorice stiute, Ungaria si-a asumat partea mai ascutita a varfului de lance… Dar Ungaria a fost sustinuta de marile puteri. Aflandu-ne la frontiera de nord a zonei Balcanilor, fief traditional al catorva servicii, acestea s-au implicat si ele consistent. Gorbaciov, neintelegand schimbarea ca pe o abandonare a doctrinei socialiste si a sferei de influenta a Moscovei, a dat KGB-ului directive in sensul determinarii si preluarii evolutiilor din Romania sub control total. Toate “cartitele” KGB-ului dezactivate anterior ori aflate in conservare s-au afirmat in miezul evenimentelor, cooperand foarte bine cu agenti ai inamicilor URSS din NATO. Decembrie 1989 a demonstrat cu prisosinta acest lucru…

Metodele utilizate erau cele dintotdeauna. Indeletnicirea fiind veche de cand lumea, registrul actiunilor era cel clasic. Noutatea a constat in utilizarea avantajelor oferite de mijloacele de transmitere instantanee a informatiilor despre evenimentele speciale, care nu mai aveau frontiere.

A retinut atentia faptul ca din telegramele primite de la reprezentantele noastre diplomatice rezulta ca au fost depuse foarte multe cereri de acreditare pentru ziaristi, despre care se stia ca erau cu totul altceva. Toti acestia au dorit sa vina sa se documenteze numai in orase din Transilvania si Banat: Sibiu, Brasov, Cluj, Arad, Timisoara. Nici unul nu s-a dus in Moldova ori in sudul tarii. Congresul al XIV-lea al PCR a fost pretextul sub care s-au solicitat cele mai multe acreditari. Era greu sa nu se acorde acreditarile solicitate in acest scop, chiar daca se stia ca solicitantii vor urmari, in principal, alte scopuri. Dupa Congres, unii nu au mai plecat…

A retinut, de asemenea, atentia accentuarea caracterului fatis, lipsit de orice rezerva ori subtilitate a provocarilor la care s-au dedat si membri ai unor ambasade straine. Ministrul de Externe l-a convocat pe ambasadorul SUA pentru a-i invedera ignorarea unor preveri esentiale ale Codului Diplomatic (Conventia cu privire la relatiile diplomatice incheiata la Viena, 18 aprilie 1981). Ambasadorul, iritat, a incercat sa protesteze. Calm, ministrul de Externe roman l-a intrebat: “Domnule ambasador, daca ambasadorul roman la Washington ar ridica tonul la secretarul de stat, ce s-ar intampla?”. Raspuns: “Risca sa primeasca un impuls in posterior si sa se rostogoleasca pe scarile Departamentului de Stat” (n.n. – in traducerea aproximativa a limbajului diplomatic).

Trebuie observate practicile, amintite anterior, de a se trimite agenti/ curieri recrutori pentru amorsarea dezordinilor stradale, ca fundal necesar provocarilor si diversiunilor majore. S-au documentat actiuni de creare a suportului logistic, folosit ulterior pentru simularea actelor teroriste. Rezidenta unui serviciu strain, nu cel la care ne-ar duce gandul, inchiriase prin agenti de sprijin autohtoni circa 30 de apartamente ori garsoniere in zone-cheie, de regula in cladiri cu mai multe intrari si cu acces intre scari pe terasele ultimului etaj… Initial, scopul dadea doar de banuit. A posteriori, a rezultat ca din acele incinte s-au tinut sub observatie sedii ale unor institutii, s-au simulat atacuri teroriste ori s-a deschis foc real si letal.

Un alt serviciu de spionaj a cerut si primit din partea agentilor de sprijin autohtoni schitele a vreo 300 de ascunzatori naturale pretabile pentru realizarea legaturilor clandestine (casute postale impersonale). Aproape imposibil de supravegheat si controlat concomitent.
Agenti ai unor servicii straine isi aveau locurile de munca chiar in sediul Comitetului Central al PCR ori in cladirile anexa. Ceausescu ii stia si manifesta o toleranta justificata prin aparentele “bunelor relatii” oficiale si prin faptul ca erau, mai mult sau mai putin, supravegheati.
Aurel Rogojan

Intreaga tara, ocupata de “turisti speciali”
28/08/2009
167 vizite
Congresul al XIV-lea al PCR a marcat si o intensificare a actiunilor ostile Romaniei. De la varful Departamentului Securitatii Statului (DSS), generalui de brigada (r) Aurel Rogojan, atunci locotenent-colonel si omul din umbra generalului Iulian Vlad, a putut observa cum nemultumirile populare atinsesera un prag exploziv.

Aurel Rogojan dezvaluie ca seful DSS, generalul Iulian Vlad, a avut in noiembrie 1989 o intalnire de 40 de minute cu dictatorul Nicolae Ceausescu in care i-a prezentat radiografia reala a Romaniei si faptul ca reasezarile de la nivel international nu au cum sa ocoleasca Romania.

seful Securitatii a mai avut o raportare speciala pentru Nicolae Ceausescu in ajunul intalnirii de la Malta dintre Bush si Gorbaciov. Aurel Rogojan descrie si care a fost rolul multitudinii de “turisti” care pur si simplu au invadat Romania in acel sfarsit de an, cu predilectie dinspre URSS, Ungaria si Iugoslavia.
Razvan Belciuganu

Departamentul Securitatii Statului nu a fost implicat in nici un fel in organizarea Congresului al XIV-lea al PCR, fiindca pregatirea Congresului era atributul organelor de partid competente: Comitetul Central, Comitetul Politic Executiv, Secretariatul CC cu sectiile pe domenii si, in mod special, al colectivului organizatoric condus personal de secretarul general al partidului.
Totusi, la modul figurat, a facut ceva si DSS. in conferintele unor organizatii locale ale Partidului Comunist Roman din unsprezece judete si municipiul Bucuresti au fost exprimate peste 30 de impotriviri la realegerea lui Nicolae Ceausescu ca secretar general, la Congresului al XIV-lea al PCR din 23-25 noiembrie 1989.

Responsabilii politici judeteni respectivi, in acord cu membri ai conducerii centrale a partidului, convin sa nu-l informeze pe Nicolae Ceausescu.
Generalul Iulian Vlad, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne si sef al Departamentului Securitatii Statului isi asuma decizia spargerii blocadei informationale, determinandu-l pe Emil Bobu si, prin el, pe Elena Ceausescu sa-i prezinte secretarului general si Presedinte al Republicii situatia reala.

In preajma Congresului, presa oficiala a partidelor comuniste si muncitoresti din statele membre ale Tratatului de la Varsovia, dar si cea de la Belgrad, in mod aparte, critica fara menajamente politica dusa de Nicolae Ceausescu.

Televiziunea din Ungaria dedica emisiuni speciale pentru congenerii din Romania, care sunt receptionate si induc orientari net potrivnice liniei politice oficiale a Bucurestiului. La Oradea si in celelalte resedinte ale judetelor invecinate cu Ungaria si Iugoslavia se organizeaza, ad-hoc, grupe operative de monitorizare a propagandei pe care Budapesta si Belgradul o realizau vizand obiective politice in Romania.
Aproape ca nu mai exista tara din Europa a carei presa sa nu atace sistematic regimul politic de la Bucuresti.

Toate aceste lucruri au fost raportate sistematic, in frusta lor realitate. Nici nu se putea altfel, fiindca Departamentul Securitatii Statului, in pofida presiunilor politice din ultimii 10 ani, care-i vizau deprofesionalizarea, dispunea de un corp al ofiterilor de informatii cu un inalt grad de instruire (absolventi de facultati in cele mai diverse specialitati, absolventi ai unor cursuri de limbi, culturi si civilizatii straine, un procent insemnat de specializari postuniversitare).
De altfel, nivelul pregatirii a fost una dintre premisele importante ale profunzimii si nuantelor abordarii misiunilor.

Intr-un asemenea context, informarea presedintelui Romaniei asupra tendintelor politice internationale si a influentelor acestora in plan intern devenise o intreprindere tot mai laborioasa si stresanta, nu din cauza vreunei rezerve de a i se prezenta stirile negative, extrem de incomode, ci din cauza avalansei acestora, care impunea doua si chiar mai multe editii pe zi ale informarii operative. in unele zile, seful DSS rezerva pana la patru ore (in doua reprize, la inceputul si incheierea zilei) pregatirii informatiilor si verificarii lor suplimentare.
in noiembrie 1989, nemultumirile populare atinsesera un prag exploziv. Generalul Iulian Vlad i-a cerut lui Ceausescu, in cateva randuri, sa-l primeasca, pentru a-i prezenta personal radiografia componentelor sociale ale securitatii interne: cronicizarea penuriei alimentare, a lipsei medicamentelor, combustibililor pentru incalzire, mai ales a spitalelor si scolilor, paraginirea satelor, esecul sistematizarilor rurale, criza energetica perpetua, receptionarea in masa a posturilor de televiziune din tarile vecine, vehementa presiunilor externe, misiunile itinerante de racolare ale organizatiilor civice de front din tarile vecine, convergenta revendicarilor revizioniste din partea tuturor vecinilor, semnalele tot mai proaste privind gesturile si atitudinile Moscovei fata de Romania, convingerea mediilor politico-diplomatice ca ordinea internationala este in pragul unei reasezari fundamentale, care nu va ocoli Romania.

Pregatit, de fiecare data, pentru o expunere de 7-8 minute, raportul generalului Vlad a fost totdeauna prelungit de Ceausescu, spre agitatia si curiozitatea Elenei Ceausescu, la circa 4o de minute.
Pe timpul audientei, primul ministru a fost, in mai multe randuri, interpelat de Nicolae Ceausescu, primind dispozitii dupa dispozitii si invederandu-i ca: “Voi veghea personal asupra rezolvarii intocmai a problemelor…”.

Mai mentionez ca a existat un raport special pe care generalul Vlad l-a inaintat lui Ceausescu inaintea intalnirii propriu zise de la Malta, cand la nivelul consilierilor si ministrilor celor doi sefi ai supraputerilor mondiale lucrurile esentiale fusesera convenite, in cel putin 2-3 etape…

Este interesanta o remarca a generalului Vlad, pe care a facut-o in calitate de martor in “Procesul celor 24-1-2” (al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR), citez: “Asta a fost soarta noastra, pana la Malta am lucrat sa deslusim Yalta…” Asta ne-a ajutat, in schimb, foarte mult sa anticipam si sa nu fim chiar surprinsi de Malta.
Intensificarea fluxului turistic inspre Romania a fost sesizata ceva mai devreme de unitatile teritoriale ale DSS din judetele Botosani si Suceava.

Controlul strainilor era, insa, in gestiunea structurilor specializate ale Ministerului de Interne, aflate in subordinea lui Tudor Postelnicu.
Statistic, rezulta un “du-te-vino” permanent pe teritoriul Romaniei a unui minim de 30.000 si a unui maxim de 67.530 de persoane (in luna decembrie 1989 si numai din URSS).
in decembrie 1988 intrasera in Romania 30.879 de persoane din URSS)

A avut loc o stranie intensificare a turismului fara… obiective turistice! Unitatile teritoriale ale DSS din judetele: Arad, Braila, Brasov, Caras-Severin, Covasna, Cluj, Timis s.a. au raportat afluxuri masive si suspecte de “coloane turistice auto”, preponderent cu persoane din URSS, Ungaria si Iugoslavia.

La jumatatea lunii decembrie, “turistii sovietici” afluiau masiv in Romania din toate celelalte tari limitrofe. Nota comuna si, in acelasi timp, ostentativa a coloanelor de turisti era ca toti se deplasau cu autoturime “Lada” nou-noute, parca atunci scoase din fabrica pentru rodaj…

Serviciul de contraspionaj de la Timisoara a sesizat ca in zilele premergatoare datei de 16 decembrie 1989 dinspre Iugoslavia au intrat numeroase coloane de cate 20-30 de autoturisme… cu rusi si unguri, ajungandu-se la cifre de ordinul sutelor, apoi al miilor. Cei in cauza nu au solicitat cazare hoteliera, preferand sa se raspandeasca in orase si sa stea in masini.
Acesti numerosi “turisti speciali” realizau un fel de “ocupatie” pe trasee si in orase dintre cele amintite anterior. si unde s-au constatat provocari diversioniste.

Practic, nu se mai putea face nimic. Ori se inchideau granitele, ori erau retinuti si se isca un conflict politico-statal. Cu vreo 70.000 de slujnice si guvernante – amante, viticultori, gradinari, morari si comercianti ocupase si Stieber, spionul Kaiserului, Franta, pana la ocupatia militara efectiva din 1871.

In noaptea de 16-17 decembrie, o asemenea coloana s-a deplasat cu scopul de a intra in Timisoara. A fost interceptata si determinata sa ocoleasca orasul, dar o parte din masini a scapat, reusind sa intre…
Aurel Rogojan

(Va urma)

UN COLONEL ACUZA: In 1989, "Ungaria ar fi dorit un război civil în România"

“Ungaria ar fi dorit un război civil în România”

Colonelul Ioan Todericiu a fost ataşatul militar al României la Budapesta timp de 11 ani, din 1979 până în 1990. Prin natura poziţiei sale, diplomatul Armatei Române a fost martor direct la accentuarea tensiunilor bilaterale româno-maghiare pe întreaga perioadă a deceniului respectiv.
de Razvan Belciuganu
Astăzi, ofiţerul rememorează faptul că Ungaria a început să pregătească un moment favorabil în politica sa raportată la România şi care a apărut în decembrie 1989 cu aproximativ trei-patru ani înainte. “Ungaria nu urmărea un efect propagandistic, ci unul lucrativ. Primii paşi au fost făcuţi prin pregătirea populaţiei sale. În acest sens s-au editat foarte multe cărţi cu tentă privind apartenenţa Transilvaniei, lipsa de drepturi a minorităţii maghiare din România şi injusteţea ce li s-a făcut la Trianon. În pieţele şi staţiile de metrou se vindeau hărţi ale Ungariei Mari, cu frontierele lor până la Carpaţi şi până în Cehoslovacia şi fosta Iugoslavie”, îşi aminteşte colonelul Ioan Todericiu. Potrivit acestuia, în pregătirile iniţiate de Ungaria intrau şi iniţiative de ordin economic. Ungaria dorea schimburi economice privilegiate cu judeţele din Transilvania, lucruri neacceptate la Bucureşti. “Ceea ce se întâmpla în planul activităţilor diplomatice între cele două ţări nu mai era diplomaţie, era o hărţuială în toată regula. Dacă ambasadorul român mergea la Ministerul lor de Externe să protesteze faţă de apariţiile în presă privind ideea de nedreptate ce li s-ar fi făcut la Trianon, diplomaţii maghiari susţineau că nu au ce face, că presa lor e liberă. Activitatea diplomatică aproape că se redusese la proteste şi de-o parte şi de alta, verbale sau în scris, referitoare la nerespectarea acordului bilateral şi drepturile omului. Şi mai grav, s-a ajuns la expulzarea reciprocă a diplomaţilor din cele două ţări, o premieră în relaţiile dintre două state membre ale Tratatului de la Varşovia”, susţine ofiţerul. “În presa maghiară apăreau tot felul de lucruri despre România, unele adevărate, altele exagerate, altele neadevărate. Ca să fim drepţi, ei speculau tot ce nu era în regulă în România. De pildă, la televiziunea maghiară apăreau imagini cum se vindeau în măcelării operele lui Ceauşescu sau imensele cozi la benzină. Unul dintre diplomaţii români de la Budapesta chiar a spus în glumă care era soluţia pentru ca ziariştii unguri să nu mai scrie defavorabil despre România. A spus: «Tovarăşi, să fie benzină, iar la alimentare să se găsească produse». Pentru acest haz de necaz, diplomatul era să-şi piardă postul”, mai spune colonelul Ioan Todericiu. Colonelul Ioan Todericiu afirmă că încă din anii ’85-’86 corpul diplomatic al României, deşi avertiza faţă de evenimentele care se prefigurau, a fost atenţionat să nu mai trimită la Bucureşti toate aceste informaţii, sub acuzaţia că diplomaţii români au căzut în plasa dezinformării. Ofiţerul menţionează condiţiile de lucru tot mai grele la ambasada României de la Budapesta şi care s-au acutizat în anul 1989.
“Eram ameninţaţi la telefon de către persoane anonime despre oprirea surselor de apă şi a energiei electrice, cu incendierea, cu plasarea de bombe, se transmiteau insulte grosolane la adresa diplomaţilor români”, declară Ioan Todericiu.
Conform fostului ataşat militar, la Budapesta au fost încercări de manifestaţii şi mitinguri de sprijin pentru minoritatea maghiară din România încă din anii ’86-’87. La aceste demonstraţii participau şi grupuri de refugiaţi români, care erau bine organizate din punct de vedere logistic. Purtau pe timpul demonstraţiilor, la care se adunau fără exagerare mii de oameni, pancarte mari şi aveau şi aparatură de amplificare a vocii. Grupurile respective purtau denumirea “Organizaţia România liberă”.
Colonelul Ioan Todericiu afirmă că, dacă până în 1988 majoritatea refugiaţilor din România erau de etnie maghiară, în anul 1989 a început să crească numărul etnicilor români. Tocmai acest lucru a provocat o întâlnire la nivel înalt în august 1989, la Arad, între Nicolae Ceauşescu şi omologul maghiar Grósz Károly. În această întâlnire, partea maghiară şi-a manifestat dorinţa de a primi compensaţii din partea României pentru faptul că numărul mare de refugiaţi, estimat a fi mai mare de 20.000 de persoane, devenise o problemă socială pentru Ungaria. Fostul ataşat militar la Budapesta îşi aminteşte replica lui Nicolae Ceauşescu: “Avem tratate, să ni-i returnaţi, trimiteţi-i înapoi!”.
În deceniul anilor ’80, Budapesta a primit înalte vizite de stat din partea RFG, a primului-ministru britanic, Margaret Thatcher, a preşedintelui francez FranÎois Mitterrand, şi a culminat cu vizita preşedintelui american, George Bush, din iulie 1989. Primirea acestuia era planificată să aibă loc pe platoul din faţa Parlamentului.
“Eram la acea vreme decanul de vârstă al ataşaţilor militari acreditaţi la Budapesta şi înaintea sosirii preşedintelui american partea maghiară m-a hărţuit tot timpul, din motive diverse, precum întârzierea unui ataşat militar etc. Pe o laterală a zonei de primire se afla un grup de români şi maghiari, mai degrabă maghiari, cu pancarte destul de mari şi steaguri ale Ungariei şi care se refereau la nedreptatea ce i s-a făcut Ungariei la Trianon şi speranţa că preşedintele Bush va întreprinde ceva pentru a se repara această nedreptate. Văzând grupul respectiv, am înţeles de ce oficialii maghiari voiau să-mi distragă atenţia”, spune colonelul Ioan Todericiu.
“I-am spus atunci ambasadorului Traian Pop că nu putem participa la o activitate în care România era blamată. Mai întâi ne-am dus la cel care organiza protocolul de stat şi i-am spus că plecăm, pentru că nu participăm la o manifestaţie antiromânească. Răspunsul oficialului ungur a fost că în Ungaria este dreptul de a manifesta liber. După aceea, am contactat membrii Ambasadei SUA aflaţi pe platoul oficial şi i-am informat şi pe ei că plecăm şi care este motivul. Ajuns în faţa Parlamentului, preşedintele Bush nu a mai ţinut discursul care era programat şi a rupt textul său. Trebuie spus că, potrivit uzanţelor diplomatice, discursul este pregătit de ambele părţi. După ştiinţa mea, partea ungară a cerut introducerea în discurs a angajamentului SUA de a rezolva problemele cu vecinii legate de minorităţi. Sigur, preşedintele Bush a avut o motivaţie elegantă: nu a citit discursul din cauza vremii nefavorabile”, îşi aminteşte colonelul Ioan Todericiu.
Fostul ataşat militar este astăzi convins că tot ceea ce s-a întâmplat în 1989 a fost posibil dintr-un interes al marilor puteri. “Situaţia din 1989 a avut ca izvor faptul că marile puteri au permis ţărilor din lagărul socialist să-şi aleagă sistemul şi s-au înţeles între ele să nu intervină în acest proces, ci doar să observe”, susţine colonelul Ioan Todericiu.
“Diversiunea legată de evenimentele din România în favoarea unor ţări a fost bine pregătit. Am rezerve, dar o spun, Ungaria ar fi dorit un război civil în România şi ar fi dorit o confruntare între puterile statului, Armata şi forţele Ministerului de Interne. Acest război l-ar fi folosit pentru intervenţia în Transilvania, cu scopul declarat de a-şi proteja minoritatea. Fără îndoială că odată intrate pe teritoriul României aceste forţe era greu de prevăzut cum ar fi evoluat lucrurile. Războiul civil ar fi făcut posibilă încălcarea acordului dintre preşedinţii Bush şi Gorbaciov de neamestec. Or, intervenţia străinilor în România nu putea avea loc dacă acest război civil nu avea loc”, atrage atenţia colonelul Ioan Todericiu.
Dincolo de simplele intenţii, fostul ataşat militar la Budapesta aduce aminte de faptul că Ungaria şi-a restructurat Armata în ’87, renunţând la organizarea greoaie, specifică Tratatului de la Varşovia, şi trecând la o structură mobilă, prin înfiinţarea de brigăzi modulare. Potrivit colonelului Ioan Todericiu, efortul militar al Ungariei a fost redirecţionat spre România, făcând chiar exerciţii de mobilizare cu noile structuri. Ungaria şi-a prezentat planurile în cadrul Tratatului de la Varşovia după ce restructurările începuseră.
Colonelul Ioan Todericiu spune că după declanşarea evenimentelor din România, în decembrie 1989, Ungaria a trimis mesageri speciali în mai multe capitale importante ale lumii cu mesaje în care se vorbea despre pericolul în care se află minoritatea maghiară din România. În opinia fostului ataşat militar, toate aceste acţiuni ale Budapestei nu puteau să nu fie cel puţin cunoscute de către Uniunea Sovietică, importante forţe ale acesteia găsindu-se la acel moment pe teritoriul Ungariei.
“Este momentul să menţionez faptul că toţi diplomaţii români aflaţi la posturi în majoritatea capitalelor europene au avertizat organele de decizie din România, cu doi – trei ani înainte de decembrie 1989, despre posibila restructurare a frontierelor europene. În mesajele lor se avertiza cu argumente despre pericolele care ameninţau ţara noastră şi ideea ca şi la noi să aibă loc o liberalizare şi o respectare a drepturilor omului pentru că schimbările pe plan european nu ne puteau ocoli. Numai că instituţiile abilitate pentru a lua decizii nu doreau libertăţi în ţara noastră, aşa cum erau preconizate şi cum erau deja în celelalte ţări socialiste”, declară fostul ataşat militar.
“În perioada evenimentelor din decembrie 1989, Direcţia Informaţii Militare nu a informat ofiţerii aflaţi la post despre ce se întâmplă în România. Afirm fără să greşesc faptul că noi, ataşaţii militari, am fost abandonaţi în acele condiţii de mare cotitură din România, dar prin pregătirea pe care am avut-o, prin simţămintele noastre ne-am continuat activitatea de buni români pentru a depăşi momentul greu cu care se confrunta România”, mai adaugă colonelul Ioan Todericiu.

GEN DAN VOINEA, protectorul lui Iliescu-KGB, premiatul GDS, preferatul impostorilor, groparul dosarelor decembrie ’89 si 13-15: pensie de 5000 Euro

Fostul procuror militar Dan Voinea, cel care s-a ocupat de dosarele Revolutiei si Mineriadei din iunie ’90, nefinalizate nici dupa 19 ani, primeste o pensie de 185 de milioane de lei vechi. Anuntul a fost facut de procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, intr-o emisiune la RealitateaTV. Oficialul a declarat ca legea nu ar trebui sa permita pensionarea unui magistrat pana nu este solutionata actiunea disciplinara pornita impotriva lui.”Din punctul meu de vedere, pana nu ai lamurit actiunea disciplinara, nu trebuie aprobata decizia de pensionare pentru ca lasa un mare semn de intrebare cu privire la toata activitatea care a fost desfasurata”, a spus Kovesi.
Vezi si
PIATA UNIVERSITATII – tinta diversiunilor, imposturilor si a manipularilor si dupa 19 ani. RETEAUA NEO-KOMINTERNULUI, GDS si “Noii KKTI”. ANALIZA
La aproape doua decenii de la represiunea sangeroasa a Pietei Universitatii din 13-15 iunie ordonate de Ion Iliescu manipularea si diversiunea pe aceasta tema inca persista, alimentata de trusturi de presa subordonate apropiatilor lui Iliescu si de grupari diversioniste coordonate din umbra de personaje mai mult decat controversate.

IMPLANTAREA "DIZIDENTILOR" KGB IN OCCIDENT, "revolutia" romana si pretentiile maghiare si sarbe

“(…) Conlucrarea a devenit şi mai strânsă după ce unele dintre serviciile occidentale au preluat manipularea „disidenţilor“ creaţi de K.G.B., pentru a-i face probleme lui Nicolae Ceauşescu. K.G.B.-ul a mizat pe obiceiul liderului român de a face concesii opozanţilor regimului de la Bucureşti, dispunând eliberarea paşapoartelor pentru a pleca din ţară, încercând, astfel, să estompeze realitatea critică în care se afla şi să nege ideea ori posibilitatea existenţei opoziţiei politice interne, pe care o expedia Occidentului. S-a creat, astfel, o filieră de scoatere din România şi implantare în Occident a unor agenţi veritabili ai K.G.B.-ului, dar cu credibilitatea de rezistenţi anticomunişti, persecutaţi de regimul dictatorial de la Bucureşti.
Serviciile externe ale securităţii Iugoslaviei au constituit un important avanpost al destabilizării politice a statelor socialiste vecine, în mod cu totul special a României.
În istoria relaţiilor dintre securităţile române şi iugoslave, nu toate paginile reflectă caracterul excepţional, în sens pozitiv, al raporturilor dintre liderii de partid şi de stat ai celor două ţări socialiste, „vecine şi prietene“.
Apogeul noii atitudini a Iugoslaviei faţă de România avea să fie atins în anul 1988, cu prilejul tradiţionalei întâlniri anuale a liderilor de partid şi de stat ai celor două ţări. În decembrie 1988, cu ocazia întâlnirii lui Nicolae Ceauşescu cu liderii iugoslavi Loncear şi Dizdarević, aceştia au ridicat problema Banatului românesc aflat în componenţa teritorială a ţării noastre. Anterior acestei întâlniri, Nicolae Ceauşescu a fost informat, atât pe canalele operative secrete ale Departamentului Securităţii Statului, dar şi pe canalele diplomatice ale Ministerului de Externe1, că în unele cancelarii occidentale, dar şi în cercuri politico-financiare influente asupra politicii internaţionale, se află „pe ordinea de zi“ dezmembrarea României. Iniţial, Nicolae Ceauşescu a procedat ca alţi predecesori ai săi la conducerea României interbelice, adică nu a dat crezare informaţiilor.
Peste circa şapte luni, în iulie 1989, când a avut loc la Bucureşti ultima întâlnire la nivel de şefi de state a Tratatului de la Varşovia, relaţiile României cu Ungaria deveniseră atât de tensionate, încât a fost nevoie de intervenţia personală a lui Mihail Gorbaciov pentru a se realiza întâlnire bilaterală între Nicolae Ceauşescu şi conducerea ungară (Nyeres Rezsö, Nemeth Miklos şi Gyüla Horn). Cu acest prilej, lui Nicolae Ceauşescu i s-a invederat de către cei trei lideri ungari că „Transilvania nu aparţine României“, iar chestiunea fundamentală a relaţiilor ungaro-române este cea a maghiarilor din România, sens în care Budapesta va proceda la internaţionalizarea problemei la O.N.U.
Succesiunea temporală a celor două revendicări cu caracter revizionist atestă atât coordonarea demersurilor politice oficiale, cât şi interesul Iugoslaviei şi al Ungariei de a-şi concerta acţiunile împotriva României, serviciile lor secrete înţelegându-se foarte bine în toate chestiunile care priveau pretenţiile teritoriale asupra ţării noastre.
Premergător şi în timpul evenimentelor din decembrie 1989, serviciile secrete ale R. S. F. Iugolavia, propaganda, presa de partid, Agenţia „Taniug“ şi alte resurse operaţionale speciale, au constituit un puternic dispozitiv de acţiune deschisă sau conspirativă, după caz, care a sprijinit activităţile destabilizatoare concertate care aveau ca scop înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la conducerea Partidului Comunist Român şi, implicit, a României, drept premisă a înfăptuirii înţelegerilor convenite între Mihail Gorbaciov şi George H. Bush şi planificate cu decenii în urmă2.
A devenit de notorietate locală în Timişoara faptul că Vladimir Mirković, secretar III al Ambasadei R. S. F. Iugoslavia la Bucureşti, diplomat recrutat de rezidenţa K.G.B. din Ambasada U.R.S.S., l-a dirijat pe Mirko Atanacković, consul general la Oficiul Consular iugoslav din Timişoara3, personaj care, din 1988, s‑a implicat în activităţi informative secrete, de influenţă şi incitare în rândul membrilor comunităţilor sârbo‑croate din România, iar în timpul evenimentelor din decembrie 1989, a avut un rol activ important. (…)”
Extras din
TRAIAN VALENTIN PONCEA
AUREL I. ROGOJAN
ISTORIE GEOPOLITICĂ ŞI SPIONAJ
ÎN BALCANII DE VEST
*
ORIGINILE, EVOLUŢIA ŞI ACTIVITATEA STRUCTURILOR SECRETE DE INFORMAŢII ÎN SPAŢIUL ETNICO-GEOGRAFIC AL SLAVILOR MERIDIONALI
*
IUGOSLAVIA VERSUS ROMÂNIA ÎN RĂZBOIUL DIN UMBRĂ

SA RADEM CU FSB sau cu MOSSAD la filmuletul "Timpuri Noi", editia de Chisinau? Natalia Morari, jurnalista de ocazie de pe centura Moscovei si nu numai

Natalia Morari, sau Natasha, dupa cum ii spune sotul ei, cetateanul rus Илья Балабанов, adica Ilya Barabanov, ar fi jurnalista (cu “s” si fara “d” cred). Un fel de jurnalista care a reusit performanta nemaipomenita ca despre ea sa se scrie mai multe articole decat a scris ea vreodata, pana acum sau, de fapt, decat va scrie in toata viata ei. Din CV-ul ei oficial aflam ca a devenit “jurnalista” in 2007, la 23 de ani, la proaspat infiintatul saptamanal “Timpuri Noi”, adica новые времена adica “Novoye Vremea” sau “New Times”, cum isi mai zice pentru fraierii neobisnuiti cu “homo sovieticus”. Am incercat si eu sa-i citesc presupusele articole ale faimoasei jurnaliste, pe site-ul pompos inregistrat ca https://www.newtimes.ru/. In ciuda numelui, se gavareste only in ruseste. Si, in afara povestii care a facut-o celebra cu mijloacele clasice si banale din apanajul serviciilor, nu am gasit absolut nimic altceva pe tot internetul asta mare. Dar poate trebuie sa mai invat ceva ruseste… In fine, dupa cum v-am spus, in 2007 avea 23 de ani, conform putinelor date reale existente despre ea, si se afla in Rusia, la studii, deja de 6 ani. Deci, 23 minus 6, egal, cred, 17 ani. Se vede traba ca “nationalismul” ei romanesc de la 17 ani a fiert ceva, pana zilele trecute, cand a rabufnit la Chisinau. Si studiile ei sunt interesante: liceeul l-a terminat la Moscova, in 2002, dupa care, in 2007, a absolvit facultatea de sociologie a Universitatea de Stat din Moscova „M. V. Lomonosov”. In aceasta perioada a lucrat in cadrul fundatiei „Rusia deschisa”, facuta dupa modelul Soros de catre oligarhul rus Mihail Hodorkovski. Ulterior, a detinut functia de secretar de presa al coalitiei „O alta Rusie”. Cand i-a fost “interzisa” intrarea in Rusia pe aeroportul din Moscova, venea din Israel (retineti: nu a fost declarata oficial “persona non grata” in spatiul CSI, ca multi alti jurnalisti, romani sau straini, despre care, cel mai probabil, nu ati auzit nimic).
Ei, si, la cei 23-24 de anisori ai sai se casatoreste cu Ilya, de 22, si el tot “jurnalist” de “Timpuri Noi”. Am incercat sa citesc si articolele sotului ei, “jurnalist”, dar am avut cam acelasi noroc. Nu-i bai, poate scrie unul pana maine FSB-ul (sau Mossad-ul?) sau Hodorkovski (ca tot are timp) si mi-l trimite pe e-mail (daca se poate, of course). Asaaa si, cum spuneam, Наташа vine la Chisinau unde e “amenintata telefonic cu moartea”, dar rezista eroic nu fara a anunta si organele, ca sa ramana scris, nu-asa, vorba lui Brucan. Pana ieri, cand, ca-n povestile cu lupu’, na c-a arestat-o. Dar nu oricum, ci la domitiliu. Si, cica, n-are voie sa scrie pe internet. N-o lasa… lupu’ cel rau. Dar are voie sotu’. Care ne si spune ce si cum, unde?, pe blogul Natashei, care e, cum altfel, doar in rusa… Apropo, a auzit-o cineva pe fatuca asta vorbind romaneste?
Iata versiunea, tradusa automat, a snoavelor cuplului de “jurnalisti”:
Ultimele stiri
Apr. Apr 15th, 2009 03:35 pm 15th, 2009 03:35
Пишет Илья Барабанов
Scrie Ilya Barabanov
С Наташей все в порядке. Cu Natasha e in regula. Она ни от кого не скрывается. Aceasta nu este nici de care nu este ascuns. Она не бежала в Румынию и не укрылась на территории посольства США. Nu este scăpat în România şi nu a fugit de la Ambasada SUA. (Nota mea: Ha, ha, ha! La Ambasada SUA?! Poate la Ambasada Rusiei…)
По первому же требованию, как только пришла повестка, она добровольно явилась в Генпрокуратуру Молдовы и ответила на все вопросы. La prima cerere, în cel mai scurt timp de sesizare a venit, a venit de bunăvoie pentru a Procuraturii Generale a Moldovei şi a răspuns la toate întrebările. Идет расследование. Nu există o anchetă. (Nota mea: interesant) Статья 285 УК Молдовы – организация массовых беспорядков. Articolul 285 Cod penal din Moldova – organizarea de masă perturbări. Наташа своей вины не признает. Natasha nu recunoaşte vinovăţia. И, надеемся, после объективного расследования все претензии к ней исчезнут. Şi sperăm că, după un obiectiv de investigare a tuturor cererilor acuzatia va dispărea. Она не в тюрьме. Nu este în închisoare. Ей не дали ни 72 часа, ни 30 суток. Ea nu are nici 72 de ore sau de 30 de zile. Мера пресечения – домашний арест. Penalizare – arest la domiciliu. Так что она дома. Deci, ea este acasă. С мамой и братом. Cu mama şi fratele. Ей нельзя в ближайшие дни контактировать ни с кем, кроме близких родственников (мама, брат, муж).
Ea nu poate fi în următoarele câteva zile, pentru a comunica cu nimeni altul decât rudele apropiate (mama, fratele, sotul). (Nota mea: Pai de ce, frate jurnalist? I-au legat mainile de tablia patului?)
Поэтому комментарии к этой записи будут отключены. Prin urmare, comentariile pe această înregistrare va fi dezactivat. Понятно, что все беспокоятся. Este clar că toate părţile implicate. Но огромная просьба – не звоните ей, не пишите e-mail, не пишите SMS. Dar uriaşe, vă rog – nu o sun, nu trimite e-mail, nu trimite SMS. Если только перед вами не стоит цели навредить. Cu excepţia cazului în care nu aveţi scopul de a face rău. Потом, когда будет можно, сообщим. Apoi, când vă pot spune. Всем привет. Salut tuturor. “
Of, Doamne! Alerta planetara! Sariti! (Acum, ma scuzati, dar e si vina fraierilor de “moldoveni”. Asta in cazul cel mai bun…)
Nu stiu ce sa va mai zic, ca m-am plictisit deja de schemele astea rasuflate. Nefrati rusi, mai veniti si voi cu ceva nou! Ca d-asta, cred, i-ati spus “Timpuri Noi”… Sau va gandeati la filmul lui Charlie Chaplin?
A, inca ceva: mai aflam din “presa” ca nu e singura. Scrie la gazete: “Natalia Morari şi Oleg Brega, liderii informali ai tinerilor revoluţionari din Chişinău”. Va dati seama: “revolutionari”, “jurnalisti”… acum si “lideri”. Tot inainte, mandri pioneri! Caci acest Brega este, cred (sunt mai multi…), tupeistul caruia i-am promis ca-i rup picioarele daca mai calca prin Romania, dupa ce s-a lipit cu organizatia lui cur-a-joasa la coada “oengeurilor” sorosiste si gedesiste, sau mai degraba OMG-urilor, care militau (si o fac si acum) pentru casatoriile homosexualilor si scoaterea icoanelor din scoli. Din scolile noastre! Ia mai duceti-va in origini, la mama voastra, Rusia, asta sau “alta”, si hodorkovskizati si jurnalizdati dreptomnist acolo pe unde puteti, mai pe centura, mai prin Piata Liubianka, mai pe la ФСБ sau mai pe la המוסד למודיעין ולתפקידים מיוחדים‎ , unde gasiti si voi ceva de imbucat mai usor!
Haraso?!
PS: Scuzati “metaforele”, dar, vorba lui Emil Neacsu: o merita, cu varf si indesat!, mai ales cand in felul acesta sunt folositi si batjocoriti chiar tinerii Basarabiei.

VIDEO UPDATE: “Liderita” Natasha Morari gavareste in “moldo-ruseste”

Cu multumiri pentru Marius Mioc.

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova