October 15th, 2010 
VR 
Foto: Apolodor
Posts Tagged ‘Academia Romana’
Mihai Viteazu se intreaba: De ce m-ati spanzurat? Spiru Haret se oripileaza. FOTO. Academia Romana este asteptata sa reactioneze
CAMPANIE: Salvati casa lui Eminescu de la Varatec! Scrieti Patriarhului Daniel, Mitropolitului Teofan, Ministerului Culturii si Academiei Romane, acum. Preluati si raspanditi chemarea, la 160 de ani de la nasterea Romanului Absolut
Casa în care Eminescu a locuit la Văratec între anii 1874-1889
“De când m-am întors de la Văratec, imaginea casei în care Eminescu şi-a petrecut cea mai mare parte a ultimilor 15 ani de viaţă imi revine obsesiv în minte: o casă bătrânească din lemn, vitregită de uşi şi ferestre, cu pridvorul sprijinit pe piloni improvizaţi, gata să se prăbuşească din clipă în clipă”, scria o inimoasa iubitoare a lui Eminescu in toamna trecuta, autoarea fotografiilor de aici. Intre timp, casa a iesit din iarna grea si mai afectata. Dar starea deplorabila a casutei lui Eminescu de la Varatec este lasata sa se inrautateasca, an de an, de mai bine de un deceniu. Paradoxal, in urma cu 8 (opt) ani (!), un demers similar pentru salvarea acestei case era intreprins impreuna cu o Fundatie de Zoe Dumitrescu Busulenga, Maica Benedicta de la Varatec, care acum se odihneste intru Hristos la Manastirea Putna. “Apelul National pentru Salvarea Casei Mihai Eminescu” era lansat atunci chiar cu binecuvantarea lui Daniel al Moldovei, acum Patriarh.
“Timp de 15 ani, pana la savasirea sa din lumea noastra, Mihai Eminescu s-a refugiat adesea in linistea Sfintelor Manastiri Varatec, atmosfera din si din jurul acestui lacas fiindu-i benefica poetului pentru creatie si, multa vreme, pentru un plus de echilibru sufletesc”, se arata in Apelul din 2002. “Pentru a sta cat mai mult la Varatec, poetul a inchiriat, incepand din 1874, asa cum arata documentele, o casa anume, de la proprietara sa, Maica Asinefta Ermoghin. Aceasta casa, in care au inflorit atatea ganduri si versuri nemuritoare ale poetului nostru national, se afla azi intr-o deplorabila stare de ruina. Sesizand pericolul disparitiei unei pretioase marturii – Mitropolia Moldovei si Bucovinei si Fundatia Culturala Lucretius, prin binecuvantarea I. P. S. Dr. Daniel Ciobotea, lanseaza “Apelul National pentru Salvarea Casei Mihai Eminescu” din incinta Sfintei Manastiri Varatec.
La initiativa de restaurare lansata atunci pentru restaurarea casei lui Eminescu s-au alaturat marii duhovnici ai Ortodoxiei romane Arhim. Teofil Paraian, Arhim. Mina Dobzeu, Arhim. Ioan Iovan, Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim. Justin Parvu, Pr. Constantin Galeriu si altii, scriitori si jurnalisti. Din pacate, trecerea la cele sfinte a Maicii Benedictina a lasat proiectul, dar si casa, intr-o paragina care se accentueaza fatal cu trecerea timpului. Alte suflete iubitoare de Eminescu au reluat acest proiect, pe care il sustin si importanti eminescologi al caror cuvant il voi prezenta zilele acestea. Pana atunci pot sa va informez ca deja exista toate mijloacele si materialele necesare restaurarii acestei frumuseti eminesciene din coltul de rai de la Varatec. Tot ce mai trebuie este o simpla aprobare, in principal din partea Maicii Starete si a ierarhului locului, in acest caz IPS Teofan al Moldovei dar, pentru ca deja exista binecuvantarea fostului Mitropolit Daniel, actualul Patriarh al BOR, in mod normal ar trebui doar sa li se reaminteasca acestora, pentru a se incepe lucrarile si a se introduce pe harta traseelor manastiresti si aceasta mica minune.
Obiect de patrimoniu naţional, casa lui Eminescu de la Văratec, aflată în proprietatea mânăstirii, este “singura casă din România, în afara celei de la Ipoteşti, în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp şi care poate căpăta numele de casă memorială”, se transcrie in Apel.
“Clasa politica postdecembrista este cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei” – Florin Constantiniu, istoric, academician. INTERVIU
La 20 de ani de la marea varsare de sange din decembrie 1989, Romania arata ca un animal bolnav si haituit. Ne uitam in urma si nu ne vine sa credem ca au trecut doua decenii de sperante zadarnice. Nimic din ce-am visat nu s-a implinit. In jurul nostru domnesc stagnarea si deziluzia, inceputurile neterminate, politica murdara, cu degetul pe tragaci, manipularea televizata. Lipseste o viziune, un proiect national de salvare. Lipseste harta viitorului. Trista priveliste n-a cazut din cer. Au creat-o politicienii si romanii insisi. Cum a fost turcul, asa a fost si pistolul. Nu mai putem sa ne ascundem dupa deget. Ca o confirmare, academicianul Florin Constantiniu, istoric de prestigiu european, ne pune in fata o oglinda necrutatoare in care, daca avem curajul sa privim, ne vom afla poate izbavirea.
„Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre in decembrie 1989 au fost ratate”
– Cum evaluati, fara menajamente, cele doua decenii de libertate din viata noastra, domnule profesor?
– Ca pe un inaugural ratat. In istoria fiecarui popor exista evenimente cruciale, care inaugureaza o noua etapa in evolutia societatii. Decembrie ‘89 a fost un astfel de eveniment: crucial, innoitor, fondator. Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre au fost ratate si, astfel, Romania imparte cu Bulgaria si Albania ultimele locuri din clasamentul tarilor foste comuniste.
– Pentru un individ, 20 de ani inseamna mult, aproape o treime din viata. Ce reprezinta pentru istorici aceeasi perioada?
– Pentru istorici sunt foarte instructive, intr-un astfel de moment, comparatiile cu alte intervale de timp ale istoriei nationale. Iau doua exemple de perioade cu o intindere de doua decenii, ca aceea scursa de la caderea regimului comunist. Prima: 1859-1878; a doua: 1918-1938. In primul caz, perioada a fost marcata de un progres uluitor: de la Unirea Principatelor (1859), care pune bazele statului roman modern, la castigarea independentei (1877/1878). Politica de reforme a lui Cuza, in primul rand reforma agrara din 1864, si politica de modernizare promovata dupa aceea de Carol I, au facut ca statul roman sa se smulga din inapoierea determinata – in principal – de dominatia otomana, si sa se modernizeze rapid. Progresele au fost vizibile pe toate planurile: politic, economic, social, cultural. Sa nu uitam ca, in acest interval, apar “Junimea” si Eminescu! A doua perioada: 1919-1938. Iesita dintr-un razboi pustiitor si lovita de o criza economica de o duritate nemiloasa (1929-1933), Romania a izbutit, totusi, sa inregistreze un remarcabil progres in toate directiile, 1938 fiind anul de varf al Romaniei interbelice.
Posted in Analize, Documentare, Top News 
Tags: Academia Romana, florin constantiniu, geoana, PDL, politicieni, PSD, Romania, Videanu 
5 Comments »NOII membri ai Academiei Romane (Manolescu nu e printre ei)
Comunicat
În cadrul adunării generale a membrilor Academiei Române din 30 martie au fost aleşi, prin vot secret, noi membri ai Academiei Române:
Membri titulari
- Prof. univ. dr. Horia Colan – Secţia de Ştiinţe Tehnice
- Prof. univ. Ioan-Aurel Pop – Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie
- Prof. univ. dr. Octavian Popescu – Secţia de Ştiinţe Biologice
Membri corespondenţi
- Dr. doc. Andrei Avram – Secţia de Filologie şi Literatură
- Prof. univ. dr. Gheorghe Chivu – Secţia de Filologie şi literatură
- Prof. Univ. dr. Mihai Bărbulescu – Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie
- Prof. univ. dr. Romeo Ştefan Belea – Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual
- Şerban Sturdza – Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual
- Prof. univ. dr. Ioan I. Bucur – Secţia de Ştiinţe Geonomice
- Prof. univ. dr. Dan Dubină – Secţia de Ştiinţe Tehnice
- Membri de onoare
- Prof. univ. dr. Gheorghe Dolgu – Secţia de Ştiinţe Economice, Juridice şi Sociologie
Academia Română
Biroul de presă
Tel: 021.212.9757; celular: 0740.155268
E-mail: [email protected]
PANTEONUL TARANULUI ROMAN
Panteon pe promontoriu
Pana la sfarsitul anului va fi definitivata macheta Panteonului Romaniei, cladire care va avea gravata pe frontispiciu aceeasi formula ca si pe Panteonul din Paris: “Aux Grandes Hommes. La Patrie Reconnaissante” (Marilor Oameni. Patria Recunoscatoare).
Monumentul va fi amplasat, probabil, in preajma fostului Crematoriu Cenusa, “ce are avantajul de a urma cerintele testamentare ale regelui Carol I, care a indicat un potential loc deasupra bisericii Caramidari, dar, daca Primaria Capitalei gaseste un loc mai bun, noi nu ne opunem”, a declarat pentru Agerpres, Paun Ion Otiman, secretar general al Academiei Romane.
Ieri s-a lansat Fundatia Panteonul Romaniei
Donatiile colectate pana in prezent sunt suficiente pentru elaborarea caietului de sarcini si demararea concursului de proiecte pentru selectarea firmei de constructie. Reprezentantii fundatiei au avut deja mai multe intalniri cu presedintele Ordinului Arhitectilor, Serban Sturdza, dar si cu arhitectul-sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu. Academia dorea initial ca Panteonul sa fie ridicat pe terenul fostului Crematoriu din Parcul Tineretului, dar, pentru ca si acesta este un monument, s-a optat pentru o noua cladire, la 200 de metri de locul initial. “Terenul respectiv are forma de promontoriu, ceea ce ar pune in valoare noua constructie. Aceasta nu trebuie sa fie doar un spatiu de comemorare”, ci sa indeplineasca si o importanta functie educativa, prin gazduirea unor conferinte si dezbateri, a precizat Otiman pentru Mediafax.
Proiect cu 27 de fondatori
Academia Romana a lansat oficial, la sfarsitul anului trecut, Proiectul National “Panteonul Romaniei”, prin care propune Parlamentului, Presedintiei si Guvernului, precum si opiniei publice, infiintarea unei institutii destinate slujirii memoriei marilor personalitati ale tarii. Fundatia, care numara 27 de membri fondatori, este condusa de Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane si are trei vicepresedinti: Radu Ciuceanu, directorul Institutului National pentru Studiul Totalitarismului, inginerul Nicolae Ivan si academicianul Paun Ion Otiman. Tot in cadrul evenimentului de ieri, Academia le-a cerut principalelor institutii ale statului sa puna capat “desfigurarii” Capitalei prin ridicarea unor cladiri inalte in centrul orasului si in partea sa istorica, dar a condamnat si proiectul de exploatare aurifiera de la Rosia Montana, considerandu-l drept “o mare greseala, daca nu chiar o crima, care nu justifica efectele colaterale negative”, a declarat pentru Agerpres, presedintele institutiei.
Cristina SPIRIDON / ZIUA Cultura
Vezi si VIDEO si Cuvinte de la Lansarea Fundatiei
ACADEMIA ROMANA – NOI DECLARATII despre dezvoltarea urbanistica a Capitalei si Proiectul Rosia Montana
DECLARAŢIA ACADEMIEI ROMÂNE
CU PRIVIRE LA DEZVOLTAREA URBANISTICĂ A CAPITALEI
Academia Română este cel mai înalt for ştiinţific al ţării, dar, totodată, încă de la constituirea ei în 1866 ca Societate Literară Română, ea a însoţit mersul naţiunii pe care o reprezintă. Sensibilă la problemele cu care aceasta era şi este confruntată, ea s-a simţit şi se simte datoare să ajute la mersul înainte al României. Prin intervenţiile şi sfaturile sale, prin luările sale de poziţii, nemotivate politic, Academia Română a apărat şi apără interesele naţionale.
De două decenii, România trece prin transformări decisive de care va depinde pentru lungă vreme viitorul ei. Mutaţiile sociale şi economice ce au avut şi au loc nu s-au desfăşurat întotdeauna în conformitate cu aşteptările cetăţenilor. Libertatea recâştigată în decembrie 1989 a dat prilej de afirmare nu numai binelui, ci şi unor acţiuni nepotrivite, malversaţiunilor şi unor afaceri speculative. Capitala ţării, menită a fi unul dintre centrele urbane cele mai însemnate ale Europei, este victima unor astfel de încălcări ale unei fireşti şi sănătoase dezvoltări. Deşi există un plan de dezvoltare sistematizată a oraşului, deşi se tot afirmă că monumentele de arhitectură şi în general cele istorice sunt apărate, asistăm de ani de zile la repetate încălcări şi derogări care au făcut ca excepţiile să devină regula !
În toate oraşele din cadrul Uniunii Europene căreia îi aparţinem se acordă grijă părţilor istorice, nu numai prin conservare şi restaurare, dar mai ales prin respectarea riguroasă a spaţiilor unde este permisă ridicarea de noi construcţii şi printr-o severă reglementare a regimului de înălţime al clădirilor. Construcţiile înalte sunt aşezate în general departe de centrul istoric şi totodată monumentele istorice şi cele de arhitectură sunt puse în valoare şi apărate de ridicarea în preajma lor a unor construcţii care le-ar putea afecta poziţia lor urbanistică şi cu atât mai mult sunt interzise construcţii care le-ar pune în primejdie fiinţarea.
Academia Română îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de starea de fapt care s-a creat în această privinţă în Bucureşti. Ea face apel în primul rând la Primăria şi Consiliul municipal al Capitalei, dar în egală măsură la toate instituţiile statului şi mai ales la cele mai înalte, la Preşidenţie, Parlament şi Guvern, ca şi la clasa politică în întregimea ei, pentru a se pune capăt acestei situaţii deosebit de grave. Ridicarea de clădiri înalte de peste zece etaje în partea centrală şi istorică a oraşului, acordarea de repetate derogări şi nerespectarea planului de sistematizare şi mai ales a regimului de înălţime, contribuie nu numai la desfigurarea înfăţişării Capitalei noastre, dar pune în primejdie dezvoltarea ei viitoare.
Cazul construcţiei înalte din preajma Bisericii armeneşti şi consecinţele sale, dar mai ales problema deosebit de gravă a clădirii înalte în curs de construcţie în imediata apropiere a Catedralei Sf.Iosif impun autorităţilor înalte ale statului adoptarea unor măsuri grabnice de apărare şi salvare a unui monument al oraşului, totodată catedrală a uneia dintre Bisericile de seamă ale ţării şi totodată de a apăra de desfigurare centrul oraşului. Situarea Capitalei noastre într-o zonă seismică constituie de asemenea un argument, care impune o grabnică reacţie în ceasul al doisprezecelea a celor în drept pentru remedierea unei situaţii de neacceptat.
Academia Română îşi exprimă, totodată, surpriza faţă de hotărârea unei instanţe a justiţiei în acest caz, care depăşeşte prin importanţa şi consecinţele ei cadrul limitat doar al unei probleme de natură judiciară. Organele habilitate a veghea la buna administrare a actului de justiţie – atât din domeniul de specialitate cât şi din cel politic – ar trebui să analizeze chestiunea şi să încerce o grabnică remediere a situaţiei care s-a creat. Este, de asemenea şi un semnal de alarmă care ne este dat, impunând autorităţilor statului, clasei politice şi societăţii noastre în ansamblul ei adoptarea de măsuri riguroase de respingere a desfigurării unei dezvoltări armonioase a Capitalei noastre şi de apărare a viitorului oraşului Bucureşti, inima României.
Declaraţia Academiei Române referitoare la proiectul Roşia Montană
În ultimul timp a fost reluată în presă dezbaterea cu privire la proiectul de exploatare aurifieră de la Roşia Montană.
Academia Română îşi reafirmă poziţia exprimată anterior şi consideră că proiectul nu reprezintă o lucrare de utilitate publică şi prin urmare nu justifică efectele colaterale negative: afectarea gravă a mediului înconjurător prin exploatarea în carieră deschisă de mari proporţii, distrugerea unor situri arheologice unice în Europa, utilizarea unei tehnologii riscante, lipsa unei soluţii economice şi sociale pe termen lung. Academia Română consideră inoportună punerea în practică a proiectului şi este de părere că trebuie găsită o altă soluţie de redresare economică a zonei fără afectarea mediului înconjurător şi fără alte consecinţe dăunătoare.
Academia Română nu respinge ideea investiţiilor străine în economie, dar consideră că acestea trebuie să aducă beneficii reale, sigure şi de lungă durată.
Academia Romana
08.07.2009
LANSAREA Fundatiei Panteonul Romaniei la Academia Romana si cuvintele Mitropolitului Bartolomeu Anania si academicianilor Ion Paun si Gabriel Tepelea
Panteonul României pentru “ţăranul român, luptătorul din tranşee şi sfântul învăţător”
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Costurile pentru construcţia Panteonului României nu vor depăşi suma de 20 de milioane de euro şi nu îi sperie pe iniţiatorii acestui proiect, care va fi realizat din donaţii, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele Fundaţiei Panteonul României, Nicolae Ivan.
Fundaţia care va coordona proiectul de realizare a Panteonului României a fost inaugurată miercuri, la Bucureşti, la Academia Română, unde îşi are şi sediul.
Fundaţia Panteonul României este condusă de Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române şi are trei vicepreşedinţi – Radu Ciuceanu, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Păun Ion Otiman, secretarul general al Academiei Române, şi inginerul Nicolae Ivan. Aceştia se numără printre cei 27 de membri fondatori ai fundaţiei care au primit, miercuri, diplome din partea forului cultural şi ştiinţific.
Vicepreşedintele Academiei, Dan Berindei, unul dintre membrii fondatori ai Fundaţiei Panteonul României, a declarat că această modalitate de comemorare este “o datorie elementară a unui popor”, care, în cazul românilor, va duce la o “trezire” a identităţii naţionale.
El a mai arătat că, în stadiul actual al proiectului, rămân deschise probleme precum locaţia Panteonului, proiectul arhitectonic şi alegerea celor care vor fi aduşi în Panteon sau amintiţi prin plăcuţe comemorative, în cazul acelor personalităţi care şi-au exprimat dorinţa de a fi înmormântate într-un anume loc.
Pe lângă un loc de comemorare, Panteonul va fi şi un monument care va atrage vizitatorii străini, aşa cum o fac mănăstirile din nordul Moldovei sau Palatul Parlamentului, a mai spus Berindei.
Un alt membru fondator al Fundaţiei Panteonul României, Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit al Bisericii Catolice, a subliniat că acest proiect reprezintă “un act de curaj”, “o operă deloc uşoară în timpuri grele”, dar şi “o datorie de onoare”, şi că Biserica Catolică va sprijini demersul Academiei, dându-şi binecuvântarea, dar şi din punct de vedere practic.
Vicepreşedintele Fundaţiei Panteonul României, Radu Ciuceanu, a citit mesajul de sprijin din partea mitropolitului Bartolomeu Anania, care se numără, de asemenea, printre membri fondatori ai fundaţiei.
Ciuceanu a mai remarcat şi că, “pe cât a fost de hulită demolarea regimului ceauşist, pe atât pot exista obiecţiuni când vine vorba de construcţia unui monument peren”, însă ridicarea Panteonului reprezintă şi un act de dreptate, pentru că “aici îşi vor găsi locul ţăranul român, luptătorul din tranşee şi sfântul învăţător”. “Acest proiect demonstrează că Academia este o instituţie vie”, a mai spus Ciuceanu.
Vicepreşedintele fundaţiei, Păun Ion Otiman, unul dintre cei care au promovat încă de la început ideea construcţiei unui Panteon al României, a spus că, deşi nu este arhitect, consideră că edificiul respectiv ar trebui să fie “o oglindire a arhitecturii româneşti” şi că printre personalităţile care vor fi comemorate acolo ar trebui să se numere soldatul necunoscut, cei 12.000 de dascăli care au murit în luptă în timpul celor două războaie mondiale şi cei care, după 1947, s-au refugiat în munţi şi s-au opus regimului comunist.
Academicianul Gabriel Ţepelea a atras atenţia că pe statuia lui George Coşbuc, din Cimitrul Bellu, scrie că a fost ridicată prin subscripţie publică de refugiaţii din Transilvania. “Problema care se pune este cu cine pornim la drum, cine va fi alături de noi, când foarte mulţi sunt preocupaţi de ziua de mâine”, a spus Ţepelea, amintind că monumentul a fost ridicat în 1943 – 1944, o perioadă de asemenea dificilă. “Atât Ateneul, cât şi monumentul de care vorbeam au fost ridicate nu de oameni foarte avuţi”, a mai spus Gabriel Ţepelea.
Nicolae Ivan, vicepreşedinte al Fundaţiei Panteonul României, a declarat pentru MEDIAFAX că încă nu a putut fi demarată campania de strângere de fonduri, pentru că procedurile de înregistrare a fundaţiei au durat şase luni, din cauza birocraţiei.
Pe de altă parte, Nicolae Ivan a spus că va fi nevoie de “10 – 20 de milioane de euro pentru acest proiect, nu mai mult”, astfel încât costurile nu îi sperie pe iniţiatori.
Fundaţia se va ocupa de managementul proiectului Panteonul României, prin filiale judeţene, care vor avea dubla misiune de a strânge fonduri, dar şi de a face propuneri privind personalităţile care să fie incluse în Panteon, a mai explicat Nicolae Ivan. Selectarea acestor personalităţi va aparţine unei comisii a Academiei, dar una “suficient de largă şi cu suficient de puţină putere pentru a lăsa votul popular să fie preponderent”, a adăugat Ivan.
Locaţia viitorului Panteon nu a fost încă stabilită, Nicolae Ivan spunând că ar fi vizate şase locuri din Capitală, dintre care vor fi selectate două sau trei pentru a fi avute în vedere în concursul internaţional de arhitectură. Panteonul ar putea fi o nouă construcţie sau ar putea fi amplasat într-o construcţie deja existentă.
Prezent la inaugurarea de miercuri, arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a declarat că Primăria va susţine proiectul Panteonului, pentru că Bucureştiul are nevoie de monumente de for public şi de spaţii publice.
Printre locurile vizate pentru construirea Panteonului se numără un teren aflat la circa 200 de metri de Crematoriul Cenuşa din Parcul Tineretului, care se pare că este liber de sarcină juridică, a declarat pentru MEDIAFAX Păun Ion Otiman, în urmă cu două zile. Terenul respectiv are formă de promontoriu, ceea ce ar pune în valoare noua construcţie. Academia viza iniţial clădirea fostului crematoriu pentru realizarea Panteonului. Acesta din urmă nu trebuie să fie “doar un spaţiu de comemorare”, ci să îndeplinească şi o importantă funcţie educativă, prin găzduirea unor conferinţe şi dezbateri, a mai spus Otiman.
Caietul de sarcini pentru proiect va fi elaborat în urma consultărilor cu arhitecţi şi istorici. Reprezentanţii fundaţiei au avut deja mai multe întâlniri cu preşedintele Ordinului Arhitecţilor, Şerban Sturdza, dar şi cu arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, şi speră să poată lansa concursul de proiecte pentru selectarea unui constructor în toamna acestui an, după ce se vor întâlni şi cu Primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Reprezentanţii Primăriei s-au arătat până în prezent interesaţi şi binevoitori faţă de construcţia Panteonului, a mai spus Otiman.
Finanţarea proiectului se va face din fonduri private, fără să fie implicat bugetul de stat, după cum au anunţat, încă de anul trecut, iniţiatorii lui.
Selecţia personalităţilor ce vor fi incluse în Panteonul României va fi făcută inclusiv prin consultări cu asociaţii profesionale şi în urma unor propuneri regionale şi locale. Nominalizarea, făcută sub patronajul Academiei Române, va ţine seama exclusiv de contribuţia adusă de fiecare nume propus, indiferent de naţionalitate, religie, convingere politică, regiune sau epocă, mai precizează reprezentanţii Fundaţiei Panteonul României.
Laura Mitran, [email protected]
Posted in Uncategorized Tags: Academia Romana, IPS Bartolomeu Anania, panteonul romaniei 2 Comments »ACADEMIA ROMANA lanseaza Proiectul si Fundatia Panteonul Romaniei. Sa fie intr-un ceas bun!
ACADEMIA ROMÂNĂ
Fundaţia Panteonul României
Calea Victoriei 125, Sector 1, Cod 010071,
Bucureşti, ROMÂNIA
Tel : +40 757542342
Fax : +40 21 2674065
[email protected]
www.panteonulromaniei.ro
Vă invităm miercuri, 8 iulie 2009, începând cu orele 10, în Sala de Prezidiu a Academiei Române, pentru a participa la evenimentul de inaugurare al Fundaţiei Panteonul României, organizaţie non-profit, care urmează a coordona proiectul de realizare a Panteonului României.
Panteonul României se doreşte a fi un loc de recunoaştere, cinstire şi aducere aminte a tuturor acelora a căror activitate a contribuit esenţial la măreţia ţării, la bogăţia sa istorică, culturală şi ştiinţifică, la bunăstarea materială sau morală a cetăţenilor României. Selecţia personalităţilor ce vor fi incluse în Panteonul României va fi făcută inclusiv prin consultări cu asociaţii profesionale şi propuneri regionale şi locale. Nominalizarea, făcută sub patronajul Academiei Române, va ţine seama exclusiv de contribuţia adusă de către fiecare nume propus, indiferent de naţionalitate, religie, convingere politică, regiune sau epocă.
Colegiul Director al Fundaţiei Panteonul României
ULTIMUL ARTICOL al lui Eminescu din TIMPUL. 28 – 29 IUNIE 1883. FOTO-DOCUMENT: Pentru Libertatea Presei
Mihai Eminescu: Pentru libertatea preseiVictoria în alegeri, îngenunchierea naţiunii înaintea puterii uzurpatoare, deşteaptă şi apetituri tiranice, printre care pretenţiunea, mai-nainte de toate, de a fi aprobat şi aplaudat uzurpatorul în faptele sale, pe toate căile.
E logic într-adevăr ca, după un câştig să se urmărească un altul, şi în fine tot, spre deplina satisfacţiune a acaparatorului.
Regimul dobândise darea din mână şi chiar din picioare, a celor ce poartă numele de mandatari ai naţiunii; astfel dispune el la discreţiune de toată puterea în stat, făcând ori şi ce vrea fără a fi controlat şi nu se gândeşte decât la mijlocul de a se întări în această situaţie de desfătare şi răsfăţ.
Singurul lucru asupra căruia n-a putut încă triumfa a rămas numai presa, şi aceasta se consideră, credem, de către regim, cu atât mai nesuferită, cu cât el, în exerciţiul puterii discreţionare, a trebuit să devină năzuros, adică supărăcios din lucru de nimic.
Ziarul „Timpul”, din 29 iunie 1883, cu ultimul articol publicat de Eminescu despre libertatea presei. Foto: Roncea.ro via Academia Română
Presa, pentru omnipotentul nostru regim, cu strigătele ei, cu lamentele ei continue, îi face negreşit efectul unei hărăitoare din Braşov, care prin scârţâitul ei strident dă crispaţiuni nervoase. Neapărat dar că se simţea şi nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbuşească ţipătul contra trădării şi contra fărădelegilor regimului, spre a fi liniştit în domnia sa absolută.
Însă, ca contra a tot răul ce cată a fi combătut, aşa şi contra presei cată să se uzeze de arme îndestul de eficace de a o învinge.
Ei bine, care ar fi fost acelea ?
Dacă întru abaterea constiinţei alegătorilor, s-au dovedit cele mai eficace arme: corupţiunea, frauda, ameninţarea; dacă cu acestea s-a putut respinge opoziţiunea de la exercitarea controlului asupra puterii; de bunăseamă că ele n-au putut nimic contra presei, pe cât timp aceasta, în majoritatea ei, este în opoziţiune cu guvernul, bucurându-se de sprijinul public.
Armele ce numirăm sunt într-adevăr numai bune pentru cei cu bucate pe câmp şi pentru cei cu copii de căpătuit, ori pentru aceia care ei înşişi urmăresc un folos direct, nepătrunşi fiind de datoria de cetăţean şi de sânţenia votului ce li s-a încredinţat; dar, cât pentru persoana jurnalistului, hârşit în luptă şi îndărătnic în profesarea principiilor, sunt custure fără tăiş.
Contra presei şi jurnalistului a cătat regimul să recurgă la acte de răsbunare; şi aşa, după ce că a intentat proces de presă, prin Creditul funciar rural, unuia dintre organele de publicitate care au cutezat să formuleze acuzaţiune specială contra neregularităţilor de la zisul credit; după ce că în acest proces de presă a cătat să sustragă pe jurnalist de la judecătorii săi naturali, juraţii, şi l-au târât dinaintea tribunalelor guvernului, recomandând acestora să se declare competente şi recompensând pe magistraţii care au avut lipsă de scrupul pentru justiţie şi s-au supus trebuinţei regimului; acum a mers cu iuţeala pentru a prescrie chiar expulzarea directorului acelui jurnal, a d-lui Galli, adică fundatorul foii francese L’Independence roumaine pentru că acesta este străin neîmpământenit încă.
În cazul de faţă guvernul, care este evident că a voit să lovească în existenţa jurnalului L’Independence roumaine , s-a folosit de o lege decretată de dânsul acum doi ani, şi care priveşte petrecerea străinilor în ţară.
Dacă vom ţine socoteală de mobilul care a dictat facerea acelei legi, nu vom putea scuza dispoziţiunea de expulsare luată în privinţa d-lui Galli, pentru că într-adevăr ea nu a fost concepută decât sub impresiunea asasinatului comis asupra Împăratului Alexandru II şi în spiritul de a combate şi a depărta de ţara noastră acele parazite care îşi caută existenţa din acte de teroare, pe străinii fără căpătâi pe nihilişti mai ales, în vreme ce directorul jurnalului francez L’Independence roumaine era aici un muncitor liniştit, stabilit de mai mult timp în ţară şi exercitând în asociaţia cu români comerciul de tipograf, îndeosebi de calitatea sa de jurnalist.
Când însă ne vom aminti de împrejurarea că numitul director al foii L’Independence roumaine a fost încurajat şi susţinut ca jurnalist chiar de către guvernul actual, când vom aminti aci că dl. Galli, prin un alt jurnal fundat de dânsul, L’Orient, a debutat în ţara noastră ca sprijinitor al politicii guvernului, atunci desigur că se va vedea şi mai bine cât de necuvincioasă este dispoziţiunea de expulsare de acum.
Ce fel? Pentru ca să cânte guvernul, un străin poate fi tolerat şi încurajat, iar de a-l critica nu? Atunci se neagă fără rezon principul echităţii care nu admite dreptul ciuntit, care nu poate admite facultatea de a zice da fără a o admite pe aceea de a zice ba.
Una din două: ori străinul dintru început nu este învoit a face politică în ţară, şi atunci înţelegem raţiunea unei dispoziţiuni de expulsare când şi-a permis el a face politică locală; ori că, dacă s-a tolerat odată străinului d-a face politică guvernamentală, urmează a i sa tolera să facă şi politică de opoziţiune. Fapta de la început a acestui guvern cu dl Galli, îl obliga la toleranţa lui în urmă.
Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l aşteptăm de acum la alte măsuri şi mai odioase, pentru că panta este alunecoasă şi nu are piedică până-n prăpastie.
Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, şi teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde şi cea deja câştigată în monstruoasa sa pornire de a-şi subjuga şi presa.
(Timpul, Buc. 8 (1883), nr. 142, iunie 29, p. 1. S)
TOXICUL CANACHEU. Cum se inventeaza o noua minoritate si se falsifica istoria
Recunoasterea aromanilor ca minoritate etnica de catre autoritatile romane a devenit un obiectiv care a depasit demult stadiul larvar de intentie, organizatii aromane de orientare radicala creand un flux de presiune interna si internationala prin compromiterea izvoarelor istorice care autentifica originea profund roamneasca a acestei comunitati dialecatele.Supus unor comentarii argumentate stiintific sub auspicii academice, subiectul sufera metastiintific evidenta istorica, nu doar prin discursul patriotic de fanfare, ci si prin fixarea calendaristica a unei aniversari care-si neaga vitutile unui moment istoric distinct de problematica istorica aromana, 23 mai “Ziua Aromanilor”.
Desigur, data are o insemnatate istorica, dar nu cea dorita si mult trambitata de anumiti reprezentati ai aromanilor vadit interesati de declararea aromanilor din Romania ca minoritate. Acest grup de interese pe care-l regasim mai ales intr-o autodenumita Comunitatea Aromanilor din Romania , si-a asumat un moment istoric ce nu apartine aromanilor, ci istoriei tuturor romanilor (daco-romani, vlahi, macedo-romani, megleno-romani, istro-romani). De fapt, 23 mai 1905 a fost data la care sultanul Abdul Hamid II conferea romanilor, si nu aromanilor, din Peninsula Balcanica un statut de autonomie limitata printr-un decret imperial.. Asistam insa la un mod agresiv de deturnare a semnificatiei unui eveniment istoric de catrea aceasta Comunitate a Aromanilor din Romania care incearca sa acrediteze ideea, care de cele mai multe ori a avut efesctul scontat in randul opiniei publice, ca documentul la care am facut referire ar fi generat “eliberarea aromanilor”. In acest mod lideri ai C.A.R. incearca sa acrediteze existenta unui “popor arman” si a unei false asa-zise minoritati etnice aromane in tara noastra.
Specialisti ai Academiei Romane au explicat foarte clar in mai multe randuri ca in acest decret imperial (iradea) nu s-a regasit niciodata termenul de aroman sau arman ci se face referire la poporul “ulagh” (valah) din Imperiul Otoman care obtinea, astfel, dreptul de a se organiza in comunitati dotate cu privilegii de autoadministrare, precum si deschiderea unor oportunitati ale statului roman pe linia finantarii educatiei, culturii si religiei romanilor din zona. Emiterea acestui decret de catre Sultan nu a fost nici pe departe intamplatoare datorandu-se, in fapt, unor indelungate tratative ale ambasadorului Romaniei in Imperiul Otoman, Alexandru Lahovary.
Fara sa mai punem la socoteala diferenta dintre calendarul pe stilul vechi sic el pe sytil nou, conform caruia evenimentul trebuia aniversat la data de 10 mai de toti romanii sud-dunareni, fie ei vlahi, macedo-romani sau megleno-romani, ca zi a tutror romanilor din afar granitelor.
Strategul acestor actiuni de deturnare a istoriei Romaniei ramane, fara doar si poate, Costica Canacheu care si-a manifestat permanent preocuparea de a coagula dezideratele aromanilor din spatiul balcanic in arealul sau actional prin crearea Consiliului Aromanilor din Balcani, in Albania, inregistrat ca persoana juridical pe langa Ministerul Justitiei din Tirana. Potrivit unui comunicat official al acestei organizatii neguvernamentale infiintate in Albania , “Consiliul Aromanilor isi propune sa recunoasca toate grupurile, asociatiile si persoanle private aromane (..), precum si obtinerea recunoasterii aromanilor in fiecare tara din Balcani unde traiesc comunitati aromane, ca popor distinct, regional, vorbitor de o limba cu o traditie milenara incepand din Macedonia antica si pan azi. Aceasta aventura pseudo-stiintifica ar trebui sa ne responsabilizeze din perspective unei atitudini de etica istorica, daca nu dorim o compromitere substantiala a identitatii romanesti.
In final, ne intrebam de ce colega d-lui Costica Canacheu (au candidat ca si colegi de partid in acelasi colegiu), o anume Cornelia Cazacu, a votat contra Romaniei in Parlamentul European un amendament prin care vlahii sunt considerati a fi alta minoritate decat cea romana in Serbia (credem ca e doar inceputul), de ce domnul Canacheu nu se agita sa obtina drepturi pentru aromanii din Grecia, mai intai, si de ce nu se sesizeaza niciun official roman ca un presedinte al unei comisii de o importanta deosebita (dupa cum cunoastem, Costica Canacheu este presedinte al Comisiei de Aparare si Securitate Nationala a Camerei Deputatilor) actioneaza constant contrar intereselor nationale in incercarea de a deturna un adevar istoric si de a afecta grav realtiile actuale ale statului cu etnicii romani de origine romana din Peninsula Balcanica?
MEMORIU
In ultima perioada constatam ca, in mod frecvent, anumite persoane care lucreaza in mass-media, precum si anumite institutii ale administratiei publice sau aflate insubordinea Ministerului Culturii si Cultelor dau curs unor solicitari venite din partea unor grupuri de interese care s-au cristalizat in cadru Asociatiei Comunitatea Aromanilor din Romania, probabil pe un anumit fond emotional, si promoveaza pe spatiul unor emisiuni sau cu ocazia unor evenimente culturale ideea existentei unei “minoritati aromane”.
Ion Caramitru, presedintele Societatii de Cultura Macedo-Romana preciza intr-un comunicat, dorind sa traga un semnal de alarma ca, “sacrificand adevaruri istorice unor conjuncturi de moment, cetateni si fosti cetateni romani de origine aromaneasca, grupati in asociatii neguvernamentale, in tara si peste hotare, au devenit astazi promotorii ideii potrivit careia aromanii ar constitui, chiar si in Romania, o minoritate nationala romanica distincta, deosebita prin limba si cultura de natiunea romana”.
Reamintim ca, dupa cum reiese si din consultarea unor lucrari de specialitate ale unor autori romani si straini, limba roamna s-a format la nord si la sud de Dunare. Exista astfel, in afara frontierelor Romaniei, comunitati insemnate care vorbesc dialecte ale limbii romane: aroman, megleno-roman, istro-roman. In ceea ce priveste dialectal aroman s-au facut pasi importanti de catre autoritati prin Ministerul Educatie, Cercetarii si Tineretului pentru a se prezerva valorile identitare ale acestei ramuri a poporului roman-aromanii.
De cele mai multe ori am fost deosebit de surprinsi ca posturi centrale de televiziune pentru care avem un respect deosebit au cazut prada acestor manipulatori, facand publicitate unor teze fara support istoric si stiintific potrivit carora ar exista o asa-zisa minoritate aromana si un “popor aroman”. Este tot mai evident ca modelul urmat de cei care inventeaza aceasta minoritate au copiat modelul Voronin care incearca sa falsifice istoria inventand o “minoritate moldoveneasca”.
Regretabila este si includerea aromanilor, bineinteles la solicitarea aceluiasi grup de interese din cadrul Asocaitiei Comunitatea Aromanilor din Romania care se erijeaza in reprezentanti ai tuturor aromanilor din tara noastra si strainatate, in cadrul unor manifestari dedicate exclusiv minoritatilor nationale fapt care contribuie in mod evident la deformarea adevarului isoric in fata opiniei publice interne si nu in ultimul rand a celei internationale.
Pe aceasta cale Societatea de Cultura Macedo-Romana apărută la Bucureşti în anul 1860 si declarata de interes public prin Hotărârea Guvernului nr. 473/2008, impreuna cu Centrul pentru Studierea Romanilor de Pretutindeni si in asentimentul celorlalte asociatii si fundatii ale aromanilor din tara noastra care au reprezentanti in conducerea societatii noastre, invita reprezentantii mass-media la realizarea unor intalniri pentru a oferi anumite detalii privind originea comuna a romanilor si aromanilor.
Adresam rugamintea ca, pe spatiile emisiunilor sau cu ocazia unor evenimente culturale, aromanii sa nu mai fie prezentati ca minoritate pentru ca aceasta catalogare, din perspective noastra, adduce atingerii profundelor noastre sentimente romanesti si apartenetei nostre la romanitatea orientala.
Va multumim,
CENTRUL PENTRU STUDIEREA ROMANILOR DE PRETUTINDENI
SOCIETATEA DE CULTURA MACEDO-ROMANA
