Posts Tagged ‘aiud’

CAZUL AIUD. Ce faci cand il vezi pe dracu’. Privatizarea suferintei, o alta "shoah business". Fetele lui Mefisto: omul frumos-omul banos-omul puricos

“Sa fim cu atat mai mult in veghere, intr-o veghere permanenta pentru ca si ispita este mare si diavolul batran. Diavolul vine cu o experienta de 7000 de ani, iar noi avem una de 50-60-100 de ani… Neamul nostru a dat mii de martiri pentru Hristos; altii vor mai veni…”. O spune un batran duhovnic al ortodoxiei din Muntii Neamtului, cu 17 ani de temnita grea, un preot devenit spargator de roca in minele de plumb comuniste, asa cum toata elita romaneasca a ajuns, dupa ocupatia bolsevica, din universitatile romanesti direct la munca silnica si exterminare in masa. Sau, mai rau, direct in iad, daca ne gandim la “experimentul Pitesti”, unde noii mucenici si martiri erau obligati sa ingurgiteze fecale daca nu se lepadau de Hristos. Si multi, multi, nu s-au lepadat. Si au murit. Ucisi bestial. Asemenea Sfantului Constantin Brancoveanu si a sfintilor martiri, copiii sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei si ginerele Ianache.
Au trecut 20 de ani de la sfarsitul totalitarismului comunist si, nici azi, nu stim cate sute de mii de noi martiri ai lui Hristos si-au dat viata pentru credinta lor. Printre ei sute de preoti si calugari. Regretatul Patriarh Teoctist incepuse publicarea unei serii intregi de marturii despre “Martiri pentru Hristos din Romania, in perioada regimului comunist”, initiativa intrerupta de moartea sa subita si ramasa doar la primul volum.
Si totusi, in ciuda acestor mii si mii de vieti curmate de regimul bolsevic anti-crestin, care se adauga la sutele si sutele de mii de soldati ai lui Hristos, ucisi in apararea credintei in cei doua mii de ani crestini ai acestui neam, si acum, mai vine cate un dusman al Romaniei sa le scuipe pe oseminte. Cristian Tudor Popescu: “Religia ortodoxa in Romania nu a facut aproape nimic pentru civilizarea Romaniei, pentru cultura Romaniei – ar fi putut sa faca mult mai multe – si mai ales pentru valorile morale din aceasta tara. Biserica romaneasca nu a oferit – cu unele, exceptii, foarte putine, si care nu apartin Bisericii Ortodoxe – niste modele morale, nu a oferit martiri si nu a oferit sfinti autentici”, o spune acest invartitor de cuvinte la protap. Ciudat, desi a jignit in masa vreo 20 de milioane de romani, in Saptamana Mare, recidivand si in Saptamana Luminata, nici Patriarhia Romana, nici vreo alta institutie platita pentru a face pe deontoloagia de serviciu, nu s-au sesizat.
Poate ar fi trebuit sa se ridice sa protesteze moastele, scheletele mutilate ale celor a caror oase zac si acum prin munti sau in gropile comune de la Aiud, Gherla, Alba Iulia, Jilava, Pitesti, Targu-Ocna, Targsor, Ramnicu Sarat, Suceava, Vacaresti, Miercurea Ciuc, Mislea si in lagarele de munca din Dobrogea, la Canal, Insula Mare, Periprava, Poarta Alba, si altele si altele. Locuri in care se petrece alt fenomen: pentru a li se sterge incarcatura reala, pentru a se “prelucra istoria”, constatam fenomenul “privatizarii suferintei”. Din care, evident, lipsesc exact victimele biruitoare: detinutii politici.
Sighetul este singurul loc transformat in muzeu, deocamdata. Insa initiativa a apartinut dizidentei unui poem si este si in custodia unui fost realizator de filme de propaganda comunista, dupa cum recunoaste chiar el pe site-ul presidency.ro. La CNSAS – institutia care gestioneaza arhivele suferintei – , nici acum, dupa luni de zile, nu s-a completat locul de drept al detinutilor politici. La el aspira – culmea! – un alt cadru al fostului PCR. La IICCR – institutul care se ocupa de crimele comunismului -, in ciuda schimbarii de guvern, aceleasi personaje. Evident, din Comitetul Director lipsa… detinutii politici!
Fostii detinuti politici, cei care au si pana la 20 si mai bine de ani de suferinta si biruinta a sistemului con­centrationar, au fost eliminati complet din viata publica. Adica exact ce si-a propus sistemul totalitarist bolsevic. In schimb, afacerea anticomunismului merge pe banda. Iar in­chisoarile Sighet si Ramnicu Sarat sunt urmate, acum, de un nou proiect de privatizare: Aiudul insangerat, si azi. Un­de se doreste un fel de vila de protocol a nu stiu cui, ridicata dupa modelul unei moschei, pe moastele sfintilor inchisorilor. Tot fara stiinta si incuvintarea detinutilor politici.
Uciga-l toaca, la cei 7000 de ani ai sai, e infiorator: bubos si rapciugos. De aceea, cand urca pe pamant, ia tot felul de fete, una mai incantatoare decat alta. De om fru­mos, de om banos, de puricos sau chelios. Cei care au infrant moartea au datoria sa-l trimita la locul lui, indiferent de cum le susura-n urechi invartitorii de cuvinte.
Hristos a inviat!
Blestemul lui Radu Gyr:
„Aiudule, Aiudule, temniţă cruntă,/ Fă-te, zăludule, piatră măruntă “
Vezi si

SFINTII MUCENICI. Aiud (95% vor un asezamant ortodox)


Vezi si RAPA ROBILOR. Parintele Arsenie despre Aiudul de ieri, Manastirea si Centrul Cultural de azi, Dumnezeu si Smerenia

RAPA ROBILOR. Parintele Arsenie despre Aiudul de ieri, Manastirea si Centrul Cultural de azi, Dumnezeu si Smerenia


Parintele Arsenie Papacioc da o lectie despre smerenie in contextul unei discutii legate de ce trebuie facut la Aiud: o Manastire si/sau un centrul cultural sau, poate, o Manastire cu un centru de studii anticomuniste asupra martiriului eroilor romani. Pe 9 Martie, de ziua Sfintilor Mucenici, urmeaza sa fie pusa piatra de temelie de catre PS Andrei Andreicut.

CONTROVERSA. Ce vrem in cel mai sfant loc al Romaniei post-comuniste, Rapa Robilor de la Aiud?

ALERTA! Comentariu primit mai jos: Vedeti ca pe 9 martie se infige de catre IPS Andrei Sf. Cruce pentru inceperea construirii. Asa s-a stabilit. Si ar trebui de graba facut ceva concret, o interventie scrisa la IPS Andrei, semnata de mai multe organizatii si persoane… Altfel nu vad sa se schimbe ceva. Doar daca oamenii care au decizia sau o pot determina spre bine in problema asta isi dau seama de greseala, se autosesizeaza si-si schimba deciziile. Dar pentru aceasta e nevoie de rugaciune. si smerenie… Sa actionam, deci, pe cale legala, bisericeasca etc. Nu stiu daca prelungirea perioadei de votare are rost pana la Pasti. Atunci, poate, va fi prea tarziu…
Iertati-ma!

O dezbatere vie s-a lansat aici privitor la ce ar trebui sa fie construit in cel mai sfant loc al Romaniei post-comuniste, Rapa Robilor de la Aiud. Am prezentat mai jos doua proiecte, care mi-au parvenit pe mail. Poate nici unul nu este ce trebuie. Haideti sa vedem impreuna. Pana acum, comentariile pertinente nu au intarziat sa apara. Drept pentru care le-am si postat (altfel admit ca sunt cam cenzor cand e vorba de comentarii anodine). M-am hotarat sa le scot la lumina.

Sa spunem ca habar n-am ale cui sunt cele doua planuri si cine si mai ales cum vrea sa impuna unul dintre proiecte. Tot ce-am observat eu, din intamplare, este ca unul dintre ele seamana oarecum cu Moscheea Hassan al II-lea al Marocului, aflata la Casablanca. Ceea ce e, din start, o mare porcarie. Altceva ce nu mi se pare normal este ca proiectul nu a fost supus unei dezbateri in lumea ortodoxa activa si preocupata pentru respectarea memoriei martirilor anticomunisti, asa cum ar fi fost si este firesc. Si, din cate am inteles, nici fostii detinuti politici, dintre care unii sunt acum mari duhovnici ai Ortodoxie Romane, nu au prea fost lasati sa se exprime fata de un loc unde s-a incercat atat de mult sa li se cam inmoaie oasele (fara rezultate).
Asa ca lansez eu un sondaj, alaturat, cu termen pana la Sfintele Pasti. “Alegeti!” Dvs.
Acum las sa vorbeasca cititorii, chiar daca unele mesaje par mai dure si astept cu interes orice alte opinii:
Anonymous said…
Mister Roncea,
Daca tot te intereseaza tema asta, foarte grava, poate accepti un comentariu refuzat de un baietas mai smead gasit pe peronul din Bacau, pe sub o taraba cu flori, care mai are si o sora in… Israel, ha!
Fratioare, Puric slujeshte Ortodoxia cum slujesc eu pe papa de la Roma. Cand ai sa auzi matale ca mascariciul asta se lasa de mascari, ca merge la biserica in fiecare Duminica, ca posteshte shi el Miercurea shi Vinerea shi in posturile de peste an precum toti creshtinii, ca are duhovnic shi se spovedeshte, atunci vei avea tot dreptul sa ne vorbeshti despre slujirea creshtina a lu ‘nea Puric.
Pana atunci fa bine shi da dovada de decenta.
Lansarea cartii despre “omul frumos” cu un preconizat Parinte Iustin pe coperta este cea mai mare impostura din ultimii 20 de ani.
Iar monumentul de la Aiud este un mare falus, de fapt, care va fi finantat de masonul Calin Georgescu, pretenu mascariciului. Apropo de preteni, e o vorba pe la noi: spune-mi cu cine te imprieteneshti ca sa iti spun cine eshti.
Poate se va osteni cineva vreodata sa-l intrebe pe Parintele Iustin sau pe altii de prin preajma lui ce vrea mascariciul sa construiasca la Aiud, in locul cel mai sfant al poporului roman – cum zici si tu, Roncea -, Rapa Robilor. S-ar putea sa aveti nishte surprize, nu mici.
E vremea sa denuntam impostura, pana nu e prea tarziu, Claudiu Tarziu…
Shtiu, e evident ca te va tulbura continutul acestei postari shi o vei shterge. In numele Adevarului iti multumesc anticipat.
February 16, 2009 6:35 PM
Liliana said…
Din punctul meu de vedere, amandoua proiectele, desi reusite volumetric (atentie, imaginea postata imediat dupa proiectul lui Radu Mihaielescu nu are legatura cu proiectul propus, trebuie ca exista undeva o confuzie!), nu au nici o legatura cu arhitectura bisericeasca romaneasca, asa cum ar fi firesc pentru o biserica ridicata pe Rapa Robilor. Si se pare, din deslusirea proiectelor, ca au si cu totul alt amplasament: una este pe teren plat (nu stiu unde) , iar cealalta este, se pare, chiar pe Rapa Robilor.
Primul proiect este o incercare de rezolvare contemporana a temei date. Incercare reusita, dupa parerea mea. Problema este daca accepti acest gen de abordare. Aici mi se pare ca ar fi de discutat. Eu, personal, am retineri fata de abordare. Mai ales ca s-a pornit tot de la arhitectura greceasca.
Al doilea proiect, este o arhitectura tipic greceasca, specifica Sfantului Munte. Frumos, intr-adevar, dar aici este vorba despre eroii neamului romanesc, totusi. Suntem ecumenici, in sensul corect al termenului, dar aici, vorbesc de Rapa Robilor, mi se pare totusi nepotrivita transplantarea modelului.
Si nu cred ca trebuie de ales raul cel mai mic dintre doua rele.
February 16, 2009 10:00 PM
Atenianu said…
Domle, da astia n-au simtu` elementar al frumosului. Cum o sa le placa in Vasilia ton Ouranon ?
Sa faca ceva bizantin, nu blocul ala amorf.
Unde esti tu, Constantine Brancovene ?
February 17, 2009 12:59 AM
Mihaela said…
Eu nu cred ca trebuie ales raul cel mai mic! Asta nu e solutie ortodoxa si duhovniceasca! Trebuie facut cum trebuie, cu mintea si cu sufletul la Dumnezeu si la martirii nostri!
Desteapta-te, romane!!
February 17, 2009 11:18 AM
Anonymous said…
E cam greu sa compari o poza cu o schita. Poza cu proiectul al doilea arata foarte bine. Dar din schita prezentata e cam greu sa-ti faci o parere de cum va arata proiectul final.
Sa nadajduim totusi ca la constructia manastirii o sa contribuie nu doar orgolii pamintesti ci si sfintii adormiti pe dealul ala.
Sa ne rugam impreuna cu ei pentru asta.
February 18, 2009 12:09 AM
Marian Maricaru said…
Am aflat si eu, ultimul printre altii, ca cineva ar fi postat proiectele (sau 2 variante de proiect) pentru Aiud aici. Incerc si eu (in duh eseistic – ca de acolo vine si cuvantul eseu, de la “a incerca”), in graba, sau spun cateva cuvinte. Poate vor fi de folos vrecuiva:
In primul rand, nu-mi plac afirmatiile cam dure din primul comment, anonim. Chiar si daca ar fi adevarate (desi cine le poate verifica si afirma asa de “sigur si cu tarie” si de unde stim ca intre timp omul nu s-a schimbat?), cat il ajuta ele pe cel despre care se face vorbire? Poate ca, luindu-se in calcul ca ar fi adevarate, se doreste avertizarea credinciosilor indusi in eroare de un om care ii poate duce spre o oarecare inselare duhovniceasca in care s-ar afla el insusi? Un om care ar fi in situatia descrisa mai sus, adica de nespovedanie si ne-post, oare va primi el, de vreme ce nu ar avea smerenia sa se spovedeasca (asa cum se afirma), mustrari transmise pe bloguri publice? sau din contra? Oare nu facem mai mult rau unui suflet care ar trebui ajutat – daca este cu adevarat in situatia enuntata? Dar respect dorinta fiecaruia de a se exprima si cer rugaciunea pentru noi toi, cei despre care s-a vorbit si care vorbim prin scris. Sa purced dara, cerind sa mi se ierte si mie greselile:
@Liliana: Dar cine spune ca ceea ce numiti dumneavoastra grecesc este grecesc? Arta bizantina este o sinteza a diferite culturi si nu a fost creata nici de greci si nici pentru greci (insusi Imperiul Bizantin este un amalgam de popoare, intre care latini si illiro-traci mai mult sau mai putin latinizati – stramosii nostri atat de prezenti in tot Balcaniul si pana in Peloponez sau pana in Cehia si Bug-, greci, armeni -unii dintre celebrii bazilei erau armeni get beget [si isi ziceau dinastie macedoneana, dar din cauza locului de provenienta], dar ortodocsi-, iar, mai apoi, slavi si, in fine, mai toate popoarele migratoare care au trecut pe aici si s-au contopit in masa populatiei existente). Acum cateva sute de ani Athena era doar un satuc populat de vlahi (ei sunt cei care au finantat si construirea Universitatii din Athena acum 50 de ani), iar marii luptator pentru eliberarea Greciei au fost in parte vlahi. Asta spun documentele, (si asta spun si ei despre ei; nu mai pomenesc de documentele vechi bizantine care vorbesc despre, atentie, Valahia Mare (inainte de a fi existat Ungro-Vlahia si Moldovlahia ca state feudale unificate, organizate si independente), o intreaga zona formata din Epir si Pind, care avea si conducatorul ei pus si recunoscut de Constantinopol in secolele de la sfarsitul primului mileniu (vezi cronicile lui Kekaumenos); am putea sa amintim despre mult nebagatul in sema Imperiu Vlaho-bulgar din Balcanii secolelor 12-13 d.Hr. care avea si un Patriarh de orgina vlaha -acolo as vedea eu originile istorice ale Patriarhiei Romane- intr-o vreme in care Constantinopolul si Patriarhia Ecumenica erau cucerite de cruciatii catolici care au modificat in duh catolic pana si Sf Sofia cum o stim azi [au adaugat inclusiv contraforti care nu se justifica structural; nu mai vorbesc despre biserica Invierii de la Ierusalim si cea a Nasterii de la Bethleem care au fost distruise si reconstruite tot de ei in duh catolic; arabii nu le distrusesera in 5-600 de ani de ocupatie]). Care ne spun si ca tot nordul si centrul Greciei de azi era populat majoritar de vlahi si slavii veniti incepand cu secolul 7 (stiti ca unii dintre tzarii sarbi de acum 1000 de ani aveau in titulatura si faptul ca stapaneau pana si Peloponezul?- desigur, doar intr-o anumita perioada). De abia la inceputul secolului 20 sunt adusi in numar mare greci din Asia Mica, in urma schimbului de populatii dintre nou infiintatul stat grec si proaspata “democratie” turca a lui Ataturk (care el insusi, turc se pare cu origini evreiesti, era nascut in Salonic – care azi este muzeu). Salonicul avea pe langa vlahi si slavi, si mari si celebre minoritati de evrei si armeni. Iar asta era o realitate de secole, ca sa nu zic milenara. Nu mai spunem ca mai apoi venisera si turcii acolo, cei care au plecat in momentul sus-numit in noul stat turcesc, in urma acordului dintre Venizelu si Ataturk. Imperiul bizantin nu este decat un imperiu care de la un anumit moment dat s-a “grecizat” in limba oficiala si bisericeasca, asa cum si Tarile Romanesti medievale erau slavizate in acelasi fel. Sa numim atunci si arhitectura din zona Romaniei de azi din acele secole ale slavizarii arhitectura slava? Si daca da, atunci de ce ar trebui considerata definitorie pentru romani, un popor milenar? Oare arhitectura ridicata de romani este doar ceea ce vedem azi si ni s-a obisnuit ochiul cu ea?
Revenind, spre exemplu, Sf. Sofia a fost construita de un imparat de origina romana (sau protoromana,cum doriti), Sf. Iustinian, nascut in zona romaneasca stapanita ami apoi de sarbi. Iar unul dintre cei 2 arhitecti era armean. Mare parte din asa zisa arta greceasca ori balcanica este vlaheasca, sau daca vreti, tot romaneasca. Fara suparare, dar e bine sa nu preluam greselile unor istorici filo-elini, fie ele si indatinate in imaginarul colectiv, fie el si romanesc. Domnitorii romani construiau fara probleme in Sf. Munte (nu de putine ori pentu manastiri populate de calugari romani) in stil “athonit” pentru ca aveau cu cine, dar acasa, in tarile lor, preluau din maniera mesterilor straini (uneori romano-catolici, polonezi – de unde si goticul din creatiile noastre medievale, alteori sarbi – de unde planul treflat, preluat, culmea, tot din Sf. Munte [de la Marea Lavra caria i s-au pus abside laterale la 1004 si a devenit model pentru “stilul” athonit si balcani], pe filiera sarbeasca!!!) de care dispuneau. Sa perpetuam acest lucru? Sa construim in maniera catolica in Ardeal pentru ca asa s-a costruit in ultimele sute de ani acolo din cauza dezradacinarii si izolarii? Sa nu cautam la originile primului mileniu al arhitecturii bisericesti a neamului nostru, mileniu in care suntem, cumva, mai unitari cu romanii de pretutindeni si neinfluentati de slavii (fie ei sarbi ortodocsi sau polonezi catolici) si maghiarii (catolici) venetici?
Nu in ultimul rand, nu cunosc sa existe un stil romanesc in arhitectura bisericeasca, ci doar regionalisme (fiecare cu frumustetea si lumea lui), si acelea destul de diverse – diacronic vorbind (Ghyka-Budesti impartaseste aceeasi idee). Iar a crede ca ele pot fi puse la un loc si ca, in urma unui oarecare amestec, ar iesi ceva, este aberant. Puneti langa o biserica stefaniana (cu influentele sale gotice, adica tot ne-romanesti si, in plus, non-ortodoxe, fortuite de vremurile grele sub care ne aflam; nu mai spunem ca la majoritatea s-a intervenit in ultimele sute de ani toto in umra urgiilor istoriei: Putna e reconstruita din temelii de episcopul Iacov Putnenul pe la 1700, apoi, din nou, de Romstorfer; altele “restaurate” de arhitecti austrieci acum 100 de ani coordonati tot de acest Romstorfer), sa zicem, apoi Cozia, Sf. Nicolae Domnesc (oare nu sunt si acestea “sarbesti”, respectiv “grecesti”?), bazilicile din Dobrogea (si ele, tot “romanesti”, ba chiar, poate, cele mai de traditie, daca e sa ne gandim la vechimea lor si la Sf. Ap. Andrei care a trecut pe acolo si nu prin Transilvania predand crestinismul celor care le-au construit mai apoi pe acestea; sau unde au trait Sf. Ioan Casian, Sf. Gherman din Dobrogea, Sf. Dionisie Egiguul, Sfintii episcopi Teotim, Vretanion si altii – unii dintre ei participanti la Sinoadele Ecumenice; toti, insa, definitorii pentru istoria crestina a neamului romanesc si celebrii in toata crestinatatea) si, la sfarsit, bisericile de lemn din Maramures (pe care unii le acuza de inflenta tot catolica sau protestanta nord-europeana – poate pe nedrept, nu discuta asta), neuitand stilul brancovenesc (cu influentele sale venetiene, deci tot ne-romanesti; uitam aici manastirea Curtea de Arges, reconstruita din temelii de francezul Lecomte du Nouy dupa cum a crezut el, rezultatul fiind ceea ce Nicolae Iorga numea “bomboniera frantzuzeasca”… de gustibus et coloribus…). Toate la fel de romanesti ca si stilul bizantin, adica romeic (adica tot vlaho-roman, cum vom vedea mai jos). Si ce va iesi?! Aceasta discutie se framanta de la Marea Unire incoace si nu cred ca si-a gasit un raspuns in acesti 90 de ani. Nici chiar sinuoasele cautari ale unei rezolvari pentru Catedrala Neamului nu intrevad a da un raspuns pentru un stil “romanesc” care sa-i multumeasca pe toti. Concluziile le tragem, cu dragoste, fiecare…
Eu in al doilea proiect vad o biserica de plan central, dupa canonul ortodox referitor la bisericili mucenicesti. Stiu ca in Romania in momentul de fata nu mai exista astfel de biserici mucenicesti in picioare, insa daca este sa sapam, vom gasi ruine de astfel de biserici de plan central, rotonde etc distruse de vreme sau de cotropitori (si in acest sens se pot da cazuri concrete, chiar, culmea, in Ardeal, unde sub vechea catedrala romano-catolica de la Alba Iulia se gasesc ruinele unei rotonde BIZANTINE !!!). Poate ca vi se pare “athonit”, dar daca priviti mai atent veti vedea ca e vorba de arhitectura bizantina in general, nu de cea athonita (nu exista biserici de plan central in Sf. Munte). San Vitale din Ravenna (din Italia si vremea lui Sf. Iustinian, ultimul mare imparat bizantino-roman, de limba latina, care a stapanit si in Apus teritorii serioase si a incercat refacerea vechiului Imperiu intreg, dar intr-o forma crestina si latina) sau Sf. Serghie si Vah din Constantiopol (tot din acea epoca si tot biserica muceniceasca ca si San Vitale si ca si ceea ce ar trebui construit la Aiud si oriunde ar exista moaste ale noilor mucenici pe care sa se poata construit lacase) vi se par athonite? In rest, vad romanic si bizantin, iar in spate, dincolo de biserica vad ceva intr-un stil ce combina cumva linia trecutului cu modernitatea. Trimiterea la traditia primului mileniu mi se pare din nou salutara in contextul necesitatii de a face o legatura intre noii mucenici si mucenicii perioadei primare a Bisericii.
La Tropaeum Traiani (https://ro.wikipedia.org/wiki/Tropaeum_Traiani) sau la Marasesti (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mausoleul_de_la_M%C4%83r%C4%83%C5%9Fe%C5%9Fti), monumente inchinate tot eroilor stramosi (ultimul mult premiat la vreme respectiva) nu sunt tot monumente de plan central? Si nu intamplator, pentru ca martirioanele (adica bisericile mucenicesti) crestine au preluat in canonul lor tocmai aceasta forma a cladirilor antice dedicate cultului eroilor! Ceea ce numai unul dintre proiectele prezentate mai sus recupereaza, adica cel despre care vorbeam…
Iar daca pe unii ii deranjeaza arta bizantina sa nu uitam ca ultimul bazileu bizantin incoronat cu acest titlu de vreun patriarh ortodox este: … Sfantul Mucenic Constantin Brancoveanu… Recunosc ca am aflat si eu asta de curand… (Vasile Lupu isi zicea Vasile ca titlu adica Vasilios/Basilios/Bazileu, nu pentru ca l-ar fi chemat din botez Vasile). Citirea lui Iorga ne dezvaluie multe… Dar noi poate ca nu vrem sa intelegem ca Tarile Romane au fost cu adevarat “Bizant dupa Bizant” (si ca isi pot si trebuie a duce cu mandrie acest titlu mai departe – fiind si cea mai mare puternica tara ortodoxa din Balcani pana la ruinarea ei de catre comunisti si post-comunisti, ducand modelul simfoniei bizantine departe in istorie, poate cel mai departe, pana in modernitate [sa nu uitam ca acest model este sugrumat odata cu insaturarea comunismului la sfarsitul anilor ’40 si ca pana atunci a functionat sistemul prin care tara era condusa -chiar si simbolic- de Patriarhul Ortodox de la Bucuresti – ma refer la Patriarhul Miron, in urma preluarii puterii de catre regenta in lipsa unui rege major]) si ca multe dintre ctitoriile nord-dunarene de care ne simtim atasati omeneste si de care ne simtitm reprezentati sunt construite de domnitori greci (!), adica fanarioti sau, uneori, chiar vlaho-romani sud-dunareni (de exemplu Vasile Lupu insusi era vlah sud dunarean, ca, de altfel, Sf. Nicodim de la Tismana -ctitorul de biserici monastice si reorganizatorul monahismui romanesc- si Sf.Antonie de la Iezerul Valcea). Si ca domnitorii si neamul nostru au construit in stil “grecesc” pe la locurile sfinte, fara sa considere ca ceea ce oarecari filo-elini de acum numesc grecesc nu i-ar reprezenta deplin pe ei ca vlaho-romani. Sa nu uitam nici ca Romania este singurul stat modern care poarta peste veacuri numele vechiului Imperiu Roman si crestin. Caci bizantinii nu s-au numit niciodata pe sine bizantini ci romei (asa numesc si azi turcii din Turcia bisericile vechi care se mai gasesc pe teritoriul lor [si nu numai Bogdan Sarai-ul romanesc din Istanbul]), asa cum bizantinii isi numeau imperiul in greaca Romania (cu “o” mega), asa cum Civitas Constantini (numit pe greceste, mai apoi, Constantinoupolis, iar pe slavoneste Tzarigrad si turceste Istanbul de la grecescul “eis tin poli” [“in Cetate” – era Cetatea cu C mare si as i se spune si azi in Grecia] pronuntat stalcit de turci) nu a fost populata cu greci cand a ajuns capitala, ci cu nobilime romana. Si asa a fost pana la o vreme, pana s-au amestecat si altii, incet incet, migratorii si grecii precum si altii, iar latinitatea a fost invinsa cultural (si doar cultural-lingvistic) de elinism, miscare inceputa din secolul 2 i.d.Hr. si definitivata prin secolul 7 d. Hr.). Si atunci de ce sa ne recunoastem in regionalisme si doar in anumite perioade si nu in arta care ne uneste pe toti romanii prin Ortodoxie? Vlad Tepes, spaima a turcilor si talharilor de neam si de tara, urmasul lui Mircea cel Batrin (batrin cu intlepciunea, care tradus in greaca se zice “gheronda” si in slavona “staret” – deci un domnitor “staret” – iata inca o valneta ortodoxa, bizantina a Tarilor Romane!) a ctitorit manastirea sa, Snagovul. Iar biserica este de tip athonit. A gresit el cu ceva, oare? Nu era el destul de roman pentru ca a facut asta? Dar Sf. Munte, in sine, era o peninsula locuita prin excelenta de pastorii vlahi – o spun toate izvoarele bizantne – vlahi care erau si ajutatorii si furnizorii -nu numai cu branza apreciata si la palatele din Constantinopol- traditionali ai manastirilor atonite. Oare nu tot ei au pus mana la construirea manastirilor de acolo, macar si numai ca simpli lucratori crestini aflati la in-de-mana?
Iertati ca am indraznit! Cu mila si ajutorul lui Dumnezeu voi publica, sper, alaturi de altii mai pregatiti decat mine in istorie si arhitectura, mai multe lucruri legate de aceste realitati nebagate in seama nici in secolul 21 de unii, chiar de noi, desi suntem direct interesati.
Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu, a carui trecere la Domnul o praznuim azi (au trecut 57 de ani), sa ne fie tuturor calauzitor iar celor implicati in acest serios proiect sa le fie calauzitor alaturi de celalti sfinti ai inchisorilor si martiri anti-ateism. Si noul-mucenic Valeriu era nascut in afara Romaniei de azi, adica in Basarabia. Spun asta apropos de romanismul care depaseste cu mult granitele Romaniei de azi si la care trebuie sa ne raportam cand vorbim despre “romanesc”. Pentru cine doreste si primeste aceste realitati minunate dar si dureroase… Macar de ar intelege mai bine asta istoriografia noastra oficiala si, alturi de ea, si politicienii nostri preocupati de “integrari” sau profituri, inchinatori globalizarii, nepasarii si “sfintei” nestiinte… Domnul sa ne bucure pe toti cu harul si indurarile Sale!
February 18, 2009 9:29 AM

Calinic said…
Stimate D-le Roncea,
Este interesant subiectul propus de Dvs, un lucru nu am inteles eu…ce partasie are Duhul Lui D-ZEU CU Moschea? Acest proiect in primul rand este destinat vietii liturgice ortodoxe. Acesta este Duhul ei. Sau nu mai vedem Duhul de ziduri? Cat priveste problema arhitecturii ea este una delicata, conceptul acesteia pornind de la proiectul arh Marian Anghel ”Calvarul Aiudului”. Ambele proiecte reflecta sacrificiul special,dur am putea spune,al celor ce au trecut prin acest loc. Precum icoana este pictata in urma unei revelatii a Duhului asa si un proiect este revelat si conceput intr-un anumit specific al locului. Unii vorbesc despre un specific romanesc in arhitectura… posibil… insa o privire mai atenta descopera in arhitectura romaneasca o larga varietate de exprimari,un eclectism de mare bun simt, pe care romanii l-au asimilat atat din specificul rasaritean cat si din cel occidental. Acest proiect este daca vreti o ”atitudine bizantina”. Bizantul e maret prin atitudinea lui,capacitatea de a familiariza o paleta cromatica atat de bogata,in toate domeniile de activitate. Desigur propunerile sunt deosebite si toate sincere si demne de luat in seama,si lipsite de interes material,dar de vreme ce proiectul acesta are sustinerea IPS Andrei Andreicut nu vad ce rost au aceste polemici ”ultraortodoxe”. Sfintii acestui loc lucreaza si acum, Duhul lor e Viu, si avem convingerea ca lucrurile merg pe drumul cel bun.Nu ”zidurile” sunt problema ci metamorfoza fiintei noastre in Duhul parintilor nostri.Pentru aceasta infiere si-au dat ei viata ,pe aceasta au dorit-o si asteptat. M-ati surprins de data aceasta Maestre Roncea ca v-ati cocotat pe pozitia ”neutralitatii” ca in gradina Raiului si ne propuneti o alternativa:”moschee sau manastire?”. Nu va face cinste aceasta atitudine, Dvs care aveti darul apostolilor,pe care atat de frumos l-ati scos in evidenta de multe ori.O consider o copilarie,ce grabnic se poate ierta. Cat despre ”marele Anonim” ce ne propavaduieste , din ”intunericul sau divin” , ”manualul ortodoxului miop”, maestrul Dan Puric detasat i-ar recomanda un singur remediu: Eminescu ,”Criticilor mei”. Nu se intra ba cu bocancul in intimitatea unei persoane! Te stergi intai pe picioare si zici: Saru’mana! Va rog sa-mi iertati indrazneala de a va adresa aceste sincere si afective ganduri. D-zeu sa va daruiasca putere in lucrarea pe care o savarsiti si duhovnicesc discernamant, caci in vremurile de azi sunt multe si subtile influente ce cu anevoie se pot depasi.
Cu mult respect si aprecieri, Calinic.
February 18, 2009 12:20 PM
Nic said…
Dupa o expunere atat de maiestuoasa ca a lui Marian Maricaru nu prea se mai pot spune multe.
In schimb, dupa echilibrata interventie a lui Calinic, mi-am pus o intrebare: Oare intre Mondrian si Teofan Grecul, singura deosebire e validarea celui din urma de catre episcop?
Oare validarea unui episcop poate face din “Patrat alb pe fond alb” o icoana a mantuitorului? Am impresia ca forma in care Adevarul este intrupat, iconic, nu este neglijabila. Avem atatea de spus comparand Icoana cu tabloul religios occidental – Maestrul Sorin Dumitrescu o face magistral – incat nu pot sa cred atat de usor ca orice imagine poate deveni icoana atat de usor…
Sper ca totusi cei care vor alege vor fi Sfintii din Rapa Robilor!

Trifon said…
Am si eu o intrebare: Cine l-a investit pe Puric cu aceasta lucrare? KGBul sau CIAul? sau poate ca Al Qaeda? Eu am auzit ca Puric se lauda ca lui ii apartine initiativa construirii unui lacas memorialistic la Aiud. Oare P. Justin si Asociatia Fostilor Detinuti Politici au stat degeaba pana acum? De cativa ani buni pe Rapa robilor se inalta rugaciuni fierbinti in cinstea acestor martiri de catre monahi din manastirea parintelui Justin Parvu. Oare nu prezenta acestor rugaciuni i/au reamintit lui Puric de existenta unei Rape pe Aiud?
Sau poate ca dansul si prietenii lui vor sa ridice alte “lacasuri” acolo?
Tomosan said…
Mare problema este ca acest puric face ce face cu binecuvantari arhieresti…ale IPS Andrecutcum poate un ierarh ortodox sa accepte o asa monstuozitate ? Oare astfel de proiecte nu se aproba dupa examinarea unei comisii de specialitate ? Se faca asa, dupa anumite simpatii si slabiciuni la flerul lui Puric ? Din nou parintele Justin s-a smerit si nu a zis nimic la fata locului..dar ne-a cerut sa nu acceptam asa ceva.. martirii merita ceva romanesc si ortodox…idealuri pentru care s-au jertfit
February 19, 2009 5:03 PM

trifon said…
catre tomosan:Pai, nu pricepi ca Puric se jertfeste pt. idealurile musulmanilor? Eu propun sa facem aghiasma sfantului Trifon la Aiud, sa mai dispara puricii si insectele care vor sa se imbuibe din sangele acestor martiri. Se ofera cineva sa oficieze slujba?
February 19, 2009 5:59 PM

Tomosan said…
am o idee pt trifon: cred ca IPS Andreicut ar fi cel mai potrivit sa oficieze o asa slujba stiti cum e? cui pe cui se scoate…

Liliana said…
Lui Marian Maricaru
Perspectiva din care vorbiti este una culturala. Arhitectura Sfantului Munte este foarte frumoasa, cum am mai spus. Dar cu siguranta monahii romani de acolo, cum era de exemplu Parintele Dionisie de la Colciu, raman atasati neamului romanesc. Si multora le place sa afirme acest lucru. Cum grecilor le place sa afirme raspicat, si de multe ori exagerat, ca ei sunt greci. Se vede ca aceasta deosebire a neamurilor are, totusi, un rost si este o evidenta. Argumentatia dvstra mi se pare una venita sa apere un proiect deja facut. Daca ar fi fost vorba despre momentul dinaintea lansarii temei de proiectare, poate ca perspectiva ar fi fost alta. Daca nu a dvstra, cu siguranta a celor mai multi. Asa cred. Si ma gandesc ca insusi Parintele Iustin ar fi sustinut o arhitectura romaneasca daca i s-ar fi propus sa aleaga intre stilul bizantin si cel romanesc. Atunci, nu acum.

Marian Maricaru said…
@Liliana
Cred ca nu ati citit cu atentie ceea ce am scris despre ”romanesc” si ”bizantin”. Sau ca nu ati inteles. Imi cer iertare daca gresesc, dar asta reiese din comentariul dumneavoastra. V-o spun cu durere. Mai ales ca stiu mai de aproape cele despre proiect si discutiile cu parintele Iustin de dinainte, din timpul si de dupa. Subliniez si eu din start ca in aceste discutii legate de arhitectura, oamenii, chiar preoti si buni crestini, foarte bine intentionati au, de obicei, grave lacune in cunostinte si intelegere (intre altele, operand adesea cu anumite cu jumatati de informatii sau cu sintagme neverificate si intrate fara discernere in mentalul colectiv). Si este firesc, pentru ca nu tot omul este expert in toate cele, asa cum avem noi tentatia romanii sa ne credem. Dar daca suntem smeriti, incercam sa ascultam si sa intelegem si ceea ce au de spus cei care se ocupa de aproape cu subiectele in cauza. Din acest motiv am adus si lamurirea data pe larg, poate prea lunga pentru rabadrea simplului internaut, dar care vine in intampinarea a tot tipul de locuri comune sau obisnuinte, reflexe de gandire pe care le consider si eu si altii gresite, nebazate si, in fapt, chiar antiromanesti.
Parintele Iustin este cel care a vorbit personal cu arhitectii proiectului inainte de a incepe sa proiecteze (totul s-a facut cu binecuvantare si rugaciune parintelui), el este cel care a vazut si prima si a doua varianta, imbunatatita, a proiectului si s-a discutat direct problematica arhitecturala. Ceea ce nu prea este cazul cu celalat proiect.
L-am cunoscut si eu, nevrednicul, personal pe parintele Dionisie de la Colciu si puteti chiar citi o carte de dialoguri realizate de mine si altcineva cu sfintia sa. O gasiti pe net, in format electronic, in cazul in care editia a 2-a cartii s-a epuizat. Stiu ca va iesi o a 3-a, dar nu stiu cand.
Nu este prima data cand mi se vorbeste despre ceea ce considera oameni care, eventual, nici macar nu l-au vazut in viata lor pe parintele Dionisie in carne si oase ca ar putea sa fie pozitia parintelui. Mi s-a intamplat chiar ilara situatie de a fi discutat punctual pe o tema despre care unii care il cunoscusera fulgurant erau siguri ca daca ar fi intrebat parintele ar raspunde intr-un fel (invocand, ca si acum, numele acestui om pe care nu-l intrebasera acel lucru ci doar isi inchipuiau ce ar putea raspunde), dar parintele imi spusese foarte raspicat exact invers fata de cum ar fi crezut cei care obiectau, aratind ca ei aveau minti lumesti (in acel caz). Si nu era vorba de ceva pesonalizat, ci de un sfat si o pozitie sau atitudine generala. Nu am stat nici macar atunci sa ma cert cu ei, ceea ce nu voi face nici acum. Nu are nicio logica! Dumnezeu sa va bucure! Iertati!

Liliana said…
@ Marian Maricaru
Problema pe care o ridicam era daca i s-a propus Parintelui Iustin, pe langa varianta bizantina, excelent rezolvata, si o varianta de arhitectura romaneasca. Si, da, am citit ce ati explicat in mesajele dvstra, dar prefer sa raman la parerile mele. Sper sa nu va suparati. Pentru ca am impresia ca o luati in nume personal. Numai bine va doresc!
Madalina said…
Am fost pe 10 februarie la conferinta lui Dan Puric de la Ateneu ‘Despre omul frumos’. In acea zi, Sfintia Sa, Parintele Justin implinea 90 de ani.Nu a mentionat numele parintelui Justin nici macar o data. Singurul parinte la care s-a referit a fost parintele Staniloae.Cine are inregistrarea de la conferinta poate vedea ca timp de o ora si 40 de minute s-au discutat alte subiecte.Ce este mai dureros este ca Dan Puric a afirmat ca el nu vrea sa ISI faca vila in Pipera, ci un centru memorial la Aiud, in amintirea martirilor din inchisorile comunisteDar prin afirmatia sa punea accentul pe cel care construieste centrul, pe creator, adica pe el-insisi, si nu pe creatie in sine. A spus ca fondurile obtinute din conferinte vor fi folosite in acest scop, DAR a lasat sa se inteleaga ca EL este initiatorul proiectului, nicidecum parintele Justin.Nu sunt in masura sa il judec pe Dan Puric si sa ii evaluez adevaratele interese, insa cred ca pana acum s-a folosit de imaginea Parintelui pentru a castiga capital de imagine si pentru a-si spori popularitatea. A fost o atitudine lipsita de eleganta, a dat deoparte pe marele nostru marturisitor pentru a-si arata marinimia si generozitatea cu care contribuie la acest proiect. Sper ca Puric stie ca Omul frumos este in egala masura si Omul sincer, omul care respecta valorile traditionale, omul recunoscator care respecta ierarhia si care stie sa smereasca in fata marilor stalpi ai ortodoxie care ne mai tin inca uniti.Este pacat ca pana si ultimul marturisitor autentic este ignorat si este amintit doar in treacat, cand este cazul, pentru a salva aparentele.Parintele Justin este unul din ultimii sfinti ramasi in viata. Credinta si suferinta l-au sfintit si l-au asezat in randul mucenicilor. Sper ca Parintele Justin a luat act de intentiile lipsite de diplomatie si de supunere al celui care ii este fiu duhovnicesc.

Victor Roncea said… Sa vorbeasca Batranii:

LA MARGINEA EXISTENTEI – Interviu cu Parintele Arsenie Papacioc

Rafael Udriste: Am fost la Aiud şi am filmat în osuar. Există o presiune foarte mare la nivel politic, prin care toată jertfa celor care au murit la Aiud să fie astupată. Cu foarte mare greutate s-a făcut osuarul. Cu foarte mare greutate s-a ridicat acum un corp de chilii. S-ar dori să se facă acolo şi o mănăstire. Părintele Justin Pârvu a fost acolo de câteva ori şi tot încearcă să găsească formula prin care să se facă în sfârşit o biserică [o manastire, dar se pare ca, intre timp, lucrurile au luat alt fagas decat cel dorit de parinte, nu in sensul construirii unei vetre monahale, ci a unui centru cultural – n.n.]. Pentru cei care poate nu din rea credinţă, ci din ignoranţă, nu ştiu ce a fost la Aiud l-am rugat pe părintele Arsenie Papacioc să ne spună câte ceva din propria experienţă. [intertitlurile ne apartin, n.n.]
Vezi si Apologeticum

CONTROVERSA. Ce vrem la Aiud? Moschee sau Manastire? Alegeti!

Recent am aflat, ca sa citez exact “sursa”, respectiv “Cotidianul”, ca “Dan Puric… strânge bani să-şi facă Mănăstirea Memorială“. Din continutul interviului omagial mi s-a confirmat titlul extravagant: “M-am hotărât la un ciclu de patru întâlniri la Ateneu: despre omul frumos, despre corp, despre umor şi despre iubire. Din banii câştigaţi îmi voi face, ca toţi oamenii bogaţi, o vilă, dar nu la Pipera sau la Snagov. Am găsit un cartier rezidenţial al lui Dumnezeu, uitat de oameni, la Aiud, pe Râpa Robilor. Vila se va numi Mănăstire Memorială”.
Mie unuia imi scapa “spiritul” pe seama celui mai sfant loc al Romaniei de dupa trecerea comunismului bolsevic. Dar las deoparte consideratiile semantice. M-am gandit sa vad si eu cum va fi “vila lui Puric”. Si am gasit vreo doua proiecte, dintre care unul este al lui. Deocamdata nu comentez. Dar va las pe dvs sa “Alegeti!”. Care credeti ca este proiectul cel bun?

Si, un al doilea proiect:

Alegeti!

Aiudule, Aiudule, temniţă cruntă…

Când spunem “Aiud”, la ce ne gândim? Probabil cei mai mulţi dintre noi habar nu avem ce se ascunde în spatele acestui cuvânt banal, iar când suntem întrebaţi, ridicăm din umeri şi pe feţele noastre apare expresia nesiguranţei. Nici nu avem idee ce înseamna cu adevărat “Aiud”…
Iată-ne în 14 septembrie (de ziua Crucii) plecând într-o excursie la Aiud, însoţiţi de profesori şi de câţiva dintre foştii deţinuţi politic ce şi-au petrecut mulţi şi grei ani din viaţă dincolo de gratiile sinistre ale închisorii. În timpul drumului, domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Braşov, ne vorbeşte despre cum a fost şi ce vom găsi acolo. Ne zguduie mărturisirile sale, care descriu un loc obscur şi rece, respingător, sinistru.
Coborâm din autocar. Bătrânii care ne însoţesc se privesc în ochi lăcrimând şi spun: “Uite…Aiud…ani din viaţa noastră rămaşi în urmă”.
Ne percheziţionează, intrăm şi povestea începe. Toţi îşi amintesc chinurile la care erau supuşi de parcă s-ar fi întâmplat cu puţin timp înainte.
“Înainte de intrarea în celule, eram aduşi legaţi cu lanţuri la mâini şi la picioare în curtea închisorii. De o parte şi de alta erau gardieni înarmaţi cu bâte şi obiecte metalice menite să ne lovească, să ne schingiuiască. După această întâmpinare sângele nostru curgea pe beton şiroaie, scoţând la iveală cruzimea animalică a celorlalţi. Târâţi pe jos, ţinuţi fără apă şi fără mâncare, eram întemniţaţi. Celula era o încăpere cu patru pereţi murdari şi infecţi, cu o uşă încuiată cu lacăt şi zăvor şi un vizor foarte mic. Ne aştepta înainte o viaţă cu adevărat mizerabilă şi chinuită. Fără oprire. Eram obligaţi să ne batem între noi, într-un mod sălbatic, asemeni animalelor, eram sfâşiaţi din punct de vedere moral, înfometaţi şi lipsiţi de orice altă sursă de comunicare cu exteriorul. Mâncarea, dacă se putea numi aşa, era făcută în aşa fel încât să aibă 15 boabe de fasole şi 10 de grâu pentru fiecare porţie. Şi pentru că niciunul nu ne-am pierdut credinţa în Dumnezeu, posteam. Şi ne rugam de câte ori aveam ocazia, în locuri unde să nu fim văzuţi. Am dus o viaţă duhovnicească intensă şi ne-am apropiat mai mult de Dumnezeu, care nu ne-a părăsit, ci a suferit alături de noi…”
Asta par a spune călăuzele noastre prin coridoarele lungi, sinistre ale temniţei. Dar numai par, căci nu o spun. Sunt prea smeriţi, prea modeşti, şi mai ales, aşa cum au ştiut să-si transforme suferinţa în jertfă, aşa ştiu acum să tacă.
Vorbesc însă morţii cei vii de la Aiud. Viii care au învins moartea prin împreunarea lor cu Hristos Domnul. Viii care ne privesc, şi ei smeriţi şi cuminţi, de pe rafturile osuarului ridicat pe malul gropii comune. Şi iată ce ne spun ei: reeducarea în România a început la data de 6 decembrie 1949; acesteia i se putea spune cu uşurinţă spălare a creierului, demonizare a omului şi uciderea lui Dumnezeu din sufletele credincioşilor. Anchetele presupuneau presiuni psihologice asupra deţinutilor; uneori erau mai greu de suportat decât bătaia şi batjocura zilnică. Metodele frecvente de torturare erau: margareta (o centură lungă), marta (două centuri cu tinichea la mijloc), ciomagul, smulgerea părului fir cu fir, bătaia cu ţeava, scoaterea ochilor. Alţii au spart capete, timpane, au adus iadul pe pământ. “Patul”, o alta modalitate, presupunea belciuge la cap şi la tălpi, ca trupul să rămână liber pentru a fi biciuit până nu mai mişca. Condiţiile inumane îi prăbuşeau: frig, foame, carceră, bătăi, izolare, murdărie, supraveghere constantă.
Chinurile cele mai groaznice le-au trăit în celula Neagra şi în Zarcă. Valeriu Gafencu, un tânăr de numai 19 ani, a fost întemniţat şi purtat prin mai multe puşcării: Aiud, Piteşti, Gherla, Târgu-Ocna, şi pentru că nu s-a prăbuşit atâta amar de vreme, ci s-a întărit spiritual, acum este numit “Sfântul închisorilor”. Radu Gyr spunea că “singura greşeală a deţinuţilor a fost că şi-au iubit credinţa şi ţara şi că s-au ridicat împotriva celor ce îi robeau”.
Cu toate că acolo au suferit enorm, un deţinut a fost întrebat: “I-aţi iertat pe cei care v-au torturat?”, iar el a răspuns: ”Iert cu toată libertatea pe cei care mi-au făcut personal rău, nu-i urăsc; mai mult, le mulţumesc, pentru că astfel m-au împins mai tare în braţele lui Dumnezeu.” Singurele modalităţi prin care se putea “scăpa” de la Aiud erau: să se prefacă nebuni, să treacă de partea celorlalţi sau să moară. Au ales calea cea mai dreaptă: învierea prin moarte.
Idealurile pentru care au luptat şi au murit au fost toate de esenţă creştină, de aceea noi avem datoria de a-i face cunoscuţi lumii întregi pe aceşti sfinţi ai inchisorilor comuniste.
Să ne rugăm pentru ei, căci, spune părintele Iustin Pârvu, “rugăcinile sunt ca un balsam pentru sufletul credinciosului!”.
Andreea NICOARĂ
elevă
Articol aparut in VEGHEA

Publicatie a Generatiei Neasteptate
in curand la

Radu Gyr: Blestemul Aiudului

Aiudule, Aiudule,
Temnita crunta,
Fa-te zaludule
Piatra marunta.

Focul mance-te
Ca nu te saturi.
Mereu vrei scancete
Si bei oftaturi.

Vantul destrama-te

Ca nu-ti ajunge
– si’n marea-ti foamete –
mereu vrei sange.

Apele faca-te
Ape ca ele,
Lacrimi din lacate
Plans de zabrele.

Grindina ‘ndoaie-te
Spele-te ploaie,
Lanturi si geamate
Sa ti le’nmoaie.

Aiudule, Aiudule
Fiara nauca,
Face-te-ai crudule
Scrum si naluca.
Radu Gyr

Revista de gandire si trairea romaneasca ATITUDINI: Când oasele vorbesc – Minuni ale sfinţilor martiri din Aiud

O bătrânică din judeţul Cluj, fiind bolnavă de cancer, gradul IV metastază, a fost dată de duhovnicul ei cu untdelemn din candela Maicii Domnului de la osuar, spunându-i că după câteva zile să meargă la medic şi să-şi repete analizele. Medicii au rămas uimiţi pentru că nu mai găsiseră nici o urmă de cancer.
Un băieţel din Slatina, de 12 ani, s-a îmbolnăvit de o boală foarte rară de piele. Avea bubiţe pe tot corpul din creştet şi până în tălpi care supurau puroi şi sânge şi care mai şi produceau o mâncărime foarte mare. Mama copilului s-a dus disperată la duhovnicul ei, spunându-i că nu ştie ce să mai facă cu băiatul ei, pentru că cei mai buni doctori de piele din Bucureşti nu reuşiseră să-i găsească diagnosticul şi chiar în ziua respectivă trebuia să meargă din nou la Bucureşti. Părintele i-a spus: „Soro, chiar acum am primit untdelemn din candela Sfinţilor de la Aiud şi dacă avem credinţă, Dumnezeu va face minuni”. L‑a dat pe copilaş şi, în drum de la Slatina spre Bucureşti, în tren, i s-au uscat bubiţele, au căzut jos şi a ajuns complet vindecat la medici.
Un preot cu o evlavie deosebită la Sfinţii din temniţa Aiudului mi-a cerut o bucăţică de sfinte moaşte pe care i le-am trimis printr-un diacon. Părintele diacon ajunsese noaptea la locuinţa părintelui şi, dându-i‑le, acesta se ducea cu bucurie mare spre camera lui, voind să le pună la locul special amenajat pentru Sfânt. La un moment dat, înainte să ajungă în cameră, aude din spate o voce care a strigat aşa: „Ioan!!!”. Părintele, uimit, s-a uitat în spate şi n-a văzut pe nimeni. Venindu-şi puţin în fire şi înţelegând că n-a fost voce de om cunoscut, a deschis cu grijă capacul răcliţei şi, uitându-se spre sfintele moaşte, le-a întrebat: „Te cheamă Ioan?” iar sfântul i-a răspuns: „Da!!!”
Două femei din Aiud, venind la mănăstire, mi-au spus că acuză dureri foarte mari la încheieturile genunchilor şi gleznei. Le-am dat untdelemn din candela Maicii Domnului şi a sfinţilor, sfătuindu-le să se dea la locul durerii. După o săptămână au venit şi mi-au spus că după ce s-au dat cu untdelemn, li s-au luat durerile cu mâna. M-am cutremurat!
Un alt preot avea Sfinte Moaşte de la Aiud acasă; s-a trezit într-o zi cu patru vrăjitoare la poartă care i-au zis: – Părinte, i-a de aici 400.000 de Euro şi mută-te de aici! Dându-şi seama repede cu cine stă de vorbă le-a răspuns scurt: – Eu nu mă mut de aici! Rămânând uimite de refuz au continuat cu insistenţă să-i spună: – Dacă nu te muţi tu, atunci spune-i la acela care stă în casă cu tine, el să se mute. Înţelegând părintele că este vorba de Sfântul de la Aiud le-a zis: – Eu nu-L dau pe Hristos afară din casă!!! Şi le-a închis poarta în nas. Până să aducă Sfintele moaşte acasă avea mari necazuri cu vrăjitoarele, dar din ziua aceea nu le-a mai văzut şi
nici nu a mai avut probleme.
Uneori vin oameni bolnavi care nu au o credinţă aşa de mare şi se dau cu untdelemnul sfinţilor cu multă îndoială şi chiar şi aşa, sfinţii fac minuni. Aşa dar mare au primit aceşti pătimitori ai lui Hristos!
De exemplu, un tânăr avea o boală gravă de piele, pentru care medicii nu i-au găsit leac. Mama lui era credincioasă însă, şi a luat de aici nişte ulei să-i ungă trupul. Când a ajuns acasă, i-a uns o parte din trup, pentru că tânărul nu avea încredere şi, o minune, dimineaţa, locul care fusese uns cu ulei, era dimineaţă fără pată, sănătos.
Odată a venit un părinte de la Timişoara şi mi-a spus că mama lui a avut un atac cerebral şi era
într-o stare foarte gravă de comă. Au dat-o cu untdelemn şi şi-a revenit complet.
O femeie din Aiud avea dureri foarte mari la glezne. Cum s-a dat cu ulei i s-a luat durerea instantaneu ca și cu mâna. Şi nu s-a dat cu o credinţă cum o au de pildă unii bolnavi de cancer faţă de Sf. Ierarh Nectarie de Eghina sau Sf. Ioan Rusu. În schimb, aici, chiar dacă vin cu o credinţă foarte mică, se dau cu untdelemn şi se tămăduiesc.
Iarăşi, un domn din Aiud lucrează la penitenciar şi are foarte mari probleme cu spatele şi era caz de operaţie. După ce s-a dat cu ulei de la Maica Domnului, nu mai avea nici o durere şi nu a mai fost nevoie de nici o operaţie.
Nu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici nişte fete demonizate şi numai ce se apropiau de osuar, începeau să zbiere şi să cadă pe jos, de ziceai că-s în gură de şarpe. Au fost două demonizate de la Satu Mare şi după ce au venit aici la rugăciune, li s-a mai ameliorat starea o bună perioadă de timp, dar am auzit că acum iar se simt rău.
A fost un grup de sârbi cu evlavie la martirajul românesc din temniţele comuniste şi era şi o doctoriţă printre ei, care mi-a mărturisit: „Părinte, n-am vrut să vă spun dar totuşi vreau să vă spun ce mi s-a întâmplat”. Îi dădusem, când venise prima dată aici, o parte de oseminte, ca să le pună la dânsa la spital. Şi-mi zice: „Părinte, când am plecat de la Aiud spre Petru Vodă, în drum am aţipit. Şi, când am aţipit, am văzut în faţa ochilor un tânăr foarte frumos, cu foarte multe hematoame pe cap şi-i curgea sânge, şi foarte frumos la chip. Când l-am văzut, m-am înspăimântat; s-a menţinut câteva clipe vedenia, după care a dispărut şi în locul chipului lui a apărut o cruce foarte luminoasă, care a persistat câteva secunde, după care m-am trezit şi am bufnit în plâns”. Sfântul i s-a arătat.
Mărturii ale martirajului sfinţilor din Aiud
1. Acest femur a fost rupt şi s-a lipit fără îngrijire medicală. Ar fi trebuit să-i pună tijă metalică, cu plăcuţă, cu şurubele, imobilizat obligatoriu la pat – ca să se poată prinde această ruptură.
2. Acesta îşi păstrează firele de păr inclusiv cu piele carbonizată. Deci este imposibil să fii ars în foc şi să-ţi rămână părul pe piele.
3. Aici este o aşchie smulsă din os, din timpul vieţii şi vă daţi seama prin ce dureri inimaginabile trecea omul acesta…
4. Aici se vede limpede cum a fost împuşcat; vedeţi o gaură de glonţ şi în interior se păstrează sânge închegat de la hemoragia pe care a avut-o.
5. Acesta a fost tăiat cu pânză de circular pe viu.
6. Sfântul acesta are încă fire de păr pe cap
7. Acesta după dantură are maxim 28 de ani. Acesta a avut infecţie la mandibula de jos. Infecţia se numeşte furia dinţilor şi cauzează dureri atât de mari, încât dacă nu este dus imediat la medic, ajunge să înnebunească de dureri.
8. Acesta şi-a păstrat carnea între vertebre.
9. Osul acesta, uitaţi ce anormal de curbat este, la 90 de grade, de la poziţiile incomode în care au fost puşi să stea – este ultimul os de la coloana vertebrală.
10. Tibie deformată şi refăcută fără îngrijire medicală.
11. Acestea două aparţin aceluiaşi sfânt, uitaţi-vă la asemănarea perfectă între ele şi cât de galbene şi frumoase sunt.
12. Asta este mărturia coastei căreia i-a fost băgată suliţa în inimă. Nu ieşea nici unul din închisoare fără să i se bage suliţa în inimă de către gardian, ca să fie sigur că e mort.

Mărturii adunate şi relatate de Ierom. Augustin, preot slujitor la Mănăstirea Aiud.

Parintele Justin Parvu la Aiud, "altarul sfant al neamului romanesc si fabrica de martiri"

Vizita Părintelui Justin Pârvu la Mănăstirea Aiud
de Monahia Fotini
„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate că a acelora este împărăţia cerurilor”, (Matei 5:10)
Vineri, 12 septembrie a.c., mulţime de credincioşi din toate părţile ţării l-au urmat pe Părintele Justin Pârvu la mănăstirea Înălţarea Sfintei Cruci din Aiud, să înalţe rugăciune lui Dumnezeu pentru cei ce şi-au pierdut viaţa în temniţa Aiudului şi să se închine sfintelor lor oseminte,
ale celor ce au suferit mai bine moarte de martiri decât să-şi vândă credinţa şi neamul lor.
Belşug de mucenici a înghiţit temniţa Aiudului, pe care Părintele Justin o numeşte altar sfânt
al neamului românesc şi fabrică de martiri. Trupurile lor, aruncate ca nişte gunoaie la gropile comune de la marginea Aiudului, s-au ridicat ca nişte stânci de neclintit, care spulberă
pe toţi cei ce se lovesc de ele şi scuipă în obrazul acestui neam creştin. Călcăm pe sânge de
martiri, spunea Părintele Justin, şi ne cinstim jertfa înaintaşilor noştri.
De ce nu sunt cinstiţi martirii din temniţele comuniste?

De ce se tem politicienii de azi să rostească numele lor, să amintească jertfa lor, de parcă n-ar fi existat, de parcă aceeaşi putere comunistă conduce şi azi? Au crezut că vor îngropa memoria lor cu betoane şi ciment, turnând peste sfintele lor trupuri blocurile bolşevice, care dăinuiesc cu groază şi acum pe Râpa robilor, de la marginea Aiudului. Oare ce puteau face nişte trupuri moarte? De ce le este frică de nişte oase? Să se piardă modelul, să nu cumva să reînvie curajul şi atitudinea lor. În numele unei false democraţii ei luptă de fapt împotriva tradiţiei şi a adevăratelor repere existenţiale, şi au identificat tradiţia cu fundamentalismul şi iubirea de neam cu şovinismul.
Frumos spunea Părintele Ilarion Felea, ale cărui moaşte zac şi ele aruncate în gropile Aiudului: „Creştinul iubitor de oameni simte răspundere şi arată respect faţă de munca înaintaşilor (totuna cu tradiţia). Iubirea de neam nu este şovinism, cum se spune uneori (adică iubirea oarbă faţă de greşeli şi exagerată faţă de însuşirile naţiei din care faci parte), ci este respect faţă de generaţiile trecute, dragoste şi răspundere pentru generaţiile de faţă şi grijă pentru generaţiile viitoare”.
Ce respect acordăm noi jertfei acestor martiri, care sufereau nedreptate şi chinuri neasemuite şi cine va putea povesti felurile şi mulţimea torturilor lor? Că erau bătuţi până la sânge, înfometaţi până la moarte, arşi de vii, tăiaţi cu pânza de circular, ciuruiţi de gloanţe, îngropaţi de vii, ei, de care lumea nu era vrednică. Că spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur:
„Nu este ceva mai fericit decât sufletul care s-a învrednicit să sufere pentru Hristos vreuna din
suferinţele ce ni se par groaznice şi cu neputinţă de îndurat”.
Îndrăznim să credem că aceştia sunt de două ori mai fericiţi ca martirii recunoscuţi ai Bisericii,
deoarece aceştia suferă prigoană şi după moartea lor şi defăimaţi sunt şi azi, şi de mai-marii poporului şi de mai-marii Bisericii, pe care ei au iubit-o cu preţul vieţii lor.
Dorind să se reîntâlnească cu fraţii lui de suferinţă şi să le aducă un cald prinos de mulţumire, Părintele Justin împreună cu un sobor numeros de preoţi şi de credincioşi, au cântat în mausoleul înălţat în cinstea lor un acatist închinat martirilor din temniţele comuniste, după care, în osuarul unde sunt depuse cinstitele lor oseminte, care bunul Dumnezeu a rânduit să fie scoase la iveală odată cu săpăturile făcute pentru ridicarea schitului, s-a făcut slujba de pomenire a eroilor
şi martirilor lui Hristos. După slujbă, Părintele Justin a rostit, printre lacrimile care îi şiroiau pe obraji, un emoţionant cuvânt:
Cuvântul Părintelui Justin rostit în osuarul mănăstirii Aiud
Preacuvioşi şi preacucernici Părinţi şi ostenitori,
Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le‑ai făcut! Cu adevărat, cu câteva ore în urmă ne-am gândit să venim aici în Aiud să facem o comuniune cu generaţiile tineretului jertfelnic din perioada carlistă şi comunistă. Ca o minune, din toate părţile, aşa după cum suntem aici, aţi plecat maşină după maşină, ostenindu-vă, şi am ajuns aici, să facem în sfârşit această sfântă şi înaltă comuniune cu aceşti eroi şi Cuvântări de laudă la sfinţii martiri ai noştri. Când am coborât din maşină, am intrat în monument şi am văzut toate aceste ziduri şi am citit câteva nume, aflate sub o acuzare de care n-am fost vrednic şi eu.
Nu e nevoie să spunem mai mult decât a spus frumuseţea acestui acatist care s-a citit aici şi dacă am fost atenţi, în acest acatist e cuprinsă toată nevoinţa şi toată istoria acestei generaţii de martiri; este, în sfârşit, toată esenţa neamului nostru prin viaţa şi jertfa lor, este tot ce a avut mai scump ţara noastră. Până şi copilul de la sânul mamei vorbeşte de tirania acestor vremuri. În 1948 era o mamă care năştea într-un spital din Suceava. Soţul era la uşă şi aştepta să vadă noul venit – ce să fie: băiat sau fată? Că pe atunci nu se ştia de înainte ce iese, acuma se ştie îndată. Ei bine, numai cât a născut, au luat călăii pruncul şi pe tatăl lor; pe tatăl l-au băgat în celulă la parterul puşcăriei Suceava, iar pruncul cu mama – într-o celulă de la etajul 1. Plângea copilaşul acolo; îi dădeau la 2-3 zile o cană cu lapte. Iată, deci, aceştia sunt eroii şi neamul nostru… copiii din faşă, copiii născuţi şi făcuţi într-adevăr pentru ţara aceasta, pentru neamul nostru creştinesc.
Şi câte alte întâmplări – mama care era pusă în ţâţâna uşii cu sânii, să divulge pe fiul ei unde este. Ce mamă poate să fie aceea care să-şi dea fiul ei la moarte? Ei, bine, a răzbit mama aceasta, s-a îmbolnăvit şi după zece zile a murit şi fiul ei pe munţii Făgăraşului şi a fost împuşcat tot în numele şi jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceste oseminte sunt mărturia sfinţeniei lor pentru noi, aceştia de astăzi, care ne confruntăm cu atâtea greutăţi şi necazuri, poate chiar mai mult decât atunci, dar sub o formă modernă. Avem şi noi în acelaşi timp datoria sfântă să stăm cu puterea, cu dârzenia cu care au luptat înaintaşii noştri. Aici suntem straja Europei, aici suntem vârful de sabie al întregii culturi şi civilizaţii europene. Ei spun că suntem înapoiaţi. Suntem într-adevăr înapoiaţi, dar ridicăm biserici, construim altare, şi suntem turnul de apărare pentru spiritualitatea ţării noastre.
Ei nu mai sunt, s-au pierdut în dolari şi în aur. Aici, în Europa, de strajă stă România, ţara noastră sfântă, şi osemintele acestea vorbesc oricând peste veacuri de ceea ce este românul. Îmi povesteau acum câteva zile nişte cetăţeni din Maramureş, că la mănăstirea Peri le-au spus bătrânii că nu este biserica aceea pe care o ştiau ei, aceea au luat-o ruşii…, pentru că ei s-au băgat în Maramureş, au intrat mai mult de jumătate, au luat şi locul, tot, au dărâmat şi biserica, şi românii şi-au făcut un sălaş alături care într-adevăr preînchipuie Biserica şi istoria hotarului nostru. Dar dacă n-ar fi fost Ştefan cel Mare la Putna, fiţi siguri că Bucovina noastră nu mai era printre noi. De aceea şi noi avem datoria, repet, de a ne pune în viaţa noastră cu toată puterea, cu toată forţa, să putem contrabalansa forţele acestea ale întunericului care vin peste noi, sub formele acestea de ecumenism, globalizare, prin sărăcia, mizeria care ne împrăştie în toată lumea – că vin străinii în locul nostru şi ne ocupă locul şi vai de noi, să nu cumva mâine să rămânem slugi pe pământul ţării noastre. E atât de frumoasă ţara aceasta, cât am străbătut-o eu acum din zorii zilei până aici, încât nu am putut să aţipesc. (…)
Dumnezeu să vă binecuvinteze şi vă mulţumesc tare mult pentru osteneala pe care aţi depus-o, şi aţi venit să ne împărtăşim din acest moment frumos, cu părinţii care s-au ostenit şi au citit acatistul, şi apoi această slujbă de pomenire a celor adormiţi. Dumnezeu să binecuvinteze osteneala şi Maica Domnului să ne ocrotească, aşa de frumos cum este pictată aici, ocrotitoarea tuturor deţinuţilor care au plecat dintre noi şi priveghează mai departe la osemintele fiilor ei.
ATITUDINI, Revista de gandire si traire romaneasca, Anul I, Nr 3

Omagiu martirilor anticomunisti care isi asteapta canonizarea. Comemorare la Aiud

Peste 300 de persoane de toate varstele s-au adunat, duminica, 14 septembrie, la mausoleul ridicat de fostii detinuti politici la Aiud, in memoria miilor de luptatori anticomunisti morti in conditii de exterminare in penitenciarul din localitate.
Reprezentand un sir de 7 cruci infratite, purtand pe brate o alta cruce uriasa (ce simbolizeaza crucificarea martirilor din temuta temnita a Aiudului), toate sustinute de un imens osuar-biserica, zidit chiar in cornisa “Rapei Robilor” unde, intre 1945-1964, erau ingropati, fara cruce si in secret, detinutii politici exterminati de comunisti, mausoleul a fost ridicat dupa 1990, prin stradaniile supravietuitorilor acelui experiment sangeros, grupati in asociatiile fostilor detinuti politici de pe intregul cuprins al tarii. In prezent, acolo functioneaza un schit, osuarul avand, cum am spus functia de altar in care se oficiaza zilnic Sfanta Liturghie crestina pentru mantuirea sufletelor martirilor anticomunisti.
Comemorarea acestora in Ziua Crucii a devenit o traditie tinuta anual cu sfintenie de supravietuitorii temnitei Aiudului si de urmasii celor exterminati. Cei prezenti au asistat la traditionala slujba a parastasului crestin, dupa care a urmat cuvantarea preotilor Gheorghe Bogdan (greco-catolic) si Ioan Sabau (ortodox), ambii fosti luptatori in Rezistenta Anticomunista si detinuti politici. Ei au evocat in cuvinte impresionante semnificatia jertfei camarazilor lor ucisi de regimul comunist si bratul armat al acestuia – Securitatea bolsevica din acea perioada, insistand pe caracterul nonviolent dar in acelasi timp intransigent cu perpetuarea vechilor structuri si mentalitati, al luptei pe care cei ramasi o continua azi.
Buciumul
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova