Posts Tagged ‘Alegeri 2010’

Ziaristi Online: Moldova, “morcovul” Kremlinului şi “biciul” Uniunii Europene

de Viorel Patrichi

Dacă ziariştii de la Bucureşti, de la Iaşi sau de la Cluj ar fi scris atât de mult despre R. Moldova, cum au procedat jurnaliştii ruşi, dacă politicienii României (cu excepţia preşedintelui Traian Băsescu) s-ar fi preocupat la fel de intens de soarta conaţionalilor noştri de dincolo de Prut, cum o fac “strategii” lui Putin, cu siguranţă că s-ar fi realizat reîntregirea naţională. Peste delirul de “moldovan” al lui Voronin.

Cum ruşii reprezintă doar 5% din populaţia R. Moldova, este uluitor să vezi cele mai mari publicaţii de la Moscova că scriu în prima linie a frontului de pe Nistru pentru o cauză pierdută. Fiindcă lumea se schimbă. Motivaţia economică a românilor, ruşilor, ucrainenilor, găgăuzilor din R. Moldova va fi cu mult mai puternică în următorii ani, decât elanul romantic din 1989-1991 pentru limba şi istoria naţională. A fiecărei etnii. (Mă gândeam uneori dacă nu cumva ar fi oportun, pentru a estompa tensiunile interetnice, nejustificate altfel, Parlamentul de la Chişinău să promoveze o lege pentru reprezentarea automată a tuturor etniilor din R. Moldova, aşa cum se întâmplă în România. Nicio comunitate etnică nu ar mai susţine că este marginalizată, iar confruntarea electorală democratică s-ar derula în cadrul fiecărei comunităţi pentru locurile rezervate în Legislativ…).

Scrie Oxana Nesterova într-un excelent articol tezist din “Ekonomiceskoe Obozrenie” despre frământările politice de la Chişinău:

“Dacă Narîşkin a venit la Chişinău cu morcovul, atunci emisarii UE au venit cu biciul”.

Că “desantul european” nu a venit cu biciul şi nu a ameninţat pe nimeni este o altă chestiune de fineţe. Aşa cum nici România nu a fost forţată să intre în Uniunea Europeană sau în NATO.

Haideţi să vedem cum arată “morcovul” Kremlinului:

Continuarea la Ziaristi Online – Basarabia

Ziaristi Online: Alianta pentru Moldova a fost nasita de Nariskin, omul lui Putin de la Kremlin. Analistul de la Chisinau Roman Mihaes a anuntat pe blog formarea “Aliantei”

Intr-un PPS simpatic la postarea in care anunta, inca de ieri, nasterea Aliantei pentru Moldova, analistul politic de la Chisinau Roman Mihaes scrie:

“Trecind peste toate divergentele, in Chisinau exista o minima comunicare intre analistii politici si expertii in politologie, care lupta in prima linie politica pe la televiziuni, prin internet si prin ziare,unii trimisi fiind de politicieni, dar care stiu sa pastreze portita deschisa pentru dialog. Asa ca domnilor politicieni de la stinga la dreapta, tot ce credeti voi ca e secret, a fost cindva secret. Si voi stiti de ce, pentru ca nimeni dintre voi nu-si scrie textele si mai ales documentele serioase politice, inclusiv cele de formare a aliantelor, acest lucru il fac specialistii care mai comunica intre ei. Asa ca “Alianta pentru Moldova” este “secretul” doar a lui Lupu si Voronin, care il cunoaste toata Moldova, in afara de Filat si Ghimpu probabil.”

Stirea pe care o daduse anterior Roman Mihaes – si care acum este confirmata si de Adevarul de Moldova, publicatia mogulului Patriciu care merge pe urmele Vintului la Chisinau (cam cu aceleasi scopuri ca Publika Tv) – suna asa:

“Relatiile mele din anturajul conducerii PD si PCRM mi-au comunicat ca la sediile celor doua partide s-a declarat ca Lupu si cu Voronin  in prezenta lui Nariskin au decis formarea – Aliantei pentru Moldova. S-a decis sa nu se anunte oficial constituirea acesteia, deoarece liderii PD si PCRM se tem de manifestatii de masa. Se zice ca la originea acestei decizii a PD sta rationamentul conform caruia Voronin nu mai este atit de periculos, mai are maxim 4 ani de activitate politica si ca Filat si PLDM este pericolul comun pentru cele doua partide. S-a declarat ca Voronin nu pretinde la nicio functie publica si ca functiile intre cele doua partide se vor imparti in mod egal iar Marian Lupu va fi propus la functia de Presedinte al Parlamentului  apoi se va incerca alegerea acestuia in functia de sef al statului. Se discuta si despre participarea comuna a celor doua partide la alegerile locale care se apropie, unul din scopuri fiind debarcarea in comun a lui Dorin Chirtoaca de la Primaria mun.Chisinau si neadmiterea cistigarii acesteia de catre un reprezentant al PLDM. In dependenta de rezultatele guvernarii se va examina si oportunitatea participarii in comun sau chiar a fuzionarii PD cu PCRM in vederea participarii la viitoarele alegeri parlamentare.”

Cu toate acestea, Unimedia.md anunta negocieri maine, incepand cu ora 10 dimineata, intre Ghimpu (PL), Filat (PDLM) si Lupu (PDM). Mai asteptam oliaca…

Integral la Ziaristi Online

Foto: Filat si Lupu

Vezi si: Televiziunile de la Chisinau au dat 20 733 de stiri despre alegerile din Moldova. RAPORT »

Crin Antonescu si-a schimbat numele in Iurie Ciocan si s-a mutat la Chisinau. Video cu secretarul Comisiei Electorale Centrale despre rezultatele alegerilor in strainatate


Sursa – Unimedia.md

Comunistii conduc la Chisinau. Ramane cum am stabilit: Lupu gol va decide



Ramane cum am stabilit: Marian Lupu, seful UDMR-ului moldovenesc, omul care va decide in ce directie o ia Basarabia injumatatita »

Alt Exit Poll, alta ciorba moldoveneasca: comunistii in frunte la alegerile din Republica Moldova cu 33,8%

Sursa imagine: hotnews.md

Exit-poll Prime TV și CBS-AXA: PCRM – 33,8%, PLDM – 32,2%, PDM, – 14%, PL – 10%

Filat, urmatorul presedinte al Republicii Moldova? FOTO/INFO Rezultate Exit-Poll la alegerile din Basarabia injumatatita. UPDATE: Vintu l-a prostit si pe Geoana de la Chisinau: Filat, presedinte pentru o ora

Sursa: Unimedia.md (site depasit de trafic)

Ziaristi Online: Marian Lupu, seful UDMR-ului moldovenesc, omul care va decide in ce directie o ia Basarabia injumatatita

“Dacă este posibilă o colaborare cu comuniştii după alegerile din această toamnă? Consider raţională colaborarea cu orice forţă cu viziuni sănătoase asupra viitorului acestei ţări. Pentru comunişti uşa mai rămâne a fi deschisă, dar cu anumite condiţii, pe care, la fel, le-am enunţat cu mai multe ocazii. Dar spectrul potenţialelor parteneriate e mult mai larg.”

Dacă îi urmăreşti evoluţia de la o parte, îi scoţi în evidenţă o schimbare de atitudine. Este cald, calm şi, totuşi, supărat pe disonanţa din Alianţă, fapt care îl face să fie mai şfichiuitor în mesaj. Anul acesta a demonstrat că nu aleargă după posturi înalte în stat (luaţi-o ca pe o concesie, dacă vreţi), şi a aşteptat aceeaşi dispoziţie pentru mici sacrificii şi de la colegii săi. O lecţie poate că nu a reuşit să însuşească Marian Lupu – ca să nu rămâi dezamăgit, nu trebuie să ai aşteptări. De la nimeni.

În alt plan, puterea, influenţa şi notorietatea pe care le are l-au privat (pentru o vreme, speră) de lucruri pe care le consideră mult mai importante. Adică, de micile libertăţi şi plăceri de fiecare zi, între care cina în familie, privitul televizorului şi comentariile asupra lucrurilor care li s-au întâmplat copiilor la şcoală, în fond, o mulţime de chestiuţe simple, pentru mulţi banale şi plicticoase, pe care şi le permit personajele neimplicate politic şi nici electoral… Evenimentele şi ritmurile ultimelor luni îl depăşesc de multe ori, are aerul omului obosit, dar care ştie încotro merge.

În tinereţe Clinton fuma marihuana, iar Medvedev asculta „Deep Purple” şi nu ascund asta… Mă întrebaţi de ce am o imagine atât de cuminte? Sunt aşa cum sunt – nici mai bun, nici mai rău, cu slăbiciunile şi virtuţile cu care m-a înzestrat Dumnezeu. Or, cred că un politician este obligat să se îngrijească de propria imagine, altminteri ar manifesta lipsă de respect faţă de societate. Dar trebuie să recunosc că altădată am purtat păr lung „a la Beatles” şi am ascultat „The Prodigy”…  Dar asta a fost altădată.

Continuarea la Ziaristi Online

Eminescu despre alegerile din Basarabia: România în luptă cu panslavismul

România în luptă cu panslavismul

Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pamântului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.

Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să inainteze cu ele, şi nu voieşte să inainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.

Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească românii au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi superioritatea individualităţii lor naţionale; tocmai fiind puşi în contact cu ruşii, românii erau mândri de românitatea lor.

E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc, şi, deşi planta nu e mare, rodul e frumos şi îmbelşugat; cele două milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe şi mai frumoase comori decît nouăzeci de milioane de ruşi vor putea să adune cândva.

Nu! Înrâurirea firească a Rusiei ne este stricăcioasă, dar ea nu ne poate nimici. Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.

De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult.

Continuarea la Ziaristi Online

Ziaristi Online. Dan Dungaciu: Dosarul transnistrean

Dosarul transnistrean

de Dr Dan Dungaciu

Va felicit calduros cu ocazia acestei aniversari glorioase din istoria Patriei, aniversarea organizatiei CeKa-KGB-FSB, sarbatoarea noastra comuna. Fiecare dintre noi si-a definit sensul vietii ca patriot al acestei tari, continuand glorioasele traditii ale generatiilor anterioare, credinciosi traditiilor de lupta ale Patriei Noastre” (din Mesajul trimis pe 20 decembrie 2002 de generalul Vladimir Antiufeiev, seful Securitatii din Transnistria, cu ocazia sarbatoririi oficiale a politiei secrete Ceka, devenita KGB, din care provine FSB)

A discuta numai despre „chestiunea transnistreana” este o cursa. Nu exista un conflict transnistrean in sine – iar odata acreditata aceasta perspectiva trimite problema intre granitele R. Moldova lasand acest stat sa se zbata neputincios in mlastina „solutiilor” interne si ocultand, concomitent, adevaratele mize si adevaratii responsabili. De pe scena sau din spatele ei. in realitate, esenta conflictului transnistrean – geopolitic, politic, ideologie etc., indiferent cum il evaluam in final – este redata perfect de scena semnarii documentului care a pus capat conflictului militar. „Conventia” din 21 iulie 1992 referitoare la incetarea ostilitatilor a fost parafata de reprezentantii Moldovei (presedintele Snegur) si cel al Federatiei Ruse (presedintele Boris Eltin), asistati de Igor Smirnov, liderul transnistrean, plasat unde in randul al doilea[1t.

In realitate, miza disputei este confruntarea dintre Federatia Rusa si R. Moldova – sau confruntarea pentru controlul R. Moldova -, dupa s-a pronuntat Curtea Europeana a Drepturilor Omului in data de 08.07.2004 in cazul Ilascu si altii c. Moldova si Rusia[2t. „Conflictul din Transnistria” este doar un episod in aceasta confruntare geopolitica (in primul rand). Tot ce a urmat ulterior, proiecte de federalizare, Memorandumul Kozak, Episodul Belkovski etc. sunt parte a acestei dispute inca neostoite.

Acest dosar il vom rasfoi in cele ce urmeaza:
Integral la Ziaristi Online – DOSAR SPECIAL Alegerile din Basarabia

Radu Moraru: “Televiziunea Romana, o mizerie. Cine l-a pus pe Lazescu sef la TVR sa se spele pe cap cu el”. Nasul B1TV: “Pe TVR o doare-n spate de romanii din Republica Moldova”. VIDEO

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova