Zilele acestea multi bagatori de strambe, care mai cu stil care mai far’ de stil, care mai cazuti din calendar, care mai loviti de calendar, s-au bucurat “cu evlavie”, agitand internetul si multimile, ca Parintele Justin Parvu e “grav bolnav”, “in coma” sau chiar ca “a murit”. A trebui sa se dea un Comunicat oficial in care Parintele afirma transant: “Nu cad!”, ca sa inceteze, momentan, campania profesionista de zvonistica, cu miros fetid, de crivat statut, venit de la Rasarit.
In paralel, scandalul impartasirii Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului la greco-catolici este reactivat, la fel de profesionist, dupa aproape doi ani, profitandu-se si de refuzul celui mai longeviv informator al Securitatii de a se duce in pustie, pe vreo mosie dobandita din tainul primit timp de 40 de ani pentru turnatoriile sale. Ne amintim, Sfantul Sinod al BOR, din motive care ne depasesc, a decis in sedinta din 8-9 iulie 2008 sa-l ierte. Cererea de caterisire a Mitropolitului cazut in erezie, urmat de Sofronie Drincec, a fost fuserita, cum se zice. In acea perioada, persoane si grupuri de alta confesiune decat cea ortodoxa, sau chiar atei GDS-isti, trimisesera PF Patriarh Daniel si membrilor Sinodului diverse scrisori de sustinere a lui Corneanu in incercarea de a se forta o decizie “ecumenista”. Faradelegea comisa de Corneanu este clara insa si nu poate fi acceptata, la nivel personal, apreciam alaturi de colegii mei de la fostul ziar Ziua in data de 28 iunie 2008, prezentand in acest sens si un interviu in exclusivitate cu Duhovnicul Neamului, Parintele Justin Parvu. Iata ca acum am recuperat arhiva Ziua – stearsa de pe internet de prietenii lui Sorin Ovidiu Vintu (tot) de la Rasarit -, pe care o postez, treptat, incepand de azi, in noua pagina Ziua Roncea.ro, ca sa ne lamurim asupra a ceea ce a facut, sau nu, fiecare gurist cu sau fara barba, inclusiv me and myself.
Azi, un astfel de stilist faradelege, adept extremist al sectei in cauza si avocat infocat al lui Danion Vasile, ma acuza de peste Prut, din fieful KGB-istului Vladimir “al intregii Moldove”, gazda calduta a “marturisitorului”, ca il “prigonesc” pe bietul predicator. Stiti de ce? Pentru ca am “epoleti de kaghebist” :). Goguleforus, probleme, ma?
Abuzul Mitropoliei Banatului a fost amendat de Justiţie
„Mitropolia Banatului sfidează legile României“ – este titlul unui articol publicat de „Curentul“ în octombrie 2009, care a atras până acum aproape 1.500 de comentarii (1446, cifra posibil depasita deja), un record absolut în lumea presei de la noi şi în general în lumea online-ului. (Lupta comentatorilor pro si contra articolului a inclus si mijloace de sabotaj, cum ar fi postarea unor spatii mari libere pentru ca militantii anti-ecumenisti sa creada ca s-a inchis forumul. Mai mult: forumistii care au comentat in baza acestui material timp de mai multe luni au lansat ideea unirii si infapturii unui ziar online impotriva Mitropolitului apostatic! – nota mea).
Faptul că încă se mai comentează şi astăzi pe marginea datelor prezentate de „Curentul“ arată nivelul de interes şi actualitatea materialului care trecea în revistă abuzuri săvârşite de către unul dintre cei mai longevivi informatori cu sutană din istoria României, Mitropolitul Corneanu, cel care „l-a lansat“ pe actualul Patriarh, Daniel Ciobotea.
Mitropolitul Corneanu, fost membru al Comisiei Tismăneanu, s-a făcut frate cu dracul încă din tinereţe, colaborând intens cu organele păgânei Securităţi, şi a fost intens contestat pe parcursul anilor trecuţi pentru tendinţa de a o lua pe arătură păşind cu botforii arhiereşti mult în afara ogorului Ortodoxiei.
Noul scandal ce implică Mitropolia Banatului are în prim-plan secţia de Teologie din cadrul Universităţii din Timişoara, înfiinţată în anii ‘90, secţie ce este inclusă în prezent într-un conglomerat ce poartă numele de Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie.
Facultăţile de Teologie din România funcţionează în universităţi de stat în baza unui protocol cât se poate de confuz încheiat între B.O.R. şi Ministerul Educaţiei. Astfel, acest protocol stipulează că facultatea se bucură de autonomie, dar funcţionează în baza unei duble coordonări (nu subordonări), laică şi ecleziastică.
Pe site-ul oficial al Patriarhiei Române am citit o ştire îngrijorătoare: „Ediţia din acest an a Congresului Ecumenic al Episcopilor prieteni ai Mişcării Focolarelor va debuta mâine, 17 septembrie, la Beirut, în Liban. La manifestarea care va avea loc în perioada 17-22 septembrie va participa din partea Bisericii Ortodoxe Române Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcop al Oradiei.”[1] (foto) Pentru creştinii care nu ştiu despre ce e vorba, Mişcarea Focolarelor, întemeiată de Chiara Lubich, este o mişcare care promovează o unitate supraeclezială şi adogmatică între creştini (aşa cum se poate citi pe https://www.focolare.org/page.php?codcat1=300&lingua=EN&titolo=ways%20to%20dialogue&tipo=among%20christian%20Churches ).[2]Există creştini care văd în dialogul ecumenist o tentativă de mărturisire a învăţăturii Bisericii Ortodoxe în faţa heterodocşilor însetaţi de adevăr. Activitatea Mişcării Focolarelor arată însă că adunările ecumeniste promovează un creştinism apostat. Iată o mărturie oficială, preluată de pe https://www.radiovaticana.org/rom/Articolo.asp?c=231772 , site care, aşa cum se prezintă, este „Vocea papei şi a Bisericii (catolice – n.n.) în dialog cu lumea”: „În aceste întâlniri, episcopii au obiceiul să «reînnoiască între ei, în fiecare an, ceea ce numesc Pactul de Unitate, prin care fiecare episcop promite fratelui său episcop să fie gata să-şi dea viaţa pentru el, iubind Biserica celuilalt ca pe a sa proprie». «Această nouă concepţie, după imaginea idealului primelor comunităţi creştine – notează aceiaşi episcopii libanezi – este purtătoarea unei mari speranţe pentru unitatea creştinilor dar şi pentru prietenia între popoare» (sursă: focolare.org)”[3] – https://www.radiovaticana.org/rom/Articolo.asp?c=231772 . Continuarea la S.O.S.: INSELAREA FOCOLARELOR SI PS SOFRONIE AL ORADIEI
Interviu cu Duhovnicul Neamului, Parintele Justin Parvu de la Petru Voda: Sfintia voastra cum vedeti relatia intre Biserica si Stat? Biserica si statul trebuie sa fie foarte strans legate. Pentru ca ce inseamna o biserica intr-un stat? Biserica este cea care educa omul politic de maine. Biserica este mama de creare a taranului nostru, a romanului nostru dintotdeauna si de pretutindeni; este scoala de formare a omului de maine care sa stie sa-si ia soarta neamului, sa-l duca mai departe pe umerii lui. Statul cine este? Statul este orice cetatean roman, nascut si educat in limba si in credinta acestei tari; fiecare cetatean trebuie sa se indrepte in casa lui de unde a plecat – adica in biserica. Biserica trebuie sa fie aceea care stapaneste viata spirituala, viata culturala si de aici placand, si viata politica. Un crestin adevarat trebuie sa stie ce alege copiilor si stranepotilor lui. Daca noi vom forma o generatie de oameni luminati de Duhul Sfant, avem un viitor stralucit pentru natia noastra. Daca avem o spiritualitate ortodoxa intr-un neam, avem si o economie buna, avem oameni care sa se sacrifice pentru aproapele si pentru buna conduita a tarii. Cine are drept mai mult asupra unui cetatean daca nu Biserica care l-a nascut din cristelnita, l-a impartasit, l-a miruit si l-a facut un ostas al lui Hristos. Dar din pacate, acest duh al vietii politice din ziua de azi este strain de viata si de chemarea si de rostul pe care-l avem noi, ca romani, al unui stat de mantuire. Dar nu, vine interesul strain din afara care se opune la orice ideal frumos. De exemplu, daca se alge un guvern crestin – nu, astia nu-s buni, astia-s legionari! Elita neamului au bagat-o in inchisori, iar dusmanii domnesc in tara noastra. Rostul partidelor la noi in tara si peste tot nu este altceva decat dispersarea unitatii neamului. Dar noi suntem asa de slabi si nu ne dam seama de mafia asta straina care dezmembreaza unitatea noastra prin toate mijloacele. Nu mai avem voie sa pomenim numele de roman, sa numai avem notiunea de bulgar, de rus, de german; toate nationalitatile sa fie una, o apa si un pamant peste tot, sa nu mai sti de unde vii si incotro mergem. Si in Biserica se vorbeste acum de un duh nou, de o redefinire a dogmelor. Avem dreptul sa redefinim dogmele? Aceasta este o indrazneala prea inalta, la care nici nu indraznesc sa ma gandesc – ca noi sa revizuim dogmele. Inseamna sa ne taiem capul. Sa ramana numai picioarele, capul sa se duca in alta parte; capul sa mearga intr-o parte, iar picioarele intr-alta. Cam asa inteleg eu. Ce sa redefinim? Putem noi sa ne intoarcem impotriva Sf. Vasile? Pot sa ma iau eu de Sf. Ioan Gura de Aur? Putem noi sa ne ridicam impotriva celor sapte sinoade ecumenice? Putem oare sa ne ridicam impotriva jertfelor care au pecetluit cu sangele aceste canoane si randuieli? Eu ma inspaimant numai cand trebuie sa dau numai un canon de penitenta. Tremur in fata Sf. Vasile cel Mare cand ma simt nevoit sa reduc un canon de 20 de ani pentru pacate grave, cum ar fi avortul, la sapte ani sau mai putin, in functie de pocainta fiecaruia – daramite sa redefinim dogmele? Ma cutremur cand ma pun in postura ca eu sa fiu mai mare decat Sf. Vasile. is duhurile astea asa de grele, incat acum noi ca aproape numai avem glas. Nu vedeti ca toate incercarile noastre de a limpezi cumva o stare de lucru nu ajung decat sa fim sfidati si considerati nebuni fata de lumea aceasta? Homosexualii care marsaluiesc insa pe strazile Bucurestiului sunt in regula, de ei nu se mai leaga nimeni. De aceea si spun: cat priveste viata noastra bisericeasca, noi nu putem sa avem nici o stare buna, atata vreme cat vom avea in fruntea Bisericii o ceata de talhari si de vanzatori. Toate relele vin tot din cauza tradatorilor care au fost cumparati. Am ajuns la ora actuala sa nu ma mai intereseze uniformele si coroanele, cand vad in ce hal am ajuns noi, incat sa ne renegam existenta noastra spirituala si morala. Vedeti ca ei vin acum cu duhul acesta impaciuitor si ne zic sa nu mai folosim cuvantul “eretic”, pentru ca nu mai intra in acord cu Uniunea Europeana… Doar aceste cuvinte nu sunt inventate de noi – “eretic”, “schismatic”, “apostat” – sunt tot inventia Sfintilor Parinti, inspirati nu de altcineva decat de Duhul Sfant. si sa nu amestecam lucrurile. Uniunea Europeana are alt scop, noi avem alt scop. Ei sunt cu scopul pamantului, noi avem, pe langa aceste scop, si scopul cerului. E mare deosebire intre unul si altul. Nu putem discuta terminologia lor si convingerile noastre. Ei au o lume a lor, cu totul aparte; noi intotdeauna am avut o lume a noastra, aparte si, in general, foarte putin ne-am potrivit noi cu occidentul. si aceasta datorita numai acestei mari frumuseti care a mai ramas in lume – ortodoxia. Nimic nu i-a deranjat pe occidentali mai mult decat ortodoxia. De aceea trebuie sa fim consecventi, sa fim putin mai curajosi, sa avem oleaca de intentie buna si Dumnezeu ne va dezbraca de duhul acesta al temerii, al fricii, ca sa putem duce mai departe carul acesta al Ortodoxiei care merge asa de greu, pentru ca toti se opun acestui ideal crestin-ortodox. Dumnezeu sa-i ierte pe toti ai nostri si ma rog ca sa le lumineze bunul Dumnezeu mintile, ca sa fie cat mai aproape de adevarul acesta ortodox. Pentru ca daca nu vor fi atenti si vor lua numai partea acesta a veniturilor si a afacerilor, atunci noi ne vom prabusi. Dar sigur, ca intotdeauna, va ramane totusi si o elita de oameni, care vor lua asupra destinul tarii. intotdeauna au fost si tradatori, au fost si eroi in cadrul neamului si Bisericii. Asa ca nu deznadajduim, ci ducem mai departe greutatea si povara acestor vremuri in care ne aflam. Pentru ca, sa nu uitam, Hristos ne-a fagaduit : “Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului. Amin.” Interviul integral la Martirii din inchisori ar trebui canonizati
Interviu cu Parintele Iulian de la Prodromu, unul dintre cei mai mari parinti duhovnici din Sfantul Munte Athos, roman de neam, impreuna nevoitor cu Parintele Cleopa si cu parintele Paisie Olaru, iar acum duhovnicul majoritatii parintilor romani din Athos: “Oare n-au ştiut canoanele Bisericii?” Interviu cu Părintele Iulian de la Mănăstirea Prodromu din Sf. Munte Athos “Când a zis proorocul Ilie: ‘n-a mai rămas nimeni, singur eu sunt‘, glasul lui Dumnezeu i-o spus: ‘încă mai sunt şapte mii care nu şi-au plecat genunchii lui Baal’. Au mai fost şi alţi ierarhi, dar n-au mai zis nimic, eu aşa cred. Au mai fost şi alţii pe lângă părintele Anania, dar n-au mai zis nici câr, nici mâr. Că aşa s-au condus lucrurile ca să nu mai poată să zică nimeni nimic”. – Prea Cuvioase Părinte Iulian, suntem acum la câteva zile după încheierea Sfântului Sinod. Aţi luat cunoştinţă de comunicatul de presă prin care se anunţa că cei doi ierarhi, mitropolitul Nicolae Corneanu şi episcopul Sofronie Drincec, şi-au cerut iertare, iar Sfântul Sinod a luat act de pocăinţa lor şi i-a iertat. Cum vedeţi acest lucru? – Părintele Iulian: Eu spun aşa, o pildă populară: cel care şi-a pus nişte mere la păstrare, când au început să se strice, acela le scoate şi le aruncă, că le strică şi pe celelalte dacă le-ar mai ţine. Aşa văd eu şi lucrurile astea. Înţelegi? Tot ce se strică trebuie dat afară.
Înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Prea cuvioşi şi prea cucernici părinţi, Cinstiţi fraţi creştini ortodocşi,
Actele de apostazie de la dreapta credinţă ale mitropolitului Nicolae Corneanu şi ale episcopului Sofronie au creat o puternică reacţie din partea trupului Bisericii lui Hristos, atât la noi, cât şi în Sfântul Munte Athos şi în alte părţi ale lumii. Este poate evenimentul care a marcat cel mai puternic viaţa Bisericii noastre în ultimii 50 de ani. Între cele mai semnificative acţiuni întreprinse cu această ocazie credem că se înscriu scrisoarea părinţilor români de la Muntele Athos, memoriul comunităţii tuturor mânăstirilor Sfântului Munte şi memoriul Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român (vezi in postarile de mai jos), semnat de 56 de asociaţii şi fundaţii şi de peste 100 de mănăstiri şi parohii. Toate aceste documente au fost adresate Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel şi membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Trei sunt motivele pentru care ne-am îngăduit să vă trimitem acest material: 1. În primul rând, credem necesară o astfel de informare în condiţiile în care cea mai mare parte a presei româneşti (cu câteva excepţii lăudabile) a procedat în raport cu acest eveniment asemănător modului în care presa comunistă înţelegea să reflecte realitatea. Adică: despre ceea ce nu convenea politicii partidului nu se pomenea nimic în mass-media, ca şi cum nici nu ar fi existat. Aceasta pentru a nu se ridica semne de întrebare în popor, pentru a nu se crea un for de conştiinţă şi opinie, pentru a nu se răspândi atitudinea potrivnică regimului. Astfel că cel mai important eveniment din viaţa Bisericii şi a societăţii româneşti din ultimii ani, eveniment care a antrenat opinia a câteva zeci de mii de români, a unei părţi reprezentative din Biserica neamului, s-a reflectat aproape exclusiv în reţelele virtuale ale internetului, un fel de catacombe ale zilelor noastre, reduse din păcate şi acestea, în unele cazuri, la condiţia de ghetou. Din păcate, nici centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române nu a făcut excepţie de la acţiunea de ocultare mediatică a poziţiei pe care partea vie şi activă a trupului Bisericii noastre a avut-o în faţa atacurilor date Ortodoxiei. Cum să ne explicăm faptul că vocea majorităţii asociaţiilor care îndeplinesc la nivelul lor lucrarea misionară a Bisericii în ultimii 18 ani, dar şi glasul mânăstirilor care se roagă ziua şi noaptea „pentru pacea a toată lumea…”, „pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici…” nu au nici un ecou, nici o rezonanţă pentru cei care afirmă că reflectă fidel realitatea din viaţa Bisericii Ortodoxe Române? Oare această agenţie de presă nu este întreţinută cu multă jertfă chiar de acest popor care este dispreţuit prin desconsiderarea care i se arată? Dacă credinţa ortodoxă şi poporul dreptcredincios român nu sunt exprimate prin agenţia de presă, televiziunea şi ziarele Patriarhiei Române – căci despre obiectivitate mediatică nici nu se poate vorbi –, ce grup sau centru de interese ar trebui acestea să reprezinte? Mai este oare îndreptăţită impozitarea forţată a parohiilor mitropoliei Munteniei şi obligativitatea preoţilor de a achiziţiona şi distribui ziarul Lumina? 2. Un alt motiv al comunicării noastre îl constituie constatarea faptului că războiul dus astăzi împotriva Bisericii Ortodoxe a dobândit o nouă dimensiune: vizează în special alterarea învăţăturii de credinţă a Bisericii, tocirea conştiinţei dogmatice până la acceptarea, corect politică, a ereziei drept un alt adevăr de credinţă, a bisericilor eretice şi schismatice drept adevărate Biserici ale lui Hristos, alte manifestări ale Bisericii Celei Una. Acest război se duce atât din exterior cât şi din interiorul Bisericii prin cei care au ajuns la pragul de a împărtăşi o cugetare străină de învăţătura Bisericii Ortodoxe. 3. În fine, motivul principal care ne-a determinat să vă scriem aceste rânduri îl constituie însuşi evenimentul cristalizării unei conştiinţe ortodoxe a mădularelor vii ale Bisericii, a laicatului ortodox român în principal. Este vorba de reacţia spontană şi firească a poporului ortodox animat de acelaşi Duh Sfânt, oameni care constată cu durere batjocorirea Bisericii şi a credinţei. Acesta se poate spune că este poporul despre care vorbeşte Enciclica patriarhilor de la 1848 când aminteşte: „Încă la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi.” [1] Aşadar, poate pentru prima oară în istoria modernă a României, laicatul ortodox îşi defineşte în mod clar punctul de vedere, propria identitate, nu alta decât aceea de parte semnificativă a trupului Bisericii care în întreaga tradiţie ortodoxă a jucat un rol esenţial în istoria ei. Numai în romano-catolicism poporul a fost complet anulat şi condus dictatorial de casta conducătoare a cardinalilor, în esenţă de însuşi papa ca simbol al suveranului absolut – pontifus maximus. În Ortodoxie, sobornicitatea înseamnă comuniunea deplină cu Hristos şi în Hristos a întregului Trup al Bisericii – episcopi, preoţi şi credincioşi, comuniune manifestată, în acelaşi timp, ca egalitate la nivelul episcopal şi ca părtăşie a fiecărui credincios la viaţa în Hristos, întrucât rămâne în întregul Trupului. Sobornicitatea îşi află expresia cea mai fidelă în Soboarele Ecumenice, în cadrul cărora Sfinţii Părinţi, ierarhi adunaţi întru Adevăr, formulează dogmele credinţei luminaţi de Duhul Sfânt, astfel încât ei pot să constate la final: „părutu-s-a Sfântului Duh şi nouă”. Despre lucrarea harului în toate mădularele Bisericii dreptslăvitoare, „împăratul cuvintelor”, Sfântul Vasile cel Mare, spune: „Duhul Sfânt este întreg în fiecare şi întreg pretutindeni”. Pentru o conştiinţă ortodoxă este o datorie şi o obligaţie a lua atitudine (bineînţeles, ripostând din interiorul Bisericii) când adevărul de credinţă este primejduit: „Creştinii prin botez primesc nu numai obligaţia de a-şi păstra credinţa întru care s-au botezat, dar şi să o mărturisească şi să o apere de duşmani şi să lumineze pe fraţii rătăciţi. Această obligaţie constituie mai mult decât un drept al fiecărui creştin. (…). In acest sens mirenii, cu sau fără voia ierarhiei, trebuie să-şi îndeplinească obligaţia, exercitându-şi dreptul de a vesti cuvântul, de a învăţa, iar dacă cineva i-ar opri să-şi exercite acest drept, este cazul a asculta mai mult de Dumnezeu decât de oameni”. [2] Iată câteva dintre principalele repere ale reacţiei pe care Laicatul Ortodox Român a avut-o până în prezent în contextul tentativelor de alterare a învăţăturii de credinţă a Bisericii: – Douăzeci şi cinci de asociaţii şi fundaţii ale laicatului ortodox român au alcătuit memoriul privind apostazia de la dreapta credinţă a mitropolitului Nicolae Corneanu şi a episcopului Sofronie Drincec. Memoriul a fost depus împreună cu o scrisoare de intenţie în data de 2 iulie la cancelaria Sfântului Sinod cu numărul de înregistrare 5001. – În numai patru zile numărul instituţiilor semnatare ale memoriului a ajuns la 56 de asociaţii şi fundaţii şi peste 100 de mănăstiri şi parohii din BOR. Ultima depunere a semnăturilor a fost făcută în preziua începerii lucrărilor Sfântului Sinod, cu numărul de înregistrare 5261. – În aceeaşi seară de 7 iulie, reprezentanţii asociaţiilor iniţiatoare au înmânat la peste 30 de ierarhi din Sfântul Sinod memoriul însoţit de lista cu semnături şi de epistola comunităţii tuturor mănăstirilor Sfântului Munte Athos şi de o altă scrisoare de intenţie. Din păcate unii dintre episcopi au refuzat să primească dosarul respectiv, făcându-se că uită pe cine reprezintă în forul suprem al Bisericii Ortodoxe Române. Aceiaşi episcopi au considerat mai potrivit să profereze blesteme împotriva semnatarilor memoriului şi a celor care îl înmânau, sub motivul că aceştia încalcă legea dragostei şi a iertării creştineşti, cerând judecarea arhiereilor apostaţi potrivit Sfintelor Canoane ale Bisericii (este vorba în principal de PS Corneliu Bârlădeanu, care şi-a dovedit cu prisosinţă dispoziţia de a aplica legea iubirii în cazul părintelui şi al maicilor de la Tanacu). – În urma Sfântului Sinod al BOR, asociaţiile care au iniţiat memoriul au declarat că respectă Hotărârea Sfântului Sinod de a-i ierta pe cei doi ierarhi în condiţiile în care aceştia vor respecta rânduiala pe care a pus-o Biserica în astfel de situaţii: mărturisirea publică şi în scris a Credinţei Ortodoxe, odată cu lepădarea cugetării eretice care i-a condus la apostazie. Cu nădejdea că acest lucru se va întâmpla cât mai curând, vă asigurăm de respectul şi dragostea pe care vi le purtăm în Hristos, de rugăciunile noastre pentru ca Dumnezeu să vă întărească şi să vă lumineze în apărarea dreptei credinţe, temeiul mântuirii noastre.
Asociaţiile şi fundaţiile Laicatului Ortodox Român iniţiatoare ale Memoriului referitor la apostazia de la dreapta credinţă a Mitropolitului Nicolae Corneanu şi a Episcopului Sofronie Drincec.
Azi, 16 iulie 2008, la prăznuirea Sfântului Sfinţit Mucenic Antinoghen şi a Sfinţilor Părinţi de la primele şase Sinoade Ecumenice
P.S. Cu o proximă ocazie, pentru că nu este suficient de bine cunoscut contextul în care s-a născut mişcarea Asociaţiilor Laicatului Ortodox din România, intenţionăm să descriem pe scurt firul evenimentelor principale care au urmat actelor de apostazie de la dreapta credinţă ale mitropolitului Nicolae şi ale episcopului Sofronie.
[1] Citat din Enciclica Patriarhilor de la 1848 în traducerea făcută de T.M. Popescu, în revista Biserica Ortodoxă Română, an LIII, 1935, nr. 11‑12. [2] Pr. Prof. Liviu Stan, Mirenii in Biserică, Sibiu, 1938, pag. 64-65.
“Acum, când ne-am câştigat libertatea prin sacrificii şi sânge vărsat, împreună cu fraţii din bisericile evanghelice, mă alătur creştinilor ortodocşi din ţara noastră şi vă adresez invitaţia să susţineţi o cruciadă evanghelistică în luna iulie 2008.” Mitropolitul Nicolae Corneanu catre “evanghelistul” Franklin Graham , “fratele mai mic al lui Isus Cristos”
Asa zisul “Festival al Sperantei” desfasurat la Timisoara chiar inainte Sinodului tradator al Ortodoxiei din 8-9 iulie a fost imbratisat si binecuvantat de mitropolitul eretic Nicolae Corneanu inclusiv in numele nostru, al crestinilor ortodocsi din Romania. Evenimentul a trecut, din pacate, neobservat cum se cuvine la Bucuresti. Dupa parerea mea, numai dupa cele scrise mai sus de IPS Corneanu, fostul mitropolit ortodox ar fi trebuit caterisit sau rugat frumos sa treaca binisor la miscarile sectante evenghelisto-baptisto-apostazisto-liber-schimbisto-vasileano-bichirista-plescoista-homo-intectualista. Mai jos o relatarea baptista a manifestarii de la Timisoara, scrisa, culmea!, intr-o nota critica. Te ingrozesti de ambele abordari!
„Predicarea Evangheliei e lucrarea Tăticului [Billy Graham], nu credeam că e şi a mea.”–Franklin Graham, 1995
Festivalul Sperantei cu Franklin Graham – un alt fel de raport, o alta perspectiva de Raul Enyedi Timisoara a fost zilele trecute (4-6 iulie 2008) capitala spirituala a Romaniei, fiind gazda Festivalului Sperantei, un eveniment intens mediatizat si mult asteptat de evanghelici, rodul eforturilor (deloc neinsemnate) unite ale Bisericilor Baptiste, Penticostale si Crestin dupa Evanghelie, lor alaturandu-se si biserici independente de tip carismatic (?!) – (o fi vorba de “Biserica” lui Corneanu? – nota mea). Conform declaratiei lui Samuel Tutac, festivalul s-a bucurat si de sprijinul Mitropoliei Banatului si in special, al Mitropolitului Nicolae. Dincolo de sumele uriase investite, festivalul a necesitat un efort imens si intens al mai multor mii de voluntari si a numerosi lideri. Pregatirile au inceput cu luni de zile inaintea festivalului, la toate departamentele (sesiuni de instruire, lanturi de rugaciune, repetitii, etc.). Organizarea a fost una profesionista, din toate punctele de vedere. Formatiile muzicale si artistii invitati au avut o prestanta deosebita. O mare realizare a fost corul festivalului care se ridica la 1500 de persoane si care a oferit un spectacol impresionant. Publicul a fost pe masura, numarand in ultimele 2 seri peste 20,000, in cea mai mare parte credinciosi evanghelici veniti din mai multe judete, din Ungaria si Serbia. Discursurile rostite de primarul Timisoarei, d-nul Gheorghe Ciuhandu (PNT – anti-CD! – nota mea), presedintele Consiliului Judetean, d-nul Constantin Ostaficiuc, de reprezentanta Ministerului Culturii si Cultelor, d-na Violeta Zonte, de prefectul judetului Timis, d-nul Ovidiu Draganescu si de europarlamentarul d-nul Dinu Bulzesc alaturi de diplomele si distinctiile oferite lui Franklin Graham aratau recunoasterea si sprijinul autoritatilor. Graham nu a impresionat prin carisma sau prin dinamica predicarii. Autoritatea sa provenea din faptul ca era fiul lui Billy Graham. Cele trei mesaje ale lui au fost construite pe acelasi tipar, urmand trendul predicarii moderne. Parea ca doar se foloseste de Biblie in transmiterea mesajului, nu ca predica Biblia. Aceasta a fost cauza interpretarilor gresite, a presupunerilor personale ridicate la rang de interpretare si a versetelor scoase din context. Mesajul central a fost urmatorul: Dumnezeu te iubeste. Tu esti pacatos. Cristos a murit pentru toti oamenii, deci si pentru tine. Daca accepti jertfa lui, esti iertat, devii copil al lui Dumnezeu si primesti viata vesnica. Mesajele au avut un puternic substrat psihologic, fiind construite in spirala, amintindu-se de cel putin 5 ori in timpul lor invitatia de a iesi in fata la sfarsitul predicarii. Scopul acestor repetari, al intrebarilor retorice si al exclamatiilor referitoare la venirea la Isus a fost acela de a-i pregati emotional pe cei ce ar vrea sa vina. Franklin Graham a fost insotit de translatorul sau, Otniel Bunaciu, presedintele Uniunii Bisericilor Crestin Baptiste din Romania. Felul in care erau afirmate invitatiile („Daca nu esti sigur [ca mergi in rai], vreau sa iti ofer posibilitatea de a fi sigur”; „Daca nu Il cunosti pe Isus ca Domn al tau… iti voi da oportunitatea sa il inviti pe Domnul Isus Cristos in viata ta si inima ta”; „Daca nu Il cunosti pe Isus, vreau sa te ridici acum, vino si stai in fata acestei platforme”; „Venind, iti poti marturisi pacatul inaintea lui Dumnezeu, sa il rogi sa te ierte…”) aratau ca la Isus nu se putea veni si iertarea nu poate fi primita decat venind in fata acelei platforme, si doar cand Franklin Graham va da semnalul. Nu s-a amintit deloc ca venirea la Cristos este un act spiritual, nu fizic, ca Dumnezeu poate mantui pe cineva care nu vine in fata sau dupa ce pleaca de pe stadion. S-a sugerat permanent ca mantuirea era legata de actul de venire in fata… Imediat ce s-a lansat invitatia, personalul de ordine a iesit si a facut un perimetru in jurul terenului, aratand calea de acces spre locul de unde se putea rosti rugaciunea mantuitoare. (?!) Apoi, din multime au inceput sa iasa diferite persoane si sa se indrepte spre gazon. Nu erau „suflete” care se grabeau sa il primeasca pe Isus, ci erau consilierii spirituali, plasati strategic in multime, pentru a da un impuls celor timizi. Consilierii puteau fi identificati dupa plasele cu literatura pe care le aveau cu ei pentru a fi oferite noilor convertiti. Pe langa acestia, insa, se puteau vedea foarte multe persoane care ieseau in fata pentru a fi mantuite care erau deja credinciosi declarati, membri in biserici evanghelice. Au iesit in fata chiar si membri din cor si cativa invitati care au cantat pe scena. Se puteau vedea si persoane care dupa aspect nu pareau evanghelice, dar numarul lor nu depasea 10% din numarul total al celor care ieseau. Dupa repetarea „rugaciunii pacatosului”, in timp ce publicul elibera stadionul, iar consilierii incepusera sa „consilieze”, multi din cei care venisera in fata, si care puteau fi identificati (dupa imbracaminte, in special) a fi deja credinciosi declarati au parasit grupul celor veniti in fata. Aceasta indica faptul ca nu faceau parte nici din grupul consilierilor, nici al convertitilor. Care a fost rostul lor acolo? Nu am putut gasi decat un singur raspuns: ca sa ingroase randurile convertitilor, sa para ca sunt mai multi decat in realitate. Daca asa stau lucrurile, si sper sa nu se fi ajuns pana aici, aceasta este o inselatorie. Dupa primele 2 seri, la serviciile de duminica dimineata, mai multe biserici anuntau cifre care variau intre 500 si 800 de convertiti. Numerele acestea nu puteau decat include pe toti cei care erau in fata, nu doar pe convertiti… O evaluare corecta s-ar putea face urmarind botezurile care vor fi efectuate in urmatoarele luni de bisericile participante. La asemenea numere de convertiti, multe biserici vor trebui sa aiba in curand servicii de botezare a zeci, poate sute de candidati… Mai raman si alte intrebari la care toti ar trebui sa caute un raspuns. De ce sunt organizatorii atat de interesati de numere? De ce convertitii trebuiau sa completeze cartonase cu date personale? De ce consilierii erau avertizati sa completeze corect aceste cartonase? Oare le este teama organizatorilor ca altfel ii vor pierde pe convertiti? Ca nu se vor mai intoarce? Ca Dumnezeu nu va incheia ceea ce a inceput? Ramane de asemenea de vazut cum va fi impartit grupul convertitilor (cati vor fi adusi la Baptisti, cati la Penticostali, etc.). In concluzie, ne intrebam: ce a fost totusi acest festival? Daca ar fi sa luam in considerare publicitatea facuta in media, a fost un turneu mondial al lui Franklin Graham aflat in concert impreuna cu prietenii sai. Nu se amintea nimic de evanghelizare, de proclamare a Bibliei, ceea ce este o ascundere a adevaratului scop al festivalului, o inselatorie… Din felul in care Franklin Graham a fost prezentat in acest festival, a fost o campanie de promovare personala (sa mentionam doar prezentarea din prima seara, facuta de d-l Tipei, presedintele Cultului Penticostal, „Franklin Graham, fratele mai mic al lui Isus Cristos”). Graham a fost in centrul atentiei, intregul eveniment orbitand in jurul persoanei sale. Prezentarile facute, onorurile primite, intalnirile la nivel inalt, interviurile acordate, clipul de prezentare, distanta dintre el si multime, toate acestea ii dadeau o aura de politician, mai degraba decat de evanghelist. Din punctul de vedere al artistilor si performerilor, a fost un show, si unul reusit. Din perspectiva evanghelicilor, a fost o campanie de evanghelizare, de „vestire a Cuvantului lui Dumnezeu”, dar si un pas mare in promovarea ecumenismului in Romania, un important exercitiu de conlucrare eficienta intre diferitele denominatii evanghelice. Din perspectiva organizatorilor a fost un eveniment „spiritual dar cu profunde implicatii culturale” (Ionel Tutac). Din perspectiva autoritatilor, a fost o mare si laudabila intrunire ecumenica. „In numele guvernului Romaniei va asiguram ca Timisoara este un exemplu nu numai de democratie, ci si de ecumenism, aici este poate cel mai bun exemplu de ecumenism din Romania, este un loc in care intelegerea frateasca intre toate cultele s-a manifestat imediat dupa Revolutie. Suntem alaturi de toti liderii spirituali din Timisoara si de toti liderii spirituali din Romania care sunt astazi aici si de aceea dorim sa ii multumim si sa il asiguram pe distinsul nostru oaspete ca aici in judetul Timis si in Romania respectul intre toate cultele, respectul intre toate bisericile va fi si pe viitor acelasi.” (Ovidiu Draganescu, prefectul judetului Timis). (…) https://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/miscarea_ecumenica.html
Evanghelistul Franklin Graham se va întâlni cu ÎPS Nicolae Corneanu 3 iulie 2008 Franklin Graham, unul dintre liderii spirituali ai lumii, a sosit ieri după-amiază la Timişoara, cu un avion particular. El a fost întâmpinat de Ionel Tuţac, preşedintele Centrului Creştin “Renaşterea”, şi de Viktor Hamm, directorul Festivalului Speranţei. În cursul zilei de astăzi, evanghelistul va avea întâlniri oficiale cu ÎPS Nicolae, mitropolitul Banatului, cu prefectul Ovidiu Drăgănescu şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Ostaficiuc. (…) Pentru că în 14 iulie va fi ziua de naştere a lui Franklin Graham, organizatorii Festivalului Speranţei îi vor dărui o gravură cu centrul Timişoarei, având în prim plan Catedrala Mitropolitană, ne-a dezvăluit Ionel Tuţac. (…)
“Chiar daca ar fi o Biserica mai mica, da` adevarul unul sa fie, care a pastra adevarul, unul sa fie, unul. Acolo sta Adevarul, in Unul”.
LaurentiuDumitru.ro Iisus Hristos: “Lasati sa creasca impreuna si graul si neghina, pana la seceris” …pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? El însă a zis: […]
Unde a ajuns Biserica stramoseasca dupa suspecta moarte a Patriarhului?! Apostatul Corneanu dupa Sfantul Sinod : Reporter: Legat de momentul acesta al sinodului, cum primiţi decizia sfîntului sinod, Înalt Prea Sfinţia Voastră? Nicolae Corneanu: Cu toată smerenia şi buna credinţă. Sînt încrezător în realitatea, obiectivitatea tuturor hotărîrilor Sfantului Sinod. Şi nu pot decît să fiu cu recunoştinţă pentru faptul că Sfantul Sinod apreciază şi bunele şi relele aşa cum se cuvine. Reporter: A fost o greşeală gestul pe care l-aţi făcut? Nicolae Corneanu: Deocamdată Sfantul Sinod a fost, să zic aşa, cu obiectivitate critică faţă de ceea ce am făcut eu, dar e dreptul Sfantului Sinod. Reporter: Regretaţi lucrul acesta? Nicolae Corneanu: Sigur că îmi pare rău că s-a ajuns la aşa situaţie, dar îmi păstrez credinţa în bunul Dumnezeu…
Apostatul Corneanu dupa Sfantul Sinod Inregistrarea ii apartine pr Visarion Alexa, reporter al RRA. Materialul a fost difuzat la ştirile de dimineaţă, azi, 10 Iulie 2008.
Întrebarea mea şi a tuturor: Unde este pocăinţa pentru care Corneanu a fost iertat? Şi încă un lucru: Dacă oricine din noi se duce la spovedanie şi spune că a căzut în păcat, în orice păcat, duhovnicul va avea grijă să-i dea canon. În cazul apostaziei, zic Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, canonul era caterisirea, adică oprirea de la slujbă pe viaţă. De asemenea, şi de la Sfînta Împărtăşanie, săvîrşită de alţi clerici ortodocşi. În caz de pocăinţă, aşa cum s-a întîmplat pînă acum (vezi cei căzuţi la sinodul de la Ferrara-Florenţa, 1438-39, ierarhii care s-au împărtăşit cu papistaşii apoi s-au pocăit şi s-au întors), măcar o vreme au stat deoparte de slujire şi de Sfintele Taine. Iar după acest canon au fost primiţi să slujească. Reamintesc că cei dintre clerici care apostaziau în persecuţiile primelor veacuri nu mai erau primiţi ca clerici după ce se întorceau prin pocăinţă. Avem, de data aceasta, pe cineva care a apostaziat. Episcopul este episcopos, adică veghetor, supra-veghetor al turmei lui Hristos. Cînd conştient de dogme şi canoane (căci fără cunoştinţa lor nu ajunge episcop) se leapădă de ele şi se împărtăşeşte cu ereticii, el nu mai este episcop = veghetor, ci trădător. Corneanu a trădat şi, conform răspunsurilor care vădesc viclenie şi lipsă de pocăinţă, rămîne în continuare un APOSTAT şi trădător al lui Hristos şi al Bisericii Sale. Dacă un general trece la inamic şi se întoarce, poate Curtea Marţială nu-l va împuşca. Poate. Dar niciodată nu va fi din nou trimis pe front. Nu este oare Biserica în veşnic război cu întunericul acestei lumi, cu păgînismele, ereziile, umanismele şi păcatele de orice fel? Cu cît mai mult se cerea dreptate. Dar dacă 47 de episcopi au votat pentru iertarea cuiva care nu s-a pocăit şi menţinerea sa în funcţie, atunci BOR este o turmă în derivă, fără păstori. Moartea stă la uşă.
Dacă cei căzuţi în prigoane, supuşi la chinuri şi apostaţi, iar mai apoi întorşi prin pocăinţă la Biserica lui Hristos, nu erau primiţi a mai fi clerici, oare cu cei ce de bună voie dezertează la vrăjmaşii Bisericii şi nu fac nici un gest de pocăinţă publică ce este de făcut? E uluitor ce minţi slabe au avut cei 47 de ierarhi care au votat pentru iertarea necondiţionată. Nici unul nu a văzut ţesătura abilă a patriarhului. Acest om se joacă cu sinodalii ca un copil cu nişte mingi de ping-pong. N-a realizat nimeni că cei doi nu au greşit celor 47, ci Bisericii, care are ea singură nişte legi, puse de Sfinţi, nu de oameni trupeşti. Cînd şi-a citit cuvîntul de chemare la pace nu a auzit nimeni aceste cuvinte: “considerăm că, printr-un dialog teologic sincer si profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Romano-Catolică de cea Ortodoxă” ? Sau propoziţia următoare, expresia “înnoirilor profunde de viaţă şi civilizaţie” în care a fost educat: “În acelasi timp, este necesar ca ortodocsii clerici, monahi si mireni să nu folosească cu usurinţă si patimă cuvinte grele ca „erezie” si „eretici“, „apostazie” si „trădare“, la adresa altor ortodocsi sau la adresa altor crestini, deoarece adesea sub pretextul că salvăm Ortodoxia ne urâţim sufletul, întrucât despărţim dreapta credinţă de iubirea crestină smerită.” ?
Monstruozitatea cugetului unora ne dă lecţii de estetică. Orwell şi Huxley, iată, a venit vremea utopiilor voastre. E vremea cînd răul este numit bine, şi binele rău. Ia să vedem, însă, cam cum ar răspunde Sfîntul Apostol Pavel acestor mizerii (din Epistola către Timothei citire):
3:1 Şi aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite.
3:2 Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi, trufaşi, hulitori, de părinţi neascultători, nemulţumitori, necuraţi.
3:3 Fără de dragoste, neprimitori de pace, clevetitori, neînfrânaţi, nedumestnici, neiubitori de bine.
3:4 Vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu.
3:5 Având chipul bunei credinţe, iar puterea ei tăgăduind; şi de aceştia fereşte-te.
3:6 Că dintru aceştia sunt cei ce se vâră prin case, şi robesc pe femeiuştile cele îngreunate de păcate, cele ce se poartă cu multe feluri de pofte.
3:7 Care pururea se învaţă, şi niciodată la cunoştinţa adevărului a veni nu pot.
3:8 În ce chip şi Ianis şi Iambris s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi fiind la minte, nelămuriţi în credinţă.
3:9 Ci nu vor spori mai mult, că nebunia lor arătată va fi tuturor, precum şi a acelora s-a făcut.
Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi! Tu ne-ai spus că va veni ziua aceasta, dar noi credeam că va întîrzia. De acum doar Tu, Doamne, mai poţi face ceva.
Acum exact 3 ani l-au caterisit fără judecată şi fără drept de apel pe Părintele Daniil de la Tanacu, care azi stă în puşcărie (şi) pentru lepădarea lor de puterea bunei-credinţe. Iar pe aceştia, care public au smintit turma şi nu şi-au făcut pocăinţa publică, ci, din contra, răspund “Nu eu am greşit, ci sinodul crede asta”, pe aceştia, zic, îi iertăm, de parcă fără să ştie au mîncat un biscuite cu lapte praf într-o zi de post.
Dar dacă ei ne cred proşti, le răspundem că, deşi în chip absolut aşa este, totuşi Hristos e cu noi. Sărmanii, nu ştiu Cui stau împotrivă.
Sfântul Alexandru a omorât cu rugăciunea şi pe rău-credinciosul Arie, pentru că, trecând câţiva ani de la Sinodul cel dintâi a toată lumea şi fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amăgit cu vicleşug pe dreptcredinciosul împărat Constantin, când l-a întrebat de crede astfel, precum Sfinţii Părinţi au întărit în Sinodul din Niceea. Iar el, având în sân hârtia ereticeştii sale credinţe, lovea cu dreapta pieptul, zicând: “Aşa cred”. Ca şi cum învoindu-se cu credinţa cea întărită în Niceea, iar cu gândul zicea: “Aşa cred, precum am scris cu mâna mea, şi cum am în sânul meu”. Jurându-se înaintea împăratului că aşa crede, şi împăratul neştiind un vicleşug ca acela, a crezut cuvintele lui cele meşteşugite; deci, l-a trimis la Preasfinţitul Alexandru, poruncindu-i să primească pe Arie întru împărtăşirea bisericească, ca pe un dreptcredincios. Ziua de Duminică a fost rânduită ca să intre Arie în biserică spre împărtăşire. Sfântul Alexandru se lepăda a-l primi pe el, ca pe un începător de eresuri. Fiind sâmbătă spre Duminică, în acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru s-a aruncat la rugăciune înaintea sfântului prestol şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie şi să ia împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotărât să piardă pe Arie de pe pământul celor vii. Sfântul rugându-se astfel lui Dumnezeu, după ce s-a făcut ziuă, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie că venea din palatul împărătesc la biserică cu multă mândrie, înconjurat de boierii împărăteşti, care erau de eresul lui şi de o mulţime de oameni înarmaţi. Apropiindu-se de locul ce se numea “Târgul lui Constantin”, unde era un stâlp de marmură, care avea pe sine coroana împărătească, a căzut frică asupra lui de conştiinţa ce-l mustra pe el şi de frică i-a venit nevoia cea trupească; deci, îşi căuta loc ascuns. Din întâmplare a aflat o privată a poporului, în care, intrând el, a fost lovit cu o durere cumplită la cele dinăuntru şi a crăpat în două ca şi Iuda, iar maţele lui au ieşit prin şezut. Astfel a pierit cu ticăloşie, lepădându-şi sufletul cu amar!
Văzând cei ce-l aşteptau afară că nu mai iese, au intrat la el şi l-au găsit mort în privată, zăcând în sânge. Atunci îndată s-a înştiinţat toată cetatea de cumplita moarte neaşteptată a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au ruşinat, iar dreptcredincioşii s-au bucurat, că Hristos, adevăratul Dumnezeu, este biruitorul vrăjmaşului şi hulitorului. Preasfinţitul Patriarh Alexandru, auzind de aceasta, a dat mulţumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa şi a scăpat-o de acel lup cumplit. Dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, auzind de moartea lui Arie, s-a întărit mai mult în dreapta credinţă, şi dogmele Sinodului din Niceea le-a ţinut până la sfârşitul său.
Parintele Filotheu
Apostaziile vor fi discutate azi la emisiunea lui Cristian Curte de la Radio Romania Cultural Creatori intre sacru si profan, transmisa si la www.srr.ro intre orele 22.10 – 22.50
April 6th, 2010 
VR 
Zilele acestea multi bagatori de strambe, care mai cu stil care mai far’ de stil, care mai cazuti din calendar, care mai loviti de calendar, s-au bucurat “cu evlavie”, agitand internetul si multimile, ca Parintele Justin Parvu e “grav bolnav”, “in coma” sau chiar ca “a murit”. A trebui sa se dea un Comunicat oficial in care Parintele afirma transant: “Nu cad!”, ca sa inceteze, momentan, campania profesionista de zvonistica, cu miros fetid, de crivat statut, venit de la Rasarit.
Posted in 
Tags: 
