În epoca contemporană istoria, cultivarea valorilor naţionale şi ale trecutului constituie un instrument prin excelenţă de menţinere a identităţii naţionale, de cultivare a spiritului cetăţeniei democratice, europene.
În anii din urmă istoria, ca obiect de studiu în şcoala din România, a constituit şi încă constituie ţinta a nenumărate atacuri, de cel mai multe ori politice, pornite fără nici un motiv plauzibil, de către persoane care nu au nimic de a face cu realitatea şcolii. Fără o consultare prealabilă, fără solicitarea unei analize pertinente, din partea specialiştilor în domeniu, prezenţi la catedră, a asociaţiilor profesionale şi ştiinţifice ale cadrelor didactice, a factorilor de răspundere din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, statutul istoriei ca obiect de studiu în şcoala românească – mai precis, numărul de ore, în care istoria este predată în şcoala românească, prezenţa sa în cadrul probelor obligatorii la concursurile naţionale se află într-un declin vădit şi din ce în ce mai accentuat, chiar dramatic.