Posts Tagged ‘Basescu’

SORIN OVIDIU VANTU l-a dat in judecata pe Traian Basescu pentru afirmatiile facute intr-o editie a emisiunii NASUL – VIDEO

Sorin Ovidiu Vântu l-a dat în judecată pe Traian Băsescu
BUCUREŞTI / 18:11, 9.07.2009
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu l-a dat în judecată pe Traian Băsescu, pentru acuzaţiile pe care acesta i le-a adus în emisiunea “Naşul”, informează pe blogul său jurnalistul Victor Ciutacu, redactor-şef al Jurnalului Naţional, care afirmă că suma solicitată de Vântu este un milion de euro.
“Da, confirm introducerea acţiunii în instanţă şi suma solicitată, dar nu vreau să fac nici un comentariu. Am plătit taxa de timbru şi, în avans, o parte a onorariilor avocaţilor”, a declarat Sorin Ovidiu Vântu pentru Victor Ciutacu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, pe 16 iunie, la emisiunea “Naşul” de la postul B1 TV,că Sorin Ovidiu Vântu a dat “un tun”, pe ultima sută de metri a guvernării Tăriceanu, cu o rambursare ilegală de TVA, în valoare de aproximativ 60 de milioane de euro, pe care i-a dus în Cipru şi pe care i-a “băgat” în trustul de presă pe care îl deţine.
“Nici proprietarul real al trustului Intact nici proprietarul trustului Realitatea nu au mai prea putut să îşi facă jocurile pentru că nu s-a mai putut negocia, nici partidele cu mine, nici partide cu instituţii, nici el cu instituţii, fie că era justiţie, fie că era… În ultimii cinci ani au fost cam ghinionişti. Sigur, domnul Vântu, pe ultima sută a guvernării Tăriceanu a reuşit să tragă un tun, de vreo 60 de milioane de euro, dar să sperăm că instituţiile statului vor recupera aceşti bani, o rambursare ilegală de TVA”, a spus Băsescu, la B1TV.
Întrebat dacă este dovedită a fi ilegală rambursarea de TVA la care se referă, Băsescu a răspuns: “Că-i ilegală e dovedită”.
“Ce n-o să găsiţi, cum nu aţi găsit nici la Ana Maria Vlas, nici la… că Vântu nu pune semnături de unde ia banii şi intră în puşcărie Ana Maria Vlas pentru FNI şi FNA. Aici, probabil, alţii vor merge în faţa procurorilor, nu domnul Vântu. Domnul Vântu a avut grijă să ducă cei peste 60 de milioane de dolari luaţi în luna noiembrie dintr-un TVA incorect rambursat, a avut grijă să-i ducă în Cipru, să îi bage în trustul Realitatea-Caţavencu, că şi aşa e aia tribuna în care mi se dau lecţii, în fiecare zi, trustul Realitatea-Caţavencu, lecţii de morală, lecţii de…”, a spus preşedintele.
Moderatorul emisiunii a spus că primii vinovaţi ar trebui să fie cei din Guvernul condus de fostul premier Tăriceanu, la care şeful statului a replicat: “Eu nu aş merge atât de larg la Guvern”.
“A fost un nemernic la ANAF care în luna octombrie s-a făcut tranzacţia. În luna noiembrie, la nici treizeci de zile, domnii de la Petrom Service îşi încasau TVA-ul necuvenit dintr-o tranzacţie cu o altă mare companie. Sigur, la câteva zile s-au băgat şi în faliment, domnii de la Petrom Service, că ăsta-i sistemul. Şi acum aleargă statul, numai că statul ştie unde s-au dus banii”, a spus Băsescu.
El a acuzat trusturile Realitatea şi Intact de faptul că au ca obiectiv principal atacarea sa, a fiicelor sale, precum şi prezentarea distorsionată a declaraţiilor şi a evenimentelor la care participă şeful statului. (Mediafax)

ANALIZE ZIUA: Ialta-Malta-Moscova

de Victor RONCEA

Se schimba Axa, se intoarce roata, ar putea zice unii dintre putinii comentatori de politica externa, dupa ce, ieri, chiar in ziua vizitei lui Obama la Moscova, portalul rus Pravda l-a elogiat, aproape obiectiv, pe Basescu. Desigur, la o scara mai mica, este ca si cum te-ar lauda Moldova Suverana. Qui prodest?
Obama a pasit cu stangul spre Moscova, apreciaza reputatul analist Corneliu Vlad. Inainte de plecarea sa, sfatuit, gresit, de noua echipa a Departamentului de Stat, dominata de preferintele doamnei Clinton, Obama a aruncat un comentariu acid la adresa lui Putin: ca este “invechit”, cu un picior in trecut. Super-diplomatic, Putin i-a transmis ca nu se prea pricepe la spagat si ca, spera, va reusi sa-si aduca “modesta contributie” la intalnirea ruso-americana. Gafa diplomatiei americane demonstreaza ca subtilitatile nu-si mai au locul in jocurile internationale ale Washingtonului. Dovada si la Bucuresti.
Ziua de 4 iulie nu a mai fost aceeasi, nici pentru angajatii ambasadei SUA de la Bucuresti, nici pentru cei de peste drum de locul receptiei, de la ambasada Rusiei de pe Kiseleff. Daca primii au fost cam acriti, refuzati de presedintele Basescu, cei din urma s-au amuzat copios si, pentru ca le merge creierul, au speculat imediat momentul. Articolul din Pravda este consecinta.
Ca exista un fond real al axei frante, putem sa banuim. Noul ambasador american, Mark Gitenstein, expert in informatii, afaceri judiciare si probleme de securitate si un fidel de-al vicepresedintelui american Joe Biden, se zvoneste ca este trimis la Bucuresti pentru a-l sustine pe unul dintre adversarii lui Traian Basescu, apropiat cercurilor diplomatice americane si nu numai. Ca raspuns la mesajul nescris al lui Basescu, insarcinatul cu afaceri al SUA la Bucuresti, Jeri Guthrie-Corn, a decis sa actioneze dupa modelul lui Obama cu Putin. SUA sunt constiente ca presedintele Basescu “ar fi onorat si incantat” sa-l intalneasca pe Obama, dar acesta “are o agenda foarte incarcata” si, mai curand, vice-presedintele SUA, (acelasi) Biden, ar putea face o vizita in Romania. Ghiciti singuri cu cine va face acesta cele mai multe poze si, mai ales, cand.
Acum, rusii, care stiu prea bine ca mirajul american nu prea mai functioneaza la romani, profita de presupusa fisura si-si baga, ca de obicei, coada in ea. Pentru principalul succes al presedintelui roman, “victoria pe care a obtinut-o la inceputul anului in diferendul cu Ucraina in disputa privind Insula Serpilor” – dupa cum scrie Pravda -, Basescu, la intalnirea cu Putin de la Bucuresti, ar fi vrut sa se asigure “de neutralitatea Rusiei in aceasta problema”. “Pe care a si obtinut-o”, considera autorul articolului. “Traian Basescu s-a aratat un politician iscusit, atragand atentia marilor puteri in prima jumatate a anului 2009. El nu a avut esecuri si de aceea poate fi numit unul dintre cei mai de succes politicieni din prima jumatate a anului 2009. Daca nu chiar cel mai norocos”, conchide Pravda, citata de InfoRusia.
Acum, noi stim ca, parafrazand, trebuie sa ne ferim de rusi chiar si – sau mai ales – cand ne lauda. Basescu a fost transant cu Rusia, de nenumarate ori, mai ales in ceea ce priveste Basarabia. Totodata, a avut mari sperante in SUA, in special legate de Marea Neagra. Ceea ce ar trebui sa-l puna pe ganduri pe Basescu este istoria. Un alt presedinte roman, care, la fel, nu inghitea Moscova si intretinea relatii cu Washingtonul, a fost debarcat, de intranetul celor doua puteri: reteaua din retea. Spre castigul acestora.
Vezi originalul la
Analize si Comentarii ZIUA

CIUDAT: PRAVDA ii face reclama lui Basescu in ziua vizitei lui Obama. Simpla prafuire sau o noua abordare din partea Noii Rusii inainte de alegeri?!

Ziarul moscovit Pravda: Basescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din 2009

Presedintele Romaniei Traian Basescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din prima jumatate a anului 2009, scrie ziarul rusesc Pravda, atribuindu-i succesul obtinut la Curtea Internationala de Justitie de la Praga in disputa cu Ucraina sau implicarea in evenimentele din aprilie de la Chisinau.
“Bineinteles, spre deosebire de colegii sai din SUA si Iran, Barack Obama si respectiv Mahmoud Ahmadinejad, el (Traian Basescu – n.r.) a oferit mai putine motive de discutie despre persoana sa. Dar despre aceste tari se vorbeste des, pe cand Romania este un „oaspete” mai rar al fluxurilor de stiri. Insa acest an a schimbat totul si acest lucru a fost posibil datorita presedintelui Romaniei”, scrie Pravda, publicatie rusa online privata din Moscova.
Principalul succes al lui Basescu, potrivit Pravda, “este victoria pe care a obtinut-o la inceputul anului in diferendul cu Ucraina in disputa privind Insula Serpilor. Ucraina insista ca Insula Serpilor este o insula, iar platoul intercontinental din jurul acesteia reprezinta zona sa economica exclusiva. Insa Curtea Internationala de la Haga a sustinut Romania, care considera aceasta insula doar o stanca, iar acum dreptul de exploatare a platoului bogat in resurse de petrol si gaz le va apartine romanilor”, scrie publicatia rusa.
“Evenimentele din primavara din Republica Moldova de asemenea nu s-au petrecut fara participarea lui Basescu. Oamenii care au iesit pe strazile Chisinaului au scandat lozinci de unificare a Moldovei cu Romania. Autoritatile de la Chisinau au acuzat direct Bucurestiul de incercare de lovitura de stat. Presedintele Romaniei a dezmintit totul, insa intr-adevar a dat motive de banuiala”, scrie autorul articolului din Pravda, explicand aceasta ipoteza prin refuzul presedintelui roman de a semna Tratatul interstatal si Acordul de frontiera cu Republica Moldova.
“Traian Basescu, in varsta de 57 de ani, a devenit presedintele tarii in 20 decembrie 2004. Ajuns la putere, el s-a aratat un adept al apropierii de SUA si un critic al Rusiei. S-a intalnit de cateva ori cu Viktor Iuscenko si cu Mihail Saakasvili, a participat la crearea asa-numitei Comunitati a optiunii democratice (formate din Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Republica Moldova, Romania, Polonia, statele Baltice, Bulgaria). De asemenea, Basescu a sustinut operatiunea SUA din Irak. In perioada presedintiei sale, Romania s-a transformat intr-unul dintre aliatii principali ai Statelor Unite din Europa”, accentuiaza ziarul rus. “Desi multi au acuzat Romania ca a permis amplasarea pe teritoriul sau a inchisorilor secrete ale CIA, nimeni nu a reusit sa demonstreze acest lucru. Ceea ce nu a impiedicat Romania sa devina stat membru al UE incepand cu 1 ianuarie 2007, desi nivelul ei de trai este mult mai scazut decat al Poloniei sau al Letoniei. Faptul ca scopul a fost atins a devenit consecinta insistentei lui Basescu, care doi ani a vizitat birourile birocratilor europeni demonstrand ca Romania este gata sa devina stat mebru al UE”, potrivit Pravda.
“Trebuie mentionat, subliniaza autorul, ca dupa aderarea Romaniei la UE, Basescu si-a schimbat politica sa externa. El nu a recunoscut independenta Kosovo. El nu a sustinut Georgia in timpul razboiului din Osetia de Sud. Nu a mai fost „oaspete” nelipsit al intalnirilor cu participarea lui Iuscenko si Saakasvili si nu a mai facut declaratii antirusesti (pana in mai 2009, cand a acuzat Rusia de „ambitii imperiale” drept raspuns la critica declaratiilor sale de nerecunoastere a statalitatii moldovenesti)”, scrie Pravda.
“In aprilie 2008, Basescu l-a pimit pe Vladimir Putin la Bucuresti. Intrevederea a avut loc intr-o atmosfera linistita si prietenoasa. In mare parte atitudinea lui Basescu la adresa Rusiei a fost conditionata de disputa cu Ucraina privind Insula Serpilor”, scrie Pravda. “Pentru presedintele roman important era neutralitatea Rusiei in aceasta problema. Pe care a si obtinut-o”, considera autorul articolului.
„Un alt subiect este atitudinea lui Basescu fata de Republica Moldova. In 2005, inainte de aderarea Romaniei la UE, el a inaintat un plan de unificare a celor doua tari, iar peste un an a pus sub semnul intrebarii in mod deschis existenta Moldovei ca stat”, arata publicatia rusa. “Romania si romanii reprezinta o singura tara, un singur popor, ramas divizat in Europa dupa unificarea Germaniei (…) Romania ramane divizata in doua state”, a spus Basescu, citat de Pravda. “In 2007, el a a declarat ca 1,5 milioane dintre locuitorii Moldovei detin deja buletine romanesti. Iar in mai 2009 a refuzat sa semneze acordul de frontiera cu Republica Moldova”, sustine autorul articolului. “In aceste conditii, consider inutila semnarea unui acord de frontiera, care l-ar transforma pe seful statului roman intr-un aliat al lui Ribbentrop si Molotov”, a spus presedintele roman, citat de Pravda. “Interesant este faptul ca doar Rusia l-a criticat pe Basescu. UE si SUA nu au facut nicio declaratie in acest sens”, comenteaza publicatia.
“Trebuie recunoscut faptul ca presedintele roman stie sa obtina ce vrea. Astfel, tara sa a fost acceptata in UE, contrar regulamentului, care spune ca pentru acceptarea unor noi membri este necesar acordul de frontira cu statele vecine (iar Romania nu are un astfel de acord cu Moldova). In pofida retoricii sale la adresa Moldovei, Basescu nu s-a certat cu Rusia”, mai scrie autorul articolului. “In acelasi timp, desi a refuzat sa recunoasca Kosovo, el a ramas aliatul SUA”, continua Pravda. “Iar pe Iuscenko l-a invins abil in ceea ce priveste Insula Serpilor. In timp ce Ucraina isi cauta dusmanul in fata Rusiei, liderul roman a atacat-o din sud-vest”, remarca ziarul rus.
“Astfel, Traian Basescu s-a aratat un politician iscusit, atragand atentia marilor puteri in prima jumatate a anului 2009. El nu a avut esecuri si de aceea poate fi numit unul dintre cei mai de succes politicieni din prima jumatate a anului 2009. Daca nu chiar cel mai norocos”, conchide Pravda. (L.B.) (06.07.09)
https://www.inforusia.ro/

CIRCUL Badea – Cristoiu continua. Cristoiu va pleca, din nou, la Biblioteca Academiei, pentru a reveni, probabil, cu un joc in favoarea lui Basescu…

Ion Cristoiu: „Mă gândesc să părăsesc trustul Intact“
Autor: Iulia Bunea
Data: 2 iul 2009

Cei doi oameni de televiziune au avut, zilele trecute, un schimb acid de replici în spaţiul „mediatic“. Disputa a fost începută de Mircea Badea, care a ironizat atitudinea lui Cristoiu, aparent favorabilă anumitor persoane politice, în emisiunea „Zig Zag“, difuzată pe acelaşi post de televiziune, Antena 3.

Replica lui Cristoiu a venit imediat într-un editorial din „Jurnalul Naţional“. Publicistul a folosit cuvinte ce făceau referire la subţiorile lui Mircea Badea, dar a şi adus acuzaţii că acesta din urmă ar primi indicaţii, prin telefon, pe cine să înjure. Dialogul mediatic dintre cei doi nu s-a încheiat, Cristoiu dedicându-i lui Badea un al doilea Post Scriptum (PS) în editorialul său.

De ce aţi decis să-i răspundeţi în mod public lui Mircea Badea?

I-am răspuns astfel lui Mircea Badea pentru că putea să mă întrebe ce urmăresc eu cu această emisiune „Zig Zag“ şi de ce nu-mi scuip invitaţii.

De unde ştiţi că Mircea Badea primeşte comenzi şi de la cine?

Mai mult decât am afirmat în acel PS nu pot să spun. Şi, în general, când scriu, nu bat câmpii.

De ce nu vă uitaţi la emisiunea lui Mircea Badea?

Pentru că prefer să mă uit la Ogică. Nu contest talentul actoricesc al lui Mircea Badea, dar nu aflu nimic despre ce apare în presa de a doua zi. Pot să mă uit la Magda Ciumac. Sunt spectacole mult mai interesante pe alte posturi de televiziune. Dacă mă uit la revista presei, o fac pentru a vedea ce scriu ziarele, nu să văd un show.

Aţi urmărit aseară (marţi, 30 iunie) emisiunea „În gura presei“?

Pentru prima dată m-am uitat la Mircea Badea să văd dacă eludează anumite subiecte. Aseară, probabil în urma PS-ului meu (n.r. – din editorialul publicat pe 1 iulie), a fost mai atent. Cred că merge chiar mai bine. Consider că acest scandal, cum se spune, va avea şi o influenţă benefică asupra emisiunii lui.

Cum comentaţi răspunsul lui Mircea Badea la PS-ul pe care i l-aţi adresat în editorialul din 1 iulie?

Domnul Mircea Badea are un truc pe care îl foloseşte de cinci ani, adică el se adresează celor de la camerele de luat vederi. Cu modestie ţin să-i spun că celor de la camerele de luat vederi puţin le pasă ce spui tu ca moderator. I-am reproşat, într-o formă mai ironică, că el îşi ocupă tot spaţiul de emisie cu povestitul vieţii sale de fiecare zi. Aseară nu a mai făcut acest lucru, ceea ce nu pot să mai critic acum.

Îi veţi mai da vreun răspuns lui Mircea Badea?

Spre deosebire de el, eu sunt un om corect şi nu mai am ce să-i reproşez. Aseară a acoperit câteva dintre subiectele din presă. Sigur, a început cu critica lui Traian Băsescu, care deja a început să mă plictisească la tot trustul. Cultul personalităţii negative a lui Traian Băsescu este şi el un cult pe dos, dacă se poate spune.

Victor Ciutacu l-a susţinut pe Mircea Badea, spunând că a fost blând cu răspunsul pe care acesta vi l-a dat luni pe blog şi în emisiune. Cum comentaţi?

Nu cred că Mircea Badea avea nevoie de sprijinul lui Victor Ciutacu pentru că nu este o elevă de pension.

Aţi fost contactat, până acum, de vreun şef din trustul Intact în legătură cu toate aceste întâmplări?

Nu şi chiar mă gândesc la un gest de a părăsi trustul, deoarece o convenţie în interiorul grupului este ca noi să nu ne înjurăm reciproc emisiunile.

Din acest punct de vedere, aşteptam scuze măcar de la domnul Oancea (n.r. – Sorin Oancea, director general Antena 3). Nu ne putem înjura emisiunile, iar Mircea Badea mi-a înjurat o emisiune difuzată pe Antena 3. Şi am aşteptat măcar aşa un gest pentru că, totuşi, sunt Ion Cristoiu. Dar se pare că pentru trustul Intact nu contează că eu mă numesc Ion Cristoiu şi, în consecinţă, cred că o să mă gândesc la relaţia mea, tot mai complicată pe zi ce trece, cu acest trust.

Au mai apărut şi alte complicaţii?

Am spus, tot mai complicate pe zi ce trece. Poate că reacţia mea de a polemiza cu Mircea Badea exprimă lucruri mai adânci decât un simplu conflict cu un angajat al trustului.

Schimb de replici acide

1. Ironia lui Badea (duminică, 28 iunie unică– Antena 3) „A fost foarte dură emisiunea (n.r – „Zig Zag“, ediţia în care a fost invitată Elena Udrea). A încolţit invitatul, ca demers jurnalistic desigur. I-a întins capcane la nivel de discurs, de concepte“
„Domnul Cristoiu pare cumva atras jurnalistic de femeile domnului Băsescu, din punct de vedere politic.“

2. Atacul lui Cristoiu (marţi, 30 iunie, „Jurnalul Naţional“) – „PS. Am auzit că duminică seară, Mircea Badea m-a înjurat pentru interviul luat Elenei Udrea. Mă miră. Când am ieşit din studio, Mircea Badea nu asculta, ca de obicei, la telefon indicaţiile pe cine să înjure şi pe cine nu. Şedea pe canapea şi-şi mirosea subţiorile, convins că, de când trăncăneşte de unul singur la televizor, subţiorile lui nu put ca la toţi oamenii, ci miros a Sfântul Mir. Mai mult ca sigur a fost sunat după ce am plecat eu!“

3. Răspunsul lui Badea (luni, 29 iunie – Antena 3) „Domnule Cristoiu, de dragul replicii, presupunând că primesc ordine să atac, măcar nu primesc ordine să pup în cur.“

„Îmi amintesc un pic altfel momentul de pe hol. Eu cu siguranţă nu-mi “miroseam subţiorile”, dar domnul Cristoiu încerca să imite un ardei umplut. Ştiti ce? Cred că-i ieşea de minune.“

4. Cel de-al doilea PS (miercuri, 1 iulie „Jurnalul Naţional“)

„PS. Urmărind aşa-zisa revistă a presei, făcută la Antena 3 de Mircea Badea, am devenit invidios. Să primeşti o căciulă de bani pentru a povesti seară de seară cum ai băut tu o bere cu băieţii şi cât de bună era fleica dinainte, cum sforăi şi cum ai o scurgere de care e vinovată viaţa pe Pă­mânt înseamnă că mogulul te plăteşte pentru altceva decât să citeşti presa şi s-o comentezi. Altfel l-ar angaja pe Ogică să facă revista presei. Ar povesti mult mai bine decât Mircea Badea, s-ar mulţumi cu bani mai puţini şi, mai ales, nu l-ar durea capul după primele rânduri citite.“

5. Atitudinea lui Mircea Badea (marţi, 30 iunie, „Sinteza Zilei“)

„Domnu’ Cristoiu, politicos desigur, vă reamintesc faptul, cât se poate de verificabil, că „În gura presei“[…] este singura din România complet vândută până la sfârşitul anului (n.r. – spaţiul publicitare), nu „Zig Zag“ cu Ion Cristoiu.“
„Domnu’ Cristoiu aţi zis că sunteţi invidios. Nu este cazul să fiţi. Eu, care şi aşa vreau să scap de emisiunea asta, pe cuvânt de nu vă cedez locul.“

INTERVIURILE GÂNDUL
Ironizat în legătură cu simpatiile sale faţă de “femeile preşedintelui”, Cristoiu contraatacă

Cristoiu: „Voi arăta cât de independent e Badea. Cine se crede?! Mă învaţă el cum să pun întrebări?! E deja paranoia“
de Marian SULTĂNOIU 01 IULIE 2009

„Domnule Cristoiu, presupunând că primesc ordine să atac, măcar nu primesc ordine să pup în cur“, i-a transmis Mircea Badea lui Ion Cristoiu, luni seara, în emisiunea „În gura presei“, răspunzând la acuzaţiile acestuia că ar primi ordine prin telefon pe cine să atace în direct

Cristoiu spune că se va „ocupa“ zilnic de emisiunea lui Badea: „O să arăt cât este de independent“

Cristoiu: „Voi arăta cât de independent e Badea. Cine se crede?! E deja paranoia“
Pe nepusă masă, televiziunile au parte de încă un show, la nivel înalt. Cristoiu vs Badea. Discuţia celor doi a început abrupt, ca o furtună de vorbe grele. Ion Cristoiu şi-a surprins colegii de la Antena 3 – emisiunea „Sinteza zilei“ -, părăsindu-i brusc, pe motiv că Voiculescu şi partidul său nu au ieşit de la guvernare. I-a bulversat însă, complet, abia atunci când a invitat-o la emisiunea sa pe Elena Udrea şi a declarat că a votat-o pe Elena Băsescu. Mircea Badea l-a ironizat, în emisiunea „În gura presei“ pentru noile sale opţiuni politice. Cristoiu i-a răspuns acid în Jurnalul Naţional, iar Badea a dat replica în emisiunea sa şi pe blogul personal. Ion Cristoiu a explicat, marţi, la Interviurile Gândul, de ce a ieşit din pluton.

– Domnule Ion Cristoiu, schimbarea dvs. de optică şi faptul că aţi abandonat emisiunea lui Mihai Gâdea a generat o polemică fierbinte între dumneavoastră şi Mircea Badea. Cum s-a ajuns aici?

– A început campania electorală. L-am criticat până acum pe Traian Băsescu întrucât nu era competitor. Acum gata! Am mai făcut lucrul ăsta atunci când au candidat Iliescu şi Constantinescu. L-am susţinut pe unul dintre ei, după care m-a înjurat o ţară întreagă. Încerc să nu mai fiu chibiţ. Nu mai vreau să fiu chibiţ electoral. Dacă Mircea Badea vrea să fie chibiţ, îl priveşte. Eu nu mai vreau să fiu. Apoi el a tras o concluzie greşită, pentru că am invitat-o pe Elena Udrea. Ce legătură are Udrea cu Băsescu?

– Este o persoană apropiată, politic, preşedintelui.

– Am vorbit cu Elena Udrea despre ascensiunea ei din ultimii patru ani, ce vrea să-i spun, că e mai ştiu eu ce?! Mă învaţă Mircea Badea cum să pun întrebări, cum să fac emisiunea? Emisiunea mea este o emisiune de taifas, nu? Mi-a mai spus de Elena Băsescu… Ce, n-am voie s-o votez pe Elena Băsescu?! Sunt un om liber, nu trebuie să cer voie de la el sau de la Voiculescu. E treaba mea cu cine votez.

– Aţi plecat de la “Sinteza zilei”, dar aţi mers la Gabi Firea în emisiune. Poate asta i-a necăjit…

– Asta e părea lui Gâdea, care e o părere proastă. Gâdea nu e fair, ştie foarte bine că am avut o discuţie şi cu el şi cu conducerea postului, şi am spus “Domnule, plec de la Sinteza zilei, întrucât, fiind o emisiune care se face în fiecare seară, sunt momente în care nu pot ocoli anumite subiecte”. La Gabi Firea mă duc o dată pe sptămână, e altceva. Dar nu seară de seară.

– Mircea Badea promite că polemica este abia la început. Îi veţi răspunde?

– Sigur. P.S.-ul meu de azi este absolut corect şi, având în vedere că şi el se ocupă de emisiunea mea, mă voi ocupa şi eu, număr de număr în Jurnalul Naţional, de emisiunea lui şi voi arăta cât este de independent.
Badea a făcut la fel şi cu Cristian Tudor Popescu. E deja paranoia. Păi, cine se crede?! Trebuie să-i cerem voie lui Mircea Badea ce să facem, ce să spunem?! De unde şi până unde?! Mi se pare stupid, iartă-mă. Eu nu mi-am dat cu părerea nici despre emisiunea lui Gâdea, nici despre a lui Gabi Firea, nici despre emisiunea lui. Îmi văd de treabă.

– V-aţi schimbat optica în privinţa lui Băsescu? Foştilor colegi li se pare că da.

– Prin atacurile reluate seară de seară la adresa lui Băsescu, devii plicticos. E mult. Mai las-o! Mai sunt şi alte subiecte. Dincolo de toate, nu înţeleg ce treabă au ei cu mine?! Ce le-am făcut? În cele din urmă este o chestiune de gazetărie: nu văd de ce, noi toţi, trebuie să gândim la fel. De ce trebuie să gândesc eu ca Mircea Badea? Eu gândesc altfel, poate greşesc, dar e dreptul meu. Ne-am întors la acel “cine nu gândeşte ca noi, nu o face pe Elena Udrea curvă şi pe Elena Băsescu toantă, s-a dat cu duşmanu’”. Acuma, sincer, mă vedeţi pe mine să fiu de partea lui Băsescu?! Dar nici jurnalistic nu se mai justifică un atac continuu – ţi-o spun gazetăreşte – acum când atacă toată lumea. Se justifica prin 2005, atunci avea farmec, când era lăudat de toţi. Ce să fac, să mă înscriu seară de seară în cor şi să spun că e rău… Bun, am înţeles, dar care e beneficiul pentru gazetărie?! Să-l atace Mircea Badea, căruia i se pare curios că n-am atacat-o pe Elena Udrea. Poate că îmi place de Elena Udrea. Glumesc, nu e genul meu. Dar de Udrea am spus, şi în 2005, şi acum, că nu e fata blondă care pare. Cum nici Elena Băsescu nu e atât de naivă cum se spune.
Nu ştiu, să considere că am înnebunit, că m-am ramolit sau poate că-mi place de femeile-astea, cine ştie. Sigur că glumesc.
Însă vreau să spun că Popescu i-a răspuns foarte politicos. Eu am să îi răspund cum merită – stai, domnule, puţin, mă înveţi tu cum să vorbesc şi cum să fac emisiune?! Ce Dumnezeu…

[email protected]

PREZIDENTIALELE 2009, aceeasi cacealma ca in 2004, 2000, 1996, 1992… BASESCU isi ataca preventiv posibilii contracandidati. Azi, ISARESCU

ZIUA: Basescu vs Isarescu (despre care se spune ca ar putea fi si viitorul prim-ministru al presedintelui… Geoana – nota mea)

Presedintele tarii l-a acuzat pe guvernatorul bancii centrale ca este prea optimist * Mugur Isarescu ii raspunde ca nici pesimismul nu este indicat

De ceva vreme, presedintele Traian Basescu se “contrea­za” cu guvernatorul bancii centrale, Mugur Isares­cu. “Parerea mea este, desi nu am elemente definitive, ca optimismul manifestat de Banca Nationala dupa luna aprilie nu are acoperire in evolutiile viitoare economice (…) Vom avea scadere de PIB si in trimestrul II, ceea ce inseamna intrarea in re-ce-si-u-ne, dupa toate normele”, a spus seful statului, la ultima sedinta de Gu­vern la care a fost invi­tat, la mijlocul lunii iunie.La randul sau, Mugur Isarescu a declarat, ieri, ca apetitul bancilor de a da credite si al clientilor de a contracta imprumuturi sunt “inghetate”. “Cine crede ca poate sa angajeze bancile in a da credite daca tot se vorbeste de recesiune, prabusire, somaj etc… Aceasta atitudine ingheata din start orice apetit de creditare”, a spus, ieri, Isarescu. De remarcat, guvernantii cauta solutii pentru reluarea creditarii (ca de exemplu prin programul “Prima Casa”) pentru iesirea din criza si reluarea cresterii economice.”Acordul cu FMI si Uniu­nea Europeana este in sine un program anticriza, nu stiu de ce sa mai venim cu alte bombe. Pentru presa e foarte bine. Observ o utilizare total abuziva a notiunii de criza. Fiecare intelege ce vrea”, a spus Isarescu. In privinta majorarii unor taxe, Isarescu a spus ca “un impozit mai mare pe o baza de impozitare mai mica va avea efecte negative. Nu vreau sa fiu din nou acuzat de optimism, dar nici cu pesimismul nu este bine”, a incheiat Isarescu. Mai mult, el a afirmat ca o crestere a TVA poate provoca un “soc inflationist”, iar o crestere a impozitelor, cum ar fi si cel pe salarii si venituri poate avea “efecte mai difuze, dar care apar, totusi, pe cresterea economica, dar si pe inflatie”. El a explicat ca majorarea impo­zitelor nu va aduce niciun castig din punct de vedere al veniturilor, ci dimpotriva, ar accentua scaderea incasarilor bugetare.
Gabi MOROIANU
Continuarea la
ZIUA: “Inteleg de ce urla privatii”

NE-A INSEMNAT. BASESCU a semnat Decretul 666. 750.000 de semnaturi contra actelor biometrice, ignorate. CEREM REFERENDUM NATIONAL

COMUNICAT DE PRESĂ
(30 iunie 2009)

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat marţi, 30 iunie a.c., următoarele decrete:

• Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial la Departamentul de Educaţie şi Cercetare, a domnului Cristian Preda;

• Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului Butu Costel din Serviciul Român de Informaţii şi trecerea acestuia în rezervă cu noul grad;

• Decret privind înaintarea în gradul de general maior – de două stele a domnului Lăzărean Dan-Florin din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi trecerea acestuia în rezervă cu noul grad;

• Decret privind numirea doamnei Monica Motoacă în calitatea de membru al Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială;

• Decret privind numirea domnului Sorin Ioniţă în calitatea de membru al Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială; (Alt decret interesant… SAR, SAR, dar pana unde?! – Nota mea)

• Decret privind numirea doamnei Mihaela Beatrice Lambru în calitatea de membru al Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială;

• Decret privind numirea doamnei Iustina Macovei în calitatea de membru al Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială;

Legi promulgate:
• Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2007 privind introducerea deliberată în mediu şi introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic;

• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.132/2007 pentru aprobarea facilităţilor fiscale acordate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2004 privind măsuri de diminuare a arieratelor în economie;

• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie;

• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.89/2008 pentru modificarea Legii învăţământului nr.84/1995;

• Decret privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European;

• Decret pentru promulgarea Legii privind înfiinţarea Institutului de Administrare a Afacerilor din municipiul Bucureşti;

• Decret privind promulgarea Legii pentru abrogarea Legii nr.469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale;

• Decret pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe;

• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România.

Departamentul de Comunicare Publică
30 Iunie 2009
https://www.presidency.ro/

UNGURII sar la gatul lui Basescu de Ziua Drapelului National, sarbatorita cu Vanatorii de Munte din Harghita

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, participa astazi la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Drapelului Naţional prin ceremonia de înmânare a Drapelului de luptă al Batalionului 435 Logistic “CIUC” din cadrul Brigazii 61 Vanatori de Munte, la Miercurea Ciuc in judeţul Harghita. Korodi Attila califica gestul de respect al sefului statului drept un act de militarizare pentru colonizarea “Tinutului Secuiesc” iar Magyar Hirlap ii reproseaza ca e “extremist”.

“Presedintele roman Traian Basescu intentioneaza sa inmaneze vineri, de Ziua Drapelului National, in cadrul unei noi vizite in secuime, soldatilor unitatii militare din Miercurea Ciuc un drapel de lupta. Dar noua sa vizita nu este tocmai menita sa intareasca simpatiile alegatorilor maghiari din zona, unde efectivele armatei si politiei sunt crescute pe zi ce trece”, scrie ziarul ungar Magyar Hirlap, citat de Agerpres.
Publicatia ungara sustine ca nici un alt sef de stat roman de dupa 1989 nu a dovedit un asemenea interes pentru secui precum Traian Basescu. Au fost situatii in care fostul capitan de vas pur si simplu sarea in elicopter, ca dupa o jumatate de ora sa fie in mijlocul etnicilor maghiari din zona sau sa manance impreuna cu ei. Excursiile sale aveau insa un singur scop si anume cresterea popularitatii. Cu ocazia vizitei din octombrie anul trecut la Miercurea Ciuc si a celei din februarie anul acesta la Budapesta, presedintele roman a rupt in mod vizibil traditia mentinerii simpatiei alegatorilor maghiari din Romania, aratand acest lucru mai intai in secuime, iar mai apoi si cu ocazia vizitei la presedintele Ungariei, Solyom Laszlo, in prezenta caruia a afirmat ca in Ardeal nu va exista niciodata autonomie. Cu ocazia proiectatei sale noi vizite in secuime, Basescu, care actualmente se pregateste de alegerile prezidentiale, are in vizor “alegatorii partidului extremist romanesc Romania Mare”, intarit din nou dupa alegerile parlamentare europene. Conform informatiilor ziarului de limba maghiara Hargita Nepe (Poporul Harghitei), Traian Basescu va sosi vineri la Miercurea Ciuc, la o parada militara, unde va inmana drapelul de lupta unitatii 61 vanatori de munte, stationata in oras. Autoritatile locale nu au fost informate despre vizita de catre presedintie, desi cei de la unitatea militara respectiva se pregatesc deja de ea. Autoritatile din secuime nu se bucura deloc de vizita.
Korodi Attila: Vizita lui Basescu, destinata “umilirii si jignirii maghiarimii din secuime”
Pe Ráduly Róbert Kálmán, primarul Miercurei Ciuc, nu-l intereseaza vizita prezidentiala. “Totul are un sus si un jos. Basescu mi-a demonstrat anul trecut, pe 23 octombrie, ca nu ai ce sa astepti de la el. La toamna imi gasesc un alt candidat, ca mi-au ajuns cinci ani”, se exprima edilul orasului. Potrivit lui Korodi Attila, reprezentant UDMR, daca Basescu se duce in secuime si ia parte la o parada militara acesta nu face decat sa atribuie o importanta exagerata armatei. “Mai ales in conditiile in care tinutul secuiesc trece printr-un proces de militarizare si numarul de efective ale armatei si politiei este in crestere, iar acest lucru inseamna colonizare constienta, atunci aceasta vizita nu o pot considera decat ca pe ceva destinat umilirii si jignirii maghiarimii din secuime”, spunea Korodi. Intre timp, a continuat si impartirea ciolanului intre cele doua partide romanesti din coalitia de guvernamant, dupa ce a iesit la iveala materialul audio inregistrat la sedinta cu usile inchise de vineri a organizatiei de conducere nationale a PSD.
Z.O.

BASESCU SI POLITICA NATIONALA: Elevii si profesorii din Transnistria sunt un exemplu de urmat pentru romani din tara – CETATENIA este dreptul tau

Copiii care invata in limba romana in Transnistria si profesorii lor sunt un exemplu de urmat pentru romanii din tara, a afirmat joi, la Sulina, presedintele Traian Basescu, citat de Agerpres.”Cred ca foarte multi romani ar putea sa priveasca la dumneavoastra si sa invete dragostea de Romania si de limba romana”, a afirmat presedintele Traian Basescu, in cadrul intrevederii pe care a avut-o cu elevi si profesori din Republica Moldova, Ucraina si regiunea separatista Transnistria.Declaratia respectiva a fost facuta dupa ce o profesoara din Tiraspol s-a plans ca unii elevi din ciclul gimnazial sunt obligati sa parcurga zilnic 34 de kilometri pentru a studia in limba romana. “Speram ca va veni o buna zi cand aceasta problema se va solutiona, iar acesti copii vor avea posibilitatea de a studia in limba romana in scoala din satul lor. Sa stiti insa ca nu ne vom lasa”, a afirmat profesoara din Transnistria.
Cu acelasi prilej, directorul adjunct al Liceului “Lucian Blaga” din Tiraspol, Raisa Padurean, i-a oferit presedintelui Romaniei portretul pe panza al poetului Mihai Eminescu si harta Transnistriei. “Am auzit ca se desfiinteaza Departamentul de Relatii cu Romanii de Pretutindeni, iar celor care discuta despre acest lucru puneti-le in fata aceasta harta! Speram ca aceasta bucatica va fi alipita candva de harta care o asteapta”, a afirmat Raisa Padurean.
Presedintele Traian Basescu a afirmat ca acest departament nu se va desfiinta, ci va fi transformat intr-o agentie aflata in subordinea premierului. “Problema care se pune este de a muta acest departament de la Ministerul Afacerilor Externe in subordinea directa a premierului, pentru a fi mai aproape de decizia definitiva”, a precizat seful statului.
Basescu: Cetatenia este dreptul tau
Dascalii care au venit cu cei peste 100 de copii in tabara din Sulina l-au intrebat pe presedinte despre viitorul tinerilor care absolva facultati din Romania, dar ale caror studii nu sunt recunoscute in Basarabia.”Poti obtine cetatenia romana si in timpul studiilor, iar la finalizarea acestora esti cetatean roman cu diplome recunoscute aproape in toata Europa. Insa in raport cu numarul cererilor de obtinere a cetateniei, capacitatea de procesare este foarte mica. Avem in discutie crearea unei agentii cu personal detasat din ministerele cu atributiuni care sa se ocupe de acest lucru zilnic si nu o data pe saptamana”, a afirmat Traian Basescu.
El a mai spus ca una dintre probleme cu care se confrunta in prezent Ministerul Justitiei este cea privind acordarea cetateniei persoanelor care au depus cereri inainte de intrarea in vigoare a noii legi. “Problema este ca sunt foarte multe cereri care au fost solutionate in baza vechii legislatii, dar la Ministerul Justitiei se lucreaza cu prioritate pentru solutionarea cererilor care au venit dupa promulgarea noii legi si sigur ca, in acelasi timp, se incearca si recuperarea cererilor depuse anterior”, a mentionat Traian Basescu. Noua lege privind acordarea cetateniei a fost aprobata in urma cu o luna si prevede, potrivit sefului statului, acordarea cetateniei romane in termen de sase luni pentru persoanele si rudele de pana la gradul III al celor ce au pierdut abuziv cetatenia.
Basescu: “Nu vom inceta niciodata sa spunem ca, la Est, traiesc romani!”
In timpul discutiilor purtate cu profesorii din Transnistria, un dascal i-a multumit presedintelui Romaniei pentru pozitia si discursul tinut in urma recentelor evenimente de la Chisinau. ‘Discursul i-a imbarbatat foarte mult pe tinerii din Chisinau, iar ‘multumesc’ este putin, dar nu vom inceta niciodata sa spunem ‘multumesc”, a declarat profesorul din Transnistria. La care seful statului a replicat: “Iar noi nu vom inceta niciodata sa spunem ca, la est, traiesc romani!”
Cei care cred ca Romania este un stat care a aparut in “concertul” european abia dupa colapsul URSS se inseala profund, a amintit joi presedintele Traian Basescu, intr-un dialog cu tinerii romani din diaspora prezenti la Sulina in cadrul programului “ARC – 2009”, transmite Agerpres.
Lectie despre Sulina-Europolis si Comisia Dunarii
Astfel, pe teritoriile romanesti au existat germeni ai Europei unite inca din anul 1860, a adaugat Traian Basescu, el evidentiind importanta Sulinei, locului in care se desfasoara tabara tinerilor romani din diaspora la care a participat Traian Basescu.”Sulinei i se spunea Europolis, era un loc in care se vorbeau aproape toate limbile Europei, dar si limbi orientale. La vremea aceea, la Sulina era Comisiunea Dunarii (…), in jurul anului 1860, cand Dunarea a fost motivul pentru care s-a constituit prima structura europeana, structura de administrare si exploatare a Dunarii. Deci cei care cred ca Romania e o tara care a aparut dupa colapsul Uniunii Sovietice in concertul european se inseala profund. In Romania au fost germeni ai Europei unite, germeni ai cooperarii cu toate statele Uniunii Europene. La vremea aceea, pavilionul francez circula pe Dunare la bordul navelor, chiar pana acum doi ani am avut un remorcher sub pavilion francez pe Dunare, ca urmare a efectelor Comisiunii Dunarii”, le-a transmis Traian Basescu tinerilor romani.
Presedintele a mentionat ca in Sulina existau peste 20 de consulate si ca acum se incearca revitalizarea localitatii, ca oras turistic, dincolo de valoarea lui in ceea ce priveste transportul. Seful statului a facut referire si la contextul economic actual al tarii, precizand ca Romania este afectata de criza economica si financiara, la fel ca toate statele “cuplate la economia globala”.
El a mentionat ca problema cea mai mare este diminuarea exporturilor, aspect care genereaza somaj, dar ca exista si o reducere a consumului, deoarece romanii “nu mai sunt atat de largi la mana”, pe fond de criza.”Si Romania va iesi din criza o data cu tarile UE. Nici nu vom putea iesi singuri din criza, pentru ca asa este cand esti intr-o organizatie, cum este Romania stat membru al UE, (…) si nici nu va fi o tara in care lucrurile vor sta mai rau decat in alta parte”, a conchis el.
Programul “ARC – 2009″, care este derulat sub inaltul patronaj al Presedintiei Romaniei si coordonat de Ministerul Afacerilor Externe, a inceput in urma cu aproape doua saptamani si se desfasoara atat in tabara Eforie Sud, judetul Constanta, la Poiana Pinului, judetul Buzau, cat si in orasul Sulina, judetul Tulcea. Pana acum, in tabara de la Sulina, au fost deja 160 de copii din Republica Moldova, Ucraina, Serbia si Ungaria, iar in aceasta perioada copii din Transnistria. Programul ”ARC – 2009” se adreseaza copiilor si tinerilor etnici romani din afara granitelor, obiectivele acestuia fiind realizarea unui contact direct cu realitatile din Romania, facilitarea accesului lor la valorile culturale si istorice romanesti, precum si dezvoltarea abilitatilor de comunicare in limba romana.
Basescu: Vom aloca burse de studii pentru toate cererile de la vorbitorii de limba romana din Moldova, Ucraina si Transnistria
Romania va aloca burse pentru 70 de tineri din Transnistria care doresc sa studieze la universitati din tara noastra, a declarat, joi, presedintele Traian Basescu, prezent la Sulina, la debutul “ARC – 2009”, program de tabere destinat copiilor si tinerilor etnici romani de pretutindeni, transmite Agerpres.
In dialogul pe care l-a avut cu tinerii si copiii romani din diaspora participanti la tabara de la Sulina, seful statului a declarat ca Romania a raspuns tuturor solicitarilor existente in acest sens si va aloca noi burse, daca vor exista cereri.
“In ceea ce priveste educatia pentru voi, ma bucur ca anul acesta au fost solicitari. 70 de copii din Transnistria vor incepe studiile la universitati romanesti. Am fi bucurosi sa fie cat mai multe solicitari si, cu certitudine, vom aloca burse pentru cate solicitari vor fi, lucru pe care il facem si pentru tinerii din Republica Moldova, si pentru tinerii din Ucraina, pentru tinerii vorbitori de limba romana”, a afirmat Traian Basescu.
Basescu: am vazut prigoana asupra romanilor
El a vorbit, totodata, despre existenta unei “prigoane” in cazul celor care vor sa invete limba romana in anumite scoli din strainatate.”Am vazut prigoana care a fost si care este mai mult sau mai putin violenta uneori, cu privire la tentatia sau la dorinta voastra de a va pastra, de a invata limba voastra. Stim intamplarile din scolile din Transnistria si nu numai de acolo. Pe mine ma impresioneaza ca aveti taria, vointa sa mentineti limba romana si pentru lucrul acesta va multumesc si voua, si familiilor voastre, si dascalilor vostri, care tin sa pastreze elemente de identitate vii si consolidate”, a adaugat Traian Basescu.
Presedintele a adaugat ca nu doreste o politizare a dialogului cu copiii si tinerii de la Sulina, dar a subliniat ca romanii au invatat ca a trai in Europa inseamna a-l respecta pe fiecare.”Vedem reactii in jurul nostru, reactii care nu au nimic comun cu comportamentul european. Este adevarat, ne uitam si la noi, acum 20 de ani, ne era greu sa intelegem ce inseamna drepturile cetatenilor proprii, atunci cand este vorba despre pastrarea culturii minoritatilor, spre exemplu. Acum, Romania este una dintre tarile care are cele mai moderne legislatii cu privire la minoritati, este garantat dreptul de a invata in limba materna, de a-ti pastra cultura, dreptul la justitie in limba materna”, a spus seful statului.
La finalul discursului sau, cei prezenti au izbucnit in aplauze, iar Basescu a spus razand: “In Romania, presedintii nu prea sunt aplaudati, sa stiti”.
Mai devreme sau mai tarziu, Republica Moldova va intra in UE
Pe de alta parte, Traian Basescu a amintit ca “Romania recunoaste Republica Moldova si sustine integritatea teritoriala a acesteia. Viziunea noastra este ca, mai devreme sau mai tarziu, Republica Moldova va deveni un stat membru al UE, iar pana atunci este important ca procesele de democratizare sa se consolideze in spatiul Republicii Moldova, iar unul dintre elementele pe care noi le consideram esentiale in procesul de democratizare a unei tari este, de altfel, un proces prin care si Romania a trecut imediat dupa Revolutia din decembrie 1989: respectul pentru comunitati, indiferent ca sunt comunitati de romani, maghiari, rusi, lipoveni, ucraineni, macedoneni, turci, tatari”, a afirmat seful statului.
Atacul “moldo”-ucrainean
Presedintele Vladimir Voronin a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca Romania a intrat “smechereste” in NATO, deoarece nu are semnat acordul de frontiera cu Republica Moldova.”Romania a intrat asa, smechereste, in NATO fara a avea hotarele semnate cu Moldova. I-am spus si lui Jaap de Hoop Scheffer ca a incalcat toate regulamentele NATO, deoarece o tara fost-sovietica s-a apropiat de NATO fara a avea hotare semnate”, a afirmat Voronin, intr-o conferinta pe care a sustinut-o in calitate de presedinte al Partidului Comunistilor.
Sapte comitete din Rada Suprema – legislativul de la Kiev – precum si ambasadorul Ucrainei la Bucuresti, Markyian Kulyk, vor participa, la 1 iulie, la o sesiune dedicata analizarii relatiilor dintre Romania si Ucraina, aceasta nefiind publica, informeaza Mediafax. Sesiunea are loc in contextul in care pe agenda bilaterala romano-ucraineana figureaza “mai multe teme nerezolvate”, printre care proiectul Bistroe si amanarea semnarii Acordului privind micul trafic de frontiera.
ZIUA Online
Cititi aici Discursul preşedintelui României, Traian Băsescu, la lansarea Programului „ARC – 2009”

Foto: Sorin Lupsa – www.presidency.ro

BASESCU si romanii din Ucraina au constatat impreuna "politica de deznationalizare" la care supusi urmasii lui Stefan

Presedintele Traian Basescu a afirmat, miercuri, ca situatia comunitatii de romani din Ucraina s-a depreciat in ultima perioada, transmite Agerpres. “Speram ca si in discutiile din perioada urmatoare cu Kievul vom reusi sa amelioram situatia care, trebuie sa recunosc, s-a depreciat in ultima perioada”, a declarat seful statului, in cadrul unei intalniri avute la Palatul Cotroceni cu o delegatie a asociatiilor romanesti din Ucraina.”Nu imi dau seama care este motivul exact al incercarii de asimilare a minoritatii romanesti din Ucraina. Noi, spre exemplu, suntem extrem de multumiti sa pastram valorile culturale ale minoritatilor si, daca priviti in legislatia noastra, puteti vedea cata libertate au minoritatile in a-si pastra limba, cultura, obiceiurile, pentru ca astea sunt lucruri care adauga valoare unei natiuni si nicidecum sa impiedice negativ cursul lucrurilor”, a adaugat Basescu.Seful statului a adaugat ca Romania va face eforturi pentru ameliorarea acestei situatii, dar ca este vorba de un set de valori diferite. “Oricat ne-ar fi noua de greu, acum, in perioada de criza economica, suntem convinsi ca va este mult mai greu dumneavoastra si de asta am vrut sa avem aceasta intalnire, macar sa va incurajez ca nu sunteti abandonati si ca toate gandurile noastre se indreapta catre romanii din afara granitelor. Incercam sa facem tot ceea ce se poate, numai ca setul de valori este diferit, valorile noastre sunt valori specifice UE, in care minoritatile au dreptul sa mentina cultura, limba, sa isi pastreze traditiile”, a subliniat presedintele.
La inceputul intalnirii, unul dintre reprezentantii asociatiilor romanesti din Ucraina a sintetizat principalele probleme cu care se confrunta comunitatea din care face parte.El a precizat ca stabilirea unor relatii amicale la inceputul mandatului, intre presedintele Traian Basescu si omologul sau ucrainean, Viktor Iuscenko, a constituit motiv de bucurie si o sursa de sperante, dar a mentionat ca situatia s-a inrautatit.”Speram foarte mult si in faptul ca acea Comisie Basescu – Iuscenko va fi mai activa si, la inceput, au fost intr-adevar multe lucruri promitatoare. De o bucata de vreme insa relatiile si situatia comunitatii romanesti, cu parere de rau, se inrautateste. (…) Partea ucraineana, dupa parerea noastra, nu isi indeplineste promisiunile pe care si le-a asumat prin Tratatul de buna vecinatate si prietenie incheiat in 1997. (…) Acel articol 13 nu este respectat si venirea noastra incoace, la dumneavoastra, si intalnirile pe care le-am avut sunt pentru ca intr-o anumita masura sa intensifice politica Romaniei in directia apararii si promovarii drepturilor minoritatilor romanesti din afara tarii, inclusiv din Ucraina’, a afirmat el.De asemenea, reprezentantul comunitatii romanesti din Ucraina a mentionat ca romanii participanti la intalnire reprezinta zone distincte din Ucraina, fiecare avand probleme specifice, dar si dificultati comune rezultate in urma unei “politici de deznationalizare”.
“Avem cu totii aceleasi probleme comune, care sunt rezultate in urma politicii de deznationalizare pe care o promoveaza statul ucrainean si de asimilare a minoritatilor nationale, in special in domeniul invatamantului, restrangerea drepturilor noastre in domeniul invatamantului. Numarul de scoli cu predare a obiectului Limba romana scade de la un an la altul. De asemenea, apar greutati in relatiile noastre cu patria istorica, vize, expulzari si alte lucruri”, a precizat reprezentantul romanilor din Ucraina.Reducerea invatamantului romanesc din UcrainaIncepand din luna septembrie a acestui an va continua reducerea numarului de ore cu studiere in limba romana din scolile din Ucraina. Romanii din Bucovina de nord au avertizat inca de anul trecut asupra pericolului de deznationalizare din Ordinul 461 din 26 mai 2008 al Ministerului Invatamantului de la Kiev. Conform acestui ordin, din septembrie 2009 urmeaza ca istoria si geografia pentru clasa a VI a sa fie predate in limba ucraineana. Anul viitor aceeasi masura va fi impusa clasei a VII a. Incepand din acest an, profesorii din scolile romanesti din Ucraina vor fi obligati sa obtina specializarea in limba si literatura ucraineana.
In cursul zilei de marti, ministrul roman de Externe Cristian Diaconescu a avut o intalnire cu reprezentanti ai minoritatii romanesti din Ucraina, la care a participat si secretarul de stat Eugen Tomac. Diaconescu subliniat disponibilitatea Ministerului Afacerilor Externe de a identifica si promova masuri concrete care sa vina in intampinarea solicitarilor legitime ale minoritatii romanesti din Ucraina, in concordanta cu prevederile acordurilor bilaterale in vigoare. Vizita reprezentantilor romanilor din Ucraina face parte din programul de consultari directe, initiat de Departamentul pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni.
ZIUA Online
Nota: Astazi presedintele Romaniei se va afla in Tabara de la Sulina unde se va intalni cu elevii si studentii romani din jurul granitelor Romaniei veniti acasa in cadrul Programului ARC-2009.

UNGURIENII si MUNGIII ataca la Basescu. NOI CONFIRMARI ALE ANALIZELOR NOASTRE: Internaţionalizarea „scandalului EBA“ pe mâna autonomiştilor maghiari

Scris de Roncea
„Unul din membrii marcanţi ai PPE, europarlamentarul maghiar Laszlo Surjan, pune sub semnul întrebării admiterea Elenei Băsescu în cel mai mare grup din Parlamentul European“. Aceasta este deschiderea Hotnews de ieri, un articol din seria celor cinci, până acum, semnate de un fost purtător de cuvânt la Ministerul Justiţiei şi consilier special al Monicăi Macovei. Sursa materialului, se spune pe surse, ar fi chiar Monica Macovei, introdusă pe listele PD-L pentru europarlament prin diligenţele lui Traian Băsescu, de altfel. Tapalagă, „ziarist“ din cercul de influenţă al Alinei Tatiana Mungiu, şi-a asumat un fel de sarcină de partid din atacul constant la adresa fiicei preşedintelui, comparată cu o „mârţoagă chioară“, într-un alt articol competent de analiză jurnalistic tipic Hotnews. Atacul suburban la adresa Elenei Băsescu a dat tonul ultimei săptămâni de campanie pentru alegerile europene. Alegeri considerate un fel de barometru al prezidenţialelor din toamnă. Loviturile administrate Elenei Băsescu şi, implicit, lui Traian Băsescu au fost cu atât mai puternice cu cât au provenit dintr-o direcţie „de autoritate“, un vector public cu „parfum portocaliu“.
De altfel, în mediile apropiate „intelectualilor“ a fost elogiată „distanţarea“ lui Tapalagă şi „obiectivitatea“ bruscă a acestuia în raport cu „marinarul“, după modelul lui Cărtărescu, Mungiu, Dinescu sau a celorlalţi membri ai GDS, care au declarat ofuscaţi că nu sunt „intelectualii lui Băsescu“.
Miza operaţiunii „Distrugeţi-o pe Elena Băsescu“, executată de pe toate fronturile posibile şi imposibile, – mai nou şi cu contribuţia unor membri ilustrativi ai GDS – a fost în fapt sabotarea candidaturii tatălui, Traian Băsescu, la alegerile prezidenţiale din toamnă. Iar victoria fiicei a fost şi răspunsul la dilema „candidează sau nu preşedintele“: brandul Băsescu s-a dovedit că ţine la greu. Băsescu nu le mai este convenabil unor cercuri după ce a abordat răspicat o temă sensibilă şi care interesează mai ales Moscova.

Moscova scoate pisica maghiară de la naftalină

Băsescu a repus pe agenda publică, românească şi internaţională, drepturile, dar şi îndatoririle românilor asupra Basarabiei şi a celorlalte teritorii româneşti răpite de sovietici, inclusiv dreptul lor la cetăţenia română.
Adversarii acestei poziţii sunt autonomiştii maghiari – la nivel oficial – dar şi intelectualii SAR, prin Tatiana Mungiu, purtătoarea de cuvânt a GDS care a afirmat public că: „Acordarea cetăţeniei nu rezolvă problema“ şi „mai inspirat era dacă semna tratatul cu Moldova înainte să ne ceară europenii să-l semnăm“. Practic, aceasta este identică cu poziţia lui Voronin, susţinută şi de ungurul Kalman Mizsei, reprezentant al Sörös şi al UE la Chişinău, ceea ce demonstrează că o anumită reţea funcţionează pe axa Budapesta-Chişinău-Moscova.
Atacul venit acum via Tapalagă la adresa Elenei Băsescu, prin utilizarea unui membru marcant al FIDESZ, spune multe. Iată ce declara recent liderul partidului de centru-drepta FIDESZ şi totodată al opoziţiei de la Budapesta, Viktor Orban.
„Este datoria Ungariei să susţină cererile etnicilor maghiari pentru autonomie în ţările învecinate. Este în interesul nostru în interiorul şi în afara graniţelor să punem capăt perioadei care a slăbit Ungaria, a lichidat politica naţiunii şi a neglijat şi încă neglijează maghiarii din Bazinul Carpatic“. Pe scurt, Moscova ne arată, din nou, pisica maghiară.
https://www.curentul.ro/
Practic, o noua confirmare a analizei
SOROS, MUNGIU si GDS introduc metodele active de atac la EBa cu tinta asupra candidaturii lui Traian Basescu. HotNews scoate arma “revolutiei twitter”

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova