Se pare ca (iar) am avut dreptate, de data asta in cazul Oprescu. E drept, si cineva mi-a suflat ceva. Oricum, acum e public. Antena3.ro: Nu exclud candidatura mea la prezidenţiale, a declarat primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, în cadrul emisiunii Zig Zag, moderată de Ion Cristoiu. “Mă framântă şi pe mine chestiunea asta. Nu e aşa de simplu cum pare. Mulţi au crezut că mă joc cu lucrurile astea, că vorbesc aşa, pe câmp, şi aşa mai departe. Nu este o hotărâre uşor de luat. Trebuie să ştii clar că ai încrederea oamenilor, că oamenii văd în tine o speranţă, să nu îi pacaleşti, să nu îi minţi”, a declarat Oprescu la Antena3. Sorin Oprescu spune că, pentru a candida, “îi mai trebuie multe lucruri”. “Decizia depinde numai de mine. Nu am stăpân”, spune primarul general, citat de Antena3.ro.
Interesant, ca sa zic?!
Unii, mai vizionari, spuneau insa, inca de anul trecut, altceva:
Motto: “Daţi-mi spirt! Să mă dezinfectez.
C-am dat mâna cu pulimea.” – Dr. SORIN OPRESCU
(În argou, “pulimea” înseamnă “popor”)
Actualele alegeri pentru funcţia de primar al Bucureştiului au un caracter aparte. Ele ar trebui să constituie “uvertura” la opereta revenirii lui Ion Iliescu (77 de ani) la putere. Nu doar în PSD, ci şi în România, Iliescu nu mai poate candida la Preşedinţie (a depus deja jurământul de preşedinte al ţării de trei ori). În schimb, s-a gândit că ar putea reveni la putere printr-un “mandatar”: prietenul şi medicul său de familie, dr. Sorin Oprescu, pupilul lui Iliescu. Fostul preşedinte al României încearcă să revină la putere prin “metode active”, pe care le-a studiat în fosta URSS. Gelos pe Putin, care a găsit o soluţie ingenioasă de a împărţi puterea, Iliescu încearcă, prin acest Sorin Oprescu, să revină la putere, dar pe o cale “originală”: speră că va conduce România prin influenţă, în “halat şi papuci”!
Iliescu şi “metodele active” sovietice
“Metodele active” reprezintă un domeniu al “dezinformării”, pe care Iliescu le-a studiat în URSS. Este vorba de un număr de tehnici de manipulare a IMAGINII unui eveniment sau a unui personaj. IMAGINE care se fixează, de la început, adânc în mintea cetăţeanului, şi prin care se filtrează ulterior toate celelalte informaţii.
Acest gen de “manipulare a imaginii unui eveniment sau personaj” se construieşte cu tehnicile specifice “dezinformării”.
“Măsurile active” sunt tehnici infailibile ale KGB-ului, care i-au adus marile succese din anii ’60-’70. Şi care se învaţă acum la “Academia de Informaţii Iuri Vladimirovici Andropov” (fostă “Felix Edmundovici Djerjinski), ca şi la “Academia de Diplomaţie Militară”.
O expunere sumară a “metodelor active”, care fac parte în mod obligatoriu din arsenalul unui “agent de influenţă” format în URSS, se poate citi în Bierre de Villemarest “GRU, le plus secret des services sovietiques” (Paris, Stock, 1988, pag. 277-278), “Soviet Active Measures in the Era of Gorbaciov” (Washington, 1988), în “Crash Course in KGB/SVR/FSB Disinformation and Active Measure” (The Center for Counterintelligence and Security Studies), ori în “Soviet Active Measures in the > Era 1988-1991″ (U.S. Information Agency).
Nu numai că Iliescu a învăţat ceea ce colegii săi de partid abia bâjbâie, dar a şi practicat “metodele active” (în rusă, “aktivnîie meropriatia”).
Mai întâi, la începutul anilor ’50, la Moscova, în calitate de secretar al “Sovietului studenţilor şi aspiranţilor români aflaţi la studiu în URSS”.
Şeful direct al lui Ion Iliescu a fost Alexandr Nicolaevici Şelepin, secretar al “Komsomolului”.
Apoi, Iliescu a activat, la Praga, în “Uniunea Internaţională a Studenţilor” (UIS), în 1956, organizaţie de front a KGB-ului, alături de “Consiliul Mondial al Păcii”, de “Federaţia Mondială a Muncii”, de “Organizaţia Solidarităţii cu popoarele Afro-Asiatice”, “Conferinţa Creştină pentru Pace” ş.a.m.d.
Şef direct la UIS i-a fost acelaşi Alexandr Şelepin. În 1958, Şelepin va deveni preşedinte al KGB. Iar în 1959, Şelepin promovează o reformă majoră pe linia “măsurilor active” şi a influenţei KGB.
În cartea mea “
Ion Iliescu. Biografia secretă” (Elit, 2000) este detaliată această perioadă.
În decembrie ’89, Iliescu iese la rampă, declarând “puciul militar” drept “revoluţie”.
Motivele erau două:
1) orice putere care rezultă în urma unui “puci” este mult mai greu recunoscută de comunitatea internaţională;
2) fiind revoluţie, atrocităţile comise în decembrie ’89 erau trecute de pe umerii “puciştilor” pe umerii poporului român.
Cosmetizarea lui Sorin Oprescu
Din “câinele credincios” al PSD, Oprescu devine brusc un antipesedist şi un “independent”.
La alegerile trecute pentru Primărie, candidatura lui Marian Vanghelie nu a fost acceptată de PSD.
Vanghelie candidează însă ca “independent” şi câştigă. Director de campanie i-a fost Sorin Oprescu. Consecinţa imediată: Vanghelie se întoarce în PSD şi devine şef peste organizaţia Bucureşti.
În 2008, Iliescu îşi aduce aminte de episodul “Vanghelie independent”. Iliescu tocmai încerca, profitând de circumstanţe, să găsească o soluţie de tip Putin pentru a recâştiga puterea în PSD şi în România.
Iniţial, Oprescu nu a vrut să candideze. Spunea tuturor că nu doreşte să devină “loser-ul de serviciu” al PSD, după ce pierduse, în 2000 şi 2004, în faţa aceluiaşi Traian Băsescu.
Iliescu, precum şi tatăl candidatului Oprescu – general-locotenentul (r) Mircea Oprescu, din cadrul “Serviciului D” (Dezinformare) – îl conving însă pe Oprescu să candideze.
Problema cea mare era cum să păcălească electoratul bucureştean să aleagă un “PSD-ist” primar, după ce, timp de 20 de ani, nici FSN, nici PDSR nu reuşiseră să îi înşele vigilenţa.
Bucureştenii nu numai că au un nivel de trai cu vreo 30% mai mare decât media naţională, dar formează şi cel mai bine informat electorat din România. Greu de păcălit.
Totuşi, trăsătura principală a bucureştenilor rămâne aceea că alcătuiesc un “electorat de tip justiţiar”. Aceasta fiindcă în Bucureşti au avut loc evenimentele din decembrie ’89 (inclusiv diversiunea “teroriştilor din 22-25 decembrie”). Aici a avut loc mitingul-maraton din Piaţa Universităţii. Şi tot în Bucureşti au fost câteva “mineriade”, dintre care cele din 13-15 iunie 1990 şi din septembrie 1991 s-au soldat cu victime şi cu atrocităţi.
Nimic nu-l atrage pe bucureştean la vot mai mult decât o “cauză dreaptă”.
Iliescu s-a orientat bine: un “PSD-ist” nu va avea nicio şansă să ajungă primar al Capitalei în 2008.
Oprescu, “câinele credincios al PSD”, avea nevoie de o altă “imagine”.
Acestea sunt motivele pentru care s-a pus în scenă telenovela “Oprescu – Independent”.
Episodul I: Organizaţia PSD din Bucureşti – condusă, atenţie, de Marian Vanghelie – declară că nu îl susţine pe Oprescu şi că ar dori un alt candidat.
Oprescu, aparent ofuscat, invocă sondajele, care îi sunt net favorabile, faţă de orice alt “PSD-ist”. Se conturează astfel o falsă “criză” în interiorul partidului.
Singurul care îl susţine pe Oprescu este, bineînţeles, Iliescu.
Episodul al II-lea: După mai multe tergiversări şi propuneri de candidaţi – în faţa refuzului obstinat al lui Marian Vanghelie şi al organizaţiei sale – PSD îl desemnează candidat oficial pe Cristian Diaconescu. Telenovela continuă.
Episodul al III-lea: Intră în funcţiune “metodele active” de inducere în eroare a electoratului bucureştean.
“Biroul Electoral Municipal” (BEM) anulează un număr mare de iscălituri în favoarea candidaturii lui Oprescu, sub pretextul că sunt însoţite doar de Codul Numeric Personal (CNP).
Oricine are un cont în bancă ştie însă că, pe lângă numărul de cont, identificarea unei persoane la bancă se face după CNP.
În presă apar acuzaţii că Oprescu a utilizat banca de date a unor spitale.
Oprescu ripostează şi tot “circul” se mută la T.M.B. Cu televiziunile după el, ceea ce era foarte important.
La T.M.B., suspansul creşte: T.M.B.-ul validează decizia BEM.
Oprescu este scos din cursa electorală. Chiar de Sărbătorile Pascale.
Bucureştenii cu ochii pe sticlă nu mai aveau timp de un ou roşu şi o felie de cozonac.
Comentatoarele de la televiziuni susţineau, pline de năduf, că suspansul cu Oprescu nu se opreşte nici de Sfintele Sărbători.
Iliescu, preşedinte de onoare al PSD, iese la rampă şi îşi declară sprijinul, în continuare, pentru Oprescu, deşi PSD avea desemnat candidat oficial pe Cristian Diaconescu.
Episodul al IV-lea: Oprescu îşi caută dreptatea mai departe, la Curtea de Apel. El acuză “sistemul ticăloşit” şi se declară un “luptător până la capăt”. Pentru bucureşteni, devine din ce în ce mai clar că, după PSD, şi sistemul este contra lui Oprescu. Faţă de acesta, bucureştenii încep să manifeste o anumită simpatie, ca pentru un om care este evident nedreptăţit. Oprescu face pasul cel mare, pentru care s-a montat, de fapt, întregul”circ”: îşi dă demisia din PSD şi se declară “independent”.
Mulţi bucureşteni spuneau înainte: “l-am vota, dar e PSD-ist”. Iată că acum Oprescu nu mai este “PSD-ist”, este “independent”. Şi declară că “n-are alt stăpân decât pe bucureştean”. Lumea îi dă dreptate, sondajele “vorbesc” clar în favoarea lui Oprescu.
Telenovela nu se opreşte însă aici.
Episodul al V-lea: O reporteră îl întreabă pe Oprescu dacă se simte o “victimă” a sistemului. Oprescu răspunde prompt, în stilul său flegmatic: “Am eu, doamnă, faţă de victimă?”. Aşa este, nu are. Victima semnifică un om înfrânt definitiv şi împăcat cu această postură. Pe când Oprescu se declară un “luptător” împotriva sistemului, pe care “sistemul ticăloşit” vrea să-l blocheze. Ca să nu deschidă “anumite dulăpioare, cu dosare, de la Primărie”, afirmă Oprescu.
Episodul al VI-lea: Curtea de Apel dă dreptate “Greuceanului” de la electorale, lui Sorin Oprescu, devenit, în ochii bucureştenilor, în doar câteva zile, un soi de Sfântul Gheorghe cu sabia într-o mână, cu scutul în cealaltă şi cu “sistemul ticăloşit” la picioare.
S-a terminat “telenovela”? Nu, mai avem un episod. Ca să acopere perfect mica vacanţă de Paşte şi de 1 Mai, când bucureştenii sunt cu ochii pe sticlă.
Episodul al VII-lea: Când toată lumea era fericită, se pupa şi îl îmbrăţişa pe “Greuceanu”, o doamnă – Dorina Mocanu – îl contestă, la rândul ei, la Curtea de Apel. Lumea este disperată. După PSD, după BEM, după T.M.B., Curtea de Apel făcuse dreptate lui Oprescu. Ce naiba mai voia şi doamna Mocanu?
Începea alt suspans, cu televiziunile la post. Oprescu declară public că “sistemul ticăloşit” din România îl persecută prin toate mijloacele. Dar el este un “luptător” şi – atenţie – are încredere în Justiţia română!
În consecinţă, Curtea de Apel respinge întâmpinarea doamnei Mocanu, pe care o consideră nejustificată.
Oprescu/Greuceanu are cale liberă să participe la alegeri. Şi, mai ales, se bucură de simpatia bucureştenilor pentru că, într-o luptă dreaptă, a ales să fie independent.
Un scenariu perfect, în care fiecare parte şi-a jucat rolul: şi PSD (care a intrat în alegerile municipale din Bucureşti, pe şest, cu doi candidaţi), şi BEM (care a susţinut aberaţia că CNP-ul nu identifică o persoană), şi T.M.B. (care a aprobat aberaţia BEM), şi Curtea de Apel (care, în două rânduri, i-a dat dreptate “Greuceanului”).
Întreaga “maskirovka” (înscenare) de Paşte, amplu acoperită de televiziuni, avea rostul de a-l acredita pe Oprescu ca pe un candidat “independent” faţă de PSD şi un om anti-sistem, căruia i se pun tot soiul de “piedici”. Lucru vital dacă încerca să cucerească Primăria Bucureştiului cu un electorat atât de “justiţiar” prin tradiţia ultimilor 20 de ani!
Oprescu a reuşit astfel să intre în turul al doilea al alegerilor municipale din Bucureşti păcălindu-i pe bucureşteni chiar de Paşte.
Erorile făcute între turul întâi şi al doilea, care îl pot costa voturi pe Sorin Oprescu
“Maskirovka” (înscenarea) de Paşte a lui Sorin Oprescu – cea care l-a transformat din “câinele credincios” al PSD-ului într-un “independent” pe gustul electoratului justiţiar al Bucureştiului – a fost o operaţiune perfectă, la care au concurat factorii enumeraţi puţin mai înainte.
După turul întâi al alegerilor municipale, au apărut însă câteva erori mari, care îi pot reduce serios electoratul lui Oprescu.
Prima eroare a fost declaraţia PSD-ului că în turul al doilea îl susţine pe Sorin Oprescu. Declaraţia este o “piatră mare de gâtul” independentului Oprescu. Bucureştenii sunt inteligenţi. După ce a clamat imaginea unui “independent”, Oprescu este susţinut chiar de partidul din care a demisionat! Mulţi vor realiza acum că “independenţa” lui Oprescu a fost doar un “joc de glezne”, făcut după toate regulile “măsurilor active”, iar Oprescu ar putea pierde un număr important de voturi.
A doua eroare, de acelaşi gen, a fost declaraţia pripită de susţinere din partea trioului liberal Crin Antonescu – Puiu Haşotti – Norica Nicolai. Este o gafă politică majoră, la politicieni cu experienţă. Liberali care nu l-au susţinut cum trebuie pe propriul candidat (Ludovic Orban, cel care a prezentat, de departe, cel mai interesant program), dar care acum se grăbesc să-şi declare susţinerea faţă de fostul “câine credincios” al PSD!
A treia eroare este implicarea mult prea personală a lui Ion Iliescu în campania electorală a lui Sorin Oprescu.
Lumea se întreabă, pe bună dreptate, ce interese personale are Ion Iliescu de-l susţine pe Oprescu, un demisionar din PSD, partid al cărui preşedinte de onoare continuă să fie Iliescu.
Cea mai mare eroare a fost comisă chiar de Oprescu, care a dovedit că nu se poate detaşa deloc de rateurile politice ale lui Ion Iliescu.
După primul tur – considerându-se probabil cu sacii în căruţă – Oprescu a adoptat aceeaşi optică asupra mineriadelor ca şi Iliescu. Or, această optică este o adevărată insultă la adresa bucureştenilor, care au trăit (în două rânduri) efectele dezastruoase ale asaltului minerilor asupra Capitalei: morţi, răniţi, bătuţi, întreg centrul devastat şi o imagine de coşmar a României în lume.
Oprescu nu a înţeles, nici după 20 de ani, că bucureştenii nu-i vor ierta niciodată lui Iliescu mineriadele, fiindcă (spre deosebire de restul ţării) ei le-au trăit pe propria piele.
Un politician serios trebuia să adopte o altă atitudine.
Pentru că – iată – turul al doilea al alegerilor va avea loc, coincidenţă, chiar pe 15 iunie. Adică, la Comemorarea a 18 ani de la mineriadele din 13-15 iunie 1990.
Astfel că un vot pentru Oprescu va deveni, în aceste condiţii, un vot care va legitima mineriada din 13-15 iunie 1990. Iliescu asta şi aşteaptă, prin eventuala victorie a lui Oprescu. Să-şi ia revanşa asupra bucureştenilor care, indirect, votând Oprescu, vor valida mineriada. Iliescu aşteaptă această revanşă de aproape 20 de ani!
Votând Oprescu se mai legitimează şi o fraudă a PSD, care va avea la anul, la prezidenţiale, tot doi candidaţi: unul oficial şi altul “independent”.
Sunt convins că “independentul” va fi Sorin Mircea Oprescu, omul de casă al lui Ion Iliescu. Victoria la municipale îi va deschide larg drumul pentru a se cocoţa în fruntea statului.
Dacă reuşeşte să păcălească acum, ca independent, “pulimea” (ca să folosesc o vorbă de-a lui Oprescu) de ce n-ar încerca la anul din nou?
https://www.curentul.ro/
July 30th, 2009 
VR 
Basescu despre Voronin: “Presedintele Voronin si-a adus aminte ca la un moment dat i-am dat o mana de ajutor sa formeze majoritatea de dupa alegerile trecute. (…)De data aceasta presedintele Voronin nu poate spera la sprijinul meu pentru a face majoritatea de care are nevoie pentru desemnarea unui preşedinte.” (Interviu RRA – 30 iulie 2009)
Posted in Uncategorized 
Tags: 
