Acest Miron Cozma a fost norvegianul comunistozaurului Iliescu Ion. A devastat Piata Universitatii, in ’90, Piata Victoriei si Parlamentul, in ’91, Valea Oltului, in ’99.
Cei care i-au interzis sa calce 5 ani prin Bucuresti au fost blanzi. Si au discriminat celelalte orase mari ale Romaniei. Constanta, dar si Timisoara, Brasov, Iasi, Cluj merita si ele ferite. Daca ar fi dupa mine, nu l-as lasa nici prin Lehliu sau Tecuci. Recunosc ca prin Craiova i-as da drumul putin, ca acolo i se poate infunda. Dar cel mai bine i-ar sta inchis. Nu la parnaie, ci acasa la Iliescu Ion. Sa-si aminteasca amandoi cum au distrus pe 14 – 15 iunie ’90 tot capitalul de admiratie castigat de Romania in decembrie ’89. Cum si-a permis Cozma sa participe la Ziua Marinei? Miner devii de nevoie. Marinar visezi sa ajungi. Cu mainile lui manjite de sange si lignit (mai putin de lignit, ca propagandistul a fentat si mina), Cozma a venit sa spurce dantela de faguri verzui a marii. Era insotit de un profitor al Revolutiei. Cu astia e simplu. Eroismul (daca a existat) nu se plateste. Merita recompense materiale doar mutilatii si urmasii mortilor. Dar acestia din urma numai pana la implinirea varstei de 18 ani. Si au cam sarit din ea.
Cozma, uita-te in jos, spre rame! Nu ridica ochii spre catarg, gnomule!
Intreaga redactie a cotidianului Evenimentul Zilei a decis sa intreprinda un make-over drastic, alegand sa se tunda bob, fara exceptie.
Cel mai greu a fost in cazul colegului Mircea Marian, relateaza Mircea Mihaiesi. “Am stat 6 ore la coafor cu el, pana cand am reusit sa obtinem ceva decent. La ceilalti a fost mult mai usor. Doamnele chiar au fost entuziasmate de decizia de a ne tunde bob, pentru ca se pare ca anul acesta se poarta”.
Jurnalistii neaga ca decizia lor ar avea vreo legatura cu Bobby Paunescu.
Rand pe rand, jurnalistii Evz s-au asezat comod pe scaunele stilistilor de la un salon de coafura inchiriat pentru o zi in vederea efectuarii schimbarii de imagine.
Desi se vehiculeaza zvonul potrivit caruia decizia jurnalistilor de a se tunde bob are legatura cu recenta achizitie a cotidianului de catre Bobby Paunescu, surse sigure din cadrul redactiei Evz ne asigura ca aceasta informatie nu are niciun suport real.
“E o facatura. Noua nu ne poate spune nimeni cum sa ne tundem. Sa nu credeti ca dupa tranzactie a venit Bobby Paunescu la noi, ne-a adunat intr-o camera si ne-a spuns: bai, de maine veniti tunsi bob. E o prostie”, a precizat Ghibutiu pentru times.ro.
Mai mult, ziaristii de la Evz tin sa asigure cititorii ca noua tunsoare le permite sa scrie mult mai bine, facilitand aerisirea craniala, esentiala unui redactor bun.
“Cei mai multi ziaristi din lumea asta sunt tunsi bob. Uitati-va la CNN, la New York Times, veti vedea ca tunsoarea bob e preferata jurnalistilor profesionisti, pentru ca permite un flux de idei cu pana la 45% mai bun decat alte tunsori. Deja ma simt altfel, de cand m-am tuns bob. Parca am chef sa scriu si altceva, sau mai bine zis altfel. Cred ca pot prezenta si alte puncte de vedere, mai noi, mai relevante si mult mai incitante. Iar asta inseamna sa fii un jurnalist adevarat integru”, a mai tinut sa precizeze Mircea Mihaies.
Soc cu Boanchis: Ce mă enervează la Mircea Badea? Sifonarii lui
Valoarea unui om o recunoşti atunci când îl citeşti sau îl asculţi cu plăcere chiar dacă nu eşti de acord cu el. Chiar dacă te ironizează sau te sictireşte pe tine. Un astfel de personaj demn de atenţie este Mircea Badea, cel mai bun entertainer român, după părerea mea. Avem tendinţa să minimalizăm şi neologismul, şi vocaţia de entertainer. Nu înseamnă măscărici. Entertainerul e un om de spirit care transformă o chiftea de subiect într-o discuţie alertă, într-un monolog spumos, în cazul lui Badea. N-am vorbit cu el niciodată. Cât despre gusturi sau opţiuni, n-avem unde să ne întâlnim. El e sportman, eu am apetituri domestice. Între o serie de flotări şi un prânz împărătesc, voi alege întotdeauna colesterolul. Pleşu spunea că „orice mişcare fizică mi se pare un scandal”. Da, dar numai de la o vârstă încolo, că în copilărie şi adolescenţă băteam mingea toată ziua. În cazul în care lui Pleşu i se pare un scandal şi tăvăleala pe dormeză cu sexul opus, atunci să-i fie de bine şi Domniei Sale, şi lui Siegfried, maşina pe care şi-a botezat-o astfel Liiceanu. Trecând la politică, mărturisesc că am despre „profesorul” Voiculescu aceeaşi părere pe care o are Badea despre Băsescu. Apropo, de ce Oprescu sau Patriciu nu insistă să li se zică doctorul Oprescu sau arhitectul Patriciu? Pentru că sunt definiţi profesional, n-au nevoie de proptele universitare care să-i legitimeze, lumea ştie că ei sunt doctor şi arhitect pe bune.
Ceea ce mă enervează crunt la Mircea Badea are legătură cu duşmanii lui, nu cu el. Diverşi blogări şi jurnalişti au ajuns să-l reclame la CNA fiindcă i-a ars în emisiunea lui.
Marian Lupu consideră că un preşedinte care nu este „parte a unor aranjamente şi obligaţiuni” ar putea să acţioneze mai de capul lui, sau, cum a formulat interimarul în stilu-i inconfundabil, „de o manieră care să perturbeze tot sistemul politic”.
Mulţi îmi reproşează că sunt cu Băsescu, în condiţiile în care pensionarii suferă, iar guvernul Boc reprezintă o calamitate. Şi de-ar fi aşa, măcar sunt dezinteresat, nu stipendiat ca împuţiciunile de la ICR.
Opoziţia a fost puternică pe vremea Pieţii Universităţii, a CDR-ului şi după ce Băsescu l-a scos pe Roman din PD. Partidul lui Iliescu, indiferent sub ce siglă s-a ilustrat, n-a ştiut să facă niciodată opoziţie, dar, atunci când a condus România, a avut mai multe soluţii şi a improvizat mai puţin decât cederiştii şi pedeliştii. Şi reziduurile comuniste, şi baronii fac parte din ceea ce am numit soluţii, că asta-i ţara. Aleşi dintre reziduuri sau baroni, miniştrii pesedişti au fost, cum se spune şi nu-mi place mie, mai aplicaţi.
De la venirea lui Ponta, PSD-ul a început să însemne ceva şi în opoziţie. Spre deosebire de Crin Antonescu, un muţunache care prestează opoziţie de discurs, Ponta e un om de acţiune. Şi seamănă cu Băsescu, deşi îl înjură. Nea Traian şi Victoraş se pricep la lucrături în partid şi îşi trădează iute idealurile. Adică exact ceea ce Ponta n-a avut, din moment ce, în 1990, era în Piaţa Universităţii, iar imediat după 2000 a sărit în PSD.
Spre deosebire de Iliescu, un diversionist cu frâne şi cu un oarecare simţ al loialităţii (manifestat faţă de valori strâmbe, e adevărat), Băsescu şi Ponta n-au mamă, n-au tată în politică. La ei, ideologia, promisiunile, datoriile, fidelitatea nu reprezintă nimic în raport cu interesul personal. Există şi diferenţe între Ponta şi Băsescu. Ponta se bazează pe un aparat de partid excelent pus la punct. Băsescu a fost Partidul. Dovedindu-se autoritar, egoist şi suspicios, nu şi-a crescut vreun urmaş politic, fapt care îl va costa.
Acelaşi Băsescu, însă, n-a avut derapaje identitare. A rămas acelaşi marinar care, în funcţie de ceea ce urmăreşte sau de cum îl apucă pandaliile, ciocneşte cu tine o ţuiculiţă sau îţi trage un şut în cur. Ponta vrea să fie şi golănaş, şi intelectual, şi polemist de fundul curţii, şi om cu sămânţă juridică.
Paleologu bătrânul, nu aschimodia ajunsă ministru, spunea că doar proştii îşi închipuie că Evul Mediu a fost o perioadă întunecată. În „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, C. Gane povesteşte ce grădini făcuse Brâncoveanu în zona unde Oprescu sapă o parcare şi dă de necropolele metropolei al cărei trecut nu-l cunoaşte. E interesant că istoricii şi arheologii se pronunţă abia acum. Asta înseamnă că s-au dus la facultate degeaba, că nu-i nicio diferenţă de cultură între ei şi colivăresele care se înghesuie la pomeni când se spală oasele morţilor dezgropaţi după 7 ani. Pentru că Oprescu şi-a trădat meseria de chirurg, vocaţia părăsită îi blestemă destinul. Întâi a măcelărit limba română, vorbind despre „scheleţii din dulap”. Uite că acum găseşte schelete la Universitate. După întâmplarea asta, se nasc mii de întrebări, dar eu adresez doar trei. 1. Dacă tot se va amâna construcţia parcării, n-ar fi normal să fie goniţi din Centrul Capitalei şi hingherii de autoturisme, nemernicii ăia care ne saltă — ca să nu exagerez zicând „ne profanează” — maşinile? 2. Mai durează mult până vor apărea jigodiile care vor pretinde că sunt rude cu scheletele şi vor revendica podoabele răposaţilor? 3. La asta renunţ, că era legată de minerii aduşi în Piaţa Universităţii de Iliescu Ion şi ar fi urmat o asociere nepotrivită. Razvan Ioan Boanchis / National
Rodica. În prima fază îi scriu doar prenumele, ca să nu stric povestea. Nu-i vorba despre juna Rodica a lui Alecsandri, care trecea voioasă printre junii sămănători. Aşadar, prin anii ’80, Rodica avea nişte ochelari bengoşi. Un coleg de serviciu, ochelarist şi el, i-a spus că îi plac ramele, a întrebat-o de unde le-a luat şi a rugat-o să-i facă şi lui rost. Pe bani, normal. Răspunsul Rodicăi: „îi am de la poliniclinica partidului. Îmi pare rău, te rog să nu te superi, dar nu te voi ajuta! Nu meriţi să porţi ochelari de acolo. Eu merit, pentru că tata a fost comunist adevărat, a luptat pentru valorile acestui sistem. Pentru partid, el şi-a lăsat chiar şi un braţ în războiul din Spania!”. Şi acum, numele de familie al principialei Rodica! Tismăneanu. Da, sora raportului, sora agitatorului, sora puiului de kominternist! Vă daţi seama pe mâna cui a încăput istoria poporului român? Ce ţară-i asta, bă, ce ţară-i asta? Păi n-avea dreptate Goga, când a zis „ţară de secături”? E ţara în care televiziunea publică l-a invitat pe Andrei Cornea să-l înjure pe Păunescu, în timp ce poetul era coborât în groapă. În anii ’50, tatăl lui Păunescu stătea în puşcăriile staliniste, iar tatăl lui Cornea era ministru, linia Ana Pauker. Să ne trăieşti, capitalism construit cu oamenii Moscovei!
Grigore Lese la ziua lui Adrian Paunescu: “Sus, Romane, Sus!”
Adrian Paunescu a murit. Nu ar trebui sa se mai spuna nimic, poate, nici despre uriasa sa personalitate nici despre slabiciunile sale omenesti. Dincolo de bune si rele, Paunescu va trai si va ramane in istoria literaturii romane ca Poet. Ceea ce nimeni nu-i poate lua este imensa sa valoare creatoare. Este de prevazut totusi ca, asa cum gasca – atat de nociva pentru poporul roman -, a lui Tismaneanu, s-a bucurat la moartea marelui patriot roman Mihai Ungheanu, asa vor reactiona unii pigmei si acum, porcaindu-l prin presa, cu aere de intelectuali care n-au supt nimic de la stat niciodata si nici gura nu le-ar mirosi. Ambii scriitori romani fusesera deja condamnati la moarte in ticalosul “Raport Final” al “kominternistului pentru eternitate” Tismaneanu, pe care, din pacate, Basescu nu a avut cand sa-l citeasca din scoarta in scoarta, inainte de a-l gira. Sunt curios acum ce o sa mai indrazneasca gasca anti-romaneasca, cand insusi presedintele Romaniei, care chiar il aprecia pe poet, a transmis condoleante in care afirma ca “prin întreaga sa activitate literară, poetul Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei sale, pentru pledoaria sa constantă pentru valorile naţionale şi pentru generozitatea cu care a promovat generaţii de tineri poeţi şi artişti”? Oricum, public mai jos, preventiv, un Drept la replica pe care l-am adresat Deutsche Welle (dubioasei Sectii “Romane”) dupa o atare porcaire, “deontologica” desigur, cand Paunescu “indraznise”, ca senator si membru al Comisiei de Cultura, sa ceara cercetarea ICR-ului in care Patapievici isi promova, pe banii nostri, prietenii informatori ai Securitatii (si nu numai), ca Hoisie si Antohi. Ramane valabil si acum. Totodata, reproduc aici un text scris ieri, inainte de moartea poetului, de Razvan Ioan Boanchis, si publicat in ziarul National de azi, pentru ca se exprima atat de plastic si clar privind rezervele noastre, ca generatie, fata de ceausisme dar si scarba fata de sindromul patapievicilor si tismanenilor care au invadat spatiul public odinioara romanesc. Totodata, emotionantul editorial al celui mai talentat pamfletar al presei romane, la aceasta ora, reflecta o situatie cu care m-am confruntat la randul meu, cand ma trezeam, chiar si in miez de noapte, cu un telefon de la poet: “Ce-mi dai pentru revista? Ai vazut cu ungurii? Dar cu Basarabia? Ai o pagina! Ba nu, doua, color!”. Si astfel a aparut, de exemplu, intr-o singura publicatie din intreaga Romanie, un omagiu adus fostilor prizonieri politici romani din Transnistria – pe al carei front a fost si Paunescu -, detinuti 12 si 15 ani in puscaria ruseasca de la Tiraspol. Si asa am putut sa le ofer lor si famiilor lor – care plangeau la vederea paginilor din Flacara lui Adrian Paunescu – un ziar care sa arate ca Romania nu i-a uitat, ca jertfa lor nu a fost zadarnica. Era singurul.
Dumnezeu sa-l ierte!
Razvan Boanchis: În relaţia cu Adrian Păunescu, eu am fost porc!
În ultimii 40 de ani şi în următorii 100, talentele subnutrite, dieteticii hârtiei au avut şi vor avea mârlănia să-l facă porc pe Adrian Păunescu. Scaieţii şi estropiaţii pixului n-au putut şi nu vor putea să accepte că Păunescu e o herghelie de cuvinte. Carnea versurilor lui e înmiresmată de tropotul şi de ispitele imposibil de tradus în limba mohorâţilor de profesie. În relaţia cu Păunescu, eu am fost porc! Prima dată, l-am întâlnit prin 2000, la o emisiune a lui Ionel Stoica, la care participau, printre alţii, Marius Georgescu (Dumnezeu să-l odihnească!) şi Ovidiu Ioaniţoaia. Cu vreun an înainte, ne zgâriaserăm în presă — „Naţional” contra „Sportul românesc” — pe o temă minoră, iar eu amestecasem în polemică anticomunismul, comunismul şi alte izmeneli de scăpărici mucos. Păunescu m-a luat, întâi, la frăgezit. „R.I.B., acest… (aici renunţ, că a zis ceva laudativ, n.m.) şi-a făcut o meserie din a-l înjura pe Adrian Păunescu!”. Dar totul era pe bază de crescendo. Greul abia urma. Mi-ar fi dat rău la temelie, dacă nu mă scoteam cu o replică pregătită de-acasă. Azi recunosc că aşa a fost, deşi, după tocşou, le-am povestit prietenilor că am fost spontan. „Maestre, eu v-am înjurat, dar nu mi-a trecut vreodată prin cap să dau jos din bibliotecă volumele dumneavoastră îmbrăcate în coperţi negre!”. Ioaniţoaia a zâmbit. Şi m-a salvat. Păunescu a preluat şi a înmulţit reacţia prietenului său. Râdea. Se îmblânzise. După aia, m-am mai lecuit de febra anticomunistă, cel puţin în raport cu autorul „Repetabilei poveri”. Există două diferenţe între odele lui Păunescu pentru Ceauşescu şi omagiile aduse lui Băsescu de nevolnicii din banda lui Patapievici. Păunescu scria despre şeful statului cu talent şi sub dictatură. Şi-acum să vă spun de ce am fost locatar al cocinei în relaţia cu Păunescu. În urmă cu vreo două toamne, mă certasem cu un personaj de neevitat al scrâşnetului contemporan, iar maestrul m-a descris mai frumos decât meritam în trei ziare („Fanatik”, „Ring” şi „Flacăra lui Adrian Păunescu” — le-am înşirat ca să nu credeţi că mai şi mint, după ce că mă dau mare!). La ceva timp după apariţia articolelor, ţâr-ţâr telefonul. Am văzut numărul. Celularul nu mai ţârâia. Reverbera. „Trebuie să ai o rubrică în «Flacăra lui Adrian Păunescu»! Eu n-am bani să-mi plătesc colaboratorii, dar am un nume şi puţină glorie!”. Neavând-o pe-asta cu gratisul, căutam o formulă să mă eschivez. Păunescu, tumultuos cum îl ştiţi, nu-şi propusese să mă şi asculte, nu-şi închipuia că poate fi refuzat. „Mâine, la 12, aştept 50 de rânduri pe ce temă vrei tu. Ba nu, 80 de rânduri!”. Mie îmi ies două cărţi din 80 de rânduri, aşa că a doua zi nu i-am mai răspuns la telefon. După câteva luni, m-a iertat. În preajma lui 20 iulie, din nou ţâr-ţâr. De fapt, bang-bang! „Ce noroc ai tu că te apreciez! Poimâine e ziua mea. Te aştept!”. Când s-a făcut „poimâine”, eram la mare şi iarăşi i-am dat ţeapă. L-am rugat pe Horia Ivanovici să inventeze o scuză. Astăzi, mi-aş dori ca acest articol să apară în „Flacăra lui Adrian Păunescu” şi să aibă 80 de rânduri.
PS VR: M-as fi bucurat sa ma intalnesc cu Razvan Ioan Boanchis la acea aniversare, cand Adrian Paunescu a implinit 65 de ani. Filmarea de mai sus, in care, la sfarsit, poetul isi sterge lacrimile, este de atunci.
Mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui României, Traian Băsescu
Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis vineri, 05 noiembrie a.c., un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţa a poetului Adrian Păunescu. Vă prezentăm acest mesaj:
„Am primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a poetului Adrian Păunescu. Prin întreaga sa activitate literară, poetul Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei sale, pentru pledoaria sa constantă pentru valorile naţionale şi pentru generozitatea cu care a promovat generaţii de tineri poeţi şi artişti în cadrul cenaclului „Flacăra”.
În aceste momente de tristeţe doresc să transmit familiei, colegilor şi tuturor celor apropiaţi sincere condoleanţe.
Dumnezeu să-l odihnească!”
REMEMBER. Internationalistii kominternisti ataca in haita
Cei doi senatori, Paunescu si Ungheanu (si prin ei intreaga Comisie) sunt contestati de “Vocea Germaniei”. De ce? Unul l-a cantat pe Ceausescu, altul a lucrat la Luceafarul. Da. Dar diferenta este ca Paunescu nu a ocolit niciodata acest fapt, spre deosebire de cei doi “intelectuali publici” informatori promovati de Patapievici si Mihaies, Antohi si Hoisie, care au ascuns timp de 18 ani mizeria lor si raul facut “prietenilor” pe care i-au turnat. Mai mult: Paunescu nu va putea fi scos niciodata din Literatura romana la fel ca si – dupa cum invoca un alt aparator al informatorilor – Celine, sa spunem si noi, din literatura franceza si a lumii. Are valoarea lui, incontesabila. Adica e Poet. Ungheanu? Este una dintre cele mai stralucite minti romanesti care va dainui in istoria Romaniei ca atare. Cine isi permite sa-l claseze in vreun fel, fara sa-l citeasca sau sa-i audieze cursurile, este ori ignorant ori rauvoitor. In cazul lui Pepine, este doar o reactie comandata, nu de comentator obiectiv al unui post respectabil. Pentru ca Pepine-informatorul se revolta ca Ungheanu a scris la Luceafarul iar Pepine-dezinformatorul prin omisiune nu este deranjat ca Tismaneanu, colegul lui de la “Idei in dialog”, a mers pe inaltele culmi ale socialismului stiintific propagat de la tribunele Partidului “Scanteia tineretului”, “Viata studenteasca”, “Convingeri comuniste” sau “Tanarul leninist”.
Dupa decesul sectiilor in limba romana ale BBC si RFE se pare ca nici cea de la DW nu se simte prea bine…
Erik Bettermann, Director-General DW: “Deutsche Welle is Germany’s media calling card for the world.”
Dar ce se intampla cand apar puricii pe fir?
Se pare ca DW isi face politica editoriala dupa blogul meu. Dupa doua relatari “calde” privind scandalurile ICR, evidentiate aici, “s-a simtit” nevoia si de vreo doua-trei reci ca gheata. Pornind de la aceasta decadere a profesionalismului DW, am deschis ieri un dialog binevenit, cred eu, cu seful sectiei romane a postului public de Radio german, Robert Schwartz. Din pacate, desi asteptam si un raspuns scris la solicitarea mea – respectiv analizarea si judecarea cazului prezentat – acesta n-a venit. Asa ca sunt obligat sa explic eu, in special pentru cei responsabili de etica si deontologia postului public de Radio al Germaniei Federale, unde se incalca principiile si standardele Deutsche Welle si, implict, ale Consiliului de Presa German, in speranta ca va veni o indreptare cuvenita a situatiei. Asadar, sa incep cu inceputul. Acesta este mesajul meu catre DW in urma articolului de informatie/comentariului/opiniei (?) – nu este specificat nicaieri – “Vechii comunişti iau cu asalt ICR-ul” semnat de Horatiu Pepine:
Se spune că trebuie să fim îngăduitori cu bătrânii. Presa l-a iertat pe Iliescu pentru discursul sovietic de la Congresul PSD, dar pe Iurie Darie l-a martelat după ce s-a dat nudist în „Naţional”. Păi suntem îngăduitori sau nu mai suntem?, ca să parafrazez un clasic. Am văzut că nu mai suntem. Că umblăm cu discriminări. Perfect. Poate că domnii jurnalişti l-au lăsat în pace pe papaşa, considerându-l o stafie a revoluţiei. Nu-i aşa, zvăpăiatul politruc octogenar contează încă. A primit aplauze învăpăiate, nu de complezenţă, la Congresul PSD, unde a combătut tovărăşeşte împotriva desfiinţării CAP-urilor. Au murit ţărani în puşcării fiindcă s-au făcut activişti puturoşii satelor, care le-au luat pământurile cu japca, şi uite că vine întârziatul ăsta, în 2010, să facă apologia cooperativizării. Bineînţeles că a găvărit ceva şi despre restituirea caselor naţionalizate. Normal, dă-o dracului de proprietate! Să nu mai aibă nimeni nimic, dar să fie privilegiaţi gargaragiii care au ţinut-o toată viaţa în şedinţe de partid! Delirul nostalgic a continuat pe tema „huzurului” – substantiv folosit de propagandiştii care înfierau lumea la plenare. „Unii s-au apucat să «învestească» în maşini străine şi în case construite cu materiale din import!”. Vaaai, ce putred e capitalismul, nea Nelule! Hoţomani sau nu, oamenii investesc, că de „învestit” te-a învestit pe tine Ceauşescu în zeci de funcţii! Zâmbatul roşu şi-a încununat filipica oxidând urechile asistenţei cu vechea lui lozincă: „mai bine sărac şi cinstit decât bogat şi hoţ!”. Dacă m-aş lepăda de politeţe şi aş uita câţi ani are, i-aş aduce aminte că în Piaţa Universităţii se cânta „mai bine mort decât comunist!”.
Cariere Media – Blogul oamenilor de media, isi deschide site-ul cu anuntul ca micutul Siluan Bota, al treilea copil al unei familii de preot, are nevoie de un transplant de ficat care sa ii salveze viata. Suma totala necesara este de 120.000 de euro, bani care s-au strans aproape in totalitate, cu ajutorul binefacatorilor din intreaga tara cat si al bloggerilor si ziaristilor online. Acum, pentru micul Siluan, doar 10.000 de euro mai fac diferenta intre viata si moarte. Prin actiunile caritabile de pana acum a fost strânsa suma de 109.435 de euro din totalul de 120.000 de euro, cat au estimat medicii germani ca ar costa salvarea vietii bebelusului de sapte luni. Cei care doresc sa-l ajute pe micut, pot face donatii prin teledon, in reteaua Romtelecom, la 0900.900.830 – 10 euro/apel, 0900.900.832 – 2 euro/apel, 0900.900.834 – 5 euro/apel. Numerele de telefon sunt valabile pana in 26 noiembrie. Pentru cei care vor sa doneze in cont, accesati Cariere Media.
Din presa online de la Chisinau aflam ca la Bucuresti exista mai multi ziaristi cretini decat mi-as fi inchipuit. Dorind sa-i mai faca putina reclama colegului de suferinta al lui Robert Turcescu, ziaristul rus cu nume semi-romanesc Andrei Gheorghe, fatucele de la EvZ au decretat ca in Moldova este alt fus orar decat in Romania, diferit cu o ora (foto). Sa se fi molipsit de la “senatorii” EvZ Tismaneanu, Patapievici & Co care au ceasul fixat pe ora Moscovei (inca de-acum 70 de ani 🙂 )?…
Moise Guran si-a dat demisia de la mogulul Voiculescu si se muta la TVR, transmite Starea Presei.ro.Grila de toamnă a adus schimbări si la Ştirile TVR 2. Astfel, Ora de Ştiri va fi prezentată de Livia Dilă şi Lucian Pârvoiu, ne spune Reporter Virtual, alias Tiberiu Lovin, care ne mai informeaza si ca trei jurnalişti polonezi au fost arestaţi de rusi la Smolensk, pe motiv că au pătruns într-o zonă interzisă, din prejma ramasitelor avionului fostului lor presedinte, Lech Kaczynski, mort pentru patrie. Tot de la Reporter Virtual aflam ca libertatea de expresie la CNN se termina la capitolul evrei, dar nu din Bibilie ci din media americane:
Rick Sanchez a fost până ieri una din vedetele CNN. Începând de astăzi este şomer, fiind concediat de conducerea postului tv pentru că într-un interviu radio a declarat că rasismul în mass media din America nu este doar apanajul celor de dreapta, ci şi al celor de stânga şi că evreii controlează presa americană. Acesta a declarat că a simtit pe pielea lui discriminarea rasială din partea elitelor de stânga din presa americană, el fiind de origine hispanică, născut în Cuba şi crescut în Miami unde familia s-a refugiat din calea “epocii de aur” a lui Fidel Castro.
În acelaşi interviu, Rick a mai declarat că tot din cauza originii sale rasiale este ţinta criticilor lui Jon Stewart (pe numele adevarat Jonathan Stuart Leibowitz), vedetă a postului tv Comedy Central, pe care l-a acuzat de bigotism. Reporterul l-a întrebat atunci cum poate să-l acuze pe Stewart de bigotism când şi acesta, fiind evreu, este tot reprezentantul unei minorităţi rasiale. La această întrebare, fostul prezentator CNN a început să râdă, răspunzând că Jon Stewart nu poate fi considerat minoritar când toată presa americană e practic controlată de evrei.
Imediat cum cei de la CNN au aflat de interviu, l-au suspendat pentru ca după doar câteva ore să-l concedieze. Continuarea la Reporter Virtual care nu ne lasa si ne mai da o veste: ca Ioana Reit, realizatoarea B1 care o inlocuieste pe Livia Dila la “6, vine presa!”, va fi flancata, “cand e cazul”, si de Andreea Pora. Vulcanica jurnalista ajunsa din cauza unei pseudo-plagiat la revista “22” este prezenta si in editorialul pezevenghiului de Boanchis de azi:
Cum se întoarce Băsescu la popor
Într-una din multele sale campanii electorale, Băsescu promitea că se întoarce la popor. Cu spatele, spun cei şucăriţi că preşedintele apare din ce în ce mai rar. Şi din ce în ce mai nervos, cînd i se cere socoteală. Băsescu se întoarce, azi, la popor prin duşmanii de pe maidanul politic, dar şi prin detractorii din media.
Andrei Pleşu a acordat un interviu unui ziar cu nume greu, în care semnează azi numai gîgîlici, mişcotei, codobaturi. Ucenicul lui Noica povesteşte că a văzut, pe vremea cînd mişca hîrtiile la CNSAS, o notă a lui Băsescu dată la Securitate. Marinarul se „zgîriase” cu alt vaporean şi a narat momentul de vitejie în felul următor: „în ziua cutare, am făcut cutare, cutare subaltern a sărit la bătaie. S-a întîmplat cutare şi cutare. Chestia asta m-a plictisit foarte mult. Simplul fapt că acum trebuie să stau să scriu chestia asta mă enervează foarte tare”. Sînt două posibilităţi. 1) Băsescu e şmecher adevărat şi are un curaj nebun. 2) Era prea mare în aparat şi i se rupea de securiştii mici. Cunosc bine Constanţa şi ştiu că, atunci cînd se întorceau din voiaj, comandanţii raportau spăşiţi ce au făcut, cu cine s-au întîlnit, cum au mers contrabanda şi curvăsăreala. Bingăneau toţi, mai puţin Băsescu. De ce îşi permitea să sfideze, cine îi îngăduia să fie arogant, habar n-am. Sau doar bănuiesc. N-am vreun interes să-l gîdil cu encomioane pe Băsescu. Nici nu cred că a auzit de mine, fiindcă are ca unică lectură agenda telefonului celular. Un amănunt esenţial — hinghereşte lumea cu DNA-ul — şi altul minor — l-a pus pe Patapievici la ICR — chiar mă obligă să nu intru în sfera omagiului băsescian. Dar îl prefer oricînd unui gargaragiu depedent financiar precum Crin Antonescu, acel profesoraş care s-a distins pe vremea lui Ceauşescu predîndu-le copiilor de ţărani istoria falsificată a României.
August 17th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
