Victor Roncea Blog

Cluj-Napoca, 6 februarie 2008

S c r i s o a r e d e s c h i s a

Domnului CRISTIAN ADOMNITEI

Ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului

Stimate Domnule Ministru,

Ca unul care a facut parte din generatia si structura „Grupului de Reflectie pentru Innoirea Bisericii” (1990-1992), imi iau permisiunea de a-mi reinnoi pledoaria pentru mentinerea religiei ca obiect de studiu obligatoriu in ciclul liceal, iar pentru aceasta nu voi aduce alte argumente decat pe cele invocate de noi in apelul „Religia in scoala”, publicat in ziarul „Romania libera” din 6 iulie 1991, al carui ecou se regaseste in Legea nr. 84 din 24 iulie 1995, care se dovedeste si astazi, dupa 13 ani, tot atat de actual si pe care, in consecinta, vi-l prezint mai jos.

Cu stima,
†Bartolomeu V. Anania
Arhiepiscop si Mitropolit

RELIGIA IN SCOALA

Problema invatamantului religios in scolile de stat, departe de a fi fost rezolvata, continua sa ramana deschisa si sa constituie o tema de neliniste si ingrijorare pentru o foarte mare parte a opiniei publice romanesti.

Se stie ca in primele trei luni ale anului 1990 demersurile oficiale ale Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si ale Ministerului Cultelor au ramas fara rezultat.

La 3 aprilie 1990, Grupul de Reflectie pentru Innoirea Bisericii si-a conjugat eforturile cu ale celor doua institutii si a obtinut din partea Ministrului Invatamantului si Stiintei[1] acordul de principiu ca ora de religie sa fie predata obligatoriu la clasele I-XII, cu un statut bine definit in cadrul programei de invatamant, tinandu-se seama si de principiul pluriconfesional.

Salutat si insusit de Sfantul Sinod, acest acord a ramas in faza de virtualitate; printre alte cauze, mai mult sau mai putin obscure, nu pe ultimul loc au fost si inertiile birocratice care continua sa staruie, neclintite, si in structurile noastre bisericesti.

Dupa alegerile din 20 mai 1990, conducerea Ministerului Invatamantului si Stiintei a adoptat o formula ambigua si aleatorie, al carei caracter restrictiv este mult mai transparent decat invaluirile fals-generoase cu care ne obisnuise un anumit limbaj al ateismului comunist. Ora de religie devine disciplina de „educatie moral-religioasa”; predarea e limitata la clasele I-VIII; statutul ei se dilueaza in termeni vagi ca „facultativ” si „optional”; instructiunile Ministerului precizeaza ca in predarea ei nu poate fi vorba de „catehizare” (adica de instruirea religioasa a elevilor), ci numai de „valorile moral-educative, istorice si culturale” (ca si cum o morala ar putea sa existe fara suportul ei doctrinar!); „acceptarea” acestei discipline pare un act de bunavointa, un fel de hatir al guvernantilor fata de revendicarile postrevolutionare.

Consecintele: Religia in scoala a ramas la bunul plac al inspectoratelor judetene si directorilor locali, care nu in putine cazuri se prevaleaza de lipsa ori de insuficienta unor „instructiuni” de la centru; acolo unde este predata efectiv, ea pare mai mult tolerata si capata un caracter de semiclandestinitate; cei ce o predau, atat preoti cat si mireni, se resimt de aproximatia unui statut incert; dupa un an si jumatate de la Revolutie, profesorii voluntari nu au la dispozitie nici cel putin o programa analitica bine intocmita si eficienta, care sa suplineasca partial lipsa manualelor.

In proiectul de Constitutie, majoritatea parlamentara expediaza problema religiei in scoala printr-o formula de maxima generalitate, ignorand astfel imperativele spirituale ale neamului si acordand audienta celor ce, prin tot ce scriu si vorbesc, confunda religia cu ideologia si dau dovada ca despre religie nu stiu mai mult decat au invatat la orele de marxism.

Pe de alta parte, insusi Sfantul Sinod, prin recenta „Comisie speciala pentru educatie moral-religioasa in invatamantul de stat”, manifesta o induiosatoare grija ca lucrarile si concluziile acesteia sa se pastreze cu strictete in limita dispozitiilor restrictive ale Ministerului Invatamantului si Stiintei, inclusiv interzicerea catehizarii elevilor. Acest duh de obedienta, care parea depasit prin declararea solemna a autonomiei bisericesti, este cu atat mai inexplicabil si intristator cu cat el poarta si girul unor ierarhi tineri, de curand intrati in Sinod.

Din punctul nostru de vedere:

1. Ora de religie in scoala nu constituie un deziderat nou, postrevolutionar, ci restaurarea statutului ei de pana in 1948; ea nu se cere introdusa, ci reintrodusa in invatamantul de stat ca disciplina in serviciul binelui public, menita acum sa contribuie cu prioritate la vindecarea racilelor sociale, cum sunt delincventa si criminalitatea.

2. Religia nu e proprietatea Statului, nici a Ministerului si nici a Bisericii ca institutie; ea este un dat fundamental al poporului roman, pastrat de-a lungul a doua milenii si marturisit de tinerii martiri din Decembrie 1989. Daca actuala putere statala si-a propus si a fagaduit sa-i inapoieze poporului roman bunurile ce i-au fost furate de dictatura comunista, e de neinteles de ce-i retrocedeaza pamantul, dar refuza sa-i restituie cerul.

3. Redresarea sociala, economica si politica a poporului roman va fi imposibila fara temeiul moralei religioase, singura capabila sa-i redea echilibrul si sa-l realinieze unei Europe de straveche traditie crestina. Oare cat va mai trebui sa fie repetat adevarul incontestabil ca religia nu este o achizitie evolutiva istorica, ci un dat constitutiv al conditiei umane? In acest proces de innoire, Biserica e obligata sa-si fortifice vocatia misionara, iar Scoala, ca institutie fundamentala pentru instruirea si educarea poporului, trebuie sa-si recapete vechiul ei rol de vehicul al valorilor crestine.

4. Cerem ca Parlamentul (Adunarea Constituanta), Guvernul, Ministerul Invatamantului si Secretariatul de Stat pentru Culte sa reia problema orei de religie in scoala, s-o examineze cu toata seriozitatea si s-o rezolve prin legiuiri care sa-i redea si sa-i garanteze statutul pe care l-a avut inainte de dictatura comunista atee.

5. Cerem ca Sfantul Sinod sa adopte o pozitie ferma asupra acestei probleme, cel putin in spiritul hotararii sale din 3 aprilie 1990, careia i se pot adauga punctele noastre de vedere date publicitatii la 13 august si 23 septembrie 1990. Ca drept al poporului roman, ora de religie nu poate constitui obiect de negociere si compromisuri, mai ales din partea unei puternice Biserici majoritare, care este nu numai depozitara doctrinei si traditiei, dar si principala raspunzatoare pentru innoirea spirituala a natiunii.

6. Cerem ca ora de religie sa fie predata in intregul ciclu primar, gimnazial si liceal, adica in clasele I-XII. Adolescentul nu poate fi abandonat tocmai la varsta crizelor personale de tot felul, cand intrebarile devin cruciale. Nimeni nu-i poate tagadui tanarului de mai tarziu dreptul la optiune, dar nu exista optiune fara cunoasterea fiintei umane in intregul ei. Daca in structura invatamantului public exista destule discipline predate inca in spirit materialist-ateu, ora de religie implineste cel putin principiul echitatii. […]

7. Cerem ca ora saptamanala de religie sa aiba caracter obligatoriu, facultativa fiind doar dispozitia elevilor de a-si insusi materia predata. Respectarea libertatii lor poate fi tradusa printr-un sistem limitat de notare, intre maximum 10 si minimum 5, ceea ce inseamna rasplatirea celor buni, dar nesanctionarea celor dezinteresati; la religie nu se ramane corigent, iar repetenta e de alta natura decat cea didactica.

8. Facem apel catre Bisericile surori, catre Asociatiile, Conferintele, Ligile si Fratiile crestine, catre opinia publica din Romania, catre parintii carora nu le este indiferenta soarta copiilor lor si a societatii de maine, sa-si exprime sau reinnoiasca demersurile pentru reintroducerea orei de religie in scoala, adresandu-se tuturor forumurilor bisericesti si statale in a caror competenta se afla rezolvarea acestei probleme de importanta vitala pentru existenta si destinele poporului roman.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

2 iulie 1991