Posts Tagged ‘Corneliu Vlad’

RECONCILIEREA lui Corneliu Vlad la Salonul de Carte POLEMOS

Madalin Necsutu: Reconcilierea in fieful demonului razboiului

Jurnalistul Corneliu Vlad, care nu cred ca mai are nevoie de vreo introducere, in ciuda faptului ca nu sta toata ziua pe sticla ca pseudo-analistii mioritici de politica externa, a lansat vineri noua sa carte intitulata “Reconcilierea”. As dori sa precizez intai de toate ca m-a frapat mesajul cartii in comparatie cu locul in care s-a desfasurat lansarea ei si numele acestui targ de carte. Un gand pacifist de tip ecumenic rostit chiar la salonul de carte patronat de Polemos (spiritul, demonul razboiului la greci – nota mea).

Azi, in cea de pe urma zi a salonului de carte Polemos , aflat deja la cea de-a patra editie si gazduit de Palatul Cercului Militar, m-am gandit sa imi fac si eu aparitia in calitate de consumator de carte buna. Si cand spun buna ma refer aici la istorie, stiinte politice, securitate, aparare, relatii internationale si cam tot ce deriva din aceasta. Bun, zis si facut. Merg eu frumos spre locatie, asta fiind la cateva sute de metri de redactia noastra, si cand ajung acolo, jurnalistul Corneliu Vlad, tocmai isi lansa noua carte “Reconcilierea”. Bineinteles, ca din respect pentru eveniment si domnul Corneliu Vlad, nu ma puteam foii pe acolo pentru a rasfoi paginile cartilor expuse. Asa ca am stat. Nu foarte mult… cam jumatate de ora. Dupa introducerea facuta de prof.univ.dr Ion Calafeteanu, care mi-a fost si mie profesor, Corneliu Vlad a inceput sa inceput sa ne vorbeasca despre cartea dansului. “Fiecare popor are nevoie de o perioada lunga de reconciliere nationala, dupa ce a suferit o trauma”, a afirmat jurnalistul. Fostul editorialist de la Cronica Romana ne-a impartasit faptul ca, in cursul documentarii pentru aceasta carte, a incercat sa desluseasca formula secreta, un tipar standard, pentru acesta “reconciliere”. Aceste explicatii au fost cautate in recentele evolutii din statele din jurul nostru, jurnalistul afirmand ca “s-a ferit de Romania, ca dracu’ de tamaie”. “Reconcilerea” de Corneliu Vlad propune gandirea unei solutii viabile de reinchegare nationala in jurul unui ax central reprezentat de o idee care sa ii uneasca pe romani. Daca pana in prezent, in cei 20 de ani tranzitie, Romania a avut ca scop aderarea la UE si NATO, aceasta carte ridica o problema si mai spionoasa: De aici ce facem? care sunt obiectivele interne si externe ale Romaniei? in jurul carei ideei se vor ralia romanii in viitor? avem nevoie de un proiect national nou? se poate forma o “competitie constructiva” in randul clasei politice din Romania? Din aceasta prezentare si din prisma provocarii lansate de Corneliu Vlad, voi incerca sa deslusesc si eu la randul meu, cam care ar putea fi solutiile iesirii din acest impas si intrarea intr-o “era a reconcilierii”!, dupa ce voi citi cartea cu autograf din partea autorului pe care am primit-o.

PS: Corneliu Vlad si-a incheiat genial discursul, citandu-l pe intemeietorul statului cehoslovac si fostul presedinte, Tomas Masaryk: “Acum avem democratie. Ne mai trebuie doar democrati!”

Autor: https://madalinecsutu.blogspot.com/

EDITORIAL CURENTUL – CORNELIU VLAD: Romania-SUA: tot asa

România-SUA: tot aşa Imprimare E-mail
Scris de Corneliu Vlad

Lumea-i cum este

Preşedintele Traian Băsescu a sintetizat tranşant, esenţial şi cu o sinceritate dezarmantă escala la Bucureşti a turneului european al vicepreşedintelui american Joe Biden: „nimic nu s-a schimbat“ în relaţiile bilaterale. Dar ce Doamne iartă-mă, ar fi putut să se schimbe? Şi, mai ales, ce a adus sau ar fi putut aduce nou această vizită?
Vizita, convorbirile, declaraţiile publice au decurs previzibil, de fapt au confirmat cursul de pånă acum şi estimările despre evoluţiile ulterioare. Parteneriatul strategic Romånia-SUA merge înainte, vectorul lor fiind tot cel militar. Implicarea militară a Romåniei în Afganistan şi Irak a fost în mod constant primul element evocat de cei doi. Vicepreşedintele american a spus că Romånia a primit „cu mare bucurie“ şi „cu braţele deschise“ noua variantă de scut spaţial american în această parte de lume. Nu ştiu, totuşi, să fi fost vreo referire publică de remarcat a Bucureştiului oficial la acest proiect, mai ales că el nici nu ne este, nici nouă, nici altcuiva, cunoscut (unii scriu prin presă că radarul scutului ar putea fi instalat eventual în România, dar Biden nici n-a infirmat, nici n-a confirmat, iar presei nu i s-a dat prilejul să pună vreo întrebare în chestiune). La capitolul de securitate, notabil ar mai fi poate afirmarea explicită de către Biden a principiului muschetarilor (art. 5 din Carta Atlanticului) ca principiu viabil şi în relaţiile bilaterale Romånia-SUA.
În partea privitoare la cooperarea economică, vicepreşedintele american a vorbit despre depăşirea în comun a crizei economice (dar cum oare în mod concret?), despre proiectele energetice, prin Romånia, care să reducă dependenţa în materie a Europei de Rusia, despre investiţii americane (care, în afară de Bechtel?), iar preşedintele Băsescu a atras atenţia că apartenenţa la NATO, adică securitatea Romåniei, „costă“. Ştiam. Despre eliminarea vizelor de călătorie în SUA, pentru romåni, nimic, nici unul, nici altul. Despre relaţiile Romåniei cu Rusia („puntea“ despre care vorbea atåt de frumos fostul preşedinte Bush), preşedintele Băsescu şi-a făcut un fel de mea culpa : trebuie relaţii pragmatice cu Rusia (a cåta oară ni se spune acest lucru, relaţii pragmatice, şi ce s-a făcut pånă acum?). Ne trebuie aşadar relaţii pragmatice şi cu Rusia, şi cu Turcia, căci ştim că proiectele romåneşti privitoare la Marea Neagră, care n-au ţinut seama nici de Rusia, nici de Turcia, au eşuat, iar vicepreşedintele american nici n-a pronunţat la Bucureşti vorbele Marea Neagră. Cum iarăşi era de aşteptat, vicepreşedintele Biden ne-a liniştit că SUA nu vor stabili cu nimeni nimic în ce ne priveşte, peste capul nostru, al „noilor europeni“, şi că „a venit timpul Europei Centrale“ (ca să facem ce?).
Mici satisfacţii, după această vizită, putem totuşi avea: Romånia a fost inclusă şi ea ca etapă în „turneul de consolare“ al vicepreşedintelui SUA, conceput special pentru Polonia şi Cehia. De ce, rămåne de văzut (de ce n-au fost incluse de pildă şi Ungaria, Bulgaria etc?). Apoi, discursul „programatic“ pentru întreaga Europa Centrală şi de Est a fost rostit la Bucureşti. În sfårşit, am mai aflat cu această ocazie din sursa pe deplin avizată a vicepreşedintelui SUA că legătura între preşedintele Romåniei (care va fi el) şi preşedintele Obama va funcţiona pe filiera Gitenstein-Biden. Cam atåt.

România-SUA: tot aşa
Curentul – vineri, 23 octombrie 2009

© Curentul
Foto: Andrei Pungovschi / Mediafax

CORNELIU VLAD, noul editorialist pe politica inter-nationala de la CURENTUL. Astazi, la rubrica sa "Lumea-i cum este": Stiloul lui Klaus

Stiloul lui Klaus Imprimare E-mail
Scris de Corneliu Vlad

Lumea-i cum este

Europa Unită răsuflă uşurată: după multă caznă şi multe emoţii, Tratatul de la Lisabona va intra, în sfârşit, în vigoare. Ultimul hop rămăsese semnătura preşedintelui Cehiei, Vaclav Klaus, care mai ţinea la o condiţie: o exceptare pentru ţara sa de la Carta drepturilor fundamentale, căci aceasta ar putea redeschide problema exproprierii şi expulzării celor trei milioane de germani sudeţi din fosta Cehoslovacie. Praga ar fi avut de plătit bani grei pentru închiderea dosarului, iar şeful statului ceh a insistat să obţină garanţii explicite că acest lucru nu se va întâmpla. Până la urmă n-a mai întins coarda. Presiunile deveniseră prea mari. Întreg Aliotmanul european risca să se împiedice de-un ciot, ciotul fiind stiloul lui Klaus. Dar el a consimţit la Tratat abia după o vizită – atenţie! – la Moscova, nu la Bruxelles sau Berlin. Iată un posibil subiect de reflecţie.
Subiect de reflecţie este însă, mai ales, temeritatea cu care Klaus a pledat, până la urmă de unul singur, pentru interesul naţional al ţării sale. De unul singur, în faţa Europei Unite. Care lider al cărui stat european (cu excepţia, desigur, a Marii Britanii) ar mai fi fost capabil de o asemenea cutezanţă? De pildă, vreunul dintre preşedinţii de până acum ai României (cu excepţia lui Nicolae Ceauşescu, de bună seamă, dacă ar fi să mai şi glumim).
Numai că poziţia lui Klaus nu a fost interpretată ca una firească, legitimă, ci ca o excentricitate, ca o excepţie ridicolă. Ridicolul ucide mai subtil ca tonul ridicat, ameninţător. S-a tot amintit că „personajul“ e un eurosceptic (eurorealist – obiectează împricinatul), că nu a pus pe reşedinţa prezidenţială şi drapelul UE (dar Cehia este şi membru al NATO, şi al ONU, câte steaguri? – a replicat el), că a comparat Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică, pentru aceleaşi reflexe dictatoriale (şi nu este singurul care gândeşte aşa), că a avertizat asupra riscului ca ţara sa să se topească în UE ca un cub de zahăr în ceai şi câte şi mai câte. S-a spus, despre Klaus, că ar fi un egoist, un megaloman, un îndărătnic, o „rachetă incontrolabilă“. S-a mai speculat că va tărăgăna semnarea până la primăvară, când conservatorii britanici vor veni la putere şi vor face un referendum care ar îngropa definitiv Tratatul de la Lisabona.
Într-un sfârşit, preşedintele Cehiei a pus capăt, în felul lui, năzdrăvăniilor. Tratatul de la Lisabona nu e bun „pentru libertatea Europei“, dar „intrarea sa probabilă în vigoare nu va însemna sfârşitul istoriei“ – a spus el înţelepţeşte.
Sfârşitul istoriei nu, dar cum rămâne cu interesul naţional în UE? Oricum, Tratatul de la Lisabona prevede şi posibilitatea ieşirii din Uniune.

Stiloul lui Klaus
Curentul – luni, 19 octombrie 2009

_______________________________________________________________________________________

Unul dintre cei mai fini analisti si cei mai atenti observatori si prestigiosi specialisti in problematicile politicii inter-nationale, Corneliu VLAD ne face onoare de a scrie de astazi in CURENTUL, ziar pe care, de altfel, l-a refondat dupa 1990 impreuna cu Anton Uncu si alti cativa jurnalisti. Un veteran al presei romane, cum putini mai exista, Corneliu VLAD, pe numele sau intreg Corneliu BASARAB VLAD, ne va impartasi din secretele diplomatiei in noua sa rubrica “Lumea-i cum este”.

Corneliu VLAD a publicat numeroase analize, comentarii şi radiografii abordând teme ale vieţii şi politicii inter-naţionale, în revista „Paris Match”, „Lumea”, “Balcanii” cât şi în cotidianele „România Liberă”, „Curentul”, „Cronica Romana”, si multe altele. De-a lungul carierei sale, a fost corespondent de presă în Orientul Mijlociu, Vietnam şi Laos, Austria, Elveţia şi Germania şi a colaborat cu numeroase agenţii de presă, posturi de radio şi televiziune.

Corneliu VLAD este singurul ziarist roman care a asistat si consemnat din sala, la procesul Grupului Ilascu, cel caruia de altfel i se datoreaza si singurele imagini existente de la aceasta farsa judiciara, in urma careia patriotii romani de peste Prut si Nistru au stat pana la 15 ani inchisi in temnitele rusesti din Transnistria.

Corneliu VLAD este membru al Uniunii Scriitorilor, printre volumele sale numarandu-se: „Pentru ca soarele să nu răsară dinspre asfinţit”, „Când luptătorii îşi curăţă armele”, „Vietnam, Vietnam”, „Lumea în mişcare, încotro ?”, „Vom trăi în anul 2000”, “Reconcilierea”. ş.a.

Florian GARZ afirma despre Corneliu VLAD urmatoarele: “Analistii de mare valoare sunt incomparabili mai putini decat spionii de mare valoare. Din experienta proprie, am curajul sa afirm ca, in ultimii 50 de ani, in Romania nu au existat mai mult de 3-4 analisti de inalta clasa. Unul dintre acestia este Corneliu VLAD”.

In imagine: Corneliu VLAD in Iran

CORNELIU VLAD: “Republica Moldova : stat – poate, patrie – niciodata”. Un comentariu cenzurat brutal de "Cronica Romana"

Domnul Corneliu Vlad imi aminteste ca asa cum editorialul meu despre rebranduirea KGB-ului – “Moldova nu este a voastra” – a fost si ultimul de la ZIUA, si dansul a trebuit sa plece de la “Cronica Romana”, in urma cu cateva luni, intr-o imprejurare similara : patronul ziarului i-a scos din pagina comentariul sau intitulat “Republica Moldova : stat – poate, patrie – niciodata”. “O fi intamplator?”, se intreaba Corneliu Vlad.
Eu mai amintesc ca si alti doi colegi de presa au fost indepartati de la fostul ziar “Atac” iar articolele le-au fost eliminate, dupa ce au scris doua materiale critice la adresa politicii agresive rusesti in zona CSI si spatiile adiacente, inclusiv Romania.
“O fi intamplator?”, ma intreb si eu.
Reiau mai jos comentariul-problema al domnului Vlad:

CE S-A INTAMPLAT LA CHISINAU. O varianta romaneasca. R. MOLDOVA: STAT, POATE – PATRIE, NICIODATA de Corneliu Vlad

R. Moldova: Stat, poate, patrie, nu
de Corneliu Vlad
Ne referim, în cele ce urmează, la situaţia tensionată şi tulbure, neprevăzută de la o clipă la alta din Republica Moldova dintr-o perspectivă ce ţine mai degrabă de geopolitică decât de evenimentele în plină desfăşurare de la Chişinău. Pe marginea acestor evoluţii se produc tot felul de interpretări, ipoteze şi scenarii care, însă, cu cât sunt mai multe, cu atât sporesc confuzia şi incertitudinea. Înainte de orice, trebuie să înţelegem că la Chişinău nu este vorba de o “revoluţie colorată”. Acolo nu şi-au făcut atestată prezenţa nici Fundaţia Sörös, nici alţi “sponsori” ai acestui tip “revoluţie” care reuşit până la un moment dat în Ucraina şi Georgia, dar a eşuat în alte republici exsovietice (Kîrgîzstan, de exemplu).
Protestatarii de la Chişinău nu au cerut atât îndepărtarea de Rusia şi CSI, ci în primul rând democraţie. Ceea ce presupune, logic, şi abandonarea puterii de către echipa neo-paleo-comunistă a lui Vladimir Voronin.
La Chişinău nu s-a declanşat nici o mişcare de masă în care “o urmă românească este vizibilă”, cum insinuează un sfetnic de-al lui Voronin (Mark Tkaciuc), înainte ca preşedintele de la Chişinău să se dezlănţuie în atacuri furibunde împotriva României şi înainte să-l declare persona non grata pe ambasadorul român. S-a scandat “România”, s-a fluturat tricolorul (care este, de fapt, drapelul de stat comun al celor două ţări), dar nu s-au formulat revendicări “împotriva statalităţii statului moldovenesc”, cum ar zice Voronin şi ai săi. Atunci, pentru ce au izbucnit protestele?
Punctual, împotriva fraudării alegerilor şi pentru noi alegeri, corecte. Dar mai ales din sentimentul de amărăciune că, şi de data aceasta, alegerile vor perpetua un regim comunist care ar ţine în continuare republica departe de lumea normală a democraţiei, de Europa Unită, iar, prin aceasta, şi de România.
Evenimentele fierbinţi de la începutul lui aprilie 2009 vor fi relatate şi întoarse pe toate părţile, se fac arestări şi se vor intenta procese participanţilor, autorităţile vor învinovăţi aceste persoane, organizaţii, forţe politice, alte state (în primul rând România) pentru cele întâmplate. Cursul evenimentelor a fost aşa cum s-a văzut din prima clipă, deturnat cu viclenie, din evoluţia lui spontană. S-au produse înscenări, manipulări, provocări, inclusiv prin (nu prea) misterioşii „oameni în negru” care au excelat în gesticulaţii de pretins „românism” şi în acte de huliganism.
La discreditarea mişcărilor populare, regimul de la Chişinău este mare meşter, are experienţă, şi încă îi reuşeşete. Dacă va reuşi, şi de această dată, să se cramponeze de putere, acest regim precar al unui stat precar, va adânci impasul în care se afundă republica.
Drumul firesc al R. Moldova este spre Europa. După aprecierea diverşilor analişti, inclusiv ruşi, Moscova n-ar avea nici un interes deosebit să se opună cu orice preţ acestei tendinţe. Dar despre traiectoria viitoare a R. Moldova, nimeni, n-a discutat, se pare, serios şi responsabil cu Rusia, nici România (mai ales preşedintele Băsescu!) nici SUA, NATO sau UE. Rezolvarea conflictului de pe Nistru, printr-o formulă acceptabilă şi pentru Moscova, ar da R. Moldova undă verde pentru a-şi urma calea pe care o crede de cuviinţă. R. Moldova nu poate, oricum, să mai dăinuie în actualii parametri nesiguri fără a-şi periclita grav prezentul şi viitorul.
09 Aprilie 2009

CORNELIU VLAD: Un ziar cu Roncea in locul care i se cuvine

Un ziar cu Roncea in locul care i se cuvine

de Corneliu Vlad

Blogerul @“votant” a postat ca “Roncea isi poate face ziar singur daca vrea”. Grea si adevarata afirmatie. Dar in felul ei. Caci:

Victor Roncea isi are, slava Domnului, ziarul sau. Este blogul sau. Prea putin, mai nimic, i-ar mai trebui sa apara si pe suport hartie. (in orice caz, nu mondenitati usurele sau scabroase, zodiace, integrame sau epiderme de domnisoare). Deci, are, intr-un fel, ziar.

  1. 1. Isi face ziar “daca vrea”. Poate ca vrea, dar, sigur, nu poate. Un ziar inghite bani, bani multi. Si rarisime sunt cotidianele, nu numai in Romania, peste tot, care traiesc numai din ce se vinde sau din publicitate (care, si ea…). Victor Roncea nu are acesti bani. Nici cei care – multi? putini? – sunt, nemijlocit, cu el.
  2. Un ziar cu Roncea in conducere (cum era Eminescu la Timpul, iertata fie comparatia), e mai greu de imaginat, acum, in presa romaneasca. Mai greu, dar nu imposibil. Ziarele de mare (de fapt mediocru) tiraj din Romania sunt, spun o banalitate, instrumentele mass-media ale unor oameni sau grupuri sau… “cu stare”, care au nevoie de asa ceva si au din ce investi (si pierde) pentru a le scoate. Nu sunt independente. Directorii lor (generali sau editoriali sau manageriali) nu mai sunt altceva decat penibile relee intre patronat si cei din redactie. Nu avem patroni de ziare de tipul lui Pamfil Seicaru sau Stelian Popescu, adica lideri de presa care isi pun, doar ei si echipa lor alcatuita liber consimtit, gheara leului pe ce se scrie si cum se scrie. Ion Ratiu si-a dorit sa faca un asemenea ziar in Romania dupa 1990 dar n-a reusit.
  3. Un ziar cu Roncea in locul care i se cuvine, un ziar “ca pentru Roncea”, (si nu numai ca pentru el) ar fi intradevar un fapt binevenit pentru presa zilnica de la noi. Ar fi un mic triumf al condeiului si tastaturii de computer asupra pungii cu bani sau macar o relatie mai onesta intre ele. Dar ar fi si o aventura curata, chiar idealista, in lumea publica sordida din ultimele doua decenii.
  4. Asadar, un ziar de tip Roncea (caci iata, acest inca tanar ziarist a ajuns, mai ales prin inamicii sai, un simbol) e posibil. Care e omul (sau grupul) onest, dar cu bani, care sa sustina un asemenea ziar?
Articolul domnului Corneliu Vlad, care ma copleseste si onoreaza extrem, este scris inainte de a afla ca “m-a gasit” acel ziar, care mai si merge pe urmele inaintasilor presei romane: chiar “Curentul“! Iar o alta publicatie, electronica, o adevarata platforma a presei libere, se va naste in curand, cu forta celor mai buni ziaristi romani “nealiniati”. Asa ca se vede treaba ca domnul Corneliu Vlad are acea experienta de jurnalist pur sange – cum rar mai exista azi -, care ii permite sa stie de dinainte ce se va intampla. Nu degeaba un alt bun cunoscator al celor stiute si mai putin stiute, Florin Garz, ii facea urmatoarea evaluare: “Analistii de mare valoare sunt incomparabili mai putini decat spionii de mare valoare. Din experienta proprie, am curajul sa afirm ca, in ultimii 50 de ani, in Romania nu au existat mai mult de 3-4 analisti de inalta clasa. Unul dintre acestia este Corneliu Vlad.”
In ce ma priveste, recunosc, pe langa acestia sunt o potaie, de paza
(foto :), si raman sa musc din presa toti dusmanii Romaniei, spre deosebire de cartitele-sobolani care si-au facut culcus caldut si hranitor chiar in anusul acestora. Daca am alaturi caini lupi ca cel de langa mine, e o onoare, comparativ cu japitele care au invadat presa fosta-romana.

Si un comentariu simpatic, al unui fost coleg din Tonitza, la debutul meu de la “Curentul” – Clanurile de presa si statul anti-national

20. 08-10-2009 14:00

Pentru Adam – Fratii Roncea

II cunosc pe frati de dinainte de 1989. am fost si eu la Tonitza, intre ei doi ca generatie. Toti fratii (si surorile) Roncea au fost niste figuri in liceul de Arta. Cel mare era cam golan si bataus, lua sandviciurile cu salam de Sibiu din toate clasele mai mici, pe unde erau risipite surorile sale. i-a batut pe niste pusti care erau roackeri de-ai lui Victor pentru ca veneau si ii aduceau tigari lu ala micu. evident le-a luat tigarile si le-a fumat el, pe acoperisul scolii, unde avea depozit de sticle de bere. Trecand peste aventurile scolare si venind la subiectul nedumeririlor adamice, fratii erau foarte normali in liceu, se ocupau cu desenul, cu pictura, cu modelajul si cu fetele. se muncea foarte mult in Tonitza pe vremea aceea, si scoala normala si specialitate – arte plastice. nu aveai cand sa fii derbedeu ca picai la treapta si spuneai adio la cariera.
Roncea al mare s-a activat la Revolutie, a ocupat Academia de Arta iar cel mic a ocupat Muzeul de Arta. au organizat pe acolo cuiburi de rezistenta, chestii d’astea. al mic a stins incendiile din Palat si a fost luat la ochi de “sniperii” de pe tancurile din fata CC-ului. au tras dupa el ca la nunta da nu l-au nimerit ca sarea ca un soarece de colo colo.
al mare in schimb a tras el dupa unii, a dat cu grenade i-a fugarit pe “teroristi” prin niste subterane de sub CC si blocul Romarta, unde avea Directia a V-a o baza logistica. Fratele meu mai mare era locotenent major la unitatea de garda si s-a nimerit sa intre in contact cu Roncea batranu in perioada aceea. a dat declaratii dupa aceea la Parchet de i-a cazut mana din cot, povestind cum tragea Roncea cu doua mitraliere deodata pe coridoarele din blocul Romarta, de a ciuruit tot blocul si a aruncat apoi in aer trei apartamente care aveau pereti dubli si ierire pe o scara interioara care ducea la subsol in barul Atlantic, si de aici era un tunel pe sub piata CC-ului. Aventuri nene ca in Beirut. Frate-miu s-a lasat de Armata dupa accea dar mi-a zis ca a aflat de la un coleg de la CI ca Roncea a intrat in schimb la mapn si afost trimis direct in Iugoslavia, unde a stat vreo cativa ani, peste tot pe unde aveau loc lupte. cel mic a plecat in Statele Unite si s-a facut fotoreporter, a avut expozitii dar apoi s-a intors in tara si a ajuns la Ziua. eu nu ma pricep la presa, mai urmaream cand si cand ce scria Victor. nu mi se pare deloc apocaliptic. stiu de la frate-miu ca la Revolutie trebuia sa fie masacru – mii si mii de morti, ca au fost militari din trupele speciale rusesti – au prin vreo treizeci cel putin si au fost eliberati chiar de seful procurorilor militari – Dan Voinea. asa ca sunt multe istorii despre care lumea nu are habar, ascunse prin dosare si prin fisete, iar oameni care sa vrea sa povesteasca nu prea sunt. Cei doi frati stiu si ei doar parti din aceste povesti si e de mirare ca nu li s-a inchis gura de tot, la cate au aruncat pe piata, cu taraita. mai avem multe de aflat si poate ca vor mai trece inca 20 de ani pana sa iasa la iveala adevarul despre Revolutie, care s-ar putea sa sperie pe multi oameni. fratele meu nu mai vrea sa scoata o vorba despre chestiile astea, mi-a zis sa-mi vad de treaba si de picturile mele, ceea ce si fac. din pacate a trebuit sa plec din tara ca sa am unde expune, ca majoritatea colegilor mei de clasa. regimul comunist din Romania nu a murit doar s-a transformat iar noi ne vom vedea copii sclavi ai copiilor de comunisti. de aceea am plecat din Romania ceea ce iti recomand si tie Adame, daca vrei sa apuci sa traiesti o viata cata de cat normala si civilizata. cat despre fratii Roncea, la cat de nebuni erau in liceu, nu ma astept sa se schimbe, astia vor sa stinga ei lumina si sa-i scrie necrogologul lui Iliescu si Roman, cu pisat, direct pe mormintele lor. sunt sonati si ar fi putut fi artisti buni, cum este sora lor care s-a carat in State.
Scris de Leo

CORNELIU VLAD despre cacealmaua noului joc de sah geostrategic SUA – Rusia si postura Romaniei

Chestie complicata PDF Imprimare Email
de Corneliu Vlad
corneliu_vladAu trecut vreo doua decenii de la asa-zisa incheiere a razboiului rece (sa fim seriosi, sunt mai “prieteni”, mai sinceri intre ei, Medvedev si Obama decat Gorbaciov si Bush-tatal, au acum mai multa incredere liderii de la Washington si Moscova decat la inceputul anilor 1990?). In acesti 20 de ani, Rusia si Statele Unite n-au reusit sa stabileasca nici configuratia noii lor table de sah geostrategic, nici cu ce piese e de jucat, nici care sunt regulile jocului (ele par sa se schimbe de la o mutare la alta, ce fel de joc o fi asta?). Daca e mai periculoasa aceasa stare de fapt – labila si imprevizibila – decat “siguranta” oferita de distrugerea reciproc asigurata ce a functionat de bine- de rau pana prin anii 1990, e greu de spus, fiecare isi da cu parerea.
Sa luam exemplul celor zece rachete din Polonia si radarul din Cehia din proiectul american de aparare antiracheta. Unii s-au grabit sa proclame ca Obama a facut o concesie renuntand la varianta, altii zic ca s-a optat de fapt pentru o alta varianta, mai periculoasa pentru Rusia, intrucat ceea ce era prevazut sa se instaleze in Polonia-Cehia va functiona mai ieftin, mai eficient si mai derutant pe nave americane prin Marea Neagra ori pe uscat, undeva in zona Caucazului (Georgia?).
La elementul de scut spatial din Polonia-Cehia , Rusia gasise o replica dura : rachete in regiunea Kaliningrad. Daca se adopta proiectul Marea Neagra si/sau Caucaz, cum va reactiona oare Moscova?
Asadar, care este tabla de joc, care piesele, care regulile?
In aceasta a doua varianta, Romania va fi in mod evident mult mai implicata, cu sau fara voia ei, (are doar un parteneriat strategic cu SUA, nu?). Dar in parteneriatul acesta functioneaza oare, ca in NATO, principiul muschetarilor (adaptat, desigur) : doi versus unul (fie acesta, sa zicem, Iranul, sau Rusia, sau…Coreea de Nord, sau fantoma lui Bin Laden)?
Complicata chestie. Din prudenta sau din comoditate, oamenii de stat, oamenii politici, prefera sa nu vorbeasca in gura mare despre ea. Comentatorii de prin presa o pot face, dar n-o prea fac nici ei.
Asadar : de curand s-a anuntat din nou prin presa lumii ca rachetele iraniene ar avea intradevar capacitatea de a lovi (si) teritoriul Romaniei. Ca putem fi si tinta rachetelor rusesti, nici nu mai trebuie sa ne anunte cineva prin ziare. Are Romania vreo asigurare din partea Washingtonului ca daca navele Statelor Unite componente ale scutului spatial american vor misuna – nu stim in ce scopuri – si prin sau pe langa apele noastre teritoriale, Pentagonul sau militarii sai de pe la Mihail Kogalniceanu ne-ar putea feri intr-o situatie de Doamne fereste? Romania nu are nici garantii, explicit si public formulate, din partea SUA, (NATO se distanteaza prudent de proiectele de securitate americane din vecinatatea Rusiei – care este in parte si vecinatatea Romaniei), iar Bucurestiul oficial nici nu incearca sa clarifice aceasta situatie – cu Moscova, cu Teheranul (ca doar de, suntem in aliante si parteneriate, nu vorbim de capul nostru).
Sursa: www.inforusia.ro

SECRETELE RUSIEI. Corneliu Vlad releva opt motive ale nemultumirii Rusiei si fata de Romania, enuntate de un analist din MAE de la Moscova

Opt motive si cateva “secrete”
Un analist de la Moscova enunta nemultumirile Rusiei

de Corneliu Vlad

Incet-incet, se pare ca Aliantei atlantice “incepe sa-i treaca supararea” pe Rusia dupa razboiul din Georgia. Noul secretar general al NATO, Anders Rasmussen vorbeste, prietenos, despre “un nou inceput” si de “mai mult realism” si a pus inrautatirea temporara a relatiilor pe seama perceptiilor gresite, neincrederii si agendelor diferite ale celor doi parteneri. El vrea ca intre NATO si Rusia sa se dezvolte “un parteneriat strategic pozitiv”.
O relaxare se constata si in relatiile ruso-americane dupa cele trei intalniri bilaterale intre Obama si Medvedev.
Dar un analist politic din MAE al Rusiei, Vladimir Kozin, enunta punctual opt principale obstacole care stau in calea parteneriatului strategic avut in vedere.
1. Incercarile multor state membre ale NATO de a mentine o abordare antiruseasca in cadrul Aliantei si incercarile “a cel putin sase dintre ele de a promova politici antagoniste fata de Moscova, tari care se invecineaza cu Rusia si alte republici ex-sovietice” (trei ar fi tarile baltice, a patra Polonia, a cincea probabil Cehia. A sasea o fi Romania ? Analistul rus ne lasa sa ghicim. Oricum, relatiile economice ale Poloniei cu Rusia sunt mult mai bune decat cele ale Romaniei, iar relatiile politice ale Poloniei si tarile baltice cu Rusia mult mai abrazive comparativ cu relatiile politice romano-ruse. A baga nediferentiat toate aceste tari – presupuse de noi – in aceeasi categorie e cam schematic si neproductiv).
2. Vointa NATO de a continua politica de extindere a Aliantei, prin posibila aderare a Ucrainei si Georgiei, confirmata recent de Rasmussen (si Romania impartaseste, public, aceasta pozitie, spre deosebire, de pilda, de Germania).
3. Dorinta NATO de a-si afirma superioritatea militara fata de Rusia in arme nucleare si conventionale, cu toate ca, spune analistul rus, “Alianta detine deja de 15 ori mai multe arme nucleare si de trei ori mai multe arme conventionale”.
4. Un numar in crestere de baze militare si alte instalatii in apropierea frontierelor Rusiei (intre acestea, si “prezenta militara” a SUA pe teritoriul Romaniei).
5. Planuri de desfasurare a unor elemente de sistem de aparare antiracheta amplasate la sol ori in spatiul maritim, cooperare SUA-NATO pentru crearea unui “scut militar de rachete” nu numai in Polonia si Cehia, ci in toate cele 28 de state din NATO.
6. Activitati sporite ale fortelor aeriene si navelor in tarile NATO din vecinatatea Rusiei, inclusiv Marea Baltica si Marea Neagra, uneori cu nave purtand incarcaturi nucleare.
7. Faptul ca Rusia ramane principalul potential adversar in orientarea militara si strategica a NATO si in doctrina sa militara.
8. Respingerea de catre NATO a propunerii presedintelui Medvedev de creare a unei noi arhitecturi de securitate europeana, in care Rusia sa aiba statut de partener egal.
Din toate aceste motive, subliniaza analistul rus, “NATO nu poate sa blameze Rusia pentru atitudinea ei mai putin decat prieteneasca”.
Ca stat membru al NATO, Romania este, si ea tinta a acestor reprosuri, uneori in mod clar, chiar daca nu explicit. Si aici sta unul dintre “secretele” (stiute de toata lumea) ale relatiilor impotmolite romano-ruse. Dar de ce Germania are relatii excelente cu Rusia, Franta, Italia, Spania – relatii foarte bune, caci si aceste state sunt membre ale NATO. De ce se imbunatatesc relatiile ruso-americane, cand SUA sunt principalul partener din NATO ? In timp ce Romania… E si aici vreun “secret” ?

Sursa: https://www.inforusia.ro/

ROMANIA-RUSIA. Vrem relatii bune, ce-am face cu ele? EXTERNET cu Corneliu Vlad

Premierul Putin a semnat la Ankara la acorduri de cooperare pana l-a durut mana. Vreo 30 de acorduri de cooperare ruso-turce, numara cu uimire un ziarist de la Moscova. Cea mai mare parte a acordurilor tin de domeniul energetic. Ca e vorba de petrol sau gaze, de prospectare, depozitare sau transport, de transport din Mediterana in Marea Neagra , spre Europa Centrala , Europa de Sud au Liban, Israel sau India, ca e vorba de proiecte pe uscat sau submarine, care concureaza sau nu alte proiecte etc. etc. , toate se invartesc in jurul uneia si aceleeasi probleme: energetica. Ai zice ca Rusia si Turcia nu mai au astazi altceva de vorbit intre ele decat despre energie.
Si nu numai Rusia si Turcia. Energia a devenit subiectul trendy al zilei peste tot. Energetica a devenit nervum rerum gerendarum. Cand presedintii Americii vorbesc de Irak si Iran, se gandesc si la petrol, cand vorbesc de Afganistan, sunt cu gandul si la proiecte de oleoducte sau gazoducte. Cand liderii rusi se intalnesc cu liderii chinezi sau germani nu se poate sa nu discute si despre proiecte de conducte energetice.
In secolul abia incheiat, observa un comentator de presa rus, marii lideri ai lumii aveau doi cai de bataie pe care se incaierau sau cadeau la pace: ideologia si arma nucleara. Dezbaterea despre ideologii s-a rasuflat (cel putin la nivelul oamenilor de stat) iar nuclearul ramane in atentie mai ales in doua privinte: ca incredere necesara intre detinatorii de asemenea arme si ca neproliferare. Altfel, se discuta despre alte trei probleme presante: energie, energie si energie.
Despre ce discuta, insa, (sau mai degraba nu discuta) Bucurestiul oficial cu Moscova? Pana mai ieri-alaltaieri, inainte de orice, despre Tratat si Tezaur. S-au consumat pentru asta tone de cerneala, oratorii au baut cisterne de pahare de apa si degeaba. Intr-un tarziu, s-au pus frumusel aceste dosare, ca niste ghiulele cat muntii, in bratele vanjoase si competente ale expertilor si se parea ca se va trece la treaba concreta. Pe masa (astfel debarasata de “teme istorice”) a negocierilor ar fi trebuit sa se adune alte dosare, de dorit, si ele, cat mai multe si mai consistente. Dosare cu proiecte de colaborare. Dosare care, in ce ne priveste, nu prea exista.
Din cand in cand, presa ii impinge pe oficialii de la Bucuresti sa discute cu Moscova. Rareori, mai mult intamplator, asemenea discutii chiar au loc, dar cam fara folos. Cum s-a intamplat cu ocazia ultimei iesiri peste hotare a lui Vladimir Putin ca sef al statului, la summitul NATO de la Bucuresti, cand s-a intalnit si cu omologul sau din tara gazda, Traian Basescu. A ramas ca presedintele Romaniei (care ar fi el) sa se intalneasca iar, intr-un viitor apropiat, cu presedintele Rusiei (care ar fi el). Deocamdata nu sunt semne de asa ceva. Si de ce-ar fi? Daca s-ar intalni la un asemenea nivel, ar avea ei ce sa-si vorbeasca, ce sa decida, ce sa semneze? Au cele doua parti, hai sa zic, nu 30 de documente gata de semnat, cum a fost la recenta intalnire ruso-turca, dar macar cateva dosare temeinice de cooperare bilaterala, perfectate la virgula, numai bune de semnat si parafat, la nivel de sefi de stat?
De fapt, problema se pune asa: vrem relatii bune, sau macar normale, cu Rusia, dar daca le-am avea, ce-am face cu ele?
Disponibilitate pentru dialog, din partea Rusiei, se pare ca exista. Ambasadorul la Bucuresti al Federatiei Ruse, Aleksandr Ciurilin, declara nu demult ca “Romania joaca un rol serios in Uniunea Europeana, fiind a saptea tara dupa populatie, cu o politica externa foarte activa si un potential economic foarte solid”.(O declaratie frumoasa, politicoasa, diplomatica, sa dea Dumnezeu sa si fie asa.) Si mai spunea: “Noi tratam cu foarte multa atentie Romania. Ascultam si este foarte important ceea ce se spune aici si vrem sa fim si noi ascultati aici”. (Din nou: sa dea Domnul sa fie cum declara Excelenta Sa.)
Pana una-alta insa, ma gandesc din nou la intrebarea pe care mi-o tot pun de la o vreme: care este interesul national al Romaniei? Si nu numai in ce priveste relatiile cu Rusia.
NATO si UE au fost “pohta ce-am pohtit”. Ce urmeaza?
Corneliu VLAD
https://www.inforusia.ro/
Foto: Productie proprie

CORNELIU VLAD: Este greu sa ne imaginam ca Obama, sosind astazi la Bucuresti, va spune: "Sunt bucurestean!". Interviu pe marginea Scrisorii "fostilor"

“Obama va trebui sa spuna ce are de gand sa faca cu Europa de Est”

Vizita recenta a vicepresedintelui SUA, Joseph Biden, in Ucraina si Georgia a oferit motive de indoiala in legatura cu dorinta Washingtonului de a “reseta” relatiile cu Moscova. De-a lungul turneului sau, politicianul american si-a aratat sprijinul pentru aliatii din Kiev si Tbilisi, oferindu-le complimente sub forma de atacuri la adresa Rusiei. La mijlocul lui iulie, un grup format din 22 fosti oameni politici si de stat din cateva tari est-europene i-au trimis presedintelui SUA, Barack Obama, o scrisoare continand critici la adresa Rusiei, in care isi exprima nelinistea privind noua cooperare a Washingtonului cu Moscova. Semnatari sunt fostii presedinti ai Poloniei, Lech Walesa si Aleksander Kwasniewski, fostul presedinte ceh Vaclav Havel, ca si fosti lideri ai Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Slovaciei si Romaniei. Despre cauzele ce au dus la aparitia acestei scrisori si efectul sau asupra politicii SUA a vorbit pentru “Vremia novostei” cunoscutul expert roman in materie de relatii internationale, director editorial al agentiei “Inforusia”, Corneliu Vlad:

Sub aspect politic, aceasta scrisoare se aseamana cu o jalba trimisa de regii si printii din vremurile de alta data in acest colt de lume, adresata mai-marelui acestei lumi, – pe atunci, acesta era tarul rus, sultanul otoman si imparatul austro-ungar. De asemenea, aceasta epistola poate fi asemuita cu o petiti birocratica a cetateanului de rand, care se cocoasa in fata ghiseului de la primarie cerand un ajutor sau un servici…
Un sentiment de dezamagire defineste tonul intregii scrisori, care emana umilinta si repros. Autorii scrisorii se plang de faptul ca SUA au uitat de aceasta parte a Europei, ca NATO isi pierde din putere, ca Rusia “revizionista” devine din ce in ce mai periculoasa iar Occidentul ii face “concesii”, ca diferentele dintre SUA si UE sunt din ce in ce mai mari, iar in regiune antiamericanismul este in crestere. Acest din urma lucru este foarte interesant, caci, la inceputul anilor ’90, se spunea ca, cu cat inaintezi mai mult spre estul Europei, cu atat sentimentele proamericane sunt mai puternice. Iar acum, tarile est-europene, care au intrat cu atata entuziasm in NATO si UE, incearca un sentiment de dezamagire, acolo raspandindu-se antiamericanismul. Iar autorii scrisorii nu se sfiesc sa exclame: ajutati-ne, ca si noi sa va putem ajuta!

V.N: Si totusi, in centrul atentiei autorilor scrisorii se afla Rusia — ei pretind sa indice presiunea exercitata de aceasta, o considera o amenintare la adresa securitatii energetice…

– Scrisoarea a aparut imediat dupa vizita lui Obama la Moscova de la inceputul lui iulie, care nu a avut rezultate impresionante. Cu toate acestea, autorii scrisorii sunt ingrijorati de faptul ca Obama, neavand o experienta prea mare in ceea ce priveste politica externa, a putut sa faca concesii Rusiei in detrimentul tarilor est-europene. Ei doresc sa ii atraga atentia, ca sa fie mai aspru in relatiile cu Moscova. Este, aici, un ecou clar al mentalitatilor din vremea “razboiului rece”.

V.N.:Va primi scrisoarea un raspuns din partea conducerii SUA?

– In scrisoare este propusa o renastere a NATO si o consolidare clara a articolului 5 din statutul Aliantei, cu principiul sau muschetaresc “unul pentru toti, toti pentru unul”, raportat la Europa de Est. Ne amintim ca presedintele american John Kennedy a venit in Berlinul de Vest pentru a spune: “Sunt berlinez!” (in vara anului 1963, n.r.). Este greu sa ne imaginam ca Obama, sosind astazi la Bucuresti, va spune: “Sunt bucurestean!”
La fel de greu este sa ne imaginam si o coordonare a pozitiilor in relatiile cu Moscova, pentru ca, in relatiile Occident-Rusia, accentul este pus de ambele parti pe relatiile bilaterale. Fostii lideri propun o “solidaritate energetica” in cadrul UE. Insa, asa cum ne demonstreaza viata, discutiile legate de aceasta sunt multe, insa rezultatul este zero.
In practica, scrisoarea impinge Administratia SUA spre momentul adevarului. Care este in realitate politica sa in ceea ce priveste Rusia si fosta Europa de Est? Obama trebuie sa spuna ce are de gand sa faca cu aceasta parte a lumii, ori, probabil, nu are de gand sa faca nimic. In jumatate de an de guvernare, nu a spus nimic concret legat de aceasta regiune, care, se pare, devine o “zona gri” pe harta Casei Albe. Cel putin, nu mai intra in randul prioritatilor politicii externe a Statelor Unite.

V.N.: Va raspunde Obama la mesaj?

– Ar trebui. Din pura amabilitate sau macar pentru ca, odata si odata, si el va deveni un “fost”, ca si autorii scrisorii.

EDITORIAL CORNELIU VLAD: Obama a păşit cu stângul spre Moscova

Obama a păşit cu stângul spre Moscova

de Corneliu Vlad

Cu toată deferenţa care i se cuvinte unui şef de stat şi mai ales când acesta este preşedintele Statelor Unite – nu mă pot abţine să nu observ că Barack Obama pare cam naiv, cel puţin în ce priveşte felul în care percepe el relaţia de putere de la Moscova.
În preajma vizitei sale in Rusia, care va fi primul test adevărat al capacităţilor sale de lider mondial, căci până acum n-a exersat decât box cu umbra şi joc de picioare, liderul – încă nou – al Casei Albe atinge, cu dezinvoltură, o problemă sensibilă, dar care ar putea deveni, dacă nu explozivă, cel putin iritantă. Îşi dă cu părerea, în public, despre tandemul Putin-Medvedev. După aprecierea sa, de fapt a consilierilor săi, Putin ar fi rămas închistat într-o abordare “învechită”, “depăşită”, din vremea războiului rece, în priviţa relaţiilor ruso-americane. Şi, mai spune el, ar trebui ca Putin “să înţeleagă (…) că este timpul să avanseze într-o direcţie diferită”. Cu alte cuvinte, îi dă sfaturi. Şi îi dă şi exemple de urmat : “Cred că Medvedev înţelege acest lucru”.
În mod normal, spusele lui Obama ar trebui să-l cam stânjenească pe preşedintele Medvedev (el – om al noului, Putin – un învechit), iar pe Putin să-l enerveze. Dar Putin a reacţionat subtil. În primul rând, n-a vorbit chiar el, ci l-a pus pe un colaborator de-al sau, Dmitri Peskov, să se pronunţe. Iar acesta a declarat, cu modestie şi pe un ton civilizat, că “va fi interesant pentru Putin să-l cunoască pe preşedintele SUA, pentru a-şi aduce modesta contribuţie la …” etc.
Putin şi “modesta contribuţie” ! Aşa cum ar putea să gândească doar preşedintele Obama sau, eventual, sfătuitorii lui de încredere (dar, după cum se vede, cam departe de chestiune). Că asta e, însă, percepţia la Casa Albă o dovedeşte şi faptul că Obama, deşi a declarat că Putin “are destulă influenţă”, n-a considerat că ar fi cazul să se întâlnească, în doi, şi cu fostul preşedinte – actualul premier al Rusiei, ci într-un cadru ceva mai larg, împreună cu “colaboratorii apropiaţi” ai celor doi lideri, la o masă, timp de vreo oră – o oră şi jumătate.
Nu-i dăm noi lecţii preşedintelui Americii, ar fi o obrăznicie. Dar consilierilor săi tot i-am spune că nu l-au învăţat bine pe preşedintele lor, şi al Statelor Unite, ca înainte de o vizită importantă la Moscova, unde are de perfectat acorduri importante din punctul de vedere al intereselor americane (START, Iran, Coreea de Nord, Afganistan etc.), să procedeze la declaraţii în care să-i compare pe Putin şi Medvedev, să le dea – cumva – calificative de bună purtare, să salute “poziţia mai fermă” a unuia, în timp ce celălalt “este cu un picior în felul învechit de o lună”.
Am în faţă o poză cu Putin şi Medvedev împreună (pe site-ul inforusia.ro). Putin e cam închiondurat, se vede că nu prea are cu cine vorbi, Obama priveşte în zare distant, cam încrezător în sine. Dacă aşa se vor comporta şi la Moscova, şi nu se vor privi sincer în ochi, s-ar putea să nu iasă bine. Iar de tandemul Medvedev – Putin e mai prudent, şi chiar mai politicos, să nu te legi. Chiar dacă eşti preşedintele Statelor Unite. Sau, cu atât mai mult. (06.07.2009)
www.inforusia.ro

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova