Posts Tagged ‘crimele din decembrie 1989’

Cristian Botez: Requiem pentru o Revoluţie neterminată. “Revolutia a invins!” Pe cine?


Cristian Botez: Am publicat acest articol anul trecut, în preajma aceleiaşi zile. Il republic pentru cei care la vremea aceea nu mă citeau.

In amintirea tuturor fraţilor şi surorilor mele care au murit,  în acele teribile zile ale lui Decembrie 1989, în Bucureşti.

“Requiem pentru o Revoluţie neterminată” este un articol publicat în numărul din această lună (Decembrie 2009) al Revistei Convergence, care apare la Strasbourg şi al cărui corespondent sunt

Text si Fotografii: Cristian Botez

In fiecare an, în Decembrie, se vorbeşte intens despre Revoluţie. O fac politicienii, mai ales, o fac demagogii, impostorii şi o fac cei care, pe acest subiect, ar trebui să tacă în veci. Şi mulţi din cei care vorbesc nu au avut nicio o secundă vreo legătură directă cu Revoluţia.

„Am ieşit din metrou pe la Teatrul Naţional. Trecuse o oră de la spargerea mitingului lui Ceauşescu. Lîngă rond erau câteva grupuri de tineri înlănţuiţi care strigau „Timişoara! Timişoara!” şi „Asasinii! Asasinii!”. Fără să mă gândesc, m-am alăturat lor. Şi am strigat. Am strigat cum nu mai strigasem niciodată! „Timişoara! Timişoara!”

Se vorbeşte intens şi mai ales frivol faţă de de tăcerea dureroasă a celor care şi-au pierdut un părinte, fratele, sora sau copiii în acele zile. Frivol, faţă de cei care au fost împuşcaţi, atunci. Frivol faţă de cei CARE AU FOST ACOLO şi care şi-au văzut făcute praf, terfelite şi batjocorite toate idealurile şi visurile trăite în Decembrie 1989.

„Am făcut dreapta, pe Academiei, până la Hotel Union. Acolo, baraj de miliţieni şi un grup de civili. „Securiştii! Fugiţi! Inapoi! La Inter cu toţii!” Am fugit şi am început să ne adunăm la Inter. Eram deja vreo 2.000. „Libertate te iubim/Ori învingem ori muri!, „Jos Ceauşescu!”

Se vorbeşte şi acum, după 20 de ani, când mai aşteptăm –jenantă aşteptare!- să vedem, să aflăm dacă profeţia lansată atunci de un bătrân kaghebist, acum mort, se va împlini. „Poporul ăsta va ieşi din prostie peste 20 ani!”. Mai bine nu am afla răspunsul!

„Au apărut steaguri. S-a smuls stema. Steaguri cu gaură în mijloc! Un bătrân cu părul şi barba albe se plimbă printre noi. La reverul paltonului ponosit are o cocardă tricoloră. În ochi lui albaştri sunt lacrimi mari. Plânge de fericire. „Suntem liberi, tataie! Suntem liberi!” Dinspre Colţea apare un grup de tineri. Unul din ei ţine deasupra capului un pulover verde cu două găruri în el şi o pată mare. E sânge! S-a tras!”

„S-a ales praful de idealurile Revoluţiei!” sau „A învins democraţia!”? Depinde de ce parte a mitralierei ai fost. De cea a glonţului care vine spre tine, sau de cea a trăgaciului sau a ordinului de tragere dat.

Continuarea la Ziaristi Online

Oameni si tancuri la revolutie. Fotografii de Dinu Lazar oferite in exclusivitate portalului Ziaristi Online.ro




Toate seria la Ziaristi Online »

Vezi si Gloante de la revolutie. FOTO

Fotografii extraordinare din 21 Decembrie 1989. Intrarea TAB-urilor in Piata Universitatii si reactia tinerilor. FOTO-DOCUMENTE de Laurentiu Galmeanu

Gloante de la revolutie. FOTO





Fotografii extraordinare din 21 Decembrie 1989. Intrarea TAB-urilor in Piata Universitatii si reactia tinerilor. FOTO-DOCUMENTE de Laurentiu Galmeanu



(more…)

Arestarea lui Ion Iliescu. A fost sau nu a fost?

Marius Mioc – Revolutionar Online: Ziarul pro-iliescian “Dimineaţa” din 25 noiembrie 1996 a publicat articolul “Recurs la adevăr: Profesioniştii diversiunii”. Articolul pomeneşte un episod puţin comentat al revoluţiei române: arestarea lui Ion Iliescu în sediul Comitetului Central, în decembrie 1989, de către un grup care-i contesta legitimitatea de a prelua conducerea ţării. Subliniez că nu este vorba de o dezvăluire de tip “Mărieş”, care apare brusc după 21 de ani, ci despre ceva despre care s-a vorbit la TVR chiar în decembrie 1989. Mai jos dau şi înregistrarea de la TVR care, din păcate, nu este completă (se întrerupe exact cînd începe să vorbească Ion Iliescu) dar care arată că ceva a existat.

Pentru început, reproduc articolul din “Dimineaţa” care, din păcate, la ora actuală nu mai este disponibil on-line (era însă în 2006 cînd am discutat despre el pe forumul revoluţiei – linc). Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Ion Iliescu a dejucat, prin apariţia la televiziune, şi prin prezenţa în clădirea fostului CC, planurile celor care intenţionau să preia puterea

Revenind la evenimentele din decembrie 1989, am afirmat că prezenţa domnului Ion Iliescu, atît la Televiziune cît şi în mijlocul revoluţionarilor din clădirea fostului Comitet Central, a dus la dejucarea preluării puterii de către capi ai fostei Securităţi sau ai PCR. Abilitatea politică şi autoritatea morală caracteristice domnului Ion Iliescu, poziţia sa arhicunoscută de opozant făţiş al politicii totalitare promovate de Nicolae Ceauşescu [nu era chiar aşa de “arhicunoscut” ca “opozant făţiş”. Nu se cunoştea nici o luare de poziţie publică a lui Ion Iliescu împotriva lui Ceauşescu. După 20 de ani de la revoluţie, prin Institutul Revoluţiei pe care Iliescu îl conduce, s-a pretins că Iliescu a scris o scrisoare anticeauşistă care însă n-ar fi fost difuzată (linc). Dar chiar şi acea scrisoare nu a îndrăznit să o semneze cu numele personal], au fost calităţile datorită cărora a fost recunoscut ca lider de necontestat al revoluţionarilor [chiar acest articol arată puţin mai încolo că Iliescu a fost contestat]. Aceleaşi calităţi l-au determinat pe generalul Victor Atanasie Stănculescu, în urma convorbirii cu domnul Iliescu, să ordone retragerea unităţilor de blindate care se îndreptau spre Bucureşti [născocire a unor merite revoluţionare ale lui Ion Iliescu; ordinul de retragere a blindatelor s-a dat înainte ca Iliescu să-şi înceapă activitatea “revoluţionară”]. Indicativul sub care s-a ordonat armatei să se retragă a fost: „Rondoul“, acelaşi pe care îl folosea generalul Vasile Milea [prin 1990, cînd se făcea propaganda cu “eroul Vasile Milea”, se spunea că chiar Milea a dat ordinul. Apoi s-a trecut la propaganda cu “eroul Stănculescu” şi acesta a fost declarat persoana care a retras armata].

Pentru cei compromişi, pentru adevăraţii profitori din anturajul foştilor dictatori, apariţia lui Ion Iliescu a reprezentat un serios semnal de alarmă. Era evident că nu vor mai reuşi ca după fuga lui Ceauşescu să preia conducerea. Prima încercare de eliminare a lui Ion Iliescu a avut loc chiar în clădirea fostului Comitet Central.

Continuarea si Video la Ziaristi Online

Ziaristi Online: Incursiune de “nebun de legat”. Sorin Bogdan in Spitalul din Timisoara pe 18 decembrie 1989

Timisoara, 18 decembrie

Sorin Bogdan: Dimineata de 18 decembrie 1989 m-a gasit la prietenul meu, gabi, care avea un apartament la parterul unui bloc de langa bastion. nu reusisem sa dorm deloc. am iesit pe strazi sa vad urmele luptelor. in fata librariei “mihai eminescu” din piata operei inca se mai vedea o gramada de cenusa, din care adierile vantului smulgea cate-o pagina arsa pe jumatate din volumele cu opera de inestimabila valoare a lui ceausescu. autoritatile adusesera mesteri care erau zoriti sa inlocuiasca vitrinele sparte. parfumeria de vis-a-vis de cofetaria “violeta” era o ruina, iar peretii negri si arsi ai blocului aminteau de incendiul de aseara. toata piata era plina de trupe de militie si garzi patriotice, comandate de civili in scurte de piele gri-petrol, cu automate de gat, care se rasteau la oamenii ce nu grabeau pasul si priveau cu nedisimulata satisfactie urmele luptelor. se decretase stare de necesitate si timisorenii nu mai aveau sa circule pe strada in grupuri.

in dimineata aceea am facut una din cele mai mari nebunii din viata mea. ma intalnisem cu zoran si cristi, doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, studenti la medicina. ne povesteam prin ce trecusem peste noapte si eram ingrijorati ca la radio europa libera nu se pomenise inca nimic despre ce se intamplase. circulau tot felul de zvonuri prin oras despre mii de morti si raniti. cristi a venit cu ideea sa mergem la spitalul judetean sa vedem cu ochii nostri adevarul. prietena lui de atunci era fiica doctorului aurel mogosanu, seful sectiei anestezie-terapie intensiva (ati), care il simpatiza. si-au luat halatele, iar zoran mi-a dat si mie unul, de la el.

spitalul judetean era inconjurat de soldati, iar la intrare era un civil inalt si solid, in aceeasi scurta de piele gri, cu un automat cu pat rabatabil la gat. ne-a privit cu o figura de gheata si n-a zis nimic vazandu-ne cu halatele albe sub brat. “studenti,” a explicat cristi si ne-a lasat sa trecem. in inconstienta noastra, nu ne-a fost teama nici o clipa ca ar fi putut sa ne legitimeze si, cum eu nu aveam carnet de student, am fi dat de dracu’. in holul spitalului, ne-am imbracat din mers cu halatele, moment in care am izbucnit toti trei intr-un ras isteric: halatul meu nu avea o maneca ! eram nebuni de legat ! zoran a gasit intr-o clipa solutia: mi-a smuls si cealalta maneca. nici azi, dupa 20 de ani, nu inteleg cum de nu s-a prins nimeni de impostura.

doctorul mogosanu a inteles dintr-o privire de ce am venit. si-a pastrat calmul si ne-a trimis pe sectie. saloanele erau pline de oameni raniti in noaptea care trecuse. am citit cu ochii nostri fisele de observatie, care aveau sa dispara pentru totdeauna in zilele urmatoare. diagnosticele erau aproape identice: “plaga impuscata” sau “plaga impuscata transfixianta“. unii erau in stare grava, altii aveau rani mai usoare. ne priveau cu suspiciune si doar cativa au indraznit sa vorbeasca cu noi. erau speriati si ne intrebau daca lumea a mai iesit in strada. imi amintesc ca unul dintre ei ne-a povestit ca fusese impuscat din intamplare, cand iesise de la film, din cinema “studio”, si habar n-avea ce se intampla afara. il tin minte pentru ca l-am revazut dupa 22 decembrie pe un post de televiziune cu o alta poveste, plina de eroism, in care el fusese in primele randuri ale manifestantilor anti-ceausisti cand armata a deschis focul. nu am aflat niciodata cand a spus adevarul, insa doar cativa dintre ranitii care au vrut sa vorbeasca cu noi ne-au marturisit atunci ca au fost impuscati in timp ce demonstrau. ceilalti au preferat sa ne minta ca au fost loviti de gloante ricosate si isi exersau cu noi povestea pe care o inventasera pentru viitoarele anchete. unul dintre ei ne-a dat un numar de telefon si ne-a rugat sa-i anuntam familia.

Integral la Ziaristi Online

Foto: Constantin Duma

Ziaristi Online: Scinteia Tineretului, 18 decembrie 1989: “Cateva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare”. FOTO/DOC

Citeva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare

*Evitati expunerea intempestiva si prelungita la soare. E de preferat sa incepeti mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – cand pe-o parte, cand pe alta. Astfel, va veti asigura un bronzaj placut si uniform.

* Nu va avantati prea mult in larg. Oricum, in caz de pericol, nu strigati. Este inutil. Sansele ca prin apropuiere sa se afle vreo persoana dispusa a va asculta sunt minime.

* Profitati de binefacerile razelor ultraviolete. Dupa cum se stie, ele sunt mai active intre orele 5,30 si 7,30. Se recomanda cu precadere persoanelor mai debile.

* Daca sunteti o fire sentimentala si agreati apusurile soarelui, librariile de pe litoral va ofera un larg sortiment de vederi cu acest subiect.

* Si inca ceva – daca aceste v-au pus pe ganduri si aveti deja anumite ezitari, gandindu-va sa renuntati in favoarea muntelui, inseamna ca nu iubiti in suficienta masura marea. (S.P.)”*

* Sorin Preda / Scinteia Tineretului, 18 decembrie 1989

Richard Andrew Hall via Ziaristi Online

Ziaristi Online. Sorin Bogdan: Timisoara – Magia si oroarea noptii de 17 spre 18 decembrie 1989

17 decembrie 1989

Sorin Bogdan: era duminica dimineata si trebuia sa plec pana la arad cu trenul, sa-mi rezolv niste probleme. inca surescitat de tot ce se intamplase noaptea, am luat tramvaiul spre gara de nord. vatmanul nu a oprit in statia din piata maria. lumea din tramvai privea uimita vitrinele sparte de pe bulevardul 6 martie. oamenii susoteau, cu o unda de speranta in priviri. nimeni nu circula pe trotuarul dinspre biserica reformata, in fata careia am vazut cativa militieni. putini se incumetau sa treaca pana si pe trotuarul de vis-a-vis. la arad, am povestit unor prieteni ce se intamplase peste noapte la timisoara. desi aflasera zvonuri, tot ma priveau cu neincredere, ca pe un nebun. timpul a trecut chinuitor de greu pana dupa pranz, cand m-am intors in oras.

nu m-am inselat: evenimentele au continuat in cursul diminetii, cat am fost plecat. liviu butoi mi-a povestit ce s-a intamplat. pe la ora 10:00, niste tampiti din conducerea garnizoanei timisoara au avut neinspiratia sa scoata un pluton de soldati in strada, care au defilat cu steagul de lupta in frunte. liviu i-a intalnit cand treceau podul, dinspre piata maria catre catedrala. timisorenii au coborat de pe trotuare, fara sa scoata un cuvant, cu privirile indarjite, si au inceput sa paseasca in tacere in spatele soldatilor. tot mai multi. speriati, militarii au grabit pasul si s-au retras in garnizoana din piata libertatii. prea tarziu. se adunasera in zona operei vreo 2.000 de oameni, care s-au hotarat sa plece in mars catre comitetul judetean pcr. era o manifestatie pasnica, multi tineri, femei, barbati cu copii pe umeri, cum vazusera la jurnalele de stiri de la televiziunile sarbesti ca se intamplase in alte tari.

ajunsi in fata sediului judetenei de partid, desi strigau “fara violenta !“, demonstrantii au fost intampinati de trupele de militie si alungati cu jeturi de apa proiectate din masini de pompieri. a fost scanteia care a declansat ostilitatile. oamenii au atacat cordonul de militieni, i-au smuls pe cei doi pompieri dintr-o masina si i-au dat foc. a inceput o batalie fara mila. o alta prietena, olivia, mi-a descris ciocnirea violenta din jurul pranzului. ea scapase, uda-leoarca, dupa ce s-a ascuns pe treptele hotelului “continental”. dupa ora 14:00, totul o luase razna. tot mai multe grupuri de manifestanti veneau in centrul orasului. pe la 16:00, s-au auzit primele impuscaturi in piata libertatii. zvonurile vorbeau de focuri de arma trase in plin, de morti si raniti. fascinant era ca efectul obtinut a fost exact pe dos ! teama parca se evaporase, facand loc furiei si unei hotarari de neclintit. “libertate !“, “acum ori niciodata !“, “jos comunismul !“, “jos ceausescu !“, “azi in timisoara, maine-n toata tara !” rasunau din toate colturile orasului. vestile circulau cu viteza fulgerului si nu mai stiai care sunt adevarate sau care sunt zvonuri si dezinformari.

dupa ora 17:00, cand a cazut intunericul, situatia a scapat de sub control total. la un moment dat am ajuns in piata operei, care era sub controlul demonstrantilor. vitrinele magazinelor erau sparte cu o furie dementa de niste indivizi dubiosi, inalti, solizi, cu alura de sportivi de performanta. in urma lor, navaleau cete de tigani care furau tot ce le cadea in mana. cineva a incendiat parfumeria de vis-a-vis de cofetaria “violeta” si flacarile amenintau sa cuprinda primul etaj al blocului. oamenii si-au inundat apartamentele, sperand sa scape de foc. era o confuzie generala, demonstrantii adevarati ferindu-se sa se amestece cu provocatorii. m-am intors la studioul lui liviu butoi, din demisolul vilei de langa liceul “c.d. loga” exact cu cateva minute inainte sa intervina trupele de militie, care au deschis focul din nou. mai tarziu, am aflat ca oliver, un prieten care ramasese in piata operei, a fost ranit in picior de un glonte ricosat din trotuar. a avut noroc. a avut si inspiratia sa nu mearga la spital, ci a chemat-o pe sora lui, corina, studenta la medicina, sa-i ingrijeasca rana.

Continuarea la Ziaristi Online

Ziaristi Online: Analistul CIA Richard Andrew Hall: 9 decembrie 1989. Iasul putea fi Timisoara

RAH: Data de 9 decembrie 1989 are un loc straniu si interesant in istoria Revolutiei Romane din decembrie 1989.

“Capitan Roman Marin, compania 1 de pompieri Iasi:  “Stiiti ce?  Sa fii in oras, pe 14 decembrie 1989, si sa nu observi ce se intimpla inseamna una din doua:  ori este prea fraier, ori… O vreti p-aia dreapta?  Pe 7-8 sau 9 decembrie a venit de la Bucuresti [la Iasi] generalul Olteanu cu o garnitura de tren plina cu trupa.  I-au cazat pe la ‘Unirea’, ‘Traian’ si ‘Moldova’”

Adevarul, 23 februarie 1990.

Despre Richard Andrew Hall si analizele sale despre decembrie 1989 la Ziaristi Online

Secretele Mineriadei. Pensionarul cu 185 de milioane Dan Voinea l-a slujit pe Iliescu: a eliberat teroristii si a ingropat dosarele Mineriadei si Revolutiei. Acum il slujeste pe Tismaneanu. Un interviu cu presedintele AVMR in Adevarul

Adevarul: Viorel Ene s-a angajat să nu renunţe până când Ion Iliescu nu va răspunde penal pentru evenimentele din 13-15 iunie 1990

Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, se luptă ca fostul preşedinte al României să fie tras la răspundere.

Viorel Ene a fost unul dintre zecile de mii de „golani” care se adunau seară de seară în Piaţa Universităţii în primăvara lui 1990. A fost printre primii membri înscrişi în Partidul Naţional Ţărănesc după Revoluţie, a fredonat melodiile lui Cristi Paţurcă în „zona liberă de neocomunism” şi a fost bătut cu sălbăticie de mineri la 14 iunie 1990 în timp ce se îndrepta spre serviciu. Şi-a revenit după mai bine de un an de tratament în Germania, iar în 1996 a înfiinţat Asociaţia Victimelor Mineriadelor, care se luptă să-i aducă pe vinovaţi în faţa instanţei.

Secretele Mineriadei/ Viorel Ene, fost „golan“: „Iliescu va avea soarta lui Miloşevici“

  • de Mihai Voinea, Cristian Delcea

„Adevărul”: Domnule Ene, când a luat fiinţă Asociaţia Victimelor Mineriadelor (AVMR)?

Viorel Ene: Asociaţia s-a înfiinţat, după îndelungi tracasări din partea autorităţilor, în decembrie 1996. Atunci am obţinut hotărârea definitivă. Avem peste 800 de membri. În februarie 1997, AVMR a depus o plângere penală colectivă împotriva celor vinovaţi de represiunea din iunie 1990. Aşa a apărut „Dosarul Mineriadei din iunie 1990″.

Ce v-aţi propus în momentul în care aţi înfiinţat această asociaţie?

Statutul este foarte clar: identificarea victimelor, identificarea agresorilor, tragerea la răspundere a celor vinovaţi, despăgubiri materiale pentru victime şi apărarea drepturilor omului.

Aţi reuşit ceva din toate acestea?

Am reuşit să mai fie plângerile, să existe dosarele, să existe procesele. Te lupţi cu un sistem, te lupţi cu un fost preşedinte şi nu numai cu el. Până în ’96 a fost Iliescu, nu se putea face nimic. În 1996-2000 al doilea om în stat era Petre Roman, şeful Senatului. 2000-2004: iar Iliescu. Apoi prietenul lui, Băsescu, care l-a apărat tacit.

Adică nu prea s-a făcut nimic.

Eu vreau să fie clar. Până la înfiinţarea AVMR „Dosarul Mineriadei din iunie 1990″ nu exista! Existau doar plângerile penale formulate de aproximativ 40 de persoane fizice. Toate zăceau ascunse prin diverse fişete, birouri sau mai ştiu eu pe unde. Noi am reuşit să formulăm o plângere penală colectivă. Nu am stat degeaba în toţi aceşti ani. Am strâns documente să-l băgăm pe Iliescu la puşcărie pentru 1.000 de ani, dar nu s-a vrut acest lucru.

„Voinea, un diversionist”

Cine este principalul vinovat pentru faptul că nu s-a ajuns la nicio finalitate în Dosarul Mineriadei?

Procurorul Dan Voinea şi-a bătut joc de victimele Mineriadei şi de munca noastră. Am strâns degeaba aceste documente. Dan Voinea a fost demis din fruntea Parchetelor Militare pentru că a tergiversat „Dosarul Mineriadei”. A dat neînceperea urmării penale (NUP) în 1998, apoi, cu greu, la presiunile Asociaţiei, în 1999 s-a redeschis dosarul şi a ajuns tot la el. Şi a tergiversat din nou. Nu i-a luat nicio declaraţie lui Ion Iliescu. Iar Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi alţii au dat declaraţii de martori! Dacă vă vine să credeţi aşa ceva. Miron Cozma – tot declaraţie de martor. El a fost trimis în judecată pentru mineriadele din ’91 şi ’99, nu pentru iunie ’90.

Pentru Mineriada din 1990 a fost cineva judecat?

Au fost 5 oameni judecaţi: Domokoş Deneş, minerul care a vrut să-i taie capul lui Marian Munteanu, şi încă patru care au furat bani de acasă de la Ion Raţiu. Doi erau mineri, doi erau de la „Doi ş’un sfert”. Dar ăştia sunt miză mică. Marii vinovaţi n-au păţit nimic.

De ce credeţi că a „îngropat” procurorul Voinea „Dosarul Mineriadei”?

Domnule, eu am ieşit în stradă şi la Revoluţie, am fost în clădirea Comitetului Central. Pe acolo era prins câte unul cu trei uniforme pe el şi cu o armă care nu era în dotarea Armatei Române. Fuseseră chemaţi la CC doi procurori militari, Levanovici şi Dan Voinea, la care erau predaţi aceşti oameni. Şi după două ore ăia reţinuţi veneau râzând să le dăm armele înapoi. Să fim serioşi, Dan Voinea nu era străin de scenariul pus în aplicare la Revoluţie. Asta e relevant pentru felul în care s-a ocupat ulterior de „Dosarul Revoluţiei” şi de „Dosarul Mineriadei”.

Deci nu e vorba de incompetenţă…

Nu! Dan Voinea a făcut parte din completul de judecată al lui Ceauşescu şi în continuare a primit sarcina să-i apere pe Iliescu şi pe ăştia. E un diversionist în slujba lui Ion Iliescu. A avut acest rol să tragă de timp şi să se ajungă la prescriere. În primul rând a refuzat să facă încadrarea corectă. A făcut la subminarea puterii de stat şi vine Iliescu şi spune: „Ce subminarea puterii de stat, că eu eram Puterea? Cum să mă subminez eu?”. Noi am făcut plângere penală pentru genocid şi rele tratamente şi n-a vrut să le ia în considerare. In prezent este pensionat cu 185 milioane pe luna si lucreaza si la Institutul lui Tismaneanu Jr.

„Au vrut să ne scoată din cap Revoluţia”

Mai concret, pentru ce îl vedeţi vinovat pe Ion Iliescu?

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova