Victor Roncea Blog

Cuvânt înainte

 de Constantin Iulian

Când scriu rândurile de faţă mă aflu la vârsta de 80 de ani. Aceasta îmi îngăduie să privesc cu o mai largă înţelegereşi cu oarecare detaşare problemele vieţii şi viaţa în general. Nu doresc să dau lecţii şi nici să pretind că stăpânesc adevărul absolut. Dar, cât mi-a fost dat să aflu până la această vârstă, mă ajută la unele judecăţi de valoare.

Ascult şi mă minunez cum unii pretinşi analişti politici, formatori de opinie, încearcă să combată temelii de viaţă verificate timp de secole de un întreg popor. Şi mă refer aici la credinţa strămoşească şi dragostea de ţară, două repere fundamentale în viaţa unui om trăitor pe aceste meleaguri. „Liber cugetătorii” la care fac trimitere se întrec să arate că s-a murit inutil şi chiar prosteşte în războaiele pe care le-a dus poporul român de-a lungul istoriei sale, că apelul la credinţă a fost un mijloc de supunere a maselor şi că astăzi creştinismul este ceva depăşit, demodat şi chiar dăunător educaţiei tinerilor; în consecinţă, icoanele trebuie scoase din sălile de clasă. Şi câte alte asemenea aberaţii ajung expuse la posturi de televiziune, prin unele ziare şi reviste.

Mă întreb dacă oamenii care propagă astfel de idei sunt uneltele cuiva  sau sunt atât de săraci ca intelect încât nu pot să aprofundeze, să judece, să înţeleagănişte realităţi evidente. RĂUL în viaţa de toate zilele este o prezenţă care nu poate fi negată. În societate se petrec crime, tâlhării, siluiri, înşelătorii, mişelii, trădări şi tot felul de nelegiuiri care obligă pe cei cinstiţi să se apere, să se unească, să se organizeze şi să lupte împotriva răufăcătorilor. Acelaşi lucru se petrece şi la scară naţională. State mai mari sau mai mici încearcă să-şi însuşească avuţia unui stat mai slab, să-l domine dacă nu politic-administrativ, măcar economic sau cultural, cu alte cuvinte să-l subjuge. Definiţia agresorului a preocupat şi încă mai preocupă pe cei ce doresc o legislaţie internaţională care să arbitreze relaţiile şi conflictele dintre naţiunii. Deci RĂUL nu este o ficţiune, ci o crudă realitate în viaţa oamenilor şi a naţiunilor. În faţa lui să nu facem nimic? Să stăm cu mâinile încrucişate, să renunţăm la împotrivire? Aceasta este întrebarea de la care trebuie să pornească orice om de bună credinţă din orice colectivitate, indiferent de apartenenţa naţională.

Deci lupta în legitimă apărare este o necesitate vitală. Forţele binelui trebuie să se opună forţelor răului. Acestea reprezintă o lege de bază a omenirii şi care condiţionează progresul. Cel ce cade în această luptă de partea binelui este un erou fiindcă el s-a sacrificat pentru semenii care vor supravieţui lui.

Poate, „liber-cugetătorii” de azi ar trebui să-şi pună întrebarea de ce ţăranul român, când era înştiinţat că duşmanul a pătruns în ţară, lăsa plugul în brazdă, îşi îmbrăţişa părinţii, soţia şi copiişi pleca la luptă. El ştia, era convins în intimitatea sa, că dacă nu se duce să lupte, duşmanul îi va prăda averea, îi va pârjoli casa, îi va necinsti soţia, îi va lua şi duce fetele în cine ştie ce harem, iar el va deveni rob, nu va mai fi om liber. Jugul străin era mai greu de suportat decât lupta. Judecata aceasta de ţăran simplu era fără fisură. Nu încăpea în această judecată nici o fărâmă de îndoială, de şovăială, de eschivare. Mai mult, tatăl îşi lua şi feciorii apţi de luptă, cărora le insufla simţul datoriei faţă de neam, de moşie, de ţară. Cine este ticălosul care să spună că această judecată era greşită? Desigur, într-o societate sunt şi laşi, sunt şi şmecheri, sunt şi profitori care pe jertfele altora vor să-şi facă averi, să-şi aranjeze afaceri, dar în nici un caz aceştia nu trebuie să ajungă mentori, analişti, formatori de opinie. Această categorie a profitorilor imorali a fost şi trebuie să rămână o scursură a societăţii, otrepele care să aibă parte doar de oprobiul public.

Se poate pune întrebare de ce din creştinism poporul român şi-a făcut o temelie de viaţă. De ce dragostea de ţară s-a împletit cu credinţa creştină într-o formă atât de perfectă? De ce iubirea creştină aflată în centrul trăirii vieţii pe pământ s-a lipit atât de bine de sufletul românului?

(more…)