Posts Tagged ‘dss’

EXCLUSIVITATE BURSA: Evaluarea terenurilor Agronomiei, negată de experţii lui Puiu Popoviciu. HAOS ÎN AFACEREA DE PESTE 1 MILIARD DE EURO DIN BĂNEASA

HAOS ÎN AFACEREA DE PESTE 1 MILIARD DE EURO DIN BĂNEASA

Exclusiv: Evaluarea terenurilor Agronomiei, negată de experţii lui Puiu Popoviciu

Ziarul BURSA a aflat cine sunt cei cinci experţi pe care i-a invocat omul de afaceri Puiu Popoviciu că ar fi evaluat terenul pe care s-a construit proiectul Băneasa @ Surpriză: evaluatorii aprobaţi de firmele lui Popoviciu şi de Agronomie, susţin că nu au mai făcut nicio evaluare din cauza timpului scurt pus la dispoziţie @ Un raport de evaluare a fost trimis totuşi săptămâna trecută la DNA

Lovitură de teatru în afacerea Băneasa Investmtent: experţii care trebuiau să evalueze terenurile Univesităţii de Ştiinţe Agronomice Bucureşti neagă că ar mai fi întocmit vreun raport de evaluare!
Cu toate acestea, un raport de evaluare ar fi fost trimis la DNA, săptămâna trecută.
După izbucnirea scandalului “Popoviciu-Băneasa Investment”, DNA a acuzat faptul că cele 224 de hectare cu care Universitatea a venit în proiectul rezidenţial au fost subevaluate de 150 de ori. Omul de afaceri Gabriel “Puiu” Popoviciu şi-a apărat afacerea, afirmând că terenurile Agronomiei au fost evaluate de cinci experţi evaluatori, fără să-i nominalizeze însă. Din informaţiile noastre, un raport de evaluare ar fi fost trimis, săptămâna trecută, la Direcţia Naţională Anticorupţie, la solicitarea procurorilor.
O hotărâre a acţionarilor companiei Băneasa Investment din data de 12 decembrie 2002, intrată în posesia noastră, ne dezvăluie numele celor cinci experţi desemnaţi să efectueze evaluarea terenurilor: Gheorghe Dinu Popa, Marian Dinu Popa,Valerian Mihai, George Dumitraşcu şi Cornelia David.
Cei cinci experţi figurează că ar fi realizat şi evaluarea unor aporturi în natură ale altor două companii – Herăstrău SA şi Comaliment SA- controlate de Puiu Popoviciu, care au intrat, în 2003, ca aţionari în proiectul Băneasa Investment.
Contactat de ziarul Bursa, Gheorghe Dinu Popa neagă însă că ar mai fi făcut vreo evaluare pentru terenurile Universităţii, deşi ne-a confirmat că a primit mai multe oferte pentru această operaţiune.
Domul Dinu Popa susţine că a refuzat să mai realizeze raportul de evaluare din cauza perioadei scurte în care urma să-l prezinte acţionarilor.
În schimb, domnia sa ne-a precizat că a participat la o evaluare a pomilor fructiferi de pe terenul respectiv, unde se afla Ferma Pomicolă a Universităţii, dar în urmă cu mulţi ani: “Prin 91-92 am participat într-adevăr la o evaluare a pomilor fructiferi, dar în calitate de inginer proiectant principal agronom, care este specialiazarea mea de bază. Am constatat atunci un dezastru acolo. Alături de mine au participat atunci mai mulţi consultanţi de stat”.
Expertul Dinu Popa susţine că nu a fost citat de DNA în acest dosar.
Declaraţia expertului Gheorghe Dinu Popa pare să fie contrazisă de o altă hotărâre a acţionarilor companiei Comaliment, din mai 2003, din care rezultă, în clar, că toţi cei cinci experţi au realizat raporturile de evaluare pentru activele cu care compania lui Popoviciu a intrat alături de Universitate în proiectul Băneasa.
Însuşi Puiu Popoviciu a comunicat oficial presei că, în total, cinci experţi au evaluat terenurile aportate de Universitate, ceea ce exclude posibilitatea ca unul dintre ei să se fi retras ulterior. Indiferent cine are dreptate, Popoviciu sau Dinu Popa, afacerea din Băneasa, estimată la peste 1 miliard de euro, stă pe modul în care au fost evaluate terenurile Universităţii şi cum s-au împărţit apoi acţiunile. Aşa cum rezultă din datele oficiale alăturate, câteva active ale companiilor Herăstrău şi Comaliment, care la prima vedere, par mult mai puţin valoroase decât terenurile Agronomiei, ele au fost aportate cu o valoare apropiată de acestea.
În cazul în care cei cinci experţi au evaluat toate aceste aporturi, atunci este extrem de important ca autorităţile noastre să prezinte evaluările respective.
Căci paguba statului pare să fi fost una uriaşă.

Extras din Hotărârea AGA a societăţii COMALIMENT SA din data de 20 mai 2003:

“Se aprobă expertizele de evaluare, efectuate la data de 16.04.2003, de către evaluatorii Dinu Popa Marian , Mihai Valerian, Dumitraşcu George, Dinu Popa Gheorghe, David Cornelia, cu privire la următoarele imobile, proprietatea Societăţii Comerciale COMALIMENT – S.A.:
– Complexul Comercial Big Berceni”, situat în Bucuresti, sos. Berceni nr. 2, sectorul 4, compus din construcţie în suprafaţă de 7.698,81 m2 şi teren în suprafaţă de 7.327 m2, înregistrat la ONCGC sub nr. cadastral provizoriu 186 şi înscris în Cartea Funciară nr. 6033 N, deschisă la Judecătoria Sectorului 4, în valoare totala de 150.866.269.000 lei, conform raportului de expertiză;
– spaţiu comercial situat in Bucureşti, Str. Dianei nr. 12, sectorul 2, compus din construcţie în suprafaţă de 626 m2 şi teren în suprafaţă de 939 m2, inregistrat la OCGNC cu nr. cadastral provizoriu 2358 şi inscris în cartea funciară nr. 5119 deschisă la Judecătoria Sectorului 2, în valoare totala de 30.600.727.000 lei, conform raportului de expertiză;
– corpul B, compus din construcţie în suprafată de 909,72 m2 si teren, cota parte indiviză, în suprafaţă de 154,76 m2, din imobilul situat in Bucuresti, bd. Regina Elisabeta nr. 15-19, sectorul 3, înregistrat la ONCGC cu nr. cadastral provizoriu 1516/0; 1/-1; 1/M; 1 şi înscris în cartea funciară nr. 14199 deschisă la Judecătoria Sectorului 3, în valoare totală de 36.684.553.000 lei, conform raportului de expertiză.
Conform expertizelor de evaluare aprobate potrivit prezentului punct, valoarea totală a imobilelor menţionate mai sus este de 218.151.549.000 lei”.
Acţionarii Comaliment au mai hotărât atunci ca societatea să participe la majorarea capitalului social al companiei Băneasa Investment, cu aportul în natură reprezentând dreptul de proprietate al Comaliment asupra imobilelor menţionate mai sus, în schimbul unui număr de 218.151.549 acţiuni, în valoare totală de 218.151.549.000 lei.
În urma aportului, societatea Comaliment a primit 13,166 % din Băneasa Investent..

Extras din Hotărârea AGA a companiei BĂNEASA INVESTMENTS – S.A.,
din data de 12.12.2002:

“Adunarea generala a actionarilor, intrunita in sedinta extraordinara, legal constituita si convocata azi, data de 12.12.2002, in prezenta actionarilor:
1.
Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti, prin mandatar legal, conform imputernicirii nr. 11384 din 9.12.2002, dl Rector Ioan Niculae Alecu, detinatoare a 101.048.276 actiuni nominative, in valoare nominala de 1.000 lei, in valoare totala de 101.048.276.000 lei, reprezentand 49,88 % din capitalul social al societatii;
2. International Business & Trading Corporation, prin imputernicit Andrei Mihai Bejenaru, conform procurii speciale atestate de av. Andreia Pislaru cu nr. 38 din 11.12.2002, detinatoare a 101.507.200 actiuni nominative, in valoare nominala de 1.000 lei, in valoare totala de 101.507.200.000 lei, reprezentand 50,11 % din capitalul social al societatii;
3. General Logistics Corporation, prin imputernicit Andrei Mihai Bejenaru, conform procurii speciale atestata de av. Andreia Pislaru cu nr. 37 din 11.12.2002, detinatoare a 800 actiuni nominative, in valoare nominala de 1.000 lei, in valoare totala de 800.000 lei, reprezentand 0,00394 % din capitalul social al societatii;
4. Andrei Mihai Bejenaru, detinator a 500 actiuni nominative, in valoare nominala de 1.000 lei, in valoare totala de 500.000 lei, reprezentand 0,00202 % din capitalul social al societatii;
5. Olimpia Neagu, detinatoare a 500 actiuni nominative, in valoare nominala de 1.000 lei, in valoare totala de 500.000 lei, reprezentand 0,00202 % din capitalul social al societatii;
6. Florina Sandolache, detinatoare a 500 actiuni, in valoare nominala de 1.000 lei, in valoare totala de 500.000 lei, reprezentand 0,00202 % din capitalul social al societatii,
cu unanimitate de voturi, in conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, hotaraste:
1. Majorarea capitalului social al societatii prin aport in numerar si in natura, actionarul Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti urmand sa participe la majorarea capitalului social prin aport in natura, iar actionarii Andrei Mihai Bejenaru, Olimpia Neagu, Florina Sandolache, International Business & Trading Corporation si General Logistics Corporation prin aport in numerar.
2. Actionarul Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara va participa la majorarea capitalului social prin aportul in natura al dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 991.010 m2, situat in Bucuresti, sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 42-44, sectorul 1, ce face parte din terenul in suprafata de 2.246.529 m2, avand numarul cadastral 4.506, fiind intabulat in Cartea Funciara a Sectorului 1 Bucuresti cu nr. 7324, in baza incheierii nr. 4201/24.04.2000, rectificata prin sentinta civila nr. 8401/8.10.2002 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, ramasa definitiva prin neapelare si irevocabila.
3. Ridicarea dreptului de subscriere cu privire la actiunile nou emise, al actionarului International Business & Trading Corporation, in limita cotei de 34,5 % din totalul actiunilor nou emise si atribuirea dreptului de subscriere a actiunilor nou emise catre un nou actionar.
4. Cooptarea ca actionar a Societatii Comerciale HERASTRAU – S.A., prin emiterea de noi actiuni, Societatea Comerciala HERASTRAU – S.A. urmand sa participe la majorarea capitalului social prin aportul in natura al dreptului de proprietate asupra activului compus din constructie si teren situat in Bucuresti, str. Gara Herastrau nr. 4, sectorul 2, astfel cum au fost intabulate in Cartea Funciara a Sectorului 2 Bucuresti cu nr. 23.943 si nr. 8.914, in baza incheierilor de intabulare nr. 10.726/2001 si 10.023/2000 si asupra activului compus din constructie si teren situat in Bucuresti, bd. Kiseleff nr. 32, sectorul 1, astfel cum a fost intabulat in cartea funciara colectiva nr. 11.558 si cartea funciara individuala nr. 16.367, ambele ale sectorului 1 Bucuresti, in baza incheierii de intabulare nr. 2487/2001.
5. Se desemneaza expertii Dinu Popa Marian, Valerian Mihai, Dumitrascu George, Dinu Popa Gheorghe si David Cornelia, in vederea efectuarii evaluarii aporturilor in natura ale Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti ai Societatii Comerciale HERASTRAU – S.A., precum si a intocmirii expertizelor si prezentarii acestora consiliului de administratie al Societatii Comerciale BANEASA INVESTMENTS – S.A. BANEASA INVESTMENTS – S.A.

Puiu Popoviciu, martie 2009 : “Evaluarea terenului a fost realizată de cinci experţi”

Conform unui comunicat remis presei de omul de afaceri Puiu Popoviciu la sfârşitul lunii martie, după izbucnirea scandalului Băneasa Investment, evaluarea terenurilor Agronomiei a fost făcută de cinci experţi. Redăm în continuare comunicatul omului de afaceri: “Operaţiunile realizate între Universitate şi Băneasa Investments nu au presupus în niciun moment şi nu au avut ca rezultat o vânzare a terenului şi implicit plata unui preţ pentru teren. Aceste operaţiuni au reprezentat, în prima fază, o asociere în participaţiune cu tot ceea ce presupune o astfel de asociere din punct de vedere legal.

Ulterior, terenul a fost aportat la capitalul social al Băneasa Investments, iar Universitatea a dobândit în schimbul acestuia calitatea de actionar, precum o participaţie de 49,88% din capitalul social al Băneasa Investments. Evaluarea terenului la momentul aportului a fost realizată de către 5 experţi atestaţi ANEVAR, conform cerintelor legale. Valoarea acestuia a fost stabilita la aproximativ 950 miliarde lei, pentru care Universitatea a primit acţiuni în capitalul social al Baneasa Investments”, se mai arăta în comunicat.

Daniel BOJIN
Catalin DEACU
https://www.bursa.ro/

Cutremur in securitatea Romaniei. Afacerea Ciorogarla = Decapitarea informatiilor militare. Dupa SRI, si MApN ramane fara specialistii anti-KGB/GRU

Am banuit din prima clipa ca “Afacerea Ciorogarla” este regizata. Prea putea ceva. Nu stiam exact ce vrea sa dezgroape, sau sa ingroape. Iata ce:

Ministrul Apararii Mihai Stanisoara (foto dreapta) a anuntat, azi, printr-o conferinta de presa, destituirea sefului Statului Major al Fortelor Aeriene (SMFA) Constantin Croitoru si a sefului Directiei de Contrainformatii din cadrul SMG, Ion Ungureanu, in urma furtului de armament de la unitatea militara din Ciorogarla.
General locotenent Constantin Croitoru (foto stanga) are 56 de ani si ocupa functia de sef al Statului Major al Fortelor Aeriene din martie 2007. Anterior, a fost director general al Directiei Generale de Informatii a Armatei.
Au mai fost destituiti seful Directiei Contrainformatii si Siguranta Militara de la SMFA, lt. Col. Maricel Popa, precum si ofiterul de contrainformatii de la Brigada, maiorul George Uta. A fost eliberat din functie si seful Resurse la SMFA, generalul de Brigada Costel Tataru.
De asemenea, a fost eliberat din functie seful Serviciului Politie Militara din Statul Major General, colonel Marcu Plesanu, seful sectiei Paza si Securitate in serviciul Politiei Militare din SMG, colonel Constantin Pupaza si seful Directiei Contrainformatii si Siguranta Militara din cadrul SMG, general de brigada Ion Ungureanu. Destituirile vin pe fondul confruntarilor dintre factorii de decizie de la conducerea Armatei privind controlul DGIA. In timp ce conducerea actuala a Statului Major General doreste ca DGIA sa se subordoneze sefului Statului Major General, Amiral Gheorghe Marin (foto in plan secund), conducerea politica a Ministerului Apararii, atat fostul ministru Teodor Melescanu, cat si actualul, Mihai Stanisoara, dorind ca DGIA sa li se subordoneze in exclusivitate lor.

Eliminarea lui Radici

Scandalul acestor demiteri intervine la scurt timp dupa ce in fruntea serviciilor de informatii ale armatei a mai intervenit o schimbare radicala. Sapatamana trecuta, directorul DGIA, Francisc Radici, a fost inlocuit cu Generalul Gheorghe Savu, fost sef al Directiei de Informatii Militare (spionajul extern militar), var cu IPS Teofan. Dupa aceasta, ministrul Mihai Stanisoara l-a numit pe generalul-maior Francisc Radici loctiitor al sefului Departamentului pentru Politica de Aparare si Planificare din MAPN.
Savu a fost pana atunci seful Directiei de Informatii Militare, fiind, in acelasi timp, si subalternul lui Radici. DGIA cuprinde Directia de Contrainformatii si Securitate Militara (contraspionajul militar) si Directia de Informatii Militare (spionajul militar extern).
Demiterea generalului de brigada Ion Ungureanu, este parte, conform surselor din MAPN, din lupta dintre taberele de la conducerea Armatei, urmatoarea tinta vizata fiind, conform acestora, seful Statului Major General al Armatei, amiralul Gheorghe Marin, aflat in conflict deschis cu noul ministru al Apararii, Mihai Stanisoara.

Problema KGB-GRU

Conform speculatiilor din cadrul comunitatii de informatii militare din Romania, detronarea sefului Directiei Contrainformatii si Siguranta Militara din cadrul SMG, general de brigada Ion Ungureanu, va fi urmata de o reorganizare agresiva a Directiei, in sensul desfintarii unitatilor specializate pe combaterea actiunilor serviciilor de informatiii ale Federatiei Ruse (SVR-spionajul extern rus si GRU-spionajul militar rus), dupa modelul deja aplicat la Serviciul Roman de Informatii (SRI) cu urmasa fostei UM 0110 a DSS anti-KGB. Sursele citate mentioneaza ca generalul Ungureanu – care are experienta pe aceasta zona – a implementat o politica de consolidare a structurilor mai sus-mentionate, starnind nemultumirea anumitor medii cu simpatii catre Rasarit.

Executie publica

Nominalizarea de catre ministrul Mihai Stanisoara incalca toate normele muncii de informatii, precum si drepturile civile si profesionale ale ofiterilor implicati. Alaturi de numele mentionate anterior, ministrul Stanisoara a anuntat ca au mai fost destituiti cei doi caporali care efectuau serviciul de paza respectiv Cristian Radu si Nicolae Nita, comandantul de paza, sergent Marius Tudorache, comandantul de pluton politie militara, plt maj. Alexandru Dinu, ofiterul cu operatiile din Batalionul tehnic, maior Ionel Cocosatu, seful de stat major la Batalion, maior Lucian Popa, comandantul de Batalion lt. col. Catalin Berheciu.
Totodata, au fost eliberati din functie si seful de operatii la Brigada, colonelul stefan Dumitrescu, seful de stat major la Brigada, colonelul Marian Cocioarta, comandantul de Brigada, generalul de brigada Haralambie Oprea.
Potrivit ministrului, aceste eliberarii din functie sunt masuri de ordin administrativ si urmeaza ca parchetul militar si instantele abilitate sa stabileasca eventualele vinovatii pe linie penala.

Problema avioanelor americane de mana a doua

Pe fondul destituirii lui Constatin Croitoru au aparut mai multe speculatii privind fondul adevaratelor motive ale demiterii acestuia. Conform surselor din cadrul MApN, acesta ar fi fost un opozant al contractului de cumparare a avioanelor F-16 de la firma americana Lockheed Martin in valoare de circa patru miliarde de euro, pentru, se pare, aparate luate la mana a doua. Potrivit unor ofiteri din cadrul Statului Major al Fortelor Aeriene, mai multe cadre din conducerea SMFA au amenintat deja ca isi dau demisia in bloc in semn de protest.
Intr-un interviu acordat pentru ziarul ZIUA de la inceputul lunii ianuarie, “fostul” sef al Statului Major al Fortelor Aeriene, Constantin Croitoru, a facut o comparatie intre avioanele F-16 si Gripen, favorite in cursa pentru inzestrarea Armatei romane cu noi aparate de zbor. Redau o bucata importanta al acest interviu, realizat de expertul nostru in domeniu, Doru Dragomir:
“Polonezilor le-au trebuit aproape patru ani sa operationalizeze avioanele F-16, sa se instruiasca si sa le aduca la un nivel operational multumitor. De asemenea, dupa trei ani, colegii unguri, care au luat avioane Gripen, se apropie de un stadiu de operationalizare. Avand in vedere aceste considerente, noi suntem in foarte mare intarziere. Trebuie sa intelegem un lucru: nu este suficient si nici simplu sa dai banii si sa aduci maine avionul in baza aeriana. Nu il poti folosi. Pentru ca, de maine, trebuie sa incepi pregatirea operationala a personalului care il va exploata. Ca sa pregatesti acest moment, trebuie sa-l anticipezi cu minimum doi-trei ani. Este necesara demararea unor operatiuni de amenajare a bazelor si pregatirea mentenantei specifice. Urmeaza pregatirea personalului tehnic si navigant. Avand in vedere aceste aspecte, noi trebuia sa stim deja care este modelul de avion care va inlocui MiG-ul 21”. Si: “Ca pilot de vanatoare, am nevoie de cel mai bun avion, cel mai sigur… Noi avem deja experienta unui avion vechi, modernizat. Ar fi mult mai ieftin si mai simplu sa luam un avion nou. Acest lucru va fi stabilit insa de decidentul politic”. Vezi: Aviatia militara intra in colaps: ZIUA

Cazul colonelul Petrescu – decembrie 1989

Decizia de demitere in masa a unor ofiteri, vine la scurt timp dupa demiterea unui alt ofiter, considerat un apropiat al generalului Ungureanu, colonelul Ion Petrescu, directorul Trustului de Presa al Armatei, a fost mazilit din functie. Conform surselor ZIUA, decizia a fost luata deoarece Petrescu a publicat doua editoriale in saptamanalul “Observatorul Militar” prin care aducea la cunostinta opiniei publice amanunte interesante petrecute in decembrie 1989 in Romania. Potrivit acestuia Stanculescu a fost “omul care a dat… lovitura de stat în favoarea celor care si-au asumat apoi titlurile, documentele si drepturile de revolutionari”. Multe dintre articolele sale au folosit cartea “De la Regimul Comunist la Regimul Iliescu”. Motivul principal care l-a costat functia pe seful Trustului de Presa al Armatei ar fi fost acela ca Petrescu s-a transformat in purtatorul de cuvant al “marei mute”, asa cum este cunoscuta armata si, prin intermediul Observatorului Militar (oficiosul Ministerului Apararii Nationale-n.r.), a pledat cauza generalului Victor Stanculescu, solicitand tuturor factorilor de conducere, inclusiv presedintelui Traian Basescu, gratierea acestuia. Demersul lui Petrescu nu a fost vazut cu ochi buni de anumiti politicieni, fapt pentru care colonelul a fost instiintat la mijlocul lunii decembrie 2008 ca a fost “promovat” sef de sectiei in cadrul Directiei Informare si Relatii Publice din MApN, functie pe care o mai ocupase cand avea doar gradul de maior.
Intr-un astfel de material pro-Stanculescu si Armata, aparut in numerele din decembrie 2008 ale “Observatorului Militar”, generalul (r) Niculae Spiroiu afirma, intr-un interviu cu Benone Neagoe, despre planurile din decembrie 1989: “În România n-a mers acest plan. Si atunci, la noi s-a intentionat si pregatit si varianta militara, cu eventualul bonus, liber la dezmembrarea tarii. Este meritul Armatei Române si al generalului Gusa care a zis: Armata Româna este în masura sa tina sub control situatia din tara. Nu avem nevoie de niciun fel de ajutoare. Acest lucru a fost un semnal pentru Gorbaciov si pentru Occident”. Intr-un interviu de amploare realizat de Ion Petrescu cu Grigore Buciu, care si-a petrecut revolutia în Ministerul Apararii Nationale si in sediul Comitetului Central al PCR, acesta remarca, privind numirea agentului GRU Nicolae Militaru de catre Ion Iliescu si aparitia lui insotit de Virgil Magureanu: “In numele cui conducea acesta armata româna, din moment ce o jignea profund prin chemarea trupelor rusesti în România pentru a rezolva problema atacurilor teroriste?”. Vezi https://www.presamil.ro/OM/2008/50-51/Ziar%2050.pdf si https://www.presamil.ro/OM/2008/49/ziar%2049.pdf.
Potrivit colonelului Petrescu, persoana care i-a semnat ordinul prin care a fost debarcat de la conducerea Trustului de Presa al Armatei este Georgeta Ionescu, inca secretar de stat in MApN, din vechiul regim, cu toate ca fostul premier Tariceanu a solicitat tuturor secretarilor de stat numiti de PNL sa-si dea demisia din functii. Chiar daca coordona Trustul de Presa al Armatei, Georgeta Ionescu s-a opus, potrivit declaratiilor colonelului Petrescu, tuturor initiativelor membrilor trustului de a pune pe picioare un post de televiziune si radio militar, asa cum exista in armatele din NATO. O initiativa pe care o va prelua, fara indoiala, cineva, ca afacere cu multe zerouri in coada.

Vanzatorii de suflete. Cipul biometric, un atentat la viata si credinta noastra. Dezbatere nationala anti-666. De azi Big Brothers ne asculta oficial!

Ochii sunt ferestrele sufletului, ne spune o zicala batraneasca a carei valabilitate am testat-o cu totii de-a lungul vietii. Si-atunci de ce trebuie sa ni-i vindem, cu tot cu suflet? Iata ca tehnica a avansat atat de mult incat acum, de-a dreptul, ce avem mai pretios ajunge sa fie inregistrat si stocat intr-un cip biometric, fara a ni se cere si noua acordul. Nu suntem indieni si nici nu ne temem de-o fotografie. Iar mirarea nu vine doar de la un simplu bastinas ca mine, ci de la jurnalistii de la The Guardian, care se intreaba de ce trebuie sa oferim ofranda zeitei Iris catre pamanteni inapoi, noilor “olimpieni”, din sistemele de securitate de aiurea.
Dezbaterea nascuta in Marea Britanie porneste de la o cerere a FBI ca Londra sa transmita Washingtonului, incepand cu acest an, in sprijinul “razboiului antiterorist”, intreaga baza de date biometrice a cetatenilor britanici. Din ce in ce mai aproape de lumea descrisa de vizionarul George Orwell in “1984”, in timp ce se aplica “terapia” controlului total, si alte tari se ridica impotriva invadarii vietii private de ochii tuturor securistilor din lume. Romania printre ele.
Putina lume stie ca, de la 1 ianuarie, Romania este prima tara din lume, dupa Statele Unite, care stocheaza intr-un cip biometric invizibil dispus pe toate actele romanilor – pasaport, buletin, permis de conducere – toate informatiile biometrice: fotografie, amprente digitale si oculare, date medicale, etc. Cipul pe care ni-l implanteaza autoritatile in documentele personale, fara sa ne intrebe daca vrem sau nu, este de tip RFID (Radio Frequency Identification Device), inzestrat cu o antena care permite transmiterea la distanta a datelor electronice cu ajutorul frecventelor radio. Practic, fiecare purtator de act cu date biometrice ar deveni “vizibil” in domeniul undelor radio, oriunde s-ar afla, fiind astfel posibile abuzuri, prin urmarirea semnalului in scopul monitorizarii unei persoane pas cu pas. Mai mult: o echipa a Information Security Group de la Universitatea Catolica din Louvain, Belgia, a demonstrat ca cipul poate fi accesat cu usurinta de orice expert in electronice. Tinand cont ca romanii au “spart” site-urile NASA si FBI fara nici o jena e destul de clar cat de siguri putem fi de noua inventie, ultracostisitoare in conditiile unei crize economice profunde care ameninta sa devina catastrofala. Nimeni nu a platit pentru afacerea Gardasil, soldata cu o pierdere a statului de 23 plus milioane de euro. Cine va plati acum? Daca in cazul Gardasil am avut de a face cu incercarea unui experiment medical, acum suntem cobaii unui experiment informational. Care, dupa cum spun unii militanti anticip, este premergator implantului uman, dupa cum se experimenteaza deja in Statele Unite si Marea Britanie. Asadar, dupa animale, primii care vor urma sunt copiii, pentru a “nu se pierde”.
Pentru toate aceste “beneficii” ale securitatii, ca si cum cu totii suntem suspecti de terorism international, europarlamentarii romani au votat in unanimitate, marti, 13 ianuarie, pentru indroducerea pasapoartelor biometrice in intreaga Europa, cu incepere de la 1 iunie, “pentru combaterea terorismului, a criminalitatii si a imigratiei ilegale”, chiar daca noi ne conformasem singuri, de la 1 ianuarie. Stalin ar fi fost fericit cu asa bucati de europarlamentari!
Nimeni nu a informat insa si romanii ca le vor fi “furate” sufletele prin inmagazinarea amprentei oculare, nimeni nu i-a informat insa pe romani ca acest cip contine si un cod echivalent al reprezentarii cifrei 666, considerat de crestini, majoritarii acestui popor, numarul Fiarei, conform revelatiei Apocalipsei. Nimeni nu s-a gandit ca, intr-o democratie, poporul este suveran asupra propriei sale identitati, care nu poate fi tranzactionata, furata si amanetata si atunci este obligatorie o dezbatere nationala, pentru a nu-i deposeda pe cetatenii romani de drepturile lor inalienabile la constiinta si libertate.
Pe linia controlului total, incepand cu 20 ianuarie, o lege trecuta rapid prin Parlament, in noiembrie anul trecut, tot fara dezbatere nationala, cu numarul 298/2008, permite “organelor”, in stil perfect comunist, retinerea tuturor datelor transmise electronic – mail, internet, fax, telefon, sms – timp de sase luni. Stiati? Nu!, sunt convins. In fata acestor grave atentate la libertatea noastra, dupa cum sesizeaza deja grupari civice, exista insa o solutie: dezbatere nationala. Este dreptul nostru. Poate ultimul. Sa nu ni-l pierdem.

Vezi si
Alo, ne asculta!
Incepand de astazi, toate convorbirile telefonice, sms-urile si e-mailurile romanilor vor fi interceptate si puse la pastrare pentru sase luni MAI, Parchetul, SRI si SIE vor avea oricand acces la aceste date pe baza unei simple ordonante semnate de procuror * Legea 298/2008 a fost votata pe ultima suta de metri a Guvernului Tariceanu, semnata de Bogdan Olteanu si Ilie Sarbu in calitate de presedinti ai Parlamentului, si promulgata de Traian BasescuLegea se refera atat la persoanele fizice, cat si la cele juridice * Vor fi identificate si stocate date privind apelantul si apelatul, aparatele pe care acestia le folosesc si locatia lor la momentul convorbirii * Acelasi lucru se va intampla si in cazul SMS-urilor * Legea va permite si monitorizarea traficului prin Internet * Statul va vedea de unde si cui trimitem e-mailul, data si ora la care ne conectam la Internet, inclusiv adresa IP si adresa fizica a destinatarului si expeditorului * Toate datele culese vor fi stocate de operatorii de telefonie sau Internet * Evidenta accesului la aceasta baza de date o tine Ministerul Comunicatiilor in baza unor rapoarte transmise de serviciile secrete, MAI sau Parchete * Accesul la aceste informatii se face “dupa ce a fost inceputa urmarirea penala, cu autorizarea motivata a presedintelui instantei” sau “la cererea procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala” * Plata pentru acest “serviciu” o va suporta operatorul de telefonie sau Internet care, evident, o va scoate din factura abonatului
de Doru Dragomir

Avem un premier dintre toti oamenii presedintelui. Bine, bine… dar care presedinte?


Cum a fost pacalita CIA pe 15 noiembrie 1987. Adevaruri nescrise despre Vladimir Tismaneanu, evocate de regretatul Parinte Calciu si reconfirmate azi

Revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni, din 15 noiembrie 1987 – un prim 21 decembrie, aproape uitat – a luat complet pe nepregatite atat Securitatea cat si Agentia Centrala de Intelligence a SUA.
Pentru generalul Iulian Vlad, aflat la comanda Departamentului Securitatii Statului de nici doua saptamani, a fost o proba de foc in fata conducerii Partidului dar, mai ales, pentru la fel de nou numitul ministru de interne, celebrul dobitoc autodeconspirat, Tudor Postelnicu, responsabilul direct pentru ordinea publica si relatia cu judetenele de partid. Cum-necum, Vlad a reusit sa evite ordinul lui Postelnicu, prin care acesta ceruse interventia in forta si folosirea mijloacelor represive la adresa manifestantilor, dupa cum evidentiaza si istoricul Cristian Troncota in lucrarile sale de specialitate. Analiza situatiei de pe teren, intreprinsa prin mijloacele operative, a dovedit, dupa cum marturiseste si generalul, ca revolta a fost “o treaba spontana, dar bine facuta, fara amestec strain”. Ceea ce nu inseamna ca la fata locului nu s-au aflat atenti observatori… Militia, subordonata direct lui Postelnicu, este insa cea care a incercat prin toate metodele, inclusiv torturarea protestatarilor arestati ulterior, sa demonstreze, aberant, contrariul.
Explozia nemultumirii a fost determinata de atitudinea aroganta, jignitoare, amenintatoare si injurioasa a unui lider local al organizatiei de partid. Generalul Vlad il informase anterior pe sefului statului intocmai cu realitatea, iar seful contrainformatiilor economice, generalul Emil Macri, primise dezlegare superioara de partid sa identifice si sa supervizeze redirijarea unor marfuri de prima necesitate alimentara catre “platforma industriala” Brasov. De atunci, nu s-a mai putut spune ca Ceausescu nu a stiut. El lasa insa uneori impresia ca stie ca se dosesc alimentele care nu ajung pe piata si punea Securitatea sa le descopere!
Ceea ce nu stiam insa noi atunci este ca masurile extreme luate pentru eradicarea datoriei externe erau generate de Banca Mondiala si de miscarile economice ale Rusiei impotriva Romaniei, ca si astazi, de altfel. Un document cu mentiunea “Top Secret” al Directoratului de Intelligence al CIA, din 17 decembrie 1987, arata ca Ceausescu l-a demis atunci pe ministrul de Finante din cauza dobanzilor mari ale ratelor catre Banca Mondiala, “probabil revizuind strategia de plata a datoriei in urma revoltei de la Brasov”. Este singura referire la miscarea de protest a muncitorilor brasoveni din cadrul miilor de documente si analize secrete declasificate recent de CIA, agentia de spionaj a SUA care a ramas, si ea, cu gura cascata in fata Brasovului anticomunist.
Ce s-a intamplat insa peste Ocean, taramul libertatii? Studiile unor istorici reali ai acestei perioade, care se bazeaza pe arhive secrete britanice si americane, inclusiv ale NSA (depozitara interceptarilor electronice ale comunicatiilor oficiale) arata fara putinta de tagada c` Rom=nia si politica sa independenta de blocul sovietic devenisera tinta puternicelor servicii secrete rusesti KGB si GRU. n afara propagandei oficiale, Rusia “lucra” si Romania si Statele Unite cu aceleasi metode: din interior. Istoricul Larry Watts arata in cea mai recenta lucrare a sa cum atat Departamentul de Stat al SUA cat si CIA au fost manipulate impotriva intereselor americane si ale lumii democratice de catre unele “grupuri etnice”: emigranti din Ungaria si Polonia, suspectati ulterior pentru colaborare cu KGB si GRU, si care dezinformau regulat cu privire la Romania, folosind teza falsa a “calului troian” al URSS. La fel s-a intamplat si in noiembrie 1987.
Luate prin surprindere, organele americane au chemat cativa romani din SUA la consultare. Parintele Gheorghe Calciu, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, care sustinea ajutorarea imediata a muncitorilor brasoveni, mi-a povestit cum a decurs acea intalnire. Informatiile sale mi-au fost reconfirmate recent, de catre surse de la Washington. In primul rand, parintele s-a mirat ca pe lista invitatilor nu se afla si doctorul Ionel Cana, fondatorul primului sindicat liber, expulzat din Romania si neagreat, se pare, de catre Vladimir Tismaneanu, si el unul dintre participanti. Impotriva argumentelor parintelui, ca este vorba despre o miscare anticomunista autentica, politologul a sustinut “incompatibilitatea grupului” de la Brasov in privinta combaterii din Romania, sugerand ca ar putea fi chiar o operatiune a Securitatii si militand pentru sprijinirea metodelor deja existente: cateva revistute ale intelectualilor “disidenti”. Recomandarea lui Tismaneanu a fost sustinuta si de “grupurile etnice” in cauza, ceea ce a determinat abandonarea sprijinirii muncitorilor anticomunisti, interogati brutal de catre Militie si deportati apoi in intreaga tara. Ulterior, nivelul de penetrare si manipulare al rusilor si “etnicilor” in CIA, a culminat cand seful statiei la Bucuresti a devenit nimeni altul decat Harold J. Nicholson, ofiterul american cel mai mare in grad arestat vreodta pentru spionaj. In favoarea Rusiei.
n aceeasi perioada au avut loc alte investigatii extraordinare la Departamentul de Stat, National Security Council si CIA. In timpul acestora, Steve Weber, director pentru operatiuni clandestine pentru Europa de Est si URSS, emigrat din Ungaria in 1956 si seful direct al lui Nicholson, a disparut, in urma unui accident de masina, la Budapesta. O alta persoana apropiata lui Weber, chiar sefa Romanian Desk la CIA, Fisher, al carei sot lucra la Departamentul de Stat tot pe Europa de Est, a trebuit sa-si dea demisia din CIA. Un alt personaj, consultantul NSC Charles Gati, si el emigrant ungur din ’56, profesor de “studii ruse” si colaborator pe la tot felul de “think-tank”-uri de Foreign Policy a fost “lasat sa plece” de la Casa Alba pentru suspiciune de a fi “prea apropiat” de serviciile unguresti, conform surselor citate. Sotia lui, Tobi Gati, Head of State Department Intelligence and Research Unit, dupa o investigatie de 6 luni, a parasit, si ea, Departamentul de Stat.
Dupa cum arata tot ghemul incalcit peste Washington si Bucuresti, nici astazi nu stam mai bine.
La aniversarea a 20 de ani de la revolta anticomunista de la Brasov, presedintele Traian Basescu spunea: “Nu cred ca putem construi ceva trainic pana cand nu depasim confuzia vinovata intre victime si calai, intre eroi si profitori, intre cei cinstiti si cei necinstiti”. Ce bine ar fi fost pentru Romania daca si CIA si SRI si seful statului ar fi fost lamuriti mai devreme asupra acestui adevar.
PS: Seful SRI, domnul George Maior, ne asigura ca agentii si spionii de prin Romania sunt atent monitorizati. Bine, bine, zic eu, asta o facea si Ceausescu. Si la ce i-a folosit?
Versiunea prescurtata a acestui text, la randul lui sinteza unui studiu mult mai amplu, este publicata la ZIUA:

Dezinformarea strategica a chistocului Volodea Tismaneanu. NSA dezvaluie agentii Revolutiei – Iliescu, Brucan si fii ideologici ai Moscovei: GDS & Co

SIGINT provided important intelligence information prior to and during the 1967 Middle East War. Moreover, SIGINT helped U.S. intelligence monitor developments in the Warsaw Pact. During the summer of 1968, SIGINT reporting coming out of NSA clearly showed that growing numbers of Soviet and Warsaw Pact troops were being deployed along the borders of Czechoslovakia. The invasion did not take the White House by surprise (it had “strategic warning”), but the CIA did not provide advance warning because CIA analysts refused to accept the possibility that the Soviets would invade the country (although a minority believed otherwise (Note 4)). (Book II, pp. 454-461). Interestingly, SIGINT also picked up what some U.S. analysts saw as possible Soviet move against Romania, which led President Johnson to make a public warning to Moscow. (Book II, p. 462)
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Intreaga teorie politica falsificatoare a lui Tismaneanu et comp. este demolata, printre altele, si de acest mic fragment de arhiva. Dezinformarea pe care si-a intemeiat Tismaneanu intreaga sa teza si pe fundamentul careia si-a cladit cariera a fost ca Ceausescu era omul rusilor. Conform asertiunilor sale sovieticii nu ar fi amenintat pe bune Romania, in 1968, iar antisovietismul lui Ceasusescu ar fi fost un bluf, promovat de Moscova, pentru a-l infiltra pe Ceausescu in lumea occidentala, mai pretinde Tismaneanu. Schema Teoriei lui Tismaneanu se dovedeste o intoxicare clasica, in lumina adevarului documentelor americane declasificate. Dumnezeu stie ce or mai contine cele clasificate inca.
Tismaneanu este un mic chistoc al unei ideologii invechite dar eficiente, alaturi de alti ideologi ai unui Front cu mult mai vast, un Front construit ca un aisberg avand deci partea nevazuta, din profunzime, mult mai mare decat ceea ce se vede la lumina. Tismaneanu este scos in fata ca promotor al unei dezinformari cu tinta foarte ridicata, strategica, deoarece are drept obiectiv nimicirea constiintei colective a unor intregi generatii. Pe de o parte cei din trecutul imediat, cei care au participat direct la evenimentele anilor ’68 si care au fost alaturi de Ceausescu, atunci, dar si generatiile de azi si de maine care sunt mintite falsificandu-se un important segment al istoriei recente a Romaniei, o istorie de lupta si de reala confruntare cu fortele Moscovei.
Forte care sunt iata vii si astazi si sunt la fel de active ca si altadata.

Cei care l-au creat pe Tismaneanu, l-au “acoperit” drept omul Statelor Unite, l-au adus apoi indarat, in Romania, si l-au plasat alaturi de axul Puterii statului, alaturi de Presedintie, odata in timpul lui Iliescu si inca odata in timpul lui Basescu, au facut dovada unei capacitati si a unui efort remarcabil cheltuind pe scara timpului resurse logistice importante.

Nu mai este nici o indoiala, rezulta din lectura notelor secrete americane, ca cel care a mintit in privinta raportarii Romaniei, implicit a lui Ceausescu, fata de Moscova, este in realitate agentul, vectorul partii interesate in acoperirea, mascarea sau intoarcerea pe dos a istoriei (revolvo, in latina, adica Revolutie, pe romaneste).
Agentii Revolutiei – Iliescu, Brucan si fii ideologici de genul lui Tismaneanu – au incercat si inca fac eforturi serioase de rescriere a istoriei, de falsificare a trecutului, cu un scop criminal cat se poate de clar – distrugerea probelor care ii incrimineaza chiar pe ei drept agenti ai Moscovei…
Asteptam cu interes aparitia si a altor file din rapoartele NSA.

Vezi si

Femeile-barbat ale anului: Macovei si Adamesteanu. Mici calcule matematice rautacioase

Monica Macovei (foto dreapta), cea despre care scriam zilele trecute ca ca minstru al Justitiei ne declara in 2005 ca oricum “s-au dat prea multe cetatenii romane basarabenilor moldoveni si ucraineni” (!?) ( adica vreo cateva sute! Vezi si Calvarul cetateniei romane pentru moldoveni ), a fost recompensata zilele trecute cu titlul de “Femeia europeana a anului”. Juriul a fost format din jurnalisti si cativa europarlamentari rataciti (culmea, o sa radeti, si eu am fost invitat sa fac parte din juriu!). Ce nu s-a spus: pe podiumul Miss Euro-pile au fost urcate doar 6 (sase) femei (including fosta tovarasa procuror in sectorul 1 al Capitalei). Altele, mai decente, din restul de 21 de tari ale UE, nu au considerat pseudo-concursul ca fiind serios (ca si mine de altfel). Apoi, daca in juriu s-au pripasit si psiho-jurnalisti facuti din tapa si laga care stateau in patru labe pe sub biroul ei, rezultatul e pe masura prezentarii (vezi, din nou, foto dreapta). Carevasazica, in concluzie, sa stiti si dvs: Europa e mai mica decat ati auzit pe la televizor. Are vrea sase miss-tarisoare si cu Soros sapte. Pacat ca croitorasul cel viteaz, Basescu, si-a pierdut “pliciul”…

Gabriela Adamesteanu (foto stanga) se lauda in Adevarul (iarasi “Adevarul”), de data aceasta “literar&artistic”, pe doua pagini, cum “a razbit” ea, prin forte proprii, in Occident, ca scriitoare sa-ntelegem… In acest sens, cu concursul (sic) lui Cezar Paul Badescu, ea da ca exemplu faptul ca unul dintre romanele sale prafuite, “Dimineata pierduta”, publicat la Gallimard numai cu ajutorul (a se citi pilele) doamnei Marie-France Ionesco, a fost vandut, pana acum, in “circa 2000” de exemplare. Ce uita: 1) ca cartea (sic) a aparut in 2005, deci acum trei ani si 2) ca Franta are o populatie de vreo 60.000.000 de oameni (daca punem si turistii). Deci cele “circa 2000” de exemplare (“circa”, adica intre 1700 si 1900 sau intre 1500 si 1700?, intreb si eu…) vandute in trei ani reprezinta un procent de… O, OOOO si ceva. “Nu e de ajuns ca o carte sa fie buna”, spune Adamesteanu. “Pentru a razbi pe piata din strainatate e nevoie de noroc si perseverenta”, sintetizeaza doct Paul Badescu. Corect. Un cititor-comentator al Adevarului, care semneaza Thomas Pinchon (nu sunt eu!), scrie: “Se razbeste cu pile… Deci, razbesti cu pile in Occident. Daca nu era M.F. Ionesco, cartea nu se publica la Gallimard. Apropos: cate exemplare s-au vandut?”, vrea sa stie si omul, ceva mai exact.
N-ar fi mai bine sa ne spuna tovarasa Gabriela Adamesteanu cum “a razbit” in patul lui Mihai Botez si la ordinele cui?
PS: A, am uitat: ambele dive sunt “fruntase” GDS!
Vezi minciuni “culturale” pe banda la

Profesionalismul deontologilor de la Catavencu: "Catalin Harnagea, fost sef al Serviciului Roman de Informatii". O fi trecut Toma de la DIM la SIE?

Tentaculele Ungariei din CNSAS (II). Andrea Varga, budapestoloaga de serviciu din biroul lui Ladislau Csendes

Reţeaua de sub steag străin

Antoniu-Ladislau Csendes a lucrat discret, tenace şi eficient. Ceea ce nu înseamnă că nu s-au constatat efectele activităţii sale şi că nu i s-au reconstituit, de către observatorii avizaţi legal, pas cu pas, acţiunile pe care le-a desfăşurat sub steag străin.
Activitatea sa a fost posibilă, între altele, ca urmare a cointeresării unor salariaţi subalterni, pe care i-a promovat în funcţii de conducere bine retribuite, iar ei îl răsplătesc cu loialitatea lor. Din partida loialiştilor lui Csendes fac parte, conform surselor noastre, printre alţii:
– Laura Stancu, director al Arhivei Curente (cea aflată în lucru la sediul central al CNSAS). După ce a fost, anterior, numită şef serviciu arhivă, Csendes a transformat serviciul în direcţie şi, pe cale de consecinţă, promovată ca director.
– Ionel Ivaşcu, directorul Arhivelor CNSAS din Depozitul Popeşti-Leordeni. Şi acestuia, Csendes i-a transformat funcţia de şef serviciu în director. Împreună, cei doi conlucrează strâns, în afara cadrului instituţional oficial, pentru: identificarea cazurilor de colaborare cu Securitatea, a căror soluţionare se spune că s-ar face în alte moduri decât oficial. Comentariile nu sunt de prisos: şantaje, extorcări, racolări pentru alte servicii… De asemenea, tandemul Csendes-Ivaşcu este beneficiarul deturnărilor sistematice din bugetul alocat depozitelor de arhivă. Drept recunoştinţă pentru loialitatea sa infracţională, soţia lui Ivaşcu a fost transferată din Olteniţa şi numită, în absenţa vechimii necesare, director economic interimar al CNSAS, calitate în care coordonează bugetul, finanţele, administraţia, transporturile şi resursele umane. La rândul lor, soţii Ivaşcu s-au înconjurat de apropiaţi de încredere, consolidându-şi propriile poziţii, după exemplul oferit de Csendes. Modalităţile de angajare au scandalizat personalul neprivilegiat al CNSAS.
– Vasile Carabis, şef Serviciu Tehnic, promovat din şef de compartiment, cu perspective de a fi numit director general adjunct. A fost adus de Csendes, fiindu-i prieten “de familie”, urmare a meditării fiicei lui Ivaşcu de către soţii Csendes, atât în liceu, cât şi ulterior, ca studentă la Conservator. Rolul lui Carabis este acela de a face jocurile de interese ale lui Csendes în ceea ce priveşte lucrările de investiţii, “vaca de muls” a preşedintelui muzicolog.
– Boşneag Francisc, consilier superior însărcinat cu achiziţiile publice (de profesie inginer metalurg). În contextul verificărilor pentru angajarea ca funcţionar public, a declarat pe propria răspundere că nu a colaborat cu securitatea ca poliţie politică. Ulterior, s-a descoperit că are dosar de informator. Nu i s-a reţinut infracţiunea de fals în declaraţii şi continuă să fie menţinut funcţionar public, cu încălcarea flagrantă a legii. Motiv pentru care este total dependent faţă de Csendes.
Boşneag şi Carabis sunt oamenii-cheie pentru administrarea şi gestionarea frauduloasă de către Csendes a fondurilor de investiţii. Dintre manoperele dolosive ale trioului infracţional reţin atenţia:
– muşamalizarea facturării unor lucrări neefectuate la Depozitele de Arhivă Popeşti-Leordeni;
– trucarea licitaţiei pentru atribuirea unui contract în valoare de sute de milioane, având ca obiect realizarea unui acoperiş. Contractul a fost dedicat unei firme din Târgu-Jiu, imediat după ce Carabis s-a întors din concediu de pe meleagurile gorjene;
– achiziţionarea actualului sediu al CNSAS la un preţ supraevaluat, de 9,5 milioane de euro fără TVA. Clădirea este total improprie pentru nevoile de spaţiu ale CNSAS, deoarece arhiva curentă este depozitată, contrar legii arhivelor, în subsolul I, respectiv în garaj, printre ţevile de apă, încălzire şi canalizare, plus umiditatea, bacteriile şi mucegaiurile aferente. În schimb, la etajul VI este amenajat un Centru SPA (piscina, jacuzzi, terasă) şi alte facilităţi de relaxare a prea obositului şi mult stresatului muzicolog Antoniu-Ladislau Csendes. Un alt subsol, II, este inundat la fiecare ploaie care intră în torent pe rampa înclinată de acces, care apoi refulează, fiind nevoie de un sistem de pompe pentru a o scoate în stradă.
– Ancuţa Median, fostă şef de cabinet, promovată consilier juridic la Direcţia juridică, este supervizorul “secret”, un fel de agent de securitate, care elaborează zilnic un raport confidenţial pentru uzul exclusiv al preşedintelui Csendes.

Anchetă la CNSAS

Recent, a început, la CNSAS, un control al Curţii de Conturi. Un control cu peripeţii, deoarece toate documentele contabile din anul 2007 şi, parţial, din 2006, atât cele în format electronic, cât şi pe suport de hârtie, sunt de negăsit, iar în perioadele respective s-au sesizat neregularităţi permanente în activitatea de investiţii, care continuă şi în prezent. La controlul anterior, din 2006, lui Csendes, ca vicepreşedinte, precum şi altora, i s-a imputat o mare delapidare prin falsificarea documentelor de transport, cazare şi diurnal. Spre amuzamentul politiştilor şi procurorilor anchetatori, Csendes a prezentat facturi emise de un hotel de cinci stele din Sighetul Marmaţiei, unde există doar un modest motel! În ancheta penală, Csendes nu a recunoscut că ar fi beneficiat de sume necuvenite, motivând că nu a semnat personal de primirea lor. Dar a pus pe alţii să semneze, cu care a fost confruntat şi l-au contrazis. În avariţia sa nemăsurată, Csendes se preta şi la însuşirea bonurilor de benzină, iar o referentă, Barbu Ana, care a refuzat decontările false, a fost determinată să plece din CNSAS, după cum au constatat organele de anchetă.

Andrea Varga, budapestoloaga personală a lui Ladislau Csendes

Antoniu-Ladislau Csendes nu cunoaşte şi nici nu face nimic din ceea ce-i cere legea. Excelează, în schimb, prin comportamentul rudimentar, violent verbal, jignitor şi xenofob la adresa personalului, căruia i se adresează urlând şi cu apelative insultătoare de neconceput pentru un demnitar. Cum nu-i convine ceva, culoarele se umplu de urletele isterice: “Români împuţiţi! La muncă cu românii, …tu-le neamu’n…”. Nemulţumit că angajaţi din Direcţia economică au refuzat să-i elibereze sume de bani necuvenite, Csendes a ripostat: “Căcaţi, căcaţii dracului! …tu-vă neamu’n… de români!” Apoi a trântit uşa, scoţând-o cu toc cu tot din perete.
Activitatea cotidiană a Cabinetului preşedintelui Csendes este coordonată de un personaj feminin cel puţin misterios, Andreea Varga.
Directorul de cabinet, Andreea Varga, nu este angajată CNSAS şi nici nu primeşte vreo remuneraţie de la Bucureşti, pentru activitatea zilnică desfăşurată, care constă în primirea şi soluţionarea întregului volum de lucrări adresat preşedintelui. Ea dispune ce trebuie să vadă preşedintele, cu care vorbeşte exclusiv în limba maghiară, de faţă şi cu alţi angajaţi. Ea rezoluţionează şi îndrumă lucrările, păstrează şi aplică ştampila în absenţa secretarei, coordonează relaţiile externe, organizează expoziţiile şi conferinţele în străinătate, îndeplineşte acte de reprezentare externă a preşedintelui.
Atitudinea lui Csendes faţă de Varga este de maxim respect şi deferentă, ca şi cum aceasta i-ar fi superioară… Andrea Varga, care în timpul liber face pe istoricul, este cetăţean al Republicii Ungaria.

 

 

Curentul dezvaluie: Tentaculele Ungariei din CNSAS (I). Nu lipsesc personaje ca Plesu, Dinescu, Patapievici si o "budapestoloaga" – Andrea Varga

Scris de Mihail Marin

Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a avut de la bun început ocazia să încalce legea CNSAS în folosul unui grup de interese. Deşi iniţial “Legea Ticu” prevedea că este interzis ca membrii Colegiului să fi făcut parte dintr-un partid politic, oricare ar fi fost acesta, interdicţia a trebuit ridicată pentru câţiva foşti comunişti de marcă, actualmente oengişti şi vocalişti.
Primul caz: Andrei Pleşu. El s-a înscris în PCR de la 19 ani, iar după scandalul “Meditaţia Transcendentală” s-a rugat în două scrisori către Nicolae Ceauşescu să fie iertat pentru că informase organele Securităţii, prin persoana maiorului DSS Vasile Mălureanu.
Al doilea: Mircea Dinescu, activist UTC, absolvent al Academiei de Partid “Ştefan Gheorghiu”, care era urmărit de unitatea anti-KGB 0110.
Al treilea caz s-a dezvoltat până la a deveni penal: Horia Roman Patapievici, despre care se spune că este o creaţie de-a lui Virgil Măgureanu, a recunoscut după ce s-a transferat la Institutul Cultural Român (ICR) că a studiat dosarele şi a avut cunoştinţă de colaborarea mai multor personalităţi ale Grupului pentru Dialog Social cu Securitatea, printre care şi prietenul său Sorin Antohi, care turna dizidenţii din Iaşi. El nu le-a deconspirat tocmai pentru că făceau parte din acelaşi grup de interese cu el – GDS, încălcând grav atât morala şi deontologia, cât şi legea CNSAS, fapt pentru care în prezent este cercetat penal. Cei doi “filosofi” care preferă însă remuneraţiile bugetare grase s-au transferat amândoi la ICR, unul preşedinte, altul în Colegiul Director, angajându-se în acelaşi timp la moguli: unul la trustul lui Sorin Ovidiu Vîntu, în cazul Patapievici, al doilea la Dinu Patriciu, în ce-l priveşte pe Pleşu.
Şi aceasta chiar dacă Patriciu i-a cerut lui Pleşu să-şi dea demisia dacă se simte atât de ultragiat şi perplexat pentru că l-a categorisit pe prietenul său Patapievici drept un “piţigoi psihopat”.
De unde se vede că morala lui Pleşu, când vine vorba de bani, nu mai este atât de “îngerească”.
Dacă ultimii doi s-au refugiat în alte activităţi lucrative, Mircea Dinescu, “poetul portofel”, a rămas la CNSAS, de control, chiar dacă şi acum încalcă legea prin prezenţa sa în acelaşi timp la postul de televiziune al lui Vîntu. În faţă, pentru a încasa castanele şi a semna deconturile, a fost plasat Ladislau Csendes (foto dreapta). Persoana care învârte cheiţa din spatele lui Csendes este, după cum veţi vedea mai jos, tot în sfidarea legii româneşti, un cetăţean al Ungariei: o anumită Andrea Varga, budapestoloagă (foto stanga, cu Mircea Mihaies, politrucul ICR, si restul gastii).

Cvartetul “Arpego” cântă în struna Budapestei

Din iulie 2007, conferenţiarul universitar dr. în muzicologie Antoniu-Ladislau Csendes (născut la 25 aprilie 1964, absolvent al Conservatorului de Muzică “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Secţia Instrumente cu Coarde, cunoscut mai bine ca membru al Cvartetului “Arpego”, din care face parte şi soţia sa) este preşedintele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. A. L. Csendes a fost desemnat ca membru al CNSAS chiar de la înfiinţare, ca reprezentant al UDMR. Sub preşedinţia istoricului Onişoru, muzicologul Csendesi a trecut neobservat, deoarece avea preocupări mult prea importante, pentru a ieşi în vreun fel în evidenţă.
Potrivit surselor noastre, “Centrala secretă” din spatele cortinei UDMR i-a stabilit lui Csendes misiuni din categoria spionajului de mare anvergură, între care:
– identificarea şi transmiterea în exterior, potrivit unei tematici de cercetare minuţioase, a întregului volum de date privind activitatea fostelor organe ale securităţii statului în problema maghiară;
– acţiunile serviciilor speciale ale Ungariei în România (ce s-a cunoscut şi cât?);
– surse de informare folosite de Securitate;
– persoane urmărite şi modul în care acestea au fost depistate;
– cauzele eşecurilor înregistrate;
– vulnerabilităţile identificate de Securitate în acţiunile spionajului ungar şi baza de sprijin a acestuia în România;
– factorii favorizatori ai neorevizionismului reflectaţi în evaluările Securităţii;
– foşti agenţi ai Securităţii care, pe baza elementelor din dosare, ar putea fi determinaţi să colaboreze cu servicii secrete străine;
– persoanele importante din România care au dosare în arhivele Securităţii preluate de CNSAS;
– erori de prelucrare a dosarelor predate CNSAS care permit conexiuni cu “dosare de securitate naţională” rămase la serviciile de informaţii.
(Va urma)
Integral in Curentul:
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova