Virgil Măgureanu s-a născut la 19 martie 1941 în satul Giurtelecu Hododului (în maghiară Hadadgÿortelek), comuna Hodod, judeţul Satu Mare. În această localitate s-a născut şi un renumit pictor de icoane al Secolului al XIX-lea, Savu Moga (1816-1899), care apoi s-a stabilit şi a lucrat departe de satul său natal, la Arpaşu de Sus. Locul unde a văzut lumina zilei Imre Asztaloş (adevăratul său nume) se află la 6 km de Cehu Silvaniei şi la 80 km de Satu Mare. Casa lui Virgil Măgureanu, un adevărat palat de marmură, cu 2 etaje şi 30 de camere, i-a adus un dosar penal, care conţine 28 de volume. Sătenii spun că lucrările au fost supravegheate de cadre SRI, responsabil cu materialele de construcţii fiind generalul Gioni Popescu. Primăria Hodod a eliberat în 28 aprilie 1994 o autorizaţie de construcţie pentru ,,anexa gospodărească” solicitată de Virgil Măgureanu. În zona imobilului a fost betonat drumul, s-au instalat o conductă de apă şi o reţea electrică, precum şi o centrală telefonică. Aducţiunea de apă a fost estimată la 814 milioane lei (anul 1994). Aceşti bani au fost repartizaţi Consiliului Local printr-o Hotărîre de Guvern semnată de fostul prim-ministru Nicolae Văcăroiu, în care se prevedeau ,,aducţiuni” pentru locuitorii satului Giurtelecu Hododului.
Virgil Măgureanu a devenit colaborator al Securităţii încă din anii ’50.
În 1972 a fost încadrat în D.I.E. avînd grad de căpitan, sub numele conspirativ ,,Mihăilă Mihai”. Documentele originale care atestă calitatea de ofiţer S.R.I. sînt în arhiva D.I.E., ofiţerul de legătură fiind fratele lui Nicolae Ceauşescu, care deţinea funcţia de director de cadre D.I.E., sub numele de Nicu Călin.
În 1978 a fost ,,cadru didactic” la Academia ,,Ştefan Gheorghiu”, cu scopul de a recruta cadre ,,acoperite” pentru Academie. Biografia lui e cunoscută, în linii mari.
La sfîrşitul anului 1993, pe cînd se afla în vila de la Poiana Braşov, a fost contactat de către un contrabandist libanez, Mike Nassar (omorît apoi cu 5 gloanţe în Brazilia), pentru a-l elibera pe fratele său, Ellie Nassar, arestat în ,,Afacerea Ţigareta”, contra sumei de 3 milioane dolari, omul de legătură al lui Măgureanu fiind colonelul Dragoş Caraiman, avînd rolul de translator. Mike Nassar a venit în România, cu acceptul Ambasadei noastre de la Beirut, pentru a contracta un furnizor de arme român. Astfel, ataşatul militar român a informat Direcţia Informativă a Armatei (D.I.A), care a prezentat cererea regiei ,,R.A. ROMTEHNICA”.,,Ţigareta 1” a avut la bază contractul dintre fraţii Elias (Elie) şi Michael (Mike) Nassar şi El Ghadban Wael – libanezi asociaţi la firma Ema Trading cu Romtehnica, întreprinderea de comerţ exterior a Ministerului Apărării Naţionale (M.Ap.N.). Din aprilie 1991, Romtehnica a devenit regie autonomă, controlată, însă, de aceiaşi stăpîni. Contractul libanezilor cu Romtehnica prevedea o vînzare de arme şi de muniţie pentru infanterie şi artilerie, specifice fostului Tratat de la Varşovia. La început, fraţii Nassar au plătit armamentul în dolari. Apoi s-a convenit ca plata să se facă în lei şi dolari. Plăţile s-au efectuat prin transfer bancar dar, la un moment dat, s-au stopat, deoarece băncile nu cunoşteau provenienţa valutei. Altfel spus, vînzarea de armament dintre Romtehnica şi Ema Trading avea un caracter confidenţial. Dat fiind blocajul de transfer în bănci, libanezii şi românii au convenit asupra altei forme de compensare: plata cash! În februarie 1993, fraţii Nassar şi Wael au achitat cash 990.000 USD regiei Romtehnica. Fiindcă BRCE (Bancorex) nu a vrut să primească banii, ministrul Apărării, generalul Niculae Spiroiu, l-a anunţat pe premierul Nicolae Văcăroiu care – într-o şedinţă de guvern – a luat decizia ca BRCE să accepte, totuşi, depunerea banilor. Ulterior, fraţii Nassar şi regia Romtehnica s-au înţeles asupra altei modalităţi de plată a armamentului: în locul ultimei tranşe din bani, libanezii urmau să livreze baxuri cu ţigări. Baxurile libanezilor au fost puse la păstrare, în depozitele militare Clinceni şi Calea Plevnei, urmînd ca ele să fie comercializate prin magazinele regiei Romtehnica. Mike şi Elie Nassar au penetrat piaţa românească a ţigărilor, după ce obţinuseră în prealabil, de la Londra, monopolul mărcilor KENT, LUCKY STRIKE, PALL MALL şi VICEROY. Ţigările fraţilor Nassar au ajuns să concureze mărcile al căror monopol îi aparţinea ,,Prinţului Banatului”, luptătorului revoluţionar al domnului Ion Iliescu, Zaher Iskandarani, precum şi asociatului acestuia, Michel Makhoul: mărcile CAMEL şi MONTE CARLO.
Dacă fraţii Nassar se bucurau de protecţia structurilor informative ale M.Ap.N., Zaher avea protectori din sferele politice înalte ale Regimului Iliescu, dezvăluiţi de Mike Nassar într-o înregistrare inedită. Fostul ministru al Apărării, Niculae Spiroiu, a fost tranşant, afirmînd că, din cîte ştie, Elie Nassar ar fi fost eliberat la intervenţia directă a lui Virgil Măgureanu, contra sumei de 3 milioane de dolari. Mike Nassar a fost unul dintre comandanţii falangelor libaneze, care au sprijinit intervenţia israeliană în sudul Libanului. El a fost implicat direct în asasinarea celor 2.000 de palestinieni din taberele Sabra şi Shatila, de pe teritoriul libanez, la ordinul generalului de aviaţie de atunci, Ariel Sharon, ajuns premierul Israelului şi apoi ministru de Externe. În momentul în care Nassar a dat de înţeles că va depune mărturie împotriva lui Sharon, pentru crimele de la Sabra şi Shatila, în procesul care urma să aibă loc la un tribunal internaţional din Belgia, soarta lui a fost pecetluită. Nassar a fost asasinat împreună cu soţia lui, cu o armă cu amortizor, în timp ce-şi făcea plinul la o pompă de benzină din Sao Paolo. Asasinul n-a fost descoperit şi poate fi un membru al Hezbollah, dar presa americană a speculat că el pare să fi fost agent Mossad.
Firma de consultanţă ,,Pro România”, cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei nr.155 (acţionar 100% este Virgil Măgureanu) a avut o mare implicare în preluarea firmei Petrolsub de la Suplacu de Barcău, cea mai importantă rafinărie din Nord-Vestul ţării. În anul 1995, Petrolsub a fost cumpărată de către S.C. EuroTrading Chemicals SRL cu 9,7 miliarde de lei (firma subordonată de către Virgil Măgureanu), apoi în 1997 Euro House 2000 SRL cumpără acţiuni după care Euro Trading Chemicals vinde majoritatea acţiunilor unui off-shore: Fertinvest Trading Chemicals. Acest off-shore e format din: Virgil Măgureanu, Eduard Marius Ţârlea (ginerele lui Ion Ceauşescu), Dumitru Bădilă (cumnatul lui Ţârlea, născut la Scorniceşti).Numeroasele controale financiare de la Petrolsub l-au găsit vinovat pe cel care avea funcţia de director al rafinăriei, Teodor Cladovan, căruia i s-a întocmit dosar penal, dar în legislatura 2000-2004, el fiind deputat, dosarul a fost sistat, apoi, din 2004, zace în fişetul unui procuror. Virgil Măgureanu l-a ajutat pentru obţinerea cetăţeniei române şi a paşaportului românesc pe cetăţeanul libanez Wael El Ghadban, care lucra direct pentru el. În depozitele Armatei s-au găsit ţigările firmei Palesta, proprietatea lui El Ghadban, individul avînd numeroase relaţii cu Poliţia şi Vama. Arabul le-a plătit lui Virgil Măgureanu şi generalului Apostolescu (M.Ap.N), 2 milioane de dolari ca să fie scos de sub urmărire penală. În mai 2008, El Ghadban a călătorit cu paşaport românesc în Cuba, la o licitaţie de havane, în prezent el locuind în Voluntari, Şoseaua Ştefăneşti nr.4, fiind patronul firmei ,,Top Brands Distribution”.
Cei doi copii ai lui Virgil şi Marianei Măgureanu sînt: Anca şi Marian. Anca a studiat psihologia infantilă la Boston, în SUA. Ea a lucrat o perioadă la o agenţie de publicitate, apoi s-a căsătorit cu omul de afaceri Ion Andrei Biriş, fiul fostului primar P.S.D. al Snagovului. Cei doi au o fetiţă. Fratele ei, Marian, şi el tot cu studii în psihologie la Boston, s-a însurat şi are, de asemenea, o fetiţă.
În anul 2001, se înfiinţează Casa de Producţie ,,Zero Productions”, avînd următorii asociaţi: Petru (Pepe) Berciu – patronul lanţului de cluburi luxoase ,,Office” din Bucureşti – (Str. Take Ionescu), Mamaia şi Predeal; Ion Andrei Biriş, ginerele lui Virgil Măgureanu; Andi Moisescu, care pleacă în 2005, cedînd acţiunile sale Ancăi Biriş (fata lui Măgureanu) şi Silvanei Berciu (soţia lui Pepe Berciu). Emisiunile pe care le-a avut această Casă de Producţie sînt: ,,Marcă înregistrată” (difuzată din ianuarie 2001 pînă în 2005, la PRO TV, prezentată de Andi Moisescu, apoi la TVR 1 şi TVR 2, prezentată de Mihai Dobrovolski, respectiv de Andrei Barbu), şi ,,Icstrimi tivi” la PRO TV.
În anul 2007, se înfiinţează societatea cu capital integral elveţian SC AMOCHIM SA Slobozia, fiind practic, fostul AMONIL Slobozia. Asociaţi sînt: Gabriel Naghi (fostul general SPP), Marian Măgureanu şi Ion Andrei Biriş. Foarte important este faptul că SC AMOCHIM SA este singura firmă din România care a obţinut licenţa pentru Adblue – soluţie de uree şi apă – destinată reducerii emisiilor poluante de la autocamioanele diesel, urmînd să se fabrice şi biotanol, folosit drept combustibil auto. Cel care conduce întreaga afacere, considerat ,,Creierul”, este Dumitru Bădilă, administrator atît la Amonil, cît şi la Amochim şi Euro Trading Chemicals, avînd sediul în Bucureşti, Str. Cezar Bolliac, nr. 22-24.
Gabriel Naghi a intrat în afacere la data de 13 decembrie 2006, pentru suma de 550 de milioane de lei vechi. El a obţinut statutul de acţionar la AMOCHIM. Marian Măgureanu a cheltuit aproape 4,5 miliarde de lei, iar Ion Andrei Biriş 3,5 miliarde.
Investitorii elveţieni din această firmă sînt, de fapt, Alchem Ag din Elveţia, cu 54%, şi Amonil SA Slobozia, cu 20%.
Surse bine informate spun că în spatele acestor firme stă Virgil Măgureanu, cu Euro Trading Chemical. Din Consiliul de Administraţie fac parte: Dumitru Bădilă – economist, cu domiciliul în Bucureşti, Str. Virgil Pleşoianu nr. 3-7, Sector 1; Gabriela Vlăsceanu, din Bucureşti, Aleea Aviator Stîlpeanu nr. 7, Bl. U7, Sc. B, Ap. 27, Sector 1; Gheorghe Anăstăsoaie – inginer constructor, din Slobozia; Florin Gherghişan – inginer chimist, din Craiova; Cristian Eugen Spulber, cu domiciliul în Slobozia.
De-a lungul timpului, numele fostului director al SRI, Virgil Măgureanu, a mai fost asociat, prin intermediul unor interpuşi, în afaceri cu produse chimice. Euro Trading Chemicals a fost SRL-ul care a reuşit în perioada 1995-1997 să cumpere de la Combinatul Turnu, din Turnu Măgurele, îngrăşăminte chimice la un preţ situat sub valoarea de piaţă. Îngrăşămintele erau apoi revîndute firmei Aledo Commerce din Elveţia, care le vindea mai departe pe pieţele externe, la valoarea lor reală. Din aceste tranzacţii, Combinatul Turnu Măgurele ieşea în pagubă, iar ,,suveica” Euro Trading Chemicals – Aledo Commerce AG înregistra profituri consistente.
Puiu Usturoi Paraschiv – directorul Direcţiei pentru Culte, Cultură şi Patrimoniu Vrancea – a făcut mai multe dezvăluiri în legătură cu cele trei identităţi, înainte de Revoluţie, ale fostului director al S.R.I: Azstalos, Mihăilă şi Măgureanu. El a avut, în anul 1990, cartea de muncă a lui Virgil Măgureanu, care a fost detaşat, în 1988, de la Academia ,,Şt efan Gheorghiu” la Complexul Muzeal din Focşani. Revenim. Ziarul Tricolorul
Cea de a doua parte a discutiei in direct cu domnul colonel Filip Teodorescu, fost loctiitor al sefului Direcţiei contraspionaj din Departamentul Securitatii Statului, cu Ion Cristoiu, despre evenimentele de la Timisoara si lovitura de stat din decembrie 1989, are loc astazi, la ora 18.30. O Editie Speciala! Spicuiri: Filip Teodorescu: “Sa fie foarte clar: Securitatea se ocupa de Laszlo Tokes pentru ca era un agent al serviciilor secrete maghiare. Dovedit! Era urmarit de Unitatea “anti-KGB”, 110, destinata spionajului din “tarile fratesti”. Un tradator!” Colonelul DSS confirma practic toate dezvaluirile noastre din preajma alegerilor euro-parlamentare, cand agentul anti-Romania Laszlo Tokes a fost “albit” de asa-zisa Coalitie pentru un Parlament Curat a tuturor manjitilor din societatea civila centralizata in cap cu SAR-ul Alinei Mungiu si GDS-ul kominternistilor. Vezi: Colaboratori ai Securitatii, AVO si KGB “albiti” de “Coalitia pentru un Parlament Curat-Murdar”… Vezi Emisiunea Zig Zag la https://85.9.12.243/a3/watch3.php?year=2008&month=11&show=zig_zag Click pe9.11.2008
Corneliu Vadim Tudor mă acuză că l-am turnat la Securitate aducînd drept dovezi nu angajamentul meu, nu notele mele informative olografe, singurele care ar putea dovedi colaborarea mea cu Poliţia politică dinainte de 1989, ci două rapoarte ale unui ofiţer de Securitate (între timp decedat) în care se vorbeşte despre nişte secrete teribile pe care domnia sa mi le-ar fi făcut doar mie prin anii 80. Aceste rapoarte erau întocmite după fiecare vizită oficială, ştiută în redacţie, de ofiţerul de obiectiv, care se interesa de activitatea publicaţiei pe care o conduceam. Prin natura funcţiei mele de şef de publicaţie eram obligat să-l primesc şi să stau de vorbă cu ofiţerul care răspundea de noi. La o astfel de obligaţie de serviciu s-a referit, ca să dau un exemplu notoriu, Traian Băsescu atunci cînd a declarat că a făcut sute de rapoarte la coborîrea de pe navă. Despre conţinutul unor discuţii mai importante am relatat de multe ori pînă acum în presă şi la televiziune. Am povestit, de exemplu, că ofiţerul de caz s-a interesat la un moment dat dacă poeta Cleopatra Lorinţiu, colaboratoare a redacţiei, ar putea să răspîndească manifeste anticomuniste. Cleopatra Lorinţiu ajunsese la Iaşi exact în ziua în care în oraş au apărut manifeste şi Securitatea îi suspecta pe toţi cei veniţi de la Bucureşti. I-am răspuns că n-o cred în stare de aşa ceva pe Cleopatra Lorinţiu şi, pentru a fi mai convingător, am chemat-o şi i-am făcut cunoştinţă cu ofiţerul de obiectiv. Altădată, cel suspectat a fost criticul Alex Ştefănescu. Cei de la Securitate susţineau că a predat unei edituri un roman cu probleme. I-am spus ofiţerului că, din cîte ştiu, Alex Ştefănescu nu scrie proză, avansînd ipoteza că ar putea fi vorba de altcineva, un romancier cunoscut, Al. I. Ştefănescu, soţul Ninei Cassian. Se vede treaba că în materie de cultură literară cei de la Securitate aveau serioase probleme dacă puteau face o asemenea confuzie! N-am relatat pînă acum discuţia despre apariţia lui Corneliu Vadim Tudor în redacţie, cu o sarsana de versuri, deoarece n-o ţineam minte. Şi din simplu motiv că a fost absolut neînsemnată, de o banalitate crasă. După cum se vede din cele două documente invocate de Corneliu Vadim Tudor, cele discutate cu ofiţerul de obiectiv se refereau la ce intenţionam să public (în cazul viitorului lider PRM i-am ales doar o poezie dintr-o întreagă pagină prezentată, ceea ce înseamnă că aveam o părere proastă despre talentul său de poet, dar şi pentru că ne fusese vîrît pe gît de către partid) sau la ce se spunea prin lumea literară despre evenimente mai importante, lucruri care nu constituiau un secret pentru nimeni ( cum ar fi, de pildă, că materialele difuzate de Dorin Tudoran la Europa liberă nu erau atît de dure cum ne-am fi aşteptat). Era un fapt notoriu în lumea mică a scriitorilor bucureşteni de la vremea respectivă că Vadim Tudor era mîhnit, pentru că era boicotat de şefii revistelor literare, care, asemenea mie, făceau tot ce era posibil ca să nu-l publice, în ciuda ordinelor primite de a-l tipări cu orice preţ. În cazul meu, faptul că i-am respins poeziile, alegîndu-i doar una, în condiţiile în care poeţi precum Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei beneficiau de grupaje de cîte două pagini de revistă, era destul de riscant. Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului era o publicaţie a CC al UTC. De altfel, una din cauzele debarcării mele de la Supliment a constituit-o şi încăpînarea de a nu-i cultiva pe Eugen Barbu şi Corneliu Vadim Tudor, deşi eram obligat s-o fac, fiind vorba de scriitori care slujeau cu osîrdie Partidul. Dacă aş fi fost, aşa cum susţine Corneliu Vadim Tudor, un colaborator al Securităţii, fiţi siguri că i-aş fi publicat nu doar o poezie, ci o sută, chiar dacă ele erau întristător de proaste. Tot un fapt notoriu în lumea literară era şi executarea de către Eugen Barbu şi Corneliu Vadim Tudor, la ordinele Securităţii, în revista Săptămîna, a scriitorilor care cîrteau împotriva regimului comunist. Cît despre faptul că Vadim Tudor primise o vilă de la partid pentru volumul de ode închinat lui Ceauşescu, am aflat abia acum, din documentul prezentat de Corneliu Vadim Tudor. Dacă aş fi ştiut la vremea respectivă, mai mult ca sigur i-aş fi spus nu numai tovarăşei de la Securitate, dar şi tuturor redactorilor şi colaboratorilor, pentru că ne confirma încă o dată părerea proastă pe care o aveam despre el. Corneliu Vadim Tudor n-a putut prezenta nici un document prin care să se dovedească faptul că relatasem întîlnirea cu el (întîlnire care, aşa cum se vede chiar din Raport, nu era de loc una între doi amici) în calitate de sursă a Securităţii. Şi nici n-are cum să prezinte, deoarece un asemenea document ( angajamentul meu, note olografe, aprobarea Comitetului de partid, relatarea discuţiei în care aş fi acceptat să furnizez informaţii Securităţii, stabilirea împreună a numelui de cod) nu există. Că tovarăşa de la Securitate, în loc să-mi treacă numele, găsea de cuviinţă să mă prezinte drept o sursă de a ei, e o altă poveste. Cei care au studiat mecanismele Securităţii ştiu că, din nevoia ofiţerilor de obiectiv de a arăta superiorilor cît de harnici sînt, invocau drept „surse” oameni exploataţi în orb şi care, asemenea mie, habar n-aveau că o discuţie banală putea deveni subiectul unui Raport. Potrivit specialiştilor, „o sursă” e o persoană care îşi ştie măcar numele de cod. Eu însă abia acum am aflat că tovarăşa prezenta vizitele oficiale la şeful unei instituţii de presă, cum eram eu, drept întîlniri cu „sursa”. Într-o declaraţie anterioară acordată Mediafax spuneam că nu-l voi da în judecată pe Corneliu Vadim Tudor, deoarece procesul ar putea dura ani întregi, timp în care m-aş putea împăca, la un moment dat, cu domnia sa. Ştiindu-i firea schimbătoare, am crezut că acuzaţiile sale îşi aveau cauza într-o criză trecătoare de furie împotriva mea. Se pare că m-am înşelat. Profitînd de generozitatea postului de televiziune B1, Corneliu Vadim Tudor continuă să mă calomnieze. În condiţiile în care liderul PRM nu prezintă nici una dintre dovezile stabilite prin lege pentru a putea acuza o persoană că ar fi făcut Poliţie Politică, am decis să urmez şi eu calea aleasă de mulţi dintre cei care au fost terfeliţi public de Corneliu Vadim Tudor: îl dau în judecată pentru calomnie. Acelaşi lucru îl fac şi în cazul moderatorului Radu Moraru, care-şi permite să susţină cele spuse de Corneliu Vadim Tudor. Şi pentru că, din cîte observ, Corneliu Vadim Tudor foloseşte acest caz pentru a-şi face gratuit în presă şi la televiziuni campanie electorală în calitate de candidat într-un colegiu bucureştean, am decis să nu mai răspund nici unei intervenţii publice a lui Corneliu Vadim Tudor pînă cînd nu se pronunţă Justiţia.
Ion Cristoiu
TRICOLORUL: DOCUMENTELE OFICIALE DE LA C.N.S.A.S., CARE DEMON STREAZĂ CĂ ION CRISTOIU ERA „SURSĂ” A SECURITĂŢII ŞI L-A TURNAT PE POETUL VADIM Preşedintele PRM va da în judecată ziarele „Cotidianul“ şi „Cancan“ pentru insultă şi calomnie DOCUMENTUL NR. 1 Notă – raport La întîlnirea din 10.02.1983 sursa „Coroiu” mi-a relatat că l-a vizitat la redacţia ziarului Scînteia Tineretului poetul Corneliu Vadim Tudor care a dus cîteva poezii de dragoste spre a-i fi publicate în suplimentul literar. A vrut să ştie care este părerea despre versurile […] citeste articolul
DOCUMENTELE OFICIALE DE LA C.N.S.A.S., CARE DEMONSTREAZĂ CĂ ION CRISTOIU ERA „SURSĂ” A SECURITĂŢII ŞI L-A TURNAT PE POETUL VADIM Preşedintele PRM va da în judecată ziarele „Cotidianul“ şi „Cancan“ pentru insultă şi calomni e Notă – raport Sursa „Coroiu“ mi-a relatat că din discuţiile purtate cu Paul Anghel, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor despre articolul lui Dorin Tudoran difuzat pe postul de radio „Europa Liberă“ s-a desprins concluzia că în redactarea articolului Dorin Tudoran a fost ajutat de cineva deoarece tonul nu este cel […] citeste articolul
Colonelul Victor Achim, controlorul lui Mircea Dinescu, vorbestepentru Cotidianul
Cum Stana Creţa a murit, Cotidianul a luat legătura cu fostul ofiţer de Securitate Victor Achim, cel care se ocupa de Uniunea Scriitorilor la nivel naţional. Practic, era superiorul celei care a redactat notele-raport indicate de Vadim. El a explicat câteva resorturi ale mecanismului prin care se obţineau informaţii de la scriitori şi ziarişti, precum şi rolul jucat de notele-raport în această problemă, fără a da însă exemple concrete. „Era cel mai uşor lucru să afli o informaţie de la ziarişti sau scriitori, pentru că doreau să-ţi arate cât de mult ştiu şi cât de valoroşi sunt. Iar ofiţerii ştiau ce informaţii să urmărească şi le obţineau. Erau interesaţi de colaborarea cu Europa Liberă, de atitudinea lor şi a altora faţă de anumite legi, faţă de regim. Nu le spuneau celor cu care stăteau de vorbă că vor scrie o notă-raport sau că vor folosi un nume de cod în locul celui real“, adaugă fostul cadru al Securităţii. În ceea ce priveşte folosirea membrilor de partid ca informatori (Ion Cristoiu era membru de partid în 1983 – n.r.), Vasile (?! – nota mea) Achim precizează că acestora nu li se putea lua angajament scris, iar în unele cazuri relatările erau făcute doar verbal.
De aici, spune el, rezultă şi caracterul relativ al informaţiilor cuprinse într-o notă-raport, faţă de cele dintr-o notă informativă. „Pentru mine, o notă-raport nu înseamnă nimic, deoarece ea era redactată de ofiţer în urma unei discuţii avute cu subiectul. Însă nu o dată s-a întâmplat ca, atunci când trebuia să verific anumite aspecte semnalate în aceste note-raport, să constat că persoana menţionată acolo nu se întâlnise niciodată cu ofiţerul care o scrisese. Dacă ofiţerul era atenţionat că nu a livrat destule informaţii, el putea să iasă pe stradă şi la întoarcere să facă o notă-raport despre orice, doar ca să arate că a avut activitate. Eu ştiu toate acestea pentru că la mine se centraliza totul, nu doar informaţiile din Bucureşti, şi trebuia să verificăm ce era adevărat. Dacă m-aş fi luat după toate notele-raport primite, pe unii scriitori ar fi trebuit să-i arestez din cinci în cinci minute“, spune Achim.
Notele Naşului: „Eu nu mi-am făcut decât meseria. Nu îl judec pe Cristoiu, nu a fost o cruciadă împotriva lui. A fost o bătălie prost gestionată în relaţia Cristoiu-Vadim. Vadim s-a enervat şi s-a dus la CNSAS, de unde a scos documente cu informaţii despre care afirmă că le avea de mai multă vreme. Sunt primele probe oficiale de la CNSAS care arată că sursa «Coroiu» dădea informaţii la Securitate“, a declarat Radu Moraru, realizatorul emisiunii „Naşul“ de la B1 TV, pentru Cotidianul aparut in 6 noiembrie.
Ion Cristoiu la Sinteza Zilei din ziua de 6 noiembrie: Domnul Victor Achim, – Dinescu ştie! -, care era la Uniunea Scriitorilor, era cunoscut de toţi. Ofiţerii de obiectiv răspundeau de obiectiv. Ei dădeau de regulă aprobare să plece în străinătate şi răspundeau de astea. Cotidianul pe care-l felicit, a fost de departe – şi ştiţi că nu-i simpatizez – de departe cel mai corect…
Intra in scena Viiirgil Magureanu
Virgil Magureanu, fostul sef al SRI, neaga categoric informatia potrivit careia Ion Cristoiu l-ar fi turnat pe Corneliu Vadim Tudor la Securitate. “E o facatura de campanie”, a spus Virgil Magureanu, citat de Cancan si preluat de Ziare.com. Fostul sef al SRI afirma ca nu exista niciun document in arhiva SRI care sa ateste vreo colaborare, de orice fel, a lui Ion Cristoiu cu Securitatea.”Daca ar fi existat asa ceva, as fi stiut, cu siguranta, mai ales ca Vadim sustine ca dl. Cristoiu a fost “sursa”. Or, “sursele” sunt de doua tipuri, si e pacat ca nu s-a facut mai clar o distinctie de-a lungul timpului: specialisti reputati in diverse domenii, pe a caror munca se bazeaza, de fapt, intreaga activitate a serviciilor secrete, de oriunde, si informatori cu angajament. Ion Cristoiu nu are nicio legatura cu niciuna dintre aceste categorii, ori cu o alta”. Magureanu considera ca atacurile lui Vadim, pe care il numeste “o patachina politica, un politician decrepit si expirat”, sunt justificate de dorinta acestuia de a face anumite servicii politice, “cel mai probabil lui Traian Basescu”. “Nu trebuie luate in serios acuzatiile acestui individ, profund disperat in acest moment de gandul iesirii definitive din politica, si care de 18 ani produce acuzatii pe banda la adresa oricui il deranjeaza, pe el sau pe stapanii sai de moment”, a conchis fostul director al SRI, adaugand ca “e o facatura de campanie”.
DATA: 04-11-2008 EMISIUNEA: NAŞUL POSTUL: B1TV ORA: 20:00 MODERATOR: RADU MORARU INVITAŢI: RĂZVAN MIHAI VINTILESCU VICTOR RONCEA TALKSHOW
Suntem în direct. Invitaţi sunt colegii noştri din presă care ştiu foarte bine subiectul atunci când vine vorba de Securitate. S-au ocupat de securişti, de dosare de la CNSAS şi au experienţă. Răzvan Mihai Vintilescu de la „Cotidianul” şi Victor Roncea, „Ziua”, dar şi „Civic Media”. Întors recent dintr-un turneu în Iran, unde a fost cu Ion Cristoiu. Aţi auzit aseară vestea destul de repede… Victor Roncea: Da. Am citit şi astăzi ce a scris colegul nostru de la „Cotidianul”. Am vorbit şi cu domnul Ion Cristoiu puţin mai devreme, dânsul mi-a spus că este o prostie, că o cunoaşte pe doamna Stana, care a murit între timp. O cunosc toţi cei care activau în presă în acea perioadă, era securistul cunoscut al unităţii Scânteia Tineretului. Radu Moraru: Doar de Scânteia Tineretului se ocupa? Victor Roncea: Nu. De presă în general. Dânsul infirmă că e vorba de sursa Coroiu, e vorba de obiectivul Coroiu. De asemenea, mi-a adus aminte că de multe ori cadrele respective mai şi umflau puţin notele pentru a apărea cu rezultate pozitive. Radu Moraru: Adică în ce sens? Victor Roncea: Transformau din obiectiv în sursă pentru a schimba calitatea unei persoane în informator. Radu Moraru: Obiectiv însemnând că era urmărit. Sursă înseamnă că era turnător, în accepţiune populară. Victor Roncea: Da. Domnul Ion Cristoiu a spus că şi-a găsit file din dosarul său unde apărea cu acest nume de cod ca obiectiv, nu ca sursă. Răzvan Mihai Vintilescu: Avem şi un exemplu în sensul acesta în care Securitatea umfla raportările. E vorba de cazul lui N. C. Munteanu, unde acesta a fost luat în grijă de vărul său şi îl raporta periodic ca fiind informator, deşi el nu semnase niciun angajament, nu dădea nicio notă. Între timp plecase din televiziune, lucra la o revistă, însă securistul îşi făcea treaba foarte bine şi dădea note din care reieşea că el lucra în televiziune. Radu Moraru: Deci puteau să exagereze securiştii. Răzvan Mihai Vintilescu: Da, pentru că era o problemă, ei îşi apărau propria piele. Înainte ca o persoană să fie recrutată de Securitate era un proces destul de laborios. Se studia acea persoană prin intermediul altor informatori. Securistul respectiv, ofiţerul de Securitate care avea grijă de acea persoană făcea un raport în care propunea superiorilor recrutarea sa, raport bine documentat. Acel raport, dacă era aprobat, după el trebuia să efectueze recrutarea respectivă. Dacă recrutarea eşua, iar informatorul nu îşi făcea treaba cum trebuia, el îşi lua palmele. Radu Moraru: Aşa cum era o variantă în care sursa dacă nu îşi făcea treaba cum trebuie sau nu o mai făcea deloc devenea obiectiv. Victor Roncea: Sau putea să fie şi obiectiv şi sursă în acelaşi timp. Răzvan Mihai Vintilescu: Absolut. O mare parte din informatorii Securităţii erau în acelaşi timp şi obiective, şi sunt documente despre acei informatori care spun, deci se dădea nota, să spunem că informatorul X îşi turna colegul de birou. În dosarul care există la CNSAS astăzi pe acea notă de informare se pot observa note ale ofiţerilor, care spun am primit informaţie, se verifică şi din sursa cutare şi cutare. Radu Moraru: Deci ca o concluzie până acum puteai să fii doar sursă, puteai să fii doar obiectiv sau în acelaşi timp şi sursă şi obiectiv, sau puteai să devii din sursă obiectiv. Victor Roncea: Sau să devii ofiţer acoperit şi atunci ofiţerii pe care i-ai avut până la un moment dat ofiţeri recrutori să devină chiar colegii tăi şi să îţi legendeze dosarul. De aceea dosarele care sunt astăzi la CNSAS nu sunt credibile. Radu Moraru: Deci dosare paravan. Aici e interesant, se poate şi a 4-a variantă, să devii ofiţer sub acoperire. Dar cum făceau, te chemau şi spuneau pentru merite deosebite de astăzi înainte cu o sabie din aia îţi spuneau, te facem ofiţer sub acoperire? Victor Roncea: Cred că mulţi dintre intelectualii noştri de astăzi ştiu mai bine cum se făcea. Ce m-a deranjat pe mine… Radu Moraru: Dar ce grad le dădeau? Victor Roncea: Trebuie să îi întrebaţi pe ei, in funcţie de studii. Răzvan Mihai Vintilescu: Nu sunt dovezi foarte clare, dar putea avansa ca şi civil în ierarhia aceasta până la gradul de rezident, care însemna că aveai în grijă mai multe persoane. Era un fel de piramidă. Informatorul era baza şi după se tot urca. Radu Moraru: Deci gradul cel mai mic era turnătorul. Victor Roncea: Un turnător sau un informator, ca şi în ziua de astăzi, poate să aibă un nivel intelectual foarte înalt. Răzvan Mihai Vintilescu: Unii dintre ei erau dirijaţi spre obiective de importanţă crescută şi pe lângă care ei trebuiau să obţină informaţii foarte atent. Radu Moraru: Am înţeles, dar hai să o luăm acum pe rând. Am tras aceste concluzii, că puteai să fii în diverse moduri. Răzvan Mihai Vintilescu: Două secunde, să dau un exemplu în care turnătorul şi o persoană, care a fost în acelaşi timp informator şi urmărit, avea acelaşi nume. Am publicat în „Cotidianul” o anchetă în urmă cu câteva luni despre Emanuel Valeriu, unde am arătat că la început purta numele de Epure ca şi informator, iar după aceea în urma unui incident i s-a deschis dosar de urmărire informativă, dar şi-a păstrat numele. Radu Moraru: Ce s-a întâmplat aseară, de care am rămas şocat, faptul că era o prietenie nevăzută între Ion Cristoiu şi Corneliu Vadim Tudor. În multe rânduri Ion Cristoiu i-a luat apărarea lui Corneliu Vadim Tudor, chiar în momente în care senatorul fusese acuzat de asemenea dosare. M-a şocat un pic modul în care a spus-o Corneliu Vadim Tudor. Pentru că nu a spus Ion Cristoiu a fost turnător al Securităţii, ci „Ion Cristoiu m-a turnat pe mine”. Hai să vedem declaraţia de aseară a lui Corneliu Vadim Tudor. Da. Asta a fost aseară. Victor Roncea: Pe mine ce m-a deranjat foarte mult la colegul nostru de presă Corneliu Vadim Tudor – ca sa-i spun asa – este că el însuşi a fost victima unui dosar fabricat. Deci ar fi trebuit să aibă o minimă ezitare înainte de a prezenta un document care nici măcar nu e în original. Radu Moraru: Pe de altă parte, se tot vorbeşte de figuri publice marcante ale intelectualităţii de care ai spus că au tot felul de dosarele şi e foarte important ca de aceşti oameni să discutăm odată. Bun, sunt repere ale societăţii, dar nu vreau să aflu peste 20 de ani, cum s-a întâmplat la Mona Muscă, unde nici acolo nu e foarte clar. Hai să stabilim ce a fost şi ce nu a fost. Victor Roncea: Aş putea să fac câteva mici dezvăluiri. În anii pe care i-am petrecut cercetând aceste dosare am avut şansa să vorbesc şi cu foarte mulţi ofiţeri de Securitate, care după aceea unii dintre ei şi-au continuat activitatea în SRI sau SIE. Din aceste motive ei nu au putut face dezvăluiri care însă se află în dosarele de la CNSAS. CNSAS este o problemă în sine şi am spus-o de la bun început. Însuşi CNSAS a încălcat legea prin prima sa formulă când au făcut parte din acest colegiu persoane care au făcut înainte parte din Partidul Comunist. Or, Legea Ticu nu permitea asta. Radu Moraru: Dar, de exemplu, Cezar Ivănescu pe acest scaun a fost acuzat şi a şi murit la scurt timp după. Victor Roncea: Da, exact. Mircea Dinescu a fost activist al UTC. Andrei Pleşu a fost membru al PCR. Aceste persoane nu aveau ce căuta in CNSAS. Radu Moraru: Dar aşa şi Ion Cristoiu a fost membru al PCR. Victor Roncea: Vorbim de acest for care ar fi trebuit să fie unul moral. Părerea mea este că aceste persoane, altfel poate onorabile in scrierile lor, s-au îmbulzit să ocupe o funcţie publică de mare importanţă pentru că erau vizate tocmai în aceste rapoarte ale Securităţii. Andrei Pleşu a făcut înainte de ’89 numeroase vizite în Occident. A avut două burse în RFG. Domnul Marius Oprescu, care conduce la rândul său un institut de investigare a crimelor comunismului, a scris o carte privind planurile Securităţii, Atlas şi Alfa. Erau nişte planuri care prevedeau în amănunţime cum se tratează cetatenii români care pleacă din ţară în străinătate în interes de serviciu sau la burse. Aceste persoane erau chestionate la plecare şi la sosire. Erau obligate să dea note privind întâlnirile pe care le-au avut, activitatea şi aşa mai departe. Radu Moraru: Deci cu o simplă notă din aia înseamnă că erai turnător? Victor Roncea: Întrebarea este unde sunt aceste note? Erau informaţii date organului de Securitate. De ce au dispărut? În scrisoarea pe care Andrei Pleşu i-a adresat-o lui Ceauşescu în scandalul Meditaţia Transcendentală – de fapt este vorba de doua scrisori -, dânsul recunoaşte singur că l-a informat despre Meditaţia Transcendentală pe un ofiţer al Securităţii, e vorba de maiorul de atunci Vasile Mălureanu. Unde e acea notă? Domnul Vasile Mălureanu după ’90 a ajuns general, întâmplător, în perioada în care domnul Pleşu era ministru de Externe. Radu Moraru: Dar modul în care a prezentat Corneliu Vadim Tudor sugera aşa, m-am dus, m-am uitat în respectivele dosare şi l-am recunoscut pe Ion Cristoiu. Eu nu m-am uitat în dosarele lui Corneliu Vadim Tudor, nu ştiu ce a fost el pe vremuri. Victor Roncea: Este puţin absurd, domnul Ion Cristoiu a fost de-a lungul anilor adversarul… este si acum al lui Traian Băsescu, a fost al lui Adrian Năstase, al lui Ion Iliescu şi al lui Constantinescu când acestia au fost la putere. Dacă vă amintiţi anii ’92, când a fost deconspirat ca ofiţer al Unităţii Antitero şi Sorin Roşca Stănescu şi apoi Gabriel Mărculescu de la „România Liberă”, era o perioadă în care aceste răfuieli se făceau. Măgureanu dacă dorea scotea a doua zi un dosar în presă. Dacă Ion Cristoiu era incomod în acea perioadă şi era, o făcea. Ne amintim ce putere avea Evenimentul Zilei, dacă se dorea putea să fie executat în acesti 19 ani. Nu s-a întâmplat. Radu Moraru: Aici am nişte dezvăluiri, dar de dimineaţă m-a sunat Răzvan Mihai Vintilescu şi mi-a spus că această notă nu e. Dar ideea care e, că mi-a spus senatorul că e o transcriere. Răzvan Mihai Vintilescu: Şi mie Corneliu Vadim Tudor mi-a spus dimineaţă că această notă e o copie de la CNSAS, originalul se află acolo. Acum problema e următoarea, CNSAS când eliberează copii, în primul rând că eliberează copii xerox după documente. După foi, dacă e microfilm, copie după el. Acele copii au o ştampilă pe care scrie CNSAS, Direcţia arhivistică şi conform cu originalul. Am aici un model. Radu Moraru: Deci acesta e un dosar de Securitate al unui judecător. Deci există strict secret, este o ştampilă. Dar asta e o copie a dosarului. Asta se presupune că ar fi trebuit să primească Corneliu Vadim Tudor. Răzvan Mihai Vintilescu: Da. Aşa arată un dosar de informator. Dacă era urmărit, el ce făcea? Se ducea la CNSAS, făcea o cerere că vrea să îşi vadă dosarul, i se aducea acest dosar unde se găseau note despre el. Radu Moraru: El susţine că i s-au dat nu ştiu câte volume pe care le are acasă. Cum arată acest volum? Răzvan Mihai Vintilescu: Toate aceste volume dacă sunt copiate la CNSAS trebuie să poarte această ştampilă pentru că circuitul este destul de complicat. După cererea petentului… aceasta e din dosarul lui N. C. Munteanu. Radu Moraru: Ştiu, dar Corneliu Vadim Tudor nu a spus că e o copie, a spus că e o transcriere, de exemplu, după această notă. Răzvan Mihai Vintilescu: Numai că aceste transcrieri nu se fac acolo. Pot să vă arăt file dintr-un caiet de matematică pe care a fost luat un angajament. Radu Moraru: Deci tu sugerezi că acum, ca să meargă până la capăt, Corneliu Vadim Tudor ar trebui să aducă şi dosarul în care a găsit, aşa cum am spus eu aseară, aceasta ar fi proba că nota aceasta face parte dintr-un dosar de urmărire a lui Corneliu Vadim Tudor. Răzvan Mihai Vintilescu: Da. Ea trebuie să întrunească anumite elemente. Radu Moraru: E, aici ajung, pentru că la ce spuneam astăzi, faptul că am avut astăzi un fler, că nu întâmplător a fost dat acest subiect, pentru că e important astăzi pentru toţi ziariştii care am lucrat cu Ion Cristoiu, pentru toţi cei care îl citesc pe Ion Cristoiu, să afle până la urmă dacă a fost sau nu. Deja nu mai putem să ocolim subiectul. Victor Roncea: Dacă CNSAS şi-ar fi făcut datoria, în cei doi ani de când am înaintat lista „Voci curate” pe care se află şi domnul Ion Cristoiu şi domnul Corneliu Vadim Tudor şi mulţi dintre noi, elita breslei, în aceşti doi ani ar fi putut finaliza această listă. Nu au făcut-o. Au trimis regulat la „Civic Media” câte o notă, 2-3 decizii, doar cu “peştişori”. Numele grele sunt protejate. Radu Moraru: Şi aici a mai făcut o acuzaţie. Corneliu Vadim Tudor a spus aşa: Virgil Măgureanu i-a făcut scăpat dosarul lui Ion Cristoiu, adică l-a scos de acolo. Victor Roncea: Asta e foarte uşor de afirmat. CNSAS putea în aceşti doi ani să ne dea un răspuns la lista cu cei mai importanţi jurnalişti. Pentru că aceasta e ideea, dacă un influent formator de opinie a colaborat sau nu, dacă e şantajat în continuare sau nu, dacă serveşte conştiinţa sa sau anumite comenzi. Acesta e rolul jurnalistului, să afle adevărul. Radu Moraru: Dar e posibil ca Ion Cristoiu să nu aibă niciun dosar la Securitate din moment ce el era obiectivul Coroiu? Victor Roncea: E posibil orice, dar din moment ce nu e în arhivele CNSAS… mai sunt oricum şi alte arhive, cele microfilmate. Radu Moraru: De ce spuneam că nu întâmplător mi s-a părut gestul lui Corneliu Vadim Tudor şi am verificat în ce măsură puteau ieşi aceste hârtii care nu au nici antet, nici ştampilă. Acest tip de hârtii şi vă rog şi pe voi să verificaţi că e posibil ca sursele noastre să nu fie cele mai orientate, deşi nu cred, dar e bine ca să avem verificarea, acest tip de hârtii se scoteau în urmă cu ani de către SRI. Deci te duceai la SRI dacă aveai pile, şi Corneliu Vadim Tudor a tot avut relaţii, şi acest tip de hârtii se scoteau aşa. Victor Roncea: E posibil să fie o transcriere de mână. Răzvan Mihai Vintilescu: Bun, dar să ne gândim acum de ce ar face un lucru ca acesta pentru că el are acces la propriul lui dosar, are acces şi la dosarul de Arte şi cultură. Radu Moraru: Are acces la toate dosarele lui? Răzvan Mihai Vintilescu: El a spus că e din dosarul lui. Radu Moraru: Dar eu l-am întrebat: când aţi obţinut hârtia? Acum 2-4 ani. Dădea CNSAS atunci? Victor Roncea: Poate că era momentul ca CNSAS să intervină. Astăzi, mâine mai e timp. Radu Moraru: Eu cred că aici e miza. Eu cred că această notă e luată nu de la CNSAS, ci de la SRI în urmă cu mai mulţi ani. Pentru că acum 2, 3, 5 ani nu ştiu când a luat-o Corneliu Vadim Tudor, SRI făcea genul ăsta de transcrieri. De ce? Pentru că nu puteau să scoată acel dosar de acolo. De ce? Pentru că elementele de identificare pe care le vedem, contextul şi aşa mai departe pot arăta că a fost transcriere, aşa cum poate să fie şi o făcătură. Răzvan Mihai Vintilescu: Exact. În aceeaşi măsură poate fi vorba şi de intoxicare, pentru că dacă ne uităm după grafia folosită, e scris cu â din a. Asta s-a început în urmă cu câţiva ani în mod regulat. Radu Moraru: Si nu are relevanţă. Victor Roncea: Mai e posibilă relatarea unei discuţii care putea fi înregistrată sau putea fi în prezenţa locotenentului major de atunci Stana Creţea, dar şi a altor persoane. Ea poate şi-a făcut datoria de ofiţer şi a relatat discuţia, considerându-l pe Coroiu sursă. Radu Moraru: Hai să arătăm şi Cartea Albă a Securităţii, unde se face trimitere la obiectivul Coroiu. Această carte a fost tipărită cu ajutorul lui Ion Cristoiu şi redactată de Mihai Pelin. Obiectivul Coroiu (Ion Cristoiu-scriitor) „un cetăţean o anunţă pe Cornelia, soţia obiectivului, că în cuvântare s-a strecurat o greşeală foarte gravă şi nu ştie cum s-a acceptat publicarea”. ASRI, fond d, dosar 10962. Aici e ceva interesant volumul 4, fila 204-205. Deci este obiectivul Coroiu, trebuie văzut dacă în jurul unui adevăr se împletesc minciuni. Victor Roncea: Numărul acelui dosar e la două numere de acesta, deci acesta este 10960, iar acesta 962. Deci în 960 e sursă şi în 962 e obiectiv… Răzvan Mihai Vintilescu: Fondurile sunt mai mari. Deci ei acolo nu doar să vadă ce a făcut amicul lui Ionescu. Doreau să vadă ce face Ionescu şi cu gaşca lui de scriitori în timpul liber. E foarte des întâlnită situaţia în care ofiţeri de Securitate raportau pe oricine care le dădeau informaţiile. Radu Moraru: Nu. Atenţie, aici era obiectivul Coroiu. Şi aici e diferenţa de ani, avem 10960 în 1983, unde dacă dăm crezare acestui document, care nu are elemente de identificare suficiente, în 1987, la 5 ani de zile se vorbeşte de obiectivul Coroiu. Răzvan Mihai Vintilescu: Bine, aceste dosare rămâneau deschise şi pe perioade mari de timp. Am găsit, ca să vă daţi seama de felul în care erau făcute aceste dosare, că asta nu ştie lumea, modul în care lucra Securitatea. În unele dosare am găsit menţionat pe coperta dosarelor scria că au fost închise în ’91, la 2 ani după revoluţie. Pentru că nu ajunseseră la acel dosar. Radu Moraru: Sau pentru că informatorii dinainte au fost folosiţi şi după, unii poate şi astăzi. Răzvan Mihai Vintilescu: Era o birocraţie care trebuia respectată şi astăzi. Am stat de vorbă cu vărul lui N. C. Munteanu, cel care l-a turnat, şi i-am pus faţă în faţă pe cei doi. Fără să ştie. Am sunat şi am stat de vorbă. Şi N. C. Munteanu l-a întrebat, bine, măi Costică, dar cum ai putut să zici că sunt turnător? Şi el, păi cum să nu fii, ai fost sursa mea, stăteai de vorbă cu mine, însemna că îmi dai informaţii. Deci pentru el… Victor Roncea: Dacă el ştia că vărul lui e informator, e adevărat: dădea informări… Radu Moraru: Dar nu ştia cu ce se ocupă respectivul? Răzvan Mihai Vintilescu: Munteanu mărturiseşte în carte că în acea perioadă şi de frică s-a întâlnit cu el să vadă ce vrea. În rapoartele de acolo erau şi lucruri care nu s-au întâmplat. Radu Moraru: Aici e diferenţa şi în ce discutai, dacă turnai colegi sau aveai discuţii despre vreme, fotbal şi aşa mai departe. Victor Roncea: Da, pentru că era şi aceast tip de relaţie, între ofiţerul de Securitate şi unele surse, o relaţie care nu mai permitea ofiţerului să ceară o notă scrisă acelei personalităţi pentru că era personalitate. Şi atunci doar stăteau de vorbă. Radu Moraru: Dar ce e interesant aici că era şi un Vasile Măirean care în ’84 se ocupa de jurnaliştii de la „România Liberă”. El a fost avansat până la general de brigadă printr-un decret din noiembrie ’99 semnat de Emil Constantinescu. Victor Roncea: Da. Cred că e vorba de domnul Mălureanu. Aşa îşi iau anumite nume. Şi este ce vă spuneam, e în perioada în care domnul Andrei Pleşu era ministru de Externe. Radu Moraru: Luăm pauză şi după revenim cu dezvăluiri interesante. Ce mi se pare important că foarte nume pomenite de Victor Roncea şi alţii, chiar şi Ion Cristoiu, nu pare că aceşti oameni au dus în aceşti ani o luptă pentru ca adevărurile să se afle. Victor Roncea: Dimpotrivă! Radu Moraru: Asta o spui tu! Eu mă gândesc, de la Pleşu până la oricine, ar fi trebuit să iasă în faţa Guvernului în care să spună vrem să se publice tot! Răzvan Mihai Vintilescu: Acum e foarte simplu de spus, dar o simplă vizită la CNSAS, să vedeţi câţi oameni se strâng acolo, bătrâni care vin să îşi vadă dosarele. Din punct de vedere birocratic CNSAS este îngrozitor. Radu Moraru: Adică nu aveau pile Pleşu, Dinescu? Au şi lucrat acolo.
Victor Roncea: Si Pleşu şi Dinescu şi Patapievici! Răzvan Mihai Vintilescu: Bun, dar la un moment dat oamenii dacă vor să urmeze o metodologie sau cum a fost cazul domnului Victor Roncea, cu 300 de nume de jurnalişti. Victor Roncea: Dintre care cred că au fost verificaţi doar 10%. Răzvan Mihai Vintilescu: Ca o singură foaie să plece de la CNSAS trebuie să treacă de la Direcţia de Arhivă la Investigaţii. Radu Moraru: Deci e un sistem care să împiedice aflarea multor informaţii. Răzvan Mihai Vintilescu: Dar aşa a fost creat. Radu Moraru: Ce dosare nu sunt la CNSAS? Victor Roncea: E o întrebare legată de acea unitate Anti-KGB a Securităţii, 0110, care priveşte şi unii membri din Colegiul CNSAS. De arhiva ei… Radu Moraru: Publicitate! Am revenit. Mă uitam, tot „Cotidianul” a publicat dosarul presa, alte nume în reţea. Aici putem vorbi de un interes foarte mare al lui Creţea Stana, doamna ofiţer care se ocupa de ziarişti. Avea şi la Flacăra şi la Scânteia. Deci nu era zonă unde să nu fie turnători sau colaboratori ai Securităţii. Am văzut o declaraţie foarte interesantă a unui domn care spunea: „De ce nu se întreabă nimeni câţi agenţi sunt în România?” Vă spun eu că după 22 decembrie ’89 mi-a arătat cineva o listă cu agenţi ai serviciilor secrete străine infiltraţi doar la Scânteia”. Deci era această preocupare din două puncte de vedere, ca să vadă cine lucrează acolo şi dacă nu cumva unii dintre ziarişti fac jocurile unor puteri străine. Acesta era rolul doamnei ofiţer. Victor Roncea: Scanteia era o trambulină a partidului. Răzvan Mihai Vintilescu: Presa a avut un rol foarte important în dezvoltarea PCR. Studiind asta pentru o lucrare ştiinţifică am constatat că în paralel cu desfiinţarea marilor ziare după venirea la putere a PCR a fost un proces de creştere a ziarelor mai mici, ziare locale. Ajunseseră ca să fie un număr record de ziarişti în România. Radu Moraru: Ce spune aici, în aprilie ’84 ofiţerul Stana Creţea şi şeful său, Vasile Măirean, se lăudau cu depăşirea cu 26% a planului de recrutări din rândul ziariştilor. Victor Roncea: Tare! Imaginaţi-vă câţi mai sunt acum în presă… Răzvan Mihai Vintilescu: Da, pentru că ziariştii aveau acces oriunde. Aveau acces la o groază de informaţii, dacă plecau afară. Deci lucrurile astea se leagă. Victor Roncea: Ca şi azi… Radu Moraru: Dar din aceste note reies două lucruri importante sau unul cel mai important, că în presa de atunci sau după, existau nu doar ziarişti simpli, ci colaboratori cu Securitatea, din care unii turnau, dar erau şi ziarişti agenţi ai unor puteri străine. Care? Ruşi? Victor Roncea: În primul rând cele din blocul sovietic. Era foarte greu ca un ziarist de la Scânteia să aibă legături cu CIA. În schimb, cu ţările sovietice – Ungaria, Bulgaria, Germania şi cu URSS – erau mult mai multe probabilităţi. Radu Moraru: Unul dintre cei ulterior dezvăluiţi a fost Dumitru Tinu, dezvăluit de Emil Constantinescu, preşedintele României susţinând că l-a văzut pe lista lui Severin. Răzvan Mihai Vintilescu: Însă să nu uităm că Securitatea avea şi o anumită psihoză când venea vorba de agenturile străine, de spioni din România şi uneori se mai şi exagerau lucrurile. De exemplu, în cazul Europei Libere, în dosarul Meliţa şi Eterul, în cartea lui Mihai Pelin se găsesc o groază de exemple în care ofiţeri de Securitate pur şi simplu plecând de la o firimitură de informaţie o exagerau atât de mult că în momentul în care ea ajungea în centrală respectivul de care se relata era agent străin. Radu Moraru: Ştiu, dar tu ai spus că un adevărat dosar nu are o filă, nu are două, ci arată aşa. Şi practic de un biet judecător erau toate aceste informaţii… nu ar trebui să fie despre şefi de ziare? Răzvan Mihai Vintilescu: Asta am spus şi eu. Sunt cazuri în care ni se prezintă uite ăsta a fost dosarul şi ni se pun în braţe 3 file. Un dosar trebuie să conţină angajamentul, referatul de recrutare, cum a decurs recrutarea, o groază de lucruri, pe lângă note şi rapoarte pe care ei erau obligaţi să le facă la timp. Radu Moraru: Asta spun. La CNSAS dacă nu sunt nişte dosare înseamnă că anumiţi oameni care ar trebui să aibă dosare, mă refer la şefi de ziare, şi Ion Cristoiu a fost şef de ziare. Ar fi trebuit să aibă dosar de Securitate, dovadă şi ce am scos din Cartea Albă. Victor Roncea: Da. Şi dânsul a spus că are câteva file din dosare. Radu Moraru: Asta mi se pare o dezvăluire. Bun. Mergem mai departe, dacă nu are dosar aici, că sunt persoane celebre care nu au, Ion Iliescu e un exemplu. Unde poate să fie dosarul sau de ce nu e la CNSAS? Victor Roncea: Ion Iliescu, Măgureanu a recunoscut că i-a fost ars dosarul. Radu Moraru: Dar Măgureanu ştia de arderea dosarului lui Ion Iliescu? Victor Roncea: Da, a certificat într-o emisiune, la care am participat. Răzvan Mihai Vintilescu: Anul ăsta am avut şi dovada. Noua lege a CNSAS a adus un mare avantaj, dosarul care pleacă la tribunal devine act public, îl poţi consulta. Tot aşa consultându-se dosarul unui înalt prelat s-a constatat că într-un înscris din acel dosar era menţionat faptul că o parte din actele de acolo au fost arse după 1990. Victor Roncea: Bine, părerea mea este că Ion Iliescu şi-a ars dosarul într-un cămin de la Cotroceni. Radu Moraru: Dar dacă sunt unii care astăzi sunt sub acoperire, ei nu pot avea dosarul la CNSAS. Victor Roncea: Nu. Sunt de importanţă naţională şi sunt la serviciile unde activează. Răzvan Mihai Vintilescu: CNSAS are ce a primit. Radu Moraru: În ce variantă nu ai dosar la CNSAS? Victor Roncea: Poţi să fii acoperit, poţi să fii fantomă. Radu Moraru: Ce înseamnă asta? Victor Roncea: E un termen care priveşte persoanele cu identitate complet falsă. Şi-au lăsat familiile în România, au fost trimişi în Occident. Unii s-au întors, alţii nu. Răzvan Mihai Vintilescu: Erau ofiţeri sub acoperire. Este o întreagă literatură pe acest domeniu scrisă de ofiţeri din serviciile secrete, pentru că nu au dat nume, dar erau ca să spunem vârful ierarhiei în ceea ce însemna spionajul. Plecai, aveai o altă identitate, nu ştia nimeni decât ofiţerul tău de legătură ştia cine eşti. Victor Roncea: Sau în unele cazuri ştia comandantul, cum a fost cazul Pacepa care a plecat cu o listă de astfel de ofiţeri care îşi făceau datoria faţă de ţară şi care au fost puşi în situaţii groteşti, inclusiv de crimă. Radu Moraru: Spuneai înainte de publicitate că mai e o variantă ca anumiţi oameni să nu apară la CNSAS pentru că ai spus că Direcţia Anti-KGB nu a predat fondul respectiv. Victor Roncea: Nu e foarte clar dacă dosarele din cadrul arhivei unităţii au ajuns la CNSAS… Radu Moraru: Asta era Direcţia Anti-KGB. Victor Roncea: Era numită aşa generic. De fapt ea urmărea agenţii din lagărul socialist: Ungaria, RDG, Bulgaria. Radu Moraru: A fost desfiinţată în primele zile ale revoluţiei. Victor Roncea: Bine, toată Securitatea a fost desfiinţată şi trecută la Armată, unde generalul Militaru ar fi vrut să execute toate capetele Securităţii. Radu Moraru: General dovedit agent GRU. Ce s-a întâmplat cu această arhivă? Victor Roncea: Nu se ştie dacă a ajuns sau nu la CNSAS. Eu mă îndoiesc că a ajuns. Radu Moraru: În ce sens? CNSAS nu confirmă? Victor Roncea: Dacă a ajuns însă, este o problemă care priveşte inclusiv un actual membru CNSAS. E vorba de executorul lui Cezar Ivănescu, Mircea Dinescu. Mircea Dinescu a fost urmărit de această unitate. Eu deţin o înregistrare cu ofiţerii care s-au ocupat de cazul Mircea Dinescu. Au continuat ulterior activitatea în noile structuri. Radu Moraru: Deci Mircea Dinescu ar fi interesat să caute acest dosar. Victor Roncea: Şi se spune foarte clar că Mircea Dinescu, în zilele premergătoare revoluţiei, loviturii de stat, a întreprins o vizită monitorizată în ţările baltice, de unde a plecat încercând să îşi acopere urmele în Crimeea, unde a primit un instructaj din partea KGB despre ce urma să se întâmple în România. Radu Moraru: Dar asta cine spune? Victor Roncea: Ofiţerii care s-au ocupat de caz. Radu Moraru: Dar de ce ar fi credibili? Victor Roncea: Pentru că nu au de ce să mintă din moment ce se poate verifica ce spun ei în aceste dosare. Radu Moraru: De asta spui că nu sunt dosarele? Victor Roncea: Persoanele care sunt în continuare protejate, sunt în serviciu, şi servesc puterile care s-au succedat, regimul Iliescu – Constantinescu – Traian Băsescu. De aceea nu sunt încă deconspirate. Radu Moraru: Hai să mai vedem un scurt material. Da. Ne-am dus la Dorin Tudoran şi am văzut că Dorin Tudoran face şi el nişte afirmaţii aşa, chiar în „Ziua” unele din ele, şi aici e interesant. Meciul e foarte interesant între intelectualii României dinainte de 1989. „Ar fi amuzat ca în desecretizatul meu dosar domnul Ion Cristoiu să dea peste dovezi în legătură cu rolul jucat chiar de Ion Cristoiu în hăituirea dizidentului Dorin Tudoran. Şi pentru asta nu are nevoie de dosarul meu, ci numai de puţină memorie”, spune Dorin Tudoran. Deci domnul Ion Cristoiu spunea, vrem dosarele dizidenţilor. Victor Roncea spune şi îl aprob: dosarele ziariştilor. Dar de ce am citit de Dorin Tudoran, pentru că era în această perioadă? Victor Roncea: E vorba de răfuielile dintre ei, care datează de atunci, din anii ’80. Radu Moraru: Domnul Corneliu Vadim Tudor vrea să facă nişte precizări şi îi rog pe colegii mei să îl sune. Ce vreau să vă mai spun ca fapt divers, se vorbea la un moment dat, spunea şi Corneliu Vadim Tudor şi voi cum se ardeau nişte dosare, iar Virgil Măgureanu la vremea respectivă a fost acuzat de foarte mulţi că făcea trafic de dosare. Ca o notă de culoare, dar nu are nicio relevanţă din punct de vedere al acuzaţiilor care sunt, Virgil Măgureanu, care era monitorizat de Anti-KGB la rândul său din 1985, după… E foarte important că Virgil Măgureanu, deşi nu a recunoscut într-o primă fază, el din 1965 a fost colaborator al Securităţii. Victor Roncea: Şi ulterior ofiţer acoperit la Ştefan Gheorghiu. Radu Moraru: După Virgil Măgureanu stătea deasupra lui Ion Cristoiu. În acelaşi bloc, pe aceeaşi scară. Şi îl inunda pe Ion Cristoiu. Victor Roncea: Şi ca să vă mai fac acum o dezvăluire, de culoare: astăzi Ion Cristoiu stă în acelaşi imobil tot cu un şef al unui serviciu secret. Radu Moraru: E posibil ca monitorizându-l pe Virgil Măgureanu, atât de aproape, tot din surse, pentru că ei erau vecini, Măgureanu îl vizita pe Ion Cristoiu… Pentru că îl inunda, se mai întâlnea. Sunt şi nişte martori care spun, eram în casă la Ion Cristoiu şi venea Virgil Măgureanu. Deci dacă Măgureanu era monitorizat de Anti-KGB după ’85 e posibil ca şi Ion Cristoiu fiind vizitat de Măgureanu să fi intrat în interiorul acestei divizii KGB, de unde şi obiectivul de care se vorbea, obiectivul Coroiu. Bună seara, domnule preşedinte. Corneliu Vadim Tudor: Bună seara pentru voi, nu pentru mine, pentru că suntem în campanie şi îmi aduceţi prejudicii serioase. Toţi trei m-aţi criticat de mi-au mers fulgii, de parcă eu sunt de vină că m-a turnat la Securitate Ion Cristoiu. Radu Moraru: Eu nu v-am criticat. Corneliu Vadim Tudor: Eu ştiu să urmăresc emisiuni de televiziune. Victor Roncea: Aş fi vrut să vă spun de ce v-am criticat. Corneliu Vadim Tudor: Dacă nu mă lăsaţi să vorbesc ne luăm la revedere. Deci voi eraţi tineri, nu aţi trăit epoca aia. Eu nu l-am acuzat pe Ion Cristoiu că dădea informări despre mine şi mentorul meu literar Eugen Barbu. Eu îl acuz pentru ce face acum. Acum s-a pus cu arme în slujba lui Măgureanu, un om care a participat la Crăciunul sângeros din decembrie ’89. A luat bani grei de la Virgil Măgureanu să atace adversarii lui Virgil Măgureanu. Nu uitaţi când eu am intrat în posesia dosarului de căpitan de Securitate al lui Virgil Măgureanu, ca dovadă că am surse de primă mărime. Cine făcea atunci rost de dosarul directorului SRI? Am făcut eu rost. Nu l-am publicat că aş fi încălcat legea, dar am dat numai indicativul în România Mare. El l-a văzut, l-a recunoscut, s-a speriat, i-a dat telefon prietenului său, Ion Cristoiu, ca să vedeţi ce complicităţi sunt şi calcă pe cadavre de oameni nevinovaţi, dar cu mine şi-au găsit naşul. Şi atunci l-a publicat în Evenimentul Zilei . Radu Moraru: Ei au fost vecini şi eu cred că orice ziar pe vremea aceea ar fi dorit să publice dosarul lui Virgil Măgureanu. Era o bombă de presă şi eu eram acolo şi ţin minte că s-a făcut mare vâlvă în momentul în care… Corneliu Vadim Tudor: Dar de ce nu s-a dus la „Adevărul” lui Dumitru Tinu, care avea o mai mare credibilitate? Uite, Victor Roncea, care e un bun scormonitor, care a spus în direct că l-am dezamăgit… Însuşi Ion Cristoiu a mărturisit acum 4-5 ani că în anii 1960 când era elev scria la postul de radio Vorbeşte Moscova. Mai ţineţi minte? Păi automat a intrat în vizorul Securităţii anti-KGB. Eu nu am probe, dar acum dând filmul înapoi şi văzând complicitatea cu un agent dovedit al KGB, care a fost Virgil Măgureanu, acum încep să cred că au fost antecedente ceva mai vechi. Radu Moraru: Deci aveţi probe pentru tot ce aţi spus? Corneliu Vadim Tudor: Când am venit la voi la emisiune eu nu am adus hârtia respectivă. O am de câţiva ani şi o am din câteva copii, tânărul de la „Cotidianul”, m-a sunat astăzi şi mi-a zis că e cu â. Dar aşa se dădea. Dar dacă ai filmat emisiunea trebuia să vezi că sunt Arhivele fostei Securităţi, este ceva scris după ’90. Pentru că eu nu mint când vă spun că am mii şi mii de documente. Am peste 30 de mii de volume, sunt scriitor. În dosarul de artă, presă, cultură în el sunt cele două note în care Ion Cristoiu e sursa tovarăşei Stana Creţea şi noua notă nu am găsit-o, dar îmi fac ambiţia şi o voi căuta şi o voi preda presei. Şi ca reacţie la obrăznicia postului Antena 3, că în seara asta apare pupăza din tei şi spune, a? S-a dovedit că este un fals. Domne, dar ăla e chiar un pui de securist acolo? Ce interes aveam eu să produc falsuri? Radu Moraru: Nu spun asta. Răzvan Mihai Vintilescu: Domnule senator… Corneliu Vadim Tudor: Imediat. Deci documentul este autentic. Ţin minte că am trimis maşina să îl ia de acasă. Îi spun lui Victor Roncea că şi scrisorile lui Pleşu către Nicolae Ceauşescu tot eu le-am publicat. Plus cererile lui de a intra în PCR. De ce ar fi alea autentice şi astea nu? Radu Moraru: Dar nu e o probă irefutabilă. Nu e o ştampilă! Corneliu Vadim Tudor: Cuvântul ăsta irefutabilă să i-l spui Romaniţei Iovan, tinere Radu Moraru. Asa ca sa dovedim ca mai avem umor… Radu Moraru: Răzvan Mihai Vintilescu vrea să vă întrebe ceva. Corneliu Vadim Tudor: Numai puţin. Pentru că dacă Traian Băsescu a făcut un lucru bun de când e preşedinte e că a desfiinţat instituţia aia bugetivoră. Aproape toţi au fost securişti. Problema este să nu îşi ascundă biografia şi să vedem ce facem cu aceşti străini care mişună în presă şi politica românească. Agenţii Mosad, CIA, agenţii PSD… Răzvan Mihai Vintilescu: Domnule senator, era foarte simplu ca dumneavoastră să mergeţi la CNSAS să obţineţi o foto copie. Corneliu Vadim Tudor: Nu mă duc eu la CNSAS. Răzvan Mihai Vintilescu: Aseară, dumneavoastră aţi spus că aveţi acest document de la CNSAS. Corneliu Vadim Tudor: Sigur, dar de unde? Răzvan Mihai Vintilescu: Bun, şi CNSAS lucrează cu fotocopii xerox. Se vede nota în original cum arăta. Puteaţi face asta. Corneliu Vadim Tudor: Am şi aşa ceva. Domnule, dumneata lucrezi la cotidianul lui Sorin Ovidiu Vântu. De ce nu ceri dosarul lui Sorin Ovidiu Vântu? Radu Moraru: Domnule preşedinte… Corneliu Vadim Tudor: Domnule Radu Moraru, lasă-mă să răspund. Nu sunt dator să spun pe ce filieră mi s-au făcut mie copiile astea. Ce sunt ei? Eu le am prin mijloace specifice şi e important că se confirmă şi în Cartea Albă că acest Coroiu e Cristoiu. Radu Moraru: Dar era obiectiv. Corneliu Vadim Tudor: Era subiectiv, obiectiv şi sursă. Directorul SRI a scos dosarul meu de urmărire de 19 volume, l-au studiat cu lupa şi nu au găsit nimic decât faptul că aveam tehnică de imprimat acasă, că eram urmărit pe stradă de când eram student. Acum pentru o hârtiuţă care se referă la Ion Cristoiu se face un caz naţional şi toată lumea îl apără pe Ion Cristoiu, aoleu! Am dat în omul mogulului de presă Dan Voiculescu. O să termin cu aceşti impostori care prea au dus-o bine în toate regimurile şi prea şi-au bătut joc de oameni. Eu nu am avut nimic cu Ion Cristoiu, dar îmi spune astăzi pe blog „al turna pe Vadim e ca şi cum l-aş fi turnat pe Iulian Vlad”. Chiar aşa, domnule? Adică ce am fost eu? General, şeful Securităţii? Da, vă ascult. Victor Roncea: Domnule senator, dezamăgirea mea consta în faptul că şi dumneavoastră aţi fost victima unui dosar fabricat care a apărut în presă ca fiind original şi ulterior aţi demonstrat că nu era. Corneliu Vadim Tudor: Angajamentul a apărut falsificat în ziarul în care lucrezi dumneata acum. Victor Roncea: Da, nu neg asta. Doream să spun că poate aşa e şi acum, in acest caz. Corneliu Vadim Tudor: Deci ascultă-mă: proba e memoria mea. Discuţiile astea eu le-am purtat în birou cu el, cu Ion Cristoiu. Am o memorie de elefant şi nu am niciun interes să mint, ca dovadă că nu am vorbit până acum şi nu aş fi vrut să vorbesc, dar prea s-au obrăznicit ăia la Antena 3 şi el tace şi consimte. Radu Moraru: Mulţumesc pentru precizări, o seară bună. Aici e greu să producem probe. De fapt e memoria lui Corneliu Vadim Tudor despre care ştim cu toţii că funcţionează foarte bine şi dezminţirea lui Ion Cristoiu. Victor Roncea: Da. Aici trebuie să fie activ rolul CNSAS, care a fost creat ca o instituţie care producea la un moment dat decizii. Radu Moraru: Păi asta e bombă: că Virgil Măgureanu filat de anti-KGB rău de tot după ’85 este exilat în ’88, unde? Victor Roncea: La Focşani. Radu Moraru: Asta înseamnă că în ’87, când Cartea Albă a Securităţii îl transmitea pe Ion Cristoiu obiectiv, ce arată, data e foarte importantă, arată că obiectivul Coroiu, Ion Cristoiu era filat cel puţin de Direcţia Anti-KGB. Şi aici sunt variante. Dosarul de Anti-KGB sau dosarele de la mai mulţi oameni există şi ele sunt undeva şi pe unii poţi să îi şantajezi. Eu nu spun de Ion Cristoiu aici. Sau anumite dosare au fost distruse şi aici eu cred că e interesul şi al lui Ion Cristoiu şi al multor altora să vadă unde sunt. Pentru că dacă a fost distrus de către Virgil Măgureanu, întrebarea este de ce? Victor Roncea: Pentru că agenturile, reţeaua KGB, GRU a fost protejată după ’89. Istoricul Larry Wats, care e un colaborator al CIA, scrie acum o carte despre rolul KGB în România anilor lui Ceauşescu. El demonstrează că la ora căderii lui Ceauşescu, KGB era cel mai mare duşman al Securităţii, nu CIA. Acest sistem, care la ora aceea era cel mai puternic în România – reţeaua KGB şi GRU – a funcţionat, evident după, pentru că a fost vorba de o lovitură de stat în care vârfurile acesteia erau membrii acestei reţele. Radu Moraru: Dar Virgil Măgureanu în ce poziţie îl plasăm, că unii îl fac KGB-ist, alţii spun că a fost floricică. Victor Roncea: El a fost ales de Ion Iliescu să conducă SRI. Radu Moraru: Asta ştim, dar mai ştim că în ’92 Virgil Măgureanu s-a rupt de Ion Iliescu. Răzvan Mihai Vintilescu: La nivel de folclor se pot spune foarte multe. Mereu doar cu bucăţele de informaţie nu se poate face un adevăr. Pentru a face din aceste deconspirări… Radu Moraru: Nu, dar Virgil Măgureanu era la Ştefan Gheorghiu. În 1985 începe să fie filat de Direcţia Anti-KGB. Direcţia asta nu era dusă cu capul, putea să confunde personaje că nu avea de ce să îl urmărească pe Virgil Măgureanu Anti-KGB, dacă nu îl bănuiau de apropiere de KGB. Victor Roncea: În decembrie ’89, Arhiva Securităţii – care era în acest bloc în care suntem şi noi, practic pe cealalta parte, unde la parter e acum Humanitas şi pe unde în anii ’90 intra Virgil Măgureanu ca să ajungă la birou -, arhivele din această clădire au plecat în ’89 la Moscova, copiate integral. Ea ara informatizata, în calculatoare. O parte din acea arhivă însă a ajuns şi peste Ocean şi e acum cercetată de Larry Wats. Deci eu aştept să aflu aceste dezvăluiri din arhivele CIA, care cred ca sunt mai complete decât ce se găseşte acum la CNSAS. Radu Moraru: Dar sa le credem pe alea de la CIA? Victor Roncea: Da! Răzvan Mihai Vintilescu: Părerea mea este că trebuie să credem ceea ce este document. În lipsa documentelor e foarte uşor să punem verdicte. Radu Moraru: Dar dacă se fac documente? Că până la urmă orice act poate fi făcut! Răzvan Mihai Vintilescu: Aici intervine rolul unor istorici sau al unor cercetători care îşi fac treaba ca lumea. Ei în momentul în care folosesc documente probează şi veridicitatea lor. Nu cred că un om care a lucrat în domeniul cercetării ştiinţifice asupra regimurilor comuniste poate fi dus uşor de nas de nişte fişe sau de nişte dosare. Ar sesiza din start dacă sunt autentice sau nu. Victor Roncea: Problema e dacă în dosar sunt toate fişele, pentru că avem cazul Mona Muscă unde sunt doar câteva. Radu Moraru: Dar cine spunea „Cotidianul” a demascat? Răzvan Mihai Vintilescu: În urma ştirii de astăzi de dimineaţă ca urmare a emisiunii tale de ieri, care a apărut şi în „Cotidianul”, noi am făcut un articol şi l-am publicat pe net de dimineaţă că acel document pe care Corneliu Vadim Tudor l-a arătat, eu l-am sunat înainte şi l-a arătat, domnule era original şi a spus: e o copie de la CNSAS. Şi când i-am explicat acele greşeli… Radu Moraru: Ştiu, dar aţi văzut ce a spus Corneliu Vadim Tudor. Că el nu vrea să spună de unde îi parvin. Răzvan Mihai Vintilescu: Păi atunci înseamnă că el îşi asumă ca oamenii să se întrebe, pe bună dreptate, “domne’, poate nu e adevărat”. Dacă el vine cu copia notei-raport pe care, încă o dată, dacă e din dosarul Artă, cultură, orice cercetător acreditat acolo, şi sunt foarte mulţi care le pot obţine. Radu Moraru: Dar se poate verifica, cercetători, dosarul e cunoscut. Răzvan Mihai Vintilescu: Se poate găsi imediat această… Radu Moraru: Ştiu, dar aici a venit cu acuzaţia dură. E în mintea mea. Eu ţin minte discuţiile pe care le-am avut şi ţin minte persoanele cu care am discutat. Aici nu mai poţi să înaintezi. Aici e memoria lui Corneliu Vadim Tudor şi sursele lui. Bănuiala mea, am verificat, am întrebat. Genul ăsta de hârtii se scoteau de la SRI mai pe vremuri, înainte. CNSAS nu a avut foarte multe dosare decât după 2005. Deci înainte de 2005-2006 se scoteau de la SRI genul ăsta de hârtii. Răzvan Mihai Vintilescu: Să nu uităm, CNSAS lucrează cu ceea ce i se dă. Deci nu poate lucra cu chestii pe care nu le are. Radu Moraru: Deci CNSAS până la urmă că eşti sau că nu eşti, nu e atât de relevant, mai ales atunci când spune că nu eşti colaborator. Răzvan Mihai Vintilescu: E în măsura a ceea ce a primit. Vorbeam de dosarele care se află la SIE. N. C. Munteanu a primit că la SIE nu e nicio informaţie cu privire la el. Însă în dosarul lui de la CNSAS se află o filă unde se precizează că un anume raport despre ceea ce făcea el la Europa Liberă a fost înaintat la predecesorul SIE din vremea respectivă. Victor Roncea:Dar se poate ca dezvăluirea acelui raport să nu fie în favoarea lui N.C. Munteanu. Radu Moraru: Până la urmă bomba din această seară pe care eu mi-o asum e una dedusă din toate informaţii publice. Dacă Virgil Măgureanu stătea deasupra lui Ion Cristoiu la momentul 1987 şi îl inunda şi îl vizita, intra în casa lui, Virgil Măgureanu era urmărit de divizia Anti-KGB şi din moment ce schimba 3 vorbe cu Ion Cristoiu, automat Ion Cristoiu, care ne apare ca obiectivul Coroiu, este Anti-KGB. Asta mi se pare o dezvăluire bombă, ceea ce înseamnă că exista Coroiu şi că e obiectiv KGB. Victor Roncea: CNSAS ar trebui să îşi facă datoria şi mâine să infirme sau să confirme afirmaţiile făcute şi de domnul senator şi de noi aici în cazul Ion Cristoiu. Dacă mai e cazul să existe acest CNSAS. Radu Moraru: Sau ar trebui să spună, fraţilor, uitaţi dosarul. Pentru că dacă un amărât de judecător are nu un singur dosar, ci mai multe, obligatoriu ori este dosar despre cineva – şi în cazul lui Ion Cristoiu trebuiau să fie -, ori dacă nu, au fost distruse. Răzvan Mihai Vintilescu: CNSAS mi-a confirmat astăzi că verificările pentru Ion Cristoiu încă sunt în desfăşurare ca urmare a iniţiativei Civic Media şi că nu s-a ajuns la sfârşit. Nu s-a terminat. Victor Roncea: Dar când am lansat-o acum doi ani s-a spus că nu e momentul potrivit, că de ce nu ne ocupăm de politicieni? Între timp, CNSAS a ajuns să se ocupe de preoţi. Care sunt la o literă a prioritatilor ulterioară ziariştilor. Acum ne apropiem de alte alegeri. Cât trebuie să mai aşteptăm? În vremea aceea au ieşit toţi din societatea civilă asta, centralizata, Alina Mungiu, etc, ca este împiedicată activitatea CNSAS. Bine, nu credeti ca era cazul să iasă dosarele astea până acum, pentru clarificare? Radu Moraru: Pe mine mă uimeşte că aceşti oameni… Ion Cristoiu de astăzi are o temă. Eu i-am făcut dezvăluirea, obiectivul Coroiu este obiectiv al Anti-KGB. Deci eraţi filat, domnule Ion Cristoiu, în ’87 de Divizia Anti-KGB. Asta înseamnă că automat aveţi dosar de bănuit de către Securitatea română şi această divizie că aţi fi lucrat pentru KGB. E o chestie simplă pe care trebuie să o urmăriţi, unde e dosarul. Trebuie să ştim cine sunt aceşti oameni. Nu trebuie să îi condamnăm, dar e important să ştim unde au jucat, în ce echipă? Că mulţi dintre ei sunt şi astăzi mentori pentru generaţii. Victor Roncea: Mai este o problemă legat de această ordonanţă care a înlocuit Legea CNSAS şi care cred eu că este cvasiilegală şi împotriva intereselor naţionale. De ce? Pentru că în legea precedentă se specifica că obiectul CNSAS este deconspirarea agenţilor Securităţii ca poliţie politică şi a altor agenţi străini. Ei bine, această parte a doua a frazei a dispărut în noua ordonanţă făcută de onor Marius Oprea, care chipurile deconspiră şi investighează. În noua ordonanţă nu mai avem parte de agenţi străini. Aceasta a dus la o tâmpenie – pot sa-i spun asa – în ordonanţa care priveşte legea electorală şi prin care onor candidaţii trebuie să dea cu subsemnatul dacă au colaborat sau nu cu Securitatea. Ce ne facem, că anul acesta avem candidaţi din Republica Moldova care nu aveau cum să colaboreze cu Securitatea, ci cu KGB sau cu GRU. Radu Moraru: Interesant. Mai fac o dezvăluire legată de Virgil Măgureanu. Deci nu doar că îl urmărea Divizia Anti-KGB, divizie desfiinţată de un agent GRU Militaru, imediat in decembrie 1989… Dar Victor Ciorbea, prim-ministru al României, într-un moment în care îşi făcea un fel de memorii, spune ziariştilor că cel care a venit să îi spună „mai las-o moale cu dekaghebizarea” a fost…
Victor Roncea: Emil Constantinescu?
Radu Moraru: … Virgil Măgureanu! Declaraţie publică a unui om care a fost premier al României. Bomba mi se pare că Ion Cristoiu, unul dintre cei mai mari ziarişti din România, e clar că a fost urmărit de Divizia Anti-KGB. Răzvan Mihai Vintilescu: Probabil şi ceilalţi colegi de bloc erau urmăriţi. Radu Moraru: Păi nu ştiu dacă îi inunda pe toţi. Dar astăzi putem şti deasupra cui stă Ion Cristoiu? Victor Roncea: Dânsul trebuie să vă spună, oricum nu e unul care se ocupă neaparat de ziarişti, dar centralizează informaţii electronice. Radu Moraru: Interesant. Colegii mei vă mai pregătesc ceva, că din nou sunt voci care spun că nu ar fi chiar aşa, încă o dată spun, GfK dă toate cifrele de audienţă şi nu mi-aş permite să afişez măgării. Acestea sunt cifrele, audienţele exacte. La mare distanţă de alţii care se pretind a fi un fel de guru, de eminenţe din presă şi îmi pare foarte rău că domnul Ion Cristoiu e târât în asta. Şi nu am informaţiile pe care le are altcineva ca să spun despre Pleşu şi despre alţii, doar pot să le reproşez că nu au făcut suficient ca ei să fie primii luptători pentru limpezirea şi ieşirea la lumină. Vă mulţumesc şi vă propun o ediţie mai relaxată!
MONITORING MEDIA B1 TV, Naşul – Ora: 20:00 – 22.00
PS: Colegul de la Cotidianul ar trebui sa nu mai umble cu dezinformarile: N.C. Munteanu a fost informator al Securitatii. Detin inclusiv declaratii ale colegilor sai de la Europa Libera. Cica era santajat cu homosexualitatea lui!
Parerea mea este ca tovarasii care continua misiunea gastii kominterniste ar trebui sa o lase mai moale cu “eroii” de la Europa Libera. Cel putin o jumatate dintre ei erau turnatori si agenti ai Securitatii!
Gheorghe Dragomir Recviem pentru Spioni Editura Romania in Lume, 2008 Extrase: “Implicarea serviciilor de spionaj si contraspionaj ungare, alaturi de alte servicii interesate in actiunile premergatoare si in timpul evenimentelor din decembrie 1989 si a celor din 15 martie 1990 de la Targu Mures, a fost evidenta si a vizat dezmembrarea statului national unitar Roman si alipirea la Ungaria a unor importante teritorii romanesti. Dupa esecul acestor operatiuni, serviciul de spionaj ungar, prin agentura creata la nivelul UDMR, FORUMULUI CIVIC MAGHIAR cat si a administratiei centrale si locale, a trecut la un nou mod de actiune si anume de a ataca si intimida (ajungandu-se pana la anihilare), activitatea serviciilor de informatii romanesti “lansand” vanatoarea ofiterilor si agenturii care desfasurase actiuni de “politie politica” ce trebuie descompirati si ingraditi in drepturile si libertatile cetatenesti, creandu-se astfel un curent de neincredere la nivelul populatiei romanesti fata de reprezentantii autoritatilor de stat. Actiunea viza pe etape: serviciile secrete, clasa politica, administratia publica, justitia, oamenii de cultura si mass-media, ca in final sa atace clerul ortodox cu precadere cel din Banat, Ardeal si Bucovina si nu cu totul intamplator. Referindu-ne la religie, spionajul ungar prin cadrele si agentii acoperiti din randul prelatilor maghiari, inca din perioada horthysta s-a lovit in Ardeal de rezistenta romanilor in fata procesului de maghiarizare impus prin violenta, de aceea s-a gasit modalitatea cea mai perversa si anume Biserica Unita si ordinele religioase cavaleresti aflate sub controlul Vaticanului, la care a fost ademenita sa adere elita romaneasca, indiferent de confesiune. Aceasta bresa odata realizata s-a trecut la o alta etapa si anume de a se lansa dialogul intre Biserica Ortodoxa din Romania cu Biserica Catolica atat in cadrul Consiliului Ecumenic, dar si direct, argumentandu-se ca in conditiile actuale aceasta reprezinta o necesitate religioasa, in realitate fiind o necesitate politica pentru Ungaria de a se realiza unirea celor doua biserici, bineinteles, sub autoritatea Papala. Desi Ungaria si Romania sunt membre cu drepturi egale in NATO si UE, totusi guvernele ungare, indiferent de coloratura politica, care s-au perindat la conducerea tarii nu au renuntat la pretentiile teritoriale si nici la campania de defaimare a Romaniei pe langa cancelariile europene si administratia americana, folosindu-se din plin de posibilitatile informative si de influenta, de care dispun serviciile secrete ungare. Guvernele post-decembriste care s-au succedat la conducerea Romaniei nu au avut si nu au reusit sa includa pe agenda de lucru clarificarea de fonda problemelor in disputa cu Budapeste in baza principiilor care guverneaza relatiile dintre statele democratice membre NATO si UE, cu respectarea suveranitatii si demnitatii nationale, ci au preferat adoptarea unei atitudini confuze si de multe ori complice, care au incurajat atat guvernele de la Budapesta cat si minoritatea maghiara din Romania, in actiunile lor denigratoare si provocatoare. Pe acest fond a devenit o practica periculoasa prezenta unor personalitati politice si guvernamentale ungare in comunitatile de maghiari si secui din Transilvania cu ocazia unor sarbatori religioase, pentru a asista la manifestari de omagiere a unor “martiri” (in realitate criminali de razboi ori militari care au avut merite in reprimarea cu salbaticie a unor revolte sau miscari sociale impotriva asupririi austro-ungare) ori pentru a participa la lucrarile UDMR sau ale FORUMULUI CIVIC MAGHIAR, care sustin deschis, cu aroganta si in mod provocator, revizionismul maghiar. Poate ca ar trebui ca pe baza de reciprocitate sa avem o prezenta mai activa a personalitatilor romane in comunitatile romanesti din Ungaria, pentru a le cunoaste problemele cu care se confrunta si a le ridica cu fermitate spre rezolvare autoritatilor ungare. Dar pentru asta este nevoie de o clasa politica si responsabili guvernamentali animati de puternice sentimente de mandrie nationala si de respect fata de electoratul roman care i-a propulsat spre sferele puterii. Realitatea dureroasa ne dezvaluie ca prin privatizarile frauduloase sau retrocedarile dubioase, s-a deschis calea abuzurilor la nivelul autoritatilor centrale si locale si s-au creat oportunitati de afaceri intre clientela din jurul partidelor romanesti si clientela maghiara din jurul UDMR, creindu-se o adevarata mafie transpartinica si multi-etnica care s-a imbogatit ilicit prin dezmembrarea patrimoniului national. Vesnica prezenta la guvernare a UDMR a creat serviciului de spionaj ungar oportunitati informative si de influenta nesperate, la nivelul structurilor de putere din Romania, cat si in locurile in care se concentreaza bani publici si de la UE pentru finantarea unor proiecte de interes strategic (infrastructura de transporturi si comunicatii, protectia mediului, consolidarea mediului de afaceri si antreprenorial, etc). Atitudinea pasiva si lipsa de reactie prompta a oficialitatilor romane la actiunile neprietenesti ale oficialitatilor si Parlamentului Ungar, sau actiunile deschise anti-romanesti ale maghiarilor din Romania, te duce cu gandul la tradarea intereselor nationale de clasa politica romaneasca care este mai interesata de realizarea unor intelegeri cu UDMR numai pentru a intra in coalitii guvernamentale. De aceea se mimeaza “reactii ferme” fata de unele manifestari deschise revizionist maghiare din partea unor membri ai cabinetului.”
Dupa ultimile iesiri la rampa ale unor fosti ofiteri cu rang inalt ai DSS si ulterior ai SIE sau SRI, iata ca si colonelul Filip Teodorescu, fost loctiitor al sefului Directiei a III-a, Contraspionaj, apare, din nou, in lumina reflectoarelor tv, ultragiat de un editorial de-al lui Ion Cristoiu din Jurnalul National: Victoria Securităţii asupra Armatei! Marturisesc, nici mie nu mi-a placut nici titlul, nici concluzia maestrului, care, parca, mai mult a vrut sa incite, si, cred, sa-si si faca in acelasi timp vreo datorie fata de Victor Stanculescu. In ziua respectiva chiar m-am gandit sa public drept replica o completare la afirmatiile domnului Cristoiu, pe intelesul tuturor. Am stat de vorba vreo trei-patru ore cu fosti responsabili din structurile de securitate, ante si post-decembriste, pentru ca, in final, sa renunt. Nu ajunsesem la formula magica. Adevarul nu era de gasit in ziua aceea. Dupa cum se dovedeste si in emisiunea Zig Zag cu Ion Cristoiu, transmisa ieri seara la Antena 3, in direct cu Filip Teodorescu. Parce e un facut, dar cand ajung in fata unei camere toti fostii securisti – si nu o scriu in sens peiorativ, eu securisti ii fac si pe cei de azi – uita ce ne-au declarat in spatele ei. La intrebarea “Cine-a tras in noi, 16-22 – Cine-a tras in noi, dupa 22?” Armata arunca, evident, vina pe Securitate iar Securitatea pe Armata. Parca nimic nu s-a schimbat in cei 19 ani trecuti. Teodorescu afirma: “Cei care-i au pe constiinta pe aceste victime sunt… cine sunt! Nu noi!”. “Intre cele doua institutii fundamentale ale Statului – Armata si Securitatea – nu a existat nici un conflict, nici un razboi”, isi incepe colonelul discursul. “Noi nu aveam cu ce pusti sa tragem” . Adevarat. “In decembrie 1989, Armata si-a facut datoria”, continua fostul contraspion. “A fost o mare eroare – si probabil ca asta vrea sa spuna si generalul Stanculescu in casetele pe care zice ca le-a inregistrat – si e pacat ca nu a avut curajul sa spuna adevarul atunci, la timpul potrivit”. La fel zic si eu. (N.b.: citatele nu sunt 100% exacte; sunt reproduse din memorie). “Diversiunea ordinara cu securisti-teroristi a pornit-o armata”, sustine apoi Teodorescu la presiunile lui Cristoiu. “Generalul Iulian Vlad nu s-a lasat antrenat in aceasta diversiune”. Adevarat. Pentru ca apoi sa dea si amanunte: “De exemplu, Kemenici de la Targoviste – cel unde a ajuns, neintamplator, cuplul Ceausescu, nota mea – a trimis o grupa de militari sa-i apere familia, acasa, de “teroristi”, dupa care a trimis inca o grupa, de militari imbracati in civil, sa faca acelasi lucru. Ce credeti ca s-a intamplat? Cine cerceteaza aceste lucruri?”, intreaba in gol colonelul. “Toti teroristii au fost ai Armatei”, concluzioneaza Teodorescu. Intrebarea mea: tot astia ai Armatei au scris gresit, pe mai multe ziduri din Bucuresti, dupa cum fusesera instruiti verbal, “Jos CIA– USESCU!”? Si zecile de masini Lada cu turisti sovietici unde s-au evaporat? Singurul capat de informatie scos in emisiunea de o ora a fost legat de capul operatiunilor: KGB-istul Silviu Brucan. “Daca Brucan ii conducea pe toti – iar asta avea instructiuni clare – si l-a capacitat si pe un descreierat ca Militaru (GRU – nota mea) – care vroia sa-i impuste pe toti USLA-sii si ofiterii de informatii (ii adunase in careu), a iesit ce a iesit…”
La 14 octombrie 1991, in declaratia facuta la procesul de la Timisoara, Teodorescu avea opinii mai clare: “Nu afectez in nici un fel prestigiul contraspionajului roman recunoscand, asa cum am facut-o si in depozitia din 7 martie 1990, ca eu si ofiterii de contraspionaj de la Timisoara nu am reusit atunci sa evidentiem acest amestec strain (…) Este meritul presei in general, al unor gazetari iscoditori in special, ca au gasit dovezi indubitabile ale amestecului strain in evenimentele din decembrie 1989”. Am retinut si un schimb de replici interesant: FT: “In Armata, Victor Stanculescu era cel mai informat… de dincolo.” IC: “Si, de ce nu-l salveaza… ailalti?” FT: “Nu-l salveaza nimeni!” IC: “A, este abandonat, asa…” Vizionati integral emisiunea la https://www.antena3.ro/videocal.php?em=zigzag click pe data din 2 noiembrie, a doua jumatate a inregistrarii.
Ofiterii de informatii de calibru mare incep sa rupa tacerea. Lansata ieri seara intr-o sala plina ochi de spioni si contra-spioni de toate varstele, lucrarea generalului (r) Gheorghe Dragomir, “Recviem pentru Spioni”, publicata de Editura Romania in Lume, nu va avea cum sa nu faca valuri. Subiectele tratate cuprind inclusiv spionajul maghiar in Romania zilelor noastre si aspecte inedite despre lovitura de stat din decembrie 1989, considerata “cea mai complexa actiune de manipulare imagologica si de dezinformare a sfarsitului de secol XX”.
Discutia care s-a incins in sala in timpul prezentarii temelor lucrarii a atins actualitatea stringenta, detaliindu-se cu date concrete despre agresiunea maghiara in Romania perfectata prin agentura de spionaj ungar prezenta la toate nivelele autoritatilor, locale, centrale, religioase si, mai ales, guvernamentale. S-au evocat evenimente recente ca interzicerea ridicarii statuii Mitropolitului Andrei Saguna la Gyula, de catre Garda Maghiara, in timp ce criminalul de razboi anti-semit si anti-roman Wass Albert este omagiat in Romania de extremistii maghiari atat cu banii contribuabilului roman cat si cu fonduri ale Ambasadei Ungare, vizita prelungita si incitarile nelegale la “autonomie teritoriala” facute de presedintele ungur in tara noastra, arborarea de steaguri ale Ungariei si ale asa-zisului “Tinut Secuiesc” pe institutii de stat, incalcarea Constitutiei Romaniei chiar si de catre cei care ar trebui sa o respecte si apere si, nu in ultimul rand, afrontul la adresa presei romane adus de un diplomat al Ambasadei Ungariei in Romania.
Generalul Dragomir si alte cadre ale fostelor structuri ale DSS, DIE si CIE, ca si ale SIE, si-au aratat dezamagirea si nemultumirea fata de faptul ca unele informatii furnizate de profesionistii romani forurilor politice decizionale, ajung de multe ori pe masa adversarilor straini sau ale clientelei politice, pentru a fi folosite pentru diverse santaje, impotriva interesului national, chiar si in situatii extreme cum este cea prin care trece Romania de azi. Generalul Dragomir, fost adjunct al legendarului general Caraman, considera ca lucrarea “Recviem pentru Spioni” este si “un indemn adresat tinerei generatii de a aborda cu incredere, responsabilitate si respect aceasta profesie”. De altfel, generalul Mihai Caraman (foto dreapta sus) a constituit si o prezenta extrem de agreabila pe parcursul agapei spionilor si contra-spionilor prilejuita de lansarea cartii, sper eu, un prim volum dintr-o serie necesara despre adevarul din spatele “adevarului oficial”.
Cezar Ivănescu, Mesaj audio din 15 februarie 2008:
Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos şi Maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţe absolute, soţiei mele, Maria, acolo, în ceruri, şi fiicei mele spirituale, Clara Lucia Aruştei, aici, pe pământ. Mi-au stat ei, mi-au stat ei tot timpul alături. Tuturor acelor care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea Adevărului.
Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez, mai ales acelora risipiţi prin lume, mult noroc. Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otravită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei care îi îndeamnă să se bucure de ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină.
Dacă Dumnezeu îmi va da până la capăt puterea să trec şi prin această probă infernală, promit tuturor că voi duce, îmi voi duce şi le voi duce crucea. Neamul acesta românesc nu mai trebuie batjocorit! Încercat preţ de o jumătate de veac de robia babilonică a Rusiei comuniste, cred că s-a salvat totusi şi a rămas printre cei…, a rămas în mare parte neatins de rău şi putrejune. Mă rog pentru învierea lui.
Cezar Ivanescu: “Vor incerca sa ma lichideze fizic” de Madalina Rotaru O serie de documente audio aparute recent adincesc misterul mortii poetului Cezar Ivanescu – cu doua luni inainte de moartea sa, poetul a inregistrat un material prin care isi prevestea sfirsitul in circumstante nefiresti – in inregistrare Ivanescu lasa “cu limba de moarte” marturia, pentru a fi folosita in descoperirea adevarului ce ar sta in spatele cauzelor decesului sau In urma cu doua zile, Clara Arustei, fiica adoptiva a poetului Cezar Ivanescu, a trimis Ziarului de Bacau, o inregistrare audio cu vocea scriitorului, in care acesta dezvaluie lucruri uluitoare, inclusiv temerile sale ca va fi “lichidat”. Inregistrarea, realizata la mijlocul lunii februarie, a fost facuta pentru a fi folosita in eventualitatea in care va muri subit pe parcursul disputei cu cei care l-au acuzat de colaborare cu Securitatea, la mijlocul lunii ianuarie 2008. Surpinzator, doar dupa doua luni de la realizarea inregistrarilor, poetul a decedat, dupa o banala operatie de hemoroizi la o clinica din Bacau. Clara Arustei, fiica adoptiva a poetului a inaintat, in iunie, o plingere la Colegiul Medicilor prin care solicita investigarea cazului, sustinind ca moartea a survenit in conditii suspecte.
“Las cu limba de moarte”
“Nu am facut caz nici de vreo suferinta de-a mea, nici de ceea ce-am petrecut sub comunisti, pentru ca m-au luat la rind democratii. Democratii, vechii comunisti, gen Mircea Dinescu, ajuns presedinte la Uniune (n.red., Uniunea Scriitorilor din Romania), care in 5 ianuarie 1990 mi-a desfacut contractul de munca. (…) Au revenit baietii la putere, aceeasi echipa peceristo-securista, pozind in mari dizidenti si mari luptatori, cu carnetele de partid in buzunarele de la spate, si a trebuit sa iau de la zero lupta cu sistemul, mascat de aceasta data, fireste, mult mai perfid” – spune Ivanescu in inregistrare.“Am spus foarte multe si am acuzat foarte multa lume, si in presa, cit am facut presa, si in cartile mele scrise dupa Revolutie, despre Marin Preda (Timpul asasinilor), si era foarte clar ca mi-am adunat o liota de adversari care nu aveau sa ma ierte si s-a dovedit foarte clar ca nici nu m-au iertat” – spune, in continuare Cezar Ivanescu.Pe inregistrarea audio, el spune ca trebuie sa ia legatura cu anumiti securisti care au lucrat in sectia anti-KGB, sperind sa obtina documente prin care sa dovedeasca faptul ca Mircea Dinescu ar fi fost “macar agent dublu”. Cezar Ivanescu mai spune ca se gindeste sa caute protectie “spre a fi pazit in toata aceasta perioada, pentru ca este evident ca viata imi este pusa in primejdie”.
“Vor incerca sa ma lichideze fizic”
“Daca baietii vor vedea ca ajung foarte sus si foarte adinc in problema, este clar ca vor incerca sa ma lichideze fizic” – spune poetul pe caseta audio.“De aceea este bine sa imprim tot ce tine de marturia noastra pe casete, sa existe o forma de declaratie a mea pe caseta, ca in caz de ceva, Doamne fereste!, sa se poata folosi de casete Clara si sa poata duce lupta mai departe.Las cu limba de moarte, daca mi se intimpla ceva pe parcursul acestei dispute publice, pe parcursul acestui razboi pe fata, ii rog eu, cu limba de moarte, pe cei care mi-au stat alaturi din prima clipa, Liliana Zaica, Sergiu Andon, Clara, pe toti ceilalti din jurul meu, sa se foloseasca de aceste casete ale mele si sa-mi duca lupta mai departe. Sa nu lase cumva neispravit acest razboi pe care l-am inceput cu nemernicii si sa nu lase sa-mi fie patat numele si patata memoria si opera”. https://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2008/10/27/cezar-ivanescu-vor-incerca-sa-ma-lichideze-fizic.html
Urmariti cu atentie exceptionalele bloguri despre creatia, viata si moartea Poetului:
UPDATE: S-a judecat. In regim de urgenta. Am ajuns la Curtea de Apel cu Recursul de mai jos. E in pronuntare. Rezultatul azi! Probabil o sa ajungem la Avocatul Poporului si CNCD (pentru a testa si acest Consiliu anti-romanesc inainte de a-l desfiinta…:-) Tribunalul Municipiului Bucuresti
C O N T E S T A T I E
Asociatia Civic Media, organizatie neguvernamentala preocupata activ de consolidarea democratiei in Romania, contesta inregistrarea tuturor candidatilor la actualele alegeri parlamentare.
Contestatia noastra se bazeaza pe dreptul la nedisciminare al oricarui cetatean roman coroborat cu Declaratia Presedintelui Romaniei Traian Basescu de condamnare a regimului comunist si necesitatea deconspirarii agentilor politiei politice comuniste care au activat in Romania in perioada 1944-1989.
In speta contestam inregistrarea candidatilor prin completarea cu titlu obligatoriu, printre altele, a asa-numitei Declaratii pe Propria Raspundere, in care se arata, citam “că am fost/nu am fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia”.
In primul rand, in Romania nu a existat nici o institutie cu denumirea de “Securitate”, ceea ce atrage din punct de vedere juridic nulitate actului in sensul dorit de lege, respectiv al delimitarii de lucratorii si colaboratorii Departamentului Securitatii Statului sau ai Directiei Generale a Securitatii Statului care au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste”, conform OUG nr. 24/2008.
In fapt, ceea ce este mult mai grav, facem apel la urmatoarele Articole din Legea fundamentala a tarii, Constitutia Romaniei, pentru a denunta incalcarile drepturilor unor cetateni romani in favoarea unor cetateni romani cu dubla cetatenie sau/si legaturi cu servicii secrete ale totalitarismului comunist care au desfasurat activitati criminale si impotriva statului roman, pe perioada existentei Pactului de la Varsovia.
Astfel, ARTICOLUL 16 din Constitutia Romaniei, prevede:
“(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege”.
Iar ARTICOLUL 57 arata:
“Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.”
In acelasi timp, in Discursul oficial de Condamnare a Regimului Comunist al Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, de la data de 18 decembrie 2006, acesta afirma:
“Ca şef al statului român, condamn explicit şi categoric sistemul comunist din România, de la înfiinţarea sa, pe bază de dictat, în anii 1944-1947 şi până la prăbuşire, în decembrie 1989.”
In textul Declaratiei Sefului Statului se spune:
“Pentru cetăţenii României, comunismul a fost un regim impus de un grup politic autodesemnat ca deţinător al adevărului, un regim totalitar născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă. A fost un regim de opresiune, care a expropriat poporul român de cinci decenii de istorie modernă, care a călcat în picioare legea şi a obligat cetăţenii să trăiască în minciună şi frică.”
De asemenea se arata ca “sistemul comunist totalitar din România a fost impus prin dictat străin”, printr-o ideologie “importată din URSS”.
In acest context, este mai mult decat evident ca orice candidat la alegerile din Romania care in perioada 1944-1989 s-a nascut sau a trait in fosta URSS – si, la actualele alegeri, sunt mai multi in aceasta situatie! – trebuie sa dea o Declaratie pe Propria Raspundere ca nu a colaborat cu serviciul secret sovietic KGB – Komitet Gosudarstvennoj Bezopasnosti, sau cel militar al URSS, GRU – Glavnoje Razvedyvatel’noje Upravlenije si nu cu “Securitatea”.
In acelasi timp, trebuie sa se tina cont si de faptul ca spionii regimului criminal comunist din tarile “prietene”, din lagarul socialist, cum ar fi cei ai serviciului secret al Republicii Populare Ungare – AVO sau al Republicii Democrate Germane – STASI, au activat pe teritoriul Romaniei racoland agenti romani care se pot afla si astazi sub santajul succesoarelor acestora sau a serviciilor mama si tata ale organelor Pactului de la Varsovia, respectiv GRU si urmasele KGB, FSB si SVR.
Nu intelegem de ce titlul de lucrator sau colaborator al Securitatii poate impiedica accesul unui cetatean roman in forul legislativ al tarii in timp ce acela de agent sau colaborator al unor servicii secrete straine, comuniste sau nu, permite cetateanului roman tradator sa acceada in Parlamentul Romaniei.
Apreciem asadar ca, in spiritul Legii si a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, o corecta formulare a Declaratiei pe Propria Raspundere trebuie sa priveasca si colaborarea sau racolarea de catre servicii secrete straine, urmand ca in cazul deconspirarii mandatul de parlamentar sa devina nul.
Asociatia Civic Media
24 Octombrie 2008
Tribunalul Bucuresti
Curtea de Apel
25.10.2008
R E C U R S
Subscrisa, Asociatia Civic Media, prin subsemnatul Victor Roncea, presedintele ei fondador, si personal, declar recurs impotriva hotararii date de Tribunalul Bucuresti la data de 24.10.2008 in dosarul 31/C/2008, cauza Contestatiei depuse in privinta procesului electoral si a candidatilor inscrisi.
In fapt, ceea ce reclamam tine de drepturile inalienabile ale cetateanului roman, in temeiul Articolului 16 si al Articolului 57 din Constitutia Romaniei, incalcate prin procedura inscrierii candidaturilor prin completarea asa-numitei Declaratii pe Propria Raspundere doar in ceea ce priveste colaborarea candidatilor cu Securitatea.
In contextul in care avem inscrisi la actualele alegeri mai multi candidati din tari ale fostului Pact de la Varsovia, in special din fosta URSS, Declaratia care limiteaza accesul unor cetateni romani din Romania in Parlament pe considerentul ca au lucrat sau colaborat cu Securitatea suprimand sau ingradind drepturi si libertati fundamentale ale omului, permite in schimb accederea altor cetateni romani sau cu dubla cetatenie, care este insa posibil sa fi colaborat cu serviciile secrete comuniste din statele din care provin, respectiv KGB, GRU, AVO, STASI, etc.
Situatia este cu atat mai grava cu cat este un fapt cunoscut ca serviciul cel mai represiv si considerat responsabil de milioane de crime in fostul lagar socialist este chiar cel sovietic, KGB, in contextul in care avem chiar mai multi candidati din fosta Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca. Asadar, in ceea ce-i priveste pe acestia, completarea formularului ca nu au colaborat cu Securitatea RSR este cel mult o gluma.
In speta, candidatul Partidului Romania Mare pentru Colegiul 1 Ilie Ilascu, cetatean al Romaniei si al Republicii Moldova, a declarat in mai multe randuri ca a colaborat cu organele de securitate de peste Prut indeplinind misiuni speciale. La fel, candidatul Partidului National Liberal pentru Colegiul 2 Nicolae Dabija, cetatean al Romaniei si al Republicii Moldova, poate fi banuit ca a colaborat cu organele speciale ale fostei URSS tinand cont de functiile sale din perioada comunista. Acestea sunt doar doua exemple care demonstreaza ridiculitatea unei declaratii pe Propria Raspundere care priveste doar Securitatea, respectiv Departamentul Securitatii Statului, formularea corecta care nici macar nu se regaseste in respectivul act.
Lista poate continua, fara indoiala, si, dupa cum expuneam in Contestatia noastra, tinand cont de perioada Razboiului Rece in care racolarile serviciilor secrete comuniste controlate de KGB si GRU se faceau in lant la noi in tara, considerentul trebuie aplicat, nediscriminatoriu, pentru toti candidatii.
Practic, prin faptul ca aceasta realitate periculoasa pentru institutiile statului roman – posibila colaborare a unor candidati cu servicii represive comuniste din fostul Pact de la Varsovia – nu este exprimata in scris, nu este interzisa, practic se poate spune ca este permisa. Or, din cate stim, in aceasta tara trebuie sa prevaleze in mod indubitabil obligatia fidelitatii fata de Statul Roman a fiecarui ales sau functionar public. Nementionandu-se delimitarea cadidatilor de legaturile cu servicii secrete anti-democratice si, de multe ori, anti-romanesti, este erodata insasi ideea fidelitatii acestora fata de Romania si forul suprem al democratiei romanesti, Parlamentul tarii.
In consecinta, va rog sa examinati cauza sub toate aspectele ei, sa admiteti Recursul formulat si sa modificati in tot Hotararea poate cam pripita a primei instante. Amintim faptul ca Presedintele Romaniei a condamnat oficial regimul comunist instaurat in perioada 1944-1989 si a aratat in Declaratia sa oficiala din Parlamentul Romaniei ca acest regim criminal a fost impus prin forta armelor de catre fosta URSS, exact acel teritoriu de unde provin unii cadidati fosti cetateni ai Uniunii Sovietice, exact acel regim care prin structurile sale represive cat si prin agentii sai facuti in Romania, a afectat grav esenta poporului roman timp de 50 de ani. Nu in ultimul rand amintim importanta comunitate maghiara din Romania care a fost vizata de serviciul secret al Republicii Populare Ungare, AVO, sau cea germana, aflata in atentia directa a politiei politice a Republici Democrate Germane, STASI.
In consecinta solicitam rectificarea Declaratiei pe Propria Raspundere cu mentiunea “ca am fost/nu am fost lucrator al Securitatii sau colaborator al acesteia sau al altor servicii secrete straine in perioada 1944-1989” sau introducerea unei a doua Declaratii cu privire explicita la colaborarea cu serviciile secrete ale altor state pe parcursul existentei Pactului de la Varsovia, pentru ca scopul Legii sa fie pe deplin realizat in sensul inlaturarii colaboratorilor aparatelor de politie politica si represiune din viitorul Parlament al Romaniei, primul parlament roman al noii Uniuni Europene. Victor Roncea Personal si in calitate de Presedinte fondator al Asociatiei Civic Media
Postare din Iran. Comentarii cand ajung la Bucuresti.
La nedumeririle unui mai tânăr prieten,
Scrisoare Deschisă jurnalistului Victor Roncea
M-ai întrebat cu o insistenţă demnă de altă cauză :
– de ce insist pe grupurile oligarhice şi complicităţile lor economice şi politice? – de ce sunt atât de dur atacat de foştii securişti? – de ce nu-i menţionez, de ce nu-i deconspir pe securiştii din viaţa politică şi pe jefuitori averii publice?
Te înţeleg şi îţi respect preocupările. Am să încerc să-ţi răspund pornind chiar de la faptul că pentru mine nu există situaţie mai onorantă decât aceea în care mă aflu; fără acces la cotidianele şi televiziunile importante, inclusiv la cele de stat, supus celor mai murdare alegaţii. Şi – pentru a nu părea neargumentată ca o simplă declaraţie această „mândrie” a mea – voi începe, înainte de toate, prin a-ţi face câteva precizări considerate şi de mine necesare. Pentru început, nu pot să nu fac referire la un caz recent, cu trimitere directă la tot ceea ce reprezintă pe şi de fond cauzele oricărei preocupări, ca şi argumentele răspunsului. Este vorba de „exerciţiul” pe care ni-l propunea – şi mie şi Dvs. -d-nul Mihai Iacob, în articolul publicat în „Curentul” din 25 august 2008: „Tartorii tenebrelor – Măgureanu şi Talpeş”. Să acceptăm „exerciţiul” acesta pentru început şi pentru că se constituie într-un exemplu de reprezentare pentru unii dintre cei care se numără, după părerea mea, printre artizanii unui joc fabulos în care ne-am aflat sau ne-am angajat, conştient sau nu, fiecare dintre cei care ne-am considerat cetăţeni ai României. Desigur am ales acest „exerciţiu” nu numai pentru că face parte dintre atacurile recente care mi-au fost adresate, ci şi pentru că ne oferă şansa abordării altor cazuri şi situaţii generate de aceleaşi grupuri de interese. Fiind hotărât să mă însoţeşti în acest demers, te avertizez că, încă de la prima frază a articolului – asumat cu eleganţă şi în spiritul unei înalte deontologii de către cunoscutul ziarist, domnul Mihai Iacob – nu ar fi bine să trecem peste expresia „personaje de catacombă” cu referire la Ioan Talpeş şi Virgil Măgureanu. O astfel de expresie, cred că suntem de acord, nu putea fi proprie unei personalităţi de nivelul domnului Mihai Iacob, cunoscut pentru eleganţa, educaţia, integritatea şi moralitatea ce-l situează (nu numai datorită dosarelor penale) în panoplia celebrelor personaje post-revoluţionare ce populează topurile româneşti, în special cele politice, economice şi financiare. La aceasta se mai adaugă, imediat, fraza devenită chiar antologică: „Curajoşi, tartorii tenebrelor de la Cotroceniul «cârpei kaghebiste» Ion Iliescu şi-au dat încă o dată mâna – de data aceasta peste mormântul unuia dintre cei mai respectaţi ofiţeri ai sistemului de siguranţă şi apărare naţională”. Mi-am zis „măi să fie”, cui să fie specifice asemenea „tehnici” şi „practici”. Să ne aflăm din nou în faţa limbajului lozincilor şi urletelor „revoluţionare” din anii `90? În rândurile următoare aveam să aflu şi această „enigmă”. „Mai mulţi foşti ofiţeri superiori ai SRI şi SIE ne-au contactat la redacţie”. N-am mai avut nici un dubiu: nu era vorba – dragul meu prieten – de ofiţeri ai SRI şi SIE, ci de securişti sadea care n-au înţeles niciodată ce trebuie să reprezinte cele două noi instituţii, înfiinţate după decembrie 1989, discreditându-le şi întârziindu-le evoluţia democratică. Amintiţi-vă de „valul” celor care i-au schimbat într-o sarabandă nebună pe „ceauşiştii naţionalişti” în decembrie 1989. Nu există decât foarte puţini aceia care nu pot fi documentaţi cu dependenţe faţă de personaje puse la naftalină în anii ’80 pentru subordonări sovietice. Astăzi, nu mai este secret pentru nimeni faptul că decembrie 1989 şi consecinţele acelor evenimente au avut cauzalitate directă în detenta intervenită între Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii. În perioada 1985-1989 s-au produs în Tratatul de la Varşovia şi CAER o serie de „deschideri” politice, sociale, economice şi culturale sub influenţa şi la intervenţia directă a Kremlinului. În pofida atenţionărilor şi a informaţiilor primite, Nicolae Ceauşescu nu a înţeles şi nici nu a vrut să înţeleagă că omenirea se afla angajată într-un alt proiect de dezvoltare – mondializarea surprinzând total nişte personaje obişnuite să gândească în termenii confruntării de clasă şi ai dreptului „inalienabil” de a stabili căile şi formele de dezvoltare economică şi socială. Astfel s-a ajuns la o situaţie paradoxală, în timp ce „deschiderile” politice şi economice din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, R.D.G., Bulgaria erau conduse şi impuse chiar de la Moscova, România şi Iugoslavia au continuat să se menţină în afara „spiritului vremii” şi să se opună politicii Uniunii Sovietice, în pofida faptului că aceasta îşi schimbase radical poziţia vizavi de relaţiile cu NATO şi „Occidentul”. Nu trebuie trecută cu vederea nici moştenirea „naţională” a celor două state, constituite în limitele geografice etnice odată cu semnarea Tratatului de la Versailles. Surprinzător, dar nu şi argumentat, schimbarea fabuloasă ce avea să se producă pe planul relaţiilor internaţionale, ca şi a formelor de dezvoltare ce aveau să consemne prăbuşirea comunismului, aveau să o plătească – în forme diferite şi experienţe specifice problematicilor lor istorice, Iugoslavia şi România, tocmai foştii „colaboraţionişti” ai „Vestului” din perioada războiului rece. Spun acestea insistând asupra faptului că NU Ceauşescu şi grupul din jurul său sau „politrucii” au fost consideraţi adevăraţi inamici, ci România şi românii care au fost trataţi aproape douăzeci de ani precum, anterior, fascismul şi purtătorii săi expansionişti, militarişti. Nu este cazul, încă, pentru dezvoltarea unei analize în măsură să evidenţieze modul în care s-au produs consecinţe la nivelul raportului de putere în România şi la nivelul structurilor de forţă – armată şi interne (miliţie şi securitate). Nu pot fi – însă – în nici un caz trecute cu vederea, mai ales în faza zilelor fierbinţi din decembrie 1989 şi ale anilor 1990-1991, adversităţile anterioare transformându-se nu de puţine ori în confruntări subtile cu consecinţe tragice pentru participanţii, unii întâmplători, ai străzii. Cert este că sub lozinca ce-ai făcut – în ultimii 5 ani şi mai ales 25 de ani – s-au produs nişte schimbări care nu-şi pot găsi similitudinea decât în spiritul Marii Revoluţii din Octombrie. Poate că nu era vorba doar de absenţa unor perfecţionări teoretice pe fondul „socialismului internaţionalist”, ci, în primul rând, de nevoia revenirii la putere a celor care fuseseră eliminaţi în anii ’60 şi ’70 sau a urmaşilor acestora, care – veniţi pe tancurile sovietice – săvârşiseră adevăratele campanii de genocid uman, cultural şi social. Desigur, totul făcut sub mantia şi în limbajul unor viziuni şi programe cu iz occidental şi de purtători confirmaţi de mijloace media occidentale, deşi ei înşişi foşti teoreticieni ai socialismului ştiinţific, erau consumatori şi promotori recenţi ai economiei de piaţă, o altă confirmare că şi un astfel de sistem putea fi acceptat – în geografia estică europeană – dacă Moscova şi-l asuma. La nivelul „confruntărilor publice” – de o violenţă specifică comunismului rudimentar, în pofida sorginţii elitiste a instigatorilor şi susţinătorilor – „revoluţia a continuat” după dictonul leninist şi în pieţele Bucureştiului – totul pentru ca vremurile şi figurile atroce ale anilor 1945-1965 să nu poată fi abordate. Astăzi, dragul meu prieten, sunt convins că mulţi, foarte mulţi dintre cei care de şi cu bună-credinţă au populat manifestările şi demonstraţiile din Piaţa Universităţii au cel puţin reprezentări contradictorii faţă de convingerile avute în acele momente. În special, când îşi amintesc de personajele (nu toate) care vituperau anticomunism pe pâine. Cred că de la acele momente, odată cu trecerea anilor şi deconspirarea sorgintei vorbitorilor, a moştenirilor şi relaţiilor lor, s-a născut acea neîncredere, deziluzie, mereu mai adânci din societatea românească. Eu, un privitor mai privilegiat din punctul de vedere al informaţiei, nu puteam, atunci, să nu sesizez cum se încerca repropulsarea unor biografii şi personaje care nu aveau nimic de-a face cu – prin ce ei constituiau – simţul şi speranţa publice româneşti. Astăzi, sunt convins că din acea perioadă s-a acţionat profesionist pentru discreditarea şi blocarea unei căi şi a unor programe şi persoane ce ar fi putut asigura, într-o atmosferă publică acceptabilă, o dezvoltare normală a României pe făgaşul economiei de piaţă. Pentru mulţi dintre cei care s-au proclamat sau au fost prezentaţi drept adevăratele conştiinţe româneşti, ceauşismul a fost cea mai criminală formă a comunismului chiar şi la nivel internaţional. Hitler şi Stalin chiar, începeau să pară figuri palide ale istoriei, iar crimele fascismului şi nazismului, ale revoluţiilor proletare făceau locul în abordări cinematografice unei dictaturi româneşti cu parfum latino-americano-islamico-terorist. Demonizaţii fii ai Draculei trebuiau umiliţi şi reeducaţi de cavalerii răsăritului, aflaţi într-un nou angajament şi aranjament de putere ce se dorea a-şi pune amprenta şi asupra liniilor de forţă ale noului mileniu. Pentru moment, pe ecranele „recentelor conştiinţe”, hitlerismul şi comunismul de tip stalinist păreau a nu mai reprezenta expresiile răului, atât timp cât se deconspira un rău mai apropiat gusturilor noilor generaţii care nu au cunoscut consecinţele dramatice ale celui de-al doilea război mondial sau vicisitudinile revoluţiei proletare şi colectivizării – Ceauşescu şi ceauşismul. Confruntările şi frământările prin care a trecut societatea românească, după decembrie 1989, au oferit un continuu şi susţinut spectacol cu figuranţi politico-revoluţionari, sindicalişti, tineri sau elitişti – şi mai ales actori – hotărâţi şi pregătiţi să ceară drepturile existente în „ţările democrate”. Uitând cu toţii că se aflau într-o ţară confruntată cu o acută criză economică, la marginea unui blocaj internaţional ce se anunţa catastrofal. Agresivitatea şi vulgaritatea au fost temeiul şi instrumentul „promovării democraţiei” până la epuizarea acestora de orice substanţă sistemică. Constituţia a fost adoptată doar în decembrie 1991 pentru a fi continuu şi vehement contestată şi de multe ori neaplicată. Aşa-zisul stat român a funcţionat în întreaga perioadă fără actul său fundamental (se pare caz singular în istoria modernă a umanităţii). Cât despre Codul Penal, a fost declarat ceauşist chiar şi în părţile inspirate sau copiate din dreptul roman, mai ales. Odată amuţiţi „câinii de pază” ai sistemului statal comunist şi într-o perioadă de absenţă quasitotală a unor structuri de ordine, cele civice încercate eşuând, în mod firesc, lamentabil, s-a făcut simţită o formă de presiune continuă a „străzii”. La aceasta s-a adăugat şi o degringoladă, greu de imaginat şi acum, după consumarea acesteia, cu impact dezastruos asupra întregului sistem social, economic şi financiar. Jucătorii şi propagatorii, dragul meu prieten, se dovedeau a fi prea profesionişti şi prea mulţi pentru a crede că era vorba doar de produsele străzii sau profesionişti aterizaţi de pe alte meleaguri. Foştii „câini de pază” schimbau tabăra şi se dovedeau deosebit de eficienţi în clamarea necesităţii unei noi ordini pentru a preveni prăbuşirea totală, jefuirea unei valori publice fiind de cele mai multe ori prezentată ca o şansă pentru continuarea unui proces economic oricum condamnat de noua restructurare programată profesionist la scară europeană şi mondială. Nu pot să nu mă întreb – şi astăzi – cum au fost toate posibile şi cum a putut funcţiona România? Sau, cine a dorit şi a impus toate acestea? Oricum, cei care au pregătit şi promovat toate aceste desfăşurări au dorit categoric o nouă Românie, un stat în care democraţia avea să confirme sărăcirea majorităţii populaţiei prin redistribuirea sălbatică a valorilor naţionale. Astfel, pe parcursul anilor ce s-au scurs din decembrie 1989, România s-a aflat într-o stare de continuă corigenţă, supusă tuturor condiţionărilor externe şi jafurilor interne. Mediul economic şi financiar a funcţionat sub semnul unor inovaţii ce au depăşit, chiar şi în plan legislativ, tot ce se poate imagina; toate preocupările guvernărilor ce s-au scurs, în loc să încerce crearea condiţiilor de funcţionare a compartimentelor economice cu piaţa asigurată, s-au angajat în privatizarea rapidă şi deşănţată. Totul în şi sub o presiune de coşmar în care sistemul phyrania a impus legile şi regulile economiei capitaliste româneşti. Creditele externe blocate din cauza absenţei pieţii financiare interne, în condiţiile în care nu era acceptată nicio garanţie românească, decât cea a statului, au deschis drumurile tuturor aventurierilor. Finanţatori de 3 dolari şi aceia aduşi cu şi în schimbul unor valori grele proiectau imaginea unei Românii aflată la marginea colapsului economic. A fost un test fabulos, României stabilindu-i-se cele mai dificile condiţii politice, economice şi financiare. Polonia şi Ungaria beneficiau de împrumuturi internaţionale fabuloase de la băncile Occidentale – în mare parte anulate, dispunând în acelaşi timp, de preţuri avantajoase la toate categoriile de energie importate din fosta Uniune Sovietică. Chiar şi după primii doi ani de şoc generalizat, când odată cu aruncarea CAER-ului în aer şi blocarea totală a pieţelor şi surselor de energie din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, restructurarea în sensul economiei de piaţă s-a făcut în condiţii incredibil de grele. Absenţa oricăror posibilităţi interne de finanţare au obligat statul şi Banca de Comerţ Exterior a României la împrumuturi cu dobânzi anuale de peste 20%, în timp ce pe piaţa occidentală sau chiar în Polonia şi Ungaria nu depăşeau 8%. Nu puteai să nu te întrebi cine şi de ce ne ura atât de mult şi dacă nu era un blestem să fii român. Comunismul românesc nu a fost lipsit de victime, în nici un caz – însă – acestea nu au aparţinut altor popoare care să fi fost sacrificate, aşa cum s-a făcut în alte spaţii, pe altarul reuşitei unui experiment istoric ce ţinea de visurile copilăriei umanităţii. Nu pot să nu recunosc că la început am crezut că duşmanii erau doar externi. Pe parcurs am început să înţeleg că tot ce se producea în România nu ar fi fost posibil fără duşmanii sau cozile de topor din interior. În mai puţin de 15 ani, geografia economică a României a fost „curăţată” de tot ceea ce putea reprezenta o concurenţă în domenii economice internaţionale. Doar în ultimii şapte sau opt ani au început să se dezvolte întreprinderi finanţate din interior pentru producerea de componente şi servicii. Agricultura a intrat în criză, iar proprietatea pământului, trecută prin retrocedări succesive şi fărâmiţări mai tragice decât în perioada interbelică a sfârşit prin a intra în proprietatea unor speculatori italieni, spanioli, danezi, irlandezi şi austrieci în vest (între aceştia sunt şi câţiva întreprinzători reali şi notabili), iar în vechiul regat sub controlul unor proprietari şi mai ales administratori din Orientul Mijlociu ce exploatează suprafeţe uriaşe obţinute cu concursul şi participarea vinovată a unor înalţi demnitari publici. Majoritatea activităţilor şi serviciilor, în special energetice, bazate pe rezervele naturale ale ţării au fost transferate, în speranţa unor ipotetice modernizări şi administrări eficiente, unor firme externe, care le-au cumpărat la nişte sume ce au împins statul român în poziţia de dator şi creditor lipsit de orice posibilitate de control. Desigur, toate acestea nu pot fi explicate doar printr-o nevoie de participare la jaf a politicianului român – aşa cum, îndeobşte, se consemnează în reacţiile oficiale sau ale mediei internaţionale. Până acum, proiectul românesc în programul european aflat în desfăşurare nu reprezintă decât o geografie economică destinată acomodărilor de segment şi adăugirilor marginale oferite de o viitoare dezvoltare a serviciilor bazate pe utilizarea forţei de muncă. Nu cred că există ceva mai relevant pentru a defini „condiţia” viitorului român, cetăţean al Uniunii Europene decât recenta reclamă pentru vopseaua Dufa. Aceasta a fost situaţia, cu puţinele excepţii ale unor nou-veniţi, şi acelea promovate şi susţinute de foşti securişti rămaşi în relaţii strânse, uneori chiar de coordonare, cu persoane din înalte poziţii ale SRI, SIE, din direcţiile de informaţii şi contrainformaţii ale armatei, sau ale Ministerului de Interne, fie mijlocitori interni ai intereselor unor servicii de spionaj extern. Tot ce s-a petrecut în România după decembrie 1989 nu poate fi explicat doar prin descătuşarea iniţiativelor interne şi în special a unor tentaţii mai mari spre lene, corupţie şi jaf. Negarea continuă a simbolurilor şi valorilor naţionale, „independentizarea” fiecărui individ, într-un perimetru în care respectul legii era considerat la fel de străin ca şi pe timpul domniei fanarioţilor, nu au fost posibile fără complicităţi interesate autohtone. Adevăratul eşalon II al aparatului de partid şi de stat – compus din utecişti cu funcţii importante, fii şi fiice ale unor înalţi foşti demnitari comunişti au acţionat cu ţinte precise fie ca participant-intermediar, fie ca intermediar-participant într-o relaţionare dependentă cu acei care, până în 1989 au fost câinii de pază ai proprietăţii de stat şi odată cu revoluţia s-au angajat în jefuirea şi deturnarea acesteia, dirijându-i sau protejându-i pe cei care trebuiau să devină noua clasă politico-economico-financiară a României. Un prieten, îmi atrăgea atenţia recent, că era firesc să se întâmple aşa, pentru că varianta trăită de noi nu făcea decât să respecte marile schimbări în raporturile politice şi de proprietate din istoria umanităţii. Într-un anumit fel, gărzile pretoriene au dat întotdeauna lovitura, schimbarea românească din 1989 nu putea să evite poziţionările şi instinctele de grup şi interese. Singura preocupare, acceptabilă chiar justificată într-o astfel de abordare, referindu-se doar la cupiditatea, violenţa şi încălcarea oricărei formule de spirit civic demonstrate de protagoniştii capitalismului sălbatic în România. Negarea şi distrugerea spiritului civic s-a făcut pe fondul atacării valorilor naţionale, exerciţiu propriu transformărilor româneşti, într-o specificitate ce le şi ne separă de evoluţiile caracteristice centrului şi estului european. Este uşor de observat, astăzi, că România oferă exemplul celei mai sălbatice experienţe capitaliste, dintre toate ţările foste socialiste. Purtătorii unui astfel de experiment, deşi proveniţi în marea lor majoritate din familiile celor care au contribuit la construirea sau apărarea „socialismului luminos,” au făcut proba celei mai fabuloase cupidităţi. „Detaşamentul de mâine” al clasei muncitoare s-a dovedit a fi format din cei mai imorali bandiţi şi jefuitori. În final, nu pot să nu vă spun – luându-mi întreaga răspundere – că 80% din proprietăţile transferate de la stat la particulari au avut protagonişti foşti securişti, colaboratori sau dependenţi, din ţară şi din străinătate, cu excepţia unor transferuri făcute în favoarea firmelor din fosta Uniune Sovietică la care dependenţele s-au dovedit a fi inverse. S-a ajuns la situaţia fabuloasă în care serviciile au fost controlate şi utilizate de cercuri de interese constituite ad-hoc pentru a facilita setea unor protagonişti interni ce şi-au dat mâna cu sutele de dependenţi reîntorşi sub steagurile unor „democraţii” mai mult sau mai puţin Occidentale, pentru o nouă ordine economică în România. Dacă „dependenţii” au venit să reprezinte interesele lor sau ale unor afacerişti veroşi din străinătate şi s-au adresat coordonatorilor lor interni, nu tinerilor angajaţi în SRI şi SIE după 1990, cine au fost cei care au mai reprezentat sistemul de siguranţă şi apărare naţională? Doar promovarea intereselor proprii, proces în care „câinii” protecţiei intereselor publice sau transformat în lupi, „lepădarea” de năravurile comuniste însemnând programarea şi participarea la marile jafuri. În această mare spoliere nu ar fi corect să nu se evidenţieze „compensările” între „vest” şi „est”. Concomitent cu progresele politice şi militare înregistrate de România pe făgaşul integrării în NATO şi Uniunea Europeană, tot mai multe valori economice au intrat sub controlul capitalurilor estice. Cursa continuă, oricum recuperările sunt vizibile, inclusiv de partea cui. Astfel, pe principiul promovării intereselor reciproce, cu cât angajările şi angajamentele politico-militare ale României faţă de NATO şi U.E. au fost tot mai puternice, cu atât prezenţa economică rusă în domeniile cele mai sensibile a fost tot mai pronunţată. Chiar şi în zone sau cazuri unde s-a simţit activitatea unor personalităţi româneşti preocupate de nevoia atragerii capitalului occidental şi a prezenţei economice vestice, nu pot să nu constat transferurile făcute prin reaaranjamente de „top” economic mondial ce au generat reconfigurări ce nu pot fi neevidenţiate pentru înţelegerea raportului de putere în România. Nu cred că mai este necesar – dragul meu prieten – să vă prezint eu, acum şi aici, personajele respective şi dependenţele lor. Până aici, la prima vedere, nimic nou pe frontul „economiei capitaliste de piaţă.” Doar că transferurile s-au făcut de fiecare dată programat prin încălcarea legilor pieţii şi prin jaf public.
Nu este vorba de condiţionările dihotomice ale istoriei româneşti, domnule Roncea. Totul este în defavoarea românilor şi aceasta cu acordul şi prin participarea celor care ar fi trebuit să fie „câinii lor de pază”.
November 11th, 2008 
VR 
Virgil Măgureanu s-a născut la 19 martie 1941 în satul Giurtelecu Hododului (în maghiară Hadadgÿortelek), comuna Hodod, judeţul Satu Mare. În această localitate s-a născut şi un renumit pictor de icoane al Secolului al XIX-lea, Savu Moga (1816-1899), care apoi s-a stabilit şi a lucrat departe de satul său natal, la Arpaşu de Sus. Locul unde a văzut lumina zilei Imre Asztaloş (adevăratul său nume) se află la 6 km de Cehu Silvaniei şi la 80 km de Satu Mare. Casa lui Virgil Măgureanu, un adevărat palat de marmură, cu 2 etaje şi 30 de camere, i-a adus un dosar penal, care conţine 28 de volume. Sătenii spun că lucrările au fost supravegheate de cadre SRI, responsabil cu materialele de construcţii fiind generalul Gioni Popescu. Primăria Hodod a eliberat în 28 aprilie 1994 o autorizaţie de construcţie pentru ,,anexa gospodărească” solicitată de Virgil Măgureanu. În zona imobilului a fost betonat drumul, s-au instalat o conductă de apă şi o reţea electrică, precum şi o centrală telefonică. Aducţiunea de apă a fost estimată la 814 milioane lei (anul 1994). Aceşti bani au fost repartizaţi Consiliului Local printr-o Hotărîre de Guvern semnată de fostul prim-ministru Nicolae Văcăroiu, în care se prevedeau ,,aducţiuni” pentru locuitorii satului Giurtelecu Hododului. 
Posted in Uncategorized 
Tags: 
