November 6th, 2009 
VR 
Posts Tagged ‘dss’
RAPORT CIA: KGB vs DSS. CUM SE MANIPULEAZA O TARA, UN POPOR SI UN CONDUCATOR. O paralela CEA– USESCU – BASESCU. Rolul COLOANEI a V-a din sanul puterii.
Manipularea URSS – Studiu de cazIn iulie 1972 Agentia de Informatii pentru Aparare a SUA (Defence Intelligence Agency – DIA) a alcatuit un amplu raport de 174 de pagini intitulat “Comportamentul ofensiv controlat – Uniunea Sovietica”. Autorul studiului era capitanul John D. La Mothe din cadrul Biroului pentru Informatii Medicale care a folosit pentru raportul sau atat surse deschise cat si rapoarte ale serviciilor de informatii. Scopul sau: “sa evalueze cercetarea sovietica in domeniul metodelor revolutionare de influentare a comportamentului uman si este intentionat sa fie un ajutor pentru dezvoltarea de contramasuri pentru protejarea personalului SUA sau a celui aliat”. Acest raport contine o larga sectiune care se refera la cercetarile sovietice in domeniul parapsihologiei si la folosirea psihiatriei si psihologiei in politica de catre Kremlin.
Insa cel mai interesant aspect din acest raport referitor la Romania este o anexa intitulata “Analiza asupra metodelor sovietice de manipulare prin teroare fata de Romania”. Este vorba de o analiza pusa la dispozitia serviciilor secrete americane de un psihiatru roman emigrat in Statele Unite, care cunostea in detaliu activitatea de cercetare a unui grup interdisciplinar din Timisoara cu privire la metodele de manipulare a maselor. Identitatea sursei a fost ascunsa in raportul facut public de DIA – ca si multe alte detalii care ar fi putut duce la identificarea ei. Raportul in sine ofera explicatii cu privire la pozitia Romaniei in august 1968 fata de invadarea Cehoslovaciei – ca si la aparitia puterii nelimitate a lui Nicolae Ceausescu.
Raport pentru manipularea prin teroare
“Un (sters din original) a pregatit o analiza a metodelor sovietice de manipulare prin teroare aplicate in general si in special in cazul Romaniei si Cehoslovaciei. Detaliile includ o analiza a tehnicii sovietice de folosire a “opinionologiei” ca un instrument psihologic de control de masa in tarile satelite. Sunt subliniate mai ales acele aspecte ale manipularii prin teroare folosite de sovietici in timpul invadarii Cehoslovaciei in august 1968 si, in acest context, o analiza a factorilor psihologici care au impiedicat invadarea Romaniei. In plus, raportul analizeaza opinionologia romaneasca si aspectele psihologice ale actualei structurari nationaliste a Romaniei.
Documentul constituie o analiza extrem de importanta a comportamentului controlat. Cu siguranta nu exista publicatii de nici un fel asupra subiectului manipularii prin teroare provenite din surse sovietice. Mai mult, se pare ca nu exista un acord asupra numarului expertilor implicati oficial in cercetarea sistematica a manipularii maselor. Se poate trage concluzia, pe baza analizei pusa la dispozitie de psihiatrul roman, ca exista experti in acest domeniu, iar cunoasterea numelor, activitatii si afilierii lor reprezinta cu siguranta o lipsa informationala. Trebuie subliniat faptul ca (sters in original) crede ca societatea occidentala este in mare parte neavertizata cu privire la principiile stiintifice stabilite care guverneaza tehnicile sovietice de manipulare a maselor. Aceasta sursa mai crede ca acest fapt este evident in manevrarea lipsita de succes a tehnicilor de razboi psihologic aplicate in Razboiul din Vietnam si in esecul Guvernului SUA de a manipula opinia publica – atat cea americana cat si cea internationala in legatura cu acest conflict. Deoarece acest document pare sa fie unul singur de acest tip a fost reprodus in Anexa V. (…)”
Anexa V
“Aproximativ in 1964, Profesor Doctor Eduard Pamfil, seful departamentului de Psihiatrie din cadrul Scolii Medicale Timisoara a sponsorizat organizarea unui grup de cercetare neoficial, format din o serie de psihiatrii si psihologi ai departamentului. Sursa a afirmat ca ulterior doi cercetatori in matematica si un cercetator in chimie s-au alaturat grupului, acesta fiind format din 5 psihiatrii, 1 psiholog, 2 matematicieni si un chimist. (sters din documentul original) . Acesta a mai afirmat ca grupul se intrunea odata pe saptamana la clinica de psihiatrie intre orele 18:00-22:00. Intial grupul a fost organizat cu scopul de a studia problemele curente ale ciberneticii dar ulterior si-a largit scopul, incluzand discutii legate de filosofia lui Foucault, Borges si Ortega y Gasset: sensuri ale relatiei dintre psihiatrie si psihologie; cercetari psihologice in comportamentul grupurilor si probleme legate de acestea. Incurajati de multitudinea subiectelor discutate (in special de cele legate de behaviorism) unii (sters din documentul original) au formulat noi subiecte pe care le discutau separat, in afara intalnirilor grupului de cercetare. Acest lucru se intampla ca o masura de precautie impotriva pericolului politic (reprezentat de normele Blocului Estic) si a naturii interzise a temelor discutate, care puteau compromite opinionologia. Aceste teme includ cercetari in domeniul P.O. (public opinion-opinia publica); tehnici psihologice de angajare a mass mediei; metode psihologice de manipulare a maselor si in mod deosebit, metodele sovietice de manipulare prin teroare in tarile comuniste din Europa. (NOTA: Pentru definitiile si termenii psihiatrici si psihologici utilizati in acest raport a se vedea glosarul de termeni). Sursa a declarat ca daca aceste teme ar fi analizate si/sau facute publice ar scoate la iveala toate metodele de amagire utilizate de liderii politici din blocul de est, lipsiti de scrupule, folosite pentru manipularea maselor si totodata ar pune in pericol sistemul politic comunist. Totusi, aceste teme nu sunt recunoscute in mod oficial de tarile din blocul estic, sau studiate in universitatile din aceste tari, fiind considerate subiecte tabu. Probabil ca acestea sunt secrete bine pazite de masinariile de partid din tarile blocului estic. Rezultatele analizelor opinionologice realizate de grupuri mici de doi-trei membrii (sters din documentul original) in Timisoara, au scos la iveala un model stiintific care poate fi exprimat printr-o ecuatie matematica. Sursa nu stie de existenta unor experti in opininologie din U.R.S.S. sau din statele satelit care sa fie angajati intr-o cercetare sistematica a manipularii maselor, sau care sa actioneze ca si consilieri in acest domeniu, moment in care conducatori din tarile blocului de est fac pasi importanti in politica (cum ar fi de exemplu momentul invadarii de catre U.R.S.S. a C.S.S.R. – Czecho-Slovak Socialst Republic – Cehoslovacia in 1968). Sursa a declarat ca daca au fost date asemenea sfaturi, acestea ar depinde de gradul, intensitatea, rezonanta si tipul reactiei maselor implicate. Sursa a presupus totusi ca asemena experti sovietici exista, considerand ca (in afara de echipa de la Timisoara) exista alte echipe de specialisti in tarile din blocul estic care au identificat acest model stiintific de manipulare prin teroare, dar avand in vedere ca si descoperirile acestora reprezentau o amenintare pentru regim si acestea sunt la randul lor secrete bine pazite. Sursa a afirmat ca nu exista niciun fel de publicatii care sa trateze acest subiect in tarile din blocul estic, desi acesta cunoaste progresele facute de vest in stiinta manipularii maselor. In acest sens el s-a referit la studiile efectuate de americanul Herman Kahn, din Boston, care a prezentat teoria escaladarii, fara a face insa referire la rezonanta maselor, etc.. Totusi, sursa considera ca cei din vest, care se ocupa cu manipularea maselor (care isi concentreaza eforturile in domeniul publicitar pentru a incuraja cresterea consumului de pe piata mult mai bogata din vest) nu sunt constienti de capacitatile stiintifice ale guvernelor din blocul estic in ceea ce priveste tehnicile de manipulare a maselor. Mai mult, sursa considera ca acest lucru este evident avand in vedere esecul utilizarii tehnicilor psihologice implicate in razboiul psihologic din Vietnam, si avand in vedere esecul guvernului S.U.A. in incercarea de manipulare a opiniei publice – atat in America cat si in restul lumii – referitor la acest conflict. Stiinta manipularii maselor joaca un rol important in razboiul modern – cel putin teoretic. In razboaiele de pana acum, ostilitatile dintre doua parti se desfasurau fie la nivel diplomatic, fie printr-un conflict militar care se baza in general, pe o serie de concepte militare clasice. Dar acest concept s-a schimbat. In razboiul modern, exista o a treia forta care are, probabil, un rol decisiv si care depaseste orice confruntare diplomatica si/sau militara din zilele noastre. Aceasta forta este reprezentata de masele manipulate – indivizi care, prin mijloacele moderne de comunicare media, au fost uniti intr-un front solid, impartasind opinii similare sau asemanatoare. Aceasta a treia forta se confrunta si reuseste sa controleze aceste ostilitati, aplicand propriile principii in defavoarea celor diplomatice sau militare. Studierea acestor criterii este una din sarcinile opinionologiei. Citand sursa, aceasta a dat ca exemplu inca odata razboiul din Vietnam. Avand in vedere conceptele mai vechi, clasice, legate de razboi, vietnamezii (inclusiv cei din nord) ar fi trebuit sa fie alaturi de americani, care luptau in Vietnam pentru a-i elibera pe vietnamezi de pericolul reprezentat de opresiunea si teroarea comunismului. In schimb, prin opinionologie (care se baza pe manipularea comunista), masele vietnameze au fost unite in credinta ca lupta pentru libertatea si independenta lor impotriva unui “invadator strain (american)”, cand, in realitate, ei luptau cu americanii pentru ca ulterior sa fie supusi de comunisti. Sursa crede ca aceasta situatie este un rezultat evident al ignorantei americane cu privire la manipularea mass mediei. Ignorand opinia maselor (atat in America cat si in lume), americanii s-au plasat singuri in postura de “putere invadatoare straina” asa cum erau perceputi de vietnamezii indoctrinati opinionologic.
Generalitati
Studiul modelului manipularii maselor si al rezonantei maselor se bazeaza pe o noua abordare stiintifica a psihologiei, cunoscuta sub numele de psihologie structurala. Aceasta psihologie, care este predata in vest, respinge psihologia clasica, care se dedica in exclusivitate individului. Potrivit psihologiei structurale, individul este conceput ca un derivat al grupurilor ierarhice care ii formeaza si influenteaza existenta. Aceste grupuri sunt:
Micro-grupul intim (familia);
Micro-grupul social (mediul);
Grupul social formator (Lorenz, Praegungsgruppe);
Grupul structural de baza (grupul etnic);
Potrivit psihologiei structurale, fenomenologia individului este considerata a fi o reflexie a fenomenologiei acestor patru grupuri. Studiul rezonantei maselor se ocupa cu cele patru grupuri. In afara de diferitele metode de investigare ale modelului acestor grupuri, opinionologia reprezinta una din cele mai productive si mai des utilizate metode.
a) Glosarul termenilor
Sursa ne-a furnizat urmatorul glosar pentru a defini termenii psihologici si psihiatrici folositi in raport:
1.Opinionologie: Acest termen este inteles ca o teorie care se ocupa cu reactia nestructurata a maselor, si/sau cu reactia maselor nestructurate. NOTA: Opinionologia nu este acelasi lucru cu studiul P.O., care reprezinta o evaluare statistica a datelor sociale.
2.Mase nestructurate: O masa nestructurata este formata dintr-un numar mare de indivizi ale caror valori au fost afectate in asemenea masura incat se afla pe punctul de a se dezintegra, rezultatul fiind ca valorile devin neclare. Cu alte cuvinte, reactiile care conduc individul nu se identifica cu cele ale maselor, si prin urmare, masele nu pot fi privite ca un tot integrat.
3.Mase structurate: O masa structurata este aceea in care o serie de manifestari afective comportamentale se bazeaza in mod constant pe o serie de legi care conduc indivizii, care formeaza aceasta masa.
4.Structura mentala a unui individ: Structura mentala a unui individ este formata din o serie de manifestari comportamentale care raman constante; prin urmare, structura mentala a unui individ este un fenomen repetitiv.
5.Structuralizare: Aceasta reprezinta procesul de convingere al unui individ care compune o masa, sa accepte un anumit sistem de valori.
6.A-structurare: Acest termen are aceeasi definitie ca si cel de la punctul 2 de mai sus (mase nestructurate).
7.Structurare: Definit la punctul 3 de mai sus (mase structurate). Acest termen poate fi definit ca forma structurala a unei mase.
8.De-structurare: Aceasta reprezinta procesul de privare a unei mase de indivizi de valorile sale (ex. structura ei).
9.Engramare: Un efect permanent produs in psihic pe baza unui stimulent. Este folosit si ca baza a memoriei.
10.Cronaxie: Timpul minim necesar pentru a stimula.
11.Cibernetica: Stiinta care se ocupa cu studiul comparativ al unor sisteme complexe de calcul si al sistemului nervos uman, pentru a se incerca explicarea naturii creierului.
b) Opinionologia
(sters din documentul original). In acest context au fost studiate urmatoarele aspecte ale opinionologiei care contribuie la tehnicile de manipulare politica a maselor.
1.Factorii de-structurarii maselor si a-structurarea; acestea sunt circumstante in care grupurile de indivizi (masele), devin mase neorientate (nu dezorientate). Studiile au aratat ca aceste mase pot fi manipulate in proportie de 100%, ca urmare a de-structurarii.
2.Factorii care conduc rezonanta maselor a-structurate (de ex. P.O.); pragul stimularii opiniei publice, perioada ei de latenta si, ca o legatura intre cele doua, cronaxia ei (perioada latenta a pragului dublei stimulari). Vezi Fig. 1.
3.Tipurile de rezonanta ale maselor a-structurate care se nasc din simpatia si/sau empatia latenta nedemonstrata, pana la turbulente extreme si in ultimul stadiu, care duc la demonstratii de violenta.
4.Memoria de lunga si scurta durata a opiniei publice in legatura cu anumite evenimente si engramarea ei.”
Confruntarea romano – sovietica
In momentul in care sovieticii au invadat C.S.S.R. in august 1968, confruntarea romano-sovietica a devenit brusc una foarte dura. In loc sa evalueze aceasta confruntare conform metodei subliniate in paragraful 2b, de mai sus, sursa ne-a oferit urmatoarea analiza a situatiei politice de dinainte si de dupa 21 august 1968.
Uniunea Sovietica a fost nevoita sa intervina masiv in C.S.S.R. in august 1968 pentru a preveni posibilul exemplu pe care l-ar putea constitui C.S.S.R., in ceea ce priveste efectele dezastruoase asupra tehnicilor de manipulare prin teroare, utilizate de sovietici in tarile din blocul estic. Pana la inceputul anilor 1968, manipularea sovietica prin teroare a fost practic de neegalat si sub influenta acestor manipulari, populatiile din blocul estic au fost mentinute intr-o stare de a-structurare, drep urmare, putand fi manipulate prin metodele sovietice de teroare in proportie de 100%. Totusi, odata cu cresterea numarului actiunilor cehilor care au culminat cu manifestul de 2000 de cuvinte publicat in primavara din 1968, cehii au demarat un proces de structuralizare a maselor fapt care i-a privat practic pe sovietici de metodele lor, deoarece masele structuralizate sunt imposibil de manipulat prin teroare. Astfel, principalul motiv al interventiei sovieticilor in C.S.S.R. nu a fost doar stoparea aspiratiilor cehilor la autonomie, ci si stoparea acestui proces de structuralizare a maselor. Pe langa o serie de puncte din manifestul de 2.000 de cuvinte din 1968 prin care se urmarea in mod evident structuralizarea maselor, au existat si o serie de tendinte de eliberare ale cehilor, care din perspectiva sovietica, nu reprezentau o amenintare la adresa blocului de dominatie sovietica la acea data. Inainte de negocierile de la Cierna nad Tissou, de exemplu, sovieticii nu cereau excluderea sau inlocuirea liderilor cehi care au sustinut eliberarea. La acea data, cererile rusilor erau axate exclusiv pe masurile de prevenire ale structuralizarii cehilor, cum ar fi, de exemplu, cererile legate de restaurarea urgenta a cenzurii. In acelasi timp, sovieticii au calculat ca eliberarea cehilor, in sine, nu era foarte diferita de eliberarea formala din sistemul german de est, si ca urmare, ei erau dispusi sa permita eliberarea cehilor pana la un anumit punct, care exclude insa structuralizarea maselor. Cu toate acestea, odata cu aparitia manifestului de 2000 de cuvinte care urmarea si structuralizarea (dupa manifest structuralizarea chiar a aparut), liderii sovietici au fost obligati sa ia masuri urgente pentru a sugruma aceasta actiune. Acestia au concluzionat in mod corect ca la acea data (inceputul structuralizarii cehilor), doar o actiune masiva de scurta durata ar fi eficace, iar ocuparea imediata a C.S.S.R. a dovedit ca actiunea lor nu a fost urmare a unei decizii luate de un singur om, ci urmare a unui plan concentrat, bine pus la punct, care dezvaluie cunostintele sovietice legate de opininologie si tehnicile de manipulare psihologica a maselor. Pentru a evita o criza politica mondiala, sovieticii au fost nevoiti sa calculeze (si chiar au calculat) durata interventiei ca fiind de doua saptamani, adica sa nu depasesca limita cronaxiei P.O., interval in care acestia puteau sa-si etaleze toate instrumentele de teroare (trupe, tancuri, aviatie). Sursa a declarat ca perioada scurta de utilizare a acestor instrumente a scurtat si perioada de timp necesara manipularii lor. Totodata, reactia cehilor a fost corect calculata in avans de catre sovietici, acestia bazandu-se pe aspectele legate de micro si macro-grup, parte a psihologiei structurale. Reactia mondiala (opina publica) a fost de asemena corect apreciata, deoarece cronoaxia nu a depasit limita de timp sau de intensitate. (NOTA: Perioada de doua saptamani necesita o actiune mult mai ampla, avand o asemenea intensitate, fapt dovedit de o serie de manifestari non-violente. Sursa ne-a declarat ca perioada de cronoaxie in astfel de cazuri se poate extinde si de-a lungul mai multor ani.) Reactia opiniei publice s-a rezumat la o serie de proteste si marsuri de solidaritate care au fost sortite esecului, deoarece acestea nu au fost inregistrate in memoria de lunga durata. Sursa a amintit aici conflictul american din Vietnam, comparand esecul opiniei publice din S.U.A. in a manipula masele cu succesul sovieticilor de a manipula in cazul C.S.S.R., acestia reusind sa lase impresia ca interventia lor nu a fost una izolata, ci a fost o actiune colectiva a tuturor statelor care sunt satelite sovietice.
Potentialul sovietic pentru invadarea Romaniei
Sursa considera ca de-a lungul anilor (cel putin incepand cu cel de-Al Doilea Razboi Mondial) Romania a produs politicieni care prin perspicacitate si talentul lor au aplicat acelasi mod de gandire precum cel prezentat mai sus. Si-a sustinut punctul de vedere aratand ca desi Romania a pierdut ambele Razboaie Mondiale, ulterior a castigat prin negocierea tratatelor de pace, aratand ca dintre toate statele satelit ale sovieticilor, Romania a fost singura care a reusit sa scape de ocupatia sovietica de la Al Doile Razboi Mondial pana in prezent. Sursa a declarat ca acest model a persistat pana in prezent, fapt dovedit de manevrele politice din ultimii doi ani, inclusiv evenimente de dinainte si de dupa august 1968. Liderii politici ai Romaniei, in frunte cu primul-ministru Ceausescu, au reusit pana la ora actuala sa practice cu perspicacitate un joc diplomatic care sa contracareze incercarile sovieticilor de interventie si reocupare. Dupa ce sovieticii au invadat C.S.S.R. in august 1968, opinia publica din Romania a fost de acord in unanimitate ca acestia urmau sa invadeze si sa reocupe Romania. Romanii se bazau in acest rationament pe tensiunile politice si ideologice dintre U.R.S.S. si C.S.S.R. De-a lungul anilor, liderii politici romani nu au facut un secret din faptul ca Romania doreste sa urmeze o linie politica independenta si ca atare, doreste autonomia fata de blocul estic dominat de sovietici. C.S.S.R. nu avea totusi asemenea intentii. Sursa considera ca cehii, chiar si liderii liberali care au ajuns la putere la inceputul anului 1968, doreau doar liberalizarea si dezvoltarea sistemului politic existent in C.S.S.R..Ca urmare, avand in vedere dorintele politice legate de independenta ale Romaniei, aceasta reprezenta probabil o mai mare amenintare la adresa prestigiului si solidaritatii statelor satelit ale sovieticilor decat ar fi reprezentat la un moment dat Cehoslovacia. Dupa parerea sursei, sovieticii s-au abtinut sa ocupe Romania in 1968 si se abtin in continuare din urmatoarele motive:
Temerea sovieticilor
1. Teama depasirii nivelului cronaxiei opiniei publice mondiale. Sovieticii erau constienti de faptul ca se apropiasera de limita cronaxiei opiniei publice mondiale dupa interventia din C.S.S.R.. Acestia erau deja acuzati de opinia publica mondiala de agresiune in C.S.S.R. si ca urmare erau constienti de faptul ca daca acest climat ar fi continuat, opinia publica mondiala ar continua sa critice o eventuala interventie a sovieticilor in Romania. Aceasta actiune i-ar eticheta pe sovietici in memoria de lunga durata a opiniei publice ca fiind cel mai periculos agresor, castigandu-si astfel titlul de putere imperialista. O asemenea reactie a opiniei publice mondiale ar distruge complet reputatia de prieten si protector al natiunilor mici, imagine pe care sovieticii au icercat sa si-o construiasca, cu mari eforturi. Mai mult, ar compromite (sau chiar ar distruge) influenta politica sovietica din Orientul Indepartat; in Orientul Mijlociu (ca protector al statelor arabe); in Africa (ca Fratele mai Mare care da o mana de ajutor Republicii Africane care este in formare).
2. Pasii facuti de Romania pentru a contracara invazia sovietica. Acesti pasi au fost evaluati corect de sovietici, ca masuri eficiente de stopare. Desigur, din punct de vedere militar Romania era lipsita de orice mijloace de aparare si era constienta de acest lucru. Discrepanta evidenta dintre potentialul militar sovietic enorm si fortele mici de aparare ale Romaniei au dus la concluzia ca o confruntare militara sovieto-romana era inevitabila. Totusi, Romania – constienta de dilema sovieticilor (de a invada sau nu Romania) – si de modelul psihologic care determina cronaxia opiniei publice, a folosit instrumentul psihologic al opiniei publice mondiale ca un mecanism de autoaparare, bazandu-se pe faptul ca sovieticii vor trebui sa infrunte reactia ostila a opiniei publice mondiale in cazul unei invazii. Pentru a obtine acest lucru, iminenta agresiunii sovietice a fost dusa la un nivel atat de ridicat ca durata si intensitate incat sa depaseasca cronaxia opiniei publice, acesta fiind motivul pentru care pe 22 august 1968, Romania si-a organizat si inarmat garzile patriotice, punand si armata in alerta. Intreaga populatie a Romaniei a fost trezita si mobilizata. Sursa a subliniat faptul ca s-a presupus (in mod gresit) faptul ca ambele actiuni au fost menite sa imbunatatesca potentialul de lupta al efectivelor romanesti, dar nu a fost asa. Singurul si adevaratul motiv pentru care Romania a facuti acesti pasi a fost incercarea de a metine o presiune cat mai mare ca timp si durata asupra U.R.S.S.-ului. Atat Romania cat si U.R.S.S.-ul erau constiente de faptul ca fortele armate si garzile patriotice romanesti nu puteau face fata armatei sovietice. Mai mult, garzile patriotice romanesti erau prost organizate si dotate (cu arme din Primul Razboi Mondial), dar nu au fost facute eforturi pentru a indrepta aceste lucru, pentru ca nu acesta era important. Cel mai important punct a fost incercarea de a-i forta pe sovietici sa renunte la invazie si ocupare, ducand opinia publica mondiala la un nivel care depaseste cronaxia opiniei publice. Dovada ca aceste metode psihologice calculate, luate cu mult curaj de Guvernul roman, au dus la domolirea unei puteri mondiale, este prezenta in analiza psihologica subliniata mai devreme in raport. Daca U.R.S.S. ar fi invadat Romania ar fi avut de-a face cu o rezistenta sporadica (nu neaparat o “rezistenta armata”, dar una galagioasa, dramatica, ce ar fi mentinut masele romanesti intr-o stare de fierbere) de peste patru luni, inainte ca tara sa poata fi complet dezarmata. Acest lucru ar fi declansat o intensificare a tensiunilor, intensificare ce are o perioada de cronaxie de 1-2 luni. Ca urmare, diplomatia mondiala (vorbim aici si de natiuni care nu sunt implicate in mod direct) ar fi suferit o serie de schimbari. Sursa a amintit aici situatia din Orientul Mijlociu si Orientul Indepartat. In aceasta perioada, in ochii lumii, U.R.S.S. si-a inversat rolul de protector al natiunilor ararbe cu unul de putere imperialista, interventionista. Pentru a profita de aceste situatii ale opiniei publice, Romania a facut un pas aparent neimportant, dar de fapt foarte important, anuntand recunoasterea diplomatica a Israelului in Orientul Mijlociu. Romania a putut juca acest joc de sah stiind ca sovieticii sunt constienti de forta opiniei publice; nu era vorba doar de opozitia dintre opinia publica romana si cea sovietica, ci si de opinia publica manipulata de U.R.S.S. pe de-o parte si de Romania pe de alta parte.
Opinionologia interna romana
Opinionologia devine un factor doar daca masele nestructurate nu reusesc sa perceapa adevaratele intentii subliniate de liderii lor si accepta politicile de manipulare ca fiind o calitate in diplomatie. O masa nestructurata, in care fiecare individ care o compune are de-a face cu o usoara instabilitate provenita din lipsa unei structuri interne, poate fi transformata usor intr-o peudo-structura nationalista, ce poate fi folosita ca element de sustinere pentru instabilitatea existenta deja. Ca urmare, organizarea unui grup nationalist in Romania nu a fost greu de realizat, in perspectiva existentei unui inamic evident (ex.: U.R.S.S.). In timpul ocupatiei sovietice, populatia romana a fost manipulata prin teroare timp de cativa ani (ex.: a-structurata) de catre acestia. Ca urmare, folosind psihologia micro-grupului pentru a le trezi opozitia ascunsa fata de U.R.S.S., a fost usoara transformarea acestor mase din unele a-structurate in grupuri nationaliste cu o structura primitiva. Romanii au ajuns la ora actuala sa-si dezvolte simtul integritatii nationale pe baza acestei structurari nationaliste ascunse si ca urmare, orice interventie din Vest sau Est ar fi foarte nepotrivita si s-ar lovi de o puternica opozitie. Sursa considera ca la ora actuala, chiar si o interventie a Vestului, avand ca obiectiv eliberarea (obiectiv care ar fi fost privit ca fiind pozitiv in urma cu cativa ani) ar fi considerata, din punct de vedere opinionologic, o agresiune. In discursurile sale publice incepand cu 23 august 1968, din Bucuresti si din celelalte resedinte de judet, Ceausescu a facut un apel – si a avut succes – la populatia Romaniei in vederea unei structuralizari nationaliste. Sursa a declarat ca, conform legilor psihologiei de grup, pozitia ocupata acum de Ceausescu este cea a unui monarh. La randul sau, Ceausescu a incurajat aceasta tendinta deoarece (avand in vedere trecutul cultural si istoric) considera ca poporul roman tanjeste in subconstient dupa imaginea unui lider ce aduce cu un rege. Mai mult, potrivit manualelor de istorie utilizate in scoli, Ceausescu apare la sfarsitul unei liste care prezinta fostii monarhi ai Romaniei, iar nimeni nu are nici o obiectie serioasa in acest sens. Alti pasi importanti din punct de vedere opinionologic facuti in acest sens sunt:
a) Denigrarea imaginii fostului lider roman Gheorghiu-Dej, prin reabilitarea unui comunist din vechea garda care a fost omorat din ordinul lui Gheorghiu-Dej cu sprijinul lui Draghici (Ministrul de Interne la acea data), care a fost inlaturat ulterior.
b) Inlaturarea liderilor pro-sovietici din ultimii ani (odata cu inceputul nationalizarii). Aceasta s-a facut tacit, fara publicitate, pentru a se evita alarmarea functionarilor din Partidul Comunist, care la randul lor au fost structuralizati in directia nationalista. Aici motivatia a fost sa-i oblige pe sovietici, in cazul unei invazii, sa-i inlocuiasca pe acesti functionari cu o noua garda pro-sovietica (fapt ce se intampla in C.S.S.R.), care sa fie pregatita laborios in prealabil.
O posibila “Coloana a cincea” sustinuta de sovietici
Incepand cu mijlocul anilor 1969, Romania a fost victima unor crize economice grave. A existat o rationalizare brusca a unor alimente de baza cum ar fi cartofii, uleiul, etc., in pofida recoltelor record din 1969, chiar si portocalele, cafeaua si zaharul au fost rationalizate incepand cu toamna lui 1969. Mai mult, au aparut si o serie de caderi inexplicabile in ceea ce priveste reorganizarea tehnologiei stiintifice. In momentul in care sursa a parasit Romania in 1969, crizele nu erau depasite, existand zvonuri in randul serviciilor secrete ca acestea au fost sustinute de “a cincea coloana sovietica”. Se considera ca aceasta “a cincea coloana” este formata din oficiali de rang inalt ai Guvernului si oficiali ai Partidului care lucreaza in secret pentru a distruge economia nationala si a submina prestigiul lui Ceausescu, pentru a de-structura masele (ex.: privarea lor de credinta in imaginea nationalista pe care Ceausescu a creat-o). Sursa considera ca o asemenea “a cincea coloana” ar putea exista la fel de bine in cadrul unor factiuni anti-Ceausescu, pro-sovietice, formate din oficiali care ocupa functii importante in ministerele din Romania”.
Traducere de Ioan TUDOR
ZIUA – Dosare ultrasecrete
Posted in Uncategorized 
Tags: Basescu, Ceausescu, CIA, coloana a v-a, dss, KGB, reteaua soros, reteaua tismaneanu 
2 Comments »RECUPERARI: CATARII DE LA PALTINIS – Parintele Nicolae Steinhardt despre Plesu si Liiceanu vs Noica si credinta cea adevarata
Marti 28 august 1984 – “Steinhardt perchezitionat de Secu la Rohia. In jurul lui, Rosenthal fabuleaza amarnic (ar fi fost perchezitionat din pricina articolului sau impotriva Jurnalului de la Paltinis)” – Monica Lovinescu, Jurnal
Catarii de la Păltiniş
În foarte atrăgătorul, curajosul şi meşteşugit redactatul Jurnal de la Păltiniş (Cartea Românească, 1983) (aparut cu avizul Securitatii – Nota VR), Gabriel Liiceanu evocă – pe un ton degajat, intimist1, fervent – câteva momente şi câţiva ani (1977-1981) din viaţa nu lipsită de perioade fericite, dar şi bogată în viraje, decepţii, suferinţe şi mari necazuri, a lui Constantin Noica. Abia de prin 1974, la Păltiniş, deasupra Sibiilor, şi-a agonisit acel pe care nu mă sfiesc a-1 socoti filosoful nostru actual cel mai de seamă (şi unul dintre marii noştri scriitori) liniştea şi împlinirea. Dezbărat de solicitările vremelniciei – politică, eros, dibuiri ideologice, acte de bravadă, păreri de rău, speranţe excesive ori întristări şi îngrijorări prea puse la inimă – el poate, în sfârşit, da satisfacţie năzuinţei sale capitale, adevăratului său ideal dintotdeauna: profesoratul. A refuzat, ce-i drept, o carieră universitară dintre cele mai onorabile, dar şi banală, îngrădită de scheme şi orarii şi îndatoriri protocolare. Totuşi a învăţa pe alţii, a-i îndruma, a-i stârni întru cercetarea marilor probleme ale cunoaşterii, a le fi dascăl fără program oficial şi frecvenţă obligatorie (dar şi sever, exigent, cerându-le asiduitate în lectură şi scris, atenţie, rigoare, poftă de informaţie şi bibliografie pusă la punct, muncă neîntreruptă, ba şi zel în lucrările filosoficeşti) se arată a fi fost menirea lui proprie, talentul lui hărăzit spre însutită rodire. Nu-i altul decât cel socratic şi iată că acum, la peste şaptezeci de ani de viaţă, C. Noica i se poate încredinţa. Cu bucurie şi pasiune, fireşte. Cum tot cu imensă bucurie şi lesne detectabilă pasiune îi răspund cei trei fideli, recunoscători şi entuziaşti principali discipoli ai săi: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin (zis Sorel) Vieru. Şi ne este dat, prin Jurnalul de la Păltiniş, a lua cunoştiinţă de palingenezia unui moment glorios şi emoţionant din istoria filosofiei: al liberei discuţii dintre maestru şi învăţăcei în deplină sinceritate, abnegaţie şi aprigă dorinţă de însuşire a metodelor celor mai prielnice aflării adevărului ori măcar depistării drumului care duce într-acolo, povăţuitorul nemărginindu-se a preda, ci dezvăluindu-şi fără falsă pudoare vulnerabilitatea, ezitările, aprehensiunile.
Maestrul deci nu-i pedant, nu-i convenţional, nu-i scorţos; însă nici îngăduitor nu e. Stabileşte planuri de lectură de-a dreptul spăimântătoare, vrea referate, lucrări, conspecte, volume! E zâmbitor şi amabil, când e vorba de metodologie şi esenţe devine straşnic. Iar discipolii pare-se că acestea le vor şi ei: trudă, sârguinţă, progres. Filosofic, se-nţelege, nu moral ori material ori vulgar profesional. Filosofia e pentru ei toţi singura preocupare vrednică a reţine cugetul şi veghea omului. Iarăşi şi iarăşi: ea, delecta, suverana. Disciplină deopotrivă streng şi fröhlich, atotcuprinzătoare. Restul nu-i decât deşertăciune, băcănie, irosire a vremii, carenţă a spiritului.
Şi se ajunge astfel la o nevoită, dar reală, trufie: numai filosofii sunt sarea pământului (precum gândeau şi Platon şi Voltaire), numai îndeletnicirea lor justifică însăşi existenţa acestei planete şi apariţia la suprafaţa ei a speciei cuvântătoare şi cogitante. Ceilalţi? Oameni de ispravă, eventual, mai ştii, totodată neexistenţi, nuli, de niciun folos: vieţi pierdute, iluzii spulberate, suflete moarte. Seniorii catari – purii, perfecţii – recurgeau la termeni mai precişi, mai nefăţarnici: massa damnata. (Ei, de fapt, născocitorii formulei gogoliene).
Aşa-i şi la Păltiniş, la 1600 m altitudine, întocmai ca pe vârfurile crestelor unde se înălţau castelele nobililor catari convinşi că doar ei — ştiutorii, curăţiţii, — deţin cheile tainelor şi nu-s orbi şi prisoselnici. Iar ceilalţi toţi, băcanii şi gloatele de nefilosofi care, mutatis mutandis, nici măcar Fenomenologia spiritului nu o cunosc şi desigur nici pe Kant din scoarţă-n scoarţă nu l-au citit în ediţia (de nădejde) a lui Ernst Cassirer, vor vedea. Pierduţi, fatalmente pierduţi, sortiţi pieirii şi morţii veşnice, iremediabilului întuneric. Cruntă şi logică aristocraţie: catară, nevizitată de complezenţă ori menajamente. Vorba lui Hegel: asta e! Numai la Păltiniş – ne spune Liiceanu – (şi tot astfel s-a crezut la Darmstadt ori la Shankiniketane ori la Dornach) – există mântuire. Nu te teme turmă mică: numele voastre, singure, sunt trecute în Cartea Culturii şi Cunoaşterii; numai devotamentul vostru va fi luat în seamă şi răsplătit.
Neîndoielnic, dragostea celor trei consecvenţi călători şi fermi ucenici e impresionantă: la fel admiraţia purtată călăuzitorului, la fel incontestabilele lor merite personale. Cu toate acestea, momentul Păltiniş nu semnifică unicul prilej de manifestare a unui devotament deplin pentru C. Noica. Au mai existat şi altele, astăzi, pare-se, definitiv date uitării şi de maestru, şi de ciracii săi. (Şi firesc este: întotdeauna euforia prezentului obnubilează trecutul). Au mai fost inşi care l-au iubit, admirat şi respectat pe C. Noica. Bun şi frumos lucru au făcut şi fac acei care-i luminează, îi îmbogăţesc şi-i îndulcesc ultimul pătrar al vieţii în ascetica şi activa lui însingurare de la Păltiniş. Şi oricine ia aminte că nu puţin sau uşor lucru este a-1 studia temeinic pe Hegel ori a traduce dialogurile platoniciene şi scrierile lui Heidegger! (ori neimportant aportul acesta românesc la erudiţia universală). Şi nu-i fără valoare nici jertfa străbaterii distanţei de la Bucureşti până pe înălţimile sibiene cu trenul şi apoi cu un autobuz dintre cele mai asemănătoare cu o dubă. Dar poate că nici toţi acei care, solidari cu Noica, s-au ales cu o experienţă ontologică de tărie egală celei dobândite prin lectura din scoarţă-n scoarţă a ediţiei Oassirer. Filosofia devenirii întru fiinţă ei au parcurs-o existenţial, într-un mod pe care niciun tratat nu-1 poate concura ori suplea oricât de adânc şi complet ar fi. (Sau nici o cât de susţinută râvnă culturală). Iată cum băcani, derbedei, huligani ce se află au realizat şi ei o dublă ispravă: dovedirea unei incontestabile nicasiofilii şi asimilarea nemijlocit-dialectică a paradoxurilor fundamentale iscate în teoria cunoaşterii, ontologie, morală şi chiar în logică, fie ea aristotelică sau modală.
Din punct de vedere catar, nu au la ce se aştepta.
În foarte atrăgătorul, curajosul şi meşteşugit redactatul Jurnal de la Păltiniş (Cartea Românească, 1983) (aparut cu avizul Securitatii – Nota VR), Gabriel Liiceanu evocă – pe un ton degajat, intimist1, fervent – câteva momente şi câţiva ani (1977-1981) din viaţa nu lipsită de perioade fericite, dar şi bogată în viraje, decepţii, suferinţe şi mari necazuri, a lui Constantin Noica. Abia de prin 1974, la Păltiniş, deasupra Sibiilor, şi-a agonisit acel pe care nu mă sfiesc a-1 socoti filosoful nostru actual cel mai de seamă (şi unul dintre marii noştri scriitori) liniştea şi împlinirea. Dezbărat de solicitările vremelniciei – politică, eros, dibuiri ideologice, acte de bravadă, păreri de rău, speranţe excesive ori întristări şi îngrijorări prea puse la inimă – el poate, în sfârşit, da satisfacţie năzuinţei sale capitale, adevăratului său ideal dintotdeauna: profesoratul. A refuzat, ce-i drept, o carieră universitară dintre cele mai onorabile, dar şi banală, îngrădită de scheme şi orarii şi îndatoriri protocolare. Totuşi a învăţa pe alţii, a-i îndruma, a-i stârni întru cercetarea marilor probleme ale cunoaşterii, a le fi dascăl fără program oficial şi frecvenţă obligatorie (dar şi sever, exigent, cerându-le asiduitate în lectură şi scris, atenţie, rigoare, poftă de informaţie şi bibliografie pusă la punct, muncă neîntreruptă, ba şi zel în lucrările filosoficeşti) se arată a fi fost menirea lui proprie, talentul lui hărăzit spre însutită rodire. Nu-i altul decât cel socratic şi iată că acum, la peste şaptezeci de ani de viaţă, C. Noica i se poate încredinţa. Cu bucurie şi pasiune, fireşte. Cum tot cu imensă bucurie şi lesne detectabilă pasiune îi răspund cei trei fideli, recunoscători şi entuziaşti principali discipoli ai săi: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin (zis Sorel) Vieru. Şi ne este dat, prin Jurnalul de la Păltiniş, a lua cunoştiinţă de palingenezia unui moment glorios şi emoţionant din istoria filosofiei: al liberei discuţii dintre maestru şi învăţăcei în deplină sinceritate, abnegaţie şi aprigă dorinţă de însuşire a metodelor celor mai prielnice aflării adevărului ori măcar depistării drumului care duce într-acolo, povăţuitorul nemărginindu-se a preda, ci dezvăluindu-şi fără falsă pudoare vulnerabilitatea, ezitările, aprehensiunile.
Maestrul deci nu-i pedant, nu-i convenţional, nu-i scorţos; însă nici îngăduitor nu e. Stabileşte planuri de lectură de-a dreptul spăimântătoare, vrea referate, lucrări, conspecte, volume! E zâmbitor şi amabil, când e vorba de metodologie şi esenţe devine straşnic. Iar discipolii pare-se că acestea le vor şi ei: trudă, sârguinţă, progres. Filosofic, se-nţelege, nu moral ori material ori vulgar profesional. Filosofia e pentru ei toţi singura preocupare vrednică a reţine cugetul şi veghea omului. Iarăşi şi iarăşi: ea, delecta, suverana. Disciplină deopotrivă streng şi fröhlich, atotcuprinzătoare. Restul nu-i decât deşertăciune, băcănie, irosire a vremii, carenţă a spiritului.
Şi se ajunge astfel la o nevoită, dar reală, trufie: numai filosofii sunt sarea pământului (precum gândeau şi Platon şi Voltaire), numai îndeletnicirea lor justifică însăşi existenţa acestei planete şi apariţia la suprafaţa ei a speciei cuvântătoare şi cogitante. Ceilalţi? Oameni de ispravă, eventual, mai ştii, totodată neexistenţi, nuli, de niciun folos: vieţi pierdute, iluzii spulberate, suflete moarte. Seniorii catari – purii, perfecţii – recurgeau la termeni mai precişi, mai nefăţarnici: massa damnata. (Ei, de fapt, născocitorii formulei gogoliene).
Aşa-i şi la Păltiniş, la 1600 m altitudine, întocmai ca pe vârfurile crestelor unde se înălţau castelele nobililor catari convinşi că doar ei — ştiutorii, curăţiţii, — deţin cheile tainelor şi nu-s orbi şi prisoselnici. Iar ceilalţi toţi, băcanii şi gloatele de nefilosofi care, mutatis mutandis, nici măcar Fenomenologia spiritului nu o cunosc şi desigur nici pe Kant din scoarţă-n scoarţă nu l-au citit în ediţia (de nădejde) a lui Ernst Cassirer, vor vedea. Pierduţi, fatalmente pierduţi, sortiţi pieirii şi morţii veşnice, iremediabilului întuneric. Cruntă şi logică aristocraţie: catară, nevizitată de complezenţă ori menajamente. Vorba lui Hegel: asta e! Numai la Păltiniş – ne spune Liiceanu – (şi tot astfel s-a crezut la Darmstadt ori la Shankiniketane ori la Dornach) – există mântuire. Nu te teme turmă mică: numele voastre, singure, sunt trecute în Cartea Culturii şi Cunoaşterii; numai devotamentul vostru va fi luat în seamă şi răsplătit.
Neîndoielnic, dragostea celor trei consecvenţi călători şi fermi ucenici e impresionantă: la fel admiraţia purtată călăuzitorului, la fel incontestabilele lor merite personale. Cu toate acestea, momentul Păltiniş nu semnifică unicul prilej de manifestare a unui devotament deplin pentru C. Noica. Au mai existat şi altele, astăzi, pare-se, definitiv date uitării şi de maestru, şi de ciracii săi. (Şi firesc este: întotdeauna euforia prezentului obnubilează trecutul). Au mai fost inşi care l-au iubit, admirat şi respectat pe C. Noica. Bun şi frumos lucru au făcut şi fac acei care-i luminează, îi îmbogăţesc şi-i îndulcesc ultimul pătrar al vieţii în ascetica şi activa lui însingurare de la Păltiniş. Şi oricine ia aminte că nu puţin sau uşor lucru este a-1 studia temeinic pe Hegel ori a traduce dialogurile platoniciene şi scrierile lui Heidegger! (ori neimportant aportul acesta românesc la erudiţia universală). Şi nu-i fără valoare nici jertfa străbaterii distanţei de la Bucureşti până pe înălţimile sibiene cu trenul şi apoi cu un autobuz dintre cele mai asemănătoare cu o dubă. Dar poate că nici toţi acei care, solidari cu Noica, s-au ales cu o experienţă ontologică de tărie egală celei dobândite prin lectura din scoarţă-n scoarţă a ediţiei Oassirer. Filosofia devenirii întru fiinţă ei au parcurs-o existenţial, într-un mod pe care niciun tratat nu-1 poate concura ori suplea oricât de adânc şi complet ar fi. (Sau nici o cât de susţinută râvnă culturală). Iată cum băcani, derbedei, huligani ce se află au realizat şi ei o dublă ispravă: dovedirea unei incontestabile nicasiofilii şi asimilarea nemijlocit-dialectică a paradoxurilor fundamentale iscate în teoria cunoaşterii, ontologie, morală şi chiar în logică, fie ea aristotelică sau modală.
Din punct de vedere catar, nu au la ce se aştepta.Dar este oare doctrina vitejilor, nobililor şi îndârjiţilor catari despre soarta „celor mulţi nefericiţi” un adevăr absolut? Şi de ce oare s-ar înfăţişa Păltinişul nu ca un focar de lumină şi cultură, ca un loc de seninătate atotînţelegătoare, ci drept o cetate întărită a orgoliului exclusivist? Nu aşa cred că 1-a conceput C. Noica, el care a mai încercat experienţe propedeutice şi la Andronache, la Mogoşoaia (răspunderea eşecului, acolo, o port în parte eu), la Câmpulung, pretutindeni pe unde l-au purtat accidentele vieţii şi boldurile imaginaţiei; el care – aidoma lui Socrate – nu şi-a reprezentat relaţiile cu ceilalţi oameni decât în duhul libertăţii şi dintr-o perspectivă egal deschisă tuturora în scopul izbăvirii psihiei din pripoanele şi capcanele prejudecăţilor şi tabieturilor mintale.
Cine, în clipa inexorabilei evaluări, mai ştie care a fost împăratul şi care oşteanul, care domnii şi judecătorii şi care supuşii, care filosoful şi care băcanul? Incertitudinea, relativitatea, coincidenţa contrariilor atunci se vor manifesta mai derutant şi mai înfricoşător ca oricând. Să fie aşadar bucuroşi cei în cauză de binele pe care-1 fac, de minunatele cunoştinţe pe care le-au deprins, de talanţii lor puşi la dispoziţie şi nerămaşi strânsi în ştergare, dar să nu le fie străină nici smerenia şi nici compasiunea (o cât mai largă, binevoitoare, mărinimoasă, indulgentă compasiune) pentru mai puţin dăruiţii decât ei, pentru cei care-şi petrec găunoasa lor existenţă întru superficialitate, eseistică, literatură şi alte diverse forme de amăgire.
N. STEINHARDT
Cine, în clipa inexorabilei evaluări, mai ştie care a fost împăratul şi care oşteanul, care domnii şi judecătorii şi care supuşii, care filosoful şi care băcanul? Incertitudinea, relativitatea, coincidenţa contrariilor atunci se vor manifesta mai derutant şi mai înfricoşător ca oricând. Să fie aşadar bucuroşi cei în cauză de binele pe care-1 fac, de minunatele cunoştinţe pe care le-au deprins, de talanţii lor puşi la dispoziţie şi nerămaşi strânsi în ştergare, dar să nu le fie străină nici smerenia şi nici compasiunea (o cât mai largă, binevoitoare, mărinimoasă, indulgentă compasiune) pentru mai puţin dăruiţii decât ei, pentru cei care-şi petrec găunoasa lor existenţă întru superficialitate, eseistică, literatură şi alte diverse forme de amăgire.
N. STEINHARDT
Revista Familia, nr.12/1983
1 Plină de farmec e descrierea ritualurilor: ritualul cafelei, ritualul aprinderii focului, ritualul celor două plimbări zilnice (a câte una oră fiecare) în stil peripatetician.
1 Plină de farmec e descrierea ritualurilor: ritualul cafelei, ritualul aprinderii focului, ritualul celor două plimbări zilnice (a câte una oră fiecare) în stil peripatetician.
PS VR: Am avut ocazia sa ma reintalnesc zilele trecute, intamplator, cu dl Plesu, dupa o destul de lunga perioada de timp. Nu pot sa nu recunosc ca, spre deosebire de Liiceanu, al carui orgoliu personal ii depaseste cu mult inteligenta, dl Plesu ramane un catar mult mai simpatic. Dar un catar.
Posted in Colimatorul, Documentare, Top News Tags: andrei plesu, catarii, Catharii de la Paltinis, dss, Editura Cartea Romaneasca, Epistolar, Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Paltinis, Liiceanu, Noica, Parintele Nicolae Steinhardt, Plesu, secta "intelectualilor", secta catarilor, Securitatea 15 Comments »ANALIZA FINALA PE ADRESA PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU. Liviu Turcu devoaleaza noua linie de atac, chestiunea CIA si suveica-retur a Retelei Tismaneanu
PARTEA III-A
Domnule Dorin Tudoran,
Ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale haideti sa revedem impreuna fie si sumar ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul “Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.
Mai intii imi permit sa observ ca titlul creaza de la bun inceput anumite confuzii semnalate chiar si de unii dintre comentatorii blogului dvs. Da, marturisesc ca am avut rabdarea, cam greu pusa la incercare, dar am citit cele peste 200 de comentarii la adresa textului si am constatat din nou ceea ce remarcasem din parcurgerea comentariilor specifice mass mediei romanesti: exista si la specia blog categoria cititorilor pro X si anti X care isi dau cu presupusul indiferent de gradul de cunoastere a subiectului si carora indiferent ce argumente logice le-ai aduce e un efort inutil intrucit ramin pe pozitiile inculcate de “centrul ideologic coordonator” precum stinca Gibraltarului. O alta categorie este a celor care nu intra in celelalte doua dar se impart in subcategoria oamenilor de buna credinta informati si neinformati si care simt nevoia sa-si exprime opiniile in spiritul libertatii de exprimare dobindite dupa atita amar de vreme. E un fel de terapeutica recuperatorie. In sfirsit, mai exista o categorie total aparte si anume a celor care folosesc spatiul comentariilor pentru a se pronunta pe subiecte ce-i intereseaza dar care nu au absolut nici o legatura cu subiectul postarii. Batalia cea mai apriga se duce evident intre taberele pro si contra iar nivelul argumentatiei ma face inca o data sa conchid ca implementarea democratiei reale in societatea romaneasca va fi un proces extrem de dureros si indelungat. Vorbeam asadar de confuzia creata de insusi titlul ales: el lasa sa se inteleaga prin particula vs. (versus) ca ar fi vorba de o contrapunere de pozititii intre V. Tismaneanu si presedintele T. Basescu. Ca nu e vorba de asa ceva cititorul educat stie deja sau intelege din parcurgerea textului. Ziceti dvs. in deschiderea materialului precum la o partida de sah simultan cu aprinderea luminii verzi pentru pornirea roller-coaster-lui intelectual mentionat mai sus, pe un ton imperativ: “NU Vladimir Tismaneanu este marea problema a Romaniei“. Dixit. Chiar asa dle Dorin Tudoran? Aveti chiar sentimentul, ca observator obiectiv al evolutiei politice din Romania ca tara a intrat la ananghie datorita unei imaginare perceptii privindu-i pe cei doi? Sau e doar o “deschidere” manipulativa menita sa-l aseze V. Tismaneanu ab-initio pe piedestalul cel mai inalt in ierarhia ordinii valorice romanesti spre multumirea/anestezierea insatiabilei sale sete de a fi oriunde si oricind adulat ? Eu daca as fi un simplu cetatean si as fi citit materialul v-as fi scris imediat: dle Tudoran nu fiti ingrijorat de loc la acest capitol, noi romanii avem alte necazuri si inca mari de tot fie si daca amintesc criza economica. Dupa aceasta introducere declansati sarja intii de cavalerie: “…marea problema a Romaniei este Traian Basescu”.
Tudoran ofera varianta de exit pentru Tismaneanu
Apoi aplicati un aparent impecabil silogism. Prima premisa, citez: “Dl Tismaneanu se bucura in acest moment de increderea Presedintelui…”; a doua premisa: “oamenii sint deceptionati de prestatia din primul mandat” si deci il urasc mai mult sau mai putin pe presedinte; concluzia irefutabila: V. Tismaneanu e urit si atacat in prezent pe nedrept pentru ca este identificat cu persoana presedintelui T. Basescu. Actul intii de serviciu manipulativ indeplinit! V. Tismaneanu este asadar victima involuntara a relatiei sale apropiate cu presedintele T.Basescu. Iar pentru cei care banuiti ca s-ar putea sa nu va accepte prea usor silogismul simtiti nevoia unei augmentatii laudatorii gratuite suplimentare dar cu tinta precisa dupa cum urmeaza: “Pentru unii imaginea analistului obiectiv (sic) s-a topit si a fost uzurpata de imaginea agentului electoral”. Si mai adaugati filozofic spre luminarea celor care fiind mai grei de cap nu au inteles cum e cu “obiectivitatea marelui analist” perceput pentru moment pe post de agent electoral: “Analiza obiectiva (sic) poate parea plicticoasa unora; propaganda electorala este iritanta mai pentru toti”. Adinc. Chiar pentru toti? Inclusiv sustinatorii presedintelui T.Basescu? Sau poate pentru majoritea intelectualilor mai putin cei din grupul de interese politice din care face parte V.T? In plus, in acest context cele doua asocieri pe care intr-un fel le contrapuneti au tot atita legatura cit cele din celebra conversatie purtata intre faimosul matematician Grigore Moisil cu un june hitru ce a vrut sa-l puna in incurcatura intrebindu-l public: ‘domnule profesor care este legatura intre metru si parametru?’ La care profesorul a raspuns zimbind: ‘tinere intre metru si parametru este cam tot atita legatura cit este intre stass si parastas……..’.
“Buletin de Cotroceni”
Intrucit parcurgerea per paragraf desi este foarte interesanta si relevanta depaseste spatiul blogosferic prezent voi selecta pentru logica discursului momentele mai importante in care observatorii imaginarului roller-coaster intelectual traiesc momentele cheie ale pasagerilor la schimbarea brusca de directie asociate firesc cu binecunoscutele exclamatii de rigoare. Ziceti deci in continuare:
– si dusmanii dlui T. Basescu si ai dlui V.Tismaneanu (observati in continuare elementul cheie al asocierii) “savirsesc” erori ce le auto submineaza propriile interese; la primul caz tragind in V.T. ii dau ragaz lui T.B; la al doilea caz “sporesc sansele agresatului de a deveni o victima inocenta”. Ce oroare Doamne si cum vor mai sari cu mic si mare romanii de la opinca la vladica sa corecteze aceasta nedreptate…si ca sa fie si mai limpede acest lucru afirmati imperativ: “Nici un om de buna credinta nu poate saluta asemenea executii josnice”. Ca sa fie clar pentru toata lumea: nu numai ca cei care l-au atacat pe V.T. (unde cind si cum nu stim din simpla parcurgere a textului) sint niste netrebnici dar daca cei 21 de milioane romani nu iau atitudinea specificata mai sus atunci conform unui simplu rationament cei ce nu vor lua atitudine numai ca nu sint oameni de buna credinta dar si complici la “executia josnica” a lui V.T. Tare. Dur. Asta nu va impiedica in acelasi pasaj – ca de pe virful maxim al loialitatii de grup atins de roller costerul nostru intelectual sa porniti senin la vale dindu-i o “copita zdravana” (expresie folosita cu predilectie in cercurile literare) afirmind sententios “si sunt putini cei atita iute de picior ca dl. Tismaneanu cind este vorba de a se declara victime”. Ca sa fie si mai limpede le mai reamintiti, citez din nou “celor ce-l urasc visceral pe V.T” ca in afara faptului ca isi bat singuri cuie in talpa subminindu-si atingerea propriilor obiective strategice (si atunci la ce bun tot recursul, dle Tudoran?), “Cei ce practica aceasta gherila anti-Basescu via anti-Tismaneanu nu pot cistiga partida”. De ce? Pentru ca cei doi, citez din nou: “sint oameni cu un talent extraordinar la a folosi oameni. Pina cind unul din cei doi (din nou a se remarca sensul matematic al egalitatii) nu se va satura de cit l-a folost pe celalalt, un Basescu vs. Tismaneanu este exclus. Mai mult, la ce-ar fi bun, daca respectul si colaborarea intre cei doi pot determina pasi de care societatea romaneasca are nevoie ca de aer?”
Grupul piramidal de interese nocive al noilor comisari ideologici
Acesta este pasajul care, dle Tudoran, a declansat cel de al treilea motiv de a va trimite aceasta scrisoare. El pune in discutie una dintre cele mai dureroase probleme ale societatii romanesti: responsabilitatea intelectualitatii romanesti pentru esecul reconcilierii nationale ca urmare a unei pasivitati incredibile fata de confiscarea de catre un grupuscul de interese pur private, prin monopolizare, a centrului decizional in problematica ideologica din sistemul politic romanesc. Cu consecinte nefaste in primul rind pentru procesul de modernizare al tarii. Nu vreau sa fiu gresit inteles. Sunt constient ca ar fi o eroare sa blamez in corpore pe tot cei angajati, foarte multi, cu cele mai bune intentii in activitatile ce intra sub umbrela mai larga a societatii civile. Absenta insa a unui curent de opinie care sa reactioneze ferm la monopolul abuziv al grupului de interese din care facteti parte este deprimanta.
Un grup de intelectuali si pseudo-intelectuali reuniti de un oportunism rarisim si un trecut ideologic si cultural extrem de similar s-a insinuat in cel mai pur stil machiavelic in structurile institutionale romanesti ce au un rol educational profund pentru generatiile care nu au cunoscut la nivelul propriei experiente fostul regim comunist. Organizati piramidal dupa reguli intilnite doar in cadrul regimurilor totalitare noii comisari ideologici incearca sa rescrie zi de zi si ceas de ceas istoria politica a Romaniei in deplina complicitate cu factorii politici corupti care ii finanteaza din bani publici (CNSAS, Institutul Cultural Roman, Centrele culturale din strainatate, ministerul culturii dar si alte institutii sponsorizate de stat) sau surse private (politrucii infiltrati in mass media). Factorii politici mentionati ii folosesc la rindul lor ca vitrina ideologica in raporturile cu societatile democratice occidentale si grilele evaluative utilizate de acestea. Un quid-pro-quo dupa modelul o mina spala pe alta in cel cel pur stil mafiot. Daca totul s-ar fi redus doar satisfacerea setei de vizibilitate publica si parazitarea desantata temporara a bugetului public ar fi fost cum ar fi fost, ca de, traim in Romania,nu? Dar grupul acesta care s-a erijat fraudulos in postura de Gini pentru noua constiinta politica si morala a Romaniei a desacralizat in realitate rind pe rind si sistematic procese moral politice esentiale pentru iesirea tarii din marasmul ideologic mostenit.
Masluirea prezentului, trecutului si viitorului
Tocmiti ca la tirgul de vite de samsari cu resurse financiare obtinute prin mijloace ilegale pe care pina si un copil de pe strada le cunoaste, noii comisari si mandarini ideologici au masluit rind pe rind finalizarea unor obiective cu adinca semnificatie in constiinta ceteanului de rind precum epurarea clasei politice de fostii colaborationisti (a se citi din nou monopolul triajului selectiv la CNSAS) si condamnarea la rece in termeni credibili si obiectivi a comunismului ca specie de regim politic. Sint doua teme care m-au preocupat in mod deosebit luind de altfel si pozitie publica. Restul oamenilor de bine, adica a intelectulilor seriosi au preferat sa se retraga de pe scena confruntarii unii fiind intimidati la scena deschisa altii de sila si lehamite.
Pe acest “teren” m-am intersectat si confruntat de pe pozitii de idei cu grupul vostru de interese si mai ales cu prietenul tau “Volo”. Oportunismul, veleitarismul, duplicitatea, labilitatea morala si obsesia megalomanica de a deveni noul Jdanov al Romaniei sau macar un Leonte Rautu al ingineriei socio-psihologice romanesti simultan cu pozitia de impiegat de miscare al relatiilor romano-americane le cunosc de mult.
Scrisoarea catre Ion Ratiu
Cu toate acestea, poate paradoxal pentru unii eu nu am abordat subiectul in mass media decit de doua ori in 20 de ani. Nu s-ar spune ca am facut-o prea des. Prima interventie am facut-o printr-o scrisoare adresata public dlui Ratiu care recent finantase instituirea unei catedre de istorie si civilizatie romaneasca la prestigioasa Georgetown University. Atunci mi-am exprimat opinia ca dl. V. Tismaneanu nu indeplineste nici pe departe conditiile impuse de specialitatatea de profil pentru a ocupa o pozitie demna de eruditia unui Nicolae Iorga sau Vasile Pirvan. Mi se pare si azi aberant ca o atare pozitie cheie in perceptia culturii si civilizatiei romanesti pe un spatiu geografic atit de important precum Statele Unite sa fie incredintata altcuiva decit unei personalitati cu recunoastere internationala in domeniul respectiv. Am atras de asemenea atentia la momentul respectiv despre aranjamentele de culise incorecte ce se faceau de catre candidat pentru a-si vedea scopul dus la bun sfirsit. Nu am fost singurul care si-a exprima opozitia in mod public si am si azi credinta ca nu am fost factorul decisiv in decizia colectiva luata la Georgetown University de a oferi postul unui alt candidat universitar. Azi, imi zic, mai in gluma sau mai in serios bine ca V. Tismaneanu nu l-a plasat in acea pozitie pe prietenul sau apropiat Sorin Antohi sau pe Mihnea Berindei. “Popularitea” de care se bucura in mass media romaneasca cei doi prieteni apropiati ai dlui V. Tismaneanu ma scuteste de a intra in detalii.
Fata in fata cu Traian Basescu
A doua oara, interventia mea s-a produs mult mai tirziu cind se discuta deja public numirea sa ca sef al Comisiei prezidentiale pentru studierea comunismului. Nu trebuie sa fii mare expert ca sa intelegi ca abordarea in maniera credibila a unei teme atit de importante pentru trecutul dar si viitorul Romaniei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii minimale:
– sa aiba sprijinul neconditionat al clasei politice si a ocupantilor principalelor ramuri ale puterii de stat; deci sa existe vointa politica pentru succesul unui asemenea proiect;
– elaborarea Raportului sa fie incredintata unei structuri (in cazul discutat unei Comisii) din care sa faca parte doua categorii de oameni: personalitati cu o reputatie profesionala si morala impecabila care se bucura de respectul marii majoritati a populatiei; cetateni, care prin experienta nemijlocita in raport cu fostul regim politic reprezinta in mod echilibrat dincolo de orice dubiu la nivelul perceptiei publice un punct evaluativ de referinta obiectiv; evident ca in orice alta structura similara, comisiei urmind a-i fi augmentata un aparat tehnic de prelucrare a informatiilor;
– evaluarile si recomandarile Comisiei sa fie elaborate intr-o maniera care sa aiba efecte practice nemijlocite in viata publica, inclusiv de ordin legislativ;
Nici una dintre aceste conditii nu aveau cum sa fie indeplinite din start numindu-l pe V. Tismaneanu la sefia acesteia indiferent cit de prezidentiala s-a dorit a fi aceasta decizie.
Basescu incoltit de grupurile de interese politico-economice
Si acum e momentul sa lamurim citeva lucruri cu privire la geneza deciziei presedintelui T. Basescu. O decizie luat in circumstante speciale dictata de raportul de forte pe scena politica romaneasca. In acel moment presedintele T. Basescu intrase deja in conflict acut cu principalele grupuri de interese politice, economice si financiare ce dominau copios Romania post-decembrie 1989. Baza sa de sustinere la categoria acestor grupuri desi semnificativa nu puteau egala puterea si influenta celor dintii. Principala baza de sprijin raminea o parte insemnata a opiniei publice care a si facut posibila alegerea sa in fruntea tarii. Ca in orice sistem politic factorii politici au nevoie si de sprijinul intelectualitatii sau ma rog a partii celei mai vizibile in spatiul public. Tributar ca mai toti politicenii romani ideii ca vectorul extern occidental este una din cheile asigurarii succesului si sprijinului regimului respectiv presedintele T. Basescu a acceptat o alianta ad-hoc cu gruparea zgomotoasa a celor ce s-au erijat in promotorii de virf a valorilor democratice liberale, recte grupul de interese ce face obiectul prezentei discutii. In schimbul activismului deschis pro-TB (ca profesionisti ai propagandei politice) presedintele le-a dat la schimb pozitiile de conducere solicitate in institutiile mentionate anterior. Grupul respectiv avea sa puna mina pe pirghiile institutionale la care au rivnit de ani de zile prilej de a-si instala si largi sub aspect organizatoric reteaua. Un obiectiv strategic neatins nici macar in perioada administratiei Constantinescu, primul presedinte adus la putere avind ca forta motrice organizatiile societatii civile.
Cind am citit afirmatia ca V. Tismaneanu se bucura de increderea presedintelui T. Basescu m-a bufnit instantaneu un ris homeric.
Nefastul Plesu
Personajul a fost introdus pe usa din spate a scenei politice de catre dl.Plesu si alti intelectuali cu staif ai regimurilor post-decembrie 1989. Ideea dlui. presedinte de a institui Comisia prezidentiala si a o da pe mina prietenului dvs. a avut un singur scop: de a capitaliza politic masiv pe plan intern si mai ales extern pe un subiect atit de delicat. Un subiect care atirna greu in traista politicii externe romanesti si nu putea fi scos cu nici un chip de pe agenda internationala. Nu voi merge pina acolo incit sa afirm ca in mod intentionat cunoscind foarte bine situatia raporturilor de forte din Romania presedintele T. Basescu prin nominalizare a compromis intentionat intregul proiect la capitolul credibilitate. Ce insa a devenit extrem de vizibil dupa prezentarea de catre el insusi a unei extrem de sumare formule a Raportului final in parlament este totala lipsa de apetit pentru a forta aplicarea in practica a recomandarilor menite sa aiba forta legislativa.
Presedintele T. Basescu avea sa fie supus pe drept ulterior si unui tir mass media nu numai din partea celor interesati la modul personal (membrii fostei nomenclaturi) sa boicoteze Raportul dar si a celor care prin definitie ar fi trebuit sa fie in tabara sustinatorilor acestui Proiect (militantii anti-comunisti, victimele fostului regim, conducerea Bisericii Ortodoxe, etc.). Inclin sa cred ca presedintele a tras invataturile din greseala savirsita si unde cum se spune planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din tirg. Cit despre anti-comunismul feroce in plan ideologic al presedintelui, invit pe toata lumea sa-i reciteasca declaratiile publice. Nu este un sustinator al comunismului dar nici un militant al anti-comunismului. E un om cu orientari politice absolut pragmatice. Ultima greseala ar fi sa-l considerati dle Tudoran pe presedintele T. Basescu un naiv in evaluarea lui V. Tismaneanu. Chestia cu increderea reciproca e o gluma si inca nu una de buna calitate.
Presedintele T. Basescu stia foarte bine caracterul traseist politico-ideologic al prietenului dvs. care ca sa va folosesc expresia “crosetase” deja in cel mai pur stil mercenar pe rind “loialitati’ succesive fata de Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si acum venise rindul lui. Si era sa uit, V. Tismaneanu a mai fost la inceputul anilor 90, e drept putin mai discret din cauza circumstantelor politice si …monarhist!, participind ca balon de incercare la lansarea campaniei cunoscute de reintoarcere in tara a fostului monarh.
Hopa-marxisto-comunisto-leninisto-ceausisto-monarhisto-social-iliescian-liberalo-tapo-popularo-neoconservator de stramba-dreapta
In plus, acceptarea tezei atit de vehiculata cu aplomb de cercul prietenilor dvs. ca orice intelectual are dreptul sa-si corecteze la un moment dat in viata optiunile politico-ideologice intimpina in cazul prietenului dvs. o mare problema: mai intii a fost marxist si comunist infocat; apoi a trecut la social democratie cind l-a cultivat de dl. Ion Iliescu; apoi s-a reciclat la un fel de liberalism cind s-a aciuat pe linga presedintele Emil Constantinescu (si pe care acum il critica in termeni foarte aspri ca sa nu folosesc un alt termen); in sfirsit acum de cind este in colegiul Institutului infiintat de PD-L, adica partidul presedintelui T. Basescu care a sarit scurt de la Internationala Socialista la Miscarea populista (PPE in parlamentul european) este evident un …adept al dreptei doctrinare conservator populiste! Prietenul dvs. pare a fi un perfect Hopa Mitica in breasla convertitilor ideologic care schimba atasamentul doctrinar mai ceva decit copii cuminti batistele…
Ce mai urmeaza? Raspunsul este foarte simplu: depinde de culoarea politica a celui ce va veni in viitor la cirma puterii.
Profesorii de minciuni
Revenind la oile noastre cum se spune, drept urmare, intreagul proiect antamat sub umbrela Cotroceniului s-a transformat de la bun inceput intr-o susanea din care seful Comisiei, adica prietenul dvs., sub privirile ingaduitoare ale presedintelui T. Basescu si-a construit o platforma de vis pentru lansarea unei campanii publice fara precedent in favoarea cultivarii sistematice a propriei imagini publice. Tinta: V.Tismaneanu pe post de salvator al constiintei politice a neamului romanesc. In orgoliul sau nemasurat dar si de teama unor competitori profesionali autentici V. Tismaneanu a numit in Comisie oameni care nu ar fi indeplinit in cazul unei selectii corecte nici macar baremul de a lucra in aparatul tehnic al acesteia. Oameni cu o experienta profesionala insuficienta in raport cu obiectivul Comisiei dar care in calitate de prieteni si dependenti ai sefului Comisiei reprezentau garantia ca nu-i vor da dureri de cap la actul final al impartirii “meritelor” publice. Nimeni nu a protestat fie si din orgoliu profesional minimal de ce Comisia prezidentiala s-a transformat peste noapte exclusiv in Comisia Tismaneanu. (Si nu.. Ierunca- Lovinescu, din respect pentru “marii inaintasi”- nota mea, VR :). In aceste conditii esecul politic al actiunii a fost garantat de la bun inceput spre satisfactia “fostilor” care pentru moment chiar isi vazusera amenintate sinecurele izvorite din apartenenta la “noua clasa politica” in fapt in majoritatea ei componenta de baza a vechii nomenclaturi care si-a lipit singura, prin reciclare, peste noapte, noua eticheta ideologica.
Metoda “suveica-retur”
Analiza ar fi insa incompleta daca nu as aduce la masa discutiei si citeva lucruri despre tehnica “originala” folosita de V. Tismaneanu pentru a crea precum in studiourile hollywoodiene imaginea morganatica a unui om cheie in evolutia relatiilor romano-americane de dupa 1989. Morisca creata a lucrat citva ani buni pe ambele maluri ale Atlanticului dar a ramas lucrativa dupa 1996-1997 doar pe malurile Dimbovitei. Totul a inceput cu ideea ingenioasa de a intra in contact cu conducerea FSN, respectiv dl. Ion Iliescu sub pretextul unui interviu pentru o revista cu profil politic americana. Drept urmare a solicitat redactiei o delegatie scrisa care sa-i permita intrarea la cabinetul dlui Ion Iliescu. Cum evenimentele din Romania se aflau din plin in atentia mass mediei dar si a cancelariilor occidentale conducerea redactiei i-a dat delegatia. Evident ca atunci cind V. Tismaneanu a anunat partea romana ca a venit sa ia un interviu sefului FSN pentru mass media americana usile i s-au deschis automat. Prietenul dvs. nu a scapat desigur ocazia de a vorbi despre relatiile si intrarile sale speciale in culisele politice americane, respectiv Departamentul de Stat si Congresul SUA. Reflexele pavloviene ale factorilor politici din Romania au functionat perfect. Pasul intii al moristi deci a fost un succes.
CIA a oprit morisca: deces profesional si academic definitiv
La reintoarcere, dupa inminarea interviului sau ma rog a ceea ce a reprezentat discutia de rigoare V. Tismaneanu a oferit celor din Departmanetul de Stat, respectiv celui ce raspundea de desk-ul Romania dar si celui din sectorul de resort din cadrul directiei de cercetare si intelligence, informatii evaluative obtinute cum se spune la prima mina despre situatia din tara. Suveica retur. Situatia apoi avea sa devina un mecanism repetitiv: in Romania prietenul dvs. juca precum in cazul cacialmalei la jocul de poker, cartea unui vector american important ce nu poate fi minimalizat sau neluat in seama; in Statele Unite juca rolul marelui expert in probleme romanesti si sursa de informatii credibile prin contactele directe avute la nivelul liderilor politici romani. In Statele Unite morisca s-a oprit insa curind, la data mentionata mai sus, in momentul in care “expertul” V.Tismaneanu s-a discreditat definitiv la Departamentul de Stat prin furnizarea de informatii si evaluari total eronate despre situatia politica din Romania. Deces profesional si academic definitiv. Factorii politici seriosi din Romania aveau sa constate cit de curind la rindul lor ca pretentia lui V. Tismaneanu de a fi un factotum al relatiilor romano-americane este absolut imaginara. Si ca de fapt, numai doi americani de origine romana au jucat in limitele rationale de functionare ale aparatului guvernamental american un asemenea rol important.
Nici in plan academic, ca expert in problematica comunismului romanesc prietenul dvs. nu a obtinut in mod real recunoasterea cercurilor academice americane traditional implicate in studierea problemelor romanesti. Pentru ultima sa carte caracterizarea a venit in mod necrutator: “abordarea nu intruneste conditiile de rigurozitate documentara pe baza studiului materialelor de arhiva pentru a fi calificata ca stiintifica”. Ma refer desigur la istoria politica a PCR. O opinie neinstituionala dar venita nu din gura oricui. Declaratiile favorabile ale altor academici pe care V.Tismaneanu ii citeaza ad nauseam se va observa ca sint de serviciu, cei in cauza facind parte din cercul sau de prieteni sau aliati ocazionali.
Atacul pe sub birou
In sfirsit, dar nu in cele din urma, sa va mai reamintesc un incident extrem de semnificativ nu numai pentru caracterul prietenului dvs. dar si a modului de operare cind se izbeste de ceea ce nu-i convine. Intre cei care in mod public s-au exprimat critic la adresa persoanei sale ca sef al Comisiei precum si a continutului Raportului final s-a numarat la un moment dat si specialistul care a ocupat un timp si postul de sef al biroului Romania din cadrul CIA. Cercetator stiintific de meserie si bun cunoscator al realitatilor romanesti si-a permis sa faca o analiza serioasa a limitelor si neajunsurilor Raportului final in nume propriu, de pe pozitii intelectuale, citind deopotriva si alte observatii critice facute de cercetatori cu reputatie ca Michael Shafir sau analisti ca Ciprian Siulea si altii. Ca represalii, prietenul dvs. a organizat o ambuscada ce nu poate trezi decit dezgustul si dispretul oricarui om de buna credinta. Prin intermediul unei conectii politice personale (ticalosia ca si prostia sint universale deci nu se opreste la granitele Romaniei) a plasat in mod mascat sub o forma diabolica la institutia amintita ideea ca unul din functionarii acesteia atacind Raportul Tismaneanu, ca raport insusit de insusi presedintele Romaniei creeaza impresia ca Statele Unite dezavueaza cvasi-oficial insasi ideea “revolutionara” de condamnare a comunismului in aceasta tara. Ce mai incolo – incoace, eveniment grav, ce poate crea confuzii nedorite in intelegerea politicii americane fata de Romania. Sa mai precizez ca asa cum bine stiti, functionarilor publici americani nu li se permite sa exprime pozitii in probleme ce ar putea crea confuzii la adresa intelegerii pozitiei oficiale a Washington-lui. Iar cind o fac trebuie sa obtina aprobare prealabila. Dar analistul desk-lui pe Romania din cadrul CIA isi exprimase pozitia in chestiune ca intelectual – si nu ca functionar al serviciului de informatii – pe blogul sau personal, de unde dl. Roncea l-a preluat, cu acordul acestuia, in cotidianul “Ziua”. Nimeni nu poate controla astfel de preluari in ziua de azi. Cert este ca prietenul “Volo” a cerut nici mai mult nici mai putin decit capul analistului CIA publicat de Roncea in “Ziua”, in virtutea “crimei” comise, deci sa fie dat afara. Ceea ce desigur nu s-a intimplat citusi de putin, luind doar o sapuneala pentru a fi avut proasta inspiratie de a-si exercita dreptul unui demers critic intelectual la adresa a ceea ce a considerat ca este o productie chioara si schioapa. De retinut insa pentru toata lumea cam cum isi regleaza V. Tismaneanu conturile cu colegii sai din mediul academic fie aici in Statele Unite fie in Romania unde are la dispozitie o haita intreaga de gonasi. Si evident nu numai din mediul academic…
Noua meserie din nomenclatorul Cotrocenilor: analist sinecurist pe viata
Cum proiectul cu Raportul a cam intrat in uitare in absenta obiectului muncii ce il poate mentine in atentia agorei, dl.Tismaneanu in prezent desfasoara intens o noua susanea via prietenul sau Iliesiu. Acesta din urma trimbiteaza pe toate canalele publice posibile alaturi de alte “voci independente” evident (a se citi acoliti si aliati ai lui V.T.) despre necesitatea infiintarii unei Comisii prezidentiale care sa se ocupe de anchetarea evenimentelor din decembrie 1989 si apoi a celebrelor mineriade. Prietenul dvs. “Volo” ar fi stat el ca si altii ceva mai prudent pe bara spectatorilor la conflictul pro si anti T. Basescu daca nu ar fi socotit ca intrind in arena, asa cum spuneti pe post de agent electoral, nu ar fi mizat prin aceasta miscare sa faca o investitie care dupa potentiala victorie a candidatului sustinut ii va aduce sefia mult doritei noii Comisii prezidentiale.
Pamfletarul de serviciu al unei galerii in picaj
Ar mai fi inca multe, multe lucruri de spus la acest capitol dar deja cred ca am pus greu la incercare puterea de lecturare a cititorilor.
Am sa inchei dle Tudoran cu un citat cu care am fost si sint si azi absolut de acord: “Cum stau prost cu timpul,” zice autorul, “mi-ar fi fost mai usor sa va raspund dvs. si colaboratorilor dvs. cu un pamflet. Dar pamfletele nu rezolva mai niciodata nimic. Ele fac doar deliciul galeriei si cam atit…”
Cine este autorul? Dvs., adica Dorin Tudoran si este un extras din “scrisoarea deschisa” adresata parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (sa-i fie tarina usoara!) prin intermediul revistei “Lumea Libera” nr. 156 din 28 septembrie 1991 (click foto dreapta jos). Subiectul? O polemica aprinsa despre cine are dreptul sa preia conducerea sectiei canadiano-americane a Aliantei Civice.
Si atunci cum ramine cu practicarea continua de catre dvs. a stilului pamfletar la adresa cercului dvs. de prieteni din nucleul “civic” si inclusiv la adresa lui V. Tismaneanu precum ultimul postat pe blogul dvs.? Doar pentru deliciul galeriei ?
Numai bine,
Liviu Turcu
P.S. : Dupa publicarea primei parti a interventiei mele desi ati declarat ca veti asteptam mai intii sa cititi intregul text nu v-ati putut abtine facind urmatorul comentariu: ” Nu stiu la ce Institut si neintelegeri financiare te referi. In anii aceia existau multe initiative “pro-Romania”. Existau si cereri de finantare, evident.
Unele proiecte au parut finantatorilor mai convingatoare, altele au parut mai putin convingatoare. Ca se pot insela si finantatorii — adevarat. Cererea de finantare la care am participat (sub egida FPRI) a fost aprobata de National Endowment for Democracy. Asa a aparut revista Agora intre 1987 si 1993. Gandindu-ma la aceasta realitate – pe care cred ca e greu sa o “demantelezi” – ma intreb ce vrei sa spui cu “dispretul autoritatilor autohtone”?”
Mazilirea si umilirea “d-lui” Parinte Gheorghe Calciu, dupa 21 ani de temnita comunista
Dle Tudoran,
Referinta mea in partea I-a nu are nici o legatura cu cele mentionate de dvs., adica proiectul Agora s.a.m.d.
Eu am facut trimitere la “Institutul pentru Credinta si Libertate” (Faith and Liberty Institute) fondat de parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa si Victor Gaetan. In calitate de co-presedinti primul miza pe calitatea publica recunoscuta de dizident politic iar cel de al doilea pe cea de expert, bun cunoscator al culiselor politice americane in calitatea de fost asistent al speaker-lui Camerei Reprezentantilor, Tip O’Neil.
Institutul a fost creat exact in contextul descris mai sus cind administratia Reagan a creat National Endowment for Democracy ca centru coordnator si de finantare a activitatilor menite sa incurajeze fortele capabile sa determine democratizarea in societatilor comuniste. Din Colegiul de conducere al Institutului au facut parte importante personalitati americane de orientare politica conservatoare care erau familiarizate cu tematica romaneasca. Potrivit declaratiei lui Victor Gaetan (dar confirmata mie si de parintele Calciu mai tirziu) in vara anului 1986 Carl Gershman, presedintele N.E.D, l-a invitat pe Victor Gaetan sa se intilneasca la Philadelphia cu Michael Radu si V. Tismaneanu pentru a discuta o posibila aliniere de forte sub egida Institutului. Cu ocazia discutiei V. Tismaneanu a propus ca cei doi co-presedinti sa accepte includerea in Colegiul de conducere al Institutului a propriei persoane, a lui Radu Michael, plus a dvs. dle Tudoran urmind sa fie apoi “imbunatatita” componenta acestuia si cu alte participari ce vor fi precizate ulterior. Dl.Victor Gaetan afirma ca V.Tismaneanu ar fi adus drept argument suprem in favoare schimbarilor solicitate citez ” ar fi mult mai relevanta participarea mea (V.T.), a lui Radu (Michael) si Dorin Tudoran, ca elemente cunoscute in Romania si cu audienta in bordul N.E.D.,(referinta la distribuirea de fonduri de sustinere) decit a unui preot, cu multe bube in cap si a unui “extremist” fost ambasador fie el si american la Bucuresti (referinta este la ambasadorul David Funderburk), etc.”.
Ca totul a ramas o vreme in coada de peste cum se spune dupa care a urmat ruptura datorita refuzului ferm al celor doi co-presedinti de a da curs propunerilor este o alta poveste. Cert ramine faptul ca in urma incriminarilor reciproce pe culoarele mecanismului politic american rezultatul a fost discreditarea pe ansamblu a ambelor parti. De aici formularea mea cu “dispretul” si dezamagirea autoritatilor mentionate de arbitra la infinit acest conflict. Pierdere clara pentru Romania.
Nota VR: Titlul, intertitlurile si unele sublinieri si fotografii imi apartin
SALUTARI CITITORILOR DE PESTE OCEAN/E. Azi, CIA si lecturile lui Tismaneanu pe Blog Roncea
Posted in Uncategorized Tags: cadi, CIA, DIA, dorin Tudoran, dss, fbi, FSB, GDS - noul komintern, KGB, liviu turcu, masoneria, Presedintele Romaniei Traian Basescu, reteaua tismaneanu, sie, SPP, sri, svr, valeriu stoica 2 Comments »1989 – GENERALUL (r) SRI Aurel Rogojan, fost sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, dezvaluie secretele conspiratiei KGB/CIA contra Romaniei
Jurnalul National, Suplimentul Istoric “Scinteia”:
CUM S-A VAZUT ANUL 1989 DE LA VARFUL SECURITATII
Securitatea Ungariei (AVO) antrena forte de gherila urbana pentru Romania
21/08/2009
1376 vizite
ingrijorarea pe care o aratau la nivel international autoritatile de la Budapesta fata de soarta minoritatii maghiare din Romania masca actiuni concrete de destabilizare a situatiei din tara noastra. Generalul de brigada (rez.) Aurel Rogojan, cel care in 1989 era seful Cancelariei DSS, “omul din umbra” al lui Iulian Vlad, ministru secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, descrie contextul international si eforturile revizioniste ale Ungariei. Potrivit generalului in rezerva, DSS a avut agenti in taberele de pregatire ale celor care urmau sa duca in Romania operatiuni de gherila urbana. Totodata, Securitatea a interceptat mai multi emisari care au realizat puncte de sprijin in localitati importante din Romania.
Organizatia “Romania Libera”, creata in septembrie 1987 de Brigada “Romania” a Securitatii Republicii Populare Ungaria, in numele unui comitet condus de economistul Marin Rosca, plecat din Timisoara, a fost de factura mediocra sub toate aspectele, fiind manipulata de “Forumul Democrat Maghiar”. Constienti ca “Ardealul nu poate fi obtinut fara romani”, revizionistii unguri au cautat dintoddeauna sa-si atraga sprijinul cel putin al unei parti a populatiei majoritare, iar organizatia “Romania Libera” de la Budapesta trebuia sa devina expresia acelui sprijin.
Fara a sesiza capcana neorevizionistilor unguri, lideri ai “Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi” – indeosebi Doru Novacovici si Sandu Pobereznic, poate determinati si de cei sub ale caror auspicii a aparut UMRL – au acceptat sa patroneze organizatia “Romania Libera” impreuna cu oficiali de la Budapesta, intre care Imre Pozsgai, unul dintre autorii “revolutiei de palat” care la inceputul anului 1988 l-a dislocat de Janos Kadar si pentru scurta vreme s-a aflat in echipa conducatoare, inlocuita la randul ei de Karoly Grosz.
La 8 iulie are loc la Bucuresti intalnirea la nivel inalt a statelor membre ale Tratatului de la Varsovia, prilej cu care, intr-o intrevedere bilaterala, facilitata de Gorbaciov, conducerea ungara – Nyeres Reszo, Nemeth Miklos si Gyula Horn – sustine ca Transilvania nu apartine Romaniei si ameninta ca va internationaliza problema maghiarilor din Romania.
Anterior, in decembrie 1988, conducerea duala iugoslava – Loncear si Dizdarevici – l-a iritat pe Ceausescu punand in discutie problema Banatului. In august 1989, agenti de informatii ai Departamentului Securitatii Statului, infiltrati in cantonamentele speciale paramilitare din Ungaria, raporteaza primele date in legatura cu pregatirea unor formatiuni de lupta (gherila urbana) ale caror misiuni erau sa actioneze in Romania pentru crearea pretextelor unor evenimente in consens cu evolutiile din Polonia si Ungaria, iar ulterior si din Cehoslovacia, RD Germana si Bulgaria, convenite, pe de o parte, de Mihail Sergheevici Gorbaciov si George Herbert Bush si, pe de alta parte, de François Mitterrand si Helmuth Kohl, avand si binecuvantarea Sanctitatii Sale, Ioan Paul al II-lea, Pontiful Vaticanului.
Organizatia Romania Libera si UMRL au fost paravanul sub care AVO (acronimul Securitatii RP Ungara) au organizat formatiuni paramilitare pe care le-au instruit in tabara (cazarma militara) de la Bicske pentru “actiuni viitoare de gherila urbana in Romania”. Instructorii erau unguri originari din Romania, dar acestia actionau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. Noul conducator al Romaniei Libere si al grupului instruit, de cca. 400 de membri, era tehnicianul petrochimist Manea Gheorghe, iar din partea UMRL asista Sandu Pobereznic.
Subzistenta grupului era asigurata de organizatii revizioniste maghiare, de UMRL si de inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati, care avea deja un birou in Ungaria.
in subsolul cazarmii de la Bicske se tiparea o parte din materialele de propaganda pentru a fi trimise in Romania cu scopul de a se determina aparitia unor nuclee interne ale organizatiei Romania Libera. O alta parte a materialelor de diversiune propagandistica era pregatita in tipografiile Partidului Muncitoresc Socialist Ungar si ale AVO (Securitatea de Stat a Ungariei) si difuzata de aceasta din urma.
Pe cale de consecinta a celor relevate, agenti curieri ai miscarilor “solidarnosc” din Polonia, “forumurilor civice” din Ungaria, Cehoslovacia si RD Germana sunt interceptati si anchetati, in plenitudinea indeplinirii misiunilor de racolare si fixare a sarcinilor ce reveneau “revolutionarilor alesi pentru provocarea surprizelor strategice (politice) planificate”. Ei aveau sa recunoasca cine sunt, de unde au venit si cu ce scop, precum si gradul de indeplinire a misiunilor. Mai putine detalii insa privind elementele operationale – consemne, parole, sisteme secrete de comunicare prin care urma sa se realizeze mobilizarea persoanelor care urmau sa-si asume riscurile provocarii si conducerii (dirijarii ) evenimentelor amorsate.
in toamna anului 1989, emisarii realizasera contacte si constituisera puncte de sprijin in Alba Iulia, Arad, Brasov, Bucuresti, Caransebes, Cisnadie, Cluj, Constanta, Craiova, Cugir, Iasi, Lugoj, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Targu Mures, Timisoara… (ordinea este cea alfabetica, dar lista nu este completa).
Se impune o mentiune. Contactele au fost mult mai numeroase decat punctele de sprijin efectiv create, ele avand ca scop si punerea Securitatii pe piste false. Ipotetic, fiecare contact trebuia sa treaca printr-un filtru, pana a se stabili ca este o deruta. Amestecul premeditat al contactelor intamplatoare cu cele de creare a punctelor de sprijin a fost o tactica prin care s-a ingreunat identificarea si controlul acestora din urma.
Fiecare emisar actiona “multiplu de zece”, iar fiecare nou membru cauta alti zece. in Bucuresti s-au vizat recrutari, inclusiv din randurile elevilor de liceu, cu care se realizau intalniri de instruire in parcuri. “Instructorii” erau persoane recent revenite in tara. Unii parinti ingrijorati s-au adresat Biroului de Informatii, Sesizari si Reclamatii al Ministerului de Interne.
in zilele de foc din decembrie 1989 am avut confirmarea deplina a misiunilor acelor emisari. Cele mai multe orase-tinta ale curieratului lor au fost cuprinse in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie de furia unor revolte, aparent ilogice, in care, initial, interlopi periculosi, terorizand unitatile de Securitate si Militie (din inalt ordin subordonate comandamentelor judetene militare de aparare, urmare a starii exceptionale instituite), s-au transformat ad hoc in “revolutionari profesionisti”.
in seara zilei de 21 decembrie, generalul Vlad, fiind chemat in sediul Comitetului Central, a asigurat preluarea rapoartelor operative telefonice ale sefilor unitatilor judetene (municipale si orasenesti, unde existau structuri locale) ale DSS, transmise la cabinetul sefului departamentului. Invariabil, la apelurile “Suntem atacati, ne dau foc, ce facem?”, raspunsul era standard: “Solicitati sprijin comandamentului judetean de aparare!”. seful Securitatii judetului Sibiu, locotenent-colonelul inginer Theodor Petrisor, primind aceasta solutie, mi-a spus sa astept un moment si sa ascult. A deschis probabil fereastra si a orientat receptorul telefonului spre exterior. Am auzit un tir infernal, suieraturi si rapait de gloante cum numai in filmele de razboi auzisem. “Cine trage?”, l-am intrebat. “Cei la care ne trimiteti sa ne apere!”, a fost raspunsul.
in sinteza, cand generalul Vlad a cerut sa fie informat despre situatia din tara, i-am raportat ca pe linia Timisoara – Resita – Caransebes – Alba Iulia (Cugir) – Sibiu – Brasov, Banatul si Transilvania sunt incercuite de focarele unor violente extreme ale caror tinte erau sedii ale Securitatii si Militiei, unele fiind atacate, incendiate, cu evidenta intentie ca ocupantii lor sa fie arsi de vii. Am mai mentionat ca, asa cum se prezinta situatia, Banatul si Transilvania par a fi izolate de restul tarii si i-am prezentat succint ce s-a comunicat din fiecare judet. S-a interesat daca sunt probleme la Targu-Mures, in Harghita si Covasna. Acolo insa era o liniste suspecta si se astepta ca, in urmatoarele doua zile, la Odorheiul Secuiesc si in alte localitati sa se dezlantuie evenimente de un tragism cutremurator…
Aurel Rogojan
Militaru si alti generali “complotisti” au tatonat conducerea Securitatii
22/08/2009
4177 vizite
Generalul in rezerva Aurel Rogojan, ofiterul care in 1989 a fost alaturi de generalul Iulian Vlad, comandantul Departamentului Securitatii Statului, ca subordonat direct si colaborator apropiat al acestuia intre anii 1974-1989, analizeaza pentru Jurnalul National momentele pregatitoare lunii decembrie a acelui an si care ar fi putut sa produca in Romania un razboi civil. Generalul in rezerva dezvaluie faptul ca deja generali, precum Nicolae Militaru, agenti ai serviciilor secrete sovietice, nici nu se mai fereau sa mascheze complotul si incercau sa amestece si Securitatea in acesta.
Desigur, in ceea ce priveste participantii la evenimente, au existat si exceptii, dar cu titlu de exceptie. Constiintele revolutionare aveau sa apara in cel de-al doilea si al treilea val al evenimentelor, pentru ca ulterior sa se retraga…
in fapt insa, s-au confirmat invatamintele evenimentelor istorice similare in care ceea ce un important protagonist al evenimentelor avea sa numeasca “pegra sociala obsedata de catararea in fotoliile puterii” constituie suportul oricarei insurgente, numai ca “pegra avida de o noua dictatura, a strazii, nu trebuie sa se catere in acele fotolii”. Fara comentarii. Acest crez l-a calauzit pe respectivul protagonist atat ante, cat si post factum comploturilor in itele carora a fost ori s-a implicat. Nu sunt putini cei care stiu si partea de adevar pe care cel in cauza nu si-o mai aminteste.
Dar, in definitiv, daca vom compara conditiile existente in Franta la 1789 cu cele din Anglia, vom constata ca ele erau asemanatoare, exceptia constituind-o atitudinea serviciilor secrete si a politiei, care in Anglia s-au situat ferm pe pozitia apararii Coroanei. si conditiile existente, dupa 200 de ani, in tarile Europei Centrale si de Est se vedeau, de undeva, de mai departe, ca fiind asemanatoare, daca nu chiar identice. Serviciile speciale care au evaluat atat contextul european din 1789, cat si cel din 1989, au concluzionat insa eronat ca Securitatea si fortele de ordine publica ale Ministerului de Interne din Romania vor proceda precum serviciile si politia Angliei, nepermitand dislocarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceausescu. Pe aceasta eroare, daca a fost o eroare, ea este descalificanta pentru nivelul de cunoastere de catre acele servicii a optiunilor Securitatii, aveau sa se fundamenteze insa planuri grave si extrem de periculoase, care puteau impinge Romania intr-un razboi civil distrugator al statalitatii nationale si integritatii sale teritoriale. Generalii loiali lui Ceausescu au fost de cealalta parte…
Iata ce declara in 1991 Silviu Brucan, unul dintre membrii cei mai activi ai primei puteri provizorii instituite in decembrie 1989, citez “(…) din cauza situatiei politice… in tara asta, armata era singurul factor de stabilitate, cu toate ca armata a tras la Timisoara si la Bucuresti, si prin alte parti. (…) Nu puteam sa spunem ca unii generali i-au fost loiali lui Ceausescu, altii disidenti, ca armata a tras la Timisoara, a tras la Sibiu, a tras la Cluj, a tras si la Bucuresti in 21 decembrie – asta-i adevarul istoric. Ar fi fost iresponsabil sa deschizi o asemenea discutie intr-o perioada cand asta (n.n. – armata ) era singurul lucru pe care ne sprijineam”. Aceasta ultima afirmatie clarifica, fara echivoc, cat anume din evenimentele din decembrie a fost revolutie si cat lovitura de stat. Dar si de ce trebuia sa se produca lovitura de stat. Pentru a se acoperi crimele cu alte crime si a nu se raspunde pentru savarsirea lor!
Am cunoscut si avut sansa sa supravietuiesc, la propriu, confruntarilor cu toate categoriile elementelor operationale “hummint” ale conspiratiei externe finalizate cu lovitura de stat militara “partial reusita” (citat din Virgil Magureanu) din decembrie 1989.
Cu cateva luni inaintea evenimentelor, emisari ai “complotului intern”, chiar generalul Militaru personal, au facut tentative de tatonare a conducerii Ministerului de Interne/Departamentului Securitatii Statului, dar, cunoscandu-li-se apartenenta la servicii speciale straine, au fost evitati.
Unui general, fost in conducerea Ministerului de Interne, care a solicitat, in acelasi scop, o audienta “de nivel” la conducerea DSS… i-a fost trimis ca interlocutor translatorul de limba rusa, cu care efectuase in anii ’60 misiuni la Moscova!
Sfarsitul verii anului 1989 avea sa mai aduca noi probleme, generate de returnarile masive ale emigrantilor romani ilegali din Iugoslavia. Coloane ce pareau a nu se mai sfarsi erau conduse, in ordine, de autoritatile iugoslave si predate granicerilor romani. Ceausescu dispune primirea “returnatilor” in cazarmi militare, unde sa fie interogati de organele de cercetare graniceresti (in terminologia consacrata de manualele OTAN: supusi procedurii de debriefing), dupa care li s-a permis sa mearga la domiciliile declarate. Numarul lor mare facea imposibila trimiterea in justitie pentru trecerea frauduloasa a frontierei. Este greu sa se poata spune cati dintre ei s-au angrenat in actiunile din decembrie 1989 pe baza instruirii ce li se facuse. Timpul si timpurile au fost potrivnice… Aceeasi concluzie si pentru cohortele venite din Ungaria, alcatuite exclusiv din barbati valizi, care, fara indoiala, au avut un rol major in evenimentele de la sfarsitul anului 1989. Acest rol l-a confirmat, in deplina cunostinta de cauza, Silviu Brucan, pe care, din nou, il citez: “Problema este ca eu cred ca la Timisoara a fost si este mana ungureasca. si nu numai ungureasca. Cred ca si anumite cercuri din Germania (…) si asa mai departe au actionat acolo (…)”.
Concomitent, pe directia Ungariei au avut loc cateva “evadari” de-a dreptul spectaculoase (Nadia Comaneci, un cioban cu o turma de cateva sute de oi, un oradean cu un autoturism care si-a adaptat rotile la sinele de cale ferata, altii se gandeau sa incerce cu parapante ori cu alte aparate de zbor artizanale), toti acestia fiind asteptati dincolo de frontiera romana de numerosi reporteri ai ziarelor, posturilor de radio si televiziune.
Un grup de 11 persoane din Cluj aflate ca turisti in Bulgaria solicita azil politic Ambasadei Ungariei la Sofia, de unde sunt extrase pe calea aerului, cu destinatia Budapesta. Cazul a fost nu numai intens mediatizat, dar si supus atentiei organismelor internationale, chipurile ca un exemplu al persecutiei minoritatilor etnice in Romania. Nu in ultimul rand, ca importanta, trebuie mentionat si faptul ca mai multi ofiteri si subofiteri de graniceri au fost arestati de Procuratura Militara pentru complicitate la trecerea frauduloasa a frontierei. Pe multi i-a demascat opulenta stilului de viata, urmare a castigurilor realizate din favorizarea persoanelor trecute clandestin granita. Fata de aceasta situatie si a “fortarilor” spectaculoase de frontiera mentionate, Ceausescu a dispus trecerea Trupelor de Graniceri in subordinea Ministerului de Interne. Ministrul Apararii Nationale primeste greu decizia Comandantului Suprem, deoarece ea era expresia perceptiei “Tovarasului” asupra degradarii corpului graniceresc si a necesitatii de a fi reinstaurata disciplina sub autoritatea ministrului de Interne, nimeni altul decat temutul Tudor Postelnicu.
Aurel Rogojan
“Elena Ceausescu nu avea acces la informarile operative ale Securitatii”
Generalul de brigada (r) Aurel Rogojan, colaborator apropiat al generalului Iulian Vlad, cel care conducea in 1989 Departamentul Securitatii Statului, descrie pentru Jurnalul National cum se faceau informarile pentru presedintele Romaniei Socialiste, Nicolae Ceausescu. Totodata, ofiterul a acceptat sa rememoreze raporturile pe care DSS le avea cu Partidul Comunist Roman si cu Elena Ceausescu si dezamorseaza mitul ca sotia dictatorului ii “confiscase” acestuia fluxul informativ.
24/08/2009
2518 vizite
Presedintele Romaniei era unicul destinatar al Buletinului Informativ al Departamentului Securitatii Statului, un document integrat care cuprindea sintetic cele mai importante informatii necesare cunoasterii situatiei politice internationale, respectiv intentiile altor state si actiunile preconizate in politica lor fata de Romania, impactul unor evenimente asupra securitatii Romaniei, oportunitati de dezvoltare si intarire a relatiilor bilaterale, acte, gesturi, atitudini cu semnificatii de ostilitati ori care exprimau un pericol potential.
Nu exista un sistem al raporturilor personale zilnice ale sefului DSS cu Nicolae Ceausescu. Pentru urgente sau pentru probleme importante stringente se solicita telefonic pe linia “S” primirea la raport. Ceausescu personal fixa ora, iar de fata nu era nimeni altcineva.
Sediul institutiei Buletinului Informativ – probleme de securitate se afla la Centrul de Informatii Externe, fiecare exemplar unic fiind caligrafiat si semnat olograf de seful DSS. Plicul il deschidea personal Nicolae Ceusescu si tot el il inchidea (il capsa) si il adnota cu “R” (retur) de regula in coltul de sus stanga sau dreapta al plicului si semna cu initialele “N C”. Aceste buletine nu au circulat sub nici o forma in structurile securitatii interne. Aspectele interne de securitate care se includeau in aceste buletine, daca nu se integrau, se raportau ca anexe ale Buletinului, iar baza lor se arhiva in dosarul problemei sau spatiului detinut de structura informativ-operativa.
Aceasta “descentralizare”, in fapt o stricta compartimentare si secretizare, era de natura sa limiteze circulatia informatiilor sensibile destinate sefului statului si sa nu fie cunoscute de persoane carora nu le reveneau atributii decizionale implicate de continutul informarilor.
Mai mult, o serie de astfel de informari, “note-speciale” daca aveau ca destinatie personalitati din inalta nomenclatura, nu aveau antetul emitentului. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu sunt la indemana materiale accesibile in cateva duzini de cazuri si operatiuni active in 1989 si inca vii in memoria unora dintre combatantii tuturor partilor implicate, azi veterani ai lumii informatiilor secrete.
Serviciul Central de Analiza Sinteza din structura DSS prelucra si datele pentru Buletinul Informativ al Ministerului de Interne, cu o arie de difuzare generala in interiorul sistemului si la principalii lideri de partid si de stat.
O precizare importanta si necesara: sub ministeriatul generalului Iulian Vlad la Departamentul Securitatii Statului, Elena Ceausescu nu avea acces la informarea operativa de securitate rezervata Presedintelui Republicii si Comandant Suprem al Fortelor Armate. in calitatea sa de presedinte al Consiliului National pentru stiinta si Tehnologie, Elena Ceausescu primea episodic un Buletin de Informatii Tehnico-stiintifice, rezultat in parte si al cercetarii de profil a spionajului. Aceasta numai ca urmare a mandatarii exprese din partea presedintelui.
Elena Ceausescu, ca presedinte al Biroului Comisiei de Cadre de pe langa Comitetul Politic Executiv, putea conditiona, respectiv refuza numirea cadrelor de conducere cu rang de adjuncti ai ministrului, sefilor de comandamente, directiilor centrale si judetene, loctiitorilor politici ai sefilor de unitati. Emil Bobu, Tudor Postelnicu si Constantin Radu, secretar al CC si sef al Sectiei Cadre, faceau parte din comisia respectiva, care, intre altele, a provocat mari prejudicii reprezentarii externe a Romaniei.
Generalul Vlad nu a preluat asupra sa nici activul si nici pasivul relatiilor speciale ale lui Postelnicu, in calitate de sef al DSS, cu Elena Ceausescu.
Generalul Vlad a avut posibilitatea sa devina primul sef al unei proiectate Case Prezidentiale, dar a declinat propunerea atunci cand Ceausescu a adus vorba. I-ar fi fost cu neputinta sa fie subordonat Elenei Ceausescu. si, intr-adevar, ca ministru secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, generalul Vlad nu a lucrat nici cu sotia si nici cu copiii presedintelui. La “Cabinetul 2” se prezenta numai atunci cand primea ordin din partea sefului statului. Proiectul Casei Prezidentiale i-a fost foarte drag lui Pacepa, sperand ca va fi numit “maresalul” acesteia, dar proiectul a cazut. De la Pacepa si pana la Vlad au mai fost cativa candidati, dar nici unul dintre acestia din urma nu a corespuns exigentelor impuse, indeosebi in ceea ce presupunea pregatirea vizitelor externe. Ceausescu avea pretentia ca acest demnitar sa obtina garantii din partea oficialilor tarilor gazda, in sensul ca obiectivele vizitelor se vor realiza integral. Uneori, pentru aceasta se ajungea chiar la seful statului respectiv. Or, o asemenea performanta nu era usor de realizat. Singurul care a performat, indeplinind si rezistand in asemenea misiuni timp de 11 ani, a fost generalul Vlad.
Cand DSS a fost condus de activisti de partid fanatici, cum puteau ei sa promoveze informatiile care nu exprimau unanimitate, adeziune, omagii si recunostinta? Un singur exemplu: un buletin prezenta starea de spirit a populatiei stresate de lipsuri alimentare si de asteptatul la cozi interminabile. Ministrul de Interne, George Homostean, semneaza buletinul si dispune difuzarea lui incepand cu Nicolae Ceausescu. Ministrul secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, Tudor Postelnicu, blocheaza difuzarea buletinului, pe care adnoteaza: “Asta e provocare! Tovarasul si Tovarasa au facut ieri vizite de lucru in pietele din Bucuresti si au vazut ca sunt pline…”. Postelnicu era sigur ca aceeasi reactie ar fi fost si mai sus. Ceausescu, asemenea tuturor dictatorilor, fara exceptii notabile cunoscute, credea numai ceea ce-i convenea. Sistemul de informare al partidului ii prezenta o realitate cosmetizata pana la contrariul ei. Cine se incumeta sa spuna altceva isi asuma riscuri serioase. si, cum mereu “plesnea” cate ceva, se ivea prilejul ca “informarea de securitate” sa prevaleze pana la remedierea cauzelor. Apoi, iarasi prevala informarea de partid. Asta in planul problemelor interne.
Este posibil ca de la o anumita data si pana la inceputul lunii octombrie 1987 (cand generalul Vlad a fost numit sef al DSS) sa se fi practicat informarea oportunista. in fond, o dezinformare prin omisiune. Uneori, omisiunea este echivalenta tradarii. Asa stand lucrurile, o fi fost rau, o fi fost bine… Vedeti, depinde de care parte esti situat cand judeci astfel de lucruri. Oricum, evenimentele nu puteau fi oprite, dar nici Ceausescu determinat sa inteleaga ca trebuie sa se retraga. Desi, in planul informarii, s-au facut eforturi foarte serioase, unele chiar riscante.
Generalul Iulian Vlad s-a calauzit, intre altele, si dupa principiul ca seful securitatii statului este cel care aduce vestile proaste. Cand trebuie sa combati tradarea tarii, sa-i controlezi si sa-i dezactivezi pe spioni, sa demantelezi comploturi, sa anihilezi teroristi, sa-i demasti pe coruptii regimului nu ai cum sa fii aducatorul vestilor care sa bucure.
Aurel Rogojan
Telegramele operative DSS din care Ceausescu a aflat ca i se apropie sfarsitul
25/08/2009
6750 vizite
Retelele Departamentului Securitatii Statului au transmis pana in ultima clipa a regimului Ceausescu informatii despre schimbarile care aveau loc in Europa de Est. Generalul de brigada (rez.) Aurel Rogojan, fost sef al Secretariatului DSS, arata ca generalul Iulian Vlad nu a ordonat niciodata sa nu se transmita Centralei informatii care l-ar fi deranjat pe Ceausescu. Mai mult, reda partial 11 informari din perioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989 despre schimbarile care se preconizau a avea loc in Romania.
Indiciile din anii ’80 ca in Europa de Est se dorea schimbarea regiurilor au fost receptate de DSS cat se putea de realist, in conditiile in care, dupa tradarea lui Pacepa, s-a politizat conducerea activitatii si raportarea rezultatelor… Profesio-nistii informatiilor secrete din sistemul Departamentului Securitatii Statului si-au facut insa bine munca. Omologii occidentali aflati la post in ambasadele din Bucuresti faceau ca, de voie ori de nevoie, ochii si urechile contraspionajului sa afle anumite lucruri.
Ceausescu a avut totodata, incepand cel mai tarziu din luna septembrie 1989, informari speciale, chiar in mai multe editii zilnice, asupra actiunilor sistematice coordonate din exterior impotriva sa.
Numai pentru perioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989 retin atentia cel putin 11 informari din categoria celor extrem de incomode, dupa cum urmeaza:
1. DSS nr. 00275/07.11.1989 privind intalnirea de la Malta: “Cele doua parti vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenta (…) problema exercitarii de noi presiuni coordonate asupra acelor tari socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale… Statele vest-europene sa aiba un rol sporit in influentarea situatiei din Europa de Est (…) in ceea ce priveste Romania, va fi foarte greu, date fiind particularitatile proprii (…) care exclud posibilitatea producerii unei revolutii de catifea (…)”
2. DSS nr. 00252/793/07.11.1989 privind intalnirea Kohl – Mitterrand: “S-a stabilit sprijinirea unui front comun al fortelor de opozitie din tarile socialiste (…)”.
3. MApN – Directia Informatii a Armatei – Telegrama 015771/09.11.1989: “Ungaria actioneaza in scopul destabilizarii situatiei politice interne din Romania, cu prioritate in Transilvania… Simultan cu provocarea unor demonstratii, (…) Ungaria are intentia sa provoace incidente la granita… care sa degenereze intr-un conflict militar… Acest scenariu se va realiza cu stirea URSS si cu sprijinul Austriei…”.
4. DSS nr. 00286/11.11.1989 – “Dupa reuniunea la nivel inalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are in vedere ca in relatiile cu Romania sa promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative si sustinere a actiunilor protestare (…)”.
5. DSS nr. 00444/814/14.11.1989 – “«Trust Organization», recent infiintata de CIA, are intre obiective: incurajarea si sprijinirea miscarilor disidente din tarile socialiste; masuri active de organizare si dirijare a actiunilor emigratiei; organizarea de actiuni de opozitie fatise si folosirea ca ofiteri de legatura si instructori a fostilor membri ai serviciilor de informatii care au tradat (…). «Trust Organization» isi va concentra activitatea cu preponderenta in directiile Romaniei si Cehoslovaciei…”.
6. DSS nr. 00260/16.11.1989 – Initiativa presedintelui Frantei de a convoca reuniunea de urgenta la Paris a sefilor de stat si de guvern ai tarilor membre ale Pietei Comune, cu scopul “sporirii rolului acestora in destabilizarea si schimbarea regimurilor politice din tarile socialiste, incurajarii directe a constituirii nemultumitilor si protestatarilor in mase de manevra (…)”.
7. DSS nr. 00262/22.11.1989 – Reuniunea de la Paris convocata din initiativa presedintelui Frantei: “in contextul pozitiilor comune si a actiunilor concertate ale SUA si URSS, cu privire la Romania se preconizeaza (…) crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stari de nemultumire si incitari in mediul minoritatii maghiare (…)”. (n.a. – Era oare scenariul care l-a avut ca protagonist pe preotul reformat Laszlo Tökes?! Anterior, desi au fost dovedite actiunile ilegale impotriva securitatii statului savarsite de Laszlo Tökes, atestate si de interceptarea, la controlul trecerii frontierei, a unei chitante olografe pentru primirea sumei de 20.000 lei, ascunsa in plafoniera autoturismului cu care calatoreau legaturile sale din Ungaria, Nicolae Ceausescu nu a aprobat sesizarea instantei de judecata).
8. DSS nr. 0086/27.11.1989 – Declaratia consilierului prezidential sovietic Oleg Bomogolov privind “caracterul ireversibil si de generalitate al procesului care se desfasoara in unele tari est-europene si optimismul cu care este privita evolutia viitoare a Romaniei”.
9. DSS nr. 00277/02.12.1989 – Declaratie a presedintelui George H. Bush: “As dori sa vad unele actiuni si in aceasta tara. (…) Am trimis in Romania un nou ambasador… L-am trimis in Romania tocmai pentru ca este un om ferm si intransigent…”.
10. DSS nr. 00288/12.12.1989 – Declaratia presedintelui Frantei la incheierea reuniunii la nivel inalt de la Strasbourg: “Problema unor provincii… nu trebuie sa se omita existenta divergentelor intre Ungaria si Romania in chestiunea Transilvaniei… sau problema Basarabiei… Franta si URSS trebuie sa-si reia rolul de a asigura echilibrul in Europa…”.
11. DSS/0610/12.12.1989 – in mediile emigratiei maghiare din Occident, dar si in cercurile guvernamentale de la Budapesta se vehiculeaza ideea reanalizarii in forurile internationale a statutului actual al Transilvaniei, dupa ce etnicii unguri din Romania vor actiona pentru autonomie si intemeierea unui nou stat independent, suveran si neutru – Ardealul – sau pentru inglobarea Transilvaniei intr-o federatie…”.
Dau un exemplu care este edificator in ceea ce priveste urmarirea evolutiilor internationale in directia accelerarii prabusirii sistemului mondial socialist. Pe evolutiile din Polonia s-a realizat un studiu de caz timp de noua-zece ani. Ca venea schimbarea nu era o noutate. Se stia de la momentul Helsinki (cosul trei, al drepturilor omului, numai ca fiecare parte opusa intelegea sau dorea sa inteleaga cu totul altceva), de la reorientarea tacticii SUA in timpul mandatului presedintelui Jimmy Carter, de la desecretizarea unor documente ale Consiliului Securitatii Nationale al SUA, in 1974, de la pontificarea cardinalului polonez Karol Voityla… Strategia anticomunista globala era cunoscuta si nu existau dubii ca, dupa ce se va instala la Moscova conducatorul “asteptat”, odata pornita caderea libera a sistemului, aceasta nu va mai putea fi oprita.
Daca se intampla ca informatiile din exterior sa dubleze in mare masura ceea ce in Centrala se colecta direct din presa externa, din fluxurile agentiilor de stiri, din documente oficiale, din monitorizarea mediilor diplomatice si din alte surse, de regula sigure si de inalta fidelitate, este posibil ca ofiterilor din aparatul extern sa li se fi cerut sa nu furnizeze informatii redundante, ci sa caute raspunsuri la intrebarile si problemele necunoscute: “Cand? Cum? Unde? Cine? in beneficiul cui?”.
Daca totusi in structuri paralele ani la rand s-a lucrat altfel, omitandu-se din informari adevarurile incomode, faptul este imputabil si unor factori din DSS, deoarece, potrivit obligatiilor de protectie contrainformativa pe care le aveau, nu l-au cunoscut si nu au putut fi luate masurile de indreptare cuvenite.
in nici un caz insa, pe linia Departamentului Securitatii Statului, din partea sefului acestuia nici inainte de 1986 si cu atat mai putin dupa nu stiu sa li se fi cerut ofiterilor de informatii sa nu culeaga ori sa nu transmita informatii privind tendintele politice internationale de reasezare a ordinii mondiale. Ar fi fost absurd, fiindca tocmai acesta era unul dintre obiectivele majore si constante ale informatiilor externe (spionajului). Pesemne ca acei care au spus contrariul ori nu au fost niciodata ofiteri de informatii, ori nu au stiut, ceea ce este grav pentru ei, ca pe spatiul respectiv nu erau de capul lor, ci erau si altii care ii supervizau sau ii monitorizau. Nu mai spun ca nu cred ca ar fi putut indrazni cineva, la vremea aceea, sa dea o asemenea orientare extrem de grava si de periculoasa.
Aurel Rogojan
KGB voia inlaturarea de la putere a lui Ceausescu pe orice cale
26/08/2009
2237 vizite
Bunele relatii dintre Ceausescu si Dubcek au avut consecinte multiple dupa invadarea Pragai in 1968. Serviciile de informatii din Organizatia Tratatului de la Varsovia au perceput Romania ca stat potential inamic
I-am solicitat generalului de brigada Aurel Rogojan, fostul colaborator apropiat al generalului Iulian Vlad, comandantul Securitatii, sa ne descrie care erau relatiile Departamentului Securitatii Statului cu KGB, cu serviciile tarilor din Tratatul de la Varsovia, dar si cu serviciile de informatii ale tarilor NATO.
Se spune in teoria serviciilor de informatii ca in momentul in care doua tari sunt in razboi, serviciile pregatesc pacea. Generalul Aurel Rogojan lasa sa se intrevada ca existau contacte ale DSS in acest sens, in contextul prabusirii comunismului si schimbarilor din Europa de Est.
Daca se desfasurau aceste contacte cu sau fara stiinta lui Nicolae Ceausescu, Aurel Rogojan lasa lamurirea aspectelor respective pe seama istoricilor de peste 100 de ani.
In acelasi timp, ofiterul tine sa puncteze cateva reusite ale DSS pe linie de contraspionaj atat impotriva KGB, dar si CIA, actiuni pe care cele doua mari servicii de informatii nu le-au uitat. Aurel Rogojan a recunoscut dupa 1989, printre vocalii reprezentanti ai “societatii civile”, si indivizi descoperiti anterior de contraspionaj a fi agenti ai serviciilor secrete straine.
In 1985, cand am primit unele atributii in “gestiunea administrativa” relatiilor externe ale Departamentului Securitatii Statului, nu am gasit nici un dosar de relatii active cu serviciile speciale ale URSS, Republicii Democrate Germane, Ungariei, Poloniei, Mongoliei, Cubei, Albaniei…
Cu serviciile Bulgariei exista un fel de “gentlemen agreement” privind niste rute de tranzit ale retelelor internationale ale terorismului, traficului de arme, droguri si persoane – grefate pe retelele trasportatorilor internationale. Bulgaria avea probleme serioase cu turcii, iar ei erau atunci carausii Europei. Ne-au creat si noua destule probleme, dar ne-au oferit si satisfactia interceptarii si controlarii unor sisteme de legatura impersonala. Serviciile Cehoslovaciei semnalau sporadic intalniri suspecte, cu persoane din Occident, ale unor turisti cu pasapoarte romanesti.
Cel mai adesea, datele transmise nu intruneau minimum de cerinte necesare procesarii. Unii posesori de “pasapoarte romanesti” nu erau, insa, romani, dar in spionaj si contraspionaj asemenea situatii, de folosire a “steagurilor straine” erau uneori regula.
Formal, erau, inca, functionale relatiile de cooperare cu Serviciul Securitatii de Stat al Republicii Federative Iugoslavia. in practica, insa, realitatile incepusera sa capete o alta turnura.
Existau relatii excelente cu Ministerul Securitatii Statului al RP Chineze. Aceste relatii erau consecinta fireasca a raporturilor bilaterale puternice si constante pe care Romania le-a avut cu China, atat in plan politic, cat si economic, acestea constituindu-se, la un anumit moment, intr-un garant al independentei si suveranitatii Romaniei in fata presiunilor si amenintarilor hegemonismului sovietic.
Cu Ministerul Securitatii de Stat al Republicii Populare Democrate Coreene existau, de asemenea relatii protocolare bune, concretizate, mai ales, in schimburi anuale de delegatii pentru efectuarea concediilor de odihna.
in zona tarilor din asa-zisa lume a treia, in special din randul statelor nealiniate din Africa si Orientul Arab, s-au concretizat cooperari in ceea ce priveste pregatirea generala de informatii si contrainformatii, precum si asistenta tehnica. De asemenea, cu Securitatea Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei, al carui sef a fost primit in Romania la cel mai inalt nivel politic si de stat.
Au existat relatii de cooperare si in spatiul serviciilor din familia Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, iar cu structuri speciale vest-germane, italiene, israeliene, din Turcia… ca sa numesc doar cateva, au existat conlucrari in constructia sistemului national antiterorist al Romaniei si de securitate in domeniul aviatiei civile, care si-au dovedit eficienta si competitivitatea in efortul antiterorist international.
Premergator, dar mai cu seama dupa invadarea Cehoslovaciei, Romania a fost in situatia de a constata ca serviciile de informatii din Organizatia Tratatului de la Varsovia au tratat-o ca stat potential inamic, impotriva caruia fusesera pregatite operatiuni speciale de razboi politic si planificata o agresiune militara. Cu astfel de aliati era foarte greu sa pastrezi chiar si aparentele. Evenimente ulterioare aveau sa se concretizeze in grave cazuri de spionaj, subversiune si subminare politica a Romaniei din partea serviciilor speciale ale unor “tari vecine si prietene”. Era si de asteptat. in intreaga noastra istorie, numai vecinii ne-au mutat haturile, ori furat caii buni si fetele frumoase. Ocupantii au venit si au plecat. Vecinii raman…
Dupa ce, in anii anteriori DSS-ul a demantelat alte cateva operatiuni ale KGB-ului, dar nu numai, avandu-i ca protagonisti si pe unii dintre vocalii reprezentanti ai actualei “societati civile”, cade reteaua lui Vladimir Volodin, care era preocupat de preluarea puterii de preferatul lui Gorbaciov, dupa inlaturarea de la putere, pe orice cale, a lui Nicolae Ceausescu.
Am subliniat “pe orice cale”, deoarece anterior a existat si varianta atentatului politic terorist, la care a subscris si o tara vecina, in schimbul unei criminale monstruozitati geopolitice cu denominatia “Republica Socialista Transilvaneana”.
O operatiune ultrasecreta, codificata “Barajul” avea ca scop blocarea proiectului sovieto-ungar amintit. Operatiunea ii viza, preventiv, si pe unii dintre cei mai activi complotisti ai momentului, considerati ca alternativa dupa atentatul impotriva lui Ceausescu. Documentele operatiunii au fost redactate exclusiv olograf, centrul de greutate al dispozitivului de control si dezamorsare revenind Unitatii Speciale 0110, pentru coloana a V-a a KGB-ului, Directiei de Contrainformatii Militare, pentru generalii si marii comandanti care trebuiau sa sustina militar complotistii si Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista, pentru solutia de ultima instanta a neutralizarii si lichidarii atentatorilor, daca ar fi trecut la actiune. Aceasta a facut necesar ca un echipaj de lupta antiterorista sa fie inclus in dispozitivul de protectie fizica apropiata a Presedintelui Romaniei, realizat de catre Directia de Securitate si Garda.
Reteaua lui Volodin avea un nucleu in redactia organului de presa al Frontului Unitatii si Democratiei Socialiste, Romania libera. Acest nucleu a racolat cateva zeci de persoane si a editat, prin mijloace nu tocmai improvizate, primul numar al unui ziar de front clandestin, in cea mai fidela replica a glasnostului si perestroikai. A fost una dintre conditiile de credibilitate ale miscarii pro glasnost-perestroika din Romania, puse de Volodin, pentru ca: “tovarasul Gorbaciov, cand va avea pe birou ziarul, o sa va acorde neconditionat protectia sa.”
Cum pe Volodin nu l-a interesat cazierul unuia dintre importanti ai retelei (PETRE MIHAI BACANU – Nota mea), acesta avea sa clacheze intr-un lamentabil proces de specula cu autoturisme, iar ceilalti componenti au facut obiectul unor masuri, mai mult sau mai putin dure, de influentare obsteasca, ori administrativa, cu scop de a-i determina sa renunte sa militeze pentru importul reformelor lui Gorbaciov in Romania.
Referitor la partea a doua a intrebarii dvs., mi-as permite sa remarc ca Romania ca stat, formal membru al Tratatului de la Varsovia, nu s-a aflat in “razboi” cu vreun stat membru al NATO. Mai mult, dupa jocul operativ initiat de generalul de Gaulle cu Hrusciov si Brejnev, pentru a scoate comandamentul NATO din Franta, avand ca actori, pe de o parte DST-ul si “reteaua Caraman”, iar de cealalta parte serviciile de spionaj ale Romaniei si Rusiei Sovietice, Romania nu a fost implicata in alte afaceri de spionaj politico-militar impotriva statelor din NATO. Ca sa fiu explicit, spionajul roman dupa 1968 nu a mai fost aliatul cuiva impotriva statelor membre ale NATO.
In ceea ce priveste spionajul economic, este unanim acceptat ca nu este etic sa ascunzi cuceririle geniului uman, pentru a nu beneficia de ele intreaga umanitate…
in contraspionaj exista dintotdeauna un principiu, pe care toti il aplica si respecta. Fiecare stat are un patrimoniu de secrete, pentru a (legi, proceduri, cifruri de stat, chei de caror aparare instituie “bariere” criptare electronica, interdictii de acces etc. etc). Cine forteaza inamic, aliat sau prieten – are parte, si in prezent, de acelasi - ”barierele” tratament.
La celelalte tinte ale intrebarii, care vizeaza chestiuni de maximum interes, dar excluse transparentei, nu pot sa va ajut sa capatati confirmari, dar nici negari.
Trebuie asteptat ca unele subiecte sa se raceasca suficient pentru a putea fi atinse. Sa le lasam in sarcina istoriei ce se va scrie peste o suta de ani . Cand spun “o suta de ani”, am in vedere limita maxima a protectiei pe care legile arhivelor o stabilesc, in multe tari, pentru anumite categorii de documente.
Aurel Rogojan
“Agenti ai unor servicii straine lucrau chiar in sediul CC al PCR”
Generalul de brigada (r) Aurel Rogojan, fostul sef al Cancelariei departamentului Securitatii Statului, isi aminteste care erau “tintele” spionajului strain asupra Romaniei in 1989 si care erau serviciile secrete cele mai active pe spatiul romanesc. Ofiterul invoca ordinele lui Gorbaciov catre KGB de control total in ceea ce privea soarta Romaniei. Cu voie de la Moscova, dar si de la Washington, dupa cum afirma Aurel Rogojan, varf de lance al miscarilor antiromanesti a fost Ungaria.
27/08/2009
Obiectivele urmarite de serviciile de informatii straine, in perspectiva evenimentelor planificate, vizau: penetrarea si controlul din interior a structurilor politico-administrative centrale, a celor militare de aparare, securitate si informatii; subminarea economica si politica; razboiul politico-diplomatic; operatiunile psihologice si de propaganda activa pentru determinarea revoltei populatiei; distrugerea coeziunii structurilor supreme ale puterii; influentarea moralului populatiei; crearea unei opozitii reprezentative si controlul acesteia; studiul si evaluarea grupurilor informale existente la nivelurile conducerii politice si de stat (centrale si locale); radicalizarea prozelitismului religios opus ortodoxismului si celorlalte culte traditionale, a nationalismului minoritatilor; readucerea in actualitate a revizionismului; atentatele la valorile de identitate nationala; punerea in pozitie activa a agentilor aflati “in conservare”; studiul si “incadrarea” in masuri de control si determinare a personalitatilor avute in vedere ca solutii la alternanta puterii.
Din controlul deplasarilor si comunicarilor diplomatilor straini, acreditati la Bucuresti sau in capitale ale unor state vecine, dar aflati in zonele evenimentelor planificate, a rezultat indubitabil ca serviciile speciale ale principalelor puteri occidentale, inclusiv structuri din categoria asa-numitelor prelungiri executive clandestine ale spionajului aveau in desfasurare si operatiuni de alta natura decat culegerea secreta de informatii.
Erau active toate statele care aveau interese politico-economice si de alta natura in legatura cu Romania si ale caror servicii de spionaj erau traditional bine reprezentate aici. Din motivele istorice stiute, Ungaria si-a asumat partea mai ascutita a varfului de lance… Dar Ungaria a fost sustinuta de marile puteri. Aflandu-ne la frontiera de nord a zonei Balcanilor, fief traditional al catorva servicii, acestea s-au implicat si ele consistent. Gorbaciov, neintelegand schimbarea ca pe o abandonare a doctrinei socialiste si a sferei de influenta a Moscovei, a dat KGB-ului directive in sensul determinarii si preluarii evolutiilor din Romania sub control total. Toate “cartitele” KGB-ului dezactivate anterior ori aflate in conservare s-au afirmat in miezul evenimentelor, cooperand foarte bine cu agenti ai inamicilor URSS din NATO. Decembrie 1989 a demonstrat cu prisosinta acest lucru…
Metodele utilizate erau cele dintotdeauna. Indeletnicirea fiind veche de cand lumea, registrul actiunilor era cel clasic. Noutatea a constat in utilizarea avantajelor oferite de mijloacele de transmitere instantanee a informatiilor despre evenimentele speciale, care nu mai aveau frontiere.
A retinut atentia faptul ca din telegramele primite de la reprezentantele noastre diplomatice rezulta ca au fost depuse foarte multe cereri de acreditare pentru ziaristi, despre care se stia ca erau cu totul altceva. Toti acestia au dorit sa vina sa se documenteze numai in orase din Transilvania si Banat: Sibiu, Brasov, Cluj, Arad, Timisoara. Nici unul nu s-a dus in Moldova ori in sudul tarii. Congresul al XIV-lea al PCR a fost pretextul sub care s-au solicitat cele mai multe acreditari. Era greu sa nu se acorde acreditarile solicitate in acest scop, chiar daca se stia ca solicitantii vor urmari, in principal, alte scopuri. Dupa Congres, unii nu au mai plecat…
A retinut, de asemenea, atentia accentuarea caracterului fatis, lipsit de orice rezerva ori subtilitate a provocarilor la care s-au dedat si membri ai unor ambasade straine. Ministrul de Externe l-a convocat pe ambasadorul SUA pentru a-i invedera ignorarea unor preveri esentiale ale Codului Diplomatic (Conventia cu privire la relatiile diplomatice incheiata la Viena, 18 aprilie 1981). Ambasadorul, iritat, a incercat sa protesteze. Calm, ministrul de Externe roman l-a intrebat: “Domnule ambasador, daca ambasadorul roman la Washington ar ridica tonul la secretarul de stat, ce s-ar intampla?”. Raspuns: “Risca sa primeasca un impuls in posterior si sa se rostogoleasca pe scarile Departamentului de Stat” (n.n. – in traducerea aproximativa a limbajului diplomatic).
Trebuie observate practicile, amintite anterior, de a se trimite agenti/ curieri recrutori pentru amorsarea dezordinilor stradale, ca fundal necesar provocarilor si diversiunilor majore. S-au documentat actiuni de creare a suportului logistic, folosit ulterior pentru simularea actelor teroriste. Rezidenta unui serviciu strain, nu cel la care ne-ar duce gandul, inchiriase prin agenti de sprijin autohtoni circa 30 de apartamente ori garsoniere in zone-cheie, de regula in cladiri cu mai multe intrari si cu acces intre scari pe terasele ultimului etaj… Initial, scopul dadea doar de banuit. A posteriori, a rezultat ca din acele incinte s-au tinut sub observatie sedii ale unor institutii, s-au simulat atacuri teroriste ori s-a deschis foc real si letal.
Un alt serviciu de spionaj a cerut si primit din partea agentilor de sprijin autohtoni schitele a vreo 300 de ascunzatori naturale pretabile pentru realizarea legaturilor clandestine (casute postale impersonale). Aproape imposibil de supravegheat si controlat concomitent.
Agenti ai unor servicii straine isi aveau locurile de munca chiar in sediul Comitetului Central al PCR ori in cladirile anexa. Ceausescu ii stia si manifesta o toleranta justificata prin aparentele “bunelor relatii” oficiale si prin faptul ca erau, mai mult sau mai putin, supravegheati.
Aurel Rogojan
Intreaga tara, ocupata de “turisti speciali”
28/08/2009
167 vizite
Congresul al XIV-lea al PCR a marcat si o intensificare a actiunilor ostile Romaniei. De la varful Departamentului Securitatii Statului (DSS), generalui de brigada (r) Aurel Rogojan, atunci locotenent-colonel si omul din umbra generalului Iulian Vlad, a putut observa cum nemultumirile populare atinsesera un prag exploziv.
Aurel Rogojan dezvaluie ca seful DSS, generalul Iulian Vlad, a avut in noiembrie 1989 o intalnire de 40 de minute cu dictatorul Nicolae Ceausescu in care i-a prezentat radiografia reala a Romaniei si faptul ca reasezarile de la nivel international nu au cum sa ocoleasca Romania.
seful Securitatii a mai avut o raportare speciala pentru Nicolae Ceausescu in ajunul intalnirii de la Malta dintre Bush si Gorbaciov. Aurel Rogojan descrie si care a fost rolul multitudinii de “turisti” care pur si simplu au invadat Romania in acel sfarsit de an, cu predilectie dinspre URSS, Ungaria si Iugoslavia.
Razvan Belciuganu
Departamentul Securitatii Statului nu a fost implicat in nici un fel in organizarea Congresului al XIV-lea al PCR, fiindca pregatirea Congresului era atributul organelor de partid competente: Comitetul Central, Comitetul Politic Executiv, Secretariatul CC cu sectiile pe domenii si, in mod special, al colectivului organizatoric condus personal de secretarul general al partidului.
Totusi, la modul figurat, a facut ceva si DSS. in conferintele unor organizatii locale ale Partidului Comunist Roman din unsprezece judete si municipiul Bucuresti au fost exprimate peste 30 de impotriviri la realegerea lui Nicolae Ceausescu ca secretar general, la Congresului al XIV-lea al PCR din 23-25 noiembrie 1989.
Responsabilii politici judeteni respectivi, in acord cu membri ai conducerii centrale a partidului, convin sa nu-l informeze pe Nicolae Ceausescu.
Generalul Iulian Vlad, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne si sef al Departamentului Securitatii Statului isi asuma decizia spargerii blocadei informationale, determinandu-l pe Emil Bobu si, prin el, pe Elena Ceausescu sa-i prezinte secretarului general si Presedinte al Republicii situatia reala.
In preajma Congresului, presa oficiala a partidelor comuniste si muncitoresti din statele membre ale Tratatului de la Varsovia, dar si cea de la Belgrad, in mod aparte, critica fara menajamente politica dusa de Nicolae Ceausescu.
Televiziunea din Ungaria dedica emisiuni speciale pentru congenerii din Romania, care sunt receptionate si induc orientari net potrivnice liniei politice oficiale a Bucurestiului. La Oradea si in celelalte resedinte ale judetelor invecinate cu Ungaria si Iugoslavia se organizeaza, ad-hoc, grupe operative de monitorizare a propagandei pe care Budapesta si Belgradul o realizau vizand obiective politice in Romania.
Aproape ca nu mai exista tara din Europa a carei presa sa nu atace sistematic regimul politic de la Bucuresti.
Toate aceste lucruri au fost raportate sistematic, in frusta lor realitate. Nici nu se putea altfel, fiindca Departamentul Securitatii Statului, in pofida presiunilor politice din ultimii 10 ani, care-i vizau deprofesionalizarea, dispunea de un corp al ofiterilor de informatii cu un inalt grad de instruire (absolventi de facultati in cele mai diverse specialitati, absolventi ai unor cursuri de limbi, culturi si civilizatii straine, un procent insemnat de specializari postuniversitare).
De altfel, nivelul pregatirii a fost una dintre premisele importante ale profunzimii si nuantelor abordarii misiunilor.
Intr-un asemenea context, informarea presedintelui Romaniei asupra tendintelor politice internationale si a influentelor acestora in plan intern devenise o intreprindere tot mai laborioasa si stresanta, nu din cauza vreunei rezerve de a i se prezenta stirile negative, extrem de incomode, ci din cauza avalansei acestora, care impunea doua si chiar mai multe editii pe zi ale informarii operative. in unele zile, seful DSS rezerva pana la patru ore (in doua reprize, la inceputul si incheierea zilei) pregatirii informatiilor si verificarii lor suplimentare.
in noiembrie 1989, nemultumirile populare atinsesera un prag exploziv. Generalul Iulian Vlad i-a cerut lui Ceausescu, in cateva randuri, sa-l primeasca, pentru a-i prezenta personal radiografia componentelor sociale ale securitatii interne: cronicizarea penuriei alimentare, a lipsei medicamentelor, combustibililor pentru incalzire, mai ales a spitalelor si scolilor, paraginirea satelor, esecul sistematizarilor rurale, criza energetica perpetua, receptionarea in masa a posturilor de televiziune din tarile vecine, vehementa presiunilor externe, misiunile itinerante de racolare ale organizatiilor civice de front din tarile vecine, convergenta revendicarilor revizioniste din partea tuturor vecinilor, semnalele tot mai proaste privind gesturile si atitudinile Moscovei fata de Romania, convingerea mediilor politico-diplomatice ca ordinea internationala este in pragul unei reasezari fundamentale, care nu va ocoli Romania.
Pregatit, de fiecare data, pentru o expunere de 7-8 minute, raportul generalului Vlad a fost totdeauna prelungit de Ceausescu, spre agitatia si curiozitatea Elenei Ceausescu, la circa 4o de minute.
Pe timpul audientei, primul ministru a fost, in mai multe randuri, interpelat de Nicolae Ceausescu, primind dispozitii dupa dispozitii si invederandu-i ca: “Voi veghea personal asupra rezolvarii intocmai a problemelor…”.
Mai mentionez ca a existat un raport special pe care generalul Vlad l-a inaintat lui Ceausescu inaintea intalnirii propriu zise de la Malta, cand la nivelul consilierilor si ministrilor celor doi sefi ai supraputerilor mondiale lucrurile esentiale fusesera convenite, in cel putin 2-3 etape…
Este interesanta o remarca a generalului Vlad, pe care a facut-o in calitate de martor in “Procesul celor 24-1-2” (al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR), citez: “Asta a fost soarta noastra, pana la Malta am lucrat sa deslusim Yalta…” Asta ne-a ajutat, in schimb, foarte mult sa anticipam si sa nu fim chiar surprinsi de Malta.
Intensificarea fluxului turistic inspre Romania a fost sesizata ceva mai devreme de unitatile teritoriale ale DSS din judetele Botosani si Suceava.
Controlul strainilor era, insa, in gestiunea structurilor specializate ale Ministerului de Interne, aflate in subordinea lui Tudor Postelnicu.
Statistic, rezulta un “du-te-vino” permanent pe teritoriul Romaniei a unui minim de 30.000 si a unui maxim de 67.530 de persoane (in luna decembrie 1989 si numai din URSS).
in decembrie 1988 intrasera in Romania 30.879 de persoane din URSS)
A avut loc o stranie intensificare a turismului fara… obiective turistice! Unitatile teritoriale ale DSS din judetele: Arad, Braila, Brasov, Caras-Severin, Covasna, Cluj, Timis s.a. au raportat afluxuri masive si suspecte de “coloane turistice auto”, preponderent cu persoane din URSS, Ungaria si Iugoslavia.
La jumatatea lunii decembrie, “turistii sovietici” afluiau masiv in Romania din toate celelalte tari limitrofe. Nota comuna si, in acelasi timp, ostentativa a coloanelor de turisti era ca toti se deplasau cu autoturime “Lada” nou-noute, parca atunci scoase din fabrica pentru rodaj…
Serviciul de contraspionaj de la Timisoara a sesizat ca in zilele premergatoare datei de 16 decembrie 1989 dinspre Iugoslavia au intrat numeroase coloane de cate 20-30 de autoturisme… cu rusi si unguri, ajungandu-se la cifre de ordinul sutelor, apoi al miilor. Cei in cauza nu au solicitat cazare hoteliera, preferand sa se raspandeasca in orase si sa stea in masini.
Acesti numerosi “turisti speciali” realizau un fel de “ocupatie” pe trasee si in orase dintre cele amintite anterior. si unde s-au constatat provocari diversioniste.
Practic, nu se mai putea face nimic. Ori se inchideau granitele, ori erau retinuti si se isca un conflict politico-statal. Cu vreo 70.000 de slujnice si guvernante – amante, viticultori, gradinari, morari si comercianti ocupase si Stieber, spionul Kaiserului, Franta, pana la ocupatia militara efectiva din 1871.
In noaptea de 16-17 decembrie, o asemenea coloana s-a deplasat cu scopul de a intra in Timisoara. A fost interceptata si determinata sa ocoleasca orasul, dar o parte din masini a scapat, reusind sa intre…
Aurel Rogojan
(Va urma)
Posted in Uncategorized Tags: "revolutia kgb", 1989, CIA, Decembrie 1989, dss, general Aurel Rogojan, generalul iulian vlad 1 Comment »DR LIVIU TURCU vs DORIN TUDORAN. Fostul ofiter de informatii demanteleaza Reteaua Tismaneanu si interesele ei in statul roman si cel american
Stimate Domnule Victor Roncea,
Intrucit ati avut bunavointa de a-mi semnala postarea de catre domnul Dorin Tudoran pe blogul sau la data de 21 august 2009 a unui comentariu/pamflet despre Vladimir Tismaneanu dar in finalul caruia face o trimitere la propria-mi persoana va rog sa aveti amabilitatea de a posta intru lamurirea celor ce au lecturat materialul mentionat precizarile anexate acestui mesaj. Imi exprim speranta ca precizarile, ce includ si un periplu mai larg in evolutia evenimentelor de ordin istoric din Romania vor reusi sa-l ajute pe dl. Dorin Tudoran sa-si corecteze perceptia eronata cu privire desfasurarea aspectelor mentionate pe blogul sau dar in acelasi timp sa trezeasca si interesul cititorilor mai tineri si de ce nu chiar a generatiilor ce vor urma.
Cu multumiri,
Liviu Turcu, PhD
28 August 2009
PARTEA I
Domnule Dorin Tudoran,
Incep cu esentialul. Cele ce urmeaza nu au drept scop declansarea unei polemici in sensul semantic denaturat dar comun azi din pacate in societatea romaneasca, adica a unei ‘incaierari’ care sa faca deliciul amatorilor unor asemenea ‘spectacole’. Pentru mine ‘polemica’ pastreaza prin educatie sensul dialogului antic. Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei de ordin faptic la modul definitiv a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea pe care le-ati facut initial in articolul ‘Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil. “Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu..
Tehnica dezinformarii de tip ‘gri’
Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’.
Ce a declansat atunci atacul dvs. la adresa mea a fost furia lui V.Tismaneanu si a grupului sau de acoliti pentru pozitia publica avuta cu privire la incompatibilitatea ocuparii pozitiei de sef al comisiei prezidentiale pentru incriminarea comunismului din Romania, atentie, in raport cu eficienta si credibilitatea morala si politica a Raportului final in fata societatii romanesti! Mi-am zis atunci, ‘treaca de la mine, D.T. a facut-o de nevoie, ca un compromis impus de vicisitudinile existentei cotidiene’.
Dupa aceasta mica paranteza, ca om ce sint inca sclavul rigurozitatii factuale ii invit pe cititori sa puna fata’n fata ce spuneati acum trei ani si apoi repetati cu convingere pe blogul dvs. la 21 august 2009 versus precizarile facute in dialogul ulterior cu domnul Victor Roncea pe 26 august 2009.
‘Draga Volo’, ICR si dolarii livrati de Patapievici
Textul din “Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National si apoi reluat la 21 august 2009 in “Tismaneanu vs. Basescu”:
“ Un sfat: Volo, inapoi la carti.
O rugaminte: data viitoare cind mai defecteaza dl. Turcu, nu ma ruga sa-l intilnesc. Recunosc, e ‘un tip eminent’, care poate deschide toate usile, chiar si buncarul in care zac sutele de mii de dolari pe care ti le-ar fi pasat dl. Patapievici, dar nu sunt ‘precis’ ce fel de om este prietenul tau. Mai inchide din usi. Nu de alta, dar e curent si, dupa cum simti, te trage.”
Mai intii retin tonul peiorativ absolut minimalizator in termeni valorici morali referitor la decizia mea de a ramine in occident si care a fost urmata de condamnarea mea la moarte in contumacie. Asta, cu atit mai mult cu cit ati primit la redactia postului de radio ‘Vocea Americii’ si mi-ati si inminat una din multele scrisori de amenintare si discreditare menite sa-mi distruga credibilitatea in Statele Unite. O pastrez si acum in arhiva mea. Daca as fi procedat in acelasi mod stilistic acum trei ani ar fi trebuit sa spun si eu ‘d-le Tudoran cind o sa mai fiti arestat si luat la interogatoriu de securitate iar familia va va fi amenintata brutal …” Si in cazul dvs., din fericire, nu era vorba ca in cazul meu de tribunalul militar si nici de echipe trimise spre pedepsire prin occident. Va spun ca n-as fi facut-o in veci caci tine de bunul simt si de cei sapte ani de acasa. Cit despre afirmatia mistocar-dimboviteana cu privire la buncarul cu sute de mii de dolari ce prin exagerare la absurd as fi afirmat (ceea ce evident nu am facut-o in articolul incriminat de dvs &comp.) ca ar urma sa fie puse la dispozitia lui V. Tismaneanu am o singura observatie: eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma. Asta daca nu vor folosi metoda trierii de tip tuns si frezat dupa modelul arhivelor securitatii. Cit despre neajunsurile confruntarii publice a textelor ‘stiintifice’ contradictorii elaborate tinind doar seama de avantajele poticio-ideologice ale momentului va recomand sa-l consultati pe ‘Draga Volo” intrucit se bucura la acest capitol de o cvasi-permanenta atentie atit a mass mediei cit si a opiniei publice romanesti.
Textul continua dupa cum urmeaza:
“In sfirsit, Volo, da-te jos de pe ‘caii aia mari; si ai in mina darlogii umilintei. Dupa numai un kilometru, vei intelege ca tot ce lasi in urma e doar o biata martoaga cu ifose de unicorn. Desi vinataile de azi sunt mai dureroase ca altele, capul sus! Nu mor caii, cind vor ciinii. Caii adevarati, se intelege.”
Emotionant. Cred ca am inteles cu totii cine sint caii si cine sint ciinii cei netrebnici.
Acum iata textul additional in partea referitoare la mine, de altfel deja postat de domnul Victor Roncea pe blog, pe care l-ati transmis in dialogul purtat dupa 21 august 2009:
“ Domnule Roncea,
…citatul este dintr-un text de acum trei ani (asa cum mentionam in postarea mea), publicat in Jurnalul National, cred ca dl. Liviu Turcu l-a vazut la timpul respectiv. Evident, asta nu inseamna ca ma amestec in invitatia pe care i-o faceti (in momentul respectiv eu, Liviu Turcu habar nu aveam nici de postare si nici de invitatia domnului V. Roncea) –era vorba de o precizare. Cum dl. Turcu se bucura de respectful dvs. (nici pe mine nu ma ocoleste acel respect fata de multe din meritele dlui Turcu)s-ar putea sa-l convinga, mai bine decit o pot face eu, pe colegul dvs. de blog de enormitatile de care m-a acuzat in nota postfata pe blogul dvs. Am postat un mesaj similar pe blogul dvs.
Cele bune,
Dorin Tudoran”
Zice domnul Roncea in continuarea aceluiasi dialog: “Cum mi-am exprimat mirarea ca dl Turcu nu a avut nici o replica dl.Tudoran mi-a mai precizat:
“Il pretuiesc pe Liviu (sic LT)cred ca este cu adevarat, o minte stralucita. Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f.f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi. Cind am auzit-din multiple surse – ca-l injura pe Volodea si cind am avut si confirmarea, chiar mi-a displacut. Cred ca Liviu s-ar fi asteptat ca Volodea sa-l ajute mai mult din punct de vedere professional –ca intre sociologi. Asta era mai greu de realizat, nu neaparat pentru ca Volodea este f. competitiv (sic) (este, dar a facut mult bine-multora) ci pentru ca lumea era interesata de ce are de spus fostul inalt ofiter de securitate LT, nu sociologul. O drama, o nedreptate, dar lumea este cum este, si Liviu trebuia sa stie la ce se poate si la ce nu se poate astepta. Inteleg ca e bine, acumsi s-a pus pe picioare, ceea ce ma bucura. Daca-l vedeti salutati-l din parte-mi!”
Multumesc domnule V. Roncea. Certific primirea salutarilor.
D. Tudoran, V. Tismaneanu si restul grupului aveau retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?
O scurta paranteza cu privire la potentiala ranchiuna fata de V. Tismaneanu care, ziceti dvs. domnule Tudoran, nu a dat curs apelurilor mele disperate de ajutor academic: la data respectiva eu deja aveam invitatia pentru anul 1990 de a veni pentru un an la Boston University ca John M. Olin Fellow. Cu norma de cercetare dar si part-time de guest lecturer. Cu ce m-ar fi putut ajuta V. Tismaneanu in acel moment cind el insusi incerca in disperare conform propriei confesiuni sa vina la Washington si sa intre in rindul cadrelor didactice de la Maryland University?
Ziceti in continuare:
“Sigur ca Liviu a vazut articolul inca de la aparitie (are chiar prieteni la J.N.) dar, probabil si-a zis ca nu are rost sa intinda peltea; si bine a facut. La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”(subl. LT)
Inainte de a repune realitatea istorica in drepturile ei adinc abuzate in aceasta secventa marturisesc in premiera publica ca am un handicap educational major: nu am obiceiul sa injur, ca regula, iar daca am facut-o vreodata in public astept in premiera mondiala dovada. Cit despre natura injuraturilor proferate la adresa ‘mimozei mimensis’, recte V. Tismaneanu atunci, in anul de gratie 1989, chiar ca am ramas perplex. Caci la acel an este referinta. Ca atare chiar va rog fie si pe cale particulara sa ma scoateti din ceata asta rational impenetrabila. Daca veti invoca utilizarea semantica a termenului la modul figurativ chiar si asa fondul problemei ramine.
Ca profesionist al muncii de informatii am ramas de asemenea impresionat de afirmatia verificarii de catre dvs personal ‘prin multiple surse’ a actului josnic de a-l fi injurat pe V. Tismaneanu. Deja dvs., V. Tismaneanu si restul grupului aveati retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?
‘Materialele de serviciu’ ale lui Dorin Tudoran
Mai ramine, de asemenea, de clarificat in fata cui as fi facut acest lucru si in ce scop. Logic ar fi fost sa o fac in fata unor factori politici sau de influenta politica de sorginte americana altfel nu ar fi avut nici un sens. Eu sint omul actiunilor eficiente. In plus, date fiind contactele mele extrem de limitate cu societatea americana in acea perioada, impuse de grila de securitate personala, mai ramine ipoteza ca vorbeam de unul singur sau foloseam contacte telepatice. Sa fim seriosi. La data respective aveam cu totul alte griji, preocupari iar birfa mi-a repugnat intotdeauna. Intrebati-i pe fostii mei subordonati, colaboratori sau cunoscuti de buna credinta. In rest, trebuie sa recunosc ca plasarea explicatiei in materialul de serviciu publicat de dvs. in Jurnalul National si repostat acum ‘suna bine si convingator’; se vrea a se spune, “domnule, e informatie verificata prin multiple surse, ce mai vreti…” Vorba lui nenea Iancu prin parafraza:‘curat meserie’…
Nu pot sa nu remarc, de asemenea, cita rabdare ati manifestat, mai exact diferenta dintre noiembrie 1989 si 2006 adica 17 ani pentru a ma pedepsi public pentru culpa, citez, ca l-as fi ‘injurat’ pe amicul drag ‘Volo’, cum il numiti scrisoarea cu pricina. Ma intreb daca cel ce a folosit expresia ‘Draga Stolo” nu va plagiat… Memorie de cafru, demna de invidiat, plus setea justitiara manifestata demna de un personaj precum Edmond Dantes alias contele de Monte Cristo. In plus, ce nu inteleg in pofida unor serioase eforturi intelectuale este semnificatia urmatoarei afirmatii facute in continuare:
“Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f. f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi…”
Fidelitatea fata de regulile logicii aristotelice ma obliga sa constat conform textului ca atunci cind ati scris “Bobinacarul si energumenii” in 2006 ca ‘material de serviciu’ ati fost pus intr-o ‘situatie f.f. neplacuta’ din cauza celor intimplate in noiembrie 1989 (?!) Sau poate, mai exact, asocierea a avut drept scop de a induce in mintea cititorilor in mod clar ideea, pentru care ar trebui sa rositi si azi dupa aproape doua decenii, ca opozitia mea, strict opinie personala, altfel bine argumentata, fata de ocuparea pozitiei de sef al Comisiei prezidentiale de catre V.Tismaneanu ar fi de fapt justificata de ranchiuna personala nascuta din refuzul acestuia in calitate de Sfintu Petru de a-mi deschide larg portile ‘paradisului american’?
Cozonacul lui Tudoran de la masa lui Voiculescu
Atacul la persoana, domnule Tudoran, este descalificant in plan intelectual intr-o polemica rationala. Asta se invata in anul intii de facultate la cursul de logica elementara. Nu convingi publicul ca X sau Y nu trebuie luat in seama, introducind pe usa din spate o falsa premiza, precum cea invocata de dvs. adica prin trimiterea la o situatie incorecta si imaginara petrecuta in urma cu 17 ani. Marturisesc ca atunci cind am citit diatriba in 2006, mai intii, ca reactie la nivelul bunului simt am fost suparat, de, imperfectiuni umane, intre altele si pentru faptul ca la Jurnalul National aveam deja o serioasa audienta publica. Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.
Deontologia crosetatului
Repostarea textului la 21 august 2009 schimba insa datele problemei la modul serios chiar daca in cadrul dialogului purtat cu dl. Victor Roncea v-ati contrazis singur referitor la persoana mea in citeva zile sarind de la o extrema la alta. Ceea ce m-a scos, vorba dlui Roncea, din preocuparile mele actuale a fost insa afirmatia facuta dupa cum urmeaza, si citez: “La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraph; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”
Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa.
Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’.
O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic.
Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.
“Eu v-am ales pe dvs si nu vice-versa”
Iata deci, informatiile factuale indubitabile referitoare la situatia descrisa incorrect de dvs:
– nu v-am intilnit personal niciodata pina in momentul acordarii interviului postului de radio ‘Vocea Americii’ unde va desfasurati activitatea ca redactor;
– decizia de a lua o pozitie publica cu impact maxim la opinia publica romaneasca dar si a oficialilor fostului regim a fost convenita de mine in accord cu autoritatile americane sub a carei protectie de securitate ma aflam 24 de ore din 24 de ore;
– alegerea postului de radio ‘Vocea Americii’ si nu a postului ‘Europa Libera’ are o explicatie eminamente politica. Desi stiam ca postul de radio ‘Europa Libera’ are prin numarul de ore de difuzare o pondere net superioara ‘Vocii Americii’ acesta din urma avea un atu politic superior: era explicit un post de radio oficial al guvernului american si aducea cu el plusul de credibilitate de care era nevoie;
– fiind convenit cu autoritatile americane, acestea au asigurat si cadrul in care s-a desfasurat interviul; fara a intra in detalii va asigur ca in afara garzii de corp care m-a insotit la locul interviului au fost efectuate in mod firesc pentru astfel de situatii si alte verificari inclusiv de personal;
– exact ca in bancurile cu radio Erevan (nu exemplific ca sunt de notorietate) deci, nu V.Tismaneanu si nici dvs. nu mi-ati deschis ‘usa’ la “Vocea Americii” (unde de altfel am continuat ulterior sa particip la diferite emisiuni pe care le-am considerat importante pentru obiectivele mele politice in compania altor redactori) ci ati fost lasati sa credeti asta pentru asigurarea ‘normalitatii situatiei’; mai mult, va asigur punindu-mi in joc intreaga credibilitate, cum se spune, ca eu v-am ales ca interlocutor al interviului si nu vice-versa si asta din doua motive: primul a fost acela ca stiindu-va biografia, dar si ce vi s-a intimplat in tara in confruntarea cu autoritatile fostului regim, ati reprezentat pentru mine in pofida faptului de a nu ne fi cunoscut personal ‘un aliat politic natural’; al doilea motiv a fost unul de ordin tactic: fiind scriitor si cunoscut deja in urma confruntarii cu autoritatile romane drept dizident aveati deja audienta la segmentul opiniei publice care ma interesa foarte mult: cel al intelectualitatii literare considerat de altfel de occidentali ca potential detonator al unor schimbari socio-politice de substanta in Romania;
– in acest context ideea, asa cum afirmati in textul cu pricina, ca m-as fi rugat de V.Tismaneanu sa te roage pe dumneata sa ai bunavointa de a-mi lua un interviu ca favoare personala este nu numai ridicola dar si de un umor nebun ; si cind afirm asta o fac cu blindetea celui care intelege incapacitatea naturala a unui outsider al muncii de informatii de a cunoaste si intelege modul de operare profesionala pentru astfel de operatiuni;
– cum bine stiti interviul epopee difuzat zilnic in fragmente in timpul desfasurarii ultimului Congres al PCR in noiembrie 1989 a facut istorie nu numai pentru postul de radio dar si la nivelul audientei romanesti oficiale si neoficiale; daca Jurnalul National il va republica in noiembrie a.c. in suplimentul ‘Scinteia’ va fi o excelenta ocazie pentru toata lumea sa compare analiza si previziunele mele de atunci cu desfasurarile istorice reale. Cea mai importanta sub aspect tactic dar cu impact strategic a fost predictia ca in momentul atingerii masei critice in sistemul politic prima institutie care-l va abandona pe Nicolae Ceausescu si camarila sa va fi Securitatea, adica DSS. A doua previziune facuta de mine inca din luna iunie 1989 in conversatiile cu analistii specializati pe tema Romaniei a fost ca Nicolae Ceausescu pentru a supravietui va incerca in extremis modelul izolarii albaneze, si deci ca orice asteptare in directia unei inlocuiri a acestuia de un nucleu din virful conducerii PCR (idée altfel puternic propagata pe la Departamentul de Stat inclusiv de V. Tismaneanu cu care sefului biroului Romania se mai consulta din cind in cind, pariindu-se ba pe Stefan Andrei, ba Gogu Radulescu ba pe altii) este inutila, singura alternativa viabila fiind miscarea de strada indifferent de natura detonatorului. Afirmatia avea sa apara si in scris la inceputul lunii noiembrie in unul din cotidienele capitalei americane.
Tismaneanu, de la propagandist comunist la propagandist capitalist
– acum sa lamurim si povestea relatiilor noastre personale; precum spuneam, facind trimitere la comparatia cu bancurile cu radio Erevan, este absolut adevarat (cred ca era spre sfirsitul verii nu-mi amintesc perfect) ca din nou, cu sprijinul autoritatilor, am identificat locatia si organizat o intilnire cu V.Tismaneanu la Philadelphia (folosesc scrierea engleza). Era la vremea respectiva cercetator la Foreign Policy Research Institute si colabora via unor conectii la una din publicatiile de analiza si propaganda ale Departamentului de Stat pe tematica comunismului romanesc. Unele au fost reluate, in nota deja cunoscuta ulterior, la microfonul postului de radio ‘Europa Libera’.
Il stiam pe V. Tismaneanu din perioada cind datorita diferentei de virsta el era inca student iar eu tinar cercetator si asistent universitar. Ii stiam bine preocuparile pentru ca ne mai intersectasem indirect in lumea publicatiilor dar si a unor cunostinte comune. Scopul intilnirii de atunci a fost din punctul meu de vedere unul pur evaluativ in ideea de a explora si crea cit de cit o posibila platforma comuna de actiune a tuturor celor implicati direct sau indirect in criticarea fostului regim comunist. Intilnirea a fost cordiala si atunci V.Tismaneanu (din nou paradigma bancurilor cu radio Erevan) mi-a vorbit mai pe larg despre ‘prietenul sau apropiat Dorin Tudoran’ care este printre putinii ce are conectii operative cu unii dizidenti din tara dar si in Europa occidentala. I-am confirmat aprecierile mele pozitive despre dvs. si intentia de a folosi unul din posturile de radio ce difuzau in spatiul romanesc. Nu ne vazusem de peste16 ani dar se parea ca am putea face cite ceva impreuna alaturi de altii in folosul Romaniei. Ii cunoasteam destul de bine inca de atunci felul de a fi dar mi-am zis ca la ‘razboi’ aliantele imping la periferie aspecte precum tarele de caracter. Nu avea sa fie, pentru ca la scurt timp, s-a produs precum stiti RUPTURA definitiva in care dvs. aveati sa jucati rolul principal de procuror, executor si curier explicativ.
Factorul Gaetan vs Tismaneanu
Viata este plina de coincidente stranii si chiar daca acestea au fost sau sint realmente aleatorii oamenii au tendinta de a le asocia altora pentru ca le servesc ca baza explicativa convenabila pentru anumite concluzii. La un moment dat am fost invitat la o masa rotunda organizata la redactia cotidianului “Washington Times” pe tema situatiei din tarile comuniste est-europene. Au participat numerosi experti si jurnalisti inclusiv din cadrul aparatului tehnico-politic al unor institutii guvernamentale. Pe unii ii cunosteam dupa nume, altii imi erau complet necunoscuti. La un moment dat am tresarit cind i s-a dat cuvintul unui participant al carui nume romanesc il stiam, la fel ca si biografia si unele din activitatile desfasurate. Pe parcursul interventiei Victor Gaetan, caci de el este vorba, a adus in discutie incompatibilitatea accesului la unele canale de informare si influenta guvernamentale, precum Departamentul de Stat a unor oameni care prin biografie si activitatile politico-ideologice duse pe durata sederii in tara de origine, recte Romania nu ar trebui sa prezinte incredere. Si l-a mentionat pe V. Tismaneanu. Nimeni nu l-a oprit, nimeni dintre participanti nu l-a criticat deschis si totul a continuat ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Reactie nu tocmai surprinzatoare luind in considerare ca cel in cauza, altfel bine educat, cu un doctorat la Sorbona, era ginerele uneia dintre cele mai influente membre a Camerei Reprezentantilor si a establishmentului american reprezentind Partidul Democrat.
Tudoran, procurorul lui Turcu si aparatorul public al lui Tismaneanu
Ulterior, aveam sa primesc un telefon de la dumneata, Dorin Tudoran, in care m-ai luat la refec ca desi am fost prezent nu m-am ridicat pe loc si nu l-am ‘contracarat’ ferm pe domnul V. Gaetan. Prin aceasta atitudine am fost acuzat ca la curtea martiala comunista ca l-am tradat de V. Tismaneanu si cu asta relatiile noastre (adica cu V.T. si D.T) s-au rupt definitiv. Dupa socul initial impus de surpriza tonului dar si a fondului acuzatiei imi amintesc perfect ce v-am replicat: mai intii, v-am intrebat de ce nu m-a sunat V. Tismaneanu insusi daca de el era vorba; doi, v-am spus clar ca tonul imi repugna si ca va inselati amindoi ca am parasit Romania venind in SUA cerind azil politic ca sa intru in incaierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vietii romanilor; trei, cum se face ca, relativ nu cu mult timp inainte amindoi (V.T. si D.T) ati facut alianta cu V. Gaetan si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa pentru a obtine sprijinul guvernamental si al Congresului pentru activitatile noului Institutului Crestin (nu-mi amintesc acum titlul exact)… adica chestie de fonduri financiare iar dupa ce nu v-ati mai inteles ati intrat intr-un razboi de gherila totala spre dispretul autoritatilor autohtone. Cunosteam povestea inca din perioada in care eram in tara iar serviciul de informatii se ocupa direct de caz.
Valetul de serviciu la “casa Tismaneanu”
Cu asta s-au incheiat definitive relatiile noastre care incepusera sub auspicii promitatoare si in care, scuzati-mi formularea, ati actionat ca un simplu valet de serviciu ‘la casa V. Tismaneanu’. O ultima completare clarificatoare: ulterior incidentului aveam sa aflu prin alte mijloace ce anume fusese de fapt detonatorul real al intregii ‘tragedii’: in aceeasi perioada un foarte cunoscut journalist investigator de la “Washington Times” cu care eram in relatii apropiate comisese involuntar o eroare la care declar cu mina pe inima ca nu am fost partas. Omul afirmase in articolul sau in plin ‘elan revolutionar jurnalistic’ ca odata venit in SUA intentia mea era sa mobilizez toate fortele posibile pentru a crea un front unit impotriva regimului de la Bucuresti. I-am reprosat prieteneste eroarea comisa si i-am spus ca romanii nu-s ca americanii si ca prin traditie ‘unde sint trei romani sint cinci organizatii” fapt altfel abil speculat de regimul comunist in manipularea emigratiei romanesti. I-am spus: ‘acu sa te tii, ‘ce mai dragoste’ adica ‘antipatie’ imi vor arata compatriotii mei ‘competitori’ intr-ale schimbarii Romaniei, de a-mi aroga impertinent o atare pozitie tocmai eu care vin din interiorul serviciului de informatii externe’.
Evident ca nu am gresit in predictia mea, mai ales in rindul intelectualilor dizidenti sau pseudo-dizidenti fapt remarcat si in textul dvs., citez: ‘Volodea e un tip foarte competitiv’. Aveti dreptate, asa a fost si asa a ramas pina astazi. Dar nu numai el. Cit despre ‘competitivitatea’ dlui V.Tismaneanu si a grupului sau de interese de dupa decembrie 1989 un pic mai la vale….
VA URMA
Nota VR: Titlul si intertitlurile imi apartin
Posted in Uncategorized Tags: Basescu, CIA, coruptie la varf, Dan Voiculescu, dorin Tudoran, dss, ICR, Iliescu, KGB, liviu turcu, Patapievici, raportul tismaneanu, Tismaneanu 2 Comments »MAFIOTII CULTURNICI. Cazul Radu Calin Cristea si Afacerea Muzeul Literaturii. Pana si Sorin Antohi reclama "gainariile care-i afecteaza interesele"
MOTTO: „Ioane, Patricia Leighten si Marka Antliff ti-au cerut din nou pe 22 noiembrie sa le decontezi cheltuielile de calatorie. Zilele trecute, de la ei si prin Roger Griffin, am aflat ca decontul nu se facuse. Te rog din nou sa te ocupi de lichidarea acestor restante.Trimit copii ale acestui mesaj tatalui tau, lui Radu Calin Cristea si lui Virgil Nitulescu. Ultimii doi reprezinta institutiile care au finantat conferinta. Fac asta in speranta ca asemenea regretabile incidente vor fi tratate cu seriozitatea de care nici tu, nici tatal tau, nu v-ati aratat capabili. Gainariile voastre finantate public nu ma intereseaza in sine, ci numai in masura in care imi afecteaza interesele si imaginea.” (Sorin Antohi – “doctorul inchipuit”, catre Ioan Borsan in 8 decembrie 2008 – E-mail primit la redactie)
Am aflat ca “directorul inchipuit”, Radu Calin Cristea, si alti mici mogulifreni ameninta prin interpusi ca ma vor trage in judecata pentru dezvaluirile care au adus putina curatenie la Muzeul Literaturii. Ma bucur! De abia astept! Chiar ma intrebam cum voi valorifica toate informatiile stranse despre acest personaj, de la fostii sai colegi si sefi – de la si de dinainte de Europa libera – si pana la cei actuali, ca sa nu mai vorbesc de rezultatele anchetelor organelor specializate. Ca un prim bonus, ofer cateva noi file dintr-un alt tun marca Radu Calin Cristea – Aurel Borsan (“maharul” BTT-UTC convertit la “cultura” via Trustul Intact-Voiculescu). Poate ne explica distinsul culturnic de serviciu al gastii ICR cum pentru o “prelegere” de 10-12, hai, poate 15 minute, criticutul de gradina al lui Patapievici, Erwin Kessler, primeste aceeasi remuneratie, mica, dupa buget, ca si oxfordianul Roger Griffin: 55 de milioane. Cate milioane pe minut?! Cinci?! Aproape la fel de tare ca Ritzi!
Un nou proiect de 80.000 de euro! Banul public sa traiasca, si noi, tovarasi, cu buzunarele pline de el!
Un nou proiect de 80.000 de euro! Banul public sa traiasca, si noi, tovarasi, cu buzunarele pline de el!
(va urma)
Posted in Uncategorized Tags: ani, curtea de conturi, Dan Voiculescu, DNA, dss, ICR, intact, Muzeul Literaturii, Patapievici, Radu Calin Cristea No Comments »UN COLONEL ACUZA: In 1989, "Ungaria ar fi dorit un război civil în România"
“Ungaria ar fi dorit un război civil în România”
Colonelul Ioan Todericiu a fost ataşatul militar al României la Budapesta timp de 11 ani, din 1979 până în 1990. Prin natura poziţiei sale, diplomatul Armatei Române a fost martor direct la accentuarea tensiunilor bilaterale româno-maghiare pe întreaga perioadă a deceniului respectiv.
de Razvan Belciuganu
de Razvan Belciuganu
Astăzi, ofiţerul rememorează faptul că Ungaria a început să pregătească un moment favorabil în politica sa raportată la România şi care a apărut în decembrie 1989 cu aproximativ trei-patru ani înainte. “Ungaria nu urmărea un efect propagandistic, ci unul lucrativ. Primii paşi au fost făcuţi prin pregătirea populaţiei sale. În acest sens s-au editat foarte multe cărţi cu tentă privind apartenenţa Transilvaniei, lipsa de drepturi a minorităţii maghiare din România şi injusteţea ce li s-a făcut la Trianon. În pieţele şi staţiile de metrou se vindeau hărţi ale Ungariei Mari, cu frontierele lor până la Carpaţi şi până în Cehoslovacia şi fosta Iugoslavie”, îşi aminteşte colonelul Ioan Todericiu. Potrivit acestuia, în pregătirile iniţiate de Ungaria intrau şi iniţiative de ordin economic. Ungaria dorea schimburi economice privilegiate cu judeţele din Transilvania, lucruri neacceptate la Bucureşti. “Ceea ce se întâmpla în planul activităţilor diplomatice între cele două ţări nu mai era diplomaţie, era o hărţuială în toată regula. Dacă ambasadorul român mergea la Ministerul lor de Externe să protesteze faţă de apariţiile în presă privind ideea de nedreptate ce li s-ar fi făcut la Trianon, diplomaţii maghiari susţineau că nu au ce face, că presa lor e liberă. Activitatea diplomatică aproape că se redusese la proteste şi de-o parte şi de alta, verbale sau în scris, referitoare la nerespectarea acordului bilateral şi drepturile omului. Şi mai grav, s-a ajuns la expulzarea reciprocă a diplomaţilor din cele două ţări, o premieră în relaţiile dintre două state membre ale Tratatului de la Varşovia”, susţine ofiţerul. “În presa maghiară apăreau tot felul de lucruri despre România, unele adevărate, altele exagerate, altele neadevărate. Ca să fim drepţi, ei speculau tot ce nu era în regulă în România. De pildă, la televiziunea maghiară apăreau imagini cum se vindeau în măcelării operele lui Ceauşescu sau imensele cozi la benzină. Unul dintre diplomaţii români de la Budapesta chiar a spus în glumă care era soluţia pentru ca ziariştii unguri să nu mai scrie defavorabil despre România. A spus: «Tovarăşi, să fie benzină, iar la alimentare să se găsească produse». Pentru acest haz de necaz, diplomatul era să-şi piardă postul”, mai spune colonelul Ioan Todericiu. Colonelul Ioan Todericiu afirmă că încă din anii ’85-’86 corpul diplomatic al României, deşi avertiza faţă de evenimentele care se prefigurau, a fost atenţionat să nu mai trimită la Bucureşti toate aceste informaţii, sub acuzaţia că diplomaţii români au căzut în plasa dezinformării. Ofiţerul menţionează condiţiile de lucru tot mai grele la ambasada României de la Budapesta şi care s-au acutizat în anul 1989.
“Eram ameninţaţi la telefon de către persoane anonime despre oprirea surselor de apă şi a energiei electrice, cu incendierea, cu plasarea de bombe, se transmiteau insulte grosolane la adresa diplomaţilor români”, declară Ioan Todericiu.
Conform fostului ataşat militar, la Budapesta au fost încercări de manifestaţii şi mitinguri de sprijin pentru minoritatea maghiară din România încă din anii ’86-’87. La aceste demonstraţii participau şi grupuri de refugiaţi români, care erau bine organizate din punct de vedere logistic. Purtau pe timpul demonstraţiilor, la care se adunau fără exagerare mii de oameni, pancarte mari şi aveau şi aparatură de amplificare a vocii. Grupurile respective purtau denumirea “Organizaţia România liberă”.
Colonelul Ioan Todericiu afirmă că, dacă până în 1988 majoritatea refugiaţilor din România erau de etnie maghiară, în anul 1989 a început să crească numărul etnicilor români. Tocmai acest lucru a provocat o întâlnire la nivel înalt în august 1989, la Arad, între Nicolae Ceauşescu şi omologul maghiar Grósz Károly. În această întâlnire, partea maghiară şi-a manifestat dorinţa de a primi compensaţii din partea României pentru faptul că numărul mare de refugiaţi, estimat a fi mai mare de 20.000 de persoane, devenise o problemă socială pentru Ungaria. Fostul ataşat militar la Budapesta îşi aminteşte replica lui Nicolae Ceauşescu: “Avem tratate, să ni-i returnaţi, trimiteţi-i înapoi!”.
În deceniul anilor ’80, Budapesta a primit înalte vizite de stat din partea RFG, a primului-ministru britanic, Margaret Thatcher, a preşedintelui francez FranÎois Mitterrand, şi a culminat cu vizita preşedintelui american, George Bush, din iulie 1989. Primirea acestuia era planificată să aibă loc pe platoul din faţa Parlamentului.
“Eram ameninţaţi la telefon de către persoane anonime despre oprirea surselor de apă şi a energiei electrice, cu incendierea, cu plasarea de bombe, se transmiteau insulte grosolane la adresa diplomaţilor români”, declară Ioan Todericiu.
Conform fostului ataşat militar, la Budapesta au fost încercări de manifestaţii şi mitinguri de sprijin pentru minoritatea maghiară din România încă din anii ’86-’87. La aceste demonstraţii participau şi grupuri de refugiaţi români, care erau bine organizate din punct de vedere logistic. Purtau pe timpul demonstraţiilor, la care se adunau fără exagerare mii de oameni, pancarte mari şi aveau şi aparatură de amplificare a vocii. Grupurile respective purtau denumirea “Organizaţia România liberă”.
Colonelul Ioan Todericiu afirmă că, dacă până în 1988 majoritatea refugiaţilor din România erau de etnie maghiară, în anul 1989 a început să crească numărul etnicilor români. Tocmai acest lucru a provocat o întâlnire la nivel înalt în august 1989, la Arad, între Nicolae Ceauşescu şi omologul maghiar Grósz Károly. În această întâlnire, partea maghiară şi-a manifestat dorinţa de a primi compensaţii din partea României pentru faptul că numărul mare de refugiaţi, estimat a fi mai mare de 20.000 de persoane, devenise o problemă socială pentru Ungaria. Fostul ataşat militar la Budapesta îşi aminteşte replica lui Nicolae Ceauşescu: “Avem tratate, să ni-i returnaţi, trimiteţi-i înapoi!”.
În deceniul anilor ’80, Budapesta a primit înalte vizite de stat din partea RFG, a primului-ministru britanic, Margaret Thatcher, a preşedintelui francez FranÎois Mitterrand, şi a culminat cu vizita preşedintelui american, George Bush, din iulie 1989. Primirea acestuia era planificată să aibă loc pe platoul din faţa Parlamentului.
“Eram la acea vreme decanul de vârstă al ataşaţilor militari acreditaţi la Budapesta şi înaintea sosirii preşedintelui american partea maghiară m-a hărţuit tot timpul, din motive diverse, precum întârzierea unui ataşat militar etc. Pe o laterală a zonei de primire se afla un grup de români şi maghiari, mai degrabă maghiari, cu pancarte destul de mari şi steaguri ale Ungariei şi care se refereau la nedreptatea ce i s-a făcut Ungariei la Trianon şi speranţa că preşedintele Bush va întreprinde ceva pentru a se repara această nedreptate. Văzând grupul respectiv, am înţeles de ce oficialii maghiari voiau să-mi distragă atenţia”, spune colonelul Ioan Todericiu.
“I-am spus atunci ambasadorului Traian Pop că nu putem participa la o activitate în care România era blamată. Mai întâi ne-am dus la cel care organiza protocolul de stat şi i-am spus că plecăm, pentru că nu participăm la o manifestaţie antiromânească. Răspunsul oficialului ungur a fost că în Ungaria este dreptul de a manifesta liber. După aceea, am contactat membrii Ambasadei SUA aflaţi pe platoul oficial şi i-am informat şi pe ei că plecăm şi care este motivul. Ajuns în faţa Parlamentului, preşedintele Bush nu a mai ţinut discursul care era programat şi a rupt textul său. Trebuie spus că, potrivit uzanţelor diplomatice, discursul este pregătit de ambele părţi. După ştiinţa mea, partea ungară a cerut introducerea în discurs a angajamentului SUA de a rezolva problemele cu vecinii legate de minorităţi. Sigur, preşedintele Bush a avut o motivaţie elegantă: nu a citit discursul din cauza vremii nefavorabile”, îşi aminteşte colonelul Ioan Todericiu.
Fostul ataşat militar este astăzi convins că tot ceea ce s-a întâmplat în 1989 a fost posibil dintr-un interes al marilor puteri. “Situaţia din 1989 a avut ca izvor faptul că marile puteri au permis ţărilor din lagărul socialist să-şi aleagă sistemul şi s-au înţeles între ele să nu intervină în acest proces, ci doar să observe”, susţine colonelul Ioan Todericiu.
“Diversiunea legată de evenimentele din România în favoarea unor ţări a fost bine pregătit. Am rezerve, dar o spun, Ungaria ar fi dorit un război civil în România şi ar fi dorit o confruntare între puterile statului, Armata şi forţele Ministerului de Interne. Acest război l-ar fi folosit pentru intervenţia în Transilvania, cu scopul declarat de a-şi proteja minoritatea. Fără îndoială că odată intrate pe teritoriul României aceste forţe era greu de prevăzut cum ar fi evoluat lucrurile. Războiul civil ar fi făcut posibilă încălcarea acordului dintre preşedinţii Bush şi Gorbaciov de neamestec. Or, intervenţia străinilor în România nu putea avea loc dacă acest război civil nu avea loc”, atrage atenţia colonelul Ioan Todericiu.
Dincolo de simplele intenţii, fostul ataşat militar la Budapesta aduce aminte de faptul că Ungaria şi-a restructurat Armata în ’87, renunţând la organizarea greoaie, specifică Tratatului de la Varşovia, şi trecând la o structură mobilă, prin înfiinţarea de brigăzi modulare. Potrivit colonelului Ioan Todericiu, efortul militar al Ungariei a fost redirecţionat spre România, făcând chiar exerciţii de mobilizare cu noile structuri. Ungaria şi-a prezentat planurile în cadrul Tratatului de la Varşovia după ce restructurările începuseră.
Colonelul Ioan Todericiu spune că după declanşarea evenimentelor din România, în decembrie 1989, Ungaria a trimis mesageri speciali în mai multe capitale importante ale lumii cu mesaje în care se vorbea despre pericolul în care se află minoritatea maghiară din România. În opinia fostului ataşat militar, toate aceste acţiuni ale Budapestei nu puteau să nu fie cel puţin cunoscute de către Uniunea Sovietică, importante forţe ale acesteia găsindu-se la acel moment pe teritoriul Ungariei.
“Este momentul să menţionez faptul că toţi diplomaţii români aflaţi la posturi în majoritatea capitalelor europene au avertizat organele de decizie din România, cu doi – trei ani înainte de decembrie 1989, despre posibila restructurare a frontierelor europene. În mesajele lor se avertiza cu argumente despre pericolele care ameninţau ţara noastră şi ideea ca şi la noi să aibă loc o liberalizare şi o respectare a drepturilor omului pentru că schimbările pe plan european nu ne puteau ocoli. Numai că instituţiile abilitate pentru a lua decizii nu doreau libertăţi în ţara noastră, aşa cum erau preconizate şi cum erau deja în celelalte ţări socialiste”, declară fostul ataşat militar.
“În perioada evenimentelor din decembrie 1989, Direcţia Informaţii Militare nu a informat ofiţerii aflaţi la post despre ce se întâmplă în România. Afirm fără să greşesc faptul că noi, ataşaţii militari, am fost abandonaţi în acele condiţii de mare cotitură din România, dar prin pregătirea pe care am avut-o, prin simţămintele noastre ne-am continuat activitatea de buni români pentru a depăşi momentul greu cu care se confrunta România”, mai adaugă colonelul Ioan Todericiu.
“I-am spus atunci ambasadorului Traian Pop că nu putem participa la o activitate în care România era blamată. Mai întâi ne-am dus la cel care organiza protocolul de stat şi i-am spus că plecăm, pentru că nu participăm la o manifestaţie antiromânească. Răspunsul oficialului ungur a fost că în Ungaria este dreptul de a manifesta liber. După aceea, am contactat membrii Ambasadei SUA aflaţi pe platoul oficial şi i-am informat şi pe ei că plecăm şi care este motivul. Ajuns în faţa Parlamentului, preşedintele Bush nu a mai ţinut discursul care era programat şi a rupt textul său. Trebuie spus că, potrivit uzanţelor diplomatice, discursul este pregătit de ambele părţi. După ştiinţa mea, partea ungară a cerut introducerea în discurs a angajamentului SUA de a rezolva problemele cu vecinii legate de minorităţi. Sigur, preşedintele Bush a avut o motivaţie elegantă: nu a citit discursul din cauza vremii nefavorabile”, îşi aminteşte colonelul Ioan Todericiu.
Fostul ataşat militar este astăzi convins că tot ceea ce s-a întâmplat în 1989 a fost posibil dintr-un interes al marilor puteri. “Situaţia din 1989 a avut ca izvor faptul că marile puteri au permis ţărilor din lagărul socialist să-şi aleagă sistemul şi s-au înţeles între ele să nu intervină în acest proces, ci doar să observe”, susţine colonelul Ioan Todericiu.
“Diversiunea legată de evenimentele din România în favoarea unor ţări a fost bine pregătit. Am rezerve, dar o spun, Ungaria ar fi dorit un război civil în România şi ar fi dorit o confruntare între puterile statului, Armata şi forţele Ministerului de Interne. Acest război l-ar fi folosit pentru intervenţia în Transilvania, cu scopul declarat de a-şi proteja minoritatea. Fără îndoială că odată intrate pe teritoriul României aceste forţe era greu de prevăzut cum ar fi evoluat lucrurile. Războiul civil ar fi făcut posibilă încălcarea acordului dintre preşedinţii Bush şi Gorbaciov de neamestec. Or, intervenţia străinilor în România nu putea avea loc dacă acest război civil nu avea loc”, atrage atenţia colonelul Ioan Todericiu.
Dincolo de simplele intenţii, fostul ataşat militar la Budapesta aduce aminte de faptul că Ungaria şi-a restructurat Armata în ’87, renunţând la organizarea greoaie, specifică Tratatului de la Varşovia, şi trecând la o structură mobilă, prin înfiinţarea de brigăzi modulare. Potrivit colonelului Ioan Todericiu, efortul militar al Ungariei a fost redirecţionat spre România, făcând chiar exerciţii de mobilizare cu noile structuri. Ungaria şi-a prezentat planurile în cadrul Tratatului de la Varşovia după ce restructurările începuseră.
Colonelul Ioan Todericiu spune că după declanşarea evenimentelor din România, în decembrie 1989, Ungaria a trimis mesageri speciali în mai multe capitale importante ale lumii cu mesaje în care se vorbea despre pericolul în care se află minoritatea maghiară din România. În opinia fostului ataşat militar, toate aceste acţiuni ale Budapestei nu puteau să nu fie cel puţin cunoscute de către Uniunea Sovietică, importante forţe ale acesteia găsindu-se la acel moment pe teritoriul Ungariei.
“Este momentul să menţionez faptul că toţi diplomaţii români aflaţi la posturi în majoritatea capitalelor europene au avertizat organele de decizie din România, cu doi – trei ani înainte de decembrie 1989, despre posibila restructurare a frontierelor europene. În mesajele lor se avertiza cu argumente despre pericolele care ameninţau ţara noastră şi ideea ca şi la noi să aibă loc o liberalizare şi o respectare a drepturilor omului pentru că schimbările pe plan european nu ne puteau ocoli. Numai că instituţiile abilitate pentru a lua decizii nu doreau libertăţi în ţara noastră, aşa cum erau preconizate şi cum erau deja în celelalte ţări socialiste”, declară fostul ataşat militar.
“În perioada evenimentelor din decembrie 1989, Direcţia Informaţii Militare nu a informat ofiţerii aflaţi la post despre ce se întâmplă în România. Afirm fără să greşesc faptul că noi, ataşaţii militari, am fost abandonaţi în acele condiţii de mare cotitură din România, dar prin pregătirea pe care am avut-o, prin simţămintele noastre ne-am continuat activitatea de buni români pentru a depăşi momentul greu cu care se confrunta România”, mai adaugă colonelul Ioan Todericiu.
SECURITATEA de ieri ca si cea si azi. "Măsuri combinative de contracarare" si un "Plan de măsuri în cazul Petru Romoşan din Franţa". FACSIMILE
Un plan de masuri al Securitatii, care ridica multe semne de intrebare privind colaboratorii DSS din SUA, Germania si Franta.
Ministerul de Interne
Departamentul Securităţii Statului
Nr. 0027882 din __. 06.1989
Departamentul Securităţii Statului
Nr. 0027882 din __. 06.1989
Strict secret
Exemplar unic
Plan de măsuri în cazul Petru Romoşan din Franţa
Petru Romoşan, în vârstă de 32 ani, fost membru al Uniunii Scriitorilor, a trecut ilegal frontiera de stat în Ungaria în septembrie 1988, stabilindu-se ulterior în Franţa, la Paris.
După rămânerea în străinătate, Petru Romoşan s-a situat pe o poziţie ostilă ţării noastre şi a intrat în contact cu elemente reacţionare ale emigraţiei române intelectuale de la Paris.
În luna mai a.c., a acordat un interviu denigrator postului de radio „Europa liberă”, în conţinutul căruia a făcut referiri tendenţioase la statutul artiştilor plastici din România.
De asemenea, a participat – ca invitat – la mai multe emisiuni ale postului maghiar de televiziune Budapesta-1, în cadrul cărora a comentat de pe poziţii ostile aşa-zisele măsuri luate de autorităţile române pentru a împiedica fuga unor persoane în Ungaria.
Pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea activtăţilor ostile ţării noastre desfăşurate de Petru Romoşan, va fi întreprins un complex de măsuri informativ-operative, vizând:
I. – Completarea studiului operativ în caz şi folosirea datelor obţinute pentru acţiuni de influenţă şi contracarare
1. Verificarea rudelor şi relaţiilor din ţară ale elementului şi ale soţiei acestuia, a persoanelor cu care mai întreţine legături şi documentarea exactă a activităţii desfăşurate de Petru Romoşan înainte de plecarea din ţară.
Se va acţiona asupra acestora în scopul determinării lui Petru Romoşan să renunţe la activităţile cu caracter denigrator şi să adopte o poziţie corectă faţă de RS România.
Termen: 15.07.1989
Răspunde: U.M. 0610
2. Obţinerea de date privind situaţia personală şi profesională a lui Petru Romoşan şi a soţiei acestuia, cu accent pe:
– identificarea domiciliului din Paris al elementului (amplasarea imobilului, intrări, colocatari, mijloace de acces în zonă, număr de telefon etc.);
– stabilirea preocupărilor, cercului de relaţii, a persoanelor care îl vizitează la domiciliu sau cu care întreţine legături apropiate, elemente din emigraţie care nu agreează acţiunile acestuia sau cu care a avut diferite neînţelegeri, etc.;
– stabilirea locului de muncă al soţiei lui Petru Romoşan şi a programului de lucru al acesteia;
– identificarea canalelor folosite de soţii Romoşan pentru menţinerea legăturii cu rudele şi relaţiile din ţară.
Datele obţinute în urma completării studiului operativ în caz vor fi folosite în scopul iniţierii unor acţiuni de descurajare şi timorare a acestuia.
În realizarea acestor sarcini, vor fi folosite în mod diferenţiat sursele: „Filip”, „Ruxandra”, „Călin”, „Donici”, „Prodan”, „Barbu”, „Gabriel” şi „Hornaru”, precum şi posibilităţile specifice pe linia U.M. 0544.
Termen: 30.08.1989
Răspund: U.M. 0610, U.M. 0544/225 şi U.M. 0195.
3. Stabilirea legăturilor pe care Petru Romoşan le are la Budapesta şi care îl sprijină în realizarea acţiunilor ostile RS România (persoane contactate, adrese vizitate, locuri de cazare etc.).
Termen: 30.08.1989
Răspund: U.M. 0544/225 şi U.M. 0195
II. – Măsuri combinative de contracarare
1. Pentru compromiterea lui Petru Romoşan în mediile maghiare de informare în masă, va fi expediată din Franţa, în numele pictorului de origine română Viktor Roman, o scrisoare adresată Ministerului Culturii şi Televiziunii maghiare în care sunt prezentate profilul moral descompus al acestuia, sprijinul şi colaborarea sa cu autorităţile române pentru urmărirea şi condamnarea criticului Ion Negoiţescu, în prezent redactor la postul de radio „Europa liberă”, întărindu-se astfel acuzaţiile că acesta este agent provocator manipulat de autorităţile de la Bucureşti.
Termen: 05.07.1989
Răspunde: U.M. 0544/225
2. Pe adresa Ministerului ungar de Interne şi a Televiziunii maghiare va fi trimisă o scrisoare ca provenind din partea unei persoane, în prezent aflată în Austria şi care ar fi fost reţinută la graniţa română împreună cu grupul în care se afla şi Petru Romoşan, în conţinutul căreia se va preciza că acesta este agentul Securităţii române, iar la arestarea grupului a făcut public acest lucru pentru a evita suportarea tratamentului aplicat celorlalţi fugari.
Termen: 05.07.1989
Răspunde: U.M. 0544/225
3. Va fi expediată din Ungaria, organelor de poliţie franceze, o scrisoare în care Petru Romoşan va fi prezentat ca agent al Securităţii maghiare, iar cu ocazia călătoriilor pe care le face la Budapesta realizează şi întâlniri cu ofiţerii de legătură pentru instructaj.
Termen: 15.07.1989
Răspunde: U.M. 0544/225
III. – Măsuri de compromitere în rândul emigraţiei române
1. În numele unui scriitor român din ţară, care, pentru a evita eventuale consecinţe doreşte să rămână anonim va fi trimisă o scrisoare lui Virgil Ierunca, cunoscut că nu-l agreează pe Petru Romoşan, în care autorul dezvăluie rolul jucat de acesta în arestarea criticului Ion Negoiţescu şi persecutarea de către autorităţi a altor oameni de cultură şi artă din România.
Termen: 15.07.1989
Răspunde: U.M. 0544/225
2. Va fi plastografiată şi expediată din Franţa o scrisoare adresată lui Dorin Tudoran, semnată de Petru Romoşan, prin care acesta solicită să-i publice în revista „Agora” un material în al cărui conţinut sunt atacaţi Virgil Ierunca, Monica Lovinescu şi chiar Dorin Tudoran.
Precizăm că în „Agora” se publică astfel de materiale, ulterior autorii fiind atacaţi foarte violent de Dorin Tudoran în articole-replică.
Termen: 30.07.1989
Răspunde: U.M. 0544/225
3. Sursa „Dinu”, care urmează a se deplasa în Franţa, va fi instruită să acţioneze pentru determinarea lui Virgil Ierunca să ia atitudine publică împotriva lui Petru Romoşan şi să îi creeze greutăţi în afirmarea pe plan literar în Franţa.
Termen: 30.06.1989
Răspunde: U.M. 0544/225
4. Sursele cu posibilităţi în mediu, ce urmează să se deplaseze în Franţa în perioada următoare, vor fi pregătite să susţină versiunile de dezinformare difuzate prin mijloacele specifice şi să acţioneze pentru compromiterea şi discreditarea lui Petru Romoşan în rândul emigraţiei şi mediile culturale autohtone.
Sarcină permanentă
Răspunde: U.M. 0544/225 şi 0610
Informaţiile obţinute privind evoluţia situaţiei operative în caz vor fi analizate periodic de şefii unităţilor centrale cu atribuţiuni în acţiune, care vor raporta conducerii D.S.S. rezultatul măsurilor întreprinse şi concluziile reieşite, în vederea stabilirii unor noi acţiuni de contracarare a activităţilor ostile desfăşurate de Petru Romoşan.
Şeful U.M. 0610 Şeful U.M. 0195 Şeful U.M. 0544/225 ”
Cititi mai multe in articolul Malaxorul Securitatii din suplimentul special al Jurnalului National
DOCUMENT Strict Secret de importanţă deosebită, reconstituit: Intervenţiei Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, România, Iugoslavia şi Austria
Date şi informaţii privind pregătirea intervenţiei Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, România, Iugoslavia şi Austria
REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMANIA
Strict secret de importanţă deosebită
Exemplar unic
CONSILIUL SECURITATII STATULUI
(Document reconstituit)
Tovarăşului
Nicolae Ceauşescu,
Secretar general al Partidului Comunist Român,
Preşedinte al Republicii Socialiste România,
Comandant Suprem al Forţelor Armate,
Raportăm:
S-au obţinut informaţii, confirmate de mai multe surse sigure, din care rezultă iminenţa unei invazii militare a forţelor armate ale U.R.S.S., Bulgariei, R.D. Germana şi Poloniei şi Ungariei împotriva Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei „pentru restabilirea ordinii socialiste”.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul „Comitetului politic” al şefilor statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, la care au participat numai conducătorii de partid şi de stat care au dat curs invitaţiei lui Leonid Ilici Brejnev să efectueze concediul în Crimeea.
Imediat după adoptarea hotărârii politice menţionate, L.I. Brejnev i-a convocat pe Yuri Andropov, preşedintele Comitetului Securităţii Statului, mareşalul A. Greciko, ministrul apărării al U.R.S.S. şi mareşalul I.I. Yakubovski, Comandantul şef al Forţelor Unite ale Tratatului de la Varsovia, cărora le-a precizat că:
– deviaţionismul din Cehoslovacia, România şi Iugoslavia a devenit periculos pentru unitatea sistemului mondial socialist;
– conducerile partidelor din ţările respective s-au dezis de marxism–leninism, pe care îl interpretează sectarist, împotriva internaţionalismului socialist;
– Dubcek, Ceauşescu şi Tito nu mai pot fi toleraţi, ei trebuie izolaţi în propriile partide, care să fie ajutate să-şi impună conducători fideli principiilor marxist-leniniste;
– evoluţiile de la Praga, din zilele ce urmează, s-ar putea sa impună restabilirea ordinii prin intervenţia armată a Tratatului de la Varşovia, pentru apărarea cuceririlor socialiste ale popoarelor ameninţate de aventurismul reformator al unor conducători care subminează coeziunea şi securitatea ţărilor socialiste;
– trebuie acţionat neîntârziat în direcţia celor hotărâte.
Datele obţinute suplimentar de sursa noastră din interiorul Statului Major al Comandamentului Forţelor Unite al Tratatului de la Varşovia indică elaborarea planurilor de operaţii pentru acţiuni militare în trei etape: august – Cehoslovacia; septembrie-România şi, după doua-trei săptămâni, Iugoslavia, cu luarea în calcul şi a „reparării erorii strategice de retragere militară din Austria”.
Forţa de intervenţie se va baza, în prima etapă, pe cca. 20-23 de divizii sovietice şi câte 1-2 divizii din partea fiecăruia dintre statele participante. Pentru etapa a doua sunt planificate 10-12 divizii sovietice şi cate 2-3 divizii din Bulgaria, Ungaria şi, în rezervă 1-2 divizii est-germane şi poloneze
S-au luat măsuri intensificate de control a evoluţiei situaţiei politico-militare şi operative de securitate în toate spaţiile externe, inclusiv de sensibilizare a relaţiilor de sprijin de care dispunem, în vederea obţinerii susţinerii politice la nivel înalt din partea unor şefi de state şi guverne influenţi.
Vom raporta de urmare.
Preşedintele Consiliului Securităţii Statului
Ion Stănescu
Nr.000189
03 august 1968
EXTRAS din
TRAIAN VALENTIN PONCEA
AUREL I. ROGOJAN
ISTORIE GEOPOLITICĂ ŞI SPIONAJ
ÎN BALCANII DE VEST
*
ORIGINILE, EVOLUŢIA ŞI ACTIVITATEA STRUCTURILOR SECRETE DE INFORMAŢII ÎN SPAŢIUL ETNICO-GEOGRAFIC AL SLAVILOR MERIDIONALI
*
IUGOSLAVIA VERSUS ROMÂNIA ÎN RĂZBOIUL DIN UMBRĂ
