Posts Tagged ‘FSB’

Cum a fost la lansarea cartii lui Larry Watts, cu seful SRI, George Maior, ex-seful SIE Ioan Talpes, istoricul Mihai Retegan si sociologul Vasile Dancu. AUDIO/FOTO/VIDEO “Fereste-ma, Doamne, de prieteni!” – Editura Rao, Bookfest

Discursul sefului SRI, ambasador George Maior

Discursul istoricului american Larry Watts

Versiunea integrala:

Sambata, 28 mai 2011, orele 14.00, Targul de Carte Bookfest, standul Editurii Rao. Larry Watts, George Maior, Mihai Retegan, Ioan Talpes, Vasile Dancu si alti multi soldati si generali in civil printre participanti. 🙂

Surse: ZiaristiOnline.ro

Radio Cultura

LarryLWatts.com

Editura RAO

Foto: Nichitus.ro

Larry Watts in dialog cu Victor Roncea despre atacul maghiar si rusesc asupra Romaniei. Secretele serviciilor secrete. Exclusiv Ziaristi Online – Video

Un dialog fascinant de aproape doua ore cu istoricului american Larry Watts despre cea mai recenta carte a sa, “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului sovietic cu România“, care se lanseaza sambata, 28 mai, ora 14.00, la standul Editurii Rao de la Bookfest. Dezvaluiri despre secretele agentilor KGB, GRU si ai Kominternului din Romania dar si din SUA, dusmanii traditionali ai romanilor, maghiarii si rusii, spionul sovietic Ion Mihai Pacepa, disidentii “made in USSR” si alte istorii cinice si chiar macabre de spionaj, inclusiv despre cum planuiau rusii sa-si ucida agentele aflate in misiune de sotii de demnitari in Romania socialista pentru a putea justifica invadarea tarii noastre in 1968…


Video: Exclusiv Ziaristi Online

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Ziaristi Online: Seful SRI, George Maior, participa la lansarea cartii lui Larry Watts de la Bookfest, sambata, ora 14.00

Vezi Info la: Seful SRI, George Maior, participa la lansarea cartii lui Larry Watts de la Bookfest, sambata, ora 14.00 »

Cuvântul Libertăţii: România, o ţară… fără noroc

România, o ţară… fără noroc

Citate:

„Nu mai este adecvată o centrală internaţională. (…) Nici unui partid nu-i este permis să treacă peste capetele conducătorilor dintr-o ţară sau alta şi, cu atât mai puţin, să lanseze apeluri pentru înlăturarea sau schimbarea conducerii partidului”. (Scînteia – 23 aprilie 1964 – Declaraţia de Independenţă a PCR)

„Armatele ţărilor socialiste din Europa sunt subordonate (Moscovei) în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia şi a comandamentului unificat. Intenţionăm să schimbăm această stare de lucruri”. (stenograma convorbirii dintre Nicolae Ceauşescu şi Deng Xiaoping – iulie 1965)

„Ceauşescu a rostit numeroase discursuri în care declara că România, alături de celelalte ţări din blocul socialist, va continua să lupte împotriva agresiunii imperialiste. Aceasta este, cu siguranţă, doar o faţadă. Totul pare să indice că românii intenţionează să rupă orice legătură cu ţările din cadrul blocului. Nu putem exclude posibilitatea (…) ieşirii lor din Tratatul de la Varşovia”. (Leonid Brejnev, iulie 1967)

„Care este linia urmată de conducerea României? Contrarevoluţionară, antisovietică? În favoarea cui este o asemenea linie politică, cine le permite conducătorilor României să se joace cu soarta clasei muncitoare din România, cu interesele statului nostru socialist, pentru care s-a luptat atâţia ani? Cine le-a permis asta, cine le-a dat un asemenea drept?”. (Teodor Jivkov, martie 1968)

„Suntem obligaţi să luăm măsuri pentru a introduce ordinea în Cehoslovacia, precum şi în România. După aceea vom face ordine şi în Iugoslavia”. (Teodor Jivkov, martie 1968)

„Nu putem exclude posibilitatea ca ruşii să facă pregătiri pentru acţiuni militare rapide împotriva României. (…) Credem că este corect ca românii să fie informaţi despre aprecierile noastre. Acest lucru ar trebui făcut la cel mai înalt nivel şi în strictă confidenţialitate”. (Ministerul de Externe Britanic, noiembrie 1968)

„De la oficialităţile române se scurg informaţii către vest”. (Mareşalul Victor Kulikov, 1978)

Îndelung aşteptată, aprins dezbătută înaintea traducerii şi publicării la Editura RAO, cartea istoricului american Larry L. Watts“Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului sovietic cu România” – urmăreşte derularea relaţiilor ruso-române, de la Războiul din 1877-1878 până în 1978, cu precădere acţiunile serviciilor de informaţii de pe ambele laturi ale Cortinei de fier. Larry Watts aduce la lumină documente inedite, fiindcă ştie unde sunt îngropate secretele, dar explică şi cine le-a îngropat şi de ce.

Integral la Ziaristi Online

România, o ţară… fără noroc

VIDEO. Larry Watts despre KGB-ul din CIA si cartea sa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni!” si academicienii Dinu Giurescu si Florin Constantiniu despre Larry Watts si batalia Kominternului cu Romania



Vezi si: AVANPREMIERA. Larry Watts: Seful Sectiei Romane de la CIA era ungur si a fost suspectat de colaborare cu KGB. Documentar TVR – Mostenirea Clandestina

Dosar: Secretele lui Larry L Watts

Ziaristi Online despre Larry Watts

Larry Watts: Pacepa a fost agent sovietic. EXCLUSIVITATE BURSA

Istoricul american Larry Watts, consultant al RAND Corporation, îşi lansează azi, la Bucureşti, o carte care va răsturna istoria secretă a României şi a Pactului de la Varşovia, aşa cum era ea cunoscută până acum. “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, este titlul ales de specialistul pe probleme militare şi de intelligence pentru a sintetiza bătălia împotriva României dusă în interiorul Pactului de la Varşovia şi coordonată de “centrala Moscova”. Din zona dezvălurilor noi despre foşti agenţi ai serviciilor speciale sovietice iese la suprafaţă şi un nume cu o oarecare rezonanţă, pentru România: Ion Mihai Pacepa. Am stat de vorbă cu istoricul american, în exclusivitate pentru “BURSA”, ca să ne lămurim care este adevărata poveste a generalului nomenclaturist, fost adjunct al DIE (actualul SIE), “defectat” în Statele Unite în 1978 şi considerat “erou” de protipendada intelectuală de pe Dâmboviţa.
Larry Watts e direct şi la obiect: “Preşedintele Carter a ştiut de la bun început. Bineînţeles: a ştiut că este agent sovietic”. Afirmaţia categorică, demonstrată în volumul istoricului american, răstoarnă complet teoriile “oficiale” de până acum. Teza a mai fost avansată în România, dar de data aceasta confirmarea vine chiar din ţara care a fost silită să-l găzduiască. Larry Watts ne spune că CIA a avut sarcina să verifice “informaţiile” cu care Pacepa venise la pachet. “Toate erau minciuni absolute! Să le luăm la rând, pe cele principale: 1) Teza că regimul, respectiv România, era un “cal troian” al URSS. Complet fals!; 2) Teza potrivit căreia România se afla în vârful reţelei sovietice de spionaj şi furt de tehnologie sofisticată militară din Statele Unite. Fals! Chiar dimpotrivă, după cum veţi putea citi în cel de-al doilea volum; şi 3) că România, prin “pretextul” ei de mediere a conflictului din Orient, servea de fapt Moscova şi încuraja terorismul împotriva Israelului şi a statelor moderate arabe. Niciuna dintre acestea nu au fost adevărate. Şi serviciile noastre au verificat şi iar au verificat şi iar au verificat… Ca o pată de culoare: ştiţi ce au descoperit agenţii noştri?
Că singura tehnologie furată de români de la americani a fost cea folosită pentru parbrizele Daciei! Iar ultima teorie a fost infirmată oficial chiar de către israelieni, prin Shimon Peres. Nu cred că este important dacă a fost agent al KGB sau al GRU cât faptul că misiunea sa a fost, aşadar, de < asasinare > a României şi distrugere a principalelor direcţii ale cooperării româno-americane din acei ani şi de după. Ceea ce este sigur este că a fost totalmente ostil intereselor naţionale româneşti şi a relaţiilor dintre Statele Unite şi Româ-nia, şi a continuat să fie la fel şi după 1989″.
“Ce şi ale cui interese a servit sunt, cred, mai puţin importante decât faptul că niciunele n-au fost româneşti”, conchide istoricul american a cărui carte se lansează astăzi, la Biblioteca Centrală Universitară.

Victor Roncea / BURSA

EXCLUSIV Ioan Talpes. Cuvânt Înainte la cartea lui Larry Watts “Fereste-ma, Doamne, de prieteni! Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania”. Russian State Network cu lupa pe Ziaristi Online

Pe langa agentiile guvernamentale speciale romanesti care se vede ca s-au anuntat reciproc mai mult pe e-mail, specialistii rusi cu locatia chiar in zona Kremlinului au citit ieri portalul Ziaristi Online cu asiduuitate, dupa cum se vede mai jos, lecturand de vreo 13 ori Prefata lui Larry Watts. Trei zile pana la lansarea cartii “Fereste-ma, Doamne, de prieteni! Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania”. COPERTA / VIDEO ». Multumim pentru atentie!, scrie Ziaristi Online, care publica si Cuvantul Inainte al generalului Ioan Talpes, fost sef al SIE, la cartea lui Larry Watts, publicata de Editura RAO si a carei lansare va avea loc maine, 12 mai a.c., la ora 1600, in Amfiteatrul Bibliotecii Centrale Universitare, Fundatiile Regale, cu participarea urmatorilor: Acad. DINU C. GIURESCU, Prof. univ. dr. MIHAI RETEGAN, Acad. FLORIN CONSTANTINIU, Prof. univ. dr. IOAN CHIPIR,  Acad. DAN BERINDEI, Prof. univ. dr. IOAN SCURTU, Europarlamentarul IOAN MIRCEA PASCU, Istoricul ALEX MIHAI STOENESCU, Moderator: MONICA GHIURCO.

CUVÂNT ÎNAINTE

Îndeobşte, istoricii îşi … şi îţi propun şansa unui demers în care specialistul îţi oferă informaţii suplimentare şi – nu de puţine ori – analizează interpretări care contribuie la perceperea şi înţelegerea mai aprofundată a unor perioade şi evoluţii din istoria unei comunităţi, popor sau chiar a umanităţii.
Nu puţine au fost şi ofertele pe care Larry L. Watts ni le-a făcut aproape cu dedicaţie pentru înţelegerea unor momente controversate ale istoriei moderne a românilor, din perspectiva şi cu percepţiile altora.
De această dată şi odată cu citirea scandalos de incitantei abordări „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Soviet cu România” ne aflăm în faţa unei provocări ce se rosteşte ca răspuns obligatoriu tuturor formelor de propagandă ştiinţifică, a tuturor formelor de manipulare ce ni s-au prezentat ritos a fi drept adevăruri româneşti pe parcursul a zeci şi zeci de ani, în perioada comunistă şi – dezolant – în cei douzeci de ani ce s-au scurs de la atât de lamentabila sa prăbuşire.
Decembrie 1989, ca punct de reper major pentru prezentul şi viitorul României – pentru că este evident, explicarea cauzelor şi condiţionărilor momentului ni se dezvăluie a fi preocuparea majoră a lui Larry Watts – ne apare, în sfârşit, în retrospectiva şi perspectiva determinărilor sale istorice de la cucerirea independenţei româneşti în 1878 până la anul de graţie şi disgraţie 1989. Şi – ce este, în sfârşit, ferm angajat – preocuparea perspectivei şi retrospectivei istorice, nu din şi prin viziunea pe care ţi-o oferă documentele şi declaraţiile publice oficiale sau lucrările dedicate slujirii unor opţiuni politice sau a varii interese, ci prin dezvăluirea proiectelor, actelor şi faptelor din umbră.
Ne aflăm, astfel, în faţa adevăratelor cauze şi interese – documentate direct din surse încă neintroduse în circuitul ştiinţific românesc – care au făcut din România anului 1989 să fie „omul bolnav” al lumii, chiar şi dincolo – şi aceasta este marea realizare a autorului – de traumele proprii unui popor care şi-a găsit drumul exprimării de sine şi pentru sine – adică cel statal – într-un târziu evidenţiat şi marcat şi de tentaţia şi dorinţa continuă a celor din jur de a-l exclude şi refuza memoriei istorice.
În perceperea istoricului Larry Watts, exprimările şi explicaţiile ce vor urma să vină în evidenţierea realităţilor ce ne-au configurat proiectaţi în imagini de coşmar cu tente tragi-comice ale unei butaforii politico-militară de esenţă comună atât lui Kafka, cât şi lui Chaplin, nu pot fi înţelese în afara evidenţierii contextului geopolitic românesc şi în conexie şi condiţionare directă, factorilor de presiune externă nemijlocită.

Continuarea la Ziaristi Online

Ce se mai citeste la Bucuresti, Berlin si Moscova

Ziaristi Online: Prefata lui Larry Watts. Trei zile pana la lansarea cartii “Fereste-ma, Doamne, de prieteni! Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania”. COPERTA / VIDEO

“Fereste-ma, Doamne, de prieteni! Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania”

“Românii sunt un popor fără istorie … destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale. … Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice. …Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.” Fredrich Engels, ianuarie 1846

Prefata

Cercetările pot conduce uneori mult mai departe decât se anticipa. Aşa s-a întâmplat şi în cazul acestei cărţi de care m-am apucat aproape accidental. În 2002, lucram la diverse proiecte legate de reforma serviciilor de informaţii din România şi din fosta Europă de Est, inclusiv la un volum realizat cu contribuţia unor profesionişti în domeniul informaţiilor şi al propriilor mele analize asupra procesului. Într-un timp destul de scurt am ajuns la convingerea că procesul de reformă din România diferea fundamental de oricare alt proces din fostul bloc sovietic şi că era aproape neinteligibil fără o expunere completă a dinamicii revoluţiei din decembrie 1989 şi a anilor de izolare care i-au succedat. Nu a trecut mult până când am realizat că aceste deosebiri aveau rădăcini mai adânci şi că, pentru înţelegerea lor, era necesară o cercetare mai directă a naturii relaţiilor din cadrul blocului sovietic în perioada războiului rece şi pe cele dintre România şi vecinii ei chiar anterior comunismului. Astfel a început un voiaj intelectual care a condus la descoperiri ce uneori m-au surprins, alteori chiar m-au şocat, aducând la lumină relaţii asupra cărora anterior doar se speculase sau erau total inimaginabile şi care, în schimb, au făcut lumină asupra unor comportamente şi atitudini care au persistat mult după ce comunismul şi-a dat duhul.

Continuarea la Ziaristi Online

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Video de la lansarea editiei in limba engleza a lucrarii – „With Friends Like These… The Soviet Bloc`s Clandestine War Against Romania

Pana la urma Vintu lucra pentru Mossad? Sau noul KGB avea o datorie mai veche?

Cam atat am avut de spus pe acest subiect…

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova