Romania, hiena (foto stanga) si caracatita imperialista (foto dreapta). La nivelul acesta a ajuns SBU-ul ucrainean. Cee ce arata ca le e teama de o grabnica dezintegrare. La fel de interesant, si pentru organele abilitate, este confirmarea informatiile noastre, privind campania pro-ucraineana din Romania de modificare a istoriei reale, inclusiv prin harti falsificate ordinar. Dupa cum observati, asa zisa harta prezentata de fosta republica sovietica ca fiind a “Romaniei Mari” are decupata exact Basarabia istorica, acum in componenta ilegala a Ucrainei. Harta respectiva a fost si este promovata asiduu, inclusiv de pretinse agentii de presa ale “romanilor de pretutindeni”, de catre un grup de gainari de stadioane stipendiat prin intermediari de aceeasi sponsori ca si RGN Press: ICR si GDS. Ignorata de autoritatile responsabile, campania ucraineana a ajuns, treptat, sa inlocuiasca pe internet adevarata harta a Romaniei Mari, folosindu-se murdar de sloganul “Basarabia, pamant romanesc” pentru a delimita doar Republica Moldova. Falsul a fost incurajat, din nefericire, si de multi naivi, ca sa nu le spunem prosti de-a dreptul. Problema e ca prostii sunt dusi de nas de dezinformatori “de pretutindeni” (vezi foto stanga dreapta).
Cand spuneam ca Soros are un interes direct in blocarea exploatarii Rosia Montana eram considerat “conspirationist”. Iata cum se dovedeste acum ca toata campania “eco” a zecilor de ONG-uri din trena lui avea ca unic scop o mare afacere: aurul romanesc (si nu numai aurul…). Voi reveni cu detalii…
SF: Aurul de la Rosia Montană a ajuns să valoreze peste 7 miliarde de dolari După 11 ani de la demararea proiectului, trei dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei asteaptă să pună mâna pe aurul din Apuseni Compania canadiană Gabriel Resources este tot mai aproape de momentul începerii lucrărilor de exploatare a zăcămintelor aurifere de la Rosia Montană, valoarea estimată a celor opt milioane de uncii de aur aflate în zăcământ fiind în momentul de faţă de aproximativ 7,2 miliarde de dolari (preţul unei uncii este de 900 de dolari), la care se adaugă valoarea celor peste 1.600 de tone de argint. Nu întâmplător, în acţionariatul companiei canadiene au intrat, cu pachete totale de aproximativ 60%, miliardarii americani John Paulson, Thomas Kaplan si George Soros. În compania Rosia Montană Gold Corporation (RMGC), care ar urma să exploateze zăcămintele aurifere, România deţine 20% din acţiuni, prin intermediul Minvest Deva, ceea ce înseamnă că, teoretic, circa 1,4 miliarde de dolari din valoarea aurului ar reveni ţării noastre. Interesant este că, desi preţul aurului a crescut foarte mult, valoarea investiţiei de la Rosia Montană rămâne aproape constantă: aproximativ 1,5 miliarde de dolari. Proiectul de exploatare a aurului de la Rosia Montană este blocat deocamdată de Ministerul Mediului, care a suspendat anul trecut, fără nicio explicaţie, evaluarea EIM (Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului) si a refuzat să acorde RMGC autorizaţiile de siguranţă a barajelor. De la această decizie a urmat si blocarea sau anularea altor autorizaţii acordate anterior, compania canadiană având o serie de procese pe rol în instanţele din România. Si totusi, în urmă cu câteva zile, Curtea de Apel Bucuresti a decis ca Ministerul Mediului să emită în cel mai scurt timp avizele necesare construirii celor două baraje de la Rosia Montană. Nu stim încă dacă această decizie va fi contestată de Ministerul Mediului, cert este că ea este un semnal clar de deblocare a proiectului. Prezenţa în acţionariatul Gabriel Resources a celor trei miliardari americani, dar si criza economică mondială par să fie de bun augur pentru proiectul de la Rosia Montană, susţinut, de altfel, si de o parte a parlamentarilor Partidului Democrat-Liberal, aflat în momentul de faţă la putere. Interesant este că Fundaţia Soros a cerut de curând desecretizarea contractului de concesiune dintre statul român si Gold Corporation, după modelul desecretizării contractului cu compania Sterling, pentru hidrocarburile din Marea Neagră.
Desecretizare parţială Compania canadiană Gabriel Resources a intrat în posesia licenţei de explorare a zăcămintelor de la Rosia Montană în urmă cu 11 ani, prin asocierea cu regia Minvest Deva, care deţinea de fapt această licenţă. Asa se si explică procentul de 20% din acţiunile RMGC, deţinut de statul român prin intermediul Minvest. Ulterior, după formarea societăţii mixte si realizarea lucrărilor de explorare si a studiului de fezabilitate, acest contract a devenit un contract de concesiune si exploatare a zăcămintelor, valabil pe o durată de 25 de ani, cu posibilitatea de prelungire. Înainte de a vorbi despre desecretizarea acestui contract, trebuie să precizăm că în cazul Sterling nu s-a desecretizat contractul dintre ANRM (Agenţia Naţională a Resurselor Minerale) si Sterling, ci doar anexa acestui contract, devenită hotărâre de guvern în urmă cu aproximativ trei luni. Prin comparaţie, contractul de concesiune de la Rosia Montană nu va putea fi desecretizat, sau cel puţin nu în totalitate, întrucât legile existente nu permit acest lucru. „În România s-au acordat circa 1.000 de licenţe în ultimii ani. Legea precizează că aceste licenţe au un anumit regim si unele componente din contracte sunt considerate secrete de stat. Este evident că acestea pot fi desecretizate doar dacă se modifică cadrul legislativ“, ne-a de-clarat Dragos Tănase, managing director la RMGC. Exploatarea zăcămintelor de la Rosia Montană mai are o particularitate: statul este acţionar în compania de exploatare si parte la împărţirea profitului, spre deosebire de contractul cu Sterling, unde urmează să încaseze doar redevenţele.
Cum se fac afacerile pe Bursă Este deja o certitudine că în acţionariatul Gabriel Resources au intrat John Paulson, Thomas Kaplan si George Soros, acesta din urmă fiind acţionar indirect. Interesant este că, în urmă cu doar un an, George Soros era acuzat de conducerea RMGC că ar face presiuni pentru blocarea exploatării de la Rosia Montană. Iată că situaţia actuală schimbă radical lucrurile. John Paulson, administratorul fondului Paulson & Co, a câstigat numai anul trecut 3,7 miliarde de dolari, situându-se de partea opusă curentului subprime si fiind primul pe lista managerilor de top în acest tip de fonduri. Pe locul doi s-a situat nimeni altul decât George Soros, devenit între timp aliat cu John Paulson la Gabriel Resources. Cel de-al treilea miliardar american implicat în compania canadiană este Thomas Kaplan, un fost partener al lui George Soros în compania de minerit Apex Silver, deţinătoarea unor mine de argint din Bolivia. Soros nu este acţionar direct la Gabriel Resources, ci prin intermediul Newmont Mining, care deţi-ne circa 20% din acţiuni, aceasta ocupând poziţia a doua la nivel mondial în rândul companiilor de exploatare a aurului. Facem precizarea că operaţiunea de cumpărare de acţiuni la Gabriel Resources s-a desfăsurat în strânsă legătură cu deciziile Ministerului Mediului de la Bucuresti privind exploatarea de la Rosia Montană, altfel spus, exact în momentul în care aceste decizii au dus la căderea preţului acţiunilor Gabriel Resources (la Bursa din Toronto) de la circa 6 dolari la sub 2 dolari/ acţiune. Nimic nu este întâmplător.
Cine decide? Attila Korodi, fostul ministru al mediului în perioada în care se făceau achiziţiile de acţiuni la Gabriel Resources, s-a arătat, cel puţin în aparenţă, împotriva proiectului de la Rosia Montană. El a suspendat evaluarea EIM si a refuzat emiterea acordului de funcţionare în condiţii de siguranţă pentru barajele proiectului Rosia Montană, în ciuda avizării favorabile, de două ori consecutiv, a Comisiei Naţionale pentru Siguranţa Barajelor din cadrul Direcţiei Amenajare Bazine Hidrografice. În paralel, în Parlamentul României a fost depus un proiect de lege (ini-ţiatori au fost senatorii Kovacs Eckstein Peter – UDMR si Gheorghe Funar – PRM) care prevedea interzicerea folosirii cianurilor pentru exploatarea zăcămintelor de minerit de aur si argint, lege care, dacă s-ar fi aprobat, bloca în totalitate proiectul de la Rosia Montană. Numai că proiectul de lege a fost respins de Senat si s-a blocat ulterior la Comisia de industrie a Camerei Deputaţilor. Cine credeţi că a votat împotriva proiectului de lege? Reprezentanţii PSD si ai PD-L, care tocmai formează coaliţia ce guvernează azi România. Actualul ministru al mediului, Nicolae Nemirschi, nu prea are loc de întors. El trebuie să ia o decizie clară în privinţa evaluării EIM si a suspendării Comitetului de Analiză Tehnică, în funcţie de care va continua procedura de punere în exploatare a zăcămintelor de la Rosia Montană. Între timp, cei de la Rosia Montană Gold Corporation si-au redus numărul de angajaţi la jumătate (în jur de 250 de oameni), dar au achiziţionat 80% din proprietăţile de la Rosia Montană, pentru a putea trece la faza de exploatare. De asemenea, reprezentanţii companiei susţin că au investit deja circa 400 de milioane de dolari la Rosia Montană, pentru lucrări de explorare, despăgubiri, achiziţii etc. Mai mult, au fost comandate o parte din echipamentele industriale necesare tratării minereului, unele dintre ele fiind deja realizate. Costurile de exploatare ale zăcămintelor aurifere de la Rosia Montană sunt evaluate la circa 1,5 miliarde de dolari.
Ce vrea să spună Soros? După dezvăluirile din presă privind participarea sa indirectă, prin intermediul fondului Newmont, la Gabriel Resources, George Soros a dat o declaraţie cel puţin ciudată. Desi iniţial a negat faptul că s-a întâlnit cu un reprezentant al companiei canadiene, recunoaste totusi că a avut o asemenea discuţie cu Joel Bell, consultant al Gabriel Resources. Poziţia lui Soros privind proiectul de la Rosia Montană este mult mai atenuată, în sensul că nu se împotriveste realizării lui, ci este pentru o „poziţie constructivă“. În acelasi timp, George Soros se delimitează de acţiunile Fundaţiei lui din România, despre care spune ar acţiona „autonom“. Declaraţia miliardarului american poate avea însă si o „oarecare“ influenţă asupra cotaţiei acţiunilor Gabriel Resources la bursă, după un model deja consacrat de George Soros. Redăm în continuare declaraţia: „Numele meu a fost menţionat recent în legătură cu proiectul minier din Rosia Montană, România. Pentru a clarifica lucrurile, doresc să declar următoarele: nu am niciun interes financiar în proiectul minier de exploatare a aurului de la Rosia Montană, nici prin firma Gabriel Resources si nici prin intermediul companiei Newmont, si nici nu intenţionez să am vreun asemenea interes în viitor. Precizez că am purtat o conversaţie cu Joel Bell, un reprezentant al companiei Gabriel Resources, în cursul căreia l-am încurajat să caute o soluţie constructivă pentru Rosia Montană, care să vină în întâmpinarea solicitărilor legitime ale oponenţilor proiectului minier. Pe de altă parte, nu am nicio opinie fermă asupra a ceea ce ar fi o soluţie corectă si în niciun caz nu-mi impun părerile personale asupra Fundaţiei Soros România, care are propriul consiliu director si acţionează autonom. Respect activitatea fundaţiei de promovare a transparenţei, bunei guvernări si susţinere a statului de drept“.
Simplă coincidenţă? Compania canadiană de petrol si gaze Sterling Resources are un acţionar comun cu firma Gabriel Resources, tot din Canada. Fondul canadian de investiţii Sprott Asset Management are participaţii atât la Sterling Resources, cât si la Gabriel Resources. Sprott Asset Management deţine 23,6% din acţiunile Sterling Resources, iar Trapeze Capital are o participaţie de 14,9% din capitalul companiei, potrivit datelor Sterling. Totodată, Sprott Asset Management are acţiuni si la Carpathian Gold, care are ca obiect de activitate extragerea aurului, si are concesiuni în România si Ungaria. Concesiunea din România este situată în Munţii Apuseni, la circa 20 de kilometri de Rosia Montană.
Zăcăminte sărace, dar profitabile Se estimează că de la Rosia Montană s-ar putea extrage 330 de tone de aur si peste 1.600 de tone de argint. Aceasta presupune exploatarea aurului în cariere de suprafaţă, anticipându-se extracţia a circa 13-16 milioane de tone de minereu anual, pe o perioadă de 17 ani. Studiile făcute arată că la o tonă de minereu excavat se obţin în jur de 1-1,5 grame de aur si 7,5 grame de argint. Costurile totale ale proiectului se vor ridica la 2,1 miliarde de dolari, în condiţiile în care veniturile totale generate vor fi de peste 7 miliarde de dolari. Mai jos prezentăm investiţiile preconizate de Rosia Montană Gold Corporation, în faza iniţială a proiectului, cu precizarea că doar valoarea finală a veniturilor va fi alta, datorită evoluţiei preţului internaţional la aur.
*Investiţie totală 605 milioane dolari *Investiţii în faza de construcţie 437 milioane dolari *Investiţii în faza operaţională 123 milioane dolari *Costuri de operare 1,4 milioane dolari *Venituri totale 3,2 miliarde dolari *Costuri totale 2,1 miliarde dolari
Incurcatura de acronime O ciudata adunatura de personaje a fost observata saptamana trecuta intr-o librarie bucuresteana, dupa cum aflam de la Steluta Popa. Alaturi de Dan Dungaciu, care-si lansa un nou volum de versuri, au fost vazuti, pe langa o oarecare Mihaela Schiopu de la Cotidianul si Dilema lui Plesu, si senatorul Viorel Badea (PDL), ex-presedintele Emil Constantinescu (PNL), fostul ministru de externe perpetuu lamentabil produs Noua Europa Adrian Cioroianu (PNL) si… Razvan Bucuroiu (ETC). Ma intreb ce i-o fi adunat? Nu cumva un (alt) acronim comun? Nu va ganditi neaparat la SRI, SIE, MGB, SIS, SBU, FSB, KGB, GDS… Mai exista unul care-i uneste: B.A.N.
O scrisoare lămuritoare a Doamnei Aspazia Oţel Petrescu
Noul/vechi detractor al lui Eminescu a emis ipoteza că distinşii noştri colaboratori au fost „atraşi în această afacere fără voia lor şi oarecum în necunoştinţă de cauză”. Pentru a spulbera acuzele nefondate, la îndemnul doamnei Aspazia Oţel Petrescu, public această scrisoare integral.
Şi încă ceva, tot spre ştiinţa detractorului respectiv: nu există niciun colaborator al revistei Veghea cu numele Traian Mija. Poate se referă la distinsul doctor octogenar Teofil Mija, care a suportat 15 ani de temniţă grea în regimul comunist. (Crina Palas, redactor al revistei Veghea )
Roman, 30 ianuarie 2008
Dragă Crina,
Te rog frumos, dă-mi voie să te numesc aşa, în felul acesta mă simt mai aproape, mai înrudită în spirit eminescian, cu voi, superbii tineri, care nu vă lăsaţi “îndoiţi” de “nefârtate”.
Vă mulţumesc din toată inima şi vă rog să mă credeţi, cu lacrimi în ochi, pentru frumoasa revistă, omagiu superb şi în acelaşi timp o elocventă rectificare a unei mari nedreptăţi (a câta oare o fi?) aduse “românului absolut”.
Sunt atât de copleşită de faptul că am fost primită şi eu în rândul celor aleşi să rostească un cuvânt răspicat în afirmarea unui mare adevăr: Eminescu este duhul acestui popor şi al acestui pământ, este suflul esenţial al “spaţiului mioritic” ce se exprimă româneşte chiar şi în rătăcitoarele sale cântări. Şi dacă este român, este şi creştin, pentru că aceasta este fiinţa neamului; români şi creştini altfel nu poate fi; ce o fi aşa de greu de înţeles?
Am citit textul lui R. Codrescu nu cu revoltă ci cu o mare tristeţe. De puţine ori mi-am simţit inima atât de îngheţată pentru că în general mă feresc să citesc pe detractori oricât ar fi de “geniali”. Acest fel de lecturi îmi îngheaţă “sângele”, atât de îndepărtată mă simt de “concepţiile lor”. Îi simt atât de străini în sensul duhovnicesc al cuvântului, încât mi se face frică. Străinii spirituali sunt mai duşmani decât hoardele cotropitoare. Acelea ne râvneau pământul, aceştia ne omoară spiritul. Vor să stingă în noi ICOANA, care este creştină şi română sau nu este deloc.
Aş dori mult să vă trimit prin mandat costul revistelor. Pot? Nu vă supăr? Cred că v-a costat mult tipărirea lor în condiţii atât de frumoase. M-am bucurat enorm că pot să le dăruiesc unor preoţi pe care-i preţuiesc mult.
Vă îmbrăţişez cu drag,
Domnul să vă apere şi să vă întărească.
Aspazia Oţel Petrescu
Vedeți și:
“Nu foloseşte la nimic să încerci a face din Eminescu un model creştin (şi cu atît mai puţin ortodox), pe deasupra operei şi chiar împotriva voinţei lui. Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin.”
Sociologul Alin Teodorescu, senator PSD şi fost şef al IMAS, candidează în Colegiul 2 Prahova. Omul vrea în Parlament, şi, ca toţi cei care se înghesuie la uninominal, şi-a lansat o campanie de prezentare a calităţilor sale – cele care l-ar recomanda pentru a scrie legile României. Redacţia “Curentul” şi-a asumat efortul de a suplini mai buna informare a cetăţenilor, publicând date suplimentare care îl recomandă pe un Alin Teodorescu să scrie legi si în viitorul Parlament.
Bunăoară, faptul că Alin Teodorescu este un scriitor de note informative, un perfomer al scrisului la onorabila Securitate, ar putea fi o recomandare suplimentară, care este păcat să fie trecută sub tăcere de staff-ul de campanie al cunoscutului sociolog. Teodorescu este cunoscut ca primul preşedintele al Fundaţiei “Soros” şi principal sponsor al GDS-ului, care a primit din mâna acestuia, via Soros, imediat după 1990, nu mai puţin de un milion de dolari, sumă fabuloasă la vremea aceea.
Pentru alegătorii din Colegiul 2 Prahova, este bine de ştiu că modelul de viaţă al lui Alin Teodorescu este… Vladimir Tismăneanu.
Într-un interviu publicat de “Cotidianul” intitulat “Alin a vorbit la Secu despre Silviu şi Alecu”, din data de 9 august 2006, Alin mărturiseşte: “Imediat ce am aflat că Tismăneanu a fugit, prin 1981, i-am scris o scrisoare, în care-l rugam să-şi reglementeze situaţia cu statul român pentru că el era modelul meu de cercetător şi voiam să-l mai văd”. Pentru aceiaşi alegători este bine de ştiut că Alin, ca şi Volodea, era (şi a rămas) un fervent marxist, nu doar la nivel scolastic, de vreme ce şi-a împletit atât de armonis drumurile, ca şi Tismăneanu, cu Ion Ilici Iliescu.
Brandusa Armanca (persoana sfericoidala care nu e Plesu, din fotografia alaturata), director al ICR-Budapesta, functionar public, cu salariu platit din buzunarele noastre, a comis azi un act pentru care va fi reclamata atat la Agentia Nationala a Functionarului Public cat si la conducerea Ministerului Afacerilor Externe (pentru ca ICR este, deja, o institutie anti-romaneasca). Aflata la Reuniunea Anuala a Diplomatiei Romane, intr-o disputa publica, starnita chiar de ea, pe tema premierii, din banii nostri, ai patibularilor, a unui revizionist maghiar recunoscut – directorul Duna TV si al postului adiacent cu nume elocvnet, Autonomia TV, Cselényi Laszlo -, directoarea ICR-Budapesta a exclamat, referitor la acest act: “EU NU REPREZINT ROMANIA!”. Intrebata, alaturi de alti martori, in numele cui a oferit atunci acel premiu, Armanca a continuat: “In numele ICR-Budapesta!”. Si ICR-Budapesta pe cine reprezinta?, am insistat eu. “Treaba noastra!”, a fost raspunsul incredibil venit din partea functionarului public pripasit la Budapesta. Inteleg ca “noi”, adica cei de la ICR, nu reprezinta Romania. Gura pacatosului adevar graieste!
Vezi mai jos scandalosul caz ICR-Budapesta promovatorul autonomiei teritoriale, care se adauga la scandalosul caz ICR-Stockholm promovatorul homosexualitatii, care se adauga la scandalosul caz al ICR-NY promovatorul kitschului anti-crestin si anti-semit, care se adauga la scandalosul caz al ICR-Paris si ICR-Berlin promovatoarele “stiintei turnatoriei”, care se adauga la scandalosul caz al mentinerii unor anti-romani ca HR Patapievici, Mircea Mihaies si Tania Radu la sefia ICR. Asta-i “diplomatia culturala” a Romaniei? Comandante, nu mai vezi padurea de uscaturi?
Premierea postului DUNA si AUTONOMIA TV de catre ICR-Budapesta
Conform unui comunicat al Institutului Cultural Roman – Budapesta, presedintele ICR, Horia Roman Patapievici, insotit de vicepresedintele ICR, Mircea Mihaies de rectorul Colegiului Noua Europa, Andrei Plesu, si de alti membri ai trupei de profitori, au decernat la Budapesta, pe 11 decembrie, la Palatul Duna, “Premiul de excelență culturală al ICR Budapesta”, alături de “premiile media”. “Premiul cultural, costând intr-un trofeu de bronz creat de sculptorul Peter Jecza, membru al Academiei de arte din Romania si deopotrivă al Academiei de arte frumoase din Ungaria, precum si dintr-o consistentă sumă de bani, va fi inmânat celebrului scriitor Esterházy Peter, tradus in România cu Un strop de pornografie maghiara, O femeie (la Humanitas, evident), Verbele auxiliare ale inimii si sub tipar Harmonia caelestis (Curtea veche)”, transmite ICR Budapesta. “Premiile media vor incununa carierele jurnalistilor Cselényi Laszlo, presedintele Duna TV, canal international care implineste 15 ani, si Eva Iova, redactor sef al revistei Foaia Românească din Gyula”.
Ceea ce a refuzat sa transmita ICR este ca “suma consistenta de bani” a fost de 10.000 de euro pentru Pornografia maghiara preferata de Humanitas iar, cand a fost sa recompenseze jurnalismul din Ungaria, Plesu, Patapievici si Coop s-au gandit ca presedintele unui post total antiromanesc, cum este DUNA TV, care are ca televiziune subsidiara si postul directionat spre Slovacia, Voivodina si Transilvania, denumit sugestiv AUTONOMIA TV, merita 6000 de euro iar romanca Eva Iova, de la “Foaia romanesca”, ziarista care se lupta zilnic cu iredentismul si agresiunea maghiara de stat, merita premiul cel mai mic, de 4000 de euro.
Gestul acestora, impreuna cu modul patologic in care Ioan Buduca – cunoscut pentru deviatiile si pasiunile sale inversioniste – a sarit in apararea lui Horia Roman Patapievici au provocat o reactie din partea fostului director al ICR-Paris, scriitorul anticomunist Radu Portocala, pe care o prezentam integral mai jos. Foarte interesant, aflam modul in care “operele” lui Plesu sunt publicate si “vandute” in Occident la fel cum se proceda, pe vremuri, cu cele ale lui Ceausescu.
Prieteniile paguboase ale conducerii ICR
Zilele trecute, presedintele Institutului Cultural Roman, Horia Roman Patapievici (foto), insotit de vicepresedintele ICR, Mircea Mihaies si de rectorul Colegiului Noua Europa, Andrei Plesu, au decernat la Budapesta premii in valoare de 15.000 de euro din partea ICR scriitorului maghiar Esterhazy Peter si presedintelui DUNA TV, Cselényi Laszlo, care raspunde si de postul anti-romanesc AUTONOMIA TV. Iată reacția scriitorului anticomunist Radu Portocala:
Imi lasasera un gust neplacut, acum cateva saptamani, dizgratioasele contorsiuni prin care Ioan Buduca incerca sa-si convinga memoria de irealitatea unei discutii la care el insusi a participat (ZIUA, 3 septembrie 2007). Cu putin timp inainte, scrisesem ca informatia privitoare la vizita lui Ion Iliescu la Tescani imi fusese data in mai 1990 de catre Radu G. Teposu. “Radu Portocala se intareste in iluzia ca in mai 1990 Teposu i-ar fi comunicat o informatie”, noteaza Buduca, sugerand ca as suferi de halucinatii retroactive. Daca Ioan Buduca a uitat aceasta discutie, petrecuta in mica redactie a “Cuvantului”, inseamna ca are probleme de aducere aminte si ca nu e nimic de facut. Daca, insa, el se preface ca a uitat-o numai pentru a-i fi pe plac dlui Andrei Plesu, inseamna ca are probleme morale, ceea ce e mult mai grav si, din pacate, la fel de iremediabil. Pe 8 decembrie 2007, tot in Ziua, Ioan Buduca – fost si poate actual colaborator al ICR – se dezlantuia impotriva senatorului Eugen Mihaescu, folosind prilejul pentru a-mi da si mie o mica lovitura. “Ce-a mai auzit domnul senator Mihaiescu (sic!)? I-a spus Radu Portocala, fost director la ICR Paris, ca ICR Bucuresti ar fi alocat o suma <exorbitanta> pentru o traducere a unei carti de Andrei Plesu in franceza. “Dl senator Eugen Mihaescu a citit, ca multi altii, ceea ce scriam, pe 1 decembrie 2006, in scrisoarea mea de demisie: <ICR Bucuresti a semnat cu un editor francez, fara respectarea nici uneia dintre procedurile care ne sunt impuse noua, un contract scandalos de 28.500 de euro (la care se vor adauga pretul traducerii si drepturile de a reproduce ilustratiile) pentru publicarea unei carti care, in mod sigur, nu se va vinde. Un editor mai scrupulos, sau o negociere mai serioasa, ar fi redus aceasta cheltuiala la aproximativ 6.000 de euro!> Presa bucuresteana a descoperit repede, chiar de la ICR, despre ce carte era vorba si a facut mai multe comentarii acide pe aceasta tema. Dl senator Mihaescu a avut deci la dispozitie destule surse publice. Care e, insa, povestea acestei carti? Sa subliniem, de la bun inceput, ca e vorba despre “Pitoresc si melancolie” – teza de doctorat a dlui Plesu, sustinuta in 1977 si aparuta la Editura Univers in 1980. In 2006, ICR Bucuresti a decis s-o publice in Franta, de aceasta “realizare” ocupandu-se personal dl Mircea Mihaies. Dosarul a ajuns, fireste, la ICR Paris in primavara lui 2006. El continea primul capitol tradus in franceza si un curiculum vitae al autorului, din care am aflat ca numarul premiilor si al titlurilor de doctor honoris causa acumulate de dl Plesu e sensibil mai mare decat acela al cartilor publicate. Am inceput prin a inmana acest dosar directorilor a doua mari edituri pariziene (Grasset si Fayard), care, dupa cateva saptamani, si-au manifestat dezinteresul total.
“Operele” lui Plesu, cumparate ca cele ale lui Ceausescu
Cum am comunicat la Bucuresti acest rezultat foarte putin pe masura pretentiilor si asteptarilor, sacra misiune de a-l publica in Franta pe dl Plesu mi-a fost retrasa discret. Intre timp, imi inchipui cu usurinta prin ce intermediari ICR Bucuresti a continuat negocierile, dar, cu toate ca eram inca director al Institutului de la Paris, nu am mai fost tinut la curent cu evolutia lor, ceea ce inseamna ca se hotarase “scurt-circuitarea” mea – tehnica nu numai ineleganta, ci si anormala in circumstantele date.
Printr-o pura intamplare – altminteri nu as fi aflat niciodata de existenta lui! -, cu o luna inainte sa demisionez, am descoperit contractul care avea sa fie semnat cu editura Somogy. Astfel am aflat ca ICR urma sa “participe” cu 28.500 de euro la aceasta publicare si ca, in plus, se angaja sa plateasca traducerea in franceza si drepturile de reproducere a ilustratiilor (tarifele muzeelor fiind, in medie, de 100 de euro pentru o imagine). Stiind cat costa tiparirea unei carti in Franta, am comunicat la Bucuresti uimirea pe care mi-o pricinuisera termenii acestui contract, din care simtul masurii lipsea cu totul. Fara rezultat, evident! Biografia dlui Plesu avea nevoie de aceasta editie franceza si, iata, ICR era in masura sa-i faca un mic serviciu.
Finalul intamplarii confirma cele ce prevazusem acum un an. Cartea a aparut pe 24 septembrie 2007, dar, cateva zile mai tarziu, Editura Somogy o anunta ca epuizata. Succes fulgerator? Nici vorba! Un editor demn de acest nume nu lasa sa se epuizeze un titlu atat de repede, ci il retipareste pana cand satisface integral cererea pietii. Singura explicatie posibila e ca ICR a cumparat cele cateva sute de exemplare publicate (fiecare costand 30 de euro, ceea ce e enorm pentru o lucrare de 190 de pagini!) si le-a pus la hibernat in vreun depozit. Tot asa facea si MAE, inainte de 1989, cu “operele” lui Ceausescu, editate pe bani grei in toate limbile pamantului.
Institutul Cultural Roman a cheltuit, asadar, o suma considerabila pentru a publica in Franta o carte care nu a trait, care nu a starnit nici un ecou si care a disparut in momentul aparitiei. Altfel spus, bani aruncati pe geam. Precedentele doua esecuri ale dlui Plesu pe piata cartii din Franta (Editions de l’Herne in 1990 si Editions Buchet-Chastel in 2005), ambele finantate de Centre National du Livre de la Paris, ar fi trebuit, totusi, sa constituie un semnal de alarma pentru conducerea ICR. Ei bine, nu! Nobilul sentiment al prieteniei – pe bani publici, fireste! – a precumpanit. Si totusi, nici prietenia, nici banii publici nu l-au ajutat pe dl Plesu sa parcurga lungul si anevoiosul drum de la Dambovita la Sena – oricat s-ar chinui Ioan Buduca sa creada contrariul.
Radu PORTOCALA
ZIUA, vineri, 14 decembrie 2007
ICR: 10.000 de euro pentru un ungur, 4000 pentru un roman
de Victor RONCEA
Institutul Cultural Roman ne ofera un nou “Drept la replica”, de data aceasta la articolul fostului director al ICR-Paris, reputatul scriitor si publicist anticomunist Radu Portocala, publicat de noi sub titlul “Prieteniile paguboase ale conducerii ICR”.
Conducerea ICR crede deja ca trimiterea unor tidule in plic, prin care se eludeaza regulat raspunsul, pe puncte, la reclamatiile de presa si, apoi, stimularea unor sinecuristi ai ICR sa aduca jigniri grave ziarului ZIUA, poate deveni o practica.
In noul “Drept la replica”, la fel, se ignora total oferirea unei explicatii firesti. De exemplu, pentru premierea, din banii contribuabilului roman, a presedintelui unor televiziuni ungare cu o politica anti-romaneasca fatisa. Este vorba de presedintele DUNA TV, Cselnyi Laszlo, care raspunde si de postul subsidiar denumit sugestiv AUTONOMIA TV, si caruia ICR i-a oferit pe 11 decembrie, la Palatul Duna din Budapesta, un premiu in bani de 6000 de euro. Tot atunci i-a fost oferit scriitorului maghiar Esterhazy Peter, cu volumul Humanitas “Un strop de pornografie maghiara”, premiul cel mare de 10.000 de euro. Iar jurnalistei romance care cu greu reuseste sa publice “Foaia romaneasca”, Eva Iova de la Gyula, i s-a oferit si ei un premiu, sa fie!, de 4000 de euro. Nu este foarte clar nici de ce la aceasta manifestare a trebuit sa se deplaseze, tot pe banii contribuabilului, si presedintele ICR, Patapievici, si vice-presedintele, Mircea Mihaiesi, si altii, in frunte cu Andrei Plesu.
In acelasi drept la replica, se afirma totusi ceva, legat de teza de doctorat a lui Andrei Plesu, sustinuta in 1977, “Pitoresc si melancolie”, pe care ICR s-a gandit sa o publice la Paris pentru 28.500 de euro. Si anume ca ICR “a primit gratuit, conform contractului de finantare, 200 de exemplare din tiraj”. Ce sa intelegem, ca cele 200 de exemplare sunt tot tirajul care a costat doar 28.500 de euro, si, acum, daca s-a epuizat – dupa cum a constatat Radu Portocala la fata locului, la Editura Somogy – trebuie sa ne asteptam la editia a doua?
Publicarea tezei lui Plesu ar fi fost desemnata de un “juriu independent”, mai afirma ICR. Intrebarea noastra este insa daca nu cumva publicarea acestei teze, din 1977, are totusi vreo legatura cu “prieteniile paguboase ale ICR”, cu faptul ca ziaristul de la “Dilema” Andrei Plesu este promovatorul fizicianului Horia Roman Patapievici sau poate cu faptul ca Plesu face parte din Consiliul de Conducere al ICR sau poate cu faptul ca sotia sa, Catrinel Plesu, este chiar directorul Centrului de Carte al ICR. Daca nici una dintre aceste posibilitati nu poate fi considerata – desi un anchetator OLAF ne-a invatat ca traficul de influenta si conflictul de interese stau la baza coruptiei institutionalizate – ne cerem scuze si propunem ICR sa publice si TOATE celelalte “lucrari” ale lui Andrei Plesu din vremea celor opt ani de cercetator la Institutul de Istoria Artei, aparute in revista institutului, “Studii si cercetari de istoria artei”, si anume: o treime de coloana plus alte opt pagini, in 1972, 15 pagini, in 1978 plus alte 2 pagini, in 1988, dupa ce se intorsese de la cele doua burse Humboldt derulate in Republica Federala Germania.
Asteptam, de asemenea, un “Drept la replica” care sa-l corecteze pe colaboratorul ICR, Ioan Buduca, care afirma: “Vorba lui Goethe: daca o carte se intalneste cu un cap si suna a gol, nu intotdeauna e de vina cartea”. Probabil ecoul sunetului scos a reverberat atat de tare incat conexiunile nu l-au mai gasit pe adevaratul autor, acesta fiind de fapt umoristul si omul de stiinta german Georg Christoph Lichtenberg.
Scriitorul Dorin Tudoran intervine in dezbaterea legata de scandalul turnatorilor promovati de ICR Conducerea Institutului Cultural Roman se afla in fata unui triplu scandal cu reverberatii internationale. Doi informatori, dintre care unul si impostor, Sorin Antohi si Andrei Corbea Hoisie, au fost sponsorizati din banii contribuabilului roman pentru a organiza si participa la o scoala de vara la Berlin. Scriitorii si traducatorii germani Herta Muller, Richard Wagner, si Ernest Wichner au protestat in presa germana fata de acest dublu standard care vine chiar din partea unui membru al Comisiei Tismaneanu, presedintele ICR Horia Roman Patapievici. La acest caz se adauga si un eveniment derulat in iunie la Paris, cand un alt informator recunoscut de CNSAS, Mihnea Berindei, a tinut o prelegere organizata de ICR. In plina disputa academica a survenit scandalul “poneiului roz” de la New York care, amplificat, a estompat fondul mult mai grav al dezbaterii stiintifice si morale legate de ICR si banii statului roman. Multi intelectuali au preferat sa se solidarizeze cu “poneiul roz” uitand de scandalul turnatorilor ICR. Dorin Tudoran, printr-o analiza remisa in exclusivitate ziarului ZIUA, solicita atentia acestora pentru revenirea la dezbaterea de idei legata de “informatorii nostri mai buni decat informatorii lor”. (Victor RONCEA)
Hartia de turnesol.
Cel mai important rol pe care l-a jucat scrisoarea adresata de Herta Muller lui Horia-Roman Patapievici prin intermediul paginilor cotidianului german Frankfurter Rundschau a fost cel al hartiei de turnesol. Ne-a reamintit pe ce scandura dormim, cat de adanc dormim, cu cine dormim, cat de tare sforaim si cat de asiduu tragem sfori pana si in somn.
1. Cum se face ca “artistii ICR” au venit la New York pe 15 iunie si au plecat pe 2 august, desi trebuiau sa stea numai 10 zile? (In acest timp au locuit gratuit la Misiunea Romaniei la ONU, unde mai functioneaza ICR si Consulatul General). 2. Cine le-a aprobat sa stea 6 saptamani intr-o institutie publica a statului roman? 3. Care este relatia intre Cristian Neagoe, coordonator de programe la ICR, si grupul de “artisti” autointitulat “Zacuska Senzual” (Neagoe este membru al grupului – vezi dovada pe site-ul https://www.linkedin.com/in/cristineagoe – si si-a adus prietenii in vacanta la New York pe banii ICR!) 4. De ce a fost scos din expozitie calutul cu zvastica inainte de sosirea politiei – daca acest obiect avea “valente artistice” – si cine a facut acest lucru?
https://lilick-auftakt.blogspot.com/: Astazi in timpul conferintei de presa sustinuta de presedintele ICR Horia Roman Patapievici am avut un soc. Aveam in fata ziarul gratuit Ring. In pagina 3, citeam articolul lui Christian Levant. La mijlocul articolului, avand subtitlul:
“Hitler l-ar gaza pe artist”
se afla urmatorul text:
“Inchipuiti-va ca respectiva svastica aflata pe crupa poneiului roz s-ar afla intr-o expozitie de pe vremea Germaniei naziste. Ce credeti ca ar zice Hitler? Care ar fi reactia Gestapoului? L-ar lua Goebbels si l-ar premia pe artist sau l-ar baga in camera de gazare? Pentru ei, punerea unui simbol al ideologiei naziste pe un ponei roz ar fi chiar o sfidare! Acum, povestea este total intoarsa si transformata de niste rauvoitori” – a declarat Cristian Neagoe, PR-ul Institutului Cultural Roman din New York.
“Duceti-va sub nasul lui Goebbels cu poneiul si cu svastica pe crupa poneiului. Ce o sa va faca? O sa va trimita la zdup sau o sa va laude in Academia de Stiinte si de Arte Nazista? Va asigur ca nu o sa va laude nimeni. Atat despre acuzatia de nazism pentru aceasta productie artistica.“ – declara domnul Horia Patapievici
Va rog sa judecati singuri. Avand in vedere ca declaratia lui Neagoe aparuta in editia scrisa a ziarului Ring este data cu cel putin 24 de ore inainte, putem concluziona ca Patapievici vorbeste cu cuvintele lui Cristian Neagoe. De cand distinsul filozof Patapievici are nevoie de altii pentru a-si formula ideile? Poate sa dicteze un pusti de 20 si ceva de ani unui intelectual de calibrul domnului Patapievici? Presedintele ICR nu-si mai poate sustine singur argumentatia in favoarea Institutului Cultural Roman? Trebuie sa-i sopteasca altii din spate ce sa spuna in conferintele de presa? Jenant…Si totusi, de unde atata identitate de vederi intre un adept al urinoterapiei, Cristian Neagoe, si un intelectual de succes, autorul Zborului in bataia sagetii? Publicat de Lilick la 13:415 comentarii
May 28th, 2009 
VR 
Romania, hiena (foto stanga) si caracatita imperialista (foto dreapta). La nivelul acesta a ajuns SBU-ul ucrainean. Cee ce arata ca le e teama de o grabnica dezintegrare. La fel de interesant, si pentru organele abilitate, este confirmarea informatiile noastre, privind campania pro-ucraineana din Romania de modificare a istoriei reale, inclusiv prin harti falsificate ordinar. Dupa cum observati, asa zisa harta prezentata de fosta republica sovietica ca fiind a “Romaniei Mari” are decupata
exact Basarabia istorica, acum in componenta ilegala a Ucrainei. Harta respectiva a fost si este promovata asiduu, inclusiv de pretinse agentii de presa ale “romanilor de pretutindeni”, de catre un grup de gainari de stadioane stipendiat prin intermediari de aceeasi sponsori ca si RGN Press: ICR si GDS. Ignorata de autoritatile responsabile, campania ucraineana a ajuns, treptat, sa inlocuiasca pe internet adevarata harta a Romaniei Mari, folosindu-se murdar de sloganul “Basarabia, pamant romanesc” pentru a delimita doar Republica Moldova. Falsul a fost incurajat, din nefericire, si de multi naivi, ca sa nu le spunem prosti de-a dreptul. Problema e ca prostii sunt dusi de nas de dezinformatori “de pretutindeni” (vezi foto stanga dreapta).
Posted in Uncategorized 
Tags: 
