Posts Tagged ‘Ileana samoila’

Comemorare la inchisoarea Jilava pentru parasutistii legionari colaboratori ai CIA si executati de KGB. Sâmbătă, 29 octombrie 2011, ora 11.00, la Fortul 13 Jilava

Suntem onoraţi să vă invităm sâmbătă 29 oct. 2o11, ora 11,oo, la Fortul 13 Jilava (str. Sabarului 1, com. Jilava, jud. Ilfov), la ceremonia omagierii luptătorilor anticomunişti paraşutaţi de avioanele militare americane şi executaţi, alături de susţinătorii lor locali, la 31 oct. 1953.

Avînd în vedere regimul special al spaţiului unde va avea loc ceremonia, respectiv zona de protecţie a penitenciarului Jilava, este necesară anunţarea în prealabil a participării dvs. la unul din telefoanele de mai jos sau pe e-mail. Vă mulţumim pentru înţelegere.

Pentru acces în zona de protecţie a penitenciarului Jilava, informaţii cu privire la participare, transport, protocol: Alexandru Onofrei – Tel. 0731807061 // 0722749249, E-mail: [email protected]

Fundatia Ion Gavrila Ogoranu

Cititi: Colaborarea Miscarii Legionare cu CIA si NATO. Studiul integral al profesorilor Gheorghe si Hadrian Gorun, fotografii si video-marturii

Colaborarea Miscarii Legionare cu CIA si NATO. Studiul integral al profesorilor Gheorghe si Hadrian Gorun, fotografii si video-marturii via Ziaristi Online

Un parasutat in Romania vanduta – Mircea Popovici

Un capitol oarecum obscur al confruntării românilor cu Securitatea şi cu regimul comunist se referă la activităţile voluntarilor români paraşutaţi de către serviciile secrete occidentale la sfârşitul anilor patruzeci şi începutul anilor cincizeci din secolul trecut. Pe măsură ce România era tot mai aservită URSS, mulţi anticomunişti au ales exilul, fie pentru a începe o nouă viaţă în lumea liberă, fie pentru a încerca, din afară, eliberarea ţării de sub tirania sovietică şi comunistă.

În Germania şi Austria se găseau mulţi legionari. Unii erau acolo încă din 1941 (după înfrângerea rebeliunii legionare ), alţii au dezertat din armată în timpul războiului din Vest. Dintr-un interviu realizat de Liviu Vălenaş cu Mircea Dimitriu, aflăm că după ce Tribunalul de la Nurnberg nu a încadrat mişcarea legionară în rândul formaţiunilor fasciste/naziste, serviciile secrete americane, franceze şi, mai puţin, engleze, au început colaborarea cu structurile legionare pentru a recruta persoane hotărâte sa fie trimise în România ocupată. Se punea în practică o decizie a C.I.A. În 1948 se înfiinţează Oficiul de Coordonare Politică (O.P.C.), aflat sub conducerea lui Frank Wisner şi care avea misiunea să se ocupe de recrutarea unor români din taberele de refugiaţi români aflaţi în Germania, Austria, Iugoslavia. Chestiunea se încadrează într-un plan mai general care avea ca obiectiv crearea unor reţele de agenţi ai Serviciilor Secrete britanice şi americane în ţările blocului sovietic. Oficiul de Coordonare Politică a acordat o atenţie deosebită emigraţiei române întrucât Wisner cunoştea bine realităţile de la noi, în timpul războiului conducând Biroul de Servicii Strategice (OSS) din România.

La scurt timp după încheierea războiului, occidentalii încep să înţeleagă faptul că alianţa cu URSS n-a fost tocmai fericită. Referindu-se la înfrângerea Germaniei, Winston Churchill spunea la Haga în 1948 că au omorât porcul cel mai slab. Preşedintele american Harry Truman şi cel al Franţei, Vincent Auriol şi-au dat acordul pentru recrutarea unor voluntari români care să fie pregătiţi şi trimişi în România ocupată. Iniţial franco-americanii au dorit să colaboreze cu Comitetul Naţional Român. Câtă vreme C.N.R. a fost condus de Nicolae Rădescu, „guvernul în exil” s-a bucurat de aprecierea americanilor. N. Rădescu a încercat să valorifice prevederile legii Lodge din 1948, lege prin care puteau fi înrolaţi în armata S.U.A., 50.000 de tineri din Europa de est. Legea propusă de senatorul republican Henry Cabot Lodge răspundea unei cerinţe a O.P.C. care viza pregătirea celor care urmau să fie trimişi dincolo de Cortina de fier. Înainte de elaborarea acestei legi şi de înfiinţarea O.P.C., George Kennan, autorul celebrei telegrame lungi susţinuse folosirea judicioasă a operaţiunilor acoperite care să încurajeze spiritul de independenţă şi de libertate al popoarelor est-europene. Demnitarii americani erau bine informaţi despre starea de spirit din România. Rudolf Schoenfield, şeful legaţiei S.U.A. spunea că „ românii aşteaptă cu mult dor fericita zi în care vor afla că ruşii au plecat şi-i vor găsi pe actualii conducători români atârnând la capătul câte unei frânghii”. Existau în occident peste 70.000 de români dispuşi să lupte pentru răsturnarea regimului comunist, iar generalul Rădescu spunea că aproximativ 20.000 ar putea uza de prevederile legii Lodge. Sensibilizaţi de emigranţii din Europa de Est, americanii au înfiinţat Comitetul Naţional pentru Europa liberă (N.C.F.E.), în primăvara anului 1949. Comitetul îşi propunea să realizeze unitatea grupurilor de emigranţi (cea românească era extrem de divizată- n.n.) şi să sprijine aceste emigraţii pentru reinstaurarea democraţiilor în ţările lor. Pentru a întreţine speranţa libertăţii în ţările ocupate de sovietici, N.C.F.E., a înfiinţat Radio Europa Liberă.

Interesul S.U.A. pentru românii aflaţi în emigraţie se explică şi prin faptul că autorităţile comuniste din România au desfiinţat Oficiul American de Informaţii, structură considerată de sovietici un „butoi de pulbere ce putea declanşa oricând o revoluţie anticomunistă în România”. În procesele intentate funcţionarilor şi ofiţerilor de la acest oficiu, instituţia americană a fost prezentată ca o „instituţie odioasă de spionaj şi terorism” al cărei rol era să oprească „cursul României spre democraţie şi progres. La ordinul guvernului de la Bucureşti, S.U.A. au închis acest oficiu. Întrucât discuţiile cu Comitetul Naţional Român trenau, serviciile speciale franceze şi americane s-au orientat către emigraţia legionară. Oferta franco-americană a fost primită cu entuziasm de liderii legionari pentru că le oferea posibilitatea să restabilească legăturile cu legionarii din ţară, să-i reorganizeze, să înlesnească plecarea din ţară a celor în pericol şi să pregătească o răscoală populară care să izbucnească în cazul unui conflict ruso-occidental.
Despre relaţiile mişcării legionare cu anglo-americanii, de această dată relatează şi un Raport sintetic despre activitatea mişcării legionare în perioada 1944-august 1949, raport întocmit de securitate în 10 septembrie 1949.

Mircea Dimitriu (foto dreapta, in Germania, anul 1951, alaturi de Horia Sima), cel ales de O.P.C. pentru recrutarea legionarilor explică opţiunea franco-americanilor pentru oamenii săi prin faptul că „datele serviciilor secrete occidentale îi prezentau pe legionari ca fiind total anticomunişti”, că legionarii „sunt combatanţi, fără frică de moarte”. De operaţiune se ocupau serviciile secrete militare ale S.U.A. şi Franţei.
După 1949 Horia Sima a intrat în contact şi cu serviciile secrete militare engleze care s-au ocupat de pregătirea câtorva grupe de voluntari. Hotărârea occidentalilor de a pregăti voluntari din emigraţie pentru trimiterea lor în România a fost influenţată decisiv de informaţiile obţinute de Foreign Office, informaţii conform cărora mişcarea de rezistenţă din România a cunoscut o creştere semnificativă începând cu 1949. Aceleaşi informaţii dezvăluiau faptul că rezistenţii beneficiază de sprijinul ţăranilor. Rapoartele vorbeau de aproximativ 30.000 de oameni implicaţi în rezistenţă sau de 60.000 după cum susţineau liderii rezistenţei. Oficiul pentru Coordonare Politică începe recrutarea refugiaţilor români în lagărele din Germania, Austria, Iugoslavia.

Au fost recrutaţi 100 voluntari, 50 pentru paraşutare în România şi 50 pentru activitate contrainformativă, în afara României, pentu susţinerea primei activităţi. Pregătirea voluntarilor s-a realizat la Isny, Biberach, Lindau (în Germania), Longjoumeau, Montfermeil, Andilly, Chevilly la Rue (în Franţa). Centrele de instrucţie, finanţarea şi o parte a instructorilor erau în sarcina franco-americanilor. Alţi instructori erau desemnaţi de liderii legionari. Instrucţia consta în: însuşirea telegrafiei Morse, deprinderea de confecţionare a legitimaţiilor şi actelor de identitate false ( cu un chibrit şi tuş cel în cauză trebuia să poată confecţiona orice ştampilă), folosirea armei pentru apărare, identificarea locului de paraşutare, cunoaşterea amănunţită a acestuia şi interpretarea hărţilor militare.
În timpul instruirii s-au făcut cel puţin 10 salturi cu paraşuta. Se parcurgeau 20 de kilometri pe timp de noapte pentru perfecţionarea orientării în teren. S-au confecţionat aparate de emisie-recepţie de mici dimensiuni.

Şeful staţiei C.I.A. la Bucureşti, între 1949-1951, Gordon Mason susţine că agenţii ce urmau să fie paraşutaţi aveau misiunea să contacteze grupurile de rezistenţă din munţi, să le dezvăluie interesul Occidentului pentru activităţile lor şi să aprovizioneze rezistenţa cu arme, muniţie, medicamente, fonduri. Staţiile radio urmau să fie înmânate rezistenţilor pentru a le asigura contactul cu occidentul. Mason consideră că acţiunea „paraşutiştii” avea trei obiective: cunoaşterea forţei mişcării de rezistenţă, furnizarea de informaţii despre activităţile armatei române şi sovietice, încurajarea luptătorilor de rezistenţă pentru acţiuni împotriva trupelor sovietice în cazul unui război. Numai în centrele amintite au fost pregătiţi în perioada 1950-1953, 100 de voluntari legionari. Alte sute s-au pregătit în Italia şi Grecia. Şeful operaţiunilor acoperite ale CIA în Balcani, Gratien Yatsevich, susţine că operaţiunile desfăşurate în România s-au aflat pe locul doi, după Albania, ca număr de agenţi şi resurse alocate. Agenţii erau fie paraşutaţi, fie intrau pe mare sau pe căile ferate.
Pe scurt acestea sunt împrejurările în care are loc paraşutarea tânărului Mircea Popovici în noaptea de 1-2 octombrie 1952.

Continuarea la Ziaristi Online

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova