Martorul ocular: “Au tras in plin cu mitralierele… in copilasi si in femei” – Masacrul de Sfintele Paşti pentru care ruşii nu au plătit niciodată – Transcriere la Adevărul
RADIO ROMANIA ACTUALITATI: Anii 1940-1941 în relaţiile României cu URSS
Consecinţele pactului de neagresiune sovieto-german au adus, printre altele, pentru România, consumarea unei mari drame naţionale.
Pierderea teritoriului naţional într-o măsură nedemnă şi inimaginabilă. Basarabia şi Bucovina de Nord, Transilvania de Nord şi Cadrilaterul sau sudul Dobrogei.
Pierderi teritoriale în favoarea statelor vecine şi revizioniste, în care milioane de români au ajuns sub stăpânire străină, ori şi mai rău: arestaţi, deportaţi, încarceraţi şi ucişi. (…)
Dreptul la reflecţie al generaţiilor de după 1940, fie din România, fie din teritoriile din jurul României locuite de etnicii români este real necesar şi cuvenit.
Nici fărădelegile săvârşite de ocupant şi cozile lor de topor nu pot fi lesne uitate. Vor face parte pe mai departe dintr-un exerciţiu, fie şi ritualic, al memoriei colective româneşti.
Contribuţii editoriale:
– Petru Huţan, supravieţuitor al masacrului populaţiei româneşti de la Fântâna Albă, Bucovina de Nord, azi în Ucraina, cu un fragment mişcător al experienţei sale personale.
– Eforturile pe care le face portalul de ştiri şi informaţii “Basarabia-Bucovina.Info” pentru a menţine spiritul naţional şi unitar între cei din ţară şi românii din vecinătăţile noastre. Un interviu de Mirela Băzăvan cu dl. Victor Roncea, director al unei organizaţii neguvernamentale:
La 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, în ciuda tonelor de materiale apărute pe acest subiect, constatăm că au fost ignorate, parcă dinadins, tocmai documentele legate de cercetarea operaţiunii care a condus la schimbarea regimului, decapitarea lui Nicolae Ceauşescu şi instalarea lui Ion Iliescu, considerat un favorit al Moscovei încă din anii “80. De exemplu, niciodată până astăzi nu a fost publicat, pentru publicul larg, întreg conţinutul Raportului senatorial de cercetare a acţiunilor din decembrie 1989, însumând rezultatul a mii de ore de anchetă, cu sute de personaje-cheie chestionate, împreună cu Opiniile separate ale membrilor Comisiei speciale. La fel, Raportul SRI privind evenimentele din decembrie 1989. O lucrare aflată în curs de apariţie a înglobat toate aceste documente şi multe altele, unele dintre ele absolut inedite. Este vorba de “Decembrie 1989 – Lovitura Moscovei în România“, care conţine documente şi mărturii adunate de ziaristul Victor Roncea în 26 de ani de cercetări jurnalistice şi din ale cărei anexe redăm astăzi câteva extrase. Pentru început, un preambul al Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 (Nicolaescu – Gabrielescu) privind contextul internaţional şi informările Securităţii către şeful statului.
Ţinta Ceauşescu
În receptarea sensului proceselor aflate în derulare pe plan european, un rol important credem că l-au avut informaţiile aflate la dispoziţia dictatorului, obţinute de organele specializate ale statului cu atribuţiuni în domeniu. O bună parte a acestor materiale se află în posesia comisiei şi prin selecţie le vom evidenţia în cele ce urmează.
La sfârşitul anului 1989, personalităţi politice străine iau frecvent atitudini publice la adresa situaţiei din România, unele dintre ele constituindu-se în tot atâtea avertismente la adresa dictatorului.
Într-un interviu acordat postului “Radio France International” la 24 noiembrie 1989, consilierul prezidenţial sovietic Oleg Bogomolov declara:
“Procesul care se desfăşoară în prezent în unele ţări din Europa de est are un caracter ireversibil şi de generalitate.
Anumiţi conducători politici pot să nu fie conştienţi de necesitatea unor asemenea schimbări, dar viaţa însăşi le-o va impune. De aceea eu privesc cu un anumit optimism evoluţia viitoare a României.” (D.S.S./SIE nota 0086/ 27.11.1989).
La 10 octombrie 1989, după încheierea reuniunii la nivel înalt a CEE de la Strasbourg, preşedintele Franţei a lansat public următoarele idei: “… problema unor provincii cum ar fi Silezia, Mazuria, Prusia Orientală etc. trebuie să rămână intangibilă. În schimb nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Ungaria şi România în problema Transilvaniei sau problema Basarabiei… Franţa şi URSS trebuie să-şi reia rolul de asigurare a echilibrului în Europa, aşa cum au făcut-o de secole”. Declarându-se în dezacord cu Înţelegerile convenite la Yalta, a menţionat că acestea au dus nu numai la divizarea Europei ci, mai ales,”la consfinţirea dominaţiei continentului de către SUA şi URSS”. (D.S.S./SIE/nota 00288 din 12.12.1989).
Buletinul de ştiri al Casei Albe a publicat un interviu al preşedintelui George Bush, acordat unor ziarişti americani, în care referitor la Româ¬nia se spuneau următoarele: “Aş dori să vad unele acţiuni şi în această ţară… Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Alan Green, care îmi este prieten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent, ce cunoaşte bine părerile mele despre democraţie şi libertate. Cred că Alan Green a plecat la 29 noiembrie 1989 spre România şi el va prezenta punctul nostru de vedere, al meu personal, preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În orice caz vom încerca, dar va fi foarte greu.”
Conform aceluiaşi buletin de ştiri al Casei Albe, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru problemele Europei şi Canadei, Raymond Seitz, a declarat la o conferinţă de presă ţinută la Washington următoarele: “Nu pot să anticipez ce se va întâmpla în România. Este o ţară insensibilă sau imună la toate schimbările care au loc în Europa răsăriteană. Ea are unele particularităţi proprii. Situaţia drepturilor omului este de-a dreptul deprimantă. Pentru moment nu există nici un indiciu că ceea ce s-a întâmplat în mod atât de fericit şi salutar în majoritatea altor regiuni din Europa răsăriteană se va întâmpla şi în România. Dar în orice caz “îi ţinem pumnii”.(D.S.S./SIE/ Nota 277 din 02.12.1989).
Iată cum comentează doi americani, M.R. Beschloss şi S. Talbott după cinci ani de la evenimente: “… S-ar fi putut ca Baker să aibă şi alte motive, în afară de dorinţa sa de a pune capăt vărsării de sânge. Statele Unite tocmai lansaseră o invazie masivă în Panama, numită Operaţiunea Cauza Justă, al cărui principal scop era să-l înlăture de la putere pe dictatorul statului, gl. Manuel Noriega, şi să-l aducă înapoi, în Florida, pentru a fi judecat căci era acuzat de trafic de droguri”.
Citând situaţia din Panama, Ivan Aboimov, unul din adjuncţii lui Şevardnadze, remarca faţă de Matlock, cu nedisimulată amărăciune:
“- Se pare că v-am transmis dumneavoastră Doctrina Brejnev!”.
De fapt aceste declaraţii, cât şi cartea lui Gyula Horn, premierul ungar, care se referea tot la acest moment ori la ajutorul “maghiar”, dat poporului român în Decembrie 1989, vin să confirme punctul de vedere al primei comisii senatoriale, exprimat încă din anul 1991.
În continuare, redăm un articol din România Liberă, semnat de domnul Vladimir Alexe, care, probabil, folosind diferite surse, a ajuns la aceleaşi concluzii “…Puţini ştiu astăzi că eliminarea lui Ceauşescu a fost pecetluită la întâlnirea Mitterand – Gorbaciov de la Kiev, desfăşurată cu câteva săptămâni înaintea declanşării evenimentelor din Decembrie. Imediat după “90, dl Dan Amadeu Lăzărescu a dezvăluit că în septembrie “89, fiind la Paris, cu ocazia unui Congres Internaţional de Istorie, a aflat de la Marcel Schapira (importantă personalitate a francmasoneriei româneşti şi internaţionale) că Occidentul căzuse de acord cu Gorbaciov, asupra necesităţii eliminării lui Ceauşescu, şi că, în acest scop, fusese desemnat un general pentru aducerea la îndeplinire a operaţiunii. Menţionăm că în vara lui “89, au avut loc în Ungaria câteva contacte între generali români şi ofiţeri ungari şi sovietici. Astfel, deşi ocultată de istoricii evenimentelor din decembrie “89, a avut loc o întâlnire între gl. Guşă şi Karpati, ministrul apărării din Ungaria, ale cărei detalii nu au fost făcute niciodată cunoscute nici de o parte, nici de cealaltă. În acelaşi timp gl. Chiţac şi gl. Victor Stănculescu au vizitat şi ei Ungaria, având – potrivit anumitor surse – o serie de contacte la cartierul general al Armatei Sud a U.R.S.S., unitate care-şi avea statul major în Ungaria şi misiunea de a asigura întreg flancul balcanic al U.R.S.S. În cadrul Armatei Sud funcţiona şi o unitate specială SPEŢNAZ, a GRU, formată atât din militari specializaţi în cercetare-diversiune, în spatele frontului, cât şi din civili – aşa numiţii “visautniki” – pregătiţi să acţioneze în teritoriu, deghizaţi în turişti, după ce anterior se familiarizau cu regiunea călătorind în grupuri de sindicalişti sportivi, fruntaşi în producţie, etc. De fiecare dată când grupuri de “visautniki” soseau în excursii (recunoaştere), aceştia erau însoţiţi de ghizi translatori, asiguraţi exclusiv din cadrul rezidenţei sovietice în ţara respectivă, furnizaţi de ambasadele U.R.S.S. Niciodată de ghizi locali. Armamentul uşor şi aparatura de comunicaţie sofisticată, dar portabilă şi lesne camuflabilă, ale acestor “visautniki” au atras mai demult atenţia serviciilor secrete occidentale. După mai bine de 10 ani de investigaţii, aceştia au descoperit, cu stupoare, că “visautniki” sovietici erau mai bine echipaţi decât unităţile cercetare-diversiune din occident. Probabil că de aceea a fost atât de sigur pe el Gorbaciov atunci când, pe 20 decembrie 1989, a anunţat în mijlocul unei sesiuni a Sovietului Suprem: În următoarele 24 de ore în România vor interveni schimbări radicale’. “Visautniki” erau la datorie în plină acţiune semnalată peste tot. Se pare, însă, că era prea târziu. Revoluţia începuse, Gorbaciov nu se înşelase. Alt personaj politic la curent era Mitterrand.
Analizând fie şi numai aceste luări de poziţie publice din partea unor asemenea personalităţi, unde fiecare cuvânt este folosit doar după o atentă evaluare şi cu o semnificaţie precisă, nu poate să nu surprindă intuiţia că “va fi foarte greu” să se realizeze şi în România schimbările aşteptate, ea prezentând unele “particularităţi proprii” care exclud posibilitatea producerii unei “revoluţii de catifea” într-o manieră similară celor din celelalte ţări socialiste est-europene, iar viitorul apropiat avea să confirme aceste previziuni.
România a fost nelipsită de pe agenda contactelor politico-diplomatice la nivel înalt şi a frecventelor reuniuni ale unor organisme suprastatale, organizate în perioada de referinţă:
“Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii cu privire la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov: în cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS, organizate la iniţiativa sovieticilor, cele doua părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure în continuare un rol dominant în toate problemele internaţionale… Sunt date că URSS va face noi concesii în favoarea americanilor în schimbul obţinerii de ajutoare economice şi financiare. Se urmăreşte stabilirea unui nou echilibru pe continentul european, care să permită atenuarea treptată a diferenţelor de sistem politic şi economic între ările socialiste şi cele capitaliste”. Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de “reforme reale”, fiind avute în vedere îndeosebi R.P. Chineză, Cuba şi România. Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi vor solicita ca şi URSS să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier…În cadrul consultărilor din ultimele zile cu administraţia de la Washington guvernele Angliei, Franţei, R.F. Germania şi Italiei au insistat pentru ca fiecare dintre statele vest-europene să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să-şi asigure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă.” (D.S.S./SIE/ Notă raport 00275 din 01.12.1989)
(va urma)
Spre stiinta: Excelentei sale, Presedintele Romaniei, Dl Traian Basescu
Domnule Ministru,
Asociatia Civic Media va semnaleaza inca o incalcare din partea Ucrainei a drepturilor fundamentale ale omului si a relatiilor diplomatice care ar trebui sa guverneze doua state vecine.
Luni, 2 aprilie, a.c., in jurul orele 16.00, scriitorul Vasile Ilica, originar din fostul judet Storojinet, actuala regiune Cernauti, refugiat in Romania dupa 1944, in prezent veteran de razboi si binecunoscut cercetator al crimelor comise de Armata Rosie si NKVD pe teritoriul provinciilor istorice romanesti Basarabia si Bucovina, a fost impiedicat de catre autoritatile ucrainene sa intre in Ucraina, la punctul de trecere a frontierei Siret, comunicandu-i-se doar ca are interdictie de a patrunde in spatiul statului vecin, pentru care i s-a inmanat si o dovada, fiind intors de la granita.
Dl Vasile Ilica, in varsta de 87 de ani, este membru al mai multor organizatii neguvernamentale, printre care Asociatia “Pro Basarabia si Bucovina” si Societatea pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti si autorul mai multor lucrari documentare privind soarta romanilor ramasi sub ocupatia URSS, dintre care amintim: “Bucovina abandonată” (Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2010, 576 p) “Fantana Alba – o marturie de sânge: istorie, amintiri, marturii” (Oradea, 2009); “Cateva consideraţii cu privire la tragicele evenimente petrecute la Lunca – 6/7 februarie 1941, Fantana Alba – 1 aprilie 1941, Cimitirul Militar Horecea – iulie 1941” (Familia Romana, 2009); “Martiri si marturii din nordul Bucovinei” (Imprimeria de Vest, Oradea, 2003); s.a.
Recentul act inamical al statului vecin Ucraina survine dupa ce, pe 16 iulie anul trecut, doi ziaristi romani profesionisti care se indreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfintirea primei biserici romanesti din actuala Ucraina de dupa ocuparea Basarabiei de catre URSS, au fost, de asemenea, impiedicati sa-si exercite profesia. La granita cu statul vecin, punctul de frontiera Reni, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si sotia sa, Simona Lazar, redactor la Jurnalul National, au fost incunostiintati casunt declarati indezirabili, “persona non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulata generic “Reporter in Basarabia de Sud” si disponibila la adresa https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria relatiilor de acest gen cu Ucraina mai inregistreaza si interdictiile aplicate ziaristilor Marian Voicu si Victor Roncea, scriitorilor George Muntean, Ion Beldeanu si Eugen Patras, fost vicepresedinte al Societatii pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, s.a.
Din pacate, predecesorul Dvs, Teodor Anatol Baconschi, desi originar pe linie paterna din Hotin, in cadrul participarii României la “Grupul de Prieteni ai Ucrainei” si a intalnirii intre ministrii cu K. Griscenko din data de 18 iulie 2011 s-a invrednicit sa solicite doar “identificarea unor masuri de crestere a increderii intre Bucuresti si Kiev care sa conduca la evitarea unor astfel de situatii”. Se pare ca odata identificate “masurile de incredere” ele au dus doar la repetarea unor astfel de situatii.
Decizia arbitrara a statul vecin Ucraina incalca, dupa cum stiti, Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului elaborata de Consiliul Europei in 1950 si ratificata in 1953, la care Ucraina este parte, Carta Drepturilor Omului care contine Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de ONU, la care Ucraina este parte, Tratatul bilateral dintre Romania si Ucraina, la care Ucraina este parte formala, Conventia Cadru pentru Protectia Minoritatilor Nationale a Consiliului Europei si angajamentele privind protectia minoritatilor nationale continute in conventiile si declaratiile Natiunilor Unite, precum si in documentele Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, la care Ucraina este parte, principiile de baza ale Uniunii Europene, la care Ucraina vrea sa adere si, in general, orice norma de bun simt fata de un stat vecin si drepturile inalienabile ale unor cetateni romani la libertatea de miscare cat si libertatea de exprimare, la libertatea cuvantului, dupa cum aratam mai jos.
Dl Vasile Ilica considera ca interdicatia de a intra in Ucraina, unde se afla casa sa parinteasca si mormintele parintilor, este urmarea unei prezentari stiintifice pe care a incercat sa o sustina anul trecut, pe 31 Martie 2011, când, la Cernauti, Societatea “Golgota” a organizat un simpozion pentru comemorarea a 70 de ani de la Masacrul de la Fantana Alba, dar, desi era invitat, nu i s-a permis sa prezinte volumul la care lucreaza in prezent – “Momente din istoria zbuciumata a Bucovinei – Episodul: Nordul Bucovinei – zona de ocupatie a URSS in perioada 1940-1991” -, motivandu-se ca atat titlul cartii, cat si continutul acesteia “au caracter provocator”.
In volumul in cauza se afla documentata o descoperire a sa care cuprinde 6 liste cu 222 de deţinuţi politici bucovineni ridicati dupa 1 Aprilie 1941 din zona Fantana Alba – Cernauti si care se aflau la data de 22 iunie 1941 in închisoarea din Cernauti, fiind executati in secret de către NKVD-ul sovietic si ingropati pe teritoriul fostului cimitir militar roman din orasul Cernauti, in mai multe gropi comune, pentru care dl Vasile Ilica solicita dezgroparea si inventarierea victimelor crimelor sovietice ramase pana azi neasumate de catre succesorii URSS.
Domnule Ministru,
Va solicitam sa luati toate masurile necesare pentru ca domnului Vasile Ilica, cetatean roman pe care il reprezentati in Guvernul Romaniei si in angrenajul diplomatiei mondiale, sa i se respecte toate drepturile sale, conform normelor si conventiilor bilaterale si internationale la care Ucraina este parte. Totodata va solicitam sa puneti in vedere Ucrainei ca aceste acte restrictive in serie, ce tin de o mentalitate totalitarist-sovietica ce ar fi trebuit demult depasita, sa nu se mai repete.
Voi descrie, în continuare, mecanismul infernal şi infracţional prin care consilierii generali, fără excepţie, încalcă legile ţării, modul în care o fac şi cât de mult le pasă că bucureştenii vor suporta cu toţii rezultatul activităţii lor de infracţionalitate organizată.
Săptămâna trecută, vestea că Dmitri Rogozin ca va fi desantat la Chișinău, după un mandat de aproape patru ani la NATO, stârnea iritarea în rândul autorităților din Republica Moldova și uimire în rândul analiștilor care au încercat să descifreze cât mai bine această mutare a Moscovei. O enigmă care poate fi citită în mai multe chei, dar niciodată într-una „soft”. Nici nu este stilul Rusiei. Ar fi fost ceva anormal ca Rusia să trimită un om blajin și nu un războinic pe post de „peacemaker”.
Ne face o deosebită plăcere să vă aducem la cunoştinţă că, în ultimul timp, mai precis pentru perioada de iarnă/primăvară 2011-2012, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române şi Tipo Moldova din Iaşi au pregătit şi lansat – îndeosebi în cadrul Colecţiei Românii în istoria unversală – mai multe volume (majoritatea în ediţii anastatice şi în condiţiie grafice deosebite) care, acoperind diverse numere din seria menţionată (cf. mai jos), considerăm că merită atenţia Dvs
Cristina Nichituş Roncea a mulţumit monahilor şi monahiilor din mănăstirile pe care le-a vizitat în trei ani de călătorie fotografică. Expoziţia de fotografie a fost vizitată de Înaltpreasfinţitul Teofan, care a îndemnat-o pe artista Cristina Nichituş Roncea să continue lucrarea începută.
Suntem onoraţi să vă invităm sâmbătă 29 oct. 2o11, ora 11,oo, la Fortul 13 Jilava (str. Sabarului 1, com. Jilava, jud. Ilfov), la ceremonia omagierii luptătorilor anticomunişti paraşutaţi de avioanele militare americane şi executaţi, alături de susţinătorii lor locali, la 31 oct. 1953.
Avînd în vedere regimul special al spaţiului unde va avea loc ceremonia, respectiv zona de protecţie a penitenciarului Jilava, este necesară anunţarea în prealabil a participării dvs. la unul din telefoanele de mai jos sau pe e-mail. Vă mulţumim pentru înţelegere.
Pentru acces în zona de protecţie a penitenciarului Jilava, informaţii cu privire la participare, transport, protocol: Alexandru Onofrei – Tel. 0731807061 // 0722749249, E-mail: [email protected]
Un capitol oarecum obscur al confruntării românilor cu Securitatea şi cu regimul comunist se referă la activităţile voluntarilor români paraşutaţi de către serviciile secrete occidentale la sfârşitul anilor patruzeci şi începutul anilor cincizeci din secolul trecut. Pe măsură ce România era tot mai aservită URSS, mulţi anticomunişti au ales exilul, fie pentru a începe o nouă viaţă în lumea liberă, fie pentru a încerca, din afară, eliberarea ţării de sub tirania sovietică şi comunistă.
În Germania şi Austria se găseau mulţi legionari. Unii erau acolo încă din 1941 (după înfrângerea rebeliunii legionare ), alţii au dezertat din armată în timpul războiului din Vest. Dintr-un interviu realizat de Liviu Vălenaş cu Mircea Dimitriu, aflăm că după ce Tribunalul de la Nurnberg nu a încadrat mişcarea legionară în rândul formaţiunilor fasciste/naziste, serviciile secrete americane, franceze şi, mai puţin, engleze, au început colaborarea cu structurile legionare pentru a recruta persoane hotărâte sa fie trimise în România ocupată. Se punea în practică o decizie a C.I.A. În 1948 se înfiinţează Oficiul de Coordonare Politică (O.P.C.), aflat sub conducerea lui Frank Wisner şi care avea misiunea să se ocupe de recrutarea unor români din taberele de refugiaţi români aflaţi în Germania, Austria, Iugoslavia. Chestiunea se încadrează într-un plan mai general care avea ca obiectiv crearea unor reţele de agenţi ai Serviciilor Secrete britanice şi americane în ţările blocului sovietic. Oficiul de Coordonare Politică a acordat o atenţie deosebită emigraţiei române întrucât Wisner cunoştea bine realităţile de la noi, în timpul războiului conducând Biroul de Servicii Strategice (OSS) din România.
La scurt timp după încheierea războiului, occidentalii încep să înţeleagă faptul că alianţa cu URSS n-a fost tocmai fericită. Referindu-se la înfrângerea Germaniei, Winston Churchill spunea la Haga în 1948 că au omorât porcul cel mai slab. Preşedintele american Harry Truman şi cel al Franţei, Vincent Auriol şi-au dat acordul pentru recrutarea unor voluntari români care să fie pregătiţi şi trimişi în România ocupată. Iniţial franco-americanii au dorit să colaboreze cu Comitetul Naţional Român. Câtă vreme C.N.R. a fost condus de Nicolae Rădescu, „guvernul în exil” s-a bucurat de aprecierea americanilor. N. Rădescu a încercat să valorifice prevederile legii Lodge din 1948, lege prin care puteau fi înrolaţi în armata S.U.A., 50.000 de tineri din Europa de est. Legea propusă de senatorul republican Henry Cabot Lodge răspundea unei cerinţe a O.P.C. care viza pregătirea celor care urmau să fie trimişi dincolo de Cortina de fier. Înainte de elaborarea acestei legi şi de înfiinţarea O.P.C., George Kennan, autorul celebrei telegrame lungi susţinuse folosirea judicioasă a operaţiunilor acoperite care să încurajeze spiritul de independenţă şi de libertate al popoarelor est-europene. Demnitarii americani erau bine informaţi despre starea de spirit din România. Rudolf Schoenfield, şeful legaţiei S.U.A. spunea că „ românii aşteaptă cu mult dor fericita zi în care vor afla că ruşii au plecat şi-i vor găsi pe actualii conducători români atârnând la capătul câte unei frânghii”. Existau în occident peste 70.000 de români dispuşi să lupte pentru răsturnarea regimului comunist, iar generalul Rădescu spunea că aproximativ 20.000 ar putea uza de prevederile legii Lodge. Sensibilizaţi de emigranţii din Europa de Est, americanii au înfiinţat Comitetul Naţional pentru Europa liberă (N.C.F.E.), în primăvara anului 1949. Comitetul îşi propunea să realizeze unitatea grupurilor de emigranţi (cea românească era extrem de divizată- n.n.) şi să sprijine aceste emigraţii pentru reinstaurarea democraţiilor în ţările lor. Pentru a întreţine speranţa libertăţii în ţările ocupate de sovietici, N.C.F.E., a înfiinţat Radio Europa Liberă.
Interesul S.U.A. pentru românii aflaţi în emigraţie se explică şi prin faptul că autorităţile comuniste din România au desfiinţat Oficiul American de Informaţii, structură considerată de sovietici un „butoi de pulbere ce putea declanşa oricând o revoluţie anticomunistă în România”. În procesele intentate funcţionarilor şi ofiţerilor de la acest oficiu, instituţia americană a fost prezentată ca o „instituţie odioasă de spionaj şi terorism” al cărei rol era să oprească „cursul României spre democraţie şi progres. La ordinul guvernului de la Bucureşti, S.U.A. au închis acest oficiu. Întrucât discuţiile cu Comitetul Naţional Român trenau, serviciile speciale franceze şi americane s-au orientat către emigraţia legionară. Oferta franco-americană a fost primită cu entuziasm de liderii legionari pentru că le oferea posibilitatea să restabilească legăturile cu legionarii din ţară, să-i reorganizeze, să înlesnească plecarea din ţară a celor în pericol şi să pregătească o răscoală populară care să izbucnească în cazul unui conflict ruso-occidental.
Despre relaţiile mişcării legionare cu anglo-americanii, de această dată relatează şi un Raport sintetic despre activitatea mişcării legionare în perioada 1944-august 1949, raport întocmit de securitate în 10 septembrie 1949.
Mircea Dimitriu (foto dreapta, in Germania, anul 1951, alaturi de Horia Sima), cel ales de O.P.C. pentru recrutarea legionarilor explică opţiunea franco-americanilor pentru oamenii săi prin faptul că „datele serviciilor secrete occidentale îi prezentau pe legionari ca fiind total anticomunişti”, că legionarii „sunt combatanţi, fără frică de moarte”. De operaţiune se ocupau serviciile secrete militare ale S.U.A. şi Franţei.
După 1949 Horia Sima a intrat în contact şi cu serviciile secrete militare engleze care s-au ocupat de pregătirea câtorva grupe de voluntari. Hotărârea occidentalilor de a pregăti voluntari din emigraţie pentru trimiterea lor în România a fost influenţată decisiv de informaţiile obţinute de Foreign Office, informaţii conform cărora mişcarea de rezistenţă din România a cunoscut o creştere semnificativă începând cu 1949. Aceleaşi informaţii dezvăluiau faptul că rezistenţii beneficiază de sprijinul ţăranilor. Rapoartele vorbeau de aproximativ 30.000 de oameni implicaţi în rezistenţă sau de 60.000 după cum susţineau liderii rezistenţei. Oficiul pentru Coordonare Politică începe recrutarea refugiaţilor români în lagărele din Germania, Austria, Iugoslavia.
Au fost recrutaţi 100 voluntari, 50 pentru paraşutare în România şi 50 pentru activitate contrainformativă, în afara României, pentu susţinerea primei activităţi. Pregătirea voluntarilor s-a realizat la Isny, Biberach, Lindau (în Germania), Longjoumeau, Montfermeil, Andilly, Chevilly la Rue (în Franţa). Centrele de instrucţie, finanţarea şi o parte a instructorilor erau în sarcina franco-americanilor. Alţi instructori erau desemnaţi de liderii legionari. Instrucţia consta în: însuşirea telegrafiei Morse, deprinderea de confecţionare a legitimaţiilor şi actelor de identitate false ( cu un chibrit şi tuş cel în cauză trebuia să poată confecţiona orice ştampilă), folosirea armei pentru apărare, identificarea locului de paraşutare, cunoaşterea amănunţită a acestuia şi interpretarea hărţilor militare.
În timpul instruirii s-au făcut cel puţin 10 salturi cu paraşuta. Se parcurgeau 20 de kilometri pe timp de noapte pentru perfecţionarea orientării în teren. S-au confecţionat aparate de emisie-recepţie de mici dimensiuni.
Şeful staţiei C.I.A. la Bucureşti, între 1949-1951, Gordon Mason susţine că agenţii ce urmau să fie paraşutaţi aveau misiunea să contacteze grupurile de rezistenţă din munţi, să le dezvăluie interesul Occidentului pentru activităţile lor şi să aprovizioneze rezistenţa cu arme, muniţie, medicamente, fonduri. Staţiile radio urmau să fie înmânate rezistenţilor pentru a le asigura contactul cu occidentul. Mason consideră că acţiunea „paraşutiştii” avea trei obiective: cunoaşterea forţei mişcării de rezistenţă, furnizarea de informaţii despre activităţile armatei române şi sovietice, încurajarea luptătorilor de rezistenţă pentru acţiuni împotriva trupelor sovietice în cazul unui război. Numai în centrele amintite au fost pregătiţi în perioada 1950-1953, 100 de voluntari legionari. Alte sute s-au pregătit în Italia şi Grecia. Şeful operaţiunilor acoperite ale CIA în Balcani, Gratien Yatsevich, susţine că operaţiunile desfăşurate în România s-au aflat pe locul doi, după Albania, ca număr de agenţi şi resurse alocate. Agenţii erau fie paraşutaţi, fie intrau pe mare sau pe căile ferate.
Pe scurt acestea sunt împrejurările în care are loc paraşutarea tânărului Mircea Popovici în noaptea de 1-2 octombrie 1952.
Mănăstirea Putna: Sfinţirea Troiţei închinate memoriei victimelor masacrului de la Fântâna Albă
După ocuparea nordului Bucovinei în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, URSS a ocupat în 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Numeroşi români bucovineni au fost arestaţi, omorâţi, deportaţi, bisericile au început să fie închise, aşa încât multe familii au început să treacă noua graniţă şi să vină în România.
Un astfel de grup a fost cel care a căzut pradă masacrului de la Fântâna Albă, la 1 aprilie 1941. Atunci, circa 3.000 de români bucovineni din satele de pe Valea Siretului: Pătrăuţii de Sus, Pătrăuţii de Jos, Igeşti, Crasna, Ciudei, Budineţ, Cireşul, Crăsnişoara Veche, Crăsnişoara Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordăneşti, au plecat către România, fiind decişi mai bine să moară decât să mai trăiască sub stăpânirea Uniunii Sovietice. Cei din fruntea grupului au purtat trei cruci, icoane şi steaguri albe, arătând că nu doresc să facă niciun rău, ci doresc libertatea. Au spus autorităţilor sovietice că vor să plece fără să ia nimic cu ei, lăsând toată averea pe loc. Ajunşi în apropierea graniţei au fost întâmpinaţi cu foc de mitraliere. După încetarea focului, răniţii rămaşi în viaţă au fost aruncaţi împreună cu cei morţi în gropi comune. Cei care au reuşit să fugă au fost căutaţi în împrejurimi, astfel încât foarte puţini participanţi au rămas în viaţă. După două luni, la 13 iunie 1941, 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în Siberia şi Kazahstan, doar circa 10% dintre ele supravieţuind deportării.
La 70 de ani de la această pagină însângerată a istoriei noastre, o jertfă pornită din dorul de libertate, de credinţă şi de a fi la un loc cu fraţii, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a avut iniţiativa ridicării unei troiţe în memoria acestor jertfe nevinovate la Mănăstirea Putna, locul în care cei care au căzut atunci veneau adesea, locul din care Sfântul Voievod Ştefan cel Mare îi ocroteşte şi dincolo de moartea trupului.
Troiţa, asemănătoare cu cea din cimitirul soldaţilor români de la Ţiganca, Basarabia, a fost sfinţită în ziua de 1 aprilie 2011. Mai întâi s-a desfăşurat slujba parastasului, la care au fost pomeniţi cei morţi la Fântâna Albă, cei morţi în satele din jur, cei deportaţi şi cei ale căror nume nu se mai ştiu, dar au fost ucişi doar pentru vina de a fi români, de a-şi apăra neamul şi credinţa. Apoi a avut loc sfinţirea troiţei. Au slujit IPS Arhiepiscop Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, Arhimandritul Melchisedec Velnic, Stareţul Mănăstirii Putna, împreună cu clerici din mănăstirile bucovinene.
După slujba de pomenire şi sfinţirea troiţei au luat cuvântul Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen care a amintit de dragostea pe care trebuie să o avem faţă de înaintaşi şi faţă de strămoşii noştri, apoi Eugen Tomac, secretar de stat al Departamentului pentru Românii dePpretutindeni, prezent astazi si la Fantana Alba, care a arătat necesitatea ridicării acestei troiţe la Mănăstirea Putna. Părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna a amintit ca, la slujba de sfintire „au fost pomeniţi toţi aceia care au dat mărturie că îşi iubesc patria şi neamul, că iubesc libertatea şi credinţa”. Au mai luat cuvantul Viorel Badea, senator pentru diaspora, si Teodor Panţâru, basarabean, deputat pentru diaspora in Parlamentul Romaniei si autorul unui Proiect de Lege pentru cinstirea nationala a martirilor de la Fantana Alba.
Între oficialităţile prezente s-au numărat doamna Maria Ardelean, deputat de Suceava, domnul Cristi Dumitru, directorul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, doamna Angela Zarojanu, Subprefect al judeţului Suceava, domnul Aurel Buzincu, Directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Suceava, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina, supravieţuitori ai acelor vremuri de grea încercare. Au participat mai bine de 100 de studenţi basarabeni şi români din Suceava. Slujba şi cuvântările au fost transmise în direct de postul de radio Vocea Basarabiei de la Chişinău. (Corespondent)
Masacrul de la Fantana Alba. Marturii
O marturie din CraiNou.ro:Varniţa, o tristă amintire
Domnul Gheorghe Mihailiuc, profesor pensionar, cu o vechime de muncă de peste 50 de ani, este unul dintre supravieţuitorii, astăzi în viaţă, ai măcelului de la 1 aprilie 1941 din pădurea Varniţa de lângă satul Fântâna Albă. Născut la 13 martie 1925 la Trestiana, judeţul Storojineţ (astăzi Dimca, raionul Hliboca), în acea zi neagră pentru românii nord-bucovineni, abia trecuse de 16 ani. Dar dorul de libertate nu l-a oprit să pornească, împreună cu fratele Nicolae (Culuţă), numai cu trei ani mai în vârstă, spre Patria-mamă. Însă nu le-a fost dat să ajungă. (Crai Nou – 2005)
În iadul de lângă graniţă, dezlănţuit de focul năprasnic de mitralieră al călăilor bolşevici, l-a despărţit de fratele drag. Timp de 12 ani n-a ştiut nimic despre Nicolae, care, rănit, a fost dus tocmai în regiunea Sverdlovsk, din munţii Ural. Abia după moartea odiosului Stalin el a scăpat din lagăr, dar fără dreptul de a se întoarce la baştină. A plecat în Basarabia, undeva lângă Anenii Noi, unde, în urma suferinţelor prin care trecuse în fundul Rusiei, peste 8 ani s-a stins din viaţă.
Prof. Gheorghe Mihailiuc, învinovăţit de naţionalism românesc, a fost purtat timp de jumătate de secol dintr-o şcoală în alta, hărţuit, acuzat de lipsă de devotament pentru Uniunea Sovietică, însă nici prigoana, nici teroarea la care a fost supus nu l-au frânt. Şi astăzi, la frumoasa vârstă de 80 de ani, el a rămas cu fruntea sus. De aceasta ne putem convinge o dată în plus citind cartea sa de poezie şi proză, „Dincolo de cuvintele rostite”, apărută la Editura obştească „Vivacitas” (Hliboca, 2004), din care prezentăm istorisirea de mai jos:
Nici n-am observat când au trecut anii. Am străbătut un drum lung şi greu, deseori presărat cu lacrimi amare. De multe ori traiul mi-a fost vizitat de dureri. Şi acum, la marginea vieţii, răsfoind cartea existenţei mele, caut să-mi adun a-mintirile, cele mai multe găsindu-le triste. Unele din ele se mai pierd în negura timpului. Sunt fapte asupra cărora se aşterne tăcerea, însă evenimentele tragice, care mi-au rănit adânc sufletul, nu se pot uita vreodată.
April 1st, 2016 
VR 
Consecinţele pactului de neagresiune sovieto-german au adus, printre altele, pentru România, consumarea unei mari drame naţionale.
– Petru Huţan, supravieţuitor al masacrului populaţiei româneşti de la Fântâna Albă, Bucovina de Nord, azi în Ucraina, cu un fragment mişcător al experienţei sale personale.
Posted in 
Tags: 
