Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
Prea iubitului cler şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române, har, milă şi pace de la Dumnezeu, Părintele luminilor, iar de la noi, Patriarhiceşti binecuvântări.
Cuvios lucru este şi plin de folos duhovnicesc pentru credincioşii Bisericii de a se arăta plini de evlavie, a cinsti şi a pomeni, prin slujbe şi prin cântări, pe cei ce s-au arătat bineplăcuţi lui Dumnezeu în viaţa lor pământească. Lauda care se dă celor ce trăiesc în chip virtuos se îndreaptă către însuşi Dumnezeu, de la care izvorăşte oamenilor toată virtutea, precum ne învaţă Sfântul Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul: „iar lauda celor bune înflăcărează şi îndeamnă pe credincioşi”.
„Când se laudă dreptul se veselesc popoarele”, glăsuieşte proorocul David. Dar lauda binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare ne produce nu numai bucurie duhovnicească, ci şi îndemn puternic pentru grija mântuirii sufleteşti. Fiecare dintre dreptmăritorii creştini sunt datori să cinstească şi să laude, după cuviinţă, pe cei ce au vieţuit cu dreaptă credinţă şi fapte bineplăcute lui Dumnezeu, pentru că lauda este plata virtuţii şi cel ce laudă virtutea laudă pe însuşi Dumnezeu.
Prin asemenea fapte virtuoase a strălucit dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare, care a cârmuit Ţara Moldovei 47 de ani, înarmat cu platoşa credinţei în Dumnezeu, cu cea a postului şi rugăciunii şi cu multe fapte ale dragostei creştine închinate Bisericii şi poporului său; a zidit un foarte mare număr de biserici şi mânăstiri, înzestrându-le cu cele necesare sfintelor slujbe, ca un purtător de biruinţă a luptat cu preţul vieţii sale până la jertfelnicie pentru apărarea hotarelor ţării şi a credinţei strămoşeşti fiind numit apărător al creştinătăţii, a miluit pe săraci şi a răsplătit pe luptătorii oşteni, a arătat îndurare şi pe cei greşiţi i-a îndreptat.
Smerenia noastră împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea jertfelnică pentru credinţă şi neam a dreptcredinciosului Voievod bineplăcut lui Dumnezeu, la faptele şi împlinirile lui şi purtând grijă de folosul obştesc al credincioşilor, iar pe de altă parte ţinând seama de cele arătate de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care a cerut ca amintirea zilei trecerii la cele veşnice a Marelui Ştefan, să fie aşezată ca zi de pomenire a Sfântului,
Urmând obiceiul obştesc al Bisericii şi rânduielilor dumnezeieştilor părinţi dinaintea noastră, făcut-am cunoscut ca să dea binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare cinstirea cuvenită bărbaţilor sfinţi.
Pentru aceasta, urmând rânduiala canonică şi sinodală
şi chemând în ajutorul nostru Puterea Celui Prea Înalt,
HOTĂRÂM:
Ca de acum înainte şi până la sfârşitul veacurilor,
Voievodul Ştefan cel Mare al Moldovei
să fie pomenit laolaltă cu bărbaţii cei cuvioşi şi Sfinţi ai Bisericii,
cinstindu-se cu slujbe şi cântări de laudă în ziua de 2 iulie,
fiind înscris în sinaxar, cărţile de cult şi calendarul Bisericii noastre cu numele
„DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT”.
Spre veşnică cinstire, dovadă şi încredinţare despre cele ce am hotărât,
s-a întocmit acest Tomos Patriarhal şi Sinodal de Canonizare
spre a fi adus la cunoştinţa credincioşilor şi clerului Bisericii Ortodoxe Române
şi tuturor evlavioşilor români, oriunde ar trăi aceştia.
Dat în Bucureşti, anul mântuirii 1992, luna iunie, ziua a douăzecea.
“Putna este Ierusalimul neamului românesc, iar mormântul Sfântului Ştefan cel Mare este altarul conştiinţei naţionale. Pentru noi, românii, ziua de 2 iulie trebuie să fie zi naţională, iar Sfântul Voievod Ştefan cel Mare este erou al întregului nostru popor. În Actul Patriarhal, care hotărăşte ca data de 2 iulie să fie al doilea hram al Mănăstirii Putna, s-a împlinit un crez al poetului Mihai Eminescu!” –Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților – Putna.Ro
Organizaţiile civice, culturale şi patriotice mai jos subscrise, membrii şi simpatizanţii acestora, protesteazǎ cu fermitate împotriva acceptării la guvernare a UDMR, împotriva trǎdǎrii intereselor naţionale şi lezǎrii demnitǎţii româneşti prin acceptarea tuturor condiţiilor impuse de UDMR cu o sfidare nemaintâlnitǎ la adresa naţiunii române, condiţii de neacceptat pentru orice stat care se respectă.
„Cred că prin 1983 cei doi ceauşeşti au venit împreună cu vreo opt vizitatori americani la mânăstirea Putna. Cînd, la sfîrşitul unei ceremonii, stareţul a stat cu Biblia în faţa altarului pentru a fi sărutată de credincioşi, iar americanii au intrat în şir şi s-au conformat ritualului, Nicolae Ceauşescu, ajuns în faţa stareţului, se aplecase să sărute Biblia, cînd Elena Ceauşescu l-a tras de mînă spunîndu-i: <Noi suntem atei!>”.
Redactia Ziaristi Online atrage atentia ca, prin aprobarea “monitorizarii” serialului “Mostenirea Clandestina” – venita de la un membru ilegal al CNA – se aproba indirect decizia anticonstitutionala de cenzura a directorului interimar al TVR inoculandu-se pervers ideea unei posbile culpe a realizatoarei Monica Ghiurco si a istoricului Larry Watts.
40.000 de euro. Atat i-a facut Stelian Tanase salariul lui Mircea Dinescu, din banii nostri, ai contribuabililor, conform surselor de incredere ale cotidianului BURSA. Sursele citate subliniază că o mare parte din bugetul alocat pentru noua grilă de programe se îndreaptă către noii colaboratori externi.
GAZETA DE MARAMURES si Pagina ParinteleJustininformeaza: Propunerea GAZETEI de acordarea titlurilor de cetăţean de onoare pentru Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan la Sighetu Marmaţiei, JustinPârvu la Baia Sprie şi Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş a adunat numeroşi adepţi şi susţinători.
Sătui de ignorarea adevăratelor valori şi de schimbarea scării principiilor, am demarat un RECURS LA DEMNITATE. Am propus acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru şase personalităţi care au trăit şi au murit pentru valorile care dau identitate Maramureşului şi Ţării: Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan la Sighetu Marmaţiei, Justin Pârvu la Baia Sprie şi Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş.
Sase oameni care reprezintă fiecare un prototip, un model şi o virtute demnă de urmat. Propunerile şi referatele vor fi depuse săptămâna viitoare la fiecare dintre cele trei primării. Până atunci însă, am deschis o listă de susţinători: ONG-uri, instituţii şi oameni care doresc să se alăture demersului nostru.
Până acum am adunat deja importante mesaje de susţinere. Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Maramureş, subfiliala Sighetu Marmaţiei, cat si institutia nationala, prin vocea presedintelui AFDPR, dl. Octav Bjoza, susţin din toata inima demersul nostru. De asemenea, directorul Institutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST), istoricul si fostul detinut politic timp de 16 ani dr. Radu Ciuceanu, cat si alte numeroase personalitati, printre care se numara si dl. Constantin Dobre, fostul lider al minerilor de la 1977, si istoricii de pe ambele maluri ale Prutului Ioan Scurtu, Vasile Lechintan, Cristian Troncota si Alexandru Moraru cat si profesorii Ilie Badescu, Adrian Boeru, Radu Baltasiu, Viorica Balteanu, s.a.. Totodata, reprezentantii administratiei publice locale si deputati de Maramures s-au alatura demersului, cum ar fi Gheorghe Simon, Gabriel Zetea si Emil Marinescu, vicepresedinti ai Consiliului Judetean sau Zamfir Ciceu, presedintele Consiliului Judetean Maramures, care, pornind de la propunerea Gazeteim vrea sa instituie distinctia “Maramuresean deonoare”.
Cum între cei şase se numără şi un cardinal greco-catolic şi un mare duhovnic şi monah ortodox am primit personal sustinerea distinsului Arhiepiscop IPS Justinian Chira (foto) si a PS Justin Hodea Sigheteanu, şi, evident, sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului şi a Episcopiei greco-catolice de Maramureş, dar şi a Asociaţiei Filantropice Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul, condusă de inimosul părinte Vasile Fodoruţ, care s-a arătat de asemenea încântat de iniţiativă şi va pune o listă la dispoziţia credincioşilor din parohia sa, care doresc s-o semneze, mai transmit jurnalistii Ioana Lucacel si Mircea Crisan de la Gazeta de Maramures.
Iata doar o parte din sustinatorii demersului Gazeta de Maramures si mesajele acestora, asa cum vor fi prezentate in viitorul numar al publicatiei maramuresene:
“În perioada comunista, multor generatii le-a fost îngradit accesul la adevarata istorie. Personalitati de calibru, oameni de aleasa cultura, au fost prezentati adesea drept “dusmani ai poporului”, în timp ce generatiilor tinere le era prezentat modelul „omului nou”, a activistului de partid, semidoct, obedient si periculos. De ce? Pentru ca un asemenea om este foarte usor de manipulat. Adesea, privind în jur, la ceea ce ne ofera scena politica, la falsele modele care ni se ofera azi, simt ca exista pericolul repetarii istoriei pe anumite segmente ale politicii, ale vietii publice în general. De aceea, demersurile prin care adevaratele valori ale judetului, si implicit ale tarii, sunt promovate, sunt nu doar bine-venite, ci obligatorii. Sunt gesturi firesti de reparatie morala pentru oamenii care chiar au suferit pentru un principiu, pentru o idee, care dincolo de gratii si de zeghe, au fost oameni liberi, pentru ca au avut cultura si demnitatea care le-a permis sa aiba constiinta si spiritul libere.
Initiativa “Gazetei de Maramures” vine oarecum în sprijinul unei idei pe care si noi – ca administratie judeteana – dorim sa o promovam: aceea de a institui titlul de „Maramuresean de onoare” pentru oamenii care au marcat istoria, cultura, viata judetului nostru. Dorim ca prin acest titlu sa eviden&iem si sa promovam adevaratele modele si valori ale Maramuresului.”
Zamfir Ciceu,
Presedintele Consiliului Judetean Maramures
“Subscriu cu toata inima! Ce pot spune, decat ca este o initiativa laudabila care ii onoreaza pe cei care se mai gandesc inca la marile personalitati ale Romaniei trecute prin iadul temnitelor bolsevice, infrant in vesnicie, cu ajutorul Mantuitorului, cu moartea pre moarte calcand. Pentru ca sunt si fost detinut politic si istoric, recunosc ca pentru marele nostru confrate martir Gheorghe I. Bratianu puteau fi facute mai multe. Pot sa va mai spun insa ca Academia Romana are in vedere un proiect de cinstire a membrilor sai arestati, intemnitati sau chiar ucisi in inchisorile comuniste. Cat despre regretatul Parinte Justin, care a participat la slujba aceea de Pasti din adancurile minei de la Baia Sprie despre care ati scris si Dvs, pot sa va spun ca m-am bucurat sa fiu alaturi de dansul atat la hramul Manastirii Poarta Alba – Galesul, ridicata in memoria colegilor nostri morti la Canal si sfintita de Arhiepiscopului Tomisului, cat si pe lista de sustinatori ai lui Valeriu Gafencu, “Sfantul Inchisorilor”. Mai adaug un singur lucru: demersul Dvs minunat are, totusi, o mica si unica hiba: ca vine atat de tarziu…. Dar mai bine acum decat nicicand! Ii felicit anticipat pe edilii si membrii consiliilor locale din orasele maramuresene care se vor onora cu aceste distinctii. Dumnezeu sa va binecuvanteze!”
Dr. Radu Ciuceanu, fost detinut politic Director – Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (INST) Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania
“Consider ca este o initiativa buna, pe care o sustin. Ca urmare, numele meu poate fi inscris pe lista cu adeziuni pentru conferirea Cetateniei de Onoare post-mortem lui Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hosu, Aurel Vişovan, Nicolae Steinhardt şi Justin Pârvu.”
Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu Președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania
“Da, din tot sufletul si cu cea mai inalta putere omeneasca, aceea a lacrimii!” – Prof. Univ. Dr. Ilie Badescu
“Închegarea unei societăți, capacitatea ei nu doar de a se integra în modernitate, dar mai ales aceea de a propune lumii propria modernitate, depinde de trezia fiecăruia dintre noi. Trezia înseamnă înainte de toate discernământ, iar acesta, la rândul lui, se reazemă pe neuitare. Stâlpii neuitării sunt sfinții, martirii și eroii noștri, modelele. Părintele Justin, Nicolae Steinhardt, Gheorghe Brătianu, care exprimă esența omenească numită credință și iubire de aproapele, sunt turnurile de veghe ale societății românești. Cu condiția să nu-i uităm. Iată de ce inițiativa de a le conferi titlul de Cetățean de Onoare este nu numai remarcabilă, dar face parte din necesarul urcuș al treziei noastre.”
Dr. Radu Baltasiu Director – Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române
“DA! Un astfel de demers, acordarea titlului de cetatean de onoare, are o semnificatie, dar nu o implinire, daca nu vom interioriza nazuinta lor formativa, curmata in moarte, la unii: Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, marele istoric Gheorghe I. Bratianu, sau implinita si disemnata, ca in cazul lui Nicolae Steinhardt si a Parintelui Justin. Macar de-am invata cate ceva din martiriul lor, din cuvantul lor, din lucrarea lor. Mi-e teama ca acesta “acordare” sa nu fie o uitare, cand ea ar trebui sa insemne aproape o inviere. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace, iar noi sa-i “inviem”, sa traiasca in noi! Pentru ca nu stiu ce sa spun mai mult, ramane sa ma inchin!”
Prof. Univ. Dr. Adrian Boeru, filosof – Universitatea Nationala de Arte
Anul acesta, în ianuarie am fost la Sighetul Marmauiei, cu probleme de învatamat. Primul drum l-am facut însa la Memorial si apoi la Cimitirul martirilor de la marginea orasului, desi le mai vizitasem de doua ori. Ca istoric mi-e imposibil sa ma împac cu marea nedreptate facuta de fostul regim comunist acestor mari personalitati ale natiei romane. Odihneasca-se în pace, iar memoria lor sa fie vesnic în amintirea poporului nostru. Va felicit pentru aceasta ini&iativa si va asigur ca aveti în mine un asiduu sustinator!” – Prof. Cristian Troncota
“DA, din toata inima!” – Dorin Suciu, jurnalist, fost corespondent TVR la Budapesta, fost director adjunct Agerpres, membru al conducerii Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș
“Mult stimate Victor Roncea, Basarabia Literara din toata inima si cu toata dragostea Va trimite acest mesaj de adeziune pentru sustinerea la Cetatenia de Onoare acordata Parintelui Justin, istoricul-martir Gheorghe Bratianu si altor fosti detinuti politic, mari personalitati ale Romaniei. Va dorim mult succes si tarie de caracter.” – Mihai Ciubotaru, Redactor-sef BASARABIA LITERARA
“Semnez si sustin, din toata inima!” – Constantin Dobre, UK, fost organizator si conducator al revoltelor mineresti din Valea Jiului, Lupeni, august 1977
“Sustin! Doamne, ajută!” – Prof. Univ. Dr. Viorica Bălteanu, Universitatea POLITEHNICA Timișoara
“Este o datorie a noastra sfanta sa ne cinstim trecutul, mai ales acum, cand prezentul ne este atat de tulbure, iar viitorul deja incert!
Timpul exista prin oameni, istoria prin oameni se cladeste.” – Marian Ilie, Diplomat militar in rezerva, poet
“Domnule Roncea, Susţin iniţiativa! Mă alătur celor care condamnă practicile torţionare care au pustiit România vremii de elitele intelectuale, transferîndu-le cu brutalitate în temniţe şi colonii de muncă a cărui urmare a fost, în destule cazuri, exterminarea. Numele şi memoria lor merită această cinstire.” – col (r) Benone Neagoe, jurnalist
“Va rog, domnule Victor Roncea, sa ma treceti si pe mine printre semnatari. Sunt de acord cu propunerea de a li se acorda titlul de Cetatean de onoare post-mortem. Toti sunt oameni valorosi pentru ca au influentat puternic in bine destinul nostru national.” – Vasile Lechintan, istoric, Cluj Napoca
“Sustin initiativa si vreau acest lucru sa se intample cat de curand posibil!” – Alexandru Moraru, istoric, Chisinau
“Foarte frumos demersul Gazetei de Maramures! Nu pot decat sa va doresc sa va luptati pana castigati batalia. Nu mai exista un asemenea demers din partea presei, iar în felul acesta ne pretuim valorile. Ma bucur pentru ideile voastre.” – Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene „Petre Dulfu”
Scriitori, jurnalisti, profesori, artisti, romani din tara si strainatate: Magda Ursache, Mariana Gurza, Victor Roncea, Florin Palas, Catalin Dumitrescu, Tudor Borcea, Valeriu Gardin, Mihai Vlad, Roland Marcu, Dan Tanasa, Dan Tomozei, Tudose Nicusor, Salaru Ioan Alexandru, Andrei Valentin Munteanu, Magda Ciobanu, George Roca, Cristina Poponete, Stefan Doru Dancus, Elena Andronache, Vladimir Iliescu, Maria Iliescu, Dorin Voican, Justina Bacosca, Dumitru Albu, Gina Munteanu, Leontina Florean, Daniel Marius Icovoiu, Laura Toma, Mihai Robea, Catalina Badea Chatellier, Herman Vlad, Bogdan Ganea, Elena Alina Radescu, Liviu Constantineanu, Erland Secrieru, s.a., cat si de monahi si monahii in nume personal.
“Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem şi noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted şi clar că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decât a orişicui) noi nu suntem nici vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunei noastre. Faţă cu orice încercare de deznaţionalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştiuţi de drepturile ce ni le dă aboriginetatea noastră şi spiritul secolului: ,,Cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?””
Mihai Eminescu / Varro [Sa facem un Congres – Ziarul “Federatiunea“, Pesta, 5/17 aprilie 1870]
“Să nu ne mirăm, dacă organele noastre de publicitate au devenit în timpul din urmă moi si împăcăcioase; căci, cum zice mai sus campionul presei boheme, contrarii vor sti totdeauna să ametească capetele pâna si a conducătorilor nostri cu promisiuni lucii, dar etern mincinoase. Cine ar crede cumcă Ungurii, chiar de-ar promite-o, vor găsi în ei atâta simt de dreptate, încât să redea, de exemplu, autonomia Transilvaniei, pe care au răpit – o fără consimtământul Românilor? – Si apoi nici nu avem noi să cerem de la Unguri ceva, căci ei nu sunt competenti să ne dea nimica.”
Mihai Eminescu [În Unire e tăria – Ziarul “Federatiunea“, Pesta, 22/10 Aprilie 1870]
(…)
De ce, totusi, publicam aceste informatii mai mult sau mai putin cunoscute – pentru unii poate chiar inedite – despre Eminescu, de ziua “Unirii mici”, sarbatorita la 24 ianuarie? Un amanunt biografic din viata lui Eminescu mai putin mediatizata, aceea de gazetar si militant pentru unirea provinciilor romanesti, este legat de apartenenta sa la Societatea “Carpatii”, infiintata la 24 ianuarie 1882, la Bucuresti, cu scopul de a cladi “Dacia Mare”, viitorul stat national unitar Romania Mare, asa cum se aminteste si pe Mihai-Eminescu.Ro. Lucrarile Societatii cu caracter secret “Carpatii” erau urmarite atent de spionii Imperiului Rus si ai Austro-Ungariei, dupa cum stau marturie note informative ale agentilor marilor puteri descoperite in Arhivele de la Viena sau de la Bucuresti, in care este mentionat si proiectul national si eminescian ”Dacia Mare”.
Ce observam, frati romani: inca de la primul sau articol politic, apelul pentru serbarea de la Putna, aparut in “Federatiunea” de la Pesta, si urmat de cel cu titlul raspicat ”In Unire e taria” si apoi de “Ecuilibrul”, scrise la numai 20 de ani – pentru cel din urma fiind urmarit in Instanta de catre autoritatile Austro-Ungariei pentru “delict de presa” (patimind si editorul sau, Ion Porutiu, care avea deja pielea tabacita de unguri – vezi “Eminescu – Drama Sacrificãrii” de Theodor Codreanu, p 151 – 154) – si pana la ultima sa recitare in public, cu Doina, la 33 de ani, anul mortii sale civile, Eminescu a fost animat de unul si acelasi gand: Unirea tuturor romanilor.
Doina a fost recitata la Junimea, in casa lui Iacob Negruzzi, pe 6 iunie 1983. Istoricul basarabean dr Veaceslav Stavila – membru al Comisiei pentru studierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova – considera intr-o prezentare condensata a situatiei ca, peste 22 de zile, la 28 iunie 1883, “serviciile speciale îi înscenează nebunia, după care au urmat internarea în spital, “tratamentul” forţat şi decesul (în 1889).”, afirmand in concluzia sa ca Eminescu “a fost asasinat pentru că a anticipat cu 35 de ani Marea Unire din 1918.” Dincolo de aceasta interpretare, istoria dezgolita si desecretizata ne arata azi ca atat Societatea “Junimea” cat si Societatea “Carpatii” erau intesate de agenti ai puterilor ostile formarii Romaniei Mari, printre cei care “imbratisara pe poet” la citirea Doinei fiind, fara indoiala, si unii care i-au dat sarutul lui Iuda.
In secventele de aici il puteti vedea pe Eugen Tomac, pe vremea cand era student si redactor la Revista Magazin Istoric, militand pentru eliberarea eroilor romani din Transnistria Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc
Mănăstirea Putna şi pământul de sub mormântul Sfântului Ştefan cel Mare
O judecată neterminată
Dacă la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de anul acesta, 21 mai 2012, aminteam românilor cum Mănăstirea Putna este nevoită să se judece încă cu statul român pentru cele 14 hectare de teren ce formează vatra mănăstirii – cuprinzând biserica, mormintele, muzeul, gospodăria, arhondaricele şi dependinţele anexe –, iată că acum apar primele rezultate îngrijorătoare ale acestei judecăţi. Precum se ştie, Mănăstirea Putna şi-a câştigat proprietatea terenului dăruit de Sf. Ştefan cel Mare prin decizia irevocabilă a Tribunalului Suceava din 1 iulie 2011, intabulându-se în cartea funciară la 20 iulie 2011 şi radiindu-se astfel statul român intabulat abuziv în urma decretului 273/1949.
Deşi nu s-a prezentat la nici un termen, Direcţia de Finanţe Publice Suceava a introdus o contestaţie în anulare împotriva hotărârii Putnei abia la cinci luni de la pronunţarea ei, mai exact la 7 decembrie 2011. Aceasta în condiţiile în care Codul de Procedură Civilă stabileşte că o contestaţie trebuie depusă în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a hotărârii, sau cel târziu un an de la data rămânerii ei irevocabile. De altfel, oricine este citat într-un proces trebuie să-şi arate interesul în primul rând prin prezentarea în faţa instanţei de judecată şi susţinerea propriilor argumente la timpul şi locul potrivit. Este just să uzezi de căile extraordinare de atac (contestaţie în anulare sau revizuire) abia după ce ai depus tot interesul şi efortul, în mod sincer şi onest, în cadrul judecăţii propriu-zise (fond, apel sau recurs). Există o rânduială firească a lucrurilor în justiţie, precum există o rânduială firească a mersului la biserică, a organizării muncii şi a oricărei activităţi umane în general. Nu poţi face lucrurile mari înainte de a le fi făcut pe cele mici. Nu poţi veni la tribunal fără să ai hârtiile pregătite, tot aşa cum nu poţi veni să te împărtăşeşti la biserică fără să fii pregătit sufleteşte prin post şi spovedanie. Nu poţi cere să te împărtăşeşti după ce s-a terminat Sfânta Liturghie, fiindcă nu te-ai încadrat în timpul liturgic. Tot astfel, chiar dacă sistemul de justiţie lasă anumite portiţe, nu este firesc să ceri redeschiderea judecăţii după ce nu te-ai prezentat la nici un termen la care ai fost citat. Aceste portiţe sunt lăsate ca derogări excepţionale pentru oamenii de bună credinţă, nu pentru cei care la folosesc cu viclenie şi contrar spiritului legii.
Cu toate acestea, completul de judecată al Tribunalului Suceava a considerat că cererea Direcţiei de Finanţe Suceava a fost introdusă în termen legal, respingând astfel excepţia tardivităţii – adică a acţiunii care depăşeşte termenul stabilit – invocată de Mănăstirea Putna. În 18 octombrie 2012, instanţa a respins şi celelalte excepţii invocate de noi – lipsa calităţii procesuale active şi a calităţii de reprezentant – vizând procurile defectuoase şi neconforme procedural prin care Ministerul de Finanţe a împuternicit Direcţia de Finanţe Suceava, respectiv consilierul ei juridic, să îl reprezinte în justiţie. Instanţa a hotărât în final ca judecata să fie continuată în ziua de 8 noiembrie 2012, ora 9.00, din păcate chiar de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Atunci se va trece la discutarea pe fond a argumentelor prezentate de Direcţia de Finanţe în contestaţia sa, chiar şi a celor absurde – precum acela că Mănăstirea Putna „nu are calitatea de cult religios recunoscut în România”, sau că cele 14 hectare de teren ale Putnei „aparţin domeniului public al statului”. Acest ultim argument repetat cu insistenţă se bazează exclusiv pe o tentativă anterioară de înţelegere amiabilă între Mănăstirea Putna şi statul român, prin care acesta din urmă ar fi trecut de facto terenul Mănăstirii Putna în domeniul său public, urmând ca de acolo să-l transmită Putnei în folosinţă gratuită şi apoi în proprietate, prin hotărâre de guvern. Însă această convenţie-artificiu propusă de statul român a fost încălcată tot de el, statul mulţumindu-se doar să treacă vatra Putnei în domeniul său public, fără s-o mai transmită apoi în proprietate definitivă. În aceste condiţii ne-a devenit clar că singura posibilitate de a face dreptate este de a obţine terenul mănăstirii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nesupusă capriciilor regimurilor politice.
La începutul acestui an ne întrebam dacă reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Suceava – directorul executiv (Petrică Ropotă), şeful serviciului juridic (Elena Dan) şi consilierul juridic (Cătălin Dascaliuc) – acţionează din neştiinţă sau cu rea-credinţă. Ne întrebam dacă înţeleg pentru ce luptă, şi dacă s-au gândit la dreptatea unei acţiuni care urmăreşte să ia terenul pe care stă mormântul lui Ştefan cel Mare din proprietatea ctitoriei acestuia – Mănăstirea Putna. Sau poate că urmăresc să repună pe picioare un decret-lege abuziv al regimului comunist, Decretul 273/1949, prin care multe biserici şi mănăstiri din Bucovina s-au văzut deposedate de pământul de sub ele, la nivelul cărţilor funciare. În acest scop, folosindu-se cu rea-credinţă de toate portiţele pe care sistemul legislativ le-a creat pentru oameni oneşti, din decembrie 2011 şi până în prezent, reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Suceava au înaintat acţiune după acţiune împotriva hotărârii Putnei, folosindu-se de toate căile extraordinare de atac aflate la îndemână: contestaţie în anulare, revizuire (cu termen în 10 decembrie 2012), suspendare provizorie a executării şi chiar strămutare, cerând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trimiterea cauzei la o altă instanţă şi repornirea de la zero a judecăţii.
În aceste condiţii, ce valoare mai au declaraţiile de pace făcute de juriştii Direcţiei de Finanţe Suceava? Şi oare cum poate fi pace când de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe 8 noiembrie, ora 9.00, chiar în timpul Sfintei Liturghii, Mănăstirea Putna este nevoită să se prezinte la Tribunalul Suceava şi să răspundă din nou la o întrebare absurdă: „Al cui este pământul de sub mormântul Sf. Ştefan cel Mare?” Oare se teme cineva dintre români să răspundă drept? Sau există poate reprezentanţi ai statului român care sunt deranjaţi că Mănăstirea Putna şi-a recâştigat un drept istoric, aşa cum şi-au câştigat şi alte biserici şi confesiuni din România pământul care le-a aparţinut? Această teamă sau nelinişte sufletească în faţa unui act de dreptate arată că omul respectiv nu are o conştiinţă curată înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu. Dacă aşa vor sta lucrurile, atunci poate ar trebui să le cerem reprezentaţilor Direcţiei de Finanţe Suceava să-şi cureţe conştiinţa cu care acţionează ca mandatari ai statului român – adică ai noştri ai tuturor – şi fie să înceteze această campanie nedreaptă, fie să lase locul unor oameni mai demni decât ei!
Indiferent ce se va întâmpla în sala de judecată a Tribunalului Suceava pe 8 noiembrie, le cerem tuturor românilor cu frică de Dumnezeu să fie alături de noi, cu sufletul şi cu gândul, în rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi către Sfântul Ştefan cel Mare, cel a cărui ctitorie este ameninţată de o judecată nedreaptă şi absurdă. Pentru rugăciunile lor şi ale tuturor sfinţilor români care au trăit pe pământul nostru, dă-le, Doamne Iisuse Hristoase, acestor oameni un dram de înţelepciune şi dragoste de adevăr! Amin!
Stareţul Mănăstirii Putna, Arhimandrit Melchisedec Velnic cu obştea
5 noiembrie 2012,
La pomenirea sfinţilor mucenici Galaction şi Epistimi
Am în faţă o carte cu imagini: Precum în cer, aşa şi pe pământ, întocmită de Cristina Nichituş Roncea. Titlul este, după cum se vede, un citat din Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru, poate cea mai cunoscută rugăciune, spusă zilnic de milioane şi milioane de creştini, indiferent de confesiune (După câte îmi amintesc, un mare filosof din secolul XX, de confesiune catolic – e vorba de Martin Heidegger -, ceruse ca la înmormântarea sa să fie o slujba simplă, cea mai simplă cu putinţă, să se spună, adică, numai Tatăl nostru).
Dar să ne întoarcem la cartea întocmită de Dna. Cristina Nichituş Roncea! În ea vedem nu numai imagini din mănăstiri, cu viaţa de obşte, de la rugăciune până la muncă – cum se descompune analitic lucrarea celor care au depus jurământul de castitate, sărăcie şi ascultare: rugăciune şi muncă (ora et labora, spuneau bededictinii) -, ci şi imagini din afara mănăstirii, întâlnirea celor rugători cu mirenii, în diverse situaţii, care ţin de munca acestora, de viaţa de familie, de creşterea copiilor, de îngrijirea bătrânilor. Şi, dacă am amintit de vechea tripartiţie indo-europeană a claselor sociale: oratoes, bellatores, laboratores (care, într-un fel s-a păstrat până la Revoluţia franceză, în cele trei stări, care „acopereau” corpul social), dacă am amintit deci, să observăm că, în mănăstirile ortodoxe, pe „drumul” istoriei, pare să se fi pierdut cea de-a treia expresie socială a unei/unui stihii/element din noi (cum frumos traduce Părintele D. Stăniloae în Cap. IV din Despre rugăciunea domnească, a lui Grigore de Nyssa), anume bellum, lupta, şi, odată cu ea clasa luptătorilor, bellatores. Deşi în viaţa socială, în politică există, adică stihia se exprimă, funcţionează, în ordinea Bisericii, şi, în special în Ortodoxie, lupta/bellum s-a „mutat” în cei care se roagă, s-a interiorizat. Rezultatul acestei lupte se vede în munca întemeiată în rugăciune, unde lupta interioară se petrece sub supra-veghere: Facă-se voia Ta!, ce instituie o altă ordine decât cea a lumii. E o asimetrie fiinţială, de care e pătruns cel ce se roagă, când primeşte în inimă Logosul Întrupat. Dealtminteri, sintagma extrasă din Rugăciunea domnească – şi pusă drept orientare în cartea cu imagini, titlul, adică – e „încadrată” între altele două, care nu numai că o explică, dar arată o trecere, de la Facă-se voia Ta!- precum în cer aşa şi pe pământ-, la ceea ce urmează: Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi. Locul de întâl(c)nire al celor două sintagme este chiar: precum în cer, aşa şi pe pământ, potrivit voii Lui şi ne-voinţelor noastre. Am despărţit cuvântul: ne-voinţă, ca să marchez nu numai faptul trudei, muncii, luptei cu noi înşine, dar şi faptul că acestea se petrec sub ascultare, tocmai pentru a învinge voinţa proprie: …pornirea spre rău ivită în noi nu are nevoie de ajutor, răutatea împlinindu-se de la sine, prin voia noastră. Dar când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu care duce dorinţa noastră la faptă (Grigore de Nyssa, Despre rugăciunea domnea- scă, IV).
Vedem în imaginile surprinse şi propuse de Dna. Cristina Nichituş Roncea o desfăşurare comunitară a lucrării celor sub jurământ: călugări, călugăriţe, către lucrarea dezorientată, până la un punct, a mirenilor, o diseminare a rugăciunii lor în fapta celor din urmă.
Nu cred că mă îndepărtez de această carte dacă încerc să o înţeleg cu gândirea Părinţilor Bisericii sau, cum va fi mai jos, cu cea a ultimului mare teolog bizantin, Nicolae Cabasila. Nici nu o pun într-o vecinătate care să o strivească şi nici nu fac o încercare de înobilare a efortului autoarei, ci, simplu, încerc să văd structura pe care se întemeiază imaginile selectate, cu credinţă şi spontaneitate de către Dna. Cristina Nichituş Roncea. Aceste imagini spun ceva, ele sunt faţa văzută a unei antropo-teologii care, deşi se pare că am uitat-o, ni se impune mereu, de la sine, mai ales atunci când trecem prin perioade grele, încurcaţi în idolatrii, cu toate că în noi mai pâlpâie încă urma libertăţii dată nouă.
Numai că acestă încurcătură în care ne aflăm vine din lipsa bună-voinţei noastre, care nu se adaugă lucrării pornite de la Dumnezeu. Spune Cabasila, în Despre viaţa în Hristos:Lucrarea porneşte de la Dumnezeu; din partea noastră s-adaugă bunăvoinţa. A lui e propriu-zis săvârşirea, a noastră e numai dorinţa de împreună lucrare. Şi, undeva mai jos, tot în capitolul Viaţa adevărată se câştigă prin dar de sus şi prin strădania noastră, observă că …noi trăim în această lume văzută, cu gândul la lumea cea nevăzută, schimbând nu atât locul, ci felul de trăire şi de vieţuire. Această schimbare o realizăm prin rugăciune, luptă cu noi înşine şi faptă, deci cu lucrare a toată fiinţa noastră, care se desfăşoară din asimetria antropo-teologică, prin luptă interioară şi rugăciune, în faptă. Când mă gândesc la interioritatea acestei lupte, am în vedere nu numai individul, ci chiar interioritatea speciei, fapt pentru care lupta se complică şi se sedimentează în istoria ei. Mântuirea nu este individuală, ci colectivă, pentru că suntem siliţi să ne asumăm păcatele celorlalţi, ca iubirea de aproapele să se realizeze măcar în negativ, dacă în pozitiv nu putem determina lucrarea, din iubirea noastră! Nu ne mântuim în istorie, ci din istorie.
Încercând să ne explice forma darurilor noastre închinate lui Dumnezeu, ca o pârgă a vieţii omeneşti, în Capitolul III, din Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, Cabasila face o comparaţie între darurile aduse spre jerfă de cei vechi zeilor păgâni, şi cele aduse de creştini lui Dumnezeu: cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârgă a vieţii noastre înşine. Primele, cele ale păgânilor, nu erau prinoase ale vieţii omeneşti, pentru că nimic din toate acelea nu era o hrană proprie omului, ci erau comune şi celorlalte vieţuitoare….Chiar carnea de animale este hrana carnivorelor, continuă el, pentru ca, în final, să ne spună că prin (viaţă) omenească înţelegem ceea ce aparţine numai omului; ori nevoia de a pregăti pâinea pentru mâncare, vinul pentru băut, este ceva propriu numai omului.Aceasta este explicaţia formei darurilor noastre (s. m. ). Pregătirea pentru pâinea noastră cea spre fiinţă… se realizează făcându-se voia Lui, ca ne-voinţă a noastră, într-o lume în care cerul şi pământul se întâl(c)nesc pe măsura strădaniilor noastre. În raport cu natura, pâinea, vinul, figurile geometrice, numerele au aceeaşi idealitate fenomenologică, nu pot fi derivate din natură, ci numai din ne-voinţa noastră întru ascultare voii Lui. Din acest motiv, ele sunt pârga vieţii noastre, cu specificarea că, pâinea şi vinul, în măsura în care sunt hrană nouă, perpetuând viaţa şi posibilitatea adăugării celorlalte, amintite, sunt, în acelaşi timp, trupul şi sângele lui Hristos, au concreteţea Vieţii. În ele vedem natura şi supranaturalul Logosului Întrupat, adăugat ei prin lucrarea omenească îndumnezeită.
Structura albumului, selecţia şi succesiunea imaginilor, surprinse, deci alese, de Dna. Cristina Nichituş Roncea, ne arată/duce către locul acesta al întâl(c)nirii între cer şi pământ. E o teleoghisire, cu ajutorul imaginilor, cum ar fi şi pictura bisericească, realizată însă cu multă artă, sensibilitate şi talent, cum, din păcate, nu prea mai întâlnim la pictura bisericească contemporană.
Se impune însă o întrebare: în ce măsură, în lucrarea noastră cea de toate zilele, reuşim să interiorizăm acel bellum/lupta, în aşa fel încât să nu întoarcem, să nu cădem, cu produsele date nouă şi prin noi, altele decât pâinea şi vinul – care sunt, cumva, matricea celorlalte -, în naturalitatea din care suntem chemaţi să ne ridicăm/înălţăm!? Iată, trăim într-o lume a noastră pe care o ocultăm numind-o „complexă”, dominată de economic şi de interes, de dorinţa de putere, în care, dacă ne adâncim, vom pieri ca Narcis ce se admiră în luciul apei, în care încă nu s-a botezat.
Aceste cuvinte sunt şi o provocare pentru Dna. Cristina Nichituş Roncea, în sensul investigării realităţilor din sectorul Bisericii – pentru că Biserica suntem noi -, care nu aparţine lumii satului şi, mai mult, cercetarea continuităţii sau discontinuităţii- aşa cum apar în lumea de azi- dintre împărtăşania cu pârga vieţii noastre (care, repet, e ce se adaugă grâului şi strugurelui, pentru a ajunge pâine şi vin) şi celelalte, în care lucrarea noastră s-a întrupat.
“Prin fiecare fotograma am incercat sa deschid ochii celor care judeca fara a sti si, in acelasi timp, sa impletesc o camasa de zale, o armura de inele, legate intre ele, pentru a-i apara pe cei din manastiri – adeseori denigrati de dusmanii ortodoxiei -, cu imaginile adevarului. Fiecare fotografie este o za.”
Sa te uiti la fotografii e altceva decat sa vezi fotografii. “Oricine poate sa se uite la fotografii, insa a vedea o fotografie implica si capacitatea de a o citi” ne spune Bernlef. Cred cu tarie in cuvintele lui, iar a citi o fotografie este o arta.
Zilele acestea, zbuciumate de atata tensiune, am descoperit linistea in fotografii, care dupa parerea mea, lasa cel mai cald si linistitor sentiment.
Anul acesta a inceput cu decoruri triste, oameni care protesteaza, indura frigul si spera cu tarie ca pot avea un viitor mai frumos. La cativa metri departare, de locul unde acum cateva luni pancarte pline de revolta umpleau piata, o oaza de liniste si caldura te inalta, inghetand orice gand rau dand speranta sentimentului ca bunatatea exista.
Cristina Nichitus Roncea ne propune sa traim “Precum in cer”. O expozitie de fotografii ce te inalta si care te duc spre o lume in care cuvintele sunt de prisos.
Cu mare caldura sufleteasca am intervievat-o pe autoarea fotografiilor. Va invit sa lecturati un interviu in care Cristina ne destanuie povestea din spatele cortinei expozitiei “Precum in cer”.
FemeiaStie.ro: Aceasta calatorie in lumea ortodoxiei din Romania a fost o provocare, o dorinta personala sau pur si simplu o idee?
Cristina Nichitus Roncea: A fost o minune, in primul rand. In sensul ca aceasta poarta mi-a fost deschisa de Parintele Iustin, intr-o seara de Craciun, cand eram la usa chiliei sfintiei sale alaturi de pelerini, maici si calugari, cantandu-i colinde. Este si prima fotografie facuta cu Parintele, cu care de altfel si deschid expozitia. E drept ca cineva m-a dus de mana pana acolo… Dar dupa aceea toate au venit de la sine. Am vrut sa descopar taramul tainic al manastirilor Romaniei si, mai ales, sa-i trimit prin fotografiile mele si pe altii sa se impartaseasca din “gura de rai” pe care o reprezinta orice sfant asezamant ortodox. Traim intr-o lume in care stresul ne inunda si tinde sa ne domine viata, asa ca tanjeam dupa linistea si inaltarea spirituala care stiam ca se regasesc dincolo de zidurile unei manastiri, acolo unde sunt oameni care traiesc frumos. Fotografia este mare mea pasiune, la care m-am intors dupa peregrinari prin Drept si Finante. Prin expozitie pledez – ca si in cazul experientei mele personale – la aceasta intoarcere la radacini, la traditie. Si m-am straduit sa transmit prin lucrarile mele acea stare minunata pe care o poti avea cand esti alaturi de oameni care traiesc in stransa legatura cu Dumnezeu. Nicaieri nu se poate vedea mai bine ca omul sfinteste locul decat in gradinile Maicii Domnului care sunt manastirile Romaniei. Bunatatea si linistea sunt transmise de fiecare coltisor din manastire, de fiecare fir de iarba, de fiecare floricica, de fiecare privire a oamenilor de acolo care stiu sa ierte, care au o rabdare infinita si o generozitate care poate schimba lumea. Si mai ales multa iubire, pe care o simti si simti ca trebuie sa o intorci chiar si celor mai putin norocosi, a nefericitilor care au uitat comandamentele Mantuitorului, au uitat sa iubeasca.
Spre stiinta: Excelentei sale, Presedintele Romaniei, Dl Traian Basescu
Domnule Ministru,
Asociatia Civic Media va semnaleaza inca o incalcare din partea Ucrainei a drepturilor fundamentale ale omului si a relatiilor diplomatice care ar trebui sa guverneze doua state vecine.
Luni, 2 aprilie, a.c., in jurul orele 16.00, scriitorul Vasile Ilica, originar din fostul judet Storojinet, actuala regiune Cernauti, refugiat in Romania dupa 1944, in prezent veteran de razboi si binecunoscut cercetator al crimelor comise de Armata Rosie si NKVD pe teritoriul provinciilor istorice romanesti Basarabia si Bucovina, a fost impiedicat de catre autoritatile ucrainene sa intre in Ucraina, la punctul de trecere a frontierei Siret, comunicandu-i-se doar ca are interdictie de a patrunde in spatiul statului vecin, pentru care i s-a inmanat si o dovada, fiind intors de la granita.
Dl Vasile Ilica, in varsta de 87 de ani, este membru al mai multor organizatii neguvernamentale, printre care Asociatia “Pro Basarabia si Bucovina” si Societatea pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti si autorul mai multor lucrari documentare privind soarta romanilor ramasi sub ocupatia URSS, dintre care amintim: “Bucovina abandonată” (Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2010, 576 p) “Fantana Alba – o marturie de sânge: istorie, amintiri, marturii” (Oradea, 2009); “Cateva consideraţii cu privire la tragicele evenimente petrecute la Lunca – 6/7 februarie 1941, Fantana Alba – 1 aprilie 1941, Cimitirul Militar Horecea – iulie 1941” (Familia Romana, 2009); “Martiri si marturii din nordul Bucovinei” (Imprimeria de Vest, Oradea, 2003); s.a.
Recentul act inamical al statului vecin Ucraina survine dupa ce, pe 16 iulie anul trecut, doi ziaristi romani profesionisti care se indreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfintirea primei biserici romanesti din actuala Ucraina de dupa ocuparea Basarabiei de catre URSS, au fost, de asemenea, impiedicati sa-si exercite profesia. La granita cu statul vecin, punctul de frontiera Reni, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si sotia sa, Simona Lazar, redactor la Jurnalul National, au fost incunostiintati casunt declarati indezirabili, “persona non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulata generic “Reporter in Basarabia de Sud” si disponibila la adresa https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria relatiilor de acest gen cu Ucraina mai inregistreaza si interdictiile aplicate ziaristilor Marian Voicu si Victor Roncea, scriitorilor George Muntean, Ion Beldeanu si Eugen Patras, fost vicepresedinte al Societatii pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, s.a.
Din pacate, predecesorul Dvs, Teodor Anatol Baconschi, desi originar pe linie paterna din Hotin, in cadrul participarii României la “Grupul de Prieteni ai Ucrainei” si a intalnirii intre ministrii cu K. Griscenko din data de 18 iulie 2011 s-a invrednicit sa solicite doar “identificarea unor masuri de crestere a increderii intre Bucuresti si Kiev care sa conduca la evitarea unor astfel de situatii”. Se pare ca odata identificate “masurile de incredere” ele au dus doar la repetarea unor astfel de situatii.
Decizia arbitrara a statul vecin Ucraina incalca, dupa cum stiti, Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului elaborata de Consiliul Europei in 1950 si ratificata in 1953, la care Ucraina este parte, Carta Drepturilor Omului care contine Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de ONU, la care Ucraina este parte, Tratatul bilateral dintre Romania si Ucraina, la care Ucraina este parte formala, Conventia Cadru pentru Protectia Minoritatilor Nationale a Consiliului Europei si angajamentele privind protectia minoritatilor nationale continute in conventiile si declaratiile Natiunilor Unite, precum si in documentele Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, la care Ucraina este parte, principiile de baza ale Uniunii Europene, la care Ucraina vrea sa adere si, in general, orice norma de bun simt fata de un stat vecin si drepturile inalienabile ale unor cetateni romani la libertatea de miscare cat si libertatea de exprimare, la libertatea cuvantului, dupa cum aratam mai jos.
Dl Vasile Ilica considera ca interdicatia de a intra in Ucraina, unde se afla casa sa parinteasca si mormintele parintilor, este urmarea unei prezentari stiintifice pe care a incercat sa o sustina anul trecut, pe 31 Martie 2011, când, la Cernauti, Societatea “Golgota” a organizat un simpozion pentru comemorarea a 70 de ani de la Masacrul de la Fantana Alba, dar, desi era invitat, nu i s-a permis sa prezinte volumul la care lucreaza in prezent – “Momente din istoria zbuciumata a Bucovinei – Episodul: Nordul Bucovinei – zona de ocupatie a URSS in perioada 1940-1991” -, motivandu-se ca atat titlul cartii, cat si continutul acesteia “au caracter provocator”.
In volumul in cauza se afla documentata o descoperire a sa care cuprinde 6 liste cu 222 de deţinuţi politici bucovineni ridicati dupa 1 Aprilie 1941 din zona Fantana Alba – Cernauti si care se aflau la data de 22 iunie 1941 in închisoarea din Cernauti, fiind executati in secret de către NKVD-ul sovietic si ingropati pe teritoriul fostului cimitir militar roman din orasul Cernauti, in mai multe gropi comune, pentru care dl Vasile Ilica solicita dezgroparea si inventarierea victimelor crimelor sovietice ramase pana azi neasumate de catre succesorii URSS.
Domnule Ministru,
Va solicitam sa luati toate masurile necesare pentru ca domnului Vasile Ilica, cetatean roman pe care il reprezentati in Guvernul Romaniei si in angrenajul diplomatiei mondiale, sa i se respecte toate drepturile sale, conform normelor si conventiilor bilaterale si internationale la care Ucraina este parte. Totodata va solicitam sa puneti in vedere Ucrainei ca aceste acte restrictive in serie, ce tin de o mentalitate totalitarist-sovietica ce ar fi trebuit demult depasita, sa nu se mai repete.
Voi descrie, în continuare, mecanismul infernal şi infracţional prin care consilierii generali, fără excepţie, încalcă legile ţării, modul în care o fac şi cât de mult le pasă că bucureştenii vor suporta cu toţii rezultatul activităţii lor de infracţionalitate organizată.
Săptămâna trecută, vestea că Dmitri Rogozin ca va fi desantat la Chișinău, după un mandat de aproape patru ani la NATO, stârnea iritarea în rândul autorităților din Republica Moldova și uimire în rândul analiștilor care au încercat să descifreze cât mai bine această mutare a Moscovei. O enigmă care poate fi citită în mai multe chei, dar niciodată într-una „soft”. Nici nu este stilul Rusiei. Ar fi fost ceva anormal ca Rusia să trimită un om blajin și nu un războinic pe post de „peacemaker”.
Ne face o deosebită plăcere să vă aducem la cunoştinţă că, în ultimul timp, mai precis pentru perioada de iarnă/primăvară 2011-2012, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române şi Tipo Moldova din Iaşi au pregătit şi lansat – îndeosebi în cadrul Colecţiei Românii în istoria unversală – mai multe volume (majoritatea în ediţii anastatice şi în condiţiie grafice deosebite) care, acoperind diverse numere din seria menţionată (cf. mai jos), considerăm că merită atenţia Dvs
Cristina Nichituş Roncea a mulţumit monahilor şi monahiilor din mănăstirile pe care le-a vizitat în trei ani de călătorie fotografică. Expoziţia de fotografie a fost vizitată de Înaltpreasfinţitul Teofan, care a îndemnat-o pe artista Cristina Nichituş Roncea să continue lucrarea începută.
July 2nd, 2016 
VR 
Tomosul de canonizare a Sfântului Ştefan cel Mare
Posted in 
Tags: 
