Putin a prezidat vineri, 22 ianuarie, o reuniune a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse. Deşi anunţul sec al Kremlinului punea Moldova în plan secund ca subiect al întâlnirii – vedeţi Kremlin.ru – agenţia oficială de presă TASS dădea corect titlul ştirii: Putin, Security Council discuss Moldova, world markets — Kremlin. Comunicatul oficial informează că situaţia din Republica Moldova a fost discutată “în detaliu”.
La scurt timp după şedinţa Consiliului de Securitate, purtătorul de cuvânt al MAE rus a avertizat Occidentul să nu se implice pe teren şi să lase opoziţia să-şi exercite “dreptul la liberă exprimare” – TASS.
Proaspăt instalatul (în miez de noapte) prim-ministru de la Chişinău, Pavel Filip, are deja organizată o vizită în România pentru marţi, 26 ianuarie – Mediafax. De ce nu luni? Nu ştiu. Probabil Iohannis şi Cioloş nu au timp pentru el chiar în prima zi a săptămânii. Băsescu se revoltă acolo unde mai poate: pe Facebook. Şi bine face:
“Moscova – Bucureşti
Ieri, la Moscova, Preşedintele Vladimir Putin a analizat în Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse “agravarea situaţiei politice în Republica Moldova“.
Bucureştiul trebuie să înţeleagă mesajul şi anume faptul că pentru Federaţia Rusă situaţia din R. Moldova este una de securitate, ceea ce pentru Preşedintele Vladimir Putin poate înseamna acţiune în timp relativ scurt.
Pentru România, de asemenea, stabilitatea politică şi mersul democratic al R. Moldova este o chestiune de securitate.”
Până aici, absolut de acord cu fostul şef al statului. Mai departe, Băsescu devine amuzant:
“Soluţia imediată pentru a evita surprizele este ca Bucureştiul să intre imediat în dialog cu Moscova pe tema situaţiei şi mai ales a soluţiilor pentru Chişinău.
Dacă se întîrzie, şi dacă nu ştim exact ce vrem, riscul de a afla de la televizor că s-a produs o catastrofă este major.
PS – Recomandare pentru cei care trebuie să acţioneze: vedeţi că la Cotroceni se află un “memorandum de colaborare” între Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse şi CSAT semnat în iunie 2013 de Generalul Nikolai Patruşev şi Iulian Fota, cu acordul meu şi al Preşedintelui Putin. Citiţi-l, ar putea fi util.”
Mă îndoiesc profund că Rusia ar avea ce discuta cu România pe aceasta temă, când niciodată nu va putea să înghită afrontul instalării bazelor SUA în România şi consolidarea strategică a NATO la porţile ei răsăritene.
Apoi, frazeologia lui Băsescu e simpatică şi ea: “propagandistul minciunii” Fota de la cine a luat acordul? De la “Preşedintele Putin”?
Dincolo de glumă, tot zilele acestea am auzit din nou zvonul care a circulat şi în noiembrie-decembrie anul trecut, privind închiderea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele de către Turcia pentru navele militare ale Rusiei. Daca ar fi aşa, aceasta ar echivala cu o declaraţie de război nescrisă, dar pe faţă. Anul trecut Adrian Severin explica într-o analiză ce ar însemna această situaţie – Gândeşte.org. Tot atunci, SputnikNews reacţiona violent: “Vreţi război? Rusia e gata!”
În zorii zilei de 11 iunie 1999, ruşii s-au suit pe tancurile lor din Bosnia care purtau iniţialele trupelor de pace din zona – SFOR – şi şi-au scris un mare K pe deasupra, transformându-se în KFOR. Apoi au intrat ca în brânză în Kosovo şi au ocupat primii nodul strategic-cheie – Aeroportul din Priştina – sfidând total NATO.
Este clar că dacă Rusia vrea, tancurile ei de la Tiraspol mâine sunt la Chişinău. Miza rămâne, aşa cum au spus de ani de zile – de la Eminescu şi Brătianu încoace – cei care se pricep, controlul Gurilor Dunării şi al Mării Negre. Din Moldova, un atac fulger la Odesa, simultan cu unul din Crimeea, ar pune ce a mai rămas din Ucraina în genunchi şi Turcia pe jar. România ar asista la loviturile astea după cum s-a specializat deja, de un an de zile încoace: ca muta! Însă ce va face NATO (SUA, Turcia)?
Dar să ne ferească Dumnezeu de un asemenea scenariu sumbru!
Ne bucura ca Traian Basescu si-a amintit zilele trecute de articolele din ZIUA in care atrageam atentia, inca de acum vreo 10 ani (!) asupra avansului rusesc spre Gurile Dunarii, folosind recursul la istorie, prin apelul la scrierile genialilor geopoliticieni romani Gheorghe I. Bratianu dar si, mai ales, Mihai Eminescu. Marele gazetar si militant fervent pentru “Dacia Mare” a consacrat o serie intreaga de articole “Cestiunii Dunarii”, privita si dinspre Apus, cu interesele austro-ungare, de acces la Marea Neagra, si dinspre Rasarit, cu vesnica dorinta de acaparare a Gurilor Dunarii de catre imperiul tarist (partial indeplinita dupa 1944, prin ocuparea Bugeacului, acum aflat, ilegitim si ilegal, in Ucraina). Sigur ca Putin “priveste cu jind la Gurile Dunarii”, pentru ca asa i-a lasat scris Petru cel Mare, in Testamentul sau: “A se intinde neincetat catre Nord pe marginea Marii Baltice si catre Sud pe marginea Marii Negre”.
Dar ce se face Traian Basescu, ca unul din broscoii sai de frunte, hidrocefalul Cristian Preda, steaua PMP-ului, asa cum a fost si a PCR-ului si CDR-ului, oferit Cotroceniului de Plesu si Liiceanu si purtat ca un alien in marsupiu de inca presedintele Romaniei in ciuda raielor si balelor sale, are o cu totul alta parere despre Eminescu:
“Sunt stupefiat atunci când descopăr că Eminescu e considerat (un mare) autor politic. (…) Mill e filosof, Eminescu – doar comentator.(…) Spre deosebire de Prévost-Paradol, Eminescu nu a produs altceva decât articole de gazetă. Jurnalismul şi reflecţia sistematică despre politică nu sunt acelaşi lucru. Gazeta e un moft.”
“Eminescu trebuie contestat şi demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el e realmente nul. Nu ai obiect.” (Cristian Preda, ideolog al UTC si PCR si martafoi al GDS si PDL si Noua Republica si FC si PMP. Extrase din doua articole aparute in Dilema lui Plesu, 1998)
Care este Traian Basescu: cel care rememoreaza avertismentele lui Eminescu sau cel care-i sufla cu paiul in cur purtatorului de trena cu epoleti ai Monicai Macovei, Cristian Preda (recte Gastii Plesu, Patapievici, Liiceanu, Tismaneanu) si il invita la Neptun pe Dan Tapalaga dupa ce i-a facut fiica “martoaga chioara”? “Dvs ce credeti?”, zic si eu, ca sa-l plagiez pe anti-pro-basistul Ion Cristoiu.
PS 2: Inteleg ca “brandul” Baconschi, esuat la malul PDL si candidat FC cu 9000 de voturi in Targul Iesilor va aduce un plus de experienta listacilor PMP la europarlamentare, de pe un binemeritat loc trei. Ceva de genul: ii va baga la… jacuzzi?
Am în faţă o carte cu imagini: Precum în cer, aşa şi pe pământ, întocmită de Cristina Nichituş Roncea. Titlul este, după cum se vede, un citat din Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru, poate cea mai cunoscută rugăciune, spusă zilnic de milioane şi milioane de creştini, indiferent de confesiune (După câte îmi amintesc, un mare filosof din secolul XX, de confesiune catolic – e vorba de Martin Heidegger -, ceruse ca la înmormântarea sa să fie o slujba simplă, cea mai simplă cu putinţă, să se spună, adică, numai Tatăl nostru).
Dar să ne întoarcem la cartea întocmită de Dna. Cristina Nichituş Roncea! În ea vedem nu numai imagini din mănăstiri, cu viaţa de obşte, de la rugăciune până la muncă – cum se descompune analitic lucrarea celor care au depus jurământul de castitate, sărăcie şi ascultare: rugăciune şi muncă (ora et labora, spuneau bededictinii) -, ci şi imagini din afara mănăstirii, întâlnirea celor rugători cu mirenii, în diverse situaţii, care ţin de munca acestora, de viaţa de familie, de creşterea copiilor, de îngrijirea bătrânilor. Şi, dacă am amintit de vechea tripartiţie indo-europeană a claselor sociale: oratoes, bellatores, laboratores (care, într-un fel s-a păstrat până la Revoluţia franceză, în cele trei stări, care „acopereau” corpul social), dacă am amintit deci, să observăm că, în mănăstirile ortodoxe, pe „drumul” istoriei, pare să se fi pierdut cea de-a treia expresie socială a unei/unui stihii/element din noi (cum frumos traduce Părintele D. Stăniloae în Cap. IV din Despre rugăciunea domnească, a lui Grigore de Nyssa), anume bellum, lupta, şi, odată cu ea clasa luptătorilor, bellatores. Deşi în viaţa socială, în politică există, adică stihia se exprimă, funcţionează, în ordinea Bisericii, şi, în special în Ortodoxie, lupta/bellum s-a „mutat” în cei care se roagă, s-a interiorizat. Rezultatul acestei lupte se vede în munca întemeiată în rugăciune, unde lupta interioară se petrece sub supra-veghere: Facă-se voia Ta!, ce instituie o altă ordine decât cea a lumii. E o asimetrie fiinţială, de care e pătruns cel ce se roagă, când primeşte în inimă Logosul Întrupat. Dealtminteri, sintagma extrasă din Rugăciunea domnească – şi pusă drept orientare în cartea cu imagini, titlul, adică – e „încadrată” între altele două, care nu numai că o explică, dar arată o trecere, de la Facă-se voia Ta!- precum în cer aşa şi pe pământ-, la ceea ce urmează: Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi. Locul de întâl(c)nire al celor două sintagme este chiar: precum în cer, aşa şi pe pământ, potrivit voii Lui şi ne-voinţelor noastre. Am despărţit cuvântul: ne-voinţă, ca să marchez nu numai faptul trudei, muncii, luptei cu noi înşine, dar şi faptul că acestea se petrec sub ascultare, tocmai pentru a învinge voinţa proprie: …pornirea spre rău ivită în noi nu are nevoie de ajutor, răutatea împlinindu-se de la sine, prin voia noastră. Dar când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu care duce dorinţa noastră la faptă (Grigore de Nyssa, Despre rugăciunea domnea- scă, IV).
Vedem în imaginile surprinse şi propuse de Dna. Cristina Nichituş Roncea o desfăşurare comunitară a lucrării celor sub jurământ: călugări, călugăriţe, către lucrarea dezorientată, până la un punct, a mirenilor, o diseminare a rugăciunii lor în fapta celor din urmă.
Nu cred că mă îndepărtez de această carte dacă încerc să o înţeleg cu gândirea Părinţilor Bisericii sau, cum va fi mai jos, cu cea a ultimului mare teolog bizantin, Nicolae Cabasila. Nici nu o pun într-o vecinătate care să o strivească şi nici nu fac o încercare de înobilare a efortului autoarei, ci, simplu, încerc să văd structura pe care se întemeiază imaginile selectate, cu credinţă şi spontaneitate de către Dna. Cristina Nichituş Roncea. Aceste imagini spun ceva, ele sunt faţa văzută a unei antropo-teologii care, deşi se pare că am uitat-o, ni se impune mereu, de la sine, mai ales atunci când trecem prin perioade grele, încurcaţi în idolatrii, cu toate că în noi mai pâlpâie încă urma libertăţii dată nouă.
Numai că acestă încurcătură în care ne aflăm vine din lipsa bună-voinţei noastre, care nu se adaugă lucrării pornite de la Dumnezeu. Spune Cabasila, în Despre viaţa în Hristos:Lucrarea porneşte de la Dumnezeu; din partea noastră s-adaugă bunăvoinţa. A lui e propriu-zis săvârşirea, a noastră e numai dorinţa de împreună lucrare. Şi, undeva mai jos, tot în capitolul Viaţa adevărată se câştigă prin dar de sus şi prin strădania noastră, observă că …noi trăim în această lume văzută, cu gândul la lumea cea nevăzută, schimbând nu atât locul, ci felul de trăire şi de vieţuire. Această schimbare o realizăm prin rugăciune, luptă cu noi înşine şi faptă, deci cu lucrare a toată fiinţa noastră, care se desfăşoară din asimetria antropo-teologică, prin luptă interioară şi rugăciune, în faptă. Când mă gândesc la interioritatea acestei lupte, am în vedere nu numai individul, ci chiar interioritatea speciei, fapt pentru care lupta se complică şi se sedimentează în istoria ei. Mântuirea nu este individuală, ci colectivă, pentru că suntem siliţi să ne asumăm păcatele celorlalţi, ca iubirea de aproapele să se realizeze măcar în negativ, dacă în pozitiv nu putem determina lucrarea, din iubirea noastră! Nu ne mântuim în istorie, ci din istorie.
Încercând să ne explice forma darurilor noastre închinate lui Dumnezeu, ca o pârgă a vieţii omeneşti, în Capitolul III, din Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, Cabasila face o comparaţie între darurile aduse spre jerfă de cei vechi zeilor păgâni, şi cele aduse de creştini lui Dumnezeu: cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârgă a vieţii noastre înşine. Primele, cele ale păgânilor, nu erau prinoase ale vieţii omeneşti, pentru că nimic din toate acelea nu era o hrană proprie omului, ci erau comune şi celorlalte vieţuitoare….Chiar carnea de animale este hrana carnivorelor, continuă el, pentru ca, în final, să ne spună că prin (viaţă) omenească înţelegem ceea ce aparţine numai omului; ori nevoia de a pregăti pâinea pentru mâncare, vinul pentru băut, este ceva propriu numai omului.Aceasta este explicaţia formei darurilor noastre (s. m. ). Pregătirea pentru pâinea noastră cea spre fiinţă… se realizează făcându-se voia Lui, ca ne-voinţă a noastră, într-o lume în care cerul şi pământul se întâl(c)nesc pe măsura strădaniilor noastre. În raport cu natura, pâinea, vinul, figurile geometrice, numerele au aceeaşi idealitate fenomenologică, nu pot fi derivate din natură, ci numai din ne-voinţa noastră întru ascultare voii Lui. Din acest motiv, ele sunt pârga vieţii noastre, cu specificarea că, pâinea şi vinul, în măsura în care sunt hrană nouă, perpetuând viaţa şi posibilitatea adăugării celorlalte, amintite, sunt, în acelaşi timp, trupul şi sângele lui Hristos, au concreteţea Vieţii. În ele vedem natura şi supranaturalul Logosului Întrupat, adăugat ei prin lucrarea omenească îndumnezeită.
Structura albumului, selecţia şi succesiunea imaginilor, surprinse, deci alese, de Dna. Cristina Nichituş Roncea, ne arată/duce către locul acesta al întâl(c)nirii între cer şi pământ. E o teleoghisire, cu ajutorul imaginilor, cum ar fi şi pictura bisericească, realizată însă cu multă artă, sensibilitate şi talent, cum, din păcate, nu prea mai întâlnim la pictura bisericească contemporană.
Se impune însă o întrebare: în ce măsură, în lucrarea noastră cea de toate zilele, reuşim să interiorizăm acel bellum/lupta, în aşa fel încât să nu întoarcem, să nu cădem, cu produsele date nouă şi prin noi, altele decât pâinea şi vinul – care sunt, cumva, matricea celorlalte -, în naturalitatea din care suntem chemaţi să ne ridicăm/înălţăm!? Iată, trăim într-o lume a noastră pe care o ocultăm numind-o „complexă”, dominată de economic şi de interes, de dorinţa de putere, în care, dacă ne adâncim, vom pieri ca Narcis ce se admiră în luciul apei, în care încă nu s-a botezat.
Aceste cuvinte sunt şi o provocare pentru Dna. Cristina Nichituş Roncea, în sensul investigării realităţilor din sectorul Bisericii – pentru că Biserica suntem noi -, care nu aparţine lumii satului şi, mai mult, cercetarea continuităţii sau discontinuităţii- aşa cum apar în lumea de azi- dintre împărtăşania cu pârga vieţii noastre (care, repet, e ce se adaugă grâului şi strugurelui, pentru a ajunge pâine şi vin) şi celelalte, în care lucrarea noastră s-a întrupat.
Generalul SIE (r) Ioan Popa, un sociolog pe care am avut onoare sa-l intalnesc la post, in spatiul ex-sovietic, in prezent redactor-sef al revistei “Periscop”, editata de Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere din SIE, sustine maine dezbaterea Mecanisme şi instrumente ale puterii bolşevice.Studiu de caz: Basarabia. Conferinta si prezentarea cartii sale pe aceasta tema vor avea loc joi, 7 iunie, ora 11.00, la Casa Academiei, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, Bucureşti, etaj IV, in Sala de consiliu a Institutului de Sociologie al Academiei Romane, evenimentul fiind organizat in colaborare cu Centrul de Geopolitică şi Antropologie Vizuală, Universitatea din Bucureşti.
Despre acelasi spatiu dar pe o tema ceva mai larga s-a discutat si astazi, in Aula Bibliotecii Academiei Romane, unde generalul brig (r) Gheorghe Dragomir, fost adjunct al sefului SIE (1990 – 1992), in prezent presedinte executiv si fondator al Asociatiei Culturale “Romania in Lume”, a lansat un nou volum cu titlu incitant: “Romania, intre Scutul american antiracheta si Katiusa ruseasca“. Autor al volumelor I si II din seria “Recviem pentru Spioni“, generalul Gheorghe Dragomir este expert in geostrategie, geopolitica si geoeconomie privind zona Marii Negre, Asia Centrala, Marea Caspica si Orientul Mijlociu. In cartea lansata azi acesta nu se sfieste sa puna mai multe intrebari provocatoare, din punct de vedere diplomatic – oferind totodata si raspunsuri -, cum ar fi chestiunea legata de soarta Basarabiei, actualmente impartita intre doua state CSI, Republica Moldova si Ucraina: “Administrația SUA va negocia cu FEDERAȚIA RUSA în numele ROMÂNIEI unirea BASARABIEI cu patria mama, ori va accepta soluțiile avansate deja de MOSCOVA?”.
“Prin fiecare fotograma am incercat sa deschid ochii celor care judeca fara a sti si, in acelasi timp, sa impletesc o camasa de zale, o armura de inele, legate intre ele, pentru a-i apara pe cei din manastiri – adeseori denigrati de dusmanii ortodoxiei -, cu imaginile adevarului. Fiecare fotografie este o za.”
Sa te uiti la fotografii e altceva decat sa vezi fotografii. “Oricine poate sa se uite la fotografii, insa a vedea o fotografie implica si capacitatea de a o citi” ne spune Bernlef. Cred cu tarie in cuvintele lui, iar a citi o fotografie este o arta.
Zilele acestea, zbuciumate de atata tensiune, am descoperit linistea in fotografii, care dupa parerea mea, lasa cel mai cald si linistitor sentiment.
Anul acesta a inceput cu decoruri triste, oameni care protesteaza, indura frigul si spera cu tarie ca pot avea un viitor mai frumos. La cativa metri departare, de locul unde acum cateva luni pancarte pline de revolta umpleau piata, o oaza de liniste si caldura te inalta, inghetand orice gand rau dand speranta sentimentului ca bunatatea exista.
Cristina Nichitus Roncea ne propune sa traim “Precum in cer”. O expozitie de fotografii ce te inalta si care te duc spre o lume in care cuvintele sunt de prisos.
Cu mare caldura sufleteasca am intervievat-o pe autoarea fotografiilor. Va invit sa lecturati un interviu in care Cristina ne destanuie povestea din spatele cortinei expozitiei “Precum in cer”.
FemeiaStie.ro: Aceasta calatorie in lumea ortodoxiei din Romania a fost o provocare, o dorinta personala sau pur si simplu o idee?
Cristina Nichitus Roncea: A fost o minune, in primul rand. In sensul ca aceasta poarta mi-a fost deschisa de Parintele Iustin, intr-o seara de Craciun, cand eram la usa chiliei sfintiei sale alaturi de pelerini, maici si calugari, cantandu-i colinde. Este si prima fotografie facuta cu Parintele, cu care de altfel si deschid expozitia. E drept ca cineva m-a dus de mana pana acolo… Dar dupa aceea toate au venit de la sine. Am vrut sa descopar taramul tainic al manastirilor Romaniei si, mai ales, sa-i trimit prin fotografiile mele si pe altii sa se impartaseasca din “gura de rai” pe care o reprezinta orice sfant asezamant ortodox. Traim intr-o lume in care stresul ne inunda si tinde sa ne domine viata, asa ca tanjeam dupa linistea si inaltarea spirituala care stiam ca se regasesc dincolo de zidurile unei manastiri, acolo unde sunt oameni care traiesc frumos. Fotografia este mare mea pasiune, la care m-am intors dupa peregrinari prin Drept si Finante. Prin expozitie pledez – ca si in cazul experientei mele personale – la aceasta intoarcere la radacini, la traditie. Si m-am straduit sa transmit prin lucrarile mele acea stare minunata pe care o poti avea cand esti alaturi de oameni care traiesc in stransa legatura cu Dumnezeu. Nicaieri nu se poate vedea mai bine ca omul sfinteste locul decat in gradinile Maicii Domnului care sunt manastirile Romaniei. Bunatatea si linistea sunt transmise de fiecare coltisor din manastire, de fiecare fir de iarba, de fiecare floricica, de fiecare privire a oamenilor de acolo care stiu sa ierte, care au o rabdare infinita si o generozitate care poate schimba lumea. Si mai ales multa iubire, pe care o simti si simti ca trebuie sa o intorci chiar si celor mai putin norocosi, a nefericitilor care au uitat comandamentele Mantuitorului, au uitat sa iubeasca.
Vernisaj Precum in Cer – Profesorul Radu Ciuceanu despre fotografiile Cristinei Nichitus Ronceade Precum-in-cer
În perioada 15-25 ianuarie 2012 se desfăşoara la Muzeul Bucurestiului – Palatul Sutu Expoziţia de Fotografie “PRECUM ÎN CER” cu fotografii din albumul “Precum în cer, aşa şi pe pământ”- Călătorie foto prin lumea ortodoxă românească, de Cristina Nichituş Roncea. La vernisaj au luat cuvantul profesorul Radu Ciuceanu, fost detinut politic (1948 – 1963, fost membru in conducerea Mișcarii Naționale de Rezistență Anticomunistă din Oltenia), președinte al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, Doctor în istorie si membru al Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania si al Federatiei Internationale de Arta Fotografica si Academicianul Alexandru Surdu, Filosof, Doctor în filosofie, Preşedinte al Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, Director al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, Membru titular al Academiei Române din 1993 (corespondent – 1992).
Academician Alexandru Surdu despre Expozitia Cristinei Nichitus Roncea Precum in Cerde Precum-in-cer
De asemenea, pentru prietenii nostri care nu au reusit sa ajunga la Expozitia de Fotografie “Precum in cer”, fotografa Cristina Nichitus Roncea a creat posibilitatea unei vizite virtuale. Puteti sa va plimbati intr-un tur virtual disponibil aici, apasand sageata din mijlocul imaginii si folosind meniul din stanga jos (apropiere, indepartare, rotire, full screen, etc). Vizionare placuta!
PS: Expozitia este deschisa pana pe 30 ianuarie.
„Doamna Cristina Nichituş Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forţa sufletului, să coboare Cerul pe pământ şi să ne smulgă, fie şi pentru o clipă, din mizeriile cotidianului, pentru a ne înălţa într-o lume purificată. ”
Astăzi, 19 ianuarie, de la ora 18.00, Libraria „Sophia”, din strada Bibescu Vodă nr. 19, Bucureşti, găzduieşte lansarea albumului de fotografie „Precum în cer, aşa şi pe pământ”, semnat de Cristina Nichituş Roncea, şi o expoziţie cu fotografii din această lucrare.
În descrierea lucrării, academicianul Florin Constantiniu, cel care semnează şi cuvântul înainte al cărţii album, scoate în evidenţă faptul că acest album oferă „o imagine mai puţin obişnuită a vieţii ortodoxe din România”. „De obicei, lucrările de acest fel stăruie asupra valorii artistice a ctitoriilor – mănăstiri sau biserici de mir – din ţara noastră şi a comorilor de artă şi cultură – icoane, obiecte de cult, manuscrise, cărţi – păstrate între zidurile lor. De astă dată, însă, obiectivul fotografic a urmărit altceva: trăirea întru Domnul a celor care au căutat mântuirea prin desăvârşire, dar şi legătura lor cu lumea credincioşilor, în mijlocul cărora continuă să trăiască”, spune academicianul Florin Constantiniu.
Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe, „cu precădere în lumea monastică – înfrăţirea, atât de firească, într-o religie a iubirii, între cleric şi mirean”, subliniază acad. Florin Constantiniu. „Călugărul se roagă şi munceşte – ora et labora! –, iar laicul, beneficiar al ostenelilor celui dintâi, îl priveşte cu iubire şi respect. Într-o vreme când desacralizarea, confuzia şi, mai presus de toate, păcatul sunt atotputernice, fotografiile din acest album au putere reconfortantă. Doamna Cristina Nichituş Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forţa sufletului, să coboare Cerul pe pământ şi să ne smulgă, fie şi pentru o clipă, din mizeriile cotidianului, pentru a ne înălţa într-o lume purificată. Cartea de faţă este, deopotrivă, o sursă de inspiraţie şi o chemare la împărtăşirea unor valori de esenţă divină. Indiferent de opţiunea celui care o va lua în mână – credincios sau ateu – cartea îi va fi de mare folos”, crede academicianul Florin Constantiniu.
„Mulţumesc, pentru buna primire şi îngăduinţă, tuturor preoţilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, surorilor, maicilor, fraţilor şi călugărilor din Mănăstirile Petru Vodă, Paltin, Sihla, Sihăstria, Secu, Neamţ, Agapia, Văratec, Humor, Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, Putna, Trei Ierarhi, Galata, Copou, Miclăuşeni, Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Catedrala Patriarhală şi „Sfânta Maria” din Techirghiol”, spune autoarea albumului, Cristina Nichituş Roncea.
În localitatea turistică Horezu, unde se ridica manastirea sfantului voievod Constantin Brancoveanu, a avut loc sâmbăta aceasta Gala Premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR), ediţia 2011, desfasurata deja traditional de ziua lui Eminescu. Organizată în parteneriat cu Primăria Horezu, Gala a recompensat activitatea deosebită a unor jurnalişti, scriitori, fotografi, universitari, manageri şi profesionişti din turism, informeaza PresadeTurism.Ro. Colega noastra Cristina Nichituş-Roncea a primit la Gala de la Horezu Premiul Fotografia Fermecatoare a anului pentru albumul foto “Precum în cer, aşa şi pe pământ”. Dupa cum anunta si ziarul Ring, fotografa Cristina Nichituş-Roncea isi lanseaza cartea pentru care a fost premiata joi, 19 ianuarie, la ora 18, la Libraria Sophia din strada Bibescu Voda nr 19, profesorul Florin Constantiniu urmand sa prezinte Albumul de fotografii. In deschidere va fi difuzat un cuvant al parintelui Justin Parvu despre Album. Tot joi si in acelasi loc va avea loc si lansarea Patericului Egyptean editat de monahul Filotheu Balan de la Manastirea Petru Voda, care va fi prezent de asemenea la eveniment. Libraria Sophia gazduieste si o expozitie a fotografei premiate, realizata cu sprijinul iubitorilor de arta ai Casei de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii. O alta expozitie va avea loc la Muzeul Bucurestiului– Palatul Sutu.
Iata lista premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România:
January 24th, 2016 
VR 
Putin a prezidat vineri, 22 ianuarie, o reuniune a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse. Deşi anunţul sec al Kremlinului punea Moldova în plan secund ca subiect al întâlnirii – vedeţi Kremlin.ru – agenţia oficială de presă TASS dădea corect titlul ştirii: Putin, Security Council discuss Moldova, world markets — Kremlin. Comunicatul oficial informează că situaţia din Republica Moldova a fost discutată “în detaliu”.
Posted in 
Tags: 
