Comentariu la articolul din “Curentul” – Iliescu l-a ucis pe Ceausescu la ordinul Moscovei. Executia a fost trucata: La 17.12.2009, săptămânalul tiraspolean Novaia Gazeta (formatelectronic – https://novaiagazeta.org.ru/index.php?newsid=1422) apublicat un comentariu întitulat UCIDETI DRAGONUL, semnat de AndreiSafonov – președintele “Asociației politologilor independenți dinTransnistria”. Menționăm că textul materialului este însoțit de oimagine reprezentând stema României. De asemenea, la 23.12.2009, cusubtilul ESTE ÎN INTERESUL NOSTRU CA ROMÂNIA SĂ TREACĂ PRIN CE A TRECUTȘI UNIUNEA SOVIETICĂ, materialul este pe larg prezentat într-un sumarde presă al publicațiilor tiraspolene, de Agenția rusă de informațiiREGNUM (format electronic –www.regnum.ru/news/1237755.html) Traducerea integrală a comentariului: «Practic, România se comportă ca un membru neloial al UE, folosind înmod cinic calitatea de membru al Uniunii pentru a ocupa teritoriistrăine. Cazul Insulei Șerpilor este un exemplu semnificativ în acestsens. În luna aprilie 2009, s-a amestecat cu impertinență în Moldova,în probleme care nu o priveau. Atunci președintele Republicii Moldova,Vladimir Voronin a fost sfătuit să vizioneze filmul în care NicolaeCeaușescu era ucis de o adunătură de bandiți. România s-a amestecat șiîn chestiunea reglementării conflictului moldo-transnistrean,pronunțându-se împotriva federalizării (probabil pentru a putea maiușor să-și alipească fosta RSS Moldovenească). De asemenea, elibereazăîn masă pașapoarte locuitorilor Ucrainei (n.n. – Basarabiei de Sud) șiBucovinei (n.n. – de Nord). Cine poate crede că serviciile sale desecuritate nu au participat la evenimentele de la Chișinău, din 7aprilie 2009? România este sursa discordiei de la granițele sud-vesticeale fostei URSS. Ca urmare, la război ca la război (chiar dacă estevorba de unul geopolitic). Operațiunile de luptă trebuie transferate peteritoriul inamic. Este în interesul nostru ca România să aibăaceeași soartă pe care a avut-o Uniunea Sovietică. Pentru contracarareanaționalismului românesc, România trebuie fie să înceteze să mai existeîn actuala configurație a frontierelor sale, fie să fie slăbită pentrua nu mai putea să promoveze o politică externă activă. Dintr-un statcare se află în ofensivă, trebuie să ajungă în unul care se apără. Unioniștii doresc repetarea „Marii Uniri” din anul 1918? Excelent!Aceasta înseamnă că trebuie făcut în așa fel încât să nu mai existe cucine să se unească! Agresivitatea expansionismului românesc trebuienimicită! Este surprinzător că statele și forțele politice care seopun României, cel mai adesea, adoptă o poziție defensivă, lucruvalabil mai ales în ce privește Ucraina. Aceasta în condițiile în careînsăși România are o serie de puncte sensibile, asupra cărora se poateacționa pentru a face Bucureștiul să renunțe definitiv la aspirațiilede „unificare cu teritoriile de peste Prut”. Este îndoielnic căRomânia a primit pe bună dreptate Transilvania, după anul 1945. Atunci,Ungaria a fost pedepsită atunci pentru faptul că a rămas loialăGermaniei, iar România a fost recompensată pentru trădare. Ambelesituații sunt irelevante din punct de vedere al adevărului istoric.Trebuie să ne gândim la oferirea de avantaje politice pentru toți ceicare se împotrivesc administrației extremiste, expansioniste,aventuriste și unioniste a lui Traian Băsescu. Acesta promovează opolitică de pretenții teritoriale față de Ucraina și de absorbție aMoldovei. Cuvintele frumoase despre „întâlnirea cu Moldova în cadrulUE” nu pot ascunde realitatea. Susține oare Ucraina că aînregistrat o înfrângere în lupta cu expansionismul românesc referitorla Insula Șerpilor și resursele de hidrocarburi din platoul continentalal Mării Negre? Categoric, nu! Ar putea să nu recunoască pur și simpludecizia Curții Internaționale ONU, căreia, din prostie, i s-a adresat.Ce fel de Curte Internațională este aceasta, în condițiile în carenimeni nu mai ia în considerație ONU? Fără aceasta a început războiuldin Irak și tot fără aceasta au fost recunoscute Kosovo, Abhazia șiOsetia de Sud. României ar trebui să i se spună în față că dacăcontinuă politica sa expansionistă, iar amintirea mareșalului IonAntonescu îi este așa de dragă, atunci să poftească să ia ceea ceconsideră că-i aparține. Cu toate dificultățile cu care se confruntăforțele armate ale Ucrainei, au încă suficiente resurse să nimiceascăorice imprudență a românilor. Ar fi absurd să negăm realizărileRomâniei din ultimii 20 de ani. Românii au mai învățat câte ceva înafară de a-și ucide cu sălbăticie președinții și soțiile acestora.Societatea românească s-a modernizat într-o oarecare măsură, s-a extinspiața internă și a evoluat conștiința oamenilor. Însă demonulnaționalismului românesc se manifestă fără îngrădiri. Sprijinit de odiplomație tradițional abilă, acesta reprezintă o amenințare realăpentru vecini. Cum poate fi pus capăt expansionismului românesc?Mai întâi de toate, trebuie trecut la o ofensivă decisivă pentru animici definitiv adversarul geopolitic. Nu trebuie să ne speriechestiunea modificării frontierelor. Acest fenomen s-a petrecut înEuropa și se va mai petrece. Noi am trăit în fosta URSS, care adispărut și lumea nu s-a prăbușit, iar cei mai mulți dintre noi suntemîn viață. Iugoslavia s-a destrămat în mod sângeros, iar Cehoslovacia pecale pașnică. Oare locuitorii României vor înceta să mai existe dacăTransilvania va reveni Ungariei, iar Moldovei de până la Prut i se vaacorda o largă autonomie sau statutul de subiect al unei RomâniiFederale? Având pretenții asupra platoului continental din regiuneaInsulei Șerpilor, de fapt, România a început deja să redesenezefrontierele. Excelent! Doar că trebuie redesenate în altă direcție. În România există cine poate da o mână de ajutor în acest sens. Suntsecuii maghiari, ucrainenii, rușii și nu se știe niciodată cine ar maiputea fi! O Românie mai redusă ca dimensiuni, sufocată de încercărilede a domoli cazanul încins al dificultăților interne, nu va mai puteasusține propaganda unionistă a studenților din Moldova, Transnistria șiUcraina. Treptat, obiectivul lor principal se va limita la împiedicareatrecerii Iașului în componența Republicii Moldova. În această luptăpașnică trebuie antrenate toate forțele: mass-media plătită, „agențiide influență” politici, presiunile externe, acțiuni în instanță privindactualele granițe (chiar dacă nu există șanse de a câștiga, acestea vormăcina nervii), crearea unor organizații obștești, partide politice,întocmirea unor rapoarte privind nerespectarea drepturilor omului înRomânia, în special a minorităților naționale. Acest „al nouălea val”trebuie să acopere Bucureștiul până peste cap și să risipească nu numaivisele expansioniste ale acestuia ci să-i anihileze orice voință deîmpotrivire. Dacă este să ne referim la sarcina imediată și stringentă,aceasta este de a compromite prin toate mijloacele și de a determinademisia înainte de termen a președintelui Traian Băsescu, carepromovează o politică aventuristă. Se poate spune că aceasta vaprovoca instabilitate, dar dacă este să alegi între două rele, mai binerăul care ne convine, decât cel care contravine intereselor noastre.Bineînțeles că ar fi mai bine să văd la televizor cum este asaltatpalatul prezidențial de la București, decât să fiu martorul ocular alunui eveniment similar la Chișinău. Cu toate acestea, România are oportiță de scăpare și anume să-și ceară scuze pentru ocupațiaBasarabiei, Transnistriei și a unei părți din Ucraina, să-și asumereparații materiale pentru aceasta și să renunțe la politicaexpansionistă. În anul 2004, la București s-a desfășurat oconferință întitulată „Transnistria contra Moldova”. Dă Doamne!Poate că vom trăi până când va avea loc și o conferință cu tema„Moldova contra Ardealul” sau „Transilvania contra ȚăriiRomânești”».
Este o rusine nationala ca un fost presedinte al tarii, care a avut toate informatiile posibile pe mana, sa debiteze asemenea enormitati, dezinformari si intoxicari. “Sunt 20 de ani de la Revolutie, in care vechea securitate nu a arestat nici un provocator si nici un agent strain”, a spus Constantinescu la reuniunea “Clubului de la Bucuresti” al lui Iliescu. Mai mare aberatia nu am auzit despre “revolutie”. Pai “vechea securitate”, dezintegrata si inglobata de agentul GRU Nicolae Militaru in MApN trebuia sa-i aresteze, Emile? Sau Iliescu si ai lui? Si, dupa Iliescu, tu, patru ani ce ai facut “pentru adevarul din decembrie”, pentru victimele comunismului? “Nici un agent strain sau terorist nu a fost identificat”, mai spune fostul presedinte. Zau? Dar Militaru, ucigasul celor de la USLA care ii stiau dosarul de tradator, ce era?! Deci, tavaris Constantinescu vrea sa ne spuna ca “revolutia” chiar a facut-o Petre Roman cu pulovarul sau parizian pe umeri? Si atunci, inteleg, ne-am impuscat noi intre noi cu degetele? Inca o dovada ca Emil Constantinescu ot Tighina nu a semnat din naivitate Tratatul cu Ucraina, prin care s-a renuntat la teritoriile strabune romanesti. Emil Constantinescu se dovedeste a fi agentul ordinar al Rusiei si fostului KGB.
Emil Constantinescu: Nici un agent strain sau terorist nu a fost identificat “Ipoteza existentei unor “teroristi sau agenturi straine” in perioada Revolutiei Romane reprezinta o jignire la adresa celor care au avut curajul sa aduca democratia in Romania, a declarat ieri fostul presedinte al tarii Emil Constantinescu, cu prilejul reuniunii Clubului de la Bucuresti, relateaza Agerpres. “Sunt 20 de ani de la Revolutie, in care vechea securitate nu a arestat nici un provocator si nici un agent strain. Nici un agent strain sau terorist nu a fost identificat. Ce a fost in spate se poate dovedi mergand in amanuntime si exista toate documentele de acces la procese”, a afirmat fostul presedinte al Romaniei. El a sustinut ca exista si convorbirile inregistrate intre fortele de represiune ale maselor care s-au rasculat impotriva regimului comunist. “Adevarul il stim de 20 de ani, dar nu avem curajul sa il asumam si sa despartim ce se stie de ce nu se stie, cine a fost condamnat. Pentru ca este o sfidare sa spui ca nu a fost nimeni condamnat, si exemple sunt generalii Chitac si Stanculescu, care au condus si represiunea si partea a doua – “afacerea teroristilor”, alaturi de un numar mare de generali pentru care am dat aprobare, in perioada mandatului meu, sa fie anchetati si care au fost anchetati si condamnati”, a spus Emil Constantinescu. Fostul sef al statului a calificat ca fiind “un monument al prostiei” o ipoteza lansata zilele trecute de o televiziune, conform careia cei arsi la crematoriul “Cenusa” erau agenti sovietici. (Normal!, daca erau colegii lui – nota mea) Emil Constantinescu a mai spus ca Biserica nu a avut nici un rol in societate, pana la caderea regimului comunist.”
Sa-ti dea Dumnezeu dupa sufletul tau si al lui Iliescu, tovarase Constantinescu!
Scris deGeorge Roncea Norica Nicolai dă semne de regresie infantilă ieşind la rampă cu declaraţii dintre cele mai aiuritoare asupra contextului electoral. Eurodeputatul PNL Norica Nicolai a declarat, la Suceava, că se pregăteşte fraudarea alegerilor invocånd, ca şi Nica, informaţii super-mega secrete despre frauda prin turismul electoral, ba chiar a adăugat că Romånia „ar putea avea probleme majore privind recunoaşterea alegerilor prezidenţiale din acest an pentru că sunt organizate simultan cu un referendum, contrar recomandărilor europene în domeniu“. A mai susţinut că, tocmai datorită suspiciunilor legate de pregătirea unei fraude electorale, „s-a cerut“ şi monitorizare internaţională, de la OSCE şi Consiliul Europei, la alegerile din noiembrie. Argumentaţia este complet tembelă, deoarece OSCE participă by default la toate alegerile din lume – de exemplu, în Statele Unite, au participat aproape 2000 de observatori ai OSCE şi asta nu deoarece „s-a cerut“ de către cineva îngrijorat că Obama ar putea frauda alegerile, ci pentru că acest gen de activitate face parte din misiunea şi statutul OSCE. Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) are o vastă experienţă în observarea proceselor electorale, în ultimul deceniu monitorizånd desfăşurarea a aproximativ 150 de scrutine din întreaga lume. Tocmai de aceea monitorizează şi alegerile din Republica Moldova, dar şi pe cele din Italia sau Spania, ţări în care nimeni nu-şi pune probleme legate de fraudă. De altfel, În România, OSCE a fost prezent la toate alegerile, inclusiv la cele organizate de guvernul liberal al doamnei Nicolai, pe care se pare că o plătim degeaba să ne reprezinte la Bruxelles, întrucât nu ştie nici măcar mecanismele simple ale democraţiei. La noi vor fi prezenţi 25 de observatori conduşi de un rus, Vadim Jdanovici, iar delegaţia a primit invitaţie oficială chiar din partea Guvernului României la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu, care a declarat la data 15 octombrie că premierul va semna aprobarea ca OSCE să aibă observatori la alegeri, pentru a se îndepărta orice suspiciune de fraudare a alegerilor în acest an.
„Tertipuri politice ieftine“
Aşadar, nu „s-a cerut“, ci Traian Băsescu a cerut, ceea ce Norica ştia foarte bine, însă discursul manipulativ al fostei vânzătoare de rachete nu se dezlipeşte în ruptul capului de actuala europarlamentară, care nu se poate abţine să arunce rachete în continuare, oriunde găseşte un microfon cât de mic, fie şi la Suceava, dacă în altă parte nu are loc. Evident, marota Noricăi Nicolai este Traian Băsescu, „a cărui campanie este în afara legii“, în opinia sa. În 2003, pe vremea partidului stat al Bunicuţei criminale Ion Iliescu, Teodor Stolojan, la vremea aceea lider PNL, solicita la Bruxelles Uniunii Europene să monitorizeze procesul electoral din 2004 din România, existând suspiciuni de fraudare a alegerilor. Mircea Geoană, la vremea aceea ministru de Externe, a sărit ca ars spunând că „acest gen de afirmaţii fără acoperire sunt în complet dezacord cu gradul de democratizare din România. Se creează o falsă problemă. Ceea ce face domnul Stolojan este un tertip politic ieftin“, a mai spus Geoană. Ce face Geoană acum, chirăiala pe la toate colţurile pe tema potenţialei-eventuale-posibile-incredibile fraude din 22 noiembrie, însă, nu ar fi tertip politic ieftin.
Norica – lupul moralist
Trompetista Norica are un tupeu de neegalat, să vină acum să invoce cu morgă moralistă poveşti despre fraude, când ea a făcut parte din combinaţii dintre cele mai toxice, nu doar sub raport moral. Pentru cei care au uitat, reamintim ce am publicat tot noi în „Curentul“, actuala gheonoaie din Parlamentul European a fost administratora firmei Prodigo SA, companie de bandiţi la nivel înalt care a fost principalul sprijinitor al traficului cu arme către Iran, Irak şi alte ţări din zonă. Unul dintre fondatorii societăţii, creată în anul 1997, Ion Busuioc, a fost cercetat de DIICOT tocmai pentru trafic de armament. Acţionariatul pestriţ al Prodigo SA cuprindea nume sonore astăzi: col. Costică Lapteş, Cornel Nicolai (soţul distinsei europarlamentare habarniste), liberalii Norica Nicolai şi Eugen Nicolăescu, Shimon Nahor, Ion Busuioc – interpusul lui Nahor în firmele din Panama, Cipru, Rusia şi Republica Moldova, Dan Mocănescu, lider de sindicat din industria de armament, col. Nemţeanu – fost director ROMARM Arsenalul Armatei, col. Samoilă Stoica – atunci în Direcţia Specială a Guvernului, şi, de asemenea, celebrul terorist de azi, Omar Hayssam. Societatea Prodigo SA se ocupa, oficial, de preluarea serviciilor externalizate din industria de apărare a României – neoficial, cu trafic de armament, banii rezultaţi fiind apoi „spălaţi“ prin firme de tip suveică din România, dar mai ales prin Armitech Company Ltd (Panama), Armipex Highlech Ltd (Cipru) – off-shorr-urile agentului israelian Simon Nahor şi firma Saltech (cu patru acţionari: Nahor, Omar Hayssam, Ion Busuioc şi Costică Lapteş, precum şi trei subsidiare, în Cipru, Rusia şi Moldova). După ce ai stat pe genunchii lui Hayssam şi ai împărţit dividentele cu terorişti, să vii acum să turui ca o fecioară despletită despre fraude şi OSCE este cel puţin ridicol. Ca specimen de hahaleră guralivă, Norica Nicolai ar merita tot interesul antropologilor lui Crin Antonescu, cel care îşi manifesta optimismul antropologic cu privire la Ion Iliescu, dar având în vedere că madama ne reprezintă la nivel european, hazul de necaz nu-şi prea are locul. Disperaţi că nu vor izbândi trântirea marinarului, găştile reunite ale patricienilor şi ilieştilor s-au apucat de chiţăit din răsputeri pe tema fraudei, tocmai pentru a justifica ulterior mama de bătaie încasată. Mama de bătaie o vor încasa însă de la români, nu de la Băsescu, aşa că ar trebui să se bucure că vor avea parte în sfârşit de contact cu poporul, că între ei contactele au dus deja la combinaţii împotriva naturii…
EROI PENTRU ROMANIA nerecunoscuti de bravii senatori “romani” Toni Grebla si Gyorgy Frundo
Propunerea legislativă a senatorilor PDL Urban Iulian si Badea Viorel privind declararea domnilor Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc si Tudor Popa drept eroi-martiri, luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai valorilor spirituale şi culturale româneşti, depusa la Senat la 21 mai 2009 (asa cum scriam aici https://www.urbaniulian.ro/2009/05/21/suntem-obligati-sa-tinem-vie-flacara-sperantei-si-sa-nu-ajungem-obezi-dpvd-moral/ ), a fost respinsa de catre senatorii PSD-PNL si UDMR din Comisia Juridica si de Drepturile Omului. Daca despre senatorii PSD, originea lor doctrinara era de anticipat sa provoace ura fata de niste eroi care au luptat – pana au ajuns in temnitele rusesti – impotriva statului dictatorial sovietic, eu cred ca senatorii PNL s-au umplut de rusine prin acest vot, renegandu-si intreaga istorie de lupta si rezistenta anticomunista. Repet ce am mai spus: Exemplul lor, al celor care lupta acolo cu regimul totalitar, care isi risca viata si pot ajunge oricand in puscariile comuniste sau la cimitir, trebuie sa ne trezeasca din amorteala in care ne zbatem si sa nu uitam ce strigam cu totii la 21 decembrie 1989 sau mai tarziu in Piata Universtitatii, la kilometru zero al democratiei romanesti : MAI BINE MORT DECAT COMUNIST! Dar asta inseamna ca trebuie sa ne implicam si sa lasam delasarea, trebuie sa abandonam pozitia de pe care doar ne plangem mereu si sa actionam, sa luptam si sa fim vigilenti pentru noi si pentru un viitor liber al copiilor nostri. Nu ne ramane decat sa ne plecam capul in fata curajului tinerilor basarabeni, sa ne rusinam ca am ajuns obezi din punct de vedere al dorintei de lupta pentru drepturile noastre, si sa revenim cu picioarele pe pamant pentru ca o facem pentru noi. Primul pas? Sa ne alaturam si sa-i sustinem pe cei care acolo, in Basarabia sugrumata de regimul tiranic, tin vie flacara sperantei si luptei impotriva totalitarismului abject.
Traseul acestei initiative legislative – soldate cu avizul negativ care a fost dat publicitatii astazi – poate fi urmarit aici: https://webapp.senat.ro/sergiusenat.proiect.asp?cod=14230&pos=0&NR=L494&AN=2009 sau direct mai jos: Documente asociate proiectului de lege: – Adresa de înaintare a proiectului de lege pentru dezbatere – Forma iniţiatorului – Expunerea de motive la proiectul de lege – Avizul Consiliului Legislativ – FAVORABIL – Punctul de vedere al Guvernului – Avizul comisiei – NEGATIV
Urban I. Iulian Senator de Ilfov Grupul Parlamentar al PDL din Senat Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei
Cu Ordinul National Steaua Romaniei in piept si Cetatenia de Onoare a Capitalei in buzunar, Tudor Popa, Andrei Ivantoc si Alexandru Lesco nu sunt bineveniti la Bucuresti.
Saptamana aceasta s-a implinit un an de la eliberarea ultimilor detinuti politici de la Tiraspol, fosti membri ai “grupului Ilascu”. Ziarul ZIUA a militat de-a lungul anilor pentru punerea in libertate a patriotilor romani. Ne-am deplasat la Chisinau ca sa vedem in ce conditii traiesc cei trei astazi. La un an de la eliberarea eroilor de la Nistru, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, dupa 15 ani de temnita grea si ilegala, si la patru ani de la punerea in libertate a lui Alexandru Lesco, dupa 12 ani de suferinte la Tiraspol, situatia eroilor romani nu s-a imbunatatit remarcabil. Mai mult, sunt sutati de autoritatile de la Bucuresti.
Desi au cetatenie romana si au primit Ordinul National Steaua Romaniei si Cetatenia de Onoare a Capitalei, cei trei nu pot locui in Romania. Pentru ca nu au buletin. Si nu au Carte de Identitate romaneasca pentru ca nu au resedinta in Romania. Si nu au resedinta in tara pentru ca, desi li s-au facut numeroase promisiuni, apartamentele cuvenite in Bucuresti nu au mai aparut niciodata. Pana si telefonul mobil oferit fiecaruia de premierul Calin Popescu Tariceanu, cu asigurarea ca il vor putea folosi in permanenta, intr-o zi, dupa vreo luna de folosinta, s-a oprit, definitiv. Guvernul nu a putut da nici o explicatie. Mai mult: un proiect de lege initiat de senatorul si poetul Adrian Paunescu, prin care li se confereau celor trei luptatori incarcerati si torturati pentru Romania peste 5000 de zile aceleasi drepturi cu cele ale revolutionarilor de-o zi-doua din decembrie 1989, s-a izbit de refuzul unor deputati. Alti parlamentari au umblat chiar la lista eroilor, eliminandu-l pe ascuns pe Alexandru Lesco. Si acesta este doar varful aisbergului incercarilor la care sunt in continuare supusi cei trei. De fapt, modul in care sunt tratati arata ca statul roman ii considera pe basarabeni, chiar eroi pentru Romania fiind, un fel “romani de mana a doua”.
Fundatie pentru Romania
In urma cu un an, la 2 si, respective, 4 iunie, Andrei Ivantoc si Tudor Popa vedeau libertatea prima oara dupa 15 ani. Cu trei ani inainte, tot la 2 iunie, Alexandru Lesco se trezise, la randul lui, intr-o lume noua si, oarecum, potrivnica.
Corneliu Vlad, un reputat comentator de politica externa, remarca atunci ca cei trei, reintorsi asemenea lui Ulise acasa, dupa un rastimp lung si lugubru in iadul temnitelor transnistrene, incearca sa revina la viata normala, sa se obisnuiasca din nou cu libertatea. “Incet, incet, ma deprind si eu cu lumea” – spunea unul dintre ei. S-au aflat la un control de sanatate la Spitalul Militar din Bucuresti, la un sejur oferit de presedintele Traian Basescu in Romania, dupa care, au revenit de unde au plecat. S-au acomodat cu greu – lumea a evoluat rapid in 15 ani. Acum sunt alaturi de cei dragi si nu isi reneaga crezul pentru care si-au sacrificat libertatea: limba romana si Romania Mare. Iar “daca s-ar intoarce timpul inapoi as face exact acelasi lucru” – marturiseste unul dintre ei.
Printr-o adevarata minune – scria Corneliu Vlad in urma cu un an -, acestia au supravietuit tuturor incercarilor, desi cand i-am vazut in custile cu gratii de fier ale simulacrului judiciar de la Tiraspol, in 1992, ajunsesera la granita subtire dintre viata si moarte. Si-au regasit familiile, liberatea si poporul, au ramas neclintiti in convingeri si traiesc printre semenii lor nu atat ca eroi, cat ca oameni obisnuiti. Mai mult, doi dintre ei – Popa si Lesco – au pus bazele Fundatiei pentru Romania, prin care doresc sa-si continuie activitatea, pentru romanii de pe ambele maluri ale Prutului.
Andrei Ivantoc, agresat in momentul eliberarii
In urma cu un an, BBC si alte canale romanesti transmiteau in direct eliberarea zbuciumata a detinutilor. Andrei Ivantoc a fost agresat de fortele de securitate ale Tiraspolului si apoi luat cu forta de autoritatile Republicii Moldova si transportat la Chisinau. Incidentul a avut loc in momentul eliberarii la punctul de control de langa Tighina, cand Andrei Ivantoc a inceput sa fuga spre teritoriul controlat de regimul separatist de la Tiraspol. El a fost urmarit, ajuns din urma, trantit la pamant si batut de agenti ai securitatii nistrene. Apoi a fost urcat cu forta intr-o masina oficiala a Republicii Moldova, care a trecut in viteza de bariera de securitate, unde asteptau mai multe personalitati ale vietii publice si numerosi ziaristi. Seful Misiunii OSCE in Republica Moldova, Louis O’Neill, a afirmat ulterior ca in momentul eliberarii acestuia nu a fost aplicata forta. Andrei Ivantoc a negat insa acest lucru, afirmand ca reprezentantii OSCE evita sa spuna adevarul, fapt intarit de ziaristii aflati la fata locului.
Piedici de la deputati
Eliberarea tuturor detinutilor politici din Transnistria deschide, in sfarsit, calea restituirii adevarului istoric asupra acestui episod eroic din cronica zbuciumata a primelor decenii din viata statului independent, proclamat pe ruinele “Republicii Ribbentrop-Molotov”, si ea plasmuita din trupul sfasiat al Basarabiei istorice, consemna analistul Corneliu Vlad.
Cu toate acestea, acum, la un an de la acel moment urmat de decorarea celor trei eroi, observam cum nerecunostinta devine aproape “de stat”. La inceputul anului, membrii Comisiei Juridice din Camera Deputatilor s-au certat timp de o ora si jumatate pe marginea unui proiect de lege privind declararea lui Ilie Ilascu, a lui Andrei Ivantoc si a lui Tudor Popa – numele lui Alexandru Lesco a disparut misterios – drept eroi-martiri. “Acesti romani care s-au aflat intr-o parte a Romaniei instrainata, in Republica Moldova, au facut fapte de eroism. Au fost condamnati la moarte sau la detentie pe viata. Este o onoare pentru noi sa putem face macar atat. Sa fim solidari, mai ales ca ei sunt bolnavi”, a spus senatorul Adrian Paunescu, unul dintre initiatorii proiectului. Senatorul le-a mai cerut membrilor comisiei sa il nominalizeze in titlul si textul legii si pe Alexandru Lesco. In prezent insa, dupa aprobarea propunerii in Senat, proiectul a ramas “in aer”, uitat de responsabilii parlamentari.
Alexandru Lesco: “Cauza romaneasca ramane aceeasi”
Alexandru Lesco, detinut de regimul separatist din Transnistria a fost eliberat din detentie intr-o miercuri, la 2 iunie 2004, ca urmare a expirarii termenului de condamnare de 12 ani. “Pentru mine, cauza romaneasca ramane aceeasi. Eu am fost condamnat pe nedrept. Asa am considerat atunci si de aceasta sunt convins si acum.
Curtea Europeana pentru Drepturile Omului va conchide cu siguranta ce a fost cu aceasta condamnare ilegala”, a declarat Alexandru Lesco in mijlocul grupului de prieteni si de ziaristi care l-au asteptat la “frontiera” cu Transnistria. “Am iesit asa cum am fost arestat: cu buzunarele goale. Sufletul nu mi-a secatuit insa. Nu pot sa spun ca regret amarnic acesti ani. Am stat pentru poporul roman si limba noastra romaneasca. Va iubesc pe toti si va multumesc, popor roman!”. Alexandru Lesco si Tudor Popa nu s-au lasat si au infiintat o organizatie neguvernamentala – Fundatia Pentru Romania – prin care isi propun sa desfasoare activitati de informare, editare de carti si alte actiuni culturale, pe ambele maluri ale Prutului. Intervievat de Gardianul la aniversarea a 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu Tara, Lesco afirma: “27 martie are, pentru mine, o semnificatie aparte. Chiar daca a durat mult prea putin, doar 22 de ani, momentul este unul de neuitat. Si acum, stiti vorba aia: nu mor caii cand vor cainii. Sper intr-o Unire mai mare!”.
Tudor Popa: “Suferinta noastra nu a fost degeaba”
Tudor Popa, ultimul detinut politic din grupul Ilascu, a fost eliberat la 4 iunie, cu putin dupa ora 10.00, la punctul de granita de la Dubasari. Desi fusese anuntat initial ca va parasi inchisoarea la ora 16.00, gardienii i-au deschis poarta dimineata, probabil in speranta ca va fi intampinat de mai putini ziaristi. Eliberarea sa vine dupa 15 ani de detentie ilegala la care a fost condamnat de autoproclamatul regim transnistrean. “Neamurile, Romania, conducerea Romaniei, m-au sustinut mult. Cred ca suferinta noastra nu a fost degeaba. Noi am dorit ca tara sa fie integra, mare. Au fost unii care nu au dorit asta. Nu am castigat acum, vom castiga pe urma. Are sa vina timpul”, au fost primele declaratii date de Popa jurnalistilor care l-au asteptat. Victor RONCEA
REMEMBER: Cavaleri ai Romaniei si Cetateni de Onoare ai Bucurestilor, degeaba
Iulie 2007
Dupa ce au primit Ordinul National Steaua Romaniei pe 3 iulie 2007, Tudor Popa, Andrei Ivantoc si Alexandru Lesco au primit pe 12 iulie si titlul de “Cetatean de Onoare al municipiului Bucuresti”, la initiativa primarului general al Capitalei, Adriean Videanu, in urma propunerii Asociatiei Civic Media. Decernarea acestei distinctii s-a facut in aplauze generale chiar la inceputul sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti, de catre primarul Adriean Videanu, care a imbracat special pentru eveniment esarfa cu tricolor. Primarul le-a multumit celor trei pentru sacrificiul lor si a declarat ca se va implica in proiectele viitoarei Fundatii a celor trei eroi. La ceremonie a fost prezent si Prefectul Capitalei, Mioara Mantale.
“Ne aflam intr-un moment emotionant si istoric. Acesti oameni au infruntat un regim despotic la Tiraspol si trebuie sa fie pentru noi si copiii nostri un exemplu de urmat. Sacrificiul celor trei eroi este un exemplu de cum trebuie sa ne tratam neamul si glia”, a declarat de la tribuna sedintei CGMB, consilierul Doru Giugula. Vizibil emotionat, Alexandru Lesco a multumit “din tot sufletul” pentru aceasta distinctie. Propunerea decernarii acestui titlu a fost luata in cadrul intalnirii de acum doua saptamani cu noul primar al Chisinaului, Dorin Chirtoaca cand reprezentantii Asociatiei Civic Media au propus celor doua capitele romanesti sa se infratateasca simbolic si prin conferirea acestei distinctii celor trei eroi romani. Primarul Capitalei, Adriean Videanu, a imbratisat imediat ideea urmand ca si Dorin Chirtoaca, tanarul primar anticomunist al Chisinaului sa le decerneze celor trei aceelasi titlu.
Roxana Cosma, consilier general si membru in Comisia de Cultura a CGMB, ne-a declarat: “Din punctul meu de vedere, este o onoare sa pot vota pentru acordarea unei asemenea distinctii celor trei luptatori. Admir curajul lor, admir verticalitatea lor, admir puterea de care au dat dovada pe parcursul acestor ani de detentie care s-a dovedit a fi ilegala – pentru ca avem o decizie a Curtii de la CEDO care nu a fost respectata. Am o admiratie pentru spiritul lor de reintregire a neamului romanesc, si pentru sufletul cald de romani ce bate in pieptul oamenilor acestia.”
Tudor Popa, Alexandru Lesco si Andrei Ivantoc au devenit Cavaleri ai Romaniei
Presedintele Traian Basescu i-a decorat pe Andrei Ivantoc, Alexandru Lesco si Tudor Popa cu Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, la o luna de la eliberarea ultimilor detinuti politici romani din Europa. La evenimentul desfasurat la Palatul Cotroceni au participat familiile celor trei, consilieri prezidentiali si de stat din cadrul Administratiei Prezidentiale, primarul Adriean Videanu, actorul Radu Beligan, soprana Mariana Nicolesco, reprezentanti ai Asociatiei Civic Media de la Bucuresti si ai tinerei generatii de la Chisinau. Presedintele Basescu a fost foarte emotionat la decorarea celor trei eroi romani, observandu-se vizibil lacrimi in ochii sai in momentul in care a vorbit despre anii de inchisoare ai militantilor pentru romanism.
CARTE DESPRE EROI
Dupa ce, marti, 3 iulie, Andrei Invantoc, Tudor Popa si Alexandru Lesco au fost distinsi cu Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, cei trei membri ai fostului Grup Ilascu au primit, si din partea presedintelui Uniunii Juristilor din Romania, reprezentanta a societatii civile, medalii de merit si premii de excelenta, in semn de pretuire a activitatii lor. In acelasi cadru, ziaristii Victor Roncea si Corneliu Vlad au lansat volumul “Eroi pentru Romania – Transnistria si amenintarile Rusiei la Marea Neagra”, aparut special pentru acest eveniment la Editura Semne. Premierea si lanasrea au avut loc in aceeasi zi in care SUA au sarbatorit 4 Iulie, Ziua Independentei, si exact la o luna de la eliberarea ultimului detinut politic din Europa, Tudor Popa.
Marti, 10 iulie, Tudor Popa, fostul detinut politic al regimului rusofon de la Tiraspol timp de 15 ani a depus la Ministerul Justitiei din Bucuresti Juramantul de Credinta fata de tara pentru a marca recunoasterea cetateniei romane, dreptul natural al tuturor basarabenilor, bucovinenilor si hertenilor din fostul Regat al Romaniei. “Jur sa fiu devotat patriei si poporului roman, sa apar drepturile si interesele nationale, sa respect Constitutia si legile Romaniei”, a rostit Tudor Popa, al carui dosar fusese aprobat inca din 2005 la presiunile societatii civile romanesti. Luni, 9 iulie a.c., la Brasov, cei trei au devenit membri de onoare ai Miscarii Anticomuniste romanesti coordonate de Asociatia 15 Noiembrie 1987, Civic Net – Piata Universitatii si Centrul Rezistentei Anticomuniste.
Cu ochii în lacrimi Băsescu i-a elogiat pe Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Tudor Petrov Popa, dupa le-a asezat pe piept „Steaua României” în grad de Cavaler: „Trei nume care înseamnă dragoste de ţară, eroism, dorinţa de a te sacrifica pentru poporul tău. Ei sunt oameni care, dincolo de dragostea pentru filonul românesc al ţării lor, au săpat în zile de pace, în patria-mamă, file de istorie, într-o ţară care, cândva, a fost parte a României. Poate cel mai important lucru pe care aceşti oameni îl semnifică este faptul că, deşi între România şi Moldova există o frontieră de stat, sunt lucruri pe care frontierele nu le pot opri: filonul cultural comun, dragostea comună pentru pământul patriei”.
In numele celor trei a vorbit Alexandru Lesco, eliberat din inchisoarea transnistreana in 2004, dupa ispasirea unei pedepse de 12 ani. Multumind pentru decoratie, Lesco a afirmat ca aceasta nu este doar a lor, ci si a romanilor. El a explicat ca, alaturi de colegii sai, a simtit, in anii de detentie din Transnistria, “suflarea” si “sprijinul tuturor romanilor”. Dupa ce a ciocnit o cupa cu sampanie impreuna cu cei prezenti, seful statului a primit de la Asociatia Civic Media o rezolutie adoptata pe 27 martie, in care se cerea autoritatilor elaborarea unei strategii pentru spatiul rasaritean romanesc, simplificarea formalitatilor de obtinere a cetateniei romane pentru cetatenii Republicii Moldova si acordarea celor mai inalte distinctii ale statului pentru Lesco, Ivantoc si Popa. Rezolutia a fost semnata printre altii de Mariana Nicolesco, artist UNESCO pentru Pace, Radu Beligan, academicienii Dinu C. Giurescu, Dan Berindei, Constantin Balaceanu Stolnici si Florin Constantiniu, de reprezentanti ai mediului academic si studenti. Cei trei s-au deplasat apoi la Palatul Victoria, unde au fost primiti si de premierul Calin Popescu Tariceanu pentru ca a doua zi sa aiba o intalnire cu Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu. In cursul serii de 3 iulie, Ivantoc, Lesco si Popa au raspuns invitatiei liderului PNG, George Becali, care a dorit sa le multumeasca pentru jertfa lor. Cei trei au primit din partea finantatorului Stelei cate 50.000 de euro, pentru a incepe o noua viata.
Surse: Ziua, Gandul, Mediafax, Rompres
Cavalerii, premiati si de societatea civila
Explicand ca, inca din 1993, organizatia pe care o reprezinta a actionat pe langa organismele europene pentru a obtine eliberarea membrilor fostului grup Ilascu, presedintele UJR, Iosif Gavril Chiuzbaian a afirmat ca a daruit celor trei aceste medalii pentru a-si manifesta recunostinta fata de suferintele lor in temnitele transnistrene. Chiuzbaian, a mai spus ca, in 2000, i-a trimis o scrisoare deschisa presedintelui Vladimir Putin, solicitandu-i sa faca demersuri pentru eliberarea grupului Ilascu. Desi a marturisit ca perioada petrecuta in inchisoare a insemnat pierderea unei parti din viata, dar si lupta pentru un ideal, Alexandru Lesco a promis ca va continua lupta pentru Transnistria. La randul sau, Andrei Ivantoc i-a multumit lui Dumnezeu pentru ca i-a dat taria de a rezista, iar Tudor Popa, referindu-se la suferinta indurata, a afirmat: “Suntem barbati, trebuie sa rabdam”. Reprezentantii Civic Net – Piata Universitatii au anuntat ca cei trei eroi au fost declarati membri de onoare ai miscarii anticomuniste romanesti de dinainte si de dupa 1989.
La lansarea volumului “Eroi pentru Romania – Transnistria si amenintarile Rusiei la Marea Neagra”, Victor Roncea a spus ca a invatat de la Andrei Ivantoc ce inseamna libertatea dupa cum a fost pictata de acesta pe peretii celulei – doi ingeri si Tricolorul – si de la intregul grup ce inseamna lupta pentru tara si neam. Cartea – de peste 700 de pagini, continand si un DVD cu filmari inedite reunite sub genericul “In cusca pentru dragostea de tara” – sintetizeaza anii de detentie ai grupului Ilascu, probleme geostrategice ale zonei si influenta Rusiei asupra Romaniei.
Iata cateva titluri din volum: Ultimii detinuti politici din Europa @ Eliberarea romanilor, simbolul noii Romanii @ “Razboi rece” la granita Romaniei @ Patriarhul: “Unirea este vie” @ “Am supravietuit datorita idealului tuturor romanilor: Romania Mare” @ “Daca s-ar intoarce timpul inapoi am face exact acelasi lucru” @ Procesul grupului Ilascu – conotatii geopolitice si efecte sociologice @ Chestiunea Marii Negre – Expansiunea ruseasca @ Menirea noastra mondiala la Gurile Dunarii @ Aspecte geopolitice si culturale din Transnistria @ Romanitatea si granita Europei spre Rasarit @ De la Pax Sovietica la Pax Americana @ Repozitionarea bazelor militare ale SUA @ Insula Serpilor si razboiul strategic al Ucrainei cu Romania @ Mafia gulerelor albe de la Marea Neagra – insertia capitalului rus in Romania @ Serviciile secrete ale Rusiei @ Structurile speciale postkaghebiste @ Activitati secrete desfasurate in spatiul romanesc @ Tradarea de la Bucuresti si renasterea de la Chisinau
O carte si o distinctie pentru patriotii romani de pe Nistru, exact in ziua cand s-a implinit o luna de la eliberarea intregului „lot”, dupa intemnitarea lor in urma cu 15 ani. Ziaristul Victor Roncea si Asociatia Civic Media au lansat cartea „Eroi pentru Romania”, iar juristul G.I. Chiuzbaian si Uniunea Juristilor din Romania le-au inmanat lui Alexandru Lesco, Andrei Ivantoc si Tudor Petrov-Popa cate o Medalie de Merit si un Premiu de Excelenta. Cartea are 750 de pagini si a fost alcatuita intr-un timp record, iar medalia este din aur de 25 de karate. Si cartea, si medalia – dovezi ca acesti eroi, in viata, ai natiunii, nu sunt intru totul uitati de cei pentru care s-au luptat si au suferit, reusind, ca prin miracol, sa supravietuiasca anilor grei de temnita si schingiuire fizica si psihica de neinchipuit.
Cei trei, reintorsi asemenea lui Ulisse acasa dupa un rastimp lung si lugubru in iadul temnitelor transnistrene, incearca sa revina la viata normala, sa se obisnuiasca din nou cu libertatea. „Incet, incet, ma deprind si eu cu lumea” – spune unul dintre ei. Isi cauta de sanatate, se reasaza in familie, alaturi de cei dragi, dar nu isi reneaga crezul pentru care si-au sacrificat libertatea: limba romana si Romania Mare. Iar „daca s-ar intoarce timpul inapoi as face exact acelasi lucru” – marturiseste unul dintre ei.
Acum, fiecare dintre cei cinci isi reface viata, dupa ce anii lor de deplina putere si maturitate le-au fost distrusi in celula. Ilie Ilascu, senator al Romaniei, nu a putut participa la manifestarea de la Uniunea Juristilor, aflandu-se la Strassbourg, ca parlamentar european. Petru Godiac, stabilit pe undeva pe la Cluj, nu a fost de gasit pentru a fi, si el, la aceasta reintalnire. Ceilalti trei, decorati, ca toti de altfel cu „Steaua Romaniei”, in grad de Cavaler, au asistat, in centrul atentiei generale, modesti, timizi si discreti, la prezentarea cartii si inmanarea distinctiilor. Daca Presedintia, Guvernul, Primaria Bucurestiului si cateva organizatii civice le-au onorat actele de eroism, pentru Chisinaul oficial, cei cinci parca nici n-ar exista. Doar Iurie Rosca, presedintele Partidului Popular Crestin Democrat – din care si ei fac parte, fara sa se fi dezis – s-a regasit cu fratii sai de idealuri. Printr-o adevarata minune, acestia au supravietuit tuturor incercarilor, desi cand i-am vazut in custile cu gratii de fier ale simulacrului judiciar de la Tiraspol, in 1992, ajunsesera la granita subtire dintre viata si moarte. Si-au regasit familiile, liberatea si poporul, au ramas neclintiti in convingeri si traiesc printre semenii lor nu atat ca eroi, cat ca oameni obisnuiti. Iar Uniunea Juristilor si Civic Media nu le-a organizat ceremonia de cinstire din ratiuni ipocrit-conjuncturale. Uniunea a facut demersuri juridice la instante europene si guverne implicate pentru internationalizarea cazului si eliberarea lor neintarziata, iar asociatia a initiat mobilizarea civica pentru eliberare si a insistat sa li se acorde cea mai inalta decoratie a Romaniei.
Volumul „Eroi pentru Romania” panorameaza generos problematica geopolitica a zonei in care centrul de putere al slavilor de rasarit se interfereaza, de peste doua sute de ani, cu spatiul locuit dintotdeauna de romani, in cuprinsul si in afara granitelor de astazi ale Romaniei. De la primul tratat secret incheiat de domnitorul Gheorghe Stefan al Moldovei cu cneazul Moscovei si pana la ambiguitatile de ultima ora din relatiile romano-ruse, cartea ofera o cronologie si o antologie de texte esentiale asupra acestui capitol important din istoria romanilor. In acest context amplu se inscriu si faptele de bravura ale patriotilor romani de pe Nistru, care s-au aflat printre primii luptatori pentur mentinerea integritatii teritoriale a tinerei Republici Moldova, impotriva secesiunii transnistrene, pentru apararea limbii romane si renasterea identitatii nationale a romanilor de pe malurile Prutului si Nistrului.
Cartea nu este totusi o cronica detaliata a epopeii eroice a celor cinci patrioti, epopee consacrata pe plan european prin sintagma „Ilascu si altii vs. Moldova si Rusia”, cum s-a numit acest dosar la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Adevarata istorie a lui „Ilascu si altii” nu este inca scrisa. Evenimentele sunt inca fierbinti, iar conflictul de pe Nistru in plina desfasurare. Cercuri influente de la Chisinau si Tiraspol, dar si de la Moscova ori Kiev nu sunt interesate in prezentarea adevarului ci in rastalmacirea sa ori, pur si simplu, in tacere. Asa numitul proces desfasurat la Tiraspol a fost o inscenare judiciara condamnata cvasiunanim, iar calomniile debitate acolo au valoare istorica doar ca probe suplimentare la dosarul samavolniciilor capeteniilor comunismului de aiergarda de la Tiraspol.
Eliberarea tuturor detinutilor politici din Transnistria deschide, in sfarsit, calea restituirii adevarului istoric asupra cestui episod eroic din cronica zbucimata a primelor decenii din viata statului independent, proclamat pe ruinele „Republicii Ribbentrop-Molotov”, si ea plasmuita din trupul sfasiat al Basarabiei istorice. Deocamdata, inainte de a se reintalni si regasi impreuna cu totii, cei din asa numitul „grup Ilascu” sunt, pe deoparte, cinstiti aproape cum se cuvine, dar, pe de alta parte, victime ale unor denigratori aflati in slujba celor care au incercat pana nu demult, sa-i anihileze.
Multumiri speciale publicatiilor ZIUA si FLUX – Chisinau, ziaristilor liberi din presa romana de pe ambele maluri ale Prutului, Televiziunii Romane si posturilor TV Antena 1 si 3, National TV si N24, Bucuresti si EuroTV, Chisinau
Autori
Gr. Antipa, M. I. Antonescu, Gh. I. Bratianu, S. Mehedinti, I. I. Nistor, I. Badescu, R. Cestelli, G. Coman, G. Damian, D. Donnelly, D. Dungaciu, V. Gribincea, V. Nagacevschi, D. Postica, D. Padurean, A. Rogojan, V. & G. Roncea, P. Sartori, A. Tanase, M. Ureche, C. Vlad
Civic Media & IntelMedia
Contine DVD-ul “In cusca pentru dragoste de Tara” – Patru documentare inedite despre Basarabia si procesul, incarcerarea si eliberarea eroilor de la Nistru, realizate de Corneliu Vlad, Andrei Dumitru, Radu Gaina, Victor Roncea si Petrica Rachita
N-as fi crezut s-o vad si pe-asta. Ca Presedintia Romaniei sa atace, frontal si revolutionar, o alta institutie a statului, ca SRI. Cu ajutorul “Doi s-un sfert”! Fara indoiala acesta este raspunsul fostei UM 0215, actuala DGIPI, la problemele edificate zilele acestea de fostul purtator de cuvant al SRI, Nicolae Ulieru, privind infiltrarea “scursurilor” de la “Doi si-un sfert”– vorba sa – in presa dar si in societatea civila. O astfel de persoana este chiar “liderul” fostei Asociatii 21 Decembrie, Doru Maries, un impostor care a ocupat abuziv si ilegal conducerea asociatiei, desi nici macar nu se afla pe strazile insangerate ale Bucurestiului din ziua si noaptea de 21 decembrie 1989. Acum se pare ca vrea sa bage Bucurestiul in Cartea Recordurilor printr-o noua actiune penibila de tipul cea mai mare omleta si cel mai lung carnat, dar de data asta cu implicarea serviciului MAI. Conform ziarului Evenimentul Zilei, noul Gandhi de Dambovita cu glucoza in vena, aflat in a 1000-a zi de greva foamei, diversionistul din Piata Universitatii 1990, se afla pe statele de plata ale ubicuului serviciu al fostei Militii, postura din care a si participat activ la violentele din Bucuresti, de la Televiziune, din ziua de 13 iunie 1990. Problema e ca acum, de mana cu un oficial al Presedintiei Romaniei si gasca sa externa, ataca direct partenerul conducerii tarii la securitatea nationala, Serviciul Roman de Informatii. Este vorba de Sorin Iliesiu, un alt recordmen de cacao provenit din aparatul propagandei PCR, care insa, pe langa faptul ca este spamuitor cu Apeluri catre ONU, Papa si extraterestrii, mai este si oficial al statului, prin calitatea sa membru al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania a lui Vladimir Tismaneanu. Personal ma distrez de minune cu noua situatie in care se afla monitorizatorii nostri de zi cu zi, baietii de la SRI. Cred ca trebuie neaparat sunati cei de la World Guiness Book! Iata, avem un nou record mondial: un oficial al Administratiei Prezidentiale sterge pe jos cu principalul serviciu de informatii al Romaniei, SRI, creionandu-l pentru partenerii nostri din NATO in tuse grosiere facute chiar pe placul serviciilor din CSI, FSB, SVR, GRU ETC. Tare, nu?! In operatiune inteleg ca este implicata si o retea externa. Citez si ma minunez:
(Material propus pentru publicare la data de: 14-10-2009 de Stefan N. MAIER)
Am ales acest titlu cu conotatii extrem de pejorative la adresa SRI, in mod intentionat. Reprezentantii SRI care continua sa tergiverseze remiterea catre Asociatia “21 Decembrie” a documentelor asa-zis secretizate ar trebui sa fie totusi multumiti ca ii numim inca oameni, pentru modul mirsav in care pun in pericol viata lui Teodor Maries dupa ce toate celelalte institutii ale statului Roman au inteles si aplicat decizia CEDO
Judecati si dv., stimati cititori, pe baza urmatorului comunicat primit azi:
APELUL SOCIETĂŢII CIVILE c ă t r e SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII pentru eliberarea, către părţile vătămate, a tuturor documentelor revoluţiei din Decembrie 1989
TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE!
Apel semnat de 37 de organizaţii civice şi sindicale
În atenţia domnilor
George Cristian Maior – Director al Serviciului Român de Informaţii Florian Coldea – Director adjunct al Serviciului Român de Informaţii
Domnule Maior, domnule Coldea, am recurs la aceast apel în contextul în care aşteptăm răspunsul dvs imediat la cererea de audienţă formulată acum două zile de Asociaţia 21 Decembrie 1989. Prin refuzul de a da un acord scris la cererea Parchetului de fotocopiere a documentelor ţinute ascunse sub pretext ca sunt ştampilate în 1989 cu “SECRET”, Serviciul Roman de Informaţii se situează în afara statului de drept şi în afara societăţii democratice.
România este formal membru al Uniunii Europene, însă SRI rămâne în fosta Uniune Sovietică prin faptul că nu se delimitează de fosta Securitate, nu respectă angajamentele internaţionale ale României post-comuniste. SRI încalcă Constituţia României începând cu art.1, alin 3, dispreţuind “idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989”, protejând uzurpatorii acesteia. SRI afectează grav imaginea României în Europa,tăinuind probele masacrului din decembrie şi sfidează Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a dispus să se transmită fotocopia integrală a Dosarului Revoluţiei din Decembrie 1989. Preşedintele României a condamnat regimul comunist ca ilegitim şi criminal în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. SRI îi dispreţuieşte pe cetăţenii României – care sunt şi cetăţeni ai UE, părţi vătămate în dosarele privind perioada infracţională decembrie 1989 – iunie 1990. Mihail Gorbaciov a spus după 1989 ca “Revoluţia a dărâmat zidurile! Dar mai sunt probleme cu fundaţia.” Constatăm că după 20 de ani de la Revoluţie, Serviciul Român de Informaţii este fundaţia rezistenţei la reformă şi la democratizare a instituţiilor statului de drept, fiind vinovat ca ţine în captivitate o parte importantă din sistemul judiciar român, în principal Parchetul. Într-un stat de drept, acţiunile subterane ale cadrelor sale, omisiunile sau ezitările SRI ar fi calificate ca infracţiuni împotriva înfăptuirii Justiţiei. Prin acest refuz de a raspunde Parchetului spunând că se delimitează de documentele Securităţii, Serviciul Roman de Informaţii rămâne în epoca lui Ceauşescu. Toţi au spus „Da, documentele nu sunt secrete!”: Armata, Internele, CNSAS; până şi cu STS vom ajunge la un rezultat. Doar SRI tace. Este tăcerea complice a celui care nu doreşte aflarea adevărului, a celui care favorizează infractorii, complicii, criminalii ? Îi solicităm directorului civil al SRI, care nu ne-a raspuns încă la cererea de audienţă, să se delimiteze public de grupările care promovează o neo-securitate pentru a ţine în captivitate instituţii ale publice ale României democratice. Solicităm chemarea la Comisia parlamentară de control asupra SRI, a adjuncţilor SRI, pentru eliberarea din captivitate a Ministerului Public.
* a). Este extrem de grav şi condamnabil refuzul SRI, până în acest moment, de a comunica Parchetului că documentele din dosarul Revoluţiei care provin din arhiva SRI nu sunt în realitate secrete.
b). SRI nu are dreptul să se opună unei dispoziţii a Înaltei Curţi de la Strasbourg din moment ce ţara noastră este semnatară a tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care este parte. c). SRI nu este stat în stat. SRI este o instituţie plătită din bani publici care trebuie să răspundă solicitării cetăţenilor. d). Ca cetăţeni ce suportăm din banii noştri existenţa SRI, îl somăm să respecte decizia Înaltei Curţi de la Strasbourg, astfel încât România să nu mai fie umilită în faţa instituţiilor europene.
e). Prin refuzul SRI este periclitată viaţa lui Teodor Mărieş care se află în a 73-a zi de grevă a foamei pentru respectarea integrală a deciziei CEDO, inclusiv de către Serviciul Român de Informaţii. Subliniem că în istoria universală există exemple de protestatari care au murit după un număr de zile de grevă a foamei cuprins între 52 şi 74. Teodor Mărieş se află în a 73-a zi (!) de grevă a foamei.
f). Faptul că SRI nu răspunde Parchetului de câteva săptămâni, deşi procurorul general – având în vedere greva foamei în care se află Teodor Mărieş – cerut SRI să dea curs cu celeritate solicitării de precizare a aşa-zisei desecretizări, arată încă o dată modul de lucru şi de gândire tipic stalinist al SRI. SRI este resentimentar faţă de Teodor Mărieş care, conform probelor din dosarul depus la CEDO, a fost urmărit de SRI în timpul manifestaţiei din Piaţa Universităţii şi ulterior. – (PAI DACA LUCRA LA DOI S’UN SFERT – 🙂
g). În interesul cui a fost obligat Teodor Mărieş să rămână în greva foamei timp de 73 de zile? Este evident că în interesul autorilor masacrului din decembrie care au socotit că probele acestuia vor rămâne secrete din moment ce protestatarul – care prin decizia CEDO, are dreptul de a le primi – ar putea muri persistând în greva foamei. Poate că responsabilii masacrului consideră cu cinism că „faţă de cei peste 1600 de morţi din decembrie, unul în plus nu mai contează”.
h). Prin refuzul său, SRI arată încă o dată ostilitate faţă de eroii revoluţiei şi faţă de revoluţionari, iar în ceea ce-l priveşte pe Teodor Mărieş, o moarte lentă a acestuia ar fi ideală pentru cei care de 20 de ani sunt “deranjaţi” de întrebări precum: „Cine-a tras în noi 16-22?”, „Cine-a tras în noi după 22?”.
i). Este cunoscut faptul că o parte din angajaţii instituţiei dvs au rănit şi au ucis cetăţeni români înainte şi după 22 decembrie 1989.
j). După 73 de zile de grevă a foamei, putem afirma că suntem încă în faţa unei tentative de crimă cu premeditare împotriva lui Teodor Mărieş. Nu o spunem doar noi, o spune şi opinia publică prin vocea unor comentatori responsabili. Iată câteva titluri semnificative ale articolelor publicate de aceştia: „Secvenţe ale barbariei: noua mineriadă în acţiune”, „Asistăm la o nouă crimă?”, „Un om se stinge – pentru Dreptate şi Adevăr”, „Un om, gata să moară pentru o idee. Îi pasă cuiva?”.
k). Prin sacrificiul său, Teodor Mărieş a reuşit să scoată la lumină documente probatoare ale masacrului din decembrie 1989 pentru a împiedica un nou Berevoieşti, respectiv distrugerea deliberată a dosarului Revoluţiei.
l). Este extrem de gravă starea sănătăţii lui Teodor Mărieş, menţinut în viaţă prin perfuzii. Domnule Maior, domnule Coldea, vă cerem să daţi semnalul că SRI se reformează şi să dispuneţi comunicarea imediată către Parchet a faptului că documentele din dosarul Revoluţiei care provin de la SRI nu sunt în realitate secrete.
Post Scriptum.
Revenim în acest context cu apelul nostru către SRI – rămas fără răspuns – din 11 sept. 2007 (!): “În spiritul Apelului din 11 martie 2007 pentru Adevărul despre istoria recentă a României, semnat de peste 750 de intelectuali, precum şi de numeroase organizaţii civice şi sindicale, vă solicităm să asiguraţi accesul neîngrădit al procurorilor care cercetează evenimentele din 13-15 iunie 1990, la dosarul “Dâmboviţa” aflat în arhiva Serviciului Român de Informaţii. Menţionăm că rapoartele din dosarul grupului “Dâmboviţa” au ca subiect monitorizarea celui mai lung miting anticomunist din istorie, respectiv manifestaţia anticomunistă din Piaţa Universităţii din aprilie-iunie 1990, precum şi reprimarea bestială a acesteia, a presei independente, a societăţii civile şi a partidelor istorice, în 13-15 iunie 1990”. 15 octombrie 2009 ALIANŢA CIVICĂ, Sorin Ilieşiu – vicepreşedinte, autor al apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului https://www.gds.ong.ro/apel.htm https://www.libertates.com/en/content/view/40/7/ SOCIETATEA TIMIŞOARA, Florian Mihalcea – Preşedinte ASOCIAŢIA ZIARIŞTILOR INDEPENDENŢI DIN ROMÂNIA, Doina Jela – fondator LIGA PRO EUROPA, Smaranda Enache – Co-Preşedinte BLOCUL NAŢIONAL AL REVOLUŢIONARILOR 1989, George Costin – Preşedinte executiv SENIORII LIGII STUDENŢILOR DIN UNIVERSITATEA BUCUREŞTI 1990, seniori: Antonie Popescu, Romeo Moşoiu, Mugurel Stan, Daniel Popescu FUNDAŢIA ICAR, Dr. Camelia Doru – Preşedinte FUNDAŢIA CULTURALĂ TIMPUL, Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte CONSILIUL MONDIAL ROMÂN, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte CONSILIUL ROMÂN AMERICAN, Neculai Popa – Preşedinte ROMANIAN-AMERICAN NETWORK INC. NGO – Chicago, SUA – Steven V. Bonica – Preşedinte GRUPUL DE ACŢIUNE „NOII GOLANI” ASOCIAŢIA ROMÂNILOR DIN AUSTRALIA, Mihai Maghiaru – Preşedinte ASSOCIATION CULTURELLE ET AMICALE ROUMAINE, Gabriel Penciu – Preşedinte L’ALLIANCE BELGO-ROUMAINE, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte FUNDAŢIA „TIMIŞOARA ’89”, Petru Ilieşu – Preşedinte FUNDAŢIA MEMORIA – filiala Argeş [Experimentul Piteşti], prof.univ.dr. Ilie Popa – Preşedinte FUNDAŢIA CORNELIU COPOSU, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu FUNDAŢIA REDAREA ISTORIEI, jurist Păun Gsabriel Virgil – Preşedinte ASOCIAŢIA CIVES, Ioan Roşca – Preşedinte FUNDATIA NAŢIONALĂ PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI, Daniela Soros – Vicepreşedinte ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A LUPTĂTORILOR PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI, Ionel Leşu – Preşedinte SINDICATUL NAŢIONAL AL ŢĂRANILOR ŞI AL PROPRIETARILOR ROMÂNI, Dan Drăghici – Preşedinte ASOCIAŢIA EUROPEANĂ A CADRELOR DIDACTICE – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte ASOCIAŢIA SCRIITORILOR ROMÂNI ŞI GERMANI DIN BAVARIA, Radu Bărbulescu – Preşedinte ORGANIZAŢIA NEGUVERNAMENTALĂ ECOMONDIA, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte ASOCIAŢIA COPIILOR REVOLUŢIEI, Cătălin Giurcanu – Preşedinte ASOCIAŢIA ADEVĂR ŞI DREPTATE, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte ASOCIAŢIA APOLITICĂ “SOCIETATEA TÂRGOVIŞTE”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte FUNDAŢIA IOAN BĂRBUŞ, Anca Maria Cernea – Preşedinte FEDERAŢIA NAŢIONALĂ OMENIA A PENSIONARILOR (peste 1.000.000 de membri), dr.ing. Gheorghe Chioaru – Preşedinte GRUPUL VĂDUVELOR DE EROI MARTIRI FEDERAŢIA SINDICALĂ “SOLIDARITATEA – VIRGIL SĂHLEANU” A SIDERURGIŞTILOR DIN ROMÂNIA FUNDAŢIA NAŢIONALĂ A REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989 – TIMIŞOARA, Pompiliu Alămorean – Preşedinte SINDICATUL SOLIDARITATEA AL SIDERURGIŞTILOR GALAŢI, Ilinca Diaconu – Preşedinte SINDICATUL SOLIDARITATEA HUNEDOARA SINDICATUL ALRO SLATINA, Ion Ioan – Preşedinte MEMBRII ASOCIAŢIEI 21 DECEMBRIE 1989
Opinia analistului CIA Richard Andrew Hall despre “Apelurile” lui Iliesiu, portavocea ragusita a lui Tismaneanu:
„Să mai observăm că alţi semnatari de marcă ai apelurilor lui Ilieşiu (v. mai sus), nemăsurat de orgolioşii [înfumuraţii, stupizii — toate trei sensurile fiind adecvate termenului englezesc vain, ] domnii Vladimir Tismăneanu şi Tom Gallagher au fost şi continuă să fie amnezici în privinţa uimitoarei permeabilităţi şi fluidităţi a alianţelor politice de la începutul anilor ’90 — se cam potriveşte cu [it messes with; to mess — şi: a bramburi, a porcăi!] descrierile lor simpliste ale epocii. („Another month… another ‘appeal’”)”
„Plăsmuiri [fairy tale accounts] iluzorii [wishful thinking], panglossiene, binare, în alb–negru ale unor Tismăneanu sau Gallagher, care plutesc cu aroganţă pe deasupra detaliilor şi a istoriei de parcă ar pluti peste fel de fel de flecuşteţe… dar în ultimă instanţă în detrimentul publicului lor şi al înţelegerii colective («You gotta be kidding me…» 17 mai 2007).”
Obedienţa externă a complotului disidenţilor împotriva lui Nicolae Ceauşescu
Evenimentele din decembrie 1989 au avut ca suport iniţial dezordinile si violenţele stradale. Apoi, au apărut “detaşamente” ale tinerilor care, bine organizaţi şi disciplinaţi, au chemat populaţia să li se alăture, scandând “Fără violenţă!”. Asta şi în replică la excesele unor agitaţi puşi pe distrugeri şi provocări. Desigur, în ceea ce priveşte participanţii la evenimente, au existat şi excepţii notabile, dar numai cu titlu de excepţie. Conştiinţele revoluţionare aveau să apară în cel de-al doilea şi al treilea val al evenimentelor, pentru ca ulterior să se retragă…
În fapt însă, s-au confirmat învăţămintele evenimentelor istorice similare în care ceea ce un important protagonist al evenimentelor avea să numească “pegra socială obsedată de căţărarea în fotoliile puterii” constituie suportul oricărei insurgenţe, numai că “pegra avidă de o nouă dictatură, a străzii, nu trebuie să se caţere în acele fotolii”. Fără comentarii. Acest crez l-a călăuzit pe respectivul protagonist atât ante, cât şi post factum comploturilor în iţele cărora s-a aflat ori s-a implicat. Nu sunt puţini cei care ştiu şi partea de adevăr pe care cel în cauză nu şi-o mai aminteşte.
Se menţionează în diverse referiri, mai mult sau mai puţin de luat în seamă, despre conspiraţiile şi conspiratorii împotriva lui Nicolae Ceauşescu. În istoria regimurilor politice de sorginte comunistă asumată, luptele interne fratricide pentru putere au fost regula, iar nu excepţia.
Nu toate persoanele despre care s-a acreditat ideea că au fost disidenţi întruneau condiţia esenţială necesară pentru acest statut. În sensul că nu au exprimat o altă direcţie în interiorul ideologiei Partidului Comunist, aşa cum au făcut-o Troţki, Buharin, Zinoviev şi toţi cei care au avut o voce distinctă de cea a lui Lenin sau a lui Stalin. Nu s-au ridicat nici la nivelul temerităţii lui Milovan Djilas împotriva lui Tito (în Iugoslavia), a lui Otakar Sik împotriva lui Novotny, înaintea lui Dubcek (la Praga) şi alţii asemenea, care au creat şi au întemeiat curente de gândire nuanţate faţă de ideologia marxist-leninistă dominantă. Filosofia politică şi acţiunea de opoziţie cu logo-ul “Ridică-te tu, să mă aşez eu”, nu generează disidenţi, ci oportunişti.
Ion Iliescu era menţionat public ca posibil succesor al lui Nicolae Ceausescu într-o ediţie specială “Who is Who,” pentru România – editată, în 1989, în R.F. Germania, de Juliusz Stroyanowski – în care la poziţia “519, Ion Iliescu” se menţiona “[…] în septembrie 1987, într-un articol de o pagină, publicat în săptămânalul
Uniunii Scriitorilor din România – “România Literară”- a cerut o mai mare libertate a informaţiei şi schimbări în relaţiile sociale şi politice în scopul învingerii inerţiei şi alienării. Se zvoneşte că Iliescu ar fi alesul lui Gorbaciov la succesiunea P.C.R.”
Cu mai mulţi ani în urmă, insă, când era prim secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al P.C.R., Ion Iliescu a înconjurat de câteva ori Copoul, purtând o lungă convorbire cu academicianul Cristofor Simionescu. Acesta, entuziasmat, s-a confesat laudativ că a avut marele privilegiu de a avea o convorbire remarcabilă cu primul secretar, în care el îl intuieşte pe viitorul preşedinte al României. Comentariul a ajuns la urechile Elenei Ceauşescu…
Ori de câte ori se punea pe undeva problema unei alternative la Ceauşescu, existau şi “suspecţii de serviciu”. Ion Iliescu a fost cel mai longeviv şi norocos dintre ei.
Cazul lui Mircea Dinescu era unul aparte. Tot timpul a existat supoziţia, cu nimic răsturnată până în prezent, că “disidenţa” sa era partea vizibilă – şi de acţiune – a cuplului reprezentat de socrii săi, Ludmila Loghinovskaia şi Albert Kovács, ale caror antecedente şi relaţii erau de mare interes.
Structural, M.D. era un risc permanent pentru activitatea secretă a oricărui serviciu. Pentru acţiuni făţiş diversioniste şi provocări era, însă, operatorul aproape ideal. Lipsesc nişte elemente privind susţinerea de către primul secretar al C.C. al U.T.C., Pantelimon Găvănescu, a trimiterii sale la documentare în Anglia, ca să pot intui dacă a acceptat anumite lucruri din proprie dorinţă sau, la fel ca alţii, trimis la undiţa pescarului. După revenirea în ţară, la Bucureşti, a fost, iniţial, “protejatul” ataşatului militar adjunct, aceeaşi persoană care s-a ocupat de prezenţa sa în Anglia, şi a venit la post în România odată cu încheierea stagiului său de documentare.
Preluarea sa ulterioară sub “protecţie” de către ambasadorul Olandei ne poate sugera, azi, aplicarea principiului diviziunii muncii între serviciile statelor membre ale N.A.T.O., deoarece Olandei îi revenea activitatea contrainformativă în spaţiul României. Atunci nu ştiam. Acum, acest fapt este de natură să ne determine să credem că-l verificau, dar fiindcă în acelaşi timp îl expuneau, îl făceau inutilizabil pentru altceva decât agitaţie şi provocare. Ceea ce i se potrivea, dar se şi dorea.
La Uniunea Scriitorilor era un nucleu de “front”, foarte activ în unele momente, al K.G.B. – ului.
Surprinzător, nucleul era alcătuit din tineri scriitori, dar şi responsabili de cinematografe, cronicari de film ş.a., pretinşi critici ai lui Ceuaşescu, pentru că nu-i lăsa să scrie despre transformările şi noile realităţi din Uniunea Sovietică. Unii s-au legat cu lanţuri de grilajul porţii Uniunii Scriitorilor şi au chemat la faţa locului corespondenţii presei sovietice, acreditaţi la Bucureşti. Azi, unii din acel nucleu se află în prospere relaţii cu “foşti” ai serviciilor sovietice… Îl aduc pe fratele Kondiakov la Palatul Victoria, fac privatizări de succes, se angajează ca mercenari -“analişti” şi “consultanţi”- prin partide, staff-uri electorale şi pe lângă lideri politici…
Nota bene: În lumea informaţiilor secrete se mişcau, ca peştele prin apă, şi mulţi mercenari, escroci, refulaţi, nebuni geniali sau revoluţionari permanenţi, toţi animaţi de un voluntariat declarat în slujba celor mai înalte idealuri. Doar discernământul celui care le acceptă – ori refuză – serviciile face diferenţa.
Cum erau recompensaţi unii dintre aceşti “activişti de front” ai K.G.B-ului? Primeau periodic (cam la două săptămâni) coşul cu produsele alimentare mult râvnite în acele vremuri de numeroase “lipsuri şi greutăţi” (caviar, votcă, mezeluri, carne, batog, ulei, fructe exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în faţa porţii dintr-o maşină cu nr. T.C. (Taxi Creditar) a Ambasadei U.R.S.S. Chiar şi numai acest fapt în sine exprima până unde au întins ruşii coarda…
De departe, filosoful si esteticianul Andrei Pleşu era cel mai solid în concepte. Inteligenţa sa, receptivă la persuasiunile “ofiţerului de caz”, l-a determinat la un gest de “spovedanie a unui învins”, nu în sensul în care a făcut-o Panait Istrati, dar cu cert efect de “captatio benevolentie”. A fost invitat să conferenţieze în faţa ofiţerilor din Securitate, la Casa de Cultură a Ministerului de Interne, despre curente şi tendinţe în artă. A avut o bună audienţă şi s-a bucurat de aprecieri sincere. I s-a rezervat ”un exil“ confortabil la Tescani. Ce făcuse periculos? Îl însoţea pe Mircea Dinescu la diversele întâlniri prilejuite de evenimentele organizate de ambasadele occidentale la Bucureşti, deoarece poetul, deşi beneficiase de o bursă post-academică în Marea Britanie, nu deprinsese limba şi avea nevoie de un interpret cu ştaif.
“Ăla cu Trabantul”, cum îl ştia Elena Ceauşescu pe domnul Virgil Măgureanu – că de la ea i s-a tras – a fost “detaşat“ la Muzeul Judeţean din Focşani pentru ca să nu-l mai întâlnească pe Ion Iliescu, dar mai ales pe generalul Militaru.
Deoarece fusese “în sistem”, exact acolo de unde – după cum spune legenda – “se iese numai cu picioarele înainte”, domnului Virgil Măgureanu nu i s-a dat importanţă… A fost iniţial omis. Însă cineva l-a pârât Cabinetului 2“ şi Elena Ceauşescu a întrebat: “Da’ ăla cu Trabantul care-i?“ “Îl căutăm, nu-i avem identitatea completă” – a fost răspunsul. Parţial exact, fiindcă un ofiţer – din exces de zel, dar şi din comoditate – i-a schimbat naţionalitatea, iar şeful Departamentului Securităţii Statului i-a trimis pe ofiţerii superficiali la arhiva actelor de stare civilă, pentru a-i reconstitui arborele genealogic.
Individual, fiecare dintre cei menţionaţi, “se aflau în nişte cărţi”. Şi… atât. După prinderea în flagrant a reţelei complotiste coordonată de Vladimir Volodin şi difuzarea “scrisorii celor şase”, erau anticipate şi alte evenimente. Ceauşescu a considerat că, preventiv, Iliescu-Măgureanu-Militaru şi Dinescu-Pleşu trebuie împiedicaţi să se întâlnească, pentru a nu se organiza. Dislocarea din Capitală a domnilor Pleşu şi Măgureanu, ca şi a altora aflaţi în situaţii relativ asemănătoare, a fost o decizie politico-administrativă, dispusă pe linie de partid, ca şi în cazul a câtorva dintre scrisorii celor şase.
Schimbarea de sistem din România a fost nu întâmplător violentă, rezultat al unor evaluări bazate pe informaţii incomplete, al unor prejudecăţi ideologice şi al matricei mult prea birocratice utilizată de planificatorii evenimentelor. Toate acestea, în pofida faptului că serviciile de informaţii activ implicate aveau la dispoziţie rezultatele unor cercetări ştiinţifice asupra psihologiei poporului şi specificităţii componentelor societăţii româneşti. Mulţi ani la rând, studiile doctorale ale unor străini în centrele universitare din România, îndeosebi din Cluj, aveau ca teme de cercetare cunoaşterea şi înţelegerea până în cele mai fine detalii a specificului naţional şi al comunităţilor etno-geografice. Cu prilejul participării lui Horia Sima la şedinţa de la Paris a “Consiliului Secret”, conducerea legionară a fost pusă în temă că României i se rezervase soluţia violentă a schimbării regimului şi că, dintre toţi pilonii de rezistenţă ai acestuia, numai Securitatea urma să se afle pe direcţia loviturilor principale. Comandantul Horia Sima, alias profesorul Georgescu Lugojanu, a făcut ca acest avertisment să ajungă în ţară.
Iraţionalitatea dusă până la absurd a campaniilor lansate, în diferitele momente de răscruce a evoluţiilor politico-sociale, pentru condamnarea – chiar la moarte prin linşaj public – a membrilor securităţii statului (instituţiilor similare) avea suficiente precedente în istorie şi nu trebuia să surprindă. Doar ordinele date de generalul Vlad au prevenit ca represaliile şi crimele cărora le-au căzut victime un număr de ofiţeri să nu capete proporţii mult mai mari.
Nu putem să nu fim oripilaţi de groaznicul măcel de la Aeroportul Internaţional Otopeni (Anexa 4), în care au pierit zecile de tineri ostaşi şi ofiţeri ai Centrului de Pregătire Transmisiuni din Câmpina al Comandamentului Trupelor de Securitate, de omnicidul premeditat asupra echipajelor Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA), comandate de şeful Statului Major Antiterorist, colonelul (post-mortem) Gheorghe Trosca, ordonat cu sânge rece de generalul Militare, dovedit trădător de ţară, răsplătit în acele zile tulburi cu demnitatea de ministru al Apărării naţionale şi care s-a voit, pe deasupra , şi criminal…(Anexa 1) Dacă ne amintim – şi nu avem cum să uităm – s-au mai încercat: uciderea în masă a efectivelor Direcţiei de Securitate şi Gardă (al cărei sediu, lipit de Biblioteca Centrală Universitara, a fost distrus cu tiruri de artilerie), Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (ale cărei efective urmau să fie “trecute în revistă” pe stadionul Ghencea, special amenajat pentru o ambuscadă împotriva “teroriştilor”) personalului mai multor securităţi judeţene (cazul cel mai elocvent fiind cel de la Sibiu, dar pericole mari au existat şi la Brăila, ori în alte judeţe).
Un recurs la istorie este necesar. Dacă vom compara condiţiile existente în Franţa, la 1789, cu cele din Anglia, vom constata că ele erau asemănătoare. Masa de manevră necesară profesioniştilor revoluţiilor exista şi pe străzile Londrei, nu numai la Paris.
Excepţia a constituit-o atitudinea serviciilor secrete şi a poliţiei, care în Anglia s-au situat ferm pe poziţia apărării Coroanei, pe când în Franţa, nu. Şi condiţiile existente, după 200 de ani, în ţările Europei Centrale şi de Est se vedeau, de undeva, de mai departe, ca fiind asemănătoare, dacă nu chiar identice. Serviciile speciale care au evaluat atât contextul european din 1789 (retrospectiv), cât şi cel din 1989, au concluzionat însă eronat că Securitatea şi forţele de ordine publică ale
Ministerului de Interne din România vor proceda precum serviciile şi poliţia Angliei, nepermiţând dislocarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceauşescu. Pe această eroare – dacă a fost o eroare – descalificantă pentru nivelul de cunoaştere de către acele servicii a opţiunilor Securităţii, aveau însă să se fundamenteze planuri grave şi extrem de periculoase, care puteau împinge România într-un război civil distrugător al statalităţii naţionale şi integrităţii sale teritoriale. Iată ce declara, în 1991, Silviu Brucan, unul dintre membrii cei mai activi ai primei puteri provizorii instituită în decembrie 1989, citez: “[…] din cauza situaţiei politice […] în ţara asta armata era singurul factor de stabilitate, cu toate că armata a tras la Timişoara şi la Bucureşti, şi prin alte părţi. […] Nu puteam să spunem că unii generali i-au fost loiali lui Ceauşescu, alţii disidenţi, că armata a tras la Timişoara, a tras la Sibiu, a tras la Cluj, a tras şi la Bucureşti în 21 decembrie – ăsta-i adevărul istoric. Ar fi fost iresponsabil să deschizi o asemenea discuţie într-o perioadă când asta (n.n. – armata) era singurul lucru pe care ne sprijineam”. Această ultimă afirmaţie clarifică, fără echivoc, cât anume din evenimentele din decembrie a fost revoluţie şi cât lovitură de stat. Dar şi de ce trebuia să se producă lovitura de stat. Pentru a se acoperi crimele cu alte crime şi a nu se răspunde pentru săvârşirea lor!
Nicolae Ceauşescu, nemulţumit în legătură cu cei trei miniştri – Milea, Postelnicu şi Vlad – care nu-i executaseră ordinele, a convocat o teleconferinţă, în cadrul căreia a ordonat personal modul de acţiune: “Somaţie, foc de avertisment, foc la picioare şi, dacă mai mişcă cineva, să nu se mai ridice!” Toţi cei care au fost în audiţie directă au primit ordinul de la Comandantul Suprem şi aveau, strict formal, obligaţia să-l execute. Legea vremii nu îngăduia militarilor să refuze executarea ordinului ilegal. Deschiderea focului cu arme letale asupra mulţimilor neînarmate, ori asupra insurgenţilor înarmaţi – dar în împrejurări de risc pentru viaţa terţilor, mai cu seamă a femeilor, bătrânilor şi copiilor – nu era, însă, permisă de nicio lege a războiului.
La terminalele teleconferinţei de la comitetele judeţene ale P.C.R. din Timişoara, Cluj, Sibiu, Braşov, ca din toate celelalte reşedinte de judeţene, erau toţi cei care puteau pune în executare ordinul, chiar şi fără ca generalul Milea să-l mai reitereze. Nu este mai puţin adevărat că în armată existau o serie de proceduri privind darea şi primirea ordinelor, dar faptul că ordinul a fost dat personal de către Comandantul Suprem putea anula ori schimba regulile. Nu mai exista un precedent. Depindea de discernământul comandanţilor. Dar, în pofida intervenţiei lui Ceauşescu, care a dat ordinul personal, generalul Milea l-a reluat, potrivit regulilor militare.
În evenimentele din Bucureşti, în represiunea armată violentă din noaptea de 21/22 decembrie 1989, generalul Milea a fost secondat de colaboratori şi subordonaţi marcaţi de exces de zel şi fanatism, unii având şi “temă dată”.
În noaptea de 21/22 decembrie 1989, când generalul Milea a revenit în sediul Comitetului Central, era într-o stare de puternică deprimare. L-a văzut pe generalul Vlad, spre care s-a îndreptat şi a început să plângă, spunându-i: “Nu eu am dat ordinul… Nu sunt un criminal…”. Generalul Vlad l-a îmbrăţişat, spre a-l îmbărbăta, iar generalul Milea, printre lacrimi, a continuat: “Te rog să-i spui soţiei mele, fetelor mele, spune-le că n-am fost un criminal, că nu eu sunt cel care… Nu eu…
Generalul Vlad l-a condus apoi spre un hol de aşteptare în care se aflau nişte fotolii, unde s-au aşezat. Generalul Milea nu-şi putea reveni. Generalul Vlad i-a spus că siuaţia s-a agravat extrem de mult şi trebuie găsită o soluţie pentru a se pune capăt vărsărilor de sânge. “Eu am în Comitetul Central toate forţele necesare pentru controlul situaţiei aici în interior… Se pune problema dacă ai dumneavoastră, care sunt afară, vor acţiona în aceeaşi direcţie…” Reacţia generalului Milea a fost cea a unui om profund deznădăjnuit: “Nu ştiu… nu mai pot… nu mai sunt în stare de nimic…” Generalul Milea nu poate fi “decupat”, aşa cum iniţial s-a încercat, din contextul represiunii armate, dar nici nu poate fi considerat omul unor iniţiative care să-i fi aparţinut. Era un militar pe cât de prompt în execuţie, pe atât de rezervat în decizii. El s-a comportat ca un executant, nu ca un general, ministru al Apărării, pus de evenimente în faţa unei decizii care să scrie o pagină a istoriei. Desigur, nuanţe pot exista…
Am cunoscut – şi am avut şansa să le supravieţuiesc, la propriu – confruntările cu toate categoriile elementelor operaţionale “humint” ale conspiraţiei externe, finalizată cu lovitura de stat militară “parţial reuşită” (citat din Virgil Măgureanu) din decembrie 1989. Cu câteva luni înaintea evenimentelor, emisari ai “complotului intern”, chiar generalul Militaru personal, au făcut tentative de tatonare a conducerii Ministerului de Interne/Departamentului Securităţii Statului, dar, cunoscându-li-se apartenenţa la servicii speciale străine, au fost evitaţi.
Unui general, fost în conducerea Ministerului de Interne – care a solicitat, în acelaşi scop, o audienţă “de nivel” la conducerea DSS. – i-a fost trimis ca interlocutor translatorul de limbă rusă, cu care efectuase în anii ’60 misiuni la Moscova! Nu a fost deloc întâmplător că, în seara zilei de 31 decembrie 1989, respectivul general a constituit “paşaportul” cu care noua putere provizorie şi-a trimis reprezentanţii să preia conducerea Departamentului Securităţii Statului, formal desfiinţat şi cu conducerea – mai puţin secretarul de stat Ştefan Alexie – arestată.
Ca un amănunt, generalul Nicolae Doicaru, căci despre el este vorba, a intrat atunci în cabinetul generalului Vlad şi a întrebat: “Unde mă aflu eu, aici?” I s-a răspuns: “În fostul dumneavoastră birou…”. “ Nu, nu, eu nu am avut biroul aici!“. Fără a replica, am luat din bibliotecă tratatul “Diplomaţia”, autor Mircea Maliţa, şi i l-am înmânat deschis la pagina de gardă, unde se semnase, în anul de apariţie, 1975… A luat volumul şi fără să mai spună ceva s-a îndreptat spre sala mare de consiliu, unde urma să ne predea noii puteri provizorii, reprezentată de Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, gardaţi de maiorul de justiţie Mugurel Florescu, nedespărţit în acele zile de un pistol mitralieră “Kalaşnikov”.
În legatură cu implicarea generalului Doicaru în evenimentele acelor zile tulburi i se reţine ca fapt pozitiv, avertizarea Centrului de Informaţii Externe asupra iminentei solicitări de către conducerea Guvernului Provizoriu a listelelor cu datele de identificare şi spaţiile de acţiune ale ofiţerilor stabiliţi definitiv în străinătate sub diverse acoperiri şi biografii pentru misiuni de spionaj. Generalul nu a putut, însă, bloca solicitarea respectivă, menţionând că presiunile sunt foarte mari, dar a sugerat să se elaboreze o situaţie “prelucrată”, care să protejeze identitatea ofiţerilor. După acea recomandare, lista nu ar mai fi fost solicitată. Ulterior, peste ani, un director al unui serviciu l-a acuzat pe un alt director, că a trecut oceanul cu o astfel de listă… Întrebarea este, cu care dintre ele ?! Una sau mai multe anchete parlamentare au reluat subiectul, fără a se da vreun comunicat. Între timp, un spion uitat în misiune şi-a chemat ofiţerul de legătură la Vama Aeroportului Internaţional Otopeni, să preia containerul cu recolta anilor de cercetare, disimulat în bagajele de călătorie… S-ar putea să nu fi fost singurul. Pentru acei oameni, care au trecut proba de foc a riscului vieţii în serviciul patriei, patria nu le era acolo unde o duceau foarte bine, ci România, pe care o doreau la fel de prosperă, precum ţările lor de adopţiune. Am facut aceasta paranteză pentru a face cunoscută filosofia profesiei şi deontologia spionilor români din acele vremuri, unii fii ai altor neamuri, dar cu rădăcini adânci în România.
Un alt amănunt – şi acesta important –: Virgil Măgureanu făcuse şi el, printre alţii, o recunoaştere la Cabinetul generalului Vlad, în timp ce acesta se afla la Ministerul Apărării Naţionale, unde urma să fie arestat.
Sfârşitul verii anului 1989 avea să mai aducă noi probleme, generate de returnările masive ale emigranţilor români ilegali din Iugoslavia. Coloane ce păreau a nu se mai sfârşi erau conduse, în ordine, de autorităţile iugoslave şi predate grănicerilor români. Ceauşescu dispune primirea “returnaţilor” în cazărmi militare, unde să fie interogaţi de organele de cercetare grănicereşti (în terminologia consacrată de manualele OTAN: supuşi procedurii de debriefing), după care li sa permis să meargă la domiciliile declarate. Numărul lor mare făcea imposibilă trimiterea în justiţie pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Este greu să se poată spune câţi dintre ei s-au angrenat în acţiunile din decembrie 1989, pe baza instruirii ce li se făcuse. Timpul şi timpurile au fost potrivnice… Aceeaşi concluzie şi pentru cohortele venite din Ungaria, alcătuite exclusiv din bărbaţi valizi care, fără îndoială, au avut un rol major în evenimentele de la sfârşitul anului 1989. Acest rol l-a confirmat, în deplină cunoştinţă de cauză, Silviu Brucan, pe care, din nou, îl citez: “Problema este că eu cred că la Timişoara a fost şi este mână ungurească. Şi nu numai ungurească. Cred că şi anumite cercuri din Germania […] şi aşa mai departe au acţionat acolo […]”. Concomitent, pe direcţia Ungariei au avut loc câteva “evadări” de-a dreptul spectaculoase: Nadia Comăneci, un cioban cu o turmă de câteva sute de oi, un orădean cu un autoturism care şi-a adaptat roţile la şinele de cale ferată; alţii se gândeau să încerce cu parapante (ori cu alte aparate de zbor artizanale). Toţi aceştia au fost aşteptaţi dincolo de frontiera română de numeroşi reporteri ai ziarelor, posturilor de radio şi televiziune.
Un grup de 11 persoane din Cluj, aflate ca turişti în Bulgaria, solicită azil politic Ambasadei Ungariei la Sofia, de unde sunt extrase pe calea aerului, cu destinaţia Budapesta. Cazul a fost nu numai intens mediatizat, dar şi supus atenţiei organismelor internaţionale, chipurile ca un exemplu al persecuţiei minorităţilor etnice în România. Nu în ultimul rând ca importanţă, trebuie menţionat şi faptul că mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri de grăniceri au fost arestaţi de Procuratura Militară, pentru complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei. Pe mulţi i-a demascat opulenţa stilului de viaţă, urmare a câştigurilor realizate din favorizarea persoanelor la trecerea clandestină a graniţei. Faţă de această situaţie şi a “forţărilor” spectaculoase de frontieră menţionate, Ceauşescu a dispus trecerea Trupelor de Grăniceri în subordinea Ministerului de Interne. Ministrul Apărării Naţionale primeşte greu decizia Comandantului Suprem, deoarece ea era expresia percepţiei “Tovarăşului” asupra degradării corpului grăniceresc şi a necesităţii de a fi reinstaurată disciplina sub autoritatea ministrului de Interne, nimeni altul decât temutul Tudor Postelnicu.
Gen brig (r) Aurel I Rogojan
Capitol extras din lucrarea 1989 DINTR-O IARNĂ ÎN ALTA… ROMÂNIA ÎN RESORTURILE SECRETE ALE ISTORIEI
N-am mai călcat într-un cuib de viespi din copilărie. Îmi amintesc groaza de atunci şi insectele mânioase intrate prin izmene, pe sub cămaşă şi prin buzunare! Isterizate de un pas în cuibul lor mă înţepau cu furie şi nu aşteptau nici o explicaţie. – Cornel Nistorescu
Ii public toate tampeniile lui Bubico de Primavarii pentru a intelege mai bine Sindromul Tismaneanu si idiotia congenitala de gradul II (cu pericol de avansare) a “gastii inrolate”:
De la Cornel Nistorescu, cu ura si razbunare
04/08/2009 — tismaneanu In pofida sfaturilor primite de la cei care inca mai spera in cine stie ce metanoia de ultim ceas a lui Nistorescu, in pofida minunatului indemn al lui Eugen Istodor pe blogul sau de a actiona fara ura si razbunare, Nistorescu recidiveaza, isi insulta criticii, insinueaza vrute si nevrute la adresa lui Traian Basescu (pornind de la niste pretinse telefoane date prin redactii de Valeriu Turcan). In mintea acestui om obsedat de comploturi, ar exista cumva o conexiune intre presedinte si cei care considera actiunile sale drept potrivnice libertatii presei si in genere opuse pluralismului. Intrucat s-a intamplat sa stiu mai multe despre Romosan, editorul, n’est-ce pas, lui Mihai Pelin, Sorin Toma, promotorul campaniilor impotriva “boierilor intii”, dar si despre Nistorescu, am participat, prin acest blog, la ceea ce se numeste o conversatie democratica menita sa luineze dedesubturile sordide ale actiunilor lui Nistorescu. Am intervenit, sub semnatura proprie, si pe alte bloguri (Istodor, Patrasconiu). Am postat interventiile publice ce mi s-au parut pertinente si oneste. Spre deosebire de Nistorescu, admir scrisul unor Ioan T. Morar si Cr. Patrasconiu. Dar nu despre chestiuni de gust este vorba aici si acum. In consens cu linia oficial anuntata de ziarul Ziua, Nistorescu da de stire ca va face campanie anti-Traian Basescu. Nu promite un ziar obiectiv si inteligent, ci unul ofensiv, militant, hiper-partizan, pe scurt unul fanatic. Iata un fragment din editorialul de ultima ora al lui Cornel Nistorescu. Ma simt onorat sa fiu prezentat astfel de un personaj pe care il asigur de deplina mea lipsa de consideratie. Iar faptul ca vede vrajmasi in orice directie priveste tine de o maladie a psihicului care a facut multe ravagii in Romania si in lume… “Înţeleg acum de ce mă înţeapă gaşca Tismăneanu, un pluton jurnalistic în slujba preşedintelui. Înţeleg de ce postacii cu gramatică şi limbă de SRI, SPP şi SIE se înghesuie pe net! Înţeleg perfect de ce acoperiţii din redacţii trag din greu la umflarea balonului. Pericolul li se pare enorm! De-aia am şi renunţat la articolele de Gâgă ale lui Ioan T. Morar. E criză şi nu merită o leafă de ministru! De-aceea am renunţat şi la lălăielile lui C. Pătrăşconiu. Nu l-am dat afară când era bolnav (cum zice poetul şi analistul Emil Hurezeanu) şi n-am făcut nici o hârtie în acest sens. Dar am cerut conducerii Trustului Realitatea-Caţavencu să scape ziarul de scriitura unui asemenea personaj. Şi la şedinţa de board, la care E. Hurezeanu a lipsit, promisiunea a fost făcută. Nu s-a autosuspendat Robert Turcescu! A aflat că am renunţat şi la poezelele sale şi a sărit să anunţe poporul! Nu eu am desfiinţat boardul editorial. La iniţiativa cuiva care făcea parte din el s-a lăsat păgubaş. Dincolo de aceste precizări, implicarea lui Valeriu Turcan în umflarea scandalului mă pune în gardă. Viespii şi bărzăunii au reuşit să-mi intre şi în pantaloni!”
TISMANEANU: Boicot la adresa lui Cornel Nistorescu: Teodor Baconsky pleacă de la Cotidianul. 04/08/2009 — tismaneanu Iată o informaţie proaspătă de pe blogul lui Mihail Neamţu: “Astăzi, directorul trustului Realitatea-Catavencu a fost informat despre plecarea lui Teodor Baconsky din actuala echipa de colaboratori ai ziarului Cotidianul. Decizia, ne-a informat dl Baconsky, survine după transformările acute de stil şi viziune impuse de noul director Cornel Nistorescu. Reamintim că în ultimele şase luni Cotidianul a pierdut următorii comentatori: Traian Ungureanu, Mihail Neamţu, Devis Grebu (desen), Ioan T. Morar,Cristian Pătrăşconiu şi Liviu Antonesei. Alte nume au fost vehiculate ca “dizidenţi” în raport cu noua tendinţă.“ Alte informaţii găsiţi pe Hotnews.Ro, unde este confirmată retragerea altor nume: Daniel Vighi, Liviu Antonesei şi Alin Fumurescu. Am motive intemeiate sa spun ca vor pleca in zilele urmatoare si unii jurnalisti din staff. “Performanţa” Trustului Realitatea-Caţavencu şi a lui Cornel Nistorescu este fără precedent, practic, în istoria jurnalismului post-decembrist. A-ti inchipui ca Nistorescu este disponibil pentru dialog inseamna sa te imbeti cu iluzii. El a venit la Cotidianul cu un scop precis. Are o misiune de indeplinit. Un brand prestigios a fost compromis cu repeziciune uimitoare, în ultimele şase luni. Mai grav, exerciţiul exprimării libere pare pus în pericol. Toate au legătură cu faptul că suntem într-un an electoral.
HoyNews: Teodor Baconsky: Nu mai colaborez cu ziarul Cotidianul de C.M. HotNews.ro Marţi, 4 august 2009, 13:34Economie Media & Publicitate Ambasadorul Romaniei la Paris, Teodor Baconsky, renunta la colaborarea cu ziarul Cotidianul, unde publica saptamanal un editorial. “Am inregistrat cu tristete involutia din interiorul redactiei Cotidianul, plecarea in tromba a tuturor semnaturilor prestigioase si am decis sa ma retrag la randul meu pentru ca nu mai recunosc astazi ziarul la care am hotarat sa colaborez acum trei ani”, a declarat, marti, pentru HotNews.ro Teodor Baconsky. Teodor Baconsky este ambasadorul Romaniei la Paris, din august 2007, si de trei ani publica un editorial saptamanal la Cotidianul. Declaratia ambasadorului pentru HotNews.ro: Era o publicatie de elita pro-europeana, pro-occidentala, care garanta pluralitatea opiniilor si un nivel de analiza si informatie de buna calitate. Au fost concediati cu brutatalitate jurnalisti de un profesionalism indiscutabil si am constatat ca nucleul Cotidianul era dat de pagina politica si pagina de comentarii. Pagina nu mai este sustina de aceeasi echipa: au plecat Liviu Antonesei, Daniel Vighi, toata lumea din afara. Inteleg ca directia in care se merge este una monocolora, unanim anti-prezidentiala, n-am inca un argument pentru a vedea care e noua linie. Inclusiv angajatii permanenti, Robert Turcescu si altii vad ca au plecat. Toate aceste plecari au fost provocate de aceasta noua politica si e evident ca are legatura cu pozitia anti-Basescu a lui Cornel Nistorescu. Cornel Nistorescu i-a anuntat, luni, pe jurnalistii de la Cotidianul ca publicistul Cristian Patrasconiu, senior editor, nu va mai scrie la ziar nici un text. Robert Turcescu a anuntat, tot luni, ca renunta sa mai publice editorialul saptamanal din Cotidianul.Comentatorii Liviu Antonesei, Daniel Vighi si Alin Fumurescu se numara si ei printre numele care nu vor mai semna editoriale in paginile ziarului.
Bijulica Morarica – inca prezent pe gard, on line, la Cotidianul – strigulica:
Caz de cenzură şi la România liberă Da, se ascute lupta, ca să zic aşa! România liberă a refuzat să publice un text excelent scris de Marius Vasileanu! E vorba de semnătura unui ziarist cumpătat şi echilibrat, specie din ce în ce mai ameninţată! Textul îl puteţi citi aici. (adica la Tismaneanu)
Mineriada liichelelor: Text de Marius Vasileanu refuzat de “Romania Libera” 04/08/2009 — tismaneanu Mineriada liichelelor de Marius Vasileanu
TEXT REFUZAT DE ZIARUL ROMANIA LIBERA (Ha, ha! – nota mea)
Încă nu mi-am aşternut până azi amintirile din viaţa de ziarist. La vârsta mea, 45 de ani, nici nu este cazul. Fiind vorba despre specificul acestei rubrici, voi aduce azi o mărturie.
În ziua în care preşedintele Traian Băsescu participa cu stoicism la acea şedinţă de pomină de condamnare a comunismului, lucram la unul din ziarele importante de pe piaţă. Ca orice om normal la cap simţeam că se face istorie şi voiam să privesc, măcar la tv, desfăşurarea evenimentului. Am fost bruiat într-o primă instanţă de miştourile ieftine pe care le făceau colegii mei de birou. Erau trei-patru oameni, şefi de departamente, ca şi mine. Între timp au ajuns chiar în poziţii şi mai înalte. La vârsta pe care o au, în jurul a 40 de ani, mi-am spus, este modul lor de a se dezintoxica, o dată cu întreaga ţară normală. Eram generos însă căci băşcălia se adresa preşedintelui şi celor care îi stăteau aproape în acel moment atât de special (Andrei Pleşu, Horia Patapievici, etc) iar nu unuia precum măscăriciul de Butimanu. Dorind totuşi să vizionez evenimentul, am plecat în alt birou unde erau alţi 3-4 oameni foarte tineri (în jurul a 25 de ani). Televizorul acestor ziarişti era închis! Fiind şeful lor, au fost nevoiţi să mă suporte chiar dacă nu-i interesa defel. Era de înţeles, ei nu trecuseră prin nenorocire, mi-am zis, nu aveau nici un fel de traumatism. Cu astfel de ziarişti, e uşor să mai pui de-un comunism, de-o mineriadă, acolo.
Am rememorat aceste trăiri în momentul în care am citit mai deunăzi acuzele unui caraghios frustrat chemat recent să conducă un alt Cotidian. Scremându-se să-şi apere un prieten, turnător la Securitate, ipochimenul vorbeşte despre: „cei care profită din operaţiunea de condamnare a comunismului”… (Deci asta-i doare cel mai tare! Ha, ha, ha! – Nota mea) Chiar aşa, cine sunt aceştia, domnule?? Să fie Vladimir Tismăneanu dimpreună cu întreaga comisie, care au fost calomniaţi şi înjuraţi cum n-au mai fost nicicând până atunci? Să fie preşedintele Traian Băsescu care s-a ales cu o suspendare de mandat? Să fie cei care abia îşi mai duc zilele în urma bătăilor şi închisorilor pe care le-au trăit? Cine profită din ”operaţiunea” de condamnare a comunismului!? De fapt, cuvântul ”operaţiunea” spune totul, arată cum gândeşte omul!…
Eu cred că, în cei câţiva ani parcurşi, cei care au profitat în primul rând sunt chiar cei incriminaţi. Căci niciodată nu a avut loc o operaţiune de spălare mai parşivă precum s-a petrecut în ultimii ani. Solidaritatea leprelor a transformat CNSAS-ul într-o instituţie impotentă. Solidaritatea jigodiilor şi a celor lesne de prostit nu au făcut decât să fie scoase în faţă (din nou!) lichele de teapa lui Adrian Păunescu – cum bine arăta pe blogul său excelentul ziarist Cristian Pătrăşconiu, ziarist devenit din motive de conştiinţă una din ultimile victimele.
Nostalgici comunişti, securişti şi informatori din toate taberele, uniţi-vă! Este timpul să puneţi de încă o mineriadă: cea făptuită de liichelele din presă!
December 28th, 2009 
VR 
Comentariu la articolul din “Curentul” – Iliescu l-a ucis pe Ceausescu la ordinul Moscovei. Executia a fost trucata:
Posted in Uncategorized 
Tags: 
