Posts Tagged ‘kirill’

Reinnoirea anatemei BOR asupra masoneriei. Cand William Totok de la RFI si Deutsche Welle este la unison cu KGB-istul Andrei Kuraev de la Vocea Moscovei. Atacat, monahul Savatie Bastovoi cere Bisericii sa condamne comunismul si masoneria

Am scris nu demult cum este atacat monahul basarabean Savatie Bastovoi, un stralucit artist si scriitor, de catre reteaua neokominternista care actioneaza asupra Romaniei dinspre Occident. Mai precis, spuneam ca Dumnezeu nu este politic corect. Diavolul si RFI, da. Informatorul Hertei Muller, William Totok, alias “Thomas” necredinciosul in dosarele Securitatii, il ataca pe calugarul si scriitorul Savatie Bastovoi pentru romanul “Diavolul este politic corect”. Si furnizam si DOCUMENTELE TURNATORULUI TOTOK. Iata ca astazi, pentru scrierile sale – in care ma regasesc si eu, ca personaj, la propriu -, curajosul monah ortodox este atacat si de un KGB-ist notoriu, protodiaconul moscovit Andrei Kuraev, care ii ameninta calugaria. In apararea sa, parintele Savatie Bastovoi isi marturiseste public credinta sa si cere reinnoirea anatemei Bisericii Ortodoxe asupra masoneriei, asemenea Hotararii Sfantului Sinod al  BOR din 1937, si, mai mult, solicita condamnarea oficiala a comunismului si a colaborarii ierarhilor ortodocsi de pe ambele maluri ale Prutului cu serviciile secrete filo-ruse. Chiar daca unii carcotasi sustin ca este vorba de o operatiune de relansare a calugarului in spatiul romanesc, eu redau mai jos scrisoarea tanarului monah catre autoritatile sale ecleziale cu precizarea ca ii sustin in totalitate demersul daca e facut cu gand curat, asa cum cred ca este. Poate da Dumnezeu si vine la mama poporului roman, dupa cum ii spune Eminescu Bisericii nationale.

Savatie Bastovoi: Ieri am depus la sediul Mitropoliei Moldovei o adresare către Mitropolitul Vladimir în care am dezmințit acuzațiile aduse la adresa mea de către misionarul rus, protodiaconul Andrei Kuraev și mi-am mărturisit crezul de credință în față noilor tendințe ale vieții bisericești.

ÎN ATENȚIA ÎNALT PREASFINȚIEI SALE VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL MOLDOVEI

Înaltpreasfințite Părinte mitropolit Vladimir, Vă aduc la cunoștință că misionarul rus, protodiaconul Andrei Kuraev, zilele trecute m-a învinuit public de instigare la ură națională între popoarele ortodoxe și uneltire împotriva Sanctității Sale Patriarhului Kiril al Moscovei și a toată Rusia. Drept uneltire împotriva Patriarhului Moscovei diaconul moscovit percepe antiecumenismul meu afișat, iar prin ”instigare la ură națională între popoarele ortodoxe” sfinția sa are în vedere dragostea mea față de poporul meu.

Bazîndu-se, probabil, pe relația deosebită pe care o are cu Patriarhul Kiril al Moscovei, diaconul Kuraev a îndrăznit să-mi aducă aminte că am preoția de la Patriarhia Moscovei, fapt pe care eu l-am perceput ca pe un șantaj și amenințare.

Acuzația adusă de diaconul rus vine la puțină vreme după reproșul care a răsunat la adresa mea la Radio France International, cînd romanul meu ”Diavolul este politic corect” a fost prezentat ca unul ce ”abuzează de libertatea gîndirii pe care tocmai sistemul pe care îl critic mi-a dat-o”.

Cu această ocazie țin să amintesc că vederile mele antiecumeniste, antiglobaliste și anticomuniste (fenomene pe care le consider expresii ale aceluiași fond ideologic) sînt publice și constituie subiectul a zeci de articole și al unor cărți semnate de mine. Dintre cele cinsprezece cărți ale mele, scrise înainte de primirea monahismului și după, răspîndite în sute de mii de exemplare peste tot în lume unde au ajuns români, doar trei tratează cu precădere aceste teme: ”Cînd pietrele vorbesc – biserica față în față cu propria imagine” (Premiul Salonului internațional de carte de la Chișinău, 2007), romanul ”Audiență la un demon mut” și romanul ”Diavolul este politic corect”.

(more…)

Dupa eliminarea unui (s)pion, Rusia reincepe poker-ul diplomatic cu Romania, de 23 August, ziua Pactului Ribbentrop-Molotov si a reocuparii Romaniei. Colonelul Kirill, Patriarhul Moscovei si al Intregii Rusii: “Moldova este parte inseparabilă a Sfintei Rusii”. DOC. Sah sau ruleta ruseasca?

Bolnavi de simbolistica, pentru a aparea in presa chiar de 23 august, ziua (re)ocuparii Romaniei de catre URSS, in 1944, dar si a semnarii Pactului Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin), in 1939, rusii au trantit ieri prin Patriarhul Kirill un comunicat agresiv, in care se afirma ca “Moldova este parte inseparabilă a Sfintei Rusii”. Pozitia Patriarhiei Moscovei vine imediat dupa ce MAE rus il admonestase cu nesimtire pe presedintele Basescu, printr-un raspuns tafnos fata de declaratia sa din 19 august, semnalata si de mine cu video aici, in care facea o referire  clara la acelasi Pact ticalos, Hitler-Stalin (Ribentropp – Molotov). Basescu declarase joia trecuta, la Iasi, ca “România are interesul ca Republica Moldova să-şi redobândească integritatea teritorială, iar interesul nostru este legat de lucrurile în care credem”. “Credem că nici unui stat nu i se poate ocupa o parte din teritoriu”, a mai adaugat cu mai multe subintelesuri, presedintele Romaniei.

Afirmatia lui Basescu i-a cam stat in gat lui Filat, premierul Molovei, aflat alaturi de presedintele roman, care se zbarlise intr-o circumstanta asemanatoare la presedintele interimar de la Chisinau, Mihai Ghimpu, pe 28 iunie a.c., cand se implineau 70 de ani de la prima declansare a ocupatiei sovietice asupra Romaniei. Colac peste pupaza, Ghimpu a anuntat a doua zi dupa intalnirea de la Iasi, pe 20 august, ca va emite un decret de condamnare a Pactului Ribentropp – Molotov.

Una peste alta, totul porneste de la scandalul spionilor, scos la lumina de Moscova pe fondul referendumului pentru apropiatele alegeri prezidentiale de la Chisinau. In mod clar, Rusia si-a propus sa puna in discutie destul de apasat interesele sale geopolitice asupra Basarabiei, a Marii Negre si Gurilor Dunarii. Miza Basarabiei s-ar putea insa sa fie doar o moneda de schimb a Rusiei cu NATO, UE si SUA, pentru un subiect care se afla in negociere intre aceste parti. Declaratia Patriarhiei Ruse confirma ca nu ne asteapta nimic bun in perioada care va urma. Am trecut de la mutarea de eliminare a unui (s)pion la amenintarea unei ture. Un jucator imperial de sah ca Rusia are pregatit deja toate celalalte mutari pana la infrangerea adversarului. Suntem destul de inteligenti ca sa le evitam? Daca e poker sau sah, e inca bine. Numai ruleta ruseasca sa nu fie…

TRADUCEREA COMUNICATULUI PATRIARHIEI R– USE ÎN LIMBA ROMÂNĂ:

Sfântul Patriarh Kirill: Moldova este parte inseparabilă a Sfintei Rusii

21 august, ora 20:57

La 21 august 2010, la mănăstirea stavropighială de călugări din Solovki (insula Solovki din Marea Albă – nota traducătorului), a avut loc întâlnirea planificată între Sanctitatea Sa, Patriarhul Moscovei Kirill cu ierarhii mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei.

La întâlnire au participat mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove Vladimir, preşedintelele Sectorului de Relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, episcopii Sava de Tiraspol şi Dubăsari, Anatolie de Cahul şi Comrat, Petru de Hâncu, Marchel de Bălţi şi Făleşti.

“Sunt foarte bucuros, vlădica, că împreună cu episcopatul Înaltpreasfinţiei voastre sunteţi aici, pe acest pământ sfânt, – a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, salutându-l pe mitropolitul Chişinăului Vladimir. – Uneori suntem întrebaţi: “dar de ce atribuiţi Moldova Sfintei Rusii, căci moldovenii vorbesc o altă limbă, neslavă?” Şi eu răspund că Sfânta Rusie este o noţiune nici etnică, nici politică, nici lingvistică, este o noţiune spirituală”.

“Atunci când ne rugăm împreună cu fraţii şi surorile noastre din Moldova, noi nu simţim nici o diferenţă – în faţa lui Dumnezeu suntem un singur popor – a continuat Sfântul Vlădică. –  Anume această comuniune de valori, comuniune a orientării spirituale formează unitatea noastră spirituală, care este mai presus de orice graniţe politice; şi nici un fel de partide politice care ne ameninţă cu o ruprută între noi nu sunt capabile să distrugă acestă unitate. Cu cât mai devreme vor înţelege ei asta, cu atât mai puţine puteri vor risipi în van”.

Ne rugăm astăzi pentru Moldova, pentru înflorirea poporului moldovenesc, pentru ca orientarea politică a Moldovei să contribuie la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”, – a spus în încheiere Sanctitatea Sa, Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.

Serviciul de presă al Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii

Preluat de la Vlad Cubreacov

Ortodoxie si catolicism. Cu ochii pe Moscova si Vatican. Plus: Corneliu Vlad despre omul fara varsta, Vladimir Putin si troika sa cu Medvedev si Kirill

Putin-Medvedev

de Corneliu Vlad

Discutia despre viitorul presedinte al Rusiei, inceputa in septembrie 2009, se inlantuie in episoade. In Clubul Valdai, Putin a promis ca se va pune de acord cu Medvedev asupra celui care se prezenta in alegeri, neexcluzandu-se in ce-l priveste. Peste doua saptamani, Medvedev declara ca s- ar putea , si el, reprezenta daca-si va atinge obiectivele si va avea sprijinul populatiei. Peste alte cateva zile, Putin promitea sa tina seama de eficienta muncii sale si a lui Medvedev, dar si de cota de popularitate a ambilor, in luarea unei decizii pentru 2012.

Suspansul va dura pana in 2012, a spus un membru al Administratiei prezidentiale. Directorul adjunct al Centrului Levada, Aleksei Grajdankin, observa ca pentru rusi Medvedev joaca mai degraba un rol onorific si, cu toate ca isi indeplineste functia, Putin ar fi preferabil ca presedinte.

In sondajele de opinie, Putin a avut initial un avantaj net, dar pe parcurs Medvedev si- a consolidat pozitia si a redus din diferenta (mai ales prin actiunile sale legate de razboiul din Georgia si criza economica).

Vor conta nu atat estimarile sociologilor, cat gradul de incredere a populatiei in seful statului si aprecierea muncii sale, a spus un inalt functionar al Kremlinului.

In 2012, Putin va avea 60 de ani, Medvedev 47, ceea ce ar putea fi un atu pentru cel mai tanar, dar “populatia considera ca Vladimir Putin nu are varsta, ea nu pune acest lucru in legatura cu alegerile”, comenteaza politologul Mihail Vinogradov.

Inforusia.ro

Ortodoxie si catolicism

de Corneliu Vlad

Patriarhul Kirill si mitropolitul Hilarion, presedintele Departamentului de relatii externe al Patriarhiei ruse au dezaprobat adesea “tendintele liberale” din bisericile protestante moderne ale Occidentului, scrie “Nezavisimaia Gazeta”. Dar intalnindu-se, in iunie 2010, cu secretarul general al Cosiliului Ecumenic al Bisericilor, intrunit la Moscova, patriarhul rus a delarat ca “in Europa, crestinismul are nevoie de eforturi conjugate ale crestinilor pentru a se apara de fortele seculariste care cauta sa impuna lumii idei anticrestine si, in general, antireligioase”. Mitropolitul a vorbit de “crestinofobia” din Occident si de “necesitatea de a lupta impotriva intolerantei si discriminarii crestinilor”. Biserica ortodoxa rusa este alaturi de catolicii care contesta vedictul Curtii europene a drepturilor omului privin scoaterea crucifixului din scoli.

(more…)

Mai multi mitropoliti ortodocsi se impotrivesc vizitei Papei in Cipru. Pontiful pregateste un turneu in spatiul ortodox pentru a sta mai bine la masa negocierilor Vatican – Moscova

Interviu luat de Antigona Solomonidou Drousiotou

Mitropolitul Limassol-ului, Athanasios (foto) se delimitează de poziţia oficială a Bisericii Ciprului în ceea ce priveşte vizita pe care o va face papa Benedict XVI-lea în Cipru. Mitropolitul Athanasios declară deschis şi fără nici o teamă că este împotriva acestei vizite, deoarece papismul este o erezie, iar vizita papei îi va sminti pe creştinii evlavioşi. În acelaşi timp, crede că nu trebuie să avem nici o reacţie nepotrivită, necuviincioasă sau nepoliticoasă. Declară, însă, că el însuşi nu va lua parte la nicio festivitate. Paşii mitropolitului de Lemesou, care va lipsi de la festivitatea de primire a papei Benedict al XVI-lea la începutul lui iunie, vor fi urmaţi conform unor informaţii şi de alţi – cel puţin – patru arhierei. Este vorba despre mitropoliţii Pavel de Kirineea şi Varnava de Trimitunda, precum şi de horepiscopii Hristofor de Carpasia şi Nicolae de Amatunda, fără a fi exclus să-i urmeze şi alţii.

De ce această vizită sminteşte Biserica ?

Cred că vizita papei în Cipru va provoca anumite probleme de conştiinţă multor creştini evlavioşi. Ar fi fost mai bine să nu vină, deoarece cred că nu ne avantajează cu nimic, până acum nu am văzut nici o intervenţie a Vaticanului în favoarea Ciprului. Deja s-au produs destule nelinişti de care nu aveam nevoie.

Ne paşte vreun pericol de pe urma αcestei vizite ?

Nu am spus că ne-ar paşte vreun pericol prin venirea papei, nu ne face să ne lepădăm de credinţa noastră sau să ne înstrăinăm de Biserica Ortodoxă. Doar spun că au fost date motive anumitor grupuri stiliste de a ne aduce învinuiri că cedăm uşor, că am renunţat la principiile credinţei ortodoxe, pentru destul de multă lume apărând anumite semne de întrebare. Bineînţeles, papa a fost chemat de Preşedintele ţării, iar Arhiepiscopul şi-a dat consimţământul.

Aţi discutat despre vizită în cadrul şedinţelor Sfântului Sinod ?

În cea mai recentă şedinţă, s-a pus problema participării/neparticipării episcopilor la întrunirile cu papa. Eu am refuzat participarea la un eveniment despre care nu ştiam nimic; am aflat din ziare că papa urmează să vină în Cipru.

De obicei aflaţi despre evenimente de acest gen din ziare ?

Arhiepiscopul Ciprului are privilegii mărite şi cu siguranţă nu vrem să-i micşorăm autoritatea. Ne păstrăm, însă, dreptul personal să spunem că nu am avut cunoştinţă de faptul că papa va veni, pentru că dacă m-ar fi întrebat cineva, eu personal aş fi spus să nu vină, deoarece va provoca sminteală în sufletele creştinilor evlavioşi, după cum şi vedem că se întâmplă.

Nu ar trebui să existe o comunicare între biserici, suntem totuşi în secolul 21, în Comunitatea Europeană …

(more…)

SANGEROSUL DICTATOR bolsevic, acum democrat, Aleksandr Lukasenko, l-a invitat pe Papa Benedict in Belarus, pe teritoriul lui Kirill al Intregii Rusiii

Presedintele belarus Aleksandr Lukasenko a fost primit luni de Papa Benedict al XVI-lea la Vatican, in cadrul primei sale vizite in Europa Occidentala din ultimii 13 ani, a anuntat Sfantul Scaun intr-un comunicat citat de AFP, preluata de NewsIn.
Acesta este prima intalnire a lui Lukasenko cu Benedict al XVI-lea.
“Ne vom vedea in Belarus, daca vrea Dumnezeu”, a declarat liderul belarus la sfarsitul intrevederii, care a durat 20 de minute, si unde s-a prezentat cu fiul sau, Nikolai.
Vaticanul nu a dezvaluit continutul discutiilor.
Presedintele Lukasenko declarase sambata ca are intentia sa transmita Papei o serie de intrebari pregatite impreuna cu patriarhul Moscovei Kirill.
Raporturile dintre Vatican si Biserica Ortodoxa Rusa sunt tensionate de multi ani, Patriarhia Moscovei acuzandu-i pe catolici de prozelitism in Rusia, repros pe care Biserica Catolica il neaga.
Insa noul patriarh rus, care si-a preluat functia la inceputul lunii ianuarie, pare in masura sa amelioreze relatiile: ca “ministru de externe” al patriarhului Aleksei al II-lea, care a decedat in decembrie, el s-a intalnit de trei ori cu Benedict al XVI-lea.
Lukasenko este invitatul premierului italian Silvio Berlusconi vineri la un dineu, au declarat surse diplomatice.
Roma va cere presedintelui Lukasenko sa respecte “drepturile si libertatile fundamentale”, a declarat ministrul italian de externe Franco Frattini, intr-o scrisoare deschisa publicata luni de Corriere della Sera. (Z.O.)

Kirill, noul Patriarh al Moscovei si Intregii Rusii. Mesajul Patriarhului Romaniei

Conform stirilor de ultima ora, in urma alegerilor de astazi de la Moscova, noul Patriarh al Rusiei este fostul mitropolit al Smolenskului şi al Kaliningradului – Kirill (Gundeaev). Intronizarea celui de-al 16-lea Patriarh al Moscovei si al intregii Rusii va avea loc pe 1 februarie. Kirill, 62 de ani, este considerat un “reformist”, care sustine impartirea lumii crestine intre prima si a treia Roma (vezi si foto).

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat o telegramă de felicitare noului Patriarh ales al Moscovei şi al întregii Rusii

Astăzi, 28 ianuarie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Kiril, noul Patriarh ales al Moscovei şi al întregii Rusii, următoarea telegramă de felicitare:
Înaltpreasfinţia Voastră,Vă felicităm pentru alegerea Înaltpreasfinţiei Voastre ca nou Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii şi Vă dorim mult ajutor de la Dumnezeu în lucrarea sfântă la care aţi fost chemat, păstrând cu fidelitate adevărul etern al Evangheliei, într-o lume aflată în rapidă schimbare. Sperăm într-o cooperare frăţească folositoare Bisericilor noastre surori şi Ortodoxiei în general.
Cu frăţească dragoste în Hristos, prietenie şi preţuire,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

La festivităţile de întronizare a noului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, care vor avea loc duminică, 1 februarie 2009, în Catedrala ‘Hristos Mântuitorul’ din Moscova, Biserica Ortodoxă Română va fi reprezentată de o delegaţie formată din Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu al Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal şi Preasfinţitul Părinte Episcop Casian al Dunării de Jos.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova