de [email protected]
Reţeta este simplă: il însoţeşti pe ministrul Culturii, Thodor Paleologu, într-o delegaţie la Rasnov si Brasov, unde tine conferinta “Republica si laicitate”. Plecarea se face la ora 8 dimineaţa, în acelaşi autocar cu ministrul şi consilierii lui. Ai parte de carnati, discursuri in ploaie si, nu in ultimul rand, de alpinism pe patrimoniu

Din Editia Print, care difera de Editia Online: Ministrul a preferat sa vina de 1 mai cu autocarul cu jurnalistii pentru ca, “vorba stiti dvs cui, sunt alaturi de oameni si impreuna cu ei”. Ziaristii prezenti l-au taxat pentru intarziere si l-au intrebat daca si-a “schimbat cumva orientarea politica”. Zambind, Theodor Paleologu le-a raspuns in gluma ca este “un Iliescu de dreapta”…

Theodor Paleologu şi-a condimentat discursul despre Biserica Ortodoxă cu citate din comedia „Vizitatorii“: “On este en Republique bordel de merdre”.

Nici nu pleci bine şi coada de maşini pline ochi de oameni care se năpustesc să ia o gură de aer de 1 Mai în afara Bucureştiului te opreşte şi-ţi răpeşte 30 de minute din viaţă. Asta e infrastructura….
Suntem în întârziere deşi programul este bine stabilit. Trebuie să ajungem la Braşov ca apoi să plecăm la Râşnov cu un tren de epocă. Pe drum se dau telefoane, se stabilesc ultimele detalii, însă reparaţiile de pe şoseaua de centură din Ploieşti ne obligă la pauze lungi, în care mai mult stăm decât mergem.
Depăşim situaţia, dar deja avem întârziere aproape o oră. Publicitate
Încercăm să o recuperăm, însă valul de “evadaţi” cu ocazia celebrei zile a muncii ne supune la o răbdare de fier.
Să parcurgem Sinaia ne ia aproape o ora. Aghiotanţii cer de urgenţă să ni se deschidă drumul cu o maşină de poliţie. La locul de întâlnire nu era nici o maşină de poliţie. Slavă Domnului, de la un punct încolo, drumul era liber, aşa că am putut recupera din timpul pierdut pe drumurile ciuruite de hârtoape. Dar era, totuşi, târziu, aşa că s-a renunţat la călătoria cu trenul de epocă.
Când mai sunt câţiva kilometri până la Râşnov ne găseşte şi maşina de poliţie, care ne preia mergând în faţa noastră să deschidă un drum deja liber cu viteza legală de oraş. Datorită antemergătoarei am mai pierdut 25 minute, dar toate capetele din oraş se întorceau după autocarul nostru.
Tot oraşul vuia din cauza apariţiei delegaţiei de la Bucureşti. Ajungem în centru unde într-o parcare foarte bine securizată suntem debarcaţi, întâmpinaţi de către oficialitaţi, două caleşti şi un alt autocar supraetajat şi decapotabil, care ne preiau să ne conducă la poalele Cetăţii.
O doamna blondă, foarte elegantă, Erna Hennicot-Schoepges, care stătea în caleaşcă, a fost nevoită să coboare pentru a urma protocolul cu ministrul, ca apoi să urce la loc. Caleştile au urcat până sus la cetate. Pe noi, autocarul trendy ne-a lăsat în parcarea de la poale de unde drum lung şi greu ne aştepta. Întâi a trebuit să trecem de o barieră proaspăt vopsită, pe care uitaseră hârtia avertizoare, apărută peste noapte sub forma unei lance. Ne-am amuzat cum nimic nu se schimbă şi am urcat, şi am urcat, şi… am urcat. Ajungem sus, priveliştea superbă, cetatea se arată în toată splendoarea ei, nişte trâmbiţaşi de pe ziduri încep să cânte solemn şi funebru. A început. Se simte agitaţia organizatorilor. Totul trebuie să fie perfect, sunt oaspeţi importanţi, ziarişti, imaginea lor e în joc.
Intrăm în cetate, unde personaje costumate în ţinute de epocă ne întâmpină cu surâsuri de bun venit, gardieni care se comportă exemplar, drepţi şi riguroşi (puteai intra, dar dacă ieşeai nu mai intrai din nou), gloata din cetate, trubaduri care încearcă să atragă atenţia… Şi încep dicursurile.
Îmi pornesc camera şi o las să-şi facă treaba, pentru a putea urmări, mai târziu, în detaliu, oamenii. Se spun discursurile tipice în care toată lumea mulţumeşte tuturor, în care toţi regretă ce s-a întamplat până acum şi promit că de acum vor schimba totul, lucruri serioase…. prea serioase pentru 1 Mai.
O ploaie torenţială decide că ar trebui pus punct şi porneşte în rafale peste noi. Domnul Matteo Rosati de la UNESCO, care tocmai îşi începuse discursul, văzând că lumea fuge pe lângă ziduri şi nu are cui să-şi mai exprime mulţumirile, decide că e mai bine să pună stop. Îl urmează la discurs Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, care se încăpăţânează să vorbească în ciuda ploii şi a lipsei de auditoriu.
Presa îl vâna pe ministru, turiştii încercau să priceapă cu ce ocazie se mulţumeşte atât, iar oficialitaţile destul de indignate de trecutul apropiat şi zgomotos al cetăţii erau ocupate să-l pârască pe italian ministrului. Căncescu – singur în ploaie, vorbind la microfon. Unul dintre artişti îi dădea de înţeles că ploaia i-ar putea distruge instalaţia de sunet, însă fără mare succes. Omului îi plăcea să vorbească. Şi a vorbit.
Ministrul înconjurat de microfoane răspundea la întrebările atât pe subiect, cât şi pe lângă. Undeva în lateral stătea foarte atent consilierul de comunicare al ministrului, sorbind fiecare cuvânt rostit de presă sau de ministru.
S-a oprit ploaia şi inaugurarea centrului de informaţii a început. O cămăruţă întunecată, cu curent electric, dar neutilizat, pentru atmosferă, cu tot felul de hârtii şi pliante peste tot, însă fără a şti să te ghideze spre ceva banal cum ar fi toaleta.
La această întrebare – grea altminteri – s-au blocat şi nu au ştiut ce să răspundă. Au bălmăjit că doar la poalele dealului. Când tocmai pentru această vizită atât de oficială, edilii oraşului au adus o toaletă mobilă, cu apă, imediat după colţul cetaţii.
Urmează vizitarea cetăţii, unde ni se explică ce şi cât a stricat fostul său chiriaş, italianul.
Oamenii ne-au arătat cetatea, şi-au exprimat doleanţele aşteptând vizibil aprobarea ministrului la toate catastrofele petrecute acolo din cauza unei erori de administraţie. E drept că nu e vina ministrului care de-abia a fost instalat in funcţie, la fel cum e drept că nu e vina primarului, care şi el e nou – e vina autorităţilor, şi atât.
Ne-am căţărat prin toată cetatea, am admirat priveliştea de vis, însoţiţi de localnicii foarte emoţionaţi. Cineva a ţinut să ne prezinte mândria oraşului Râşnov: “Domnu’ ministru, am tot vorbit despre cetate, da’ lăsaţi-ma să vă prezint mândria oraşului Râşnov şi, spre deosebire de cetate, ea e vie. O fetiţă care a escaladat un “munte” artificial.
Am consemnat-o şi am lăsat-o să escaladeze plăcile agăţate pe ziduri. Amuzant, venisem să vorbim despre patrimoniu, nu să facem alpinism pe el.
Ajungem în grădina cetăţii, unde ne aştepta o masă câmpenească. Simţeam 1 mai din plin. Nu au lipsit nici micii, nici cârnaţii… totul delicios, doar că locurile erau deja ocupate când am ajuns noi, iar toată lumea ne îmbia: “Dar puneţi-vă la masă”. Unde?!
Consilierul a vorbit cu organizatorii care, buimaci, şi-au dat seama de greşeală şi, de nicăieri, au apărut bănci, tacâmuri şi tot ce era necesar pentru a ne înfrupta din bucate.
Atmosfera de priveghi era dată de meseni, care, evident, au uitat de ce se aflau acolo şi se mai înţepau aşa cât să audă presa, doar-doar va deveni o ştire. A reînceput ploaia, dar corturile ne protejau minunat.
După gustoasele bucate, ministrul a plecat cu o maşină lăsându-ne singuri şi abandonaţi cu consilierii lui. Sentimentul nu a durat mult, iar consilierii şi-au făcut meseria, liniştindu-ne că îl vom reîntâlni la Braşov.
Deîndată ce ministrul a plecat, edilii s-au relaxat şi au început să bea şi să se comporte ca la ei acasă, dând semnele unei petreceri ce ar fi urmat.
Într-un final am plecat. Am ajuns la Braşov unde directorul Bibliotecii Judeţene George Bariţiu ne-a aşteptat gâtuit de emoţie.
Ne-a condus în încăperea unde urma ca ministrul să ţină conferinţa, unde, câte doi, cuminţi, o sală întreagă de oameni serioşi îl aşteptau pe ministru în băncuţele de lectură numerotate.
A ajuns rapid şi ministrul, care şi-a ţinut conferinţa într-o linişte deplină. Au urmat întrebări din auditoriu, trei oameni ar fi întrebat non stop, în vreme ce toţi ceilalţi ascultau atenţi.

Dupa conferinta, pentru a ramane in spiritul zilei, am nuantat rugaciunea de a opri undeva sa mancam. ministrul a fost de acord, iar in secunda urmatoare a venit si oferta: directorul Directiei Cultura, Culte si Patrimoniu din Brasov ne-a condus intr-un loc special, unde am fost tratati regeste si din partea casei.
Urcaţi în autocarul Teatrului Naţional din Bucureşti (cu care şi venisem), consilierul revizuia, cu voce tare, ideile din care ar putea ieşi ştiri, panicat fiind de impactul potenţial al unei glume nevinovate a ministrului.
Consilierul ştia ce ştia, era cu şacalii în maşină. Lamentările lui nu au oprit ştirile să fie difuzate deja, iar gluma să fie prezentată drept senzaţional.
Iniţiativa unei colege de breaslă de a juca Fazan a captat atenţia tuturor, şi toate cele rele au fost uitate, cel puţin până mai târziu. Am preferat să dorm şi să închei această foarte frumoasă zi de 1 mai în care toată lumea, mai puţin ministrul, se comporta la fel de febril ca şi înainte de ‘89.
https://www.cotidianul.ro/

NOTA MEA: “Criza! Criza!”; nu sunt bani pentru profesori, pentru cultura, pentru nimic! Ne ia Biserica banii! Dar Ministrul Culturii are fonduri sa care dupa el pentru o conferinta anodina de-a sa, pe banii nostri, un card de jurnalisti pe care-l mai si indoapa, doar-doar or scrie de bine de el…