Posts Tagged ‘mae roman’

Mafia bulgara a pus la zid un ziarist roman. In atentia MAE: Hotii de masini si Justitia corupta a Bulgariei il persecuta pe jurnalistul Marius Serban pentru a se razbuna pe Romania

O excursie de documentare a unui ziarist profesionist care si-a dorit sa prezinte romanilor toate realitatile Bulgariei s-a transformat intr-un adevarat cosmar, din care colegul nostru de presa, Marius Serban, pare sa nu mai iasa. Dupa ce, in urma cu un an, a fost batut, umilit, arestat, incarcerat si apoi expulzat, acum risca sa fie dus cu catusele peste Dunare si inchis pentru cinci ani intr-un caz fabricat, care se transforma pe zi ce trece intr-o afacere de stat si un atac banditesc la presa romana.

Dupa modul in care evolueaza mascarada judiciara bulgareasca a “acuzatului Marius Serban”, ziarist independent cu vechime la Mediafax si Bussines Standard, trei facultati si un master in publicitate, se dovedeste ca mafia hotilor de masini si a Justitiei bulgaresti corupte si-au propus sa transforme cazul jurnalistului roman intr-o lectie pentru autoritatile romanesti si presa de la Bucuresti. O lectie care, pana acum, este bagata de noi sub presul relatiilor romano-bulgare.

In ultimii ani au devenit evidente pentru observatorii atenti atacurile mediatice la care se pretau vecinii bulgari, mai ales vara, in contextul razboiului turistic de la Marea Neagra. De la relatarile acide despre poluarea si valurile de alge si meduze care sunt numai in Romania la inventarea unor cazuri stridente de turisti jefuiti sau tepuiti pe litoralul romanesc, aceste atacuri se inscriu intr-o strategie care le aduce vecinilor, anual, milioane de euro bune la buget. Nu ca nu ar si avea dreptate uneori; basca si faptul ca serviciile din Bulgaria le depasesc cu mult pe cele din Romania. Dar discutia este alta: in replicile mediatice  pe care le servesc romanii se inscriu din ce in ce mai des cazurile reale si scandaloase petrecute pe litoralul bulgaresc privind furturile de masini. De exemplu, pentru a atenua un astfel de scandal, recent, mafia bulgareasca, mana in mana cu politia locala, i-a returnat primarului din Clejani masina furata la numai o zi dupa disparitia ei dintr-o parcare din Varna. Conform unor colegi din presa de la Sofia, acest gest fara precedent a avut loc numai la ordinul si interventia organelor speciale, dupa ce intreaga presa din Romania, inflamata de vocalul primar, preluase cazul si il transformase intr-o stire de deschidere la jurnale radio si tv, ceea ce risca sa afecteze grav afacerile turistice ale Bulgariei.

Mafia bulgareasca nu a putut sa uite umilinta. Iar cazul jurnalistului Marius Serban le-a venit manusa. Dupa ce a fost supus unor persecutii si umiliri inadmisibile – care ar fi trebui sa revolte pe loc si vehement reprezentantii consulari si diplomatici ai Romaniei de la Sofia si, apoi, de la Bucuresti, mergand de la Note Verbale la proteste diplomatice -, acum, cetateanul roman Marius Serban pare complet lipsit de mijloace de aparare. Mai mult, pana astazi cazul pare ignorat atat de statul nostru cat si, culmea!, de presa romana. Aceasta cu toate ca mafiotii bulgari si-au propus sa se foloseasca de cazului colegului nostru pentru a da un exemplu de rasunet pentru toti ziaristii romani care si-ar mai propune vreodata sa investigheze afacerile murdare de pe litoralul bulgaresc.

Marius Serban traieste acum – exact ca in celebra drama cinematografica si cat se poate de reala Midnight Express (cu diferenta ca el este total nevinovat) -, sub spectrul pedepsirii sale cu cinci ani de inchisoare in temnitele bulgaresti. Pentru simplul fapt ca este un jurnalist roman.

Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei si organizatiile neguvernamentale de aparare a drepturilor si libertatilor jurnalistilor ar trebui sa trateze de urgenta acest caz, cu toata seriozitate, tinand cont de faptul ca Marius Serban continua sa fie amenintat de mafiotii care i-au inscenat farsa judiciara in care se afla. Colegul nostru Tiberiu Lovin, de la Reporter Virtual,  – de altfel singurul, pana acum –  l-a intervievat pe Marius Serban pentru a arata situatia grava in care se afla acesta, mai ales ca este silit sa se deplaseze la procesul inscenat pe teritoriul statului “european”, “vecin si prieten”: “Dacă nu taci şi plăteşti, mafia din Bulgaria te omoară sau te bagă la puşcărie”. Ce asteptam? Chiar sa se intample – Doamne, fereste! – acest lucru, ca sa reactionam?

Public mai jos epopeea colegului nostru – ceva mai completa decat cea prezentata deja pe portalul Bad Politics –  si trag un semnal de alarma catre MAE si organizatiile de media romanesti, care au datoria sa le alerteze la randul lor pe cele internationale. Sa il aparam pe Marius Serban, romanul umilit de statul bulgar si mafia sa doar pentru ca este jurnalist.

Jurnalist roman, arestat si umilit la Nisipurile de Aur, risca acum 5 ani de inchisoare. Justitie cu ranga in Bulgaria

Un jurnalist roman care se documenta pentru un material despre conationalii veniti in statiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria a fost fost batut, arestat, iar ulterior i s-a fabricat un dosar pentru care risca cinci ani de inchisoare. Colega lui a fost intimidata, hartuita, fiind nevoita sa doarma in parcarea politiei, in masina. In acesta “afacere” sunt implicate Politia si Procuratura de la Nisipurile de Aur, aflate mana in mana cu mafia locala. In felul acesta intelege statul bulgar sa protejeze de presa si de orice privire curioasa afacerile derulate impreuna cu Mafia.

(more…)

CULISELE PROCESULUI DE LA HAGA. Romania vs Ucraina in jurul Insulei Serpilor 1-0. Azi, Bogdan Aurescu despre depunerea Memoriului si prima zi la Haga

Depunerea Memoriului

Odată finalizat, Memoriul a trebuit multiplicat şi editat. Regulile Curţii sunt stricte: trebuie respectate întocmai anumite norme de editare; de asemenea, pledoariile scrise se depun într-un anumit număr de exemplare – pe lângă cele două exemplare originale, fie 125 de exemplare în format hârtie, fie atât în format hârtie (75 de copii), cât şi pe CD-uri (50 exemplare). Noi am ales formula combinată, ceea ce a rezultat în final într-un volum foarte mare de documente care trebuiau transmise Curţii în termenul fixat. Am semnat personal toate cele 77 de volume-hârtie, ceea ce a durat ceva.

Se punea problema transportului la Haga. Am examinat mai multe opţiuni. Să le trimitem prin curier comercial cu avionul ar fi costat enorm. În plus, ştiam de la consilierii noştri străini mai multe poveşti cu pachete de memorii rătăcite de companiile de transport aerian, ceea ce noi nu ne permiteam. Singura opţiune sigură şi necostisitoare era să le ducem noi înşine, cu maşina, sub formă de curier diplomatic. Zis şi făcut.

A fost ca într-o veritabilă călătorie „de formare” a caracterelor, care îmi amintea de romanele de secol XIX, în care tinerele vlăstare ale familiilor „care îşi permiteau” erau trimise în călătorie în „străinătăţi apusene” ca să se maturizeze. Prima zi am făcut traseul Bucureşti – Budapesta, unde am înnoptat la hotelul Andrassy, aproape de sediul Comisiei Dunării, la care am mers de atâtea ori şi eu, şi Cosmin, ca reprezentanţi supleanţi ai României. Iarăşi, nimic nu e cu totul întâmplător. Comisia Dunării, a doua organizaţie interguvernamentală, după Comisia Rinului, din istoria dreptului internaţional, avusese în perioada interbelică administrarea vechiului far de pe Insula Şerpilor, care marca intrarea navelor dinspre Marea Neagră pe canalul Sulina.

A treia zi, pe o ploaie teribilă, am plecat spre Haga. Unde am ajuns spre după-masă. Şi unde ne-am cam rătăcit. Deh, noi ştiam drumul de la Amsterdam, dinspre aeroport spre Haga, iar acum veneam din altă direcţie. Eram într-o parte a Hagăi pe care nu o mai traversasem, iar indicatorul de benzină arăta, îngrijorător, spre zero. La telefonul colegei noastre Alina Orosan, consilierul juridic al Ambasadei şi punctul de contact cu Grefa CIJ, nu răspundea nimeni (am aflat mai târziu că fusese o problemă tehnică).

Am oprit lângă un poliţist olandez impasibil, pe care l-am întrebat încrezători despre direcţia spre Palatul Păcii, sediul CIJ (Ambasada României este situată în Haga foarte aproape de Curte). Surprinzător (sau nu: poliţiştii de circulaţie sunt la fel peste tot), omul habar nu avea că în Haga există Curtea Internaţională de Justiţie, organul principal judiciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Parcă auzise vag despre Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, dar nu avea nici cea mai mică idee unde e. Am mers la întâmplare prin Haga pustie – după ora 5 seara nu mai găseşti decât unul-doi biciclişti întârziaţi suspect de la casele lor – până am înţeles că mergem în cerc. În plus, era duminică, un motiv în plus de pustietate descurajantă. Ca prin minune – indicatorul de combustibil arăta de mult zero hotărât – am ajuns pe o stradă familiară: ne ducea spre hotelul unde de regulă stăteam în Haga, şi pe care era şi o staţie de benzină. Deschisă! Am alimentat – ocazie cu care Cosmin a descoperit că şi-a pierdut undeva pe drum aproape toţi banii (îi căzuseră din buzunar la un popas!) – şi am ajuns la Ambasadă. Am lăsat microbuzul în păstrare şi, în sfârşit, ne-am cazat la hotel.

Marti, 2 septembrie 2008. Prima zi

Doamna Higgins începe prin a citi un istoric al cazului din faţa CIJ, preţ de câteva minute. Sunt doar 15 dintre judecători, inclusiv cei ad-hoc: Bruno Simma se abţinuse, aşa cum ne aşteptam, iar Gonzalo Parra-Aranguren, din Venezuela, aveam să aflăm ulterior, absenta din motive medicale. Urmează depunerea jurământului de către judecătorii ad-hoc desemnaţi de părţi, mai întâi Bernard Oxman, care citeşte în engleză, apoi Jean-Pierre Cot, desemnat de noi, care, în franceză, i se adresează doamnei Higgins cu „Doamnă preşedintă”, în loc de obişnuitul „Doamnă preşedinte”. (Era o întreagă dezbatere printre pledanţii francofoni în faţa CIJ, declanşată de cine altul decât de Alain Pellet al nostru, pentru respectarea egalităţii de gen, inclusiv în cadrul atât de conservator al Curţii!) Totul durează cam 15 minute. Apoi îmi dă cuvântul.

Mă ridic, îmi aşez foile pe pupitru, şi încep.

„Madame le président , Messieurs de la Cour, c’est un grand honneur et un vrai privilège pour moi de représenter mon pays devant vous en qualité d’agent de la Roumanie.”

Când spun „la Roumanie” mă trece un fior amestecat, de emoţie, de grijă, de răspundere, de mândrie. Evident, sunt emoţionat, dar mai ştiu că nu trebuie să se vadă. Era important şi pentru judecători, şi pentru Echipă, şi pentru cei de acasă. Şi nu se vede. Ştiam un truc de când pledasem mai demult la CEDO, la Strasbourg – poţi să te ţii bine cu mâinile de marginea pupitrului. Ştiam şi că totul era transmis în direct acasă. (Pe la începutul lui august am avut o discuţie cu dl. Pleşu care m-a întrebat grijuliu dacă am emoţii. Şi i-am răspuns: „Numai idioţii şi inconştienţii n-au emoţii.”) Dar nu a fost nevoie deloc de trucuri. După al doilea paragraf orice urmă de emoţie mă părăsise deja. Eram „în interiorul” textului pledoariei mele, intrasem deja adânc în logica ei. Cu simţurile ascuţite la maximum, recunoşteam parcă pipăind, pe rând, fiecare argument şi nuanţă, pe care le scoteam apoi la lumină, le expuneam în faţa Curţii, cu toate accentele lor specifice. Altceva nu mai conta.

(va urma)
Sursa: Sa o mai caute ucrainenii… 🙂
Lansarea:
In curand!

In “Avanscena si culisele procesului de la Haga. Memoriile unui tanar diplomat”, Bogdan Aurescu pleaca de la experienta negocierilor pentru platoul continental din Marea Neagra si ajunge la pronuntarea Hotararii Curtii Internationale de Justitie cu numarul 100, care acorda Romaniei 80% din suprafata disputata cu Ucraina. O carte-document care merge dincolo de negocieri si de proces pentru a arata emotiile oamenilor care au lucrat pentru acest proiect national.

Cautati cartea la:

Vezi si
EDITORIAL RONCEA: Pierdut organ PNL pe Insula Şerpilor. Îl declar nul. JURNAL DE CAMPANIE cu balalaica lui Patriciu-FSB in capul lui Ludovic Orban
AVANPREMIERA. Avanscena şi Culisele Procesului de la Haga. Memoriile unui tânăr diplomat – Bogdan Aurescu, acum ministru de Externe pe merit
CULISELE BATALIEI PENTRU INSULA SERPILOR – mai precis pentru platoul continental – povestite de diplomatul Bogdan Aurescu in exclusivitate pentru Departamentul de Politica Externa al Ziua – VIDEO

AVANPREMIERA. Avanscena şi Culisele Procesului de la Haga. Memoriile unui tânăr diplomat – Bogdan Aurescu, acum ministru de Externe pe merit

In loc de prefata – Joi, 15 ianuarie 2009

“Ora 12.55. Primesc un telefon de la Cabinetul Ministrului. Sunt chemat la o şedinţă de „Bex”, cum îi spunem noi în jargon diplomatic „de Centrală” (adică Birou Executiv, întâlnirea ministrului cu conducerea ministerului – secretari de stat, directori generali). În 3-4 minute sunt în Sala Titulescu.

Stau alături de Cosmin Dinescu, director general pentru afaceri juridice, coagentul „meu” în procesul de la Haga. Suntem în partea opusă ferestrei mari a Sălii, sub tabloul lui Kogălniceanu, chiar vis-à-vis de fotoliul unde stă de obicei ministrul. Colegii se adună mai greu. Şedinţa începe puţin după 13 şi un sfert. La 13.30 simt că îmi vibrează telefonul. Mă uit: număr de Olanda. Mă cuprinde o uşoară agitaţie. Îi şoptesc lui Cosmin, în dreapta mea: „Cred că mă sună Iriniţa” (e alintul pentru colega noastră de la Haga, consilierul juridic din Ambasada României şi punctul de contact cu Grefa Curţii Internaţionale de Justiţie, Irina Niţă). „Or fi decis în sfârşit data pronunţării.” De ceva vreme aşteptam, practic în orice moment, această veste, căci după socoteala noastră hotărârea ar fi trebuit pronunţată înainte de 5 februarie 2009, data la care mandatul actualului preşedinte al CIJ ar fi urmat să ia sfârşit.

Nu pot să răspund – suntem în plină şedinţă cu ministrul. Telefonul mobil mă frige, îl învârt între degete, fără să-l mai pun la loc. După un minut şi ceva, simt sosirea unui mesaj, pe care îl păstrez şi acum în telefon. E de la Iriniţa: „Hot e 3 feb ora 10.”

I-l arăt şi lui Cosmin, care tresare. Apoi îl informez pe ministrul Diaconescu. Ne uităm unii la alţii, un pic emoţionaţi, iar ministrul ne încurajează: „Asta e! Să vedem ce iese. Aţi făcut tot ce se putea.”

Preludiul

Am intrat pentru prima oară în contact nemijlocit cu problema delimitării maritime cu Ucraina vineri, 2 mai 1997. A fost un contact episodic. Eram referent relaţii II (ceea ce este mai puţin decât un ataşat) la Direcţia Juridică şi Tratate sau DJT, cum se chema atunci. Intrasem în minister de exact 6 luni, după ce „luasem” două concursuri succesive de admitere: unul fusese anulat din motive pe care nu le-am aflat niciodată oficial, iar în urma celui de-al doilea fusesem încadrat referent, deşi concurasem pentru un post de ataşat.

Directorul, dl. Tudor Mircea, care din păcate nu mai este printre noi, m-a chemat în biroul său şi mi-a dat ceea ce părea atunci o sarcină foarte importantă: trebuia să distribui dosarele pregătite pentru participanţii la reuniunea Consiliului Consultativ al MAE şi să „am grijă” ca nu cumva vreun participant să plece cu dosarul respectiv. Pe dosare era scris solemn ceva de genul „Confidenţial” şi îndemnul de a fi restituite după reuniune. În dosare – textul proiectului Tratatului dintre România şi Ucraina privind relaţiile de bună vecinătate şi cooperare (faimosul Tratat politic de bază), precum şi al Acordului Conex la acesta, încheiat prin schimb de scrisori între miniştri afacerilor externe ai celor două ţări. Sarcină de care m-am achitat împreună cu alţi colegi care chiar se ocupau de dosar. Nu bănuiam deloc atunci cât de mult urma să lucrez peste doar câţiva ani cu aceste hârtii şi cât de mult aveau să-mi influenţeze ele activitatea diplomatică.

Negocierile româno-ucrainene dintre 2001 şi 2004

Ultima rundă a negocierilor a avut loc în perioada 8-9 septembrie 2004. Mi-o amintesc foarte bine, pentru că 9 septembrie este ziua mea de naştere. Împlineam 31 de ani.

Era a 24-a rundă de negocieri la nivelul plenului delegaţiilor şi a 34-a rundă, dacă adunam şi rundele de experţi, în cei mai bine de şase ani de la începutul demersului. Eram în Sala Gafencu a ministerului. Am încercat să dau o ultimă şansă soluţiei bilaterale. Am trecut în revistă toate opţiunile, am reluat prezentarea metodei de delimitare – de altfel, metoda Curţii. Am făcut chiar o ultimă încercare, într-un tête-à-tête cu dl. Moţic, cu harta în faţă, să ajungem la o linie de compromis. Totul în zadar. Era clar şi reconfirmat că negocierile eşuaseră. După semnarea protocolului rundei, Oleksandr Moţic mi-a zis, vesel, că mă aşteaptă la Kiev: „See you in Kiev” – era rândul nostru să ne deplasăm în Ucraina pentru următoarea rundă, conform cutumei procedurale a alternanţei negocierilor. I-am răspuns: „See you in Court!” . Oleksandr a râs, neîncrezător. Partea ucraineană nu era deloc convinsă că România va avea curajul să facă pasul sesizării Curţii, deşi această opţiune a noastră fusese enunţată aproape la fiecare rundă din ultimii ani. Şi anunţată oficial de către Guvern cu doar două săptămâni mai devreme.

A fost, însă, exact aşa cum i-am zis.

Peste patru zile, pe 13 septembrie, semnam, ca Agent, sesizarea oficială a României către CIJ. Sesizarea a fost depusă exact peste o săptămână de la încheierea negocierilor, pe 16 septembrie 2004, la Haga.”

Detalii despre lansare, in curand, aici, cu sursa de pe un blog dedicat evenimentului si cartii
Vezi si
CULISELE BATALIEI PENTRU INSULA SERPILOR – mai precis pentru platoul continental – povestite de diplomatul Bogdan Aurescu in exclusivitate pentru Departamentul de Politica Externa al Ziua – VIDEO

CULISELE BATALIEI PENTRU INSULA SERPILOR – mai precis pentru platoul continental – povestite de diplomatul Bogdan Aurescu in exclusivitate pentru ZIUA


Secretarul de stat al MAE pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu, a vorbit in exclusivitate cu echipa de Politica Externe a ziarului ZIUA despre culisele procesului de la Haga pentru platoul continental din Marea Neagra.

Bogdan Aurescu a dez­valuit in premiera pentru ZIUA ca a scris o carte despre culisele procesului de la Haga, carte ce ur­meaza sa apara in curand. Aurescu a mai indicat pentru cititorii ZIUA prio­ritatile strategice ale Roma­niei in cadrul NATO, dar si faptul ca urmeaza sa fie ridicata o statuie a mitro­politului Andrei Saguna la Jula, in Ungaria. Secretarul de stat al MAE a afirmat ca se pregateste o vizita a presedintelui Romaniei la Washington pentru anul 2010 si ca mai este de lucrat pana cand vor fi scoase vizele pentru SUA.

Cred ca pana acum ati raspuns la foarte multe intrebari legate de Insula Serpilor. A trecut destul de mult timp de la anuntarea deciziei de la Haga – cum vedeti intreaga poveste?

Exact acum un an eram in prima zi dupa terminarea rundei finale de pledoarii, cand am depus concluziile in fata Curtii. Va marturisesc ca este o experienta care fara cuvinte mari marcheaza viata si a unui diplomat si a unui jurist. A fost o provocare din toate punctele de vedere – si personal si profesional si din punctul de vedere al testarii limitelor fizice si psihice ale agentului si ale echipei sale, dar care iata ca a dat un rezultat foarte bun: 80% din zona aflata in disputa, 9700 km patrati adusi sub jurisdictia suverana a Romaniei. “Principalul om” a fost format de fapt din mai multi oameni – a fost o echipa care a lucrat profesionist si cu dedicatie. A fost o experinta foarte importanta care cred ca a ridicat profilul Romaniei si al scolii de drept international. Foarte curand o sa public o carte despre “Avanscena si Culisele Procesului de la Haga”, zilele acestea ii fac ultima corectura. Este de fapt povestea efortului acestor oameni, este povestea mizelor din spatele scenei, daca vreti, ce a insemnat acest efort. Vor fi si harti, schite si foarte multe fotografii inedite din laboratorul procesului. Ceea ce mi se pare cel mai important din tot acest efort facut pentru proces este ca a fost unul de consens. Nu am intalnit pana acum, situatia ca proiecte de politica externa sau in general politice, cu exceptia integrarii in UE sau NATO, sa beneficieze de atat de multa sustinere si un consens atat de marcant si la nivelul clasei politice indiferent de spectrul ideologic si de viziunile de politica externa, dar si din partea publicului care a aratat foarte mult interes pentru o tema care nu era, la prima vedere, decat un proiect de diplomatie clasica fara o legatura foarte directa cu cetateanul. A fost de asemenea si o tema foarte tehnica si ne-a fost destul de dificil sa explicam pe intelesul tuturor despre ce a fost vorba. Efortul explicatiilor a meritat din plin.
Continuarea la ZIUA

SEFUL MAE, Cristian Diaconescu, cel mai nou nume de pe lista profesionistilor pentru postul de comisar european

20 Sep 2009 Dan Duca Cotidianul
Şeful diplomaţiei româneşti ar putea intra în bătălia pentru scaunul de comisar din partea României. În urmă cu o săptămână, acesta dădea de înţeles într-un interviu că mandatul său la Externe s-ar putea apropia de final. (Sa nu fie si alta surpriza – Nota mea, VR)

Dacă nu a ajuns primar al Bucureştiului, atunci poate devine comisar european. Cristian Diaconescu este cel mai nou nume vehiculat în interiorul PSD drept candidat pentru postul de comisar european din partea României. Surse din PSD susţin că numele ministrului de Externe a fost vehiculat în ultima vreme la vârful conducerii formaţiunii pentru acest post. “E o discuţie mai mult la nivelul lui Mircea Geoană. Noi oficial mergem pe variantele Adrian Severin, care trage puternic acolo, şi Puşcaş, dacă varianta Cioloş nu va avea succes la Agricultură, acolo unde Austria trage puternic să-şi impună omul. Probabil că şi Cristi îşi doreşte asta, şi-o fi făcut lobby şi pe lângă Băsescu”, au declarat pentru cotidianul.ro surse din rândurile social democraţilor.Discuţia despre Diaconescu apare în contextul în care acesta a dat săptămâna trecută un interviu agenţiei NewsIn plin de ambiguităţi atunci când vine vorba de viitorul său: “(…) voi avea, atunci când mi se termină mandatul, indiferent când se întâmplă acest lucru, conştiinţa datoriei îndeplinite. Că acest lucru va conta sau nu va conta politic este poate mai puţin important. În zilele următoare am decis să facem un bilanţ al acestui mandat, nu ştiu dacă acest lucru este un semnal că va trebui să se termine sau nu, dar sunt câteva aspecte pe care vreau să le subliniez în faţa societăţii româneşti tocmai pentru ca cetăţenii să înţeleagă că avem anumite angajamente”, declara Diaconescu.

PROBLEMELE UNUI CERCETATOR BASARABEAN CU VIZA de Romania si raspunsul MAE de la Bucuresti

Ministerul Afacerilor Externe
Direcţia Comunicare
Aleea Modrogan nr.14 Tel.: 021.431.11.86
Bucureşti, 011826 Fax: 021. 319.21.95
E-mail: [email protected]
A1/ 2532 17 iulie 2009

Stimate domnule Necşuţu,

Urmare solicitării dumneavoastră, vă transmitem următoarele:

La procesare şi acordarea sau respingerea vizelor trebuie avute în vedere următoarele situaţii distincte:
Competenţele şi termenele de procesare sunt diferite, în funcţie de tipul vizei.
– Astfel, la vizele de scurtă şedere (tip C) durata de procesare este de ordinul a 1 – 3 zile.
– Asemenea vize de scurtă durată, de tip C dau dreptul de şedere de cel mult 90 de zile într-un interval de 6 luni şi NU pot fi prelungite, titularul fiind obligat să părăsească ţara la data expirării.
– Vizele de lungă şedere (tip D) au o altă procedură de procesare, care poate dura până la 30 de zile de la data primirii documentaţiei complete. Competenţa decizie nu este la MAE ci la Oficiul Român de Imigrări, care le poate aproba sau respinge.
Cererea de viză (tip D) a persoanei menţionate în petiţie a fost identificată în sistem, fiind depusă în urmă cu cca. 3 săptămâni şi, în consecinţă, în procedura normală de procesare. Afirmaţia Facultăţii de Matematică din Iaşi potrivit căreia ar exista o situaţie neplăcută în cazul unui solicitant de viză din Republica Moldova (Victor Postolache) nu are suport legal iar termenul de procesare (30 de zile) nu a fost depăşit.
Cu stimă,
Alin Şerbănescu
Purtător de cuvânt

SCANDALOS. MAE il propune consul general la Torino pe fostul instructor al CC al UTC Mugurel Buje, sotul Iuliei Buje, consul cu probleme tot la Torino

Pleaca Buje, vine Buje
Alexandru Mugurel Buje este propus pentru ocuparea funcţiei de consul general al României la Torino, post ocupat până în prezent de soţia sa, Iulia Buje, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Potrivit aceloraşi surse, Iulia Buje, va ocupa în continuare un post de funcţionar consular la Torino, dar fără atribuţii de conducere.
Alexandru Mugurel Buje a fost în trecut consul general al României la Milano, dată la care soţia sa îi era asistentă, după cum susţin membri ai comunităţii româneşti din Italia, ea având de fapt titulatura de consul.
El a fost înlocuit la Milano de Tiberiu Dinu, diplomat a cărui rechemare de la post a fost cerută de premier, în primăvara acestui an.
Consulatul general al României la Torino, deşi înfiinţat mult mai recent decât cel de la Milano, are o istorie agitată. Inaugurat oficial la 3 decembrie 2007 de fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu, consulatul a fost condus iniţial de Alexandru Dumitrescu. Dar, după doar şapte luni de la deschidere, MAE anunţa, la 27 iunie 2008, că activitatea Consulatului de la Torino şi a consulului general Alexandru Dumitrescu se află sub ancheta ministerului.
Purtătorul de cuvânt al ministerului de la acea dată, Cosmin Boiangiu, a declarat, la acea dată, pentru MEDIAFAX, că Inspectoratul General al MAE face verificări în ceea ce priveşte activitatea Consulatului şi a consulului general al României la Torino pentru mai multe motive, inclusiv sesizări formulate de reprezentanţii Ministerului Muncii după târgul de locuri de muncă de la Torino. Surse oficiale au precizat însă, pentru MEDIAFAX, că verificările în cazul consulului ar fi început încă din luna aprilie 2007, când la Torino a fost efectuat un control preventiv.
Consulul general Alexandru Dumitrescu a fost rechemat în ţară în urma unei decizii a Guvernului, la 31 iulie 2008. Apoi, a fost numită consul general Iulia Buje iar soţul său, Mugurel Buje, a fost numit consul tot la Torino.
Iulia Buje a intrat în atenţia presei în iarna acestui, mai exact în februarie când a susţinut, într-o declaraţie acordată ziarului “Cotidianul”, că, în perioada 1998-2000, actualul ministru de Interne italian, Roberto Maroni, a sunat de mai multe ori la Consulatul de la Milano pentru a interveni în favoarea a trei angajaţi români ai săi.

Citeşte şi:
Iulia Buje şi alţi cinci consuli generali, rechemaţi de la post
Vezi si
La Famiglia Buje

Un alt candidat posibil este Mugurel Buje, fost director de resurse umane în MAE şi ex-consul general al României la Milano. Conform unui comunicat de presa din luna septembrie, el a fost numit la şefia consulatului general de la Torino, după ce, Alexandru Dumitrescu, fostul ocupant al acestui post, a fost rechemat disciplinar în urma mai multor nereguli, constatate de comisia de disciplină a MAE. Cu toate aceste, in urma scandalului mai recent legat de “cazul Maroni” a reiesit ca sotia lui, deja celebra Iulia Buje (foto), chemata si ea la Bucuresti pentru declaratii neconforme, era consul la Torino. Din relatarile pe marginea scandalului, retin: “Consulul general al Romaniei la Torino, Iulia Buje, a declarat ca, in perioada 1998-2000, Maroni a sunat de mai multe ori la Consulatul Romaniei la Milano pentru a interveni pentru trei angajati romani ai sai a caror viza expirase. Iulia Buje, care era pe atunci consul la Milano, sustine ca a vorbit personal de doua ori cu Roberto Maroni, care dorea reglementarea situatiei a trei romani care lucrau pentru el, printre care o menajera”. Deci si la Milano era consul, sau sotie de consul?
Conform fostului vice-presedinte al Comisiei pentru Politica Externa a Senatului, Eugen Mihaescu, Mugurel Buje “era ditamai instructorul la CC-UTC in perioada 1980-1989”. Interesant… scriam chiar eu mai demult.

EUGEN TOMAC s-a intalnit cu studenţii Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava

Secretarul de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni Eugen Tomac s-a întâlnit vineri, 5 iunie 2009, cu studenţii Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava.

Vizita reprezentantului MAE în campusul universitar a fost primită cu interes de către studenţii din Republica Moldova care studiază la Suceava. Printre subiectele dezbătute cu acest prilej s-au numărat proiectele care pot fi derulate în colaborare cu MAE-DRRP şi simplificarea procedurii de redobândire a cetăţeniei române.

Secretarul de stat Tomac a precizat că românii de pretutindeni au nevoie de protecţia statului român pentru a-şi păstra patrimoniul cultural şi spiritual românesc iar România are obligaţia să ofere cât mai multe facilităţi românilor de pretutindeni pentru a reconsolida relaţia între comunitate şi ţara-mamă.

În acest sens, secretarul de stat a precizat principalele măsuri avute în vedere în plan educaţional, cultural, lingvistic, spiritual şi în plan civic prin sprijinirea proiectelor care încurajează implicarea organizaţiilor neguvernamentale românesti în programe cu impact civic-formativ. Autorităţile româneşti încurajează de asemenea cetăţenii români rezidenţi în străinătate să îşi asume un rol activ în comunităţile în care trăiesc.
„Aceste măsuri au ca scop reorientarea strategică a acţiunilor de sprijinire a comunităţilor româneşti de pretutindeni, prin acordarea unei mai mari importanţe politicilor parteneriale şi locului ocupat de organizaţiile neguvernamentale”, a precizat Eugen Tomac.

DE CE SE OCUPA UCRAINENII din MAE si PRESA de soarta romanilor din BASARABIA si cetatenia lor ROMANA? Azi, CAZANCIUC si IVANCIUC. FOTO/INFO


Cazanciuc a devenit peste noapte dintr-un banal purtator de cuvant la Ministerul Public ditamai secretarul general al MAE roman (?).
Ivanciuc, un fel de ziarist, pripasit pe la Gardianul, este si un turnator celebru, de… Formula AS!
Vezi si MAE a raspuns solicitarii senatorului Urban in problema dosarelor de redobandire a cetateniei romane. Inca 30.000 de dosare in asteptare

MAE roman raspunde MAE rus la atacul privind Tezaurul Romaniei de la Moscova. La NewsIn Diaconescu a ajuns ministrul de Externe al Federatiei Ruse

Ministerul Afacerilor Externe
Direcţia Comunicare

Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
MAE îşi exprimă regretul pentru faptul că partea rusă nu a informat în mod corespunzător cu privire la obligaţiile bilaterale referitoare la problemele ce decurg din istoria comună.
În realitate, există două comisii distincte din perspectiva statutului şi a obiectului de activitate care se ocupă de problematicile ce decurg din istoria relaţiilor bilaterale.
Pe de o parte, este o Comisie Comună, de interes public, învestită cu autoritate, constituită din specialişti în diverse domenii, pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului românesc. Aceasta a fost înfiinţată potrivit Declaraţiei Comune a miniştrilor afacerilor externe ai României şi Federaţiei Ruse, semnată la Moscova, la 4 iulie 2003, odată cu Tratatul politic bilateral. Tema referitoare la Tezaurul românesc este menţionată expres în textul Declaraţiei.
Declaraţia Comună a fost ratificată de Parlamentul României împreună cu Tratatul privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare dintre România şi Federaţia Rusă, semnat de preşedinţii celor două state la aceeaşi dată, prin Legea nr. 24 din 3 martie 2004.
Potrivit înţelegerilor celor două părţi, Comisia comună analizează, în prezent, problematica Tezaurului României, aceasta fiind prima chestiune aflată în discuţia membrilor Comisiei, potrivit deciziei acestora.
În cadrul întâlnirii din 27 februarie 2009, de la Moscova, dintre miniştrii afacerilor externe ai României şi Federaţiei Ruse, ministrul român al afacerilor externe a adresat omologului rus rugămintea de a transmite un semnal politic pentru organizarea unei noi reuniuni a Comisiei care gestionează inclusiv problematica Tezaurului românesc. Şeful diplomaţiei ruse a răspuns că îl va contacta pe co-preşedintele rus al Comisiei, pentru a da curs solicitării României de convocare a unei noi sesiuni a acestui organism.
Pe de altă parte, la nivel academic, mai funcţionează o comisie româno-rusă de istorie, condusă de reprezentanţii academiilor din cele două state, care constituie un forum de dialog cu privire la istoria relaţiilor româno-ruse în ansamblul lor.
De altfel, retrocedarea bunurilor culturale este o obligaţie internaţională a Federaţiei Ruse, aflată şi în atenţia Consiliului Europei. Astfel, Opinia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 193/1996, redactată la momentul admiterii acestui stat în Consiliul Europei, menţionează necesitatea negocierii solicitărilor de returnare a proprietăţilor culturale cu statele europene, pe baze ad hoc în funcţie de tipurile de proprietate (arhive, opere de artă, clădiri etc.) şi de deţinători (de tip public, privat sau instituţional).

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova