,,Copiii mei, fiti cu curaj; am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; să ne mântuim cel putin sufletul, spălându-ne păcatele în sângele nostru !” – Ultimele cuvinte ale lui Constantin Brâncoveanu reproduse de Anton Maria Del Chiaro, secretarul domnului
“Mor pentru Naţiune!” – Ultimele cuvinte ale lui Horea
“Acuşi îi scoatem noi şi pe ei de aici şi-i alungăm la dracu’!” – Closca despre unguri la momentul prinderii
“Vreti să mă omorâti? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a fi ridicat steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat în cămasa morţii!” – Tudor Vladimirescu la momentul prinderii
După cum ştim, prima lojă masonica s-a întemeiat la Londra, în 1717. Sf. Constantin Brâncoveanu a fost omorît la 15 August 1714, aşadar cu trei ani mai devreme. După el s-au instalat domnii fanarioţi, care au venit cu alţi secretari şi cu alte obiceiuri. Del Chiaro, secretarul voieevodului, nu era un puşti în 1714, chiar dacă în 1718 a publicat cartea cu titlul Revoluţiile Valahe. Dar nici titlul, nici conţinutul cărţii nu au absolut nici o legătură cu doctrina masoneriei si kominternului. [ https://www.scribd.com/doc/6627437/Anton-Maria-Del-Chiaro-Revolutiile-Valahiei ] Mai multe date “oficiale” găsiţi aici: https://www.masonicforum.ro/ro/nr3/rommod.html. Practic, deşi aici nu scrie, se afirmă în altă parte că italianul Carra care ar fi trecut prin Galaţi la 1734, AR TREBUI SĂ FIE una şi aceeaşi persoană cu Anton Maria del Chiaro (care aproape sigur era trecut în lumea cealaltă la 1734). Şi uite aşa, un italian care vizitează Ţările Române este confundat în mod voit cu secretarul voievodului, iar Sfîntul Mucenic declarat mason. Nesimţire şi obrăznicie grosolană.
Precum zicea si Eliade, indivizii ăştia nu au nici un soi de scrupule în a-şi atribui tot ce se întîmplă valoros şi de a mistifica adevărul. Ei, chipurile, niciodată nu crează o schismă, o sectă, ci rămîn pururi membri ai Bisericii, chiar dacă, prin credinţa lor, sînt cu totul în afara ei. Şi am înţeles, studiind documentele lor, că mint cu neruşinare. Spre exemplu, Leon Geuca episcop de Husi, mitropolitul Dionisie Lupu, episcopul Amfilohie si episcopul Gherasim Clipa sînt declaraţi masoni doar pentru că ştiau italiană ori franceză, ori ambele (unii dintre ei au şi tradus şi chiar publicat cărţi din aceste limbi). Dar atunci episcopii erau aproape în exclusivitate aleşi dintre călugării de neam boieresc, iar în epocă boierii aveau obiceiul să-şi înveţe odraslele limbi străine. Dar de la a cunoaşte o limbă străină pînă la a fi într-o lojă este distanţă uriaşă. Gherasim Clipa traduce în 1787 o carte a unui abate francez pe nume Perault, numită Taina Francmasonilor şi Taina Mopşilor (ms. rom. 951 de la BAR), tocmai pentru a-i da pe faţă pe indivizii din această specie josnică, aşa cum şi spune în prefaţă, adică să ştie cititorul cărţii cum să-i recunoască.
Alte minciuni de aceeasi speta: “După unele surse Horea si Tudor Vladimirescu au fost francmasoni”. De parcă dacă ar fi fost, ar mai fi fost omorîţi, unul de curtea imperială austriacă, unde ereticii aceştia se infiltraseră de o bucată de vreme (pentru ca: “în Transilvania, miscarea francmasonică a parvenit pe filieră austriacă.”), iar celălalt de grecii eterişti, declaraţi masoni. După părerea mea, amîndoi sînt Sfinţi Mucenici şi merită canonizaţi. Sînt suficient de multe elemente pentru amîndoi care să confirme sfinţenia vieţii lor, după cum se poate găsi în studiile serioase ce li s-au dedicat.
“Premizele creării si întemeierii unei veritabile francmasonerii moderne românesti, încep la Paris în anul 1820, cînd în loja “Ateneul Străinilor” sunt initiati fiii de boieri trimisi la studii în străinătate”. Aha! Apoi urmează o listă de fii de boieri şi paşoptişti notorii. Dar e o problemă chiar şi aici, anume că nici unul din cei din listă nu a ajuns student la Paris înainte de 1835. Practic acesta este anul în care se poate vorbi de prima lojă românească, şi aceea la Paris.
Manuscrisul ierodiaconului Gherasim, ajuns mai apoi episcop, de la 1787, are doar menirea de a oferi mijloace de recunoaştere, aşa cum şi autorul francez al cărţii a intenţionat. Un lucru e sigur: la 1793, cînd un oarecare ieromonah pe nume Agathon îl defaimă pe Sfîntul Paisie de la Neamţ, numindu-l înşelat şi farmazon, cuvîntul din urmă era în conştiinţa monahală şi aproape sigur a tuturor creştinilor de atunci drept o ocară ruşinoasă. Aşadar, deşi se auzise despre aceşti indivizi, un lucru e sigur, din ceea ce am studiat: PÎNĂ LA 1848 (anul întoarcerii paşoptiştilor de la studii) NU EXISTĂ NICI O INFORMAŢIE SERIOASĂ DESPRE EXISTENŢA VREUNEI LOJI ÎN ŢĂRILE ROMÂNE.
Adrian Nastase. Produs al Securitatii. “Grupul de la Trocadero”. Cooptat de aripa KGB-ista a Securitatii. Hot-sef al Romaniei in frunte cu nevasta-sa si clica de jefuitori ai Romaniei, de la Iliescu si pana la Blair, de la Bittner la Fischer-Francu. Si-ar fi tras, cica, un glont in gat (ca parafraza la vorba romaneasca xxxu-te-n gat). Eu, unul, cred ca ar fi meritat nu un singur glont ci vreo 22 de milioane. Pentru ca nimeni nu a facut-o pana acum, fac eu o donatie de gloante, de la “revolutie”. Vreo doua ar putea fi, cred, refolosite. Desigur, n-ar strica si un proces in care sa apara la bara toti pradatorii Romaniei, in frunte cu Ion Iliescu si kaghebistii lui.
Ieri, adjunctul SRI, Florin Coldea, l-a schimbat din functie pe generalul Ioan Stefanut, seful Directiei Generale de Prevenire si Combatere a Terorismului din SRI, sustine, pe blogul sau, Sorin Rosca Stanescu. O “decizie cu totul surprinzatoare”, arata jurnalistul. “Omul care l-a creat pe Coldea. Care l-a facut ceea ce este astazi. Se pare ca Florin Coldea isi pregateste capitularea. Si, in acest scop, l-a numit interimar, pana la finalul mandatului lui Basescu din 6 decembrie, pe omul sau de casa, Sorin Dunea. De trei-patru ori pe an, generalul Stefanut este decorat de structurile de informatii americane pentru merite in lupta impotriva terorismului. Si iata ca a primit de la fostul sau discipol si actualul sau sef o frumoasa rasplata, la sfarsit de an”, spune Rosca Stanescu, citat de Ziua, sub titlul “Seism in SRI”.
Despre trecerea in rezerva a lui Stefanut (foto) se zvonea inca din 2007 ca ar fi urmat sa intre in lotul Zamfir – Bidireci, mai ales dupa ce jurnalistul Ovidiu Ohanesian a sustinut ca acesta ar fi fost implicat in cazul “Rapirea din Irak”. Mie mi se pare mai interesant zvonul ca tatal sau a fost soferul lui Brucan, pe vremea cand agentul rus era ambasador “roman” la Washington.
O sa va redau mai jos, pentru documentare, un articol din 2007 despre Stefanut si aceasta poveste, din ziarul Atac de atunci, si un articol din primavara anului acesta, despre masonii din SRI, scris de frumoasa Floriana Jucan:
Ovidiu Eduard Ohanesian: “Unul dintre initiatorii rapirii a fost gen. Ion Stefanut de la Antitero!”
Jurnalistul Ovidiu Ohanesian l-a acuzat ieri pe generalul Ion Ştefănuţ, şeful Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului (IPCT) din cadrul SRI, că a fost implicat în răpirea jurnaliştilor români în Irak. Potrivit lui Ohanesian, datele cu privire la implicarea lui Ştefănuţ în răpire i-au fost furnizate de un „oficial român“.
Jurnalistul a susţinut că fostul şef al Protecţiei Interne din SRI, generalul Ion Maranda, care „ştia tot, fără el nu mişca nimic“, a fost „măturat“ din servicii tocmai pentru că a aflat că Ştefănuţ nu ar fi fost străin de răpire şi a întocmit un raport în acest sens. Jurnalistul a refuzat însă să spună care a fost, concret, contribuţia lui Ştefănuţ la răpirea sa şi a colegilor lui, motivând faptul că a cerut Comisiei parlamentare de control a SRI să facă lumină în acest caz.
Genralul Ştefănuţ, actual şef al IPCT din SRI a scăpat basma curată din scandalul privind fuga lui Omar Hayssam din ţară, după ce Comisia SRI a decis că serviciul nu se face vinovat de fuga sirianului. Asta în ciuda faptului că una dintre unităţile conduse de gen. Ştefănuţ avea obligaţia, conform legii, să îl monitorizeze non-stop pe sirianul considerat un pericol pentru siguranţa naţională.
Ohanesian a solicitat în urmă cu o săptămână, atunci când a fost audiat la comisiei parlamentare de control a SRI, să fie audiaţi de urgenţă şi generalii Sorin Brăteanu, Ion Ştefănuţ, Adrian Isac şi Octavian Hârşeu. Mai mult, Ohanesian spune că a cerut şi desecretizarea raportului generalului Ion Maranda, care vorbea despre implicarea lui Ştefănuţ în răpirea jurnaliştilor români. „Cei din comisie m-au audiat, m-au înregistrat, şi gata. Nu au stabilit nimic. Oricum, comisiile sunt legate de mâini şi de picioare, nu prea au ce să facă. Asta e. Să vedem“, a spus jurnalistul, aduăgând că membrii comisiei nu l-au anunţat dacă îi vor audia sau nu pe ofiţerii respectivi. Jurnalistul a mai cerut şi în instanţă audierea generalilor respectivi, dar judecătoarea Sofica Dumitraşcu a refuzat, cu o excepţie. Generalul SIE Octavian Hârşeu, care însă a dispărut brusc. Deşi a fost citat de mai multe ori, acesta nu s-a prezentat la audieri.
Pentru a vă face o imagine completă a numelor implicate în acest caz, este necesar să devoalăm legăturile dintre cei nominalizaţi şi modul în care aceştia au crescut în grade. Astfel, despre şeful Secretariatului General al SRI, generalul Sorin Brăteanu, se spune că a fost „primul tătic“ al actualului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, pe care l-a şi năşit. Brăteanu l-a „crescut“ pe Coldea, după care l-a pasat în curtea generalului Ştefănuţ, la IPCT. În timpul scandalului privind răpirea jurnaliştilor, Coldea a fost introdus de cei doi generali SRI menţionaţi în vizorul lui Traian Băsescu, ulterior acesta fiind imediat promovat ca prim-adjunct al SRI (culmea!), exact în ziua în care preşedintele Băsescu semna decretul de trecere în rezervă a generalului Maranda. Despre Coldea mai trebuie spus că nu a dat examenul de licenţă în acelaşi an în care a absolvit studiile universitare, motivele invocate fiind „de ordin medical“ – după cum susţin oficialii SRI.
Generalul Ştefănuţ este o figură destul de controversată în serviciile de informaţii. El şi-a început activitatea la Securitate, fiind propulsat datorită faptului că tatăl său a fost şoferul politrucului Silviu Brucan, în perioada în care acesta a fost ambasador al României în SUA. Înainte de moartea lui Brucan, reporterii ATAC au încercat să îi ia un punct de vedere cu privire la ascensiunea generalului Ştefănuţ în SRI, dar acesta a refuzat să comenteze.
Generalul Octavian Hârşeu, fost număr doi în Ambasada României la Bagdad, a fost unul dintre cei mandataţi de statul român să negocieze cu ră- pitorii jurnaliştilor. Despre el mass-media a spus că ar fi ofiţer SIE, iar acesta n-a negat o asemenea ipoteză. Un alt personaj cheie în răpire este fostul ambasador al României în Irak, Ştefan Stuparu. Despre el jurnalistul Ohanesian a menţionat că a fost decorat de două ori de Băsescu ca să tacă: „El e ofiţer sub acoperire SIE şi a primit ordin să îl predea pe Munaf americanilor, a trecut peste primul-ministru şi peste ministrul de externe şi a executat ordinul. A primit ordinul de mult mai de sus. Gândiţi-vă că Băsescu l-a decorat a doua oară, cu două trei zile înainte de a fi suspendat, numai ca să tacă“. Jurnalistul a atras atenţia asupra asemănării dintre acest caz şi cel al ambasadorului României la Roma, Valentin Colţeanu, care a semnat, împreună cu alţi cinci oficiali străini, o scrisoare către Romano Prodi, urmare a căreia a fost rechemat la post: „După ce a izbucnit scandalul cu Colţeanu, MAE a răspuns răguşit, după câteva zile, că ambasadorul a avut aprobare verbală de la MAE. A primit telefon mai de sus şi el, ca şi Stuparu, adică de la Băsescu“. 05 Iunie 2007
Masoni la Ateneu
Sambata trecuta am fost la un concert privat gazduit de Ateneul Roman.
Instrumentistii Filarmonicii „George Enescu”, condusi de maestrul Cristian Mandeal, au fost mai insufletiti ca de obicei, interpretand celebrele „Mica serenada” a lui Mozart, „Dunarea albastra” a lui Strauss, „Dansul focului” al lui Manuel De Falla, „Dansul sabiilor” al lui Khachaturian si alte minuni ale muzicii clasice, cu o forta si o expresivitate unice.
Eu ascult deseori muzica clasica in masina si am o prietena draga, cu un exceptional simt al umorului, care, de fiecare data cand se urca in dreapta, imi zice: „Auzi, tu nu te-ai saturat de manelele astea??? Tot cu Guta si Adi Minune esti?” Zambim, desigur! Pretextul concertului a fost ca si pentru masoni a venit primavara… muzicala, ei fiind si organizatorii, si „beneficiarii” acestui eveniment.
Programul a fost superb, gandit nu doar pour le conaisseurs, ci si pentru profani.
Minunate si balerinele de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, care in pauza au incantat asistenta cu un balet impecabil.
Momentele de maxima virtuozitate instrumentala si emotie interioara, vitalizanta chiar si pentru suflete amortite, au fost shubertianul „Ave Maria”, „Adagio”-ul lui Albinoni (mai ales ca nu era cantat in memoria vreunui decedat), ci doar ca sa incante publicul prezent, si o varianta proprie, cantata in premiera, a Ochichornia.
Si, ca sa vedeti cum se nasc legendele si miturile populare… trebuie sa va povestesc ca ceea ce parea o certitudine pentru sutele de oameni prezenti in sala (si pentru cei care priviti fotografiile alaturate), si anume apartenenta mea la serviciile secrete, a fost, in fapt, o pura fatalitate. Am fost invitata la concert de organizatorul Elena Vernescu, doamna cu multa dragoste pentru cultura. Desi aveam rezervat un loc intr-o loja situata in plan secundar, in care m-am si asezat insotita de o prietena si de alti doi distinsi intelectuali, inainte de inceperea concertului, diplomatul Mircea Gheordunescu, fost director adjunct al Serviciului Roman de Informatii, pe care l-am vazut de trei ori in viata mea, m-a invitat in loja sa, aflata mai in fata, cu gentiletea unui barbat care, vazandu-ma micuta de statura, s-a gandit, probabil, sa-mi inlesneasca o vizibilitate mai buna a scenei. Si n-am refuzat invitatia. Desigur, cei din sala, care ne-au recunoscut, si-au spus fara dubii: „Iata dovada!” sau „Iata inca o dovada!” ca doamna Jucan este spioana, si de mult, nu de acum, din moment ce Gheordunescu, om vechi in servicii, o insoteste la concert! M-am amuzat mult, ma amuz si acum cand scriu, si-mi consolidez principiul potrivit caruia m-am obisnuit sa judec lucrurile in viata: nimic nu e cum pare. Iar daca va mai spun ca la dreapta statea si Florian Coldea cu sotia, legenda este deja imposibil de contrazis.
Apropo de Coldea, trebuie sa va spun ca n-am vazut in viata mea un chip mai impenetrabil, pe care nici macar muzica nu l-a miscat, ca al lui. Nu am reusit sa inteleg, nici macar sa deduc, daca i-a placut concertul, daca s-a plictisit sau daca, dimpotriva, l-ar fi vrut prelungit. Un ofiter de informatii perfect (sau poate tocmai de aceea imperfect!), care nu transmite nimic. Mircea Gheordunescu mi l-a laudat indelung, impartasindu-mi superlativele cu care toate serviciile omoloage SRI-ului le-au avut la adresa lui Florian Coldea de-a lungul timpului. Se pare ca, intr-adevar, in timp ce George Maior este cartea de vizita a institutiei, diplomatul cu discurs si portavocea in lume, Coldea conduce, in fapt, Informatiile, este omul care coordoneaza activitatea propriu-zisa. Din pacate pentru el, vorba unui prieten, este maximul ce va putea obtine in acest domeniu, intrucat directorul plin va fi intotdeauna o functie politica, iar Coldea, care s-a remarcat printr-o loialitate, de altfel laudabila, fata de presedintele Traian Basescu, nu va avea suportul unui viitor presedinte, daca il va chema altfel decat pe actualul. Ceea ce apreciez eu la Florian Coldea este nu numai relatia buna cu seful statului, cat mai ales aceea cu procurorul general, Laura Codruta Kovesi. Prietenii stiu de ce.
Am mai remarcat si faptul ca masonii sunt oameni eleganti, cu prestanta si cu aerul misterios ce-i caracterizeaza pe toti, transmitand vizibil superioritatea celui care apartine unei caste, unei organizatii superioare.
Numele a cel putin trei masoni celebri, Negruzzi, Alecsandri si Kogalniceanu, ne dominau de sus, pe de cupola Ateneului.
Am vazut oameni al caror liant raman principiile iubirii fraterne, al intr-ajutorarii (din pacate reciproce, caci rar am vazut masoni generosi cu cei din afara societitii!) si al adevarului, dar acel adevar doar de ei cunoscut si doar intre ei marturisit. Oricat ocultism ar acoperi masoneria, eu cred ca ramane o societate, si nu o secta, discreta, iar nu secreta.
Asta nu i-a educat insa, pe multi, in sensul de-a face diferenta dintre aplauzele normale pentru sfarsitul partiturii si cele nepotrivite de la sfarsitul partilor, care nu inseamna, de fapt, finalul. Avand in vedere insa ca masonii se ocupa cu organizarea politica si geostrategica a lumii, le scuzam nivelul muzical. O seara superba, in care m-am indragostit nu numai de muzica, ci si de unii oameni.