Victor Roncea Blog

“În bezna închisorilor, noi, nereeducabilele, am ales un drum care s-a dovedit a fi salvator, ne-a asigurat supravieţuirea, nu atât în biologic şi în social, cât în spirit şi în sacru, în divin.”

Prea cucernici părinţi, dragi prieteni dreptcredincioşi, iubiţi fraţi şi surori,

Vă mulţumesc din plinul inimilor noastre că v-aţi adunat şi în acest an să ne însoţiţi în pioasele rugăciuni care s-au înălţat spre slava Domnului Iisus Hristos şi a Sfintei Fecioare Maria, ca şi pentru veşnica pomenire a celor care au sucombat întru Învierea Neamului Românesc.

Ne cerem iertare dacă felul în care vă primim nu cunoaşte fastul sărbătoresc pe care l-am fi dorit; ţinem însă mult să vă încredinţăm că dragostea noastră nu s-a împuţinat şi evlavia cu care întregim o cucernică împreună – metanie nu a pierdut nimic din sinceritatea şi profunzimea ei. Ne bucurăm să fim împreună, în numele Maicii Domnului, la proslăvirea Sa şi a Iubitului Său Fiu.

Când zic „împreună” mă gândesc şi la cei plecaţi în lumea drepţilor, a căror bucurie de a ne întâlni, vii cu adormiţi, o simţim în frumuseţea zilei de azi; zi mândră şi luminată în care Blânda şi Milostiva Maică a Domnului ne adună sub sfântul Său Omofor ca, într-un glas, să-I mărturisim dragostea noastră şi eterna noastră recunoştinţă.

Acest hram este primul în care o stea cu strălucire mare s-a desprins de pe cerul existenţei noastre şi s-a alăturat celor care sunt dincolo de colţul nostru de vreme. Lucica, ne adresăm ţie, este prea apropiată clipa despărţirii noastre, aşa că te rugăm să nu te superi că-ţi întâmpinăm prezenţa în duh cu şiroaie de lacrimi. Ca să ne îndulcim durerea noi gândim că eşti fericită acolo, în lumină şi că dragostea ta pentru noi este la fel de generoasă şi că, astfel, ne înseninezi sărbătoarea atât de umbrită de lipsa făpturii tale dragi. Şi chiar dacă nu suntem capabile să înţelegem mesajul tău mistic, noi credem cu tărie că eşti prezentă şi că te bucuri de această sfântă sărbătoare ca altădată, împreună cu noi, cei ce din mila Sfântului, mai facem umbră pământului. Susţine-ne, rugămu-te, cu nepreţuitul tău ajutor!

Nu ştiu cum sunt inimile frăţiilor voastre, nu-mi dau seama câtă putere aţi avut să lepădaţi la uşa Casei Domnului „toată grija cea lumească”, nu ştiu cât senin aţi putut aduce în această sfântă sărbătoare; ce ştiu şi ce pot să spun este că inima mi-e plină ochi cu lacrimi şi o jale imensă îmi bântuie gândurile şi încearcă să-mi spulbere încrederea şi optimismul că nu vom trece în uitare învăţămintele sfinte câştigate în închisori, la picioarele Calvarului. Şi, pentru că îmi este foarte greu să trag o linie sub frământările mele şi să scriu „vise sfărâmate”, îmi iau îndrăzneala să vă rog să-mi permiteţi să fac un scurt recurs la memorie. Sper să nu vă plictisesc cu aceleaşi reveniri, la aceleaşi probleme, sper că rememorarea unor experienţe ne va folosi să ne revigoreze, să ne dea tărie să mergem cu demnitate până la capăt.

În bezna închisorilor, noi, nereeducabilele, am ales un drum care s-a dovedit a fi salvator, ne-a asigurat supravieţuirea, nu atât în biologic şi în social, cât în spirit şi în sacru, în divin.

Lipsa oricărui drept, chiar şi al acelui existenţial, ne-a împins să căutăm mijloace de rezistenţă, să ocolim efectele imbecilizante ale recluziunii. Ne-am propus să nu ţinem cont de vigilenţa necruţătoare a celor puşi să gestioneze oroarea din ce în ce mai iraţională şi nici de instituţia slugarnică organizată de ei, cea a informatorilor. Din toate voi spune câte ceva despre calea cea mistică, descoperită şi practicată prin credinţă, prin rugăciune.

(more…)