Victor Roncea Blog

REPLICA REPLICII sau cine impune Linia Nistrului în Biserică?Acum, după încheierea campaniei electorale din Republica Moldova şi consumarea violenţelor de la Chişinău, mi-am făcut timp pentru a parcurge „amicalele” “Precizări” ale sociologului bucureştean Dan Dungaciu la replica mea dată unor idei ale sale despre lipsa de legitimitate a Mitropoliei Basarabiei în întreaga Republică Moldova. Replica mea nu apăruse de dragul polemicii, ci pentru că am găsit acele idei în măsură să ne dăuneze nouă, românilor din afara României, în special celor din Basarabia şi Transnistria, dar şi celor de pe Valea Timocului, care au o problematică bisericească analogă cu cea a românilor din Transnistria. Mai simplu, pentru că mi-am văzut, ca român, ameninţate interesele naturale şi legitime tocmai de acolo de unde nu mă aşteptam. Am simţit nevoia să mă apăr, pentru că respectivele idei ale lui Dan Dungaciu nu sunt nişte idei oarecare, ci unele care mă vizează direct, după cum îi vizează pe toţi românii din afara României de azi. Tonul replicii mele a fost unul de firească indignare, nicidecum de „dăscăleală” „răstită”, cum îl categoriseşte preopinentul meu din Bucureşti.

Ce făcusem eu? Refutasem câteva sofisme ale sociologului bucureştean specializat în probleme basarabene. Acele sofisme priveau un subiect intern, adică românesc, şi se rezumau la faptul că reactivarea Mitropoliei Basarabiei ar fi fost un „semn al statului român” în relaţia României cu Republica Moldova, că, „la CEDO, Biserica Ortodoxă Română“, luptând continuu, ar fi fost sprijinită de avocatul John Warwick Montgomery, că recunoaşterea în Republica Moldova a “celor trei” (de fapt patru) episcopii constitutive ale Mitropoliei Basarabiei ar fi „o problemă“, că una din aceste patru eparhii constitutive, Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria, ar fi „lipsită de justificare canonică“, că românii ar fi venetici peste Nistru, că la Dubăsari nu ar fi fost niciodată episcopie, că Mitropolia Basarabiei a creat Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria din neavând ce face şi premeditat, mai având şi conştiinţa că „deranjează Moscova“, că România nu a avut niciodată „legitimitate peste Nistru“, fapt care ar putea duce, „pe bună dreptate“, la „protestele Patriarhiei ruse“. Nimic mai mult. Aici era obiectul replicii mele.

Ce a făcut Dan Dungaciu? A tăcut mâlc despre toate acestea, eschivându-se să răspundă punctual şi să precizeze, cum ne-am fi aşteptat, de ce reactivarea Mitropoliei Basarabiei ar fi fost un „semn al statului român“, de ce şi pentru cine anume ar fi „o problemă” reactivarea eparhiilor constitutive ale Mitropoliei Basarabiei, de ce ar fi „lipsită de justificare canonică” Episcopia Dubăsarilor şi a toată Transnistria şi în faţa cui ar trebui să se justifice canonic şi să se legitimeze Mitropolia Basarabiei, de ce Patriarhia Moscovei ar fi îndreptăţită cu adevărat să protesteze contra noastră? Preopinentul meu a schimbat obiectul discuţiei, ducând vorba în altă parte, în zona ipoteticului şi a virtualităţilor. Dânsul a recurs la clasicul procedeu al atacului deschis la persoană, cu tot cortegiul de elemente menite a mă decredibiliza ca exponent al Mitropoliei Basarabiei. Dan Dungaciu vorbeşte despre o inexistentă “Biserică Ortodoxă Moldovenească“, atribuindu-mi insidios şi pe nedrept paternitatea, sugerarea, lansarea publică, promovarea şi încurajarea ideii de “autocefalie” “moldovenească”. El mă prezintă de-a dreptul ca pe un “obsedat“, ca pe unul care ar săpa, “încă din 1990” la rădăcina Ortodoxiei româneşti, ca pe un adevărat blestem şi pericol naţional! Insinuările şi falsurile, însuşirea şi reproducerea fără jenă a argumentaţiilor trase de păr ale adversarilor Mitropoliei Basarabiei, reproşurile şi interogaţiile teatrale nu lipsesc din arsenalul utilizat. Pentru ca portretul pe care mi-l zugrăveşte să fie cât mai întunecat, Dan Dungaciu mă dă şi laş, pe motiv că nu mi-am pus mintea cu uneltele serviciilor secrete şi o mână de idioţi utili care au dezlănţuit anul trecut istericalele bine regizate din umbră contra Mitropoliei Basarabiei (La acest subiect va trebui să revin în mod special cu o altă ocazie). Iau seamă totodată că Dan Dungaciu, într-un gest de „amicală” generozitate, găseşte totuşi cu cale să-mi acorde (ar trebui să-i fiu recunoscător, nu?) “tot dreptul din lume” de a mă angaja “în orice proiect politic”, de a mă raporta la perioada interbelică cum doresc şi de a susţine “orice proiect în legătură cu viitorul Mitropoliei Basarabiei”. Nu au lipsit nici consideraţiunile de ordin general, menite a-mi umbri bunul nume sau de a mă jigni. Chiar din capul locului Dan Dungaciu scrie „Constat că, de la o vreme, domnul Vlad Cubreacov răspunde prompt unor intervenţii din presă ale subsemnatului, fie de la Bucureşti fie de la Chişinău. Pesemne o fi dispărut autorii şi temele din R. Moldova care să-i fi suscitat interesul, agenda de preocupări a domniei sale devenind, în ultima vreme, precumpănitor externă.” Găsesc potrivit să precizez, nu pentru a mă justifica, că preocupările mele au fost şi sunt precumpănitor interne. preocuparea pentru condiţia românilor din partea transnistreană a Republicii Moldova nu este una externă, după cum nici una dintre replicile date oricărui „expert” român, chemat sau nechemat, nu le consider date în exterior. Vădit iritat de îndrăzneala de a-i fi dat o replică punctuală, Dan Dungaciu nu face nici o precizare în legătură cu falsurile şi sofismele strecurate în interviul său acordat revistei “Observatorul cultural” şi recurge la un atac deschis împotriva mea, atribuintu-mi pe nedrept idei străine, printre care cea a “autocefaliei Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti“.

Mai constat că Dan Dungaciu se ia în Post Scriptum şi de capul Înaltpreasfinţitului nostru Mitropolit Petru Păduraru, căruia îi reproşează fără temei, în spiritul cultivat de publicaţia „Timpul”, că ar fi alergat cu “întăriri” din urma replicii mele, aliniindu-se, chipurile, unor idei ce ar constitui „expresia absolută a moldovenismului“. În fond, atât.

Dacă Dan Dungaciu tot a găsit mai cu cale să schimbe discuţia despre lipsa de legitimitate a Bisericii noastre în partea transnistreană a Republicii Moldova, ca şi despre buna dreptate a Bisericii ruse de a protesta contra noastră, cu discuţia despre „autocefalia Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti“, să vorbim mai întâi despe „autocefalie“, ca să putem reveni mai uşor la obiectul replicii noastre iniţiale.

Aşadar, ce este cu această idee a autocefaliei „moldoveneşti”? Dan Dungaciu, care nu ştiu exact ce preocupări, precumpănitor interne sau externe, avea în acea perioadă, îmi atribuie paternitatea acestei idei „revoluţionare” care m-ar „obseda” „încă din 1990, când a(m) şi înscris-o în programul Frontului Popular la Congresul II al partidului“, idee care, potrivit lui Dan Dungaciu, „a intrat în adormire, dar nu a ieşit din joc definitiv” şi “este scoasă la lumină cu intermitenţe, iar acum doi ani începuse să se reactiveze şi plutea, tacit, în aerul Chişinău, dar nu numai“, în condiţiile în care „şi la Bucureşti au existat voci care o acreditau discret – şi nu prea“.

Este necesar să amintesc că, în plină epocă sovietică, pe când URSS-ul era încă în picioare, iar regimul de la Bucureşti negocia un nou Tratat de bază cu URSS-ul, Congresul al II-lea al Frontului Popular din Moldova, convocat la Chişinău în zilele de 30 iunie şi 1 iulie 1990, a adoptat Rezoluţia cu privire la Biserica naţională. Am apelat acum la ceea ce a mai rămas după incendierea şi devastarea Parlamentului din „minuţioasa (mea) arhivă” despre care scrie (cu invidie, cu reproş?) Dan Dungaciu şi am găsit textul acelui document. Îmi pare potrivit să readuc în atenţie şi titlurile celorlate documente ale Congresului nostru cu adevărat „revoluţionar”: Rezoluţiile „Cu privire la raportul dintre FPM şi puterea de stat”, „Cu privire la denumirea republicii” (Republica Română Moldova), „Cu privire la repunerea în drepturi a etnonimului „popor român” şi a glotonimului „limba română””, „Cu privire la abolirea cultului personalităţii lui Lenin”, „Cu privire la statutul armatei sovietice pe teritoriul Republicii Moldova”, „Cu privire la situaţia ecologică din Republica Moldova”, „Cu privire la schimbarea denumirii Pieţei Victoriei”, „Cu privire la schimbarea denumirii Palatului „Octombrie””, „Cu privire la convocarea Marii Adunări Naţionale”, „Cu privire la trecerea Republicii Moldova la economia de piaţă”, Apelul către conlocuitorii de alte naţionalităţi din Republica Moldova şi Apelul către guvernele Republicii Moldova şi României.

Acum să vedem textul acelui document al Congresului FPM la care ne trimite denunţător Dan Dungaciu, fără a-l cita, ca să-mi poată incrimina paternitatea şi slujirea ideii „politice” de „autocefalie” „ca expresie absolută a moldovenismului“, în legătură cu o „„etnie moldovenească” capabilă să fundamenteze eclezial şi etnic un asemenea proiect“:

„Rezoluţia Congresului al II-lea al Frontului Popular din Moldova cu privire la Biserica Naţională

Până astăzi Imperiul Bisericesc Rus ţine în supunere forţată toată populaţia ortodoxă românească din teritoriile anexate de URSS. În virtutea faptului că majoritatea membrilor Frontului Popular din Moldova o alcătuiesc românii de confesiune ortodoxă, Congresul consideră vital necesată, în interesul naţiunii române, independenţa autocefală a acelei părţi a Bisericii Ortodoxe Române, care a fost încorporată anticanonic de către Patriarhia Rusească în 1940, iar apoi în 1944. Pentru viitoarea Biserică independentă, autocefală şi unitară în organizarea sa, Frontul Popular din Moldova propune o titulatură adecvată: Biserica Ortodoxă Autocefală Română a Basarabiei, Transnistriei şi Bucovinei de Nord.

Această Biserică îi va cuprinde pe toţi credincioşii de religie ortodoxă, care locuiesc pe teritoriile istorice româneşti din actuala URSS, precum şi pe toţi credincioşii români din diasporă, care vor accepta benevol primatul Bisericii Noastre. Biserica Ortodoxă Autocefală Română a Basarabiei, Transnistriei şi Bucovinei de Nord îşi va păstra unitatea dogmatică, canonică cu Biserica Ecumenică a Răsăritului. Viitoarea Biserică autocefală va avea conducere sinodală ierarhică, potrivit învăţăturii şi canoanelor Bisericii Ecumenice a Răsăritului, tradiţiei sale, şi se va administra autonom prin organe proprii reprezentative, alese din clerul şi poporul român, prin votul credincioşilor şi constituite în conformitate cu dispoziţiile unui viitor Statut al Bisericii.” („Ţara”, nr. 1 (serie nouă), 1990, „Literarura şi arta”, nr. 28, 12 iulie 1990).

Câtă „etnie moldovenească” şi câtă „experisie absolută a moldovenismului” este în acest document al căutărilor noastre romantice din perioada ocupaţiei sovietice, să judece fiecare de la obraz şi să-şi amintească ce făcea el concret, în acea vreme dificilă, pentru realizarea la răsărit de Prut a idealului românesc de libertate şi demnitate. Recitind acum documentul, îl găsesc a fi unul românesc, adecvat contextului politic al timpului respectiv, având tentă antiimperială şi răspunzând nevoii noastre de emancipare şi de ieşire din împilarea celor cărora le fuseserăm lăsaţi pradă în 1940. Aşa vedeam noi, românii din răsărit, lucrurile pe timpul când pe malul stâng al Prutului preşedinte era Mihail Sergheevici Gorbaciov, iar pe cel drept – Ion Iliescu în primul său mandat în care la Bucureşti erau la modă mineriadele. Nici un alt partid politic din stânga sau din dreapta Prutului nu a abordat chestiunea bisericească de la noi nici până atunci şi nici după. Doar PPCD a avut în permanenţă în centrul preocupărilor sale chestiunea organizării bisericeşti a românilor înstrăinaţi în 1940.

Pentru o înţelegere completă şi o interpretare onestă a felului în care a evoluat modul nostru de percepere şi abordare a chestiunii bisericeşti din Republica Moldova, modul nostru de căutare sinceră a unor soluţii realiste şi adecvate interesului naţional, este util totuşi să amintesc că la distanţă de un an şi jumătate, la doar jumătate de an de la proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova şi recunoaşterea ei de către România, Congresul al III-lea al Frontului Popular Creştin Democrat din 16 februarie 1992 a adoptat Programul FPCD, acel Program despre care, greşind anul, scrie Dan Dungaciu. Capitolul V al Programului – REUNIFICAREA BISERICEASCĂ – are următorul cuprins: „Frontul Popular Creştin Democrat consideră restabilirea unităţii bisericeşti a neamului românesc drept o necesitate vitală şi un scop primordial realizabil prin voinţa lui Dumnezeu şi prin activitatea conştientă şi permanentă a fiecărui român ortodox.

Restabilirea unităţii bisericeşti a naţiunii române ca formă a unităţii spirituale nu e condiţionată de factori politico-economici şi se poate realiza în funcţie de voinţa şi interesul naţional. Totodată, e cât se poate de firească tendinţa concetăţenilor noştri de alte neamuri şi confesiuni de a se reintegra instituţional Bisericilor respective din Ţară.

Principiul etnicităţii nu permite instituirea unei noi Biserici Ortodoxe Autocefale în teritoriile româneşti ocupate. Numai prin revenirea în sânul Patriarhiei Române, create în 1925 şi prin contribuţia directă a Basarabiei şi Bucovinei, este posibilă reaşezarea Bisericii noastre pe noi temeiuri ale slujirii lui Dumnezeu în mijlocul naţiei româneşti.

Sub aspect procedural, în virtutea îndelungatei administrări străine, reintegrarea bisericească va trebui să însemne pentru Basarabia şi Bucovina:

lărgirea autonomiei locale bisericeşti basarabene şi bucovinene;
confirmarea pe post de parohi a tuturor preoţilor slujitori actualmente în teritoriile înstrăinate;
crearea unui regim preferenţial pentru basarabeni şi bucovineni la admiterea în instituţiile de învăţământ teologic din cuprinsul Patriarhiei Române şi altor patriarhii;
rămânerea tuturor parohiilor din Basarabia şi Bucovina la stilul calendaristic practicat în prezent: vechi sau nou.
În plus, se impune ridicarea Eparhiei din Chişinău la gradul cuvenit de mitropolie cu avansarea arhiereului locului în rang de mitropolit al Basarabiei, care devine în mod automat şi membru permanent al Sfântului Sinod.

Voinţa şi interesele clericilor şi mirenilor vor fi reprezentate şi de delegaţii basarabeni şi bucovineni în Adunarea Naţională Bisericească de la Bucureşti” („Ţara”, nr. 8, 25 februarie 1992). Iată că Dan Dungaciu din Bucureşti, mai nou călător şi pe la Tiraspol, caută cu lumânarea o „expresie absolută a moldovenismului” în acest document, profetic atunci, al PPCD. Sunt fericit că, împreună cu alţi colegi ai mei, am avut inspiraţia să redactăm şi să adoptăm cele două Rezoluţii citate integral aici. Ele sunt legate direct şi organic, arătând o linie evolutivă de gândire într-un context politic în foarte rapidă şi profundă schimbare de la Imperiul sovietic la independenţa Republicii Moldova.

Abia apoi a urmat prima întâlnire a Patriarhilor Teoctist şi Alexei al II-lea la Constantinopol şi Comunicatul de presă al Sfântului Sinod al Patriarhiei Române, din 9 aprilie 1992, prin care se arăta că Biserica noastră Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată consecinţele nefaste pe plan bisericesc ale Pactului Ribbentrop-Molotov, încurajându-i indirect pe românii ortodocşi de la răsărit de Prut să iasă din prizonieratul canonic al Patriarhiei Moscovei.

Am fost mai bine de un deceniu şi jumătate în miezul acestei minunate lucrări de refacere a unităţii noastre spirituale prin reactivarea, creşterea şi legalizarea Mitropoliei Basarabiei şi sunt fericit ca mi s-a oferit această rarisimă ocazie. Nici eu şi nici colegii mei de partid nu ne-am precupeţit niciodată puterile, timpul sau priceperea pentru a servi întâi de toate cu fapta concretă Mitropolia Basarabiei şi Biserica Mamă Ortodoxă Română, fără a-i sfida sau condamna cu aroganţă pe cei care, cu voie sau fără voie, rămân în prizonieratul canonic rusesc. Unii ca Dan Dungaciu, care doar au comentat de pe tuşă, hrănindu-şi comentariile din faptele altora, dându-şi cu părerea, scriind articole, analize, dar şi Rapoarte pe ici, pe colo, ştiu asta prea bine. O ştiu şi neprietenii Mitropoliei Basarabiei. Dar, ca povestea să fie rotundă ca o gogoaşă, numai bună de înghiţit de cei cărora le este destinată, Dan Dungaciu scrie în acelaşi inconfundabil stil insidios: „Ideea autocefaliei îşi schimbă iarăşi regimul de funcţionare şi redevine politică. Deloc surprinzător, reapariţia pe scenă se petrece la Chişinău. Surprinzător, cel care o (re)lansează nu este altul decât domnul Cubreacov, deputat în Parlamentul de la Chişinău. În 3 şi 5 august 2008, invitat în cadrul unor emisiuni televizate la un post privat de la Chişinău, domnul Vlad Cubreacov lansează public ideea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti. Mărturisesc că perplexitatea mea, şi nu numai a mea, a fost mare. Aşteptam o clarificare, o lămurire din partea domniei sale. Clarificare care nu a mai venit.” Aici se adevereşte o vorbă veche românească: Îi arăţi omului luna şi el se uită la deget. La 3 august 2008 am fost invitatul emisiunii „Post factum” de la Euro TV Chişinău. Emisiunea, transmisă în reluare la 5 august 2008, a fost consacrată integral Mitropoliei Basarabiei în contextul atacurilor concertate asupra ei din partea unor grupări interesate, printre acestea şi publicaţia chişinăuiană „Timpul”, la care scrie de luni bune Dan Dungaciu, o foaie care a atacat şi a sabotat metodic Mitropolia Basarabiei şi care serveşte, în opinia mea, cauza rusească, cel puţin în partea de asistare mediatică permanentă a unui soldat al intereselor ruseşti, securistul Valeriu Pasat.

Emisiunea televizată este disponibilă pe site-ul respectivului post de televiziune www.eutv.md, dar şi pe blogul meu https://cubreacov.wordpress.com. Cine doreşte să o vizioneze, o poate face oricând. Nu am vorbit nici în cadrul respectivei emisiuni şi nici cu alte ocazii despre o Biserică Ortodoxă MOLDOVENEASCĂ. Am discutat despre Mitropolia Basarabiei, despre istoria ei, despre atacurile la care Mitropolia a fost supusă pe nedrept de mai mulţi cavaleri ai ordinului „Steaua României”, printre care şi unele unelte ale intereselor ruseşti cu care Dan Dungaciu se are de bine la Chişinău, despre ROMÂNITATEA majorităţii credincioşilor ei şi despre imperialismul bisericesc rus. Am invocat ideea de autocefalie doar ca idee-test tocmai pentru a demonstra o dată în plus caracterul ROMÂNESC al Mitropoliei Basarabiei şi imposibilitatea realizării acestei idei de care Patriarhia Moscovei se teme ca dracul de tămâie. Este adevărat că ideea de autocefalie, doar cu valoare de test şi în replică la acuzaţiile absurde de imperialism românesc pe care reprezentanţii Moscovei le-au tot vehiculat în timpul convorbirilor de la mănăstirea Troyan, ideea de autocefalie reciproc agreată şi reciproc acordată, a fost avansată de delegaţia Patriarhiei Române. Reacţia delegaţiei ruse a fost promptă şi furibundă, expresia ei concentrându-se în trei cuvinte vociferate de episcopul Mark Golovkov de Egorievsk, vicepreşedinte al Sectorului Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei: „Eto rumânskaia provokaţia!!!“.

Într-un interviu acordat jurnalistului Igor Burciu la scurt timp după întâlnirea de la mănăstirea Troyan am arătat că „Delegaţia noastră a propus coexistenţa în înţelegere frăţească şi într-ajutorare a celor două mitropolii, fiecare exprimând una din cele două tradiţii bisericeşti. Partea rusă a respins categoric această propunere. O reacţie vehementă din partea delegaţiei ruse a avut şi propunerea să fie luată în calcul o eventuală acordare, in extremis, peste ani de zile, de către cele două Patriarhii, a autocefaliei pentru Ortodoxia din Republica Moldova. PS Marchel Mihăiescu şi PS Mark de Egorievsk au respins această idee, calificând-o drept o provocare, întrucât, după cum s-au exprimat aceştia, „Biserica Română încalcă astăzi teritoriul canonic al Patriarhiei Ruse şi aceasta e o dovadă că va înghiţi chiar a doua zi o eventuală Biserică autocefală din Moldova, constituită din români”. Delegaţia rusă nu a trecut testul solomonic cu cele două mame, una adevărată şi alta vitregă. Mama adevărată a arătat că preferă să rămână chiar fără copil, numai ca acestuia să i se păstreze viaţa, mama vitregă a arătat însă că preferă, mai degrabă, despicarea pruncului decât întoarcerea lui la sânul mamei adevărate.“

Jurnalistul Igor Burciu s-a interesat în special şi de părerea mea privind legitimitatea Mitropoliei noastre în teritoriile Republicii Moldova, ocupate militar de Federaţia Rusă, anticipând cumva ideea păguboasă a lui Dan Dungaciu despre lipsa noastră de legitimitate peste Nistru şi pretinsul drept de protest al Patriarhiei Ruse: “Actuala Episcopie Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria este persoană juridică moldoveană, iar Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu binecuvântare de reactivarea şi înregistrarea ei, fapt ce a trezit o reacţie furibundă a structurii locale a Patriarhiei Moscovei şi a structurilor de securitate ale regimului ilegal de la Tiraspol. Cum comentaţi această situaţie?” Răspunsul meu a fost univoc, chiar dacă trezeşte iritarea unora: “Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române într-adevăr a luat act cu binecuvântare de reactivarea şi înregistrarea juridică a acestei eparhii a Mitropoliei Basarabiei, întrucât, potrivit statutului Mitropoliei Basarabiei şi legislaţiei în vigoare, activitatea cultului se desfăşoară în întreg cuprinsul Republicii Moldova şi nu poate fi îngrădită pe motive de separatism teritorial. Mitropolia Basarabiei a avut şi are credincioşi dincolo de Nistru şi aceştia nu pot fi lăsaţi fără asistenţă spirituală. Este vorba de acei credincioşi care sunt buni cetăţeni ai Republicii Moldova şi nu recunosc legitimitatea regimului separatist cu care Patriarhia Moscovei se află în relaţii de complicitate şi întrajutorare. Căpeteniile separatiste au fost decorate, ca formă de legitimare morală, cu cele mai înalte distincţii ale Patriarhiei din preajma Kremlinului. Regimul implantat de Rusia la Tiraspol îşi vede acum ameninţată funcţia de control spiritual asupra confraţilor noştri din Moldova de peste Nistru şi îşi face deja o ţintă predilectă din cea mai de răsărit eparhie a Bisericii noastre, tot aşa cum nu pierde nici o ocazie să obstrucţioneze învăţământul cu predare în limba română cu alfabet latin. Mitropolia Basarabiei, care a trecut prin zece ani de prigonire metodică din partea autorităţilor de la Chişinău, nu va ceda însă în faţa regimului separatist şi îşi va desfăşura lucrarea ei mântuitoare la răsărit de Nistru. Conflictul Mitropoliei Basarabiei cu regimul separatist din Transnistria este de natură geospirituală şi va constitui un test de patriotism şi loialitate şi pentru autorităţile de la Chişinău.” (Rusia simte că pierde controlul spiritual asupra românilor din Transnistria, “Flux”, ediţia de vineri, nr. 44, 02 noiembrie 2007).

De ce ideea lui Dan Dungaciu, idee pe care am putea-o numi convenţional LINIA NISTRULUI, este dăunătoare interesului nostru naţional? Pentru că aduce subtil în discuţie o altă idee rusească, cea de „teritoriu canonic”. Moscova recurge la noţiunea de „teritoriu canonic” pentru a-şi delimita sferele de influenţă şi control prin intermediul Bisericii. Am arătat cu diverse ocazii că pe noi nu teritoriile, ci oamenii ne interesează, pentru că nu ne frământă duhul stăpânirii peste alţii, ci dorinţa comuniunii între fraţi. Mitropolia Basarabiei, având ca teritoriu canonic întreaga Republică Moldova, este singura mitropolie românească din lume care dă expresie concretă şi ideii de extrateritorialitate, prin statutul său superior de Exarhat al Plaiurilor. Secole la rând şi Mitropoliţii Moldovei şi Sucevei au deţinut rangul de Exarhi ai Plaiurilor cu jurisdicţie peste românii din întreg Maramureşul istoric, din Pocuţia şi din întreaga Transnistrie. Acest statut de Exarhat al Plaiurilor, atribuit în premieră mitropoliţilor români de Chişinău în 1995, este un element care atestă o remarcabilă adecvare a Patriarhiei Române la noile realităţi politice determinate de „evoluţii istorice faste, dar diferite de precedentele interbelice“. Faptul că Mitropolia Basarabiei nu deţine personalitate juridică românească, ci, prin înregistrarea de către Guvernul de la Chişinău, personalitate juridică moldoveană, confirmă o evoluţie istorică fastă diferită de precedentul istoric. Ideea lipsei de legitimitate a Mitropoliei Basarabiei asupra credincioşilor săi de peste Nistru consună cu planul diversionist, lansat de Moscova prin intermediul lui Stanislav Belkovski, de partajare a Republicii Moldova şi de legitimare internaţională a regimului ofiţerului FSB Igor Smirnov creditat moral de Patriarhia Moscovei. Anume acea Moscovă pe care Dan Dungaciu o vede plină de legitimităţi canonice la Broşteni, Butor, Butuceni, Cerniţa, Cioburciu, Cobasna, Cocieri, Corjova, Coşniţa, Delacău, Doibani, Doroţcaia, Dubăsari, Dubău, Goianul Nou, Haraba, Hârjău, Hârtop, Jura, Lunga, Lunga Nouă, Mălăieşti, Mocra, Molochişul Mic, Molovata Nouă, Pârâta, Plopi, Podoima, Podoimiţa, Popencu, Raşcov, Sărăţei, Stroieşti, Slobozia, Speia, Teiu, Tocmagiu, Ulmu, Ulmul Mic, Vadul Turcului, Valea Adâncă, Vărăncău, Zăzuleni, ca să invoc doar câteva localităţi „ruseşti” străvechi din partea transnistreană a Republicii Moldova.

Ideea acreditată de Dan Dungaciu, de LINIE A NISTRULUI în Biserica noastră, este consonantă şi cu planul diversionist rusesc, lansat prin intermeduiul lui Dumitru Braghiş, de dare a raioanelor din stânga Nistrului în concesiune Rusiei pentru o perioadă de 30 de ani.

La Bucureşti, din câte cunosc, în afară de sociologul Dan Dungaciu, doar comentatorul de origine găgăuză basarabeană Dan Ciachir, unul din denigratorii virulenţi ai Patriarhului nostru Daniel, a mai pus la îndoială dreptul Mitropoliei Basarabiei cu reşedinţa în Chişinău de a avea o structură constitutivă pentru credincioşii săi români de peste Nistru, cetăţeni ai Republicii Moldova.

Trebuie să atrag atenţia că cine umblă cu ideea de LINIE A NISTRULUI toarnă apă şi la moara celor care forţează impunerea dinspre Belgrad a păguboasei idei de LINIE A DUNĂRII în cazul românilor ortodocşi din Timoc, spaţiu canonic organic legat bisericeşte, timp de secole, de Ortodoxia românească de la nord de Dunăre. Nu m-ar mira să-i aud pe unii „comentatori” bucureşteni susţinând că şi Episcopia Dacia Felix cu sediul la Vârşeţ sau Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis cu sediul la Mălainiţa ar fi şi ele lipsite de legitimitate canonică şi că Biserica Sârbă ar putea „protesta” „pe bună dreptate” că românii sunt români între Timoc, Dunăre şi Morava, ca şi dincolo de Nistru.

Ah, da! Să nu uit de apropoul lui Dan Dungaciu despre Lista celor care, încurcând voit canoanele cu politica, i-au persecutat pe credincioşii şi clericii Mitropoliei Basarabiei, servindu-se de pretextul imaginarei legături cauzale a Statului Român cel dătător-de-semne cu Mitropolia noastră. Şirul de nume invocate de mine nu avea pretenţia de a fi o listă propriu-zisă şi cu atât mai mult una exhaustivă. Am avut clar în vedere doar deceniul negru, 1992-2002, al marii prigoane împotriva Mitropoliei Basarabiei. Înţeleg că Dan Dungaciu şi-a dorit o listă extinsă în timp, exhaustivă şi bine actualizată, pentru a-şi cunoaşte companionii sau confraţii întru idee. Ei bine, nu evit deloc să o fac, îi dau satisfacţie preopinentului şi adaug lesne şi alte nume, că, Slavă Domnului!, este de unde. Ideea lui Dan Dungaciu despre legătura dintre Statul Român şi Mitropolia Basarabiei a mai fost enunţată public, după 2002, (în ordinea înverşunării) de înalte feţe bisericeşti şi politiceşti ca: episcopul Marchel Mihăiescu, arhiepiscopul Iustinian Ovcinnikov, mitropolitul Vladimir Cantarean, banditul Igor Smirnov, episcopul Mark Golovkov de Egorievsk, mitropolitul Agatanghel Savvin de Odesa, patriarhul Pavle Stoevici-Goiko al Serbiei, patriarhii Alexei al II-lea Ridiger şi Kiril Gundeaev ai Rusiei, preşedintele Partidului Socialist din Moldova Victor Morev, jurnalistul Victor Josu şi de Dumitru Braghiş. Bineînţeles că lista neprietenilor Mitropoliei Basarabiei este cu mult mai cuprinzătoare. Însă nu toţi dintre aceştia invocă ideea promovată de Dan Dungaciu despre inventatele legături cauzale ale Mitropoliei Basarabiei cu Statul Român de azi. Pentru motive de corectitudine a documentării, trebuie să atrag atenţia că zelul persecutor al celorlalţi neprieteni ai Mitropoliei Basarabiei se sprijină pe alte pretexte, la fel de perfide, dar nu despre asta era vorba aici şi acum, ci despre strâmba şi demna de respins idee cum că o dată cu reactivarea Mitropoliei Basarabiei Statul Român i-ar fi transmis cuiva nu mai ştiu ce soi de semne foarte coerente.

Am aşternut acum, din fuga condeiului, aceste câteva consideraţii, fără pretenţia de a epuiza subiectul. Sper să am ocazia şi timpul necesar să revin la el. Până atunci să ne auzim numai de bine.

Le urez Sărbători luminate de Sfintele Paşti tuturor românilor, oriunde s-ar afla, dar mai cu seamă fraţilor noştri de peste Nistru, care aşteaptă solidaritatea noastră şi binecuvântările Bisericii mame. Hristos a înviat cu adevărat!

Vlad Cubreacov,

Reprezentant al Mitropoliei Basarabiei la CEDO