Traian Băsescu: Nu, nu, nu să revenim pe subiect, deci este cred lucrul ce ne lipseşte cel mai mult, noi nu mai avem respect, dragoste pentru simboluri, pentru simbolurile noastre naţionale şi nu vorbesc de mine sau de dumneavoastră, dar foarte mulţi şi este propăvăduit dispreţul pentru România, pentru simbolurile naţionale chiar pe televiziuni, uitaţi-vă la Trustul Intact şi Realitatea, pentru că asta vrea Vântu şi Voiculescu.
Radu Moraru: Dar nu toţi de la Realitatea.
Traian Băsescu: Nu, nu, eu vorbesc de patronii lor, pentru că îi vedeţi, au pulsaţie aşa.
Radu Moraru: Şi nu toţi de la Intact.
Traian Băsescu: Absolut de acord cu dumneavoastră, dar filonul de aici vine şi vine cu acea parte din ziarişti care înţeleg să facă plăcerea stăpânului. Nu statul vă apără, nu instituţiile statului sunt bune de ceva, nimic nu e bun în statul ăsta, nimic nu e bun în România asta, noi suntem buni, noi vă spunem… cum e asta, noi vrem respect, da? Oare cum n-o reuşi domnul Vântu să spună, noi vrem respect şi în faţa celor de la FNI (foto)? Cum i-o fi domnului Vântu să meargă în faţa păgubiţilor de la FNI să spună “Eu vreau respect”. Da? Deci, aici am ajuns, această încercare de spălare pe creier, să ajungi să îţi dispreţuieşti ţara, dar noi, noi, eu Vântu şi eu Voiculescu, noi cu televiziunile noastre, noi vă spunem că vrem respect. Tu unde vrei, măi Vântule, respect, întreabă-i pe ăia de la FNI dacă te respectă? Ştii, adică…
Radu Moraru: Poate că nu a fost el iniţiatorul m-am gândit, poate că ..
Traian Băsescu: Nu ştiu, dar să spună că nu are nici o legătură cu patronii.
Radu Moraru: Mie nu mi-a plăcut cu sindicaliştii care au confiscat chestia asta cu, da.
Traian Băsescu: Şi aici vin că este parte din ceea ce vroiam să vă spun. Sigur că scoţi la comandă sindicatele în stradă când ai lideri în Consiliul de Administraţie şi îţi ies şi cu plăcile “noi vrem respect”.
Radu Moraru: Şi aveau datorii la stat ei, liderii de sindicat.
Traian Băsescu: Slavă Domnului! Dacă nu au mai fost respectaţi cred că premierul Boc, Pogea, ministrul Sârbu au discutat cu sindicatele. Sigur, nu au putut să le rezolve problemele la nivelul la care au vrut ei, dar îmi aduc aminte, în guvernarea Tăriceanu, cred că nu au discutat în patru ani mai mult de 15% din cât au discutat cu demnitarii acestui guvern, în cele 10 luni de când este instalat guvernul acesta.
Radu Moraru: Dar greva pregătită vi se pare în regulă? Este o grevă pregătită exact în buza alegerilor.
Radu Moraru: Bună seara, bun găsit la „Naşul”, sunt Radu Moraru, şi o să vedeţi că istoria se scrie şi în această seară tot aici, tot pe Calea Victoriei, parcă nume predestinat pentru succesul pe care subiectele şi emisiunile noastre le-au avut de-a lungul celor opt ani de existenţă. Subiecte grele şi în această seară, şi o să vedeţi că nu vă dezamăgim. Avem, de exemplu, în această seară despre băieţii sub acoperire din presă, şi fetele. Sunt şi multe fete…
Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Primul meu invitat în această seară ne va vorbi despre subiectele care au zguduit un pic acvariul numit scena publică a României. Pentru că s-a vorbit de ziariştii sub acoperire din presă, ziarişti ai instituţiilor abilitate cu apărarea siguranţei naţionale şi aşa mai departe. Aici este însă un război invizibil, şi o să vorbim mai mult pe acest subiect, mai ales că unul din artizanii, unul din promotorii ducerii stindardului de luptă contra ofiţerilor acoperiţi din presă este un personaj, nu-i dau deocamdată numele, că l-aş face prea mare, e un personaj care din punctul meu de vedere e dubios. Adică mai că aş jura că este sub mai multe acoperiri. Şi până ne vom documenta, dacă vom avea timp vreodată, o să vorbim şi despre acel personaj. Însă subiectul e foarte interesant pentru că se vede această luptă dintre civili, cum mă consider eu, şi oameni care sunt sub acoperire şi care practică tot felul de războaie şi aşa mai departe. Şi eu am un principiu, domne, civilii cu civilii, ăia cu treaba lor, dar hai să nu ne intersectăm prea mult. Pentru că eu civilul cotizez la stat, ca statul să-mi asigure protecţia şi toate celelalte. Eu îi ţin pe ziariştii sub acoperire în braţe, pentru că din taxele şi impozitele noastre trăiesc toate serviciile din lume, şi ele nu sunt făcute ca să aibă ofiţeri sub acoperire, ca să ne bombardeze pe noi, civilii. Ei trebuie să îşi vadă de misiunile lor pe care le au. Şi a doua problemă pe care eu personal o am, ca civil, este că nu e cinstit ca oamenii sub acoperire să manipuleze. Să ducă un ziar sau o televiziune în anumite direcţii, în funcţie de ordinele primite, pentru că în presă nu prea au ce căuta asemenea domni şi doamne. Şi mai e o chestiune, din păcate, România are ofiţeri sub acoperire în presă. De fapt sunt nişte băieţaşi care nu sunt ai serviciului propriu-zis, ci ai unora care au lucrat la un moment dat în serviciile respective şi au fost daţi afară sau s-au pensionat. Adică avem tot felul de acoperiri şi tot felul de oameni şi de instituţii care îi acoperă pe aceşti tovarăşi. Invitatul meu va putea să ridice puţin capacul, pentru că a făcut nişte declaraţii interesante, presa de astăzi a făcut de asemenea nişte declaraţii interesante. În „Cotidianul” am văzut anumite luări de poziţii ale unor foşti şefi de servicii secrete sau purtători de cuvânt, cum e purtătorul de cuvânt de la SRI, domnul Bercaru. Despre asta discutăm în prima parte. Bună seara, domnule Nicolae Ulieru, fost purtător de cuvânt al SRI.
Nicolae Ulieru: Domnul Radu Moraru, prin ce ai spus până acum într-un fel ai sintetizat situaţia, ceea ce dovedeşte că o cunoşti. Am să mă leg de prima frază a dumitale, şi o să o parafrazez: 40 de ani de regim comunist m-au învăţat că în regimul comunist cu cât lipsea mai mult un lucru, cu atât se vorbea mai mult despre el. Se vorbea despre libertate, deşi nu era niciun fel de libertate. Circula un banc care de fapt era o realitate tristă: „În comunism lucrurile se împart în două categorii: interzise şi obligatorii”. Ei bine, această lege cu cât se vorbeşte mai mult despre un lucru, cu atât el e mai absent, am aplicat-o într-un fel şi după ce am devenit purtătorul de cuvânt al SRI. Am observat că anumiţi ziarişti care proveneau din presa comunistă şi care nu erau lipsiţi nici de talent, nici de oarecare cultură, dintr-o dată au sărit în barca anticomunismului militant şi furios. Şi cu cât atacau mai mult SRI-ul şi puneau semnul de egalitate dintre SRI şi fosta Securitate, cu toate că fosta Securitate se putea regăsi în cel puţin trei instituţii de la vremea din anii 1990, adică şi în SRI, şi în SIE, şi în SPP, totuşi obiectul principal al atacurilor a fost SRI, pentru că el se ocupa de situaţia internă. Ei bine, aceşti oameni în timp s-au dovedit că erau fie foşti informatori ai Securităţii, fie ofiţeri acoperiţi. Nu ai unor servicii care au luat fiinţă după ’90, ci ai unor oameni care au lucrat în fosta Securitate. Care au păstrat legătura cu respectivii şi îi dirijau în tot felul de direcţii. Deci pentru mine un om care dovedeşte o atitudine constant anti-SRI, şi mă refer nu doar la SRI, ci la întregul sistem de informaţii al României post-decembriste, fără să admită măcar anumite progrese care s-au făcut, anumite delimitări pe care noile instituţii informative le-au făcut faţă de fosta Securitate, acel om deja pentru mine devine suspect.
Radu Moraru: Haideţi să facem un pic de istorie. Ceea ce am observat eu în aceşti ani de presă, practic fosta Securitate, vi s-a pus pecetea, în momentul în care s-a înfiinţat SRI. S-a spus, domne, acest serviciu va încerca să facă curat în sistem, să-i dea afară pe cei care nu aveau ce să caute într-un serviciu modern de informaţii pe care trebuie să îl aibă orice ţară. Din păcate, toţi cei care au plecat din fosta Securitate şi au fost în SRI prinşi şi daţi afară pe parcurs, unii şi-au făcut firme de pază şi protecţie, sau lucrează acolo, unii au plecat pe lângă oameni de afaceri, alţii în politică, alţii în presă, mulţi în sistemul justiţiei…
Nicolae Ulieru: Şi la „Doi şi un sfert”.
Radu Moraru: Apoi, s-au dus în alte servicii care s-au înfiinţat. Şi aici avem o probă dată ieri, în care „Doi şi un sfert”, sub semnătura lui Gelu Voican Voiculescu, a luat oameni care nu au mai încăput în SRI şi i-au numit şefi. De exemplu, de la Securitatea Municipiului Bucureşti. E evident că au mai intrat şi în alte servicii cu care opinia publică de atunci nu era foarte familiarizată. Deci, practic, România a fost penetrată de Securitate. Părerea mea e că mai bine rămâneau toţi acolo, că măcar ştiam că sunt acolo. Pe când aşa s-au împrăştiat peste tot.
Nicolae Ulieru: Dacă luaţi ziarele vremii, vedeţi că o declaraţie similară am făcut şi eu. Am spus că mult mai puţin periculoşi sunt foştii securişti care lucrează în cadrul SRI şi se supun noii legi de organizare şi funcţionare a SRI, decât cei care au scăpat de sub control şi s-au infiltrat în alte domenii.
Radu Moraru: Şi ce e grav e că şi-au păstrat reţelele. Adică au nişte butoane şi când apasă aici, pac iese ăla din lumea afacerilor, când apasă aici, pac iese ăla din presă. Adică şi-au păstrat reţeaua. Cu ce îi şantajează ei, deşi nu mai sunt activi în cadrul unor structuri reale ale statului, încât să îi poată manipula sau să îi coordoneze, de exemplu, pe cei din presă?
Nicolae Ulieru: În primul rând sunt angajamentele respective care rămân…
Radu Moraru: Păi a plecat generalul din Securitate cu tot cu arhiva în care are dovezi, documente, cum că respectivul ziarist ar fi fost colaborator?
Nicolae Ulieru: O copie a acelui document putea să îşi ia oricine, şi mai ales ofiţerul care l-a recrutat pe informator. În al doilea rând, sunt interese comune. Pentru că între informator şi ofiţerul care recrutează în timp se creează o anumită simbioză. Şi atunci de ce să nu lucreze împreună în continuare dacă asta e o situaţie materială mai bună, decât dacă omul ar fi zis, da, domne, am fost informator, îmi cer iertare. Nu mai sunt. Să nu confundăm totuşi statutul informatorului, care poate fi şi el un statut onorabil în anumite condiţii prevăzute de lege, cu statutul ofiţerului acoperit. Ofiţerul acoperit este din interiorul sistemului, trimis într-un domeniu sub acoperire…
Radu Moraru: Să luăm presa, de exemplu. Eu ştiu un caz, nu o să-l fac public, dar un caz în care un tânăr care nu valora mare lucru la momentul ’90 şi ceva a fost luat şi ajutat de cei care l-au recrutat şi l-au băgat sub acoperire, de a ajuns mare în societatea de astăzi. Pentru că aceşti oameni din fosta Securitate aveau pile, relaţii, contacte, şantaje. Puteau cere unui redactor sau conducător de ziar, ia-l pe ăsta şi bagă-l la tine. Ăsta e modelul?
Nicolae Ulieru: Peste tot agenţii trimişi în prima linie sunt ajutaţi ca să îşi facă munca. Dar trebuie să facem câteva delimitări necesare. Nu e adevărat, aşa cum s-a scris mi se pare chiar în „Cotidianul” de astăzi, că aceşti ofiţeri acoperiţi în presă sunt trimişi acolo ca să deturneze publicaţiile respective de la dreapta linie a cinstei, a onoarei şi a informării corecte. Nu e adevărat. Acoperirea prin meseria de ziarist e una din cele mai des uzitate în lume şi asigură o foarte bună posibilitate de circulaţie în toate mediile. Ofiţerul acoperit care lucrează în presă, cu legitimaţia de ziarist, şi dacă are şi ceva talent de ziarist, poate să pătrundă în diverse medii pe care alte acoperiri nu i le-ar permite.
Radu Moraru: Dar e normal să fie? Sunt ţări care au interzis ofiţerilor sub acoperire ca să activeze în presă.
Nicolae Ulieru: Mă îndoiesc.
Radu Moraru: Şi mie mi s-a părut ciudat. Eu nu cred ca vreo ţară sau vreun serviciu secret să rateze asemenea oportunitate.
Nicolae Ulieru: Când şi democraţia românească va avea 60 de ani vechime, se vor da legi în sensul ăsta, dar lucrurile vor merge tot aşa. Pentru că e o necesitate a muncii. De ce credeţi că de atâţia ani de zile americanii, cu forţa lor uriaşă, şi economică, şi informativă, nu pot să îl lichideze pe Osama Bin Laden? Pentru că nu i-au putut plasa un om acolo.
Radu Moraru: Ca să mai aruncăm un mit în aer, se pare că celebrii doi ziarişti din cazul Watergate erau de fapt foarte apropiaţi de serviciile de informaţii din Statele Unite.
Nicolae Ulieru: Erau alimentaţi de un adjunct al directorului CIA, care avea o ranchiună pe Nixon. Aia era sursa lor. Şi tipul a recunoscut înainte să moară acest lucru.
Radu Moraru: Asta zic.
Nicolae Ulieru: Apropo de chestia asta, celor doi ar trebui să li se ia înapoi Premiul Pulitzer pe care l-au primit ca urmare a dezvăluirilor. Pentru că de fapt nu datorită puterii lor de investigare au aflat acele informaţii care l-au silit pe Nixon să demisioneze. Ci datorită faptului că au fost alimentaţi de la cel mai înalt nivel.
Radu Moraru: Hai să o luăm altfel. Să zicem că eu ca cetăţean civil al patriei împreună cu ceilalţi contribuabili zicem, OK, acceptăm o parte din taxele şi impozitele noastre să se ducă şi pentru ziariştii acoperiţi. Dar eu ştiu că ei au un regulament foarte strict. Ofiţerii sub acoperire din presă au un comportament foarte bine reglementat de nişte coduri.
Nicolae Ulieru: Aşa ar trebui să fie, în teorie aşa este. Gândiţi-vă, de pildă, că se organizează la Bucureşti conferinţe internaţionale cu participare la cel mai înalt nivel. Şi avem exemplu cu summit-ul NATO. Nu poţi să bagi numai agenţi de ăia de 1,90 şi laţi în spate cât dulapul, pentru că ăia sunt uşor de recunoscut. Dar sunt ofiţeri sub acoperire acreditaţi ca ziarişti care evaluează foarte rapid situaţia operativă şi fiecare dintre ei, sau toţi împreună, pot să ia măsuri să nu se întâmple ceva neaşteptat.
Radu Moraru: Bun. Să zicem că aici suntem de acord, să fie ziarişti sub acoperire, dar nu, de exemplu, ziarişti care încep să facă alte acţiuni care nu sunt nici ale serviciului, nici în slujba ţării. Ăştia ce sunt, dezertori?
Nicolae Ulieru: Ştiţi ce se întâmplă? Din cauză că în ultima vreme actul de comandă în cadrul serviciilor noastre de informaţii a cam lăsat de dorit, s-au format, s-au centralizat diverse grupuri de interese care lucrează pentru unii, pentru alţii şi aşa mai departe. Şi atunci sigur că se întâmplă şi asemenea…
Radu Moraru: Aţi dat două ziare ca exemplu, şi aţi fost făcut ba mincinos, ba nu ştiu cum, pentru că nu aţi dat nume. Şi e vorba de Evenimentul Zilei şi România Liberă, unde aţi spus că sunt ziarişti sub acoperire.
Nicolae Ulieru: Eu m-am referit doar la perioada când am fost eu purtător de cuvânt, 1990-1997. Şi am spus că în primii ani ai acestei perioade erau doi ziarişti care atacau foarte dur SRI-ul, uneori săreau peste cal în mod evident. S-a încercat să se stea de vorbă cu ei, să li se spună, domne, uite sunt nişte lucruri pe care le-aţi scris şi nu sunt adevărate.
Radu Moraru: Şi cei doi erau unul de la Evenimentul Zilei, unul de la România Liberă.
Nicolae Ulieru: Da, şi până la urmă li s-a făcut o ofertă şi au fost convinşi să nu mai atace SRI-ul.
Radu Moraru: După ce au fost găsiţi ca făcând parte dintr-un serviciu secret, adică „Doi şi un sfert” de atunci.
Nicolae Ulieru: Da. Dar afirmaţia mea a fost răstălmăcită. Eu am dat exemplu ăsta printre alte 2-3 exemple care să demonstreze că „Doi şi un sfert”, în loc să îşi vadă de treaba lui, de protecţia contrainformativă a Ministerului de Interne, şi-a extins activitatea dincolo de limitele legii lui de organizare şi funcţionare, şi a încercat să facă şi alte şmecherii, cum face şi acum.
Radu Moraru: Afirmaţia e gravă când spuneţi despre un serviciu secret al Ministerului de Interne care trebuie să urmărească ofiţerii corupţi, bandiţii, traficanţii şi criminalii…
Nicolae Ulieru: Eu întreb, domnul Radu Moraru, la Secţia 5 Poliţie, jumătate din personal a fost depistat acum un an sau doi că furau benzină. Ţineţi minte?! Acum un an, la Piteşti, s-a demonstrat că o serie întreagă de permise de conducere, mii de permise, au fost date cu încălcarea flagrantă a legii.
Radu Moraru: De ce nu au aflat de la primele 100 de permise?
Nicolae Ulieru: Păi nu asta trebuia să facă? Eu zic că la Piteşti, toată Secţia judeţeană de la „Doi şi un sfert” trebuia rasă. Dar ce se întâmplă, ei vin acolo pe nepotisme, pe chestii politice…
Radu Moraru: Eu aproape că sunt sigur că aşa se întâmplă cam peste tot, că nu cred eu că doar „Doi şi un sfert” îşi depăşeşte atribuţiile cu nepotisme, cu nu ştiu ce, şi nu îşi fac treaba în mod eficient. E posibil ca şi alte servicii secrete…
Nicolae Ulieru: E posibil, dar nu în aşa hal.
Radu Moraru: Dar vedeţi că după ce aţi declanşat dumneavoastră acest subiect, au venit alte voci care au venit să spună, domne, ia să-i dăm în gât pe toţi. Or, aici era vizat şi SRI-ul. Pentru că SRI-ul, prin Marius Bercaru, purtătorul de cuvânt, a recunoscut că legea neinterzicând, există şi din partea SRI ofiţeri sub acoperire în presă.
Nicolae Ulieru: Se poate. Eu n-am apelat la asemenea mijloace, vreau să vă spun că în 1992-1993, când eram încă locotenent colonel, am avut o discuţie cu unii comandanţi care erau colonei, atunci încă nu existau generali în SRI. Abia prin 1995 a făcut Măgureanu primii 2-3 generali. Şi mi s-a sugerat că în anumite probleme să apelez la anumiţi ziarişti care sunt în legătură veche cu ei de dinainte de revoluţie. Şi atunci eu am refuzat categoric şi le-am spus, domnilor, oţi fi voi colonei, dar eu în materie de presă sunt general sau chiar mareşal. De ce? Pentru că eu nu lucrez decât cu oameni care au intrat în presă doar după decembrie 1989.
Radu Moraru: Dar atenţie, că după decembrie 1989 au intrat oameni în presă, dar unii au intrat şi în serviciile de informaţii. Adică avem aşa în presă, oameni sub acoperire provenind din fosta Securitate…
Nicolae Ulieru: Au cam dispărut, că biologic sunt…
Radu Moraru: Eu am bănuieli pe vreo 2-3 aşa. Unii chiar au recunoscut. Şi apoi unii care au intrat abia după 1990 în servicii…
Nicolae Ulieru: Da. Mi se pare firesc ca orice structură informativă din ţară să aibă ofiţeri acoperiţi în toate domeniile de interes.
Radu Moraru: Da, dar nu vedeţi că unii ofiţeri acoperiţi s-au demascat, s-au autodemascat, prin comportamentul lor arogant, prin faptul că ei vin şi colportează nişte informaţii strict secrete, vorbesc despre acţiuni strict secrete ale statului român, ei vin şi le trădează în direct… şi eu aşa i-am prins pe toţi. Numai dacă îl monitorizezi îţi dai seama că e ofiţer sub acoperire, îţi dai seama şi ce grad are şi că provine dintr-o structură, pentru că atacă alte structuri…
Nicolae Ulieru: Aia e, din păcate aici…
Radu Moraru: Deci e un război de ăsta între servicii. Întrebare, şi trebuie să v-o adresez cu o rugăminte. În perioada despre care vorbiţi, atunci când eraţi purtător de cuvânt la SRI, eu am lucrat la Evenimentul Zilei. Deci 1993-1996. Spunând informaţia că unul de acolo era la „Doi şi un sfert” şi nenumindu-l, practic şi pe mine şi pe ceilalţi colegi care am lucrat acolo, pornind de la Ion Cristoiu şi terminând cu oricine, ne puneţi pe aceeaşi listă. Şi pe mine mă deranjează chestiunea asta. Nu vreau să fiu pe o listă a celor care ar putea să fi fost la „Doi şi un sfert” şi acum au fost întorşi. Şi vă dau nume grele: Cartianu nu ar vrea să fie pe lista asta fără probe, Radu Tudor, Dan Andronic, Turturică, Claudiu Săftoiu… mulţi au avut un parcurs foarte interesant şi în carieră după aceea. Eu am rămas în zona presei, unii au plecat. Trebuie să ne daţi numele, măcar de la Evenimentul Zilei, pentru România Liberă nu vă pot… nu sunt în situaţia asta.
Nicolae Ulieru: Domnul Radu Moraru, deci ofiţerul acoperit are un anumit regim de funcţionare. Caracteristica dominantă a acestui regim este acela de a nu fi deconspirat. Eu nu pot ca ofiţer să deconspir un nume. Eu am dat un exemplu de om care nu-şi făcea meseria ca ofiţer acoperit şi ataca un serviciu prieten, sau un serviciu cu care trebuia să colaboreze în linii mari, şi pe care eu l-am anihilat. Atât. Dar nu-mi cereţi mie acum… pentru că nu e profesionist.
Radu Moraru: Colegii, căutaţi în următoarele zile toată arhiva Evenimentului Zilei şi ne uităm acolo.
Nicolae Ulieru: Ne uităm acolo, dacă veţi putea deduce, eu o să zic, „No comment”. Asta înseamnă, domne, ştii ceva, dar nu poţi să confirmi pentru că nu-mi dă voie calitatea mea de funcţionar public, dar nu pot nici să infirm, pentru că…
Radu Moraru: Oricum, informaţia pe care o daţi cuprinde strict perioada 1991-1997. Am înţeles. Lista lui Severin?
Nicolae Ulieru: Aia e o făcătură care n-are nicio relevanţă.
Radu Moraru: Bine, dar Emil Constantinescu, preşedintele României, care şi el a sărit din pătrăţică, pentru că un preşedinte de ţară nici după ce moare n-are voie să vorbească, a spus că Dumitru Tinu era KGB-ist şi l-a confirmat pe lista respectivă.
Nicolae Ulieru: Preşedintele Constantinescu a făcut multe gafe şi greşeli. De pildă, eu nu pot să îi iert faptul că el a spus public, ca preşedinte, că România a încălcat embargoul cu Iugoslavia. Într-adevăr, au fost transporturi de combustibil din România către Iugoslavia, combustibil cumpărat de firme iugoslave pe teritoriul României şi transportat în Iugoslavia, cu garnituri de tren, dar această operaţiune care a durat câţiva ani de zile s-a făcut cu acceptul ofiţerilor însărcinaţi din partea Uniunii Europene, să supravegheze respectarea embargoului, deoarece la nivelul cel mai înalt al Uniunii Europene s-a considerat că dacă sârbii vor fi lipsiţi de combustibil la modul acut, starea însăşi de spirit a populaţiei se va acutiza şi se vor strânge şi mai tare în jurul lui Miloşevici. Şi atunci li s-a dat o supapă. Şi Constantinescu ştia chestia asta. Nu spui, domne. Pentru un preşedinte, ţara este mama lui. Nu vii în public să spui, domne, maică-mea a fost o curvă.
Radu Moraru: Dar a fost barter, pentru că acum ne-au dat sârbii o căruţă de goluri. Am însă bănuiala, şi o voi spune în direct, legată de Evenimentul Zilei. Pentru că mi-am pus mintea la contribuţie şi îl voi provoca pe domnul Nicolae Ulieru să spună „No comment”. Publicitate.
Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Vom vorbi şi despre mineriade, cum ele au fost şi orchestrate, dar mai ales conduse de către ofiţeri ai lui „Doi şi un sfert”, şi despre arhiva care a dispărut, a lui „Doi şi un sfert”, înainte ca să ia foc respectiva clădire. Două camioane cu documente au fost scoase din acea arhivă, iar ulterior s-a spus că au ars documentele în acel incendiu. Total fals pentru că cele două camioane au fost chiar filmate plecând de acolo cu minute bune înainte de incendiu. Spuneam însă că legat de Evenimentul Zilei am să fac un exerciţiu de memorie şi de logică. Şi am să vă întreb aşa. Minidepartamentul care se ocupa de zona aceasta a serviciilor secrete era format din trei oameni. Doi dintre ei apar astăzi aproape în fiecare zi la televizor, unul a rămas în presa scrisă şi recent a scris despre o afacere controversată lansată de Sorin Roşca Stănescu. Corect?
Nicolae Ulieru: Eu nu mai citesc presa scrisă de la 1 ianuarie 2008, şi având în vedere şi vârsta înaintată, memoria mă cam lasă. Deci nu-mi mai aduc aminte.
Radu Moraru: Am înţeles. Bun. În momentul ăsta ştiu cu precizie, dar ne mai trebuie probe ca să verificăm. Şi vă mărturisesc că în pauză nu l-am întrebat, deci nu mi-a confirmat sau infirmat…
Nicolae Ulieru: Poate că omul respectiv îşi face datoria cum trebuie. A avut atunci un derapaj, a dat într-un serviciu al ţării pe care îl slujeşte şi el, şi acum nu mai face.
Radu Moraru: Dar totuşi pentru mine e important să ştiu, că dacă omul mai face presă, mă interesează şi metodele de convingere. Că poate acum e la alt serviciu, sau poate că modul de deturnare nu e unul foarte onorabil pentru…
Nicolae Ulieru: Nu l-am deturnat, domne, doar l-am pus cu botul pe labe atunci. Fără niciun fel de deturnare. Să îşi vadă de treabă, dar să nu mai mănânce borş pe seama SRI.
Radu Moraru: După ce a apărut acest episod cu Evenimentul Zilei şi cu România Liberă, am observat o campanie care s-a declanşat, afară cu ofiţerii acoperiţi din presă.
Nicolae Ulieru: Asta e o prostie.
Radu Moraru: Şi mie mi s-a părut o campanie fără sorţi de izbândă. Practic, cum o să ştim noi dacă, peste 5 ani, X sau Y e sub acoperire? Astăzi e uşor pentru că unii sunt atât de proşti, încât se autodemască prin prestaţiile zilnice şi prin modul lor de a se comporta.
Nicolae Ulieru: Domnul Radu Moraru, de unde ştiu eu că această campanie nu e pusă la cale chiar de unii ofiţeri acoperiţi? Ştii cum se spune, hoţul strigă hoţii.
Radu Moraru: Ne-am gândit şi noi la ipoteza asta.
Nicolae Ulieru: Dar pe mine mă miră că ăştia doi băieţi, care sunt inteligenţi şi au şi oarecare talent, oarecare cultură, Dan Turturică şi Mircea Marian, parcă, cum îmi cer mie să dau nume? Înseamnă că ei habar nu au de calitatea de ofiţer…
Radu Moraru: Mircea Marian v-a solicitat să daţi nume, şi credeţi-mă că Mircea Marian, la cum îl ştiu eu, chiar nu ştie funcţionarea asta a celor sub acoperire, că n-are de unde să ştie.
Nicolae Ulieru: A spus că dacă nu dau nume sunt un mincinos sau că afirmaţiile mele n-au nicio valoare. Afirmaţiile mele nu sunt actuale. Ele se referă la o realitate pe care eu am trăit-o, şi dacă vrei, au o valoare istorică. Deci nu poţi să spui că afirmaţiile mele n-au valoare. Au o valoare, dar nu din punct de vedere al jurnalistului cotidian.
Radu Moraru: Şi ca să mai spunem telespectatorilor, unii care strigă astăzi, afară cu ofiţerii acoperiţi din presă, prin campaniile lor îşi construiesc o acoperire nouă.
Nicolae Ulieru: Absolut, asta şi spuneam.
Radu Moraru: Deci dragi telespectatori, eu o pot face pentru că sunt civil şi mă uit în ochii dumneavoastră. Dar vă spun că şi dacă am cere să iasă ofiţerii acoperiţi din presă, acest lucru este imposibil. Şi doi, am sluji nişte meciuri între serviciile secrete, pentru că e evident că nu toate serviciile secrete au oameni Albă ca Zăpada. Au oameni care fac şi jocuri politice, unii într-o parte, alţii în altă parte. Ceea ce le cerem noi, zona civilă a presei, domne, să îşi respecte misiunile pe care le au şi să nu-şi depăşească atribuţiile. Eu vreau să cred că România are ofiţeri adevăraţi, că altfel ne ducem la culcare.
Nicolae Ulieru: Domnul Radu Moraru, în 1995, în toamnă, am ţinut la Cluj o conferinţă de presă cu presa locală, în care am spus o frază care apoi a apărut în toată presa centrală. Am spus aşa: „Noi nu pretindem că suntem fete mari, dar nici curve nu suntem”. Extinzând acest mod de a judeca asupra lui „Doi şi un sfert”, eu zic că ei de multe ori au acţionat ca nişte curve. Adică nu şi-au respectat nici statutul de ofiţer, nici legile.
Radu Moraru: Dar să nu spunem tot serviciu.
Nicolae Ulieru: Nu. Acolo sunt şi oameni foarte valoroşi, care din păcate atunci când încearcă să facă treabă sunt marginalizaţi. De pildă, cunosc cazul unui ofiţer care a venit din SIE la „Doi şi un sfert”. Lucrase în Spania, la post, vorbea limba spaniolă şi trebuia să ocupe un anumit post unde se cerea şi limba spaniolă. Şi la examenul de limba spaniolă a fost promovat unul care nu fusese nici în Spania şi nici multă spaniolă nu ştia. Aşa se întâmplă lucrurile. Ca să revenim la celebrul Marian Vanghelie, primarul sectorului în care locuiesc, eu l-am votat pe Marian Vanghelie şi a doua oară ca primar, dar mi se pare că el şi-a depăşit cu mult statutul lui de existenţă. El a creat la câţiva generali şi ofiţeri superiori din Ministerul de Interne, le-a creat un belciug. În sensul că i-a momit şi apoi, când a fost cazul, le-a cerut să joace cum cântă el.
Radu Moraru: Dar aveţi informaţiile astea?
Nicolae Ulieru: Sunt lucruri care… pe ce bază se laudă el că ştie că arhiva aia e acolo şi nu e dincolo?
Radu Moraru: A fost un pamflet, a zis ministrul de Interne de atunci. Dar auziţi, în arhiva asta… am întrebat pe cei de la „Doi şi un sfert”, domne, ce aveţi în arhiva aia, că e clar că aveţi. Nu avem, domne, sunt mici lucruri. Dar eu ştiu că în arhiva lui „Doi şi un sfert” sunt date despre orientarea sexuală a multora din România, sunt date despre furtişagurile economice ale unora înainte de 1990, sunt înregistrări ale legăturilor şi video dintre aceşti mari oameni ai ţării şi lumea interlopă.
Nicolae Ulieru: Da. Cum îţi explici faptul că au fost surprinşi generali din Ministerul de Interne stând la masă cu interlopi foarte cunoscuţi? Ce păzea „Doi şi un sfert” la ora aia? Era pe alte fronturi? Apropo de alte fronturi, din informaţiile pe care le am, un anumit şef de la „Doi şi un sfert” a dat ordin ca „Doi şi un sfert” să îşi extindă activitatea şi în Republica Moldova.
Radu Moraru: Tare de tot, chiar ordin scris?
Nicolae Ulieru: Da. O dispoziţie.
Radu Moraru: Asta e de Cascadorii râsului. Ştiţi ce mi-e mie teamă? Ca la anumite servicii să nu fi fost promovaţi oameni acolo, ca şefi, de tipul celor din politică. Adică vedeţi ce e în politică.
Nicolae Ulieru: Uite, Bogdan Olteanu, numit viceguvernator la BNR. Pe ce criterii, domnul Radu Moraru?
Radu Moraru: Economice. Economie de timp şi spaţiu.
Nicolae Ulieru: „Doi şi un sfert” e un serviciu de informaţii. Ofiţerul de informaţii se construieşte în cel puţin 7-9 ani de zile. Asta o ştiu din propria experienţă şi pe mine şi pe cei care i-am văzut plecând din SRI de la zero, şi avansând. „În Doi şi un sfert”, un comisar la circulaţie, pac venea un partid pe care îl servise şi era pus şef la „Doi şi un sfert”. Păi ce fel de muncă de informaţii poate să facă ăsta? Ce fel de criterii de apreciere a informaţiei poate să aibă un asemenea individ? Şi nu e un caz izolat, sunt zeci şi zeci de şefi aduşi din alte sectoare ale Poliţiei…
Radu Moraru: Am o întrebare de istorie. Aţi spus că mineriada din 1990 a fost orchestrată, sau acţiunile minerilor din Bucureşti au fost conduse de…
Nicolae Ulieru: Eu am spus că minerii care au venit să viziteze Bucureştiul şi să planteze flori în Piaţa Universităţii au avut ca ghizi turistici pe unii ofiţeri de la „Doi şi un sfert”. Şi am mai spus că cei doi care au vandalizat casa lui Ion Raţiu au fost dovediţi în tribunal ca fiind ofiţeri de la „Doi şi un sfert”. Şi vreau să vă spun că aici am avut şi noi o contribuţie, pentru că Raţiu îşi luase ca avocat un jurist, e mort demult şi ăla, Dumnezeu să îl ierte, ăla susţinea prosteşte pur şi simplu că ăştia sunt de la SRI. Şi când am avut o discuţie cu el, spunându-i, domne, nu e adevărat. Păi nu, că toţi sunteţi o apă şi un pământ. Domnule, Ministerul de Interne e Ministerul de Interne, SRI-ul e o altă instituţie a administraţiei centrale de stat, care n-are nicio legătură cu Ministerul de Interne…
Radu Moraru: Bine, pe vremurile ălea era o campanie de discreditare a SRI-ului ca organism nou.
Nicolae Ulieru: Da.
Radu Moraru: Întrebare atunci. Ion Iliescu a mulţumit minerilor. Dar el nu ştia că minerii de fapt au fost manipulaţi, conduşi, poate incitaţi de ofiţeri ai lui „Doi şi un sfert”? Bănuiesc că a primit informări.
Nicolae Ulieru: Plus actele de vandalism şi atrocităţile care s-au întâmplat.
Radu Moraru: Bun, vă mulţumesc mult pentru prezenţa în emisiune. Ia să vedem un mesaj: „Vizavi de cazul Piteşti, DGIPI a colaborat şi a ştiut întotdeauna ce se întâmplă acolo, iar obligaţia lor a fost de a înştiinţa instituţia care se ocupă de acele cazuri grave de corupţie, anume DGA”.
Nicolae Ulieru: Cum adică? Dar ei ce păzesc acolo, că erau ofiţerii lor?
Radu Moraru: Ei spun că numai anunţă o instituţie.
Nicolae Ulieru: Da.
Radu Moraru: De arestat trebuia DGA-ul probabil să o facă. Nu vedeţi că am creat atâtea instituţii de nu mai ştii cine ce face şi în final infractorii scapă?
Nicolae Ulieru: Eu vreau să spun că la DGA sunt destui foşti lucrători de la „Doi şi un sfert” de valoare, care neputând să îşi facă munca în cadrul Ministerului de Interne, au trecut la această…
Radu Moraru: Aici e o mare hibă şi a faptului că… eu aş numi ministrul de interne cât mai puţin politic.
Nicolae Ulieru: Înainte de a termina emisiunea, mai vreau să fac o precizare. Nu vreau să se înţeleagă că toată vina aparţine exclusiv Ministerului de Interne sau unităţii „Doi şi un sfert”. Pentru că la fel de vinovată e şi clasa politică, care prin toate mijloacele a căutat să aservească această unitate şi să o folosească în funcţie de regimurile politice care au venit la conducerea României, din decembrie 1989 încoace, să şi-o aservească ca să îi servească interesele unui grup sau altui grup. Mai mult, gândiţi-vă că conducerile acestei unităţi informative s-au schimbat mult prea des.
Radu Moraru: Aşa e.
Nicolae Ulieru: Eu totuşi rămân la părerea că cel mai longeviv dintre ei, Ardeleanu, a fost cel mai bun. Cu toate hibele care i se pot găsi şi lui. Dar el, deşi provenea din Poliţie, a devenit un bun profesionist tocmai pentru că a avut răgazul să stea acolo, să lucreze cu informaţia, să lucreze cu ofiţerii de informaţii şi să se dumirească.
Radu Moraru: Bun, vă mulţumesc pentru prezenţa în emisiune. Trebuie să mai spunem că toţi ofiţerii valoroşi din România nu sunt protejaţi suficient de către instituţiile lor. În sensul că atunci când îşi fac treaba, rezultatele muncii lor nu se văd, pentru că ele sunt stopate la un nivel de dosariadă de şantaj, sau atunci când pleacă în diverse misiuni sunt daţi în gât pur şi simplu de trădători infiltraţi de către alte servicii. Şi după cum aţi observat, în România s-au dus multe bătălii între servicii, în a se lovi unul pe altul, din păcate.
Nicolae Ulieru: Trebuie să spunem un lucru, că informaţia culeasă şi prelucrată de structurile informative ale ţării merge către factorii decidenţi care nu sunt politici. Iar decizia nu se ia la nivelul serviciilor, ci la nivel politic. Şi ăla poate să spună, informaţia asta nu mă interesează. Poţi să vii tu cu un dosar beton de crimă organizată, dacă ăla e prieten cu şeful reţelei, sau dacă partidul care l-a pus în funcţia aia are interes la reţeaua respectivă, te dă pe uşă cu dosar cu tot.
Sorin Ovidiu Vântu l-a dat în judecată pe Traian Băsescu BUCUREŞTI / 18:11, 9.07.2009 Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu l-a dat în judecată pe Traian Băsescu, pentru acuzaţiile pe care acesta i le-a adus în emisiunea “Naşul”, informează pe blogul său jurnalistul Victor Ciutacu, redactor-şef al Jurnalului Naţional, care afirmă că suma solicitată de Vântu este un milion de euro. “Da, confirm introducerea acţiunii în instanţă şi suma solicitată, dar nu vreau să fac nici un comentariu. Am plătit taxa de timbru şi, în avans, o parte a onorariilor avocaţilor”, a declarat Sorin Ovidiu Vântu pentru Victor Ciutacu. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, pe 16 iunie, la emisiunea “Naşul” de la postul B1 TV,că Sorin Ovidiu Vântu a dat “un tun”, pe ultima sută de metri a guvernării Tăriceanu, cu o rambursare ilegală de TVA, în valoare de aproximativ 60 de milioane de euro, pe care i-a dus în Cipru şi pe care i-a “băgat” în trustul de presă pe care îl deţine. “Nici proprietarul real al trustului Intact nici proprietarul trustului Realitatea nu au mai prea putut să îşi facă jocurile pentru că nu s-a mai putut negocia, nici partidele cu mine, nici partide cu instituţii, nici el cu instituţii, fie că era justiţie, fie că era… În ultimii cinci ani au fost cam ghinionişti. Sigur, domnul Vântu, pe ultima sută a guvernării Tăriceanu a reuşit să tragă un tun, de vreo 60 de milioane de euro, dar să sperăm că instituţiile statului vor recupera aceşti bani, o rambursare ilegală de TVA”, a spus Băsescu, la B1TV. Întrebat dacă este dovedită a fi ilegală rambursarea de TVA la care se referă, Băsescu a răspuns: “Că-i ilegală e dovedită”. “Ce n-o să găsiţi, cum nu aţi găsit nici la Ana Maria Vlas, nici la… că Vântu nu pune semnături de unde ia banii şi intră în puşcărie Ana Maria Vlas pentru FNI şi FNA. Aici, probabil, alţii vor merge în faţa procurorilor, nu domnul Vântu. Domnul Vântu a avut grijă să ducă cei peste 60 de milioane de dolari luaţi în luna noiembrie dintr-un TVA incorect rambursat, a avut grijă să-i ducă în Cipru, să îi bage în trustul Realitatea-Caţavencu, că şi aşa e aia tribuna în care mi se dau lecţii, în fiecare zi, trustul Realitatea-Caţavencu, lecţii de morală, lecţii de…”, a spus preşedintele. Moderatorul emisiunii a spus că primii vinovaţi ar trebui să fie cei din Guvernul condus de fostul premier Tăriceanu, la care şeful statului a replicat: “Eu nu aş merge atât de larg la Guvern”. “A fost un nemernic la ANAF care în luna octombrie s-a făcut tranzacţia. În luna noiembrie, la nici treizeci de zile, domnii de la Petrom Service îşi încasau TVA-ul necuvenit dintr-o tranzacţie cu o altă mare companie. Sigur, la câteva zile s-au băgat şi în faliment, domnii de la Petrom Service, că ăsta-i sistemul. Şi acum aleargă statul, numai că statul ştie unde s-au dus banii”, a spus Băsescu. El a acuzat trusturile Realitatea şi Intact de faptul că au ca obiectiv principal atacarea sa, a fiicelor sale, precum şi prezentarea distorsionată a declaraţiilor şi a evenimentelor la care participă şeful statului. (Mediafax)
Emisiunea NASUL din 15 iunie 2009, la 120 de ani de la moartea lui Eminescu Radu Moraru: Bună seara, bun găsit la „Naşul”, sunt Radu Moraru, şi avem în această seară o construcţie inedită. Discutăm, aşa cum am promis săptămâna trecută, suntem la episodul 2 legat de Mihai Eminescu. Despre dispariţia sa. În această seară privim şi prin documente ale serviciilor secrete, să vedem câte au existat, ce se spune acolo despre Mihai Eminescu. Mistificările care au avut loc de-a lungul timpului, faptul că istoria a avut grijă din când în când să îl mai omoare de câteva ori pe Mihai Eminescu. Nici în şcoală Mihai Eminescu nu este învăţat aşa cum ar trebui. Şi multe altele, pentru că Mihai Eminescu e şi multă Românie în toată povestea vieţii sale.
Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Cred eu, o seară interesantă, pentru că atunci când vorbeşti de Mihai Eminescu, şi cred că noi am reuşit săptămâna trecută să o facem destul de aplicat, e interesant. Şi în această seară vom fi moderaţi şi vom introduce nuanţele pe care le cunoaştem noi în toată discuţia pentru că e important să ştim cât mai exact cine a fost Mihai Eminescu şi de ce el e atât de mare nu doar pentru România, ci şi pentru Europa. Invitaţii mei sunt profesori universitari, oameni care şi-au dedicat o mare parte din viaţă studierii lui Eminescu. Unii din ei chiar au avut acces la documente secrete. Şi o să vedeţi în această seară că Biroul de informaţii din Rusia, din Imperiul Austro-Ungar, erau foarte preocupate de ce face, ce spune, ce scrie, ce gândeşte Mihai Eminescu. Era socotit un element poate periculos, poate ostil. Profesor universitar doctor Nae Georgescu, bună seara, profesor doctor Teodor Codreanu, scriitor, profesor doctor Gheorghe Ene, tot scriitor. Bună seara. Mă va ajuta în această seară colegul nostru de la „Ziua”, Victor Roncea. Şi el preocupat. Are câteva teme şi îşi dedică o mare parte din energie acestor teme şi îi mulţumim pentru că ne-a sprijinit în această emisiune. Victor Roncea, e un subiect delicat? Victor Roncea: E delicat, ca sufletul neamului românesc. Dar revine iată după 1989 în forţă, pentru că e bine să amintim că, până în 1989, Eminescu a fost interzis. Mihai Eminescu a fost la index cu anumite scrieri ale sale, în special cele politice şi cele jurnalistice. În 1989, înainte de căderea regimului, s-a încercat să se publice, fiind vorba de centenarul morţii lui Mihai Eminescu, volumul 10 din seria consacrată lui Mihai Eminescu, care cuprindea scrierile politice, dupa volumul 9, din anii ’80. Atunci am aflat şi eu că Mihai Eminescu a scris mult mai mult decât ce învăţam în şcoală. Şi aşa am aflat că există o luptă pentru Mihai Eminescu cel adevărat. Acea carte era interzisă oficial, dar circula pe sub mână. Mihai Eminescu devenise un fel de marfă de contrabandă culturală naţională. După 1989 am avut posibilitatea să aflăm mult mai multe despre adevărata viaţă a lui Mihai Eminescu. Radu Moraru: Dar n-am avut o zbatere aşa, să aflăm foarte multe. Victor Roncea: Nici până astăzi nu se ştiu foarte multe date. Şi există, cred eu, forţe din aceeaşi sferă a celor care au încercat în urmă cu 120 de ani să îl disocieze pe Mihai Eminescu jurnalistul de opera sa, sa îl taie, de o parte poetul şi de o parte omul politic, militantul pentru cauza naţională, şi să îngroape acea parte de activist politic a lui. Aceleaşi forţe, cred eu, acţionează şi astăzi. După 120 de ani. Nae Georgescu: Să nuanţăm. Radu Moraru: De ce noi românii nu facem odată o discuţie clară, deschisă, publică, domne, ăsta e Mihai Eminescu? Cu bune, cu rele, cu exagerări, cu tuşe mai groase… Nae Georgescu: Nu îl cunoaştem. Să nu credeţi că e cineva care îl cunoaşte pe Mihai Eminescu şi nu vrea să spună. Ziarul „Timpul” e cam nedesfăcut, ziarele din acel timp sunt curate. Nu există un proiect, un program. Ca să o facă cineva, trebuie ca o instituţie să îşi pună în plan această cercetare. Victor Roncea: Vreau să subliniez faptul că după 20 de ani nu există o catedră Mihai Eminescu. Nae Georgescu: Noi ce facem, facem pe cont propriu fiecare. Radu Moraru: De ce a fost sacrificat Mihai Eminescu? E una din cărţile dumneavoastră. De ce totuşi nu îl eliberăm odată pe Mihai Eminescu pentru marele public? Teodor Codreanu: Dintr-o anumită pudoare ideologică. Mihai Eminescu e ocolit cu obstinaţie atât în sfera învăţământului preuniversitar, cât şi în alte domenii ale culturii. Sunt 16 volume masive din opera lui Mihai Eminescu, fiecare în jur de 1000 de pagini. Şi e foarte greu să parcurgi toate aceste volume. De aceea Mihai Eminescu rămâne mereu un mare necunoscut. Radu Moraru: Totuşi, 16 mii de pagini sunt ce citit. Teodor Codreanu: Evident că sunt de citit, mai greu de înţeles şi de acceptat. Astăzi, biblioteca a cam lăsat locul internetului, unde există o subcultură de masă şi de aceea interesul pentru marile lecturi e din ce în ce mai slab. Radu Moraru: Spune Mihai Eminescu nişte adevăruri care n-ar trebui să fie cunoscute niciodată de marele public? Nae Georgescu: Are nişte teorii. Înlănţuirea unor adevăruri într-un context teoretic. Or, teoria duce la ideologii. Radu Moraru: Acum e vremea. Nu vedeţi că toţi caută ideologii noi, o societate nouă? Nu mai e bun capitalismul, că şi-a arătat limitele, globalismul scârţâie. S-ar potrivi teoriile lui Mihai Eminescu? Nae Georgescu: Mihai Eminescu are o teorie generală conservativă care implică anumite frâne progresului şi aruncării în gol către viitor. Implică anumite responsabilităţi pe care noi astăzi nu vrem să le mai luăm. Radu Moraru: Daţi-mi un exemplu? Nae Georgescu: Protecţionismul vamal, de pildă. El spune să ne protejăm propriile noastre mărfuri. Noi nu acceptăm asta astăzi. Gheorghe Ene: În încercarea de a completa poziţia colegilor mei, aş opta pentru dublarea sacrificat – autosacrificat, pornind de la ideea că Mihai Eminescu şi-a asumat în cunoştinţă de cauză rolul de apărător al valorilor şi intereselor naţionale. Lua în calcul consecinţele. A constatat cu puţin timp înainte de îmbolnăvire, respectiv în 1883, că devenise respectat, dar urât de toată lumea politică. Pentru curajul lui extraordinar de a scoate la lumină disfuncţii, vulnerabilităţi, ameninţări şi chiar infracţiuni consumate la adresa siguranţei naţionale, precizând că siguranţa naţională constituie o instituţie cu abordare socială globală, prin prisma asigurării stabilităţii, echilibrului şi dezvoltării nestânjenite a tuturor componentelor economice. Deci sub acest aspect Mihai Eminescu ştie că se autosacrifice… Radu Moraru: Să nu uităm, el a fost sprijinit la început de clasa politică, încurajat, promovat, după care el devenise inamicul public numărul unu. Victor Roncea: Şi nu mai putea fi controlat. Gheorghe Ene: El s-a simţit, şi a fost ameninţat atât din interior, în special de către clasa politică, pentru curajul, corectitudinea, exactitatea cu care releva cauzele, efectele, formele de manifestare ale acţiunilor şi inacţiunilor prin care era prejudiciat statul român, pentru faptul că el avea în aprecierea şi valorizarea societăţii o perspectivă… Victor Roncea: O perspectivă naţională. Radu Moraru: Credeţi că Mihai Eminescu ataca teme… sau aveţi dovezi că temele din articolele sale, din discursurile sale politice făceau referire la trădările naţionale, la jaf economic, la cum se dădea şpaga în timpul jocurilor de cărţi… Gheorghe Ene: Componentele de siguranţă naţională erau extrem de largi. Cuprindeau aspectele din domeniul intern, problematica de apărare în relaţiile externe cu factori de risc calificaţi sau cu … Radu Moraru: M-aţi pierdut aici… Gheorghe Ene: Decizionali din sfera puterii, dar şi cu reprezentanţi ai unor servicii secrete. Fac precizarea că Eminescu avea capabilitatea să realizeze că serviciile secrete erau deosebit de utile pentru toate ţările, cu atât mai mult pentru România, şi ştia că puterile angajau oameni cu calităţi şi disponibilităţi extraordinare. Şi el însuşi a devenit o instituţie de apărare şi promovare a intereselor naţionale, chiar dacă nu era implicat… Radu Moraru: M-am prins. Omul servea serviciile noastre patriote care… Gheorghe Ene: În perioada constituirii statului naţional unitar. Radu Moraru: De când se ştia că România urmăreşte să constituie statul naţional unitar? Gheorghe Ene: Încă înainte de 1800, boierii români, oamenii din conducerile instituţiilor, adresau marilor puteri solicitări care vizau la început sporirea autonomiei de stat, iar în ultimă instanţă dobândirea independenţei prin mijloace legale. Radu Moraru: Trebuie să spunem că e posibil ca Mihai Eminescu să fi devenit inamic public pentru Imperiul Austro-Ungar, pentru Rusia… Gheorghe Ene: Nu numai că e posibil, Mihai Eminescu era chemat săptămânal la Viena alături de Slavici, să dea garanţii de securitate, pentru că Mihai Eminescu atacase raţiunea de a fi a dualismului austro-ungar. Motiv pentru care a fost obligat să îşi întrerupă studiile la Viena şi să opteze pentru Berlin. Radu Moraru: Interesant. Atunci e posibil ca imperiile să fi crezut că el e un fel de agent secret care acţionează sub acoperirea de gazetar, om politic, şi să fi montat o întreagă maşină de urmărire a lui? Victor Roncea: Cred că era un agent nesecret al României. Gheorghe Ene: Înainte de plecarea la studii la Viena, Mihai Eminescu era iniţiat în unele acţiuni pe specific cultural, de promovare a intereselor româneşti. Iar pe perioada studiilor deja probase capacitatea de a pune în dificultate Austro-Ungaria prin organizarea Congresului românilor de pretutindeni în contextul unei activităţi de mai mică amploare, serbarea de la Putna. Radu Moraru: Vă întrerup… Nae Georgescu: Ca istoric literal, vreau să spun că Mihai Eminescu avea 20 de ani. Şi în aceşti 20 de ani, ca tânăr student în Viena, reuşeşte să unească câteva societăţi ale studenţilor români, în această România Jună. El şi cu Slavici. Radu Moraru: Dar cum reuşeşte? Nae Georgescu: Prin discurs şi prin idei practice. Le spune, faceţi-vă o bibliotecă. Fiecare să aducă de acasă un ziar, sau o carte… şi prin scris. El scrie în acest timp, debutează la 20 de ani în Convorbiri Literale. Şi în presa politică. Chiar textele pe care le publică la 20 de ani sunt foarte importante. Explică situaţia Imperiului Austro-Ungar cu cele 8 naţiuni. Explică cum cehii s-au unit între ei… toţi se unesc, hai să facem şi noi un congres, să ne unim şi noi românii între noi. În alte articole atacă puternic maghiarimea. Radu Moraru: În ce sens o atacă? Nae Georgescu: Administraţia maghiară din partea ungară a Imperiului Austro-Ungar trebuia să rezolve problemele a vreo 7 popoare, printre care şi ale românilor. Or, ungurii nu reuşeau să facă faţă la probleme de administraţie. Pe de altă parte, întâlneau elementul românesc, foarte mândru, cu o cultură adâncă. Şi Mihai Eminescu asta spune, ungurii nu sunt un popor, sunt o populaţie. Ei nu au cultură, nu au limbă… Radu Moraru: Am înţeles. Domnul profesor Teodor Codreanu, credeţi că Mihai Eminescu ar vexa astăzi pe cineva? Uniunea Europeană, ţări din Uniunea Europeană, faptul că noi ni-l asumăm aşa cum a fost el? Credeţi că astăzi textele lui ar stârni patimi, uri? Teodor Codreanu: Nu e vorba să vexeze pe nimeni, dar cei care atunci nu au putut să intre în complexitatea gândirii lui Eminescu, evident că au urmaşi şi că nici astăzi Mihai Eminescu nu convine tuturor. Unii consideră că ar fi antieuropean. S-au pus pe fruntea lui Mihai Eminescu fel de fel de etichete. Reacţionat, extremist, paseist, antisemit. Altminteri, europenitatea lui a fost confirmată de Titu Maiorescu. Titu Maiorescu a avut o atitudine dintre cele mai complexe faţă de Mihai Eminescu. Sunt astăzi voci care îl condamnă pe Maiorescu că prin anumite acţiuni ale sale a contribuit la trecerea lui Mihai Eminescu în zona aceea a tragismului din ultimii 6 ani ai vieţii. Pe de altă parte, Maiorescu, care era o personalitate complexă, are conştiinţa greşelilor lui faţă de Mihai Eminescu, şi interesant că imediat după moartea poetului el e acela care îl introduce propriu-zis în canonul literal românesc. În 1989, la scurt timp după decesul lui Mihai Eminescu, Maiorescu publică celebra lucrare „Eminescu şi poeziile lui”. În finalul acestei lucrări face o celebră profeţie privind centralitatea canonică în limbajul nostru de astăzi, a poeziei lui Mihai Eminescu. „Pe cât omeneşte se poate vedea, limba poeziei române din secolul 20 va începe sub auspiciile geniului lui”. Fapt confirmat de evoluţia culturii noastre din secolul 20. Radu Moraru: Dar care au fost cei mai aprigi adversari ai lui Mihai Eminescu? Nae Georgescu: Ca istoric literal, e vorba de grupul ardelenesc, Grama, Canonicul Bunea, Aron Lensuşianul, care nu concepeau ca un puşti să fie mare poet şi liderul poeziei româneşti. Teodor Codreanu: Paradoxul e că Maiorescu îl introduce în canonul literal românesc, iar un canonic de la Blaj îi contestă această poziţie a lui Eminescu. Din pricină că Alexandru Grama era un adversar al Societăţii Junimea. Gheorghe Ene: Aş dori să adaug şi eu ceva la aceste precizări. Faptul că Mihai Eminescu doar a deranjat interese, dar a fost respectat şi înţeles de către factorii de putere străini, o dovedim prin aceea că la moartea lui inclusiv mari oficioase europene i-au apreciat calităţile deosebite. În primul rând ca publicist. El a fost văzut la început în Europa pe componenta de politică externă. La Timpul era redactor de politică externă, ca de altfel şi la Curierul de Iaşi. În 1889, Mihai Eminescu este însuşit pe linia imperialismului, fenomenul imperial cultural, inclusiv de către Rusia. Deşi a avut mari meciuri pe această relaţie, prin baterea unei medalii cu acceptul Moscovei. Semn că putea fi luat în considerare inclusiv ca valoare a acestui spaţiu. Victor Roncea: Dar în acelaşi timp, la publicarea volumului 10, ofiţerii de Securitate recomandau conducerii statului că ar fi bine să nu se publice ca să nu deranjăm interesele URSS şi ale Israelului. Nae Georgescu: Volumul 10 e unul din cele 5… Victor Roncea: Da, e volumul mai delicat, dupa 9… Radu Moraru: Credeţi că astăzi ar putea fi etichetat Mihai Eminescu antisemit? Victor Roncea: Nu. Nae Georgescu: Mihai Eminescu e un teoretician. Se adresează oamenilor care sunt dornici de teorie. Radu Moraru: Dar vedeţi că dacă Mihai Eminescu ar fi fost ascultat, sprijinit, înţeles, poate că astăzi am fi asistat la o societate unde unul dintre teoreticieni să fi fost Mihai Eminescu. Dacă tot ce îmi spuneţi e adevărat, înseamnă că omul chiar lucra la un proiect de societate europeană pe următorii 100 de ani, nu scria atunci ca un ziarist… Nae Georgescu: Nu era artiglier, deci avea… are 3 teorii majore. Radu Moraru: Plus că e posibil ca ceea ce promova el să vină din ideile promovate de serviciile secrete româneşti, care erau la începuturi. Adică să fi fost pe filonul ăla naţional. Gheorghe Ene: Criticismul lui Mihai Eminescu ţine de şcoala Junimii, dar şi de influenţa exercitată de Kant şi de pozitivism, fapt care trebuie înţeles ca metodă de corecţie şi asanificare a societăţii româneşti. Pentru ca astfel să poată fi mai uşor şi corect integrată în cultura europeană. Mihai Eminescu nu poate fi acceptat de elita apuseană decât ca un spirit genial, ca un promotor al intereselor unei ţări… Radu Moraru: Eu cred că trebuie să îl recitim pe Mihai Eminescu astăzi… poate am găsi nişte răspunsuri. Victor Roncea: Numai la nivelul doi şi trei el e receptat ca un adversar al marilor puteri sau ca un ziarist care se angajează în lupta politică de pe poziţia unui partid. Radu Moraru: Ştiţi ce e interesant? Moartea lui Mihai Eminescu era perioadă în care omenirea era pregătită pentru cele două mari sisteme care s-au planificat, comunismul şi capitalismul. Cele două mari experimente pe care omenirea avea să le trăiască în următorii 100 de ani. 1889-1989, 100 de ani s-a întins comunismul. Nae Georgescu: Eminescu a avut intuiţia… primului război mondial. Intuiţia pericolului comunist. Radu Moraru: Dar el avea o a treia cale? Teodor Codreanu: A treia cale a lui Mihai Eminescu era organicismul. Reacţionarismul lui de fapt nu e în sensul negativ care se vehiculează astăzi, ci el considera reacţionarismul ca o reacţie împotriva unei boli. Radu Moraru: Luăm o scurtă pauză. Ne întoarcem la aceste idei. Se conturează de ce uneori ne e teamă să nu supărăm marile puteri, nu l-am răscitit pe Mihai Eminescu, de ce uneori l-am ascuns. De ce uneori era foarte deranjant pentru momente politice diferite ale societăţii europene, româneşti. Publicitate.
Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Un mail foarte interesant. „Nu am scris până acum la nicio emisiune TV. Acum simt o imensă revoltă. Românul absolut e tema emisiunii dumneavoastră. Târziu, la 50 de ani, a trebuit să aflu că am învăţat numai minciuni la şcoală. Să le fie ruşine academicienilor, scriitorilor, profesorilor universitari, care predau limba şi literatura română, tuturor acelora care au ascuns adevărul sau au plecat capul ca sabia să nu-l taie. Până când avem asemenea intelectualitate, această ţară va da numai oameni neterminaţi. Ar fi timpul ca să ne asumăm toate şi aşa-zisele rele. Să le fie ruşine celor care fac programa şcolară şi nu se alocă ore de studiu suficiente operei lui Mihai Eminescu, şi operei sale politice. Măcar am avea posibilitatea să cunoaştem şi o parte de istorie, poate mai adevărată decât cea studiată până acum vârâtă pe gâtul generaţiilor întregi de elevi”. Şi are dreptate. Domne, am învăţat mai mult despre Marx, despre Engel, despre Lenin… Cred că la fel am putea să îl studiem şi pe Eminescu, rece. Mai ales astăzi. Nae Georgescu: În „Istoria Sociologiei Româneşti”, regretatul Ion Ungureanu îi dedică un capitol destul de consistent. Victor Roncea: Eminescu poate fi considerat si un parinte al sociologiei româneşti. Radu Moraru: Ştiu, dar Mihai Eminescu ar trebui studiat astăzi de la nivel de liceu. Scrierile sale, dacă pui data de astăzi, sunt extrem de actuale. Faptul că avem o clasă politică ce a trădat România prin elementele sale… Nae Georgescu: Prin tăierea rădăcinilor, cum spune Eminescu. E o pată de ulei superpusă, nu mai are rădăcinile în sol această clasă politică. Şi tinde a se reface fenomenul. Deci ar trebui să stopăm refacerea fenomenului ca atare. Teodor Codreanu: În România sunt practic două popoare. E aşa-numita pătură superpusă şi România profundă. Prăpastia aceasta… Radu Moraru: Şi nu cumva desenul ăsta… Practic aici sunt românii, aici e ţara lor, şi ăştia sunt aici. Că asta e problema. Noi nu prea reuşim să ajungem aici. Dar credeţi că a fost un program întins pe 100 de ani? Ştiţi de ce vă întreb, pentru că e inadmisibil ca România să nu fi pus în 100 de ani mai multe rădăcini la conducerea ei. Nae Georgescu: Nu, domne, Mihai Eminescu spune că acesta e un fenomen natural. El are teoria selecţiei sociale negative. El spune aşa, luaţi o lopată de nisip, aruncaţi-o în aer şi veţi vedea că ea se va organiza pe pământ sub formă de grămadă. Dedesubt vor fi boabele mai grele şi deasupra pleava. La fel funcţionează şi lopata socială. Ce e greu, ce e serios, stă dedesubt, în umbră, nu se bagă. Şi spune, asta e o tendinţă naturală a omului. Şi spune el, trebuie să găsim nişte corective. Trebuie ca să nu ne conducă numai Pacoste, Cioară… şi atunci spune, trebuie să găsim nişte metode de a-i obliga pe ăştia, ori să se dea la o parte, ori să se implanteze în piramida socială. Şi metodele lui sunt piramida meritului, meritocraţia… el spune, trebuie să instaurăm o dictatură a meritului, meritocraţia. Nu democraţia. Radu Moraru: Evident că Mihai Eminescu era contemporan cu marii ideologi ai celor două sisteme care se năşteau puternic, şi ăia erau deranjaţi cu toţii. Lasă-ne frate, vii tu să ne dai a treia cale… şi sigur, eu nu cred că Mihai Eminescu era el omul minune. Era un geniu, dar probabil avea multe informaţii şi era hrănit de oamenii sistemului românesc de atunci. Şi e posibil ca tocmai aceia să îl fi lăsat din braţe pe Eminescu, pentru că el devenise deranjant, or, jocurile se cam făceau. Ne-am făcut jocurile la 1877, cu Războiul de Independenţă, pregăteau Marea Unire, poate că aveau nevoie de linişte, şi din mai multe scrieri rezultă că Mihai Eminescu nu putea fi potolit. Or, persoanele care deranjau erau scoase în general nebuni. Există în documentele pe care le-aţi văzut, de-a lungul anilor, anumite elemente care să arate că nebunia lui a fost fabricată? Că el a fost tot timpul urmărit de birouri de informaţii străine? Gheorghe Ene: Există o serie de documente ale epocii. Din care rezultă că era în obiectivul serviciilor speciale şi lucrat calificat în forme deosebit de avansate. Urmărit profesionist pentru infracţiuni la adresa unor centre de putere şi pentru periculozitatea deosebită pe care o prezenta prin afirmarea intereselor naţionale şi combaterea intereselor din spaţiile respective. Radu Moraru: Era urmărit şi de serviciile secrete româneşti? Gheorghe Ene: Nu. Poliţia l-a reţinut în mai multe rânduri… Radu Moraru: Dar era turbulent înţeleg. Adică la un moment dat o mai lua cu şpriţul… Gheorghe Ene: Nu, Mihai Eminescu nu a fost băutor. Victor Roncea: La rândul său făcea parte dintr-o organizaţie secretă… Radu Moraru: Dar nu spuneţi că Mihai Eminescu nu lua un şpriţ? Nu putem să îl scoatem călugăr. Nae Georgescu: Bea vin roşu şi cânta doine de dor şi de jale din Ardeal, să spunem la beţie. Radu Moraru: Dar Veronica Micle e posibil să fi fost vreun agent care să îl şi toarne? Victor Roncea: Nu. În schimb un agent de acest gen era Slavici, prietenul lui. Gheorghe Ene: Eminescu se afla şi în atenţia unor organe ale Administraţiei de Stat cu rol de protejare a ordinii interne. Pentru că prin acţiunile purtate pe cont propriu, prin poziţiile luate înainte de exprimarea punctului de vedere oficial în relaţiile externe în legătură cu criza orientală, în legătură cu Convenţia din 4 aprilie privind înţelegerea româno-rusă pentru ca trupele ruseşti să traverseze România şi să acorde unele facilităţi pe linia aprovizionării cu alimente, animale pentru transport şi aşa mai departe. Dar Mihai Eminescu prezenta inclusiv pentru factorii interni un pericol pentru că el, implicându-se în acţiuni de combatere a centrelor de putere, deranja inclusiv în străinătate, iar atitudinea străinilor se repercuta inclusiv în deciziile luate… cei mai deranjaţi au fost austro-ungarii. Teodor Codreanu: Afacerea Strusberg, de pildă. Gheorghe Ene: Austro-ungarii l-au expulzat. Renunţarea la studiile de la Viena nu e o opţiune a lui Eminescu. Prin faptul că era şicanat şi invitat săptămânal la poliţie, prin procesul de presă intentat pentru unele articole politice, el a fost adus în situaţia de a nu mai putea respira în teritoriul austro-ungar. Radu Moraru: Dar el era bănuit că ar fi un agent trimis de români, infiltrat la Viena acolo? Teodor Codreanu: În 1870 el a avut un proces de presă. Şi norocul lui a fost că acest proces de presă s-a prelungit peste 6 luni, când se prescria. Şi astfel a scăpat de condamnare. Radu Moraru: Deci de atunci era urmărit să fie cuminţit? Gheorghe Ene: Dar aici e întrebarea deosebită. Infracţiunile la adresa securităţii unui stat se judecă în regim de primă urgenţă. Şi rămâne întrebarea, de ce a fost iertat? Sunt şi unele considerente care nu exclud implicarea unor oameni politici români… Radu Moraru: Vreun aranjament. Să zicem că dacă voiau ăia îl rădeau, dar ceva s-a întâmplat… Gheorghe Ene: El a fost protejat… Teodor Codreanu: Domnule Radu Moraru, dumneavoastră sunteţi un ziarist incomod. Orice ziarist incomod are de plătit. Eu cred că aveţi mulţi duşmani. Radu Moraru: Da, dar şi mulţi prieteni. Cred că mai mulţi prieteni. Victor Roncea: Acesta este avantajul… Teodor Codreanu: Ei bine, Mihai Eminescu a fost unul din cei mai incomozi ziarişti pe care i-a avut cultura românească. Publicistica e aceea care a făcut ca el să fie scos din viaţa publică. Începând cu 1880, când Maiorescu a publicat, în Timpul, articolul lui programatic de întoarcere a politicii româneşti dinspre lumea francofonă spre cea germană, ei bine, Mihai Eminescu a publicat în timpul studiului lui Maiorescu, dar cu observaţii foarte critice. El era un păstrător al echilibrului în Europa. Paradoxul eminescian este că el era de formaţie germană, dar a simţit că există pericolul expansionismului german. Era atunci proiectul ca lumea germană să pună stăpânire pe gurile Dunării. Gheorghe Ene: Şi să colonizeze părţi din România. Teodor Codreanu: Primejdia aceasta el a simţit-o de atunci. Şi deşi nu era un francofil, a simţit că lumea franceză păstrează echilibrul în Europa. Radu Moraru: De ce spuneai de Slavici? Victor Roncea: Spuneam că a fost lucrat, ca sa preiau terminologia domnului Ene, pe toata linia, inclusiv de prieteni. Slavici, unul dintre ei, de exemplu, a fost un agent al Austro-Ungariei. E drept, poate lucra şi pentru România. Ar fi fost un agent dublu. Dar mai mult decât atât, Mihai Eminescu în ziua în care a fost ucis civil, ca să spunem aşa, ziua morţii civile, 28 iunie 1883, el a plecat de la Slavici de acasă, de aici, din Piaţa Amzei. Soţia lui Slavici era de origine maghiară. Ea e cea care a alertat poliţia, susţinând că Mihai Eminescu e nebun. Poliţia s-a dus după el unde se refugiase… Radu Moraru: E interesant. Victor Roncea: Slavici îl urmărise chiar şi în Societatea Carpaţi. Radu Moraru: Dar atenţie, el făcuse un tărăboi în dimineaţa respectivă. E posibil să fi fost de fapt abţiguit. A tras şi el o noapte mai lungă. Gheorghe Ene: S-au făcut… internarea aceea a lui în cămaşa de forţă a însemnat o nerespectare flagrantă a legilor româneşti din perioada respectivă. Călin Cernăianu a studiat legislaţia penitenciarelor, legislaţia caselor de sănătate din vremea aceea şi a stabilit foarte clar că pentru Mihai Eminescu nu s-au respectat regulile elementare. Adică pentru a fi internat într-un sanatoriu trebuia acceptul a doi medici. Ei bine, nu s-a respectat deloc acest fapt. Mihai Eminescu a fost internat pe baza unui simplu bileţel trimis de doamna Slavici, în dimineaţa aceea, către Maiorescu, alarmată că Mihai Eminescu e foarte rău şi trebuie … Radu Moraru: Scăpaţi-mă de Mihai Eminescu că e nebun. Dar există acest bileţel? Nae Georgescu: George Călinescu l-a găsit şi e la arhiva Institutului „George Călinescu”. Radu Moraru: Foarte interesant! Gheorghe Ene: Am vrut să răspund la întrebarea privind relaţia suspectă dintre Eminescu şi Slavici în problema comportamentului faţă de Austria. Trebuie să pornim de la ideea că Slavici era cetăţean austro-ungar şi aşa a şi murit. Apoi faptul că Slavici era ofiţer austro-ungar şi avea obligaţii pe care… Radu Moraru: Ofiţer racolat şi de serviciile secrete româneşti. Gheorghe Ene: Sigur, el dădea informaţii Austro-Ungariei, chiar şi până în 1883. Şi sunt documente în acest sens. Mihai Eminescu chiar îl bănuieşte, şi în anumite perioade încearcă să îl evite. Dar prietenia lor era destul de veche. I-a fost greu să adopte o atitudine tranşantă în această problemă. Radu Moraru: Eminescu era clar un produs de geniu al României de atunci. De ce au acceptat… Domne, dacă nu doreau acest lucru, nu îl dădeau jos din braţe. De ce au acceptat să îl sacrifice? Că asta e, îl internau, după trei zile îl scoteau, 3 luni, şi reluau… Teodor Codreanu: A existat tentativa ca Mihai Eminescu să fie plecat în ziua aceea, a desfiinţării Societăţii Carpaţii, să plece la Botoşani, să îl aducă pe fratele său, Nicolae, să îl interneze la Şuţu. Dimitrie Sturdza, ministrul de Externe de atunci, a vrut ca lucrurile să se rezolve paşnic. Slavici ştia acest fapt. Slavici pretinde că a plecat să se trateze la Hale, în Germania. Dar el de fapt, la sfatul lui Sturdza, a plecat pentru câteva zile la Măgurele, unde Sturdza avea o moşie. Pe 26 iunie, Maiorescu scrie că a făcut o plimbare la Măgurele. Şi el spune că Slavici era plecat. În realitate, plimbarea lui la Măgurele a fost o întâlnire cu Slavici şi în această întâlnire el a încercat să îl salveze pe Mihai Eminescu. Radu Moraru: Atunci reformulez întrebarea: e posibil ca Mihai Eminescu să fi luat viteză? E o formulă neacademică. În sensul că omul chiar nu mai asculta de nimeni şi la un moment dat să devină chiar periculos, prin acţiunile sale, pentru proiectul România 1918? Teodor Codreanu: Ultimul lui articol din Timpul era scris împotriva abuzurilor faţă de presă. Un articol scris impecabil ca de altfel şi celelalte. Aşadar, o asemenea minte nu putea să deraieze brusc. Radu Moraru: Totuşi vedeţi, a rămas fără bani. Victor Roncea: I s-au tăiat toate mijloacele. Radu Moraru: Un produs de geniu care ani de zile a ajutat România. Practic, serviciile şi oamenii politici s-au folosit de el ca să poată negocia de pe poziţii egale. Bun. Şi la un moment dat i se taie fondurile… Păi cum să devină Mihai Eminescu sărac? Teodor Codreanu: Petre Carp negocia atunci la Viena tratatul secret. Şi zgomotul pe care îl face Mihai Eminescu în presă incomoda aceste demersuri. Şi el trimite vestita telegramă: „…şi mai potoliţi-l pe Mihai Eminescu”. Radu Moraru: Dar ce negociau ei atunci? Teodor Codreanu: Tratatul Tripla Alianţă. Un tratat care a funcţionat până la primul război mondial. Gheorghe Ene: Tripla alianţă viza conferirea unui plus de siguranţă Germaniei şi Austro-Ungariei care la Tratatul de la Berlin, iunie-iulie 1878, a umilit Rusia. De asemenea se simţea ameninţată de Franţa, pe care o coborâse în rangul de a doua putere a Europei. Faţă de aceasta, cele două ţări doreau să îşi ia revanşa şi sigur că atragerea României în sfera lor de interese viza ca teritoriul naţional german şi austro-ungar să fie cruţat de o eventuală conflagraţie, teatrul de operaţiuni urmând să fie plasat în România, ca pierderile marilor puteri să fie mici. Atragerea României a fost un fel de dragoste cu forţa. Dar românii au ştiut să profite, pentru că îşi consolidaseră statul, cuceriseră independenţa, au obţinut acceptul marilor puteri pentru ca România să devină o putere în sud-estul Europei… Radu Moraru: Deci am intrat în NATO, ca să spun aşa… Teodor Codreanu: Exact. Radu Moraru: Rusia a fost deranjată? Foarte deranjată? Nae Georgescu: Da, da. Gheorghe Ene: A pregătit peste 25 de ani revanşa pe care şi-a luat-o. Victor Roncea: Dar din punctul de vedere al lui Mihai Eminescu era o trădare a intereselor românilor din Transilvania. Teodor Codreanu: Garanţiile acestea se bazau pe sacrificarea Ardealului. Tocmai de aici e cheia înţelegerii recalcitranţei lui Mihai Eminescu în ziua în care s-a desfiinţat Societatea Carpaţi. Faptul era pregătit deja mai înainte de serviciile secrete româneşti, când un demnitar al vremii, Petre Grădişteanu, a ţinut un discurs foarte interesant la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, de la Iaşi. Şi Mihai Eminescu a fost programat atunci să meargă să ţină un discurs. Dar văzând demagogia din jurul evenimentului, Mihai Eminescu a renunţat, scârbit. Ei bine, în acel articol, în acel discurs al lui Grădişteanu, se spune despre politica lui Carol I, că în coroana domniei regelui lipsesc câteva diamante. Era o metaforă pentru Bucovina, Basarabia şi Ardeal. Această metaforă politică a stârnit un conflict diplomatic foarte violent între Bucureşti şi Viena. Şi ministrul nostru de Externe cu Petre Grădişteanu au fost chemaţi la Viena să îşi ceară scuze. Or, acest eveniment a contribuit indirect la argumentarea desfiinţării Societăţii Carpaţi. Radu Moraru: De ce timp de 6 ani aproape, Eminescu nu e reabilitat de către nimeni dintre cei care serveau patria? Adică 6 ani de zile… Întrebare, e posibil Mihai Eminescu să fi bătut mâna cu vreun serviciu din Franţa, a trădat vreodată Eminescu? Nae Georgescu: Nu, a fost amăgit în această perioadă. Teodor Codreanu: El trebuia îndepărtat din viaţa publicistică. De aceea a şi fost dus la Oberdobling, Viena. Şi Eminescu trebuia să stea acolo 2 ani de zile. Imaginaţi-vă ce însemna asta? Ori Mihai Eminescu şi-a revenit rapid la Viena, pentru că acolo nu i-au mai făcut tratament cu mercur, ori primul lui gând a fost să se întoarcă în ţară. Ordinul lui Maiorescu a fost să nu meargă în ţară, ci să meargă la o plimbare în Italia. Radu Moraru: Deci e posibil ca România să fi primit un… bă, băieţi, radeţi-l pe Eminescu, să nu îl mai vedem la televizor, cum ar veni. Nae Georgescu: Eminescu vine până la urmă în Bucureşti pe 17 martie 1884. Exact pe 17 martie 1884 se desfiinţează ziarul Timpul. Gheorghe Ene: Mihai Eminescu nu trebuia să rămână nici în Bucureşti… Radu Moraru: Aşa de tare era Mihai Eminescu, încât României i s-au promis sancţiuni dure dacă nu îl ţin pe Mihai Eminescu… Gheorghe Ene: Austro-Ungaria a hotărât ziua în care să percheziţioneze şi să excludă persoanele cu rol important în Societatea secretă Carpaţii. Domiciliile au fost … Radu Moraru: Deci ordinul a venit de la Viena? Deja e un meci pe care îl regăsesc până în zilele de astăzi. Deci în ce societate era Titu Maiorescu? Nae Georgescu: Era şi în Societatea Carpaţii… care avea 7-8 mii de membri. Radu Moraru: El la ce echipă juca? Titu Maiorescu? Juca şi în altă echipă decât echipa României? Avea vreo înţelegere… de exemplu, Slavici era ofiţer. Titu Maiorescu avea vreo palmă bătută cu vreun…? Teodor Codreanu: Nu, avea interese. De pildă, el ca avocat… Victor Roncea: Dar a fost francmason sau nu? Nae Georgescu: În tinereţe a fost francmason. Radu Moraru: Deci el juca în tabăra străinilor? Teodor Codreanu: Nu, ale intereselor personale. Gheorghe Ene: Maiorescu avea interes să se menţină în spaţiul de maximă audienţă politică, ştiind că pentru aceasta trebuia să ai acceptul puterilor. Nu aş spune că era duplicitar, era avocat. În plus studiase la Viena, era om de formaţie germană… Radu Moraru: Deci practic ce se întâmplă astăzi în România, să fie acest joc permanent între tovarăşi. Gheorghe Ene: Ceea ce trebuie menţionat e faptul că Maiorescu l-a format, l-a promovat, dar Maiorescu a exercitat permanent un control extraordinar asupra lui, ştiind tocmi că, prin capacităţile sale ieşite din comun, el deranja continuu, nu numai în partid, dar şi în exterior. Şi el l-a controlat şi a fost alături de el până la depunerea la Bellu. Radu Moraru: Asta arată că Maiorescu dădea impresia că e cu ăia de afară… Gheorghe Ene: Ţara aceasta şi-a promovat interesele şi a ajuns să realizeze progrese extraordinare cu implicarea a sute de oameni politici din fiecare tabără. Nae Georgescu: Să ştiţi că anii aceştia au fost numiţi în istoria noastră drept anii de risc ai politicii brătiene. S-a obţinut independenţa, unitatea şi aşa mai departe, dar totul s-a obţinut cu un risc total. Au câştigat de fiecare dată, sunt vreo 5 victorii în această perioadă. Victor Roncea: Dar proiectul lui Eminescu era tot 1918, Dacia Mare. Nae Georgescu: Sigur ca da. Gheorghe Ene: Cred că am putea să facem o observaţie. Prin bogăţia informaţiilor pe care le deţinea, el a avut acces direct şi indirect la peste 76 de publicaţii străine, din care peste 20 de oficioase. Avea capacitatea extraordinară de a se informa, dar posibilitatea efectuării unei sinteze unice… fapt pentru care… Nae Georgescu: Şi stăpânea vreo 4 limbi de larga circulatie. Radu Moraru: Era un geniu. Gheorghe Ene: Recunoscut de toţi, inclusiv de adversari. Radu Moraru: Dar vedeţi care e drama noastră? Ţară mică, genii sacrificate. Teodor Codreanu: Aşa s-a întâmplat cu Eminescu, zice Slavici. Noi l-am sacrificat. Iar Eminescu are conştiinţa acestui sacrificiu şi în 1884, cum ajunge la Iaşi, într-o scrisoare către Petre Misir, spune textual: „Eu sunt un om sacrificat”. Deci a avut deplina conştiinţă a sacrificiului pe care l-a trăit. Radu Moraru: Vedeţi ce face o emisiune de televiziune? Că fără să ştiu această scrisoare, din ceea ce spuneaţi, scenariul e destul de limpede. Nae Georgescu: Dumneavoastră aţi pus o întrebare la care noi încă n-am găsit răspuns. De ce timp de 6 ani de zile Eminescu n-a fost reabilitat? Radu Moraru: Dar vă mai adresez o întrebare. De ce 100 de ani a fost pusă talpa cenzurii pe Mihai Eminescu? Şi eu îmi permit să emit o ipoteză. Probabil că România a arătat ce produse de geniu poate scoate şi s-a vrut probabil o lecţie, pentru că aşa merg băieţii ăştia care vor să dea lecţii, gândesc pe 200 de ani înainte, să ni se dea o lecţie ca nu cumva vreodată să mai avem tupeul să mai scoatem produse de asemenea forţă, calitate, genialitate şi aşa mai departe. Pentru că vedeţi ce ni s-a inoculat în 100 de ani după Eminescu? Cum scoate unul capul, cum parcă vine o ghilotină invizibilă şi îl rade. Nae Georgescu: Pe de altă parte, în aceşti 100 de ani, au fost 100 de ani de căutări continue ale unghiurilor de iubire. Deci s-a încercat o apropiere de Mihai Eminescu prin opera lui. S-au evitat lucrurile incomode şi s-a propus un mit. Care a fost un mit constructiv. A construit generaţii. Acea doamnă care îşi înjură profesorii… nu e corect să înjuri profesorii tăi. Acest mit, chiar aşa ciuntit cum este, a construit. Radu Moraru: Aici aveţi dreptate. Dar Mihai Eminescu n-a avut sifilis, dovedit medical. Nae Georgescu: Absolut. Victor Roncea: Poate trebuie spus ca a existat şi o rezistenţă în instituţii, inclusiv în sistemul comunist, care il apara pe Eminescu. Radu Moraru: Ceauşescu l-a scos în 1987… nici Ceauşescu n-a avut curaj până în 1986… abia atunci când a simţit că vine un moment al adevărului, a scos Doina din sertar. Teodor Codreanu: Doina a fost spusă la Chişinău întâi, şi după aceea în ţară. Radu Moraru: E interesant. Dar e adevărat totuşi, cu toate tălpile ăstea, Mihai Eminescu este pentru orice român, e considerat geniul literal… Victor Roncea: Spunea Iorga că este expresia integrală a neamului românesc. Gheorghe Ene: Reabilitarea şi punerea în valoare cât mai aproape de adevăr a lui Eminescu a necesitat peste 60 de ani de muncă, şi formarea şi implicarea unor specialişti care au rezistat 40-50 de ani… Radu Moraru: Vă contrazic aici. Mihai Eminescu putea fi scos repede la iveală. Eu cred că… dacă şi Ceauşescu s-a temut… Gheorghe Ene: Nu putea. Numai editarea volumului 9 a stârnit iritări extraordinare în centre de putere. Radu Moraru: Astăzi ar fi la fel? Astăzi dacă îl publicăm pe Mihai Eminescu? Gheorghe Ene: Nu mai deranjează pe nimeni. Victor Roncea: Eu cred că deranjează foarte multă lume. Teodor Codreanu: Un istoric mare al nostru de astăzi propunea recent ca publicistica să nu mai fie editată deloc. Să fie aruncată la coş. Radu Moraru: Cine? Teodor Codreanu: Nu e bine să îi pomenesc numele. Nae Georgescu: Cred că şi Neagu Giuvara. Teodor Codreanu: Exact. Radu Moraru: Îi aştept pe cei care nu sunt de acord cu cele afirmate aici să ne contacteze. Mă interesează foarte mult Mihai Eminescu văzut din toate unghiurile. Continuăm această temă, vă aşteptăm cu emailuri, cu sugestii. Continuăm cu doi tineri scriitori, puţin trecuţi de 18 ani. Mă interesează cum văd ei tot ce am discutat în seara asta, ce modele au ei pentru România de mâine? Vă mulţumesc foarte mult, le mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit. Şi ştiţi vorba aia, „Hai Eminescu!” Să vedem cum e Mihai Eminescu după 100 de ani de mistificări secrete şi alte gogomănii, bazaconii. Trebuie să vedem unde a greşit Mihai Eminescu, deşi el, fiind un teoretician, nu putea să greşească foarte mult. Victor Roncea: Şi aşteptăm înfiinţarea Catedrei „Mihai Eminescu”. Radu Moraru: Asta ar trebui să fie, pentru că mi se pare esential… da.
Multumiri speciale echipei emisiunii B1 TV Nasul Transcriere aproape fidela: Monitoring Media
DATA: 15-06-2009 EMISIUNEA: NAŞUL POSTUL: B1TV ORA: 20:00 MODERATOR: RADU MORARU INVITAŢI: NAE GEORGESCU TEODOR CODREANU GHEORGHE ENE VICTOR RONCEA PARTEA a II a: GIGI BECALI CRISTIAN GAVA MIRUNA LEPUŞ TALKSHOW
MAICA ECATERINA transmite pe site-ul sau, LIVE, conferinta DICTATURA SI MARTIRAJ de la Suceava, ACUM, la adresa https://maicaecaterina.ro/article/74/conferinta-live-suceava-11-iunie-2009sau https://www.justin.tv/ortodoxie Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Invitaţii mei cu siguranţă au ce să spună despre un subiect atât de important al istoriei europene aş spune, nu doar al istoriei româneşti. Vi-i prezint, îi las să vorbească, nu spun nimic toată emisiunea, şi la sfârşit veţi trage concluziile. Domnul doctor Napoleon Săvescu, Cristian Aldea Teodorovici, fiul Doinei şi al lui Ion Aldea Teodorovici, un debut la emisiunea „Naşul” şi domnul Nae Georgescu, scriitor, profesor universitar doctor, autorul unor cărţi foarte interesante. Una din ele e legată de boala şi moartea lui Mihai Eminescu. A doua ediţie va apărea probabil în aceste zile. Am zis să intrăm în atmosferă, şi colegii mei au ales o piesă foarte frumoasă. Hai să urmărim această piesă. E o chestiune tehnică. Viruşii de la concurenţă au intrat pe post. Hai să vedem acum. Am revenit. Nu a fost exact ce mi-aş fi dorit. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Cert este că sunt doi oameni pe care i-am iubit foarte mult, doi oameni care l-au cântat pe Mihai Eminescu. Şi ei au avut o moarte misterioasă pentru noi. Tu ţi-ai explicat-o vreodată? Ştii mai multe? Cristian Aldea Teodorovici: Am avut doar vise ciudate. Se făcea că au trecut printr-un foc. Era o simbolică. Singura chestie mai ciudată a fost un telefon pe care bunica mea l-a primit. Ea a început să facă investigaţii mai serioase. A fost un telefon la care i s-a spus că dacă ţine la viaţa mea ar trebui să se lase. Cam asta a fost tot. Nae Georgescu: Dar acest tip de accident se experimentează? Pentru că mor cei din spate şi cei din faţă se salvează. Cristian Aldea Teodorovici: Da. A fost o chestie ciudată. Nae Georgescu: Au mai fost accidente similare? Radu Moraru: Eu nu am mai auzit de asemenea accidente în care cei din spate mor, cei din faţă trăiesc. Cristian Aldea Teodorovici: Şi mai sunt câteva subiecte. Nu le-a fost acordat primul ajutor. Mama a murit pentru că nu i-au fost administrate preparate antidurere sau cam aşa. Radu Moraru: Îngrozitor! Vorbim de Mihai Eminescu. S-au spus foarte multe poveşti. Şi noi, românii, l-am omorât în fel şi chip pe Mihai Eminescu. Nae Georgescu: Da. Sunt Zilele Eminescu şi într-un fel e bine că mai vorbim din când în când de Mihai Eminescu. El este foarte vast. E cel mai publicat scriitor român, cel mai comentat scriitor român. Sunt biblioteci întregi cu cărţi despre Eminescu. Deci este, în primul rând, o informaţie de parcurs. Este apoi arhiva cu imagini a lui Eminescu, imagini din cărţi, din mass-media. Este apoi propaganda pentru sau împotriva lui Mihai Eminescu. Foarte mult de spus. Radu Moraru: Aş vrea să îl întreb pe domnul doctor Napoleon Săvescu, cel care e autorul unui mare eveniment. Duminică sunteţi aşteptaţi cu toţii în Parcul Herăstrău, la Teatrul de Vară, Eminescu Show, la orele 16. De ce Eminescu? Napoleon Săvescu: Pe 15 iunie se împlinesc 120 de ani de la moartea lui. Mihai Eminescu nu e numai poetul neamului, nu e numai ziaristul care ne-a ajutat să înţelegem fenomenele din timpul lui cu privire la politica ţării. E politicianul care a suferit primul repercusiunile gândirii sale, care a fost împotriva celei de atunci. Mă refer, împotriva a ce dorea regele Carol să se întâmple. Radu Moraru: Deci era un opozant? Napoleon Săvescu: Eu aş putea spune că am iniţiat această mişcare dacologică. Faptul că îl comemorăm pe Mihai Eminescu se datorează faptului că el a spus: „În România, totul trebuie dacizat”. Opera lui cuprinde foarte multe subiecte cu privire la daci, geţi şi această perioadă istorică. Dintr-o dată am dorit ca Mihai Eminescu să fie cel care îl comemorăm şi ne-a fost teamă că Ministerul Culturii, Academia vor fi mult mai puternici. Am descoperit că suntem aproape singurii care îl comemorăm. Radu Moraru: E criză economică. Napoleon Săvescu: Absolut. Asta se va întâmpla nu numai în Herăstrău. Fundaţii ale Reînvierii Daciei îşi aduc contribuţia la acest eveniment. Trebuie să îi mulţumesc directorului Teatrului de Comedie, domnului Alexandru Arşinel, care ne ajută, Primăriei Capitalei, domnului George Constantin Păunescu şi tuturor celor care se luptă ca acest eveniment să fie un succes. Radu Moraru: Deci duminică, la ora 16 sunteţi invitaţi. Napoleon Săvescu: În plus, la Cercul Militar se deschid uşile pentru cei care vor să fie prezenţi la Congresul de Dacologie cu acest subiect, Eminescu. Iar marţi, la Odeon vom continua acest congres. Radu Moraru: Ajungem la subiectul de astăzi. S-au lansat multe zvonuri despre moartea, boala lui Mihai Eminescu. Ştim că este un articol în presa vremii, în care se vorbeşte de un atac la adresa lui Mihai Eminescu. Nae Georgescu: Da. Dar mai întâi să vă spun de acest an 2009. Deci acum sunt 120 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, dar mai sunt 100 de ani de la 1909, când e prima mare campanie pro-Mihai Eminescu. Şi după câte ştiu eu, la Dumbrăveni se organizează o serbare destul de importantă, la Bacău, la Bârlad şi mai ales la Galaţi. Radu Moraru: Cam târziu s-au prins ai noştri. Nae Georgescu: Au trebuit 20 de ani. E un moment semnificativ. Atunci se punea şi prima problemă a imaginii, cum îl înţelegem, cum îl percepem, cum îl lăsăm. Anul 1909 a fost un an de polemică cumplită pe tema ziaristicii eminesciene. Nicolae Filipescu, redactor la Epoca, primul eminescian politic al nostru, aduce în actualitate… el e un personaj de legendă, a înfiinţat Şcoala de ofiţeri. E cel care a impulsionat armata română în primul război. Din păcate, nu a avut norocul să treacă de primul război. A fost un mare patriot. E primul eminesciolog. România revendică, în 1909, activitatea politică a lui Mihai Eminescu. Publică masiv textele lui Mihai Eminescu. I se răspunde în ziarele liberale şi se iscă o polemică de toată frumuseţea, pe Mihai Eminescu – gazetar. Este o polemică care se duce şi astăzi. Radu Moraru: Dar hai să ne întoarcem la acel moment. Napoleon Săvescu: Trebuie să ştiţi că atunci România nu era România de astăzi. Abia se uniseră două dintre vechile provincii ale vechii Dacii: Moldova şi Valahia. Transilvania încă nu venise la patria-mamă. Mihai Eminescu a fost un adevărat luptător pentru a aduce românii din Transilvania alături de noi. A înfiinţat Societatea Carpaţi, care a militat pentru asta. El a călcat în picioare nu numai decizia lui Titu Maiorescu, care dorea să îi părăsească pe românii din Transilvania, dar şi pe Carol I. I-a antagonizat astfel încât la un moment dat au fost nişte probleme politice naţionale. Pentru 48 de ore, României i s-a declarat război de către Germania, totul din cauza lui Mihai Eminescu. În acel moment, Titu Maiorescu a hotărât că Eminescu trebuie să fie eliminat. Dacă i-a spus asta Carol I, nu ştiu. Radu Moraru: Eliminat, în ce sens? Napoleon Săvescu: Să dispară din viaţa politică, pentru că el era cel urmărit de spionii Austro-Ungariei. Nae Georgescu: Lucrurile sunt foarte nuanţate. Se poate discuta şi aşa, dar aş vrea să intrăm în miezul lor. E vorba de destinul României. A fost un moment politic foarte important, un moment de alegere, ori, ori. Acest ori politic ne-a adus la prosperitate. Radu Moraru: Şi Mihai Eminescu a pus în pericol prosperitatea? Nae Georgescu: Nu Eminescu, sau nu numai el. Dar în contextul acestei alegeri politice, au fost şi multe opoziţii. A trebui să se aleagă: mergem cu Franţa sau cu Germania. Şi cei care au fost împotrivă au căzut victime. Dar aceste lucruri trebuie argumentate, dar nu sunt duse până la capăt. Radu Moraru: Ştiu, dar întrebarea multora este dacă el a fost ajutat să moară, a fost împins? Nae Georgescu: Ce vorbim noi acum s-a întâmplat în 1883, începutul declinului. Pentru Mihai Eminescu urmează 6 ani de zile foarte grei. De-aia eu am numit cartea „Moartea şi zile”. Aşa se spunea în epocă. Radu Moraru: Care e ziua respectivă? 28 iulie 1883. Nae Georgescu: Acum se cam rup relaţiile diplomatice. Acum Austro-Ungaria cere reparaţii, Germania face presiuni, acum se fac nişte expulzări. Este expulzat Emil Gally fără motivaţii, pierde avere. Şi tot în aceeaşi zi noi ştim că a înnebunit Mihai Eminescu. În această ziuă s-au petrecut şapte evenimente. Societatea Carpaţi a fost desfiinţată cu mână militară, s-au făcut întruniri politice la casa lui Stătescu, pentru că Guvernul era în concediu. Monitorul Oficial transmite ştiri despre pretenţiile Austro-Ungariei. E o zi politică foarte înfierbântată. Şi căderea lui Eminescu se inseriază acestor măsuri ale statului. Deci căderea lui Mihai Eminescu nu e tocmai o boală, e o consecinţă a acestor evenimente politice. Radu Moraru: Dar el a fost ridicat de poliţie în ziua respectivă, seara? Nae Georgescu: Deci nu într-o zi, toate aceste trei zile, 24, 25, 26, 27 e vorba de 4 zile în care Eminescu e urmărit de poliţie. El a fost ridicat de 4 ori de poliţie, însă nu a putut să fie reţinut pentru că a intervenit de fiecare dacă câte cineva. Iar a 4-a oară, pe 28 iulie, lucrurile s-au pus la punct cu doctori, cu toată lumea. Napoleon Săvescu: Explicaţi mai clar. Deci Maiorescu primeşte un bileţel… Nae Georgescu: Maiorescu reuşeşte să facă legătură cu Şuţu, cu Alexandru Şuţu, ca să îl poată duce în mod legal. Napoleon Săvescu: El primeşte un bilet de la cine? Nae Georgescu: De la soţia lui Slavici. Napoleon Săvescu: Da. Care se plânge că Mihai Eminescu a înnebunit. Fără să verifice nimic, să vadă dacă e bolnav sau nu, Maiorescu se duce la Şuţu şi plăteşte să fie internat Mihai Eminescu, care apare foarte ciudat. Nae Georgescu: Da. Şi Maiorescu pleacă imediat din ţară. Napoleon Săvescu: Maiorescu dă ordin ca Mihai Eminescu, dacă soseşte la Timpul, să fie dus la casa de nebuni. Eminescu, în loc să se ducă la Timpul, se duce chiar la Maiorescu acasă să se plângă. Maiorescu îi dă chiar bani să se ducă la o întrunire cu alţi patrioţi români. De acolo un oarecare, viitorul Nino Ventura al lui Caragiale, îl îndeamnă pe Mihai Eminescu „Hai să îl omorâm pe Carol I”. Carol I, neexistând în acel moment la Cotroceni, îl îndeamnă spre acel loc. Nae Georgescu: Asta e problema. Carol nu era la Cotroceni. Deci Carol a plecat din Cotroceni la Sinaia pe 24 iunie. Deci era imposibil ca Mihai Eminescu, ziarist, să nu ştie că regele nu era la Cotroceni. Radu Moraru: Dar e adevărat că Mihai Eminescu avea un pistol şi că se ducea la Cotroceni? Nae Georgescu: Sigur. Avea motiv să aibă un pistol. Regele Carol, prin graţiere regală, se eliberaseră din puşcărie cei trei: Cârlova, Diaconu şi Pietraru. A fost un atentat la viaţa lui Brătianu în 1880. Un atentat pe care se pare că l-a pus la cale primul-ministru. Cei trei atentatori au fost arestaţi şi poliţia a vrut să îi facă scăpaţi. Iar campania de presă a ziarului Timpul, al lui Mihai Eminescu, obligă poliţia să îţi facă datoria. A fost o campanie de presă furibundă a lui Mihai Eminescu. Atunci Mihai Eminescu preia direcţia ziarului Timpul. Or, ei fuseseră graţiaţi pe 15 mai. Avea motiv să aibă pistol. Pistolul acesta îl avea la Iaşi. Radu Moraru: Deci Eminescu se simţea ameninţat pentru că ştia ce campanie a dus? Ştia că aceşti atentatori, fiind ziarist omul, erau cam înţeleşi cu Brătianu şi omul avea pistol, ştiind că s-ar putea să fie o comandă pentru ăştia trei să îl cureţe. Napoleon Săvescu: Trebuie să îl vedem şi în contextul vârstei. Era un băiat de 32 de ani, un patriot. Nae Georgescu: Dar nu e un lucru ciudat că avea un pistol. El notează în jurnalul lui asta. Se simţea agresat. Napoleon Săvescu: Dar de acel ministru al Austro-Ungariei, von Mayer, care spune în nota informativă că „sarcina lui Eminescu era refacerea Daciei Mari”? Nae Georgescu: Societatea Carpaţii milita pentru unirea, prin forţă, prin mare, pentru cucerirea Ardealului. Radu Moraru: Deci să zicem că Mihai Eminescu era tratat ca extremist de Austro-Ungaria. Nae Georgescu: Da. La această Societate, Mihai Eminescu vine cu ideea să se împartă harta Daciei Mari la tinerii din Ardeal, ca să se obişnuiască cu ideea. Napoleon Săvescu: Şi toţi se întorc înapoi în Ardeal. Nae Georgescu: E foarte urmărit. Această Societate este penetrată, cum se spune astăzi. Acest Ogăşanu, într-o notă informativă către cancelaria de la Viena, pentru că el făcea note informative, şi sunt vreo 30 de astfel de rapoarte care îl privesc pe Mihai Eminescu. Radu Moraru: Deci el era foarte influent şi era periculos. Nae Georgescu: Deci în această notă se spune că Ogăşanu a fost şi în solda poliţiei austriece. Radu Moraru: Bun, dar ei nu au vrut doar să îl omoare, au vrut doar să îl scoată nebun. Napoleon Săvescu: Nu. Aici cred că a intervenit Maiorescu. Eminescu era iubit de români. Nu putea să îl bage la puşcărie. Atunci s-a optat pentru a-l declara nebun. Radu Moraru: Sau a vrut să îl scape de moarte, izolându-l undeva. Napoleon Săvescu: Maiorescu era supărat pe Eminescu din mai multe motive. Unul din ele era relaţia lui cu Veronica Micle. Ea a fost martoră, la 14 ani, împotriva lui Maiorescu, când acesta a abuzat o femeie. El a urât-o pe Veronica Micle. Când ea a rămas văduvă şi Eminescu a declarat că va fi viitoarea lui soţie, asta probabil că l-a antagonizat foarte mult pe Maiorescu. În plus, Maiorescu, care făcea parte din PC, a lansat în anul 1882 manifestul în care spunea că trebuie sacrificaţi românii aflaţi sunt influenţa Imperiului Austro-Ungar. Şi pentru asta Mihai Eminescu l-a criticat cât a putut. Nae Georgescu: Viziunea lui Maiorescu era pe ideea alianţei cu Austro-Ungaria. Într-o asemenea alianţă, condiţia principală era să renunţi la pretenţii teritoriale asupra Ardealului. Deci Austro-Ungaria şi Germania, în compensaţie, îndeamnă pe România să îşi arunce privirea spre sudul Dunării. Cam acesta era trocul: renunţaţi la Ardeal, Imperiul Otoman cade, şi luaţi-vă românii de acolo. Asta e teoria lui Tache Ionescu. România avea nevoie de alianţă. Radu Moraru: Iar Mihai Eminescu îi încurca pentru că el stârnea populaţia împotriva acestor politice. Nae Georgescu: El dorea orice, mai puţin Austro-Ungaria. Napoleon Săvescu: El a militat pentru unirea cu ţara. Nae Georgescu: Trebuie să înţelegem lucrurile aşa cum sunt. Austria, Viena a avut bunăvoinţa să le ofere. Unele din ele se găsesc în copii incredibile. Radu Moraru: Deci să spunem că Mihai Eminescu e unul din primii urmăriţi de către serviciile secrete ale Austro-Ungariei. Nae Georgescu: Cel mai important. Napoleon Săvescu: Asta pentru că planurile lui vizau contracararea consecinţelor unei alianţe ale Casei Regale cu lumea germană, proiecte considerate atunci subversive, mergând până la răsturnarea lui Carol I. Radu Moraru: Dar nu era agent rus? Napoleon Săvescu: A vorbit de barbarii ruşi aşa de clar, că chiar ţarul a fost împotriva lui. Nae Georgescu: Motivul care trebuie invocat aici sunt alegerile. 1883 înseamnă alegerile pentru Constituantă. Aceste alegeri sunt câştigate de liberali cu majoritate zdrobitoare, de Brătianu. Or, Maiorescu, Carp, Rosetti, deci toţi junimiştii, intră de partea liberalilor. Mihai Eminescu nu. El rămâne cu Lahovari şi Kogălniceanu. Deci sunt în tabere diferite. Şi acel PC invalidarea alegerilor. Radu Moraru: Curvă, politica românească dintotdeauna. Deci în 28 iunie 1883, el e reţinut de organele de poliţie când era în baie. Napoleon Săvescu: El s-a încuiat acolo când a auzit că vine poliţia. Radu Moraru: I-au pus cămaşa de forţă. Napoleon Săvescu: E foarte ciudat. Nu am auzit niciodată ca poliţiştii să umble pe stradă cu cămăşi de forţă. Nae Georgescu: De aia vă spun că este posibil, din cercetările mele deduc că e vorba de arestări succesive a lui Mihai Eminescu, iar aceasta e cea care a reuşit. Deci amintirile lui sunt că regele plecase la palat pe 24 iunie. Chestia e că pe 25 iunie, la ora 1 noaptea, e un manuscris pe care îl face Eminescu cu prietenul lui Sântion, cum că se va face un pod peste Dunăre şi regele Carol va fi şi regele Bulgariei. Bănuiesc că, fiind eliberat Eminescu, ei au sărbătorit evenimentul. Este apoi o altă amintire, care iar nu corespunde cu astea, în care se spune că Eminescu a fost luat şi aruncat în dubă, în pantaloni, pe la prânz. Deci nu corespunde cu procesul-verbal al căpitanului Niculescu, care spune „gol l-am dus”. Deci fără haine. Napoleon Săvescu: E ciudat că Ventura nici nu e trecut în proces. Radu Moraru: Dar sunt unele păreri cum că Maiorescu ar fi vrut să îl ajute. Cineva spune că l-a trimis în Germania. Napoleon Săvescu: A fost prea târziu. Radu Moraru: Acolo a fost internat. După ce şi-a revenit, a revenit în ţară. În timp ce era internat poartă un dialog cu un alt pacient de la spital, în care Mihai Eminescu îi spune pacientului respectiv că în mintea sa se află un diamant. Pacientul îl urmăreşte pe Eminescu şi îl loveşte cu o piatră în cap. Napoleon Săvescu: Să ne oprim puţin ca să înţelegem cum s-a ajuns la momentul acesta. Mihai Eminescu, când a fost internat, a fost declarat că ar suferi de sifilis, care a fost o minciună. Ca urmare i s-a aplicat un tratament dur. I s-a dat mercur. Radu Moraru: Dumneavoastră sunteţi medic, puteţi să ne spuneţi. Napoleon Săvescu: Or, se ştie că astăzi, dacă ai plombe cu mercur ţi se recomandă să le scoţi pentru că poţi să faci intoxicaţie. Or, lui i se turna pe gât mercur. Mercurul are efecte nu pentru sifilis, dar efecte centrale care modifică comportamentul. Deci el, după ce a fost otrăvit, comportamentul lui nu a fost ca cel dinainte. Asta s-a datorat celor care au vrut ca Mihai Eminescu să fie aşa. Ca o dovadă că el a fost iubit am luat o epigramă scrisă de Macedonski, care s-a bucurat că Mihai Eminescu a fost închis şi a scris o epigramă. Au urmat apoi manifestări la casa lui Macedonski, înjurat, scuipat prin cafenele. A trebuit să fugă. Radu Moraru: Dar acum nu trebuie condamnaţi. Ca şi astăzi, când e înjurată o valoare… Nae Georgescu: Epigrama lui Macedonski e în Literatorul. Dar e preluată imediat de acelaşi Grigore Ventura. El face tam-tam. El spune: „Iată ce spune Macedonski despre Eminescu. Îl consideră un om mort”. Deci este campania lui Ventura împotriva lui Macedonski. Şi cu prilejul acestei campanii se anunţă că Mihai Eminescu a înnebunit. Nu s-a spus până atunci că a înnebunit. Public nu s-a declarat că e nebunie. Or, declaraţia o face Ventola citând o epigramă a lui Macedonski. Radu Moraru: Dar mai fusese o notiţă că e bolnav. Nae Georgescu: Toate ziarele dau ştirea. Napoleon Săvescu: E bine de ştiut cine e Ventura. O mică licheluţă. Nae Georgescu: E puţin spus. E un nume foarte important. Ştiţi ce spune el la moartea lui Mihai Eminescu? „Acest om a fost şi ziarist. Să uităm ziaristica. Ziaristica nu face două parale. Ne obligă pentru o coajă de pâine. El a fost numai poet”. Radu Moraru: L-au făcut varză pe Mihai Eminescu şi în timpul vieţii şi după. Luăm o scurtă pauză şi după ne întoarcem. Publicitate! Am revenit. Cineva ne-a trimis un fragment din „Scrisoarea I”. Cât de actual e Eminescu. Ce spune Marilena e că mormântul lui arată deplorabil. Nae Georgescu: Nu e adevărat. Mormântul arată foarte frumos. E mereu acoperit de flori. Mereu e aprinsă o candelă. Radu Moraru: Deci avem grijă de Mihai Eminescu? Napoleon Săvescu: Dar în grija cui este? Nae Georgescu: Nu ştiu, sunt problemele domnului Miron Manega. Avem o teorie întreagă, o campanie de presă. Sunt nişte bani daţi primăriei. Primăria ar trebui să… ar trebui să fie vorba de un milion de euro. Radu Moraru: Ar trebui să avem mai multă grijă de valori, adică să fie îngrijit mormântul nu din milă publică, ci instituţional. Francezii fac asta destul de bine. Le iese. Eu am o întrebare. De ce un om atât de profund, care a reuşit să radiografieze societatea românească, politica românească, care a reuşit să scrie atât de adânc, de frumos şi de periculos, nu a fost iubit, a fost controversat şi au trebuit poate 100 de ani până să îl recunoaştem drept cel mai mare poet? Napoleon Săvescu: Îl recunoaştem? Radu Moraru: Să zicem că da. Nae Georgescu: Să o luăm pe rând. Iubit a fost. A avut şi prieteni şi duşmani. Este instituţionalizat de la sine, dar nu e un institut Eminescu. Asta e o carenţă a noastră. Suferim de această boală. Noi am ratat secolul 20. Noi nu avem o enciclopedie românească. Noi, dacă vrem să ştim ce s-a întâmplat la cotul Donului, care a fost cea mai mare înfrângere a poporului român de la Burebista, trebuie să consultăm o enciclopedie rusească, poloneză, rusească. Dar una românească nu. Şi o naţiune se defineşte prin instituţii, nu neapărat prin nivel de dezvoltare. Aia e calitatea ei, dar se defineşte prin instituţii. Radu Moraru: Eu cred că avem prea multe valori, prea multe talente. De-aia nu avem instituţii. Nae Georgescu: Dar iubit, Mihai Eminescu a fost, chiar în timpul vieţii. Radu Moraru: Credeţi că l-a şi înnebunit gloria? Nae Georgescu: Era foarte orgolios. Cât e nebunie, oboseală, stres, cât e intoxicare, pentru că domnul doctor ne explica cu mercurul, nu ştim. Napoleon Săvescu: Este o crimă că s-a făcut. Nae Georgescu: Ăsta era tratamentul. Dar în două momente diferite, în 1983 la Viena şi în 1985 la Iaşi… La Viena, unde e doctor Freud, are o scrisoare către o prietenă a lui în care îi explică tratamentul pe care îl aplică pacienţilor lui. Şi spune: „Draga mea, omul acesta în afară de socializare şi masă, nu le dă nimic”. Deci fără niciun fel de medicament, în 3 luni de zile Mihai Eminescu revine. Napoleon Săvescu: A fost dezintoxicat. Nae Georgescu: La fel se întâmplă şi la Iaşi. Radu Moraru: Asta e fotografia când era spre sfârşitul vieţii. Nae Georgescu: Grija doctorului de la Botoşani asta era: antidotul. Când a venit Mihai Eminescu la Bucureşti în ’88 cu Veronica Micle, grija lui asta era, că trebuie să meargă la Hale, să îşi facă băile, să facă curele nu ştiu dacă pentru dezintoxicare, dar tratamentul implica mercur şi acest antidot. Radu Moraru: Dar până la urmă încercau să îl vindece? Napoleon Săvescu: Întreb eu, retoric, dacă astăzi oamenii îşi scot micile plombiţe cu mercur pentru că te poţi intoxica, dar să îţi administreze zeci de grame de mercur? Radu Moraru: Dar nu ăsta era tratamentul de epocă? Nae Georgescu: Da. Problema e că diagnosticul nu e corect. Radu Moraru: Ştim sigur că nu e corect? Nae Georgescu: Ştim sigur. Primul lucru care s-a făcut la autopsia lui, i s-a cântărit creierul. Or, creierul lui este de 1445 de grame, cât al lui Schiller. Or, sifilis, prin asta este… că de aia s-a şi cântărit creierul, sifilisul consumă celula nervoasă. Bolnavii de sifilis pierd 3-4 sute de grame de creier. Radu Moraru: Deci putem să spunem că prima legendă otrăvită, care ni s-a livrat… Nae Georgescu: Cade imediat. Radu Moraru: Dar vreo altă boală venerică putea să aibă? Nae Georgescu: Putea. Eu nu mă pricep la boli. Radu Moraru: El îi spune ceva Veronicăi într-o scrisoare, de o boală ruşinoasă. Nae Georgescu: Nu. E vorba de altceva. Au ieşit la iveală scrisorile acum. Ei au avut un copil. L-a avortat Veronica. Nu de asta e vorba. E vorba de faptul că ea a rămas însărcinată. Se poate descifra din scrisori. Radu Moraru: Dar ei nu au vrut să aibă un copil. Nae Georgescu: Nu aveau cum să aibă. Era complicat. Napoleon Săvescu: Era copilul lui Eminescu sau al lui Caragiale? Nae Georgescu: Nu. Cu Caragiale e altceva. Pe scurt. După acest avort ei se ceartă. Ea l-a cerut în căsătorie pe el pentru că râdea lumea de ea că e cu burta la gură, aşa. Radu Moraru: Da. Nae Georgescu: El era în vârful piramidei politice, era anul de vârf al lui, spera să devină deputat. I-a spus că nu se poate. S-au certat. Un an de zile nu vorbesc. Şi sunt scrisorile ei. Printre altele ea spune: „Domnule Eminescu, m-ai abandonat, ţi-ai bătut joc de mine. Am să mă răzbun. Am să dau la presă tot ce mi-ai povestit mie că se petrece în conclavul lui Titu Maiorescu”. Radu Moraru: Deci îl trădează rău pe Eminescu. Nae Georgescu: S-ar putea ca să fie ceva prin presa română, un asemenea documentar. Şi ea îi dă scrisorile astea lui Caragiale. Caragiale, văzând despre ce e vorba, nu acţionează. Şi nu i le mai dă înapoi, nici ei, nici lui. Discuţia pe care o ştim noi este că Eminescu îi spune: „ Cere-i scrisorile canaliei!” Despre ce scrisori e vorba? Lumea crede că e vorba despre scrisorile ei către Caragiale. E vorba de scrisorile pe care Eminescu le-a scris Veronicăi Micle şi pe care ea le-a dat lui Caragiale. Şi s-a fabulat pe această poveste. Radu Moraru: Poveste de dragoste. Dar nu a fost? Nae Georgescu: Poate a fost, dar nu aceste scrisori o justifică. Radu Moraru: Dar ce poveste atât de compromiţător Eminescu? Nae Georgescu: Este o asemenea scrisoare compromiţătoare, tot către Veronica Micle, în care Eminescu îi descrie ce se întâmplă la Palatul Peleş, cum toate doamnele de onoare ale reginei sunt într-un fel de horă nupţială cu ofiţerii din camera de gardă. Regele află şi iese un scandal. Or, asta nu se spune în presă. Era vorba de amor în grup şi destul de dubios, lucruri pe care Eminescu le povesteşte Veronicăi Micle. Cam aşa ceva povestea şi despre ce se întâmplă. Acum nu ştim. Se presupune ca aceste scrisori să se afle în arhiva lui Şerban Cioculescu. El are multe arhive de la Caragiale. El a lansat zvonul relaţiei Caragiale – Veronica. Radu Moraru: Dar ei s-au împăcat? Nae Georgescu: După un an de zile, Veronica vine la el, se împacă şi de aici urmează o căsnicie secretă. Practic, Veronica e soţia lui, la modul ideal. Ea îşi trimite una din fete la Botoşani, profesoară, şi ea vine la Botoşani foarte des, unde se afla şi Eminescu. Ea îl ia pe Eminescu în 1888 la Bucureşti. Se pare că Eminescu avea interdicţie de a mai intra în Iaşi. Radu Moraru: Foarte multe emailuri primim. Ajungem imediat la 1889. Cineva ne întreabă dacă e adevărat că în perioada 1883-1889 Eminescu nu a mai scris nimic? Nae Georgescu: Cum să nu? Acesta e argumentul că nu e vorba de boală. În perioada aceasta el a scris vreo 2 mii de pagini, traduceri foarte multe, e drept. Plus poezii. Sunt 6 poezii importante pe care le publică. Se aruncau foarte multe din hârtiile lui. În halatul lui din spital au fost găsite două poezii. Radu Moraru: Aşa arăta în 1884. Dar ce s-a întâmplat cu creierul? Nae Georgescu: Păi dacă nu a ieşit proba, că nu a fost bolnav de sifilis, nu a mai fost interesat nimeni. Napoleon Săvescu: A fost lăsat… Nae Georgescu: S-a stricat. A fost aruncat la gunoi. Dar trebuie să ştiţi că această autopsie a fost făcută cu public. A fost de faţă primul procuror al judeţului Ilfov, prefectul judeţului. Napoleon Săvescu: S-a făcut la cererea lui Titu Maiorescu. Nae Georgescu: Da. Pentru că a vrut să demonstreze că asta a avut. Napoleon Săvescu: Nu a reuşit. Radu Moraru: La un moment dat se ştie şi de acel atac asupra lui Mihai Eminescu cu o piatră, dar asta după publicitate! Am revenit. Pentru Larisa, aşa este, nu s-a născut pe 15 ianuarie, ci pe 20 decembrie. Napoleon Săvescu: Da. Dar a fost înregistrat atunci pentru că era sfârşitul anului. Nae Georgescu: Deci registrul pe anul 1849 fusese închis, iar în 1850, pe 21 ianuarie, când a venit să îl boteze pe copil, preotul a ales o zi de naştere, care era o rubrică simbolică. Deci certificatul era de botez, nu de naştere. Radu Moraru: Bun. Ce ştim despre acel pacient care îl atacă? Nae Georgescu: Petrea Poenaru, tenor, profesor de muzică pe la Craiova. Întâi îl loveşte cu o pietricică pe 9 iunie, când se joacă cu o praştie, iar pe 15 iunie, când Mihai Eminescu iese în grădină să se plimbe, pe la spate, acelaşi Petrea Poenaru, vine cu o cărămidă mare şi îl loveşte în ceafă. Mihai Eminescu cade în braţele unui prieten şi moare într-o jumătate de oră. E dus în spital. Doctorii spun că nu spune nimic. Iar doctorii declară decesul în noaptea de 15-16 iunie. Declaraţia oficială a doctorilor este că s-a sculat pe la ora 3 noaptea, a băut un pahar de lapte, s-a aşezat pe pat şi a murit. Radu Moraru: Nu se spune nimic de lovitură? Napoleon Săvescu: Asta din dorinţa de a nu se afla că într-o clinică a lui Şuţu cineva poate să fie omorât. Nae Georgescu: Toată lumea ştie. Deci Arieta ştie de această piatră, de Petrea Poenaru, generaţia Iorga ştie. Această variantă oficială, cu elivipelul, este instaurată prin tradiţia George Călinescu. El nu mai ia în consideraţie această întâmplare cu Dumitru Coşmănescu, în braţele căruia Eminescu a murit. Acest Dumitru Coşmănescu, frizerul lui Eminescu, care are un text superb în Universul, pe aceeaşi pagină unde el publică textul lui, are şi George Călinescu un text despre Mihai Eminescu. Călinescu scrie despre Veneţia, un sonet al lui Eminescu, iar Coşmănescu scrie această amintire. Călinescu nu îl aminteşte nicăieri pe Coşmănescu. Numai în ultima ediţie a sa, în note, dă şi trimiterea la Universul. Radu Moraru: Dar putea să fie o comandă, o manipulare? Nae Georgescu: Trebuie să discutăm responsabil. George Călinescu… Radu Moraru: Nu, de profesorul care i-a dat cu piatra în cap? Nae Georgescu: Nu ştim. Familia Leca este foarte răspândită, o ramură e în Oltenia. Poenaru face parte din această ramură din Oltenia. Tot ce pot să spun este că mult timp am crezut că este fostul soţ al Cleopatrei Leca Poenaru şi că ar fi o gelozie. Şi ea era actriţă, însă nu suntem siguri. Napoleon Săvescu: Şi frizerul cum îl descrie pe Eminescu? Nae Georgescu: Ca un om normal. Napoleon Săvescu: Care în acel moment recita, cânta. Nae Georgescu: Da. Recita, cânta „Deşteaptă-te române!” Mai sunt şi alţi prieteni care povestesc că au fost la el, cine spune că a primit o poezie şi pe spatele ei era scris „Deşteptă-te române!” Radu Moraru: Dar el de ce stătea internat? Nae Georgescu: Avea interdicţie. El s-a internat ca să primească acea pensie. El avea o pensie votată în 1888 la Camera Deputaţilor, pentru care fuge în Bucureşti, crezând că a şi câştigat-o. Era 250 de lei pe lună. O votează şi Senatul, dar cade Guvernul. Noul Senat o votează şi el şi mai trebuia să pună regele Carol apostila să apară în Monitorul Oficial. Şi se tergiversează această semnătură din decembrie 1888 până în februarie. Abia când Mihai Eminescu e în spital, şi spitalul cere bani pentru întreţinerea lui, se pune problema pensiei. Radu Moraru: Dar el ajunsese atât de sărac? Napoleon Săvescu: Eminescu nu a fost sărac cum îl crede lumea. Era un om îmbrăcat elegant, frumos, însă spre sfârşitul vieţii, eu cred că din cauza intoxicaţiei cu mercur comportamentul lui s-a schimbat. Cristian Aldea Teodorovici: Şi mai avea alte surse băneşti? Nae Georgescu: E un capitol separat. E vorba de chetele făcute pe Mihai Eminescu. Cât timp a fost la Botoşani s-a îngrijit de el Cornelia Emilian, din grupul profesorilor universitari de la Iaşi. E vorba de mii de lei. Era cât pe-aci să îi cumpere o casă în Botoşani, lângă doctorul Liţă, dar a fugit şi nu a mai apucat să o mai cumpere. În orice caz, el pleacă la Bucureşti cu vreo câteva mii de lei bune. Există, în scrisorile Arietei, toată această contabilitate. Nu se poate vorbi de sărăcie, e vorba de mândria de a avea acea pensie. E votată de deputaţi, de senatori, regele a întârziat şi când e în spital i se dă acea pensie. Napoleon Săvescu: Vă referiţi la Carol I. El nu poate să uite ce îi făcea Eminescu. Radu Moraru: A luat vreun premiu în timpul vieţii? Napoleon Săvescu: Carol a refuzat să i-l dea lui şi l-a dat lui Alexandri. Nae Georgescu: El a avut o relaţie specială cu regina Elisabeta. Vreau să vă spun că există o carte de poezii, se numeşte „Poeţi români”, în 1881, de Carmen Silva, când Mihai Eminescu e glorios. Această antologie cuprinde 22 de poezii de Mihai Eminescu, traduse în limba germană, şi 24 de poezii de Alexandri. Napoleon Săvescu: Vă referiţi la o relaţie specială? Carmen Silva îl aprecia? Nae Georgescu: I-a tradus cartea. Radu Moraru: Dar nu avea o relaţie mai mult decât această relaţie? Nu aveau şi o relaţie de dragoste. Nae Georgescu: Într-o scrisoare, Veronica Micle, când citeşte poezii de dragoste în Convorbiri Literale, îi spune lui Eminescu: „Vai dragul meu, tocmai la regină, atât de mult ţinteşti? Şi pe asta să fiu geloasă?” Radu Moraru: Dar cred că în glumă. Nae Georgescu: Asta e. Vreau să vă spun că această antologie a fost mult comentată în spaţiul germanic. Şi vreau să vă spun că este o propagandă a palatului pentru o platformă de ambasador pentru Mihai Eminescu. El a lucrat la ambasada din Germania, în tinereţe. Radu Moraru: Da. Eu zic că am deschis o serie frumoasă de emisiuni. Aş vrea să îl întreb pe final pe Cristofor dacă şi el cântă? Ce cânţi? Cristian Aldea Teodorovici: Da. Cânt încă de la 5 ani. Părinţii mi-au dat puţin avânt în asta şi după a urmat o perioadă mai complicată după ce s-au dus ei, când aveam 10 ani. A trebuit să mă regăsesc. Am încercat şi muzică uşoară puţin. Am făcut Conservatorul Bucureşti, la canto clasic. De vreo 4 ani am început să compun şi eu piese. Lucrez mai multe stiluri, chiar dacă mulţi mi-au spus că stilistica e mult diferită. Merge de la pop San Remo, până la jazz şi tot felul de piese de genul acela. Dar piesele părinţilor o să le cânt toată viaţa. Mulţi mă mai întreabă dacă o să mai duc şi eu steagul acela al cântecelor patriotice. Nu cred că e foarte potrivit peisajul de acum. Napoleon Săvescu: Te referi la ce se întâmplă în Moldova? Cristian Aldea Teodorovici: Da. Poate şi a tinerilor care sunt puţin mai indiferenţi. Napoleon Săvescu: Nu au fost indiferenţi deloc, s-au luptat. A fost o revoluţie a celor tineri. Cristian Aldea Teodorovici: A fost. Radu Moraru: Da. Acolo s-ar putea să se fi întors într-un fel. Ai crescut cu bunica? Cristian Aldea Teodorovici: Cu bunica şi bunicul mamei. Ai tatălui au decedat când el avea 10 ani. A fost o istorie mai complicată. Tata a avut 5 fraţi, din care a rămas doar unul. Radu Moraru: Tragic destin. Poate facem într-o seară un remember. Cristian Aldea Teodorovici: Eu mi-aş dori foarte mult să facem şi un spectacol, pentru că am făcut spectacolul acesta în memoria lui Grigore Vieru, acum o lună, şi ar fi extraordinar să facem acum la Bucureşti, pentru toţi cei care au ascultat muzica dânşilor. Radu Moraru: Da. Mulţumesc pentru prezenţa în emisiune. Hai să ascultăm „Maluri de Prut”. Să fiţi iubiţi. Ne revedem mâine de la orele 20!
(Prin Monitoring Media: B1TV – Naşul, Ora 20:00)
Cu multumiri pentru B1 TV si colegii de la NASUL Vezi si
October 16th, 2009 
VR 
Traian Băsescu: Nu, nu, nu să revenim pe subiect, deci este cred lucrul ce ne lipseşte cel mai mult, noi nu mai avem respect, dragoste pentru simboluri, pentru simbolurile noastre naţionale şi nu vorbesc de mine sau de dumneavoastră, dar foarte mulţi şi este propăvăduit dispreţul pentru România, pentru simbolurile naţionale chiar pe televiziuni, uitaţi-vă la Trustul Intact şi Realitatea, pentru că asta vrea Vântu şi Voiculescu. 
Posted in Uncategorized 
Tags: 
