In inima cartierului general al NATO – SHAPE – langa oraselul belgian Mons, o revolutie tacuta are loc: strategii refac planurile apararii tarilor est-europene de o eventuala agresiune militara a Rusiei.
În proiectul de lucru al planului de securitate al NATO pentru 2010-2020, care va fi prezentat miniştrilor apărării la Lisabona în noiembrie, se ia în considerare şi un atac din partea Rusiei asupra statelor europene de est şi deplina lor apărare în aceste condiţii, dezvaluie The Economist.
„Avem toate planurile de apărare a aliaţilor noştri. Cred că Rusia s-ar mira dacă nu le-am avea. Aceasta este misiunea de bază a Alianţei”, a declarat secretarul general Anders Fogh Rasmussen.
Din moment ce războiul din Afganistan a devenit mai mult o afacere a americanilor, NATO realizează că trebuie să-şi stabilească noi priorităţi, precum şi să se întoarcă la scopul său de bază cum ar fi securitatea aliaţilor. Multe state din fostul bloc socialist, chiar şi Norvegia, s-au arătat iritate de faptul că operaţia din Afganistan a diminuat posibilitatea respectării art. 5 din Carta NATO, ce prevede apărarea reciprocă. Iar Kremlinul le-a dat motive să se îngrijoreze: în 2007 ruşii au comis cyber atacuri asupra sistemelor informaţionale în Estonia, în august 2008 a izbucnit războiul din Georgia sau desfăşurarea în 2009 a exerciţiilor militare largi în partea europeană a Rusiei care au culminat cu înscenarea unui atac nuclear asupra Varşoviei.
(…) Dupa pranz, m-a sunat Corina Hadarean, de la Departamentul Externe al Stirilor ProTV. M-a anuntat ca Misu Predescu, redactorul sef si producatorul general al emisiunii de dimineata, a hotarat sa nu mai preia corespondentele mele. Sustinea ca oamenii s-au saturat sa auda, in fiecare dimineata, despre bombe si nenorociri. Asa ca, in afara unor situatii deosebite, puteam sa dorm linistit. Corina mi-a spus ca, de pe agentiile de presa, a adunat foarte multe imagini din Iugoslavia si ii parea rau sa nu le folosim cumva. M-a rugat sa inregistram, periodic, corespondente de atmosfera, pe diferite teme, in functie de imaginile pe care le arhivase.
Mi-a placut ideea si i-am pregatit o corespondenta despre viata in timpul bombardamentelor in capitala iugoslava. Am si inregistrat-o astazi. I-am povestit cat de usor s-au adaptat sarbii la viata de razboi, astfel incat, daca vreun strain ar fi ajuns la Belgrad, fara sa stie ce se intampla, n-ar fi sesizat nimic deosebit fata de orice alta capitala europeana. Poate ca s-ar mira ca numarul automobilelor de pe strazi este cam mic si, din cand in cand, se aud urletele lungi ale unor sirene. Pe care, insa, daca s-ar uita in jur si ar vedea ca nimeni nu le baga in seama, ar crede ca fac parte din vreo traditie locala, la fel ca melopeele muezinilor din tarile islamice, cand ii cheama pe credinciosi la rugaciune. (…)”
Belgradul nu vrea sa joace pe melodia cantata de NATO
Ieri asa-zisele convorbiri de pace s-au blocat. Adjunctul Sefului de Stat Major al Armatei iugoslave, generalul Zvetozar Marianovici, s-a ridicat de la masa tratativelor, informandu-l pe Michael Jackson ca nu-i place nici dansul, nici melodia pe care vrea sa-i puna pe sarbi sa joace. Michael, starul britanic al NATO a iesit din cortul sau de la Kumanovo si cu o expresie razbunatoare intiparita pe figura, a anuntat ca avioanele Aliantei vor ataca Iugoslavia si mai salbatic decat pana acum. Discutiile s-au intrerupt, pe termen nedeterminat, si aviatia a atacat la scurta vreme. Putin dupa miezul noptii, la ora 1.20, vuietul prelung al alarmei ne-a facut sa tasnim pe acoperisul hotelului Toplice, foisorul nostru preferat. Obosita de atata uz, sirena a ragusit, spre final, auzindu-se ca un fel de gajait sinistru. Impreuna cu ceilalti doi ziaristi romani aflati la Belgrad de atata vreme, Mile Carpenisan si Sorin Bogdan, tocmai ne faceam planuri de plecare catre Kosovo, convinsi ca totul s-a terminat si ca de-acum incepe tragedia Serbiei, infranta si umilita de propria clasa politica. Ultimele trei zile au fost un cosmar pentru noi, ca si pentru marea majoritate a poporului sarb, deoarece a trebuit sa asistam la spectacolul greu de inghitit si de descris al ingenunchierii Serbiei. In primele doua zile in care s-au purtat discutiile de “pace” dintre ofiterii sarbi si cei ai Aliantei, bombardamentele NATO au continuat. Au fost aruncate ca de obicei sute de rachete si bombe cu fragmentatie la Prizren, la Pristina, la Decane, Drenita, Sremska Mitrovita, Sabaci, Frusca Gora, Bogatici, Djakovita, Belgrad, Varset, localitate romaneasca lovita pentru a doua oara in ultima saptamana, iar la Gornji Milanovac s-a tras asupra centrului orasului. Au fost tintite drumuri, tunele, relee ale RTS, Tv Pink, TV Politica, un tractor, un taran aflat la munca campului, o cazarma parasita, cateva case, o livada, un pod, o statie de autobuz, Parcul national din Belgrad. Pe langa aviatia NATO, si-au itit capul si teroristii UCK, care au ucis la Prizren cu lovituri de mortier o femeie si patru muncitori de la centrul medical din localitate.
Culmea este ca cei cinci oameni omorati de UCK tocmai pregateau plecarea unei ambulante catre Planeja, o asezare locuita exclusiv de etnici albanezi.
Am avut o dimineata de cosmar. Am plecat spre Media Center si, cand ne-am asezat in fata computerului si am cerut barmanului sa ne aduca o cafea, acesta ne-a zambit trist, aratand spre robinet: “Nu avem apa.” M-am uitat la fata lui Mile si mi-am dat seama ca nici eu nu aratam prea bine. Ne-am trezit umbland ca niste somnambuli, printre alti somnambuli ca noi – pentru ca sarbii sunt mari consumatori de cafea – cautand disperati o cafenea unde sa curga apa. N-am gasit in tot centrul si, cand ne-am intors la Media Center, se luase din nou curentul si am fost nevoiti sa mai asteptam o ora, ca sa putem folosi telefoanele, conectate intr-o centrala digitala, alimentata – desigur – cu energie electrica. (…)
Cand am ajuns la hotel, receptionerul ne-a anuntat ca au mai sosit doi romani. Pictori, spunea el, aratand catre o masa a barului. Acolo, langa Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice” si George Roncea, sedeau doi barbati. Unul maruntel, cu barba, agitat ca un spiridus, iar celalalt inalt, cu parul carunt si fata parca daltuita intr-o stanca. Pictorii bucuresteni Octavian Penda si Bogdan Stihi. Care au venit la Belgrad la invitatia Uniunii Artistilor Plastici din Iugoslavia, pentru o expozitie cu lucrarile lor si ale Luminitei Ciupitu. Aceasta se imbolnavise si nu a putut veni cu ei. Artistii sarbi au spus ca este primul gest de solidaritate venit din partea unor romani, de la inceputul razboiului. Coincidenta: astazi, a doua stire, dupa bombardarea autobuzului de la Savine Vode, a fost cea potrivit careia, Ministerul roman al Apararii anuntase ca, din spatiul aerian romanesc, pe care NATO il putea folosi la discretie, faceau parte si aeroporturile si instalatiile aferente.
Publicam ieri despre noul capitol al cartii electronice Target, a lui Sorin Bogdan, in care sunt relatate aventurile lui Ion Cristoiu pe acoperisul fierbinte al hotelului corespondentilor de razboi de la Belgrad, Mile, Sorin Bogdan si George Roncea si cum au transmis cei patru o corespondenta in direct, de sub bombardamentele din ’99, la Radio 21, unde, impreuna cu efervescentul Nic Cocarlea, am trait dramatismul acelor momente cu o si mai mare intensitate. Pentru simplul motiv ca ne gandeam ca ei pot sa moara in orice clipa, in timp ce noi stateam ca prostii in studioul radioului de la etajul 10 din Calea Victoriei, intoxicandu-ne de nervi cu alcool si tutun. Ma intrebam ce s-o fi intamplat cu inregistrarea acelei emisiuni flamboiante, care a ridicat parul maciuca ascultatorilor postului. Nic mi-a scris azi pentru a-mi confirma ceea ce banuiam: “baietii” au pus mana pe ea:
“din pacate banda martor a acelei nopti a fost furata. ar fi fost interesant, cred, sa fi fost postat aici la tine soundtrackul acelei nopti, aiuritor de suprarealiste pentru ce se numeste astazi radio. asa, citeodata, cand ma impaunez cu “realizarile” mele radiofonice, amintesc si acea noapte cind george, cristoiu si mile au intrat in direct de pe hotelul din belgrad. da’ nu ma crede nimeni. pe tine te crede cineva? vezi…asa merg lucrurile. atunci avansasem io o idee nociva, culeasa de pe site-ul disinfo.com, care zicea in mare cam asa: avioanele si rachetele care cad cu precizie peste belgrad vin dinspre romania. politrucul care se ocupa de radio mi-a atras atentia ca asa ceva nu se spune! chiar de-ar fi asa.
astept nerabdator episodul in care ne-am apucat noi, pe 22 seara, sa salvam picturile de pe peretii muzeului national de arta, aflate sub tirul condus de papitoiul de hamlet.
multumesc pentru amare aduceri aminte.”
Vom avea noi grija si de Hamlet. Pana atunci, Sorin Bogdan revine cu un nou episod, in care Rosca Stanescu il pune pe liber pe George, pentru ca asa ii sugerase Emil Constantinescu, un fel de presedinte-avatar de-al lui Zoe Petre:
“Alarma aeriana a sunat din nou la 20:52. Eram in barul hotelului si George Roncea ne-a spus ca Sorin Rosca-Stanescu refuza sa-i mai publice corespondentele din Belgrad, pentru ca erau mult prea partizane. Cam avea dreptate: George era mult prea impresionat de drama sarbilor pentru a fi obiectiv. Acum, ar fi vrut sa ramana cu noi in Iugoslavia, dar Rosca-Stanescu i-a atras atentia ca nu ii mai finanteaza sederea si n-are decat sa-si caute alt ziar ca sa-i publice corespondentele. I-am spus ca singurul care ar putea sa-i accepte stilul ar fi Ion Cristoiu, insa l-am avertizat ca auzisem zvonuri ca acesta urma sa fie indepartat de la conducerea “Cotidianului“. George s-a hotarat sa riste si ne-a spus ca maine il va suna pe Cristoiu, sa-i propuna o colaborare.
Il cunosteam pe George Roncea din ianuarie 1990, cand timisorenii incercau sa descopere ce-au facut “miticii” la Revolutie si invers. Viata ne-a intersectat destinele de multe ori, cand prin miscarea studenteasca din ‘90 si ‘91, cand prin Moldova si Transnistria, cand prin muntii Maramuresului infiintand Miscarea pentru Romania, cand prin Slovenia secesionista, cand despartindu-ne de Marian Munteanu datorita ciudatei intorsaturi a destinului acestuia, cand prin redactiile unor ziare. Nici acum, dupa 20 de ani, nu s-a schimbat aproape deloc. Un personaj fascinant si un prieten formidabil. Intre timp, l-am intalnit la celalalt capat al lumii, in 1991 la New York, si pe fratele sau Victor si ne-am imprietenit inca inainte de a se intoarce in Romania, dar si pe sora lor, Vera, singura cuminte din familie (?). Nu imi mai amintesc cum ajunsese George Roncea la Belgrad in aprilie 1999, dar sunt sigur ca printr-o intamplare fabuloasa, ca de obicei, pe care o va povesti el intr-o carte.”
“In fiecare noapte, visez ca am aripi si ma ridic deasupra avioanelor inamice care imi bombardeaza tara, pe care le nimicesc dintr-o lovitura !” – Vuk Drascovic
Sorin Bogdan: I-am recomandat lui Ion Cristoiu sa mearga la Centrul militar de presa, sa se acrediteze, chiar daca era invitatul oficial al Ministerului iugoslav de Externe. Ceea ce era adevarat, deoarece ministrul Zivadin Jovanovic acceptase sa-i acorde un interviu in exclusivitate si chiar trimisese o masina si un consilier care l-au asteptat in vama. Cristoiu m-a ascultat si s-a dus, la fel ca orice ziarist, si s-a acreditat. Bineinteles ca formalitatile au durat foarte putin, insa a fost foarte incantat ca a primit legitimatia pe care scria “acreditare de razboi”.
Am urmarit cu atentie modul in care oficialii NATO au reactionat la bombardarea orasului Surdulica, in care au murit 16 oameni nevinovati. Mai ales ca sarbii au accentuat fiecare nuanta a acestor declaratii, care aveau sa devina un cliseu. In prima faza, un oficial NATO a dezmintit, sub acoperirea anonimatului, acuzatiile sarbilor. Doua ore mai tarziu, un comunicat dat publicitatii la Bruxelles afirma ca “un avion al NATO a efectuat cu succes un atac impotriva unei cazarme din Surdulica si nu se poate exclude complet posibilitatea ca ar fi lovit civili sau proprietati civile”. Astazi, Jamie Shea a confirmat ca “in timpul acestui atac, o arma de precizie nu a fost indreptata asupra tintei indicate si a produs un impact la 200-300 de metri distanta de cladirile cazarmei, intr-o mica zona rezidentiala”. Ceva mai tarziu, George Robertson, ministru al Apararii, a exprimat regretele guvernului britanic pentru eventualele victime provocate de bombardarea unei zone rezidentiale din Surdulica. In fine, spre seara, Pentagonul a anuntat ca o bomba de o tona, lansata de un avion de vanatoare F-15, a deviat de la traiectorie si a lovit cartierul rezidential din Surdulica. “Bomba, ghidata prin laser, trebuia sa loveasca o cazarma, dar a deviat de la traiectorie, aparent din cauza fumului care interfera cu raza laser,” a justificat purtatorul de cuvant al Pentagonului. (…)
In aceasta seara, NATO ne-a dat, in sfarsit, satisfactie. Alarma aeriana a sunat la 20:23 si a urmat cea mai grea noapte din ultimele doua saptamani. Am avut, in sfarsit, ocazia sa-i aratam lui Ion Cristoiu ce inseamna o noapte de bombardamente.
Prezent in Romania intr-o vizita oficiala de doua zile, seful NATO, Anders Fogh Rasmussen, a tinut azi un discurs la Universitatea Bucuresti, axat pe trei puncte. Pornind de la razboaiele conventionale aflate in derulare chiar acum, secretarul general al Aliantei Nord Atlantice a dezvoltat subiectele: securitatea energetica, scutul anti-racheta si provocarile razboiului cibernetic. Referindu-se la acesta din urma si amintind de atacul prin care Estonia a fost lasata pe intuneric de “hackeri” rusi, Rasmussen a declarat ca sediul NATO este atacat cibernetic de circa 100 de ori pe zi. Anders Fogh Rasmussen si-a plasat discursul pe Facebook, cu link la site-ul NATO, alaturi de alte fotografii din Romania, in care apare mult mai relaxat decat in cele oficiale, “scortoase”, oferite in mod obisnuit de NATO sau Cotroceni. Dintre acestea am ales-o pe cea de mai sus, realizata inainte de inceperea cinei de lucru cu presedintele Traian Basescu.
Tot azi, seful CSI si al Federatiei Ruse, Dimitry Medvedev, la fel de relaxat, la “dacha” sa din regiunea Gorki de langa Moscova, a acordat un interviu corespondentului Izvestia, reprodus integral de Russia Today, CNN-ul rusesc (vezi VIDEO mai jos). Descheiat la gat, Medvedev s-a intretinut cu ziaristul rus o jumatate de ora rememorand istoria celui de-al doilea razboi mondial si abordand teme grele de politica interna si internationala, in preambulul sarbatoririi “Zilei Victoriei”, pe 9 mai. La intrebarea legata de relatiile Noii Rusii cu Statele Unite, Medvedev a sustinut ca fosta URSS si SUA “sunt victimele unor stereotipuri”, sechele ramase din era Razboiului Rece. In acelasi timp, el a deplans “reabilitarea fascismului in unele state UE”, fara a da insa exemple dar referindu-se in special la Tarile Baltice, in care rezistenta anti-sovietica a miscarilor nationale, elogiata azi oficial in cele trei tari, a fost inabusita de Armata Rosie (la noi principala organizatie anti-comunista, Miscarea Legionara, fusese deja “rezolvata” prin incarcerarile in lagare, inclusiv naziste, si crimele regimurilor dictatoriale ale lui Carol al II-lea si Antonescu). Medvedev merge pana intr-acolo incat acuza Tarile Baltice de un comportament “mai fascist” chiar decat Germania. Mai departe, tupeul lui Medvedev urca in crescendo, afirmand populist, pentru mujicul rus, ca daca URSS nu “elibera” Europa, astazi aceasta ar fi fost un “imens lagar de concentrarea”. De la Hollywood, la Hitler si Stalin, Medvedev ajunge la “lectiile de azi ale razboiului” si ideea planului rusesc de a crea un Sistem de Securitate European diferit de NATO. Georgia este invocata ca exemplu negativ in acest joc geostrategic. Inteligenta ruseasca este de nedezmintit: apropiindu-se de finalul interviului, Medvedev trece de la armele nucleare la urmatoarea intrebare pregatita din avans, privind un “posibil conflict ca cel de-al doilea razboi mondial”. Cu o lejeritate si rapiditate care tradeaza totusi aranjamentul regizoral (min 22.58), Medvedev raspunde imediat ca “din pacate, acest lucru este posibil”, bla, bla, bla, “accidente se intampla, trebuie sa fim pregatiti si puternici”. Este amuzant cum ziaristul Izvestia nici macar nu clipeste la auzul unor afirmatii atat de grave si trece, apoi, la urmatoarea intrebare. Alo, Mihalkov, Nikita Sergheevici, se vede ca nu-l consiliezi pe Dmitry Anatolievici la fel ca pe Vladimir Vladimirovici! 🙂 Urmariti singuri mai jos:
De la o vreme, NATO pare sa devina , in imaginarul unora, un fel de Transformers. Acea jucarie nostima care poate fi cand robot, cand masinuta, cand zburatoare antediluviana, cand luptator inzauat. Cam asa se modeleaza, in proiectia unor personalitati foarte grave si responsabile, si Alianta nordatlantica de maine. Mai nou, un fost sef al Departamentului american de Stat si un fost ministru german al Apararii se dedica unui joc al mintii cu Rusia membru al NATO. Iar un universitar american propune in mult prea serioasa publicatie “Foreign Policy” o formula de NATO fara SUA. Am putea incadra in aceasta paradigma de Transformers, fara pic de malitiozitate, si constructul de securitate europeana propus, deocamdata in termeni mai generali, de presedintele Federatiei Ruse, dar pe care unii si altii il anticipeaza iarasi felurit: cu China sau fara China, cu China si Japonia, cu sau fara Israel etc.
Dicolo de abordarea ludica, frenezia artizanilor de variante doveseste un fapt pe care nimeni nu-l mai neaga: dupa incheierea (fie ea si conventuionala) a razboiului rece, NATO pare sa nu-si mai gaseasca locul si rostul bine statuat in lume, cel putin la fel de riguros cum a functionat pana in 1989-1991: cu America inauntru, Rusia afara si Germania jos. (Mai vehiculate sunt acum formule oarecum inverse de tipul America afara – sau nu, Rusia inauntru – sau nu, si Germania, in orice caz, sus).
In exclusivitate pentru Roncea.ro prezint partea a II-a a studiului Insula Serpilor – Un alt pamant romanesc aflat sub stapanire Ucraineana, un extras dintr-o lucrare mai vasta a prof univ dr Traian Valentin Poncea, intitulata REPERE ISTORICO-GEOGRAFICE PRIVIND BUCOVINA, ŢINUTURILE HERŢA ŞI HOTIN, BUGEACUL ŞI INSULA ŞERPILOR.
La 4 februarie 1948, Petru Groza, şeful guvernului României şi Veaceslav Mihailovici (Skriban) Molotov, artizanul celebrului Pakt de tristă amintire Molotov-Ribbentrop, ministrul de Externe al U.R.S.S., au semnat la Moscova un Protocol referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice care stipula că „Insula Şerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de Gurile Dunării, intră în cadrul U.R.S.S.“[1].
Ulterior, la 23 mai 1948, era încheiat chiar pe Insula Şerpilor, un al doilea document (cu caracter tehnic), un proces-verbal de predare-primire a insulei, semnat, din partea română, de Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar, reprezentantul Ministerului Afacerilor Străine al României, şi Nicolai Pavlovici Şutov, prim secretar al Ambasadei U.R.S.S. la Bucureşti, care stipula faptul că: „la ora 12 (ora locală), Insula Şerpilor sau Zmeinâi, situată în Marea Neagră (…) a fost înapoiată[2] Uniunii Sovietice de către Republica Populară Română“ [3].
Prin acest proces verbal, Eduard Mezincescu – prieten apropiat şi coreligionar cu Ana Pauker (născută Rabinsohn), ministrul Afacerilor Străine ale României -, „înapoia“ Uniunii Sovietice un teritoriu românesc care nu fusese niciodată împrumutat sau cedat de România.
După anexare, U.R.S.S.-ul a transformat-o într-o bază militară puternică, destinată să monitorizeze traficul naval în zona Gurilor Dunării şi Mării Negre şi să urmărească mişcările militare ale adversarilor săi din Alianţa Nord-Atlantică.
Ulterior, importanţa economică a insulei a crescut datorită descoperirii rezervelor de hidrocarburi din platoul continental al Mării Negre.
Fixarea limitei apelor teritoriale, a platoului continental şi a zonei economice exclusive au redeschis „dosarul“ Insulei Şerpilor, determinînd factorii de conducere de la Bucureşti să iniţieze o serie de negocieri cu partea sovietică, desfăşurate în mai multe runde în intervalul 1967-1987, dar nefinalizate deoarece U.R.S.S.-ul a refuzat constant discutarea şi clarificarea problemei (statutului) Insulei Şerpilor, ştiind că, potrivit dreptului internaţional, aceasta aparţine de iure României, chiar dacă de facto ea este ocupată de ea.
Refuzul sovietic sistematic a fost unul calculat, la baza lui stând următoarele raţiuni:
August 4th, 2010 
VR 
In inima cartierului general al NATO – SHAPE – langa oraselul belgian Mons, o revolutie tacuta are loc: strategii refac planurile apararii tarilor est-europene de o eventuala agresiune militara a Rusiei.
Posted in 
Tags: 
