Victor Roncea Blog

Dan Stanca,

Miercuri, 23 Iulie 2008

“Fanariotismul, balcanismul, ortodoxismul si comunismul, toate “lumini venite de la rasarit”, ne-au tras mereu inapoi, cu sau fara voia noastra, despartindu-ne de civilizatie. E inutil sa le negam sau sa le consideram o fatalitate. Ele sunt parte din fiinta noastra, sunt subconstientul nostru poate necesar. Unele dintre ele vor trebui eliminate energic… Altele, ca ortodoxia si balcanismul, ar trebui imblanzite, reconvertite, sublimate, transformate din frane ale progresului in marci ale diferentei, ale specificului nostru cultural… Sunt ortodox si balcanic, dar asta nu trebuie sa ma impiedice sa fiu european si cetatean al lumii. Va trebui ca, de maine incolo, psihologia noastra, cu componente ale ei vechi si puternice ca patriotismul, sedentarismul sau faimoasa resemnare mioritica, sa-si revizuiasca notiunile.”

Mircea Cartarescu – “Cele doua patrii”
2 ianuarie 2007 – Jurnalul National

(pe vremea cand nu-l deranja ca-si primeste salariul de la securistul de Dan Voiculescu, mai ales ca si “condamnatorul comunismului” Vladimir Tismaneanu scria si publica alaturi de el, ca si acum, la Evenimentul Zilei, si isi primea tainul din aceeasi tescherea hoteasca)

“Mircea Cartarescu este, de departe, cel mai important scriitor care a iesit din literatura postbelica. Exista la el amprenta geniului!”
Nicolae Manolescu

“Orbitor. Aripa dreapta” este o “tâsnire a viitorului în prezentul nostru”, una dintre marile carti ale lumii, a spus Gabriel Liiceanu. El a mai spus ca este incintat ca grupul celor care „terorizeaza“ si „manipuleaza“ cultura romana s-a marit cu un membru. Astfel, acum, in opinia directorului Editurii Humanitas, ar fi patru scriitori romani care domina piata cartii prin tirajele vindute: Mircea Cartarescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia-Roman Patapievici. „Pe lînga cei trei boieri ai mintii, a aparut al patrulea“. Ceilalti, Andrei Plesu („Despre îngeri“) H.R. Patapievici („Omul recent“) si Gabriel Liiceanu („Usa interzisa“).

Alex Stefanescu
Romania literara

Idei in Dialog
Director Horia Roman Patapievici
Lecturi formatoare
01 Aprilie 2008
Zece Dan Stanca, zero Radu Aldulescu
“Un substantial interviu cu Dan Stanca (autor exceptional, dar deloc alintat mediatic) reuseste Ion Zubascu in Romania literara nr. 9 din 7 martie. Un scriitor care se dovedeste ca-si citeste cu atentie si respect de breasla criticii, un om cu constiinta profunda a scrisului, moral si smerit pana la autoanihilare, constient, logic si realist pe cat de liric, de permeabil la metafizica si ezoterism. (…)

Cu admirabil, exemplar bun-simt rezolva Dan Stanca intrebarea privind o eventuala „competitie“ cu Mircea Cartarescu. („Ma refer“, precizeaza Zubascu, „la acele pagini din romanele tale in care ai o imaginatie dictatoriala, funambulesca, parca scapata de sub orice control“). „Cred ca intrebarea e deplasata. Nu poti sa fii in competitie cu cineva ale carui carti au fost traduse in peste zece limbi, iar tu in nici una. Dar daca e vorba de o competitie, in sensul cel mai putin competitiv al termenului, atunci ma simt onorat de faptul ca uneori strabatem aceleasi campuri simbolice si zabovim asupra unor metafore inrudite“.

Chapeau! Si asa-mi aduc aminte inca o data ce frumos, cu cat firesc si tandra pretuire confraterna, s-a asezat, cuminte si tacut, in asistenta Mircea Cartarescu anii trecuti, la Bookfest, cand se lansa un roman de Dan Stanca…”

Pai haideti sa vedem impreuna din “campurile simbolice” si “metaforele inrudite” pe care “zabovesc” cei doi scriitori, editori si ziaristi crestini, ba chiar ortodocsi:

“Uite cum e cu tara: cica limbricul iese cu fi-su dintr-un cur plin de cacat, ca sa-i arate cum e afara (…). Limbricu-ala mic se gindeste ce se gindeste si dup-aia zice: “Pai, taticule, dac-aici e atit de frumos, de ce trebuie sa traim noi in gaura aia paroas?, in duhoarea aia de cacat, in bezna aia groaznica?” Da’ taica-su-i zise rastit: “Fiule, sa nu mai vorbesti asa! Aia-i Patria!”” (pg. 58)
“Pina si-mparatul Nero se spala la cur cu Dero” (pg. 61)
“”Avem ciorapi pentru femei cu gauri”, de unde discutia trece de la politica la femei, la gaurile lor paroase dintre picioare, la ce sa le faci ca sa le innebunesti… Pe cind unul le zice, a nu stiu cita oara, despre bilutele de rulment pe care si le-a bagat el pe sub pielea pu..i” (pg. 62)
“ii placea sa-si puna degetul pe fund si sa-l miroase apoi” (pg. 84)
“Acolo faceau parintii lui caca si pipi, asa cum el facea la oala (…). In plus, de cite ori un caca-i iesea din fund cadea pleoscaind in apa” (pg. 85)
“Dar toate fetitele si toate femeile aveau o gaura-ntre picioare, care era pasarica lor” (pg. 151)
“dragule… da-mi-o… te rog, te implor, da-mi-o si-n popou…aaaaah! aaaaah!” (pg. 185)
“O fu.. in urechi, o f… in urechi, o f… in urechi” (pg. 191, cei sapte pitici despre Alba ca Zapada)
“altu’ pe piz… ma-sii” (pg.199)
“Li s-a urit cu binele, fu… in gura de prosti” (pg. 199)
“nu ne e frica de p… astea” (pg. 199)
“Fu… mama ma-sii de situatie” (pg. 199)
“pastele si grijania ma-sii!” (pg. 199)
“imi bag pu… in regina Angliei” (pg. 241)
“Ma fu… in ea de Casa Alb?” (pg. 241)
“CIA ce cacat e” (pg. 242)
“Cica o armata de spermatozoizi tisnesc dintr-o pu… si merg, voiosi si viteji, printr-un tunel lung si intunecos. Abia asteptau s-ajunga mai adinc, in piz… gagicii, sa-si faca treaba acolo. Ca orice oaste, au trimis o iscoada inainte, sa vada ce si cum. Dupa o vreme iscoada se-ntoarce si striga: “Fratilor, sintem pierduti! Am dat de cacat!”
“”Este pu… ciobaneasca? tipul pu… rominesti”, recita Dumnezeu cu patos” (pg. 276)
“Era complet gol, cu pectoralii puternici ca doua scuturi si cu sexul erect pe pintecul tare ca piatra, lipsit de buric” (pg. 329)
“Caci sfint era sa lingi cu devotiune scrotul iubitului tau” (pg. 339)
“La rindul ei, femeia primea-n gura calda, rujata, tumefiata de dorinta, capul umed al penisului, pe care-l sugea amintindu-si sfircul matern, din care supsese odata certitudine si ocrotire” (pg. 339)
“Acum ea avea picioarele prinse sub umerii lui, iar barbatul, sprijinit intr-un cot, ii simtea cu degetele pulpele, anusul umed, buzele cleioase ce-i umezeau penisul, pubisul naclait de sudoare” (pg. 341)
“Fesele barbatului izbeau acum ritmic, neiertator. Ouale, vizibile prin punga lor de piele, loveau anusul si fesele femeii, care-ncepu sa scoata strigate aspre si indemnuri obscene, spuse brutal” (pg. 341)
“Nunta spermiei (!) cu ovulul este mandala (!) ce ne deschide-ntelegerea mintuirii” (pg. 343)
“Iar Miriam, israelita, stra-stra-stra-bunica lui Mircea din partea tatalui” (pg. 345)
“Mendebilul avea s-o aduca si pe Silvia, singura de data aceea, si aveau sa se dezbrace amindoi si el avea sa-i vire bara lui de carne in pasaric?” (pg. 360)
“Noi nu-l primeam nici pe popa cind venea cu botezul” (pg. 364)
“Cind se pogoara asupra lor (Duhul Sfint), cum s-a intimplat intr-a cincizecea zi de la inalaarea lui Isus, oamenii prorocesc (sic!) si vorbesc in alta limb?” (pg. 385)
“Vrei sa ne fu… in cur? Mi-am amintit, fulgerator, din bancuri si din palavrageala copiilor.
Homosexualii. Poponarii. Curistii (…). Unii oameni nu si-o bagau in gaura femeilor, ci in fundul altor barbati. Erau cei mai rai dintre toti, caci oamenii mari faceau prostii cu nevestele lor ca sa aiba copii, dar poponarii si-o bagau acolo, in caca, pe unde trageai pirturi, de unde-ti ieseau, citeodata, cind te minca, vermisorii (…) Cica la un closet public un tip si-a dat pantalonii jos sa se pise si tocmai atunci a trecut pe-acolo un homosexual, care i-a infipt-o numaidecit si a fugit. Suparat rau, tipul a luat-o la fuga dupa el, pin-a ajuns intr-o psdure. Acolo i-a pierdut urma, dar a vazut un om stind in pragul unei colibe. “Hei, n-ai vazut pe-aici un poponar fugind?”, a intrebat tipul. “Nu, zice omul, dar poate l-o fi vazut nevasta-mea: Ioaneee!”. Fiindca si ala era tot un poponar” (pg. 381).
“Printre romini erau mai multi homosexuali decit in toate celelalte popoare, fiindca toate se nascusera din Adam si Eva, numai noi din Decebal si Traian” (pg. 382)
“Si noroiu-asta gros, de caca si pipi, de hirtie de ziar botita, cu care te-ai sters la fund, de muste verzi roind si de viermi grasi suindu-se pe peretii unui closet de tara, din fundul curtii, unde-ti venea sa versi de cum si-arunci ochii in gaura aia puturoasa si colcaitoare, se ridica, incet, in camera lui Dan, acoperind mobilele si jucariile, ingropindu-ne pina la glezne, pina la genunchi, pina la briu, incit fundul gras al Nebunului nici nu se mai vedea, si-apoi urcindu-ne caca si pipi amestecate, din zeci de funduri si pu… si piz…, si mate, pina la git, pina peste gura, peste nari, peste ochi, pina la tavan, dospind acolo o vesnicie si pastrindu-ne vii, inotind, zbatindu-ne, inghitind materia aia imunda.” (pg. 381 – 382)
“Dar Biblia este achiropoietica, Mirceo, si la fel povestea vimanelor, a anciliei, a calului de fier si a inelului lui Gyges” (pg. 386)
“un popor din care fiecare cetatean era cu mult mai vestit decit orice ins care facea pipi” (pg. 397)
“Nu mai stiu cum s-ajunga mai repede prin parcuri si prin boscheti, in Cismigiu, la Kogalniceanu, la Unirii, ca sa se-nclesteze lubrici unii de altii, sa ridice nerusinat fustele de piatra, pline de cute, ale muzelor, dezvelindu-le fesele rotunde, sa le trinteasca pe pamintul inghetat si sa le patrunda cu falusurile de metal”
“Pina spre dimineata, barbatii celebri ai neamului, cu hainele intr-o totala dezordine, cu grozave falusuri intaritate, si-au risipit saminta de cuart lichid in vagine de porfir si onix, intre labii de bronz si de ghips, pe tite de piatra si calcar” (pg. 405).
“Ca ma-sii i-a placut sula neagra” (pg. 413);
“Nu-i de mirare ca toti moldovenii de azi ii seamana ca doua picaturi de apa: pitici, peltici si degraba varsatori de singe nevinovat” (pg. 420)
“Sint barbat si femeie, copil si batrin, criminal si ascet, fiara si inger. Sint creier care ejaculeaza si testicule ginditoare” (pg. 445);
Catre Dumnezeu: “Ai scris cu neuronii mei, ai format bucle din venele mele. M-ai proiectat intreg in cartea asta ilizibila, in care Mircea scrie despre Mircea, care scrie despre Mircea” (pg. 445)
“Tineam fiola de Quilibrex, mare si cilindrica asemenea unui penis in erectie (caci in somnul paradoxal, indiferent de continutul visului, penisul ne e intotdeauna erect)”. (pg. 454)
“Nici nu termina Ionel de spalat vasele ca se si pomenea cu tovarasa Emilia de la Biroul de Partid peste el, in toale de sex din dantela roza, cu pielea ei numai pistrui, vizibila prin ochiurile de plasa ale ciorapilor, cu titele acum cam cazute, cu nitica burta si ceva vergeturi, dar inca futesa pina la Dumnezeu. Si, una-doua, il tira ca o paienjenita in dormitor, unde incepeau circul si nebunia… “dragule, da-mi-o… te rog, te implor, da-mi-o si-n popou… aaaaah! aaaaaah!”” (pg. 184-185)
“Mai apuca sa strige o data “Que viva Somoza, el Padre de la Patria!” inainte de a fi apucata de hoarda aia de flacai statuti, care o mincau din ochi, de a fi despuiata din citeva smucituri, trintita la pamint, silita sa desfaca picioarele si infipta temeinic de caporal, pe cind ceilalti, ce ivisera niste stangi enorme, cum ea nu mai vazuse niciodata, se-ngramadisera in jurul fetei ei, silind-o sa le inghita cite una si cite doua, si… “ah! aaaah! trage-mi-o, Ionele, da-mi-o mai tare, iubitule, ia-ma pe la spate, scumpule! Ah! Aaaaaah!” Estera, care jumatate de ora ii soptise lui Ionel la ureche, tot mai infierbintata, scenariul asta tacanit, statea acum in patru labe in patul conjugal, doar intr-un furoas roz ce i se adunase-n jurul mijlocului, si gemea patrunsa de securistul gol, cu pieptul paros si fata congestionata. Nu mai era femeia de odinioara. Titele scoase din cupele furoului ii atirnau acum pina catre cearceaf, pintecul ii era umflat de parca statea sa nasca, pe fundul mare si greoi ii aparusera vergeturi dizgratioase. (…)

“A muerte las Sandinistas!”, urla citeodata, pentru culoare locala, iar bietul Ionel, in lipsa de alte cunostinte de spaniola, ii tinea isonul cu cite un “Oli!” nu prea convins. “Si-acum in popou, scumpule” gifii femeia. (…) Asa ca si-o scoase cuminte din lacasul licit si intra adinc in cel ilicit, la fel de larg ca si primul de atita folosire. Tocmai pompa ultimiii stropi de snaga (“fratilor, sintem pierduti! am dat de cacat!”” in tunelul acela fierbinte cind se opri deodata contrariat” (pg. 468-469).
“Mama, ii spun, stii de ce am venit? Da, ti s-a facut dor sa-ti mai dau o tita”” (pg. 498).
“A fost apoi alta femeie in viata mea plina de femei si cadavre, si cel mai adesea de cadavre de femei. O curva cu bereta roz, de parc-ai vedea o aura-n jurul capului unei tirituri goale, pe cind ti-o suge ingenunchiata” (pg. 505);
“Ne scoteam apoi animalele din pantaloni si ni le frecam inchipuindu-ne curvistinele alea vii si in pielea goala, pina ce scuipam din noi o flegma ce le pata osemintele. La inceput abia daca aveam zece ani. Ambitia mea era ca snaga sa-mi ajunga pina la fluturele Cocai” (pg. 505-506).
“Zece planse ale testului Rorschach, pe care mi l-au facut si mie porcii de doctori de o mie de ori, mai ales dupa ce au gasit pisicile alea uriase in care era o placere sa bati cuie: intram in ele usor ca intr-un mar fraged, si zbierau ca oparite, de mai mare dragul. Ce tare ma distram cu dobitocii aia in halate albe. Ce vezi aici, baietel? Piz…, chiar asa le spuneam in fata, privindu-i cu ochisorii mei nevinovati, piz… cu buzele desfacute” (pg. 506)
“Ma gindeam ce n-ar da toti mucosii sa-si poata dezumfla si impacheta mamele ziua, ca sa scape de timpitele lor guitaturi moraliste, si sa le umfle iarasi noaptea” (pg. 510)
“Desi curva de viata in care m-am pomenit – diavolul stie ca n-am vrut-o – a fost pentru mine un rahat fara margini” (pg. 504);
“inainte sa ies cu capu-n fata plin de rahat si de spuma, acolo, in cortexul
parieto-insular, deasupra iadului din talamus” (pg. 511);
“Erau intii fundatiile, sistemul de canalizare unde rataceau pe marginea unor suvoaie de rahati si urina si prezervative pline, innodate, si hirtie igienica flescaita” (pg. 511);
“De pe atunci minunea de cacat a vietii mi se parea o gluma proasta” (pg. 514);
“ma-ntreb acum daca nu cumva tot infernul nu e decit o ferma ce mulge creierele de substanta P.” (pg. 516);
“Eram din nou sorbit in rectul prin care venisem” (pg. 518);
“oricit as fi batut, ucis, violat (si o faceam de la sapte ani), mireasma entuziasta a crimei imi parea abia un iz de rahat” (pg. 519);
“Am avut milioane de tirfe, in masa lor colcaitoare de tite, cururi si vulve” (pg. 519);
“Am exersat sodomia” (pg. 519)
“medalioane cu flocii vreunei tirfe” (pg. 522);
“Am regulat la curve batrine de mi se facuse si scirba” (pg. 524);
“Cit am frecat menta la Kourou” (pg. 525);
“caci nimic nu e-ntimplator in curva asta de viata” (pg. 526).
“Asemeni acetilcolinei, dopaminei, sau serotoninei, sperma cu milioanele ei de fiinte pe jumatate, avind mate de diamant si rinichi de rubin, grabea catre receptorii postsinaptici, pe care-i ocupa, eliberind ionii de calciu si de potasiu (…). Acolo, in fisura ingusta dintre uter si gland, se petrecea a doua nunta, a fratelui si a surorii noastre estropiate, minusculi si totusi identici cu noi in afara infirmitatii lor monstruoase. Barbati si spermatozoizi, femei si ovule alternau la nesfirsit pe stringul gigantic ce urca din primele celule risipite-n ocean catre ingeri si catre Dumnezeire. Nunta spermiei cu ovulul este mandala ce ne deschide-ntelegerea mintuirii (…). Ne agitam coditele vibratile in gelatina tulbure a istoriei” (pg. 342-343).
“Cind m-am trezit, am stiut ca mama avea o pata de lupus eritematos pe sold. O vazusem de multe ori, in adincul timpului, cind ea umbla goala prin casa in dupa-amiezele incinse. O stiam goala, ochii mei de la doi si trei ani o vazusera si o tineau minte. Dar apoi, cind ne mutaseram la bloc si mama lucra la covoare persane, n-o mai puteam vedea decit goala pina la briu, cu sfircurile de aceeasi culoare ca fluturele de pe sold, acum interzis mie”…

Doamne pazeste! Din decenta pentru (unii) cititori nu am redat toate cuvintele asa cum apar ele in faimosul volum “de Nobel” publicat de nu mai putin faimoasa editura Humanitas (fosta Editura Politica a PCR oferita “disidentului” Liiceanu de Iliescu-KGB)

“In schimb, ce miros de putreziciune – cu o ranchiuna de suflet mic, analfabet moral si otravit de frustrari – se degaja din pseudorecenzia la Orbitor semnata de Radu Aldulescu in Cuvantul nr. 3 din 2008! Lasa ca nu-i consult ca subiectivitatea unui scriitor sa demonetizeze subiectivitatea altuia, dar sa afirmi sus si tare ca „pe langa lipsa unei minime abilitati de a pune in pagina intamplari mai interesante decat jocuri de copii in fata blocului, autorul n-are simtul oralitatii necesare vervei de care face abuz“, ca Orbitor este „o dezamagire crunta, bulversandu-ma si ofensandu-ma mai adanc decat orice carte proasta“, pe scurt – „o sinistra maimutareala stilistica autopastisanta“, apoi asa ceva e-o mostra de pura ne-simtire estetica si grobianism de satra.”
“Zece Dan Stanca, zero Radu Aldulescu”