Am trăit s-o văd şi pe asta: licitarea de tablouri comuniste la Artmark, casa de licitaţii în care vedem elita artei plastice româneşti. Dar aşa cum se spune că banii nu au miros, nici tablourile nu au culoare.
Atâta timp cât cei de la Artmark, cu Patriciu în frunte (dacă o mai fi el patronul), nu învaţă şi din experienţa altora, lucrurile se vor degrada şi mai mult.
Ce nevoie are Artmark să liciteze lucrări precum Comunism şi Securitatea, ora 11 dimineaţa? Cine cumpără aşa ceva şi pune pe perete în casă să contemple? Dovadă că aceste tablouri semnate Christian Paraschiv, un pictor recuperator de simboluri comuniste, au fost adjudecate cu 550 şi respectiv 450 euro, cel mai slab preţ al serii! Recordul pozitiv l-a atins, în prima parte a licitaţiei, Corneliu Baba cu Maternitate – 19 mii euro! Tot maternitatea, săraca, o temă saturată în comunism, umple punga bogaţilor!
Trebuie spus că licitaţiile Artmark se fac cu tablouri ale pictorilor români, în general cu lucrări „nostalgice”, unele derizorii, fără valoare, precum cele ale unor Ion Grigorescu, Csaba Syabo, Mircea Cantor (un tinerel nascut in ’77, a carui “instalaţie fotografică” de 112,5 x 15 cm s-a vandut cu 6.800 de euro [?!]), un oarecare Şerban Savu (nascut in ’78) , cu un tablou şantierist, tipic pentru magistralele socialismului (adjudecat cu 10.000 de euro [!?]) sau un “Golem” de Perjovschi (vandut cu 1700 de euro)!
Numeroşi pictori români au citit articolul şi mi-au dat dreptate. Unii mi-au şi scris. Precum Gabriela Culic:
„Da, foarte interesant articolul, aveţi dreptate în privinţa comentariilor care lipsesc cu desăvârşire în cadrul licitaţiilor. Cred că o licitaţie interesantă ar trebui susţinută de un fel de show-man… doldora de informaţii, licitaţia în sine să fie ceva spectaculos. La noi lipseşte implicarea, dar mai ales entuziasmul”.
Pictorii contemporani sunt interesaţi să participe şi ei la aceste licitaţii. Iată opinia pertinentă a altui pictor special, ocolit de Artmark, Mihai Potcoavă: „Am citit articolul despre Artmark. Câtă dreptate aveţi! Câte elemente interesante aţi găsit doar la Magdalena Rădulescu! Câte se pot găsi şi la alţi pictori! Tablourile se vând împreună cu poveştile lor. Sărăcia elementelor referitoare la un anumit pictor sau tablou, micşorează valoarea acestora. Iar dacă mai adăugăm şi slaba pregătire a cumpărătorului, ajungem la un fel de loz în plic, unde alege mâna şi nu capul sau inima”.
Apropo de Magdalena Rădulescu, un tablou al prietenei sale, Margareta Sterian, o altă doamnă a plasticii româneşti, tabloul Veneţia, s-a vândut cu suma derizorie de 2 400 euro, cu puţin peste minima estimată! Iar Nuntă la Brăneşti era la un pas de a fi respins! S-a vândut în schimb o macara pe o platformă, cu patru muncitori în salopetă pe ea (“Proveniență: colecţie privată, Olanda”), cu zece mii euro!
La Zilele Filmului German am văzut filme care recuperează comunismul, precum Trădător de ţară (2011) de Annekatrin Hendel, de ce nu ar fi şi arta plastică a socialismului repusă pe tapet? Să-ţi inviţi prietenii la o serată şi să ai pe perete tabloul Securitatea, , ora 11 dimineaţa, cât rafinament, câtă perversitate!
Dar licitaţia de la Athénée Palace Hilton a debutat în forţă, cu un alt pictor, simbol al comunismului, cumpărat şi apreciat în persoană de însuşi Ceauşescu: Sabin Bălaşa, căruia i s-a cumpărat Fluxus, un tablou fără expresie, cu exorbitanta sumă de 9 500 euro! Şi altui om de casă al lui Ceauşescu, Constantin Piliuţă, i s-au vândut bine cele patru tablouri licitate, Pădurea de neocolit, Flamenco, Flori albe, La birt. Astfel de licitări nu se fac cu cumpărătorii în sală, ei fac licitaţiile telefonic, prin intermediari.
Pictorii comunişti trăiesc prin Artmark o nouă vârstă, o vârstă a recuperării. Dacă obiectele regale, cum am văzut la o licitaţie anterioară, se risipesc în patru vânturi, de ce să nu fie recuperate tablouri de Sabin Bălaşa, Piliuţă, Ciucurencu sau Ion Pacea, stâlpi ai realismului socialist?
Nota Ziaristi Online: O “instalatie fotografica” de 15 cm a unui tinerel anonim (altfel o “realizare” de doi ani: “1998, Nantes – 1999, Budapest”), 6.800 de euro si un tablou santieristic al unui alt tinerel anonim (“de provenienta Olanda”), 10.000 de euro, in comparatie cu un (alt) Corneliu Baba, vandut, probabil corect, cu 2.700 de euro? Dl Patriciu spala bani prin Artmark sau e doar o alta metoda de spaga legala?
Sa admiram si invitatii speciali ai Artmark: scriitorii Mihaela Radulescu, Andrei Plesu si Horia Roman Patapievici vorbind unul (Plesu) despre maretia artei contemporane post-moderniste si “nimicul romanesc” si un altul (Patapievici – “frumoasa fara corp”), cu un discurs tern de 20 de minute in care, dupa cum se aude atat de clar pe fundal, participantii s-au multumit sa-si vada, zgomotos, de ale lor…