Posts Tagged ‘Parintele Iulian Lazar de la Athos’

Acasă la Maica Domnului Prodromiţa şi Părintele Iulian Prodromitul şi la Peştera Sfântului Atanasie, întemeietorul vieţii de obşte de la Sfântul Munte Athos. FOTOGRAFII RONCEA RO

Reproducerea Icoanei Maicii Domnului Prodromita de la Sfantul Munte AthosLa Naşterea Maicii Domnului sunt bucuros să public o serie de fotografii (poate prea multe, dar de suflet) de la Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, unde se află Icoana Maicii Domnului Prodromiţa cea pictată de îngeri, reproducând aşadar exact chipurile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi a Pruncului, cât şi marele duhovnic al Ortodoxiei Iulian Prodromitul, cu a cărui binecuvântare i-am făcut câteva portrete. De asemenea, am adăugat în final şi mai multe fotografii de la peştere Sfântului Atanasie, fondatorul vieţii de obşte la Muntele Athos , aflată în apropierea aşezântului românesc. Mai multe despre Mănăstirea Prodromu puteţi aflade pe blogul Sfântul Munte Athos şi din postările precedente de mai jos. La Mulţi Ani, Mariilor României!

Chipul Maicii Domnului si cel al Pruncului asa cum au fost, pictate de ingeri. Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Prodromita alaturi de cea a Sf. Ioan Botezatorul de la Manastirea (Schitul) Prodromu din Sfantul Munte Athos. FOTO/INFO/VIDEO

La Sfântul Munte Athos: Moşii de vară la osuarul de la Prodromu şi mormântul Părintelui Petroniu Tănase cât şi frumoasa grădină a Părintelui Pahomie de la Schitul Serghie. FOTO/VIDEO

Părintele duhovnic Iulian Lazăr de la Prodromu despre Educaţia Acasa a copiilor noştri şi Legea lui Dumnezeu pe pământ. FOTO/VIDEO Roncea.Ro de la Sfântul Munte Athos

Icoana Sfantului Ioan Botezatorul care i-a fugarit pe rusi la Odesa si Icoana Sfantului Ioan Botezatorul care i-a speriat pe turci la Athos

Spre Sfântul Munte Athos şi Schitul Românesc Prodromu: Salonic, Ouranoupoli, Dafni, Careia, Biserica Protaton cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni Axion Estin (Vrednica Esti – Cuvine-se cu adevarat), frescele minunate ale lui Manuel Panselionos şi Izvorul Sf. Athanasie. FOTO/VIDEO

Rasaritul, clopotele si sacalii la Manastirea Romaneasca Prodromu de la Sfantul Munte Athos. VIDEO

M-am intors de la Sfantul Munte Athos! FOTO/VIDEO

Schitul romanesc Prodromu Athos - Acasa la Maica Domnului Prodromita - Foto Victor Roncea 01_14 2
Schitul romanesc Prodromu Athos - Acasa la Maica Domnului Prodromita - Foto Victor Roncea 01_15
Schitul romanesc Prodromu Athos - Acasa la Maica Domnului Prodromita - Foto Victor Roncea 01_16
Schitul romanesc Prodromu Athos - Acasa la Maica Domnului Prodromita - Foto Victor Roncea 01_17 (more…)

La Sfântul Munte Athos: Moşii de vară la osuarul de la Prodromu şi mormântul Părintelui Petroniu Tănase cât şi frumoasa grădină a Părintelui Pahomie de la Schitul Serghie. FOTO/VIDEO

Catre Parintele Pahomie Schitul Serghie Athos Victor Roncea 01_01
Catre Parintele Pahomie Schitul Serghie Athos Victor Roncea 01_02
Catre Parintele Pahomie Schitul Serghie Athos Victor Roncea 01_03
Parintele Pahomie Schitul Serghie Athos Victor Roncea 01_01
Parintele Pahomie Schitul Serghie Athos Victor Roncea 01_02
Parintele Pahomie Schitul Serghie Athos Victor Roncea 01_03
Parintele Pahomie Schitul Serghie Athos Victor Roncea 01_05
Parintele Pahomie Schitul Serghie Athos Victor Roncea 01_07

Parintele Pahomie Schitul Serghie Athos Victor Roncea 01_09
Parintele Pahomie Schitul Serghie Athos Victor Roncea 01_10
Spre Schitul romanesc Prodromu Athos - Acasa la Maica Domnului Prodromita - Foto Victor Roncea 01 1

Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_01
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_02
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_03
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_04
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_05
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_06
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_07
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_08
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_09
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_10
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_11
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_12
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_13
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_14
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_15
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_16
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_17
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_18
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_20
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_21
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_22
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_23
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_24
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_25
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_27
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_28
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_29
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_30
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_31
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_32
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_33
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_34
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_35
Osuar Prodromu si Mormant P Petroniu Athos Victor Roncea 01_36Va urma, cu

Acasa la Maica Domnului Prodromiţa, Schitul româneasc Prodromu de la Sfântul Munte Athos

Despre Părintele Petroniu:

“Unul dintre părinţii noştri duhovniceşti de mare anvergură a fost Părintel Protosinghel Petroniu Tănase, care s-a născut în anul 1916 în comuna Fărcaşa – Judeţul Neamţ, şi a trecut la cele veşnice la 22.02.2011, orele 16. A fost tuns în monahism şi format în duhul călugăriei la Mănăstirea Neamţ – ctitoria Domnitorului Ştefan Cel Mare şi Sfânt din anul 1497, unde a avut marea şansă de a fi coleg cu Sfântul Ioan Iacob Românul…

Trăsătura de caracter esenţială a Părintelui Petroniu Tănase a fost calitatea de a fi un iubitor şi un împlinitor al ordinii, tăcerii şi smereniei. Părintele este licenţiat în teologie dar a urmat şi studii de matematică şi filozofie. A fost membru al grupării „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti – care a fost ultimul bastion de rezistenţă al intelectualităţii creştine româneşti interbelice şi care a fost distrus de către regimul comunist în anul 1958…

Dorul de desăvârşire l-a determinat şi i-a îndrumat paşii spre Sfântul Munte Athos unde s-a nevoit din anul 1976, făcând parte din a doua generaţie de monahi trimisă de către Patriarhia Română cu scopul de a revigora viaţa monahală din Schitul Românesc Prodromu… Apreciat şi iubit, deopotrivă, atât în Grecia cât şi în România, Părintele Petroniu Tănase a condus până la sfârşitul vieţii sale pământeşti, schitul nostru românesc şi athonit, cu o luciditate, dragoste şi abnegaţie, deosebite!…”

Integral la Un an fără avva Petroniu Tănase, starețul Schitului românesc Prodromu (2012)

Despre Părintele Petroniu Tănase, citiţi de la https://sfantulmunteathos.wordpress.com

Convorbiri duhovniceşti cu avva Petroniu, George Crasnean

Creştinismul redus la esenţe. Sfaturile Părintelui Dumitru Stăniloae către Părintele Petroniu Tănase, viitorul egumen al Prodromului

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, tâlcuită de avva Petroniu Tănase

Rugăciunea părintelui Petroniu

Vedeti si:

Chipul Maicii Domnului si cel al Pruncului asa cum au fost, pictate de ingeri. Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Prodromita alaturi de cea a Sf. Ioan Botezatorul de la Manastirea (Schitul) Prodromu din Sfantul Munte Athos. FOTO/INFO/VIDEO

Părintele duhovnic Iulian Lazăr de la Prodromu despre Educaţia Acasa a copiilor noştri şi Legea lui Dumnezeu pe pământ. FOTO/VIDEO Roncea.Ro de la Sfântul Munte Athos

Icoana Sfantului Ioan Botezatorul care i-a fugarit pe rusi la Odesa si Icoana Sfantului Ioan Botezatorul care i-a speriat pe turci la Athos

Spre Sfântul Munte Athos şi Schitul Românesc Prodromu: Salonic, Ouranoupoli, Dafni, Careia, Biserica Protaton cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni Axion Estin (Vrednica Esti – Cuvine-se cu adevarat), frescele minunate ale lui Manuel Panselionos şi Izvorul Sf. Athanasie. FOTO/VIDEO

Rasaritul, clopotele si sacalii la Manastirea Romaneasca Prodromu de la Sfantul Munte Athos. VIDEO

M-am intors de la Sfantul Munte Athos! FOTO/VIDEO

Spre Sfântul Munte Athos şi Schitul Românesc Prodromu: Salonic, Ouranoupoli, Dafni, Careia, Biserica Protaton cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni Axion Estin (Vrednica Esti – Cuvine-se cu adevarat), frescele minunate ale lui Manuel Panselionos şi Izvorul Sf. Athanasie. FOTO/VIDEO

Orasul Salonic spre  Athos Victor Roncea 01_01


Drumul spre Sfantul Munte Athos de ZiaristiOnlineTV

În imaginile de mai jos veţi vedea şi icoana minunată a Maicii Domnului Axion Estin, făcătoare de minuni, prin care s-a dat lumii rugăciunea la fel de minunată “Cuvine-se cu adevărat”. Iata istoria ei:

“Minunea a avut loc intr-o chilie din apropiere de Careia, in anul 980. In aceasta chilie vietuia un parinte, impreuna cu ucenicul sau. Sambata seara, parintele a mers in Careia, la privegherea de rand, iar ucenicului i-a spus sa cante singur laudele si slujba de noapte. Ucenicul a facut in tocmai cele spuse de batran.

Ucenicul se ruga in fata icoanei cu rugaciunea “Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.”

Intr-o noapte, in vremea privegherii sale, calugarului i-a aparut Sfantul Arhanghel Gavriil, in chipul unui calugar pelerin. Calugarul s-a numit pe sine Gavriil, fara a spune mai multe ori a arata ceva in plus. Ajuns la chilie, el a cerut ucenicului sa il primeasca si pe el la priveghere.

In vremea Cantarii a noua, de la Canoane, ucenicul a cantat “Ceea ce esti mai cinstita”, dupa randuiala. Venind randul ingerului, acesta a cantat toata cantarea “Cuvine-se cu adevarat…” In aceasta vreme, icoana s-a umplut de lumina negraita.

Ingerul i-a aratat sa se roage in modul urmator: “Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si maica Dumnezeului nostru” la care sa adauge rugaciunea pe care deja o stia, anume: “Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.”

Ucenicul i-a cerut calugarului sa ii scrie si lui aceasta noua cantare, fiindu-i teama ca nu cumva sa nu o retina. Ingerul i-a zis: “Adu-mi cerneala si hartie, pentru a scrie imnul.” Ucenicul insa i-a zis: “Nu am nici cerneala, nici hartie.” Apoi, ingerul i-a zis: “Adu-mi o lespede.” Atunci, calugarul inger a luat tigla de piatra, de genul celor de pe acoperis, si a scris cu degetul intreaga rugaciune. In acel moment, ucenicul si-a dat seama ca acela nu era un om, ci un inger, anume Arhanghelul Gavriil. Tot atunci, ingerul a disparut.” (CrestinOrtodox.Ro)

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_02

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_03

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_06

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_07 1

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_07 2

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_08

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_09

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_10

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_11

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_12

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_13

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_14

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_15 1

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_15 2

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_16 1

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_16 2

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_17

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_18

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_19

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_20

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_21

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_22

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_23

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_24

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_25

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_26

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_27

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_28

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_29

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_30

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_31

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_32

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_33

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_35

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_36

Ouranopoli Karyes Protaton Athos Victor Roncea 01_38Izvorul Sfantului Atanasie Athonitul – Sfantul Munte Athos

Mai multe despre Sfantul Munte la https://sfantulmunteathos.wordpress.com/

Va urma

Vedeti si:

Chipul Maicii Domnului si cel al Pruncului asa cum au fost, pictate de ingeri. Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Prodromita alaturi de cea a Sf. Ioan Botezatorul de la Manastirea (Schitul) Prodromu din Sfantul Munte Athos. FOTO/INFO/VIDEO

Părintele duhovnic Iulian Lazăr de la Prodromu despre Educaţia Acasa a copiilor noştri şi Legea lui Dumnezeu pe pământ. FOTO/VIDEO Roncea.Ro de la Sfântul Munte Athos

Icoana Sfantului Ioan Botezatorul care i-a fugarit pe rusi la Odesa si Icoana Sfantului Ioan Botezatorul care i-a speriat pe turci la Athos

Rasaritul, clopotele si sacalii la Manastirea Romaneasca Prodromu de la Sfantul Munte Athos. VIDEO

M-am intors de la Sfantul Munte Athos! FOTO/VIDEO

Părintele duhovnic Iulian Lazăr de la Prodromu despre Educaţia Acasa a copiilor noştri şi Legea lui Dumnezeu pe pământ. FOTO/VIDEO Roncea.Ro de la Sfântul Munte Athos

Parintele Iulian Lazar de la Manastirea Prodromu - Sf Munte Athos - foto Victor Roncea - Familia Ortodoxa

Parintele Iulian Lazar de la Manastirea - Schitul Prodromu - Sf Munte Athos - foto Victor Roncea - Familia Ortodoxa

Parintele Iulian Lazar de la Schitul Prodromu - Sf Munte Athos - foto Victor Roncea - Familia Ortodoxa

Foto/Video: Roncea.Ro

Vedeti si:

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova