Deşi sînt atent la tot ceea ce se întîmplă în jurul proiectului de la Aiud, m-am reţinut să-mi exprim public părerea din mai multe motive. Mai întîi, pentru că este vorba de un loc cu o neînchipuită încărcătură duhovnicească şi istorică, un loc cu adevărat sfînt şi sfinţitor, de care ar trebui să ne apropiem cu o evlavie pe măsură. În al doilea rînd, pentru că încă mai sînt în viaţă parte din martirii care au pătimit în acel loc, dar şi în alte locuri de suferinţă şi de jertfă creştină care s-au înmulţit în România prin lucrarea celui rău şi a slujitorilor lui. Aşadar, a vorbi despre lucruri atît de înalte nu mi s-a părut cuviincios, atîta vreme cît sînt încă în viaţă oamenii care sînt cei mai în măsură să vorbească: martirii înşişi. De la o zi la alta şi de la an la an se pare însă că tocmai martirii rămaşi în viaţă sînt excluşi din sfatul cu privire la „proiectul Aiud”. Deoarece însăşi nevoia de a ridica un „monument” al „victimelor” comunismului (prefer cuvîntul jertfă), a venit foarte tîrziu, aproape prea tîrziu, avînd în vedere că între timp mulţi dintre supravieţuitorii iadului comunist din România s-au mutat la Domnul, se creează, vrei nu vrei, impresia că acest „complex” sau „monument” are menirea de a îngropa mai întîi toţi martorii, ca mai apoi să ia calea unui muzeu fără viaţă şi personalitate. În acest sens glasul acelor puţini supravieţuitori ai calvarului comunist, care se aude azi doar în condiţii de „samizdat”, este perfect îndreptăţit. România nu are nevoie de un muzeu al comunismului şi nici de un centru de cercetări, România are nevoie de un loc viu al cinstirii martirilor din acest neam în duh creştin, prin rugăciune şi liturghie, aidoma cinstirii martirilor din primele secole, cinstire care era nedespărţită de liturghie. Altminteri, ne-am putea trezi ca acest „muzeu” şi „centru de cercetări”să se transforme într-un loc fără coloană duhovnicească, areligios şi paraconfesional, sau că, ceea ce iarăşi nu este exclus, va deveni, în timp, un loc de cinstire al unui alt popor şi alte religii. Acest lucru nu este deloc exclus în condiţiile în care tot mai mulţi cercetători evrei susţin tot mai deschis că teroarea comunistă, ca şi nazismul, a fost îndreptată cu precădere împotriva evreilor. Verva şi puterea de persuasiune a unor astfel de cercetători este bine cunoscută, ei fiind susţinuţi şi de legislaţia care clasifică orice polemică referitoare la istoria evreilor drept un act de antisemitism. Avînd în vedere timiditatea cu care BOR îşi afirmă solidaritatea cu martirii anticomunişti, tolerînd atacuri inadmisibile ale comunităţii evreieşti la adresa martirilor noştri, scenariul expus este posibil. Nu mai departe decît în toamna trecută martirii anticomunişti au fost numiţi, în jargonul comunist de altă dată, „bandiţi” şi „antisemiţi” de către directorul Institutului pentru Cercetarea Holocaustului din România. Expunerea fotografiilor celor pe care ortodocşii îi cinstesc ca martiri a fost catalogată o sfidare la adresa poporului evreu. Drept urmare expoziţia „Destine de martiri” a fost închisă cu scandal la Iaşi. Mă întreb cum va fi tolerat un memorial al martirilor creştini-ortodocşi, cînd pînă şi simpla expunere a fotografiilor lor într-o expoziţie temporară a stîrnit atîta scandal, fiind închisă cu brutalitate? De aceea, cred că proiectul de la Aiud va fi unul extraconfesional, mai exact unul ce nu va avea ca scop principal cinstirea martirajului creştin. Cel mai probabil, cercetările ce se vor face acolo, pentru că tot trebuie să existe un centru de cercetări, se vor ocupa de partea exotică a lucrurilor, cum ar fi clasificarea tipurilor şi a uneltelor de tortură, a urmelor violenţei rămase pe oase, a descrierii perimetrelor celulelor şi a materialelor din care au fost construite. Dar cred că nu se va vorbi deloc sau aproape deloc despre motivul pentru care oamenii erau închişi acolo şi schingiuiţi, principalul motiv fiind acela de a crede în Hristos şi de a i se închina Lui ca unui Dumnezeu. Avem toate motivele să credem că monumentul de la Aiud, dacă va urma proiectul arhitectonic de tip masonic, precum şi conceptul de centru de studii, s-ar putea transforma în cel mult 20 de ani într-un loc în care nu doar liturghia ortodoxă, ci pînă şi rostirea cuvîntului „ortodox” vor fi considerate o sfidare, aşa cum au fost considerate crucile polonezilor şi sîrbilor morţi la Auschwitz, fiind în cele din urme scoase. Iată de ce cererea martirilor care au pătimit la Aiud, clerici şi laici, de a întemeia pe locul suferinţei lor şi a fraţilor lor de suferinţă a unui lăcaş de cinstire prin rugăciune şi liturghie, şi nu a unui centru ce cercetare rece şi străin de duhul Ortodoxiei, este o condiţie principială şi profetică. Îndărătnicia cu care această condiţie este înfruntată tocmai pe linie bisericească nu face decît să confirme suspiciunile ridicate în ultima vreme faţă de ceea ce a devenit „proiectul Aiud”. În condiţiile în care muzeul Holocaustului, prevăzut a fi ridicat în Bucureşti, constituie un angajament şi un demers oficial al statului Român, este regretabil că recunoaşterea martirajului creştin din timpul comunismului nu este recunoscut prin lege, iar proiectul de la Aiud nu este unul al statului Român, ci unul mixt, incluzînd, înafara Arhiepiscopiei de Alba, unele organizaţii şi persoane cel puţin dubioase. Cinstirea memoriei colective a Bisericii trebuie să devină un drept recunoscut prin lege în România, la fel ca cinstirea memoriei Holocaustului, pentru a evita atacurile sau amestecul din partea unor persoane sau grupuri străine. Este de datoria Bisericii Ortodoxe Române să ceară printr-o adresare oficială recunoaşterea prin lege a martirajului creştin în perioada comunistă, aşa cum au făcut-o evreii, care şi-au delimitat foarte clar victimele propriului popor, dînd astfel o încărcătură religioasă şi naţională suferinţei pe care au îndurat-o, din varii motive, de-a lungul istoriei. Atîta vreme cît chestiunea martirajului creştin din România comunistă nu va fi rezolvată prin lege, iar asta nu se va întîmpla dacă BOR nu va face demersuri oficiale în acest sens, confuziile smintitoare de tipul celor iscate în cazul proiectului Aiud vor rămîne nerezolvate. Patriarhia Română trebuie să instituie în regim de urgenţă o comisie care să formuleze în detalii proiectul de lege care să fie înaintat instanţelor statului român. Principalii consultanţi ai acestei comisii trebuie să fie în mod obligatoriu foştii deţinuţi politici, iar clericii dintre ei trebuie să se bucure de un statut aparte, în sensul de a-şi fi dublat propria suferinţă cu experienţa duhovniciei, experienţă din care cunosc profund şi nemijlocit frămîntările societăţii civile româneşti. Cum se poate ca supravieţuitorii Holocaustului evreiesc să fie consultaţi în probleme de geopolitică la scară mondială şi să-şi permită să înfrunte Guverne, de fiecare dată cu succes, cum este cazul domnului Elie Wiesel, a cărui părere figurează frecvent alături de preşedintele SUA şi a altor lideri mondiali, iar supravieţuitorii Holocaustului creştin să fie trataţi cu dispreţ chiar şi atunci cînd nu cer nimic mai mult decît să fie consultaţi într-o problemă care îi priveşte în primul rînd pe ei şi pe cei alături de care au suferit? Ce-i lipseşte, de pildă, părintelui Iustin Pîrvu pentru a fi un Elie Wiesel al românilor, după cei 17 ani de chinuri? S-ar părea că nimic. Şi totuşi…
SAVATIE BAŞTOVOI
Ieromonah, poet, prozator, publicist şi editor. Studii de pictură, filozofie şi teologie. Membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova.
Un comunicat ciudat legat de actorul Dan Puric a aparut pe www.comunicatedepresa.ro la data de 6 iulie.
Ii dau curs dupa care il comentez mai jos. Deci:
BUCURESTI- 06 Iulie 2009 – Fundatia Art Production, organizatoarea conferintelor Dlui Dan Puric din anul 2009 si semnatara contractelor de colaborare cu Banca Comerciala Carpatica privind unele evenimente ce urmau a fi sustinute de Dl Dan Puric, aduce la cunostinta urmatoarele:
Pana in luna iunie a.c. au fost organizate urmatoarele conferite: Ateneul Roman (2 conferinte), Iasi, Buzau, Drobeta Turnu Severin, Petrila, Curtici, Focsani, Bacau, U.M. Bobocu/Buzau, Oradea, Salonta si Cluj-Napoca. La Bucuresti, Iasi si Drobeta Turnu Severin accesul publicului s-a facut pe baza de bilete de intrare, la Buzau conferinta a fost sponsorizata de Episcopia Buzaului si Vrancei, iar la celelalte conferinte accesul publicului a fost liber. Fundatia Art Production a transmis in contul Schitului “Inaltarea Sfintei Cruci” din Aiud, jud. Alba, conform dorintei D-lui Dan Puric, 55.200 lei ce reprezinta suma ramasa din incasarile din bilete si sponsorizare dupa deducerea cheltuielilor de organizare, promovare, transport, cazare, personal, etc., acesti bani urmand a fi folositi pentru realizarea Centrului Memorial “Rapa Robilor” de la Aiud, jud. Alba. Celelate sume obtinute din donatiile primite cu prilejul conferintelor au fost transmise Dlui Dan Puric care le va oferi Schitului “Inaltarea Sfintei Cruci” de la Aiud, jud. Alba in acelasi scop. Colaborarea dintre Fundatia Art Production si Banca Comerciala Carpatica in anul 2009 a avut ca scop organizarea unor evenimente la care sa participe Dl Dan Puric si au avut ca obiect, punctual, trei directii: sustinerea conferintelor Dlui Dan Puric, prezentarea la Sibiu spectacolului “Vis” One Man Show si achizitionarea de echipamente de sunet si lumini pentru Sala “Rapsodia” sediul Companiei “Passe Partout DP” condusa de Dle Dan Puric. Aceastea ar fi fost colaborarile concrete astfel imaginea Dlui Dan Puric nu trebuie sa fie asociata sub nici o forma cu imaginea Bancii Comerciale Carpatica in general sau cu a unui produs al acesteia ci numai in legatura cu proiectele numite. In prezent contractele de colaborare au fost reziliate in mod amiabil de catre Fundatia Art Production si Banca Comerciala Carpatica astfel imaginea Dlui Dan Puric nu mai poate fi sub nici un fel legata de imaginea bancii. Mentionam ca Dl. Dan Puric nu a obtinut beneficii materiale din sumele obtinute din vanzarea de bilete si din colaborarea cu Banca Comerciala Carpatica. Acest comunicat este prezentat la solicitarea D-lui Dan Puric si reprezinta pozitia Fundatiei Art Production in legatura cu subiectele de mai sus. Fundatia ART PRODUCTION Bucuresti
Ciudatenia sta in mai multe aspecte, unele legate de minciunile pe care le contine, altele de semnele de intrebare pe care le ridica. Sa le luam la rand.
In primul rand sesizam o delimitare a Bancii Carpatica de actorul Dan Puric, “imaginea Bancii Carpatica in anul 2009”, cel mai probabil ca urmare a controverselor legate de persoana sa. Insa, cu toate ca spre sfarsitul comunicatului ni se spune ca “imaginea Dlui Dan Puric nu trebuie sa fie asociata sub nici o forma cu imaginea Bancii Comerciale Carpatica in general sau cu a unui produs al acesteia ci numai in legatura cu proiectele numite” mai sus, in anunturile de la lansarea “imaginii Bancii” ni se spunea altceva. Respectiv: “Conform reprezentantilor Bancii Comerciale Carpatica, artistul va transmite mesajele bancii clientilor“.
Acum, revenind la “turneul caritabil”, soldat cu o donatie de 55.200 lei, ni se spune ca “la Bucuresti, Iasi si Drobeta Turnu Severin accesul publicului s-a facut pe baza de bilete de intrare, la Buzau conferinta a fost sponsorizata de Episcopia Buzaului si Vrancei, iar la celelalte conferinte accesul publicului a fost liber”. Foarte interesant. Poate ortodocsilor le spune totusi ceva faptul ca, pe langa Fundatia Art Production, Puric a fost sponsorizat de Episcopia Buzaului si Vrancei, tinuta de “elementul de sprijin al Securitatii” Epifanie Norocel, acelasi individ desfranat care persecuta sistematic si securistic maicile de la Carnu si monahii de la Poiana Marului.
O prima minciuna nerusinata este legata de faptul ca doar aceasta conferinta, de la Buzau, a fost sponsorizata. Dar, dupa cum am demonstrat la vremea respectiva, citand presa locala si martorii de la fata locului, si conferinta de la Oradea a fost sponsorizata de o increngatura de firme si persoane la fel de dubioase ca asa-zisul Episcop Norocel. Conform ziarului Crisana, conferinţa “Despre omul frumos” organizata pe 15 iunie la Casa de Cultura a Sindicatelor din Oradea, a fost posibila “prin implicarea Consiliului Judeţean Bihor, Teatrului de Stat Oradea, Auto Bara &CO, PhotoGraphics Profesional, Librăriei “Vărsătorul” şi a Hotelului Continental Forum Oradea.” Daca Libraria “Varsatorul” (al carui nume acvarian reprezinta curentul new-age) este doar “ezoterica”, presedintele Consiliului Judetean Bihor, sponsorul principal, este un cunoscut predicator penticostal, Radu Tirle, bun prieten cu un alt Episcop “ortodox”, gen Epifanie Norocel, Sofronie Drincec, apostatul, la care se alatura, acum, si Andrei Andreicut (despre care vom vorbi cu alta ocazie). Daca asa stau lucrurile intr-un caz, ce ne face sa credem ca nu acelasi lucru s-a petrecut in intreaga tara pe unde a trecut “Caravana Art Production”?!
Acum, mizeria ordinara: aflam din comunicat ca “Fundatia Art Production a transmis in contul Schitului “Inaltarea Sfintei Cruci” din Aiud, jud. Alba, conform dorintei D-lui Dan Puric, 55.200 lei“, cat au rezultat in urma campaniei, exceptand cheltuielile. Din pacate, Fundatia “non-profit” in cauza nu ne si prezinta aceste cheltuieli, pentru a intelege mai bine fenomenul “crestin” Dan Puric si Asociatii. Ne-am permis noi sa incercam sa aflam sumele reale obtinute in urma afacerii conferintelor.
Sa incepem cu Bucuresti. Dan Puric dixit: “Am ales special Sala Mare a Ateneului, din dorinta de a face un eveniment aristocratic. Am avut o mie de spectatori la Ateneu, m-am simtit ca Amundsen, care a atins Polul Nord. Am mai descoperit un nou taram in Romania. Am gasit in propria tara o insula de frumos. Era o Romanie normala acolo. As zice ca a fost o reactie majora. Acest eveniment, organizat de fundatia Art Production, va fi urmat de inca trei conferinte, cea din aprilie poarta titlul “Despre Corp”, cea din octombrie, “Despre umor”, iar cea din decembrie, “Despre iubire””.
La Ateneu au avut loc asadar doua conferinte a cate 1000 de persoane iar biletul a levitat intre 100 si 150 de roni, “pentru Centrul Memorialul Aiud”, conform afisului, invitatiilor si propagandei aferente. Daca facem o medie de 120 roni inmultit cu 1000 inmultit cu 2 rezulta, numai la Bucuresti, o suma frumusica de 240.000. Buuun.
La aceasta se adauga Iasiul, unde conferinta s-a tinut la Teatrul de copii si papusi Luceafarul, cu o capacitate de 450 de locuri si unde biletul a fost intre 50 si 100 de lei, respectiv, la o medie de 70 roni rezulta ca s-au obtinut 31.500.
Apoi, la Turnu Severin, conform Radio Lumina, aflam ca biletul la Palatul Cultural “Theodor Costescu”, cu o capacitate tot de 450 de locuri a fost de doar 15 lei. Ciudata cadere, dar nu comentam. Rezulta alti 6750 roni.
Totalul din cele trei conferinte cu bilet: 278.250 lei grei, adica 2.782.500.000 (doua miliarde sapte sute optzeci si doua milioane si cinci sute de mii) lei vechi.
Asadar, din suma clara de 278.250 lei au ramas pentru Aiud, in urma caravanei dedicate chiar strangerii de fonduri “pentru Aiud”, 55.200 lui noi. Buun.
Dar, pe langa acestea, aflam din relatarile presei ca, spre exemplu, la conferinta de la Casa de Cultură a Studentilor Cluj-Napoca unde Dan Puric si-a lansat cea de-a doua carte, “Despre Omul Frumos”, si CD-ul “Alegeti”, s-au petrecut si urmatoarele: “Evenimentul are şi un scop caritabil şi îşi propune să obţină fonduri în sprijinul construirii Mănăstirii-monument de la Aiud, în memoria victimelor regimului comunist, motiv pentru care deşi intrarea este liberă, vor fi amplasate nişte cutii pentru donaţii“.
Daca acest lucru s-a intamplat in toate cele 12 orase, fara sa existe o contabilizare si o inregistrare a donatiilor, cu proces verbal, cred ca putem vorbi deja de o grava incalcare a legii si o posibila evaziune fiscala de amploare.
Peste toate acestea, avem afacerea cartilor. Caci, la toate aceste conferinte, de fapt, s-a lansat ultima sa carte si CD-ul numit. Acesta din urma, “Alegeti”, costa “doar” 25 de roni (250.000 lei vechi) si contine o singura conferinta a actorului, realizata impreuna cu Dan Ciachir. Despre “lucrarea maestrului Dan Puric”, aflam dintr-o prezentare proprie, intarita de o relatare de pe site-ul Lacasuri Ortodoxe, urmatoarele: ““Despre Omul Frumos” nu este prima carte lansată. Volumul “Cine suntem” s-a vândut de la lansare, din mai 2008 si până acum, în peste 100.000 de exemplare, făcându-l pe Dan Puric cel mai bine vândut autor român al momentului.”
Spre deosebire de “Cine suntem”, care, la o vanzare de 100.000 de exemplare la pretul de 20 roni i-a adus o cifra de afaceri de 2.ooo.ooo roni, adica 20.000.000.000 (doua zeci de miliarde) lei, volumul cel nou, “Despre Omul Frumos”, costa 22 de roni.
Pentru cine nu intelege sumele astronomice de mai sus, simplific: din vanzarea cartii “Cine suntem” si conferintele de anul trecut Dan Puric a facut 500.000 de euro, performanta pe care si-a propus sa o repete anul aceste, adica sa ajunga la 1.000.000 de euro.
Desigur, “Fundatia” Art Producation nu ne informeaza cate carti “Omul frumos” s-au vandut la conferinte si, tot desigur, pentru ambele carti, trebuie sa deducem costurile tipararii si difuzarii, ca si “cheltuielile de organizare, promovare, transport, cazare, personal, etc.”, de la manastiri la carciuma si apoi la Ateneu. Dar se adauga sponsorizarile si donatiile, necuantificabile si necuantificate, nici de domnul Puric, nici de fisc nici de Fundatia “Art Production”.
Si, totusi, cine/ce este aceasta Fundatie cu care va tot bat capul?! Pai, am incercat si eu sa aflu, cu mijloace traditionale, respectiv internetul si sursele deschise. In mod ciudat (iarasi), in afara de faptul ca a reusit sa primeasca niste fonduri de la Programul Cultura 2007 – 2013 al Uniunii Europene, nu am reusit sa gasesc nimic concret despre aceasta fundatie, cvasi-fantomatica. Chiar daca in targ se spune ca ii apartine unui mason, secretarul general al Asociatiei romane pentru Clubului de la Roma, Calin Georgescu, cu care Dan Puric s-a prezentat adeseori in audienta la “Printul” Radu Duda si cu care este coleg in conducerea obscurului institut IPID, pe site-ul acestei Fundatii de “Art Production” – https://www.artline.ro/ – nu apare absolut nici un nume, de contact, de director, presedinte, fondator sau barem de secretara: un fel de Fundatia Anonimul de-a dreptul. Incercand sa aflam totusi cine se ascunde atat de bine in spatele acestei fundatii, am gasit ca, de fapt, site-ul acesteia este inregistrat si apartine unei firme in toata regula: SC Full Consulting SRL, cu adresa in Calea Vitan, nr.111, bl. V16 A, sc.2 ap.34, Bucuresti. Dar despre aceasta “Fundatie”-SRL, cu alta ocazie…
Pana atunci, sa meditam putin la “jertfa” “crestinului” Puric pentru Aiud: 55.200 roni din peste 2.500.000 facuti, pana acum, pe spinarea ortodoxiei, a bietului roman sarac cu duhul si, mai ales, pe imaginea blandului Parinte Justin Parvu, pe care l-a tratat cu dispret chiar pe locul suferintei sale si a camarazilor sai, sfinti ai inchisorilor, teribila temnita de la Aiud.
Loc sfant unde astazi, in loc sa se zideasca o manastire cu un centru de martirologie alaturi, dupa cum vrea si Parintele Justin si dr Pavel Chirila, este in pericol de a se ridica un alt “complex memorial”, cu rezonante neromanesti, ca cel de la Sighet, confiscat de o alta “curva” a societatii civile, gen Ana Blandiana, fosta partenera de sex a sefului CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu: “maestrul” Dan Puric.
Apologeticum informeaza: Momente de revelatie a ceea ce au trait Sfintii Inchisorilor in temnitele comuniste, cand erau defaimati si impinsi la lepadarea de Hristos, s-au intamplat azi, la Aiud, cand Parintele Justin Parvu a fost supus din nou la umilire si tradare de cei ce se lauda a-i fi apropiati si il numesc, de fatada, “sfant”. Nu mai trebuie absolut nici o dovada si de acest lucru s-au convins toti cei de fata, ca “maestrul” Dan Puric – “imaginea oficiala” a Bancii Carpatica si membru al obscurului IPID – are pur si simplu o obsesie si crede ca nimic nu-l poate opri in a face jocul vrajmasului in proiectul de la Aiud.
Cursul evenimentelor a fost urmatorul:
Parintele Justin a ajuns la Aiud in jurul orei 11, fiind intampinat de parintele staret, Augustin. Decizia de a merge la Aiud a fost luata cu doar cateva ore inainte si parea exclus ca cei potrivnici vor afla de acest lucru (ceea ce demonstreaza ca gruparea masonica din care face parte Dan Puric dispune de turnatori si este conectata la structurile de informatii). Uimitor, la cateva minute este anuntata venirea lui Puric, care dupa spusele sale era in trecere, dupa o vizita facuta in prealabil la inaltul Andrei din Alba-Iulia. Sa fi fost sau nu in trecere, nu stim, caci poate nadajduia la o mangaiere din partea Parintelui Justin si a vrut sa profite de aceasta intaalnire cu sfintia sa la Aiud. Insa nu a fost deloc asa. Parintele era pe de-o parte uimit, cum de Puric se afla in acel moment la Aiud si pe de alta parte nu s-a bucurat de nici un fel de intrevederea cu “actorul non-stop”. A fost o intalnire de gheata, Parintele evitand sa schimbe macar doua vorbe cu actorul, dandu-i doar o binecuvantare smulsa de acesta din urma. Nimeni nu se bucura de aceasta situatie, insa aceasta intrevedea ce-o sa urmeze.
Aceasta atitudine de raceala din partea Parintelui, l-a determinat pe Puric sa-si schimbe planul si a inceput o serie de zeci de telefoane. Parea foarte tulburat si a facut sute de metri invartindu-se in cerc cu telefonul in mana. Nu mai pomenim de inchinarea sa in osuarul cu Sfinte moaste, care a fost de o durata fulgeratoare, ce a constat in prezentarea acestor marturii sfinte ca pe niste obiecte de arta, amicului care-l insotea. Apoi, dupa ce a trantit vreo cateva jigniri la adresa parintelui Teodor Stanescu (fost detinut politic,20 de ani de temnita), ce vietuieste la acest schit, a iesit val-vartej pe poarta, increzator in ceea ce a pus la cale prin intermediul acelor telefoane. In inregistrarea de mai jos se observa cum Puric – care altfel se pretinde in fals “fiu duhovnicesc” al Parintelui Justin – il repede pe Parintele, salutandu-l din mers, si sunt surprinse si alte momente umilitoare la adresa Parintelui, care adeveresc cele scrise. (Multumim pe aceasta cale fratelui nostru prezent la Aiud, care ne-a furnizat imaginile)
La cateva minute dupa plecarea lui Puric apare si Andreicut, care tot in trecere se afla in drum spre Targu Mures. Dar sa zicem ca a fost pura intamplare si asta, nu? Cu o voce ce trada frica, episcopul a cerut ca sa discute doar cu parintele Justin, oprind pe ceilalti invitati sa intre la discutii. Mentionam ca Parintele Justin era insotit de catre arhitectul sau, cu proiectul manastirii facut dupa dorinta sfintiei sale. Astfel, confiscandu-l pe Parintele, Andreicut a inceput sa-i spuna Parintelui ca trebuie sa se retraga din proiectul de la Aiud si ca se vor ocupa ei de toate.
Cu durere va aducem la cunostiinta mahnirea provocata Parintelui de aceste cuvinte, caci s-a indreptat direct spre Biserica schitului pentru a se ruga Sfintilor, citind acatistul inchinat acestora. Va prezentam imagini cu atitudinea dictatoriala a acestui ierarh ce se lasa santajat de Puric, patriarhul Daniel, printr-un alt personaj, preotul Neofit, ce locuieste in casa lui Dan Puric si care trage sfori importante in blocarea construirii unei manastiri la Aiud.
Lucrul cel mai dureros intamplat astazi este mahnirea mare pricinuita Parintelui Justin, sfintia sa zicand ca nu credea ca mafia este atat de mare si de organizata. S-a clarificat faptul ca lui Puric nu-i pasa de dorinta Parintelui Justin si chiar cu pretul de a-i provoca durere, ca el nu se retrage din proiectul de la Aiud, dupa cum au dezinformat diversionist acolitii sai. Asa ca fiii minciunii ce scriu pe blogurile si in revistele lor – cu stipendii total nedefinite – se vadesc si ei ca sprijina un nemernic. Ca dovada este minciuna de articol a acestui lingau-purtator de vorba a lui Puric, Claudiu Tarziu, in care minte cu viclenie, la nici un minut de la plecarea lui Puric, ca intalnirea a fost una de “reapropriere”. Mai curand, atat intalnirea cat si minciuna postat rapid au fost pregatite cu atentie, de dinainte, de catre cadrele care ii pregatesc informativ pe aceste capuse ale Ortodoxiei romanesti.
Un alt lucru deosebit de grav a fost dezvaluit la aceasta intalnire, anume ca Dan Puric ar fi pierdut toti banii stransi pana acum prin conferintele sale, chipurile pentru “Memorialul” de la Aiud. Mai precis, managerul care se ocupa de aceste fonduri a facut disparuti acesti bani – 30.000 de… euro-arginti – , ce au fost jecmaniti de la oameni, sub imbold crestin, contra spectacolelor sale penibile, unele chiar blasfemiatoare.
Va rugam sa fiti alaturi de Parintele Justin si sa ne rugam la Sfintii de la Aiud, ca sa se faca Voia Domnului cu aceasta manastire inchinata lor. Tineti seama la cine aveti evlavie de-acum incolo, ca sa nu cadeti prada vrajamasului, prin acesti slujitori mincinosi ai lui. Doamne miluieste!
Lykourgos Angelopoulos s-a născut la Pirgos, Ileias, în 1941. A studiat dreptul la Universitatea din Atena şi muzica bizantină cu Simon Karas. Este Protopsalt al bisericii „Sfânta Irina” (prima catedrală din Atena) încă din 1982, unde a pus capăt sistemului greşit de predare al lui I. Sakellaridis prin reintegrarea Corurilor de muzică bizantină. Este fondatorul şi dirijorul Corului Bizantin Grec şi predă muzica bizantină la Conservatorul de Stat din Atena, Conservatoarele „F. Nakas” şi „N. Skalkotas”. Este Directorul Corului Bizantin al studenţilor din cadrul Conservatorului de Stat din Atena şi Preşedinte al Şcolilor de muzică bizantină din cadrul Arhiepiscopiilor Ileias, Rethymnis, Avlopotamou şi Fthiotidos. De asemenea, colaborează cu Radioul National din Grecia în domeniul muzicii bizantine. Este implicat în proiecte de muzică contemporană (a interpretat numeroase lucrări ale compozitorilor M. Adamis, D. Terzakis, John Taverner, K. Sfetsas, G. Kyriakakis şi alţii) şi este membru al echipei de cercetători condusă de Marcel Peres, echipă ce studiază muzica veche din Occident şi legăturile ei cu muzica bizantină. Este Preşedintele Centrului de cercetare al muzicii contemporane din 2005, membru fondator al Fundaţiei Culturale Balcanice „Harta lui Riga”. Între 1998 şi 2007 a fost membru al Comitetului Artistic din cadrul Ministerul Naţional al Educaţiei şi Religiei, şi responsabil cu activitatea şcolilor de muzică din Grecia. A făcut imprimări în Franţa de muzică bizantină, creştină timpurie, ambroziană şi muzică veche occidentală. https://www.apologeticum.wordpress.com/
Motto: “Sunt foarte mulţi credincioşi ritualişti sau de Duminică, iar în atitudinea lor nu au nimic creştin. Au ceva de servanţi, de servitori, au ceva din ei, n-au ceva din demnitatea creştină în toată chestia asta. Şi atunci trăim într-o chestie de dublu rol, de schizofrenie sau de impostură, ca să zicem aşa.” – Dan Puric despre “ucenicii” sai –Interviu RGN Press
“Preotul” Andrew Philips, in revista ROST: “Acceptam cipurile, dar nu ne lepadam credinta… Nu putem sa nu dam cezarului ce este al cezarului. Poate nu m-am exprimat clar, nu-mi plac aceste cipuri pe care UE vrea sa le impuna, dar pentru ca nu ma despart de Hristos, in cele din urma, daca nu exista alternative, le voi lua”. Parintele Justin Parvu in aceasta privinta, care a dus la aruncarea la cos a revistei ROST, a “ortodocsilor transcedentali”: “Cei care amesteca intunericul cu lumina sunt mai periculosi decat dusmanii fatisi ai lui Hristos, pentru ca induc pe cititori in eroare. Nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona. Unii propovaduiesc uneori pe Dumnezeu doar ca sa castige credibilitatea cititorilor, ca apoi sa isi strecoare cu viclenie si veninul invataturilor lor. Crestinul nu trebuie sa se increada decat in Hristos si in Sfintii Parinti si in cei care propovaduiesc pana la capat invatatura lor. Nu gazetarii increstineaza lumea, ci harul Sfantului Duh care se pogoara peste propovaduitorii in duh si in adevar”.
Revista de gandire si traire romaneasca ATITUDINI, Nr 6, Fundatia Petru Voda:
Mărturisesc sau mă lepăd? De vorbă cu părintele Ioan Sismanian Extras din interviul realizat de monahia Gudiila, iunie, 2009
Şi asta credeţi că e una din pricinile pentru care poporul este lipsit de credinţă, de nădejde?Predicatorii nu trăiesc ceea ce propovăduiesc?
… Pentru că nu se împlineşte acest cuvânt: „cuvânt cu putere multă”. Şi vă spun ceva din propria mea experienţă firească. Vine omul la mine, eu îl ameţesc cu tot felul de idei bune, logice şi după două ore iese de la mine tot nelămurit. Şi se duce la părintele Justin care-i zice: „Măi, măi, măi!” şi cu asta l-a lămurit total. Atât, trei cuvinte îi spune părintele.Nu-i spune ceva extraordinar dar trăirea, duhul, durerea, lacrimile, acei zeci de ani de suferinţă din spatele lui, iată ce putere au avut. La mine e aşa, un fel de moşmăială, deşi poate o fi şi de la mine de folos ceva… Nădăjduiesc. În orice caz, valoarea aceasta nu se obţine decât prin lacrimă şi suferinţă.
Nu este şi o vină a ucenicilor? Mă refer la neîncrederea în cuvântul duhovnicilor, şi mai ales al marilor duhovnici.
Iertaţi-mă, lucrurile stau în felul următor, şi mă refer aici şi la Părintele Justin. Mi se pare penibil, mi se pare o batjocură să se spună despre părintele Justin că e înşelat, că e minţit, că este condus de alţii. Păi, ori el este părintele cu P mare ori e o mascotă pe care eu o joc cum vreau? Nu se poate… Ori e, ori nu e! Şi eu zic că este, pentru că harul lucrează. Eu nu am cum, chiar dacă aş vrea, chiar dacă aş încerca să-l persuadez, părintele ştie foarte frumos pentru că are harul acesta al Duhului Sfânt.Şi facem la fel cum a fost şi cu Sfântul Ioan. Aceeaşi întrebare o pun şi eu acum: Botezul lui Ioan de unde a fost? De la oameni sau de la Dumnezeu? Cuvântul Părintelui Justin de unde a fost? De la oameni sau de la Dumnezeu? Dacă a fost de la oameni, toţi vor zice că nu se poate. Iar dacă zic că e de la Dumnezeu iar eu nu ascult de el, ce fac? Zic: nu ştiu; poate e înşelat. Dar asta este o minciună! Eu ştiu sigur că părintele nu e înşelat. Ştiu sigur că părintele e părintele cu P mare şi ştiu sigur că păcatele sunt ale mele mândriei mele, ale orgoliului meu, ale părerii mele. Căci părerea este cea mai sigură cale de a-mi distruge viaţa. Părerea… Nu avem nevoie decât de certitudini, nu de păreri. Sfinţii Părinţi spun că noi mărturisim ceea ce spun ceilalţi. Nu spun nimic de la mine. Şi atunci, cum pot spune eu, vezi Doamne, a zis cutare? Nu a zis cutare. A zis Biserica! A zis Duhul! Altfel nu zic! Oamenii aceştia nu vorbesc de la ei, că nu-şi permit. Eu vorbesc de la mine, din prostia mea dar el măcar nu poate. Ba mai mult şi eu, ca duhovnic, în puterea tainei, ar trebui să fiu înfricoşat şi să zic ce spune Duhul. Condiţia este să mă lepăd eu pe mine în puterea Duhului. Pentru că Dumnezeu îmi dă puterea aceasta. Dumnezeu m-a sfinţit în puterea tainei prin actul hirotoniei şi mi-a poruncit să-mi sfinţesc viaţa întru împlinirea iubirii Lui în mine. „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul aşa cum Eu v-am iubit pe voi” (In. 13:34). Dar puterea sfinţitoare în mine mi-a dat-o ca să pot să fac aceste sfinte taine. Şi fără această putere sfinţitoare a lui Dumnezeu, eu ce aş fi? Ştiu atâtea istorioare frumoase din Pateric în care atât de frumos lucrează harul peste preot. Dar asta nu înseamnă că eu sunt infailibil pentru că lucrează harul, că şi eu pot să fac voia mea, şi eu pot să lepăd harul, şi eu pot să fiu batjocoritor de har, şi eu pot să ajung un om care blasfemiază cuvântul lui Dumnezeu. Şi vai de mine!
Se spune: să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Unii spun că a accepta acest cip este a da Cezarului ce e al Cezarului.
Nu, fraţilor! Daţi cipul Cezarului că e al Cezarului! Al meu, al lui Dumnezeu este să nu-l primesc. E al Cezarului; să şi-l pună el, dacă e al lui! Nu a zis Dumnezeu aşa? Dă-l Cezarului! Al meu e sufletul! Nu-l dau!
Încetează lucrarea Duhului Sfânt la un preot care acceptă aceste cipuri?
Eu zic că da.De ce? Foarte simplu… Pentru că încetează lucrarea harului botezului în om. Un preot care îşi pierde botezul, mai lucrează harul în el? Da sau ba? A zis Dumnezeu clar: „Cui slujiţi? La doi domni nu puteţi sluji”. E limpede cui slujesc. De aceea zic la botez: „mă lepăd de satana, de toate lucrurile lui, de toţi slujitorii lui, de toată slujirea lui, de toată trufia lui.” Şi atunci, dacă eu îmi încalc acest cuvânt, nu-mi pierd Botezul? Şi cum îmi încalc acest cuvânt? Prin primirea lucrurilor satanei, slujind voii lui, acceptând voia slujitorilor lui şi stăpânirea trufiei lui.În momentul în care omul a căzut în acest păcat, i se orbeşte mintea şi nu se mai poate întoarce. S-a orbit. Nu mai poţi să-l întorci. De ce? Pentru că el se încrede în sine! Părerea lui devine „lege dumnezeiască” în el. Nu degeaba spune românul: „Prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul”!
Nota finala: Pe scurt, e trist ca exista personaje care in plonjarea lor avida spre iad au ca misiune sa ia cu ele cat mai multi bieti crestini lipsiti de aparare duhovniceasca sau de experienta in lupta cu vrajmasul. Dupa cum se vede si din imaginea de mai jos – pentru ca nu am timp si cuvinte de pierdut pentru si despre prosti – personajele in cauza sustin, in vazul tuturor saracilor cu duhul, dusmani ai ortodoxiei si romanismului ca Traian Ungureanu (pro-homosexual, anti-crestin) sau gnomul intelectualist Mihail Neamtu (Antiteze), pe care Mircea Platon il definea drept “un eşec al familiei spirituale patronate de dnii Pleşu & Patapievici”. Aceasta “familie spirituala”, sectara, transcedentalo-scientologica, care isi propune sa “recreeze” si inlocuiasca conservatorismul romanesc traditional, deci ortodox, cu un surogat “neo-conservator” de tip kominternist, este si cea de la care, de altfel, se revendica pseudonimele Razvan Codrescu alias Adolf Crivat Vasile si Claudiu Tirziu alias Riceard Tarziu: anti-romanii si anti-crestinii Plesu, Patapievici, Tismaneanu & Co si chiar si Cristian Tudor Popescu, un alt diavol asemenea lor. Cei ce vor sa se piarda singuri de Mantuitor sa mearga in continuare pe acest drum. Noi i-am averizat. Dumnezeu sa-i ajute!
Conform portalului ortodox Apologeticum, ultimul numar al pseudo-revistei Rost a fost scos din pangarul Manastirii Petru Voda pentru ca era sursa de sminteala si raspandire a raului visceral. In sfarsit, se pare ca au inteles si monahii de la Petru Voda ce se ascunde in spatele vorbelor mieroase ale slujitorilor anti-romanismului si anti-crestinismului Adolf Crivat Vasile alias Razvan Codrescu si Riceard Tarziu alias Claudiu Tarziu (primele sunt numele lor reale!). Reactia categorica a survenit urmare a unui articol prin care cei doi si-au dat arama pe fata (desi oricum sunt cam “colorati”, dupa cum se vede in foto), militand direct in favoarea acceptarii fara opozitie a actelor cu cip. Pentru ca sunt multi smintiti pe lumea asta, inclusiv in randul clerului tradator al obstii si Bisericii Neamului, cei doi au gasit repede unul asemenea lor si au ales sa se ascunda in vorbele unui pseudo-preot, instigat printr-un interviu. Este vorba, dupa cum v-am spus, de un personaj asemanator celor doi, strain de acest neam, de tara si credinta noastra, care, sub acoperirea “ortodoxiei”, activeaza de fapt direct impotriva crestinismului. Un alt numitor comun al celor doi cu preotul in cauza – care, sper, isi va reveni din cadere cat mai curand si se va pocai -, este afilierea acestuia. Intervievatul face parte din “Biserica Ortodoxa Rusa din Afara Rusiei” (adica din SVR). Iata ce spune acest personaj, pe numele lui Andrew Philips, publicat sub titlul manipulatoriu “Alegeti drumul invierii, nu Europa!”:“Acceptam cipurile, dar nu ne lepadam credinta… Nu putem sa nu dam cezarului ce este al cezarului. Poate nu m-am exprimat clar, nu-mi plac aceste cipuri pe care UE vrea sa le impuna, dar pentru ca nu ma despart de Hristos, in cele din urma, daca nu exista alternative, le voi lua”. Bun indemn “parinte”! Probabil sta de mana cu un altul ca el, purtator de vorbe goale, care a afirmat ca va fi primul din Patriarhie care-si va lua Pasaport Biometric. Pe criteriul mediatizat de cei doi-trei “frati patati”, cand “cezarul” va legaliza prostitutia, ar trebui sa fim primii care sa ne dam mamele si surorile “la produs”, ca asa este “voia cezarului”. Pai atunci de ce nu incepe unul dintre “fartati” cu sora lui, rezidenta si “naturalizata” in Israel? Conform Apologeticum, Duhovnicul Neamului, Parintele Justin Parvu, s-a aratat la fel de suparat in acest caz ca si intr-unul similar, cand un alt “maestru” bun la invartit cuvinte a reusit sa rasuceasca si mintile oamenilor, plecand cu tot cu sufletele lor, ca un adevarat Mefisto coborat de pe scena pentru a calca cu nerusinare peste vietile celor saraci cu duhul. Iata ce a declarat Parintele Justin in aceasta privinta: “Cei care amesteca intunericul cu lumina sunt mai periculosi decat dusmanii fatisi ai lui Hristos, pentru ca induc pe cititori in eroare. Nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona. Unii propovaduiesc uneori pe Dumnezeu doar ca sa castige credibilitatea cititorilor, ca apoi sa isi strecoare cu viclenie si veninul invataturilor lor. Crestinul nu trebuie sa se increada decat in Hristos si in Sfintii Parinti si in cei care propovaduiesc pana la capat invatatura lor. Nu gazetarii increstineaza lumea, ci harul Sfantului Duh care se pogoara peste propovaduitorii in duh si in adevar”. Amin!
Seria de conferinte Dictatura si Martiraj cu lansarea cartii Dictatura Biometricacontinua cu cea de Duminica, 21 iunie, Ora 17.30, la Drobeta Turnu Severin, Sala Teatrului, apoi Luni, 22 iunie, Ora 19.00, la Timisoara, in Aula Magna a Universitatii si, tot Luni, 22 iunie, Ora 19.00, la Oradea, in Sala Teatrului Arcadia. Conferentiari: Parintii Ioan Sismanian si Florin Puscas, Monahii Filotheu si Eftime, Magistrat Alexandru Molea, Prof Dr Alin Teujdea si teologul Ioan Vladuca. Va asteptam!
Aceasta este soarta creştinismului – jertfa
Interviu cu Părintele Justin Pârvu realizat de monahia Fotini pentru Revista ATITUDINI
– Părinte, v-aş ruga să daţi un sfat tuturor celor care au suferit fel şi fel de piedici dinafară sau dinlăuntru în această luptă acerbă împotriva însemnării electronice şi puterile lor sufleteşti au început să slăbească, nesimţind ajutor sau întărire duhovnicească de nicăieri. – Dragii mei, să nu ne mire asprimea sau amărăciunea acestei lupte în care ne-am angajat, pentru că aceasta este soarta creştinismului – jertfa; chiar de la începuturile sale creştinismul se găsea în acelaşi stadiu, cam cum ne găsim noi la ora aceasta. Şi primii creştini au luat cu tot dinadinsul cutezanţa, îndrăzneala aceasta de a mărturisi, pentru că numai aşa se regăseau în cuvintele Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10:32-33). Noi nu putem ceda în această luptă de mărturisire, pentru că aceasta ar fi o lepădare de Hristos.Noi trebuie să ne găsim pe baricade de mărturisire până în ultimul moment al vieţii, pentru că numai aşa dovedim că suntem lumină şi fii ai creştinismului de odinioară. Sigur că sunt vremurile acestea aşa înspăimântătoare, pentru că şi noi suntem supuşi firii căzute, şi de aceea nu noi ci firea omenească din noi se teme, dar aceste greutăţi ce sunt puse înaintea noastră sunt spre rezistenţa şi întărirea sufletului nostru. Să nu mai aşteptăm de la noi mari progrese duhovniceşti, pentru că ne aflăm faţă în faţă cu o neputinţă a firii dusă la extrem, în care Dumnezeu a îngăduit să ne lase singuri şi neajutoraţi cumva. Neputinţa firii se vădeşte şi lucrarea lui Dumnezeu în lume abia se mai întrezăreşte, încât pare că ne-a părăsit Dumnezeu. Dar nici pe departe nu este aşa, dragii mei! Hristos spune, prin gura apostolului, că în slăbiciune se vădeşte puterea Sa, adică în asumarea smereniei şi vederea neputinţei firii în toată goliciunea ei. Dar mare este înţelegerea acestei neputinţe şi asumarea ei, după cum zice şi Sf. Siluan Athonitul, pentru vremurile noastre parcă „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”, adică rezistă să vezi realitatea dură în care ne aflăm şi nu uita că Dumnezeu ne rabdă! E grea într-adevăr mărturisirea şi parcă suntem cu totul descoperiţi şi neînarmaţi. Dar să nu uităm că nici apostolii, când au plecat să propovăduiască adevărul Mântuitorului Hristos, nu au avut cu ei nici traistă, nici baston, nu au luat cu ei nimic fără numai convingerile, curajul şi moartea pentru adevăr. Iată că Dumnezeu ne dă prilejul să ne asemănăm primilor creştini, pentru că la fel suntem şi noi la ora actuală; ne confruntăm cu o lume cu totul potrivnică lui Hristos şi noi, care mai trăim aşa câtuşi de puţin, avem datoria să ducem mai departe adevărul acesta prin mărturisire, pentru a lăsa moştenire generaţiilor de după noi, un îndemn mărturisitor pentru cei care vor merge pe urmele lui Hristos. Bineînţeles că nu mai vedem noi o perioadă de strălucire a creştinismului sau alţii, după noi. Dar noi suntem convinşi că biruinţa este a lui Hristos şi a Bisericii Sale, al cărei trup suntem, şi porţile iadului nu o vor birui. Acesta este îndemnul Mântuitorului la care trebuie să fim atenţi şi să ne găsim în poziţie de trezvie şi rezistenţă pe linia noastră, a Bisericii noastre străbune – „Fericită este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednică este sluga pe care o va afla lenevindu-se”. Să fugim de această lenevie şi comoditate modernă, care duce la indiferenţă şi ignoranţă. E o ispită mare modernismul acesta. Va trebui să recitim cum trăiau pustnicii odinioară, retraşi, departe de dulceaţa acestei lumi, încât nici măcar un obiect din lumea aceasta nu suportau să aibă cu ei acolo. Beau apă din pumn şi o cărau de la o distanţă considerabilă, într-un vas de lemn, care până la chilie ajungea pe jumătate. Dar nu s-au menajat să-şi pună instalaţie, apă curentă, să facă canalizări. Nu! S-au lepădat cu totul de lucrurile acestea, şi-au luat doi cartofi acolo şi traista de făină şi din rădăcinile ierburilor cu care îi binecuvânta Domnul trăiau.
Acest cip este de fapt implantarea urii în sufletele noastre
– Şi credeţi că va fi o revenire la aceste vremuri? – Păi, da, cred că revenirea este deja pentru noi foarte evidentă şi grăitoare… motivată de interdicţia aceasta de a nu putea cumpăra şi vinde, de a nu avea un adăpost la umbra unei legi, ba dimpotrivă, noi vom ieşi de sub orice ocrotire de lege, şi vom avea o soartă mai grea ca a unui animal, pe care tot îl mai protejezi cumva. Şi va veni vremea când o să se teamă să te primească cineva în casa ta. Iată am mai trăit vremurile acestea, cum au fost partizanii din munţii Făgăraşului care încercau să se ascundă de teroarea comunistă. Ei bine, unde să te mai duci tu la un cioban, la o stână, să-ţi dea o cupă de zer ca să bei sau să-ţi dea o bucăţică de brânză? Pentru că, după cum se ştie, au fost condamnaţi câte 10-15 ani pentru că au dat mâncare la un fugar. Pe vremea noastră aceşti fugari mai găseau încă pe ici pe colo adăpost şi alinare de la câte un om de bună credinţă dar acum, prin aceste cipuri şi sistem de supraveghere, se induce în sufletele oamenilor ura aceasta neţărmurită împotriva binelui şi a dragostei; acest cip este de fapt implantarea urii în sufletele noastre, manifestată prin urmărire, condamnare, neîncredere, bănuială, suspiciune – lucruri care pe parcurs vor şterge şi cea mai mică urmă de dragoste creştină.
Domnul ştie şi frunza pe care o călcăm în picioare
– Cum să facem să scăpăm de deznădejde? – Să cugetăm la câte am greşit şi multe nu le ştim şi că nu merităm atenţia Domnului. Domnul ştie şi frunza pe care o călcăm în picioare. Nu mie îmi aparţine viaţa, ci lui Dumnezeu. Oare i-am depăşit noi în nevoinţe pe mucenicii apropiaţi nouă, din închisorile comuniste – Gherla, Piteşti, Aiud, Canal, Baia Sprie şi toate lagărele de concentrare? Ca să nu mai zic de primii mucenici ai Bisericii lui Hristos, care nu numai că sufereau orice tortură fizică, ci îşi şi asumau suferinţa, astfel încât din inima lor izvora dragostea şi iertarea faţă de cei ce-i prigoneau, după cum avem modelul Sfântului Arhidiacon Ştefan. Să nu credeţi că Hristos nu poate să insufle în sufletele noastre tăria aceasta a primilor martiri. Nici eu nu mă gândeam că voi trece prin toate suferinţele prin care am trecut, dar bunul Dumnezeu m-a ajutat să trec şi de această perioadă din viaţa mea. Dar de ce trebuie să transformăm acuma totul în dramă? Eu trebuie să-mi conserv sufletul şi să îl înfăţişez curat înaintea lui Dumnezeu aşa cum mi l-a dat El, cu umilinţa, cu posibilităţile mele, cu neputinţe, slăbiciuni, căderi. Acestea toate ne dau nouă smerenia care agoniseşte harul lui Dumnezeu.
Sunt unii preoti care au semănat neîncredere în sufletele credincioşilor faţă de Biserica lui Hristos
– Sunt credincioşi derutaţi de duhovnicii lor care, în loc să vădească această lucrare antihristică, nu văd niciun pericol în acceptarea acestor cipuri şi răspund şi ei precum cei de la Pro Tv, că “nu se poate ascunde dracul într-un paşaport”. – Aceşti duhovnici sunt oameni care nu prea au curaj, se ascund şi ei pe ici pe colo, că dacă îi întrebi mâine despre o afirmaţie făcută alaltăieri, o să-şi găsească îndată refugiu şi răspunsuri. Din păcate aceştia produc sminteala şi au semănat neîncredere în sufletele credincioşilor faţă de Biserica lui Hristos. Aceştia au de dat un mare răspuns în faţa Judecăţii. – Şi ce atitudine să aibă ucenicii faţă de astfel de duhovnici? – Păi, să-i lase în pace! Ne rugăm ca Dumnezeu să-i lumineze, dar nu mai putem da ascultare sfaturilor lor. Va veni vremea când într-adevăr nu vei avea unde să intri într-o biserică care să ţină predania Părinţilor şi rar vei găsi un epitrahil unde să-ţi pleci capul. Şi nu suntem departe de acele vremuri. Bineînţeles că nu vom mai putea intra într-o astfel de biserică. Ne vom duce la morminte şi vom striga după cum zice Scriptura: „Ieşiţi voi, morţilor, să intrăm noi”. Este o perioadă destul de grea. Deci nu va fi uşor deloc. Este nevoie de multă rugăciune, pentru că ferească Dumnezeu să te cuprindă slăbirea sufletească în aceste momente şi să-ţi pierzi sufletul. Asta e important pentru noi – să nu ne părăsească tăria sufletească, chiar pe noi, cei care ne-am angajat acum la această luptă. Pentru că puterea este a lui Dumnezeu şi nu a noastră. – Credeţi că faţă de toată această mânie năpustită asupra noastră e mai potrivit cuvântul: „Ascunde-te puţine clipe până când mânia va fi trecut”? – Tot timpul au fost mânii şi persecuţii. Nu este prima dată în istorie când creştinătatea suferă prigonire de pe urma păgânilor. Astfel de mânii au fost şi nu au cum să nu vină. Aceste sensuri scripturistice sunt greu de descifrat. Un singur lucru este cert pentru noi – că trebuie să ne găsim cu mărturisirea pe buze, că nu ştii când vine moartea. Că ştim noi că nu este acum şi vine poimâine. Nu se ştie ce se mai întâmplă cu poimâine ăsta în care, nemărturisind, poţi să îţi pierzi sufletul. Şi Domnul ne-a dat prilejul acesta şi dacă ai fugit, ai ratat toată mărturisirea. Să ne bucurăm că avem prilej de mărturisire, de mucenicie, nu să ne ascundem.
Acceptarea cipului se încadrează la păcatul lepădării de Hristos
– Ce penitenţă credeţi că ar fi necesară celui ce primeşte aceste cipuri? – Penitenţa aceasta rămâne la mila Domnului; sunt cam aspre canoanele pentru lepădare, pentru că acest păcat se încadrează la păcatul lepădării de Hristos. Dar depinde însă de pocăinţa fiecăruia, de profunzimea durerii fiecărui individ în parte. – Dar dacă păcătuieşte din neştiinţă? – Nu prea mai există acuma păcatul acesta în zilele noastre; ai toate mijloacele de informare la îndemână. Chiar la pustie de ai fi, nu ai justificare, pentru că nu ai căutat să te informezi, atâta timp cât au fost destule voci ale Sfinţilor Părinţi din ultimele veacuri şi care au atras neîncetat atenţia asupra vremurilor în care trăim. Să nu privim superficial aceste lucruri, pentru că este posibil ca să nu mai existe acel timp de pocăinţă. Dar se mai poate întâmpla ca tu, cu toată ştiinţa ta, aşa informat cum eşti, la vremuri grele şi de impas, să cazi tu şi să aluneci în neştiinţă. Pentru că nu este suficientă informarea, ci să ai în permanenţă o viaţă de pocăinţă. Sau dacă ne vor înfricoşa chinurile? Să ne rugăm pentru acele vremuri. Căci îmi aduc aminte de crematoriile de pe vremea comunismului, de la Bucureşti, Braşov, în care te puneau pe o targă şi te băgau puţin câte puţin în foc, la pârlit şi te mai scoteau să vadă dacă nu cumva cedezi… Fel şi fel de metode de tortură… Noi, cei din închisori, eram caz fericit, pentru că acestora evreii le luau şi le aruncau cenuşa de la înălţime, să nu mai rămână nici urmă din neamul lor. Aşa era ura lor împotriva creştinismului….
Ucenicii mei sunt ca niste apostoli ai cuvantului
– Părinte, asistăm în ultima vreme la un atac mediatic asupra ucenicilor sfinţiei voastre, cum că nu v-ar reprezenta poziţia şi încearcă să discrediteze mănăstirea şi, prin urmare, cuvântul sfinţiei voastre. – Totdeauna au fost oameni care au apreciat şi oameni care au dezapreciat ceea ce lucrează cineva. Cine lucrează poate să mai şi greşească, numai cine nu lucrează nu greşeşte. Cei care se năpustesc şi vor să anuleze o acţiune pe care o ducem noi aici sunt oameni care nu au nimic serios de lucru. Nu e nimic nou, au fost trădări în toate vremurile şi am avut şi am lângă mine tot timpul trădători;am mers la drum cu oameni care au crezut, dar şi cu oameni care nu au crezut, oameni care s-au devotat, dar şi oameni care s-au lepădat, ca şi ucenicii Mântuitorului. Toată sămânţa aceasta a credinţei nu cade întotdeauna pe acelaşi pământ. Credibilitatea faţă de unii sau alţii este după convingerile fiecăruia, nu putem să impunem nimănui crezul nostru. Eu nu cred că ucenicii mei una vorbesc şi alta fac, vorbesc despre convingerile acestea de doctrină, nu vorbim de păcatele noastre omeneşti. Eu nu cred că ei vor fi altceva decât au fost şi până acum. Dar chiar dacă nu se conformă cuvintele cu faptele lor, pe drum, acel omenesc, care este în fiecare din noi, se va curăţi, se va spăla, va dispare şi va rămâne ceea ce e de la Dumnezeu, un fruct pentru viitor. Nimeni nu este perfect, dar ei au binecuvântarea mea şi îmi asum această răspundere de a-i trimite ca pe nişte apostoli să cuvânteze în faţa oamenilor; nu e lucru uşor să ai poziţia aceasta de apostol. Acestea sunt sminteli ca să diminueze efectul cuvântului meu; însă eu cred că acum lucrurile s-au mai clarificat şi rămâne valabil ceea ce am spus, fie că este cuvântul meu integral, fie că este sub influenţa cuiva, dar dacă este o influenţă bună, sănătoasă, de ce să nu fie? Şi ce mesaj este acela fără consultare, cercetare? Orice lucru bun se face cu sfat. Pe cât li se putea li s-a dat şi ucenicilor, aşa şi noi, pe cât se poate… Am constatat că avem nevoie mai mult ca oricând de smerenie ca să rezistăm în acest război. De aceea îndemn să mergem cu multă smerenie pe acest drum, cu multă dragoste, nu cu îngâmfare că vai câte semnături am strâns noi, câtă misiune am făcut eu, pentru că acolo unde este îngâmfare, acolo este şi părăsirea lui Dumnezeu. Cu cât lucrarea noastră va fi mai în duhul creştin, cu atât se va apropia mai mult de adevăr. Cu cât viaţa noastră va fi mai potrivită cu ceea ce propovăduim, cu atât şi cuvântul va avea spor şi rod. Dar noi acum trebuie să ne pregătim foarte bine, să fim convinşi că adevărata noastră mărturisire este atunci când ne găsim în faţa primejdiei morţii şi rămânem cu adevărul acesta pe buze. Să nu cumva vrăjmaşul diavol să micşoreze această ardoare a noastră şi să pierdem tocmai pe ultima sută cununa mărturisirii. Pentru aceasta trebuie să ne rugăm: Să nu ne părăsească puterile sufleteşti! Că atunci dovedeşti cum eşti: ucenic, urmaş apostolic sau iudă.
Un sihastru face cat şapte guverne
– De ce nu ies în faţă oameni cu trăire? – Mai sunt, într-adevăr, oameni neştiuţi de nimeni, tainici, necunoscuţi, oameni de rugăciune ai neamului nostru şi poate mai mare este forţa lor, a acestor sihaştri, ascunşi prin crăpăturile pământului, rugători către Dumnezeu. Căci un astfel de rugător face cât şapte guverne, numai să se roage. Noi dacă am avea acum, cu adevărat, vreo câteva cete aşa de rugători şi asceţi, postitori, nevoitori, care să pătrundă în duhul lor puterile creşti, ar face mai mult decât orice conferinţă în parlament. Pentru că destinul omenirii nu e determinat de planurile noastre. Noi suntem poporul lui Dumnezeu. „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta”. Totuşi, la vreme de restrişte pentru Biserică, cei mai mari din sfinţii pustiei au ieşit să mărturisească. Nu este cu putinţă să dăinuiască Biserica fără mărturisitori, fără lucrători ai cuvântului lui Dumnezeu. De aceea este bine să se îmbine lucrarea unora cu a altora, cu dragoste şi dăruire.
Dumnezeu a vorbit prin cei slabi ca să îi ruşineze pe cei tari
– Dar vedeţi că ies cei mai slăbuţi în faţă… – Dar apoi Dumnezeu a vorbit prin cei slabi ca să îi ruşineze pe cei tari. Căci cine dădea vreun preţ pe Sf. Apostoli Pavel, Petru, Andrei şi ceilalţi, care erau nişte oameni fugari prin Ierusalim, singuri, fără stăpân şi iată că avem de pe urmele lor toată fundaţia Bisericii. Aşa slabi cum suntem, suntem şi noi nişte apostoli, dar cu smerenie, dragoste, umilinţă şi batjocură. – Credeţi că neamul nostru se va izbăvi de dictatura aceasta biometrică? – Dar câte dictaturi nu a avut neamul acesta! O să ne izbăvească şi de aceasta. Bineînţeles că fără sacrificiu nu se poate face nimic. Aşa ne ducem crucea până pe Golgota.
Romania este este cea mai înaltă fabrică de mucenici
– Părintele Arsenie Boca zicea să nu plecăm din ţară că ţara noastră va da mulţime de mucenici. – Ţara noastră dă mucenici şi acuma; la noi aici este cea mai înaltă fabrică de mucenici, pentru că au grijă conducătorii noştri să ne toarne în cuptorul cu mucenici. Ortodoxia noastră a fost şi este o mucenicie continuă. – Care este diferenţa dintre dictatura politică de până acum şi această nouă dictatură? – După 1920 dictaturile acestea s-au manifestat la noi în trepte diferite. Şi acuma s-a ajuns la această treaptă de lepădare totală. Comunismul, hitlerismul, fascismul, toate mişcările acestea puternice, s-au ciocnit aici în ţara noastră de-a lungul a zece ani. Şi toate aceste lupte şi încercări grele, dictatoriale, au avut drept scop să se ajungă la faza actuală. A avut ţara noastră linişte şi pace vreodată? Niciodată! Doar lupte. Nu au fost tineri care au ajuns la culmea martirajului? Avem aceste modele proaspete: Ionel Moţa, Vasile Marin, Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu şi toţi aceşti tineri martiri ai neamului nostru. Dar acum folosesc o dictatură mai perversă, urmăresc să te vinzi de bună voie, încât să renunţi de bunăvoie la chipul lui Dumnezeu din tine. Nu a existat perioadă în era creştinismului, în care să nu curgă picătură de sânge. Dar să nu ne înfricoşeze aceste vremuri; ele trebuie să vină şi nu le putem schimba. Noi avem însă datoria să ne punem viaţa pentru Dumnezeul nostru. Cum nu încetează pe pământ cultura grâului pentru hrana omului, aşa nu încetează nici curgerea sângelui pentru menţinerea veşniciei cereşti. Harul şi puterea mucenicilor şi sfinţilor noştri mărturisitori să ne însoţească şi să ne întărească în această luptă grea ce ne stă înainte! Să avem nădejde că Maica Domnului, ocrotitoare a acestui pământ românesc, şi toţi sfinţii noştri mucenici din temniţele comuniste nu ne vor lăsa, şi aşa neamul nostru va învinge fiara antihristă. Amin 6 iunie, 2009
July 24th, 2009 
VR 
Deşi sînt atent la tot ceea ce se întîmplă în jurul proiectului de la Aiud, m-am reţinut să-mi exprim public părerea din mai multe motive. Mai întîi, pentru că este vorba de un loc cu o neînchipuită încărcătură duhovnicească şi istorică, un loc cu adevărat sfînt şi sfinţitor, de care ar trebui să ne apropiem cu o evlavie pe măsură. În al doilea rînd, pentru că încă mai sînt în viaţă parte din martirii care au pătimit în acel loc, dar şi în alte locuri de suferinţă şi de jertfă creştină care s-au înmulţit în România prin lucrarea celui rău şi a slujitorilor lui. Aşadar, a vorbi despre lucruri atît de înalte nu mi s-a părut cuviincios, atîta vreme cît sînt încă în viaţă oamenii care sînt cei mai în măsură să vorbească: martirii înşişi.
Posted in Uncategorized 
Tags: 
