In secventele de aici il puteti vedea pe Eugen Tomac, pe vremea cand era student si redactor la Revista Magazin Istoric, militand pentru eliberarea eroilor romani din Transnistria Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc
Mănăstirea Putna: Sfinţirea Troiţei închinate memoriei victimelor masacrului de la Fântâna Albă
După ocuparea nordului Bucovinei în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, URSS a ocupat în 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Numeroşi români bucovineni au fost arestaţi, omorâţi, deportaţi, bisericile au început să fie închise, aşa încât multe familii au început să treacă noua graniţă şi să vină în România.
Un astfel de grup a fost cel care a căzut pradă masacrului de la Fântâna Albă, la 1 aprilie 1941. Atunci, circa 3.000 de români bucovineni din satele de pe Valea Siretului: Pătrăuţii de Sus, Pătrăuţii de Jos, Igeşti, Crasna, Ciudei, Budineţ, Cireşul, Crăsnişoara Veche, Crăsnişoara Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordăneşti, au plecat către România, fiind decişi mai bine să moară decât să mai trăiască sub stăpânirea Uniunii Sovietice. Cei din fruntea grupului au purtat trei cruci, icoane şi steaguri albe, arătând că nu doresc să facă niciun rău, ci doresc libertatea. Au spus autorităţilor sovietice că vor să plece fără să ia nimic cu ei, lăsând toată averea pe loc. Ajunşi în apropierea graniţei au fost întâmpinaţi cu foc de mitraliere. După încetarea focului, răniţii rămaşi în viaţă au fost aruncaţi împreună cu cei morţi în gropi comune. Cei care au reuşit să fugă au fost căutaţi în împrejurimi, astfel încât foarte puţini participanţi au rămas în viaţă. După două luni, la 13 iunie 1941, 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în Siberia şi Kazahstan, doar circa 10% dintre ele supravieţuind deportării.
La 70 de ani de la această pagină însângerată a istoriei noastre, o jertfă pornită din dorul de libertate, de credinţă şi de a fi la un loc cu fraţii, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a avut iniţiativa ridicării unei troiţe în memoria acestor jertfe nevinovate la Mănăstirea Putna, locul în care cei care au căzut atunci veneau adesea, locul din care Sfântul Voievod Ştefan cel Mare îi ocroteşte şi dincolo de moartea trupului.
Troiţa, asemănătoare cu cea din cimitirul soldaţilor români de la Ţiganca, Basarabia, a fost sfinţită în ziua de 1 aprilie 2011. Mai întâi s-a desfăşurat slujba parastasului, la care au fost pomeniţi cei morţi la Fântâna Albă, cei morţi în satele din jur, cei deportaţi şi cei ale căror nume nu se mai ştiu, dar au fost ucişi doar pentru vina de a fi români, de a-şi apăra neamul şi credinţa. Apoi a avut loc sfinţirea troiţei. Au slujit IPS Arhiepiscop Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, Arhimandritul Melchisedec Velnic, Stareţul Mănăstirii Putna, împreună cu clerici din mănăstirile bucovinene.
După slujba de pomenire şi sfinţirea troiţei au luat cuvântul Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen care a amintit de dragostea pe care trebuie să o avem faţă de înaintaşi şi faţă de strămoşii noştri, apoi Eugen Tomac, secretar de stat al Departamentului pentru Românii dePpretutindeni, prezent astazi si la Fantana Alba, care a arătat necesitatea ridicării acestei troiţe la Mănăstirea Putna. Părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna a amintit ca, la slujba de sfintire „au fost pomeniţi toţi aceia care au dat mărturie că îşi iubesc patria şi neamul, că iubesc libertatea şi credinţa”. Au mai luat cuvantul Viorel Badea, senator pentru diaspora, si Teodor Panţâru, basarabean, deputat pentru diaspora in Parlamentul Romaniei si autorul unui Proiect de Lege pentru cinstirea nationala a martirilor de la Fantana Alba.
Între oficialităţile prezente s-au numărat doamna Maria Ardelean, deputat de Suceava, domnul Cristi Dumitru, directorul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, doamna Angela Zarojanu, Subprefect al judeţului Suceava, domnul Aurel Buzincu, Directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Suceava, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina, supravieţuitori ai acelor vremuri de grea încercare. Au participat mai bine de 100 de studenţi basarabeni şi români din Suceava. Slujba şi cuvântările au fost transmise în direct de postul de radio Vocea Basarabiei de la Chişinău. (Corespondent)
Masacrul de la Fantana Alba. Marturii
O marturie din CraiNou.ro:Varniţa, o tristă amintire
Domnul Gheorghe Mihailiuc, profesor pensionar, cu o vechime de muncă de peste 50 de ani, este unul dintre supravieţuitorii, astăzi în viaţă, ai măcelului de la 1 aprilie 1941 din pădurea Varniţa de lângă satul Fântâna Albă. Născut la 13 martie 1925 la Trestiana, judeţul Storojineţ (astăzi Dimca, raionul Hliboca), în acea zi neagră pentru românii nord-bucovineni, abia trecuse de 16 ani. Dar dorul de libertate nu l-a oprit să pornească, împreună cu fratele Nicolae (Culuţă), numai cu trei ani mai în vârstă, spre Patria-mamă. Însă nu le-a fost dat să ajungă. (Crai Nou – 2005)
În iadul de lângă graniţă, dezlănţuit de focul năprasnic de mitralieră al călăilor bolşevici, l-a despărţit de fratele drag. Timp de 12 ani n-a ştiut nimic despre Nicolae, care, rănit, a fost dus tocmai în regiunea Sverdlovsk, din munţii Ural. Abia după moartea odiosului Stalin el a scăpat din lagăr, dar fără dreptul de a se întoarce la baştină. A plecat în Basarabia, undeva lângă Anenii Noi, unde, în urma suferinţelor prin care trecuse în fundul Rusiei, peste 8 ani s-a stins din viaţă.
Prof. Gheorghe Mihailiuc, învinovăţit de naţionalism românesc, a fost purtat timp de jumătate de secol dintr-o şcoală în alta, hărţuit, acuzat de lipsă de devotament pentru Uniunea Sovietică, însă nici prigoana, nici teroarea la care a fost supus nu l-au frânt. Şi astăzi, la frumoasa vârstă de 80 de ani, el a rămas cu fruntea sus. De aceasta ne putem convinge o dată în plus citind cartea sa de poezie şi proză, „Dincolo de cuvintele rostite”, apărută la Editura obştească „Vivacitas” (Hliboca, 2004), din care prezentăm istorisirea de mai jos:
Nici n-am observat când au trecut anii. Am străbătut un drum lung şi greu, deseori presărat cu lacrimi amare. De multe ori traiul mi-a fost vizitat de dureri. Şi acum, la marginea vieţii, răsfoind cartea existenţei mele, caut să-mi adun a-mintirile, cele mai multe găsindu-le triste. Unele din ele se mai pierd în negura timpului. Sunt fapte asupra cărora se aşterne tăcerea, însă evenimentele tragice, care mi-au rănit adânc sufletul, nu se pot uita vreodată.
Noi, o parte dintre ucenicii apropiaţi ai părintelui Iachint Unciuleac, care a trecut la Domnul în anul 1998 şi care a fost stareţ al mânăstirii Putna între anii 1977-1992, am aflat cu surprindere că, în cartea Împotriva curentului – Botezul unui intelectual în Rusia sovietică (ed. Egumeniţa, 2010 – a lui Danion Vasile – nota mea), s-au răspândit unele informaţii false referitoare la părintele nostru stareţ. În acest volum domnul Danion Vasile i-a luat o serie de interviuri domnului Benedict Ciubotaru, matematician, jurnalist şi politolog din Basarabia. La paginile 67-69 ale cărţii se găseşte un dialog pe care intervievatul susţine că l-a avut cu părintele Iachint în ziua de 15 august, la hramul mânăstirii Putna, din anul 1989. La un moment dat părintele stareţ ar fi spus: „Să ţineţi minte: niciodată să nu faceţi greşeala pe care am făcut-o noi, cu trecerea la calendarul nou. Cum sunteţi, pe vechi, aşa să ţineţi până la moarte, să nu mai lăsaţi. Punct!”.
Episodul prezentat cu simulată nevinovăţie de domnul Ciubotaru conţine câteva elemente care ne fac să credem că avem de-a face cu un fals. În primul rând, cei care l-am cunoscut îndeaproape pe părintele nu credem că sfinţia sa a spus asemenea cuvinte care nu se potrivesc nici cu contextul, nici cu caracterul sfinţiei sale, nici cu felul său de a gândi şi de a vorbi. Dorim să precizăm că părintele Iachint nu a discutat niciodată, nici măcar cu ucenicii săi cei mai apropiaţi, despre problema schimbării calendarului în România. Menţionăm că unii dintre aceşti ucenici au stat câteva decenii în preajma părintelui arhimandrit. De aceea, ni se pare foarte curios ca, în ziua hramului, părintele să abordeze pe un ton acuzator un subiect atât de dificil, în faţa unor oameni pe care îi vedea pentru prima dată. Ar fi putut un duhovnic în vârstă, cu experienţă, un om al echilibrului, al vorbelor bine aşezate, aşa cum a fost părintele Iachint, să rostească asemenea cuvinte din care să se înţeleagă că grupările stiliste pot avea dreptate, chiar dacă ele sunt practic ieşite din Biserică? Nu negăm probabilitatea ca părintele Iachint să fi spus, cu iconomie şi din politeţe, câteva cuvinte favorabile Bisericilor canonice pe stil vechi, în nici un caz însă părintele nu avea cum să conteste calendarul îndreptat, aşa cum lasă să se înţeleagă domnul Benedict Ciubotaru. Ar putea acesta din urmă să spună cu mâna pe inimă că a reuşit să facă deosebirea între nişte cuvinte de protocol înţelese greşit şi convingerile părintelui stareţ care a fost un om al ascultării, atâta timp cât domnia sa – care este un bun matematician, jurnalist şi politician, dar nu este teolog – nu a reuşit până acum să dobândească discernământul necesar pentru a distinge duhovniceşte Bisericile canonice pe stil vechi de facţiunile răzvrătite stiliste din România?
Numai cine nu cunoaşte problemele mânăstirii îşi poate închipui că, în ziua hramului Putnei, când sunt atâtea treburi de rezolvat, părintele stareţ ar fi putut să stea relaxat de vorbă, aducând nişte acuze grave la adresa Bisericii noastre. Este important de ştiut că în ziua de 15 august 1989 la mânăstirea Putna a fost prezent Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce înseamnă că părintele stareţ a fost obligat să stea aproape tot timpul cu părintele patriarh. Trebuie subliniat că, pentru a putea să-şi împlinească misiunea preoţească în timpul regimului comunist, părintele Iachint a fost nevoit să fie foarte precaut, mai ales că deţinea o funcţie însemnată. De aceea, o discuţie de acest fel trebuia evitată, mai ales în faţa unor străini (care puteau fi provocatori), chiar în condiţiile în care ea ar fi fost deschisă de alţii, căci ar fi putut fi remarcată de informatorii securităţii.
Sa ne rugam la prea Bunul Dumnezeu, ca sa ne dea tuturor discernamant, sa pomenim pe conducatorii nostri si pe cei duhovnicesti si pe conducatorii tarii ca sa-i lumineze Dumnezeu sa gandeasca in interesul obstesc. Si aceasta o spun in mod deosebit pentru conducatorii tarii si cei care sunt pusi sa gandeasca in interesul obstesc … ca vedeti : ii intereseaza doar numai grupul si buzunarul : grupul lor si buzunarul lor, iar interesul obstesc lipseste. Nu mai gandesc in interesul nostru, al intregii societati, al neamului, al tarii; si aceasta este o durere. De aceea va indemn la rugaciune. Saptamana aceasta in mod deosebit, cunoasteti, se va da si un comunicat al Sfantului Sinod, legat de problema care a framantat in ultima perioada societatea romaneasca, problema aceasta a cipurilor. Sa ne rugam ca Dumnezeu sa lumineze si sa ia hotararea cea buna, dupa Sfintii Parinti, gandind in duhul Sfintilor Parinti si in duhul Bisericii noastre. Caci noi datori suntem sa sprijinim cu rugaciunea si sunt convins ca se va lua decizia cea buna. Semne sunt… Revin de-acum la sfarsitul lumii… semne sunt, dar cand va fi Dumnezeu stie. Ca si cipul in cele din urma nu e nimic altceva decat tot un semn… e un pas spre… Nu este pasul final, dar e un pas spre… Este o ingradire a libertatii si a demnitatii noastre. Cum frumos am citit intr-un comunicat al mitropoliei Clujului : Nu suntem o tara de tradatori si de infractori, ca sa avem nevoie de cipuri si ca sa ne urmareasca pe fiecare. Ca nu suntem un neam nici de hoti, nici de talhari, nici de nimic altceva… Totusi, chiar daca se-ntampla, haideti sa fim demni si nadajduim ca societatea si conducatorii nostri vor fi demni si vor tine la demnitatea acestui neam… a neamului si a tarii noastre. Faca Bunul Dumnezeu ca la fiecare dintre noi, sa fie in inima noastra, sa puna Bunul Dumenzeu in inima nostra ravna si dragoste pentru aproapele, ravna si dragoste pentru a vorbi mai mult cu Dumnezeu, adica pentru a ne ruga si daca se va inmulti rugaciunea si dragostea, se va inmulti si discernamantul si va fi dreapta socoteala, va fi hotararea aceea buna si sfanta care nadajduim, pe care o asteptam si nadajduim ca aceea va fi cea dupa Dumnezeu. Dumnezeul pacii si al milei sa ne-nsoteasca pe noi, pe calea noastra a mantuirii si sa nu fie teama la infricosata judecata, caci daca nu vom judeca, nu vom cleveti, nu vom vorbi de rau, atunci cu adevarat sa stiti ca nu ne va fi teama. Parintele e Bun si asteapta pe fiecare, dar sa ne intoarcem pana atunci, caci dupa aceea nu mai este vreme. Acum e momentul lucrarii. Sa lucram, caci acum e timpul. AMIN.
Parintele Melchisedec Velnic, staretul manastirii Putna extras din predica la Duminica lasatului sec de carne (a Infricosatoarei Judecati) Prin straduinta lui Apologeticum https://apologeticum.wordpress.com/
December 10th, 2012 
VR 
Posted in 
Tags: 
