Eu personal imi doresc sa se faca aceasta Catedrala dar nu oricum. De aceea am scris acel articol, dar se pare ca nu ati citit decat titlul.
Argumentele aduse de Dv. ca aceasta catedrala va produce bani prin turism religios arata ca sunteti departe de duhul ortodox.
Scopul unei Bisercii este sa mantuiasca si sa indumnezeiasca pe om si nu sa faca bani, sa genereze profituri banesti sau de imagine, sau sa satisfaca orgolii personale, nationale sau eclesiale…
De aceea am venit cu argumente teologice biblice si patristice, referitor la cerintele duhovnciesti pentru astfel de obiective spirituale.
Va reamintesc doar cateva:
“Colectarea fondurilor să fie făcută cu motivaţie hristică, în Duhul întăririi unităţii şi a dragostei faţă de Biserică, a neamului românesc, care nu exclude celelalte naţii sau etnii şi cu scop soteriologic şi eshatologic, dându-le astfel donatorilor o şansă deosebită, de a face o faptă mântuitoare şi de a fi pururea pomeniţi, deci cât va exista neamul românesc şi veşnicia…”
“De aceea nu avem voie sa luăm bani de la oricine si oricum. Dacă, Constituţiile Apostolice ne opresc să luăm bani, ca milostenie, de la „păcatoşii nepocăiţi, care irită (supără) pe Dumnezeu prin darurile lor… şi de aceea donaţia acestora trebuie refuzată, aruncată sau arsă…” cu atât mai mult trebuie avut grijă, de la cine şi de unde primim bani, atunci când este vorba de construcţia unei Biserici. Dacă gândim altfel atunci putem lua bani şi de la traficanţii de arme, de droguri, din prostituţie, contrabandă, din economia subterană, etc…”
“Construcţia unui sfânt locaş trebuie să fie un eveniment duhovnicesc; lucrarea aceasta trebuie săvârşită de oameni duhovniceşti, cu mijloace duhovniceşti şi cu un scop duhovnicesc şi nu din mândrie naţională şi ecclesială sau din motive concurenţiale cu alte Biserici naţionale”.
Aveti dreptate cand spuneti, ca sunt multi care doresc sa nu se faca acasta constructie si se fac multe manipulari. In cursa manipularilor nu am cazut eu, care doresc sa se faca, repet insa nu oricum, ci cei care se incurca in ezitari si alte atitudini nu tocmai ortodoxe.
Va multumesc pentru rabdare si iertati daca v-am suparat. Este o dezbatere in Duh de dragoste si dialog crestin.
Parintele prof dr Mihai Valica chestioneaza propunerea lui PF Daniel ca Biserica sa se imprumute de 200 de milioane de Euro de la banci pentru Catedrala Mantuirii Neamului. Eu amintesc ca regretatul Patriarh Teoctist a pus piatra de temelie a Catedralei in 1999 si mi-a marturisit, mie personal, ca s-au strans deja banii pentru zidirea ei, de la credinciosi. Cum se face ca in 1999 Biserica avea sumele necesare ridicarii Catedralei si, dupa 11 ani, in ciuda fabricii de bani in care s-a transformat BOR, nu se mai gasesc fonduri? Ce smecherie mai este si asta si cum isi permite un patriarh vremelnic – recunoscut doar prin faptul ca e versat in afacereza si noctambuleza cu iz de SOHO – sa gajeze, sa amaneteze Sfanta Biserica Ortodoxa Romana?(V.R.)
Catedrala Mântuirii Neamului între împlinire, dileme morale şi deziluzie
1. Soluţia hristică – atitudine duhovnicească împotriva crizei
Comunicatul de presă al Patriarhiei Române, referitor la mulţumirile aduse credincioşilor pentru susţinerea financiară a Bisericilor în construcţie[1] arată clar că principalii contribuabili sunt credincioşii, iar Statul susţine, pe alocuri, cu sume simbolice comparativ cu contribuţia filantropică proprie a BOR[2] pentru cetăţenii acestei ţări, precum şi prin parteneriatul social-diaconal încheiat cu Statul, conform art. 29 din Constituţie şi a Legii nr. 489/2006.
Potrivit legilor în vigoare Biserica Ortodoxă Română nu se substituie Statului, ci, prin mijloace specifice contribuie la coeziunea şi pacea socială, la identificarea de soluţii concrete şi realiste spre a depăşi grava criză economică şi finaciară. În acest context Patriarhia Română propune ca soluţie anticriză, următoarele mijloace spirituale, care, din punct de vedere duhovnicesc, pot depăşi “orice fel de criză”[3]:
1. predicarea permanentă a Evangheliei păcii şi a iubirii faţă de aproapele;
3. o “credinţă tare şi cooperare cu scop sfânt” prin contrucţia de Biserici[5];
4. “prin sporirea credinţei, a rugăciunii şi cooperării pentru a finaliza un lăcaş de cult care adună oameni, care sunt învăţaţi să se respecte şi să se ajute reciproc”, etc[6].
Aceste îndemnuri şi sfaturi părinteşti de profundă spiritualitate şi duhovnicie au adus în sufletul multor preoţi şi credincioşi speranţă, o motivaţie de unitate şi împreună lucrare ecclesială deosebită şi o şansă reală pentru a întări solidaritatea şi cooperarea dintre credincioşi, inclusiv întărirea vieţii spirituale, care permite oamenilor să depăşească criza, fără să se “autodemoleze”, sau să ajungă “la deznădejde sau la dezumanizare”.[7]
Cred că Bisericile vor salva sufletul românului prin harul peste har, care va prisosi în inima lui prin dumnezeieştile Liturghii şi Sf. Taine săvârşite în ele.
Cine priveşte doar la “aspectul că se cheltuie bani” repetă gestul lui Iuda, care îngrijorat că s-a risipit mirul de nard de mare preţ pledează pentru săraci, fără să-i pese de ei (Ioan 12, 4-6).
Părintele Nicolae State-Burluşi s-a confruntat de-a lungul misiunii sale preoțești nu numai cu absurdul, cu neștiința, cu răutatea și incultura unoara, ci a luptat efectiv să răspândească lumină și speranță în jur și să atzenţioneze pastoral unele nedreptăţi comunitare şi să activeze în Duh ecclesial la îndreptarea lor. Acest lucru îl dovedesc domeniile vaste de activitate în care a lucrat cu timp și fără timp:
– înfiinţarea de biblioteci de carte religioasă în spitale, şcoli, unităţi militare în diferite localităţi din ţară şi din diaspora (peste 300) ;
– acţiuni de binefacere pentru familiile cu copii mulţi şi greutăţi familiale ;
– contribuirea la salvarea de la avort a cel puţin 350 de copii ;
– participarea la acţiuni culturale şi spirituale organizate în ţară şi în străinătate ;
– misiuni culturale de donaţie de carte şi simpozioane în Ungaria, Italia, Germania, Austria, Republica Moldova, iar în alte ţări de donaţie de carte prin intermediari.
– Director al Editurii Buna-Vestire din anul 1991 ;
– Preşedinte al Asociaţiei Ortodoxe ″Pro-Vita″ Vâlcea din anul 1992;
– Secretar al Fundaţiei Culturale ″Sf. Antim Ivireanul″ din anul 1998;
– Secretar de redacţie al Revistei ″Lumina Lumii″ din anul 2001;
– Director al Tipografiei Episcopale Vâlcea ″Sf. Antim Ivireanul″ între anii 2000-2007 ;
– Fondator al Casei Memoriale poet Ion Ene-Fripcea din Burluşi, Argeş în anul 2004.
Ca publicist a fost un adevărat misionar și împătimit pentru adevăr și pentru răspândirea cuvântului lui Dumnezeu. În acest domeniu a avut numeroase articole în presa scrisă, colaborând de-a lungul anilor cu o serie de ziare şi reviste dar şi cu posturi de radio şi televiziune, participând la numeroase emisiuni şi mese rotunde, la diferite evenimente şi simpozioane.
Toată această activitate i-a adus un nume bun și diverse distincții:
– peste 50 de diplome de onoare şi de excelenţă ;
– premii culturale din parte diferitelor instituţii si asociaţii de cultură şi artă;
– cetăţean de onoare al com. Ciofrângeşti, jud. Argeş;
– a fost numit de către personalităţi ale culturii române ″BADEA CÂRŢAN CONTEMPORAN″[1].
Munca cu timp şi fără timp i-a adus multe bucurii şi împliniri dar şi invidia unora şi multă osteneală şi boală. De curând a fost operat pe cord deschis iar diabetul l-a slăbit si epuizat şi mai mult.
Am aflat că Părintele Nicolae a fost pedepsit disciplinar cu mutarea din parohie. Nu pun în discuţie nici cauzele acestei măsuri şi nici justeţea sau injusteţea lor ci momentul ales.
Pe acest fond al suferinţei fizice şi în perioada de convalescenţă mai marii noştri au găsit de cuviinţă să-l ajute să se vindece cu totul…! Astfel au adăugat prin această mutare disciplinară o durere sufletească mai grea decât operaţia şi diabetul şi poate decât toată osteneala vieţii pusă în slujba lui Hristos, crezând că-l va ajuta prin aceasta să scape de necazuri, boală şi suferinţă şi să meargă acolo unde nu este durere nici întristare nici suspin…!
Numai că părintele Nicolae mai vrea să trăiască şi să se pregătească mai bine pentru o călătorie aşa lungă!
Cum este posibil să se ştergă cu buretele toată activitatea jertfitoare a părintelui Nicolae State Burluşi şi să fie umilit şi călcat în picioare tocmai în momentele când avea nevoie de linişte şi mângâiere după greaua operaţie de inimă?
Oare s-a schimbat cumva Scriptura care spune: „bolnav am fost şi m-aţi cercetat” cu cuvintele: „am aşteptat să fii bolnav ca să te excludem şi umili”?
Dupa scandalul cu lingurita de impartasanie care ar putea infecta pe credincios, provocat de un preot din Pitesti, urmeaza o alta aberatie si blasfemie pusa ca dilema duhovniceasca in inima cititorilor ziarului Lumina.
Articolul „Un alcoolic imi spunea ca alcoolismul este mai grav decat cancerul“ din ziarul Lumina din 20 aprilie 2010, reprezinta dupa parerea mea o grava eroare teologica intrucat pune semnul egal intre vinul din pahar al alcoolicului si „putinul vin” transformat prin puterea Sf. Duh in insasi sangele lui Iisus Hristos din sf. lingurita a preotului, care a impartasit un fost alcoolic…!
Iata textul:
“Specialistii au aratat ca, la cei dependenti, pe creier apare o concrescenta, care nu dispare, chiar daca intra in remisie. La o persoana care n-a mai consumat alcool de 30 de ani, de exemplu, acea concrescenta poate fi reactivata printr-o cantitate foarte mica de alcool. Zilele trecute am primit un telefon de la un preot din Pascani, care reusise sa ajute un alcoolic sa nu consume timp de un an. A considerat ca trebuie sa-i dea impartasanie si a recidivat de la acel putin vin. Asadar, este foarte dificil.”
Nu credeti D-lor jurnalisti si preoti ca problema pusa in aceasta maniera este o blasfemie? Cum poate Sf. Impartasanie sa mijloceasca recidiva alcoolismului si nicidecum vindecarea sau pe Iisus Hristos?
Sf. Ioan Gura de Aur spune ca prin vinul de la Sf. Impartasanie ni se mijloceste insusi Iisus Hristos spre viata vesnica. Nu credeti ca pacatul a revenit pentru ca penitentul s-a impartasit cu nevrednicie si fara pocainta sincera si hotararea puternica ca nu va mai bea si nicidecum putinul vin, care nu mai este vin, ci insusi Sangele lui Hristos?
Daca mai luam in discutie si articolul din ziarul Lumina din 26 aprilie 2010 Bisericile Ortodoxe Vechi Orientale: istorie si prezent unde se pune semnul egal intre monofizitii eretici si Ortodoxie, atunci eu refuz sa mai platesc acest ziar si-l voi returna la biroul de presa al Patriarhiei Romane cu mentiunea: nu mai promovati erezia prin aceasta publicatie platita de credinciosi!
Ieri, 11 aprilie, starea sanatatii Parintelui Iustin era foarte buna, spre refacere, dupa cum ne-au transmis cei care il ingrijesc pe Parinte.
In urma unei discutii telefonice din 9 aprilie, am aflat ca starea sanatatii Parintelui Iustin Pirvu este mult mai buna decit zilele trecute. Se poate spune ca a intrat in convalescenta, iar medicii sint multumiti de evolutia sanatatii. Problemele pulmonare s-au mai redus si Parintele respira mult mai usor. Seara, la ora 20:30, sfintia sa se simtea destul de bine, chiar daca era putin ragusit, si a spus ca internarea sa in spital va mai dura intre 7 si 10 zile. Este un prilej foarte bun ca prin rugaciunile Bisericii si ale noastre sa putem ajuta la grabnica insanatosire a bunului nostru duhovnic.
1. O problemă de bioetica a istoriei contemporane în context social și
eclesial cu perspectiva juridică
Pentru ca Biserica Orotodoxă să
nu mai fie acuzată de colaboraționism și slugărnicie față de puterea lumească și
chiar de trădare față de valorile ei perene, am propus Sfântului Sinod al
Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române o doctrină socială, care să
reglemeteze moral relația dintre stat, lumea seculară și Biserică.
Întrucât statul actual a
„condamnat” în general crimele comunismului dar nu și ideologia lui care le-a
făcut posibile, și având în vedere că după unii[1] „comunismul rămâne mai departe cel mai mare pericol“, Biserica este
datoare moral să intervină și să-și precizeze poziția față de următoarele
dileme etice:
a. Cum e posibil să
se demaște totalitarismul ateu și să se condamne crimele comunismului, fără să
se treacă și la identificarea responsabilităților și culpabilităților celor
care le-au comis? În primul rând această identificare trebuie făcută nu cu scop
de răzbunare, ci de îndreptare morală, vindecare a istoriei, de prevenție a
repetării istoriei, șansă de penitență celor care au slujit comunismului,
precum și celor care încă îl mai slujesc în diverse moduri în nouă nomenclatură!
În al doilea rând miza condamnării morale a torționarilor și a ideologiei
comuniste este un act de dreptate și un exercițiu împotriva uitării forțate.
b. Nu este moral ca
la finalul războiul rece și în perioada tranziției năucitoare, bilanțul să arate,
că tot victimile sunt cele care au pierdut și atunci și acum iar torționarii și
fii acestora precum și politrucii jefuitori la toate nivelurile, să câștige și
atunci și acum. Nu este oare o ipocrizie fără margini să se condamne crimele comunismului (vezi raportul Tismăneanu) fără să fie demascați adevărații călăi (edulcorati de Tismaneanu – n.m.)? De ce crimele și ororile comunismului nu sunt considerate genocid și condamnate ca atare, așa cum au fost declarate cele ale nazismului? De la ce număr de victime în
sus este valabil un genocid? Iată intrebări
deloc retorice, care dau măsura dilemei etice sau bioetice a prezentului. Din
păcate atât politicienii
cât și Biserica se complac de două decenii
în această incertitudine și compromis. Soluția ieșirii din această situație
jenantă și condamnabilă este folosirea unei măsuri corecte de evaluare și
asumare a istoriei recente, având ca punct de pornire valoarea omului ca persoană
și chip al lui Dumnezeu sau cel puțin să se raporteze la valorile etice sau
bioetice ale ființei umane.
c.Întrucât Biserica, spațiu liturgic mântuitor, ca loc de întâlnire dintre
memorie și actualizare, dintre trecut și prezent în perspectiva viitorului, ca
loc al împăcarii și al iertării este chemată să amintească omului și
generațiilor că nu putem începe o nouă pagină a istoriei fără mărturisirea
greșelilor și a păcatelor în mod personal și plenar. Altfel pagina istoriei
care urmează nu va fi mai bună decât cea anterioară; să amintească foștilor
slugi ai regimului totalitar comunist, că nu e moral să stea fără penitență și remușcări la adăpostul drepturilor omului, pe care tocmai ei, mai bine de o
jumătate de secol, le-au contestat și că nu e corect si drept să se bucrure de o amnistie generală tacită.
d. Este profund
creștin să nu ignori experiențele generațiilor trecute, oricât de neplăcute sau
de stânjenitoare ar fi acestea și să îndemni la pocăință comunitară sau
ecclesială, oferind, astfel, posterității exemple de sancțiune și de reparație
morală. Este inadmisibil că din partea BOR nu s-a început procedura de
canonizare a victimelor holocaustului roșu. Să nu uităm că Împărăția lui
Dumnezeu este dreptate, bucurie și pace în Duhul Sfânt (Rom. 14, 17). Numai
atunci Biserica Ortodoxă Română poate considera că lucrează pentru Împărăția
lui Dumnezeu și nu pentru împărăția lumii acesteia, când își îndeplinește cu
orice risc funcția diaconală, profetică și jertfelnică a mărturisirii lui Iisus
Hristos și a Împărăției Sale pe pământ.
Prezint mai departe câteva teze
centrale, propuse Sfântului Sinod al BOR în vederea adoptării unei Doctrine
Sociale a Bisericii, privind responsabilitatea Bisericii în contextul social, politic,
cultural, științific, etnic etc.[2].
1. Biserica şi Naţiunea
·Biserica, după fiinţa sa, este un
Organism şi un Corp numit „Trupul lui Hristos”[3], care include Naţiunea, dar nu se
indentifică cu ea, ci cu Împărăţia lui Dumnezeu, „căci nu avem aici cetate
stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare”[4].
·Cei morţi, alături de cei vii şi cei
ce se vor naşte alcătuiesc neamul din care ne tragem şi alături de care
vom fi chemaţi la judecată[5].
·Nu este întâmplător faptul că ne
naştem într‑o anumită familie, că aparţinem unui anumit neam.
·Dumnezeu a sădit fiecărui neam o
misiune, ne‑a hotărât o evoluţie în istorie.
·Fiecare neam este responsabil de
trecut şi dator să pregătească calea pentru urmaşi.
·Biserica vorbeşte despre judecata
particulară – când fiecare va răspunde pentru faptele sale – şi despre judecata
universală – când vom da socoteală şi ca neam, când vom răspunde pentru istoria
la care am fost părtaşi în timpul vieţii, pentru „umărul” ce l‑am pus ca acest
neam să meargă spre înviere.
·Despre „Noul Ierusalim”, cetatea
cerească a fiilor lui Dumnezeu de după învierea şi judecata obştească, stă
scris: „Neamurile vor umbla‑n lumina ei, şi‑mpăraţii pământului într‑însa îşi
vor aduce slava”[6]. Şi: „Cine nu se va teme de Tine,
Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Că Tu eşti Sfânt, şi toate neamurile vor
veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate”[7].
·Scopul Bisericii este de a transforma Naţiile înPoporul lui Dumnezeu. În
acest sens este chemat creştinul să activeze şi să‑şi dezvolte mai departe
credința, cultura
naţională şi conştiinţa de sine a unei naţii.
·Sf. Scriptură cheamă pe cei ce au
puterea şi autoritatea statală să o folosească pentru apărarea de rău şi
pentru susţinerea binelui. În aceasta constă sensul moral al existenţei
statului[8].
·„A da cezarului ce este al cezarului
şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”[9] arată separerea treburilor
Bisericii de ale Statului şi datoriile creştinului faţă de Dumnezeu şi faţă
de Stat.
·Nerespectarea sau nesupunerea faţă de
o lege a statului este îndreptăţită atunci când ea contravine legii lui
Dumnezeu. „Trebuie să
ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni !”[10].
· Atunci
când lucrarea de misiune a Bisericii este oprită sau împiedicată de puterea
statală, Biserica trebuie să aibă curajul de a acţiona cu mijloacele specifice.
· Săvârşirea
lucrării filantropice creştine nu poate fi oprită de puterea lumească; dacă
puterea lumească îndeamnă la lezarea integrităţii anatomice şi spirituale a
persoanei, la discriminare sau păcat – Biserica Orotodoxă nu trebuie să se
supune. În acest caz, Biserica trebuie să aibă o atitudine critică şi
moralizatoare, în sens profetic[11].
·Biserica trebuie să intervină pentru
uşurarea vieţii credincioşilor ei. Sf. Vasile cel Mare face apel la bunătatea
unui agent fiscal ca preotul dintr‑un sat să
nu sufere nici o păgubire din pricina impozitului[12].Iar în altă scrisoare îi scrie unui agent fiscal să fie omenos, pentru a
se putea arăta vrednic de o faimă nemuritoare[13].
·Rugăciunea pentru „înalţii dregători”
este un „lucru bun şi bineprimit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
ca noi să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată
cinstea”[14].
·Creştinii au obligaţia de a participa
la viaţa publică.
·Valorile acestei lumi oferă prea
puţină motivaţie în raport cu aspiraţiile creştinului.
·Biserica nu trebuie să susţină un
anume sistem politic sau ideologic, ci trebuie privită ca mijloc de tămăduire
și de îndumnezeire a omului.
·Biserica nu condamnă politica în
sine, ci numai politicianismul, demagogia şi minciuna. Politica devine nocivă
când luptă împotriva lui Dumnezeu şi omului.
·Creştinismul ca doctrină şi sistem
„de viaţă din belşug”[15] este net superior oricărei doctrine
politice sau sociale. Biserica poate fi privită în acest sens ca o alternativă
concretă şi sigură pentru bunăstarea pământească, mântuirea lumii şi a omului
prin Iisus Hristos.
·Biserica respectă autonomia legitimă
a ordinii democratice şi nu‑şi atribuie calitatea de a impune o soluţie
instituţională sau constituţională.
·Biserica nu este un partid religios,
cu care se poate cădea la învoială în schimbul unor promisiuni materiale.
·Biserica este a lui Iisus Hristos,
Trupul tainic, viu şi activ în lume şi în istorie. De aceea trebuie să fie metapolitică
şi să vegheze la spiritualizarea actului politic sau administrativ, nu să se dilueze în politic.
·Rolul Bisericii nu este de a se opune politicii, ci are chemarea de a
„spiritualiza” politica şi nu de a politiza Biserica. Prin „a spiritualiza politica” se înţelege
că Biserica şi slujitorii ei au datoria morală de a arăta politicienilor care
sunt exigenţele şi principiile moralei creştine necesare a fi respectate în
viaţa şi activitatea politică[16]. Aceasta înseamnă a face politica „posibilă”, adică suportabilă.
·Cei ce scot dreptatea socială şi
morala din politică transformă lumea în haos şi iad.
·Atunci când Biserica se lasă prinsă
în jocul politic, repetă gestul arhiereilor Ana şi Caiafa, sau al cărturarilor
şi al arhiereilor, care în loc să fi văzut în Hristos un Mântuitor, au văzut un
tâlhar sau un rege lumesc şi s‑au învoit cu Puterea să‑l răstignească, tocmai
ei, care lucrau cu sacrul! Sacrul se retrage în faţa lui Mamona şi nu poate fi
indentificat nici chiar de „experţi”! Nu se poate sluji la doi domni concomitent.
·Nu Biserica se găseşte într‑o criză
de identitate, ci societatea modernă, care se raportează la ea însăşi (prin
individualismul abstract şi aritmic) şi nu la
Hristos. Nu creştinismul sau Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească a
„eşuat”, ci omul fără de Dumnezeu.
·Nu există o politică creştină propriu‑zisă,
ci doar creştini care fac politică.
·Creştinismul nu se epuizează în
politică, nici într‑un proiect al organizării societăţii umane[17].
·Nici o comunitate terestră nu e
Dumnezeu. Aşa cum umanismul a zdrobit chipul adevărat al omului „îndumnezeindu‑l
în duhul lumii”, tot aşa poate politica fără legea morală a lui Dumnezeu să sfâşie fiinţa umană, în timp ce ea este
convinsă total că o slujeşte.
·Adevărata comunitate spirituală a
creştinului e Biserica, nu statul. În acest sens nu există
alternativă. În afară de Biserică nu există comunitate spirituală. De aceea
nu se poate vorbi de un stat‑comunitate spirituală, sau de un stat
teocratic.
·Când oamenii îşi închipuie că deţin
secretul unei organizări sociale perfecte, îşi inchipuie că pot folosi şi
orice mijloc – chiar şi violenţa şi minciuna – pentru a o realiza. Politica
devine atunci o „religie lumească”, având iluzia că va construi raiul pe pământ.
Nici o societate politică avându‑şi propria autonomie şi propriile legi nu va
putea fi confundată cu Împărăţia lui Dumnezeu.
·Parabola evanghelică despre grâu şi
neghină[18] ne arată că numai Dumnezeu poate
despărţi pe supuşii Împărăţiei de supuşii celui rău, la sfârşitul veacurilor[19]. Cine pretinde să facă separarea sau
judecata de pe acum, se substituie
lui Dumnezeu şi se opune
răbdării Lui.
·Biserica Ortodoxă recunoaşte,
stăpânirii, respectiv politicii, sau mai bine zis „cetăţii omeneşti”, pe baza
revelaţiei biblice[20], un statut trecător, propriu provizoratului acestei lumi în raport cu permanenţa lui Dumnezeu[21].
·Nu există o adevărată soluţie a
„problemei sociale” în afara Evangheliei.
·Creştinul nu are dreptul să ignore
lumea în care trăieşte.
·Credinciosul trebuie să fie prezent
în centrele unde se elaborează orientările viitorului, pentru a fi promovate
cât mai urgent principiile evanghelice de adevăr, dreptate, libertate, bucurie
şi pace în Duhul Sfânt, principii ce prefigurează Împărăţia lui Dumnezeu pe
pământ precum şi în cer[22].
·Aceste principii creştine trebuie să
reintre în circuitul valorilor umane ţinând cont de libertatea fiecăruia, de
comunitatea de iubire şi de strădania firească a omului după fericirea
terestră în comun, în drumul lui spre veşnicie.
·Nimănui nu‑i este îngăduit să fericească pe alţii cu de‑a sila, în numele unor principii politice sau programe sociale.
· Biserica trebuie să ia atitudine împotriva individualismului
modern, atomizat şi democratic, împotriva totalitarismului contemporan,
autoritar şi tiranic, care substituie adevăratei comunităţi de dragoste, a Bisericii
lui Hristos, chipul apocaliptic al Leviatanului.
·Biserica trebuie să apere şi să susţină demnitatea omului. Să fie o Biserică de zi cu zi – nu
numai de duminică sau de sărbătoare – pentru oameni şi pentru societate, să le
apere interesele spirituale, morale, sociale, comunitare, materiale, toate în
Duhul lui Hristos.
·Creştinul, pentru a evita eşecul,
trădarea chipului adevărat al omului, drama pământească de a fi silit să
trăiască rupt între două lumi, trebuie să se lepede de chipul modern al acestei lumi, să‑L mărturisească pe Hristos şi Evanghelia Lui şi să rămână un
membru activ al Bisericii.
· Lepădarea de chipul acestei lumi nu înseamnă fuga de
lume, nici militantismul indivizilor în lupta contra altor indivizi, sau
împotriva structurilor care menţin nedreptatea socială, ci reprezintă urmarea
lui Hristos, poate înseamna o alternativă pentru cei care doresc să cunoască pe
Hristos şi înseamnă că „fiii luminii sunt mai înţelepţi decât fiii acestui
veac”[23].
·Vindecarea sau revitalizarea corpului
social trebuie să se facă în Duhul şi în numele lui Hristos, adică paşnic, prin
exemplul personal şi comunitar, creştinul să fie „sarea pământului” şi „lumina
lumii”[24], şi orice faptă bună să o facă din
dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, ţinând cont de libertatea persoanei.
·Biserica nu ajută numai la găsirea
unor soluţii, ci face cu putinţă trăirea în chip omenesc a situaţiilor de
suferinţă, în aşa fel încât în mijlocul lor omul să nu se piardă şi să nu‑şi
uite demnitatea şi chemarea.
· În
mediile ecumenice li se impută ortodocşilor faptul că ei nu au de unde
prezenta o etică socială[25]. O acuză total falsă, făcută de cei
ce nu înţeleg că Ortodoxia nu poate fi plasată la nivelul natural şi obligatoriu
al problematicii impuse de modulde
viaţă occidental. „Neracordarea” Ortodoxiei la acest mod de viaţă nu este o
încurcătură istorică şi nici o simplă absenţă de vigilenţă teologică, ci ea nu confundă etica
socială şi politicile sociale cu învăţătura lui Hristos, nici nu
transformă etica
creştină în etică politică[26]. Ortodoxiei îi este străină teologia politică sau
teologia revoluţiei !
·Morala socială a Bisericii Ortodoxe
este o morală de comuniune, care se indentifică cu conţinutul ontologic al
adevărului eclezial. Adevărul vieţii e comuniune în Hristos prin Duhul Sfânt.
·Comuninunea constituie viaţa, dar constituie
deopotrivă şi morala vieţii, dinamica vieţii, impulsul şi mişcarea ce
împlinesc viaţa în deplină libertate a persoanei. În această comuniune,
centrală este persoana, nu distanţa existenţială a realităţii individuale sau
sociale a „celuilalt”.
·Este contradictoriu să vorbim de „etică socială” obiectiv aplicabilă, din moment ce
evenimentul comuniunii se judecă exclusiv în cadrul libertăţii personale.
Când se impun în mod convenţional sau cu forţa modele în afara persoanei, sau
când dorim „să creăm de sus” o comuniune cu programe definite şi cu legi
raţionale, cu reguli ireale de libertate şi de justiţie, sau de orice altă
„valoare” obiectivă, mutilăm însăşi viaţa şi îi chinuim pe oameni[27].
·Biserica respectă libertatea
persoanei, nu numai ca împlinire sau reuşită a comuniunii, ci şi ca eşec personal
al comuniunii, ceea ce înseamnă un respect şi o stimă faţă de libertatea
omului ca adevăr existenţial.
·O atenţie deosebită trebuie acordată
aşa‑numitelor „grupuri de risc”, sau celor care încalcă legea. Aceşti oameni au
nevoie de o grijă pastorală şi educaţională deosebită. Prevenirea
criminalităţii e posibilă prin educaţie şi îndrumare spre afirmarea în
societate a valorilor spirituale şi morale autentice. Conlucrarea cu şcoala şi
cu ordinea de drept este esenţială în acest sens.
·Secretul spovedaniei nu poate fi
folosit nici în scopul prevenirii criminalitaţii şi nici în scopuri educaţionale
sau de altă natură. Numai duhovnicul poate interveni personal şi cu tact
pastoral în acest sens, dacă el consideră de cuviinţă.
·Biserica condamnă tortura şi orice
formă de umilire a persoanelor anchetate. Ea este chemată să se îngrijească de
sufletele lor. De aceea Biserica înţelege pedeapsa nu ca pe o răzbunare, ci ca
pe un mijloc de îndreptare şi de purificare a păcătosului.
·Pedeapsa cu moartea este crimă, nu
poate avea sens educativ şi trebuie considerată ca un act barbar, care omoară
şi sufletul, nedându‑i condamnatului posibilitatea pocăinţei.
· Unele
mişcări creştine încearcă să reconstitue – fie şi numai în cadrul socialului –
unitatea universului spart de iscodirea modernă şi să instituie un Dumnezeu‑colectivitate
în locul Dumnezeului Creator, Tată şi Mântuitor, să instituie transcendenţa
naturală a socialului faţă de individ în rolul transcendenţei absolute a
Divinităţii; toate aceste încercări Biserica nu le poate privi decât ca pe o
formă de neo‑păgânism. O astfel de „fericire pământescă laolaltă” oferă
nălucirea unei false aşteptări paradisiace, adică un „rai trist”, fără
Dumnezeu.
Pr. Dr. Mihai Valică
[1]
Andrei Pleșu, „N-am să mai apuc alt chip al acestei țări”, Adevărul (7 august 2009).
[2]Valică, M., Chirilă, P., Băndoiu,
A., Introducere în Teologia
Socială. Teze centrale pentru o Doctrină Socială a Bisericii, Bucureşti, 2005. pp.
165-172.
[5] Cf. „Fiecare în rândul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor
Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, Ed. Christiana, Bucureşti,
2003, mai ales pp. 9‑15, 95‑119 şi 175‑187. Titlul volumului are întemeierea
în I Corinteni 15, 22‑23: „Căci
precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale…” (subl.
n.). Cf. şi Răzvan Codrescu, Cartea îndreptărilor, Ed. Christiana,
Bucureşti, 2004 (secţiunea „Dreptatea neamurilor”).
[11] Temeiuri biblice: „Vai vouă,
cărturari şi farisei făţarnici, că închideţi împărăţia cerurilor de dinaintea
oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce intră nu‑i lăsaţi să intre!” (Matei 23,14). „Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că daţi zeciuială din izmă,
din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile cele mai grele ale legii:
dreptatea, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi, fără ca pe
acelea să le lăsaţi!” (Matei 23, 23).
„Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că voi curăţiţi partea
din afară a paharului şi a blidului, dar înlăuntru ele sunt pline de răpire
şi de ne‑nfrânare!” (Matei 23,
25).
[12] Vasile cel Mare, Sf., Scrieri, partea a 3‑a, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
[16] Pentru raportul ortodox
dintre Biserică şi politică, cf.,
între altele, Costion Nicolescu, Teologul
în cetate. Părintele Stăniloae şi aria politicii, Ed. Christiana,
Bucureşti, 2003 (cu ample citate din publicistica Părintelui Stăniloae de
dinainte de 1945). Pentru o abordare mai recentă, cf. Radu Preda, Biserica în
Stat. O invitaţie la dezbatere, Ed. Scripta, Bucureşti, 1999.
[17] Vezi Luca 12, 13‑14: “Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine
moştenirea. Iar El a zis: Omule, cine M‑a pus pe Mine judecător sau împărţitor
între voi?“.
Bioetica tehnologiei informationale. RFID[1] – cipul total
“Revolution doesn’t happen when society adopts new technologies – it happens when society adopts new behaviors”[2]. Clay Shirky
1.1. Introducere În ultimele decenii a apărut o serie de noi fenomene şi procese ce caracterizează evoluţia societăţii umane în ansamblu ei[3], care subliniază faptul, că ne aflăm într-o perioadă de mutaţii profunde ce definesc tranziţia[4] de la societatea industrială, la societatea de tip informational. Aceasta se manifestă sub forma unei crize a modelului capitalist de dezvoltare şi prin apariţia unor concepte noi neexplicate suficient[5].
1.2.Tehnologia între transcendental si imanent Unii prezintă tehnologia nu numai ca instrument sau unealtă[6], ci şi ca activitate socială, şi chiar simbolică” prin care omul a învăţat si va învăta să-si exprime identitatea creatoare. Totusi, teologia nu poate fi de acord cu această opinie, întrucât tehnologiile, înclusiv cele informaţionale, la fel ca şi ştiinţa, inventariază progresele în procesul de cunoaştere omenească, acestea fiind doar instrumente ale cunoasterii si nu reprezintă cunoasterea însăsi. Cred că această concepţie stă la baza confuziei, care face ca societatea informaţională să fie identificată cu societatea cunoaşterii[7]. Continuarea AICI
Bioetica tehnologiei informationale. RFID[1] – cipul total
“Revolution doesn’t happen when society adopts new technologies – it happens when society adopts new behaviors”[2]. Clay Shirky
1.1. Introducere În ultimele decenii a apărut o serie de noi fenomene şi procese ce caracterizează evoluţia societăţii umane în ansamblu ei[3], care subliniază faptul, că ne aflăm într-o perioadă de mutaţii profunde ce definesc tranziţia[4] de la societatea industrială, la societatea de tip informational. Aceasta se manifestă sub forma unei crize a modelului capitalist de dezvoltare şi prin apariţia unor concepte noi neexplicate suficient[5].
1.2.Tehnologia între transcendental si imanent Unii prezintă tehnologia nu numai ca instrument sau unealtă[6], ci şi ca activitate socială, şi chiar simbolică” prin care omul a învăţat si va învăta să-si exprime identitatea creatoare. Totusi, teologia nu poate fi de acord cu această opinie, întrucât tehnologiile, înclusiv cele informaţionale, la fel ca şi ştiinţa, inventariază progresele în procesul de cunoaştere omenească, acestea fiind doar instrumente ale cunoasterii si nu reprezintă cunoasterea însăsi. Cred că această concepţie stă la baza confuziei, care face ca societatea informaţională să fie identificată cu societatea cunoaşterii[7].
Tehnologiile informaţionale[8] se dezvoltă pe baza ştiinţei fundamentată în era modernă. Acestea constituie vehicule pentru diseminarea cunoaşterii ştiinţifice si perpetuează ordinea şi explicaţiile “ştiinţifice” specifice acestei ere“[9] si nicidecum nu au rolul de a înrobi pe om sau a-i limita acestuia libertatea.
Preeminenta tehnologiei informationale în fata individului riscă să sacrifice individul în numele stiintei, a societătii, a binelui mondial, a popoarelor, etc. Preeminenta constiintei stiintifice, care pretinde că numai oamenii de stiintă sunt chemati să emită norme etice[10] este total inacceptabilă, mai ales atunci când este vorba de destinul hristic al omului si de constiinta lui religioasă.
Spengler spune în acest sens, că omul, dacă nu este atent, poate deveni din stăpân al lumii în sclav al masinii, adică al tehnologiei[11].
Este cunoscută publicului larg critica „clasică” a tehnologiei, care o consideră în general periculoasă si chiar dăunătoare omului. Această opinie este sustinută de mari gânditori: Oswald Spengler[12], Martin Heidegger[13], Friedrich Juenger[14], Lewis Mumford[15], Jacques Ellul[16], Olivier Clement[17] si multi altii[18], iar mai recent Ovidiu Hurduzeu în cartea Unabomber, profetul ucigaş[19] sau în Sclavii fericiti[20], precum si Adrian Stoica, cercetător în agentia spatială NASA[21], sustin păreri similare.
Unii dintre ei consideră că tehnologia, ca şi cunoaşterea, are şi o dimensiune transcendentală, un ”domeniu al ideilor”, fiind legată de sistemele de credinţe, de valorile şi preferinţele asociate acestora, ce inhibă sau validează anumite acţiuni[22]. Atunci când tehnologia nu tine cont de acest lucru si se dezvoltă neluând în calcul complexitatea persoanei umane, ar putea duce la ceea ce Olivier Clément numea „fatalitatea tehnocratică“[23] si astfel se produce ruptura între om si tehnologie, care îi poate deveni potrivnică si chiar dăunătoare[24]. În acest caz „transcendenta” tehnologiei se pierde si se poate usor transforma într-un instrument de distrugere.
Jacques Ellul afirmă că tehnologiile moderne formează un Sistem: „un ansamblu de elemente interconectate, aşa încât evoluţia unuia provoacă evoluţia ansamblului, iar fiecare modificare a ansamblului se răsfrânge asupra fiecărui element în parte”[25]. În teoria sistemică[26], omul este considerat o maşină productivă, care răspunde unor necesităţi tehnice. Nevoile sale omeneşti sunt luate în consideraţie, numai atâta timp cât satisfacerea lor respectă un protocol tehnic, iar individul, în rolul său de „sclav specializat”, contribuie la sporirea eficienţei. Munceşti într-o corporaţie, ai o „poziţie”, un „venit”, eşti un “sclav fericit” al sistemului. Ai paşaport cu cip, eşti liber să vizitezi Disneyland-ul, Las Vegas-ul, ai dreptul să munceşti în UE. Te opui? Eşti un nimeni fără identitate. Deci sitemul totalitar al catagrafierii biometrice sau al tehnologiei fară limite morale, ar putea confisca si fura identitatea socială a persoanei umane. Potrivit celor ce sustin tehnologia fără granite, orice considerente etice sau religioase, care se opune satisfacerii necesităţilor tehnologiei sau ar interfera în mod „parazitar” cu logica ei, trebuie extirpate din “sistemul total“, sau, adaptate „factorului tehnologic”[27]. În acest mod apare evidentă subordonarea omului noilor tehnologii, eliminându-l, astfel, din categoria fiintelor libere si transformându-l din persoană în instrument necesar sistemului.
2. Imago Dei – ontologia iconică a omului În filosofia elenă, la Platon, la stoici si mai târziu la neoplatonici[28], tema “Chipul lui Dumnezeu” (eikon – imago Dei) reprezintă un termen fundamental, iar în Vechiul Testament constituie însusi nucleul antropologiei. În Noul Testament termenul se îmbogăteste cu un continut hristologic, dând astfel noi dimensiuni antropologiei. După Sfântul Apostol Pavel, Iisus Hristos „este chipul Dumnezeului celui nevazut”[29]. Omul nu este numai “limbajul lui Dumnezeu”[30], ci chiar imago Dei[31], deci „chipul şi asemănarea Lui”. În literatura patristică imago Dei este axa în jurul căreia se structurează cosmologia, antropologia şi însăsi hristologia[32].
Expresia Imago Dei în om, după Sfinţii Părinţi, este tratată în consens unanim, atunci când e vorba de ontologia chipului si a asemănării omului cu Dumnezeu, întrucât acestia exclud orice concepţie substanţialistă despre „chip si asemănare”. Imago Dei constă în mod funcţional, deci practic, în manifestarea vieţii sale spirituale, ca nevoie primordială şi centrală. Primatul vieţii spirituale activează aspiraţia fiinţei noastre umane spre absolut, spre arhetipul ei divin, spre Dumnezeu.
Tema imago Dei reprezintă temelia antropologiei ortodoxe[33]. Acest lucru face foarte greu de explicat – şi cu atât mai greu de înteles – natura „chipului lui Dumnezeu”, adică omul. Conform Revelatiei divine, el este creat din trup şi suflet. Trupul este din materia comună Cosmosului, iar natura sufletului are o înrudire specială cu Dumnezeu. „Omul este înrudit cu Dumnezeu”[34], spune Sfântul Grigorie de Nyssa. El explică de ce natura omului se sustrage consideratiei teoretice – atheoretos –, adică nu poate fi cuprinsă într-o formulare definitivă, sau o definitie clară a „chipului”. El argumentează că „din moment ce Dumnezeu este necuprins, este cu neputintă ca «chipul» Lui din om să nu fie şi el de necuprins”[35]. Din acest motiv, tot el spune, este mai usor să cunosti cerul decât pe tine însuţi. Omul rămâne un mister şi devine preotul întregului cosmos : „în calitate de pământ, sunt legat de viata de jos, dar fiind şi o părticică dumnezeiască, eu port în mine dorinta vietii viitoare”[36]. Deci chiar prin actul creatiei omul participă la Existenţa divină, este „neamul lui Dumnezeu”[37], şi din acest motiv „chipul” anticipează îndumnezeirea[38].
Termenul de imago Dei este îmbogătit de Sfintii Părinti ai Bisericii prin diverse păreri teologice. Sfântul Ioan Damaschin scrie: „în câte moduri se foloseste expresia «după chip”? După faptul că omul are raţiune, intelect şi libertate; după faptul că mintea omului naste cuvânt şi emite duh; după calitatea de stăpân a omului….”[39]. Sfântul Epifanie al Ciprului crede că chipul lui Dumnezeu în om este în toată fiinţa umană şi „unde anume este sau unde se împlineste chipul lui Dumnezeu în om este cunoscut numai de Dumnezeu însusi, Cel care a dat prin har omului existenţa Sa după chip”[40]. Sfântul Macarie Egipteanul consideră că chipul lui Dumnezeu ar fi liberul arbitru, sau comuniunea cu Dumnezeu[41]. Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeste despre o „reciprocitate între Dumnezeu şi om”. Ontologic, această reciprocitate se referă la relatia Arhetip şi imaginea Sa, care trebuie să devină evidentă la nivel existential, printr-o dublă miscare: miscarea lui Dumnezeu spre om, prin întrupare, şi miscarea omului spre Dumnezeu pentru îndumnezeire (theosis).
Asemănarea omului cu Dumnezeu „priveste nivelul existential”[42], deci nu ontologic: devenim astfel dumnezei prin har, luând parte la viata Dumnezeirii, îndumnezeindu-ne prin participare la viata divină. „În sensul îndumnezeirii, asemănarea aceasta contine desigur un aspect supranatural, însă acesta e mai mult preconditionat decât un efect”[43].
2.1. Chipul omului redus de la sacru la profan Deci omul este înţeles de Părinţii Bisericii “în mod ontologic numai ca fiinţă teologică. Ontologia lui este iconică”[44]. Din păcate există o tendintă vizibilă în societatea contemporană de a reduce persoana umană la condiţia de instrument şi coborâtă de la imago Dei la imago oeconomicus si la homo cip-icus. Mesajul care ni-l transmite Sf. Apostol Pavel este mai actual ca oricând: „Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit”[45].
Personal consider următoarele actiuni, ca fiind imorale si nedemne de fiinta umană[46]:
colectarea si stocarea datelor personale cu scopul de a fi livrate unor organizatii suprastatale, care invocă terorismul si alte scopuri mondialiste; identificarea frauduloasă a unei persoane fără ştiinţa ei, mai ales în locurile unde ea nu este obligată să se prezinte; înregimentarea electronică biometrică a omului, care îl acuză a priori ca posibil infractor si îl clasează în categoria mărfurilor, a fiintelor necuvântătoare înjosind astfel demnitatea teologică si umană a persoanei[47]; creerea unei baze de date biometrice centralizată la nivel mondial, având în vedere vulnerabilitatea acesteia de a fi decodificată de persoane rău intenţionate sau de servicii secrete; legiferarea implantului medical, care conform H.G. 55/2009 permite controlul proceselor fiziologice normale ale organismului uman si controlul conceptiei umane (proceerea).
E vizibil faptul, că toate aceste actiuni încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului, ale conştiinţei creştine si au o amprentă malefică dusă la extrem.
Prin aceste actiuni omul poate fi reducs sau degradat la nivel existential, din punct de vedere al demnitătii teologice, umane si sociale, adică moral si civic, de la imago Dei în om, la un simplu număr sau cip electronic prin înscrierea sa într-o evidentă biometrică, întrucât cel care nu va figura într-o bază de date biometrice nu există. Practic el nu va exista din punct de vedere social. Desi prin înregistrarea si prelucrarea datelor personale biometrice, omul nu poate fi nicidecum redus sau deteriorat din punct de vedere ontologic, totusi nu cred că e moral sau etic să fie înjosită si manipulată latura existentială a imago Dei[48] în om.
Ontologia teologică a omului este iconică, are o identitate taborică[49], adică este în relatie „fată către fată” cu Dumnezeu, în demnitate, cinste si slavă dumnezeiască. Acesta este si modelul convetuirii sociale a omului. Astfel, omul este creat să trăiască în raporturi de dialog personal cu semenii săi si nu poate fi folosit, reducându-l la o identitate numerică impersonală, în sensul apocaliptic ca ”număr al omului”[50], asa cum se tinde cu frenezie, parcă pentru a împlini întocmai profetia apocaliptică chiar sub ochii nostri…
2.2. Omul între ipocrizie si tehnologia manipulării Se protestează că paşapoartele biometrice ne transformă într-un număr, deşi noi înşine reducem totul la cifre şi functii. Este deranjant faptul că poliţia de frontieră ne ia drept obiect de inventar, ne scanează după iris şi retină. Însă, se scapă din vedere, că în societatea modernă nu contează decât fiinţa noastră măsurabilă, scanabilă, cu scopul de a fi “înregimentată“ şi pusă la treabă în folosul sistemului creat de cei ce vor să stăpânească total omul si nicidecum să-l conducă…
De exemplu CV-ul nostru „la zi” nu ar putea oare fi considerat un preambul la paşaportul biometric pentru a ne branşa la sistem? Nu se acceptă cu prea multă usurintă, de către unii, să furnizeze date standardizate celor care detin puterea economică pentru a fi eficientizate la maximum resursele fizice si intelectuale ale persoanei umane?…Nu este oare comportamentul nostru, în acest context, o autoînvoire tacită pentru terorismul tehnocratic? Sau poate fi considerată inconsecventa omului ipocrizie, vetuire în sistem de bunăvoie sau un pact pentru supravetuire, inconstientă, neprincipialitate, necredintă, autotrădare, resemnare sau cedare la santajul sistemic? Sau poate însemna si faptul că omul nu stie ce vrea sau vrea ce nu stie?
Un lucru este sigur, că pentru cei care îl gândesc pe homo religiosus în termenii lui homo economicus sistemul evidentei biometrice nu este malefic, ci semnifică bunăstare, civilizaţie, cultură, stiintă, modernitate si chiar libertate…!
Din punctul lor de vedere biometria este greu de combătut si greu să i te împotrivesti, întrucât în societatea secularizată de astăzi, mai nimic nu a rămas „extra-tehnic”[51]. Tehnologia informatională contemporană nu mai tine cont de Dumnezeu, Adevăr, Har, Persoană sau firesc, ci îşi extrage înţelesul din propria substanţă şi nu se lasă criticată „din afară” si nu mai tine cont de nimeni si de nimic. În numele cui si cum să te împotriveşti unei forţe ce-şi arogă prerogativele divinităţii?, întreabă retoric Ovidiu Hurduzeu [52].
2.2.3. Provocările recente ale tehnologiei informationale – cipul total Fără îndoială, stiinta si tehnologia folositoare omului sunt o „străduintă spre Creatie“, în vreme ce religia crestină este o „străduintă spre Creator“ spune părintele telegrafiei fără fir, fizicianul Edouard Branley[53]. Ele trebuie să lucreze sinergic pentru om. Cei ce contestă ratiunea, stiinta si tehnica în slujba omului, găsindu-si refuzul doar în revelatie, stiu foarte bine că cele două sunt complemenatre, nu se exclud. Esecurile stiintei sau folosirea tehnologiei împotriva omului de către unii, nu pot discredita sau incrimina stiinta sau tehnologia însăsi.
Însă actiunea de introducere a documentelor biometrice, această nouă provocare a tehnologiei recente este evident împotriva omului, întrucât biometria presupune conectarea la un sistem central de supraveghere a omului, care merge mult prea departe[54]. Se stie că introducerea lor în actele de identitate, este o etapă înaintea implantării acestor date în corpul nostru. Aceasta se pratică deja în multe tări din lume[55].
A permite ca, chipul nostru să fie „clonat electronic” şi înregimentat în cipuri şi apoi manipulat după bunul plac al cuiva, înseamnă a „amaneta” ceea ce nu ne aparţine şi a diminua identitatea noastră iconică, care este unică, la un număr într-o bucată de plastic sau într-un server.
Ar fi de dorit ca, Biserica să ia atitudine morală împotriva acestei tendinţe de a diminua identitatea taborică a persoanei umane, adică a arhetipului divin şi să sanctioneze moral ”ştiinţa” imorală, mondialismul despotic si tehnologia totalitară si înrobitoare, care transformă pe om într-un număr sau instrument, si să atentioneze profetic atunci când stiinta sau tehnologia nu mai slujesc omului, ci unui grup de interese, fie „stiintific”, economic, financiar, politic, mondialist, etc., si care urmăreste să organizeze creaţia ca o totalitate închisă, în care omul este micul ei dumnezeu[56].
Unii spun, că oricum putem fi urmăriti, cu sau fără cipuri. Că oricum putem fi urmăriti este adevărat, dar se caută perfectionarea acestor mijloace de suraveghere cu orice pret.
Nu este suficient argumentul celor ce spun: oricum avem cipuri în carduri, telefoane mobile, etc., de ce ne-ar deranja unul în plus în actele de identitate? Afirmatia nu tine cont de faptul că actele de identitate sunt lucruri indispensabile, le folosim toată viata si suntem foarte atenti să nu le pierdem, pe când telefonul mobil si cardurile nu sunt indispensabile, poti renunta la ele, dacă vrei să nu fii controlat si urmărit. Pe această “grijă” deosebită se bazează si cei ce doresc controlul total asupra omului…
De aici si până la dictatura biometrică nu e dacât un pas, dictatură, care va conditiona existenta omului de supunerea oarbă si discretionară de o persoană, de un sistem sau de o ideologie totalitară, asa cum este profetit în Apocalipsa 13-14.
Precizez faptul că, actiunea în sine de punere în practică a catagrafiei biometrice, sau numărul 666 precum si documentele biometrice nu trebuie demonizate, întrucât nu au o valoare ontologică în sine, ci ele au o functie preventivă din punct de vedere teologic, deoarece prin proorociile biblice sunt deconspirate de Duhul Sfânt ca fiind actiuni ale lui Antihrist. Dacă toate acestea ar avea o valoare ontologică reală, atunci atribuim răului o existentă ontologică. Or, răul este doar un accident în creatie. Lucrarea de amăgire a lui antihrist nu se poate reduce doar la un număr, la această stocare electronică sau la tehnologia informatională si nu înseamnă că, dacă le-am evita sau refuza, am scăpa definitiv de el si ne-am mântui pur si simplu. Ea trebuie privită doar ca una din actiunile nenumărate ale celui rău, care finalmente urmăreste umilirea si controlul total asupra omului si nimicirea lui.
3. Propuneri si perspective Lăsând la o parte orice panică şi tulburare, care nu fac cinste creştinilor, pot afirma cu toată convingerea, că introducerea cipurilor este, fără îndoială un scandal, o jignire, o umilintă si o lipsă de respect adusă persoanei umane. Neacceptarea cipurilor biometrice nu trebuie privită ca o reacţie de fanatism religios ci, ca una firească de apărare împotriva unei înregimentări electronice forţate într-un sistem de supraveghere suspect, ocult si periculos.
Nu propun o contra tehnică sau o contra cultură a modernizării, întrucât tehnologia si modernizarea în general nu conduc neapărat la secularizare sau la înjosirea demnitătii umane[57], ci propun o bioetică a tehnologiei în general si a tehnologiei informationale în special, care să tină cont nu doar de valorile umane sau economice, ci si de cele crestine, care să apere în mod unitar si holistic persoana uamnă.
Toate argumentele teologice, etice, juridice, politice, civice, sociale, stiintific-academice, din domeniul IT si cele juridic-nationale si internationale prezentate în diferite studii de numerosi autori[58], ne îndreptătesc eclesial dar si civic, să ne exprimăm pozitia noastră clară si să sanctionăm moral fără echivoc actiunea scandaloasă si discretionară de utilizare a cipurilor în documentele personale, precum si a implaturilor medicale RFID în viata românilor, introduse brutal fără o dezbatere publică prealabilă si să intervenim pe lângă autorităţile publice europene şi româneşti pentru:
a) respectarea Cartei Drepturilor Fundamentale ale Omului şi a Constituţiei României, întrucât impunerea documentelor biometrice este o încălcare flagrantă a libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane, a dreptului de opinie în problemele care privesc viata noastră şi un afront adus Creştinilor din România si din întreaga lume;
b) dezbaterea publică a ordonanţelor si hotărârilor de guvern (O.G.U. 94/2008[59], H.G. 1566/2008[60], O.G. 207 din 04/12/2008[61]) privind impunerea obligativităţii actelor de identitate cu cip biometric si a H.G. 55/2009[62] privind introducerea implanturilor medicale, precum si a codurilor juridice, care printre altele, dezincriminează incestul, prostitutia, homosexualitatea, etc;
c) obligativitatea statului român de a nuanta legile de mai sus pe motive de constiintă religioasă si de a elibera documente de identitate fără cip pentru cei ce doresc acest lucru, însă nu doar pentru o perioadă provizorie de 6-12 luni, ci pe o perioadă de valabilitate identică cu cele care contin datele personale biometrice pe cip. Eliberarea documentelor biometrice să se facă numai la cererea expresă a persoanelor cale le solicită.
4. Concluzii Tehnologia în slujba omului are si o dimensiune transcendentală, un ”domeniu al ideilor”, fiind legată de sistemele de credinţe, de valorile şi preferinţele asociate acestora si poate astfel, usura viata omului oferindu-i timp suplimentar pentru a se ocupa de mântuirea sufletului.
Atunci când tehnologia nu tine cont de complexitatea persoanei umane si de destinul hristic al omului si se sustine preeminenta tehnologiei în fata individului, se produce ruptura între om si tehnologie, devenindu-i astfel, potrivnică si chiar distrugătoare. În acest mod tehnologia se transformă într-un instrument malefic.
La fel, stiinta biometrică, care reduce persoana umană la o simplă tehnologie şi suport electronic de emiţătoare şi implanturi, având ca punct de referintă doar interese economice si control total al omului, poate deveni un instrument de tortură socială, psihologică si morală.
Tehnologia biometrică actuală reduce pe Om de la imago Dei, la un simplu număr sau cip electronic, întrucât din punct de vedere al evidentei biometrice, cel care nu va figura într-o bază de date nu va exista din punct de vedere social si astfel va fi lipsit de toate drepturile. În acest caz Biserica şi în general Teologia are menirea de a apăra „firea omului” si conditia lui psiho-socială în toată normalitatea ei personală şi nu pe bucăţele, ci unitar şi holistic.
Ontologia omului este iconică si are o identitate taborică, deci fată către fată în demnitate, cinste si slavă dumnezeiască si nu o identitate numerică impersonală, în sensul apocaliptic ca ”număr al omului”[63].
Neinterventia promptă a Biericii si a societătii civile pentru a evita această sumbră perspectivă, va da impresia că, mutenia a devenit o stare de fapt atât în Biserică, cât si în întrega Românie de azi. Cei responsabili eclesial si civic, care nu iau atitudine, ar putea fi acuzati de slugărnicie, pasivitate, resemnare sau chiar trădare…
A îndrăzni pentru a birui lumea[64] nedreptătii si a păcatului este semnul de recunoastere a unei Biserici lucrătoare în iubire si a unei succesiuni apostolice depline nu numai în har ci si în actiune si ar contura o tare normală si încă vie…
Crestinul este chemat să arate firescul credinţei lui, într-o lume în care creştinismul a devenit pentru unii atât de nefiresc si chiar o piedică pentru cei ce vor să stăpânească lumea si pe om în mod totalitar. A renunta la această chemare, înseamnă a renunta la chipul si asemănarea noastră cu Dumnezeu, deci la imago Dei în noi si aceasta ar marca sfârsitul libertătii noastre si începutul sclaviei antihristice.
Sper să nu fim noi generatia care trăieste ultima filă din istoria libertătii umane si în acelasi timp cred cu tărie, că Bunul Dumnezu va interveni la momentul oportun.
Pr. prof. dr. Mihai VALICĂ
Universitatea A.I. Cuza, Iasi, Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae” si Facultatea de medicină Gr. T. Popa.
„…despre trei fenomene ale timpului: invazia verticală a barbarilor (expresia e a lui Rathenau), domnia proştilor, trădarea oamenilor cumsecade.
Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere.
Al doilea: au sosit – pur şi simplu, în sensul cel mai categoric – proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac prostii, ca nişte ignoranţi ce se află.
Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează.Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi“.
PS VR: Auzim lucruri socante despre Parintele Mihai Valica, un savant ortodox, si Facultatea de Teologie din Iasi. Sper sa nu fie adevarate. Voi reveni!
NOTE: [1] Prescurtare de la Radio Frequency Identification Device. [2]„Revolutia nu se întâmplă atunci când societatea adoptă noi tehnologii, ci atunci când societatea adoptă noi comportamente”. [3] De exemplu: dezvoltarea tehnologiei de vârf (hi tek), explorarea cosmosului, ingineria genetică, etc. [4] Această tranziţie s-a materializat pe plan internaţional în următoarele fenomene şi procese majore: globalizarea fluxurilor de schimburi materiale şi nemateriale (financiare şi informaţionale) dublată de integrarea regională, pe plan naţional prin reînnoirea interesului statelor pentru dezvoltarea durabilă, privită sub cele trei aspecte definitorii (economică, ecologică si socială), şi pentru edificarea unei societăţi (informaţionale) a cunoaşterii, iar la nivelul individului prin căutarea unei noi identităţi. Vezi Gabriela Lucia Sabău, Premise ale procesului tranzitiei de la societatea industrială la socitatea cunoasterii,, în:https://209.85.129.132/search?q=cache:mRwJIFtrPcMJ:www.acad.ro/pro_pri/doc/st_g03.doc+Mumford+despre+critica+tehnologiei&cd=8&hl=de&ct=clnk. [5] Idem, ibidem. [6] Analizând evoluţiile tehnologice, o serie de savanţi (M. Heidegger, 1962, L. Mumford, 1964, M. Foucault, 1972, D. Bohm, 1983, I. Prigogine, I. Stengers, 1984) au demonstrat că, de fapt, progresele tehnologice se bazează pe avansuri mai largi, de natură epistemologică şi ontologică şi nu invers. [7] Vezi Gabriela Lucia Sabău, Premise ale procesului tranzitiei de la societatea industrială la socitatea cunoasterii, în:https://209.85.129.132/search?q=cache:mRwJIFtrPcMJ:www.acad.ro/pro_pri/doc/st_g03.doc+Mumford+despre+critica+tehnologiei&cd=8&hl=de&ct=clnk. [8] Vezi Igor Cojocaru, Tehnologiile Informationale si de Comunicatii, în: https://www.akademos.asm.md/…/%20из%20Academos+1+2009%2022%20TEHNOLOGIILE%20INFORMAŢIONALE. Tehnologiile informationale reprezintă un domeniu foarte important în dezvoltareaeconomică si culturală a oricărei societăti. Aplicarea largă si multilaterală a acestora în activitatea omuluiimpune civilizatiei moderne noi posibilităti calitative care la rândul săucontribuie la formarea societătii informationale. Vezi pe larg: https://www.bitplus.moldinfonet.md/ro/about/ [9] Vezi Inglis, A., Ling, P., Joosten, V., Delivering Digitally: Managing the Transition to the Knowledge Media, Kogan Page, London, 1999. [10] Vezi Dr. Pavel Chirila, Pr. Mihai Valica si Dr. Madalina Popescu, Piste false în bioetica modernă, în: https://www.crestinortodox.ro/morala/91063-piste-false-in-bioetica-moderna. [11] Spengler, O., Der Mensch und die Technik. Beitrag zu einer Philosophie des Lebens, München, 1931, p. 31. [12] Vezi Spengler, O., Der Mensch und die Technik. Beitrag zu einer Philosophie des Lebens, München, 1931. [13] Heidegger, M., Being and Time, Oxford, Blackwell, 1962. [14] Juenger, Friedrich Georg, Die Perfektion der Technik (traducere în engleză: The Failure of Technology: Perfection without Purpose, Henry Regnery Company, 1949. [15] Mumford, L., The Pentagon of Power: the Myth of the Machine, London, Secker and Warburg, 1964. [16] Ellul, Jacques, L’Apocalypse: architecture en mouvement (traducere în engleză: Apocalypse, A Crossroad Book, 1977; Ellul, Jacques, Le bluff technologique (traducere în engleză: The technological bluff, William B. Eerdmans Publishing Company, 1990). [17] Vezi Adevăr si libertate. Ortodoxia în conteporaneitate. Convorbiri cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, trad. rom. Mihai Maci, Ed. Deisis, Sibiu, 1997. [18] Vzi si: Postman, Neil, Technopoly. The Surrender of Culture to Technology, Vintage Books, New York, 1992; Picard, Max, Flucht von Gott (traducere în engleză: The Flight from God, Regnery Gateway, 1951; Postman, Neil, Technopoly. The Surrender of Culture to Technology, Vintage Books, New York, 1992; Davis, Erik, Technosis. Muth, Magic and Mysticism in the Age of Information, Three Rivers Press, 1998; Bohm, D., Wholeness and the Implicate Order, London, Ark, 1983M; Prigogine, I., Stengers, I., Order out of Chaos: Man’s New Dialogue with Nature, New York, Bantam Books, 1984; Foucault, M., Histoire de la Folie a l’Age Classique, Paris, Gallimard, 1972. [19] Ovidiu Hurduzeu, „Unabomber, profetul ucigaş”, Editura Logos, Bucureşti, 2007. [20] Ibidem, Sclavii fericiti. Lumea văzută din Silicon Valley, editie completă, Iasi, 2005. [21] Vezi Dr. ing Adrian Stoica, Da, trebuie să ne temem de tehnologie, dar să nu intrăm în panică, în Ziarul Lumina, sâmbătă, 18 iulie 2009, pp. 8-9. [22] Vezi si Strange, S., An Eclectic Approach în C. Murphy and R. Tooze (eds.) The New International Political Economy, Boulder, Co., Lynne Rienner, 1991. [23] Olivier Clément, op. cit. p. 39. [24] De exemplu sistemul biometeric este foarte vulnerabil si nesigur. Citirea cu multă usurintă, de către oricine detine un computer perfermant, a datelor cu caracter personal (nume, prenume, CNP, naţionalitate, vârstă, etc.); citirea datelor cu caracter biometric (amprenta digitală, amprenta facială, amprenta retinei); clonarea cip-urilor; modificare datelor şi ataşarea lor la un alt paşaport; urmărirea individului purtator de act electronic cu cip; sustragerea datelor personale şi biometrice din bazele de date Schengen; citirea datelor cu caracter personal într-un mod extrem de facil si citirea datelor cu caracter personal folosind dispozitive compatibile GSM. Vezi Matthias Becker, “Position ist Identität”. Der US-amerikanische Geograph Jerome Dobson warnt vor Gefahren der Ortungstechnik. Drohen durch GPS-Technik neue Formen der Sklaverei? În: https://www.geog.ku.edu/peoplepages/Dobson_D.shtml. [25] Jacques Ellul, Le système technicien, Calman-Lévy, Paris, 1977, p.158; Despre tehnologie ca sistem integrat vezi de asemeni volumele Sclavii fericiţi (mai ales eseul „Angrenajul tehnologic”) şi Unabomber, pofetul ucigaş, ambele de. [26] Vezi pe larg Structuralismul si teoria sistemică, în: https://www.esnips.com/doc/8ca75e47-96af-41d0-9af8-3f6a751d1a42/6.-structuralismul-si-teoria-sistemica [27] Ovidiu Hurduzeu, Au voie ortodocsii să critice tehnologia? Sau..Lupta Părintelui Iustin cu ciberantropii, în https://proortodoxia.wordpress.com/2009/04/25/au-voie-ortodocsii-sa-critice-tehnologia/. [28] Vezi H. Willms, Eikon. Eine begriffsgeschichtliche Untersuchung zum Platonismus. 1. Philo von Alexandria mit einer Einleitung über Platon und die Zwischenzeit, Münster, 1935; G. Kittel, Theologisches Wörterbuch zum Neuen Testament, 2, pp. 386-387; P. Aubin, „L´image de l´oevre de Platon“, in Recherches de science religieuse, 41 (1953), pp. 348-379. H. Merki, „Ebenbildichkeit”, in Reallexicon für Antike und Christentum, 4, 1959, pp. 459-479. Aceeasi idee o gasim la Sf. Macarie Egipteanul: “intre Dumnezeu si om exista cea mai mare inrudire”, Omilia XLV, in Scrieri (Omilii duhovnicesti ), trad. de Pr. Prof. Dr. Constantin Cornitescu, Bucuresti, 1992, p. 266. [29] Coloseni 1, 15. [30] Elie Wiesel, Chassidimus – ein Fest für das Leben. Célebration hassidique, Seuil, Paris, 1972, p. 94. [31] Facerea 1, 26-27. [32] Vezi Vladimir Lossky, Essai sur la théologie mystique de l’ Église d’Orient, Paris, 1944, pp. 109-129. [33] Antropologia creştină ortodoxă cuprinde şi notiuni ca: homoiosis, syngeneia, charis, hyothesia, theotis, care vin în completarea notiunii de imago Dei. [34] Sfântul Grigorie de Nyssa, Oratio catehetica, 5, citat de Pr. Tache Sterea, Dumnezeu, Omul şi Creatia în teologia ortodoxă şi în preocupările ecumenismului contemporan, Teză de doctorat, în Ortodoxia XLIX nr. 1-2, ianuarie-iunie, 1998, p. 65. Vezi şi Pr. Dr. Vasile Răducă, Antropologia Sfântului Grigorie de Nyssa, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 1996, pp.109-113. [35] Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre alcătuirea omului 11, PG 44, 153D-156B, apud Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit, Perspective pentru o antropologie ortodoxă, Editura Deisis, Sibiu, 2002, p. 60. Vezi si R. Leys, L’image de Dieu chez S. Grégoire de Nysse. Esquisse d’une doctrine, Bruxelles-Paris, 1951, pp. 77-78. [36] Paul Evdokimov, L’Orthodoxie, Paris, 1965, p. 80. [37] Fapte 17, 28-29. [38] Vezi Paul Evdokimov, op. cit., p. 80. [39] Sfântul Ioan Damaschin, Despre cele doua vointe in Hristos 30, PG 95, 168B, apud Panayotis Nellas, op. cit., p. 60. [40] Sfântul Epifanie al Ciprului, Panarion 70; PG 42, 344B, apud Panayotis Nellas, op. cit. p. 60. [41] Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, ed. cit. pp. 82-83. [42] Pr. Tache Sterea, op. cit., p. 67. [43] Lars Thunberg, Man and the Cosmos, The Vision of St. Maximus the Confessor, Crestwood, 1985, p. 62, apud Pr. Tache Sterea, op. cit., p. 67. [44] Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, Ed. Deisis, Sibiu 2002, p. 69. [45] Romani 12, 2. [46] Vezi pe larg studiul despre cipuri al pr. dr. Mihai Valică, din cartea Vindecarea, a prof. univ. dr. Pavel Chirilă, ed. Christiana, pp. 235-248. [47] Prin demnitate teologică se întelege destinul hristic si procesul de îndumnezeire al omului, iar prin demnitate umană se întelege doar dimensinea lui imanentă. [48] Este vorba despre dimensiunea comunitară a Sfintei Treimi. [49] Vezi Matei 17, 1-8. [50] Apoc. 13, 18 [51] Ovidiu Hurduzeu, Au voie ortodocsii să critice tehnologia? Sau..Lupta Părintelui Iustin cu ciberantropii, în https://proortodoxia.wordpress.com/2009/04/25/au-voie-ortodocsii-sa-critice-tehnologia/. [52] Idem, ibidem. [53] Vezi Daniel Vernet, Biblia si Știinta, în: colectia Glasul Îndrumătorului Crestin, nr. 48, Paris, 1986, p. 12. [54] Vezi dr. Cristian Cobeli si pr. Dr. Mihai Valică, CIPURILE RFID – QUO VADIS, în: Dictatura biometrică. Cipul controlului total, Botosani, 2009, pp. 76-85. [55] Vezi pe larg: La un pas de Semnul Fiarei, un documentar de Katherine Albrecht: https://video.google.co.uk/videoplay?docid=-2029681589148358971&hl=en [56] Vezi studiul Pr. Dr. Mihai Valică, România – un posibil loc de început al pecetluirii apocaliptice? în: https://apologeticum.wordpress.com/2009/01/31/audio-pr-prof-mihai-valica-studiu-asupra-microcipului/ [57] Vezi Hans Joas, Führt Modernisierung zur Säkularisierung? în: Gottesrede in postsäkularer Kultur, Hrsg. Peter Walter, Verlag Herder, Freiburg, 2007. [58] Vezi John Williams, Director, MIT Auto-ID Labs at the RFID Academic Convocation, (2006); ***, Internet of all things – from wikipedia, https://en.wikipedia.org/wiki/Internet_of_Things; Kurt Monse, The relationship between RFID policy and RFID adoption in the EU a win-win situation?, Conference “Towards a European Policy on RFID”, Brussels, 19 September (2008); RFID Journal Events, https://www.rfidjournalevents.com/; Charles Mutigwe and Farhad Aghdasi, https://www.rfidresearch.net/documents/RFIDResearchTrends.pdf; Klaus Pavlik, The why and how Cornerstones for a EuropeanRFID research policy, Conference “Towards a European Policy on RFID”, Brussels, 19 September (2008); ***, VeriChip RFID Implants in Mexican Attorney General’s Office Overstated, https://www.spychips.com/press-releases/mexican-implant-correction.html, 29 November (2004); Birgit Gampl, Véronique Corduant, Guidelines and legislation – The regulatory side of RFID, Conference “Towards a European Policy on RFID”, Brussels, 19 September (2008); Michael Glazkov, Totale Uberwachung, Ausweise mit biometrischen Merkmalen, FSU Jena, 07 July, (2008); O. Vermesan, RFID Sensing and Interacting Technology Fusions, Joint EC/EPoSS Expert Workshop 2008 Beyond RFID – The Internet of Things, Brussels, Belgium, 11 – 12 February (2008); ***, Scandal: Wal-Mart, P&G Involved in Secret RFID Testing, November 10, (2003), https://www.spychips.com/press-releases/broken-arrow.html; Aura Bolboasa, Mihaela Stoica, Paşapoartele cu cip, siguranţă sau furt de identitate? VIDEO, Ziarul Adevărul, 18 mar (2009), https://www.adevarul.ro/articole/pasapoartele-biometrice.html; Melanie R. Rieback Bruno Crispo Andrew S. Tanenbaum, Is Your Cat Infected with a Computer Virus?, IEEE International Conference onPervasive Computing and Communications, Pisa – Italy, 4, 13-17 March (2006); Steve Range, RFID marks dawn of ‘Internet of things, 21 November (2006), https://www.ted.com/talks/pattie_maes_demos_the_sixth_sense.html; Dictatura biometrică. Cipul controlului total, Botosani, 2009, pp. 76-85. [59] Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 485 din 30/06/2008. [60] Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 842 din 15/12/2008. [61] Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 831 din 10/12/2008. [62] Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 112 din 25/02/2009. [63] Apoc. 13, 18 [64] Ioan 16, 33.
Tehnologia între transcendental și malefic Imago Dei – ontologia iconică a omului Chipul omului redus de la sacru la profan Omul între ipocrizie și tehnologia manipulării Provocările recente ale tehnologiei informaționale – cipul total Propuneri și perspective Concluzii
“Revolution doesn’t happen when society adopts new technologies – it happens when society adopts new behaviors.” Clay Shirky “Revoluția nu se întâmplă atunci când societatea adoptă noi tehnologii, ci atunci când societatea adoptă noi comportamente.”
1.1. Introducere
Constatăm în ultimele decenii o serie de fenomene şi procese ce caracterizează evoluţia societăţii umane în general şi care ne arată faptul că ne aflăm într-o perioadă de mutaţii profunde ce definesc tranziţia de la societatea industrială, la societatea de tip informațional. Aceasta se manifestă sub forma unei crize a modelului capitalist de dezvoltare dar şi prin apariţia unor concepte noi neexplicate suficient[1].
Această tranziţie s-a materializat pe plan internaţional în următoarele fenomene şi procese majore: globalizarea fluxurilor de schimburi materiale şi nemateriale (financiare şi informaţionale) dublată de integrarea regională, pe plan naţional prin reînnoirea interesului statelor pentru dezvoltarea durabilă, privită sub cele trei aspecte definitorii (economică, ecologică și socială), şi pentru edificarea unei societăţi (informaţionale) a cunoaşterii, iar la nivelul individului prin căutarea unei noi identităţi”[2].
Tehnologia între transcendental și malefic
Unii prezintă tehnologia nu numai ca instrument sau unealtă[3], ci şi ca activitate socială şi simbolică prin care omul a învăţat și va învăța să se exprime. Teologia nu poate fi de acord cu această opinie, întrucât tehnologiile, înclusiv cele informaţionale, la fel ca şi ştiinţa, inventariază progresele în procesul de cunoaştere omenească, fiind doar instrumente ale acesteia. Cred că această concepţie stă la baza confuziei, care face ca societatea informaţională să fie identificată cu societatea cunoaşterii[4].
“Tehnologiile informaţionale se dezvoltă pe baza ştiinţei fundamentată în era modernă. În schimb, ele constituie vehicule pentru diseminarea cunoaşterii ştiinţifice. Ele perpetuează ordinea şi explicaţiile “ştiinţifice” specifice acestei ere“[5] și nicidecum nu au rolul de a înrobi pe om și ai limita acestuia libertatea.
Preeminența tehnologiei informaționale în fața individului riscă să sacrifice individul în numele științei, a societății, a binelui mondial, a popoarelor, etc. Preeminența conștiinței științifice, care pretinde că numai oamenii de știință sunt chemați să emită norme etice este total inacceptabilă, mai ales atunci când este vorba de destinul hristic al omului și de conștiința lui religioasă.
Spengler spune în acest sens, că omul dacă nu este atent, poate deveni din stăpân al lumii în sclav al mașinii, adică al tehnologiei.[6]
Este cunoscută publicului larg critica „clasică” a tehnologiei reprezentată de mari gânditori: Spengler[7], Heidegger[8], Friedrich Juenger[9], Mumford[10], Ellul[11] și mulți alții[12], iar mai recent critica lui Ovidiu Hurduzeu în cartea „Unabomber, profetul ucigaş”[13] sau în „Sclavii fericiți”[14].
Unii dintre ei consideră că tehnologia, ca şi cunoaşterea, are şi o dimensiune transcendentală, un ”domeniu al ideilor”, fiind legată de sistemele de credinţe, valorile şi preferinţele asociate acestora, ce inhibă sau validează anumite acţiuni[15].
Atunci când tehnologia nu ţine cont de acest lucru și se dezvoltă neluând în calcul complexitatea persoanei umane, se produce ruptura între om și tehnologie, care îi poate deveni potrivnică și chiar dăunătoare[16]. În acest caz „transcendenţa” tehnologiei se pierde și se poate ușor transforma într-un instrument de distrugere.
Jacques Ellul spune că tehnologiile moderne formează un Sistem: „un ansamblu de elemente interconectate, aşa încât evoluţia unuia provoacă evoluţia ansamblului, iar fiecare modificare a ansamblului se răsfrânge asupra fiecărui element în parte”[17].
În teoria sistemică, omul este considerat o maşină productivă, care răspunde unor necesităţi tehnice. Nevoile sale omeneşti sunt luate în consideraţie numai atâta timp cât satisfacerea lor respectă un protocol tehnic iar individul, în rolul său de „sclav specializat”, contribuie la sporirea eficienţei. Munceşti într-o corporaţie, ai o „poziţie”, un „venit”, eşti un “sclav fericit” al sistemului. Ai paşaport cu cip, eşti liber să vizitezi Disneyland-ul, Las Vegas, să munceşti în UE. Te opui? Eşti un nimeni fără identitate. Orice considerente etice sau religioase, care s-ar opune satisfacerii necesităţilor tehnologiei sau ar interfera în mod „parazitar” cu logica ei, trebuie extirpat din Sistem. Sau adaptat „factorului tehnologic”,[18] ceea ce l-ar subordona tehnicii și l-ar scoate din categoria ființelor libere, transformându-l astfel din persoană în instrument necesar sistemului.
Imago Dei – ontologia iconică a omului
În filosofia elenă, la Platon, la stoici si mai târziu la neoplatonici[19], tema “Chipul lui Dumnezeu” (eikon – imago Dei) reprezintă un termen fundamental, iar în Vechiul Testament constituie însuși nucleul antropologiei. În Noul Testament termenul se îmbogățește cu un conținut hristologic, dând astfel noi dimensiuni antropologiei. După Sfântul Apostol Pavel, Iisus Hristos „este chipul Dumnezeului celui nevăzut”[20]. Omul nu este numai “limbajul lui Dumnezeu”[21], ci chiar imago Dei[22], deci „chipul şi asemănarea Lui”. În literatura patristică imago Dei este axa în jurul căreia se structurează cosmologia, antropologia şi însăși hristologia[23].
„Imago Dei” în om, după Sfinţii Părinţi, este unitară atunci când exclude orice concepţie substanţialistă despre „chip”, care constă în mod funcţional, practic, în manifestarea vieţii sale spirituale, ca nevoie primordială şi centrală. Primatul vieţii spirituale activează aspiraţia fiinţei noastre umane spre absolut, spre arhetipul ei divin, spre Dumnezeu.
Tema imago Dei reprezintă temelia antropologiei ortodoxe[24]. Acest lucru face foarte greu de explicat – şi cu atât mai greu de înțeles – natura „chipului lui Dumnezeu”, adică omul. Conform Revelației divine, el este creat din trup şi suflet. Trupul este din materia comună Cosmosului, iar natura sufletului are o înrudire specială cu Dumnezeu. „Omul este înrudit cu Dumnezeu”[25], spune Sfântul Grigorie de Nyssa. El explică de ce natura omului se sustrage considerației teoretice – atheoretos –, adică nu poate fi cuprinsă într-o formulare definitivă, sau o definiție clară a „chipului”. El argumentează că „din moment ce Dumnezeu este necuprins, este cu neputinţă ca «chipul» Lui din om să nu fie şi el de necuprins”[26]. Din acest motiv, tot el spune, este mai ușor să cunoști cerul decât pe tine însuţi. Omul rămâne un mister şi devine preotul întregului cosmos : „în calitate de pământ, sunt legat de viața de jos, dar fiind şi o părticică dumnezeiască, eu port în mine dorința vieții viitoare”[27]. Deci chiar prin actul creației omul participă la Existenţa divină, este „neamul lui Dumnezeu”[28], şi din acest motiv „chipul” anticipează îndumnezeirea[29].
Termenul de imago Dei este îmbogățit de Sfinții Părinți ai Bisericii prin diverse păreri teologice. Sfântul Ioan Damaschin scrie: „în câte moduri se spune expresia «după chip»? După faptul că omul are raţiune, intelect şi libertate; după faptul că mintea omului naște cuvânt şi emite duh; după calitatea de stăpân a omului….”[30]. Sfântul Epifanie al Ciprului crede că chipul lui Dumnezeu în om este în toată fiinţa umană şi „unde anume este sau unde se împlinește chipul lui Dumnezeu în om este cunoscut numai de Dumnezeu însuși, Cel care a dat prin har omului existenţa Sa după chip”[31]. Sfântul Macarie Egipteanul consideră că chipul lui Dumnezeu ar fi liberul arbitru, sau comuniunea cu Dumnezeu[32]. Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește despre o „reciprocitate între Dumnezeu şi om”. Ontologic, această reciprocitate se referă la relația Arhetip şi imaginea Sa, care trebuie să devină evidentă la nivel existențial, printr-o dublă mișcare: mișcarea lui Dumnezeu spre om, prin întrupare, şi mișcarea omului spre Dumnezeu pentru îndumnezeire (theosis).
Asemănarea omului cu Dumnezeu „privește nivelul existenţial”[33], deci nu ontologic: devenim astfel dumnezei prin har, luând parte la viaţa Dumnezeirii, îndumnezeindu-ne prin participare la viaţa divină. „În sensul îndumnezeirii, asemănarea aceasta conține desigur un aspect supranatural, însă acesta e mai mult precondiționat decât un efect”[34].
2.1. Chipul omului redus de la sacru la profan
Deci omul este înţeles de Părinţii Bisericii “în mod ontologic numai ca fiinţă teologică. Ontologia lui este iconică”[35].
Din păcate există o tendință vizibilă în societatea contemporană de a reduce persoana umană la condiţia de instrument şi coborâtă de la imago Dei la imago oeconomicus și la homo cip-icus. Mesajul care ni-l transmite Sf. Apostol Pavel este mai actual ca oricând: „Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit”[36].
Personal consider următoarele acțiuni, ca fiind nedemne de ființa umană și imorale[37]:
– acțiunea colectării și stocării datelor personale cu scopul de a fi livrate unor oragnizații suprastatale, care invocă terorismul și alte scopuri mondialiste; identificarea frauduloasă a unei persoane fără ştiinţa ei, mai ales în locurile unde ea nu este obligată să se prezinte; – acțiunea de „înregimentare” electronică biometrică a omului, care îl acuză a priori ca posibil infractor și îl clasează în categoria mărfurilor, a ființelor necuvântătoare înjosind astfel demnitatea teologică și umană a persoanei; – creerea unei baze de date biometrice centralizată la nivel mondial, având în vedere vulnerabilitatea acesteia de a fi decodificată de persoane rău intenţionate sau de servicii secrete străine; – legiferarea implantului medical, care conform H.G. 55/2009 permite controlul proceselor fiziologice normale ale organismului uman și controlul concepției umane (proceerea).
E vizibil faptul, că toate aceste acţiuni încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului, ale conştiinţei creştine și au o amprentă malefică dusă la extrem.
Prin aceste acţiuni omul se poate reduce sau degrada la nivel existenţial, din punct de vedere al demnităţii teologice, umane și sociale, adică moral și civic, de la imago Dei în om, la un simplu număr sau cip electronic prin înscrierea într-o evidenţă biometrică, întrucât cel care nu va figura într-o bază de date biometrice nu există. Practic el nu va exista din punct de vedere social.
Deși prin înregistrarea și prelucrarea datelor personale biometrice, omul nu poate fi nicidecum redus sau deteriorat din punct de vedere ontologic, totuși nu putem admite ca latura existenţială a imago Dei[38] în om, să fie înjosită și manipulată.
Ontologia teologică a omului este iconică, are o identitate taborică, este în relaţie „faţă către faţă” în demnitate, cinste și slavă dumnezeiască. Astfel, omul este creat să trăiască în raporturi de dialog personal cu Dumnezeu și cu semenii săi și nu poate fi folosit, reducându-l la o identitate numerică impersonală, în sensul apocaliptic ca ”număr al omului”[39], așa cum se tinde cu frenezie, parcă pentru a împlini întocmai profeţia apocaliptică chiar sub ochii noștri…
2.2. Omul între ipocrizie și tehnologia manipulării
Protestăm că paşapoartele biometrice ne transformă într-un număr, deşi noi înşine reducem totul la cifre şi „funcţionalitate”. Ne deranjează faptul că poliţia de frontieră ne ia drept obiect de inventar, ne scanează după iris şi retină. Însă, se scapă din vedere, că în societatea modernă nu contează decât fiinţa noastră măsurabilă, scanabilă, cu scopul de a fi “înregimentată“ şi pusă la treabă.
Paradoxul constă în faptul că, deși ne îngrozeşte implantarea de date sub piele, totuși se acceptă cu ușurință, de către unii, să furnizeze date standardizate celor care dețin puterea economică pentru a fi eficientizate la maximum.
De exemplu CV-ul nostru „la zi” nu ar putea oare fi considerat un preambul la paşaportul biometric pentru a ne branşa la sistem? Nu este oare comportamentul nostru, în acest context, o autoînvoire tacită pentru terorismul tehnocratic? Sau poate fi considerată inconsecvența omului ipocrizie, viețuire în Sistem de bunăvoie sau un pact pentru supravețuire, inconștiență, neprincipialitate, necredință, autotrădare, resemnare sau cedare la șantajul sistemic?
Un lucru este sigur, că pentru cei care îl gândesc pe homo religiosus în termenii lui homo economicus sistemul evidenței biometrice nu-i malefic, ci este bunăstare, civilizaţie, cultură, știință, modernitate și chiar libertate…!
Din punctul lor de vedere biometria este greu de combătut și greu să i te împotrivești, întrucât mai nimic în societatea secularizată de astăzi nu a rămas „extra-tehnic”[40]. Tehnologia informațională contemporană nu mai ține cont de Dumnezeu, Adevăr, Har, Persoană sau firesc, ci îşi extrage înţelesul din propria substanţă şi nu se lasă criticată din afară și nu mai ține cont de nimeni și de nimic. În numele cui și cum să te împotriveşti unei forţe ce-şi arogă prerogativele divinităţii? [41]
2.2.3. Provocările recente ale tehnologiei informaţionale
Acțiunea de introducere a documentelor biometrice este o nouă provocare a tehnologiei recente. Biometria presupune conectarea la un sistem central de supraveghere, care merge mult prea departe[42]. Se știe mai mult ca sigur, că introducerea lor in actele de identitate, este o etapă înaintea implantării lor în corpul nostru.
A permite ca chipul nostru să fie „clonat electronic” şi înregimentat în cipuri şi apoi manipulat după bunul plac al cuiva, înseamnă a „amaneta” ceea ce nu ne aparţine şi a diminua identitatea noastră iconică, care este unică, la un număr într-o bucată de plastic sau într-un server.
Biserica trebuie să ia atitudine morală împotriva oricărei tendinţe de a diminua identitatea taborică a persoanei umane, adică a arhetipului divin şi să sancționeze moral ”ştiinţa” imorală, mondialismul despotic și tehnologia totalitară și înrobitoare, care transformă pe om într-un număr sau instrument, și să atenționeze profetic atunci când știința sau tehnologia nu mai slujesc omului, ci unui grup de interese, fie „științific”, economic, financiar, politic, mondialist, etc., și care urmărește să organizeze creaţia ca o totalitate închisă, în care omul este micul ei dumnezeu[43].
Unii spun, că oricum putem fi urmăriți, cu sau fără cipuri. Că oricum putem fi urmăriţi este adevărat, dar se caută perfecţionarea acestor mijloace de urmărire cu orice preţ.
Nu este suficient argumentul celor ce spun: oricum avem cipuri în carduri, telefoane mobile, etc., de ce ne-ar deranja unul în plus în actele de identitate? Afirmația nu ține cont de faptul că actele de identitate sunt lucruri indispensabile, le folosim toată viaţa și suntem foarte atenţi să nu le pierdem, pe când telefonul mobil și cardurile nu sunt indispensabile, poţi renunţa la ele, dacă vrei să nu fii controlat și urmărit. Pe această grijă deosebită se bazează și cei ce doresc controlul total asupra omului…
De aici și până la dictatura biometrică nu e decât un pas, dictatură, care va condiţiona existenţa omului de supunerea oarbă și discreţionară de o persoană, de un sistem sau de o ideologie totalitară, așa cum este profeţit în Apocalipsa 13-14.
Precizez faptul că, acţiunea în sine de punere în practică a catagrafiei biometrice, sau numărul 666 precum și documentele biometrice nu trebuie demonizate, întrucât nu au o valoare ontologică în sine, ci ele au o funcţie preventivă din punct de vedere teologic, deoarece prin proorociile biblice sunt deconspirate de Duhul Sfânt ca fiind acţiuni ale lui Antihrist.
Dacă ar avea o valoare ontologică reală, atunci atribuim răului o existență ontologică. Or, răul este doar un accident în creație. Lucrarea de amăgire a lui antihrist nu se poate reduce nici pe departe doar la un număr sau la această stocare electronică sau la tehnologia informațională și nu înseamnă că, dacă le-am evita sau refuza numai, am scăpa definitiv de el și ne-am mântuit pur și simplu. Ea trebuie privită doar ca una din acţiunile infinite ale celui rău, dacă se urmărește, în cele din urmă, umilirea și controlul total asupra omului și nimicirea lui.
3. Propuneri și perspective
Lăsând la o parte orice panică şi tulburare, care nu fac cinste creştinilor, putem afirma cu toată convingerea noastră, că introducerea cipurilor este, fără îndoială, un scandal, o jignire şi o umilință adusă persoanei umane. Sub nici o formă neacceptarea cipurilor biometrice nu trebuie privită ca o reacţie pe fondul unui fanatism religios ci, mai întâi de toate, ca o reacţie firească de apărare împotriva unei înregimentări electronice forţate într-un sistem de supraveghere suspect.
Toate argumentate din punct de vedere teologic, etic, juridic, politic, civic, științific-academic în domeniul IT și cele juridic-naționale și internaționale prezentate în diferite studii de numeroși autori[44], ne îndreptățesc eclesial dar și civic, să ne exprimăm poziţia noastră clară și să sancţionăm moral fără echivoc, acțiunea scandaloasă și discreţionară de utilizare a cipurilor în documentele personale, precum și a implaturilor medicale RFID în viața românilor, introduse fără o dezbatere publică și să intervenim pe lângă autorităţile publice europene şi româneşti pentru:
a) respectarea Cartei Drepturilor Fundamentale ale Omului şi a Constituţiei României, întrucât impunerea documentelor biometrice este o încălcare flagrantă a libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane, a dreptului de opinie în problemele care privesc viaţa noastră şi un afront adus Creştinilor din România și din întreaga lume;
b) dezbaterea publică a ordonanţelor și hotărârilor de guvern (O.G.U. 94/2008[45], H.G. 1566/2008[46], O.G. 207 din 04/12/2008[47]) privind impunerea obligativităţii actelor de identitate cu cip biometric și a H.G. 55/2009[48] privind introducerea implanturilor medicale, precum și a codurilor juridice, care printre altele, dezincriminează incestul, prostituţia, etc;
c) obligativitatea statului român de a nuanța legile de mai sus pe motive de conștiință religioasă și de a elibera documente de identitate fără cip pentru cei ce doresc acest lucru, însă nu doar pentru o perioadă provizorie de 6-12 luni, ci pe aceeași perioadă pe care sunt valabile cele care conţin datele personale biometrice pe cip. Eliberarea documentelor biometrice să se facă doar la cererea expresă a solicitanților.
4. Concluzii
Tehnologia în slujba omului are și o dimensiune transcendentală, un ”domeniu al ideilor”, fiind legată de sistemele de credinţe, valorile şi preferinţele asociate acestora și poate ușura viața omului și-l poate ajuta să se ocupe mai mult de mântuirea sufletului.
Atunci când tehnologia nu ține cont de complexitatea persoanei umane și de destinul hristic al omului și susţine preeminenţa tehnologiei în faţa individului, se produce ruptura între om și tehnologie, îi devine potrivnică și chiar distrugătoare. În acest caz tehnologia se transformă într-un instrument malefic.
La fel știința biometrică întrucât reduce persoana umană la o simplă tehnologie şi suport electronic de emiţătoare şi implanturi, având ca punct de referință doar interese economice și controlul total al omului, devine un instrument de tortură socială, psihologică și morală.
Tehnologia biometrică actuală reduce pe Om de la imago Dei la un simplu număr sau cip electronic, întrucât din punct de vedere al evidenței biometrice, cel care nu va figura într-o bază de date nu va exista din punct de vedere fizic, deci social și astfel va fi lipsit de toate drepturile. În acest caz Biserica şi în general Teologia are menirea de a apăra „firea omului” și condiția lui psiho-socială în toată normalitatea ei personală şi nu pe bucăţele, ci unitar şi holistic.
Ontologia omului este iconică și are o identitate taborică, deci față către față în demnitate, cinste și slavă dumnezeiască și nu o identitate numerică impersonală, în sensul apocaliptic ca ”număr al omului”[49].
Neintervenția Bisericii și a societății civile pentru a evita această sumbră perspectivă va da impresia că muţenia a devenit starea de fapt a Bisericii și a României de azi și ar putea fi acuzată de slugărnicie, pasivitate, resemnare sau chiar trădare…
A îndrăzni pentru a birui lumea[50] nedreptății și a păcatului este semnul de recunoaștere a unei Biserici lucrătoare în iubire și a unei succesiuni apostolice depline nu numai în har ci și în acţiune și a unei ţări normale și încă vie…
Creștinul este chemat să arate firescul credinţei lui, într-o lume pentru care creştinismul a devenit atât de nefiresc, sau chiar o piedică pentru cei ce vor să stăpânească lumea și pe om în mod totalitar. A renunța la această chemare, înseamnă a renunţa la chipul și asemănarea noastră cu Dumnezeu, deci la imago Dei în noi și aceasta ar marca sfârșitul libertăţii noastre și începutul sclaviei antihristice.
Sperăm să nu fim noi ultima generaţie, care trăiește ultima filă din istoria libertăţii umane…
Pr. dr. Mihai VALICĂ Universität Albert Ludwig, Freiburg, Deutschland și Universitatea A.I. Cuza, Iași
——————————————————————————–
[1] Vezi Gabriela Lucia Sabău, Premise ale procesului tranziției de la societatea industrială la socitatea cunoașterii, în:https://209.85.129.132/search?q=cache:mRwJIFtrPcMJ:www.acad.ro/pro_pri/doc/st_g03.doc+Mumford+despre+critica+tehnologiei&cd=8&hl=de&ct=clnk. [2] Idem, ibidem. [3] Analizând evoluţiile tehnologice, o serie de savanţi (M. Heidegger, 1962, L. Mumford, 1964, M. Foucault, 1972, D. Bohm, 1983, I. Prigogine, I. Stengers, 1984) au demonstrat că, de fapt, progresele tehnologice se bazează pe avansuri mai largi, de natură epistemologică şi ontologică şi nu invers. [4] Vezi Gabriela Lucia Sabău, Premise ale procesului tranziției de la societatea industrială la socitatea cunoașterii, în:https://209.85.129.132/search?q=cache:mRwJIFtrPcMJ:www.acad.ro/pro_pri/doc/st_g03.doc+Mumford+despre+critica+tehnologiei&cd=8&hl=de&ct=clnk. [5] Vezi Inglis, A., Ling, P., Joosten, V., Delivering Digitally: Managing the Transition to the Knowledge Media, Kogan Page, London, 1999. [6] Spengler, O., Der Mensch und die Technik. Beitrag zu einer Philosophie des Lebens, München, 1931, p. 31. [7] Vezi Spengler, O., Der Mensch und die Technik. Beitrag zu einer Philosophie des Lebens, München, 1931. [8] Heidegger, M., Being and Time, Oxford, Blackwell, 1962. [9] Juenger, Friedrich Georg, Die Perfektion der Technik (traducere în engleză: The Failure of Technology: Perfection without Purpose, Henry Regnery Company, 1949. [10] Mumford, L., The Pentagon of Power: the Myth of the Machine, London, Secker and Warburg, 1964. [11] Ellul, Jacques, L’Apocalypse: architecture en mouvement (traducere în engleză: Apocalypse, A Crossroad Book, 1977; Ellul, Jacques, Le bluff technologique (traducere în engleză: The technological bluff, William B. Eerdmans Publishing Company, 1990). [12] Vezi și: Postman, Neil, Technopoly. The Surrender of Culture to Technology, Vintage Books, New York, 1992; Picard, Max, Flucht von Gott (traducere în engleză: The Flight from God, Regnery Gateway, 1951; Postman, Neil, Technopoly. The Surrender of Culture to Technology, Vintage Books, New York, 1992; Davis, Erik, Technosis. Muth, Magic and Mysticism in the Age of Information, Three Rivers Press, 1998; Bohm, D., Wholeness and the Implicate Order, London, Ark, 1983M; Prigogine, I., Stengers, I., Order out of Chaos: Man’s New Dialogue with Nature, New York, Bantam Books, 1984; Foucault, M., Histoire de la Folie a l’Age Classique, Paris, Gallimard, 1972. [13] Ovidiu Hurduzeu, Unabomber, profetul ucigaş”, Editura Logos, Bucureşti, 2007. [14] Ibidem, Sclavii fericiți. Lumea văzută din Silicon Valley, ediție completă, Iași, 2005. [15] Vezi și Strange, S., An Eclectic Approach în C. Murphy and R. Tooze (eds.) The New International Political Economy, Boulder, Co., Lynne Rienner, 1991. [16] De exemplu sistemul biometeric este foarte vulnerabil și nesigur. Citirea cu multă ușurință, de către oricine deține un computer perfermant, a datelor cu caracter personal (nume, prenume, CNP, naţionalitate, vârstă, etc.); citirea datelor cu caracter biometric (amprenta digitală, amprenta facială, amprenta retinei); clonarea cip-urilor; modificare datelor şi ataşarea lor la un alt paşaport; urmărirea individului purtator de act electronic cu cip; sustragerea datelor personale şi biometrice din bazele de date Schengen; citirea datelor cu caracter personal într-un mod extrem de facil și citirea datelor cu caracter personal folosind dispozitive compatibile GSM. Vezi Matthias Becker, “Position ist Identität”. Der US-amerikanische Geograph Jerome Dobson warnt vor Gefahren der Ortungstechnik. Drohen durch GPS-Technik neue Formen der Sklaverei? În: https://www.geog.ku.edu/peoplepages/Dobson_D.shtml. [17] Jacques Ellul, Le système technicien, Calman-Lévy, Paris, 1977, p.158; Despre tehnologie ca sistem integrat vezi de asemeni volumele Sclavii fericiţi (mai ales eseul „Angrenajul tehnologic”) şi Unabomber, pofetul ucigaş, ambele de. [18] Ovidiu Hurduzeu, Au voie ortodocșii să critice tehnologia? Sau..Lupta Părintelui Iustin cu ciberantropii, în https://proortodoxia.wordpress.com/2009/04/25/au-voie-ortodocsii-sa-critice-tehnologia/. [19] Vezi H. Willms, Eikon. Eine begriffsgeschichtliche Untersuchung zum Platonismus. 1. Philo von Alexandria mit einer Einleitung über Platon und die Zwischenzeit, Münster, 1935; G. Kittel, Theologisches Wörterbuch zum Neuen Testament, 2, pp. 386-387; P. Aubin, „L´image de l´oevre de Platon“, in Recherches de science religieuse, 41 (1953), pp. 348-379. H. Merki, „Ebenbildichkeit”, in Reallexicon für Antike und Christentum, 4, 1959, pp. 459-479. Aceeasi idee o gasim la Sf. Macarie Egipteanul: “intre Dumnezeu si om exista cea mai mare inrudire”, Omilia XLV, in Scrieri (Omilii duhovnicesti ), trad. de Pr. Prof. Dr. Constantin Cornitescu, Bucuresti, 1992, p. 266. [20] Coloseni 1, 15. [21] Elie Wiesel, Chassidimus – ein Fest für das Leben. Célebration hassidique, Seuil, Paris, 1972, p. 94. [22] Facerea 1, 26-27. [23] Vezi Vladimir Lossky, Essai sur la théologie mystique de l’ Église d’Orient, Paris, 1944, pp. 109-129. [24] Antropologia creştină ortodoxă cuprinde şi noțiuni ca: homoiosis, syngeneia, charis, hyothesia, theotis, care vin în completarea noțiunii de imago Dei. [25] Sfântul Grigorie de Nyssa, Oratio catehetica, 5, citat de Pr. Tache Sterea, Dumnezeu, Omul şi Creația în teologia ortodoxă şi în preocupările ecumenismului contemporan, Teză de doctorat, în Ortodoxia XLIX nr. 1-2, ianuarie-iunie, 1998, p. 65. Vezi şi Pr. Dr. Vasile Răducă, Antropologia Sfântului Grigorie de Nyssa, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, București, 1996, pp.109-113. [26] Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre alcătuirea omului 11, PG 44, 153D-156B, apud Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit, Perspective pentru o antropologie ortodoxă, Editura Deisis, Sibiu, 2002, p. 60. Vezi si R. Leys, L’image de Dieu chez S. Grégoire de Nysse. Esquisse d’une doctrine, Bruxelles-Paris, 1951, pp. 77-78. [27] Paul Evdokimov, L’Orthodoxie, Paris, 1965, p. 80. [28] Fapte 17, 28-29. [29] Vezi Paul Evdokimov, op. cit., p. 80. [30] Sfântul Ioan Damaschin, Despre cele doua vointe in Hristos 30, PG 95, 168B, apud Panayotis Nellas, op. cit., p. 60. [31] Sfântul Epifanie al Ciprului, Panarion 70; PG 42, 344B, apud Panayotis Nellas, op. cit. p. 60. [32] Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, ed. cit. pp. 82-83. [33] Pr. Tache Sterea, op. cit., p. 67. [34] Lars Thunberg, Man and the Cosmos, The Vision of St. Maximus the Confessor, Crestwood, 1985, p. 62, apud Pr. Tache Sterea, op. cit., p. 67. [35] Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă,Ed. Deisis, Sibiu 2002, p. 69. [36] Romani 12, 2. [37] Vezi pe larg studiul despre cipuri al pr. dr. Mihai Valică, din cartea Vindecarea a prof. univ. dr. Pavel Chirilă, ed. Christiana, pp. 235-248. [38] Este vorba despre dimensiunea comunitară a Sfintei Treimi. [39] Apoc. 13, 18 [40] Ovidiu Hurduzeu, Au voie ortodocșii să critice tehnologia? Sau..Lupta Părintelui Iustin cu ciberantropii, în https://proortodoxia.wordpress.com/2009/04/25/au-voie-ortodocsii-sa-critice-tehnologia/. [41] Idem, ibidem. [42] Vezi dr. Cristian Cobeli și pr. Dr. Mihai Valică, CIPURILE RFID – QUO VADIS, în: Dictatura biometrică. Cipul controlului total, Botoșani, 2009, pp. 76-85. [43] Vezi studiul Pr. Dr. Mihai Valică, România – un posibil loc de început al pecetluirii apocaliptice? în: https://apologeticum.wordpress.com/2009/01/31/audio-pr-prof-mihai-valica-studiu-asupra-microcipului/ si Victor Roncea Blog – România – un posibil loc de început al pecetluirii apocaliptice. Studiu despre RFID realizat de Pr Prof Dr Mihai Valica cu binecuvantarea IPS Teofan [44] Vezi John Williams, Director, MIT Auto-ID Labs at the RFID Academic Convocation, (2006); ***, Internet of all things – from wikipedia, https://en.wikipedia.org/wiki/Internet_of_Things; Kurt Monse, The relationship between RFID policy and RFID adoption in the EU a win-win situation?, Conference “Towards a European Policy on RFID”, Brussels, 19 September (2008); RFID Journal Events, https://www.rfidjournalevents.com; Charles Mutigwe and Farhad Aghdasi, https://www.rfidresearch.net/documents/RFIDResearchTrends.pdf; Klaus Pavlik, The why and how Cornerstones for a EuropeanRFID research policy, Conference “Towards a European Policy on RFID”, Brussels, 19 September (2008); ***, VeriChip RFID Implants in Mexican Attorney General’s Office Overstated, https://www.spychips.com/press-releases/mexican-implant-correction.html, 29 November (2004); Birgit Gampl, Véronique Corduant, Guidelines and legislation – The regulatory side of RFID, Conference “Towards a European Policy on RFID”, Brussels, 19 September (2008); Michael Glazkov, Totale Uberwachung, Ausweise mit biometrischen Merkmalen, FSU Jena, 07 July, (2008); O. Vermesan, RFID Sensing and Interacting Technology Fusions, Joint EC/EPoSS Expert Workshop 2008 Beyond RFID – The Internet of Things, Brussels, Belgium, 11 – 12 February (2008); ***, Scandal: Wal-Mart, P&G Involved in Secret RFID Testing, November 10, (2003), https://www.spychips.com/press-releases/broken-arrow.html; Aura Bolboasa, Mihaela Stoica, Paşapoartele cu cip, siguranţă sau furt de identitate? VIDEO, Ziarul Adevărul, 18 mar (2009), https://www.adevarul.ro/articole/pasapoartele-biometrice.html; Melanie R. Rieback Bruno Crispo Andrew S. Tanenbaum, Is Your Cat Infected with a Computer Virus?, IEEE International Conference onPervasive Computing and Communications, Pisa – Italy, 4, 13-17 March (2006); Steve Range, RFID marks dawn of ‘Internet of things, 21 November (2006), https://www.ted.com/talks/pattie_maes_demos_the_sixth_sense.html; Dictatura biometrică. Cipul controlului total, Botoșani, 2009, pp. 76-85. [45] Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 485 din 30/06/2008. [46] Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 842 din 15/12/2008. [47] Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 831 din 10/12/2008. [48] Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 112 din 25/02/2009. [49] Apoc. 13, 18 [50] Ioan 16, 33.
June 12th, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
