Posts Tagged ‘PF Daniel’

Raspunsul Parintelui Mihai Valica la acuzele Biroului de Presa al Patriarhiei, ca se impotriveste Catedralei Mantuirii Neamului: “Mântuitorul nostru Iisus Hristos a scos zarafii din templu cu biciul, iar administraţia Patriarhală îi aduce înapoi?”

Către Biroul de presă al Patriarhiei

Stimate Birou,

Pentru că mi-aţi pomenit numele, acum câteva zile, în comunicatul de presă „Drept la replică: Mult duh de răzvrătire şi puţin spirit realist, vă răspund următoarele:

  1. Nu am afirmat niciodată şi niciunde că mă opun Catedralei Neamului. Citiţi tot articolul, nu doar titlul! Vă sfătuiesc, ca pe viitor, să nu mai denaturaţi adevărul, deoarece sunteţi creştini şi unii chiar preoţi. De aceea ar fi bine să mergeţi la Prea Fericitul Patriarh şi să-i spuneţi că aţi răstălmăcit tendenţios articolul meu, să vă pocăiţi şi să luaţi cuvenita mustrare.
  2. Dacă se iau în calcul doar greutăţile, evidențele actuale de criză și  realismul uman pe care le invocaţi, atunci un David realist ar fi fugit de Goliat, în cazul de faţă ar fi alergat la bancheri şi la cămătari. Nu de mai mult realism avem nevoie acum, ci de mai multă credinţă şi de un David…
  3. Vă rog meditaţi! Mântuitorul nostru Iisus Hristos a scos zarafii din templu cu biciul, iar administraţia Patriarhală îi aduce înapoi?
  4. Aţi scris că atitudinea mea este „incompatibilă cu preoţia”. Va rog să recitiţi sau să citiţi Sf. Scriptură, Canoanele şi pe Sf. Părinţi, în care se arată că Biserica cuprinde şi pe mirean şi pe preot şi pe episcop în mod simfonic şi sinergic, iar exprimarea opiniei unui mirean sau cleric cu privire la viaţa Biserici este îngăduită şi chiar benfică, şi tot acolo veţi afla incompatibilităţile cu preoţia, la care vă referiţi: imoralitatea, minciuna, necredinţa, capitulările dogmatice etc, ceea ce nu e cazul meu.

Pr. dr. Mihai Valică

Vezi studiul care a deranjat Biroul: Parintele prof dr Mihai Valica despre Catedrala Mântuirii Neamului, între împlinire, dileme şi deziluzie. Are nevoie BOR sa se imprumute 200 de milioane de Euro de la banci? Cine isi permite sa amaneteze Sfanta Biserica Ortodoxa Romana?

Parintele Mihai Valica ii raspunde unui “aparator al ortodoxiei” privind rostul unei Catedrale a Mantuirii Neamului

Episcopul Epifanie Norocel, huiduit de credinciosi pentru prigonirea parintelui Macarie de la Poiana Marului! “A fugit de noi ca dracul de tamaie!”. Agerpres si ziarele locale: Numai garzile de corp l-au salvat de la linsaj. Apel catre Patriarh

In timpul ceremoniei de sfinţire a unei biserici din comuna Poiana Cristei, judeţul Vrancea, cele câteva sute de persoane adunate din mai multe localităţi din Vrancea şi Buzău l-au huiduit pe Episcopul Norocel şi au fost la un pas de a-l lovi, relateaza Agentia Nationala de Presa Agerpres.

Mulţimea a fost nemulţumită de răspunsul episcopului Norocel cu privire la soarta Mănăstirii Poiana Mărului şi a părintelui Macarie Beşliu. Credincioşii sunt nemulţumiţi că Mănăstirea Poiana Mărului ar putea fi transformată din mănăstire de călugări în mănăstire de maici. Localnicii din zonă cer ca părintele Beşliu să nu fie schimbat, aducând ca argumente activitatea acestuia nu doar în cadrul mănăstirii, ci şi în regiune.

“Am trimis nenumărate solicitări la Episcopie, dar nu aţi răspuns în niciun fel. Nu vrem să facem scandal, dorim să stăm de vorbă ca oamenii civilizaţi. Vrem să ştim ce se întâmplă cu mănăstirea Poiana Mărului şi cu părintele Macarie. Suntem credincioşi şi trebuie să ne daţi un răspuns. Noi susţinem biserica. Noi dăm banii şi nu invers”, au fost vorbele adresate de oameni lui Epifanie Norocel, relatează Agerpres.

Episcopul Norocel, în limuzină de 100.000 de euro

Scandalul legat de această relocare s-a lovit şi de refuzul măicuţelor de la Cârnu de a se muta la Poiana Mărului. Iar în vara anului trecut, acestea s-au baricadat în interiorul mănăstirii lor, în semn de protest. Pe 6 iulie 2009, maica stareţă şi o altă măicuţă au ajuns la spital din cauza stării de tensiune, iar această situaţia i-a motivat şi mai mult pe localnici să oprească acest demers al Episcopiei Buzăului şi Vrancei.

Episcopul Norocel, în vârstă de 76 de ani, nu este printre cei mai agreaţi episcopi din România. Este unul dintre cei opt episcopi ai BOR cu un posibil dosar la CNSAS, de colaborare cu Securitatea. Epifanie Norocel are şi gusturi scumpe. El a cumpărat, anul trecut, din banii Episcopiei, o limuzină Mercedes în valoare de aproape 100.000 de euro, relateaza Vlad Mihai de la Romania Uneste-te.

Primarii din zona si credinciosii de la Poiana Marului au adresat patriarhului si Sfantului Sinod un Apel disperat pentru salvarea Manastirii, pe care il puteti citi aici sau il puteti descarca si transmite mai departe de aici: In apararea Parintelui Macarie si a lucrarii sale.

Ziarul de Vrancea vine cu informatii fierbinti de la fata locului:

Epifanie Norocel, huiduit la Poiana Cristei
de Doina Ganea | 12.07.2010 ( Afisari: 1126)

Un grup de sustinatori ai calugarului Macarie Besliu de la Poiana Marului l-au huiduit ieri pe Arhiepiscop la sfintirea unei biserici din comuna Poina Cristei u gestul enoriasilor veniti din mai multe localitati i-a suprins pe credinciosii locali care nu se asteptau la o asa iesire u in inghesuiala sustinatorii calugarului Macarie au incercat sa traga de odajdiile Arhiepiscopului, fapt care nu s-a mai intimplat din anii 90, cind preotii au vrut sa-l alunge pe slujitorul de cursa lunga u de teama acestora IPS Epifanie a plecat imediat dupa slujba, refuzind sa mai stea la praznic, asa cum fusese pregatit si cum este in obiceiul locului

Sute de enoriasi au fost ieri prezenti la sfintirea Bisericii „Sfintii Voievozi Mihail si Gavril” din Poiana Cristei, realizata de Arhiepiscopul Epifanie Norocel impreuna cu un sobor de preoti alaturi de care s-a aflat si preotul paroh Laurentiu Munteanu. Catre sfirsitul slujbei insa, un grup de enoriasi vrinceni si buzoieni a navalit in preajma Arhiepiscopului incercind sa-l impiedice sa ajunga l-a masina care il astepta foarte aproape de scena pe care s-a tinut slujba. Suparati ca l-a mutat pe calugarul Macarie de la manastirea Poiana Marului, fara drept de apel, oamenii l-au huiduit pe Epifanie incercind sa traga de staiele sale preotesti, in timp ce acesta a intrat grabit in autoturism si a demarat in tromba spre Buzau, fara sa mai participe la masa praznicala pregatita, spre dezamagirea gazdelor. „Noi sustinem biserica, noi donam banii si nu invers, sintem oameni credinciosi si nu avem interese ascunse, asa cum se spune. Parinte, îndurare si stati de vorba cu noi, de ce nu ne bagati in seama? De ce nu vrei sa acceptati dialogul cu multimea? Va este frica de noi?”, s-au adresat crediniosii lui Epifanie. In forfoteala creata de multime, cineva l-a apucat de poale pe Epifanie, in incercarea de a-l dezbraca de hainele de inalt demnitar bisericesc. Garzile de corp care-l insoteau pe oficialul bisericesc au facut scut in jurul lui si l-au condus in siguranta spre masina.

„L-au tras de straie pe Sfintia Sa”

(more…)

Ortodoxie si catolicism. Cu ochii pe Moscova si Vatican. Plus: Corneliu Vlad despre omul fara varsta, Vladimir Putin si troika sa cu Medvedev si Kirill

Putin-Medvedev

de Corneliu Vlad

Discutia despre viitorul presedinte al Rusiei, inceputa in septembrie 2009, se inlantuie in episoade. In Clubul Valdai, Putin a promis ca se va pune de acord cu Medvedev asupra celui care se prezenta in alegeri, neexcluzandu-se in ce-l priveste. Peste doua saptamani, Medvedev declara ca s- ar putea , si el, reprezenta daca-si va atinge obiectivele si va avea sprijinul populatiei. Peste alte cateva zile, Putin promitea sa tina seama de eficienta muncii sale si a lui Medvedev, dar si de cota de popularitate a ambilor, in luarea unei decizii pentru 2012.

Suspansul va dura pana in 2012, a spus un membru al Administratiei prezidentiale. Directorul adjunct al Centrului Levada, Aleksei Grajdankin, observa ca pentru rusi Medvedev joaca mai degraba un rol onorific si, cu toate ca isi indeplineste functia, Putin ar fi preferabil ca presedinte.

In sondajele de opinie, Putin a avut initial un avantaj net, dar pe parcurs Medvedev si- a consolidat pozitia si a redus din diferenta (mai ales prin actiunile sale legate de razboiul din Georgia si criza economica).

Vor conta nu atat estimarile sociologilor, cat gradul de incredere a populatiei in seful statului si aprecierea muncii sale, a spus un inalt functionar al Kremlinului.

In 2012, Putin va avea 60 de ani, Medvedev 47, ceea ce ar putea fi un atu pentru cel mai tanar, dar “populatia considera ca Vladimir Putin nu are varsta, ea nu pune acest lucru in legatura cu alegerile”, comenteaza politologul Mihail Vinogradov.

Inforusia.ro

Ortodoxie si catolicism

de Corneliu Vlad

Patriarhul Kirill si mitropolitul Hilarion, presedintele Departamentului de relatii externe al Patriarhiei ruse au dezaprobat adesea “tendintele liberale” din bisericile protestante moderne ale Occidentului, scrie “Nezavisimaia Gazeta”. Dar intalnindu-se, in iunie 2010, cu secretarul general al Cosiliului Ecumenic al Bisericilor, intrunit la Moscova, patriarhul rus a delarat ca “in Europa, crestinismul are nevoie de eforturi conjugate ale crestinilor pentru a se apara de fortele seculariste care cauta sa impuna lumii idei anticrestine si, in general, antireligioase”. Mitropolitul a vorbit de “crestinofobia” din Occident si de “necesitatea de a lupta impotriva intolerantei si discriminarii crestinilor”. Biserica ortodoxa rusa este alaturi de catolicii care contesta vedictul Curtii europene a drepturilor omului privin scoaterea crucifixului din scoli.

(more…)

PF Daniel il vrea pe Papa in Romania si face “un apel la dialog fratesc Bisericii Romane Unita cu Roma (Greco-Catolica) pentru o marturie crestina comuna in societatea romaneasca”

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) si-a dat miercuri acordul de principiu pentru o posibila invitatie a Papei Benedict al XVI-lea in Romania, a anuntat Patriarhia Romana, intr-un comunicat de presa citat de Hotnews.

Sfantul Sinod a hotarat sa adreseze un apel la dialog fratesc Bisericii Romane Unita cu Roma (Greco-Catolica) pentru o marturie crestina comuna in societatea romaneasca contemporana din ce in ce mai secularizata cu speranta crearii unui climat de incredere si respect reciproc intre cele doua Biserici romanesti. In acest context, ierarhii Sfantului Sinod si-au dat acordul de principiu pentru o posibila invitatie a Sanctitatii Sale Papa Benedict al XVI-lea in Romania. In acest sens, Patriarhia Romana va evalua timpul invitatiei in consultare cu alti factori implicati“, se arata in documentul Patriarhiei.

Anuntul Sfantului Sinod vine dupa ce ministrul de Externe Teodor Baconschi a vorbit in primavara de o posibila vizita in Romania a Papei Benedict al XVI-lea. Conform uzantelor,  dupa invitatia adresata de presedintele Traian Basescu este nevoie si de o invitatie din partea Patriarhului Daniel.

“E un proiect diplomatic la care lucram. Speram sa il putem realiza, daca nu anul acesta, in 2011. Cred ca o vizita a Papei Benedict al XVI-lea ar scoate din nou in relief vocatia de dialog a Bisericii majoritare din Romania si totodata dorinta natiunii noastre de a fi parte din aceasta Europa, care nu este doar politica, economica si financiara, ci si spirituala”, a declarat Baconschi.

Baconschi si Daniel au fost membri impreuna in asa numitul “Grup de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii” care l-a izgonit pe PF Teoctist de la Patriarhie. Ulterior Baconschi a intrat in Grupul de Dialog Social (GDS) si MAE, sprijinit de Andrei Plesu, iar Daniel, sustinut de IPS Corneanu, a ajuns Patriarh.

Civic Media: APEL pentru salvarea casei memoriale Mihai Eminescu de la Varatec, adresat PF Patriarh Daniel, IPS Teofan, IPS Pimen, Academiei Romane, Ministerului Culturii

Prea Fericirii Sale, Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si presedintele Sfantului Sinod al BOR

Inalt Prea Sfintiei Sale Teofan, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei si Inalt Prea Sfintiei Sale Pimen, Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor

Presedintelui Academiei Romanie, Excelenta sa Ionel Haiduc

Ministrului Culturii, Kelemen Hunor

Prea Fericirea Voastra,

Inalti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe – “mama poporului roman”, dupa cum o numea Eminescu,

Distinsi academicieni si profesori,

Domnule ministru al Culturii,

Va scriu cu fiasca supunere, deosebita consideratie si mare speranta, in calitate de cetatean si jurnalist al Romaniei care isi doreste ca valorile nationale si patrimoniul acestei tari sa fie respectate si aparate in numele generatiilor trecute si pentru cele prezente si viitoare.

Situatia casei de la Varatec in care a trait si creat ganditorul, poetul si jurnalistul Mihai Eminescu se afla printre aceste valori vitregite de timpuri si oameni si care are nevoie, chiar in aceasta clipa, de ajutorul Dvs inestimabil.

In urma cu opt ani, o Fundatie culturala a lansat impreuna cu Maica Benedicta, academician Zoe Dumitrescu Busulenga, si mari duhovnici si scriitori ai Romaniei, si cu binecuvantarea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, personal a IPS Daniel, actualul Patriarh al BOR, un Apel pentru salvarea acestei casute si transformarea ei intr-o casa memoriala care ar putea adauga o noua nestemata culturala la bijuteria pe care o constituie sfantul asezamant manastiresc de la Varatec.

Din nefericire, timpul a trecut doar in defavoarea noastra si a memoriei lui Eminescu, care ar putea fi mentinuta vie si in aceasta casa inchiriata de “omul deplin al culturii româneşti”, incepand din 1874, asa cum arata documentele, de la proprietara sa de atunci, Maica Asinefta Ermoghin.

In acest moment, casa se naruieste sub privirile ultragiate ale tuturor iubitorilor culturii romane care poposesc la Varatec.

O profesoara inimoasa a reusit sa stranga toate fondurile necesare pentru restaurarea casei. Doamna profesoara Doina Ciobanu, de la Scoala Nr 3 din Suceava, realizatoarea emisiunii religioase “Trepte spre Lumina” de la televiziunea Intermedia Suceava, a gasit sponsori si chiar materiale si specialisti gata de a se apuca de lucru pentru refacerea acestei case in cel mai scurt timp.

Tot ce se mai asteapta este o simpla aprobare.

Va rugam aplecati-va asupra acestui caz, pana nu este prea tarziu, tinand cont de starea in care se afla acest monument istoric – emblematica pentru cultura romana – , dupa cum puteti constata din fotografiile si documentatia puse la dispozitie mai jos.

La 160 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu, “suma lirica de voievozi” a Romaniei, sa ramana consemnat in istorie, drept omagiu adus “Romanul Absolut”, acest mic gest de smerenie fata de poporul roman, intr-un sfant asezamant monahal ca cel de la Varatec, acolo unde poetul a lasat scris, spre vesnicie: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind / si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. / Acolo lânga izvoare iarba pare de omat / Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet”.

Cu plecaciune,

Victor Roncea

Presedinte Asociatia Civic Media

2 Iulie 2010,

La Asezarea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu in Vlaferne si sarbatorirea Sfantului Voievod Stefan cel Mare

Documentare: CAMPANIA PENTRU CASA MIHAI EMINESCU

Apelul Civic Media

CAMPANIE: Salvati casa lui Eminescu de la Varatec! Scrieti Patriarhului Daniel, Mitropolitului Teofan, Ministerului Culturii si Academiei Romane, acum. Preluati si raspanditi chemarea, la 160 de ani de la nasterea Romanului Absolut

Casa în care Eminescu a locuit la Văratec între anii 1874-1889

“De când m-am întors de la Văratec, imaginea casei în care Eminescu şi-a petrecut cea mai mare parte a ultimilor 15 ani de viaţă imi revine obsesiv în minte: o casă bătrânească din lemn, vitregită de uşi şi ferestre, cu pridvorul sprijinit pe piloni improvizaţi, gata să se prăbuşească din clipă în clipă”, scria o inimoasa iubitoare a lui Eminescu in toamna trecuta, autoarea fotografiilor de aici. Intre timp, casa a iesit din iarna grea si mai afectata. Dar starea deplorabila a casutei lui Eminescu de la Varatec este lasata sa se inrautateasca, an de an, de mai bine de un deceniu. Paradoxal, in urma cu 8 (opt) ani (!), un demers similar pentru salvarea acestei case era intreprins impreuna cu o Fundatie de Zoe Dumitrescu Busulenga, Maica Benedicta de la Varatec, care acum se odihneste intru Hristos la Manastirea Putna. “Apelul National pentru Salvarea Casei Mihai Eminescu” era lansat atunci chiar cu binecuvantarea lui Daniel al Moldovei, acum Patriarh.

“Timp de 15 ani, pana la savasirea sa din lumea noastra, Mihai Eminescu s-a refugiat adesea in linistea Sfintelor Manastiri Varatec, atmosfera din si din jurul acestui lacas fiindu-i benefica poetului pentru creatie si, multa vreme, pentru un plus de echilibru sufletesc”, se arata in Apelul din 2002. “Pentru a sta cat mai mult la Varatec, poetul a inchiriat, incepand din 1874, asa cum arata documentele, o casa anume, de la proprietara sa, Maica Asinefta Ermoghin. Aceasta casa, in care au inflorit atatea ganduri si versuri nemuritoare ale poetului nostru national, se afla azi intr-o deplorabila stare de ruina. Sesizand pericolul disparitiei unei pretioase marturii – Mitropolia Moldovei si Bucovinei si Fundatia Culturala Lucretius, prin binecuvantarea I. P. S. Dr. Daniel Ciobotea, lanseaza “Apelul National pentru Salvarea Casei Mihai Eminescu” din incinta Sfintei Manastiri Varatec.

La initiativa de restaurare lansata atunci pentru restaurarea casei lui Eminescu s-au alaturat marii duhovnici ai Ortodoxiei romane Arhim. Teofil Paraian, Arhim. Mina Dobzeu, Arhim. Ioan Iovan, Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim. Justin Parvu, Pr. Constantin Galeriu si altii, scriitori si jurnalisti. Din pacate, trecerea la cele sfinte a Maicii Benedictina a lasat proiectul, dar si casa, intr-o paragina care se accentueaza fatal cu trecerea timpului. Alte suflete iubitoare de Eminescu au reluat acest proiect, pe care il sustin si importanti eminescologi al caror cuvant il voi prezenta zilele acestea. Pana atunci pot sa va informez ca deja exista toate mijloacele si materialele necesare restaurarii acestei frumuseti eminesciene din coltul de rai de la Varatec. Tot ce mai trebuie este o simpla aprobare, in principal din partea Maicii Starete si a ierarhului locului, in acest caz IPS Teofan al Moldovei dar, pentru ca deja exista binecuvantarea fostului Mitropolit Daniel, actualul Patriarh al BOR, in mod normal ar trebui doar sa li se reaminteasca acestora, pentru a se incepe lucrarile si a se introduce pe harta traseelor manastiresti si aceasta mica minune.

Obiect de patrimoniu naţional, casa lui Eminescu de la Văratec, aflată în proprietatea mânăstirii, este “singura casă din România, în afara celei de la Ipoteşti, în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp şi care poate căpăta numele de casă memorială”, se transcrie in Apel.

(more…)

Parintele prof dr Mihai Valica despre Catedrala Mântuirii Neamului, între împlinire, dileme şi deziluzie. Are nevoie BOR sa se imprumute 200 de milioane de Euro de la banci? Cine isi permite sa amaneteze Sfanta Biserica Ortodoxa Romana?

Parintele prof dr Mihai Valica chestioneaza propunerea lui PF Daniel ca Biserica sa se imprumute de 200 de milioane de Euro de la banci pentru Catedrala Mantuirii Neamului. Eu amintesc ca regretatul Patriarh Teoctist a pus piatra de temelie a Catedralei in 1999 si mi-a marturisit, mie personal, ca s-au strans deja banii pentru zidirea ei, de la credinciosi. Cum se face ca in 1999 Biserica avea sumele necesare ridicarii Catedralei si, dupa 11 ani, in ciuda fabricii de bani in care s-a transformat BOR, nu se mai gasesc fonduri? Ce smecherie mai este si asta si cum isi permite un patriarh vremelnic – recunoscut doar prin faptul ca e versat in afacereza si noctambuleza cu iz de SOHO –  sa gajeze, sa amaneteze Sfanta Biserica Ortodoxa Romana? (V.R.)

Catedrala Mântuirii Neamului între împlinire, dileme morale şi deziluzie

1. Soluţia hristică – atitudine duhovnicească împotriva crizei

Comunicatul de presă al Patriarhiei Române, referitor la mulţumirile aduse credincioşilor pentru susţinerea financiară a Bisericilor în construcţie[1] arată clar că principalii contribuabili sunt credincioşii, iar Statul susţine, pe alocuri, cu sume simbolice  comparativ cu contribuţia filantropică proprie a BOR[2] pentru cetăţenii acestei ţări, precum şi prin parteneriatul social-diaconal încheiat cu Statul, conform art. 29 din Constituţie şi a Legii nr. 489/2006.

Potrivit legilor în vigoare  Biserica Ortodoxă Română nu se substituie Statului, ci, prin mijloace specifice contribuie la coeziunea şi pacea socială, la identificarea de soluţii concrete şi realiste spre a depăşi grava criză economică şi finaciară. În acest context Patriarhia Română propune ca soluţie anticriză, următoarele mijloace spirituale, care, din punct de vedere duhovnicesc, pot depăşi “orice fel de criză”[3]:

1. predicarea permanentă a Evangheliei păcii şi a iubirii faţă de aproapele;

2. îndreptarea morală a celor ce ne conduc[4];

3. o “credinţă tare şi cooperare cu scop sfânt” prin contrucţia de Biserici[5];

4. “prin sporirea credinţei, a rugăciunii şi cooperării pentru a finaliza un lăcaş de cult care adună oameni, care sunt învăţaţi să se respecte şi să se ajute reciproc”, etc[6].

Aceste îndemnuri şi sfaturi părinteşti de profundă spiritualitate şi duhovnicie au adus în sufletul multor preoţi şi credincioşi speranţă, o motivaţie de unitate şi împreună lucrare ecclesială deosebită  şi o şansă reală pentru a întări solidaritatea şi cooperarea dintre credincioşi, inclusiv întărirea vieţii spirituale, care permite oamenilor să depăşească criza, fără să se “autodemoleze”, sau să ajungă “la deznădejde sau la dezumanizare”.[7]

Cred că Bisericile vor salva sufletul românului prin harul peste har, care va prisosi în inima lui prin dumnezeieştile Liturghii şi Sf. Taine săvârşite în ele.

Cine priveşte doar la “aspectul că se cheltuie bani” repetă gestul lui Iuda, care îngrijorat că s-a risipit mirul de nard de mare preţ  pledează pentru săraci, fără să-i pese de ei (Ioan 12, 4-6).

(more…)

Tensiune printre credinciosi. Prea Fericitul conducator al obstilor de Audi R8 personalizate, PDG-ul BOR Daniel Ciobotea, incalca Testamentul Cuviosului Vasile, prin prigonirea staretului Macarie, izgonit de la Poiana Marului

“Daca va indrazni cineva a strica dupa moartea mea aceasta legatura si asezamint al smereniei mele, sau va indrazni sa faca turburari si sminteli, unul ca acesta sa fie anathema, si partea lui si locul lui sa fie in tartar impreuna cu Iuda vinzatorul. Si am scris eu insumi cu a mea mina adevarat.

Nevrednicul Staret Vasile in schitul Poiana Marului, 1764, Ghenarie, 3“.

Situatia de anul trecut – Video – se repeta azi:

Arhiepiscopia Buzaului a trimis la manastire o adresa prin care staretul Macarie Besliu era obligat sa aleaga intre traiul cu maicute sau stramutarea la Monteoru, sub amenintarea ca va fi raspopit daca nu alege imediat u parintele a ales sa se retraga la Monteoru u hotarirea Parintelui Arhiepiscop Epifanie, supraparafata de Patriarhul Daniel, de a schimba statutul Manastirii Poiana Marului contravine chiar Testamentului Cuviosului Vasile, ctitorul lacasului, care ii trimite in fundul iadului pe cei care ii incalca vrerea u enoriasii din mai multe comune au inceput demersurile de a-l readuce la Poiana Marului pe staretul exilat

Manastirea de la Poiana Marului, din comuna Jitia, l-a pierdut pe staretul Macarie Besliu, care a fost fortat sa se mute mai sus in munte, in Schitul Monteoru din Vintileasca.

Cu toate ca Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei a comunicat in mai multe rinduri ca nu exista interese pentru izgonirea parintelui de la Poiana Marului, acesta din urma a primit zilele trecute o somatie de la Arhiepiscopul Epifanie prin care i se comunicau doua variante, sub amenintarea cu caterisirea daca nu alege in scris. Astfel, parintele putea alege intre a ramine staret la manastirea Poiana Marului, schimbata in manastire de maici, sau a se muta la Monteoru. „Spre a se evita repetarea unor tulburari sociale privind ordinea publica, rugam pe Pc. Staret Macarie Besliu sa dea ascultare si sa se hotarasca daca ramine in aceasta manastire ca preot slujitor sau se retrage la Schitul Munteoru”, se arata in adresa semnata de pr. Dima Stamate consilier bisericesc si pr. Nicolae Popescu, consilier canonico-juridic.

De teama sa nu fie acuzat ca traieste in mijlocul maicilor, incalcind canoanele, parintele Macarie a ales sa se mute impreuna cu cei patru calugari la Monteoru, metoc al manastirii Poiana Marului, construit tot sub coordonarea sa. Cea mai mare problema pe care o are parintele acum este aceea ca starea de sanatate i se inrautateste, iar la Monteoru se ajunge foarte greu, iar electricitatea aproape ca lipseste. „Planul lor a fost sa scape de mine. Problema este daca ma imbolnavesc nu are cine ma ingriji aici. Iarna nici nu se poate ajunge”, ne-a spus parintele Macarie, care mai spera ca poate reveni la manastirea sa de suflet.

Decizia lui Epifanie a fost luata cu mina Patriarhului Daniel

Din partea Episcopiei ne vin doar rupturi de raspunsuri dupa aceasta decizie care a creat nemultumire printre credinciosii de pe Valea Rimnicului si nu numai. Purtatorul de cuvint de la Buzau, preotul Adrian Ionescu, raspunde la intrebari cu alte intrebari.

(more…)

PF Daniel, tot singur de Pasti. Presedintele Basescu in Harghita, cu IPS Ioan, premierul Boc la Cluj, cu IPS Bartolomeu. Al treilea an… VIDEO


Presedintele Basescu de Pasti la Miercurea Ciuc cu IPS Ioan
Încarcat de VRTV
Dupa ce si-a inceput cariera de Prea Fericit calcand stramb pe treptele Parintelui Patriarh Teoctist, ulterior daramante, la Sfintele Pasti din 2008, PF Daniel, cu piciorul in atele si dupa doua saptamani de internare la Spitalul Militar, nu prea a (mai) avut noroc de demnitari. La fel si anul trecut, cand presedintele Traian Basescu s-a aflat la manastiri, in Bucovina de sub IPS Teofan iar premierul Emil Boc la Clujul mitropolitului Bartolomeu Anania. Anul acesta, PF Daniel a ramas tot singur acasa. Presedintele si-a aratat solidaritatea fata de romanii din Harghita si Covasna, mergand de Inviere, cu familia, la Catedrala din Miercurea Ciuc, alaturi de IPS Ioan Selejan, iar premierul tot la Cluj, pe langa IPS Bartolomeu. Este deja al treilea an. Practic, o traditie. Hristos a Inviat!

PATRIARHUL ROSU. Un comentariu de George Bara

Patriarhul roşu

Patriarhul roşu Întoiul campaniei electorale o ştire de o mare importanţă şi cu multerepercusiuni a trecut aproape neobservată: Patriarhul BisericiiOrtodoxe Române a interzis comercializarea în incinta bisericilor dinRomânia cărţile apărute la Editura Sânziana. Directorul acesteiedituri, Florin Dobrescu, şi-a exprimat mâhnirea faţă de aceastădecizie, în principal deoarece majoritatea cărţilor editate la Sânzianareprezentau mărturii istorice ale luptei anticomuniste din România.
Această decizie se încadrează perfect în trendul ideologicşi politic din România, care la 20 de ani de la Revoluţia anticomunistăîşi ţine eroii la sertar şi preferă elaborarea de rapoarte sterile decondamnare a comunismului, cum este cel realizat de către “Volodea”Tismăneanu, ai cărui părinţi au venit în România pe tancurile armateisovietice. După această decizie nu m-a mirat nici faptul că luptătoriianticomunişti şi pro-Unire, Lesco, Popa şi Ivanţoc, care au stat 15 aniîn temniţele din Tiraspol, nu merită din partea Senatului României nicimăcar acordarea unui titlu onorific, care să le certifice suferinţeleşi eroismul. Potrivit senatorului PNL Mircea Diaconu, actorul care s-aratat în politică, ar trebui să aşteptăm să moară şi apoi să le acordămacest titlu post-mortem!
În România se flutură anticomunismul şi reabilitarea eroilor ca pe ocârpă decolorată care nu mai are nimic de a face cu adevărul istoric şicu oamenii care au luptat, prin credinţă sau cu arma în mână, împotrivaocupaţiei sovietice din România. Înţeleg de ce îl poate deranja pePatriarhul Daniel cartea “Cranii de lemn” a fruntaşului legionar IonMoţa. Între un tânăr naţionalist, care a fost liderul studenţimii dinCluj-Napoca, a editat reviste şi a murit luptând în Spania împotrivacomuniştilor, şi un mason, care s-a plimbat în plin regim comunist înîntreaga Europă pe când restul mureau de foame, ca apoi să ajungămitropolit şi patriath,  e o mare diferenţă. Lui Daniel Ciobotea i s-aars dosarul de la Securitate chiar în timpul revoluţiei, pentru ca apoisă fie promovat asiduu în diferite funcţii chiar  de către Ion Iliescu,propunându-i-se în 1991 de către FSN să preia fotoliul deprim-ministru, după înlăturara lui Petre Roman!
Puţină lume ştie că foştii deţinuţi politici din România aveau pânăacum câţiva ani cazier, asemeni borfaşilor de cartier. Cunoscând înurmă cu câţiva ani un bătrân care făcuse 16 ani de puşcărie din cauzăcă fusese membru al Frăţiilor de Cruce (grupare a Mişcării Legionare)la Arad (intrase în puşcărie pe vremea lui Antonescu la 17 ani şi maiprimise 10 ani de detenţie de la comunişti), acesta mi-a spus că el şifoştii lui colegi de detenţie, puţinii care mai supravieţuiseră, erauîncă priviţi de societatea românească ca nişte recidivişti. Ori ce câteori era nevoie să îşi ducă cazierul la vreo bancă sau la vreoinstituţie, funcţionarii îi priveau lung, deoarece figurau ca fiindfoşti puşcăriaşi. Alături de aceşti oameni, printre care era şi unţărănist simpatic cu mâna dreaptă mutilată în timpul interogatoriilordin beciurile Securităţii, am mers la Aiud unde l-am cunoscut pe IonGavrilă Ogoranu, liderul rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraş,o legendă a luptei armate împotriva regimului comunist, colaborator alNATO, capturat abia în 1976 şi salvat de la execuţie prin intervenţiadirectă a preşedintelui Nixon. Tot acolo am auzit prima oară de“sfântul închisorilor”, legionarul Valeriu Gafencu, care l-a salvat dela moarte în închisoare pe Richard Wurmbrandt, plătind cu propriaviaţă. Pe aceşti oameni a pus Daniel Ciobotea, masonul, interdicţie. Peei şi pe alte câteva mii de români curajoşi sau martiri, a cărorbiografii sunt publicate de o singură editură cu posibilităţi materialemodeste şi care se baza pe credincioşii români în a răspândi povesteatragică a luptei ortodoxe şi anticomuniste din România.
Iată ce spune directorul editurii despre această interdicţie: “Neexprimam amaraciunea ca, la exact 20 de ani de la acea resurectie atineretului romanesc pentru restaurarea Libertatii si Adevarului,cartile interzise de regimul comunist incep sa fie prigonite si deBiserica stramoseasca, prin intaistatatorii ei. Spunem “si” deBiserica, pentru ca, de la 1 martie 2009 si pana in prezent, EdituraSanziana nu a mai avut acces in nici o sala publica din capitala. Totidirectorii si responsabilii institutiilor care detin aceste sali neobstructioneaza accesul pentru lansari de carte ori simpozioane,invocind interventia unor organizatii cu caracter etnic sau chiar aambasadorului unui anumit stat, ori presiuni la care sunt supusi deautoritatea publica locala.”
Şi în încheiere, aş dori să îi transmit patriarhului roşu de laBucureşti ce mi-a povestit mie un bătrân care a participat în calitatede soldat, în anii 1950, la capturarea grupului Şuşman din judeţulCluj. Având doar 19 ani, băiat simplu de la ţară care a îngrijit oîntreagă familie câtă vreme părintele său era într-un lagăr de muncă înSlovacia în timpul ocupaţiei hortyste, era în timpul stagiului militarcând a fost nevoit să participe cu unitatea sa la capturea de“bandiţi”. Zile întregi au luat la puricat un munte dintre Cluj şiBihor, pentru capturarea duşmanilor statului, a bandiţilor, aburghezilor. După ce au capturat câţiva dintre ei, au ajuns în tabăraunde se ascundeau aceştia. Spre suprinderea tânărului de la ţară,“bandiţii” aveau o mică gospodărie într-o râpă ascunsă, undeconstruiseră din bârne şi o bisericuţă, unde s-au închinat timp de 10ani, cât erau urmăriţi de comunişti. Atunci şi-a dat seama că bandiţiinu erau bandiţi, ci români simpli, ortodocşi, ca şi el. A învăţat înacea zi cât va trebui să înveţe acest popor în zeci de ani, din cărţidate din mână în mână, puse la embargou de către însuşi PatriarhulBisericii Ortodoxe Române.
George Bara
www.napocanews.ro

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova